Sunteți pe pagina 1din 7

Arhitectura, intre cultura si societate

Arhitectura izolarii

Nume student: Andries Alexandra


An IV, Semian B
Facultatea de Arhitectura “G. M. Cantacuzino” IASI
Arhitectura indemna ca totul sa fie uman. Este un teren bogat care atinge problemele
nationale, dar si cele individuale, particulare, precum societatea, economia, politica si cultura.
Ca arhitecti, noi trebuie sa gasim o balanta intre aceste subiecte atat de diferite, dar care au in
comun ceva extreme de importanta: omul si calitatea vietii umane.
Fundamental este ca arhitectura trebuie sa fie cea care uneste spatiile, si nu cea care le divide,
si sa fie capabila sa faca diferenta intre ceea ce se afla in interior si cum trebuie sa se rapoteze
la exterior, formand straturi, pornind de la inima arhitecturii, locuinta, care adaposteste suflete,
si imbracand-o spre exterior, cu toate spatiile auxiliare pentru a oferi raspunsul la toate nevoile
umane.
Inca de cand notiunea de arhitectura a aparut, aceasta a fost folosita ca un serviciu pentru cei
bogati si puternici. Saracii aveau cladiri, iar bogatii arhitectura. Acest concept de arhitectura a
ajuns sa fie mult mai mult decat constructia in sine, la un nivel cultural, teoretic si intelectual
inalt, dar in acelasi timp si arta. Aceste elemente au avut o influenta nu numai in vederea
interactiunii oamenilor cu un anumit loc care le este oferit la un moment dat, dar si in formarea
unei intelegeri istorice oferit generatiilor viitoare.
Astfel, pentru a crea arhitectura publica, este necesara intelegerea spatiului, si in special
oglindirea lucrurilor pe care le avem in comun, indiferent de rasa, religie sau clasa sociala, in
opera creata.

Poate arhitectura sociala sa gaseasca balanta optima intre spatiul privat si cel comun?
Sa cream un pod peste divizarea arhitecturala, sa aducem mai aproape oamenii prin
arhitectura, sa le oferim atat confortul fizic cat si cel psihologic necesar, nu doar celor care isi
“permit” arhitectura de calitate, neglijand atat o masa mare a populatiei, cat si pamantul sacru
ce ne-a fost oferit, pe care il exploatam zilnic si care ne adaposteste.
Arhitectura publica trebuie sa fie raspunsul la reactia conditiilor existente ale unui spatiu si
ale comunitatii careia ii apartine, chiar in defavoarea crearii unor conditii noi si idealizate.
Arhitectura trebuie sa serveasca si sa sustina viata. Aceasta nu ar trebui sa satisfaca doar clasa
inalta a populatiei si sa neglijeze nevoile clasei mijlocii, in incercarea de a schimba infatisarea
cartierului sau de a curata cartierul. Arhitectura publica trebuie sa antreneze creatorii sai sa
inteleaga ca alegerile si munca pe care o realizeaza are impact social.

Si-a pierdut arhitectura constiinta sociala?


Pentru unele persone, scopul social al arhitecturii este asociat cu idealismul tinerilor. Chiar
daca arhitectii nu au nici o putere in modelarea economica si politica a lucrarilor lor, o cladire
ramane locul care adaposteste viata. Un scop social, fie el cel al unei scoli sau un turn de birouri,
este un ghid exprimat prin propriului design. Si totusi, cand totul este realizat si constructia a
prins forma sa finala, tot oamenii sunt cei pe care ii dam la o parte pentru a ne atinge scopurile.
In fotografiile arhitecturale se gasesc adesea cladirile intr-un mediu aproape lipsit de viata.
Cateodata nici macar nu exista o strada, doar o bucata de asfalt pe care se inalta cladirea, iar
cartierele sunt surprinse prin linistea unei vederi aeriene, deoarece pana si cartierele sarace arata
pitoresc private de sus. Randarile arhitecturale contin mai multi oameni decat majoritatea
fotografiilor, dar aceste personaje sunt doar o masca mincinoasa, deoarece de cele mi multe ori,
inainte de proiectare, oamnenii care urmeaza sa locuiasca in cladirea respective sau in spatiile
respective, nu sunt luati in considerare, nu se discuta cu ei, aspiratiile si necesitatile lor nu au
importanta, dar accepta asta fara sa se planga, deoarece ne-am obisnuit sa ne multumim cu ce
ni se pune in fata, sa ne adaptam stilul de a trai in functie de arhitectura si nu invers.
Asta ar trebui sa ne faca sa ne intreb, chiar si-a pierdut arhitectura scopul social? Cum poate
o cladire sa fie analizata in absenta locuitorilor sai? Cred ca pierderea scopului arhitecturii
sociale este conectata cu felul in care oamnenii privesc cladirile. Poate ca fotografiile
arhitecturale nu include multe aspecte neplacute ale vietii, dar macar trebuie incercat sa se
concentreze pe viata locuitorilor cladirii si sa empatizeze cu contextual lor social.
Daca ne referim la aspectele culturale ale vietii si cum pot fi acestea transpuse in arhitectura,
din nou poate aparea o neintelegere prin modul de exprimare. Cultura nu are doar intelesul de
traditie si obiceiuri, de aici deriva si verbul a cultiva, deci sensul de baza poate fi cel de
cultivarea sufletului prin modul in care il protejezi prin arhitectura.

Care este legatura dintre drepturile omului si arhitectura?


Cuvintele “om” si “drept” sunt facute unul pentru celalalt pe orice parte a planetei, in orice
moment al vietii, si este si unul din lucrurile pe care il avem toti in comun, care nu ne
deosebeste. Cuvantul “arhitectura” vine urmatorul. Arhitectura este manifestarea fizica a
relatiei noastre cu ceilalti si apoi cu lumea inconjuratoare. Chiar daca aceasta nu pare sa aiba
nici o legatura cu drepturile umane, miezul sau este strans legat de umanitate. Arhitectura este
revolutionara pentru ca ea are abilitatea sa reinventeze modul in care noi traim si existam ca
societate.
Cand spunem drepturi umane, ne gandim la acele reguli scrise si nescrise, care reprezinta
normele nationale si international ale legii, create printr-o declaratie judecatoreasca. Dar mai
exista o alta parte a drepturilor umane, si prin urmare un alt fel prin care acestea sunt
determinate, precum este arhitectura si alte multe institutii pe care nici nu le observam.
Majoritatea oamenilor cred ca arhitectii trebuie sa proiecteze cladiri si orase, fara sa tina cont
deloc de umanitate ca un intreg. Insa, ceea ce arhitectii trebuie de fapt sa cladeasca sunt relatii
interumane. Cladirile si orasele sunt construite pentru oameni si au un mare impact asupra
modului in care ne raportam unii la altii si in care co-existam.
Arhitectura este tot la ce ne putem gandi, care transforma un spatiu intr-un loc in care oamenii
pot trai. Fara arhitectura, iti este greu sa iti gasesti calea printre incaperi, sau sa fii indrumat in
foarte multe circumstante. Arhitectura trebuie sa aiba capacitatea sa te conduca prin orice
situatie si sa iti exprime sentimente de siguranta si incredere. Este vorba de construirea relatiilor
prin alternarea spatiilor.
Arhitectura poate deveni foarte usor un spatiu personal, pentru ca ea este un spatiu al
individualismului, un drept din nastere, iar pana acum se remarca o nevoie coplesitoare a
oamenilor de a-si insusi spatiul, prin accentul pus asupra intimitatii in defavoarea comunului,
si interzicandu-le strainilor accesul la comunitatile private, la resursele pe care acestea le ofera.
Acest fapt reprezinta o problema pentru umanitate si pentru drepturile umane.(img1) Prin
incurajarea accentului pe propria persoana si neglijarea comunitatii, ne permitem, fara nici un
respect, incalcarea drepturilor celor din jur, devenim egoisti si peocupati doar de sine, uitam de
persoanele din apropierea noastra, fapt ce duce si la acceptarea neglijarii drepturilor umane.
Dar arhitectura poate fi tot la fel de bine si un spatiu al tuturor. Aceasta poate crea spatii
pentru toata lumea; asa cum este capabila sa contureze spatii mici si intime pentru suflete
individuale, tot atat de bine poate sa realizeze spatii care au ca nucleu comunitatea si care
incurajeaza apropierea oamenilor.
Arhitectura poate sa ne aduca pe toti mai aproape, atata timp cat este o arhitectura lipsita de
egoism si de imoralitate, facuta pentru oameni si nu pentru beneficiile financiare, deoarece toti
oamenii merita sa traiasca cu demnitate. Suntem trasi in jos ca intr-o mlastina de conflictele
culturale, si lasam in urma inovatia la nivelul global.

Este arhitectura si pentru cei saraci sau doar pentru cei instariti?
Arhitectura este “arta oamenilor pentru oameni”!
Asa cum oamenii sunt diferiti, si prin diferiti ma refer la clasele sociale, asa este si arhitectura.
Majoritatea oamenilor cred ca arhitectura se rezuma doar la vile, cladiri impunatoare si zgarie-
nori, intregi hectare de pamant, spatii imense, si astfel isi creaza impresia ca arhitectura nu poate
fi destinata decat celor care isi permit un asemenea lux. Arhitectura, cum am specificat mai
devreme, este pentru toata lumea; mentionez drept exemplu arhitectura vernaculara, ce foloste
material locale pentru realizarea constructiilor necesare intr-o anumita zona.
As vrea sa apelez la numele arhitectului pakistanez Yasmin Lari, care creaza arhitectura atat
pentru cei instariti cat si pentru cei saraci. Munca ei este recunoscuta de Institulul Royal al
Arhitectilor Britanici, RIBA, si este de asemenea primul architect de sex feminin din Pakistan.
Aceasta sustine si arata prin munca sa si prin arhitectura vernaculara ca arhitectura este atat
pentru cei bogati cat si pentru cei saraci.(img2.)
Din punct de vedere istoric, arhitectura s-a axat pe clienti instariti. Pentru majoritatea
arhitectilor, arhitectura de calitate si cladirile scumpe se potrivesc cel mai bine. In secolul XX,
mai multi arhitecti cunoscuti au incercat sa realizeze arhitectura pentru cei limitati economic,
dar aceste incercari nu durau prea mult. Modernisti germani precum Mies van der Rohe si
Walter Gropius si-au propus la inceputul carierei lor sa realizeze prototipuri de locuinte pentru
clasa muncitoare, dar au ajuns sa abandoneze acest ideal pentru a realiza cladiri scumpe pentru
oameni si institutii instarite.
Dintr-o alta perspectiva, arhitectul Hassan Fathy a conceput si construit un intreg sat, New
Gourna, pentru o comunitate rurala saraca din Egipt. Acesta trebuia sa fie o inspiratie pentru
multi oameni din intreaga lume care vedeau arhitectura ca pe o unealta pentru ridicarea
oamenilor din saracie. Experimentul sau, insa, nu a fost foarte reusit, iar locuitorii pentru care
a cosntruit casele traditionale din material locale, nu au fost foarte incantati de idee. Acestia
preferau sa locuiasca in case care aminteau de cele din orase, in defavoarea celor din caramizi
de pamant pe care le-a realizat Fathy, iar motivul era ca aceste case aminteau de radacinile
locale ale satenilor, de care acestia doreau sa scape, pentru ca asociau viata rurala cu saracia in
care erau obligati sa traiasca.(img3.)
Foarte multi arhitecti nu doar stau departe de realizarea caselor cu buget redus, dar nici nu
stiu cum sa abordeze o astfel de situatie. In rarele cazuri in care incearca, ignoranta lor in acest
domeniu aduce solutii dezastruoase, fie ca e vorba de cresterea bugetului pe parcursul
proiectului, sau constructii care reusesc sa fie realizate, dar se destrama repede, pentru ca nu se
poate locui in ele, si ajung sa fie abandonate. Acestia privesc casele cu buget redus doar ca pe
un simplu obiect lipsit de creativitate, menit sa protejeze pe cei saraci. Foarte multe exemple
sunt abisale, si consista mai mult in constuctii decat intr-o arhitectura elevata. In zonele rurale,
casele cu un buget redus nu sunt mai mult decat volume din beton , iar in zonele urbane, blocuri
mari lipsite de personalitate care merg destul de repede spre degradare.
In timpul in care acest tip de constructii se raspandesc, arhiecti de success care se vad ca pe
niste designer de calitate, se detaseaja de nevoile si aspiratiile nu doar ale persoanelor sarace,
dar si a majoritatii populatiei, care nu isi permite sa traiasca in locuinte personalizate, realizate
de arhitecti. Astfel, arhitectura se transforma intr-o arta a luxului separata de viata oamenilor in
general.
Este o nevoie urgenta ca arhitectii sa isi concentreze atentia pentru a servi umanitate ca un
intreg, si nu doar elita instarita. Pentru a implii acest ideal este o adevarata provocare care
implica o transformare completa a profesiei de arhitectura. Aceasta transformare include o
extinsa regandire a educatiei arhitecturale, dar si dezvoltarea unor noi modele financiare prin
care arhitectii sa poata compensa lipsurile ce apar pe parcursul dezvoltarii proiectelor cu cost
redus.
In concluzie, exista nenumarate exemple de divizie sociala, exemple sustinute prin imagini
socante (img4.), care infatiseaza nu doar o bariera psihologica intre cei saraci si cei instariti,
dar si o bariera fizica (img5.), cartiere separate de hectare de pamant, sau chiar de garduri
electrice si case de paza. Chiar daca motivul dividerii intre cei saraci si cei bogati difera de la
tara la tara, aceasta inegalitate putea fi foarte bine combatuta odata cu eliminarea segregarii
rasiale prin lege. Cu toate ca aceasta lege a fost pusa in practica cu mult timp in urma, lucrurile
raman la fel si in prezent. Majoritatea acestor comunitati au fost “concepute cu separarea in
minte”, in timp ce altii s-au dezvoltat “mai mult sau mai putin organic”. “Discrepanta intre
modul in care oamenii traiesc este uneori greu de observant de la nivelul solului. Frumusetea
de a fi capabil sa zbori consta si in faptul ca iti ofera o noua perspectiva in observarea lucrurilor-
posibilitatea de a vedea lucrurile exact asa cum sunt.”

Img1.– Zidul rusinii din Peru, acoperit cu sarma


ghimpata, care divide oamenii bogati de cei saraci.
Img2.– Arhitect Yasmina Lari in afara unui centru
de femei construit cu tehnici si material traditionale, menite sa supravietuiasca inundatiilor, regiunea
Sindh

Img3.– New Gourna, Egipt

Img4.– Vecinatatea “Orasului Paradis” din San


Paulo, Brazilia

Img5. – Cartiere divizate de garduri electrice


Bibliografie:
Articolul lui Ted Mitchell, January 18, 2008 – Architecture of Isolation
archdaily.com
igloo.ro
revistatimpul.ro – Dreptul la arhitectura? – Dragos Dascalu, 24 Februarie 2015
“Architecture and Human Rights” – Tiziana Kassahun
“Design for Good: A New Era of Architecture for Everyone” – John Cary