Le Corbusier si arhitectura japoneza

1.
2.
3.
4.
5.
6.

Le Corbusier
Studentii sai
Metabolismul japonez
Kenzo Tange
Tadao Ando
Toyo Ito

1.Pionierul urbanismului modern

Charles-douard Jeanneret-Gris, cunoscut sub pseudonimul de Le Corbusier, a fost
un arhitect, urbanist, decorator, pictor, sculptor, realizator de mobilier, teoretician si
scriitor elvetian, cetatean francez, faimos pentru contributiile sale importante la
curentele arhitecturale ce astazi poarta numele de modernism, brutalism sau stilul
international in arhitectura. Le Corbusier este, de asemenea, cunoscut ca
teoretician si promotor al Purismului, respectiv al conceptului de arhitectura
adaptata proportiilor si nevoilor firesti ale corpului uman, precum si forta motrice a
seriei de congrese dedicate arhitecturii, Congrs International d'Architecture
Moderne, care au influentat pentru mai multe decenii drumul arhitecturii secolului al
XX-lea.
Le Corbusier a fost un pionier in studiile teoretice atit ale urbanismului modern,
dedicindu-se gasirii de solutii pentru imbunatatirea conditiilor de trai pentru
rezidentii oraselor aglomerate, creind un concept si o realizare concreta a ceea ce a
fost numita o unitate de locuit (Unit d'habitation), cit si designului modern la modul
foarte general (si nu doar a designului arhitectural cum este adeseori subcotat),
excelind in a pleca de la stilul Art Deco, deschizind apoi noi drumuri. Cariera sa s-a
intins de-a lungul a cinci decenii, timp in care au fost construite sub semnatura sa
cladiri impresionante in Europa de Vest, respectiv in Franta, India, Rusia si in Statele
Unite ale Americii.
Studiile sale teoretice au avansat rapid in cateva modele diferite de case destinate
unei singure familii. Printre acestea era si Maison "Citrohan", un joc de cuvinte
adresat producatorului francez de automobile "Citroen".
Cele cinci puncte in arhitectura:

Piloti: un schelet compus din piloni si grinzi substituie peretii de

sustinere (acest aspect constructiv era deja cunoscut in
perioada gotica).
Terasa plana: acoperisul cu invelitorile inclinate este inlocuit de
un acoperis circulabil (terasa).
Plan liber: structura scheletica (din piloni si grinzi) face posibila
obtinerea unui plan neconditionat de pereti de sustinere.
Fatada libera: este posibila, datorita structurii scheletice.
Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015

Ferestre dezvoltate pe lungime: acestea sunt o inovatie

realizabila prin utilizarea betonului armat, posibila si datorita
lipsei zidurilor de sustinere.
Cladirile postbelice ale lui Corbusier au respins formele industriale utilizate mai
demult, folosind mai degraba metode vernaculare, beton brut si o structura
articulata. Spre sfarsitul carierei, a lucrat la cateva proiecte in India, unde a utilizat
materiale brute si forme sculpturale. In cadrul acestor cladiri a readoptat coloanele
cu rol structural, scara expresiva, precum si planul simplu al celor cinci puncte in
arhitectura ale sale.
2.Studentii sai
a) Junzo Sakamura(1901-1969) a fost un arhitect japonez, presedinte al Asociatiei
de Arhitectura din Japonia. Dupa ce si-a terminat studiile, a lucrat pentru Le
Corbusier in Paris. A ajuns sa fie asistentul sau din cadrul studioului, pe perioada
celor sapte ani in care a lucrat acolo. A devenit unul dintre membrii importanti ai
miscarii moderniste din Japonia. In 1959, a colaborat cu Le Corbusier la National
Museum of Western Art din Tokyo.
Aproape simultan cu plecarea lui Kunio Maekava din Paris, in 1930, Sakakura a
calatorit in Franta pentru a se alatura Atelierului lui Le Corbusier. A parasit Japonia
intr-un moment oportun, intruct economia era in recesiune, cu o crestere
accentuata a violentelor din politica. La cererea lui Corbusier, Sakakura s-a inrolat
intr-un curs de costructii de la Facultatea de Arhitectura timp de 6 luni, inainte de asi incepe ucenicia. Zilnic, Corbusier venea la atelier si le vorbea viitorilor arhitecti
despre proiectele sale. Statea cu studentii si schita alaturi de ei. Sakakura a devenit
cel mai de incredere dintre toti membrii atelierului, asa ca i s-au oferit
responsabilitati in plus. Studentii ii cereau lui sfatul, cand Le Corbusier nu era prin
preajma. Dintre proiectele care l-au influentat cel mai simtitor, amintim Villa Savoye
si Pavilionul elvetian. A fost implicat in constructia Pavilionului Japonez de la
Expozitia din 1937 de la Paris. I-a cerut ajutorul lui Corbusier, nevoit fiind sa
modifice proiectul initial. Provenind dintr-un mediu literar, Sakakura era intrucatva
limitat de aspectele tehnologice ale aspiratiilor sale. S-a inchis, pentru o perioada, in
camera sa din hotelul parizian pentru a termina munca la pavilion. Mai tarziu, a
adoptat un stil profund inspirat de ceea ce vazuse in atelierul lui Le Corbusier.
Lucrari notabile:
Muzeul Artei Moderne, Kamakura, 1951: Sakakura a castigat o competitie,
ajungand astfel sa proiecteze muzeul situat in vecinatatea altarului Tsurugaoka
Hachiman. Cladirea este compusa dintr-o cutie alba suspendata, continand galeria
propriu-zisa, sprijinita pe stalpi subtiri rosii din metal si piloni verzi. Fatada dinspre
lac este realizata din piatra Oya.
Casa Internationala a Japoniei, Tokyo, 1955: Sakura a colaborat cu prietenii sai
Kunio Maekawa si Junzo Yoshimura la aceasta cladire a schimburilor culturale din
2

Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015

Roppongi, Tokyo. S-a folosit, in principal, betonul armat, iar zonele publice sunt
fatetate cu piatra Oya. Cladirea a castigat premiul anual pentru design de la Nihon
Kenchiku Gakkai.
National Museum of Western Art, Tokyo, 1959: Unica cladire a lui Le Corbusier
din Japonia. El si cei trei ucenici japonezi ai sai erau responsabili pentru executarea
planurilor si supervizarea constructiei. Principiul utilizarii asa-zisilor arhitecti locali
pentru a-si implementa designul propriu a fost atat de plin de succes, incat Le
Corbusier a insistat ca ar trebui sa fie folosit si la Harvard, pentru Centrul Artelor
Vizuale.
West Plaza of Shinjuku Station, Tokyo, 1967: Unul dintre cele mai grandioase
proiecte urbane ale sale, consta intr-o piata urbana pe doua nivele, incorporand o
statie de autobuz. Doua mari rampe dispuse central permit accesul catre taxiurile
de la nivelul inferior.
b) Kunio Maekawa (1905-1986) a fost un arhitect japonez, apartinand miscarii
moderniste japoneze. Dupa ce a absolvit studiile, in 1928, a calatorit in Franta,
pentru a-i fi ucenic lui Le Corbusier. In 1930 s-a intors in Japonia si a lucrat cu
Antonin Raymond(student al lui Frank Lloyd Wright). A aplicat principiul pilotilor
chiar la propria sa locuinta, pe doua nivele. In 1955, a proiectat si construit prima sa
lucrare: Sala de concerte si biblioteca Kanagawa. Probabil cea mai cunoscuta
lucrare a sa, Tokyo Bunka Kaikan, aflata in parcul Ueno din Toyo, a fost finalizata in
1961.
c) Takamasa Yoshizaka (1917-1980) arhitect japonez, presedinte al Institului
Japonez de Arhitectura. A lucrat si el in atelierul lui Le Corbusier pentru doi ani, la
proiecte din Franta si India. A colaborat la National Museum of Western Art din
Tokyo. A propus Teoria Unitatii Discontinue si a tradus numeroase lucrari de-ale lui
Corbusier din franceza in japoneza. A lucrat la Unitatea de locuit din Marsilia,
Facultatea de Drept din Chandigarh etc. Teoria lui, a Unitatii Discontinue, implica
investigarea legilor naturale, a autonomiei si a individualitatii sistemelor, incluzand
sistemul constructiv al intregii naturi si chiar al cosmosului, descoperind regulile
relatiei si modelele recurente dintre elemente. De exemplu, relia intre omenire si
mediul sau. A incercat sa aplice aceasta ideologie de baza in toate proiectele sale,
fie ele de arhitectura sau de urbanism.
3.Le Corbusier si Arhitectura metabolista
Sky house a lui Kiyonori Kikutake din 1958 reprezinta un proiect exemplar care
defineste agenda metabolista si subliniaza, de asemenea, notiunea conform careia
o locuinta unifamiliala poate fi atat recursiva, cat si strategica. Ideile lui Kikutake au,
totusi, un precedent similar in cele ale lui Corbusier.
Ambii arhitecti si-au stabilit o ordine si o metoda de lucru prin micile lor proiecte:
Kikutake cu Sky House, iar Le Corbusier cu Villa Savoye si si-au dezvoltat notiunile
prin lucrari scrise ( Manfestul metabolist al lui Kikutake si cel Purist al lui Le
3

Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015

Corbusier). In final, fiecare isi materializeaza idealurile, Kikutake prin Tower-Shaper

Community Project, iar Le Corbusier prin planul urbanistic de la Chandigarh, India.
Pentru a localiza originea influentelor, trebuie sa examinam pozitia lui Le Corbusier
ca figura proeminenta la Congresul International al Arhitecturii Moderne(CIAM).
CIAM 8 a avut o agenda civica, in principiu. Aceasta a fost prima intalnire care sa
recunoasca valoarea arhitectilor non-europeni, anume Kenzo Tange, Kunio Maekawa
si Junzo Sakakura. Ultimii doi au lucrat pentru Le Corbusier intre 1928-1930,
respectiv 1931-1936.
Kenzo Tange a lucrat in biroul lui Maekawa intre 1938 si 1942, prezentand la CIAM 8
proiectul pentru Centrul Pacii si Parcul Memorial din Hiroshima. CIAM 9 a oferit o si
mai buna sustinere arhitecturii japoneze, in special programului de locuire, atat de
necesar Japoniei dupa dezastrele suferite in timpul razboiului. Solutia a venit sub
forma Metabolismului, ramura a Stilului International, miscare utopica raspuns la
problemele urbane postbelice.
Declaratia de inceput a CIAM, rezultat al muncii umanistilor de stanga, sugera ca
arhitectura trebuie sa fie intr-o stransa legatura cu lumea industrializata. Era o
incercare de a indeparta arhitectura de mestesugarie si de a o apropia de o metoda
de productie cat mai rationala. Metabolistii au aderat si ei la acest ideal.
Manifestul Metabolist o serie de patru eseuri intitulate: Orasul oceanic, Orasul
spatial, Inspre o forma a grupului, Material si Om redactate de Kisho Kurokawa,
Fumihiko Maki, Masato Otaka si Kikutake au fost prezentate la Conferinta Mondiala
de Design de la Tokyo, in 1960, cu insistenta necesitatii separarii partilor de cladiri
sau de orase care au rate diferite de schimbare, permitand anumitor structuri sa
ramana la fel, in timp ce altele se deterioreaza mult mai rapid.
Termenul de Metabolism, adoptat de Kikutake, era o analogie biologica, posibila
referire la conceptele lui Corbusier pentru casa ca masina de locuit. Desi
propunerile speculative si creative ale Metabolismului s-au dovedit a fi nefezabile in
cele din urma, ele au declansat discutii, definind arhitectura si ca o unealta sociala
puternica, regenerativa, interactiva.
Cel mai faimos proiect al lui Kikutake este Marine City din 1958, parte a
Manifestului Metabolist, lansat la Conferinta de Design de la Tokyo sub conducereaa
lui Kenzo Tange. Ei si-au prezentat arhitectura vizionara in New York, in 1961, in
cadrul expozitiei cu acelasi nume. Astfel, Miscarea Metabolista a capatat o si mai
mare amploare. Kikutake a continuat aceasta practica pana in 2011, anul mortii
sale, proiectand cateva cladiri-manifest in Japonia si oferind lecturi in toata lumea.
Sky House, cladirea emblematica a Metabolismului, proiectata si construita in 1958
a reprezentat o incursiune pe terenul sistemelor flexibile. Kikutake a proiectat atat
spatii permanente, unde schmbarile nu erau necesare, cat si spatii temporare,
care includeau subspatii ce puteau fi eliminate ulterior si inlocuite. Acestea din urma
contutrau si relatia dintre cladirea propriu-zisa si exterior. Camerele copiilor,
4

Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015

bucataria si baile, de exemplu, erau proiectate pentru eventualitatea unei schimbari

a locului, marite sau micsorate, dupa nevoie. O asemenea flexibilitate si accesibilul
schimb programatic al elementelor releveaza sursa de inspiratie: standardizarea
datorita ideilor CIAM, jocurile volumetric(vizibile la Shodan House, a lui Le
Corbusier), dar si celularizarea hibridizata a Echipei X care a prezidat CIAM 9.
Din punct de vedere estetic, in cadrul cladirii putem regasi elemente din
functionalismul formal al lui F.L.Wright, dar in ceea ce priveste designul acoperisului,
fatada eliberata de functia portanta si piloni, Kikutake se apropie mai mult de Le
Corbusier. Se observa ca acoperisul cladirii seamana cu un volum plutitor, o
structura de care par sa atarne altele liber o idee notata de Le Corbusier
referitoare la parasolare sau la acoperisul universal, aplicata la Cladirea
Parlamentului din Chandigah si la Muzeul Heidi Weber din Zurich.
Kikutake a juxtapus structura acoperisului traditional japonez cu echivalentul sau
occidental, intr-o incercare de a preveni orice fel de neajunsuri ale fiecarui model. A
remarcat ca acoperisul occidental este mai practic impotriva curentilor de aer
puternici de scurta durata, fiind mai dinamic, acoperind suprafete mai mari cu mai
putin material. In ceea ce priveste constructivitatea, acest tip de acoperis nu parea
sa puna mari probleme. Dificultatile au aparut cand s-a testat flexibilitatea solutiei si
s-a incercat implementarea ei in programul Metabolist.
Solutia gasita de Kikutake era simpla si eficienta: a preluat imbinarile in unghi drept
de la acoperistul traditional japonez. Astfel, structurile erau mult mai rezistente.
Kikutake credea ca reinventarea articulatiilor de la sarpante ar fi cheia catre
constructia unui acoperis metabolic si catre flexibilitate deplina.
Putem remarca faptul ca unica abatere de la cele cinci puncte ale lui Le Corbusier o
reprezinta acoperisul plat. In rest, Sky House le respecta cu strictete, marcand un
pas spre regionalismul critic apropierea de principiul modernist.
Din punctul de vedere al lui Robin Boyd, Generatia postbelica a arhitectilor japonezi
s-au bazat pe doctrina lui Le Corbusier pentru a evita greselile trecutului. De fapt,
Le Corbusier a devenit un model care trebuia inteles si modificat astfel incat sa
satisfaca nevoile diverse ale culturii japoneze. Acest sablon ideologic s-a
inradacinat, devenind o maniera de lucru si un design sensibil, specifice Japoniei.
Fiind o constructie din beton armat brut, pe un teren in panta, cu o trama
structurala rigida, de 10x10 metri, structura suspendata pe cei patru piloti
delimitand zona patrata a livingului, avand un spatiu interior liber, cu serviciile
aflate intr-un nucleu central, putem afirma ca Sky House este germenele Corbusian
din care miscarea metabolista s-a nascut.
4.Kenzo Tange

Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015

Arhitectul nascut in 1913 a fost, de asemenea, unul dintre studentii lui Le Corbusier,
unul dintre primii arhitecti modernisti in Japonia si a fost implicat activ in refacerea
Japoniei postbelice.
In 1949, dupa ce a participat la studiile de planificare pentru a ajuta refacerea
numeroase orase, Tange a castigat un concurs national pentru a proiecta un parc al
pacii in centrul Hiroshimei, zona care a fost lovita direct de bomba atomica in data
de 6 august 1945, dintr-un avion american. Complexul, care cuprinde un memorial,
un muzeu, un centru comunitar, precum si o cladire pentru un hotel auditoriu, au
fost finalizate in 1956. Monumentul memorial, un arc din beton armat,
reamintinteste de un anumit tip de constructie care marca mormintele
conducatorilor preistorici japonezi. Muzeul, o structura lunga, orizontala din sticla si
beton ridicat deasupra solului pe coloane din beton (denumiti piloti), este o
reminiscenta a proiectelor lui Le Corbusier si, de asemenea, ale prototipurilor
japoneze vechi (in special Shosoin in Nara, o cladire care adapostea Trezoreria
Imperiala si dateaza de mai mult de 1000 ani). Aceasta tema de sinteza a
arhitecturii moderne cu simbolism traditional a definit prima faza a carierei lui
Tange.
In anul 1960 Tange a publicat "Planul pentru Tokyo" un exercitiu teoretic de
imaginatie foarte mediatizat care prevedea necesitatea de a restructurare a
orasului secolului 20. Bazandu-se partial pe o analogie cu natura, Tange a spus ca
"diversele lucrari de arhitectura vor forma frunzele, iar transportul si comunicatiile
vor duce la realizarea trunchiul unui copac mare" -planul prevedea o mare
suprapunere radiala a cladirilor si drumurilor inainte si dupa traditionalul Tokyo. Desi
oarecum terifiante in scara, cladirile, structurile din beton, prezentate in fotografii si
modele au fost impresionante, chiar frumoase. Nici unul nu a fost construit
vreodata, desi uimitoarele Yamanashi Apasati si Broadcasting Building (1966) din
Kofu, un oras de dimensiuni medii in centrul Japonia, mosteneste ceva din viziunea
monumentala a planului. Cladirea cuprinde o serie de unitati orizontale conectate si
sustinute de 16 coloane de beton uriase ale caror nuclee goale contin serviciile
necesare (scari, lifturi, aer conditionat, plante si camere de odihna). O caracteristica
a cladirii, conform planului Tokyo, este capacitatea sa de adaugare fara a necesita
modificari ale sistemului structural fundamental (acesta a fost realizat in 1975).
Centrul de Pace de la Hiroshima si Parcul Memorial
Kenzo Tange a fost insarcinat cu provocarea de a proiecta o reconstructie pentru
Hiroshima. Prin proiectarea centrului de pace de la Hiroshima si a parcului
memorial, Tange si-a exprimat solidaritatea pentru oameni.
Un stil modern de necontestat este exprimat intr-una din primele cladiri ale lui
Kenzo Tange in perioada postbelica. Sugerand inevitabil influentele lui Le Corbusier,
muzeul este sustinut pe niste stalpi, asemanatori cu pilotii lui Le Corbusier. In
6

Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015

plus, cladirea este articulata cu beton armat, o conventie naturala a lui Le Corbusier.
Tange a indragit tot ceea ce Le Corbusier a reprezentat si a fost convins ca
arhitectura japoneza va deveni impresionanta prin scara.
Tange a combinat cele cinci puncte ale lui Le Corbusier cu elemente de desen din
traditiile japoneze. Sculptura in forma parabolica din gradina seamana cu o sa,
evocand Haniwa, mormintele obisnuite ale fostilor conducatori din Japonia.
Yoyogi National Gymnasium
Gimnaziul National Yoyogi din Tokyo, construit pentru Jocurile Olimpice din 1964,
este cea mai cunoscuta lucrare a arhitectului japonez Kenzo Tange, care i-a adus
faima internationala si Premiul Pritzker. Designul sau aerodinamic, monumental si
sugestiv a devenit un simbol al capitalului japonez si un punct de reper in Miscarea
Metabolista, distantandu-se de stilul international. Cand a fost terminat, Gimnaziul
National a avut cel mai mare acoperis suspendat din lume si, dupa 50 de ani de la
finalizare inca pare extraordinar de bine conservat. Complexul este format din doua
cladiri, amandoua iesind in evidenta atat prin structura, cat si prin inovatia
designului lor si utilizarea inaltei tehnologii intr-o tara zguduita constant de vanturi
puternice si cutremure. Cele doua sali de sport sunt amplasate intr-o platforma
amenajata. De fapt, in ciuda dimensiunii monumentale, se creeaza impresia ca
acoperisurile se nasc parca in sine, subliniind relatia cu mediul inconjurator.
Elegantele acoperisuri ale celor doua sali de sport folosesc un limbaj contemporan si
o logica structurala similara: ele sunt suspendate de doua cabluri de otel de mari
dimensiuni. Ambele axe sunt orientate est-vest. Un alt detaliu care ofera
luminozitate vizuala structurii este prezenta consolelor gratioase care dau impresia
de levitatie. Tange a folosit betonul, metalul si otelul la vedere, materiale care erau
preferate de brutalism de la mijlocul anilor 60, si a exploatat versatilitatea acestora,
realizand forme dinamice si sculpturale.
Kenzo Tange, cea mai influenta figura japoneza in arhitectura de dupa razboi, a fost
profund influentat de munca lui Le Corbusier. La randul sau, volumul extrem de
impresionant de lucrari ale lui Tange au influentat si au dominat o generatie mai
tanara de arhitecti japonezi geniali, inclusiv pe Tadao Ando. Daca Tange a inceput
prin imitarea modelelor geniului elvetian francez, a ajuns in cele din urma sa isi
creeze un stil propriu, apreciat la nivel international, fuzionand formele traditionale
japoneze cu cele mai noi structuri, inovatoare si cutezante.
Multe dintre cladirile proiectate mai tarziu de catre Tange, inclusiv noua primarie a
orasului Tokyo(1991), United Overseas Bank Plaza, Singapore (1995) si Tokyo Dome
Hotel (2000), aveau marimi coplesitoare. Folosind atat tehnici noi, cat si tehnici
clasice, Tange a reusit sa creeze cladiri de mari dimensiuni, elegante si in conditii de
siguranta. Cu toate acestea, in calitate de prolific arhitect a declarat: "Traim intr-o
lume in care co-exista incompatibilitati mari: scara umana si supraumana scara,
7
Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015

stabilitatea si mobilitatea, permanenta si schimbare, identitate si anonimatul,

intelegere si universalitate.
"Imi place sa cred ca exista ceva profund in propria noastra lume a realitatii care va
crea un echilibru dinamic intre tehnologie si existenta umana, relatie care are un
efect decisiv asupra formelor contemporane si a structurii sociale. "
Asa cum Le Corbusier a visat la reconstruirea centrul Parisului, la fel si Tange a
muncit mult si din greu la remodelarea capitalei tarii sale. Planul sau pentru Tokyo
(1960) a primit atentie la nivel mondial. Practic, aceasta ar fi insemnat proiectarea
orasului pe deasupra golfului, folosind insule creeate de om conectate prin
proliferarea podurilor, si nu caracterizata de cladiri ca atare, ci prin megastructuri
de beton impresionante. Aceste concatenari mari de beton, nu toate realizate la
scara pe care si-ar fi dorit-o Tange pentruTokyo, au avut o mare influenta in Marea
Britanie, incurajand o generatie de arhitecti care indrageau betonul brut, etichetati
mai tarziu ca "brutalisti", de catre criticul Reyner Banham. Pentru multi, Tange a fost
nasul, sau shogunul brutalismului in 1960. De fapt, cel mai de succes proiect
brutalist al sau, centrul de presa si radiodifuziune Yamanashi, a fost atat o cetate
samurai readusa in secolul 20 cat si o structura moderna din beton, avand 16
turnuri cilindrice, care gazduiau serviciile centrului, acestea putand fi extinse, in
timp ce golurile ramase intre etaje putand fi completate cu birouri si studiouri, dupa
necesitate. Astazi, aceste goluri au fost completate cu terase si gradini de acoperis,
contribuind la calitatea enigmatica si neasteptat de romantica a acestui proiect.
"Rolul de traditie", a declarat Tange, "este aceea a unui catalizator care promoveaza
o reactie chimica, dar nu mai este detectabil in rezultatul final. Traditia poate, cu
siguranta, sa participe la o creatie, dar nu mai poate sa fie creativa in sine. "
Catedrala Sf Maria, Tokyo (1964) este un alt punct de intalnire al formei si
structurii atat istorice cat si contemporane, care confirma si neaga in acelasi timp
loialitatea in arhitectura. Tange a vizitat mai multe catedrale medievale inainte de
incepe proiectul sau. "Dupa ce am experimentat grandoarea lor care aspira la
paradis si spatii inefabil mistice ", a spus el mai tarziu," am inceput sa-mi imaginez
noi spatii, si am vrut sa le creez prin intermediul tehnologiei moderne." Ceea ce a si
facut, si totusi catedrala este cu adevarat o inspiratie medievala.
In afara Japoniei, Tange a fost mai deschis spre modernism, ca de exemplu in
propunerea de extindere a muzeului de arta McKim Meade si White
Minneapolis(1975), singurul sau proiect din Statele Unite, cat si pentru turnurile de
birouri si hotel concepute pentru Taipei, capitala Taiwaneza, si Singapore.
Un ganditor profund si de multe ori profesor iscusit, in Japonia, Canada si SUA,
Tange a profesat pana la sfarsitul vietii. I-au displacut total excesele intentionate ale
proiectarii postmoderne in 1980, si a privit cu reticenta noul val de cladiri
8

Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015

nejustificat de curbate si intortocheate rasarind printre siluetele oraselor din

intreaga lume in anii 1990.
Casa proprie a lui Tange, proiectata in 1951 si finalizata in 1953, foloseste o
structura schelet ridicata de la sol similara cu cea de la Muzeul pacii de la
Hiroshima; cu toate acestea, este consolidata cu un design japonez mai traditional,
care utilizeaza lemn si hartie. Casa este bazata pe modulul traditional japonez al
covoraselor tatami, cu camerele cele mai mari flexibile, asa incat acestea sa poata
fi separate in trei camere mici de usi glisante Fusuma. Fatada este proiectata cu un
model ritmic; aceasta cuprinde doua tipuri de modele pe fatada ("A" si "B"), care
sunt ordonate lateral intr-un aranjament abaaba. Casa este acoperita cu un acoperis
tip terasa. Casa Kazuo Shinohara, de la Kugayama 1954 se remarca prin designul
similar, desi este construita din otel si fatada are un ritm simplu.
5.Tadao Ando
Tadao Ando este un arhitect al luminii, un bun cunoscator al spatiului, primind
recunoastere odata cu proiectul Row House. Nu a urmat niciodata cursuri de
formare arhitecturala, fiind autodidact. A lucrat initial ca tamplar, interesul sau
pentru arhitectura luand nastere odata cu descoperirea unei carti cu schitele lui Le
Corbusier. A desenat peste schitele din carte de atatea ori, incat acestea s-au
innegrit complet. A declarat ca se intreba, de multe ori, cum anume se gandea Le
Corbusier sa rezolve o problema sau alta din cadrul proiectelor sale.
Aplicand ideea Inspiratiei Constiente, Tadao Ando foloseste in mod creativ lumina
naturala si urmeaza formele reliefului, adaptand cladirea la climat, nu invers.
Designul cladirilor sale este plin de simplicitate, pur, precum cel corbusian. Asemeni
precursorului sau, apreciaza frumusetea betonului brut si foloseste acest material
relativ des. Prima impresie a arhitecturii sale este cea de materialitate. Folosindu-se
de parcurs, panta, arbori, apa, Ando creeaza o punte intre interior si exterior. O a
doua impresie este cea tactila. Peretii sunt fini la atingere, receptivi la lumina. A
treia impresie este cea de goliciune, de pustietate, intrucat unica prezenta este cea
a luminii.
Asemeni lui Le Corbusier, Ando se foloseste de parcurs pentru a-i prezenta
trecatorului opera sa. In vila Savoye exista un parcurs clar, care indreapta omul
catre acoperisul-terasa, spre a admira peisajul. La fel si Ando, creaza cladiri care
sunt in armonie cu mediul inconjurator, combinand traditiile constructive ale
Japoniei cu eleganta modernismului.
Tadao Ando creaza o cutie magica prin constructia bisericii sale, supranumita
Biserica Luminii. Foloseste lumina calitativ, relevand diferite grade de umbra si
creand efecte frumoase, treceri de la non-material la materialitate absoluta. Totusi,
cladirile subterane ale lui Ando nu sunt intunecoase, asemanatoare pesterilor.
Interioarele sunt iluminate prin atriumuri deschise si mari suprafete vitrate, facand
9

Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015

ca lumina sa fie aproape palpabila. Prin urmare, arhitectura lui Ando reprezinta vidul
ca pe o manifestare a divinului, reflectand spiritualitatea japoneza.
Betonul invoca o profunda materialitate si un sens narativ al parcursului, comparabil
cu cel al modernismului international. Intentia arhitecturala este cea de a reflecta
obiectivele dorite anume igiena, puritate si perfectiune prin eliminarea detaliilor
inutile. Aceste idei se intalnesc si in scrierile lui Le Corbusier. Peisajele naturale
nealterate dau viata betonului lipsit de viata si emotie.
Admirat pentru spatiile sale puternic meditative, precum si pentru utilizarea cu
rafinament a materialelor naturale si a celor noi precum betonul si otelul,proiectele
lui Ando rezoneaza profund cu inteligenta, eleganta nepretentioasa precum si cu un
aproape palpabil sentiment al armoniei. Asemeni lui Corbusier, pretuieste impresia
de plutire a cladirilor, impresie realizata chiar si cu materiale care nu sunt usoare in
sine. Foloseste si motivele geometrice simple, pure, odihnitoare ochiului, asemeni
arhitectului francez-elvetian.
Proiectele lui Ando se afla la confluenta dintre arhitectura traditionala japoneza si
cea moderna, occidentala. Lirica minimalista a spatiilor interioare foloseste
procedeele consacrate corbusiene, dar le imbogateste prin adaosul jocului elaborat
al luminii. Foloseste peretii cortina si camerele cu inaltime dubla, dar descopera si
frumusetea camerelor ingropate, care beneficiaza de o lumina zenitala, divina,
cladirile parand ca izvorasc din pamant.
Dupa cum declara Le Corbusier, Arhitectura reprezinta jocul divin, savant si corect
al volumelor reunite sub lumina. La fel, Tadao Ando isi vede cladirile ca pe o
continua joaca a luminii cu betonul, sugerand afinitatea sa pentru redarea
materialitatii, in special a betonului. Lucrarile lui Ando sunt o punere in practica a
acestui principiu.
Constructia folosind betonul reprezinta o reiterare a principiilor lui Tadao Ando,
anume simplitatea si estetica minimalista. Respingand metoda japoneza de
deschidere a spatiilor, Ando prefera sa inchida spatiile, folosind in mod creativ
lumina, creand incaperi introvertite, romantice, asemanatoare accesului intr-un
templu.
S-a spus ca stilul lui Tadao Ando ar putea fi numit modernism vernacular. Stilul sau
simplu este creator de spatii si intimitate. Estetica sa nu este regionala in sensul ca
foloseste panouri de hartie sau covoare tatami, dar prin faptul ca utilizeaza tehnici
intalnite in casele traditionale japoneze, precum succesiunea de spatii inundate de
lumina dupa coridoarele inguste si intunecate. Foloseste pereti de beton de sine
statatori cu unicul scop de a reflecta lumina, devenind, astfel, ziduri de lumina.
Cladirile lui Ando sunt accentuat orizontale, sugerand importanta solului, ca
element ordonator al vietii, care sprijina lumea. Designul sau este pur, neincarcat,
asemeni unei opere de arta moderne.
10

Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015

Utilizarea betonului in acea perioada timpurie nu era foarte frecventa, intrucat era
considerat a fi urat, cel putin in comparatie cu alte materiale, mai finisate. Totusi,
acest lucru nu este deloc surprinzator, intrucat in estetica japoneza, cea mai
reprezentativa este frumusetea rustica, necizelata, imperfecta, deoarece semnifica
Zenul, adica linistea. Desi cladirile lui Ando apartin arhitecturii moderne,
contemporane, ele aduc putin si din spiritul Greciei Antice. Daca privim coloanele
sale, le putem numi atat traditionale, cat si moderne.
Geometria planurilor interioare, de obicei rectangulare, imprejumuite de pereti
drepti sau curbilinii, pare la prima vedere arbitrara, abstracta. De fapt, spatiile sunt
ajustate necesitatilor umane. Lucrarile sale par putin reductioniste, dar efectul nu
este cel de deprivare a bogatiei simturilor, cat o axare si o orientare a acestora
catre spectacolul magnific al luminii. Arta construirii se apropie, prin lumina, de arta
trairii si a locuirii.
Asemeni lui Le Corbusier, arta lui Ando este lipsita de decoratiuni si ostentatie,
necomportandu-se ca un adapost, ci mai degraba ca un templu. Sub lumina intr-o
continua schimbare, spatiile devin locuri complexe de meditatie. Foloseste lumina
asa cum o face Le Corbusier in cadrul Catedralei Notre Dame din Ronchamp. Intr-o
maniera deliberata, face ca lumina sa depaseasca perimetrul delimitat de zidurile
din beton, deformand impresia de volume stabile, parand ca lumina curge prin
micile perforatii. Asa cum aceste accese ale luminii creaza un ambient fructuos
pentru meditatie si rugaciune, si Ando a inglobat acest procedeu in opera sa. El a
mai folosit si scarile care duc catre apa ca loc de intalnire, de concerte si
evenimente, familiarizand omul cu acest element al naturii, parte a vieti sale de zi
cu zi.
Aceasta aducere in prim plan a elementelor naturale se intalneste si la una din
operele sale timpurii, Azuma House, unde casa este despartita pe zone dedicate
activitatilor zilnice, de o geometrie austera, separate printr-un spatiu abstract, unde
se contempleaza jocul vantului si al luminii. Scopul sau era sa puna sub semnul
intrebarii inertia care s-a strecurat pe nesimtite in locuinta omului contemporan.
Criticii considera ca Ando, desi surprinde prin ansamblurile sale artistice,
meditative, are o arhitectura al carei scop principal este locuirea, apoi urmand
partea estetica, arhitectul fiind astfel mai mult un constructor decat un arhitect.
Acest fapt releva importanta pe care o acorda el procesului constructiv. Pretindea
precizie absoluta la realizarea formelor pentru beton, pentru a obtine acea textura
fina, perfecta, caracteristica operelor sale.
Liniile austere, pure, neutre, alaturi de conceptualismul sau care implica folosirea
concreta a elementelor naturale(inclusiv cerul) au insemnat nasterea unui nou efort
colaborator intre arhitect si mediul construibil.
Putem compara cladirea lui Tadao Ando, Casa 4x4, cu Villa Savoye. Ambele sunt
moderniste, avand cateva puncte in comun, dar se si diferentiaza simtitor. Ambele
11

Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015

au o forma pura, simpla. Arhitectii au folosit forme geometrice simple, anume

patratul si cercul, folosindu-se si de jocul ferestrelor si al luminii. Nu exista coloane
de sprijin in cadrul casei 4x4. In schimb, coloanele de la Vila Savoye par sa aduca
aminte de Arhitectura Greciei Antice.
S-a spus despre cladirile lui Ando ca ar poseda o chintesenta greu de descris si
imposibil de ignorat. Ar fi o combinatie de securitate si seneritate indusa de spatii
intrucat aceste cladiri sunt aproape intotdeauna concepute ca fiind locuri de
retragere si contemplare departe de presiunea si mediocritatea vietii
contemporane. Fiind un apreciat arhitect si profesor, Ando are acum aproape un
statut de rockstar. Este un prieten apropiat al lui Bono de la U2. Cei doi au aparut
impreuna in public de cateva ori. La inaugurarea statiei Shibuya, Bono a calatorit de
departe, pentru a putea participa.
Hyogo-ul lui Ando
Lucrarile timpurii din Japonia includ Hikarini Kyokai (Biserica Luminii) in Ibaraki in
Osaka, Prefectura si Muzeul de Arta Chichu. Debutul stilului lui Ando --- podele si
pereti din beton fara podoabe, designul geometric si unele elemente nepractice
cum ar fi baia intr-o cladire separata ---a fost o casa insiruita pe Sumiyoshi Ward in
Osaka construita in 1976.
Ando a avut mai multe creatii neobisnuite care au avut ca provocare obstacole
naturale, cum ar fi un teren montan din Japonia, sau completarile facute de om,
cum ar fi drumuri sau alte constructii. Miki Tanikawa a scris in New York Times: "Ca
toti artistii dornici de exprimare, intreprinzatorii arhitecti de multe ori viseaza ca au
toata libertatea in limitarile spatiului, bugete si reglementari. Dar pentru Tadao
Ando, constrangerea este mama creatiei arhitecturale, chiar si atunci cand vine
vorba de circuitele caii ferate in santier si un tarm care ocazional ar putea sa spele
fundatia.
Statia Shibuya are o structura asemanatoare cu un ou si a fost numita Underground
Spaceship. Designul ecologic incorporeaza un sistem de ventilatie care presupune
ridicarea stratului de aer fierbinte si coborarea celui de aer rece, eliminand astfel
caldura emisa de trenuri si organisme printr-o conducta uriasa. Conducta de
evacuare este acoperita de iedera. Un invelis special de tevi a fost instalat ca sa
circule aerul si apa rece pentru a raci statia. Spatiile deschise in statie sunt menite
sa ajute circulatia aerului, navetistii sa poata vedea trenurile si sa reduca astfel
senzatia de claustrofobie.
Designul casei 4x4 a lui Tadao Ando din Kobe
Proiectul pentru Casa 4x4 a insemnat confruntarea cu multe provocari fizice sau
provocate de om "Ori de cate ori am un proiect in care trebuie sa muncesc din greu
pentru a depasi limitarile fizice, de atatea ori se sfarseste prin castigarea multor
12

Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015

reactii pozitive de peste tot", a declarat Ando pentru New York Times ". Din punct de
vedere arhitectural, nimeni nu ar fi interesat de case care au fost proiectate si
construite luxos folosind milioane de dolari." Proiectul 4x4 a inceput cu proprietatea
Yoshinari Nakata, de aproximativ 65 de metri patrati, aflat intre sinele de cale ferata
care continua de-a lungul lantului muntos Kobe si plaja Suma. Aproximativ un sfert
din lot este cu regularitate sub apa ", astfel, pamantul pe care l-as putea folosi
pentru a construi o structura a fost foarte limitat", a declarat Dl. Nakata. El a
raspuns la o solicitare dintr-o revista care a invitat cititorii sa aplice pentru o
oportunitate de a avea o casa proiectata de un arhitect celebru.
Dl Ando, unul dintre designerii participanti, a fost interesat de limitele sitului,
precum si de faptul ca proprietatea este aproape de centrul seismic al Hanshinului,
unde a fost un cutremur in 1995, care a ucis mii de oameni. Epicentrul a fost la
Awaji Island, chiar peste stramtoarea Akashi. "Am vrut ca aceasta casa sa fie un
punct de aducere aminte a cutremurului", a spus el.
Miki Tanikawa a scris in New York Times: "Bazandu-se pe flerul lui pentru desene
geometrice si turnarea betonului pe loc, domnul Ando a propus un design
neobisnuit: etajul iese cu aproximativ un metru inspre apa, creand o mica terasa."
"Este un spatiu mic, care contine un spatiu mult mai mare", a declarat Ando
referitor la proiectul sau.
Livingul casei, bucataria si zona de luat masa sunt tot acolo, in 4x4 metri amprenta
la sol - de aici si denumirea casei. Ori de cate ori ajunge la etajul al patrulea,
domnul Nakata a spus: "Ma simt ca si cum sunt pe o barca, plutind pe ocean." "Aici,
vederea spre ocean vine la tine", a adaugat el. "Nu trebuie sa aruncam o privire pe
fereastra." Exista o multime de lucruri pe care le putem privi, inclusiv Awaji Island,
iar in departare podul suspendat din stramtoarea Akashi care, la 3.9 km, este cel
mai lung pod de acest gen. Nave de croaziera si petroliere trec de multe ori, iar
alaturi copiii se joaca adesea de-a lungul plajei.
Dormitoarele sunt situate la etajul al treilea, un spatiu de studiu la al doilea, iar baia
si depozitarea la primul etaj. Dl. Nakata, care locuieste in casa cu sotia si fiul in
varsta de 3 ani, a declarat ca pretul constructiei a fost de 35 de milioane de yeni,
sau aproximativ 427.000 dolari la cursul de schimb de astazi. Lucrarile s-au incheiat
in 2003. Un dezavantaj il constituie faptul ca drumul pana la toaleta din camera de
zi implica trei etaje. "Sotia mea de multe ori se plange de suisurile si coborasurile
implicate, in special atunci cand ea trebuie sa aduca bagajele pana la bucatarie
dupa cumparaturi", a declarat Dl. Nakata. Dar el a adaugat:"Vederea este atat de
spectaculoasa. Mi-ar lipsi cu siguranta, daca m-as muta."
6.Toyo Ito
In tinerete, Ito admite ca nu a avut un mare interes pentru arhitectura. In timp ce
studia la Universitatea din Tokyo, arhitectura a devenit interesul sau principal.
13
Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015

Pentru proiectul lui de diploma la licenta, el a prezentat o propunere de

reconstructie a Ueno Park, care a castigat premiul cel mare de la Universitatea din
Tokyo.
Unul dintre primele sale proiecte in 1971 a fost o casa intr-o suburbie din Tokyo.
Numit "Casa de aluminiu", structura a constat in cadrul de lemn complet acoperit de
aluminiu. Cele mai multe dintre lucrarile sale timpurii au fost resedinte. In 1976, el a
produs o casa pentru sora lui, care si-a pierdut recent sotul. Casa a fost numita
"White U" si a generat un mare interes pentru lucrarile lui Ito. A fost demolata in
1997. Despre cele mai multe dintre lucrarile sale din anii 1980, Ito explica faptul ca
el a incercat sa separe sensul conventional de lucrarile sale prin tactici minimaliste,
aducand luminozitate in arhitectura care se aseamana cu aerul si vantul.
El numeste mediateca Sendai, construita in 2001 in Sendai City, Miyagi, Japonia,
unul dintre punctele de mare succes din cariera sa. In cartea Phaidon, Toyo Ito,
explica: "Mediateca difera de cladirile publice conventionale prin mai multe feluri. In
timp ce cladirea in principal functioneaza ca o galerie de arta si a bibliotecii,
administratia destinde diviziunile diverselor programe, eliminand barierele fixe
dintre diferite medii pentru a evoca progresiv o imagine a modului in care facilitatile
culturale ar trebui sa fie de acum incolo. Aceasta deschidere este rezultatul direct al
structurii sale simple, constand din placi de beton plane strapunse de 13 tuburi.
Peretii fiecarui etaj sunt mentinuti la un minim absolut, permitand diverse functii
care urmeaza sa fie distribuite de-a lungul zonelor deschise intre tuburi. "
"Lumea naturala este extrem de complicata si variabila, iar sistemele sale sunt
fluide - este construita pe o lume fluida. In contrast cu aceasta, arhitectura a
incercat intotdeauna sa stabileasca un sistem mai stabil. Pentru a fi foarte simplist,
se poate spune ca sistemul a fost infiintat in secolul al XX-lea. Acest sistem a
devenit popular in intreaga lume, care a permis construirea masiva intr-o perioada
scurta de timp.
Cu toate acestea, a contribuit de asemeneala omogenizarea oraselor lumii. S-ar
putea spune chiar ca a facut la fel si cu oamenii care traiesc si muncesc pe acolo.
Ca raspuns la acest faptul, in ultimii zece ani, prin modificarea usoara a grilei am
fost incercarea de a gasi o modalitate de a crea relatii care aduc cladirile mai
aproape de mediul natural care le inconjoara." Ito ofera ultimul gand "mediului lor
natural."
In zona distinsa Omotesando din Tokyo, Ito a proiectat o cladire in anul 2004 pentru
TOD'S, o companie de pantofi si genti, in care copacii au oferit o sursa de inspiratie.
Biroul Ito ofera propria descriere a proiectului:
"Copacii sunt obiecte naturale, solizi si statornici, iar forma lor are o rationalitate
structurala inerenta. Modelul de suprapunere al siluetelor de copaci genereaza, de
asemenea, un flux rational al fortelor. Dupa adaptarea diagramei unui copac
14
Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015

ramificat, cu cat cladiriea e mai inalta,cu atat ramurile devin mai subtiri si mai
multe, cu o ratie mai mare de deschideri. In mod similar, cladirea se desfasoara ca
spatii interioare cu usore diferente la diferitele utilizari prevazute.
Respingand diferentele evidente dintre pereti si spatii deschise, linii si planuri, doua
si trei dimensiuni, transparenta si opacitate, aceasta cladire este caracterizat de un
mod distinct de abstractie. Silueta copacului creeaza o imagine noua, cu o tensiune
constanta generata intre concret simbolic al cladirii si abstractia ei. Pentru acest
proiect, noi (Ito si personalul sau) intentionam creearea unei cladiri care, prin
noutatea sa arhitecturala sa exprime atat prezenta vie a unui brand de moda si
putere in urbanism care va rezista trecerii timpului. "
Dupa proiectarea cladirilor criticate ca Sendai Mediatheque, Ito a devenit un arhitect
de importanta internationala - la inceputul anilor 2000 a avut proiecte in Asia,
Europa, America de Nord si America de Sud. Ito a proiectat Stadionul principal
pentru Jocurile Mondiale din 2009 din Kaohsiung si constructia operei Taichung
Metropolitan Opera House, ambele in Taiwan. In Europa, Ito si firma sa a renovat
fatada pentru apartamentele Suites Avenue cu izbitoare valuri din otel inoxidabil si,
in 2002, a proiectat celebrul pavilion temporar Serpentine Gallery in Hyde Park din
Londra. Printre alte proiecte din aceasta perioada se numara resedinta White O in
Marbella, Chile si Universitatea care nu a construit din California, Berkeley Art
Museum / Pacific Film Archive din California.
Cu toate acestea, probabil ca cele mai importante proiecte pentru Ito sunt cele din
tara sa de origine, care au devenit mai coplesitoare din cauza tsunami-ului din 11
martie, 2011. Dezastrul i-a impulsionat pe Ito si un grup de alti arhitecti japonezi
pentru a dezvolta conceptul de "Home-for-all " un spatiu comun pentru
supravietuitori. Ito spune in Toyo Ito - fortele naturii publicata de Princeton
Architectural Press:
"Centrele de ajutor nu ofera nici o intimitate si abia este spatiu in camera pentru ca
cineva sa se intinda si sa doarma, in timp ce locuintele temporare facute in graba
sunt cu putin mai mult decat niste randuri de cochilii goale, cu conditii de viata
sumbre. Cu toate acestea, chiar si in aceste conditii, oamenii incearca sa
zambeasca si sa se descurce .... Ei se aduna pentru a impartasi situatii extreme.
Un arhitect este cineva care poate face ca astfel de spatii sa arate putin mai
umanizate, le face un pic mai frumoase, un pic mai confortabile. "
Pentru Ito, principiile fundamentale ale arhitecturii moderne au fost puse in discutie
de "Home-for-all." El adauga: "In perioada moderna, arhitectura a fost evaluata la
cel mai ridicat nivel de originalitate. Ca urmare, tematica cea mai importanta - de
ce si pentru cine se construieste cladirea - a fost uitata. O zona de dezastru, in cazul
in care totul este pierdut,ne ofera posibilitatea sa aruncam o privire proaspata, de la
zero, la ceea ce arhitectura este intr-adevar. "home-for-all" poate consta in cladiri
15
Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015

mici, dar se solicita in primul rand problema vitala a formei care ar trebui sa fie in
primara in arhitectura moderna, chiar sa puna in discutie insusi sensul arhitecturii. "
Ito face referire de asemenea la Pavilionul din Barcelona al lui Mies si la casa
Domino a lui Le Corbusier ca fiind precedente muncii sale, si intr-adevar, Mediateca
pare ca amesteca conceptele celor doua proiecte, combinand jocul lui Le Corbusier
cu structura pe placa si coloana, cu efectele spatiale fluide ale lui Mies. In locul
considerarii fisierelor media ca elemente straine naturii, Ito a imbratisat noile
metode de emisie ca facand parte integranta din mediul urban contemporan.
Cladirea a fost conceputa ca un cub transparent prin care placi subtiri de pardoseala
plutesc suspendate ca niste alge marine cu aspect "tubular". Cubul a fost menit sa
fie citit ca un mic element reprezentativ intr-un spatiu infinit, cu cele patru margini
sigilate cu fatade de sticla care, prin reflectiile lor, ar permite constructiei sa se
dematerializeze alternativ sau sa se repete in sine creand un fel de legatura
efemera cu spatiu infinit. Acest concept de efemeritate a partitiilor a fost strans
legat de misiunea Mediatecii de a fi fara bariere, in sensul de a oferi servicii
specializate pentru persoanele cu deficiente fizice vizuale, auditive sau de alta
natura. Ito a considerat ca noua biblioteca, si rolul sau in schimbarea orasului dintrun loc cu acces usor la informatii bazate pe text, necesita o schimbare
corespunzatoare in sensul termenului fara bariere pentru a include o indepartare de
barierei arhitecturale care dicta modul in care un spatiu trebuie sa fie folosit,
combinand transparenta si reflectivitatea materialelor.
Toyo Ito este, la fel ca Tadao Ando, un arhitect japonez recunoscut pe plan
international. Dar, spre deosebire de Ando, a carui activitate se bazeaza pe traditia
japoneza, in special in utilizarea luminii, si mentine un stil si un vocabilar geometric
masiv si rational, Toyo Ito nu este legat de orice stil, experimentarea cu teme
metaforice, forme transparente si gadget-uri electronice. Prin urmare, lucrarile sale
sunt strans legate de un alt aspect al culturii din Japonia, care este in multe privinte,
tara cea mai avansata tehnologic din lume.
Nascut in Coreea (desi din familie japoneza) Toyo Ito recunoaste importanta Kiului
( ), fluxul de energie care se executa in arhitectura si toate lucrurile. "Spiritul
Kiului, in timp ce circula in cosmos prin aer, se condenseaza si se solidifica pentru a
forma corpul fiintelor vii. Corpul este fabricat din lichide si solide, dar este in
principal gaz. In acelasi timp, cand gazul se condenseaza si se solidifica pentru a
forma corpul, aerul care este inhalat in organism se umple. In acest mod Kiul
sustine viata. odata inhalat aerul este expirat rapid si nu exista nici o distinctie intre
sine si ceilalti.
Arhitectura lui Ito pare sa imbine fluiditatea vantului cu fluxul electric, propunand o
estetica sensibila la mediul exterior, prin utilizarea tehnologiei. Graitoare in acest
sens sunt doua proiecte timpurii, experimentale ale sale, anume Oul si Turnul
16

Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015

Vanturilor, intrucat au un caracter delicat, aproape eteric si sunt manifestari ale

tehnologiei evoluate.
Turnul Vantului (1986)
Forma cilindrica a turnului se distinge de restul volumelor dimprejur. Propunerea lui
Ito a fost sa acopere turnul cu sticla acrilica reflectorizanta. Cilindrul cu baza ovala,
metalic, inalt de 21 de metri a fost instalat in jurul turnului, imbracat in aluminiu
perforat, reflectand cerul in timpul zilei.
Cele 1300 de lumini, coordonate pe 12 randuri ofera un spectacol multicolor
impresionant. Un sistem electronic inregistreaza viteza vantului si zgomotele urbane
din jur, traducandu-le intr-un limbaj de lumina si culoare. Prin urmare, fara a urma
un program prestabilit, spectacolul luminos continua sa surprinda.
Oul Vantului (1991)
Ito a propus Cladirea de Maine, o galerie exterioara. Sunt doua variante ale
acestei cladiri, una in Bruxelles si una in suburbia japoneza River City 21, in Tokyo.
Structura ovala forma recurenta a proiectelor sale, contrasteaza cu volumele
paralelipipedice din imprejurimi. Capsula este atasata de un perete, sprijinindu-se
pe picioare metalice, lasand impresia de plutire, in special dinspre micul spatiu
public aflat la mezanin.
Folosind o invelitoare similara cu cea de la Turnul Vanturilor, elipsoidul cu
dimensiunile de 16x8 metri este acoperit cu placute din aluminiu perforat si cu
ecrane LCD care afiseaza stiri si reclame.
Efectul obtinut este unul foarte interesant: imaginile par sa pluteasca pe suprafata
curba, aproape ca o holograma, situatie foarte diferita de efectul obtinut prin
amplasarea uriaselor panouri publicitare pe fatadele cladirilor.
Inital conceput ca fiind o casa futurista, Oul este Suma imaginilor care vin cu
vantul si se schimba odata cu el.
Pentru Toyo Iyo, vantul si semnificatia sa sunt foarte importante, nu doar pentru ca
arhitectura si sculpturile sale urbane sunt caracterizate de transparenta si dau
impresia de plutire, cat si pentru ca interactioneaza cu mediul si cu privitorul aflat in
trecere, facandu-l constient de energia care il inconjoara.
Amprenta corbusiana este vizibila pana in zilele noastre. De exemplu, intre
Couvent Sainte-Marie de la Tourette Eveux-sur-lArbresle a lui Le Corbusier si
Omotesando Hills, un mare centru comercial si rezidential al lui Shibuya Ward,
construit in 2005, putem identifica puncte comune:

1.Ambele cladiri se dezvolta stratificat, pe orizontala

2.Sursa principala de inspiratie o constituie tipul cladirii cu curte interioara
17

Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015

3.Etajele superioare sunt accesibile de afara, profitand de panta naturala a terenului

4.Materialele si configuratia cladirii sunt folosite pentru a diferentia etajele

Rem Koolhaas asupra arhitecturii japoneze

Faptul ca Japonia si-a mentinut stilul este un paradox. Am descoperit ca japonezii
au o adevarata filosofie a impermanentei. Ei reconstruiesc Marele Altar Ise la fiecare
20 de ani. Ei nu se agata de lucrurile materiale, au o atitudine radical diferita de cea
occidentala vizavi de prezervarea lucrurilor, si cu toate acestea au reusit sa
pastreze mai mult decat alte natii.

Bibliografie:

18

"Foundation Le Corbusier":
http://www.fondationlecorbusier.fr/corbuweb/morpheus.aspx?
sysId=15&IrisObjectId=6943&sysLanguage=enen&itemPos=1&sysParentId=15&clearQuery=1
Diefendorf, Jeffry M; Hein, Carola; Yorifusa, Ishida, eds. (2003). Rebuilding
Urban Japan After 1945. Hampshire, United Kingdom
Reynolds, Jonathan McKean (2001). Maekawa Kunio and the Emergence of
Japanese Modernist Architecture. London, United Kingdom
Jin Baek, Nothingness: Tadao Andos Christian Sacred Space. Routledge, 2009
Francescani, Chris (17 March 2013). "Japanese architect Toyo Ito awarded
2013 Pritzker prize"
Toyo Ito. Blurring architecture 19712005. Charta. Retrieved 18 March 2013.

Arpinte Liana
Ciustea Diana
An III, 2014-2015