IMPACTUL PSIHOLOGIEI ÎN ACTIVITATEA DE ARHITECTURĂ

Psihologie Enviromentală, An III, sem. I,

Analiză realizată de către

Stud. arh. Berzescu Alin Marian,
Stud. arh. Chelariu Bianca,
Stud. arh. Pasăre Loredana,
Stud. arh. Pleniceanu Laura,
Stud. arh. Podină Nina.

Pentru această lucrare, am ales să analizăm "Căminul II", un proiect ce

urmărește generarea unei alternative pentru căminele studențesti existente, adaptate
la dimensiunile parcelei și la nevoile reale ale utilizatorilor din prezent, realizat în
cadrul atelierului de Proiectare de Arhitectură 5 de către stud. arh. Berzescu Alin
Marian și stud. arh. Chelariu Bianca. Am ales acest proiect pentru că tratează prin
anumite decizii spațiale si funcționale felul în care arhitectura poate contribui la
crearea unui mediu de viață sănătos și sustenabil, utilizând principii psihologice
legate de spațiu, loc și teritoriu utilizate pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului
în aceste spații. Funcțiunile principale integrate în proiect sunt cele de co-living, spații
de socializare și relaxare și co-working.
În următoarele pagini vom analiza proiectul, abordând câteva subteme
relevante în domeniul psihologiei enviromentale precum atașamentul față de loc,
teritorialitatea, intimitatea, densitatea & aglomerația, conectarea cu natura și
integrarea în contextul spațial și cultural urban. Se va discuta modul în care aceste
subteme încurajează o identitate personală puternică, integrarea completă în
comunitate, importanța spațiilor private și a integrării spațiilor vegetale în procesul
de restaurare mentală. Se va evidenția prin expunerea atât a vulnerabilităților
proiectului, cât și a punctelor tari ale acestuia și a deciziilor bune, luate în timpul
activității de proiectare importanța implementării principiilor rezultate din studii și
analize asupra spațiului construit, a cunoștiintelor concrete de psihologie care,
aplicate încă din stadiul de proiectare duc la un design social, atât de important
pentru bunăstarea utilizatorilor
"Noi știm cine sunt cei ce locuiesc într-un anumit spațiu, știm ce fac ei acolo
dar niciodată nu le vedem fețele, nu le auzim vocile (Kallus, 2001) este încă imaginea
cea mai sugestivă pentru relația arhitectură – psihologie. Există și excepții!" (Ilin,
2009)
În proiectare accentul trebuie să cadă pe individ, pe felul în care acesta
folosește spațiul, pe modul în care acesta e trăit și experimentat, atât la nivel
contextual de către întreaga comunitate, cât și la nivelul parcelei de către beneficiarii
direcți ai investiției. O clădire poate avea , și ar trebui să aibă, o durată de viață lungă,
în ea locuind mai multe generații, iar în cazul proiectului ales de către noi, aceasta
influențează întregul context, devenind un recognoscibil reper urban. De asemenea,
funcțiunile publice au capacitatea de a deveni noduri în cadrul traseului la scara
urbană.
În ceea ce privește atașamentul față de loc, acesta reprezintă "legăturile
emoționale între oameni și un anumit loc sau mediu" (David Seamon,The Synergistic
Dynamism of Place, 2014) și poate fi un factor important în a determina dacă oamenii
vor avea grijă sau nu de un spațiu. Dacă oamenii se simt atașați de un loc, scade
probabilitatea ca aceștia să-l degradeze sau să-l vandalizeze, fiind mai probabil ca
aceștia să-și dorească să-l îngrijească și să-l mențină curat.
Atașamentul față de loc, , un set de fenomene relaționale, poate fi influențat de mai
mulți factori, cum ar fi caracteristicile spațiale ale locului, istoria sa, amintirile legate
de el, și relațiile sociale și comunitare care există acolo.
Proiectul nostru, un cămin studențesc cu spații publice la parter, destinate
comunității, cum ar fi o cafenea și un spațiu de co-working, încearcă să ofere un
spațiu care să stimuleze atașamentul față de loc prin crearea de caracteristici fizice și
spațiale plăcute și unice, precum și prin sprijinirea situațiilor în care locuitorii se pot
conecta cu alți oameni cu interese similare și implica în viața comunității. De
exemplu, prin crearea unui club la subsol, se oferă oportunitatea studenților de a se
cunoaște între ei și de a participa la activități organizate de aceștia, spațiul subteran
fiind dedicat serilor sociale, micilor evenimente culturale și petrecerilor studențești,
ceea ce poate duce la creșterea atașamentului față de loc, rezultând în asocierea
căminului cu sentimentul de "acasă" și, implicit, într-o mai mare dorință de a-l
îngriji. .
"Acasă nu este pur și simplu un semn pe o hartă mai mult decât doar apa
unui râu. Este locul din centrul busolei de la care fiecare săgeată radiază și unde
inima este fixată. Este o forță care ne atrage pentru totdeauna înapoi sau ne
ademenește. Unde este acasă, acolo se află speranța. Și un viitor așteaptă. Și totul
este posibil." ("Attachment to Place: Conceptual and Empirical Developments" (2017)
- J. Scannell și R. Gifford - studiu care se concentrează pe atașamentul față de loc și
cum acesta poate influența comportamentul uman și relația cu mediul construit. )
Studiile făcute în domeniu sugerează că gradul de intimitate este un factor
important în determinarea atașamentului față de un spațiu. Atașamentul față de loc
poate fi influențat de gradul de control pe care individul îl are asupra spațiului,
gradul de predictibilitate și familiaritatea cu spațiul.
În cazul căminului studențesc analizat, spațiile publice de la parter, cafeneaua
și spațiul de co-working, oferă oportunități pentru interacțiune socială și creșterea
gradului de familiaritate cu spațiul, ceea ce poate contribui la atașamentul față de loc.
În schimb, clubul de la subsol oferă o zonă al cărei caracter poate alterna între public,
semipublic și privat, de ea poate beneficia întreaga comunitate, dar poate fi, în
anumite momente, folosită doar de rezidenți, ceea ce poate contribui la sentimentul
de control asupra spațiului și la un grad sporit de siguranță și intimitate.
A fost important pentru noi ca acest cămin studențesc să ofere diferite grade
de intimitate pentru a satisface necesitățile și preferințele rezidenților, întrucât
oamenii sunt teritoriali și pentru a obține gradul dorit de intimitate ar fi creat
"granițe" invizibile sau fizice. Astfel, trecerea dinspre spațiul public înspre cel privat se
face gradual și într-un mod controlat atent, trecând de la spații ce pot fi folosite în
comun, la zone care pe măsură ce devin mai intime își schimbă atât caracteristicile
spațiale cât și atmosfera.
Includerea unor zone mai intime sau ascunse într-un spațiu public precum cel
de co-working de la parterul clădirii, poate contribui semnificativ la sporirea
atașamentului față de loc. Aceste zone oferă posibilitatea indivizilor de a se retrage
pentru activități individuale, precum cititul sau studiul în liniște, fără a fi nevoiți să
părăsească spațiul public. Controlul acestor zone reduce riscul de haos și de ostilitate
ce ar putea apărea din cauza aglomerației. S-a dorit evitarea acesteia, întrucât lipsa
controlului asupra intimității și a spațiului personal și forțarea individului de a accepta
contacte sociale nedorite poate rezulta într-o stare de pasivitate și poate scădea
productivitatea acestuia ( conform curs. PE ). De asemenea, spațiile izolate fonic, cum
ar fi cele cu pereți de sticlă, pot fi utile pentru activități precum ședințe sau discuții în
grup, fără a perturba alți utilizatori ai spațiului comun. Acestea oferă oportunități de
control asupra mediului și de adaptare a acestuia la nevoile individuale, ceea ce
poate contribui la o stare generală de bine, sentimente de coeziune socială și o
productivitate crescută..
În ce privește funcțiunea de locuire, s-a acordat o atenție deosebită spațiului
personal, a posibilității de a personaliza spațiul, de a simți că acesta le aparține, de a
aduce nivelul de teritorialitate, deseori resimțit în cazul locuirii la comun la un nivel
optim. Teritorialitatea este un concept psihologic care se referă la legătura dintre
oameni și spațiul pe care îl ocupă. În contextul locuirii la cămin, teritorialitatea poate
fi definită prin proprietatea sau controlul pe care oamenii îl exercită asupra camerei
lor sau asupra altor zone publice ale căminului. Studiile făcute pe acest subiect au
arătat că oamenii își asociază camerele cu identitatea lor și le consideră ca fiind locuri
personale și sacre, care trebuie protejate și respectate de ceilalți.Aceasta poate
influența comportamentul oamenilor în mai multe moduri, cum ar fi modul în care se
comportă în camera lor( grad de curățenie, cât de tare vorbesc, etc. ), cum
interacționează cu ceilalți locuitori ai căminului, dar și cu colegul de cameră și cum se
simt în spațiile publice ale căminului .Este important ca în stadiul de proiectare să se
țină cont de acest aspect pentru a se putea crea spații intime și care să permită
locuitorilor să se simtă confortabil in camera lor. Zonele comune din cameră vin
pentru a sprijini relațiile sociale ce se pot forma între colegii de cameră. Pentru a
evita aglomerarea, dată fiind scara sitului s-a decis construirea pe două niveluri a
unităților locative, pe fiecare existând câte 8 unități, rezultând un total de 16 camere,
ce pot adăposti până la 30 de persoane. S-a evitat astfel și densitatea ridicată,
aceasta fiind asociată cu stresul, sentimentele negative, anxietate și delincvență
juvenilă. Există cinci tipologii de unități locative, bazate pe diferite scenarii de viață,
ce oferă grade diferite de intimitate și percepții senzoriale diferite. Orientarea
acestora se face înspre direcțiile Est-Vest, pentru o iluminare naturală cât mai bună și
pentru a oferi priveliști interesante și conitrastate către mediul exterior.
În ceea ce privește natura, în proiectul nostru s-a încercat integrarea
elementelor naturală în design-ul spațiilor publice, pentru a crește gradele de
intimitate pe măsură ce spațiul se îndepărtează de axa străzii și pentru a controla
relațiile sociale ce se vor forma în cadrul spațiului exterior. Relația cu exteriorul și cu
strada este influențată și de felul în care se percep limitele. Separarea curții între
spațiile publice de acces și curțile private crește nivelul perceput de siguranță și
starea de bine a beneficiarilor. Spațiile se deschid înspre exterior, relația cu spațiul
verde se face direct din mai multe spații interioare comune (și în cazul uneia dintre
tipologiile de unități locative ) prin uși și geamuri mari, transparența asigurând la
nivel de percepție o relație mai apropiată între cele două medii, cel interior, construit
și cel exterior vegetal. Este binecunoscut și documentat prin studii efectul restaurativ
pe care natura îl are asupra individului, poate reface capacitatea de concentrare
voluntară, scade nivelul de stres și de stări emoționale negative. Astfel, spațiile
restaurative sunt încorporate în schema funcțională a spațiilor de lucru, oferind o
priveliște directă înspre natură. Acest lucru poate contribui la un sentiment de
conectare la natură și la o mai bună sănătate mentală și fizică a studenților. De
asemenea, acest lucru poate contribui la o mai bună adaptabilitate a studenților la
noul mediu, prin crearea unui spațiu care se simte mai natural și mai confortabil.
Oamenii sunt deosebit de conștienți de informațiile care sunt vizuale, care se
referă la ceea ce văd. Asta nu înseamnă ca oamenii interpretează informația exclusiv
în termeni vizuali; mai degrabă, stimulii vizuali sunt eficienți în conjugarea unei
informații asociate. Vederea apei oferă informații despre oportunitățile potențiale,
care pot sau pot să nu fie vizuale în sine. Reclamele din reviste se bazează pe
imaginația cititorului (și experiența anterioară de a recunoaște alte aspecte ale scenei
decât materialul vizual prezentat). Materialul vizual este astfel deosebit de eficient în
evocarea altor tipuri de informații care au fost anterior asociate cu informațiile
prezentate.
Natura este o parte prețuită și apreciată a vieții. Exemplele abundă. Oamenii
plantează flori și arbuști și hrănesc plantele de casă; orașele investesc mult în copaci;
cetățenii se unesc pentru a păstra cadrul natural., iar peisajele, de secole, au fost
subiectul picturii și poeziei. Natura pare să fie importantă pentru oameni.
Verderber (1986) a demonstrat că aspectul priveliștii prin fereastră este un factor
semnificativ în recuperarea pacienților din secțiile de medicină fizică și reabilitare din
șase spitale. Ulrich (1984) a demonstrat că ceea ce se vede pe fereastră este
important în recuperarea pacienților după intervenții chirurgicale, conținutul naturii
contribuind la o recuperare mai rapidă.
(Kaplan and Kaplan "The Experience of Nature: A Psychological Perspective"
(1989), analizeaza importanța naturii în experiența umană și cum aceasta poate
influența sănătatea mentală și fizică.)
 Peisajele fizice ale locurilor și contextul sociocultural în care oamenii trăiesc și
construiesc comunitățile au efecte directe și indirecte asupra bunăstării mentale.
Calitatea vieții unui individ este atribuită diverșilor factori legați de mediul construit,
de la naveta lungă, expunerea la ceață, la prezența sau absența zonelor naturale și a
spatiilor verzi publice. Din acest motiv, legătura dintre mediul construit și cel fizic,
bunăstarea socială și mentală a rezidenților este un interes din ce în ce mai mare în
rândul profesioniștilor din domeniul sănătății publice și al arhitecților.
Explicând modul în care mediul construit poate afecta sănătatea mintală, Gary
W. Evans scrie că o calitate proastă a locuinței (defecte structurale și întreținere
periculoasă) și aglomerare rezidențială (un anumit număr de persoane pe cameră)
pare să crească suferința psihologică și sentimentele de frică, panică și chiar fatalism,
dacă problemele persistă. Evans constată că anumite tipuri de arhitectură în
cartierele aflate în dificultate pot provoca oboseală cognitivă cauzată de ceea ce el
numește „stress-design”.
De exemplu, limitarea expunerii la lumina zilei și umbrirea provocată de
clădirile înalte din jur poate cauza niveluri crescute de singurătate.
Studiile au arătat că activitatea fizică are o influenţă puternică şi pozitivă
asupra bunăstării psihice și că persoanele care locuiesc în cartierele care dependente
de mașină au un nivel de activitate fizică redusă și un nivel de obezitate crescută. În
plus, modelele de dezvoltare prost concepute au ca rezultat timpi de navetă zilnic
mai lungi și stresul legat de aceasta.
Studiile au descoperit că pistele de biciclete și traseele de mers pe jos
îmbunătățesc sănătatea mentală. Aceste constatări sugerează că accesibilitatea pe jos
și cu bicicleta, mai ales în zonele din apropierea parcurilor și spațiilor deschise, sunt
componente valoroase ale cartierului.
Rezidenții sunt mai predispusi la a avea niveluri mai ridicate de bunăstare
mentală, o calitate îmbunătățită a vieții și sunt mai activi fizic.
Coeziunea socială poate avea o serie de definiții diferite, dar cel mai elementar poate
fi descrisă ca „un fel de lipici care ține societatea unită” și se referă la puterea noastră
de a crea legături cu vecinii și cu cei pe care îi întâlnim în comunitățile noastre. O altă
definiție subliniază importanța „normelor și valorilor comune, solidaritatea socială,
controlul social, rețele, și sentimentul de apartenență unul altuia printr-o identitate
comună și o puternică legarea cu locul în care trăiești.” Astfel, coeziunea socială se
referă și la proprietatea comună și un sentiment de a face parte dintr-un întreg
comunității mai mari.
Alte studii sugerează că relațiile sociale bune pot reduce răspunsul fiziologic la
stres, arătând că există beneficii pentru sănătatea mintală datorate coeziunii sociale,
precum și beneficii fizice. În plus, unii cercetătorii susțin că proiectarea de facilități
pentru a încuraja interacțiunea socială în comunități ar putea îmbunătăți sănătatea
mintală.
Un studiu asupra ecologizării și sănătății în Wisconsin a constatat că creșterea
suprafeței spațiului verde public are o legătură strâns legată de îmbunătățirea
sănătății mentale, atât în zonele rurale, cât și în mediile urbane mai dense. Niveluri
ridicate de spații verzi din cartier au fost corelate cu simptome reduse de depresie,
anxietate și stres.
Oamenii care locuiesc în locuințe publice ale căror ferestre au vedere la verdeață sunt
mai capabile să detensioneze situațiile personale comparativ cu cei care privesc spre
o zonă comună goală.
("The Impact of the Built Environment on Mental Wellbeing" (2015) de J. G. Berry, C.
James și J. H. Kaisa - analizează cum mediul construit poate afecta bunăstarea
mentală a individului. )
În ceea ce privește contextul, proiectul nostru de cămin studențesc se
potrivește bine în zona în care se află, atât ca gabarit, cât și ca expresie arhitecturală,
evocând elemente ale clădirilor aflate în vecinătate, respectând regulile străzii și
având o poziționare optimă a tuturor spațiilor în așa fel încât să ofere perspective
diferite din fiecare spațiu. Proiectul se află pe un amplasament în imediata vecinătate
a Facultății de Arhitectură și a Universității de Vest din Timișoara. Este vorba despre
strada Petre Rămneanțu colț cu Plauțius Andronescu, o parcelă pe colț, care aparține
unei zone dezvoltate în perioada interbelică si postbelică, cu un caracter specific de
clădiri izolate și uneori cuplate la calcan, regimul de înălțime variind de la P+1 la
inserții de blocuri joase având înălțimea de P+3, P+4. Amplasamentul este deosebit
de interesant datorită parcursului pietonal foarte pregnant al studenților pe axa Est-
Vest, datorită amalgamului de tipologii și limbaje arhitecturale, de la cele de ani 30, la
cel al Universității de Vest și al clădirii ASPC – amândouă de arh. Hans Fackelmann în
anii ’60 –’70, având un caracter grafic, brutalist. Merită amintită secvența spațială la
scară urbană din imediata apropiere a asamblului Bisericii Studenților împreună cu
Liceul de Muzică (Șerban Sturdza în dialog cu același Hans Fackelmann.) sau îndesiri
și regenerări de case existente. Axa Nord – Sud este importantă in primul rand
datorită capului de perspectivă oferit de fațada Aulei Magna a Universității de Vest, în
rest existând dialogul clădirii ASPC cu vilele de vis-a-vis. Clădirea noastră are un
caracter dual ce vrea să amintească de trecut orașului, dar în același timp privește
înspre viitor, către o lume mai prietenoasă cu mediul. Segregarea funcțiunilor pe
baza structurii și a aspectului exterior, utilizarea unei structuri de CLT pentru camerele
de cămin și a unei structuri de beton pentru spațiile publice de la parter ajută la
delimitarea clară a spațiilor și contribuie la o mai bună potrivire în context și natură.
Utilizarea de materiale diferite pentru aceste spații poate crea o diferențiere vizuală
între spațiile private și cele publice, contribuind la o mai bună separare și intimitate.
În acest fel, arhitectura contribuie la crearea unui mediu care să răspundă nevoilor și
dorințelor utilizatorilor, prin oferirea unui echilibru între spațiile publice și cele
private, dar și prin utilizarea de materiale și structuri care să se potrivească în
contextul și natura din jur.
Privind în mod obiectiv la proiectul analizat, se pot observa câteva greșeli de
proiectare, sau, mai bine spus, proaste practici, precum lipsa aparentă de interes cu
care este tratat spațiul exterior clădirii, considerând suprafața disponibilă, acel spațiu
se putea organiza într-un mod mai armonios și eficient care să îmbunătățească
semnificativ calitatea de viață a beneficiarilor. Pe de altă parte, este de menționat că
s-a acordat o atenție sporită relației dintre mediu și comportamentul uman și felului
în care acestea se influențează reciproc. Un alt punct atent tratat a fost nevoia de
spațiu personal, oferirea de spații intime, evitarea aglomerației și deschiderea
spațiilor interioare înspre exterior, pentru o mai bună relație cu natura și orașul. Pe
viitor, ar fi, poate, interesant de observat dacă o imagine arhitecturală mai caldă și
mai prietenoasă cu utilizatorul, în comparație cu betonul aparent ar putea spori
calitatea vieții și ușura procesul de coeziune socială dintre locuitori. Trebuie, totuși să
se țină cont de faptul că percepția asupra unui spațiu este, de multe ori, subiectivă,
aceasta având efecte diferite în persoane diferite.
În concluzie, proiectul de cămin studențesc analizat aici a luat în considerare
importante aspecte psihologice precum teritorialitatea, intimitatea și atașamentul
față de loc, prin includerea de spații variate, cu caracter public și privat, cât și comun
sau intim. Relațiile controlate dintre tipologiile de spații conduc la o mai bună
integrare socială în rândul studenților. Totuși, proiectul ar putea fi îmbunătățit prin
modificarea spațiilor verzi recreere pentru studenți.
Atașamentul față de loc și gradul de intimitate sunt teme esențiale care
contribuie la calitatea vieții și la bunăstarea oamenilor. Proiectul nostru de cămin
studențesc a avut ca scop oferirea unor spații de locuit confortabile și spații publice
adaptate necesităților comunității, și mai presus, necesităților studentilor, cu o
varietate de zone de lucru și relaxare. Prin separarea funcțiunilor la nivel structural și
de imagine, s-a încercat crearea unei relații adecvate cu vecinătatea și adaptarea în
mod creativ la context.
În general, studiile din psihologia environmentală au arătat că oamenii au o
legatură puternică cu locurile în care trăiesc și că acestea au un impact semnificativ
asupra bunăstarii lor. Proiectarea arhitecturală care ia în considerare atașamentul față
de loc, gradul de intimitate, adaptarea la context și respectarea cadrului natural
poate contribui la creșterea calității vieții și a bunăstării oamenilor. Este important, cel
puțin din punct de vedere al impactului social, ca arhitecții să continue să studieze și
să aplice aceste principii în proiectele lor pentru a crea spații cu caracter restaurator,
prietenoase atât cu utilizatorul cât și cu mediul și care să răspundă necesităților
beneficiarilor și comunității.

Bibliografie:

 Ilin, 2009.
 Kallus, 2001.
 David Seamon, The Synergistic Dynamism of Place, 2014.
 J. Scannell și R. Gifford , Attachment to Place: Conceptual and
Empirical Developments (2017) .
  Kaplan and Kaplan, The Experience of Nature: A Psychological
Perspective (1989).
 J. G. Berry, C. James și J. H. Kaisa, The Impact of the Built Environment
on Mental Wellbeing (2015).
 Cursuri Psihologie Enviromentala, Ilin 2022.

Anexe:

 Fig. 1. Plan încadrare – Traseul pietonal la nivelul campusului

studențesc.
 Fig. 2. Randare – Relația clădirii cu vecinătatea.
 Fig. 3. Plan învelitoare.
 Fig. 4. Axonometrie.
 Fig. 5. Randare – Perspectivă stradală.
 Fig. 6. Randare – Perspectivă din Aula Magna.
 Fig. 7. Plan parter.
 Fig. 8. Plan etaj 1.
 Fig. 9. Plan terasă.
 Fig. 10. Desfățurată dinspre strada Petre Rămneanțu.
 Fig. 11. Desfășurată dinspre strada Plauțius Andronescu.
 Fig. 12. Plan subsol.
Fi
g.1
.Pl
anî
ncadr
are-T
raseulpi
etonall
ani
vel
ulc
ampusul
uist
udenț
esc

Fi
g.2.
Randar
e-Rel
ați
acl
ădi
ri
icuv
eci
năt
atea
Fi
g.3.
Planî
nvel
it
oar
e

Fi
g.4.
Axonomet
rie
Fi
g.5.
Randar
e-Per
spec
tiv
ăst
radal
ă

Fi
g.6.
Randar
e-Per
spec
tivădi
nAul
aMagna
 1
6,80m 5
,50m

1
1
1
0

0,
00m
0,
00m

2
8

00m
9
3

1
2.
6
4
0,
00m
5
-
0,68m
00m
6.

Fi
g.7.
Planpar
ter

1
6,80m 5
,50m
1
6,80m 5
,50m

3 3

1
1 +
9,7
5m
0,
00m
5 0,
00m
5

5 5
2
00m

00m

3 3
1.

.
2

1
2

0,
00m
6
-
0,68m
-
0,68m

2
00m

00m
6.

6.

Fi
g.8.
Planet
aj1 Fi
g.9.
Plant
erasă
 +1
6.3
0m

+1
4.60m

+1
3.5
om

+1
1.oom +1
0.7
0m

+3
.5om

0.
00m

Fi
g.1
0,Desf
ățur
atădi
nspr
est
radaPet
reRămneanț
u

+1
4.60m

+1
3.5
om

+1
1.oom +1
0.7
0m
+9.
50m

0.
00m

Fi
g.1
1.Desf
ășur
atădi
nspr
est
radaPl
auț
iusAndr
onesc
u

7 9

-
3,1
4m 1
0

-
3,1
4m

1
1

1
2
-
3,1
4m

6 1
3

3 4 5

Fi
g.1
2.Pl
ansubsol