Manastirea Vacaresti

Manastirea Vacaresti
Manastirea Vacaresti, impreuna cu orice referire la aceasta, naste in sufletul
fiecarui crestin roman un soi de tristete tacuta. Nimic nu se mai poate face, poate
doar e recladire intocmai a trecutului, ca o dovada a coloanei vertebrale a neamului
romanesc.Daramarea manastirii din Vacaresti este vazuta ca fiind "unul dintre cele
mai mari asasinate culturale din istoria Romaniei".
Manastirea Vacaresti era un ansamblu arhitectonic in stil brancovenesc si
este reprezentativa pentru arta romaneasca a secolului al XVIII-lea. Aceasta
manastire nu "a plecat" singura dintre noi, ci impreuna cu o intreaga salba de sfinte
locasuri, monumente unice de arhitectura, cultura si spiritualitate romaneasca. In
perioada anilor 1980, nu mai putin de 22 de lacasuri de cult au cazut prada
necredintei si inculturii, fiind rase de pe fata pamantului, translatate sau ascunse
dupa blocuri.

"Vacaresti" este un nume cu mai multe potentiale genealogii. Dupa parerea unora,
acesta s-ar datora faptului ca mosia ar fi apartinut familiei boierilor Vacaresti. Alte
pareri sustin ca toponimul nu are nici o legatura cu familia Vacarescu si ca explicatia
s-ar afla fie in ocupatia satenilor de alta data - cresterea vitelor, fie ca ar fi derivata
din birul care se platea odinioara de catre crescatorii de animale - "vacaritul".

Manastirea Vacaresti - istoria unei rani nationale deschise

Manastirea Vacaresti nu avut soarta binecuvantata a acelor biserici
translatate, care s-au ascuns din calea celor cu inima impietrita la sacru si frumos.
Nici nu era posibil de altfel, ca "cea mai mare manastire din sud-estul Europei" sa
fie ascunsa in spatele a ceva. Ce ar fi putut ascunse o asemenea ctitorie si o
asemenea minunatie?! Tot ceea ce este la vedere risca lupta pe fata a diavolului, de
aceea nu putine dintre sfintele locasuri de odinioara erau zidite laturalnic, mai in
dos, spre "a nu deranja" pe cei care cautau pricina crestinilor.

Piatra de temelia a Manastirii Vacaresti a fost pusa la anul 1716, de catre Nicolae
Mavrocordat, primul domnitor fanariot din Tara Romaneasca, om de mare cultura si
rafinament. In anul 1730 acesta moare din cauza ciumei si este inmormantat chiar
in biserica ridicata de el, din cartierul Vacaresti.

Lucrarile la aceasta manastire au fost terminate in anul 1722, iar la 24 septembrie

1724 a fost sfintita biserica manastirii cu hramul Sfanta Treime- cladire grandioasa,
insumand o seama de elemente arhitectonice brancovenesti si influente ale
barocului muntean, considerata de unii istorici ca "o incununare a stilului
brancovenesc din Tara Romaneasca". Asezamantul era bogat inzestrat si cu o
pozitie privilegiata fata de celelalte manastiri.

Nicolae Mavrocordat, in dragostea lui pentru cultura, a infiintat aici o scoala in limba
greaca, o tiparnita de sub teascurile careia au vazut lumina zilei cateva carti
importante in 1741 si, ceea ce este mai important, a instalat la Vacaresti o
biblioteca de proportii, cunoscuta ca fiind una dintre cele mai mari si mai complete
din Europa acelei epoci. Un catalaog al Bibliotecii de la Vacaresti, din anul 1723, si
care se pastreaza inca, confirma numarul de 237 de autori. Din pacate, dupa

moartea domnitorului, biblioteca s-a imprastiat.

La conducerea Tarii Romanesti vine insa fiul sau, Constantin Mavrovordat, cel care
va si continua lucrarea tatalui. El construieste, mai inainte de anul 1736, Paraclisul
de la Manastirea Vacaresti (pe latura estica a incintei) si o noua curte. Ansamblul
astfel format se intindea pe 18.000 de metri patrati si era cel mai important
monument de arhitectura al secolului al XVIII-lea si, totodata, cea mai mare
manastire din sud-estul Europei.

In anul 1848, minunata incinta de la Vacaresti, zidita ca izvor al pacii si al rugaciunii,

va deveni loc de detentie pentru capii revolutiei. Din anul 1864, manastirea se
transforma in inchisoare oficiala de stat. Tot acum va incepe si decaderea acestei
ctitorii: zidurile sunt zguduite de cutremure, iar lipsa de interes a autoritatilor
determina degradarea continua a edificiului.

In trista Inchisoare de la Vacaresti au fost inchise personalitati ale vietii culturale si

politice romanesti intre care scriitorii Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Ioan Slavici,
Mircea Damian, episcopul greco-catolic Vasile Aftenie, Corneliu Zelea Codreanu, si
altii. Liderul legionar Corneliu Zelea-Codreanu, dupa cum el insusi marturisea, a luat
numele organizatiei pe care a intemeiat-o - "Legiunea Arhanghelul Mihail " - fiind
inspirat de Icoana Sfantului Arhanghel Mihail, aflata pe usa din dreapta a altarului
bisericii mari de la ManastireaVacaresti.

Din mila Domnului, in anul 1973, lumea arhitectilor bucuresteni avea sa primeasca
o veste imbucuratoare: Inchisoarea Vacaresti este dezafectata si se demareaza
preoiectul de restaurare a lacasului de rugaciune. Lucrarea de reabilitare-restaurare
a fost incredintata unui colectiv de specialisti condus de arhitecta Liana Bilciurescu.

Arhitectul Gheorghe Leahu, cel care raspundea de numeroase lucrari de arhitectura

din zona Berceni, Oltenitei, Piata Sudului, a vizitat santierul impreuna cu cativa
colegi entuziasti, dornici sa afle ce se ascundea de atata timp in spatele zidurilor de
cetate ale Manastirii Vacaresti. Pe vremea aceea, Gheorghe Leahu nici nu banuia ca
va fi autorul celei mai dramatice marturii despre distrugerea importantului
monument.

Cu putin timp inainte de cutremurul din 1977, latura de est, cuprinzand Casa
Domneasca, Galeria pe doua nivele, Paraclisul si o parte din Staretie erau aproape
in intregime restaurate, urmand ca lucrarile sa continue si la Biserica cea mare.
Cutremurul din 1977 avea sa produca cateva stricaciuni lacasului de cult, dar care,
se pare, nu i-ar fi afectat structura de rezistenta, astfel incat sa necesite demolarea.

In anul cutremurului, Directia Monumentelor Istorice a fost desfiintata si patrimoniul

arhitectural al tarii a ramas la discretia conducerii comuniste atee. Harta
Bucurestiului devenise o tabla de joc pe care presedintele Nicolae Ceausescu o
modifica dupa bunul plac, punand la pamant cartiere intregi, mutand sau distrugand
biserici si monumente culturale. Pentru hotararile luate in acea perioada se fac
responsabili si urmatorii functionari: primarul Gheorghe Pana, vicepresedintii
primariei Dumitru Necsoiu si Nicolae Iordache, directorul Proiect Bucuresti,
Constantin Jugurica si arhitectul sef al orasului, Paul Focsa.

Asupra cuibului de rugaciune de la Manastirea Vacaresti, mania diavolului s-a aprins

in trista zi de 2 decembrie 1984. Nicolae Ceausescu a facut aici o vizita neanuntata.
Avand antipatii fata de aceasta zona, el a ordonat sa se studieze amplasarea unui
nou tribunal peste ansamblul Manastirii Vacaresti. Se crede ca Ceausescu ura acest
loc - Vacaresti - pentru ca aici fusese inchis, ca detinut de drept comun sau politic,
in tinerete.

Intelectualii responsabili de soarta acestui monument istoric de o valoare

inestimabila, cat si pentru toti crestinii, au urmat zile si nopti de cosmar, in

incercarea disperata de a gasi o metoda de salvare. S-a apelat la toate mijloacele

omenesti posibile: memorii, proteste scrise, unele dintre ele citite chiar la "Europa
Libera", in paralel cu propunerea unor solutii tehnice in masura sa evite demolarea
edificiului. Zadarnic insa! Dumnezeu a fost singurul care le-a loc in socotinta
dragostea si durerea.

Memorii semnate de personalitati culturale ale vremii - Constantin Noica, Geo

Bogza, Mihai Sora, Dan Nasta, Zoe Dumitrescu-Busulenga, Dinu C. Giurescu, Grigore
Ionescu, Victor Ivanovici, Florin Rotaru, Razvan Theodorescu, Peter Derer - nu au
putut sensibiliza in nici un fel clanul dictatorial, care incepuse practic distrugerea.

Manastirea Vacaresti - cea mai izbutita biserica din lumea ortodoxa

In presa vremii apareau articole care-l omagiau pe Ceausescu si tristele lui
fapte. La inceputul anului 1986, pe numai putin de 9 coloane, apare in revista
Saptamana articolul "Minciuna are picioare scurte", semnat de Corneliu Vadim
Tudor. Iata un fragment: "Hotararea conducerii de partid si de stat de a construi un
centru civic, pe masura imperativelor epocii pe care o traim, a fost intampinata cu
reala bucurie de locuitorii Capitalei. Nu este nici un motiv de suparare, ci
dimpotriva, cetatenii orasului se mandresc sa participe in mod direct la o lucrare pe
cat de nobila, pe atat de utila". Iar la sfarsitul textului, scrie: "Capitala Romaniei
traieste acum cel mai frumos moment urbanistic din intreaga sa existenta, iar
bucuria locuitorilor sai nu poate fi adumbrita de nici o propaganda ostila si

mincinoasa."

Atunci, pe vremea celui "mai frumos moment urbanistic", cum il denumea Vadim,
au fost distruse, translatate sau mutilate zeci de biserici, a disparut o cincime din
suprafata construita a vechiului Bucuresti, s-au distrus Spitalul Brancovenesc,
Institutul Medico-Legal "Mina Minovici", capela acestuia si inegalabila Manastire
Vacaresti, pe care marele arhitect G. Cantacuzino o numea "cea mai izbutita
biserica din lumea ortodoxa".

La sfarsitul lui martie 1985, profesorul Panait I. Panait, directorul Muzeului de

Istorie si Arta a Municipiului Bucuresti sesizeaza Studioul Buftea ca in timpul
operatiunilor de filmare, conduse de regizorul Sergiu Nicolaescu pentru un film cu
subiect de razboi, a fost afectat grav monumentul istoric de la Vacaresti .

Fusese un film acolo. Se spunea ca tocmai se turnase acolo un film pentru ca se stia
ca va fi demolata manastirea si prin urmare se putea face orice. Alt lucru socant era
ca se puteau observa gesturi de vandalism, gestul unor oameni fara Dumnezeu care
stiu ca pot face orice intr-un loc care va fi demolat.
In incinta manastirii s-au folosit aruncatoare de flacari, petarde si o mare masa de
ostasi si vehicule grele, tunuri si tancuri. In adresa se mentionau fapte grave de
vandalism in timpul filmarilor, printre care: "fracturarea crucii din marmura a unuia

dintre ctitorii manastirii, domnitorul Constantin Mavrocordat; fortarea lacatelor si a

drugilor de fier care inchideau paraclisul, precum si a usii altarului Bisericii Mari".

Aceasta opera de distrugere a fost intregita de niste tigani pripasiti in zona, care au
gasit usile lacasului deschise. Au intrat si au pus mana pe tot ce le-a iesit in cale. In
carutele lor s-au descoperit ulterior valoroase icoane pe lemn datand din secolul al
XVIII-lea. Din fericire, acestea au putut fi recuperate la timp .

Luna decembrie a anului 1986 a fost trista pentru bucuresteni. Manastirea Vacaresti,
inima care batea pentru ortodoxia romaneasca , dispare pentru totdeauna de pe
pamant, ramanand doar in fotografii si in amintirile oamenilor. Orasul parea asediat,
cu sufletul smuls din piept. Rani adanci rasareau zilnic in trupul lui, buldozerele
sfartecau cu dintii lor mari bucati din biserici vechi, sfaramau sfintii pictati pe ziduri,

zdrobeau icoane. Bucurestenii stateau pe margini si plangeau neputinciosi.

Demolarea finala a Manastirii Vacaresti era o demolare care simula in exterior

salvarea, care simula o miscare perfect controlata de Ministerul Culturii si de
organismele de patrimoniu national. Se sugera ca ansamblul de la Vacaresti a
suferit foarte mult de pe urma cutremurelor si ca nu exista o solutie de salvare a
manastirii.

In cartea sa "Distrugerea Manastirii Vacaresti", arh Gh. Leahu consemneaza

emotionant: "Pe 11 decembrie 1986, dupa-amiaza, inainte de inserare, cand nu te
mai puteai apropia de fosta manastire din cauza cordoanelor de securisti si de
militari ce inconjurau zona, am trecut cu jale in suflet, prin Piata Sudului, sa-mi iau
ramas bun de la fostul monument. Intreaga incinta din fata nu mai exista: Casa sau
Palatul Domnesc si Staretia erau fara acoperisuri si fara zidurile de la etaje, din
biserica se smulgeau ferestrele, lasand mari orbite negre in zidurile sfaramate. Pana
la 15 decembrie 1986, in preajma Craciunului, terenul pe care fusese ridicata, intre
anii 1716-1740, falnica manastire, era complet liber, totul fusese ras de pe fata
pamantului."

Manastirea Vacaresti - ambiguitatea unei triste hotarari

Daramarea manastirii nu a fost doar dorinta de a cuceri acel teren si de a
ridica pe acel loc ecclezial o constructie laica, comunista. Au existat momente de
ambiguitate uimitoare in acea vreme. Vacarestiul era santier al tineretului comunist;
se planuia un fel de santier in care munca tinerilor sa contribuie la restituirea
ansamblului monastic. Deci se planuia conservarea lui si era un santier foarte
complex.

Extraordinar era ca manastirea renastea. Caci manastirea fusese modificata in

secolul al XIX-lea si serios adaptata de comunisti pentru a deveni penitenciar.
Chiliile fusesera transformate in celule, toate ferestrele fusesera obturate, existau
celule cu un belciug imens de care erau legate lanturi, totul avea un aspect sinistru.
Se vedea cum renasteau arcaturile elegante de traditie brancoveneasca. La un
moment dat, cu putin inainte de demolare, incepuse sa se intrevada starea finala a
ansamblului, paraclisul cu coloanele in solzi de o mare suplete, extraordinar.
Manastirea era aproape gata renovata in momentul demolarii.

Manastirea Vacaresti - ultimul preot de la Vacaresti

Dumitru Argint a fost ultimul preot ortodox care a slujit aici inainte de
distrugerea sfantului lacas. Povestea vietii acestui om cu suflet de heruvim, milos,
darnic, tata iubitor, ar putea face subiectul unui roman, dureros de adevarat. Fiica
sa, doamna Elena Visinescu, ne-a povestit prin ce calvar a trecut preotul Argint in
timpul terorii comuniste.

"Tata s-a nascut la 16 iunie 1907 in comuna Siscani, judetul Husi. A fost pe front in
cel de-al Doilea Razboi Mondial, in regimentul 2 Dorobanti. Era preot capitan. A
primit multe decoratii, printre care Steaua Romaniei cu spada, pentru pretioasele
servicii spirituale. Tot timpul cat a stat pe front, in genunchi prin transee, in frig,
ploaie si zloata, cu bombele explodand deasupra lui, a avut la piept o fotografie dea noastra, cu mama, cu sora mea si cu mine. O pastrez si acum. E mototolita pentru
ca a tinut-o la inima, intr-un buzunar".
Dupa terminarea razboiului preotul Argint slujeste, incepand cu 17 iulie 1947, la
Manastirea Vacaresti. Tot in acelasi perimetru se afla si temuta inchisoare. Din cand
in cand, detinutii erau lasati sa vina la slujba in biserica. In timpul spovedaniei unii
dintre ei ii dadeau preotului biletele pentru familie.

Urmarit indeaproape de Securitate, parintele Argint este acuzat la un moment dat

ca duce corespondenta intre puscariasi si rudele lor. El mai este invinut si de
tiparirea unor manifeste anticomuniste. "Imi amintesc perfect, de parca ar fi fost ieri
- marturiseste fiica preotului - tata ma trimitea adesea la parintele Nica Tuta, langa
Patriarhie, sa duc literele de plumb, cu care se tipareau manifestele. Eu atunci nici
nu stiam ce fac, pentru ca nu-mi spunea. Imi zicea atat: nu te uita in stanga, nu te
uita in dreapta! Mergi inainte si nu te opri decat atunci cand il vezi pe parintele
Tuta!"
Pe 10 august 1948 preotul Argint a fost arestat. In miez de noapte, o masina neagra
a Securitatii a urcat scrasnind din roti pe Dealul Mitropoliei, acolo unde locuia el cu
familia. "Ce faci parintele, te tii de corespondente cu detinutii?", l-au intrebat agentii
in timp ce-l urcau in masina. De atunci, sotia si cele doua fiice nu l-au mai vazut
multa vreme.

Parintele Dumitru Argint a fost "arestat pentru multiplicarea de publicatii interzise"

si condamnat de Tribunalul Militar Bucuresti la 4 ani si 6 luni inchisoare. Ulterior i s-a
mai adaugat o pedeapsa suplimentara de 5 ani. Pentru familie a urmat o perioada
crancena. Preoteasa era invatatoare de profesie, dar nu mai avea voie sa practice
aceasta meserie. Asa ca a fost nevoita sa se angajeze ca muncitoare la Uzinele
Chimice Romane. Trebuia sa-si intretina cele doua fiice.
"Biata mama, niciodata nu s-a plans, dar noi stiam ce e in sufletul ei. Venea acasa
franta de oboseala, cu mainile tremurand. Avea bratele ei albe si frumoase pline de
vanatai si de rani, pentru ca trebuia sa care zeci de suluri de linoleum singura".

Viata a fost nemiloasa. Elena si-a "serbat" majoratul fiind la "vorbitorul" de la

Poarta-Alba, privindu-si tatal incatusat, dupa garduri de sarma ghimpata. Apoi a fost
mutat la Aiud, Caransebes, Jilava. Torturat, batut, umilit, preotul Dumitru Argint a
indurat ca un martir totul. Cand s-a eliberat, era o mana de om. Slab si trist.
Niciodata nu a vorbit familiei despre durerile suferite in inchisoare. Niciodata nu s-a
plans. A lucrat ulterior ca zilier, muncitor necalificat, tamplar, apoi gestionar de
materiale. In cele din urma i s-a permis sa fie preot din nou, in 1966 dandu-i-se
Parohia 23 August. Din anul 1967 pana in 1977 a fost preot paroh la o biserica din
Balta Alba. A fost chemat la Domnul in data de 16 mai 1988, la 81 de ani.

Manastirea Vacaresti - o trista amintire a capitalei si a Romaniei

Azi, locul unde se ridica spre cer Manastirea Vacaresti e pustiu si rece.
Ceausescu, in necredinta si impietrirea lui, ar fi vrut sa construiasca acolo ceva ce
nu s-a mai pomenit in toata lumea. Un edificiu grandios al "epocii de aur", un
complex care sa aiba o sala de sport si congrese, cu 12.000 de locuri. Pana in
decembrie 1989 au fost realizate lucrarile de infrastructura si subsoluri multiple,
care, insa, au ramas in forma de santier.

Tiganii au furat tot ce au gasit. Au taiat fiare, au rupt caramizi. Acum, mormane de
gunoaie, fiare si bucati de mobila putrezesc intr-o lumina agonizanta si iute, aratand
cat de mult le pasa celor responsabili de aceasta zona.
Locul unde se afla Manastirea Vacaresti se afla pe Calea Vacaresti, nr. 391-393.

Manastirea Vacaresti - ramasite din trupul manastirii

Din cei peste 2.000 de metri patrati de pictura murala nu s-au putut salva decat
aproximativ 100 de metri patrati. Picturile murale recuperate de la Manastirea Vacaresti - 24
de fresce mare - au fost restaurate intre anii 1990-2008 si se afla in proprietatea Muzeului
Municipiului Bucuresti. Din ansamblul manastirii s-au mai pastrat si alte ramasite,
imprastiate prin muzee si manastiri.
Un fragment din fresca de laManastirea Vacaresti, demolata in 1984, se afla acum in colectia
Manastirii Stavropoleos. La Palatul Mogosoaia, la parter, sub scara, se afla o macheta a
disparutei Manastiri Vacaresti, cel mai mare ansamblu monastic din tara, incununarea epocii
brancovenesti. Fragmente din sculpturile ei se pastreaza inca afara, in fosta livada, intr-un
sopron improvizat pe malul lacului.

Bibliografie:
M. Vlasie Drumuri spre mnstiri , Ed. Bunavestire , Bacu, 1997
Preot Petre V. Dicu Istoria Bisericii Romne. Manuscris, perioada 1793-1810
Gh. Leahu -Distrugerea Manastirii Vacaresti
Alexandru Panaitescu -Remember Manastirea Vcaresti, Editura Simetria 2008
Mihail Diaconescu-Biserici si manastiri ortodoxe, Alcor 2006
Jose Saramago-Memorialul manastirii, Polirom 2007
Florin Andreescu-Romania:manastiri si biserici, Ad Libri 2007