Sunteți pe pagina 1din 7

ORAŞUL MEU IDEAL

ORAŞUL MEU IDEAL

CUVINTE CHEIE: Echilibru, Urban, Progres, Ierarhie, Societate, Locuinţa

Creşterea demografică şi apariţia revoluţiei industriale, ridică probleme privind calitatea


vieţii şi stârnesc interesul asupra creării unui echilibru asupra aglomerarilor urbane. Astfel, către
sfârşitul secolului XIX încep să se realizeze strategii, pe termen lung sau scurt, care încearca să
stabilească dezvoltarea spaţială a localităţilor urbane si rurale in funcţie de potenţialul acestora,
realizandu-se pe baza ierarhizării o distribuţie echilibrată a acestora in teritoriu.
Au aparut o serie de utopii care, constrânse de extinderea rapidă a populaţiei şi
dezechilibrul creat de maşinism şi mizeria muncitorimii, au dus de cele mai multe ori la
construirea in ritm alert a unei arhitecturi lipsite de calitate, avand ca scop principal eficienţa,
rareori ţinandu-se cont de aspiraţiile locuitorilor, sporind astfel şi mutările de la sat la oraş.
Metodele aplicate in utopii, vor fi reluate şi amplificate, astfel internaţionalizându-se ideea
urbanismului raţionalist dând nastere la CIAM şi Carta de la Atena.
Proiectele de orase utopice care au tins sa fie puse în aplicare au fost: oraşul-gradină al lui
Ebenezener Howard- idealul unei comunitaţi rezidenţiale planificate. Deşi a fost acuzat ca s-a
transformat in “oraş-dormitor”, va ramane una dintre cele mai importante idei ale urbanismului
modern care a făcut sa realizeze aşezari urbane noi, de interes regional, cumulând avantajele
legate de igiena cu cele de mediu ale aşezărilor rurale, cu cele socio-culturale ale orasului.
Desigur mai sunt şi: oraşul regional al lui Patrick Geddes şi al lui Lewis Mumford,
monumentalismul lui Haussman, megalomania totalitaristă a lui Hitler, Stalin, Mussolini şi
Franco. De asemenea, mai sunt şi conceptele originale generate de urbanismul modern: oraşul
deschis ( “anti-urban”) al lui Wright, oraşul linear al lui Soria, “oraşul-radios” al lui Le
Corbusier, care se leagă de tradiţia oraşului-gradină , cat şi de cea a oraşului monumentelor si
constituie versiunea modernizată şi aşezată pe verticală a falansterului.
Aceste modele ideologice ale oraşului se incadrează în 3 mari categorii: modelul ideologic
progresist, modelul ideologic culturalist şi modelul naturalist american.
Toate aceste modele au sugerat simboluri diferite, iar functiile acestor oraşe (religia, politica,
cultura, estetica, economia, tehnologia) se ierarhizau sau se combinau în mod diferit conform
exigenţelor şi asteptărilor fiecărei societăţi.
Desigur toate au avantaje şi dezavantaje: modelul progresist de exemplu ia nastere din
lucrarile lui Fourier, Owen, Cabet, având ca şi centru a criticii lor degradarea individului,
aducând-l la stadiul de abstract, cu nevoi deduse ştiinţific, creând ordine universal valabilă, în
care exigenţa igienei şi impresia vizuală sunt dominante, sfarşind prin a fi un model rigid si
constrângător.
Modelul culturalist, este condus de disparitia “vechii unităţi organice a oraşului” şi
pierderea simtului comunitar, rezultate sub presiunea industrializarii. Rolul central este estetica
(spre deosebire de progresişti unde rolul principal era igiena), iar punctul de plecare este
gruparea umană, nu individul. Gândirea principalilor reprezentanti August Welby, Northmore
Pugin, John Ruskin, William Morris, este hranită de nostalgia pentru orasul trecutului, cu caldura
sa umana şi cu calitatea arhitecturii care se cer reînviate.
Modelul naturalist american, nu depăşeste taramurile Americii şi îi are ca principali
ganditori pe Thomas Jefferson şi Henry Adams, având elemente din celelalte două curente
prezentate anterior: progresist pentru eliberarea spaşiului urban, omogen şi geometrizat şi
culturalist pentru ca poate fi considerat o variantă locala a acestuia. Modelul naturalist mizează
pe relaţiile cu natura, desavârsind personalitatea umană.
In prezent, putem denumi urbanismul ca fiind haotic, arhitectura devenind de cele mai
multe ori un obiect de consum, ambele fiind privite mai mult din perspectiva unei afaceri. Chiar
şi acum spaţiul este tratat la fel, oraşele devenind aglomerări urbane, în timp ce satele tind să
dispară.
Desi în cazul anumitor state aflate incă în dezvoltare, societatea impune necesitatea
apariţiei unor noi oraşe care să plece de la zero, fara nici o bază, in cele mai multe cazuri s-a
dovedit ca un oraş numit cat mai aproape de conceptul de “ideal” a avut ca bază o strânsă
legatură cu trecutul. Acest lucru nu e neaparat o trimitere spre modelul culturalist ci mai mult o
evidenţiere a faptului că omul mereu va tinde sa aiba legatură cu trecutul. Până la urmă mereu
ajungem sa refolosim idei sau invaţaminte din trecut doar că, poate uneori imbunătaţite. Astfel
ajungem la concluzia ca legatura omului cu trecutul nu trebuie indepartată, ci mai degrabă
trebuie creat un echilibru între cele două.
Pentru început, consider că există cateva aspecte care trebuie luate in considerare pentru că
un oraş să fie considerat “ideal”. Astfel relaţia oraşului cu situl constituie un aspect care necesită
atenţie, acesta putând fi adaptat formelor reliefului, fapt care poate indeparta oraşul de
monotonia şi constrângerile geometrismului, traseele sinuoase oferid atât o estetică mai apreciată
cât şi libertate mai mare. După cum sugerează modelul culturalist schema stradală fixă şi
riguroasă nu favorizează integrarea elementelor istorice. O formă organică folosită în
structurarea oraşului poate conduce la beneficierea avantajelor si caliţătilor oferite de sit,
deasemeni având libertatea de a evita zonele mai puţin favorizate. Pe de altă parte o extindere a
oraşului ar fi mai uşor de realizat decât în cadrul unei structurări stricte. Cu toate acestea
consider că este necesară impunerea unor limite subţiri între graniţele oraşului şi natura salbatică
ce-l inconjoară. Si acest lucru îl consider necesar mai mult din dorinţa de a face omul să
înţeleagă că trebuie să aprecieze ce-i este atribuit…Fiindcă de-a lungul timpului a devenit un
inamic pentru tot ce e viu şi-l inconjoară e de preferat să ramană cât mai multe arii de pamânt cu
o cât mai mica influenţă a oamenilor asupra lor.
Desigur acestă condiţie de adaptare cu situl presupune o relaţie prietenoasă cu mediul
înconjurator. Un alt factor demn de luat în considerare este şi clima care joacă un rol important
mai mult în estetica arhitecturii care va îmbogăţi oraşul, dar totodată trebuie pusă in aplicare o
soluţie de scurgere a apelor meteorice în zonele care necesită acest lucru.
Al doilea aspect care are un rol esenţial în realizarea oraşului este organizarea spaţială
interioară, care influentează atat calitatea vieţii locuitorilor cât si modul de percepţie asupra
oraşului. Acest aspect influenţează atât relaţiile dintre clădiri, cât si circulaţiile, fiind până la
urmă materialitatea concretă a orasului care lasă o amprentă şi asupra relaţiilor dintre locuitorii
acestuia.
Un aspect care trebuie luat în considerare pentru realizarea oraşului este decupajul
raţional al acestuia, atat pentru fluidizare şi acces rapid cât şi pentru economia de material
folosite.
Circulaţiile trebuie să fie fluide şi să permită uşor accesul către toate punctele de interes pe
care oraşul le oferă, în acelaşi timp se presupune că acestea să nu fie rigide şi constrângătoare, ci
să ofere un parcurs plăcut. Se evită astfel străduţele intortocheate care pot genera confuzie,
accesul trebuind a fi clar si bine delimitat. Deasemeni circulaţiile pot fi folosite nu doar pentru
funcţiunea lor de bază, ci pot fi imbogăţite cu pietonale generoase care să prindă viată prin
intermediul oamenilor care circulă. De preferat ar fi ca inspre periferii şi în apropierea zonei
industriale să denote maximul de eficientă pentru transportul auto în special, iar pe masură ce ne
apropiem de centrul oraşului şi zonele acestuia de interes, zonele istorice sau rezidenţiale să preia
forme sinuoase, poate chiar în funcţie de teren dacă situl permite acest lucru care să realizeze
parcursuri sau perspective care să evidenţieze valoarea estetică a oraşului.
Pentru organizarea interioară nu putem lua în considerare nevoile diferite ale fiecărui
individ în parte dar nici nu putem cădea pradă modelului progresist care transformă locuinţa într-
o maşină de locuit pentru un utilizator cu nevoi universale. Cel mai indicat ar fi realizarea unui
echilibru între cele două soluţii. Diversificarea clădirilor ar fi un început care deasemeni
contribuie şi la evitarea uniformizării. Dispunerea diferitelor tipuri de locuinţe în grupuri ar lua
atât o parte din diversitate cât şi o parte din ordinea împusă de progresism.
Un alt aspect demn de “împrumutat” de la modelul progresist este preocuparea pentru
igiena care joacă un rol important, amplificând calitatea vieţii şi totodată respectul faţă de mediul
care ne inconjoară. Astfel grupurile de locuinţe pot fi alternate cu spaţii verzi care ajută atat din
punct de vedere al igienei cât şi al esteticii, oferind o bună integrare cu mediul inconjurător .
Desigur aceste spaţii nu sunt asociate doar locuinţelor ci întregului ansamblu, şi aici
vorbim atât de spaţiile culturale, instituţii de stat cât şi circulaţiilor. Ar fi chiar un beneficiu
crearea unor şiruri de copaci de exemplu, atat pentru marcarea circulaţiei şi îmbunătăţirea
esteticii parcursului, cât şi pentru combaterea poluării care a devenit în zilele noastre o problemă
tot mai apăsătoare şi demnă de luat in considerare având în vedere sporirea numărului de
automobile.
Oraşul ideal presupune o zonificare atentă care contribuie la realizarea unui echilibru al
oraşului. Zona rezidenţială poate fi altercata cu zona administrativă, cea din urmă fiind cât mai
aproape de centru , prin acest mod se disipă monotonia în spaţiul rezidenţial şi asigură un acces
intensificat către aceste zone, care până la urmă sunt o necesitate. Cât despre zona industrială e
preferat sa fie cât mai excentric situată pentru a evita pe cât posibil poluarea, dar si pentru a evita
dezechilibrul estetic.
Un alt rol asociat oraşului ideal este acela de a crea o imagine de neuitat, dominat de
dinamism, având perspective cu insemnătate care să marcheze şi povesti răspandite de fiecare
edificiu istoric care încă ne leagă de trecut. Aici arhitectura iese in evidentă având rolul de a crea
fronturi stradale plăcute ochiului. Este necesară folosirea unei arhitecturi de calitate , intr-un stil
modern supus perioadei actuale, dar care să ţina cont de proporţii si estetică. Deşi cu toţii ne
dorim să economisim cat mai mult este de preferat să nu cauzăm aceeaşi greseală ca şi
reprezentantii modelului progresist care din dorinţa de a economisi au pus eficienţa pe primul loc
creând o arhitectură lipsită de calitate si monotonă.
Cel mai important punct de interes va fi centrul oraşului , dominat de clădiri impozante,
pietonale generoase şi edificii istorice, spaţiile trebuie să fie largi şi amenajate cât mai primitor,
alternate cu apă şi spaţii verzi care să anime şi să insufletească zona. Este de preferat ca edificiile
culturale să se alature acestui spaţiu.
Adiacent se pot plasa sediile firmelor sau clădirile de birouri.
Cât despre zona rezidenţială este preferată construirea locuinţelor pentru toate categoriile
sociale. O soluţie pentru restrângerea spaţiului de construire sunt locuinţele colective cu regim
mic de inălţime care nu oferă senzaţia de masivitate şi de a crea dinamism. Construcţiile trebuie
tratate diferit pentru a nu domina monotonia, de preferat este şi introducerea spatiilor verzi, sau
chiar a spaţiilor comerciale, la parter pentru a insufleţi străzile. Prin intermediul acestora se poate
vitaliza legatura pietonală între zona rezidenţială şi centrul orasului.
Atenţie i se oferă şi zonei industriale căreia desi îi e indicată plasarea spre extremitatea
oraşului trebuie să ofere acces cu usurinţă spre mijloacele de circulaţie în comun.
Oraşul trebuie să asigure un impact benefic asupra locuitorilor săi pentru că locuinţa unui
om reprezintă refugiul acestuia când întampină probleme. Astfel se doreşte ca ansamblul creat să
ofere în ce mai mare masură sentimentul de sigurantă şi linişte mentală. Un oraş cu locuitori
fericiţi reprezintă şi un oras ferit de pericolele vandalizăriii. Dacă locuitorii unui oraş sunt
multumiţi măcar în mare masură de ceea ce le este oferit, consider că şi aprecierea lor este redată
prin respectul oferit de exemplu prin păstrarea curaţeniei.
Păstrarea naturii în mijlocul construcţiilor artificiale, intensifică sănătatea mentală a
individului. De preferat este crearea unor spaţii verzi de dimensiuni echilibrate în care să fie
amplasate puncte de interes ale comunitaţii: terase, pavilioane, expoziţii, cât si dotări care susţin
practicarea sporturilor. Acestea sunt necesare pentru susţinerea vitalităţii oraşului, care a lipsit
oraşelor gradină denumite “oraşe-dormitor”.
Este de preferat ca oraşul sa nu conţină spaţii prea mari şi pustii, sau cu locuri benefice
ascunsului care pot conduce la delicvenţă juvenilă.
Oraşul nu este raportat doar la anumite elemente care îl compun, populaţie, sit, cadru
constuit, este cu mult mai complex decât atât, este un corp care prinde viaţă datorită societăţii
care îl compune, pentru că ea este cea care îl critică şi îl evaluează indiferent de forma care o are
sau beneficiile care le oferă.
Oricât s-a incercat găsirea unei soluţii a oraşului ideal care să fie perfectă, toate incercările
au eşuat dar din fiecare am putut identifica avantaje şi dezavantaje, de care ne putem folosi
pentru a crea un cadru în care sa traim multumiţi, în condiţii care să respecte atât nevoile fizice
cât şi mentale .

Bibliografie:

Francoise Choay – Urbanismul, utopii și realități , ed. Paideia & Simetria, București 2002

Jean-Louis Harouel - Istoria urbanismului