SCARA DIMENSIUNII CULTURALE ÎN INSULA URBANĂ

SAU DESPRE O ECOLOGIE UMANĂ

ÎN DEZVOLTAREA CREATIVĂ A ORAȘELOR

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM

MASTER PROIECTARE URBANĂ
STUD. ZĂGĂRIN MĂDĂLINA
2020
Cuprins:

Introducere:
Demers și scop;
Surse;
Metodă
Structura lucrării.
1. Ideea de scară:
1.a. Scara urbană;
1.b. Scara socială;
1.c. Dimensiunea umană.
2. Problematica insulei urbane:
2.a. Insula urbană;
2.b. Incursiune în realitatea germană și tradiția ei;
3.b. Studiu de caz -Barbicane Center.
3. Insula 13; Rue de Suisses; Walden 7-trei modele studiate:
3.a. Insula 13;
3.b. Rue de Suisses;
3.c. Walden 7.
4. Sectorul Kreuzberg, insula 36:
3.a. Context urban;
3.b. Context social;
3.c. Concluzii și intervenții.

Bibliografie.
 Introducere
Demers și scop
Prezenta lucrare îşi propune să investigheze modalitatea, mijloacele, raţiunea dar
mai ales dozajul prin care dimensiunea culturală reuşeşte să se concretizeze într-o
soluție urbanistică pentru ceea ce Francoise Choay denumea „mediu edificat articulat„.
În lucrarea sa "Pentru o antropologie a spaţiului construit", autoarea enunță necesitatea
regăsirii unui mediu edificat articulat, în care vede “…cea mai bună apărare împotriva
dezinstuționalizării și a denaturării societății.”1
Încă de la începutul lucrării fixez noțiunile pe care le-am ales pentru a-mi intitula
studiul. Mă refer la diferitele valențe pe care le poate căpăta noțiunea de scară din
perspectiva abordării diferitelor discipline, insistând asupra importanței pe care o are în
urbanism o abordare la dimensiunea umană. Alăturarea în titlu a temenilor -scară,
dimensiune și cultură -sugerează parcursul logic al acestui demers ce propune o
abordare de la general înspre particular, pornind de la o abordare la scară urbană,
continuând cu o abordare la dimensiunea umană și terminând cu cea mai particulară și
totodată cea mai în detaliu dintre cele trei abordări : cea culturală.
Parcursul teoretic s-a realizat aplicat pe una dintre cele mai notabile prezențe ale
secolului al XIX-lea în țesutul urban al orașelor europene contemporane: insula urbană.
Am ales să-mi dezvolt studiul pe acest model urban deoarece astăzi, prezența sa fizică
continuă să fie o parte semnificativă a multor orașe reprezentative pentru Europa, mai
ales atunci când se reflectă asupra multiplelor modificări care au avut loc în arhitectură
și în ideologiile de urbanism. Unul dintre cele mai remarcabile cazuri este insula urbană
din Berlin, care este asociată în mod obișnuit cu remodelarea capitalei germane dintr-un
oraș medieval, tip citadelă, într-o aglomerare urbană industrială; dar cel mai important
este rezistența insulei urbane la eliminarea totală în perioada de reconstrucție
postbelică.
Transpusă în cadrul fizic ,al insulei urbane, “ regăsirea mediului edificat articulat“
echivalează cu regăsirea unui spaţiu public nuanțat, ce face o trecere graduală de la
statutul de public către cel privat; un spațiu sociabil cu semnificaţie spirituală şi afectivă;
un spaţiu care să se integreze coerent în realitatea patrimonială osificată, făcând,
eventual, trecerea către noul oraş caracterizat de imagini iconice strict mediatice şi scări
exacerbate; un spațiu care să reprezinte în acelaşi timp un loc al intimităţii şi al
siguranţei individului, pe care să-l implice în viaţa socială a oraşului.

1
Francoise Choay, Pentru o antropologie a spațiului, Ed. R.U.R., București, 2011;
 Astfel acest studiu constă într-o mai bună înțelegere a noțiunilor clasice care se
regăsesc frecvent în discursul de urbanism, într-o relevare a insulei urbane drept
caracteristică comună unificatoare pentru o realitate urbană extrem de vastă și
complexă precum și într-o distingere a condițiilor și modalităților de intervenție
urbanistică cu principala miză de regăsire a „mediu edificat articulat„.
Am preluat subtitlul lucrării , “sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă
a orașelor“, din cartea lui Serge Chemayeff și a lui Cristofer Alexander , “Community and
privacy-Toward a new architecture and humanism“2. Deși apărută în anul 1965, în
contextual dezastrelor naturale, a pandemiilor mondiale și a crizelor sociale actuale,
lucrarea celor doi autori impresionează prin prospețimea ideilor transmise și prin
actualitatea problemelor dezbătute. Astfel subtitlul ales pentru acest demers teoretic
sugerează modalitatea de rafinare a întrebărilor de cercetare, anterior amintite. Serge
Chermayeff, și Christopher Alexander abordează termenii de optimizare și
eficientizare urbană într-un mod neconvețional și mult mai profund decât a făcut-
o oricine altcineva. Ei au o abordare ecologică însă se raportează la o ecologie
umană. Vorbesc despre importanța covârșitoare pe care o au natura și cultura în
dezvoltarea noastră ca specie sănătoasă. Totodată trag un semnal de alarmă
asupra creșterii accelerate a orașelor și societăților urbane în condițiile văduvirii
acestora de un mediu „frumos”. Autorii consideră că în demersul de a obține un mediu
urban frumos, rolul urbanistului constă într-o reconstrucție creativă a ecologiei
societăților urbane. Ei precizează (încă din anii 1960) că societățile urbane nu pot
continua să evolueze într-o dezvoltare continua și irațională fără o auto -distrugere
iminentă. Alternativa pe care o găsesc autorii la această auto-distrugere iminentă
o reprezintă dezvoltarea într-un mod creativ.
Serge Chermayeff, și Christopher Alexander își pun întrebarea dacă suntem
capabili de această dezvoltare/evoluție creativă și arată și responsabilitatea
arhitecților și urbaniștilor în acest sens. Înțeleg scepticismul celor doi autori (ei înșiși
arhitecți) care în anii 1960 își declară neîncrederea în capacitatea arhitecților și a
urbaniștilor de a realiza o reconstrucție cerativă a realității urbane. Din păcate, cele șase
decenii ulterioare au demonstrat că neîncrederea lor era perfect întemeiată.
În urma unei mai bune înțelegeri a tuturor implicațiilor și a tuturor nuanțelor pe
care le reclama urgența situației actuale, urgență sugerată de dezastrele ecologice,

2
Chermayeff, Serge și Alexander, Christopher. Community and privacy: Toward a new architecture of humanism .
Ed. Anchor Books, New York, 1965;
crizele sociale și pandemiile ce au devenit realitatea vremurilor noastre, consider că
“regăsirea mediului edificat articulat“ evocat de Francoise Choay nu trebuie căutată
exclusiv în găsirea unei metode abile de a modela spațiul. Răspunsul la această
problemă este unul cu implicații extrem de profunde și, în opinia mea, poate fi înțeles
printr-o regăsire a empatiei: o regăsire a empatiei față de natură, față de oraș, față de
oameni și, cel mai important pentru noi, arhitecții/urbaniștii, o empatie față de
beneficiarii noștri. Consider empatia ca fiind cea mai subtilă nuanță a feedbackului de
care noi, specialiștii din domeniul proiectării de urbanism, trebuie să dăm dovadă.
Aceasta este ceea ce am încercat să propun în demersul meu practic, conclusiv
pentru cel teoretic: o apropiere abilă față de spațiu și empatică față de viitorii
utilizatori. Aceasta este ceea ce am încercat să sugerez prin titlul propus acestei
lucrări, aceasta este răspunsul respectuos pe care am înțeles să-l dau mentorilor mei
înaintași și acesta este modul în care am ales să abordez practica mea de urbanism.
Astfel cercetarea s-a situat tot timpul la intersecția teoriei și practicii,
abordând, inițial, problematica scării și dimensiunii umane, axându-se, în capitolele
sale succesive pe insula urbană și puctând în cel conclusiv,prin intervenții pe cazul
concret al insulei urbane Kreuzberg 36.
Lucrarea se bazează pe abordarea teoretică generală care fundamentează întregul
câmp al cercetării, (teme precum conceptul de scară urbană, dimensiune umană, insula
urbană, spațiul public, spațiul semi-public, spațiul semi-privat și spațiul privat, precum și
raporturile care se stabilesc între acestea), dar şi pe cercetarea practică pe care am
întreprins-o pe cazul concret al insulei urbane Kreuzberg 36, aceasta din urmă capătând
un rol conclusiv pentru demersul meu. Lucrarea se bazează pe cercetări în câmpuri și
perspective disciplinare diverse: teorie cu caracter general, teorii urbanistice, cercetare
statistică, studii de caz, intervenție practică.
Intervenția practică mi-a permis să disting condiţiile şi modalităţile în şi prin care
funcțiunea culturală, în general, şi intervențiile artistice, în special, se constituie într-o
soluţie atât urbanistică cât şi socială pentru insula urbană studiată, amplasată în Berlin,
sectorul Kreuzberg, zona 36. Aceasta a presupus o mai clară înţelegere a dublei crize
sociale şi urbanistice cu care se confruntă realitatea sectorului Kreuzberg. În fine,
investigarea în profunzime a transformărilor sociale ale populaţiei din Berlin, dar cu
precădere ale comunității din sectorul Kreuzberg, zona 36, precum şi modelele de
practică de urbanism caută să scoată la iveală realitatea unor probleme locale ce necesită
soluţii concrete, cât mai adaptate vieţii și tradiţiilor locale, soluţii pe care le putem găsi şi
extrapola din domeniul cultural, aplicându-le în practica urbanistică.
 În acest sens unul din scopurile demersului practic, aplicat, este acela de a
demonstra faptul că funcțiunea culturală și abordarea artistică, în general, se poate
constitui într-o soluţie urbanistică eficientă, aplicabilă cu naturalețe în limitele insulei
urbane studiate, tocmai prin forța tradiției ei și prin importanţa simbolică (și, de aici,
socială şi psihologică) pe care a căpătat-o. Acesta este şi unul din punctele de plecare
ale demersului meu de cercetare care, dincolo de investigarea propriu-zisă a sensurilor
scării şi a insulei urbane, se constituie totodată într-o pledoarie pentru recunoaşterea
nevoii de a include problematica manifestărilor şi semnificaţiilor publice ale artei
printre direcțiile de studiu ale urbanismului și ale proiectului urban.

Surse
În scopul acestei cercetări au fost utilizate mai multe categorii de surse:
1. A fost acordată prioritate documentațiilor din domeniul arhitecturii și
urbanismului, dat fiindcă perspectiva noastră este finalmente legată de practica
specifică. Sursele consultate sunt variate:
- cărți de referință de istoria și teoria arhitecturii şi a oraşului ale unor
reputați autori străini, ( The City in History - Lewis Mumford, Inventing future cities-
Michael Batty, Comunity and privacy/Toward a new architecture of humanism-Serge
Chemayeff și Cristopherr Alexander). Marile lucrări ale arhitecturii și urbanismului ne-au
ajutat în conturarea ideilor teoretice urmărite, idei punctate și sintetizate prin titlul
lucrării;
- literatura critică a fundamentat variate perspective din care am privit
subiectul (Imaginea oraşului - Kevin Lynch, Oraşe pentru oameni -Jean Gehl,
Manzanas, Bloques y casas: formas construidas y formas, del suelo en la ciudad
contemporánea Habiter -Javier Perez Igualada, Urbanismul, utopii și realități, Pentru o
antropologie a spaţiului - Francoise Choay,). Parcurgerea lucrărilor lui Kevin Lynch și
Jean Gehl au contribuit la fixarea noțiunilor de scară și dimensiune (esențiale pentru
raportarea omului la oraș) care, în viziunea lui Javier Perez Igualada devin lizibile în
insula urbană (realitatea urbană reprezentativă pentru marile orașe europene
contemporane) și pe care le utilizăm în lucrare pentru a găsi un răspuns la problematica
“mediului edificat articulat” ridicată de Francoise Choay.

- periodicele de specialitate, substanțiale pentru cercetare, servindu-mi

la analizarea modelelor/studiilor de caz relevante pentru subiectul ales (studii
urbanistice de referinţă precum The Berlin Block as an urban Tool-rethinnking the
urban fabric- Soto Marisela Salas , revista L' Architecture d'Aujourd'hui precum și seria
nouă a revistei Urbanismul ).

O importantă parte a constat în consultarea de proiecte şi lucrări de cercetare

privind studii asupra diverselor insule urbane, fie Barbicane Centre care reprezintă
studiu de caz pentru lucrarea de față, fie cele cu caracter exemplar, studiate și analizate
în detaliu prin prisma caracteristicilor lor distinctive. Toate aceste studii m-au ajutat în
aprofundarea complexității la care trebuie să răspundă insula urbană contemporană
precum și la stabilirea intervențiilor propuse în vederea generării unui răspuns complet.

2. Faţă de partea referitoare la mediul construit, înţelegerea problematicii

propuse a impus consultarea unor lucrări din domeniul antropologiei, a sociologiei și a
statisticilor de date, care m-au ajutat pentru decodificarea contextului în care am făcut
intervențiile propuse prin proiectul meu precum și a particularităților sitului ales.
Relevante în acest sens sunt lucrările antropologului american Edward T. Hall care arată
faptul că dezvoltarea simțurilor este strâns legată de de istoria evoluției.

Metodă
Organizarea marii diversităţi a informaţiilor astfel obţinute şi a întinderii lor aproape
nesfârşite a reprezentat o mare dificultate metodologică. În primă instanţă, am căutat o
abordare cât mai deschisă spre diversele câmpuri disciplinare, cel architectural și cel
urbanistic, urmând ca, în final, informaţiile obţinute să fie triate și organizate dintr-o
perspectivă arhitectural-urbanistică operativă. Pe întreg parcursul lucrării, interpretarea
datelor, chiar dacă a împrumutat instrumente de analiză ale altor discipline (precum
sociologia şi statistica), s-a lăsat direcţionată în ultimă instanţă de perspectiva
profesională, ghidată în principal de scopul practic al amenajării oraşelor. În felul acesta,
s-a căutat o înţelegere și o interpretare cât mai largă a fenomenelor puse în discuţie şi a
gestului edificator, fără ca interpretarea pluridisciplinară să devină scop în sine, oricât de
pasionantă ar fi fost. Finalitatea întregului demers – adică o mai adecvată planificare
urbană – a cenzurat în permanență orice divagare interpretativă. Domeniile asupra cărora
am zăbovit mai mult în fundamentarea teoretică sunt cele pe care le consider cele mai
relevante pentru finalitatea subiectului dezbătut. Fiecare dintre domeniile considerate
relevante este tributar unei referințe de autoritate. De exemplu: în mod special -Jean Gehl
pentru urbanism, Leonardo Benevolo pentru istoria urbanismului european vestic, Javier
Perez Igualada-pentru istoria și parcursul insulei urbane în general, Serge Chemayeff și
Cristopherr Alexander-pentru definirea spațiului public și a celui privat, Francoise Choay
în vizarea ansamblului marilor curente, Strategia Berlinului pentru datele statistice
prezentate, .
Pentru a fi mai specifică, conceptul de scară este definit iniţial din puncte
de vedere disciplinare diverse, devenind astfel cu mult mai vast şi mai variat decât ar
putea să aprofundeze un demers teoretic de tipul celui de faţă. De aceea, această
abordare „pluridisciplinară” a conceptului propus spre dezbatere se limitează la o
explorare succintă a sensurilor pe care conceptul le poate căpăta, fără însă a avea
pretenţia de a le fi epuizat.
Ca metodă de investigare a surselor, am folosit, în principal, analiza
calitativă de conţinut, sursele fiind grupate tematic, în funcţie de subiectul abordat în
fiecare din cele trei capitole teoretice, impunând o interpretare în funcţie de diferitele tipuri
de conţinuturi. Studiul se bazează totodată şi pe date măsurabile. Am folosit analiza
cantitativă pentru a proba anumite aspecte pe care analiza calitativă şi interpretarea le-
au scos în evidenţă (de exemplu, în subcapitolului ce tratează realitatea germană, ale
cărui concluzii se fundamentează pe date statistice extrase, în marea lor majoritate, din
strategia de dezvoltare a Berlinului)..

Structura lucrării
Alcătuirea acestui studiu este determinată atât de o acumulare firească de
cunoștințe teoretice cât și de pretenția/ambiția de a furniza cunoștințe practice, oricât ar
putea părea de exagerată această ambiție. Consider importantă abordarea subiectului
dezbătut în practica urbanistică, sub cele două aspecte, cel teoretic și cel practic.
Teoria este cea care “ îngăduie celor ce exercită meseria sau celor care nu se încred
decât în talentul lor, să se elibereze de rutină prin meditație și să rezolve problemele noi
prin recurs la valorile eterne. Căci întoarcerea la surse este mai fecundă în noutate
decât orice reviriment temporar al modei, iar teoria, separând esențialul de accesoriu,
judecă evoluția artei ca activitate notabilă a spiritului creator. Arhitectul sesizează astfel
în chip corect problemele timpului său și poate chiar să le prevadă”3. Practica, pe de
altă parte, este cea care materializează viziunile teoretice.
În consecință, structura acestei lucrări este simplă: primele trei capitole
însumează demersul teoretic al cercetării; în timp ce al patrulea capitol, este mai
aplicat și prezintă o serie de intervenții pe un caz concret, intervenții preluate din
concluziile demersului teoretic, din modelele studiate dar și din practica personală de

3
P.A. Michelis, Estetica arhitecturii, Ed. Meridiane, București, 1982;
arhitectură și urbanism. Astfel se aplică și se validează concluziile teoretice ale
demersului capitolelor anterioare. De aceea, ultimul capitol joacă și un rol concluziv
pentru precedentele, deși își păstrează autonomia.
Toate cele patru capitole sunt structurate în câte trei subcapitole. Primul
subcapitol funcţionează ca un fel de preambul pentru următorul (concluzia fiecăruia
stabileşte tema de dezbatere pentru următoare). Primele două capitole definesc
termenii componenţi ai titlului, parcurgerea lor clarificând natura şi înţelesul acestuia,
exemplificate și articulate în detaliu în al treilea capitol.

În primul capitol, Ideea de scară, se abordează problematica scării.

Primul subcapitol, Scara urbană, parcurge succint sensurile pe care scara le poate
căpăta din variate perspective disciplinare. Este tratată problematica scării , făcând un
parcurs succint prin termenii vehiculați în teoria de urbanism și punctându-i pe aceia ce
au relevanță pentru lucrarea noastră. Astfel, în parcursul nostru teoretic, ne oprim atenția
asupra termenului de scară urbană, ce ne ajută la o mai bună înțelegere a subiectului
propus spre dezbatere.
În al doilea subcapitol facem referire la sensul social pe care îl poate căpăta idea
de scară, studiind măsura în care dimensiunea culturală mai răspunde nevoilor de
societăţilor urbane şi a aşteptărilor estetice actuale, profund ancorate într-o epocă a
mişcării şi a schimbărilor radicale. Ne continuăm demersul teoretic, urmând ideile lui
Francoise Choay care atrage atenţia asupra faptului că, pentru a putea construi edificii
şi aşezări umane de calitate şi care să funcţioneze, arhitecţii/urbaniștii trebuie să înveţe
două principii esenţiale:
-să opereze cu două scări urbane (una care se aplică la nivel teritorial, iar cealaltă
se aplică la nivel local).
-să regăsească mediul edificat articulat, „cea mai bună apărare împotriva
dezinstituţionalizării şi a denaturării societăţii”4.
Drept soluție privind regăsirea mediului edificat articulat propunem proiectarea la
scară umană, vorbind de fapt despre conturarea unor spaţii pe care omul să le poată
asimila, spaţii pe care să le poată percepe vizual şi care să-i confere sentimentul de
acasă. Ne încheiem parcursul teoretic al acestui capitol prin aprofundarea conceptului de
scară umană, detaliind modul de planificare urbană ce ia în calcul dimensiunea umană.

4
Francoise Choay-„Pentru o antropologie a spaţiului”, Ed. Registrul Urbaniştilor din România, Bucureşti, 2011;
 În al treilea subcapitol, pentru a defini și detalia implicațiile proiectării la scară umană
facem referire la studiul lui Jan Gehl5 , “Oraşe pentru oameni” , de unde ne preluăm
exemplele concrete despre cât de diferit pot arăta precum şi funcţiona oraşele văzute din
avion, din maşină sau de la nivelul ochiului uman.
În acest subcapitol insistăm asupra faptului că nevoile pietonilor trebuie să devină
un obiectiv “cheie“ pentru viitor

Al doilea capitol, Problematica insulei urbane, discut rolul pe care cea mai notabilă
prezență în țesutul urban al orașelor europene contemporane, insula urbană, îl poate juca
în regăsirea mediului edificat articulat.

În primul subcapitol, Insula urbană, urmăresc parcursul acestei realități urbane, de

la apariția sa în țesutul urban European, în secolul al XIX-lea ca un răspuns la
expansiunea demografică și la industrializarea marilor orașe. Astăzi, prezența sa fizică
continuă să fie o parte semnificativă a multor orașe representative pentru Europa, mai
ales atunci când se reflectă asupra multiplelor modificări care au avut loc în arhitectură și
în ideologiile de urbanism.

În cel de-al doilea subcapitol, Incursiune în realitatea germane și tradiția ei, studiez
unul dintre cele mai remarcabile cazuri - insula urbană din Berlin. Aceasta este asociată
în mod obișnuit cu remodelarea capitalei germane dintr-un oraș medieval, tip citadelă,
într-o aglomerare urbană industrial. Important de remarcat, în prezentarea parcursului
său istoric, este rezistența insulei urbane la eliminarea totală în perioada de reconstrucție
postbelică. Deși originile acestei forme urbane pot fi urmărite de revoluția industrială, un
timp adesea asociat cu condiții de locuit sărace și sănătoase, a reușit să reapară ca o
opțiune populară pentru trai, mai ales de la sfârșitul secolului XX. . Această renaștere a
rezultat ca urmare a cerințelor nesatisfăcute de locuințe și a lipsei de alternative
accesibile la proiectele moderne. Astfel, insula urbană din secolul al XIX-lea s-a dovedit
a fi o formă puternică, rezistentă în istoria urbană a Berlinului, mai ales că a reușit să
transceandă caracterul de discontinuitate al orașului. Chiar dacă a fost foarte stigmatizată
încă din momentul concepției sale, mai ales după ce insula urbană Berlineză
(Mietshäuser) a început să fie percepută doar ca mahala, a reușit să supraviețuiască
secolului următor și, ulterior, a 50 de ani de neglijare. Redescoperirea și reabilitarea sa

5
Jan Gehl (născut în 1936) este un arhitect danez ce și-a îndreptat cariera spre urbanism, desfașurîndu-și activitatea
de proiectare cu precădere în Copenhaga;
din anii 1970 au permis, totuși, insulei urbane să devină una dintre icoanele principale ale
Berlinului și spațiile de locuit preferate. „Reconstrucția critică” a IBA și „reînnoirea urbană
atentă” au contribuit, de asemenea, la readucerea la viață a multora dintre caracteristicile
intrinseci pozitive ale blocului. Mai mult decât atât, numeroasele concursuri de arhitectură
promovate de IBA pentru reamenajare au permis introducerea de noi forme în oraș. Acest
lucru a dus la o multă experimentare și, în final, la noi moduri de interpretare și provocare
a ideii blocului tradițional; ceea ce a dus la final la fabricarea modurilor de viață care
promovează o viață compactă.

În cel de-al treilea subcapitol, Studiu de caz-Barbicane centre, restrâng investigația

la un caz concret de insulă urbană, relevant pentru studiul meu, prin modul în care
funcțiunea culturală, concretizată în spaţiul muzeal şi în obiectele de artă pe care acesta
le adăposteşte, se constituie într-o modalitate de comunicare încă pertinentă şi aplicabilă
în societatea contemporană.
Utilizând drept studiu de caz unul dintre cele mai mari centre culturale europene,
caut să demonstez că simbolurile artistice sunt încă actuale şi operaţionale, indiferent
dacă ele corespund sau nu unor evenimente reale. Ceea ce este necesar să se cunoască
este cărei unităţi culturale îi corespunde simbolul respectiv, deoarece doar în cadrul
acelei culturi se regăseşte sistemul de semnificare în care este operaţional. În acest
subcapitor fac un studiu detaliat al Centrului Barbicane, punându-l, pe de o parte, în
legătură cu contextul urban și social în care acesta este constituit, iar pe de altă parte
prin prisma proiectului de planificare urbană și de design arhitectural în urma căruia a fost
realizat.

Al treilea capitol, Insula 13; Rue de Suisses; Walden 7-trei modele studiate,
face legătura dintre temele dezbătute în capitolele anterioare, face deci legătura dintre
scară și insula urbană, avansând ideea de scara dimensiunii culturale în insula urbană.
Astfel, capitolul devine și o sinteză concluzivă pentru demersul teoretic al acestei teze.
Totodată, în acest capitol restrâng investigația la câteva moduri de a gândi/a face
insulele urbane atât pentru a nu risca să mă pierd în detalii și vaste exemple, cât și
pentru a o face cât mai relevantă pentru studiul meu. Acestea sunt analizate în scopul
înţelegerii demersurilor ce pot da substanță anumitor soluţii urbanistice, astfel încât
acestea să fie asimilabile de către societatea căreia le sunt menite. Concluziile extrase
din aceste abordări urbanistice mi-au creat o imagine mai relevantă asupra
intervențiilor necesar a se realiza în proiectul meu practic/concret.
 În primul subcapitol, Insula 13, este tratat cazul particular al unei insule din
Geneva, Elveția.
Prin proiectul de intervenție asupra acestei insule urbane se păstrează clădirile
existente, completând ansamblul cu o nouă piesă verticală, a cărei fațadă preia caracterul
clădirilor din secolul al XIX-lea; și o altă clădire transversală joasă, cu fațadă din lemn.
Într-o parcurgere a acestei insulei urbane putem identifica următoarele spații:
- piața de acces. Este un spațiu mare de pe stradă, unde activitățile de la parter
beneficiază de ea, extizându-se în spațiul acesteia. Viața și calitatea străzilor depind de
integrarea persoanelor și activităților care fac parte din cartier.
- spațiul central care se dezvoltă pe două înălțimi. Așa cum s-a întâmplat în piețele
tradiționale, accesul la locuințe se face prin spațiul de relații. Nu implică o intrare directă
în intimitatea casei din acest spațiu comunitar, ci mai degrabă trece traseul de pe stradă
până la ușa casei. Prin legarea cu o rută importantă, cum ar fi accesul la casă, facilitează
și îmbunătățește utilizarea colectivă a locului
- acces cu arcadă care oferă acces la fiecare dintre casele sau atelierele din unul
dintre blocuri. Se înțelege ca un spațiu de tranziție, puțin mai privat decât cel precedent.
- Spații alăturate în interiorul cărora sunt colectate alveole de activitate secundară,
precum depozitarea bicicletelor.

Deși toate aceste spații sunt cu adevărat publice și deschise tuturor, funcționează
ca un spațiu de tranziție între urban și domestic doar pentru comunitate. Cel mai
interesant lucru despre această situație este analizarea modului în care arhitectura atinge
coexistența dintre public, semi-public, comunitate și semi-privat pentru a ajunge până la
privat.

În al doilea subcapitol, Rue de Suisses, este tratat cazul particular al unei insule
din Paris, Franța.
Acest exemplu mizeză doar pe locuințe la interior, dar formulează una dintre
strategiile posibile de diluare a graniței dintre ceea ce este urban și ceea ce este privat și
creează un tip diferit de spațiu de tranziție între stradă și interior.
Herzog & de Meuron proiectează patru tipuri de spații de tranziție cu grade diferite
de confidențialitate înainte de a ajunge în casă în acest spațiu liber mare din interiorul
blocului:
- spațiul acoperit (1), între stradă și spațiul liber din interiorul blocului, cel
mai public dintre toate. Ușile perforate fac din primele foyere o continuitate a străzii. Nu
închid spațiul, te lasă să vezi și să te îndrepți spre interior, spre spațiul amenajat în care
se află căsuțele poștale și iese una din parcări.
- holuri de acces (2), corespunde fiecăruia dintre holurile de acces pe care le au
clădirile rezidențiale, închise și independente, ceea ce conferă un grad suplimentar de
confidențialitate în spațiul comunitar.
- coridoare sau balcoane private (3), sunt spații complet private, însă, datorită lor,
viața se intensifică în interior, sunt extensii verticale ale spațiului liber din interiorul
blocului, iar utilizatorii le umplu cu flori sau își scot hamacurile din astfel încât să
beneficieze de calitatea spațiului interior generat.
- piața interioară (4), este spațiul comunitar din interiorul blocului, care trebuie
parcurs pentru a accesa casele clădirii construite în interior și, în plus, există două porți
de acces și de ieșire pentru pietoni către parcarea subterană.
Variația deschiderii închiderilor produce schimbarea limitelor. Această variabilitate
a compoziției fațadelor exterioare prin mișcarea obloanelor metalice generează diferite
situații. Când toate obloanele sunt închise, fațada este văzută cu aceeași omogenitate a
clădirilor vecine.

În al treilea subcapitol, Walden 7, este tratat cazul particular al unei insule din
Barcelona, Spania.
Spre diferență de celelalte două exemple alese, Walden 7 reprezintă conversia unei
zone industrial într-o zonă rezidențială. Mai mult, imobilul de locuințe propriu-zis este unul
nou propus în totalitate, dar tipologia sa este specifică insulelor urbane cu curte interiară.
Prezintă un interes deosebit pentru proiectul meu amplasarea de spații
pentru servicii atât la parter (tipul de servicii ce pot da viață dinamicii străzii perimetrale)
dar servicii și la nivelul unora dintre etajele superioare (birouri, ateliere, săli de dans, ce
deservesc locatarii insulei). Funcțiunile de la parter pot fi accesate din strada perimetrală,
în timp ce acelea de la etajele superioare pot fi accesate prin intermediul pasarelelor din
curtea interioară.

Al patrulea și ultimul capitol, Sectorul Kreuzberg, insula 36, prezintă abordarea

personală, aplicată pe un caz concret.

În primul subcapitol, Context urban, se prezintă cadrul fizic construit al cartierului

Kreuzberg în general și al Insulei 36 în particular. Zona de studiu este în periferia
planului Hobrecht, dar relativ în centrul orașului Berlin, într-o zonă enigmatică și plină de
energie.
Forma urbană de organizare a cartierului este insula urbană tipică Berlinului:insula
urbană ce prezintă o secvențare a curților interioare și, totodată, insulă urbană cu
funcțiuni mixte și un spațiu comun la interior.
Secvența curților pe care le prezintă blocul tradițional din Berlin și care poate fi
regăsită, cu precădere, în cartierul Kreusberg, a fost extrem de valoroasă, deoarece au
permis o gamă largă de utilizări să aibă loc în ele. Anii postbelici după 1945 au adus o
nouă imagine completă cartierului Kreuzberg. În urma distrugerilor suferite din cauza
bombardamentelor s-a înregistrat un anumit grad de modificare a formei tradiționale a
insulei din cartierul Kreuzberg, dar noua sa morfologie a oferit avantaje și oportunități
mai mari pentru viața urbană. Configurația strânsă a fost subțiată, iar acum multe spații
în care au fost clădiri sau industrii, au fost înlocuite cu spații libere. Noi oportunități de
utilizare au crescut și calitatea vieții în clădirile vechi s-a îmbunătățit. Accesul la lumina
soarelui și multă circulație a aerului nu mai erau o problemă. Noile spații externe au
devenit grădini, parcuri de buzunare sau chiar terenuri pentru amenajarea grădinițelor.
Chiar dacă utilizarea anterioară a curților a avut parte și de diferite utilizări, spațiile noi și
de multe ori mai mari ofereau medii mai sănătoase decât predecesorii lor. De
asemenea, a fost importantă restrângerea multor utilizări industriale periculoase care se
realizau în insulele urbane din cartier.
Asfel, în prezent, insulele urbane din cartierul Kreuzberg amintesc de forma
clasică a insulei urbane berlineze, pastrează succesiunea tipică a insulelor interioare,
însă prezintă spații centrale mai largi, mai ofertante și o diversitate de funcțiuni și dotări
de cartier.
În a al doilea subcapitol, Context social, studiez structura sociala a cartierului Kreuzberg.
Componenta socială prezintă interes particular pentru ca este extrem de diversă în multe
aspecte. În afara unei proporții mari de populație de diversitate culturală și socială,
cartierul este de asemenea cunoscut a fi unul dintre cele mai populare și căutate zone
rezidențiale O altă caracteristică distinctivă a cartierului o reprezintă numărul mare de
artiști neconvenționali precum și numărul mare de imigranți ce trăiesc în acest cartier, în
special turci. Tot specific Kreuzbergului este și numărul mare de persoane fără adăpost
ce populează străzile și parcurile cartierului. Explicația pentru acest aspect poate fi găsită
în faptul că în cartierul Kreuzberg există un număr crescut de centre sociale, unele menite
să asigure reincluderea acestora în societate, iar altele menite să asigure minimul de
condiții de viață ( o masa zilnică și un adăpost noaptea). Se mai poate remarca numărul
mare de consumatori de droguri, cartierul Kreuzberg fiind cunosut la nivelul Berlinului
pentru acest aspect.
Cu toate acestea, gentrificarea și cererea imobiliară rezidențială înaltă pentru
aceasta zonă, au început un proces inerent ce are ca efect dizlocarea și trimiterea în
afara acestui cartier a populațiilor cu statut social scazut.

În al treilea subcapitol, Concluzii și intervenții, sunt prezentate atât concluziile

subcapitolelor anterioare, privind situația existentă identificată pentru acest sector
precum și intervențiile propriu-zise propuse prin proiectul de intervenție.
Toate acțiunile de intervenție propuse reiau şi detaliază temele amintite în
capitolele anterioare (scară umană, dimensiune culturală, regăsirea mediului edificat
articulat, ecologie umană, dezvoltare creativă, reper cultural, funcțiuni publice la etajele
superioare, pasarele interioare, spații libere ierarhizate, piațetă de acces, închidere
fronturi perimetrale, transparențe către interior, construcții la scară umană la interior).
Aceste intervenții sunt propuneri ce se raportează prin proiect la scara
dimensiunii culturale în insula urbană, cu valenţe semnificative asupra soluțiilor de
urbanism în confruntarea acestora cu realităţile sociale şi culturale urbane cu miza
principală de implementare a unei ecologii umane în dezvoltarea creativă a orașelor.
Tocmai această trăsătură conferă acestui subcapitol și funcția de
concluzie a lucrării.

Introduction
Approach and purpose
This paper aims to investigate the way, the means, the reason but especially the
dosage through which the cultural dimension manages to materialize in an urban solution
for what Francoise Choay called “articulated built environment”. In her work “For an
anthropology of built space”, the author insists on the need to find an articulated built
environment, in which she sees “the best defense against deinstitutionalization and
distortion of society.”6
From the beginning of the paper, I set the notions I chose to title my study. I refer
to the different valences that the notion of scale can acquire from the perspective of

6
Francoise Choay, For an antropology of space, Ed. R.U.R., București, 2011;
approaching different disciplines, insisting on the importance of an approach to the human
dimension in urbanism. The juxtaposition of the themes of scale, size and culture
suggests the logical course of this approach that proposes an approach from the general
to the particular, starting from an urban scale approach, continuing with an approach to
the human dimension and ending with the most particular and at the same time the most
detailed of the three approaches - the cultural one.
The theoretical course will be applied on one of the most notable presences of the
nineteenth century in the urban fabric of contemporary European cities: the urban island.
I chose to develop my study on this urban model because today, its physical presence
continues to be a significant part of many representative cities of Europe, especially when
it reflects on the many changes that have taken place in architecture and urban
ideologies. One of the most remarkable cases is the urban island of Berlin, which is
usually associated with the remodeling of the German capital from a medieval citadel-
type city into an industrial urban agglomeration; but the most important is the resistance
of the urban island to total elimination during the post-war reconstruction period.
Transposed in the physical setting of the urban island, the “retrieval of the articulated built
environment” is equivalent to the retrieval of a nuanced public space, which makes a
gradual transition from public to private status; a sociable space with spiritual and
affective significance; a space that integrates coherently in the ossified patrimonial reality,
possibly making the transition to the new city characterized by strictly media iconic images
and exacerbated stairs; a space that represents at the same time a place of intimacy and
security of the individual, to be involved in the social life of the city.
Thus, this study consists in a better understanding of the classical notions that are
frequently found in urban speech, in a revelation of the urban island as a common unifying
feature for an extremely vast and complex urban reality and in a distinction of conditions
and the modalities of urban intervention with the main stake of finding the “articulated built
environment”.
I took the subtitle of the paper, “or about a human ecology in the creative
development of the cities”, from the book by Serge Chemayeff and Cristofer Alexander,
“Community and privacy-Toward a new architecture and humanism“7, published in 1965.
The subtitle suggests how to refine the research questions, previously mentioned. Serge
Chermayeff and Christopher Alexander approach the terms of urban optimization and

7
Chermayeff, Serge și Alexander, Christopher. Community and privacy: Toward a new architecture of humanism .
Ed. Anchor Books, New York, 1965;
efficiency in an unconventional way and much more deeply than anyone else has done.
They have an ecological approach but it relates to a human ecology. I talk about the
overwhelming importance of nature and culture in our development as a healthy species.
At the same time, they sound the alarm on the accelerated growth of cities and urban
societies in the conditions of their lack of a “beautiful” environment. The authors consider
that in the process of obtaining a beautiful urban environment, the role of the urban
planner consists in a creative reconstruction of the ecology of urban societies. They state
(since the 1960s) that urban societies cannot continue to evolve in a continuous and
irrational development without imminent self-destruction. The alternative he presents to
this imminent self-destruction is to develop in a creative way.
The authors question whether we are capable of this creative
development/evolution and show the responsibility of architects and urban planners in
this regard. I understand the skepticism of Serge Chemayeff and Cristofer Alexander who
in the 1960s declared their distrust of the ability of architects and urban planners to
achieve a creative reconstruction of the urban reality. Unfortunately, the next six decades
proved that their mistrust was well-founded.
Following a better understanding of all the implications and nuances of the urgency
of the current situation, urgency suggested by ecological disasters, social crises and
pandemics that have become the reality of our times, I believe that “finding the articulated
built environment” evoked by Francoise Choay it should not be sought exclusively in
finding a clever method of modeling space. The answer to this problem is one with
extremely profound implications and, in my opinion, can be understood through a
rediscovery of empathy: a rediscovery of empathy towards nature, towards the city,
towards people and, most importantly for us, architects/ urban planners, an empathy for
our beneficiaries. I consider empathy to be the most subtle nuance of the feedback that
we, the specialists in the field of urban design, have to show. This is what I tried to propose
in my practical approach, conclusive for the theoretical one: a skillful approach to space
and empathetic to future users. This is what I tried to suggest in the title of this paper, this
is the respectful answer I understood to give to my mentors and this is how I chose to
approach my urban planning practice.
Thus, the research was always located at the intersection of theory and
practice, initially addressing the issue of scale and human dimension, focusing in its
successive chapters on the urban island and focusing on the concluding one, through
interventions on the concrete case of the urban island Kreuzberg 36.
 The paper is based on the general theoretical approach that underpins the entire
field of research, (topics such as the concept of urban scale, human dimension, urban
island, public space, semi-public space, semi-private space and private space, and the
relationships that are established between them), but also on the practical research that
we undertook on the concrete case of the urban island Kreuzberg 36, the latter acquiring
a conclusive role for our approach. The paper is based on research in various fields and
disciplinary perspectives: general theory, urban theories, statistical research, case
studies, practical intervention.
The practical intervention allowed me to distinguish the conditions and modalities in and
through which the cultural function, “in general”, and the artistic interventions, in particular,
constitute both an urban and social solution for the studied urban island, located in Berlin,
Kreuzberg sector, area 36. This required a clearer understanding of the double social and
urban crisis facing the reality of the Kreuzberg sector. Finally, the in-depth investigation
of the social transformations of the population of Berlin, but especially of the community
in the Kreuzberg sector, area 36, as well as the urban practice models seeks to reveal
the reality of local problems that require concrete solutions, more adapted to local life
and traditions, solutions that we can find and extrapolate from the cultural field, applying
them in urban practice.
In this sense, one of the aims of the practical, applied approach is to demonstrate
that the cultural function and the artistic approach, in general, can be an efficient urban
solution, naturally applicable within the limits of the studied urban island, precisely by the
force of tradition and by the symbolic (and, hence, social and psychological) importance
it acquired. This is also one of the starting points of my research approach which, beyond
the actual investigation of the meanings of the stairs and the urban island, is also a plea
for recognizing the need to include the issue of public manifestations and meanings of art
among the study directions of urbanism and of the urban project.

Sources
More categories of sources were considered for the purpose of this paper:
1. Priority was given to documentation in the field of architecture and urbanism,
given that our perspective is ultimately related to specific practice. The sources consulted
are varied:
- reference books on the history and theory of architecture and the city of renowned
foreign authors, (The City in History - Lewis Mumford, Inventing future cities-Michael
Batty, Community and privacy/ Toward a new architecture of humanism-Serge
Chemayeff and Cristopherr Alexander ). The great works of architecture and urbanism
helped us in outlining the theoretical ideas pursued, ideas punctuated and synthesized
by the title of the work;
- the critical literature based various perspectives from which I looked at the subject
(The image of the city - Kevin Lynch, Cities for people -Jean Gehl, Manzanas, Bloques y
casas: formas construidas y formas, del suelo en la ciudad contemporánea Habiter
/Groups of houses, Blocks and houses: built forms and forms, of the ground in the
contemporary city Habiter -Javier Perez Igualada, Urbanism, utopias and realities, For an
anthropology of space - Francoise Choay,). Going through the work of Kevin Lynch and
Jean Gehl helped to fix the notions of scale and size (essential for relating man to the
city) which, in Javier Perez Igualada's vision, become legible in the urban island (urban
reality representative of large contemporary European cities) and which we use in the
paper to find an answer to the problem of the “articulated built environment” raised by
Francoise Choay.
- specialized nespapers, substantial for research, serving us to analyze
models/case studies relevant to our subject (reference urban studies such as The Berlin
Block as an urban Tool-rethinnking the urban fabric- Soto Marisela Salas, L 'Architecture
d'Aujourd'hui magazine as well as the new series of Urbanism magazine).
An important part consisted in consulting projects and research papers on studies
on various urban islands, either Barbicane Center which is a case study for this paper, or
those of an exemplary nature, studied and analyzed in detail in terms of their distinctive
features. All these studies have helped us to deepen the complexity to which the
contemporary urban island must respond as well as to establish the proposed
interventions in order to generate a complete response.
2. Compared to the part related to the built environment, the understanding of the
centre problems required the consultation of some works in the field of anthropology,
sociology and data statistics, which helped us to decode the context in which we make
the interventions proposed by our project and the chosen site particularities. Relevant in
this regard are the works of the American anthropologist Edward T. Hall who show that
the development of the senses is closely related to the history of evolution.

Method
The organization of the great diversity of the information thus obtained and of its
almost endless extent represented a great methodological difficulty. In the first instance,
we sought an approach as open as possible to the various disciplinary fields, the
architectural and the urban, and in the end, the information obtained will be sorted and
organized from an operational architectural-urban perspective. Throughout the paper, the
interpretation of data, even if it borrowed tools for analysis of other disciplines (such as
sociology and statistics), was ultimately directed by the professional perspective, guided
mainly by the practical purpose of urban planning. In this way, a broader understanding
and interpretation of the phenomena in question and of the edifying gesture was sought,
without the multidisciplinary interpretation becoming an end in itself, no matter how
exciting it may have been. The finality of the whole approach – namely a more adequate
urban planning - constantly censored any interpretive digression. The areas on which we
lingered most in the theoretical substantiation are those that we consider the most
relevant for the finality of the debated topic. Each of the areas considered relevant is
dependent on an authority reference. For example: in particular -Jean Gehl for urbanism,
Leonardo Benevolo for the history of Western European urbanism, Javier Perez Igualada
-for the history and course of the urban island in general, Serge Chemayeff and
Cristopherr Alexander -for defining public and private space, Francoise Choay targeting
all major currents, the Berlin Strategy for the statistical data presented.
In order to be more specific, the concept of scale is initially defined from various
disciplinary points of view, thus becoming much wider and more varied than a theoretical
approach such as the present one could deepen. Therefore, this “multidisciplinary”
approach to the concept proposed for debate is limited to a brief exploration of the
meanings that the concept can acquire, but without claiming to have exhausted them.
As a method of investigating the sources, we mainly used qualitative content analysis,
the sources being grouped thematically, according to the topic addressed in each of the
three theoretical chapters, requiring an interpretation based on different types of content.
The study is also based on measurable data. We used quantitative analysis to test certain
aspects that qualitative analysis and interpretation have highlighted. For example, in the
subchapter dealing with the German reality, the conclusions of which are based on
statistical data.
Structure of paper
The composition of this study is determined both by a natural accumulation of
theoretical knowledge and by the pretension/ambition to provide practical knowledge, no
matter how exaggerated this ambition may seem. We consider important the approach of
the subject debated in the urban practice, under the two aspects, the theoretical one and
the practical one. The theory is that which “it allows those who practice the profession or
those who trust only in their talent, to free themselves from routine through meditation
and to solve new problems by resorting to eternal values. For the return to sources is
more fruitful in novelty than any temporary revival of fashion, and the theory, separating
the essential from the accessory, judges the evolution of art as a notable activity of the
creative spirit. The architect thus correctly notices the problems of his time and can even
predict them”8. Practice, on the other hand, is that materializes the theoretical visions.
Consequently, the structure of this paper is simple: the first three chapters
summarize the theoretical approach of the research; while the fourth chapter is more
applied and presents a series of interventions on a concrete case, interventions taken
from the conclusions of the theoretical approach, from the studied models but also from
the personal practice of architecture and urbanism. In this way, the theoretical
conclusions of the approach of the previous chapters are applied and validated.
Therefore, the last chapter plays a conclusive role for the previous ones, although it
retains its autonomy.
All four chapters are structured in three subchapters. The first subchapter functions
as a kind of preamble for the next (the conclusion of each sets out the next topic of
debate). The first two chapters define the component terms of the title, their reading
clarifying its nature and meaning, exemplified and articulated in detail in the third chapter.
In the first chapter, the idea of scale, the issue of scale is addressed.
The first subchapter, the Urban Scale, briefly covers the meanings that the scale
can acquire from various disciplinary perspectives. The issue of sclae is treated, making
a brief journey through the terms conveyed in the theory of urbanism and pointing out
those that are relevant to our work. Thus, in our theoretical course, we turn our attention
to the term urban scale, which helps us to better understand the topic proposed for
debate.
In the second subchapter we refer to the social meaning that the idea of scale can
acquire, studying the extent to which the cultural dimension responds to the needs of
urban societies and current aesthetic expectations, deeply rooted in an era of movement
and radical change. We continue our theoretical approach, following the ideas of
Francoise Choay who draws attention to the fact that, in order to build quality human
buildings and settlements and to function, architects/urban planners must learn two
essential principles:
- to operate with two urban scales (one that is applied at territorial level, and the
other is applied at local level).

8
P.A. Michelis, Esthetics of architecture, Meridiane Publishing, Bucharest, 1982;
 -to find the articulated built environment, “the best defense against the
deinstitutionalization and distortion of society”9.
As a solution regarding the retrieval of the articulated built environment, we
propose the design on a human scale, talking in fact about the outlining of spaces that
man can assimilate, spaces that can perceive visually and that give the feeling of home.
We conclude the theoretical course of this chapter by deepening the concept of human
scale, detailing the urban planning that takes into account the human dimension.
In the third subchapter, to define and detail the implications of human-scale design
we refer to the study of Jan Gehl10 , “Cities for people”, from where we take concrete
examples of how different cities seen from the plane, from the car or from the human eye
can look and work.
In this subchapter we insist that the needs of pedestrians must become a key goal
for the future.

The second chapter, the issue of the urban island, discusses the role that the most
notable presence in the urban fabric of contemporary European cities, the urban island,
can play in finding the articulated built environment.
In the first subchapter, the Urban Island, I follow the course of this urban reality, from
its appearance in the European urban fabric, in the 19th century as a response to the
demographic expansion and to the industrialization of the big cities. Today, its physical
presence continues to be a significant part of many cities representative of Europe,
especially when it reflects on the many changes that have taken place in architecture and
urbanism ideologies.

In the second subchapter, Incursion into German Reality andiIts Tradition, I study
one of the most remarkable cases - the urban island of Berlin. This is usually associated
with the remodeling of the German capital from a medieval citadel-type city into an
industrial urban agglomeration. Important to note, in the presentation of its historical
course, is the resistance of the urban island to total elimination during the post-war
reconstruction period. Although the origins of this urban form can be traced back to the
industrial revolution, a time often associated with poor and healthy living conditions, it has

9
Francoise Choay-„For an anthropology of space”, Register of Urban Planners Publishing in Romania, Bucharest,
2011;
10
Jan Gehl (born in 1936) is a Danish architect who directed his career towards urbanism, carrying out his design
activity mainly in Copenhagen;
managed to reappear as a popular choice for living, especially since the late twentieth
century. This renaissance resulted from unmet housing requirements and a lack of
affordable alternatives to modern projects. Thus, the urban island in the nineteenth
century proved to be a strong, resilient form in the urban history of Berlin, especially
because it managed to transcend the discontinuity of the city. Even though it has been
highly stigmatized since its conception, especially after the urban island of Berlin
(Mietshäuser), it began to be perceived only as a slum, it managed to survive the next
century and later 50 years of neglect. Its rediscovery and rehabilitation in the 1970s,
however, allowed the urban island to become one of Berlin main icons and favorite living
spaces. The IBA's “critical reconstruction” and “careful urban renewal” also helped bring
back to life many of the block positive intrinsic features. Moreover, the numerous
architectural competitions promoted by the IBA for redevelopment allowed the
introduction of new forms in the city. This led to a lot of experimentation and, finally, to
new ways of interpreting and challenging the idea of the traditional bloc; which eventually
led to the manufacture of lifestyles that promote a compact life.
In the third subchapter, Case Study-Barbicane centers, I restrict the investigation to
a concrete case of an urban island, relevant to my study by the way in which the cultural
function, materialized in the museum space and in the art objects it houses, is a way of
communication still relevant and applicable in contemporary society.
Using as a case study one of the largest cultural centers in Europe, I seek to
demonstrate that artistic symbols are still current and operational, whether or not they
correspond to real events. What is necessary to know is to which cultural unit the
respective symbol corresponds, because only within that culture is found the system of
meaning in which it is operational. In this subchapter I make a detailed study of the
Barbicane Center, putting it, on the one hand, in connection with the urban and social
context in which it is constituted, and on the other hand through the prism of the urban
planning and architectural design project following which was made.

The third chapter, Island 13; Rue de Suisses; Walden 7-three studied models,
makes the connection between the topics discussed in the previous chapters, thus makes
the connection between the scale and the urban island, advancing the idea of the scale
of the cultural dimension in the urban island. Thus, the chapter becomes a conclusive
synthesis for the theoretical approach of this thesis. At the same time, in this chapter I
restrict the investigation to several ways of thinking/ doing the urban islands both in order
not to risk getting lost in details and vast examples, as well as to make it as relevant as
possible for my study. These are analyzed in order to understand the steps that can give
substance to certain urban solutions, so that they can be assimilated by the society to
which they are meant. The conclusions drawn from these urban approaches created a
more relevant image of the interventions needed to be made in my practical/concrete
project.
The first subchapter, Island 13, deals with the particular case of an island in Geneva,
Switzerland.
Through the intervention project on this urban island, the existing buildings are preserved,
completing the ensemble with a new vertical piece, whose façade takes over the
character of the 19th century buildings; and another low transverse building with a
wooden façade. In a tour of this urban island we can identify the following spaces:
- access market. It is a large space on the street, where the activities on the ground
floor benefit from it, expanding in its space. The life and quality of the streets depend on
the integration of the people and activities that are part of the neighborhood.
- the central space that develops on two heights. As it has happened in traditional
markets, access to houses is through the relationship space. It does not involve a direct
entrance into the privacy of the house in this community space, but rather passes the
route from the street to the door of the house. By connecting with an important route, such
as access to the house, facilitates and improves the collective use of the place.
- access with archway that offers access to each of the houses or workshops in one
of the blocks. It is understood as a transitional space, a little more private than the
previous one.
- Adjacent spaces inside which secondary activity wells are collected, such as bicycle
storage.

Although all these spaces are truly public and open to all, they function as a space
of transition between urban and domestic only for the community. The most interesting
thing about this situation is the analysis of how architecture achieves the coexistence
between public, semi-public, community and semi-private to reach private.

The second subchapter, Rue de Suisses, deals with the particular case of an island
in Paris, France.
This example relies only on indoor house, but formulates one of the possible strategies
to dilute the border between what is urban and what is private and creates a different type
of transition space between the street and the interior.
 Herzog & de Meuron design four types of transition spaces with different degrees of
confidentiality before reaching the house in this large free space inside the block:
- the covered space (1), between the street and the free space inside the block, the
most public of all. Perforated doors make the first foyers a continuity of the street. They
do not close the space, it lets you see and go inside, to the arranged space where the
mailboxes are located and one of the parking lots comes out.
- access halls (2), corresponds to each of the access halls of residential, closed and
independent buildings, which gives an additional degree of confidentiality in the
community space.
- private corridors or balconies (3), are completely private spaces, but, due to them,
life is intensified inside, there are vertical extensions of the free space inside the block,
and users fill them with flowers or take out their hammocks so as to benefit the quality of
the interior space generated.
- the internal market (4), is the community space inside the block, which must be
crossed to access the houses of the building built inside and, in addition, there are two
access and exit gates for pedestrians to the underground car park.
The variation of the opening of the closures causes the limits to change. This
variability of the composition of the exterior facades by the movement of the metal
shutters generates different situations. When all the shutters are closed, the facade is
seen with the same homogeneity of the neighboring buildings.

The third subchapter, Walden, deals with the particular case of an island in
Barcelona, Spain.
Unlike the other two examples chosen, Walden 7 represents the conversion of an
industrial area into a residential area. Moreover, the residential building itself is a
completely new one, but its typology is specific to urban islands with a courtyard.
Of particular interest for my project is the placement of spaces for services both on
the ground floor (the type of services that can give life to the dynamics of the perimeter
street) but also in some of the upper floors (offices, workshops, dance halls, serving island
residents). The functions on the ground floor can be accessed from the perimeter street,
while those on the upper floors can be accessed via walkways in the inner courtyard.

The fourth and last chapter, the Kreuzberg Sector, island 36, presents the personal
approach, applied to a concrete case.
 The first subchapter, Urban Context, presents the built physical framework of the
Kreuzberg district in general and of Island 36 in particular. The study area is on the
outskirts of the Hobrecht plan, but relatively in the center of Berlin, in an enigmatic and
energetic area.
The urban form of organization of the neighborhood is the urban island typical of
Berlin: the urban island that presents a sequence of inner courtyards and, at the same
time, an urban island with mixed functions and a common space inside.
The sequence of courtyards presented by the traditional Berlin block, which can
be found mainly in the Kreusberg district, was extremely valuable, as they allowed a wide
range of uses to take place in them. The post-war years after 1945 brought a whole new
picture to the Kreuzberg district. Following the damage caused by the bombing, there was
a certain degree of change in the traditional shape of the island in the Kreuzberg district,
but its new morphology offered greater advantages and opportunities for urban life. The
tight configuration was thinned, and now many spaces where there were buildings or
industries, have been replaced with vacant spaces. New opportunities for use increased
and the quality of life in old buildings improved. Access to sunlight and plenty of air
circulation were no longer a problem. The new outdoor spaces have become gardens,
pocket parks or even land for landscaping. Even though the previous use of the yards
had different uses, the new and often larger spaces offered healthier environments than
their predecessors. It was also important to restrict many hazardous industrial uses that
took place in the urban islands of the neighborhood.
Thus, at present, the urban islands in the Kreuzberg district are reminiscent of the
classic shape of the urban island of Berlin, retain the typical succession of inland islands,
but have larger central spaces, more offerings and a variety of functions and faciliti
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

In the second subchapter, Social context, studies the social structure of the
Kreuzberg district. The social component is of particular interest because it is extremely
diverse in many respects. In addition to a large proportion of the population of cultural
and social diversity, the neighborhood is also known to be one of the most popular and
sought after residential areas. Another distinctive feature of the neighborhood is the large
number of immigrants living in this neighborhood, especially Turks. Also specific to
Kreuzberg is the large number of homeless people who populate the streets and parks of
the neighborhood. The explanation for this aspect can be found in the fact that in the
Kreuzberg district there are an increased number of social centers, some meant to ensure
their reintegration into society, and others meant to ensure the minimum living conditions
(a daily meal and a shelter at night). The large number of drug users can also be noticed,
the Kreuzberg district being known in Berlin for this aspect.
However, gentrification and high residential real estate demand for this area have
begun an inherent process that has the effect of displacing and sending out of this
neighborhood populations with low social status.

In the third subchapter, Conclusions and interventions, are presented both the
conclusions of the previous subchapters, regarding the existing situation identified for this
sector as well as the actual interventions proposed by the intervention project.
All the proposed intervention actions resume and detail the themes mentioned in
the previous chapters (human scale, cultural dimension, finding the articulated built
environment, human ecology, creative development, cultural landmark, public functions
on the upper floors, interior walkways, hierarchical open spaces, access square, closure
of perimeter fronts, transparency to the interior, human-scale construction inside).
These interventions are proposals related by project to the scale of the cultural
dimension in the urban island, with significant valences on urban solutions in their
confrontation with urban social and cultural realities with the main stake in implementing
a human ecology in the creative development of cities.
It is this feature that gives this subchapter the function of concluding the paper.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

Cap. 1. Ideea de scară

În acest capitol este tratată problematica scării , făcând un parcurs succint prin
termenii vehiculați în teoria de urbanism și punctându-i pe aceia ce au relevanță pentru
lucrarea noastră.
Facem , ulterior, referire la sensul social pe care îl poate căpăta idea de scară,
studiind măsura în care spațiul cultural mai răspunde nevoilor de centralitate în condiţiile
societăţilor urbane şi a aşteptărilor estetice actuale, profund ancorate într-o epocă a
mişcării şi a schimbărilor radicale.
Pentru a defini și detalia implicațiile proiectării la scară umană facem referire la
studiul lui Jan Gehl11 , “Oraşe pentru oameni” , de unde ne preluăm exemplele concrete
despre cât de diferit pot arăta precum şi funcţiona oraşele văzute din avion, din maşină
sau de la nivelul ochiului uman.
În acest capitol insistăm asupra faptului că nevoile pietonilor trebuie să devină un
obiectiv-cheie pentru viitor

1.a. Scara urbană

Scara poate căpăta diverse definiții în funcție de disciplina de referință însă prezintă
importanță, pentru studiul nostru, definiția scării umane, asa cum apare anunțat încă din
titlu lucrării.. Conform ”Mic lexicon ilustrat al noțiunilor de sistematizare”12, definiția scării
umane este următoarea: ” raportarea formelor și dimensiunilor organismului urban, în
anasamblu și în părțile sale componente, la dimensiunile corpului omenesc, la simțurile
și psihicul omului, la mișcările, felul muncii, instruirea, odihna și recreația acestuia, la viața
sa socială. Preocupările privind formele optime ale componentelor urbane au evoluat
odată cu dezvoltarea societății omenești, fiind avansate idei ș adoptate structuri tot mai
perfecționate, puse în concordanță cu necesitățile și aspirațiile fiecărei etape istorice. Cu
toate aceste eforturi, în numeroase țări dezvoltate ca nivel tehnic și economic , s-a ajuns
la acele concentrări gigantice de tip megalopolis , care au scos orașul din scara umană.
În opoziție cu expansiunea necontrolată a metropolelor contemporane, cu tendința

11
Jan Gehl (născut în 1936) este un arhitect danez ce și-a îndreptat cariera spre urbanism, desfașurîndu-și activitatea
de proiectare cu precădere în Copenhaga;
12
Cardaș, Mircea coordonator, Mic lexicon ilustrat al noțiunilor de sistematizare12, Ed. Tehnică, București, 1983, pag
288;
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

acestora de a depăși scara umană, numeroși specialiști au propus modele noi de evoluție
dirijată ale organismului urban ca : orașul-grădină ( Garden City of Tomorrow a englezului
Ebenezer Howard, la sfărșitul secolului trecut), orașul-federativ (francezii Maurice-
Francois Rouge, Gaston Bardet s.a., Oraș în ciorchine sau în ultima perioadă, formația
sistemică evoluată, organizată pe principiul descentralizării, al cooperării și al legăturii
pluridirecționale”
Conform lui Kevin Lynch13 orașul este asemeni unei lucrări de arhitectură, o
construcție în spațiu, dar la o scară vastă și necesită o perioadă lungă de timp pentru a
putea fi perceput. Proiectarea de urbanism se face deci la o scară mare, cu pregătere
dacă facem referire la metropolele și la marile aglomerări contemporane, având atât
implicații spațiale cât și temporale. Totodată, scara urbană, în procesul percepției, implică
interacțiunea dintre observator și mediul/ ambientul observant.
Într-un plan realizat la scară urbană, fiecare obiect de arhitectură implică
interacţiunea dintre obiectele compacte centralizate, noduri de interes, şi canalele lineare
de comunicare între ele. Toate aceste elemente implică o structură coerentă a oraşului
respectiv. Totodată este necesară realizarea unei relaţii spaţiale sau schematice între
obiect şi observator pentru ca acesta să poată fi perceput la scară urbană. În cadrul unei
percepţii urbane sunt importante nu doar senzaţiile vizuale ci şi cele auditive, olfactive
etc. toate acestea luate separat, sau împreună, putând genera în planul
comportamentului uman diferite reacţii.
Într-o compoziţie de forme şi volume, concepută la scară urbană, centrul este cel ce
dă înţeles compoziţional fiecărei componente, acest înţeles depinzând de locaţia
componentelor în tot. Astfel, în procesul de a crea o compoziţie urbanistică, arhitectul se
confruntă cu două probleme: formele şi aranjarea componentelor astfel încât acestea să
balanseze în jurul unui centru al compoziţiei ca un tot unitar, natura şi funcţiunea fiecărei
componente determinându-se tocmai prin raportarea lor la centru. Centrul de balansare
este generat de componentele texturii vizuale urbane, iar el, în schimb, atribuie
semnificaţie texturii altminteri uniformă şi amorfă. O tramă rectangulară de verticale şi
orizontale nu poate avea un centru însă ne poate ajuta să definim poziţia unor astfel de

13
Kevin Andrew Lynch a fost unul dintre cei mai importanţi urbanişti ai secolului trecut. Lynch a contribuit la
proiecte de urbanism importante pentru mari oraşe americane: Boston-Government Center şi Waterfront Park,
Detroit-Riverfront, Dallas-ansamblu cultural, Mineapolis, Los Angeles, San Fracisco şi San Diego-planuri de
urbanism. Deşi realizările sale practice sunt foarte interesante, contribuţia majoră a lui Lynch la dezvoltarea
urbanismului şi planificării urbane este cea teoretică. Studiile şi cercetările sale empirice au definit o teorie a formei
oraşului, au explorat-prin metode proprii antropologiei, sociologiei şi printr-o amplă documentare fotografică-tot ce
este legat de percepţia şi orientarea indivizilor în peisajul urban şi de modul în care acestea pot influenţa proiectarea
oraşelor;
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

centre precum şi direcţiile interrelaţiilor lor lineare. Integrarea acestor două sisteme,
textura centrică şi trama carteziană, caracteristice comportamentului spaţial al fiinţei
umane, permit compoziţiilor gândite la scară urbană să reflecte natura experienţei
umane: arată forţele care constituie viaţa, organizându-se pe ele însele în jurul propriului
centru chiar şi în condiţiile în care luptă cu alte forţe care atrag sau împing din propriile
lor centre.
Tipologia după care oamenii se orientează şi se deplasează în cadrul unor
unități/structuri/compoziții la scară urbană se constituie prin ghidarea după o serie
secvenţială de repere, în care acestea pot fi anticipate în funcţie de anumite senzaţii
vizuale, dar nu numai, şi dictând astfel mişcările observatorului.
Această structură a oraşului se poate constitui operând cu următoarele cinci tipuri
de elemente: trasee (paths), limite( edges), sectoare(districts), noduri (nodes) şi repere
(landmarks) aşa cum sunt ele definite de Kevin Lynch.
Traseele sunt arterele de circulaţie, limitele reprezintă demarcarea între două texturi
diferite în cadrul oraşului, iar sectoarele sunt secţiuni ale oraşului ce se diferenţiază din
întreg printr-o identitate proprie.
Nodurile şi reperele sunt elementele ce interesează în mod expres studiul de faţă şi
vom relua acest subiect într-unul din capitolele următoare. În general, într-o compoziţie
urbană, nodurile reprezintă aproproape totdeauna un punct de oprire. Nodurile sunt punte
strategice ale unui oraş, poli intensivi către şi din care observatorul călătoreşte în mod
constant. Pot fi totodată concentrări ce devin importante prin atribuirea unei funcţiuni sau
a unui caracter fizic. Unele din aceste noduri se pot constitui în centrul unui sector de
oraş, sector pe care acestea îl guvernează prin influenţa pe care şi-o fac simţită asupra
lui şi pentru care pot fi considerate simbol. Ele sunt nucleele esenţiale, chintesenţa
sactorului urban în care sunt amplasate. Nodurile sunt cele ce conectează sectorul
respectiv cu restul oraşului prin convergenţa către el a celor mai importante trasee din
zonă, asigurându-i coerenţa în structura urbană. Dar tot ele sunt cele ce îi conferă
individualitate, demarcând sectorul în care este amplasat de restul oraşului prin
caracterul pe care i-l imprimă, prin imprimarea unei trasături dominante în zona
respectivă. Reperele, despre care am mai vorbit în dizertaţia noastră, sunt un alt punct
de referinţă vizuală, însă în acest caz vorbim despre obiecte fizice precum o clădire, un
semn de circulaţie, o formă de relief, etc. Sunt folosite frecvent drept indici de identificare
şi chiar de structurare, iar oamenii se bazează pe ele în deplasarea lor prin mediul urban.
Potenţarea nodurilor cu ajutorul reperelor asigură succesul urbanistic al spaţiului
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

respectiv concretizat prin utilizarea sa de cât mai mulţi oameni(care sunt doar în trecere
sau care sunt dispuşi să stea şi să socializeze în funcţie de caracterul imprimat spaţiului),
prin atribuirea unei semnificaţii capabilă să genereze sentimentul de apartenenţă a
locuitorilor zonei la acel loc (în cazul în care zona are şi caracter rezidenţial). Cu ajutorul
unor elemente precum nodurile, traseele, limitele şi reperele ce reprezintă uneltele de
lucru asupra imaginii ambientului la scara oraşului, precum şi prin ansamblarea lor într-o
configuraţie satisfăcătoare din punct de vedere al imaginii, putem delimita sectoare
urbane, cu identitate şi caracter propriu în cadrul oraşului construit.
Cu siguranţă că o limită prea rigidă între aceste unităţi organizatorice şi restul
oraşului nu este de dorit, deoarece acesta ar împiedica articularea diverselor sectoare în
cadrul structurii organizatorice urbane. Sentimentul de apartenenţă şi identitatea pe care
aceste sectoare o conferă locuitorilor săi este un element esenţial în reuşita funcţionării
unui oraş însă nu mai puţin importantă este şi structura acelui oraş, iar o negare a
acesteia ar conduce la un grav dezechilibru funcţional şi organizatoric. „Imaginea unui
ambient poate fi analizată prin trei componente: identitate, structură şi înţeles”14 , planul
însă, fiind cel ce generează structura, iar aceasta, la rândul său, fiind realizată cu ajutorul
traseelor şi al nodurilor de interes.
Dacă Kevin Lynch, încă de la începutul secolului trecut, ne punea în temă cu
semnificaţiile vizuale şi urbanistice ale nodurilor şi reperelor, Norberg Schulz face din
noduri şi repere, centre. Saltul calitativ se produce nu neapărat prin definirea în termeni
diferiţi a structurii urbane (dacă la Kevin Lynch oraşul era structurat de trasee, limite,
sectoare, noduri şi repere, la Norberg Schulz, elementele constitutive ale spaţiului
existenţial sunt centrul, traseul şi domeniul), cât prin atribuirea nodurilor şi reperelor a
unor sensuri figurative . „Centrul sau ţinta este elementul constitutiv al spaţiului existenţial.
Existenţa umană se raportează întotdeauna la centre unde au loc acţiuni de primă
importanţă. Găsim aceste centre la toate nivelurile mediului, implantarea reprezintă un
centru de sosire în peisaj, piaţa un centru de întâlnire în stabilire, edificiul public un centru
de explicare în urzeala care a fost creată şi casa un centru al vieţii personale. În general
centrul exprimă ceea ce este cunoscut, spre deosebire de lumea înconjurătoare care
poate fi mai mult sau mai puţin misterioasă şi poate să fie chiar emninţătoare.”15
Astfel reperele şi nodurile care, la Kevin Lynch, îi ajutau pe oameni să se orienteze
la deplasarea lor prin medii la scară urbană, devin centre la Norberg Schuz deoarece ne

14
Kevin Lynch, „Imaginea oraşului”, Ed. Registrul Urbaniştilor din România, Bucureşti, 2012;
15
Schulz, Noberg, Habiter-Vers une architecture figurative, Ed. Electa miniteur, Milan-Paris, 1985;
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

apar ca fiind figurile cele mai importante pe care le putem observa, memora și ne ajută
să ne orientăm.
Prin prisma acestor constatări este important de ştiut cum se poate menţine
continuitatea în contextul acestor schimbări, continuitate la fel de importantă în logica
urbană precum legătura între diversele niveluri organizatorice ale unei scări urbane.

1.b. Scara socială

La scurt timp după intrarea în noul mileniu, pentru prima oară în istoria omenirii,
majoritatea populației s-a înregistrat ca trăind în mediul urban. Orașele au crescut rapid
iar statisticile arată că această creștere se va accelera în anii următori. Astfel spațiile
planificate la scară urbană capătă dimesniuni din ce în ce mai vaste, fără precedent în
practica anterioară de urbanism. Atât aglomerările urbane noi cât și cele existente vor fi
nevoite să facă schimbări majore în planificarea urbană și să stabilească noi priorități.

Invadat şi ocupat de mass-media şi de complexul mediatico-publicitar, oraşul

contemporan se extinde şi se virtualizează prin excesiva afectare a văzului. Neutralizat
în beneficiul semnelor comerciale el se transformă într-un univers artificial ghidat de noile
tehnologii, un canal-suport comunicaţional. Acţiunea de revigorare a planificării urbane
trebuie să se facă păstrând un echilibru între ce se păstrează şi ceea ce este nou. Este
o acţiune căreia nici un oraş nu se poate sustrage, fiind un proces constructiv şi creator
însă asta doar în măsura în care găseşte mijloacele de a-i acorda respectul cuvenit a
ceea ce se găseşte deja construit prin completarea existenţei acestuia şi prin acordarea
de prioritate interesului pe care acesta îl axercită asupra localnicilor şi vizitatorilor.
Nu doar centrul istoric, ci centrul urban în general este un loc care se supune
continuu procesului de modernizare urbană. În centrele noi însă, spre diferenţă de
centrele istorice, această modernizare este mai uşor de asumat de către arhitecţi şi mai
uşor de asimilat de către locuitori, fiind un loc în care clădirile, chiar şi cele mai vechi, nu
prezintă discrepanţe mari faţă de cele noi modernizatoare, ruptura temporală dintre clădiri
nefiind mai mare de un secol. „Dezvoltarea centrului este inevitabilă, fiind un răspuns
direct şi necesar la evoluţia modului de viaţă al colectivităţii urbane respective, în condiţiile
procesului de urbanizare, însoţită şi de o importantă creştere a oraşului.”16

16
Alexandru M. Sandu, „Sub semnul paradoxurilor”, Ed. Fundaţiei Arhitext Design, Bucureşti, 2007;
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

Centrul unei structuri/conglomerări la scară urbană, prin funcţiunile sale, este strâns
legat de o anumită populaţie pe care o reprezintă şi în funcţie de care se modelează
treptat. Nevoile populaţiei evoluează în permanenţă atât din punct de vedere cantitativ
cât şi din punct de vedere calitativ, impunându-se constant noi relaţii în interiorul centrului
urban şi în afara acestuia, între centru şi restul oraşului. Această modificare de relaţii
atrage după sine şi o modificare a spaţialităţii centrului urban. În aceste condiţii a
necesităţii dezvoltării organismului urban, asemeni unui organism viu, demolarea ne
apare ca un fatalism, ca o acţiune căreia nu ne putem sustrage.
Astfel asupra centrului primează două sarcini dificile: aceea de a face referire la
trecutul oraşului, având o importantă valoare de reprezentare pentru locuitorii acestuia,
iar pe de altă parte, reflectând capacitatea de adaptare a oraşului la cerinţe noi. Pentru a
putea construi edificii şi aşezări umane de calitate şi care să funcţioneze Francoise Choay
atrage atenţia asupra faptului că arhitecţii trebuie să înveţe două principii esenţiale:
-să opereze cu două scări urbane (una care se aplică la nivel teritorial, iar cealaltă
se aplică la nivel local).
-să regăsească mediul edificat articulat, „cea mai bună apărare împotriva
dezinstituţionalizării şi a denaturării societăţii”17.
Prin prisma celor anterior prezentate, centrul urban capătă o dimensiune socială
extrem de importantă, aceasta fiind în legătură atât cu trecutul istoric cât şi cu prezentul
activ. Acesta este locul în care au loc cele mai intense contacte sociale, aici caracterul,
scara şi dinamismul oraşului putând fi cel mai bine percepute de către populaţie. Este
uimitoare importanţa pe care încă o mai au spaţiile publice, ca legătură dintre anumite
forme de interacţiune sociale, în societatea contemporană marcată de individualismul
erei electronice. Pentru ca un spaţiul public din cadrul centrelor urbane să devină
“sociabil” este important ca o serie de activităţi să fie promovate de mediul fizic. Arhitectul
Jan Gehl18 tratează în cartea sa, “Viaţa intre cladiri”, descrie importanţa comunicării, pe
care o consideră un factor cheie pentru promovarea activităţilor sociale în oraş. El face
un rezumat al ideilor sale privind comunicarea într-o schemă care descrie modalitatea
prin care comunicarea vizuală şi auditivă poate fi promovată sau impiedicată de mediul
fizic, concluzionând că spaţiul public nu poate deveni sociabil atât timp cât între oameni
nu există comunicare. Totodată pentru ca un spaţiu public să devină sociabil nu este

17
Francoise Choay-„Pentru o antropologie a spaţiului”, Ed. Registrul Urbaniştilor din România, Bucureşti, 2011;
18
Jan Gehl (n. 17 septembrie 1936) este un arhitect danez şi un proiectant de urbanism a cărui activitate s-a
desfăşurat în mare parte în Copenhaga şi a cărui carieră s-a concentrat pe îmbunătăţirea calităţii vieţii urbane prin
acordarea de prioritate în viaţa oraşelor pietonalelor şi pistelor de biciclişti;
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

suficient ca oamenii sa aibă posibilitatea de a comunica în interiorul lui. Indiferent dacă

există pereţi sau nu, sau dacă există ceva în spaţiul public care să atragă oamenii, este
posibil ca niciodată să nu se producă comunicarea. Pornind de la aceste observaţii,
preocuparea specialiştilor se concentrează asupra motivelor care-i determină pe oameni
să aleagă spaţiul public pentru petrecerea timpului liber în loc sa se bucure de confortul
propriilor cămine. De aici s-a născut întrebarea dacă oamenii au anumite nevoi pe care
spaţiul public le poate satisface. Anthony Robbins19 face o clasificare a nevoilor umane
sugerând că oamenii sunt motivaţi în acţiunile lor de şase nevoi principale, şi anume:
siguranţa, nesiguranţa, importanţa, dragostea, creşterea şi contribuţia. Aceste nevoi sunt
atât conştiente cât şi inconştiente şi influenţează identitatea şi personalitatea individului.
Clasificarea nevoilor umane sugerată de Anthony Robbins pote fi în mod adecvat
adoptată în domeniul planificării spaţiale. Pe baza observaţiilor intreprinse în sud-estul
Asiei şi în Europa, specialiştii au făcut o clasificare a activitaţilor care se desfăşoară în
spaţiul public. Aceste activităţi par a-şi avea originea în dorinţa individului de a-şi satisface
intr-un fel sau altul, cele şase nevoi menţionate anterior. Oamenii caută siguranţa şi
confortul, dar la fel de bine ei caută varietatea, unicitatea şi conexiunea cu ceilalţi, iar
aceste caracteristici cel mai bine pot fi concentrate în cadrul centrelor urbane.
Dacă spaţiul public oferă posibilitatea competiţiei şi acumulării cunoştiinţelor noi,
atunci oamenii se pot dezvolta ca individualităţi. De asemenea dacă spaţiul public
încurajează oamenii să participe atunci va rezulta un plus de creativitate, activitate şi
sociabilitate. Este foarte important să putem înţelege modul în care structura fizică
interconectează cu socialul şi cum şi de ce apar spaţiile sociabile.
Conceptul de spaţiu sociabil este o încercare de a identifica aspecte şi funcţii
posibile care influentează şi iniţiază sociabilitatea în mediile urbane. El are rolul de a
ilustra o data în plus legătura care există între structura fizică şi oamenii care trăiesc şi
lucrează în interiorul ei. În interiorul unei structuri fizce, numărul mare de activitaţi care
se produc işi revendică propriul lor spaţiu. Pentru ca un spaţiu public să devină sociabil
este foarte important ca nici activităţile necesare şi nici cele voluntare să nu fie
restricţionate de structura fizică. Atunci când o activitate crează un spaţiu public care
apelează un număr mare de oameni este important ca acesta să fie conştientă de
sistemul uman reprezentativ.

19
Anthony Robbins (n. Februarie, 1960) este un cunoscut scriitor american şi un foarte bun orator. În lucrările sale a
abordat subiecte precum sănătatea, energia, fobii, comunicarea persuasivă, relaţiile interumane.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

Oamenii percep mediul înconjurător diferit în funcţie de modul în care se

concentrează asupra lui. Ei folosesc toate simţurile pentru a judeca dacă le place sau nu
ceea ce îi inconjoară. William H. Whyte20, arată în studiile sale privind spaţiile publice
deschise din New York, că zonele centrale în care se concentrează multe pieţe şi străzi
sunt “goale de oameni” în ciuda faptului că aceste zone sunt dens populate. În acelaşi
timp el observă că altele sunt “pline” cu oameni care fac sport, stau, se plimbă şi-i observă
pe ceilalţi. Concluzia simplă pe care o trage William H. Whyte privind oamenii şi spaţiul
public este aceea că “oamenii atrag oameni”. Astfel, atunci când suntem în pauza de
prânz, nu vom căuta niciodată străzile dosnice ci vom fi atraşi de spaţiile care sunt deja
populate. Dacă cineva a putut crea un motiv pentru oameni să se odihnească, să se
oprească din mersul rapid între două destinaţii fixe, alţii vor face curând acelaşi lucru.
Deci, în cadrul planificării urbane, scara socială face referire la potențarea spațiilor
publice urbane, asigurându-le acestora utilizatori. Astfel, în vederea investirii spațiilor
publice urbane cu o conotație socială este necesar, pe de o parte, ca în aceste spații să
se asigure nevoile de siguranță, importanță, etc. iar pe de altă parte este necesar ca
aceste spații să poată fi percepute la scară umană.
Astfel, când vorbim de o scară care se aplică la nivel local sau spunem proiectare
la scară umană, vorbim de fapt despre conturarea unor spaţii pe care omul să le poată
asimila, spaţii pe care să le poată percepe vizual şi care să-i confere sentimentul de loc
unic. Aceste lucruri se pot realiza cu ajutorul centrului şi al marginilor. Atâta timp cât
urbaniştii folosesc aceste două elemente în proiectarea urbană, punându-le în legătură
şi interconectându-le cu populaţia pe care o deservesc, oraşele vor putea fi mult mai uşor
apropriate de către oameni.
Asupra proiectării la scară umană insistă Jan Gehl21 în cartea sa “Oraşe pentru
oameni” , dând exemple concrete despre cât de diferit pot arăta precum şi funcţiona
oraşele văzute din avion, din maşină sau de la nivelul ochiului uman. Daca Brasilia arată
minunat văzută de sus, sau de la planşetă, nu la fel stau lucrurile când te plimbi pe străzile
sale anoste,lipsite de elementul uman şi parcă lipsite de viaţă în timp ce Copenhaga este
coplet plictisitoare văzută din avion, dar extrem de atractivă pentru locuitorii săi ce petrec

20
William Hollingsworth "Holly" Whyte (1917 —1999) a fost un urbanist american ce s-a ocupat totodata si cu
jurnalismul fiind un bun observator al oamenilor.După cartea sa privind cultura corporatistă “ The Organization
Man” (1956) care s-a vandut in peste două milioane de exemplare, Whyte și-a întors atenția înspre studiul
comportamentului uman în cadrul urban. A publicat numeroase lucrări de răsunet printre care și “The Social Life of
Small Urban Spaces” (1980);
21
Jan Gehl (născut în 1936) este un arhitect danez ce și-a îndreptat cariera spre urbanism, desfașurîndu-și activitatea
de proiectare cu precădere în Copenhaga;
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

foarte mult timp în spaţiile publice şi care preferă transportul cu bicicleta celui cu maşina.
Tot Jan Gehl mai dă exemplul Dubaiului ce este un oraş în care se poate circula strict cu
maşina fiind gândit pentru aceasta şi nicidecum pentru pietoni.

Orientarea către nevoile pietonilor trebuie să devină un obiectiv-cheie pentru viitor.

Arhitecții și urbanistii au datoria de a consolida activitatea pietonală ca politică integrată
cu miza de a menține orașele pline de viață, sigure, durabile și sănătoase. Consolidarea
funcțiunilor sociale ale spațiului urban ca loc de întâlnire este la fel de urgentă, contribuind
la sustenabilitatea social care presupune o societate deschisă și democratică.

1.c. Dimensiunea umană

Pe parcursul secolului trecut, în domeniul urbanismului, se remarcă o tendință de
a trece cu vederea sau chiar mai grav, de ignorare a dimensiunii umane. Acest aspect
este prezent atât în practica de urbanism cât și în teorie. Timp de decenii, planificarea
urbană a trecut cu vederea dimensiunea umană, întărită și de faptul că ideologiile
dominante în planificare, modernismul cu precădere, au plasat în mod explicit spațiul
public, pietonii și spațiul urban ca loc de întâlnirepentru cetățeni la coada listei de priorități.
O consecință directă a acestor tendințe și practici o reprezintă o trăsătură comună
în aproape toate orașele contemporane, indiferent de locația la nivel global, de viabilitatea
economică și stadiul de dezvoltare care le caracterizează: oamenii care folosesc spațiul
orașului sunt tratați din ce în ce mai prost.
Spațiul limitat, obstacolele, zgomotul, poluarea, riscurile de accidentare și, în
general, condițiile neplacute sunt tipice pentru locuitorii majorității orașelor de pe glob.
Planificarea de urbanism și-a concentrate antenția pe aspect precum infrastructura
pentru traficul auto, aflat mereu în creștere. Această inversare în logica priorităților a
redus posibilitatea mersului pe jos ca modalitate de transport și am îndrăzni să spunem
că a făcut chiar mai mult decât atât, a periclitat funcțiunile sociale și culturale ale spațiului
urban. Funcțiunea tradițională a spațiului public, ca loc de întâlnire și forum social pentru
locuitori, așa cum reiese din expunerile noastre anterioare, a fost diminuată, amenințată
sau eliminate treptat.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

În urmă cu aproape șase decenii, jurnalista americană Jane Jacobs a publicat

cartea revelatoare „Moartea și viața marilor orașe americane”22 în care autoarea atrage
atenția asupra poliferării dramatice a traficului rutier. Ea a fost printre primii care a susținut
faptul că intensificarea traficului rutier, împreună cu ideologia modernă aplicată planificării
orașului, favorizând segregarea funcțională și amplasarea clădirilor ca volume
idependente unele de altele, conduc la distrugerea spațiului și vieții urbane și generează
orașe neînsuflețite, pustii.
Jane Jacobs a cerut o schimbare decisivă în maniera de a gândi orașele. Pentru
prima dată, în istoria omenirii, acestea nu mai erau construite ca și conglomerate de spații
urbane și clădiri, ci ca o colecție de clădiri fără relație între ele. Aceste efecte negative
erau potențate și de traficul auto din ce în ce mai intens, reușind să distrugă cu eficiență
restul vieții din spațiul urban.
În cele aproape șase decenii care s-au scurs din 1961 au fost aduse noi argumente,
de către numeroși cercetători și teoreticieni din domeniul urbanismului, în discuția privind
moartea vieții urbane.
Cu timpul s-au înregistrat progrese și în practica planificării urbane, atât în ceea ce
privește principiile de planificare cât și în ceea ce privește organizarea traficului. În
sepcial, în ultimile decenii, multe orașe din întraga lume s-au străduit să creeze condiții
mai bune pentru pietoni și pentru o viață urbană dinamică, oferind mai puține avantaje
traficului auto. Se remarcă, în ultimile decenii, un interes crescut pentru construirea unor
zone urbane dinamice, cu funcțiuni mixte în loc de clădiri de sine stătătoare.
În ceea ce privește planificarea traficului, progresul constă faptul că infrastructurile
de circulație au început să fie realizate în mod mai diferențiat, au fost introduse principii
de calmare a traficului și s-au luat măsuri pentru siguranța circulației.Cu toate acestea,
traficul auto înregistrează în continuare o creștere masivă și, în timp ce o parte din
probleme sunt rezolvate în unele părți ale lumii (în zonele mai dezvoltate economic), în
altele au proliferat în ritm accelerat.

În țările în curs de dezvoltare situația dimensiunii umane este mai complex și mai
gravă. Majoritatea populației este forțată să folosească intens spațiul urban pentru o mare
parte a activitășilor de zi cu zi. De-a lungul istoriei, orașele au funcționat destul de bine
pentru astfel de scopuri, dar, odată cu apariția traficului auto, competiția pentru spațiul

22
Jane Jacobs, The Death and Life of Great American Cities ,New York-Random House, 1961;
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

urban s-a intensificat brusc, iar condițiile pentru pietoni au devenit din ce în ce mai
nefavorabile.

Acum, la începutul secolului 21, se conturează o serie de noi provocări la nivel

global care subliniază importanța unei atenții sporite acordate dimensiunii umane.
Realizare viziunii ce presupune orașe pline de viață, sustenabile și sănătoase a devenit
o dorință puternică și larg răspândită. Toate cele patru obiective cheie-orașe pline de
activitate, siguranță, dezvoltarea durabilă și sănătoasă-pot fi considerabil întărite prin
considerația față de pietoni, cicliști și viața urbană în general.. O schimbare de atitudine
unitară, asumată politic și la nivelul întregului oraș, pentru a promova și încuraja mersul
pe jos și ciclismul reprezintă întocmai genul de sprijin de care este nevoie pentru a atinge
aceste obiective.

Titlul acestui subcapitol a fost sugerat de sensul ideilor lui Jan Gehl. Pentru a realiza
planificări urbane sustenabile și viabile, punctul corect de pornire în proiectarea orașelor
pentru oameni sunt simțurile și mobilitatea acestora, care reprezintă baza biologică
pentru comportamentul, activitățile și comunicarea în spațiul urban.
Antropologul American Edward T. Hall, în cărțile sale “Silent Language“ (1959)
“Hidden Dimension“ (1966) arată faptul că dezvoltarea simțurilor este strâns legată de de
istoria evoluției. Acestea pot fi clasificate destul de simplu în simțuri “de distanță“-văzul,
auzul, mirosul-și simțuri “de apropiere“-simțul tactil și cel al gustului, care sunt legate de
piele și de mușchi, prin urmare de capacitatea de asimți căldura, frigul, durerea, precum
ți textura și forma. Dintre acestea văzul este cel mai puternic dezvoltat. În funcție de
context sau lumină putem desluși o imagine umană/o siluetă începând de la o distanță
de 300-500m. Abia când distanța se reduce la 100m putem vedea în linii mari mișcările
și limbajul corpului. Iar de la 50-70m putem desluși detalii caracteristice. De la o distanță
de 22-25m putem citi cu exactitate imaginea observată.
Sunetele(eventuale strigăte de ajutor) le putem percepe de la o distanță de
aproximativ 50-70m.De la 35m se poate comunica unilateral dacă se folosește un ton
ridicat. La o distanță de 20-25m se pot schimba mesaje scurte, dar o conversație reală
nu este posibilă până când oamenii nu sunt la mai puțin de 7m unul de altul. Cu cât mai
scurtă este distanța în intervalul de 7m și 0,5m cu atât mai detaliată și mai articulate poate
fi conversația.23
Celelalte simțuri intră și ele în joc pe măsură ce scade distanța: putem percepe

23
Edward T. Hall, The Hidden Dimension, Garden City, New York-Doubleday, 1990;
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

mirosuri;putem simți diferențele de temperature, putem percepe privirile și putem atinge.

Concluzionăm cele anterior prezentate prin aceea că între distanțele de 100m și
25m nu se petrec multe, după care bogăția de detalii și de interacțiuni senzoriale se
intensifică dramatic pe măsură ce distanța scade, metro după metro. În cele din urmă,
între șapte și zero metri, pot fi folosite toate simțurile, se percep toate detaliile și se
manifestă sentimentele cele mai intense.
În contextual planificării urbane, unde realița dintre simțuri, comunicare și
dimensiuni este un aspect important, vorbim de un camp vizual social. Limita acestuia
este de 100m, distanța de la care putem vedea oamenii în mișcare.Un alt prag important
îl reprezintă distanța de 25m de la care putem începe să decodificăm emoții și expresii
faciale. Astfel aceste două distanțe sunt esențiale în configurarea mediului fizic în care
se urmărește interacțiunea vizuală între persoane.
Ochii pot vedea în mod clar și precis înainte și la distanță mare, însă ungiurile
vizibilității către în jos și sus s-au dezvoltat foarte diferit. În jos oamenii pot vedea până la
aproximativ 70-80 de grade sub orizont. În sus ungiul de vizibilitate este puțin mai limitat,
până la 50-55 de grade deasupra orizontului.
Ansamblul acestor trăsături ale aparatului nostrum sensorial reprezintă cheia
modului în care percepem spațiul-de exemplu, cât de mult percep pietonii din clădiri
atunci când se deplasează de-a lungul străzii. De aiici derive și modul în care percepem
construcțiile joase spre deosebire de cele înalte. În general, etajele superioare ale
structurilor înalte pot fi văzute numai de la distanță, nu și de aproape în peisajul urban.
Evenimentele care au loc în spațiul urban sau în ușile și ferestrele de la parter pot
fi văzute de la o distanță de până la 100m. În această situație ne putem apropia și folosi
toate simțurile. Evenimentele care au loc la etajele superioare ale clădirilor pot fi însă
percepute doar cu dificultate din stradă. Cu cât acestea se petrec mai sus cu atât sunt
mai greu de văzut. De fapt legătura dintre nivelul străzii și etajele superioare se pierde de
la al cincile nivel în sus.
Totodată, important de menționat și de luat în calcul în planificarea urbană este
faptul că aparatul nostrum sensorial și sistemele de interpretare a impresiilor senzoriale
sunt adaptate la mersul pe jos. Când mergem cu viteză obișnuită de 4 sau 5km/oră, avem
timp să vedem ce se întâmplă în fața noastră, dacă întâlnim alte persoane le putem vedea
de la o distanță de 100m.
Dacă alergăm cu 10-12km/oră încă putem percepe și procesa impresiile senzoriale,
obținând astfel un nivel acceptabil de control asupra situației. Aceeași situație se aplică
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

și bicicliștilor care percep spațiul urban la viteze de cca 15-20km/oră.

La viteze mai mari decât mersul pe jos sau alergatul, șansele noastre de a vedea și
de a înțelege cee ace vedem sunt mult diminuate. În orașele vechi, unde traficul s-a bazat
pe ritmul mersului pe jos, spațiul și clădirile au fost concepute în mod natural la o scară
corespunzătoare celor 5km/oră. Astfel arhitectura gândită pentru 5km/oră se bazează pe
o abundență de impresii senzoriale, spațiile sunt mici, clădirile sunt aproape și combinația
de detalii, fețe și activități contribuie la o experiență senzorială bogată și intense.
Conducând o mașină la 50, 80 sau 100km/oră nu se pot percepe detaliile de fațadă
și nici oamenii.La astfel de viteze mari spațiile trebuie să fie generoase și ușor de
gestionat, toate semnalele trebuie să fie simplificate și amplificated, astfel încât
conducătorul auto și pasagerii să poată sesiza informațiile.
Scara destinată unor spații urbane experimentate la o viteză de aproximativ
60km/oră implică spații ample și drumuri largi. Clădirile sunt private de la distanță și sunt
percepute numai în linii mari. Detaliile și multiplele valențe ale experiențelor senzoriale
dispar, iar din perspectiva unui pieton, toate semnele și informațiile concepute pentru
șoferi apar amplificated în mod grotesc.

Cap 2. Problematica insulei urbane

În acest capitol discut rolul pe care cea mai notabilă prezență în țesutul urban al
orașelor europene contemporane, insula urbană, îl poate juca în regăsirea mediului
edificat articulat. Insula urbană și-a făcut apariția în țesutul urban european în secolul al
XIX-lea ca un răspuns la expansiunea demografică și la industrializarea marilor orașe.

2.a. Insula urbană:

Gabriel Szekelyban, în cartea sa - “Cultura central europeană reflectată în evoluția
gândirii arhitecturale și urbanistice 1700-1945/limitele spațiului urban“- definea insula
urbană astfel:
“Incintă închisă ce crează o comunitate. Aceasta limită a așezării care însoțește
obsesiv întreaga civilizație tradițională avea multe roluri, dar cel mai important pare acela
de a închide un grup de oameni, pe care îl transformă într-o societate. Simpla conturare
spațială a așezării nu era suficientă pentru modelarea unei cunoștințe de grup, ea era
dublată de o structurare a spațiului interior. Din antichitate ideea de oraș era sinonimă cu
libertatea cetățenilor ei dar, în acelasi timp, presupunea și solidaritatea acestora, cât și
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

supunerea față de legile interne ale așezării” .

Astfel, putem spune că insula urbană sau blocul urban este un element central al
planificării și designului urban.
O insula urbană este cea mai mică zonă a orașului care este înconjurată de străzi.
Insulele urbane determinate de trama stradală a unui oraș , fiind spațiul dintre ochiurile
acestei trame, și formează unitatea de bază a țesutului urban al unui oraș. Insulele urbane
pot fi împărțite în orice număr de terenuri mai mici, de obicei în proprietate privată, deși
în unele cazuri, poate fi și alte forme de proprietate. Insulele urbane sunt de obicei
construite în diferite grade și formează astfel „zidurile” din spațiul public. Majoritatea
orașelor sunt compuse dintr-o varietate mai mare sau mai mică de dimensiuni și forme
de bloc urban. De exemplu, multe nuclee pre-industriale ale orașelor din Europa, Asia și
Orientul Mijlociu tind să aibă modele de stradă și blocuri urbane cu formă neregulată, în
timp ce orașele bazate pe grile au aranjamente mult mai regulate.
Astfel în orașele care au fost planificate, spre diferență de cele care s-au dezvoltat
treptat pe o perioadă lungă de timp, străzile sunt de obicei dispuse pe un plan de grilă,
astfel încât insulele urbane au căpătat o formă regulată în plan,fiind pătrate sau
dreptunghiulare. Folosind principiul dezvoltării blocurilor perimetrale, insulele urbane sunt
dezvoltate astfel încât clădirile să fie situate de-a lungul perimetrului blocului, cu intrări
orientate spre stradă și curti semi-private în spatele clădirilor. Acest aranjament a fost
destinat să asigure o bună interacțiune socială între oameni
Insula urbană închisă este caracteristică orașelor europene clasice, așa cum s-a
dezvoltat ele în timpul și după evul mediu.
În trama Barcelonei primele blocuri multifamiliale au fost întotdeauna configurate în
jurul unei săli mari care traversa întregul parter și conecta curtea cu strada. Holul a fost
înțeles ca o continuare a străzii, a fost extinderea și a avut și continuitate în înălțime. În
multe cazuri, acest sentiment exterior a fost accentuat prin lăsarea trotuarelor mici pe
lateralul holului și construirea părții centrale cu un tip de trotuar exterior, uneori era chiar
aceeași cu cea de pe trotuarul străzii. S-au creat una sau două deschideri mari de iluminat
central - iluminarea, ventilarea și comunicarea caselor între ele (scara a traversat
întotdeauna acest gol). În acest fel, foyerele, coridoarele și chiar camerele s-au deschis
spe acest mare gol central. Și acest mare gol a fost înțeles ca o altă curte sau o piață a
orașului, a fost tratat ca o fațadă a clădirii.
Multe din orașele europene s-au dezvoltat de-a lungul timpului, mai degrabă decât
au fost planificate de la bun început. Din acest motiv, un model obișnuit de insule urbane
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

uniforme, pătrate sau dreptunghiulare nu este atât de comun în orașele europene, de

exemplu. O excepție o reprezintă acele orașe care au fost fondate ca așezări militare
romane și care păstrează adesea dispunerea grilei originale în jurul a două axe
ortogonale principale. Un exemplu notabil este Torino, Italia. Un alt exemplu îl reprezintă
orașul Barcelona care, în urma planului de sistematizare conceput de Cerda, în anul
1859, cunoaște o schimbare dramatică. În urma acestui plan se stabilește un caroiaj
format din trama stradală și insule urbane care transformă orașul într-o nouă Barcelonă,
impresionantă. Pentru a-și explica conceptul de sistematizare adoptat Ildefonso Cerdá
spunea : “El espacio público es parte constitutiva, esencial, inseparable de la
casa”(Spațiul public este o parte constitutive esențială, iseparabilă de locuință).
Insula urbană europeană, inițial era format din rânduri de case alipite, dar zona
posterioară a fost ocupată ulterior de alte rânduri de case alipite. Deși insulele urbane
închise fac parte din aproape toate orașele europene, există diferențe clare între ele. De
exemplu, în multe orașe începând din secolul al XVIII-lea, complexe de apartamente au
fost construite în jurul unor mici curți interioare, unite pentru a forma un bloc care conține
multe curți mici de lumină. Accesul la fiecare bloc se realizează prin aceste curți
interioare, ca zone de tranziție între zona publică a orașului și casă.

fig.1. Barcelona. Insula urbana, prezentare parcelare, plan parter si plan etaj..
Sursa: PEREZ IGUALADA, Javier. Manzanas, bloques y casas: formas construi- das y
formas, del suelo en la ciudad contem- poránea. Universidad Politécnica de Valencia, 2005, p 14.

fig. 2. Exemplu de locuință colectivă din Barcelona.

Sursa: PEREZ IGUALADA, Javier. Manzanas, bloques y casas: formas construi- das y
formas, del suelo en la ciudad contem- poránea. Universidad Politécnica de Valencia, 2005, p 14.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

Procesul de ocupare a interioarelor insulelor urbane are loc în multe orașe

europene unde, în același timp ca un mechanism actual de recuperare a terenului din
inima orașului, devine un argument de reconfigurare internă a parcelelor determinate de
o tramă exterioară fixă, deja definită de orașul existent.
Astfel apar deficiențe importante în insulele urbane închise: orientarea caselor și
soluțiile din colțuri. Nu toate casele primesc o expunere egală la soare, o problemă care
se agravează în colțuri. Pe de altă parte, casele de colț au o comunicare slabă sau deloc
cu domeniul intern (curtea interioară)
Ca o soluție la această problemă, în Anglia, se recurge la eliminarea colțurilor
construite, asigur/ndu-se astfel și un acces direct, din spațiul public în curtea interioară.
Deschiderea are loc și în Amsterdam, când centrul blocului, în loc să fie divizat în
curți individuale, devine un spațiu colectiv. Cu alte cuvinte, grădina din spate a unei case
de la parter devine o zonă de trecere accesibilă din exterior. Când acest interior
integrează facilități, practica colectivă este la scară mai mare (la scară de cartier). În acest
caz, diferența dintre stradă - în față - centru - în spatele acesteia - rămâne în continuare,
în ciuda faptului că spatele nu este vulgarizat așa cum se întâmplă în alte țări.

fig. 3. Insula urbană olandeză, radițională, formată din rânduri de case individuale..
Sursa: LEUPEN, Bernard; MOOIJ, Harald. Housing Design. A Manual. NAi Publishers,
Rotterdam, 2011, p. 216.

O întrebare implicită apare în ceea ce privește utilizările observate prin studiul

comparative anterior: poate spațiul central să acționeze în cazuri favorabile ca loc de
însușire colectivă sau acomodare care să nu nege posibilitățile de utilizare individuală,
adică ca loc socializat? Este potrivit să joci rolul unei părți comune, publice a grupului? În
conformitate cu vestigiile lăsate de utilizarea sa, acest spațiu apare fie ca o instalație
colectivă (piață, jocuri pentru copii), fie ca un spațiu care „îngheață” demonstrațiile
individuale, sau ca un loc ambiguu.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

Pentru a răspunde la această întrebare voi face apel la ideile lui Serge Chermayeff,
și Christopher Alexander a căror lucrare, Community and privacy: Toward a new
architecture of humanism, în ciuda faptului că a fost publicată în anul 1965,
impresionează prin prospețimea problematicii abordate.
Foarte multe lucrări de teorie de urbanism au abordat problema optimizării spațiului
urban în termini de eficiență și organizare. Dar niciuna dintre acestea nu a abordat
problematica orașelor moderne atât de direct precum lucrarea lui Serge Chermayeff, și
Christopher Alexander,. Ei abordează aceași termeni, optimizare și eficientizare,
într-un mod neconvețional și mult mai profund. Ei au o abordare ecologică însă se
raportează la o ecologie umană. Vorbesc despre importanța covârșitoare pe care
o au natura și cultura în dezvoltarea noastră ca specie sănătoasă. Totodată trag
un semnal de alarmă asupra creșterii accelerate a orașelor și societăților urbane
în condițiile văduvirii acestora de un mediu „frumos”. Autorii consider că în demersal
de a obține un mediu urban frumos, rolul urbanistului constă într-o reconstrucție
creative a ecologiei societăților urbane. Ei precizează că societățile urbane nu pot
continua să evolueze într-o dezvoltare continua și irațională fără o auto -distrugere
iminentă.Alternativa la aceasta o reprezintă dezvoltarea într-un mod creative.
Autorii își pun întrebarea dacă suntem capabili de această dezvoltare/evoluție
creativă și arată rolul covârșitor pe care îl are urbanistul în acest demers. Totodată
se prezintă dezamăgiți de specialiștii care se ocupă de designul urban ( o meserie
mult prea specializată în opinia autorilor) fără a-și pierde totuși speranța în
capacitatea lui de a cuprinde, într-o imagine globală și totuși detaliată,
problematica orașului contemporan. Demersul pe care îl propun autorii în vederea
acestei dezvoltări creative constă în ierarhizarea spațiilor orașului astfel încât
realitatea urbană să nu mai fie împărțită simplist în domeniul public, respective
privat ci să se facă o trece graduală , filtrată prin spații semi-…, între cele două.
Autorii defines abordarea urbanistică necesară unui asemenea demers ca
fiind un exercițiu creative sau un umanism constructive, dar într-un sens aparte.
Ideile dezvoltate în lucrarea „Community and privacy: Toward a new architecture of
humanism” se prezintă a fi cu atât mai actuale în contextual pandemiei din zilele noastre,
autorii propunându-și să dezbată tocmai tema conflictului dintre libertatea private și
responsabilitatea publică.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

Prin propunerile abordate în proiectul meu caut să rezolv tocmai acest conflict,
utilizând unelete designului urban și architectural, dar raportându-ma constant la nevoile
creative și ecologice ale omului .
Nu neg trecutul, nu propun a se demola nimic, ci doar ajut existentul să se dezvolte
într-un mod creativ.

fig.4. Diagrama cu tipologia spațiilor. “Anatomía locuirii ți a domeniilor urbane”.

Sursa: CHERMAYEFF, Serge; ALEXANDER, Christopher. Community and privacy: Toward a new
architecture of humanism . Ed. Anchor Books, New York, 1965, pp. 226-227

Aș compara metropolele actuale cu un organism uriaș căruia îi lipsesc celulele sau,

mai bine spus, care este bolnav la nivel celular. Odată rezolvate problemele la nivel
celular , automat și organismul, numit oraș, se va însănătoși și va evolua corect.
A nu se confunda termenul de intimitate cu cel de izolare. Termenul izolare îl poate
include pe cel de intimitate sau nu. Diferența de nuanță este dată tocmai de modul în care
se resimte omul în mediul închis respectiv. Dacă nu există resorturile care să creeze un
mediu antropizat dar apropriat, în care omul să se regăsească într-un mod firesc, atunci
izolarea devine haos, anxietate, poate chiar nebunie, fără a avea nimic de-a face cu
intimitatea.
De aici importanța creerii unor celule urbane dotate cu spaţiu public nuanțat, ce
face o trecere graduală de la statutul de public către cel privat; un spațiu sociabil cu
semnificaţie spirituală şi afectivă; o celul[ urbanp care să se integreze coherent
trendurile constructive modern în realitatea patrimonială osificată, făcând, eventual,
trecerea către noul oraş caracterizat de imagini iconice strict mediatice şi scări
exacerbate; un spațiu care să reprezinte în acelaşi timp un loc al intimităţii şi al
siguranţei individului, pe care să-l implice în viaţa socială a oraşului.

2.b. Incursiune în realitatea germană și tradiția ei.

Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

Berlin este considerat cel mai mare așezămând de insule urbane, rezidențiale, din
lume. Dar ce este în spatele acestui concept de insula urbană în termeni de design
urban? În insulele urbane ale Berlinului, conform planului de la Hobrecht, nu exista nici o
clauză care să reglementeze aceste locuințe, acestea fiind reglementate de un normativ
dedicat special reglementării înălțimii clădirilor și dimensiunilor curții interioare. În ciuda
numeroaselor critici pe care le-a primit acest model de creștere totuși se poate extrage
drept beneficiu al său trama variată care se întâlnește de la stradă până la casă, prin
traversarea unei serii de curți ce se învecinează.

fig. 5. Model de insula urbană cu locuințe în proximitate/vecinătate Berlín, 1912.

Sursa: Eberstadt, Rudol: Handbuch des Wohnungswesens und der Wohnungsfrage, Jena 1910,
p.66, en HARALD, Bodenschatz. “Berlin Urban Design. A brieg history”. DOM publishers, 2010, p.20.

De-a lungul istoriei Berlinului, blocul din secolul al XIX-lea poate fi notat ca un
element recurent, deosebit de relevant în ceea ce privește locuințele. Datorită posibilității
sale de variație și flexibilitate, a devenit modelul de locuințe pentru masele din perioada
de boom industrial.
Perioada de formare a insulei urbane: 1860-1914
După unificarea Germaniei în 1871, regele Friedrich al II-lea a împărțit terenul în
loturi pentru a promova activitatea economică și a cerut fiecărui destinatar să-și pună o
casă pe cheltuiala sa, cu dimensiunile și fațada prescrise deseori prin decret regal. Acest
sistem de parcelări dezvăluie începuturile a ceea ce s-a dezvolta ulterior în insula urbană.
Deși creșterea financiară a avut o mare relevanță, un alt aspect crucial a fost nevoia de
a oferi locuințe soldaților. Prin urmare, proprietarii de case erau obligați în mod obișnuit
să trimită soldați. Această responsabilitate socială este antecedentă populației masive de
proletariat din Berlin de la mijlocul secolului al XIX-lea până la primul război. Statutul
Berlinului ca oraș militar, demonstrează că masele din acea vreme (anii 1850) erau
soldați. Datorită circumstanțelor cerute de oraș, se crede că termenul miestkaserne sau
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

„cazarmă de închiriere” a fost inventat în acest moment. Ulterior va fi folosit cu o forță mai
mare în deceniile industriale ale Berlinului. Este incontestabil faptul că a existat o legătură
puternică între industrializarea orașului și nevoia monarhiei de armament pentru a-și
consolida puterea militară. Metalurgia a fost atunci principala industrie de la începutul
secolului al XIX-lea, care a început transformarea Berlinului din oraș citadelă într-o
centrală industrială, condusă în principal și susținută de stat. În consecință, cazarma
armatei a început să fie ocupată de muncitori din fabrică, punând presiune asupra
necesității locuințelor pentru noile mase: proletariatul.
Sistemul speculativ care a creat insula urbană din Berlin, nu oferea practic alte
alternative de locuire. Din lipsa altor opțiuni, proletariatul a trebuit să locuiască în aceste
locuri și să plătească chirii mari. Condițiile de viață proaste erau obișnuite în insulele
urbane. Se credea că această problemă distruge viața de familie, deoarece familiile nu
mai aveau viață privată.

Fig. 6. Vedere aeriană a Luisenstadt în 1925; Fig. 7. Un apartament în 1908; în Johann F.Geist
în Doug Clel- ter, „Berlin: o istorie arhitecturală”, și Klaus Kürvers, Das Berliner Mietshaus:
1862-1945 (1984, tipar). profil de proiectare arhitecturală (1983, tipărit).

Până la începutul Primului Război Mondial, ideile și dezvoltarea locuințelor din clasa
muncitoare au creat condițiile de proiectare care urmau să conducă în anii 1920 la apariția
orașului ca principal generator de idei noi în locuințe.
Războiul și fragmentarea: 1933-1945
Creșterea puterii regimului național-socialist a adus foarte puține progrese pe scena
urbană. Acești ani arată o mulțime de concepții idealizate despre imaginea Berlinului și
re-poziționarea ca un oraș mondial. Cel de-al treilea Reich s-a arătat interesat de
eliminarea caselor vechi de locuințe, considerate mahalale și cauza deteriorării urbane.
În ciuda acestui fapt, războiul și prioritatea redusă a Reich-ului în ceea ce privește
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

locuințele au plasat Mietskasernenul într-o perioadă inactivă. Abia după război, berlinezii
au descoperit o oportunitate pentru oraș să crească și să se reamenajeze în moduri noi.
Bombardamentele aliate ale capitalei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au
devenit poarta pentru un nou oraș; ruinele ulterioare au fost această nouă oportunitate .
Chiar și așa Berlinul nu a fost complet distrus, așa cum se presupune uneori. Acest lucru
este crucial, deoarece orașul este oferit două circumstanțe diferite de care să profite
câteva decenii mai târziu. Pe de o parte, anumite porțiuni din orașul blocului au sfârșit
fragmentate. Dacă Miestskasernen a fost o dată masiv, puteți găsi acum o țesătură
urbană compusă din mai multe spații noi de buzunar. Pe de altă parte, unele dintre
configurațiile tradiționale ale blocului au reușit să supraviețuiască în zonele mai puțin
bombardate (în afara cercului interior al orașului). În aceste zone, urmează să aibă loc
programe de reînnoire urbană, schimbând percepția negativă a caselor cu locuințe în cea
a spațiilor urbane valoroase.
Creșterea înălțimii: 1950-1970
Odată cu împărțirea Berlinului, planificarea urbanistică a fost restricționată. La
sfârșitul anilor 1950, era clar că ambele părți se luptau, condițiile de viață erau
considerabil proaste. Cu toate acestea, un contrast politic puternic a stârnit o cursă pentru
subzistență; în care, de obicei, o parte nu ar recunoaște cealaltă. Chiar și așa, Berlinul
de Vest a continuat să promoveze producția de planuri care să prevadă un oraș unificat.
O acțiune întotdeauna respinsă sau de obicei nerecunoscută de Berlinul de Est.
În anii 1950, Berlinul de Est a demonstrat interesul față de continuarea tradiției
arhitecturale inițiată în anii 20. Această perioadă a cunoscut apoi construcția unor clădiri
lungi, fără ornamente, de obicei înalte de cinci etaje.
La fel ca omologul său, Occidentul dezvolta idei similare, dar sub diferite idealuri.
Organizația principală pentru a acționa în zonă a fost 1957 IBA (Internationale
Bauasusstellung Berlin) și a constat în abordarea modernist a unor arhitecți reputați ce
s-a tradus prin apariția unor turnuri înalte.

Redescoperirea insulei urbane: 1970-1980

În anii 1970, lipsa de locuințe accesibile și populația din ce în ce mai mare din
Berlin i-a împins pe cei din anvelopele cu venituri mai mici, adesea studenți, artiști,
muncitori străini și anarhiști, să găsească alternative pe cont propriu. Acest lucru s-a
produs pe ambele părți, dar a fost mai puternic în Occident.Rapid, vechile case cu
locuințe au devenit alternativa preferată pentru cazarea la prețuri accesibile. Astfel,
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

inconvenientele tipice ale acestor clădiri, precum o baie comună și lipsa de dușuri
personale, au însemnat puțin atunci când existau posibilități de a deține un spațiu
generos de apartamente în centrul orașului. Pentru a face acest lucru, acești oameni au
preluat ei înșiși renovarea, dezvăluind adevărata flexibilitate a aranjamentului pe care
designerii originali ai secolului al XIX-lea îl avuseseră în vedere. Pe măsură ce acest
proces a intrat în vigoare, „mahalalele” au devenit cartiere atractive și pline de viață.
IBA:anii 1980
Planul de „reparație” al IBA era alcătuit din două strategii principale: „reconstrucție
critică” și „reînnoire urbană atentă” . Datorită diferitelor grade de distrugere postbelică,
ambele s-au bazat pe bucățile insulelor urbane din Berlin care erau încă în picioare. Pe
de o parte, reconstrucția critică a avut ca obiectiv să lucreze asupra celor mai distruse
părți din interiorul orașului. Aici ideea de bază era re-completarea blocului. Majoritatea
proiectelor (denumite în mod obișnuit Neubau) au fost dezvoltate au fost modele de
modernism, dar care au urmărit strict aspectele tradiționale ale blocului. Pe de altă
parte, cartierele mai puțin afectate de bombardamentele de război au suferit o strategie
atentă de reînnoire urbană (cunoscută în mod obișnuit ca Altbau). Inspirate de inițiativa
de renovare începută de locuitorii lor, casele de locuințe din aceste sectoare au fost
considerate principalele modele de locuințe. Totuși, acest lucru nu a presupus că a fost
favorizat doar un singur sector al populației. Datorită domeniului său larg de aplicare,
IBA a abordat numeroasele aspecte ale Berlinului, de la cartierele bogate la „mahalale”
și fiecare din punct de vedere al caracterului lor distinct.

Hans Stimmann:anii 1990

Căderea Zidului în noiembrie 1989 nu numai că a reunificat orașul, dar a adus și
un avânt masiv în investițiile în construcții. A fost începutul unui proces de reunificare și
redobândire a statutului de capital, dar și un moment pentru a dezbate despre ce va fi
viitorul orașului.
Boomul construcțiilor, exploatarea chiriilor, prețurilor imobiliare și un aflux de noi
locuitori au declanșat omogenizarea socială în cartierele centrale, precum și procesele
de deplasare socio-economică la periferie.
Sub termenul „Reconstituire Kritische” (reconstrucție critică), s-a urmărit crearea
unei continuități spațiale și istorice, prin re-construirea machetei anterioare celui de-al
doilea război mondial, pentru a „vindeca rănile” pe care le-au creat modernismul război
mondial și postbelic.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

Este foarte interesant să înțelegem cum insula urbană, aparent rigidă și înfundată,
are încă locuri de oportunitate din care se poate realiza o complexitate internă a țesăturii
orașului.
În cartea Re-locuirea a grupului de cercetare HABITAR, se vorbește despre modul
în care reabilitarea parterului este o strategie de re-vitalizare a străzii, extinzând la
aceasta bogăția activităților din interioarele locuințelor, contaminând uneori caracterul
intern/privat. Pe scurt, diluarea limitelor dintre public și privat. La fel se poate întâmpla și
cu interioarele blocurilor din orașul consolidate, alcătuit din insule urbane. Parterul
servește ca filtru pentru activități, un al treilea element care este acest spațiu interior intră
în această dualitate, astfel încât tranzițiile dintre stradă și interiorul casei sunt mai pe
îndelete, recuperând astfel ritmurile orașului tradițional.
Acest procedeu se aplică în insulele urbane din Berlin. Spre exemplu, Hackesche
Höfe sunt niște curți interioare din cartierul Spandauer Vorstadt din Mitte. Au fost
construite în 1904 cu ideea de a fi un ansamblu de clădiri legate de curțile interioare. Este
o modalitate de a încuraja utilizările care să reconsidere relațiile vechi, dar din ce în ce
mai valide între muncă și casă, capabile să profite de calitățile distinctive ale parterului și
evitând deteriorarea vieții sociale, dând noi utilizări atâtor locații neocupate.
Actualele elemente de separare urbană care fac ca orașul să se împartă exclusiv
în spațiu public și spațiu privat, într-o parcurgere a spațiului urban, con duc la o trecere
bruscă/abruptă de la public la privat și invers. Am adăuga că, în condițiile pandemiei
actuale, chiar angoasantă.
Se remarcă necesitatea iminentă a regăsirii unor spații de trecere treptată, gradual,
de tipul semi-public, semi-privat, semi-comunitar, care să reorganizeze orașele actuale
la nivel cellular și care să reinstaureze un echilibru sănătos între comunitate și privat.
Conceptele de semi-public, semi-privat și semi-comunitate joacă un rol cheie în
aceste spații între spații. Aceste spații noi care, încetul cu încetul, își pierd calitatea de
public sau privat până să devină antagoniste, au fost deja clasificate și diferențiate de
Christopher Alexander și Serge Chermayeff 1936. Alexander și Chermayeff au distins
șase categorii de spații necesare în proiectarea orașelor pentru a îmbogăți viața
personală și comunitară a societății. Aceste categorii au fost: urban-public, urban-semi-
public, group-public, group- private, familiale-private și individuale-private. Ei considerau
că asigurarea locuitorului spațiului privat , cu aceste spații de tranziție, este soluția pentru
a recupera sănătatea și bunăstarea în această lume a culturii de masă.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

Pentru a arăta urgența pe care o reclama societatea urbană, Christopher Alexander

și Serge Chermayeff vorbesc despre sindromul capsulei:
„…the nuclear submarine and the space capsule have been designed to support life
over protected periods without the possibility of escape. It is already clear that there are
very special problems associated with the design of such total environments. The
designers of space capsule have observed that the tehnical problems of providing food
and air and other physical necessities are trivial beside the problem of keeping the
capsule s in habitans human. The greates difficulty seems to be the stress of confinement.
The totally man-made character of the capsule environment and the inability to escape
appear to produce unbearable nervous stress. „
În condițiile de astăzi, a unei izolări forțate, impuse pentru perioade lungi de timp,
fără posibilitatea de a se sustrage, omenirea se confruntă cu riscul de a dezvolta un
sindrom comparabil cu cel dezvoltat de astronauți în capsulele spațiale sau de militari în
submarine.
Societatea afluentă alege să ignore acestă presiune și își cumpără sau închiriază
cochilii pentru a-și păstra iluzia propriului confort sau a bunăstării, insensibilă la evidența
unei posibile prăbușiri. În același timp, pusă, pentru prima oară, în fața curentei absențe
a acțiunilor independente și a solitudinii se simte, inevitabil pierdută, incapabilă să profite
de posibilele beneficii.
Locuitorilor orașelor trebuie să li se dea posibilitatea să se poată proteja, pe de o
parte de creșterea necontrolată a orașelor, iar pe de altă parte de izolarea forțată într-o
capsulă antropizată. Aici intervine rolul urbanistului care trebuie să-și reclame respectul
pierdut prin incapacitatea producerii de modele urbanistice comparabile cu capodoperele
din trecut, la care încă ne mai raportăm, păstrându-le osificate în centrele aglomerărilor
urbane actuale. Probabil că admirația și atracția pe care o resimțim majoritatea fața de
centrele vechi ale orașelor se poate traduce și prin această incapacitate de a mai produce
ceva comparabil.
Doresc să clarific faptul că în demersul meu nu fac o pledoarie pentru scoaterea
tehnologiei sau automatizării din realitatea urbană. Din contră, consider a fi absurd să nu
profităm de ambundența de tehnologii menite să ne ușureze viața. Doresc să-mi lămuresc
poziția prin a puncta faptul că tehnologia este o unealtă ce poate deservi designul de
urbanism și de arhitectură cu scopul unic de a îmbunătăți viața locuitorilor.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

3.b. Barbicane Center.

Fig8. Plan Barbicane Centre

Sursa: Google maps

Barbican Centre este un centru de arte interpretative aflat pe domeniul Barbican

Estate din Londra și cel mai mare de acest fel din Europa. Centrul găzduiește concerte
de muzică clasică și contemporană, spectacole de teatru, proiecții de film și expoziții de
artă. Aici se află, de asemenea, o bibliotecă, trei restaurante și un conservator. Barbican
Centre este membru al Global Cultural Districts Network.

Inițal (în secolul al XIX-lea) Barbicane era numele unei strazi dintr-o zona
comerciala plina de viata din cartierul Cripplegate. Pana la sfarsitul secolului al XIX-lea a
fost centrul comertului cu haine/textile.Cu toate acestea, la 29 decembrie 1940, orașul
Londra a intrat sub focul bombardierelor germane, iar zona din jurul Barbicanului a fost
aplatizată în timp ce focul s-a răspândit rapid în depozite. Până la sfârșitul războiului, au
rămas doar câteva clădiri, inclusiv Biserica Stripilă Cripplegate deteriorată.

Fig9. Perspectiva aeriana Barbicane Centre

Sursa: Barbicane-centre-London, official site

Însă, după cel de-al Doilea Război Mondial, Corporația orașului Londra, organul de
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

conducere al orașului, a căutat să reconstruiască zona comercială. Organizează un

concurs public învederea amenajării terenului amplasat la nord-ul Barbicane Center, în
imediata vecinătate a acestuia. Această zonă este denumită Golden Lane și a fost de
asemenea sever afectată în bombardamentele din anii 1940. Având în vedere ideologiile
momentului, privind planificarea de urbanism, nu este greu de intuit tipologia soluțiilor
propuse în cadrul acestui concurs. A câștigat soluția propusă de arhitectul Geoffry Powell,
fiind aleasă din 183 de proiecte participante.Considerentul principal pentru care a câștigat
acest consurs a fost acela că, Corporația solicita 940 de apartamente, iar soluția lui
Powell asigura 1400 de unități rezidențiale. Designul abordat i-a asigurat proiectului un
succes enorm, apartamentele din Golden Lane având o cerere foarte mare chiar și în
zilele noastre. Designul abordat de cei trei în realizarea Barbicane Center urmează
conceptele de bază folosite la Golden lane.
Demn de menționat este și faptul că propunerea lor sugerează ideea de
parcurs pietonal al sitului, idee care nu era nouă, dar care nu mai fusese
implementată intr-un proiect de o asemenea anvergură.
Au avut anumite dezacorduri cu Coorporația privind diviziunea dintre spațiile
rezidențiale și cele comerciale. Propunerea din 1956, în care sunt conturate cele trei
turnuri de locuințe, prevede zona rezidențială în nordul sitului promovând, în continuare,
o densitate foarte crescută. Această propunere evită repetiția și monotonia, se
concentrează pe conturarea de spații unice, cu identitate și caută ca spațiile deschise să
fie atractive și prietenoase pentru pietoni. Insistă, prin propunerile făcute, să
restricționeze, în afara sitului, semnele, sunetele, văzul, mirosul și pericolele traficului
afară din zona rezidențială prin separarea, pe diferite niveluri, a diferitelor tipuri de trafic.

Vedem astfel că, operațiunea urbanistică Barbicane Center, și-a propus, prin
proiectul său de planificare urbană și de design architectural, să răspundă nevoilor
oamenilor, să fie prietenos cu pietonii și să fie bine integrat în contextual dat. Dar
aceste obiective sunt cele propuse în cadrul demersului teoretic, rămâne de văzut dacă
produsul final, produsul construit a atins aceste obiective și, poate chiar mai important
pentru lucrarea noastră, dacă se mai regăsesc în Barbicane-ul Centre de astăzi.

Conceptul urban al complexului este clar și se bazează pe crearea de trasee

la niveluri diferite precum și pe o segregare a traficului. Echipa de proiectare a pus
mare preț pe separarea transporturilor, considerând că astfel îndepărtează pericolele
traficului auto ce ar fi periclitat calitatea de viață a riveranilor. Unii critici au văzut inițial
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

sistemul de circulații la niveluri diferite ca fiind un aspect de insucces al proiectului. Totuși,

ținând cont de interesul acordat de CPB realizării de oaze introvertite pentru riverani, iar
sistemul de circulații chiar crează un fel de fortăreață-marcînd limite clare între sit și
împrejurimi. Totodată prin excluderea traficului auto de la interiorul sitului, arhitecții au
avut posibilitatea să creeze ample spații verzi, publice.
Deși ideea segregării circulațiilor nu era nouă, prin intermediul acestui proiect a
devenit extrem de populară.
Un alt concept urbanistic aplicat în Barbicane Center îl reprezintă amestecul
de construcții noi, extrem de moderne, cu cele existente ce fac referire la trecutul
locului. Includerea bisericii St. Giles și a zidului roman coonferă un nou elemnt de
varietate și complexitate Centrului Barbicane.
Dacă vorbim despre conceptul planificării urbane atunci trebuie să precizăm
faptul că în Centrul barbicane există un mixt funcțional cuprinzînd: locuire,
recreere și agrement, educație și cultură. tocmai acest mixt de funcțional fiind cel
ce i-a asigurat succesul Centrului Barbicane:
a.Centrul de artă
Centrul de artă cuprinde: Guildhall School of Music and Drama-studiouri, camere
de predare și de repetiții, birouri, săli de repetiție, spații de teatru flexibile;Tetrele originale
ale Royal Shaskespeare Company-pentru prezentări deschise publicului, cu o capacitate
de maxim 1250 de utilizatori; Săli de conferințe și concerte. Având maxim 2000 de locuri;
Librării publice;Galerii de artă;Cinematografe;Mai multe restaurante și baruri; Spații
publice cu acces wi-fi;Parcări pentru mașini;Săli de expoziție;Hostel;Curte pentru
sculptură;Conservator.
b. Școla de fete City af London
Prezența școlii contribuie la definitivarea soluției urbanistice, ajutînd la percepția
barbicane Centre ca un întreg. Școala este amplasată lângă St. Giles. În conceperea
designul arhitectural al școlii s-a ținut con de vecinătatea bisericii, preluându-se scara
acesteia, materialele utilizate (s-a utilizat același tip de cărămidă), repetarea pe verticală
a elementelor de fațadă, tratamentul parapetului.
c. Conservatorul + Curtea de Sculptură
Conservatorul a fost conceput inițial drept un camuflaj pentru turnul teatrelor de mai
jos. Programul era gândit a se dedica unor acțiuni pe timpul nopții, precum dining,
cockteiluri, evenimente speciale sau un loc de relaxare.
Din perspectiva scării urbane este foarte important de remarcat faptul că,
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

planul sitului cuprinde spații libere ample, în ciuda densității extrem de crescute;
relația repetitivă dintre spațiile libere și clădirile construite crează un fel de ordine,
care este totuși variată.
Totodată trebuie remarcată atenția pe care arhitecții au acordat-o, la interiorul
sitului, detaliilor arhitecturale și urbane. Făcând referire la detaliile arhitecturare
trebuie remarcată minuțiozitatea cu care au fost proiectate elementele unităților
rezidențiale precum și a centrului de arte. La nivel urbanistic s-a depus un efort
considerabil pentru a se asigura că elemente urbane aveau suficientă consistență și
prezentau suficiente detalii pe parcursul circulațiilor pietonale. Elementele publice
prezintă un design atent controlat atât în cadrul unităților rezidențiale cât și în cazul
spațiilor comerciale. Astfel au fost gândite elemente urbane personalizate precum:
lapadare, elemente de iluminat, elementele structurale ale podurilor, parapetele
circulațiilor pietonale, spații verzi plantate, trepte, echipamente isu. La interiorul sitului s-
a depus mult efort în realizarea unei coerențe estetice.
Din punct de vedere al scării sociale consider că, prin dimensiunile sale exarcerbate
dar ofertante, prin poziționarea sa în centrul uneia dintre metropolele europene, Londra,
prin latura sa simbolică și capacitatea de reprezentare, dar mai ales, prin funcțiunea
adăpostită, toate acestea investindu-l într-un adevărat centru coagulator la nivel teritorial,
nu doar local, considerăm că Barbicane Centre se adresează întregii populații europene.
Odată stabilită anvergura socială pe care o imprimă Barbicane Centre, rămâne să
dezbatem modul și măsura în care acesta răspunde publicului atras.
În acest sens am realizat o serie de studii cu scopul de a stabili accesibilitatea,
atractivitatea și capacitatea de orientare în cadrul Barbicane Centre.
În cadrul unui studiu al accesibilității spațiale se remarcă o accesibilitate crescută
pe străzile Aldersgate și Beech. Totodată se remarcă cum accesibilitatea scade ușor
pornind din colțul de nord-vest către colțul de sud-est, pe măsură ce pietonii se
îndepărtează de stația de transport în comun, Barbicane, de pe Long Lane. Mai există
un mic segment cu accesibilitate crescută, pe strada Moor Lane, în apropierea stației de
transport în comun Moorgate. În rest, străzile london Wall și Silk nu sunt prevăzute cu
accese primitoare, corect marcate, sau mai rău, nu sunt prevăzute cu accese deloc.Pe
de altă parte, într-un studiu privind fronturile, putem remarca că, în ciuda faptului că
străzile Aldersgate și Beech prezintă mai multe accese către Barbicane Centre, totuși
frontoanele ce limitează Barbicane Centre către aceste străzi sunt de fapt fațade goale,
opace, lipsite de atenția detaliilor ce le-ar putea face atractive pentru pietoni.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

Mai mult accesul la Muzeul Londrei, din zona rotondei, inspiră nesiguranță pentru
pieton, având aspectul unui ghetou.
Având în vedere cele anterior prezentate putem concluziona prin aceea că, în ciuda
faptului că Barbicane Centre este extrem de atractiv din punct de vedere estetic și
funcțional, totuși este puțin accesibil fiind un sit introvertit, mai mult decât atât, frontoanele
în care sunt dispuse accese sunt neatractive, ba chiar respingătoare pentru pietoni. Și ca
și cum aceste practici nu ar fi fost suficiente pentru a descuraja pietonii, intrarea din vest
(din strada Aldersgate) în Barbicane Centre nu este folosită (oamenii urcă pe scări și
constată cu stupoare că ușa este închisă), iar indicatoarele care se adresează pietonilor
și au rolul de a ajuta la orientarea acestora către intrarea în Muzeul Londrei nu pot fi citite
în sensul de parcurs al traseuluipietonal(în zona intrării în Muzeul Londrei, acesta poate
fi văzut doar disnpre sud, dar toate indicatoarele se adresează vizitatorilor dinspre est).
În ceea ce privește traseele pietonale ce străbat situl acestea sunt labirintice și
nemarcate astfel încât nu pot fi utilizate decât de cunoscătorii zonei.
Se mai remarcă faptul că, din stația Moorgate nu există rute directe sau vizibile către
Barbicane Centre. Acest lucru crează confuzie noilor vizitatori.
La nivelul străzii, blocurile mari crează un mediu impenetrabil pentru pietonii care
se mișcă la vest dinspre Moorfields. Totuși exstă câteva străpungeri prin City Point și
New Union Street (o stradă auto privată), dar niciuna din ele nu este ușor de identificat la
ieșirea din stația de transport public.
Din stația Moorgate, un lift stradal ajută la crearea unei legături cu nivelul străzii, dar
odată ajunși aici, clădirile din vecinătate ostrucționează vederea către Barbicane centre
și este doar o mică conexiune vizuală dinspre Moorfields Highwalk. Acest lucru este
înrăutățit și de structura boltită de peste Brandon Mews (folosită ca soluție de înlocuire a
acoperișului original) care obstrucționează o imagine importantă în apropierea Barbicane.
Această perspectivă, dacă ar fi fost deschisă, ar fi ajutat la orientarea pietonilor, a
posibililor vizitatori, și la găsirea drumului de către aceștia.
În ciuda disfuncționalităților constatate în studiul întreprins, succesul Barbicane
Centre demonstrează faptul că gândirea monumentală poate să funcționeze însă, sunt
numeroase probleme ce trebuie luate în considerație. Cu siguranță putem spune că
Barbicane Centre este o soluție unică la o problemă urbană particulară. Atât prin succesul
său cât și prin neajunsurile pe care le crează, Barbicane Centre ne demonstrează
necesitatea de a înțelege importanța materialelor și a detaliilor precum și mixarea și
varietatea elementelor a diferite programe și funcțiuni.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

3. Insula 13; Rue de Suisses; Walden 7-trei modele studiate

Acest capitol face legătura dintre temele dezbătute în capitolele anterioare, face
deci legătura dintre scară și insula urbană, avansând ideea de scara dimensiunii culturale
în insula urbană. Astfel, capitolul devine și o sinteză concluzivă pentru demersul teoretic
al acestei teze. Totodată, în acest capitol restrâng investigația la câteva moduri de a
gândi/a face insulele urbane atât pentru a nu risca să mă pierd în detalii și vaste exemple,
cât și pentru a o face cât mai relevantă pentru studiul meu. Acestea sunt analizate în
scopul înţelegerii demersurilor ce pot da substanță anumitor soluţii urbanistice, astfel
încât acestea să fie asimilabile de către societatea căreia le sunt menite. Concluziile
extrase din aceste abordări urbanistice mi-au creat o imagine mai relevantă asupra
intervențiilor necesar a se realiza în proiectul meu practic/concret.

3.a. Insula 13, Geneva, Elveția

Exemplul ales locuințe și ateliere pentru studenți, Insula 13

Amplasamnet Rue de Montbrillant 20-22, 1201 Ginebra, Suisse.
Arhitecti Atelier 89. Philippe Bonhote, Oleg Calame y Ivan Vuarambon.
Anul Concurs 1991 / Execuție 1997- 1998
Regim de inaltime P+2E

Imobilul de locuințe HBM din Geneva are un program mixt: 8 case de studenți și o
suprafață de 300mp de dedicată pentru ateliere de ambarcațiuni.
Locul dificil, neglijat, amenințat cu demolarea și cu probleme de ocupare, este situat
în nordul stației Cornavin, în cartierul des Grottes. Intenția Consiliului Local, prezentată
în concurs, a fost să consolideze insula urbană drept una complet închisă și șă contureze
o curte interioară. Totodată s-a urmărit intensificarea programului comercial de la parter.
Intervenția folosește eterogenitatea clădirii pentru a crea spații cu o identitate unică.
Se păstrează clădirile existente, completând ansamblul cu o nouă piesă vertical (a cărei
fațadă preia caracterul clădirilor din secolul al XIX-lea) și cu o altă clădire transversală
joasă, cu fațadă din lemn. Acesta conține reședințele de studenți. Datorită poziției sale
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

transversale, creează un acces în insula urbană, acces care permite o deschidere către
parcul vecin. Rezultatul este obținerea unei piațete publice.

Fig10. Imagine stradala Insula 13, dupa intervenție

Sursa: google image

Într-o parcurgere a acestei insulei urbane putem identifica următoarele spații:

- piața de acces. Este o prelungire a pietonalului străzii, înspre interiorul insulei,
unde activitățile de la parter beneficiază de ea, extizându-se în spațiul acesteia;
- spațiul central al insulei care se dezvoltă pe două înălțimi. Accesul la locuințe se
face prin/din acest spațiu central și nu direct din stradă;
- acces cu arcadă care oferă acces la fiecare dintre casele sau atelierele din unul
dintre blocuri. Accest acces se percepe ca un spațiu de tranziție, puțin mai privat decât
cel precedent.
- Spații alăturate în interiorul cărora sunt colectate alveole de activitate secundară,
precum depozitarea bicicletelor.
Deși toate aceste spații sunt cu adevărat publice și deschise tuturor, funcționează
ca un spațiu de tranziție între urban și domestic. Cel mai interesant lucru despre această
situație este analizarea modului în care arhitectura atinge coexistența dintre public, semi-
public, comunitate și semi-privat pentru a ajunge până la privat.
Acest lucru se datorează umătoarelor motive:
a) Concentrația schimburilor de activități și specializarea spațiului liber. În
diagrama (fig. 14) vedem cum apar tipuri de alveole de activitate: primul, și cel mai mare,
este situat la intrarea în interior din strada parcului public(A) În acest spațiu, activitatea
stradală este concentrată împreună cu cea a unor magazine învecinate de la parter. Cel
din centru corespunde activităților desfășurate pe platformă la + 3,5m și mai jos. Nivelul
ridicat este cel în care sunt legate cele mai multe activități sociale, în raport cu locuitorii
comunității, iar nivelul 0 este mai mult legat de atelierele asociate (B). Există una cu o
intensitate mai mică, dar tot publică, care este un spațiu de relație de lungă durată în
care locuitorii se întâlnesc atunci când își părăsesc bicicletele sau le ridică (C).
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

Buzunarele fără umplutură (D) corespund activităților private, în afara traseului de trecere
din interiorul blocului. Aceste alveole sunt atașate de traseul pietonal care străbate
întregul interior și leagă rutele din diferitele puncte de acces.

B C
fig. 11. Diagrama cu alveolele de activități comunitare. Două imagini din zonele B și C

fig. 12. Planul parter al întregi insule urbanei.

Sursa: https://calame-architectes.ch/batiment-de-logements-subventionne-ilot-13/

b) Relația compoziției fațadelor cu interiorul blocului.

c) Gradul de complexitate al relațiilor dintre proiect și oraș. La aceste diferite situații care
au fost create, se adaugă complexitatea rutelor generate de diferitele poziții ale caselor,
dar și de conexiunile mari și perforațiile din oraș spre interior, care dau naștere unor
situații neașteptate și care rup rutina.
În ocazii când există alte utilizări în clădire, spațiul de relație acționează, de
asemenea, ca punct de sosire pentru spațiile în care se desfășoară aceste activități, în
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-202

acest caz se produce la nivel zero. În același mod în care Krier24 subliniază că cu cât sunt
mai multe străzi care se termină într-o piață, cu atât vitalitatea mai latentă va avea acest
spațiu, deci cu cât sunt mai multe accese din acest spațiu colectiv, cu atât va avea mai
mult flux de activitate și comunicarea de la oraș la interior și de la interior la restul clădirii
va fi mult mai fluidă.

fig. 13. Imagini din interiorul insule urbanei.

Sursa: google image

Tipologiile apartamentelor, obloanelor și tencuielii fațadelor sunt inspirate de spiritul

clădirilor din cartier. Această realizare este rezultatul proiectului câștigător EUROPAN 2.
În exemplul blocului 13 din Geneva, remarcăm că s-a pornit de la configurarea unui
spațiu unitar mare, fără definiție, iar prin mecanismele analizate s-a ajuns la definiția
interiorului menționat unde există o succesiune de spații de relație înlănțuite , fie la înălțimi
diferite, fie ca spații diferențiate la același etaj: acces la case, acces la zonele comune
ale clădirii și conectare la oraș. Pe scurt, unele spații de tranziție între stradă și interiorul
insulei urbane care permit o redefinire/reorganizare a acesteia.
După cum am prezentat , anterior, exemplul Barbicane Centre. În general, acest
lucru este produs de introducerea echipamentelor în interior, cum este cazul Școlii de
fete, a Catedralei St. Giles sau a parcului interior a Barbicane Centre. Am putea evalua
negativ decizia de a ignora relația dintre aceste case și pasajul public deschis în interior,
astfel încât acest drum recuperat să poată da acces la locuințe, creând o integrare mai
mare a interiorului cu țesutul urban existent. Prin urmare, spațiul inițial unitar mare a
devenit un spațiu secvențial, segmentat prin mecanismele analizate, precum dubla
înălțime a spațiului colectiv și succesiunea de spații diferite între ambele deschideri ale
blocului, ceea ce reprezintă o legătură a orașul interiorului. Cu interiorul insulei urbane.

24
Léon Krier (născut 7 Aprilie 1946) este un architect luxemburghez, theoretician și urbanist practicant, un
proeminent critic al arhitecturii modern și un promovator al Noii arhitecturi tradiționale și al Noului urbanism
tradițional. Krier se împarte cu success între cariera de professor și cea de urbanist. Este bine-cunoscut pentru
master-planul Poundbury, in Dorset, Anglia. Este fratele mai mic al arhitectului Rob Krier.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

3.b. Rue de Suisses, Paris, Franța,

Exemlul ales LOCUINȚE PE RUE DES SUISSES

Amplasament Rue des Suisses ,Paris, Francia.
Arhitecți Herzog & de Meuron
Anul Concurs 1995 /Execuție 2005
Regim de înălțime P+6E / P+2E/ P

Proiectul Rue des Suisses este situat în centrul parizian, în special în al patrulea
district. Are un plan cu o geometrie neregulată, sub forma unui T inversat, cu fațade pe
două străzi: Rue des Suisses și Rue de Jonquoy. În această parcelă sunt amplasate trei
clădiri rezidențiale, două , având regimul de înălțime parter plus șase etaje, care închid
insula urbană și mențin alinierea, iar o alta, având regimul de înălțime parter plus două
etaje, situată în interiorul blocului și atașată la unul dintre pereții săi.
Reglementările urbanistice din Paris permit amplasarea locuințelor în interiorul
blocului. Acest lucru generează blocuri mult mai complexe, unde strada și spațiul public
pot intra în interiorul blocului și unde, în multe cazuri, pentru a accesa unele construcții,
trebuie să parcurgi altele. Astfel, granițele dintre spațiul urban și spațiul comunitar sunt
pierdute și estompate, holurile și obiectivele creează o lume proprie, mult mai specială și
diferențiată de celelalte exemple pe care le-am prezentat.
Acest exemplu mizeză doar pe locuințe la interior, dar formulează una dintre
strategiile posibile de diluare a graniței dintre ceea ce este urban și ceea ce este privat și
creează un tip diferit de spațiu de tranziție între stradă și interior.
Între diversele clădiri, se generează terase care, alternativ, sunt zone verzi legate
de holurile de acces sau de terase legate de bucătării și, prin urmare, private. Acest
recurs se repetă în față, unde apar trei volume noi: alte două construcții unifamiliale și
ieșirea din parcare.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

În acest fel, reușesc să creeze o atmosferă complet diferită, mai degrabă specifică
pentru mediile rurale sau cu densitate scăzută decât pentru centrul Parisului. Acestea
transformă spațiul comunitar într-un tip de stradă de sat, unde copiii se pot juca și alerga
în siguranță. Parcarea, fiind în subteran, reușește să elibereze restul curții interioare și
poate fi folosită pentru plantarea plopilor care alcătuiesc mici zone împădurite și zone
verzi. Acest spațiu va fi analizat pentru a vedea cum este trăit și ocupat acest interior al
insulei urbane.

fig. 14. Imagini din curtea interioară

Sursa: https://calame-architectes.ch/batiment-de-logements-subventionne-rue des suisses
asortment buildings/
Ceea ce au încercat sa facă arhitecții Herzog și de Meuron, așa cum chiar ei au
motivate, a fost să creeze un mod de viață relativ neobișnuit într-o realitate în centrul
Parisului și care presupune că ar atrage chiriași cu totul diferiți decât clădirile de pe
stradă. În loc să concureze cu impozanții pereți despărțitori, aceștia au decis o abordare
orizontală, adică au făcut clădiri joase astfel încât mai multe case să fie direct și strâns
legate de parterul și de grădina insulei urbane. Au propus la interiorul insulei urbane o
construcție alungită, cu trei etaje și cu balcoane.
Înainte de proiect, acest spațiu interior al insulei urbane a fost tratat ca un spațiu
rezidual. Clădirile alăturate imită morfologia existentă, cu curți mici interioare și un
tratament al fațadelor cu goluri egale, fără balcoane sau terase. Pe de altă parte,
propunerea arhitecților înțelege interiorul ca fiind un spațiu ideal pentru extinderea
spațiilor de locuit ale casei, astfel încât fiecare cameră să aibă un spațiu exterior acoperit
minim care să le permită utilizatorilor să să se apropie de acesta, generând mai multă
activitate către interiorul gol al insulei.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

Herzog & de Meuron proiectează patru tipuri de spații de tranziție cu grade diferite
de confidențialitate înainte de a ajunge în casă în acest spațiu liber mare din interiorul
blocului.
- spațiul acoperit (1), între stradă și spațiul liber din interiorul blocului, cel mai
public dintre toate. Ușile perforate fac din primele foyere o continuitate a străzii. Nu
închid spațiul, te lasă să vezi și să te îndrepți spre interior, spre spațiul amenajat în care
se află căsuțele poștale și iese una din parcări.
- holuri de acces (2), corespunde fiecăruia dintre holurile de acces pe care le au
clădirile rezidențiale, închise și independente, ceea ce conferă un grad suplimentar de
intimitate în spațiul comunitar.
- coridoare sau balcoane private (3), sunt spații complet private, însă, datorită lor,
viața se intensifică în interior, sunt extensii verticale ale spațiului liber din interiorul
blocului, iar utilizatorii le umplu cu flori sau își scot hamacurile din astfel încât să
beneficieze de calitatea spațiului interior generat.
- piața interioară (4), este spațiul comunitar din interiorul blocului, care trebuie
parcurs pentru a accesa locuințele și, în plus, există două porți de acces și de ieșire
pentru pietoni către parcarea subterană.
Variația deschiderii închiderilor produce schimbarea limitelor. Când toate obloanele
sunt închise, fațada este văzută cu aceeași omogenitate a clădirilor vecine.

fig. 15. Fațadă dinspre Rue des Suisses și aleea de acces în insula urbană
Sursa: https://calame-architectes.ch/batiment-de-logements-subventionne-rue de suisse/
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

fig. 16. Planurile interventiilor nou propuse.

Sursa: https://calame-architectes.ch/batiment-de-logements-subventionne-rue de suisse/

3.c. Walden 7, Barcelona, Spania;

Exemlul ales Imobil locuințe Walden 7

Amplasment Sant Just Desvern, Barcelona
Arhitecț Ricardo Bofill Taller
Anul 1970-1975
Regim de înălțime P+14E

La parter, o suprafață de 1400mp , sunt destinați serviciilor care pot fi accesate din
stradă. Printre serviciile existente la parter întâlnim: super-market, spălătorie automata,
parfumerie, librărie, brutărie, bancă, coafor, restaurant și toalete publice).
Dar aspectul cel mai interesant al acestui proiect, care îî și denotă relavanța pentru
care l-am ales ca exemplu, constă în faptul că, la etajele 5, 6 și 8 se regăsesc 1500mp
pentru mici birouri (destinate diverselor profesii liberale, școli de dans, etc) precum și
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

400mp a căror funcțiune este rezervată pentru asociațiile de coproprietari. Pe terasă se

regăsesc două piscine și solarii.
2) În ruinele fostei stații de betoane Boffil Taller amenajează 2500mp pentru uzul
propriu și pentru activități culturale publice (școli, centre de cercetare, atelier, sală de
spectacol etc.). Inițial sunt transformate 10 silozuri în ateliere de design, birouri,
laboratoare-foto, atelier de machete și arhive. Tot în prima fază se amenajează o sală de
sejur, o sală de mese, bucătărie, sală plurifuncțională, 5 camere de invitați și
administrația, în structurile de beton existente.
Tipologia spațiilor a fost stabilită după o analiză și o clasificare a tuturor funcțiunilor
pe care un individ poate să le îndeplinească în viața sa cotidiană și totodată ținând cont
de un alt criteriu important: să poată profita la maxim de viața sa privată. Accesul la toate
aceste funcșiuni se poate realiza prin pasarele realizate în curtea interioară la diferite
niveluri.
Clădirea se bazează pe idealul lui Boffil de a folosi spații publice și grădini pentru a
îmbunătăți calitatea vieții pentru rezidenți.
Clădirea de paisprezece etaje are apartamente cu cinci curți. Majoritatea
apartamentului au vedere exterioară și vedere la una dintre curți. Pe mai multe niveluri
există poduri și balcoane care permit accesul la apartamente. Toate pasarele în aer liber
poartă numele poeților, filozofilor, oamenilor de știință și activiștilor politici. Apartamentele
variază de la studiouri de 30 de metri pătrați până la 120 de metri pătrați.
Numele clădirii este inspirat din romanul psihologului comportamental B. F. Skinner,
Walden Two. Controversata carte publicată în 1948 descrie o utopie modernă. Povestea
lui Skinner se referă la opera lui Walden din 1854 a lui Henry David Thoreau, un relatare
a celor doi ani, două luni și două zile ale sale, trăind într-o cabină din pădure. Libertățile
individuale și diferitele forme posibile de conviețuire între oameni au inspirat gândirea
arhitecturală din spatele proiectului lui Walden 7.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

fig. 17. Imagini din curtea interioară

Sursa: google imagine

Construcția Walden 7 a început în 1972. Fațada a fost inițial acoperită cu mici plăci
ceramice. Din cauza unei probleme cu căderea gresiei și a punerii în pericol a oamenilor
de dedesubt, cea mai mare parte a acestora au fost eliminate în 1995, în renovarea
clădirii. Clădirea a fost inițial intenționată să fie una din cele cinci blocuri, dar celelalte
patru nu au fost niciodată construite. Ricardo Bofill este cel mai faimos pentru proiectarea
iconicului W Hotel Barcelona, cunoscut popular ca Hotel Vela. Colectivul Taller de
Arhitectura Bofill a fost fondat în 1960 și a privit dincolo de arhitectură pentru a explora și
poezia, sociologia și filozofia.
Spre diferență de celelalte două exemple alese, walden 7 reprezintă conversia unei
zone industrial într-o zonă rezidențială. Mai mult, imobilul de locuințe propriu-zis este unul
nou propus în totalitate, dar tipologia sa este specifică insulelor urbane cu curte interiară.
Prezintă un interes deosebit pentru proiectul nostrum amplasarea de spații pentru
servicii atât la parter (tipul de servicii ce pot da viață dinamicii străzii perimetrale) dar
servicii și la nivelul unora dintre etajele superioare (birouri, ateliere, săli de dans, ce
deservesc locatarii insulei). Funcțiunile de la parter pot fi accesate din strada perimetrală,
în timp ce acelea de la etajele superioare pot fi accesate prin intermediul pasarelelor din
curtea interioară.

fig.18.Pasarelele interioare.
Sursa: L architecture d aujourrd hui, nr. 182/1975
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

4. Sectorul Kreuzberg, insula 36:

Al patrulea și ultimul capitol, Sectorul Kreuzberg, insula 36, prezintă abordarea

personală, aplicată pe un caz concret.
În acest capitol se prezintă cadrul fizic construit al cartierului Kreuzberg în general
și al Insulei 36 în particular. Zona de studiu este în periferia planului Hobrecht, dar
relativ în centrul orașului Berlin, într-o zonă enigmatică și plină de energie.
În prezent, insulele urbane din cartierul Kreuzberg amintesc de forma clasică a
insulei urbane berlineze, pastrează succesiunea tipică a insulelor interioare, însă
prezintă spații centrale mai largi, mai ofertante și o diversitate de funcțiuni și dotări de
cartier.
Toate acțiunile de intervenție propuse, prezentate în subcapitolul conclusiv, reiau
şi detaliază temele amintite în capitolele anterioare (scară umană, dimensiune culturală,
regăsirea mediului edificat articulat, ecologie umană, dezvoltare creativă, reper cultural,
funcțiuni publice la etajele superioare, pasarele interioare, spații libere ierarhizate,
piațetă de acces, închidere fronturi perimetrale, transparențe către interior, construcții la
scară umană la interior).
Aceste intervenții sunt propuneri ce se raportează prin proiect la scara dimensiunii
culturale în insula urbană, cu valenţe semnificative asupra soluțiilor de urbanism în
confruntarea acestora cu realităţile sociale şi culturale urbane cu miza principală de
implementare a unei ecologii umane în dezvoltarea creativă a orașelor.
Tocmai această trăsătură conferă acestui subcapitol și funcția de concluzie a
lucrării.

4.a. Context urban

Zona de studiu este în periferia planului Hobrecht, dar relativ în centrul orașului
Berlin, într-o zonă enigmatică și plină de energie, împărțită de râul Spree. În perioada
cortinei de fier, amplasamentul a fost traversat de Zidul Berlinului, deci este un loc bun
pentru a studia în paralel transformări structurale ale blocului în comunism și capitalism.
Forma urbană de organizare a cartierului este insula urbană tipică Berlinului:insula
urbană ce prezintă o secvențare a curților interioare și, totodată, insulă urbană cu
funcțiuni mixte și un spațiu comun la interior - blockrand. Acesta a început ca o clădire
care s-a aliniat la stradă, dar care s-a extins și s-a transformat într-un întreg sitem spațial,
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

logica planului fiind reflectată în logica blockrand-urilor. Structura infinit reproductibilă și

adaptabilă a fost îndeajuns de flexibilă încât să absoarbă schimbările prin care a trecut
orașul, de la bombardamentele din perioada războaielor la tranformări socio-politice
drastice, devenind în timp mai poroasă și eterogenă din punct de vedere spațial și social
și oferind totodată un suport de dezvoltare regională în cadrul reconstruirii noii autorități
locale a Berlinului (1992, The Great Berlin Act)
Supraviețuirea Mietshaus de la demolarea completă, în special în anii 60, este
adesea asociată cu flexibilitatea sa particulară, deoarece permite reconfigurarea ușoară
a aranjamentului său intern. Cu toate acestea, acesta nu a fost singurul aspect care i-a
permis să reapară ca opțiune de locuire. Chiar dacă sunt cunoscute istoric și în mod
tradițional pentru adăpostirea maselor clasei muncitoare din Berlin, primele structuri
originale au fost construite pentru a servi burghezia. Explicând de ce multe dintre
aceste structuri prezintă standarde de construcție costisitoare și de înaltă calitate. Un alt
aspect care a dus la susținerea intensă a conservării lor de către grupurile cu venituri
mici a fost faptul că, uneori, erau mai robuste și mai ieftine decât alternativele moderne.
Aceste calități sunt rezultatul direct al evoluției casei burgheze berlineze, care s-a
încheiat în cele din urmă ca opțiune de locuire a proletariatului, datorită numărului mare
de nou-veniți în oraș în timpul revoluției industriale.
Secvența curților pe care le prezintă blocul tradițional din Berlin și care poate fi
regăsită, cu precădere, în cartierul Kreusberg, a fost extrem de valoroasă, deoarece au
permis o gamă largă de utilizări să aibă loc în ele. Această calitate devine însă mult mai
importantă după distrugerea parțială a blocului ca repercusiune a bombardamentelor de
război. Prin urmare, calitatea principala care a rămas și a fost proeminentă în timpul
secolului al XIX-lea și după re-descoperirea blocului a fost versatilitatea configurației
sale interne.
Anii postbelici după 1945 au adus o nouă imagine completă cartierului Kreuzberg.
Întrucât insulele urbane erau, de asemenea, principalele case ale marilor industrii, iar
acestea erau răspândite în tot cartierul, au devenit ținte militare cruciale. În consecință,
cartierul Kreuzberg a fost extrem de afectat de bombardamente. Blocul tradițional din
secolul al XIX-lea era acum subțiat și se putea vedea case cu locuințe pe jumătate în
picioare și curți care erau la jumătate din dimensiunile celor pe care le aveau acum.
Deși distrugerea parțială (în unele locuri se rupe și în altele, o mare parte din blocul
original a supraviețuit) a adus un fel de contribuție pozitivă percepută, perspectiva
generală a fost distrugerea Mietskasernenului mult disprețuit. Astfel, structurile secolului
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

al XIX-lea au continuat să fie neglijate până la redescoperirea lor în anii 1970, când
alternativele moderniste nu mai erau satisfăcătoare pentru publicul larg.
S-a înregistrat un anumit grad de modificare a formei tradiționale a insulei din
cartierul Kreuzberg, dar noua sa morfologie a oferit avantaje și oportunități mai mari
pentru viața urbană. Configurația strânsă a fost subțiată, iar acum multe spații în care
au fost clădiri sau industrii, au fost înlocuite cu spații de buzunar. Noi oportunități de
utilizare au crescut și calitatea vieții în clădirile vechi s-a îmbunătățit. Accesul la lumina
soarelui și multă circulație a aerului nu mai erau o problemă. Noile spații externe au
devenit grădini, parcuri de buzunare sau chiar terenuri pentru amenajarea grădinițelor.
Chiar dacă utilizarea anterioară a curților a avut parte și de diferite utilizări, spațiile noi și
de multe ori mai mari ofereau medii mai sănătoase decât predecesorii lor. De
asemenea, a fost importantă retragerea multor utilizări industriale periculoase care se
întâmplau în insulele urbane din cartier.
Fațadele vechi decorate care obișnuiau să ascundă condițiile nenorocite în care
trăiau cetățenii de multă vreme erau dispărute, iar acum spațiile interne ale multor
blocuri erau deschise ochiului exterior. Zidurile din vechile case de locuit au devenit o
parte din estetica vizuală a Berlinului; deși privite ca elemente nedorite în oraș,
expunerea zidurilor le-a oferit celor care locuiesc în spatele lor posibilitatea de a
deschide noi ferestre. Mai mult, unele spații de buzunar s-ar combina cu curțile vechi și
mersul de pe stradă pe stradă în bloc a devenit o posibilitate. Pentru blocurile urbane
imense, aceasta a fost o întorsătură. În mod tradițional, curțile nu puteau fi accesate
decât într-o singură direcție și s-ar termina cu o stație de cai sau un șopron industrial
chiar în spate. Astfel, spațiile pentru buzunare au oferit, în unele cazuri, posibilitatea
unei circulații mai mari pe întregul bloc.

4.b. Context social

Zona cuprinde sectorul Friedrichshain- Kreuzberg și cartierul Wrangelkiez, construit
în cadrul planului Hobrecht și unde, în prezent, 48,25% din populație sunt străini.
Kreuzberg este cunoscută drept insula legendară a străinilor, a „Celuilalt”
și a săracilor. „Muncitorii imigranți” turci s-au instalat în Vechiul Berlin Hinterhäuser din
zonă. Acest cartier a ajuns să simbolizeze „ghetoul” din Berlinul de Vest și încă domină
gândirea populară despre spațiile etnice și diferența culturală din Germania. Günter
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

Grass25 idealiza Kreuzbergul, descriindul drept o “utopie” multiculturală. Günter

Grass.
Kreuzberg a fost întotdeauna o zonă de migranți de clasă muncitoare, chiar de la
sosirea secolului al XVII-lea a refugiaților protestanți hugenoti din Franța și a imigranților
din Europa de Est care lucrează în atelierele și fabricile sale din secolul al XIX-lea.
După ce zidul Berlinului a fost construit în 1961, orașul s-a confruntat cu deficiențe
severe de forță de muncă, astfel încât guvernul german a recrutat lucrători imigranță din
Europa de Sud și Turcia în Berlinul de Vest. În 1962, aproximativ două treimi din noii
angajați locuiau în pensiuni municipale sau private.Deoarece Kreuzberg era învecinată
cu Zidul Berlinului și o mare parte a locuinței era dărăpănată și nu aveau facilități
moderne, chiria era ieftină. A existat mai puțină concurență din partea germanilor și mai
puțină discriminare din partea proprietarilor. Toate acestea au atras mulți dintre cei
180.000 de turci ai orașului (din 2003) și alți lucrători imigranți să-și facă casa acolo.
Structura sociala a cartierului Kreuzberg prezintă interes particular pentru ca este
extrem de diversă în multe aspecte. În afara unei proporții mari de populație de
diversitate culturală și socială, cartierul este de asemenea cunoscut a fi unul dintre cele
mai populare și căutate zone rezidențiale din așa numitul S-Bahn Ring - linie circulară a
sistemului de metrou metropolitan, care este concepută a marca granița virtuală dintre
cartierele centrale ale orașului și zonele suburbane ale Berlinului .
La mijlocul anilor 1970, reînnoirea urbană și reabilitarea locuințelor a determinat
creșterea chiriilor. Unii locatari turci au fost strămutați în alte cartiere, în timp ce germanii
au fost atrași de zonă. Unele locuințe mai vechi au fost eliminate pentru a face loc unui
nou proiect de locuințe publice la Kottbusser Tor. Dar, după ce un plan de reînnoire
urbană de mari dimensiuni și un plan de autostradă care ar fi scăpat zona de locuințele
dens populate din secolul al XIX-lea au fost abandonate în cele din urmă, „scena
alternativă” a activiștilor, studenților și artiștilor a format o mișcare înăuntru care a preluat
clădirile vacante din zona. Până la sfârșitul anilor 1970, acești tineri contraculturali care
au ocupat și restaurat casele mai vechi au protestat pe planuri de reînnoire la scară largă,

25
Günter Grass (n. 16 octombrie 1927 Gdańsk, Orașul Liber Danzig –d. 13aprilie 2015, Lübeck, Germania) a fost
un scriitor, sculptor, pictor și grafician german. Grass a fost membrul grupului Grupul 47 și este considerat unul din
cei mai importanți autori de limbă germană ai prezentului. Cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi. În anul
1999 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură.Lirica sa abstractă cultivă umorul, expresia șocantă,
calamburul. Romanele sale de critică socială sunt novatoare prin tehnica narativă, iar viziunea asupra lumii unește
absurdul grotesc cu miticul și arhetipalul.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

rezultând într-o nouă politică de „renovare atentă”. Această politică a înființat comitete de
planificare a vecinătății, dar puțini imigranți au participat, iar autoritățile au respins în orice
caz, recomandările comitetelor. După cinci ani de conflicte, orașul a legalizat ghemușii și
a încurajat auto-ajutorarea și echitatea de transpirație pentru restaurarea clădirilor mai
vechi. În deceniul următor, orientarea guvernului de stat din Berlin a trecut de la
construcții noi la renovare și conservare și de sus în jos la planificare participativă.
Proiectorii și alți nonconformiști care s-au instalat în zonă au ajutat la gentrifierea părților
din Kreuzberg, făcând din cartier un punct fierbinte de renume mondial al inovației
subculturale și multiculturalelor. succes. În timp ce o parte din scena alternativă s-a mutat
în cartierele din estul central după unificare, „scena muzicală” s-a întors recent în
cartier.Tot specific Kreuzbergului este și numărul mare de persoane fără adăpost ce
populează străzile și parcurile cartierului. Explicația pentru acest aspect poate fi găsită în
faptul că în cartierul Kreuzberg există un număr crescut de centre sociale, unele menite
să asigure reincluderea acestora în societate, iar altele menite să asigure minimul de
condiții de viață ( o masa zilnică și un adăpost noaptea).
Dar diversitatea din Kreuzberg nu se limitează la germani și turci. Există diferențe
între străinii de diferite naționalități și între turci înșiși. Populația turcă este, de asemenea,
împărțită în sectă (sunni-Alevi), etnie (turc-kurda), politică (laică-religioasă) și alte clivaje
care sunt reflectate în diversitatea organizațională internă a comunității. Există
restaurante, cafenele, piețe, muzee, festivaluri, Werkstatt der Kulturen (un loc public
social și artistic) în Neukölln, cartierul învecinat, și chiar un Radio Multikulti unde germanii
și turcii își schimbă și își îmbină valorile și practicile culturale.
Majoritatea antreprenorilor turci din Berlin lucrează în continuare sectorul alimentar
(36 %). Elita de afaceri turcă s-a organizat pentru a-și reprezenta interesele față de
guvern. Astfel, într-o oarecare măsură, integrarea în segmentele primare sau formale ale
pieței se produce treptat. Turcii au fondat majoritatea întreprinderilor etnice după
creșterea șomajului. Pentru mulți, munca independentă a fost un răspuns la șomaj, la
discriminare și la neglijarea guvernului, o reflectare a excluziunii sociale și nu a unui
vehicul de integrare.
Drept caracteristică distinctivă se mai poate remarca numărul mare de consumatori
de droguri, cartierul Kreuzberg fiind cunosut la nivelul Berlinului pentru acest aspect.
Cu toate acestea, gentrificarea și cererea imobiliară rezidențială înaltă pentru
aceasta zonă, au început un proces inerent ce are ca efect dizlocarea și trimiterea în
afara acestui cartier a populațiilor cu statut social scazut.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

4.c. Concluzii și intervenții

În urma unei analize a situației existente se remarcă disfuncționalități atât la nivelul
cadrului fizic construit cât și la nivel social.
Din punct de vedere al disfuncționalităților de la nivelul cadrului fizic construit se
remarcă faptul că spargerea fronturilor și a țesutului clasic, în urma bombardamentelor,
urmat de reconstruiri și reîntregiri - la nivel- ale vechilor fronturi nu s-a realizat totdeauna
într-o gândire arhitecturală și urbanistică coerentă.Totuși, o parte dintre vechile volume
construite ramân încă “mușcate”, rezultând fie spații destructurate în interiorul insulelor,
fie fronturi lipsite de coerență fie perspective lipside de o direcționalitate concretă. Oricare
ar fi situația se poate remarca totuși, în general, un aspect neîngrijit al curților interioare,
majoritatea fiind neglijate sau insuficient puse în valoare.
În prezent, spațiul central al insulei analizate este destructurat volumetric, neinvestit
funcțional, neamenajat și neglijat. Acesta este constituit drept zonă de prabușire culturală
și socială.
Țesutul este, în mare parte, clasic, însă prezintă și inserții moderniste (tipice esteticii
anilor 1950-1960) sau chiar mai actuale (realizate în anii 1980). Astfel stilul eclectic al
vechilor fațade se păstrează în proporție de circa 30%, urmat ca pondere de fondul re-
construit al anilor 1950- 1960. Fațadele în stil contemporan sunt minoritare ca număr (se
remarcă doar două astfel de cazuri), care este depășit de prezența perpetuă a calcanelor
vizibile din spatiul public.
Discontinuități volumetrice majore pot fi remarcate mai ales în interiorul insulei.
Construcția amplasată în curtea centrală, având un regim de înălțime parter+etaj, poate
fi citită drept o prăbușire volumetrică a insulei, compactată perimetral prin blocuri cu regim
de înălțime Parter +5 Etaje.
Funcțiunea dominantă, locuirea colectivă, prezentă la nivelurile superioare, este
completată de spații comerciale și servicii, prezente exclusiv la parter.
În centrul insulei studiate sunt prevăzute diverse dotări menite să o deservească: o
clădire socială (având regimul de înălțime P+E), o grădiniță(având regimul de înălțime P),
o centrală termică (având regimul de înălțime P+E) și un loc de joacă minimal. Tot la
interiorul insulei mai pot fi regăsite garaje și diverse alte tipuri de anexe gospodărești
construite necontrolat. Acestea contribuie la accentuarea aspectului neîngrijit și
dezordonat al insulei.
Regimul de inaltime, atât la nivelul insulei studiate cât și la nivelul cartierului, în
general, este - maxim P+5 , cu aspect unitar (P+4E+M sau P+5E) la nivelul fronturilor
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

stradale, unitare ca aspect și regim de înălțime.

Din punct de vedere social se regăsesc toate caracteristicile distinctive menționate
în capitolul privind perspectiva socială asupra întregului cartier:
-mixt social (famiilii tinere, antreprenori, artiști neconvenționali, întreprinzători etc),-
-mixt cultural (germani, turci, nigerieni, români etc).

Propunerea are în vedere atât contextul existent, bazându-se pe o abordare

integratoare la nivelul întregului cartier, cât și particularitățile sitului propriu-zis,
potențându-le și transformându-le în caracteristici distinctive.
Integrarea soluției în context a avut în vedere realizarea unor legături de
comunicare atât la nivelul cartierului, prin constituirea unor trasee care să includă un
parcurs prin insula studiată cât și crearea unor raporturi la interiorul insulei studiate. Astfel
s-au prevăzut intervenții la nivelul întregului cartier care să asigure o coerență a circulației
pietonale, o coerență a diverselor trasee tematice menite a realiza legătura între diferitele
dotări de cartier și totodată prevăzute a traversa insula studiată. Astfel traseele pietonale
nou propuse în cadrul insulei Kreuzberg 36 fac de fapt parte dintr-o gândire la realizată
la scara întregului cartier , reprezentând segmente componente ale traseelor din întregul
cartier. Totodată dotările nou propuse și accesele spre acestea țin cont de aceeași
gândire integratoare, realizată la scara întregului cartier.

Intervențiile propuse s-au fundamentat pe studiile anterior prezentate ( studiul de

caz Barbicane Centre, respectiv cele trei modele studiate) și reprezintă o concretizare a
concluziilor extrase:
1. Mixare funcțiuni publice comerciale/culturale la etajele superioare nu
doar la parter
În vederea realizării unor legături în interiorul cartierului au fost propuse diverse
trasee pietonale, ce implică traversarea cartierului printr-o parcurgere a diverselor curți
interioare, în logica regăsirii unor dotări importante și specializate. Toate aceste trasee
includ în parcurgerea lor și dotări existente în insula urbană ce a făcut obiectul studiului
nostru. Astfel la nivelul cartierului se poate regăsi un traseu educațional ce include și
grădinița existentă în insula Kreuzberg 36. Prin crearea unor accese noi către și la
interiorul insulei studiate s-au putut constitui noi trasee pietonale prin curțile interioare .
Pe lângă traseul educațional, anteriorr menționat, se mai poate regăsi un traseu cultural.
Pe parcursul acestui traseu cultural se regăsește dotarea culturală din centrul insulei
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

noastre. Un al treilea traseu propus,traseul comercial, include atât dotările comerciale

existente, aflate la parterul insulei urbane studiate, cât și funcțiunile comerciale nou
propuse, la ultimul nivel și pe terasele de peste acesta. Dotările publice de la ultimile
niveluri pot fi accesate prin lifturi panoramice precum și prin intermediul unor pasarele ce
asigură circulația în curțile interioare, la nivelul etajelor superioare.
Insula urbană studiată, în urma noilor propuneri, pe de o parte, își consolidează
imaginea unitară de la exterior și asigură comunicarea cu străzile perimetrale prin parterul
public, pe de altă parte își întoarcea fața spre interior prin ultimile niveluri publice. Astfel
putem spune că insula urbană trăiește și este dinamică atât la exteriorul său cât și la
interior.
Concret, în vederea atingerii obiectivului privind mixarea de funcțiuni atât la parter
cât și la etajele superioare, sunt propuse următoarele :
-Menținerea parterelor publice comerciale ce coonferă viață cartierului, dând un
dinamism aparte, străzilor pietonale, specific mai degrabă orașelor europene sudice și nu
Berlinului;
-Se propune inserarea de funcțiuni publice culturale/artistice la ultimul nivel, la etajul
5, precum: ateliere de fotografie,birouri de arhitectură, birouri de design, mici galerii de
artă, diverse birouri sau ateliere individuale, bistrouri, ceainării sau cafenele;
-Acestea vor putea fi accesate prin curțile interioare, prin intermediul unor pasarele
în aer liber, sau cu ajutorul unor lifturi panoramice menite să facă legătura direct între
parter și ultimul nivel;
-Se propune supraînălțarea aticelor, inserarea de balustrade de protecție înalte
(minim 1,10m) și transformarea teraselor de peste ultimul nivel în terase publice ce vor
deservi bistrourile, ceainăriile sau cafenelele de la ultimul nivel.

fig. 19. Imagine din curtea interioară nr 2

Sursa: proprie
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

2. Crearea de trasee la niveluri diferite

-Prin propunere facută nu se permite accesul autovehiculelor la interiorul insulei
urbane studiate ;
- Se propun trasee pietonale la niveluri diferite: astfel sunt propuse pasarele, la
nivelul 5, care să deservescă și să asigure accesul la atelierele, expozițiile, birourile de
la acest nivel;
-Este propusă reamenajarea teraselor de peste nivelul 5 astfel încât să se asigure
accesul la cafenelele/bistrourile de la acest nivel precum și treasee pietonale.

fig. 20. Imagini din curtea interioară nr 1

Sursa: proprie

3. Constituirea unui reper cultural

Raporturile atât cu restul cartierului cât și la interiorul insulei se asigură și prin
intermediul unui nucleu interior polarizant , dominat de o dotare culturală.
În scopul conturării acestui nucleu și evidențierii sale drept accent se propune:
-Supraînălțarea construcției centrale și conversia funcțională acesteia,
reinvestindu-se cu o funcțiune culturală.
-Accesul către acesta va fi asigurat atat din piața centrală, accesibilă tuturor(A) cât
și din curtea interioară (B) la nivelul etajelor superioare, de pe platforma supraînălțată.
În vederea potențării acestui reper cultural se propun două niveluri de funcțiuni
culturale de interes public: la nivelul parterului și la nivelul ultimului etaj al imobilelor, în
timp ce etajele intermediare raman rezervate exclusiv funcțiunii de locuire.
În curtea interioară numerotată generic, în studiul nostru, cu numărul 3, se va
amenaja un teatru pentru copii în aer liber.
O atenție deosebită s-a acordat detaliilor arhitecturale. Soluția propusă avansează
ideea, chiar dacă nu nouă, totuși insuficient aplicată, de scoatere a artei din muzee și
introducere a manifestărilor artistice controlate, în spațiul public urban. Astfel sunt
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

propuse tratamente de fațadă precum mozaicuri ceramice, fresce picturi. S-au utilizat
detalii structurale si arhitecturale personalizate (precum elemntele structurale de
susținere a pasarelelor suspendate, corpurile de iluminat și mobilierul urban).

fig. 21. Imagini din curtea interioară nr 3

Sursa: proprie

4. Reîntregire fronturi
Se propune reîntregirea fronturilor la nivelul preponderent definitoriu al insulelor
urbane specifice catierului. Astfel, se reface tipul de perspectivă unitară la stradă, cu
fronturi continue având înălțime constantă, și se elimină perspectivele “mușcate” de zone
de volumetrie implodate,ce dezvelesc calcane masive către perspectiva stradală.
4. Ierarhizare și Accesibilitate
Se propune străpungerea fronturilor opace cu accese controlate care să asigure, pe
de o parte, vizibilitatea la interiorul insulei, iar pe de altă parte continuitatea traseelor
personalizate la nivel de cartier.
Se propune totodată o ierarhizare a spațiilor libere, din cadrul insulei urbane, in
funcție de accesibilitate: a. primul, și cel mai mare, este amplasat în centrul insulei
urbane, situat la intrarea din strada Cuvry. În acest spațiu, activitatea stradală este
concentrată împreună cu cea a unor magazine, dispuse în insula învecinată. Acest
spațiu este dominat de reperul cultural, supraînălțat, din centrul insulei studiate (A).
b. al doilea este cel din centru insulei urbane, situat la interiorul său. Activitățile se
desfășoară la nivelul solului însă la cote diferite, existând diferențe de nivel menite să
creeze intrigă și dinamică în parcursul pietonal. De acest spațiu sunt legate cele mai
multe activități sociale, în raport cu locuitorii comunității, dar este permis și accesul
publicului extern (B).
c. Urmatoarea tipologie de curte interioara, cu o intensitate mai mică, dar
deasemenea publică, care este un spațiu de relație de lungă durată în care locuitorii se
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

întâlnesc adesea între ei și ocazional cu publicul extern. Aceste alveole sunt atașate de
traseul pietonal care străbate întregul interior și leagă rutele din diferitele puncte de
acces. (C).
d. Ultima categorie, buzunarele cele mai intime (D) corespund activităților private,
în afara traseului de trecere din interiorul blocului. Aceste buzunare sunt accesibile
axclusiv rezidentilor. Putem denumi acest traseu „strada insulei”.

fig. 22. Imagini insiruire curti interioare 1,2,3,4

Sursa: proprie

5. Amestecul de construcții noi, extrem de moderne, cu cele existente

ce fac referire la trecutul locului
Sunt propuse console, pasarele și chiar construcții extrem de moderne în vederea
reîntregirii fondului construit. Aceste intervenții moderne sunt inserate în fondul construit
existent, într-un dozaj proporționat astfel încât să se constituie în accente și nu în regulă
dominantă.
6. Creare piață de acces
-Se propune prelungirea zonei pietonale din lungul străzii Cuvry, în interiorul insulei
urbane studiate astfel încât să se creeze o piațeta de acces;
-Piațeta astfel creată va avea în plan o forma trapezoidală, cu baza mare la limita
cu str. Cuvry, iar baza mică la limita cu curtea interioara centrală;
-Fronturile/închiderile laterale ale pieței astfel create, vor fi de înălțime mică, tratate
la scară urmană, preluand ritmul fatadelor existente și, conducand printr-un unghi de
perspectivă concav, către reperul cultural propus ca accent;
-Se propune extinderea pe verticală a centrului cultural printr-o supraetajare cu o
abordare stilistică sculpturală extrem de modernă;
-Accesul din piațeta anterior descrisă, înspre curtea centrală, se va putea face prin
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

trepte ce au rolul, pe de o parte, de a închide fundalul pieței, iar pe de alta parte de a

limita vederea spre curtea centrală.

fig. 22. Imagin e piațetă de acces/ vedere dinspre str. Cuvry spre curtea interioară
Sursa: proprie

Prin realizarea acțiunilor anterior descrise se urmărește atât o mai bună integrare a
insulei urbane în contextul existent cât și o integrare a funcțiunii de locuire cu cele social-
culturale, prin aducerea-împreună și împletirea celor două aspecte ale existenței umane
În timp ce spre strazile adiacente, parterul “întoarce” funcțiuni comerciale cu specific
identitar( cafelene și servicii cu specific etnic, tematic), interiorul insulei va dezvolta atât
la parter, cât si la ultimele etaje, funcțiuni de interes public cu amprentă culturală, artistică.
Cum, cartierul Kreuzberg, s-a evidențiat printr-un specific social și cultural extrem
de diversificat totuși, având ca liant o atmosferă boemă cu accente decadente, soluția de
intervenție propune inserarea factorului cultural calitativ, în acord cu pornirile artistice dar
și cu o creștere a statutului socio-cultural a populației rezidente.
Ca raspuns urbanistic, având miză prioritară obținerea dimensiunii umane, se
propune crearea unui mediu artistic calitativ în interiorul insulei urbane, prin diseminarea
artei academice în detalii citadine, în landscape-ul cotidian. Astfel în vederea satisfacerii
nevoilor pietonilor vorbim despre artă în spațiul social o raportare ce oferă pietonului trăiri
senzoriale stimulatorii, deschizătoare de noi perspective, scoțând arta din muzeu și
transformându-l pe pieton în privitor.
Toate aceste propuneri au fost făcute în logica unei apropieri abile față de
spațiu și empatică față de viitorii utilizatori. Aceasta este ceea ce am încercat să
sugerez prin titlul propus acestei lucrări, aceasta este răspunsul respectuos pe care am
înțeles să-l dau mentorilor mei înaintași și acesta este modul în care am ales să
abordez practica mea de urbanism.
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

Bibliografie generală:
Publicații:
Arnheim, Rudolf, Arta şi percepţia vizuală, o psihologie a văzului creator, Ed.
Polirom, Bucureşti, 2011;
Arnheim, Rudolf, The Power of the center, University of California Press, Berkeley, 1982;
Assunto, Rosario, Scrieri despre artă, oraşul lui Amfion şi oraşul lui Prometeu, Editura
Meridiane, Bucureşti 1988;
Batty, Michael, Inventing future cities, Ed. The MIT Press, Cambridge, Massachusetts,
London, England, 2018;
Benevolo, Leonardo, L’histoire de l’architecture modern, Ed. Dunod, Paris, 1987;
Benevolo, Leonardo, Orașul în istoria Europei, Ed. Polirom, București, 2003;
Borthwick, Gail, Barbicane: A unique Walled city within the city;
Barbicane and Goldane Lane area Strategy, Evidance Base, August 2015;
Camesasca, Ettore. Historia ilustrada de la casa
Cardaș, Mircea coordonator, Mic lexicon ilustrat al noțiunilor de sistematizare, Ed.
Tehnică, București, 1983;
Chermayeff, Serge și Alexander, Christopher. Community and privacy: Toward a new
architecture of humanism . Ed. Anchor Books, New York, 1965;
Choay, Francoise, Urbanismul utopii si realităţi, Ed. Paideia, Bucureşti, 2002;
Choay, Francoise, Pentru o antropologie a spaţiului, Registrul urbaniştilor din România,
Bucureşti, 2011;
Clement, Catherine, Levi-Strauss ou la structure et le malheure, Paris, Ed. Seghers,
1985;
Cox, Harvey, The secular city: Secularisation and Urbanisation (A theological
perspective), Ed. Pelican Books, New York, 1966;
Eberstadt, Rudol: Handbuch des Wohnungswesens und der Wohnungsfrage, Jena 1910,
p.66, en HARALD, Bodenschatz. “Berlin Urban Design. A brieg history”. DOM publishers,
2010
Gehl, Jean, Oraşe pentru oameni, Ed. Igloo media, Bucureşti, 2012;
Gehl, Jean, Viaţa între clădiri, utilizările spaţiului public, Ed. Igloo media, Bucureşti, 2011;
Hall T. Edward , “Silent Language“ , Anchor Books Editions, New York, 1959;
Hall T. Edward , “Hidden Dimension“, Anchor Books Editions, New York, 1966;
Lynch Kevin, “ Imaginea oraşului, “, Ed. Registrul Urbaniştilor din România, Bucureşti,
2012;
Scara dimesniunii culturale în insula urbană arh. Zăgărin Mădălina
Sau despre o ecologie umană în dezvoltarea creativă a orașelor 2019-2020

LEUPEN, Bernard; MOOIJ, Harald. Housing Design. A Manual. NAi Publishers,

Rotterdam, 2011
Michelis, P.A., “ Estetica arhitecturii“ , Ed. Meridiane, București, 1982;
Michel Ragon, “ Histoire mondiale de l’architecture et de l’urbanisme modernesc“ , Ed
Casterman, Paris, 1971;
Mumford, Lewis, “ The city in history“ , Ed. Harvest Book Harcourt, SUA, 1989;
NEWMAN, Oscar. Defensible Space. Architectural Press, 1972;
Perez Igualada, Javier, Manzanas, “ Bloques y casas: formas construi- das y formas, del
suelo en la ciudad contemporánea“, Universidad Politécnica de Valencia, 2005;
Schulz, Noberg, “ Habiter-Vers une architecture figurative“ , Ed. Electa miniteur, Milan-
Paris, 1985;
Székely, Gabriel, “ Cultura central europeană reflectată în evoluţia gândirii
arhitecturale şi urbanistice: 1700-1945“, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2009;
Soto Salas, Marisela, “The Berlin Block as an urban Tool-rethinnking the urban fabric“,
The Architectural Association School of Architecture, septembrie 2004;
Vasilescu, Sorin, “Arhitectura Germaniei naziste”, Ed. Fundaţiei Arhitext Design,
Bucureşti, 2012;
Zahariade Ana Maria, Simptome de tranziţie/ Symptoms of transition , Ed. Fundaţiei
Arhitext Design, Bucureşti, 2009.

Alte surse documentare:

Revista „Urbanismul-serie nouă” seria nouă, nr. 1-13/2008-2014;
Berlin-statistik, Ed. Am fur Statistik Berlin-Brandenburg, 2018;
http://www.barbicanliving.co.uk/barbican-story/history-of-the-barbican-area/
https://londonist.com/london/features/what-s-it-like-living-in-the-barbican
https://thespaces.com/brutalist-beauty-the-barbican-estates-value-soars/
https://www.barbican.org.uk/whats-on/2019/event/architecture-on-stage-the-barbican-
estate-at-50
https://www.standard.co.uk/lifestyle/in-a-barbie-world-learning-to-love-the-barbican-
estate-6376945.html
https://issuu.com/hyeon-su.yang/docs/history_thesis_hyeonsu_yang_1535188
https://explorabilia.co.uk/2018/10/08/inside-the-barbican-estate/
http://www.barbicanlifeonline.com/
https://www.barbicantalk.com/for