You have downloaded a document from

The Central and Eastern European Online Library

The joined archive of hundreds of Central-, East- and South-East-European publishers,

research institutes, and various content providers

Source: Anuarul Institutului de Istorie »A.D. Xenopol« - Iaşi

Yearbook of the »A. D. Xenopol« Institute of History

Location: Romania
Author(s): Gabriel Catalan
Title: Despre sovietizarea arhitecturii româneşti (1947-1955)
About the Sovietisation of Romanian Architecture (1947-1955)
Issue: 47/2010
Citation Gabriel Catalan. "Despre sovietizarea arhitecturii româneşti (1947-1955)". Anuarul
style: Institutului de Istorie »A.D. Xenopol« - Iaşi 47:107-118.

https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=115794
CEEOL copyright 2021

GABRIEL CATALAN

DESPRE SOVIETIZAREA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI

(1947-1955)

Atenţia de care s-a bucurat arhitectura încă de la începutul regimului comunist

(regimului de „democraţie populară”) a fost maximă datorită importanţei sale sociale
deosebite.
Pentru a descrie specificul acestei arte, G. M. Cantacuzino, unul dintre cei mai de
seamă arhitecţi români, scria în 1947-1948: „Dintre toate artele în arhitectură se poate
urmări mai clar interdependenţa între societate şi creaţia operei de artă, în primul rând
fiindcă arhitectura este cea mai tehnică dintre arte şi totodată cea mai socială, având
drept menire a crea, a armoniza şi a organiza cadrul social”1. Şi tot el, parcă prevăzând
evoluţia atitudinii arhitecţilor sub comunism, adăuga: „Artistul cel adevărat ştie să-şi
găsească libertatea fără a înfrunta legile comunităţii în care trăieşte”2.
Reorganizarea domeniului era presantă. La 10 noiembrie 1947, Societatea Arhi-
tecţilor Români s-a afiliat la Asociaţia Generală a Inginerilor din România, arhitecţii
fiind asimilaţi cu tehnicienii, apoi organizaţia şi-a modificat statutul, a înfiinţat un cerc
de studii şi un centru de documentare pentru arhitectură şi urbanism în care 30 de
arhitecţi prestau 60 de ore de muncă voluntară, a organizat conferinţe, a editat un buletin
(cu apariţie sporadică), a iniţiat colaborări cu A.R.L.U.S., Institutul pentru Ştiinţă şi
Tehnică de la Societatea Politehnică, Consiliul Naţional de Cercetări Ştiinţifice al
Academiei Române3.
În 1948, Societatea Arhitecţilor din România şi Colegiul Arhitecţilor Români sunt
desfiinţate, publicaţiile editate de acestea îşi încetează apariţia, iar arhitecţii devin
membri ai Asociaţiei Ştiinţifice a Inginerilor şi Tehnicienilor.
Chestiunea reconstrucţiei ţării şi a implementării unui conţinut principial, nou
(comunist adică), vechilor forme tradiţionale devine prioritatea teoretică cea mai strin-
gentă, la care aderă practic toţi arhitecţii români, mulţi cerând un program unitar,
mijloace şi metode standard, coordonate de stat4.

1
Artistul şi libertatea, în „Simetria. Caiete de artă şi critică”, VIII, 1947, p. 103.
2
Ibidem, p. 107.
3
Vezi Darea de seamă asupra activităţii Societăţii Arhitecţilor, pe anul 1947, pe care am studiat-o,
laolaltă cu alte articole, studii, colecţii de reviste şi volume de specialitate, graţie ajutorului generos al d-lui
arh. dr. Peter Derer, preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România, căruia îi mulţumim şi pe această cale atât
pentru accesul la biblioteca şi arhiva U.A.R., cât şi pentru informaţiile furnizate direct.
4
Vezi U.N. Semenov, Bazele de proiectare pentru reconstrucţia oraşelor, în „Problemele actuale ale
urbanismului”, Moscova, nr. 1/1947, tradus în „Revistele Tehnice AGIR, seria Arhitectură-Construcţii
Civile”, nr. 3/1949, p. 113; apud Oliver Velescu, Ideologia „Restructurării urbane”. 1944-1972 (I), în „,Arhi-
vele Totalitarismului”, nr. 4/1997, p. 72.

Anuarul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, t. XLVII, 2010, p. 107–118

CEEOL copyright 2021

CEEOL copyright 2021

108 GABRIEL CATALAN

Modelul sovietic se impune şi în arhitectură: „A clădi cu toată experienţa trecu-

tului pentru a depăşi acest trecut, iată care a fost principiul dominant al şcolii arhitecţilor
din U.R.S.S. […] Efortul arhitecţilor din U.R.S.S. e o temă demnă de a fi meditată de
către amatorii de modă, de improvizaţii şi de sloganuri”5. Sub acest pretext ideologic,
studenţii sau tinerii absolvenţi arhitecţi învăţau aproape numai de pe cursuri sovietice şi
erau trimişi la studii de specializare exclusiv în Uniunea Sovietică.
Ulterior, din 1948 începând, realismul socialist este agresiv promovat, fiind
condamnate, inclusiv în primele cursuri universitare de specialitate, diversele forme
„amăgitoare şi goale de conţinut” ale cosmopolitismului arhitectonic: constructivismul,
funcţionalismul, formalismul, purismul şi nudismul6.
Deşi este invocată ca scuză necesitatea „satisfacerii materiale a nevoilor practice
urgente”, sunt criticate chiar şi realizările din primii ani de după 23 august 1944
deoarece „a[u] continuat să dăinuiască aproape toate trăsăturile caracteristice curentelor
moderniste de tip cosmopolit”, fiind parţial neglijate „problemele ideologice legate de
conţinutul şi forma în arhitectură”7.
Priorităţile ideologice din acea perioadă impuneau condamnarea oricăror rămăşiţe
şi influenţe burgheze ale arhitecturii occidentale calificate drept: „decadente, capitaliste,
imperialiste, cosmopolite şi inumane”, formele avangardiste şi cubismul fiind vehement
respinse.
Aşa se explică de ce în 1951 pentru sectorul arhitectură nu a fost acordat Premiul
de Stat pe anul 1949 (prima ediţie) nici uneia din lucrările prezentate / realizate, primele
proiecte de construcţii premiate fiind, la sfârşitul anului 1952, Casa Scânteii (arhitecţii
Horia Maicu şi Nicolae Bădescu) şi termocentrala Doiceşti (colectivul condus de
arhitectul Aurel Doicescu), lucrări realizate în anii 1950 şi 19518.
Printre construcţiile demne de remarcat ale perioadei 1944-1949/1950 (unele
începute chiar mai înainte) se numără: lucrările legate de refacerea şi dezvoltarea
transporturilor (viaductul Caracău, 8 poduri peste Mureş refăcute, 2 tuneluri de cale
ferată pe linia Războieni-Cluj şi căile ferate Bumbeşti-Livezeni şi Salva-Vişeu; aerogara
Băneasa – arh. Mircea şi Cleopatra Alifanti, Nicolae Bădescu, Ascanio Damian,
Theodor Iconomu, Pompiliu Macovei şi Alexandru Şerbescu – 1948), clădirile cu
caracter social-cultural ori sportiv (Teatrul de vară din Parcul Herăstrău şi un club pe
malul Lacului Herăstrău – 1945-1946, arh. Octav Doicescu; clubul-cantină al Fabricii
de confecţii A.P.A.C.A. – 1948; Spitalul de copii „Emilia Irza” de pe Bd. Lacul Tei –
1946-1949, iniţial conceput ca un cămin săptămânal de copii mici, apoi mărit şi adaptat
în 1950, arh. Gr. Ionescu; Pavilionul Industriei Grele Sovietice, devenit apoi Pavilionul [B]
de expoziţii din Parcul Herăstrău – 1949-1950, arh. G. Gusti, A. Damian, H. Stern;
Complexul Sportiv Floreasca din Capitală – 1948-1950, arh. Titu Evolceanu, Sofia
Ungureanu şi Willy Juster; Institutul de Ftiziologie din Bucureşti – 1949-1950, arh. H.
Marcus; Pavilioanele româneşti la Târgurile de la Paris şi Milano – 1948, Poznan şi
Praga – 1949, Viena – 1950, arh. Dorian Hardt şi de la Leipzig şi Plovdiv – 1950, arh.
Ascanio Damian; clubul funcţionarilor Ministerului Agriculturii – 1948, arh. Radu Udroiu;
Complexul sportiv „Dinamo” de pe Şos. Ştefan cel Mare din Bucureşti – 1948-1950,

5
G.M. Cantacuzino, Despre o estetică a reconstrucţiei, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1947,
p. 15-16.
6
Grigore Ionescu, Relatare asupra istoriei arhitecturii româneşti din cele mai vechi timpuri până în
ziua de azi, [Bucureşti], Editura de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii, 1954, p. 138-139.
7
Ibidem, p. 139-140.
8 ***
, Înalta preţuire a Partidului şi Guvernului, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 12 (dec.)/1952, p. 5.

CEEOL copyright 2021

CEEOL copyright 2021

DESPRE SOVIETIZAREA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 109

arh. Harry Stern şi Nicolae Medilanski; Facultatea de Drumuri şi Poduri de pe Bd.

Lacul Tei din Bucureşti, concepută iniţial cu destinaţia de cămin studenţesc, apoi
reprofilată – 1950, arh. Gr. Ionescu; Institutul de Oncologie, Spitalul „Filantropia”
Bucureşti şi Sanatoriul de noapte din Hunedoara – 1950, arh. Henriette Gibory
Delavrancea), edificiile administrative (blocul de birouri I.P.R.O.C., fost Banloc, din
Calea Victoriei, Bucureşti – 1943-1947, arh. O. Doicescu; Palatul Ministerului
Afacerilor Externe, apoi al Preşedinţiei Consiliului de Miniştri – 1944-1945, refăcut în
1947-1948, arh. D. Marcu şi Nicolae Sburcu; Palatul Direcţiei Generale Autonome a
Căilor Ferate, azi sediul Ministerului Transporturilor – 1947, arh. D. Marcu, Ştefan
Călugăreanu, Paul Miclescu; sediul C.C. al P.C.R. din Aleea Modrogan, azi al M.A.E. – 1946,
arh. Dorian Hardt; Banca Naţională, aripa nouă cu faţada principală spre Str. Doamnei,
Ministerul Finanţelor – 1940-1952, arh. Radu Dudescu şi N. Cretzoiu; Institutul de
proiectare pentru construcţii [I.S.L.G.C.] de pe Str. Tudor Arghezi din Bucureşti – 1950,
arh. Horia Maicu, S. Daniel, S. Sebastian; pavilion administrativ Hunedoara – 1950,
arh. Cezar Lăzărescu), cele industriale (Fabrica de confecţii A.P.A.C.A. Bucureşti –
1947-1948, arh. M. Alifanti, I. Ghica-Budeşti, V. Krohmalnic, Ascanio Damian, I. Şerban
şi Harry Stern; abatorul din Bacău – 1948, arh. Duiliu Marcu; reconstrucţia fabricii de
vagoane „Steagul Roşu” din Braşov – 1949, arh. Nora Călinescu şi Constantin Pruncu;
termocentrala Doiceşti / jud. Dâmboviţa – 1950, arh. Aurel Doicescu; depoul de
tramvaie Dudeşti / Bucureşti – 1950, arh. Gr. Ionescu şi Vlad Iliescu), cele cu destinaţie
de locuinţă (trei blocuri cu creşă şi grădiniţă în extremitatea Căii Rahovei din Bucureşti
pentru salariaţii Administraţiei P.T.T. – 1944/1945-1948, arh. Haralamb Georgescu,
emigrat în SUA în 1947; ansamblurile de blocuri cu trei etaje din cartierul Ferentari –
1946-1948, arh. Gh. Popov, H. Hornstein şi V. Cristodulo; cartierele muncitoreşti de
case sau blocuri din Hunedoara, prima localitate ce a avut un plan comunist de siste-
matizare – 1947-1948, arh. Gustav Gusti, Corina Gusti, Dorian Hardt, Cezar Lăzărescu
[proiect iniţial de G. Gusti, Anton Moisescu şi Vladimir Perceac] şi respectiv din
Braşov, Steagul Roşu / Tractorul – 1948-1949, arh. Nicolae Nedelescu, Florin
Teodorescu, Titu Elian şi V. D. Marinescu)9.
În timpul primului plan cincinal (1951-1955), priorităţile din arhitectură au fost
legate mai ales de construcţiile industriale (multe întreprinderi de utilaj greu, inclusiv un
nou centru siderurgic, zeci de fabrici de confecţii, încălţăminte, sticlărie, produse ali-
mentare, termocentrale şi hidrocentrale, uzine electrice, staţiuni de maşini şi tractoare şi
centre mecanice, ferme de stat, aerogări şi porturi, poduri şi şosele, ateliere, garaje), iar
în secundar de construirea de locuinţe muncitoreşti (îndeosebi în Bucureşti, Reşiţa,
Petroşani – Valea Jiului, Braşov / Oraşul Stalin, Ploieşti – Valea Prahovei, Bacău,
Oradea, Iaşi, Baia Mare, Craiova, Reşiţa, Galaţi, Cluj, Constanţa şi în oraşele de pe
traseul Canalului: Cernavodă, Medgidia, Poarta Albă, Năvodari) şi de edificii social-
culturale adiacente lor (spitale şi dispensare, băi, sanatorii şi maternităţi, creşe, grădi-
niţe, şcoli, cantine, parcuri, case de cultură, teatre, cinematografe, institute de cercetări
şi institute universitare, posturi şi studiouri regionale de radioemisie)10.

9
Ibidem, p. 140-141; Grigore Ionescu, Arhitectura în România. Perioada anilor 1944-1969, Bucureşti,
Editura Academiei RSR, 1969, p. 9-48, passim; Gheorghe Curinschi Vorona, Istoria arhitecturii în România,
Bucureşti, Editura Tehnică, 1981, p. 309, 327-328, 352, 372; Vasile Ţelea, Arhitectura secolului 20. Dicţionar
cronologic 1890-2000, Bucureşti, Editura Capitel, 2005, p. 62-66, 268-283; Pompiliu Macovei (coord.),
Arhitectura în R.P.R., f.l., f.e., 1952 (album).
10 ***
, Planul cincinal, în „Arhitectura”, nr. 1 (ian.)/1951, p. 1-2; Arh. S. Daniel, Blocuri de locuinţe la
Galaţi, în „Arhitectura”, nr. 6 (iun.)/1951, p. 3-8; Conf. Arh. D. Vernescu, Proiectarea complexă a locuinţelor

CEEOL copyright 2021

CEEOL copyright 2021

110 GABRIEL CATALAN

Printre construcţiile deosebite care au fost realizate sau doar proiectate în acea
vreme, fiind considerate ori destinate să fie cele mai mari realizări în domeniu, se
numără: Combinatul Poligrafic al Casei Scânteii (Horia Maicu, Nicolae Bădescu,
Ludwig Staadeker, Mircea Alifanti ş.a. – 1955), Casa Radiofoniei (Tiberiu Ricci, Mihai
Ricci, E. Beral şi Leon Garcia – finalizată abia în 1960), Opera de Stat / Teatrul Muzical
/ Teatrul de Operă şi Balet (Octav Doicescu11, Valentin Iorga, Paraschiva Iubu, Nicolae
Cucu, Aurel Teodorescu, Dan Slavici – 1953), Centrul Cinematografic de la Buftea
(proiect tehnologic sovietic; Nicolae Cucu, Ştefan Bortnovschi – dat în folosinţă în 1957),
Termocentrala „Gheorghe Gheorghiu-Dej” din Doiceşti (Aurel Doicescu ş.a. – 1950),
Fabrica Electroputere din Craiova (Iosif Popescu, Victor Hagiu, Gabriela Donciu şi
Lucian Stor – 1955), Combinatul Metalurgic Câmpia Turzii (George Cristinel – 1955),
Hidrocentrala „V.I. Lenin” de la Bicaz (N. Nedelescu, T. Elian, D.V. Marinescu, Fl.
Simionescu – inaugurată în 1960), Fabrica de Confecţii „Gheorghe Gheorghiu-Dej” /
A.P.A.C.A. (M. Alifanti, I. Ghica-Budeşti, V. Krohmalnic, Al. Şerbescu, A. Damian,
Ignat Şerban, H.H. Stern – 1948), Clubul şi Parcul Sportiv Dinamo (Harry Stern şi
Nicolae Medilanski – 1950), Complexul Sportiv Floreasca (Titu Evolceanu, Sofia
Ungureanu şi Willy Juster – 1950), Parcul de cultură şi odihnă „I.V. Stalin” (extindere şi
modernizare – 1950), Aerogara Băneasa (Mircea şi Cleopatra Alifanti, Nicolae Bădescu,
Ascanio Damian, Theodor Iconomu, Pompiliu Macovei şi Alexandru Şerbescu – 1948),
Complexul de sporturi de iarnă de la Poiana Stalin / Braşov (Gh. Trifu şi G. Porumbescu
– 1951), Casa de odihnă din Snagov (Richard Bordenache – 1951), Institutul de Ştiinţe
Economice şi Planificare (Politehnic) din Iaşi (Richard Bordenache, Ştefan Catina,
Nicolae Grigorcea, Anton Moisescu – 1951), Cinematograful „Înfrăţirea între popoare”
din Bucureştii Noi (Dan Bacalu, Nicolae Porumbescu, Traian Stănescu – 1953), Parcul
de cultură şi sport „23 August” (G. Filipeanu, Willy Juster, G. Aznavorian, Anton
Dîmboianu – 1953), Teatrul în aer liber „N. Bălcescu” din Bucureşti (Paul Em.
Miclescu şi Dan V. Marinescu, Victor Agent – 1953), Spitalul de copii „Emilia Irza”
din Bucureşti (Grigore Ionescu – 1950), Institutul de Mecanică din Braşov / Oraşul
Stalin (Nicolae Pruncu, Victor Sebestyén, Nicolae Kepeş – 1949-1950), Sanatoriul
Olăneşti (Gheorghe Petraşcu, R. Alexandru, M. Horn, Liliana Dinescu ş.a. – 1950),
Ambasada României la Varşovia (Marcel Locar, Ascanio Damian, Horia Maicu,
Ludwig Staadeker şi Robert Voll – 1952), metroul (anunţat în 1952-1953, a rămas la
stadiul de proiect până în timpul lui Nicolae Ceauşescu), Canalul Dunăre – Marea
Neagră (început în 1949, dar abandonat în 1953) şi Canalul Dunăre – Bucureşti (proiect
neînceput, reluat de Nicolae Ceauşescu, dar neterminat), amenajarea şi transformarea în
canal navigabil a râului Dâmboviţa, cu lacul artificial Ciurel (proiect început abia pe
vremea lui Nicolae Ceauşescu), noul şi marele centru universitar din Bucureşti – zona

din bazinul carbonifer al Văii Jiului, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 6-7 (iun.-iul.)/1952, p. 3-7; Arh. Mircea
Dima, Arh. Dinu Hariton, Proiecte de locuinţe muncitoreşti în Valea Jiului. Locuinţe muncitoreşti din oraşul
Vulcan. Locuinţe muncitoreşti din oraşul Petroşani, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 6-7 (iun.-iul.)/1952, p. 8-12;
Arh. Gh. Popescu-Negreanu, Ing. N. Laszlo, Problema industrializării construcţiilor, în „Arhitectură şi urba-
nism”, nr. 6-7 (iun.-iul.)/1952, p. 13-14; Arh. G. Porumbescu, Proiectarea locuinţelor muncitoreşti de la
Hunedoara, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 6-7 (iun.-iul.)/1952, p. 15-19; Arh. Bergleiter, Arh. L. Aldan şi
Arh. P. Horjescu, Locuinţe muncitoreşti proiectate în conformitate cu H.C.M. Nr. 758/1951, în „Arhitectură şi
urbanism”, nr. 6-7 (iun.-iul.)/1952, p. 29-35; Arh. Cezar Lăzărescu, Din practica proiectării oraşelor, în
„Arhitectură şi urbanism”, nr. 12 (dec.)/1952, p. 16-25.
11
Pentru acest edificiu a primit Premiul de Stat pe anul 1953, în acelaşi an fiind decorat cu Ordinul
Muncii clasa a II-a (vezi Octav Doicescu, Despre arhitectură. Scrieri, cuvântări, Bucureşti, Editura Tehnică,
1983, p. 12).

CEEOL copyright 2021

CEEOL copyright 2021

DESPRE SOVIETIZAREA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 111

Grozăveşti, conceput pe malurile Dâmboviţei după modelul moscovit (Duiliu Marcu,

Mihai Ricci, Sofia Ungureanu – rămas la stadiul de proiect), precum şi noile cartiere
muncitoreşti din Hunedoara, Braşov, Galaţi, Medgidia şi Bucureşti („23 August”,
Ferentari, Vatra Luminoasă, Griviţa Roşie, Bucureştii Noi) sau centrele civice şi ansam-
blurile edilitare de tip sovietic din localităţile Ştefăneşti – Ilfov, Florica – Argeş şi
Tohan – Braşov12.
Însă, cea mai mare realizare arhitecturală românească de la începuturile comu-
nismului, care a rămas puternic întipărită în memoria colectivă, din pricina dimen-
siunilor monumentale, inspirate de volumele tipice arhitecturii sovietice a vremii, a fost
Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii” din Bucureşti, edificiu realizat în anii 1950-1955
de către o echipă de arhitecţi condusă de Horia Maicu şi Nicolae Bădescu (secondaţi de
Marcel Locar, Ludwig Staadeker, Mircea Alifanti, Valentin Iorga, Nicolae Sburcu ş.a.)13.
Decizia construirii unui „centru modern de industrie poligrafică” a fost luată de
Biroul Politic al C.C. al P.M.R. la 25 iulie 1949, după o discuţie între Stalin şi Gheorghiu-
Dej, amplasamentul fiind stabilit de cel din urmă pe locul unui fost hipodrom, exact în
axa Arcului de Triumf. Ansamblul arhitectural respectiv, al cărui corp central are înăl-
ţimea de 103 metri, era inspirat de „clădirile înalte” de la Moscova (Universitatea
Lomonosov, Hotelul Leningradskaia, clădirea Kotelnicheskaia, sediul Ministerului
Afacerilor Externe, Hotelul Ucraina, clădirea Kudrinskaia), la fel ca Palatul Culturii din
Varşovia, dar avea, totodată, o serie de elemente specifice arhitecturii tradiţionale româ-
neşti (coloane, ferestre, turnuri, ornamente interioare şi exterioare), iar proporţiile nu
erau la fel de gigantice14.
Colectivul de arhitecţi români a vizitat de mai multe ori Moscova, sfătuindu-se cu
specialiştii sovietici, o rotativă imensă a fost achiziţionată din Uniunea Sovietică şi
inaugurată de Ana Pauker la 8 mai 1951, iar „Scânteia” s-a mutat, în octombrie 1951, în
noua sa casă, după finalizarea unei părţi din ansamblul arhitectonic (patrulaterul din
spate); corpul central a fost terminat în 1954, dar finisajele au durat până în 1956-195715.
12 ***
, Planul cincinal, în „Arhitectura”, nr. 1 (ian.)/1951, p. 1-2; Marcel Locar, Pe drumul unei noi
arhitecturi în R.P.R., în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 1-2 (ian.-febr.)/1952, p. 3-16; ***, Expoziţia „Arhi-
tectura în R.P.R.” la Moscova, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 9-10 (sept.-oct.)/1952, p. 3-20; ***, Hotărârea
Comitetului Central al P.M.R. şi a Consiliului de Miniştri al R.P.R. cu privire la construcţia şi reconstrucţia
oraşelor şi organizarea activităţii din domeniul arhitecturii, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 11 (nov.)/1952,
p. 1-3; ***, Hotărârea Comitetului Central al P.M.R. şi a Consiliului de Miniştri al R.P.R. cu privire la planul
general de reconstrucţie socialistă a oraşului Bucureşti, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 11 (nov.)/1952, p. 4-6;
***
, Hotărârea Comitetului Central al P.M.R. şi a Consiliului de Miniştri al R.P.R. cu privire la construirea
metroului din oraşul Bucureşti, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 11 (nov.)/1952, p. 7-8; ***, Sarcini măreţe
stau în faţa arhitecţilor, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 6-7 (iun.-iul.)/1952, p. 1-2; Prof. Arh. Duiliu Marcu,
Perspective luminoase sunt deschise de Hotărârile Partidului şi ale Guvernului, în „Arhitectură şi urbanism”,
nr. 12 (dec.)/1952, p. 3-4; Conf. Arh. R. Laurian, Reconstrucţia socialistă a oraşului Bucureşti, în „Arhitectură şi
urbanism”, nr. 12 (dec.)/1952, p. 6-15; Gr. Ionescu, Arhitectura în România. Perioada anilor 1944-1969,
p. 10-49, passim; idem, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Bucureşti, Editura
Academiei RSR, 1981, p. 608-644, passim; V. Ţelea, op. cit., p. 62-63, 65-66.
13
Gr. Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Bucureşti, Editura Academiei
RSR, 1981, p. 616.
14
Florentina Ţone, Operaţiunea „Casa Scânteii”, în „Adevărul”, 08.06.2009, p. 16; idem, Cum s-a
construit „Casa Scânteii”, în „Adevărul”, 09.06.2009, p. 16; ***, Construcţiile înalte şi metropolitanul din
Moscova (prezentare), în „Arhitectura”, nr. 7 (iul.)/1951, p. 18-21; Prof. Arh. Horia Maicu, Despre folosirea
moştenirii trecutului în arhitectura „Casei Scânteii”, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 4-5 (apr.-mai)/1952, p. 9-14;
Conf. Arh. H. Stern, Clădirea înaltă a Universităţii de Stat din Moscova. O nouă cetate a ştiinţei celei mai
înaintate, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 4-5 (apr.-mai)/1952, p. 15-22.
15
F. Ţone, Operaţiunea „Casa Scânteii”, p. 16-17; idem, Cum s-a construit „Casa Scânteii”, p. 17;
Prof. Arh. H. Maicu, Despre proiectarea „Casei Scânteii”, în „Arhitectura”, nr. 1 (ian.)/1951, p. 3-13.

CEEOL copyright 2021

CEEOL copyright 2021

112 GABRIEL CATALAN

Finanţarea ridicării uriaşului edificiu destinat să fie „casă de lumină pentru

poporul muncitor” s-a făcut nu doar de la bugetul de stat şi cu sprijin sovietic, ci şi prin
subscripţie naţională, toţi „oamenii muncii” fiind obligaţi să contribuie „voluntar” cu
sume de 20, 30 sau 100 de lei din salariu, în schimbul cărora primeau tichete valorice,
oficiosul Partidului publicând zilnic articole, afişe, reportaje, anunţuri şi îndemnuri în
acest sens. De asemenea, pe lângă muncitori civili, pe şantierul de construcţie au lucrat
şi militari (recruţi, concentraţi), iar din cauza dificultăţilor financiare majore, după
moartea lui Stalin, s-a renunţat la unele părţi din proiectul iniţial (închiderea corpurilor
laterale rămase în formă de „U”, sculpturi, basoreliefuri, coloane învelite în marmură,
steaua roşie în cinci colţuri aşezată în vârful săgeţii de pe corpul central etc.), astfel
încât se poate afirma că ansamblul n-a fost nici finalizat, nici inaugurat (nici cartierul de
locuinţe învecinat pentru salariaţii Combinatului Poligrafic nu a fost terminat)16.
Devenită pentru circa două decenii cea mai mare (şi cea mai înaltă) construcţie din
Capitală, „Casa Scânteii” a reprezentat emblema arhitecturii comuniste româneşti, propa-
ganda folosind-o intens (inclusiv pe reversul bancnotei de 100 de lei emise în 1952) ca
imagine-simbol a realizărilor regimului „democrat-popular”17.
Trebuie remarcat faptul că au existat câteva victime reale în rândul arhitecţilor
români sub regimul comunist, Ioan D. Enescu şi G. M. Cantacuzino, care au suferit
detenţia politică, fiind cazurile cele mai semnificative. Însă aceştia reprezintă excepţiile.
Cei mai mulţi dintre colegii lor de breaslă consacraţi au fost recuperaţi aproape total,
mai devreme sau mai târziu, dar niciunul dintre ei nu a reuşit niciodată să mai ajungă la
nivelul profesional (inclusiv estetic) individual atins prin creaţiile arhitectonice dinainte
de era comunistă.
În acest sens, amintim faptul că însuşi Petre Antonescu (1873-1965), cel mai titrat
arhitect român de atunci, tradiţionalist ca orientare artistică, a fost marginalizat constant
de comunişti. Era unicul arhitect academician şi fusese ales membru de onoare la 30 mai
1936 şi membru titular al Academiei Române în ziua de 19 mai 1945, dar abia la data de
5 iunie 1947 şi-a citit discursul de recepţie Meşteri şi arhitecţi în trecut, în care elogia
atât arta populară şi cea medievală românească, cât şi pe fondatorii şcolii de arhitectură
românească modernă, în frunte cu Ion Mincu. A mai reuşit în perioada imediat
următoare (1947-1948) să execute etajarea Primăriei Capitalei18, pe care tot el o
construise în anii ’30, dar a fost curând epurat, fiind exclus din noua Academie a RPR,
deşi – sau poate tocmai pentru că – de la 28 mai 1948 ocupase funcţia de vicepreşedinte
al Secţiei literare19. În schimb, în 1949 arhitectul modernist Duiliu Marcu a devenit
membru corespondent al aceluiaşi for cultural-ştiinţific suprem20. Acelaşi Duiliu Marcu
a fost desemnat de comunişti pentru a ocupa, cel dintâi, funcţia de preşedinte al Uniunii
Arhitecţilor din R.P.R. / R.S.R. între anii 1952 şi 1966 (anul morţii sale), iar în 1955 a
fost promovat membru titular al Academiei21. De asemenea, în august 1959 era decorat

16
F. Ţone, Operaţiunea „Casa Scânteii”, p. 16; idem, Cum s-a construit „Casa Scânteii”, p. 16-17;
Arh. C. Lăzărescu, Din practica proiectării oraşelor, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 12 (dec.)/1952, p. 23-24.
17
F. Ţone, Cum s-a construit „Casa Scânteii”, p. 17.
18
Cea mai probabilă explicaţie a menajamentelor arătate, totuşi, de comunişti faţă de Petre Antonescu
este apartenenţa acestuia în tinereţe la mişcarea socialistă, în timpul studiilor sale la Paris fiind membru al
unei societăţi a studenţilor români socialişti (vezi ANIC, fond I.S.I.S.P. – Fototeca Portrete, A/63).
19
Dorina Rusu, Istoria Academiei Române în date (1866-1996), <ediţia a II-a>, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 1997, p. 265, 305, 317, 321, 364; „Simetria”, VIII, 1947, p. 185; V. Ţelea, op. cit.,
p. 272, 279.
20
V. Ţelea, op. cit., p. 280.
21
D. Rusu, op. cit., p. 341.

CEEOL copyright 2021

CEEOL copyright 2021

DESPRE SOVIETIZAREA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 113

cu „Steaua R.P.R.” cl. a III-a, alături de alţi intelectuali prestigioşi, ca răsplată a servi-
ciilor aduse regimului comunist22.
Ioan (sau Ion) D. Enescu, fostul preşedinte al Asociaţiei Arhitecţilor, a murit în
detenţie la 21 iunie 1949, după ce trecuse prin infernul penitenciarelor Jilava, Văcăreşti
şi Aiud, fiind arestat şi condamnat la 6 martie 1948 la 10 ani de temniţă grea pentru că
ocupase postul de subsecretar de stat la Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale
sub regimul dictaturii militare antonesciene (de la 5 iulie 1943)23.
La rândul său, George (sau Gheorghe) Matei Cantacuzino a fost arestat în 1948,
după ce „a încercat să fugă la familia sa, refugiată în Occident (cu o barcă dorea să
ajungă iniţial în Turcia)”, fiind condamnat în 1949 la 5 ani de închisoare / muncă silnică
şi închis la Jilava, Midia (Canal) şi Aiud (unde „a stat 9 luni la secret”)24. Apoi, a fost
internat pe baza unei măsuri administrative la Penitenciarul Piteşti timp de mai mult de
un an (25.04.1953-21.07.1954) pe motiv că „a fost membru P.N.L. şi F.R.N., a favorizat şi
a dat ajutor unor organizaţii subversive”25. Cicerone Ioniţoiu susţine (în mod hazardat,
fără dovezi, deci necredibil, considerăm noi) că G. M. Cantacuzino ar fi fost arestat din
nou în 1959 şi ar fi murit la Capu Midia în 1960, în timp ce site-ul Facultăţii de Arhi-
tectură din cadrul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” din Iaşi (din 1990 până în 2003 la
universitatea ieşeană a existat doar un departament de arhitectură), facultate ce poartă
din noiembrie 1992 numele prestigiosului arhitect, nu aminteşte de vreo altă detenţie
politică a acestuia şi înclinăm să-i dăm crezare26.
Au existat şi câţiva arhitecţi care au emigrat în Occident înainte ca regimul
comunist să se consolideze şi care au cunoscut acolo atât gustul libertăţii (inclusiv de
creaţie), cât şi succesul profesional. Cel mai renumit dintre aceştia a fost Haralamb H.
(Bubi) Georgescu (Harlan Georgescu), discipol şi partener al lui Horia Creangă, care s-a
stabilit în SUA în anul 1947, unde a avut o prolifică activitate în domeniu: didactică (a
fost profesor asociat la Şcoala de Arhitectură de la Universitatea Nebraska până în 1951)
şi practică (proiecte şi construcţii moderniste deosebite, între care locuinţe tip reşedinţă,
inclusiv una personală / familială, clădiri de apartamente şi restaurante în California, dar
şi lăcaşuri de cult ortodoxe precum Biserica „Sf. Maria” din Cleveland / Ohio şi Cate-
drala „Sf. Gheorghe” din Southfield / Michigan; totuşi, Casa Pasinetti din Summitridge
Drive, Beverly Hills, Los Angeles / California, realizată în anii 1957-1959, reprezintă
capodopera sa principală)27.
Deşi realizase singur sau în colaborare cu Horia Creangă mai multe lucrări impor-
tante din România interbelică (Hotelul „ARO Palace” din Braşov, Blocul „ARO” din
Bucureşti, mai cunoscut sub denumirea de „Patria”, Halele Obor din Bucureşti, sediul
22
„Buletinul Oficial al R.P.R.”, nr. 25/17 septembrie 1959, apud Pavel Ţugui, Scriitori şi compozitori
în luptă cu cenzura comunistă, Bucureşti, Editura Albatros, 2006, p. 404.
23
Cicerone Ioniţoiu, Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar, vol. 3,
Dicţionar D-E, lucrare revizuită de dr. Mihaela Andreiovici, Bucureşti, Editura Maşina de scris, 2002, p. 220; Ion
Diaconescu, Temniţa, destinul generaţiei noastre, Bucureşti, Editura Nemira, 1998; apud Andrei Muraru (coord.),
Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Iaşi, Editura Polirom, 2008, p. 528.
24
C. Ioniţoiu, op. cit., vol. 2, Dicţionar C, lucrare revizuită de dr. Mihaela Andreiovici şi prof. univ.
Florin Ştefănescu, Bucureşti, Editura Maşina de scris, 2002, p. 22.
25
http://www.crimelecomunismului.ro/ro/fise_detinuti_politici/fise_detinuti/; http://82.79.233.22/fisapenala.php?file=d%3A\
web\Fise+matricole+penale+-+detinuti+politici\C\C1.+Caba+-+Cararus\Cantacuzino+Gheorghe+N%2FP1390217.JPG, accesat
12.05.2009.
26
C. Ioniţoiu, op. cit., vol. 2, Dicţionar C, p. 22; http://www.ce.tuiasi.ro/~arhitect/_cantacuzino.html,
accesat 10.05.2009.
27
http://en.wikipedia.org/wiki/Haralamb_H._Georgescu, accesat 25.08.2009; www.georgescoart.com,
accesat 29.08.2009; Corneliu Ghenciulescu, Ştefan Ghenciulescu, Haralamb Georgescu, în „Arhitectura”, nr. 64,
mai 2008, p. 119.

CEEOL copyright 2021

CEEOL copyright 2021

114 GABRIEL CATALAN

Societăţii Române de Asigurări de Viaţă din Bucureşti, Restaurantul „Pescăruş” din

Herăstrău, Restaurantul „Mon Jardin” şi Barul / Clubul de noapte „Melody” din Capi-
tală, reşedinţa de vară a Regelui Mihai de la Snagov şi Clubul său de Yacht din Eforie),
fusese membru în comitetul de redacţie de la revista „Simetria” (în care a publicat o
serie de articole prin care se distanţa de linia moderat-conservatoare ce încă domina
arhitectura vremii) şi chiar primise Premiul I pentru proiectul de reconstruire a Teatrului
Naţional din Bucureşti (1946), Haralamb Georgescu (1908-1977) a rămas în România
aproape necunoscut, cel puţin până în anul 2007 când a fost descoperit şi mediatizat de
către Tim Braseth, dezvoltatorul imobiliar american devenit noul proprietar al rezidenţei
Pasinetti, abia la 15 mai 2008, cu ocazia împlinirii centenarului de la naşterea lui, Univer-
sitatea Naţională de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” organizând la Bucureşti, în
colaborare cu The Getty Research Institute, care tocmai achiziţionase arhivele personale
ale arhitectului, un simpozion şi o expoziţie intitulate „Un arhitect român în SUA”,
catalogul cu acelaşi titlu editat atunci fiind considerat în România „cea mai bună carte
de arhitectură din anul 2008”28.
De semnalat faptul că mulţi arhitecţi renumiţi din ţara noastră au fost margi-
nalizaţi deseori, în primele două decenii de comunism românesc, mai ales, din cauza
concepţiilor, simpatiilor şi acţiunilor lor politice anterioare (Constantin Iotzu29,
Constantin Jora, Ştefan Balş, George Matei Cantacuzino30, Petre Antonescu31), în timp
ce aceia care aveau un trecut ilegalist comunist32 ori simpatii politice bolşevice (mulţi
erau şi de origine etnică evreiască: Gustav Gusti, Micu Goldenberg, Ascanio Damian,
Harry Stern, Dorian Hardt, Marcel Locar ş.a.) şi/sau au devenit membri ori chiar
activişti de partid au preluat frâiele şi avantajele domeniului, unii dintre aceştia
ajungând chiar nomenclaturişti (Pompiliu Alexandru Macovei33, Gustav Gusti, Micu
Goldenberg, alias Horia Maicu, Nicolae Bădescu34, Octav Doicescu35, Ascanio Damian,
28
Ibidem; Jeffrey Head, Haralamb Georgescu’s midcentury Pasinetti house renovated, în „Los
Angeles Times”, 17.01.2009, http://www.latimes.com/features/la-hm-pasinetti17-2009jan17,0,3386034.story, accesat
30.08.2009; Craig Nakano, In case you missed it: the Pasinetti house in the hills, în „Los Angeles Times”,
26.01.2010, http://latimesblogs.latimes.com/home_blog/2010/01/pasinetti-house-los-angeles-haralamb-georgescu.html, accesat
05.02.2010.
29
Fusese conducătorul Şcolii de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti între anii 1940 şi 1944.
30
Eliberat din detenţie la 21 iulie 1954, s-a dedicat restaurării de monumente istorice, în special a
bisericilor şi mănăstirilor din nordul Moldovei, fiind angajat la Direcţia Monumentelor Istorice şi publicând
unele cronici şi articole de specialitate. În 1956 a reuşit să deschidă pentru câteva zile o expoziţie de pictură în
sala de expoziţii din Parcul Herăstrău, la deschiderea căreia a vorbit însuşi Tudor Arghezi. Ulterior, şi-a
pierdut postul de la Direcţia Monumentelor Istorice, fiind acuzat că este un inamic al poporului şi a reuşit să
supravieţuiască din banii primiţi de la mitropolitul Moldovei pentru pavilioanele ansamblului arhitectural al
Palatului Mitropoliei din Iaşi la care a lucrat în anii 1957-1959, iar la 1 noiembrie 1960 s-a stins din viaţă,
fiind înmormântat în cimitirul ieşean „Eternitatea”.
31
Decanul Institutului Naţional de Arhitectură din Bucureşti în 1932-1939; l-a elogiat adeseori pe
regele-autoritar, apoi dictator, Carol al II-lea.
32
De pildă, Nicolae Bădescu era membru de partid din 1942 – vezi Membrii C.C. al P.C.R. 1945-1989.
Dicţionar, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004, p. 87.
33
Membru de partid din ianuarie 1945, el a devenit secretar general adjunct al ARLUS în 1946,
arhitect şef al oraşului Bucureşti la 18 noiembrie 1952, apoi din 1958 a lucrat în diplomaţie, ajungând adjunct
al ministrului Afacerilor Externe în 1963-1965 şi delegat permanent, cu rang de ambasador, al RSR pe lângă
UNESCO din 1971; a fost şi deputat în Marea Adunare Naţională între 1969 şi 1975, membru supleant (1965-1969)
şi membru al C.C. al P.C.R. (1969-1974) – vezi Membrii C.C. al P.C.R. 1945-1989. Dicţionar, p. 369.
34
Pe lângă cariera didactică şi cea profesională de arhitect, el a făcut o carieră strălucită în politică,
fiind numit adjunct al ministrului Construcţiilor (1957-1958), după ce fusese director general în acelaşi
minister încă din 1947, fiind ales deputat al Marii Adunări Naţionale (1957-1975) şi membru al C.C. al P.C.R.
(1965-1974) – vezi Membrii C.C. al P.C.R. 1945-1989. Dicţionar, p. 87.
35
Membru al Asociaţiei „Amicii U.R.S.S.”, care s-a înfiinţat în 1934.

CEEOL copyright 2021

CEEOL copyright 2021

DESPRE SOVIETIZAREA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 115

Harry Stern, Dorian Hardt, Marcel Locar, Grigore Ionescu36, Cezar Lăzărescu, Mircea
Alifanti)37.
Treptat şi în anumite limite, în funcţie de caz, regimul comunist a căutat, totuşi,
să-i atragă spre colaborare pe toţi arhitecţii prin integrarea lor în sistemul centralizat de
control pe care-l crease în domeniul acestei profesii şi în întreaga societate, în general.
Teza stalinistă principală a esteticii epocii era sintetizată prin formula: „conţinut
socialist în forme naţionale”, concepţia realist-socialistă fiind singura acceptată, iar
„glorioasa experienţă arhitecturală sovietică” fiind ridicată la rang de unic model, cu
acceptarea unor mici inserţii ale elementelor „progresiste şi democratice” provenite din
arhitectura clasică şi din cea tradiţională (populară) naţională38.
Bineînţeles că acest aspect nu excludea creşterea permanentă a influenţei mode-
lului arhitectonic din U.R.S.S., ci dimpotrivă: „publicarea materialelor sovietice cu
privire la arhitectură şi urbanism se înscrie în politica binecunoscută de sovietizare a
României” (avem în vedere îndeosebi revistele „Arhitectura i Stroitelstvo”, adică în
traducere „Arhitectura şi construcţia”, şi „Arhitectura U.R.S.S.”, diferite articole de spe-
cialitate din Enciclopedia Sovietică, studii, articole sau chiar volume specializate
traduse în limba română), manifestată şi printr-o „campanie de intimidare a corpului de
arhitecţi, urmată de o copiere mecanică a arhitecturii «realismului socialist»”39.

36
A fost primul decan al Universităţii de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti sub comunism (1944-1952),
fiind urmat de Nicolae Bădescu (1952-1953).
37
Vezi interviul acordat nouă de arh. dr. Alexandru Z. Budişteanu (pensionar, 79 ani) în 1-6 mai 2007
(casetele audio, ce totalizează şapte ore de înregistrări, se află în Arhiva de istorie orală a Fundaţiei Academia
Civică din Bucureşti), căruia îi sunt profund recunoscător pentru îndrumarea acordată în cursul investigaţiilor
mele asupra temei de faţă.
38
Vezi „Arhitectura”, nr. 4 (apr.)/1951, p. 2; nr. 7 (iul.)/1951, p. 29-30; „Arhitectură şi urbanism”, nr.
6-7 (iun.-iul.)/1952, p. 2; nr. 12 (dec.)/1952, p. 3, 15, 34.
39
O. Velescu, op. cit., p. 73; Prof. Arh. H. Maicu, Arhitectura sovietică, în „Arhitectura”, nr. 8 (aug.)/1951,
p. 10-21; Arh. H. Marcus, „Arhitectura i Stroitelstvo” – recenzie, în „Arhitectura”, nr. 4-5 (apr.-mai)/1950, p. 176-182;
idem, „Arhitectura i Stroitelstvo”, nr. 2/1950 – prezentare, în „Arhitectura”, nr. 1 (ian.)/1951, p. 32-38; idem,
„Arhitectură şi construcţii”, nr. 4-11/1950 – prezentare, în „Arhitectura”, nr. 3 (mart.)/1951, p. 22 şi urm.; ***, Arhi-
tectura (articol din Marea Enciclopedie Sovietică – vol. III, ed. I-a, 1950, Editura Marea Enciclopedie
Sovietică), în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 9 (sept.)/1951, p. 1-4; Arh. A. Moisescu, „Arhitectura URSS”, nr. 1,
2, 3/1952 (Recenzie), în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 4-5 (apr.-mai)/1952, p. 67 şi urm.; idem, „Arhitectura
URSS”, nr. 4 – Aprilie 1952, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 6-7 (iun.-iul.)/1952, p. 43-47; idem, „Arhi-
tectura URSS”, nr. 6/1952 – Recenzie, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 11 (nov.)/1952, p. 34-39; idem,
Metropolitanul Moscovei, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 12 (dec.)/1952, p. 35 şi urm.; N. Bâlinkin (m.c. al
Academiei de Arhitectură din U.R.S.S.), Activitatea Academiei de Arhitectură din U.R.S.S. pe anul 1952, în
„Arhitectură şi urbanism”, nr. 6-7 (iun.-iul.)/1952, p. 42; Arh. N. Sburcu, Arhitectul rus Bajenov, în „Arhi-
tectură şi urbanism”, nr. 11 (nov.)/1952, p. 25-33; ***, Conţinut de idei şi măestrie în creaţia arhitectului
(Traducere din „Arhitectura U.R.S.S., nr. 3/1952), în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 6-7 (iun.-iul.)/1952, p. 36-41;
Prof. Arh. Dr. L. Adler şi Arh. Z. Solomon, Problemele de arhitectură a construcţiilor industriale sovietice de
după război, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 9 (sept.)/1951, p. 10-18; idem, Arhitectura ansamblelor indus-
triale în cel de al doilea şi al treilea plan cincinal stalinist, în „Arhitectura”, nr. 7 (iul.)/1951, p. 7-13 şi 30-31;
idem, Reconstrucţia marilor uzine în perioada celui de al doilea şi al treilea plan cincinal în U.R.S.S., în
„Arhitectura”, nr. 6 (iun.)/1951, p. 9-17; idem, Desvoltarea arhitecturii industriale în Uniunea Sovietică, în
„Arhitectura”, nr. 4 (apr.)/1951, p. 16-22; Arh. Dr. L. Adler, Arh. Z. Solomon, Arh. A. Mihăilescu, Arhi-
tectura construcţiilor industriale în cursul primului plan cincinal stalinist, în „Arhitectura”, nr. 5 (mai)/1951,
p. 9-19; ***, Apariţia agro-oraşelor sovietice, în „Arhitectura”, nr. 4 (apr.)/1951, p. 29; Arh. R.O. Laurian,
Arhitectura parcurilor în U.R.S.S., „Arhitectura”, nr. 4-5 (apr.-mai)/1950, p. 153-160; ***, Revista presei
sovietice, în „Arhitectura”, nr. 4-5 (apr.-mai)/1950, p. 189; ***, Problemele învăţământului arhitecturii în desba-
terea sesiunii a X-a a Academiei de Arhitectură a U.R.S.S., în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 1-2 (ian.-febr.)/1952,
p. 33-39; ***, Prezentarea revistei „Arhitectura U.R.S.S.” nr. 1 – Noembrie 1951, în „Arhitectură şi urba-
nism”, nr. 1-2 (ian.-febr.)/1952, p. 55-58; M. Rzianin (membru activ al Academiei de Arhitectură a U.R.S.S.),
Arhitectura în R.P.R., în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 9-10 (sept.-oct.)/1952, p. 21-25; S.E. Cernâşev (vice-
preşedinte al Academiei de Arhitectură a U.R.S.S.), Arhitectura unui popor liber, în „Arhitectură şi urba-
nism”, nr. 9-10 (sept.-oct.)/1952, p. 26-29.

CEEOL copyright 2021

CEEOL copyright 2021

116 GABRIEL CATALAN

Printre arhitecţii sovietici elogiaţi în R.P.R. ca fiind foarte pricepuţi şi un exemplu

demn de urmat se aflau: Joltovski, Fomin, Şciusev, Rudnev, Mordvinov, Bâcova,
Taranov, Dadaşev, Ghelfreich, Ioffan, Kolli, Arkin, Zaharov, Râşkov, Andreev,
Trapeznikov, Pasohin, Mexenţev, Uscinov, Poliacov, Baburov, Lebedev, Svaricov,
Markelov, Loveiko, Zaslavski, Steller, Stramentov, Zvezdin40.
Rolul consilierilor sovietici a fost (şi în acest domeniu) esenţial pentru acţiunea de
sovietizare. Încă din 1949, guvernul comunist de la Bucureşti cerea ajutorul „fratelui
mai mare” de la Moscova pentru proiectele de (re)construire a Teatrului Naţional din
Bucureşti şi a studiourilor cinematografice de la Buftea, solicitând specialişti în astfel de
construcţii, printre care tehnicieni, ingineri şi câte un arhitect pentru fiecare din cele
două obiective. Arhitectul, specialist în ambele tipuri de proiecte, trimis în R.P.R., a fost
consultantul sovietic Gh. L. Lavrov. El era secondat de „tehnologi specialişti”
conaţionali, care urmau să ajungă în capitala României „democrat-populare” „pentru a
ajuta colectivul de arhitecţi şi tehnicieni români la întocmirea planurilor definitive ale
acestor construcţii”41. Cu acelaşi prilej, executivul român adresa celui sovietic
rugămintea „ca arhitecţii români care lucrau la aceste proiecte să meargă în U.R.S.S.
pentru a prezenta anteproiectele şi a primi pe loc consultările şi îndrumările necesare”,
fiind propuşi pentru această vizită arhitecţii Pompiliu Macovei (din colectivul de lucru
pentru proiectul Teatrului Naţional), G. Pătraşcu şi Ioana Grigorescu (din colectivul de
lucru pentru proiectul Studiourilor Cinematografice)42.
De asemenea, în martie-aprilie 1950, la propunerea responsabilului de proiect – arhi-
tectul şi inginerul Horia Maicu şi în baza convenţiei bilaterale din 5 februarie 1950
privind detaşarea specialiştilor (consilierilor) sovietici în România, autorităţile române
cereau Kremlinului specialişti tehnicieni sovietici pentru lucrările de construcţie a Casei
Scânteii, inclusiv „cunoscători în problemele actuale de apărare pasivă”, după ce, în
prealabil, un colectiv de la Comandamentul Apărării Pasive se consultase cu „tovarăşii
consilieri sovietici de la Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului”43.
Totodată, Ministerul Construcţiilor (şi al Materialelor de Construcţii) şi Comitetul
de Stat pentru (Arhitectură şi) Construcţii de pe lângă Consiliul de Miniştri cereau anual
guvernului român să intervină pe lângă guvernul sovietic (direct sau prin Ministerul
Comerţului Exterior) pentru a obţine acordul acestuia în privinţa prelungirii perioadei de
rămânere în R.P.R. a acestor specialişti sovietici, arhitecţi şi/sau ingineri constructori ca
Ivan Andreevici Zvezdin şi Teodor Stefanovici Kastanov sau a înlocuirii lor cu alţi
consilieri sovietici specializaţi profesional în domeniul arhitecturii, sistematizării şi
construcţiei oraşelor ori ingineriei, buni cunoscători ai problemelor organizatorice şi de
funcţionare specifice Comitetului de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii al URSS şi
Direcţiei de Arhitectură a RSFSR44.
Din anul 1948 a început acţiunea de standardizare, de tipizare în proiectare şi de
introducere a metodelor industriale în construcţii, astfel că primele prefabricate de beton
au apărut în 194945.
40
Vezi „Arhitectură şi urbanism”, nr. 6-7 (iun.-iul.)/1952, p. 41; nr. 9-10 (sept.-oct.)/1952, p. 6.
41
ANIC, fond C.C. al P.C.R., Secţia Relaţii Externe, Alfabetic, dosar 6 U/1944-1951, f. 78.
42
Ibidem, f. 78-79.
43
Ibidem, f. 108-113; Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goşu (editori), Istoria comunismului din
România. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1965), Bucureşti, Editura Humanitas, 2009, p. 257
(doc. 53); Romulus Rusan (coord.), România în timpul războiului rece. Scurtă cronologie a evenimentelor,
instituţiilor şi mentalităţilor (1945-1989), Bucureşti, Editura Fundaţiei Academia Civică, 2008, p. 29.
44
Vezi, de exemplu, H.C.M. nr. 2304/11 iulie 1953, H.C.M. nr. 3014/8 septembrie 1953, H.C.M. nr.
3768/6 noiembrie 1953 şi H.C.M. nr. 4029/3 decembrie 1953.
45
Gh. Curinschi Vorona, op. cit., p. 336, 342, 344-346, 348.

CEEOL copyright 2021

CEEOL copyright 2021

DESPRE SOVIETIZAREA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 117

Planul anual de stat din 1949 a adus şi înfiinţarea Institutului de Proiectări

Industriale şi a Institutului de Proiectări de Construcţii, iar printr-o hotărâre a Comite-
tului Central al P.M.R. şi a Consiliului de Miniştri al R.P.R. din mai 1949 s-a decis
sistematizarea şi construcţia unor ansambluri de locuinţe în oraşele dobrogene (mai ales
la Cernavodă, Medgidia şi Năvodari) de pe linia Canalului Dunăre-Marea Neagră, al
cărui şantier tocmai se deschisese (pe care liderii comunişti români şi sovietici îl
concepuseră şi pentru a grăbi exterminarea deţinuţilor politici, între care s-a aflat şi
G.M. Cantacuzino, care a cunoscut direct acest infern numit „Canalul”)46.
Printre contribuţiile teoretice în spiritul internaţionalismului proletar şi revolu-
ţionar, anticosmopolitismului şi marxism-leninismului în proiectare, sistematizare şi
urbanism, le menţionăm pe cele de la prima conferinţă a institutelor de proiectare din
5-6 august 1949 de la Bucureşti (Marcel Locar, Aspecte ideologice în proiectare şi
N. Ghica-Budeşti, Problemele urbanismului), ca şi altele prezentate la diverse confe-
rinţe şi congrese sau la manifestările din cadrul cercurilor şi colectivelor de arhitecţi din
institute, întreprinderi de profil, asociaţii etc. (Institutul de Proiectări de Construcţii – IPC,
Institutul de Proiectări Metalurgice – IPROMET, Institutul de Proiectare a Construcţiilor,
Lucrărilor Edilitare şi Urbanism – IPCLEU, Asociaţia Ştiinţifică a Inginerilor şi Tehni-
cienilor – ASIT/AST, ARLUS, Sovromconstrucţia) şi uneori publicate ulterior (N. Bădescu,
Impresii din călătoria de studii în U.R.S.S. – 1950, Împotriva cosmopolitismului şi arhi-
tecturii burgheze imperialiste – 1950 şi Forma naţională în arhitectura socialistă – 1951;
Gustav Gusti, Trăsăturile noului oraş socialist în proiectarea urbanistică din R.P.R. – 1950
şi Proiectarea economică a lucrărilor de construcţii – 1951; Horia Maicu, Despre proiec-
tarea Casei Scânteii – 1950; M. Bercovici, Realismul socialist în arhitectură – 1950;
Pompiliu Macovei, Probleme de creaţie în arhitectura R.P.R. – 1952; M. Locar, Pe
drumul unei noi arhitecturi în R.P.R. – 1952)47.
De-a dreptul demagogice şi demne de veritabili politruci erau unele editoriale şi
materiale semnate de Gustav Gusti48, Titu Evolceanu49, Pompiliu Macovei50, Cezar
Lăzărescu51, R. Laurian52 şi Duiliu Marcu53.
În 1952, în urma altor hotărâri ale partidului-stat, datate 13 noiembrie, „cu privire
la construcţia şi reconstrucţia socialistă a oraşelor şi organizarea activităţii în domeniul
arhitecturii şi construcţiilor”, a fost reorganizat întreg domeniul şi s-au înfiinţat Comi-
tetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii54 (din 1959, Comitetul de Stat pentru
Arhitectură, Construcţii şi Sistematizare, prescurtat C.S.C.A.S.), cu o reţea de instituţii
regionale şi orăşeneşti („Secţiuni de arhitectură şi sistematizare”, respectiv o Direcţie pe
lângă Sfatul Popular al Capitalei) în subordine; funcţia de arhitecţi şefi ai oraşelor; un
46
Gr. Ionescu, Arhitectura în România. Perioada anilor 1944-1969, p. 18-19 şi 46-47.
47
O. Velescu, op. cit., p. 74; „Arhitectura”, nr. 4-5 (apr.-mai)/1950, p. 132; nr. 1 (ian.)/1951, p. 2; nr. 6
(iun.)/1951, p. 1-2; nr. 7 (iul.)/1951, p. 29-30; „Arhitectură şi urbanism”, nr. 1-2 (ian.-feb.)/1952, p. 3-16 şi
53-54 şi nr. 9-10/1952, p. 30-58.
48
Aniversarea a 30 de ani de luptă glorioasă a Partidului, în „Arhitectura”, nr. 5 (mai)/1951, p. 1-3.
49
Electrificarea ţării, urbanismul şi arhitectura, în „Arhitectura”, nr. 5 (mai)/1951, p. 5-8.
50
Deschiderea expoziţiei „Arhitectura în R.P.R.” la Moscova, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 4-5
(apr.-mai)/1952, p. 65-66.
51
Din practica proiectării oraşelor, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 12 (dec.)/1952, p. 16-25.
52
Reconstrucţia socialistă a oraşului Bucureşti, în „Arhitectură şi urbanism”, nr. 12 (dec.)/1952, p. 6-15.
53
Perspective luminoase sunt deschise de Hotărârile Partidului şi ale Guvernului, în „Arhitectură şi
urbanism”, nr. 12 (dec.)/1952, p. 3-4.
54
Anterior se numea Comitetul de Stat pentru Construcţii de pe lângă Consiliul de Miniştri al R.P.R., iar
preşedintele său era şi a rămas din 1952 până în 1955 Nicolae Bădescu, cel care din 1949 era şi director adjunct al
Institutului de Proiectări din Ministerul Construcţiilor (vezi Membrii C.C. al P.C.R. 1945-1989. Dicţionar, p. 87).

CEEOL copyright 2021

CEEOL copyright 2021

118 GABRIEL CATALAN

institut special pentru proiectarea oraşelor şi a construcţiilor publice şi de locuit

(I.S.P.R.O.R.), plus altul special înfiinţat pentru Capitală – „Proiect Bucureşti”; unul de
învăţământ superior – Institutul de Arhitectură (pe baza Facultăţii de Arhitectură a Insti-
tutului de Construcţii din Bucureşti) şi altul de cercetare – Institutul Ştiinţific de Arhi-
tectură (în cadrul Academiei R.P.R.), precum şi Uniunea Arhitecţilor din R.P.R. (pe
lângă care funcţionau Casa Arhitectului şi Fondul de Arhitectură), instituţii socio-profe-
sionale având ca scop centralizarea şi controlarea întregii activităţi a arhitecţilor55.
Pentru a stimula „întrecerea socialistă” desfăşurată între institutele de proiectare
din toate ramurile de producţie din toată ţara, la propunerea Consiliului Central al Sindi-
catelor din R.P.R. şi a Comitetului de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii, Secre-
tariatul C.C. al P.M.R. aproba, în 1955, instituirea unui steag roşu care urma să se
acorde semestrial institutelor de proiectare fruntaşe56.
În concluzie, putem afirma că şi în arhitectură, la fel ca în toate artele şi, în
general, în toate domeniile societăţii româneşti, sovietizarea s-a produs prin aceleaşi
practici totalitare şi instituţii centralizate şi politizate, subordonate partidului-stat
comunist, un rol esenţial avându-l nu doar nomenclatura şi consilierii sovietici, ci şi
arhitecţii politruci, câţiva chiar foşti ilegalişti, care activau intens pentru trasarea şi
aplicarea noilor direcţii şi metode inspirate sau direct copiate după modelul sovietic.

ABOUT THE SOVIETIZATION OF ROMANIAN ARCHITECTURE (1947-1955)

(Summary)
Keywords: architecture, socialist realism, propaganda, Soviet model
The Stalinist transformation of the Romanian culture and society was the consequence of
the military Russian occupation of the country and of the political actions of the new government
leaded by Romanian Communist Party, who imposed the Soviet model by force, terror and
propaganda.
Since 1947/1948 the architecture are under the control of the economic and agitation and
propaganda sections of the Central Committee of the Romanian Communist Party. Also, the
communist government had a department of architecture, constructions and urbanism.
The socialist realism, the architectural style (for example, the block-buildings of Jiului
Valley, Medgidia, Braşov and Bucharest, the bridges, the gas pipe Agnita-Botorca, the tunnels
and railways like Bumbeşti-Livezeni, the factories, the Danube-Black Sea Channel, the National
Theatre or Spark/Press House), the soviet counsellors and specialists, the anti-cosmopolite
campaign, the lectures, textbooks and published works, the design offices, town planning
institutes and branch associations, the exhibitions and projects, all that were presented as
phenomenal achievements of the new era, according to the Soviet model.
Very few architects are suffered or died in the jail (George Matei Cantacuzino, Ioan D.
Enescu), many others choose to adopt a wait and see policy and finally are marginalized (Petre
Antonescu, Ştefan Balş, Constantin Iotzu, Constantin Jora), some make the choice to go in the
exile (Haralamb Georgescu is the best example) but the absolute majority is formed of the Party
activists and even members of the Nomenklatura, many of them with Jewish origin (Pompiliu
Alexandru Macovei, Gustav Gusti, Micu Goldenberg, alias Horia Maicu, Nicolae Bădescu, Octav
Doicescu, Ascanio Damian, Harry Stern, Dorian Hardt, Marcel Locar, Grigore Ionescu, Cezar
Lăzărescu, Mircea Alifanti).
Like all the arts and sciences, under communism, architecture knows the same totalitarians
practices and values.

55
Gr. Ionescu, Arhitectura în România. Perioada anilor 1944-1969, p. 19-20; „Arhitectură şi urba-
nism”, nr. 11 (nov.)/1952, p. 1-3.
56
ANIC, fond C.C. al P.C.R., Cancelarie, dosar 111/1955, f. 1-5.

CEEOL copyright 2021