LIVING AT THE OFFICE

SENZAȚIE. PERCEPȚIE. REPREZENTARE.

- SPAȚIUL DE BIROURI-

Stud. Butnariu Georgiana

Cuprins:

1. INTRODUCERE
a. Argument

2. ASPECTE GENERALE DE PSIHOLOGIA SPAȚIULUI

a. Conceptul de percepție
b. Noțiuni fundamentale de psihologia spațiului
c. Reprezentarea mentală a spațiului
 Spațiul „obiectiv” vs. spațiul „subiectiv”
 Semnificații atribuite reprezentărilor fizice ale spațiului

3. IMPACTUL CONFIGURAȚIEI SPAȚIALE ASUPRA OCUPANȚILOR

CLĂDIRILOR DE BIROURI

a. ”Navigând în spațiu”- forme ale percepției spațiului exterior

 Prospect și refugiu
 Nevoia de explorare
 Mister
 Nevoia de fior

SINTAXA SPATIALA

b. Configurația spațială
c. Creativitatea si stimuli creați de mediu
d. Manifestări ale teritorialității
e. Stresul la locul de muncă –open space sau open stress
f. Interacțiunea intre indivizi si factori care o influențează
 4. IMPORTANȚA SIMȚURILOR ÎN ARHITECTURA CLĂDIRILOR DE
BIROURI

a. Limite ale spațiului arhitectural in clădirile de birouri

b. Calitați tactile – spații “calde/reci”
c. Văzul, tactilul, chinestezicul si importanța memoriei
d. Lumină naturală vs. lumină artificială

5. CONCLUZII

6. BIBLIOGRAFIE
1. INTRODUCERE
1.1 Argument

Pana de curand, mediul construit a fost relative neglijat din punct de vedere al influentei spatiului
asupra psihicului uman. Insa intre factorul uman si mediul construit exista o relatie de interdependenta,
data de interdependenta dintre configuratia spatiala si comportamentul uman, care genereaza anumite
comportamente, care intr-un final duc la alte modificari ale spatiului. În culturile occidentale se estimează
că oamenii petrec aproximativ 90% din timpul lor în interior și, în consecință „dincolo de efectele lor
biologice, [locurile] ne provoaca diferite stari psihice ce isi au origine in modul de perceptie a spatiului
din jur si de interactiunea generata de spatiu. Ele pot lucra atât de profund în ființa noastră încât afectează
starea noastră de sănătate ”(cine a scris asta). Relatiile stabilite intre personal sunt foarte complexe, in
functie de gradul de colegialitate si de pozitiile ocupate de angajati in cadrul firmei, dar si de configuratia
spatiala a biroului .

Pentru aceasta din urma, incepand cu anii ’60, psihologii si arhitectii si-au deschis interesul pentru
modul in care individual percepe spatiul din jur si isi dezvolta o serie de setari comportamentale in functie
de mediul construit din jurul sau.

Lucrarea de față abordează modul în care mediul de lucru afectează starea ocupanților clădirilor de
birouri. Conceptul de calitate a vieții a fost definit drept gradul în care experiența din viața unui individ
satisface dorințele și nevoile sale (atât fizic cât și psihologic). O variabila care formeaza aceasta
experienței este componenta mediul din jurul individului, în care își petrece aproape întregul timp, ce
cuprinde mediul interior si mediul exterior în care relationeaza cu ceilalti si desfășoară diferite activitați.

In ultimii ani este un fapt dovedid că birourile sunt principalul tip de clădire în care populația își
petrece majoritatea timpului din decursul unei zile. Plecând de la premiza că omul este centrul de greutate
al studiului, lucrarea urmareste să răspund la întrebarea: „ce trebuie să aibă în vedere actul de concepere
a spațiului având în vedere caracteristicile percepției?” (cine?)

Initial, proiectarea cladirilor de birouri a fost considerate o necessitate pentru indeplinirea unor
activitati care solicitau un spatiul vast pentru concentrarea unui numar mare de oameni, care dezvoltau
activitati specific pentru un scop comun. Cu trecerea timpului, interesul pentru scopul primar s-a mutat
 pe modul in care aceste activitati pot fi amplificate din punct de vedere a productivitatii, prin crearea
diferitelor configuratii spatiale si a unui design de interior care sa potenteze factorul psihologic.

La nivel individual, spatiul actioneaza ca un coordonator in controlul reactiilor fiziologice produse de

factorii de meniu precum lumina, temperature, sunet, calitatea aerului interior, dar si de factori ambientali
precum culoarea, forma si marime. Si la nivel de grup, spatiul poate dirija raspunsurile generate de
ocupanti prin controlarea nivelurilor de confidențialitate, teritorialitate, sau interactiune. Exista diverse
studii ce se axeaza pe astfel de variabile ale spatiului , cu scopul de a intelege legatura dintre om si spatiu.
În lucrarea sa din 1995 "Dissatisfaction and office productivity", Andrian Laeman (Adrian Leaman,
(1995) "Dissatisfaction and office productivity", Facilities, Vol. 13 Iss: 2, pp.13 - 19) a declarat că
„oamenii care sunt nemulțumiți de temperatură, calitatea apei, iluminatul și nivelul de zgomot din
birourile lor sunt mai susceptibili să spună că acest lucru afectează concentrarea lor la locul de muncă”.

Exista o serie de studii care au relevat influenta configuratiei spatiale asupraa comportamentului si
reactiilor ocupantilor. Intr-un studio realizat de un doctor in psihologia Ca de exemplu, pentru a demonstra
importanta unui nivel de interactiune optim, el afirma ca „cu cât oamenii sunt mai dinamici in interiorul
biroului, cu atât este vazuta mai mai utila de catre altii alții.” Cu alte cuvinte, cu cat gradul de vizibilitate
asupra unei persoane este mai mare, cu atat este considerata mai vitala pentru departamentul din care face
parte, in comparative cu care nu sunt observati, deoarece birourile lor sunt izolate spațial și nu
interacționează cu altele. Aceasta configuratie este utila in cazul managerilot de proiect, a caror rol este sa
interactioneze cu membrii grupului pentru coordonarea activitatilor. Pe de alta parte, dacă in cadrul
rezolvarii planimetrice a biroului nu exista partitii, amgajatii vor sustine că nu se pot concentra. „Este
nevoie de o anumită ierarhie spațială într-un birou pentru a oferi zone cu diverse roluri, de la spații relativ
segregate, optime pentru concentrare. Pana la spatii usor accesibile pentru toti, ce incita la discutii
spontane”, spune dr. Tobari. Prin urmare, este util sa se inteleaga ierarhia spatiala a unui birou si
comportamentele care sunt generate in urma proiectarii. Renuntarea la modelul classic de birou si
adoptarea unui model care seaman mai mult cu un “oras autonom” reprezinta climaxul studiilor effectuate
de nenumarati psihologi.

Prin urmare, aceasta lucrare prezintă studii asupra influenței mediilor de birou asupra angajaților.
Sunt discutați mai multi factori de medii, cum ar fi efectele configuratiei spatiale, culoarea, zgomotul si
modul cum actioneaza asupra bunăstării și performanței angajaților.
 2. ASPECTE GENERALE DE PSIHOLOGIA SPAȚIULUI

2.1 Conceptul de percepție

Percepția este prima etapă, primul pas în relația noastră cu spațiul. Tocmai din acest motiv, în
cadrul studiului asupra modului în care interacționăm cu spațiul într-o clădire de birouri, este necesară în
primă instanță o identificare a felului în care se interacționează cu spațiul construit , ce înseamnă mai exact
a percepe și modul în care poate să influențeze comportamentul și starea individului.

Pentru a oferi o pespectivă corectă asupra semnificației percepției spațiului, este necesar
prezentarea unor noțiuni din domeniul psihologiei, care stau la baza definirii acestui proces. Analiza
modului în care este explorat și decodat spațiului architectural, atât de utilizatori cât și de creatorii de
spații, presupune în primul rând înțelegerea câtorva aspect generale legate de senzație și percepție.

După scrierile psihologului român Paul Popescu-Neveanu, senzația este un proces primar care se
traduce prin ,,semnale senzoriale elementare" (Popescu-Neveanu, 1978, p. 652), pe baza căreia se
configurează la nivel mental mediul în care viețuiește individul. Potrivit lui Zlate, senzația se construiește
pornind de la forma superficială a obiectului, care influențează în mod inconștient prin caracteristici
simple ,,care apar la «suprafață»" (Zlate, 1999, p. 38). Pentru a ajunge în acest punct, omul percepe mediul
în funcție de trei elemente esențiale. Primul face referire la stimulul fizic , cel care ne transmite informația,
apoi vine răspunsul fiziologic, prin care informația este transmisă la creier, și nu în ultimul rând experiența
senzorială, prin care creierul interpretează și analizează informația primită, înaintând un răspuns.

3. Noțiuni fundamentale de psihologia spațiului

Psihologia spațiului construit este un domeniu foarte vast, ce se raportează la efectele produse
de diferiți stimuli primiți din mediul extern, cum sunt culoarea, materialul, lumina, și modul în care
influențează stările de spirit și comportamentul indivizilor.

Vorbind despre birouri, spațiul poate fi privit ca un gol definit de limitele sale. Deși aparent el
reprezintă nimicul, importanta spațiului este incontestabilă, este locul în care sunt amplasate obiectele,
care în funcție de configurația lor încurajeaza sau descurajează activitățile în interiorul clădirii.
,,A percepe spațiul interior înseamnă să te raportezi la el prin intermediul tuturor simțurilor, a-i cuprinde
dimensiunea, forma și culoarea cu privirea, a-i simți căldura, materialele și texturile, a-l pătrunde de
mirosuri și chair a-i ascultă sunetul pașilor.” (Dana Pop) Limitele spațiului sunt definite de o sită de
suprafețe conturate prin intermediul materialelor și al texturilor. Felul în care creatorul de spații optează
pentru o anumită tartare a limitelor determina caracterul său și influențează felul în care acesta este
perceput.

4. . Reprezentarea mentală a spațiului

 Spațiul „obiectiv” vs. spațiul „subiectiv”

Diana Ştefan, doctorand la, Şcoala Doctorală de Urbanism, Universitatea de Arhitectură şi

Urbanism „Ion Mincu”, afirmă în lucrarea sa că „percepţia reflectă legătura dintre lumea fizică şi lumea
subiectivă (spaţiul prin percepţie devine loc, iar atmosfera devine ambianţă)” (Diana Ștefan, pg. 35).

Centrul percepției este corpul, indiferent de postura sa, statică sau dinamică. Starea fizică și
comportamentul uman sunt influențate în mod decizisiv de configurația spațială și caracteristicile
generale ale mediului construit, iar percepția este mediatorul permanent al acestui proces. Omul devine în
acest mod ,,fiinta care se vede pe sine în central lumii care îl înconjoară" (Arnheim, 2012, p. 42).

Indiferent de tipul de spațiu, va există mereu o semnificație care trebuie decodată și o structura
care va fi înțeleasă de utilizatori în funcție de gradul de cunoaștere și de familiarizare cu mediul . Este
vorba aici despre un spațiu subiectiv, dezvoltat independent de cadrul obiectiv în care se găsește
individual, și care se manifestă ca un câmp polarizator alcătuit din diferite niveluri ale spațiului personal.
Studiul spațiului presupune deci două analize, odată modul în care este reprezentat fizic, așa cum se relevă
în orice moment al zilei sau al nopții, și mai apoi modul în care se proiectează prin prisma propiilor filter,
așa cum este structurat în mintea celui care îl ocupă. Este de la sine înțeles că același loc nu va fi perceput
niciodată la fel de două persoane diferite. Stuctura lor mentala este diferită, modul de înțelegere a
configuratiilor spațiale diferă de la individ la individ, experiența de viață, preferințele și nivelul de
acceptare a unui mediu își pun amprenta inconștient asupra procesului de decodare a semnalelor din
exterior. În acest fel fiecare individ devine un observator unic, care se disinge în mulțimea din jur prin
bagajul cultural propriu, și prin anumite construcții de natură fizică sau mentală.

 Semnificații atribuite reprezentărilor fizice ale spațiului

 În ultimele decenii există un interes crescut de a analiza modul în care anumiți factori influențează
psihicul uman. Într-un cadru construit interior vorbim despre aglomerare, despre nevoia de a găsi
intimitate și de a manifesta teritorialitate, despre dorința de a descoperi și despre impulsul individului de
a-și lasa amprenta prin moduri de personalizare a spațiului pe care îl ocupă.

Suma acestor acțiuni duc la o configurare proprie intrinsecă fiecărui om, ce trece de la un simplu
observator, la un actor ce își creează propriile scenarii în relația cu spațiul construit. În primul rând el se
percepe pe sine, iar prin relaționarea cu factorii externi își proiecteaza propriul scenariu despre mediul în
care se află. Spațiul subiectiv devine mereu mai puternic decât spațiul obiectiv, după cum am vorbit și mai
sus. Arhitectura, în calitatea ei indiscutabilă de creatoare de spații, dă formă fizică acestui concept, ca mai
apoi omul să își creeze propriile scenarii ce dau naștere la o serie de emoții și comportamente.

5. IMPACTUL CONFIGURAȚIEI SPAȚIALE ASUPRA OCUPANȚILOR

CLĂDIRILOR DE BIROURI

a. ”Navigând în spațiu” - forme ale percepției spațiului exterior

Potrivit arhitectului roman Vitruvius, clădirea trebuie să provoace încântare, proiectarea sa să

genereze un răspuns emoțional propice scopului pentru care a fost gândită. Pentru a clarifica problematica
abordată și pornind de la premisele percepției privind ierarhia nevoilor umane bazate pe modelul lui
Maslow , deducem că obiectul de arhitectură trebuie să satisfacă în primul rând cinci deziderate.

 Prospect și refugi

La baza piramidei necesităților spațiale stă nevoia prospectului şi a refugiului. „Prospect-

refugiu” (1975) este o teorie sau sub-teorie a esteticii peisajului propusă de geograful Jay Appleton (1919
- 2015), în cadrul tezei sale mai largi numită „Teoria habitatului”. Prin studiul perspectivei evolutive se
poate înțelege faptul că oamenii prefer un adăpost (refugiu), cu vedere spre exterior (prospect). Percepem
spațiul fie ca perspective, fie ca refugii, în funcție de locul în care ne situăm. Elementele care joacă un rol
important în definirea tiplui de spațiu sunt legate de iluminare, adica într-o oarecare măsură de orele din
zi, care impun un anumit grad de iluminare, de înălțimea încăperilor în care ne aflăm și tranziția între
diferite tipuri de spații.

Răspunsul la această nevoie se află în spatele studiului biofiliei, și se referă la tendința omului de
a cuprinde cu privirea natura dintr-un punct care îl plasează într-o poziție sigură. În teoria perspectivei și
a refugiului este vorba despre natura spațiului care influențează modul de percepție. Aici identificăm
conexiunile directe între modul în care arhitectul modelează spațiul și răspunsurile fiziologice ale
utilizatorului. Conceptul de imitare a caracteristicilor spațio-vizuale ale naturii nu este nou, de fapt se
poate susține că proiectanții și arhitecții fac acest lucru intuitiv. Cu toate acestea, abia în 1991, la numai
șapte ani după ce Edward Wilson a popularizat cuvântul „biophillia” Grant Hildebrand a studiat
configurația spațială a caselor lui Frank Lloyd Wright pentru a găsi o explicație a motivului pentru care
locuințele erau atât de plăcute de proprietarii lor (și de publicul larg). El a susținut atunci că arhitectura
specifică lui Wright evocă un sentiment pozitiv de bunăstare în observator, din cauza modului dinstict de
a aborda tocmai acest tipar de configurație spațială despre care tocmai am vorbit, ce servește ca o
manifestare directă a nevoilor noastre biologice primordiale. El a demonstrat cum acești factori -
perspectiva și refugiul - pot afecta pozitiv sau negativ percepția oamenilor și despre cât de sigur pare un
mediu. El a declarat despre Fallingwater a lui Frank Lloyd Wright că „suntem invitați să savurăm pericolul
dintr-un refugiu sigur.”

Acest lucru este aplicabil tuturor spațiilor, inclusiv spațiilor de birouri, în care ne petrecem un timp
semnificativ din viață. Un mod de a explica teoria prospectului și a refugiului este prin analiza
sentimentului pe care ni-l da perspectiva exterioară văzută dintr-un punct de lucru interior, din birou, sau
vederea de la balcon, de la un etaj superior, asupra clădirilor din jur.

O clădire de birouri a unei companii de logistică, Dingshi Logistics Office, situată într-un parc
industrial la marginea unui oraș din nordul Chinei, utilizează foarte clar acest mod de a compune spațiul
astfel încât să creeze sentimentul de siguranță, produs în acest caz de spațiile interioare, care sunt bordate
pe cel puțin o latura de perspective exterioare și trasee. Parcul industrial ocupă o suprafață de teren
adiacentă unui drum pe latura de nord, alături de un teren neexploatat la sud. Clădirea de birouri este astfel
gândită încât să stea in mijlocul parcului industrial, cu pini, peluze și cărări care formează grădini pe
laturile sale de nord și de vest, în timp ce pe partea de sud se află o curte largă și o parcare. Volumul se
întinde pe o suprafață de 85 de metri lungime și 50 de metri lățime pe direcția est-vest, pe un amplasament
de aproximativ 8.000 de metri pătrați. Având în vedere că site-ul este relativ mare, ARCHSTUDIO a
planificat amenajarea spațiilor arhitecturale prin încorporarea de curți, pentru a creea diferite tranziții între
interior și exterior, bazate pe nevoile funcționale și pecrearea de rute de circulație, producând astfel un
mediu de lucru plin de lumină și de verde. Clădirea de birouri este formată din două etaje care prezintă
perspective total diferite. 1F este închisă și orientată spre interior, în timp ce 2F este deschisă și orientată
spre exterior. Un astfel de contrast evidențiază dispunerea orizontală a spațiului arhitectural. Câteva curți
separă 1F în trei blocuri funcționale orizontale paralele. În acest fel, fiecare cameră de pe 1F este conectată
cu o curte, asigurând lumină de zi amplă și formând un peisaj diversificat, cu perspective dinamice. În
afară de aceasta, blocul din sud cuprinde și câteva curți la scară mică. 2F are o suprafață mare vitrată, care
marchează diverse spații funcționale, și permite activităților interioare să fie extinse liber pe terase
exterioare. Șase poduri leagă cele trei blocuri funcționale ale clădirii, generând trasee de circulație
eficiente și împărțind în continuare mai multe curți orientate spre interior. Tocmai această facilitate de a
extinde lucrul interior în cel exterior creează în utilizatori idea de confort și siguranță, idea de prospect
(spațiul exterior reprezentat de curți) si refugiu (spațiul de lucru din interior).

 Nevoia de explorare
 Următoarea nevoie ce trebuie satisfăcută este nevoia de a explora spațiul. Curiozitate este mereu
un element ce menține starea de bine și de vitalitate în condiții optime. Anticiparea ipostazelor creează cel
mai adesea sentimente de fascinație.

Fie că este zi sau noapte, experiența adusă de spațiu este plină de posibilități interminabile și o
vedem ca fiind puterea perceptivă pe care o urmărim mereu.

Zhejiang Perfect, o întreprindere inovatoare în domeniul tehnologiilor auto și-a mutat sediul în
noul district Jianshan din Haining. În era cerințelor excesive de eficiență a spațiului și în încercarea de a
satisfice cererile spirituale, proiectanții au conceput o clădire atipică. Referindu-se la munca colectivă
tradițională a satului și la modelul social al vieții de zi cu zi, clădirea a fost concepută pentru a încuraja
socilizarea și explorarea spațiului întregului volum, prin trasee riguros gândite, ce fac treceri între interior
și exterior, între nivelul de jos și nivelurile superioare și între diferite volume specifice diferitelor activități.
Aici, semnificația fluxului nu se rezumă numai la fluxul de marfă necesar producției industriale, dar
include și fluxul de comportamente ale lucrătorilor și managerilor care vor trăi și vor lucre în acest spațiu.
Din considerente logice bazate pe eficientizarea spațiului, arhitectul extrudează cele patru clădiri de-a
lungul marginii șantierului și le leagă cu o intrare circulară perimetrală, formând astfel o curte interioară
care readuce la viață spațiul central rămas al site-ului. Adiacent drumului principal, pe partea de est, este
amenajat atelierul de servicii externe. Atelierul de producție de bază este amenajat pe partea de nord, iar
laboratorul este dispuse de-a lungul deversării răului de pe partea de vest. Interfața de peisaj cu care se
confruntă râul Qiantang pe partea de sud este utilizată pentru construirea de birouri de cercetare și
dezvoltare. Al cincilea grup de volume - sala de mese și centrul de servicii sunt aranjate în centrul site-
ului ca nod de convergență al utilizatorului, un centru polarizator care îi adună pe toți împreună. Volumele
sunt legate între ele printr-un traseu ce se diferențiază în întreg prin culoare și textura și printr-un joc de
lumini bine controlat. În peisajul dominat de alb, distingem un fir roșu ce înconjoară clădirea în direcții
contorsionate, care se pierd treptat în unghiuri drepte, ca mai apoi să își facă din nou apariția în zone
diferite. Această satisface nevoia și dorința noastră înăscută de a putea vedea dincolo de împrejurimile
noastre imediate sau de a putea obține o imagine de ansamblu a unui spațiu și de a-l compune prin prisma
propriilor filter.
 Un alt exemplu este clădirea Second Home Hollywood Office, holLA, din Los Angeles. HolLA
se află la East Hollywood pe un sit de 90.800 de metri pătrați, cu două clădiri existente, dintre care este
menținută doar una, cu două etaje, proiectată în 1964 de Paul Williams, primul arhitect afro-american
recunoscut care lucrează în Los Angeles. Ceea ce este de remarcat la clădire cunt cele 60 de birouri
individuale în formă ovală și sălile de întâlnire, înconjurate de o grădină care va fi a două casă pentru
aproape 700 de persoane. Patru forme ovale diferite creează cele 60 de birouri, cu 4 dimensiuni diferite,
care sunt împrăștiate în grădină. Pereții curbați transparenți permit vederi orizontale la 360 ° ale plantelor,
dând senzația de lucru în natură. Noul este mereu prezent, natura având capacitatea de a crea peisaje cu
totul aparte în funcție de anotimp, momentul zilei și de starea vremii. Spațiile interioare din acest proiect
trec mult neobservate, accentul principal este în exterior, ceea ce este chintesențial pentru stilul de viață
din Los Angeles. Birourile (,,vasele”) sunt înconjurate de plante (,,ghivece de plante”) care își schimbă
coloritul constant. Peste 10.000 de plante și copaci, mulți fluturi, furnici, albine, veverițe și nu în ultimul
rând oameni, locuiesc în aceste ,,ghivece”, explorând zi de zi o mini grădină. Potecile din lemn și din
beton ce traversează grădina, cu plante în toate direcțiile, ce simulează o plimbare în parc plimbare într-
un parc in stil peisager, generează în ocupanți o senzație de explorarea a peisajului și le reamintesc bucuria
de a descoperi lumea din jur.
  Mister

Poziţia cu numărul trei este ocupată de nevoia de ,,tentaţie”. Oamenii preferă să exploreze şi să se
mişte de la întuneric spre lumină (de la un spaţiu închis spre unul deschis), pentru a păstra opţiunea
refugiului în întuneric. Această preferinţă este explicată de dorinţa indivizilor de a vedea fără a fi văzuţi.
În sens invers oamenii trăiesc sentimentul nesiguranţei. Misterul include dorința înăscută a oamenilor de
a putea vedea dincolo de împrejurimile imediate și fascinația lor pentru o situație nouă. Cele mai puternice
experiențe ale explorării spațiului sunt obținute prin crearea unor configurații spațiale antrenante, ce excită
sistemul nervos. Acest model spațial este caracterizat prin crearea unei promisiuni de a dezvălui mai
multe informații, obținute prin perceperea formelor într-o lumină parțial obscură, sau alte dispozitive
senzoriale care atrag individul să călătorească mai adânc în spațiu.

Deci, ce face un spațiu „misterios”? Calitățile și strategiile de configurație spațială care încurajează
utilizatorul să descopere mai multe informații pe măsură ce explorează. Proiectanții pot folosi holuri
curbate, lucrări de artă parțial întunecate, sau jocuri de lumină și umbră.

Cu toate acestea, spațiile cu ocupanți care se întorc regulat, cum sunt spațiile de birorui, provoacă
obișnuință. Declanșarea unui stimul antrenant care să mențină viu interesul percepției spațiului are
randament în scădere. Dacă știți opera de artă care se află la capătul holului, deoarece mergeți zilnic pe
hol, este mai puțin probabil să fiți intrigați la vederea ei. În astfel de locuri, intervențiile care sunt
imprevizibile, sau care se schimbă în timp, pot funcționa cel mai bine. De exemplu, schimbările de lumină
și umbră, sursele de sunet, conținutul de informații vizuale, indiferent de momentul unei zile, pot menține
ocupanții angajați și curioși.

Un bun exemplu este Clădirea de birouri DDB din Praga. Intrând în holul principal, se dezvăluie
în primă instantă o iluzie optică care formează sigla agenției. Pe măsură ce ne mișcăm, devine clar că este
o iluzie anamorfică care proiectează în mod ludic culoarea în spațiul de birou. Anamorfoza este o proiecție
sau o perspectivă distorsionată care implică ca privitorului să ocupe un punct specific într-o încăpere,
pentru a reconstitui imaginea. Odată ajunși în interior, culorile negru, alb și albastru par să fie forme
organice care umplu spațiul. Următorul element care creează surpriză este peretele cu scaune din zona de
intrare. Este un perete personalizat, conceput pentru a depozita un număr mare de scaune. Când este timpul
pentru o întâlnire sau consultare, angajații pot scoate cu ușurință un taburet și pot avea un loc. Scaunele
sunt taburete simple care reprezintă litera B și vin în culorile găsite în logo-ul DDB.

 ,,Nevoia de fior”

Astfel ajung la penultima poziție în piramidă, care se referă la nevoia de fior, o combinație subtilă
între frică și plăcere. Indivizii explorează cu emoţie limitele pericolelor reale, văzute sau simţite, având
posibilitatea evitării, care rămâne sub controlul lor. Fiorul care apare când percepem un risc identificabil,
fie că este vorba de un drum în pantă, un zid de sticlă cu vedere spre un orizont îndepărtat, o podea din
sticlă sau configurații geometrice care sfidează gravitația, declanșează o serie de reacții ce se vor oscila
între sentimentul de pericol si cel de siguranță. Atunci când provoacă un fel de sentiment de incertitudine,
un spațiu va fi perceput imediat ca fiind mai interesant și mai stimulant.
 Această clădire cu unsprezece etaje este ultima dintre cele 13 clădiri ale lui BARCODE care au
fost finalizate în Oslo, Norvegia. Construită pe un lot îngust în formă de pană, biroul are o lățime de doar
5-10 metri. Fiecare etaj are săli de întâlnire ieșite în consolă peste fațada estică, o caracteristică de
economisire a spațiului care adaugă o calitate arhitectonică vie. O scară exterioară de incendiu în zig-zag
între aceste cutii de săli de întâlnire îmbunătățește în continuare expresia sculpturală a clădirii. Cu toate
acestea, pentru felul în care arată, toate provoacă nesiguranță parcurgând traseul generat de scară
exterioară. Modul în care sunt organizate volumele în consola creează senzația de sfidare a gravitație, o
abordare ce iese din limitele firescului.

Recent, DUTS Design a finalizat un nou proiect de spațiu de lucru în districtul Huangpu. Resursele
peisagistice și culturale din jurul zonei sunt abundente. Designul redefinește funcționalitatea interioară.
Ceea ce este de remarcat însă la proiect este acoperișul in console al terasei, supradimensionat, terasă
situată la ultimul etaj al clădirii. Adâncimea este de 32 de metri, iar înălțimea de doar 3,5 metri. Este o
expresie dramatică a antigravitatiei, care provoacă o stare de apăsare și de nefiresc. Totuși, acest pericol
este inert și nu poate provoca daune, tocmai din cauza elementului de siguranță (structura). Este vorba
exact de fiorul care apare când percepem un risc identificabil, format de o situație care ne scoate din bula
de confort, creată de ceea ce știm că este firesc să existe. Lipsa unor coloane care să susțină consola creează
senzația de fragilitate. Diferența care face structura irezistibilă este echilibrul dintre amenințare și control,
percepute de individ. Asta pentru că o cunoștință a unui risc controlabil susține experiențe pozitive care
duc la descărcări puternice de dopamină sau de plăcere. La adulți, dozele scurte de dopamină susțin
motivația, memoria și stimulează rezolvarea problemelor.
b. Configurația spațială

Proxemica sau limitele noastre spatiale

Relaționarea unei persoane cu mediul implică, dincolo de interacțiunea cu mediul fizic reprezentat
de obiectele din jur, și o interacțiune cu mediul social, implicit cu cei din jur. Exista o stransa
legatura intre individ si spatiul din jur, implicit intre el si distanta fata de obiectele si oamenii care
il inconjoara. Astfel se poate vorbi despre o componenta a relatiilor cu ceilalti, prin faptul ca se
impune instinctiv un anumit spatiu in functie de tipul de interactiune. Această distanță, numita in
termeni de specialitate proxemică, devine o componentă vitala pentru ,,sanatatea” mediului
înconjurător şi are, la rândul ei, semnificații. Omul este un animal rațional, dar și unul extrem de
teritorial. Spațiul de birouri este un bun exemplu pentru dovedirea teoriei, in primul rand prin
observarea distantei intre colegi, definita prin distanta între stațiile de lucru.

In primul rand este necesar identificarea tipurior de interactiuni si distantei pe care o

implicafiecare, dupa studiile efectuale de Edward T. Hall (1914-2009) antropolog american care a
dezvoltat conceptul de „proxemică”, pe care il defineste ca „studiul perceperii și utilizării spațiului
de către om”. Astfel se face o clarificare a modului în care se imparte distanța personală și care
este diferența dintre spațiul personal și teritoriu. El a concluzionat că există o corelație directă între
relatiile social și distanțele fizice între oameni. Înseamnă că atunci când cineva este categorisit in
„zona prietenului” sau „zona colegului” pe scara relatiilor socciale, se impune automat o anumită
distanță fata de el. Așa că a împărțit distanța intre individ si ceilalti in 4 zone principale. Aceste
zone servesc drept „bule de reacție” - atunci când intri într-o anumită zonă, se activeaza automat
anumite reacții psihologice și fizice la acea persoană.
Se indentifica in felul aceesta:
- spatiul personal, care se intinde pana la 1.2 metri si este destinat in special prietenilor;
- spatiul social -se întinde între 1,2 metri și 3,5 metri, și este spațiul în care au loc cele mai multe
discuții formale. Este distanța la care cele doua parti se afla de o parte si de alta a unui birou sau a
unei mese de consiliu, majoritatea discuțiile de business având loc în acest cadru;
-spatiul public - de la 3,5 metri până la 8 metri (sau chiar mai mult), reprezintă distanța la care au
loc evenimentele publice (de exemplu discursul unui politician în față mulțimii, sau distanța dintre
actorii de pe scenă și primul rând din public)

Caracterul acestor niveluri ale distantelor personale se reflectă şi asupra modului in care
percepem spațiul în care trăim. Nivelul cel mai apropiat nouă este cel al obiectelor mici, obiectele
personale care au o semnificație afectivă. Ele devin păstrătoare de identitate și, atunci cand le avem
aproape de noi, ne reamintesc cine suntem si intaresc perceptia noastra asupra spatiului. Intervine
notiunea de „spațiul personal”, acea zonă invizibilă, un fel de bulă spațială care guvernează
 comportamentul proxemic între părțile care interacționează. Împingerea în această „sferă intimă”
este de obicei nedorită și poate fi experimentată ca fiind extrem de neplăcută. În viața noastră de
zi cu zi, se pastreaza automat distanța „necesară” în măsura în care situația o permite.
In mediile de birouri vorbim despre distanta sociala, ca principalul mod de interactiune
intre indivizi. Distanta socială delimiteaza spatiul dincolo de care oamenii nu se mai simt obligati
sa interactioneze unii cu altii si in care imi pot continua munca fara a parea nepoliticosi. Insa
aceasta distanta este discutabila in conditiile in care mediul de lucru are un plan flexibil, in care
distanta intre statiile de lucru nu permit intimitatea necesara.
Spatiul personal poarta cu sine anumite implicatii sociale si comportamentale. In momentul
incalcarii acestuia, se declanseaza aumite comportamente defensive si ofensive. Robert Sommer,
al carui nume este cel mai strans legat de conceptul de spatiu personal, spune ca acesta este legat
de ,, o zona cu cu limite invizibile care inconjoara corpul unei persoane”.

Planul deschis

In primul rând, trebuie precizat că spațiul de lucru într-un mediu de birou este împărțit în
două modele spațiale, care au apărut de-a lungul secolului XXI din considerente funcționale și legate de
eficiență. Prima dată birourile erau de tipul spatului controlat, închis, privat (12x12 m, cu un lucrător, un
birou și o ușă care se închidea de pe coridor), sau se împărtășea cu un alt muncitor (doi muncitori, două
birouri separate, fără pereți despărțitori între ei și o ușă). Modelele de acest fel au apărut pe baza premisei
că spațiul închis oferă izolare și protecție împotriva intruziunii factorilor exterior, manifestați prin
activitatea celorlalti angajați, cum ar fi zgomotul și permite control asupra mediului.

Pe de altă parte, biroul de tipul planului deschis se distinge prin absența pereților interiori și a
încăperilor. Nivelul (adică dimensiunea și scara) barierelor fizice (adică pereții sau panourile) dintre
angajați modelează planificarea fizică a birourilor. Convenționalul (celular închis) și biroul plan deschis
variază dramatic la nivelul barierelor fizice. Cercetările care asociază confidențialitatea și participarea cu
incinta fizică sunt bine stabilite. Absența pereților interiori și a barierelor din birourile deschise facilitează
dezvoltarea relațiilor sociale. Comparand mai multe probleme atât în birourile convenționale, cât și în cele
de tip open-space, rezultatele au arătat că, în timp ce informațiile se transmiteau mai repede în birourile
cu plan deschis, confidențialitatea a scăzut, iar distragerea și întreruperea au devenit o problema cruciala.
Reacția angajaților după trecerea de la un birou convențional în unul deschis a arătat pierderea vieții
private, pe lângă distragerea vizuală.
 Odata cu aparitia planului deschis, în 1958, când echipa Quickborner din suburbia din Hamburg a
încercat să îmbunătățească performanța funcțională din biroul lor, se dezvolta si o problema legata de
confidentialitate…… Echipa a criticat biroul convențional (birou închis celular), susținând că îngreunează
comunicarea între colaboratori. Astfel a fost dezvoltat Burolandschaft, sau biroul amenajat, din dorinta de
a îmbunătăți comunicarea și participarea între personal. Dezvoltarea noii strategii de proiectare s-a bazat
pe doua reguli; în primul rând, înțelegerea organigramei dintre departamente, inclusiv statutul și rangul,
in al doilea rand, imbunatatirea nivelului de comunicare intre indivizi, prin ruperea barierelor fizice,
pornind de la premiza ca distanta intre grupuri si indivizi se bazeaza pe nevoia de comunicare.

Apare asadar „Biroul de acțiune” dezvoltat în 1964 de Herman Miller , bazat pe imbunatatirea
comunicării ar trebui să stea la baza planificării fizice. O privire pe din acea perioadă dezvăluie mobilier
pozitionat haotic, cu birouri care se opuneau reciproc în fiecare mod și grupate în zone de lucru de diferite
dimensiuni. De fapt, aspectele au fost altceva decât întâmplătoare. „Schema s-a bazat pe un studiu intensiv
al modelelor de comunicare - între diferite părți ale organizației, persoane diferite”, spune Duffy, care a
devenit un exponent principal al Burolandschaft. În timp ce în grupul de la secretariat era încruntat, noul
tip de birou deschis a încurajat dezvăluirea, discuția și dezbaterea. Multe milioane de oameni care lucrează
în acest tip de birou deschis astăzi știu că există o astfel de comunicare. Proximitatea față de colegii face
mai ușoară o microîntâlnire spontană, dar înseamnă, de asemenea, că indivizii trebuie sa asiste permanent
la conversatii nedorite.
 „Nimeni nu poate înțelege două persoane care vorbesc în același timp”, spune Julian Treasure,
președintele Agenției Sunetului. „Acum este esential, când vorbim despre birouri în plan deschis, sa
vorbim despre dreptul de a avea condentialitate. Un studiu din 1998, publicat în British Journal of
Psychology, a constatat că zgomotul de fond facut de colegii de birou afecteaza capacitatea lucrătorilor
de a memora și de a face aritmetica mentală. Dar Alexi Marmot, arhitect și profesor la UCL University
College London, afirma ca, desi un zgomot puternic de fond afectează capacitatea de concentrare a
lucrătorilor și, prin urmare, productivitatea lor, apare problema nivelului aceptat de zgomot. In unele
birouri deschise, în special tipul „clasei”, se poate observa prea puțin zgomot. „În multe birouri deschise,
argumentul este exact invers – nivelul scazut de zgomot devine o prolema”, spune ea. "Intr-o mulțime de
birouri deschise sunt doar rânduri de oameni care lucrează doar la calculatoarele lor. Și oamenii nu vor să
fie acolo." Cu cât este mai liniștit biroul, cu atât devine mai greu să ai conversații confidențiale sau
personale. O anumită cantitate de zgomot pare a fi de dorit - ca zumzetul unui restaurant ocupat, care
permite unei mese de doi să se bucure de o conversație privată. Unele companii încearcă să utilizeze
tehnologia pentru a ajuta acest echilibru corect - difuzând „zgomotele roz” de la difuzoare (un sunet similar
cu zgomotul alb, ceea ce face ca o conversatie intre colegi apropiati să fie mai inteligibila pentru restul
grupurilor).

Lucrătorii de birou de acest tip, cu plan deschis, au intampinat si alt discomfort care le-a micsorat
nivelul deproductivitate. Lipsa de lumină a zilei și aerul condiționat, mâncarea la birou, sau sunetul
telefonului . Un articol din 2009 publicat în revista Asia-Pacific Journal of Health Management a
descoperit că 90% dintre studiile care vizează birourile deschise s-au legat de probleme de sănătate, cum
ar fi stresul și tensiunea arterială ridicată. Ocupanții birourilor private erau in continuare cel mai mulțumiți
de mediul înconjurător, în timp ce cea mai mare nemulțumire a fost înregistrată în birouri deschise medii
și mari.
 Asadar, in anii ’60, mișcarea de „co-determinare” a cuprins Europa. Organizațiile devin reticente
asupra eficientei modelului adoptat pentru sporire nivelului de participare, si in consecinta, la bunăstarea
personalului și la sporirea productivității. În 1964, cunoscutul producător de mobilă de birou Herman
Miller a dezvoltat un produs pe baza conceptelor dezvoltate de Bürolandschaft. Numit „Action Office”,
noul produs a fost primul sistem de spații de birou modular, oferind zone de lucru dinamice, cu scopul de
a defini spațiul fără a crea izolare. Angajaților li s-au oferit astfel mai multe spații de lucru cu diferite
niveluri de confidențialitate și participare. Variante ale „Action Office-ului” pot fi încă văzute în întreaga
lume. Deși proiectul Herman Miller a fost destinat să creeze un loc de muncă dinamic orientat către oameni
si nevoile lor, a inspirat o abordare mult mai extremă care a dus la ceea ce a devenit cunoscut sub numele
de „ferma de cuburi” sau „cubicle”.

Tot mai mulți angajați au devenit manageri de nivel mediu care aveau nevoie de spațiile proprii,
dar care nu erau suficient de mari pentru un birou de colț. Acest lucru a dat naștere la o serie mare de
cubicule cu angajați care comunică practic peste urmar. Nu este surprinzător că acest lucru a dus la o
scădere atât a creativității, cât și a moralului. Aspectul în stil cubicle a fost descries drept „o boală, o
patologie a biroului”.

În timp ce cabina acționa ca o mini-sală de birou, oferind spațiul de care era nevoie pentru
instrumentele voluminoase ale epocii, eficienta lui a fost contestata aspru. Astfel s-a introdus biroul
deschis „modern” și „aerisit”.Continuarea miniaturizării tehnologiei și creșterea cererior pentru cladiri de
birouri de la sfârșitul anilor 1990 au condus spre o noua abordare. Companii din întreaga au renuntat la
pereții cubiculelor cu speranta de a imbunatati productivitatea angajatilor . Cabina a început să pară
inumană. Activitățile de agrement au fost introduse la locul de muncă pentru ca angajații să se bucure de
pauze relaxante. Cel mai important, biroul a început să ia un aspect social, deoarece angajații petreceau
mai mult timp interacționând între ei. A durat ceva timp, dar afacerile de astăzi își dau seama că, atunci
când angajații se află într-un mediu benefic, acesta duce la o creștere a eficienței și a bunăstării generale
a tuturor celor implicați. Astfel granitele se extend dincolo de angajatul individual. Ideile de colaborare și
comunitate au jucat un rol mai important și mai important în locul de muncă de astăzi. De asemenea,
oamenii devin mai conștienți de natura companiilor pentru care lucrează, iar sustenabilitatea a devenit o
valoare pe care companiile trebuie să o încorporeze. Utilizatorul a devenit o componentă a mediului de
lucru. El interacționează cu camera și designul interior al acesteia și, astfel, nu doar percepe mediul său
de birou, ci și evaluează posibilele utilizări ale acestuia (percepțiile și evaluările pot avea loc în mod
conștient sau inconștient la oameni).

Controlul spatiului (Analiza sintaxei spatiului de birou)

Studiu lui Stephanie Wackernagel (2017)

Într-un studiu de mediu-psihologic (Wackernagel 2017), au fost identificați trei factori esențiali ai
designului biroului care au o influență pozitivă asupra sănătății noastre, stării noastre de bine și a
satisfacției noastre cu designul biroului:

- stimularea pozitivă a ambiantei spatiului

- coerența spatiului
- controlul spatiului

Primul factor, stilumarea pozitiva a mediului de lucru, este dat atunci când mediul de birou este,
în general, atractiv și are o varietate de zone suplimentare interesante care completează stațiile de lucru
obișnuite. În special, un efect pozitiv provine din mediul de birou atunci când mobilierul este variat,
în mediul de lucru, obiecte au culori diverse, sau suprafețele pardoselii au stereotomii interesante. Un
design multicolor și prezența plantelor au, de asemenea, un efect pozitiv asupra utilizatorului. Toate
aceste componente vor fistudiate in amanunt in capitolul urmator. Studiul arată, de asemenea, că aceste
elemente de proiectare sunt încă foarte slab implementate în mediile de birou de tip celulaar, dar sunt
mai frecvente în structurile de birouri deschise.
 Al doilea factor, coerența, descrie efectul psihologic indus atunci când mediul de birou este
proiectat fără contradicții spatiale. Acesta este cazul când utilizatorul recunoaste cu usurinta tiparele
spatiale. Acest lucru include faptul că utilizatorul poate citi clar funcția unui mobilier și recunoaște
imediat ce funcții au camerele sau statiile de lucru. Pentru a aceea astfel de situatii este mandatoriu sa
există o diferență clară între camere sau zone de lucru (de exemplu, stații de lucru obișnuite, zone de
întâlnire, zone de pauză, depozitare de materiale, zonă de imprimantă, etc.). Există, de asemenea, un
mediu armonios de birou dacă o structură clara este recunoscută în proiectarea spațială, există o
anumită ordine , ca un fel de fir care se parcurge tematic atunci cand se strbate spatiul. Elementele de
proiectare ale factorului de coerență sunt în prezent foarte bine implementate în fiecare formă de birou
(birouri individuale, birouri de echipă sau structuri deschise).

Al treilea factor, controlul spatiului, pune accent pe nevoia de confidentialitate. Asadar, factorul
de control înseamnă că majoritatea altor locuri de muncă nu pot fi văzute dintr-o privire dintr-un birou.
Mai mult, există un efect pozitiv asupra utilizatorului dacă locurile de muncă sunt situate la o distanță
controlata unul de celălalt, iar nivelul de interactiune intre colegi este dirijat in functie de modul de
compartimentare (de exemplu, prin pereți fixi, pereți despărțitori sau mobilă). Aceste caracteristici
provine din nevoia de teritoriu, care este puternic ancorat în biologia evolutivă umană. În plus, oamenii
se simt protejați dacă spatiul din imediata apropiere nu este tranzitionat de foarte multi oameni, care
devin automat intruzivi, mai ales in situatiile in care nu se pot apropia din spate și dacă limitările
spațiale ale locului de muncă (cum ar fi pereți fixi, pereți despărțitori, mobilier, pereți de sticlă) oferă
o protecție suficientă împotriva tulburărilor acustice. Dar nu numai că protecția directă la locul de
muncă joacă un rol aici. Pentru a promova un mod de lucru sanatos, trebuie acordata posibilitatea
retragerii in spatii special amenajate pentru sau pentru conversații confidențiale.

Cercetarea diferitelor tipuri de birouri a arătat că aceste elemente de protecție sunt prezent în
prezent cel mai puternic în birourile cu celule mici și doar într-o mică măsură în structurile de birouri
deschise.

Pentru analiza modului in care spatiul influenteaza utilizatorii, s-a facut un studiu asupra unei
cladiri de birou al unui producator german de automobile. S-a adoptat o organizare spatiala care sa
promoveze spatiul de birou descries mai sus. Înainte de a pune în aplicare noul concept al locului de
muncă în toate spațiile de birou, a fost amenajat un spațiu-pilot dezvoltat pentru un etaj complet
regulat, cu aproximativ 170 de angajați. Conceptul seaman cu cel abordat de promotorii
modernismului. Un birou clasic de plan deschis. Locurile de muncă sunt dispuse în cubicule, separate
prin pereți despartitori - în principal 160 cm înălțime – de-a lungul unui culoar. Nu există birouri
individuale, ci un număr mare de săli de ședințe și săli de retragere care pot fi utilizate de toti angajații.

Aceste doua tipuri de plan sunt examinate printr-o analiza grafica, cu privire la spatiile principale
de tranzit ale angajatilor, la stimularea senzoriala sau la nivelul de confidentialitate oferit. Spațiile
integrate sunt reprezentate în culori calde precum roșu, portocaliu și galben, iar zonele inaccesibile -
spații segregate sau spații cu transit scazut - sunt arătate în culori reci, precum verde și albastru.

Rezultatele au fost urmatoarele:

Fig. 1 Rezultatul introducerii elementelor de design interior . Locul de muncă este protejat de ochii altor utilizatori,
colegii nu sunt direct conștienți de prezența celorlalti la locul de muncă, iar locurile altor colegilor nu pot fi cuprinse în
totalitate cu o singură privire.

Fig. 2 Demarcatia locului de munca (stabilirea unui nivel optim de confidentialitate). Planul de etaj din stanga prezintă
doar pereți despărțitori pentru a ilustra demarcațiile existente.
 Fig. 3. Nivelul de confidentialitate. Este obstructionat campul visual al vecinului asupra propriului monitor.

Figura 4: Densitatea circulatie - Nu este posibilă abordarea locului de muncă din spate și oamenii nu se plimbă pe
lângă statiile altor colegi .

Analiza vizualizează configurația spațiului care are un effect pozitiv sau negative asupra
următoarelor caracteristici: ivelul de protective asura intruziunii altor utilizatorise obstructioneaza
perspectiva asupra spatiului celorlalti, nu este posibila apropierea din spate, colegii nu sunt direct
conștienți de prezența celorlalti la locul de muncă, distanță este agreabilă intre diferitele spatii de lucru
ale colegilor si exista anumite demarcații care permit protecția împotriva tulburărilor acustice.

Dar cum poate influența lipsa de confidențialitate productivitatea? In primul rand unul din motive
este faptul ca individual este in permanență „la vedere. Este posibil să fie nevoie de un efort mental
considerabil pentru a rămâne concentrat pe propria muncă și pentru a nu fi distras de sunetele din
apropiere, mișcări, întâmplări, venirea și mersul altora. Intervine nevoia de spatiu personal, care aduce
cu sine un sentiment de teritorialitate ce instiga la reactii defensive.

 Limite ale spațiului personal – confidentialitatea

 Modelul actual de birou promoveaza un mediu de lucru fara limite fizice stringente. Cu toate ca
lipsa limitelor spatiale ofera o serie de avantje, cum ar fi o comunicare mai eficienta intre echipe, o
parte dintre angajati considera aceste avantaje ca fiind un factor disturbator in executarea sarcinilor.
Intervin in scena factori precum pierderea spatiului privat, care duce la incapacitatea de concentrare.
Cu toate ca expunerea fara bariere fizice a imbunatatit anumite aspecte, trasarea unor limite clare care
sa ordoneze spatiul este o obligativitate in orice actiune de proiectare a unui spatiu de lucru. Aceste
granite pot fi fizice, exprimate verbal sau subintelese prin comportament nonverbal. O usa deschisa a
fost mereu inteseasa ca o granita fizica, ce exprima un mesaj clar, dar privind un ecran ce blocheaza
campul vizual al unui angajat A spre un angajat B granitele se subtiaza si creeaza confuzii care pot
duce la situatii nedorite. Oricum ar fi privita problema, teritoriul este pe cale de disparitie, si la fel este
si spatiul personal. Fiecare zonă poartă cu sine anumite implicații sociale și comportamentale, iar cand
se produc incalcari ale acestora, in special ale celor considerate personale, apar manifestari agresive.

-ceva despre spatiul personal-

Caracterul spațiul personal – limite personale – bariere si campuri

Limitele dintr-un spatiu deschis sunt delimitate in functie de anumite proprietățile ale mediului fizic,
care genereaza comportamente specifice. Aceste delimitari spațiale sunt impartite in doua categorii, dupa
sudiile lui ZEISEL, (J., Inquiry by Design: Tools for Environment-Behaviour Research, Cambridge, UK:
Cambridge University Press, 1984), in bariere și câmpuri.

Barierele sunt elemente fizice ale mediului de lucru care creeaza o oarecare partitionare a spatiului,
creeaza incinte virtuale care mentin oamenii in afara lor avand rolul de a uni si de a separa in acelasi timp.
Barierele includ pereți, ecrane, obiecte și simboluri. Prezenta zidurilor într-un spațiu separă oamenii și
absența lor ii alătură. Brill, Margulis, Konar și BOSTI [BRILL, M., MARGULIS, S. T., KONAR, E., BOSTI,
Using office design to increase productivity, Buffalo, N.Y Workplace Design and Productivity, Inc.,
1985.] demonstrează că indivizii își reglează interpersonalul accesibilitatea in spatiul personal de lucru
prin incinte fizice, cum ar fi pereții și elemente de compartimentare. Biroul celular este cel mai bun
exemplu in demonstrarea modului in care limitele actioneaza in reglarea comportamentului intre colegi.
Cu toate acestea inhiba anumiti parametri comportamentali care erau absolutt necesari in functionarea
grupului, cum ar fi interactiunea si creativitatea. Astfel, in ultimul timp s-a ajuns la concluzia ca ecranele
transparente, care includ uși, ferestre și panouri din sticlă sunt mai permisive, creeaza un echilibri intre
separarea și unirea oamenilor, decât zidurile. De exemplu, sticla asigură separarea tactilă între oameni
într-un loc, totuși, permite conexiunea vizuală între ei. Obiectele plasate într-un spațiu cum ar fi un
mobilier poate facilita fie separarea, fie conectarea ocupantilor. (un exemplu)

Câmpurile sunt elementele fizice ale mediilor de lucru care separă spatiul doar la nivel perceptiv prin
modificarea contextului fizic în care se produc relațiile perceptive. Câmpuri se refera la caracteristici ale
elementelor din jur cara includ mărimea, forma si orientarea. Dimensiunea unui element creeaza premiza
pe baza careia oamenii isi pot regla distanta interpersonala sau isi limiteaza optiunile de separare. De
exemplu, un spațiu mare permite oamenilor să se separe de ceilalți prin crearea unor distante interpersonale
mult mai mari intre departamente sau intre colegi, in comparatie cu un spatiu mic, care restrange aceste
posibilitati. Forma planimetrica este, de asemenea, un factor care poate modifica perceptiv spatiul. De
exemplu, colțurile într-o formă spatiul este mai usor de segregat in grupuri, ceea ce nu este cazul formelor
rotunde care concentreaza grupul intr-o singura entitate.

Marimea spatiului personal depinde de mediul in care are loc interactiunea. Marimea camerei
genereaza o serie de comportamente inconstiente, iar oamenii accepta distantele in mod diferit. In
camerele aparent „mari”, cum ar fi cele din openspace-urile zgarie-norilor, cu vedere neostructionata pe
toate cele patru laturi, individul tinde sa aiba nevoie de mai putin spatiu personal. Acest lucru este valabil
si pentru camerele lungi, comparativ cu cele patrate. De asemenea, nevoia de spatiu s-a dovedid a fi mai
pregnanta in mijlocul incaperilor decat in laterale. Inaltimea camerea joaca si ea un rol im modul de
distribuire a spatiului. Cu cat nivelul tavanului este mai sus, cu atat spatiul personal necesar se micsoreaza.
Oamenii doresc mai multă distanță sub plafoanele inferioare. Toate aceste moduri de percepere a spatiului
joaca un rol important in configurarea camerei. Spatiul personal devine un factor decisiv in dimensionarea
biroului, in distantarea statiilor de lucru si in dispunerea lor. Atunci când stațiile de lucru și zonele sunt
proiectate sa fie sufocante, oamenii se simt imediat inconfortabil - acest lucru descurajeaza exact
motivația și productivitatea la care aspira toti directorii de firma.

Condițiile de mediu care includ nivelul de zgomot si intensității luminii sunt considerate tot campuri,
prin proprietatile lor de a separa spatiul din punct de vedere olfactiv si auditiv. De exemplu, sistemele de
iluminat care au fascicule cu niveluri mai ridicate de lumină pe anumite suprafețele de lucru fata de
suprafetele din jur creează un spațiu de lucru diferit luminat, care duce la o separare perceptiva a zonei
fata de celelalte din jur.
 Proiectarea birourile ar trebui sa abordeze o atitudine permisiva, care faciliteaza trecerea dintre o stare
de separare și o stare de unire. Se ajunge la concluzia ca confidențialitata are o calitate dialectică
schimbătoare, care implica o serie de spatii care pot raspunde usor nevoii celorlalti de contact sau de
absența contactului cu ceilalți.

Aceste inconveniente pot aparea si atunci cand nu sunt respectate o serie de reguli de conduita absolut
obligatorii, care dicteaza ordinea in spatiu. Traversarea printr-un spațiu care este în mod evident personal,
doar pentru că drumul este mai scurt este un exemplu clasic. De asemenea, este ușor sa se creeze un
sentiment de disconfort prin faptul că unii colegi sunt excesiv de curioși, uitându-te peste umărul altui
coleg, poate chiar oferind sfaturi nesolicitate.

Prin observarea modului in care oamenii reactioneaza la aceste tipuri de incalcari ale spatiului
personal, experimentele din anii 1970 au evaluat nivelurile de intimitate..........(altceva) În experiment,
investigatorul a intrat într-un spațiu de lucru și apoi a început imediat să arunce „accidental” obiectele in
spațiul personal al subiectului. Rezultatul: subiecții nu au ridicat obiectele, deoarece au perceput actiunea
ca fiind intruziva, o amenințare nejustificată și, prin urmare, au avut o atitudine negativă în privința
investigatorului. Într-un alt experiment, investigatorul a încălcat spațiul personal al subiectului, totuși i-a
cerut acestuia să completeze un chestionar. De această dată, mai mulți oameni au fost dispuși să ajute,
deoarece intruziunea a fost percepută ca o solicitare urgentă, motivul fiind considerat acceptabil, iar atenția
subiectului a fost orientată direct către asistență. Astfel, s-a demonstrat ca un modul de abordare care
necesitat un anumit grad de proximitate poate obține o gamă foarte largă de reacții.

Nu neaparat formulat asa….Abordari inedited ale factorilor perturbatori

Creste nivelul zgomotului – limite create de zgomot

Dupa cum am afirmat mai sus, unul din campurile care delimiteaza distantele interpersonale intr oameni
este dat simtul olfactiv si auditiv. O încălcare a spațiului personal nu este întotdeauna cauzată de
intruziunea fizică; parfumurile intense sau zgomotul generat de o discutie intre doua persoane apropiate
pot fi, de asemenea, la fel de neplăcute. Pentru ultimul factor perturbator, psihologia ocupaționala
recomandă o soluție care la început sună ca un paradox: de a creste nivelul zgomotului din incapere. Acest
lucru înseamnă să se creeze un zgomot de fond, astfel încât vocile individuale să nu mai iasă atât de mult
în evidență.
De exemplu, când compania de software Autodesk s-a mutat într-un birou deschis, au instalat un așa-
numit sistem de zgomot “roz”, tocmai din acest motiv. Sistemul a funcționat timp de trei luni, fără a fi
observant de angajati. Consecința a fost ca mai mulți angajați au devenit nemultumiti de nivelul de zgomot
din incapere. Motiv pentru care simteau acest disconfot nu era clar, dar simteau o perturbare a meidului
de lucru de pana atunci. Au inceput sa para distractii cauzate de discuțiile care aveau loc la aproape 20 de
metri distanță. Când sistemul a fost pornit, discuțiile pe o rază de doar cinci metri au fost absorbite de
zgomotul de fundal general și au fost percepute ca fiind semnificativ mai puțin perturbatoare. (zgomot roz
– mai multe)

Acesta a fost un caz studiat acum 50 de ani, insa modul de percepere a spatiului nu s-a schimbat foarte
mult. Acum exista solutii care pot fi aplicate în moduri mai diverse și mai individualizate, cum ar fi spatii
special create pentru relaxare, sau pentru discutii din timpul pauzei sau zone de agreement. Dar discutiile
intre colegi ce se afla in aceeasi zona de lucru vor exista mereu, si se pune problema crearii unor spatii
care sa limiteze la minim incalcare spatiului personal, fie fizic, fie psihic. Apare conceptul de
confidentialitate, care se manifest ape o raza de cativa centimetri, pana la 1.20m, insemnand spatiul
personal al individului, dupa studiile lui Edward Hal.

 Confidentialitatea- limita personala

Conceptul de confidențialitate, în ceea ce privește psihologia mediului, nu se referă la a fi singur sau

la închiderea completă a spatiului . Este înțeles ca „controlul accesului altora” in spatiul personal, dupa
cum a fost descris pe baza studiilor lui Edward Hall. Confidențialitatea poate fi definită ca libertatea unei
persoane de a alege ce comunica, cui comunica si cand comunica o anumita informatie. A. F. Westin, în
cartea sa Confidențialitate și libertate, sugerează patru state de confidențialitate: singurătate, intimitate,
anonimat și rezervă. Gradul de confidențialitate este dat în funcție de cantitatea și de tipul de informații
despre sine pe care cineva este dispus să le împărtășească cu ceilalți. Asta este modul in care spatiile
genereaza anumite comportamente uname. Distanta este principalul generator al acestor spatii.
Raporturile se modifica in functie de locul in care au loc interactiunile, fie intr-un birou, intr-un foayer,
intr-un spatiu de ralxare sau intr-un hol.

Delimitarea spatiullui este una foarte diafama, perforata chiar, in modul de proiecare contemporan ,
care utilizeaza openspace-ul ca principal mod de organizare a spatiului. Spatiul devine ambiguu,
partitionarea sa are loc intr-un mod superficial prin traforuri sau ecrane opace care sa limiteze campul
vizual al ocupantilor. Dana pop afirma in ..... ca

„Notiunea de spatiu personal se manifestă in diferite moduri. Există mai multe niveluri concentrice
intre care spatiul este perceput diferit. Gradele manifestării teritorialitătii şi a posesiunii sunt diferite, iar
spațiul este perceput diferit din punct de vedere calitativ. Limita, înteleasă ca demarcare intre spatiul
personal şi restul spațiului, devine o calitate a spatiului.’’

De fapt este vorba de o anumita atitudine pe care ceilalti o adopta in functie de perceptia spatiului din
jurul lor, care ii determina sa aiba comportamente diferire , fie ca aceasta limita este fizica sau virtuala.
Se poate spune ca de fiecare data cand vorbim despre perceptia spaiului, vorbim de fapr despre perceptia
limitelor lui, care induc anumite comportamente, si nu despre spatiu in sine. Este vorba despre o relatie
intimă personală şi imediată cu arhitectura... care depinde in cea mai mare măsură, de bagajul de
informatii, de o serie de sisteme de citire şi interpretare a semnificatiilor, de premoniti, preconceptii şi
ritualuri, pe care le are ori la care recurge fiecare individ. (dana pop)

Studiu de caz- Elemente ale mediului fizic asociate comportamentelor spațiale in spatiile de co-
working Punspace Nimman si Punspace Tha Phae Gate

Intr-un studiu publicat in revista "Ybl Journal of Built Environment”, realizat de arhitectii Eric Prince
Ondia, Sirimas Hengrasmee si Sant Chansomsak, s-a observat că obtinerea unui nivel adecvat de
confidențialitate include izolarea vizuala fata de cei din jur. O expunere vizuala prea mare, in care statia
de lucru este vazuta de mai multi colegi, implică intruziune în spațiul personal al individului, necesitând
astfel un răspuns negativ. Reacția poate avea ca rezultat o conversație in contradictoriu sau poate lua forma
unui comportament defensiv. Oricare dintre acestea duce la incapacitatea de focusare pe sarcina actuala
si la un inconfort permanent. Aaron Cohen și Elaine Cohen ( in revista )sugerează că este, într-o oarecare
masura, nevoia de confidențialitate vizuală care a dus la aparitia partitiilor si a mobilierului diversificat in
planul deschis, si astfel la aparitia campurilor si barierelor care limiteaza accesul celorlalti. Acest lucru s-
a observat si din studiul asupra a doua spatii de co-working din Tailanda, Punspace Nimman si Punspace
Tha Phae Gate.

file:///D:/Desktop/[20642520%20-
%20YBL%20Journal%20of%20Built%20Environment]%20Spatial%20Configuration%20and%20Users%E2
%80%99%20Behavior%20in%20Co-Working%20Spaces.pdf
Studiul influentelor barierelor asupra comportamentului uman

Pereți

Prezenta unui un perete solid în spate sau lateralul lei stații de lucru pare să fie asociat cu sentimentul de
intimitate la Punspace Nimman și Punspace Tha Phae Gate. Utilizatori și-au exprimat preferința pentru
scaunele poziționate în apropierea pereților solizi pentru sarcinile care presupun un grad mare de
concentrare, si in consecinta izolare de restul. Acest comportamentul ar putea fi atribuit protecției oferite
de pereți fata de intruziunea spațială pe cel puțin o latura a corpului, oferind astfel utilizatorilor un control
asupra accesibilității interpersonale. De asemenea, peretii opaci care separă stațiile de lucru, folositi in
partitionarea spatiului de la Punspace Tha Phae Gate, permite o capacitatea de concentrare mult mai mare,
spre deosebire de Punspace Nimman, unde sunt folositi pereti de sticlă.

Peretii reduc la minimum distragerile acustice la stațiile de lucru deschise, prin blocare potențialelor
distracții auditive cauzate de comunicările dintre colegi. Oferea confidențialitate acustică între cele două
spații și permit utilizatorilor posibilitatea de a avea interacțiuni verbale controlate, adica exact acel grad
de confidentialitate care regleaza cantitatea de informatie si timpul in care este transmisa.

Ecrane

Având o fereastră sau un perete de sticlă în fața stației de lucru care permite o vedere exterioară fara
implicatie directa asupra activitatilor de dincolo de ea, a fost asociata cu un puternic grad de
confidentialitate. Pentru acest stadiu al studiului, in comparatie cu situatia de mai sus, in care scaunele au
fost pozitionate adiacent pereților solizi, de aceasta fata scaunele au fost orientate spre fereastra sau spre
peretele de sticlă, pentru a avea o conexiune vizuală spre spațiul exterior. Motivul pentru care aceste locuri
au fost favorizate de utilizatori paer sa fie legat de faptul ca activitatile din interior erau suprimate de cele
din afara incintei, si astfel factorii de distractie de la sarcina actuala au fost atenuati.

Un avantaj al compartimentarilor cu pereti de sticla este dat si de proprietatile lor de a separa acustic
stațiile de lucru, fara a izola complet utilizatorii, creand o premiza pentru interacțiuni sociale. Acest fapt
este observabil la spatiul de coworking Punspace Nimman, spre deosebire de Punspace Tha Poarta, unde
stațiile de lucru deschise erau separate de pereti solizi. Această separare acustică le-a permis utilizatorilor
să se concentreze asupra activității lor la stațiile de lucru fără a fi distras de comunicările verbale din intreg
spatiul.
Peretele de sticlă a oferit confidențialitate acustică între cele două spații și a permis utilizatorilor să
interacționeze liber în spațiul de relaxare, fără a simți ca și cum ar fi un factor de distragere pentru ceilalti.

Obiecte

Utilizatorii din cele două spații de co-working au avut o tendință de marcare a spațiul lor de lucru cu
obiecte personale, precum căni de cafea și caiete, pentru a-și defini teritoriul. Acest comportament arată
un efort al individului de a-și insusi spatiul prin personalizarea lui, si astfel de a forma o bula de
confidențialitate manifestata prin comportament teritorial. Mobilierul flexibil și adaptabil incurajeaza
acest tip de manifestare, permitand reglarea distantei interpersonale. De altfel, mobilierul flexibil a premis
crearea unor campurui, prin formarea de grupuri mici de ultilizatori, actiune asociata cu delimitarea de
teritorii, oferind astfel utilizatorilor controlul contactului lor social în timpul lucrului.

Studiul inflentelor campurilor asupra comportamentului uman

(poate)

Analiză arată că elementele de proiectare cuprinzând bariere și câmpuri au o importanță semnificativă

asupra comportamentului utilizatorilor. Rezultatele validează revendicările anterioare ale cercetării că
barierele și câmpurile sunt instrumente puternice pentru ghidarea comportamentului oamenilor într-un
mediu de birou.

c. Creativitatea si stimuli creați de mediu

https://pdfs.semanticscholar.org/f1bf/6cf5ead20f1735e24aaab458dd6ca28c35fc.pdf?_ga=2.44061476.
1235361163.1579809579-129752702.1573952725

----În subcapitolul anterior s-a vorbit despre niveluri de interactiune si cum sunt influentate de
configuratiile spatiale ale birourilor. Creativitatea tine de interactiune- numarul de interactiuni
sporeste schimbul de idei, fapt care duce la un grad mai mare de a dezvolta concepte noi.

90% din interacțiunea spontană în birouri, excluzând interacțiunea în ședințele planificate și zonele de
pauză, se produce la stațiile de lucru. Cu siguranță, o parte din această interacțiune este programată în
sensul că persoana A dorește / trebuie să vorbească cu persoana B atunci când este cazul. Dar o parte
din această interacțiune nu este programată în acest fel în avans. Aici este evident că configurația
spațiului - și amplasarea functiunilor cu caracter polarizator - vor avea un impact asupra distribuției
lucrătorilor de birou în raport cu colegii lor.

Chiar dacă exista o imagine destul de bună, din studii și chestionare, a modului in care se produce
interacțiunea, subcapitolul de fata va investigha relația dintre creativitatea organizațională și cea fizică
a mediului de lucru, raportate la condițiile care sunt considerate a promova sau inhiba creativitate. A
fost divedit ca elementele care compun spatiul afecteaza creativitatea, Elemente ale locului de muncă
fizic care au fost dovedite că afectează creativitatea includ cele care guvernează condițiile de muncă
de bază, cum ar fi lumina, temperatura, sunetul și configuratia spatiala.

Creativitatea este dificil de definit și de cuantificat în studiile academice și este provocator de măsurat
în rezultatele organizaționale. Se pot gasi o serie de definitii ale termenului de creativitate care sa
descrie procesul...:

Creativitatea este un produs nou, care atinge un anumit nivel de recunoaștere socială. (Sawyer, 2006,
p. 27) MAI MULTE DEFINITII PENTRU CREATIVITATE

Intrebarea este in ce masura locul de munca poate influenta creativitatea, si cum se pot potenta factorii
care dezvolta o astfel de reactie. . În timp ce multe publicații populare de afaceri sugerează faptul că
adăugarea de elemente interioare, cum ar fi obiecte de artă inspirationale sau de mobilier vibrant va
facilita creativitate, există relativ puține studii academice care au încercat să fundamenteze aceste
ipoteze.

Prin urmare, problema se pune în legătură cu cine interacționează cu cine. Prin urmare, problema se
pune în legătură cu cine interacționează cu cine.

STUDIUL LUI JESPER STEEN

http://sss7.org/Proceedings/04%20Building%20Morphology%20and%20Emergent%20Performativity/107_S
teen.pdf

Cu analiza sintaxei spațiale (Hillier și Hanson, 1984; Hillier, 1996) putem descrie sisteme spațiale în
ceea ce privește accesibilitatea atât pentru mișcare, cât și pentru vizibilitate. Integrarea sintaxei spațiale
este un parametru cheie: un loc mai integrat într-un sistem spațial este relativ mai aproape de alte părți
ale sistemului din punct de vedere al configurației, spre deosebire de distanța metrică. Decidând ce
nivel de analiză putem descrie sistemul pentru mișcări (nivelul podelei) sau izovistul, care poate fi
examinat apoi dintr-un punct ales (nivelul ochilor pentru persoana stând sau în picioare). Programul
pentru aceste analize oferă fiecărui punct ales o valoare de integrare, fie dacă priviți sistemul la nivel
global (întregul sistem), fie local (la un pas până la trei pași configuraționali).

Pare să fie constructiv să admită că poate exista un conflict între eficiență și creativitate, întrucât
primele apelează la soluții existente și al doilea la soluții noi - ilustrează un conflict între termen scurt
și lung. A încuraja colegii din diferite unități să se întâlnească este o problemă de timp și spațiu; dar
pentru a crea potențialul dezvoltării și creativității cunoștințelor în aceste interacțiuni pare să fie nevoie
de cunoaștere reciprocă mai profundă a conținutului de bază al proceselor de lucru.

Pentru a susține aceste descoperiri, există o cerere pentru noi soluții de birouri de arhitectură. Și este
nevoie de strategii mai elaborate pentru integrarea strategiilor manageriale și organizaționale cu
strategiile spațiale. În aceste procese de dezvoltare, considerând premisele ca o sursă de interacțiune,
sperăm că organizațiile pot face față echilibrului producției existente și dezvoltând noi produse și
situații pentru o lume în schimbare.

Pentru a înțelege mai mult mecanismul care creează așa-numita interacțiune spontană, și rolul
proprietăților spațiale în aceasta, am folosit o metodă nouă în ultimul nostru caz, capul biroul
companiei suedeze Posten, situat în Solna chiar la nord de Stockholm. Clădirea, care cuprinde 900 de
persoane, a fost terminată în 2004 și a fost proiectată pentru a fi deschisă și modernă, în sensul
stimulării interacțiunii și cu stații de lucru standardizate pentru a îmbunătăți schimbările. Fiecare etaj
este construit cu două nave paralele cu o zonă de comunicare, atât pentru mișcări verticale cât și
orizontale, și cu săli de ședințe între ele.Problema noastră a fost că nu știam cine este interacționând
cu cine.

Începem cu modelul de lucru și punem datele de observație de la Posten într-o diagramă care arată
datele corespunzătoare din studiile anterioare: Trei oficii fiscale (A = birou celular; B = celular &
birou combi; C = cabine), sediul central al o companie de asigurări (celular și peisaj) și administrația
și redacțiile unui cotidian (peisaj).

Diagrama A. Activități observate distribuite în spațiu și timp, opt cazuri

Putem vedea că lucrătorii de birou își petrec în medie 40-50 la sută din timp la stațiile de lucru cu
sarcini individuale, fie cu muncă concentrată, fie cu mai multe sarcini practice. Interacțiunea la stațiile
de lucru și apelurile telefonice ocupă 20-35 la sută din timpul lor. Timpul petrecut în zonele de odihnă
/ pauză și în sălile de ședințe arată cele mai mari diferențe - și are un impact asupra modelului general
al fiecărei coloane. Este evident că rutinele de pauză de cafea variază între organizații. De exemplu,
în biroul de ziare, este o practică obișnuită să stai la postul de lucru. Am constatat diferențe similare
între procedurile ședințelor - într-o anumită măsură probabil o consecință a cât de ușor este
coordonarea proceselor de lucru într-un mod mai informal.

Dacă ne uităm doar la interacțiune, excluzând interacțiunea în zonele de odihnă / pauză și sălile de
ședințe, putem vedea că distribuția dintre interacțiunea la stațiile de lucru și în zonele / funcțiile
comune este destul de similară, aproximativ 9 până la 1, în ciuda diferențelor de producție și spațiale.

Acum este momentul să analizăm modelul de interacțiune, cu alte cuvinte potențialul pentru schimbul
de cunoștințe sau expertiză.

Utilizarea sistemului spațial (comportamentul lucrătorilor din birou) este studiat si prin alte metode
de observare. Unul dintre acestea este tehnica instantanee: toate acțiunile omului dintr-o zonă definită
sunt notate pe un plan de podea. Acțiunile sunt clasificate ca activități observabile, cum ar fi ședința,
statul în picioare sau mersul pe jos, conversația cu colegii față în față, conversația la telefon sau lucrul
atât cu niveluri de concentrare ridicate cât și mici.

FIG. Unul dintre planurile studiate ale sediului central al companiei de poștă suedeză Posten

Prin urmare, problema se pune în legătură cu cine interacționează cu cine. În observațiile noastre
despre așa-numita interacțiune spontană am constatat că, în medie, nouă din zece interacțiuni au loc
la stațiile de lucru și una în zone comune, cum ar fi pe coridoare sau la imprimante. Cea mai mare
valoare a interacțiunii în zonele comune am găsit-o în cabinetele celulare, 17% comparativ cu 14% ca
cea mai mare pentru soluțiile cu plan deschis. La aceasta putem adăuga concluzia că indivizii, care
sunt văzuți mai des decât alții, sunt experimentați ca fiind utili și, prin urmare, mai mulți recrutat
pentru interacțiune.

FIG. Același plan al Postenului ca mai sus, cu granițe organizaționale și puncte pentru toți raportați
interacțiuni, culoarea indică apartenența raportorului
Această nouă metodă ne-a permis să vedem că are loc 95% sau mai mult din interacțiunea raportată în
cadrul aceluiași departament. Și acesta este cazul chiar și în situațiile în care se află două departamente
strâns integrate spațial. Aceasta înseamnă că așa-numita interacțiune spontană este foarte mult
programat, ceea ce înseamnă că vorbești cu persoane care sunt numite colegi de muncă și cu cui trebuie
să cooperezi și să obții un rezultat comun. Poate că putem spune că oamenii nu sunt sociale în sensul
că vorbesc cu nimeni, își economizează socialitatea. Acea nu înseamnă că fiecare interacțiune trebuie
să aibă o importanță și utilizare imediată, unele interacțiuni par să aibă rolul principal de menținere a
sistemului social la nivel individual. Apartenența organizațională legitimează și provoacă
interacțiunea. Deci, poate că nu ar trebui să folosim conceptul de interacțiune spontană, dar totuși,
dacă interacțiunea este programată în sensul că este legat de sarcinile și rolurile de muncă, nu
considerăm că fiecare interacțiune este o necesitate, va exista o scară de la probabilitatea utilă la
interacțiunile necesare. Dar aproape toate par să fie legat de organizarea formală într-un mod care
poate surprinde. Dar condițiile spațiale, joacă vreun rol? Dacă fiecare interacțiune realizată a fost
necesare lucrării, cred că proiectarea spațiului ar trebui să joace un rol mai puțin important, pe care îl
puteți face instanța fără probleme lucrează la distanță și faceți contactele dvs. la cerere. Cu toate
acestea, este este evident că modelul de interacțiune este într-o anumită măsură rezultatul fiecărei
persoane care se mișcă în jurul biroului, indiferent de scopul de origine al mișcării. Și putem vedea și
în al nostru observații potrivit cărora lucrătorii de birou care se deplasează în birou fac de multe ori
mai multe activități pe acelasi tur. Pentru a vă deplasa la imprimantă, toaleta sau un coleg vor include
de multe ori discuțiile cu alte persoane persoane care au trecut. Privind planurile noastre în cazul
Posten cu o interacțiune marcată spoturi suntem la prima vedere surprinși de distribuția omogenă a
interacțiunii în spațiu. Chiar și în mai multe părți periferice există multă interacțiune. Privind mai
aproape, putem observa însă că există unele diferențe, în partea mai centrală există o interacțiune
relativ mai mare. O parte din acest plus interacțiune pe care o înțelegem ca o consecință a mai multor
persoane care trec pe lângă centru. Dacă stai într-o parte periferică și se îndreaptă către o altă persoană
care stă în partea periferică opusă dvs. va trece oamenii în centru, a merge la cineva din centru
înseamnă a nu trece de persoane din centru altă parte periferică. Aceasta înseamnă că persoanele care
au stațiile lor de lucru în centru pot sta la locul lor de lucru într-o măsură mai mare decât alții și încă
mai au „nevoia” lor de interacțiune cu colegii mulțumiți. Trebuie să ne amintim că acesta este cazul
într-un concept de birou cu un plan foarte deschis, mecanismul ar trebui totuși să fie același în concepte
mai puțin vizibile.

Un procent foarte mic din interacțiunea față în față implică persoane din departamente diferite. În mod
evident, nu există prea multe discuții generale informale. Un motiv ar putea fi obligația de a restricționa
chatul spontan pentru a economisi timp; prin urmare, interacțiunea ar fi concentrată pe cea necesară
pentru producția comună, dar care are ca efect negativ limitarea transmiterii cunostintelor si fluxului
de idei de la un departamet la altul. (în cadrul unității).

...........................................................................

SA ZICEM LA URMATORUL PARAGRAF

Impactul distanței asupra frecvenței de interacțiune este semnificativ. După cum este strategia normală
poziționează persoane care, sau ar trebui să fie, să coopereze între ele, trebuie nu fi o surpriză. Membrii
unei echipe înțeleg în mod evident sarcina lor de a coopera pentru comun beneficii. Cu toate acestea,
există motive de a ne pune problema modului în care această poziționare se potrivește cu organizarea
sarcini de lucru în diferite roluri, sau, cu alte cuvinte, configurația socială. În interviurile destinate
înțelegând procesele de lucru existente în termeni de similarități și diferențe am constatat că nivelul
de cooperare între angajații din același grup / echipă nu este deloc atât de omogen ca rezultatele arătate
de chestionare. Într-o oarecare măsură, aceste diferențe sunt ascunse în urmă „Cele mai multe persoane
contactate”, sunt valori relaționale și nu spun nimic despre câte contactele sunt pe zi.
O explicație rezonabilă pentru importanța proximității este, pentru început, încrederea care este
construit ca urmare a văzării unei persoane în mod regulat. Poate că este necesar să adăugăm că pare
și el să depindă de relații la un nivel egal, adică de o relație reciprocă de a da și a lua. efectul apropierii,
acela de a vorbi mai mult cu oamenii din imediata vecinătate, este întărit de tendința de a experimenta
persoane pe care le vedeți adesea mai utile. Cu toate acestea, voi argumenta o altă explicație a acestui
fenomen care se referă la conținutul interactiunea. Știm că este extrem de dificil să obținem informații
despre ce interacționează persoanele își spun unul altuia fără a deranja o situație. Și totuși, dacă
obținem un fel de beton informațiile despre conținutul interacțiunii am fi nevoiți să dezvoltăm noi
teorii pentru a categoriza date în moduri relevante. În loc să se înece în multe categorii diferite de
cunoștințe, unele dintre ele sunt relevante pentru aceia sarcini de lucru și altele relevante pentru aceste
sarcini, am găsit un nivel de principiu în care diferim din doar două categorii de cunoștințe sau de
interacțiune legate de cunoștințe: cunoștințe legate de fapt și cunoștințe legate de judecată Ideea este
că, dacă avem o întrebare legată de fapte, cu atenție ia în considerare ce persoană va alege să întrebe
și dacă acea persoană nu cunoaște răspunsul va spune asta și cineva va încerca să obțină răspunsul de
la altcineva sau în material scris. Când vine vorba de întrebări legate de judecată, cineva poate pune
oricine și poate exista întotdeauna un raspunde, toata lumea poate intelege intr-o oarecare masura
intrebarea si are pareri pentru ca nu este asa o întrebare corectă sau greșită. Dar, la fel cum aceste tipuri
de întrebări depind atât de mult de înțelegerea contextului trebuie să aibă încredere în experiențele și
valoarea celuilalt sistem. Aici cred că persoanele aflate în imediata apropiere sunt cele care văd des și
știu așa indivizi într-o oarecare măsură pe care se va baza atunci când vine vorba de chestiuni de
judecată. Și asta procesul de interacțiune va consolida legăturile cu persoanele din jur. Mai departe,
posibilitatea feței pentru a face contact în aceste probleme sunt cruciale, de multe ori este suficient să
privim aspectul celuilalt expresie pentru a-și cunoaște părerea. Întrebările legate de fapte sunt mai ușor
de definit și transmis prin e-mail sau telefon

Frontierele organizaționale acționează puternic în programarea interacțiunii dintre colaboratori.

Configurația spațiului și poziționarea funcțiilor comune în spațiu distribuie mișcările lucrătorilor de
birou în ceea ce privește stațiile de lucru individuale și creează astfel potențialul de interacțiune
spontană. Experiența arată că și alte persoane din cadrul aceleiași organizații pot avea un rol important
în acest sens. Dar cum pot fi aranjate aceste interacțiuni astfel încât să producă acest tip de conținut?
După cum am văzut, oamenii nu vorbesc cu cei aparținând altor grupuri foarte des. Așadar, chiar dacă
proiectăm sistemul spațial global, astfel încât oamenii să fie probabil în același spațiu în același timp,
nu este sigur că o schimbare de cunoștințe sau provocări vor avea loc în aceste întâlniri. Concluzia
noastră este că sistemul spațial trebuie completat cu un artefact social: sugerăm audieri speciale în care
diferitele departamente (în organizații mari) spun celorlalți despre principalele întrebări pe care le
abordează în activitatea lor. Acest lucru le-ar permite tuturor să fie mai informați cu privire la afacerile
de bază în ansamblu, să încurajeze curiozitatea.

Un mediu cu adevărat bazat pe echipă în care conexiunile se dezvoltă prin colaborare și distracție
poate crea o camaraderie autentică, necesară pentru munca in echipă inovatoare. Managerii vor
observa o diferență remarcabilă atunci când se depune efortul de a descompune silozurile care dețin
departamente spre interior. Oferind angajaților oportunitatea de a se aventura, de a lucra împreună cu
alți colegi și de a vedea ce se întâmplă în alte domenii ale companiei va permite ideilor și inspirației
să curgă liber în departamente.

.....................................................

Inovația și creativitatea se referă la găsirea de soluții neașteptate la problemele de afaceri. Multe birouri
sunt construite și concepute doar pentru a arăta uimitor din punct de vedere estetic, dar, în realitate,
este nevoie de mult mai mult decât o estetică bună pentru un birou ca să stimuleze creativitatea. Astăzi,
există multe birouri care încearcă să realizeze medii de colaborare perfecte folosind cromatica diversa
pentru tencuieli, sau mobilier diversificat. Dar toate acestea sunt cu adevărat ceea ce este nevoie pentru
a avea un mediu de lucru care stimuleaza creativitatea într-un birou?

Una dintre primele firme care a adoptat o abordare creativă și ludică a spațiilor de birouri a fost
Evolution Design. În urmă cu aproximativ 10 ani, compania nu a lucrat niciodată la astfel de proiecte,
până când Google Zurich (cine e) a avut ideea de a proiecta un spatiu care sa raspunda in mod specific
nevoilor ngajatilor sai. „Google a fost una dintre companiile care și-au dat seama că, dacă vor să țină
pasul, atunci vor trebui să schimbe modul de lucru al oamenilor”, a declarat pentru Artsy directorul
al Evolution Design, Tanya Ruegg. „Pentru că dacă oamenii stau la biroul lor toată ziua, nu va fi
nicio schimbare.”
Noua abordare a organizarii spatiului interior si a pornit de la faptului că, dacă oamenii se simt
confortabil la locul de muncă, sunt, de asemenea, mai productivi, în conformitate cu filosofia
fondatorului Google, Larry Page. Această cultură abordata de firma a atras in acest fel multi oameni

valorosi: în 2017, Google a ocupat cele mai mari clasamente in lista Forbes cu cei mai populari
angajatori pentru a șasea oară. Cel mai mare birou Google de pe continentul european se află la Zurich,
unde peste 2.000 de angajați lucrează la produse precum Google Maps, Youtube și Gmail. Unele dintre
spații sunt birouri proiectate dupa tiparul clasic, dar diferenta o consta in faptul ca majoritatea
angajaților nu au un birou permanent. Stilul individual al Google Zurich arată că nu există o singură
abordare creativă a designului de birou. Fiecare loc de muncă are nevoi speciale, iar un birou cu
adevărat creativ folosește un design care este inspirat de angajații săi.

https://www.businessinsider.com/google-zurich-headquarters-tour-2018-1#these-detachable-seating-
corners-are-decorated-with-plastic-penguins-and-fur-elements-8
Fig. Vedere interioară a biroului Google din Zürich, proiectat de Evolution Design

https://mymodernmet.com/google-office-design-in-zurich-switzerland/
 d. Manifestări ale teritorialității

Teritorialitatea la locul de muncă este un derivat al teritorialității înțelese în semn general, așa
cum se manifestă ea la toate ființele, definite conform lui Bell, Greene, Fisher, and Baum (2001) ca un
ansamblu de comportamente pe care o persoană sau un grup de persoane le manifestă pe baza proprietății
pe care și-o însușesc asupra unui spațiu fizic dat. Lawrence și Robinson (2005) definesc teritorialitatea
drept „expresia comportamentală a individului a sentimentelor sale de proprietate față de un mediu fizic
sau social”, și cuprinde tedințe de construire, menținere și restaurare a mediului din jurul obiectelor care
îl înconjoară, despre care pretinde un drept de proprietate. Presupune în esență personalizarea spațiului,
folosing markeri care să îl deosebească de restul (de exemplu un nume, un semn de proprietate, un obiect
personal, etc.). Dar acest comportamnt nu este atipic. Face parte din suita de comportamente fundamentale
ale omului, posibil o manifestare a unei necesități elementare,după cum afirmă David Stea. Atât animalele
cât și oamenii interacționează cu spațiul lor, într-un fel propriu. Este un fapt bine cunoscut că animale și
oamenii au capacități înnăscute de a deține și de a-și apăra spațiul și teritoriile (Brown, 1987; Lorenz,
1966; Taylor, 1988). Dar în comparație cu aminalele, teritorialitatea la oameni are un mod mai subtil de
manifestare. În același timp, oamenii sunt și mai complecși, pentru că spațiilor capătă înțelesuri multiple,
în fuctie de modul de utilizare a lor. “Tocmai de aceea, ea are o valoare simbolică, una care depăşeşte cu
mult valoarea materială - casele noastre devin o extensie a corpului, a pielii, a simțurilor şi a memoriei.”
(Dana Pop) În consecință, după același tipar, și un angajat are tendința de a deține și de a-și “marca”
spațiul unde lucrează.

Prin urmare, teritorialitatea este un mecanism de reglare a frontierelor personale ale angajaților și
semnifică personalizarea și marcarea spațiului pe care îl consideră “propriu”. Mai mult, pe baza studiilor
lui Altman (1975) și Fredrickson și Anderson (1999) comportamentele teritoriale sunt, de asemenea,
legate și de un răspuns afectiv la mediul. Ca atare, se poate manifesta ca atașament sau legătură față de
loc sau față de obiectele fizice.

Acest tip de comportament este mai evident in spațiile de birou tip open space,în comparație cu
cel de tip celular, unde limitele spațiului personal sunt vagi, iar dorința omului de a se identifica cu mediu
în care lucrează este mai pregnantă.

Mai exact, organizațiile cheltuie milioane de dolari în proiectarea și reproiectarea spațiului de

lucru. De exemplu, Australia cheltuie aproximativ 3,6 miliarde USD pe an pentru reproiectarea și
reconstrucția fizică a mediului de lucru, mai exact pentru mobilier, cablare, reamenajarea completă a
spațiului și relocarea în spații noi. Această investiție pare să fie justificată, având în vedere că peste 70%
din populația activă din Marea Britanie și SUA are sediul în birouri , însemnând că majoritatea populației
adulte va petrece o proporție semnificativă din viața lor de zi cu zi în birouri. În ciuda tuturor acestor
investiții, însă, organizațiile cheltuiesc și mai multe milioane din cauza nevoii de a gestiona conflictul,
emoțiile negative și comportamentele contraproductive, mare parte dinstre ele legate de teritorialitatea la
locul de muncă, care este agravat în structurile de birou cu plan deschis.

Un angajat s-a supărat într-un birou de lucru cu plan deschis, după ce o colegă l-a întrerupt
și i-a spus ce să le spună clienților la telefon. Când a fost întrebat de ce s-a înfuriat
el a răspuns: „A fost încălcat ... teritoriul meu, toată profesia mea a fost încălcată ...
nu era corect. M-am simțit groaznic… așa, mi-am dat demisia ”(Ayoko & Härtel, 2003, p. 405).

Ayoko și Härtel (2003) au descoperit că atât fizic, cât și psihologic spațiul de lucru poate servit
pentru declanșarea conflictului. În acest sens, în contextul spațiului de birou deschis, conflictul este
declanșat de încercarea angajaților de a preveni intruziunea în spațiul lor personal, mai ales prin
manifestarea de comportamente teritoriale. Se știe că aceste comportamente încurajează reacțiile
defensive, cum ar fi agresivitatea, disconfort și anxietate.

Biroul (mobilierul) devine un caz aparte de manifestare a teritorialității. Atunci când omul petrece
mult timp într-o încapere, involuntar se confundă cu spațiul care se creează în jurul său, cu toate că este
conștient de faptul că este proprietatea altcuiva. Spațiul nu mai este doar pur funcțional, ci devine un
mediu pentru valorile sociale personale. Oamenii îl compun după modul în care își structurează propriile
reprezentări spațiale mintale, pentru că mintea este învățată să organizeze lucrurile după un tipar
prestabilit. Se creează astfel o diferență între spațiul “meu” și spațiul “tău”, care este foarte puternică la
nivel perceptual, și care constă în special în detalii. Printr-o anumită manifestare proprie individului, sub
forma personalizării spațiului, se compune o demonstrație pentru colegi (și ocupant), că spațiul de lucru
este de fapt în zona de control al respectivei persoane. Astfel, spațiul oferă autoafirmare și respect față de
sine, fiind o componentă centrală a teritorialității. Biroul devine în acest fel spațiu personal, experimentat
nu doar obiectiv – ca limita în care se desfășoară o activitate economică, ci ca limită și delimitare spațială
a unui caracter, a unui loc afectiv. “Spațiul pe care îl numim ,,al nostru"-intelegând prin aceasta atât
spațiul personal, cât şi unitățile spațiale care alcătuiesc teritoriul nostrum - are nişte calități foarte clare,
pe care le cunoaştem în cele mai mici detalii, tocmai pentru că ele sunt rezultatul logicii noastre de
structurare, de organizare, de configurare a acestuia.” (Dana Pop).
 Orice încălcarea a spațiului de lucru personal (cel mai frecvent biroul) servește la declanșarea de
comportamente teritoriale ale angajaților (de exemplu defensivitate), care la rândul lor pot stimula afectiv
tipare comportamentale specifice (de exemplu conflict), care au ca rezultat reacții emoționale (de exemplu
furie). Aceste răspunsurile și comportamente emoționale au impact asupra rezultatelor muncii.

O altă manifestare a teritorialității este posibil să se manifeste chiar și atunci când o persoană se
deplasează prin spațiul dintre mobilierul unui birou. Ieșind din spațiul care îi aparține, teritorialitatea se
manifestă sub o formă condensată, ca o bulă care ne înconjoară pretutindeni. Aceasta include unitățile
teritoriale pe care le posedăm, și cele pe care le ocupă ceilalți angajați, inclusive traseul pe care îl parcurg
până acolo. “Este vorba de un spațiu pe care îndividul îl cunoaşte, care îi este familiar, în care se simte
în siguranță şi în care se mişcă fără mari dificultăți, dar, în acelaşi timp, asupra căruia teritorialitatea
lui se manifestă foarte difuz. În cadrul propriei unități teritoriale, percepția asupra spațiului diferă fată
de spațiul aflat în afară acestui perimetru”.

Dar cum poate influența lipsa de confidențialitate productivitatea? În primul rând unul din motive
este faptul că individul este în permanență „la vedere”. Este posibil să fie nevoie de un efort mental
considerabil pentru a rămâne concentrat pe propria muncă și pentru a nu fi distras de sunetele din
apropiere, de mișcări, de întâmplări, de venirea și mersul altora. Intervine nevoia de spațiu personal, care
aduce cu sine un sentiment de teritorialitate ce instigă la reacții defensive.

Dacă confidențialitatea și mecanismele asociate sunt ignorate sau rigid încorporate în spațiu, sau
dacă sensul diferitelor niveluri ale spațiul unui individ și teritoriul personal nu sunt recunoscute, atunci
oamenii vor începe să lupte împotriva mediului pentru a realiza ceea ce consideră să fie grade adecvate de
interacțiune.

Mediul trebuie să ia în considerare dinamica vieții private ca proces în schimbare în care oamenii
se departeaza sau se apropie unii de ceilalți în grade diferite, în momente diferite, prin folosirea spațiului
personal, a comportamentului teritorial și a altor mecanisme pentru a obține un grad dorit de
confidențialitate.

Teritorialitatea, alături de confidențialitate și spațiu personal, este, de asemenea, o componentă a

proiectarii unui birou care trebuie luata in calcul. Studiul comportamentului teritorial uman este datorat
mult opera lui Konrad Lorenz și Robert Ardrey care au popularizat subiect care utilizează analogii
animale.31 Cu toate acestea, această abordare a fost criticat de psihologii de mediu care au subliniat
limitările încercării de aplicare a elementelor teritorialității animalelor la situația umană. O mare parte din
ceea ce se numește comportament teritorial în contextul uman privește personalizarea și proprietatea
privată.

Irwin Altman propune următoarea definiție: “Comportamentul teritorial este un mecanism de reglare a
frontierelor care implică personalizarea sau marcarea unui loc sau obiect și comunicare care este
„deținută” de o persoană sau grup. Personalizarea și proprietatea sunt concepute pentru a reglementa
interacțiunea socială și ajută la satisfacerea diverselor motive sociale și fizice.”

S-a observat și teoretizat că un aspect al vieții private și teritorialitatea este personalizarea. Un sentiment
de securitate este obținut atunci când mediul cuiva este marcat sau identificat ca fiind al său.

J. Douglas Porteous, în cartea sa Enuironment and Behavior, spune că „Personalizarea este necesară
pentru identitatea de sine a individului”.

Conceptul lui Albert Mehrabian despre psihologia mediului include ceea ce el numește medii de încărcare
ridicate și mici; acele setări care sunt în sine fie stimulatoare, fie nestimulatoare. El sugerează că atunci
când se efectuează anumite sarcini monotone, ar putea fi necesar un mediu de încărcare mare pentru a
contracara sarcina care nu stimulează. Pe pe de altă parte, anumite sarcini care au o sarcină ridicată și, prin
urmare, sunt stimulatoare, ar necesita un mediu care nu este ~ timulant. ~~ An capacitatea angajatului de
a-și personaliza spațiul de lucru i-ar permite efectuați unele ajustări în sarcina de mediu pentru a se
acomoda sarcini particulare pe care trebuia să le îndeplinească. (sarcină scăzută) (noncreen).

Altman rezumă preocupările conceptelor anterioare și ale acestora aplicarea proiectării de mediu: Ce
vorbesc aici nu este doar proiectarea pentru „sarcină” sau „resursă” funcții, dar proiectare pentru controlul
interacțiunii și stimulării sociale. Dacă confidențialitatea și mecanismele asociate sunt ignorate sau rigide
încorporate în desene sau dacă sensul diferitelor niveluri de spațiul și teritoriul personal nu sunt
recunoscute, atunci oamenii vor avea să lupte împotriva mediului pentru a realiza ceea ce consideră să fie
grade adecvate de interacțiune. Și, conflict, stres și altele costurile sunt probabil în măsura în care oamenii
trebuie să se lupte cu medii proiectate necorespunzător. Prin urmare, principiul pe care încerc statul este
că proiectarea mediului ar trebui să ia în considerare dinamica vieții private ca proces în schimbare în care
oamenii se deschid și se apropie de ceilalți, în grade diferite, în momente diferite, folosirea spațiului
personal, a comportamentului teritorial și a altor mecanisme pentru obține un grad dorit de
confidențialitate. (paragraph pentru inceput sau pentru sintaxa)

Normal L. Mann consideră că „proximitatea”, „congruența”, „Densitatea”, „situația” și „scopul” sunt

principalii factori care stabilesc interacțiunea dintre indivizi și pot ajutați la cooperare și concurență [8]
(Fig.1). între modelul durabil de comportament și locul ”

e. Interacțiunea intre indivizi si factori care o influențează

Prin definiție, pentru interacțiunea față în față oamenii trebuie să se întâlnească unul cu altul în
același spațiu, la o distanta suficient de aproape pentru a sustine conversatia. In plus, pentru a intai oameni
departe de statia proprie de lucru, trebuie miscare. Apar o serie de carcacteristici ale spatiilor de lucru.
Biroul este un spatiu controlat, mișcarea și interacțiunea sunt adesea orientate cu scopuri precise, dirijate
in spatii special create.

Prin urmare, modelul de interactiune la locul de munca este strans legat de factori precum
dispunere spatiala. Variabilele spatiale precum campurile vizuale, dimensiunea spatiului si amploarea lui,
dar si destinatia spatiilor induc anumite comportamente ce inhiba sau dezvolta tipare comportamentale
bazate pe interactiune. Aceste variabile sunt legate direct de vizibilitate, accesibilitate si deschiderea
spatiului. Printre comportamente, includem mișcarea (definită ca numărul de persoane care se deplasează
pe un anumit traseu dintr-un birou), co-prezența (definita ca numărul de persoane vizibile in momentul
deplasarii altei persoane) și interacțiunea propriu-zisa (definita ca numărul de persoane angajate în orice
tip de dialog).
Prin urmare, întâlnirea este un subset al co-prezenței. (co-prezența include de asemenea
persoane mișcătoare și staționare care sunt vizibile dar prea departe pentru a interacționa.). Aceasta oferă
dovezi vizibile directe că mediul cuiva este împărtășit de alții și arată cine este sau nu este disponibil
pentru interacțiuni față în față intr-un timp dat.
Deși rezultate date de impletirea dintre dintre forma spațială planimetrica și factorii care
stimuleaza sau inhica interacțiunea au generat o mare investiție în birouri, există relativ puține dovezi
empirice care leagă aceste rezultate cu rezultatele reale. În acest capitol, se va explora modul în care
dispunerea spatiului prezice mișcarea și comportamentul.
 Spatiu sociopetal vs spatiu sociofugal

Psihologul Humphry Osmond si arhitectul canadian Kyo Izumi, in cercetările lor pentru cea mai
bună formă arhitecturală pentru Spitalul Mental Weyburn din Osmond din 1951, au introdus pentru prima
data termenii de spatii sociopetale si sociofugale. In conceptia lor, spatiile sociofuge sunt acele spatii care
incurajeaza formarea de relatii umane, sau acele spatii in care socializarea este incurajata, in care se
formeaza grupuri si se stabilesc diverse legaturi. Spatiul sociopetal pe de alta parte este opusul celui dintai.
„Aceste cuvinte sunt alcatuite în mod ingenios bazate pe latinescul „centripetus”, care înseamnă
literalmente căutarea centrului. Deci spațiul sociopetal este acela care are tendința de a atrage oamenii
împreună și spațiul sociofugal este acela care tinde să-i alunge la fel cum forța centrifugă aruncă obiectul
departe de centrul unei axe de filare "(Lawson, 2001). Osmond mai afirmă si că acelaşi spatiu poate fi
perceput ca fiind sociopet intr-o situatie data, în timp ce in alta este perceput ca fiind sociofug. Edward
Hall consideră că un spațiu sociopetal într-o cultură ar putea fi un spațiu sociofugal în alte culturi și
viceversa. El susține, de asemenea, că spațiile sociofugale nu sunt neapărat nefavorabile. În mod similar,
spațiile sociopetale nu sunt întotdeauna de dorit. Rezultatul cel mai de dorit este o varietate de spații și
opțiuni care să permită oamenilor să interacționeze în funcție de nevoile lor și de stările lor psihologice
(Hall, 1959).

Actorul american Jeff Howard a accentuat intr-un articol publicat in 2008 o serie de
caracteristicicare dau identitate spatiului din punctu de vedere al acestor doua variabile:

„Am lucrat doar într-un birou pe care l-am clasificat drept sociopetal in mod excepțional, dar
pentru cei doi ani în care am lucrat acolo, mediul a fost un factor incredibil de important pentru
colaborare. Aveam un spațiu mic, situat în subsolul unei agenții mai mari. Tavane joase, pereți curbați,
fără uși. Nu am nicio îndoială că ne-a reunit ca echipă. Pe de altă parte, am lucrat și în medii puternic
sociofugale. Sunt convins că birourile cu uși sunt o barieră teribilă împotriva interacțiunii. Biroul meu
se conecta cu alte birouri de-a lungul unui singur hol, într-un inel imens în jurul periferiei clădirii.
Era ca și cum te-ai plimba în jurul unei stații spațiale;incredibil de izolat. ”

Comparand spusele lui cu gândurile lui Frank Gehry cu privire la proiectarea unei clădiri
academice pentru MIT în Managing as Designing, se poate vedea clar ca exista o concorda intre arhitetura
si iteractiunea intre diferiti indivizi:

„Vor avea o clădire pentru șapte departamente care trebuie să discute între ei. Cei recuzivi dintre ei vor
găsi modalități de interacțiune, iar clădirea va funcționa pentru a facilita această interacțiune. E
simplu. Doar simplul gest de a pozitiona cafeneaua in mijloc înseamnă că studentii pot vedea când alți
student merg la prânz și pot spune: „O, Doamne, aș dori să vorbesc cu acel tip. O să iau prânzul. ”Este
minunat, și cred că va funcționa pur și simplu. ”

Spațiu de birou – factori care inflenteaza interactiunea

Asadar, este de la sine inteles ca interactiunea devine un obiectiv principal intr-un mediu de birou.
Astfel se ajunge la reinvierea atmosferei de socializare intr-un spatiul in care statiile de luccru promoveaa
din ce in cemai mult individualitatea. Se aduc in discutie aspect legate de mediu, de sens si de perceptive
pentru a descrie sociopetalitatea, analizati mai jos in diferite cladiri de birouri.

Punspace Nimman și Punspace Tha Phae Gate

 Intr-un studio compaarativ asupra a doua spatii de birou, Punspace Nimman și Punspace Tha Phae
Gate Pentru s-au facut observații asupra comportamentului personalului distribuite in functie de cele șapte
tipuri de spații: stație de lucru, zonă de relaxare informală, spațiu de desfacere, bucătărie / cafea, recepție,
imprimantă și traseul de circulație. Informațiile obținute prin cartografierea comportamentală au fost
corelate cu datele obținute prin observații directe, si s-a obtinut o înțelegere semnificativă a relației dintre
modul de alcatuire a spatiului proiectare modele comportamentale obtinute.

Mobilier

Aranjamentele de scaune intr-o structura sociopetala pare sa fie acosiata cu o buna colaborare intre
angajatii de la Punspace Nimman și Punspace Tha Phae Gate. Acest preferința părea să fie legată de
nevoia de contact ocular pentru comunicare. Aranjamentele Sociofugale ale scaunelor descurajează
contactul vizual, fapt care functioneaza ca a o piedică pentru munca de colaborare între utilizatori din cele
două cladiri de sudiu.
 Distanta dintre statiile de lucru si rutele de circulatie primare au parut sa aiba o influenta asupra
gradului de interactiune. Utilizatorii care colaborează în rutele primare de circulație primară au fost adesea
întrerupti atunci când alți utilizatori au trecut pe langa stațiile lor de lucru. O distanță mai mare între stațiile
de lucru și uși ar fi o solutie pentru stoparea iteractiunilor nedotire de la Punspace Nimman și Punspace
Tha Phae Gate. De asemenea, distrageri vizuale provocate de oamenii care deschid și închid ușa au
provocat continuu distrageri pentru echipa.

S-a descoperit si o distanță adecvată între stațiile de lucru adiacente pentru a facilita
comportamentele de colaborare între ocupanții de la Punspace Nimman și Punspace Tha Phae Gate.
Grupurile care s-au deplasat intre cele doua corpuri de lucru cu intenția de a colabora au avut tendința de
a evita stațiile de lucru amplasate excesiv de aproape unul de celălalt. Aceasta situatie părea sa se nasca
pentru că utilizatorii ar putea să nu dorească ca alții să le audieze conversațiile în timpul colaborari. În
majoritatea cazurilor, utilizatorii si-au muta stațiile de lucru departe de alții atunci când au simțit că aceste
stații de lucru sunt excesiv de aproape unele de altele.

Dimensiunea spatiilor

Un spațiu de lucru spațios care permite mișcare flexibilă a facilitate mult mai bine cooperarea in
cadrul birourilor de la Punspace Nimman la Punspace Tha Phae Gate. Exista o antitezaaa din care se trag
concluzii clare in cazul celor doua spatii de co-working. Spațiile de lucru limitate ca dimensiune de la
Punspace Nimman au împiedicat grupurile mici să se distanțeze de ceilalți pentru a avea discuții private.
În momentul în care un oareecare grup a dorit să fie despărțit de toți ceilalți pentru a avea discuții
confidențiale, a fost necesara mutarea spatiului in afara perimetrului cladirii, in locurile exterioare special
amenajate. La Punspace Poarta Tha Phae, spațiul de lucru destul de mare a avut un efect mult mai pozitiv
in incurajarea interactiunilor intre ocupanti, permițând grupurilor mici să se distanțeze cu ușurință de
ceilalți atunci când au nevoie. Acest comportament ar putea fi legat de sentimentul de aglomerare a
utilizatorilor în spații limitate, fără posibilități de separare de alții.

Relatia spatiu - grad de socializare

Socializarea s-a produs în general în zonele de ședere informale și în spațiile de relaxare. Căile de
circulație și spațiile comune de servicii au avut de asemenea o influenta semnificativa in amplificarea
acestor modele coportamentale. S-a părut ca socializarea în cele două studii de caz să fie asociate cu
anumite bariere și câmpuri investigate în acest studio.

În cele două site-uri de cercetare, s-a părut că există unele variații în spațiile în care niveluri ridicate
a interacțiunii sociale s-a produs. Spatiul de relaxare de la Punspace Nimman a avut un procent
semnificativ mai mare de interacțiuni sociale în comparație cu spațiul de relaxare de la Punspace Tha. În
mod similar, s-a intamplat si cu zona exterioara de la Punspace Tha Phae Gate .

Aceste variatii par să fie asociate cu dimensiunea diferitelor spații din cele două spații de
cooperare. La Punspace Nimman, zona de relaxare a oferit utilizatorilor un spațiu vast care le-a permis să
socializeze confortabil, având totodată controlul asupra gradului de contact interpersonal cu ceilalti
ocupanti ai camerei. Spațiul de relaxare de la Punspace Tha Phae Gate a fost limitat ca dimensiune in
comparative cu numărul de ocupanți din spațiul de coworking. Se pare că aceasta a generat la niveluri
scăzute de interacțiunilor sociale.

Prin urmare, prin aceste comparații, se remarca o serie de diferențele de activitate care se petrec la
diferite tipuri de spații , in functie de forma si dimensiunea spatiiului.

STC Saudi Telecom Company din Jeddah

De asemenea, structura organizației joaca un rol esential in generarea situatiilor care incurajeaza
interactiune. Lucrarea selectează clădirea STC Saudi Telecom Company din Jeddah pentru a ilustra cum
pozitionarea angajatilor in spatiu induce anumite tipare comportamentale legate de socializare. Această
clădire a fost selectată din cauza nemulțumirii majorității personalului în ceea ce privește nivelul de
participare și confidențialitate în spațiile de lucru.

Lucrarea selectează clădirea STC Saudi Telecom Company din Jeddah pentru a aplica conceptul
adoptat în acest studiu. Această clădire a fost selectată din cauza nemulțumirii majorității personalului în
ceea ce privește nivelul de participare și confidențialitate în spațiile de lucru. Figura 1 prezintă aspectul
fizic al biroului STC. Figura 2 arată nivelul de participare motivat de structura organizației în biroul STC.
Sunt identificate trei niveluri de participare. Acestea sunt mare, moderat și cu o participare scăzută.
Analiza scării de participare se bazează pe înțelegerea dimensiunilor structurii organizației care
încurajează sau descurajează participarea. Au fost analizate fluxul de lucru pentru a studia situatiile
posibile de participare ae fiecaruia. Pentru a genera harta de participare motivată de structura
organizațională, au fost analizate inclusic munca și sarcinile personalului. Fiecare angajat a fost rugat să
stabilească numărul de contacte zilnice cu colaboratorii. Personalul de peste 20 de contacte zilnic este
considerat participativ ridicat, 10-20 de contacte sunt moderate și mai puțin de 10 persoane de contact
zilnic sunt considerate personal participativ scăzut. Modelele de participare pentru diferite zone sunt
ilustrate pe aspectul biroului (figura 2).

Dupa teoria spatiilor sociopetale si sociofugate dezvoltata de Osmond, spatiile inchise, unde
angajații sunt repartizați in camere cu o persoana, maxim doua, bazate pe statut, au mai puține oportunități
de interactiune cu restul personalului, si prin urmare sunt cele care inhiba socializarea, pe cand spatiul
deschis unde locurile de muncă sunt create cu partiții minime, dezvolta relatii intre personal cu o mai mare
usurinta. Fig. 3 prezintă cele trei niveluri de participare in biroul STC în funcție de nivelul barierelor fizice.
 Schemele de participare din figurile 2 si 3 formează harta finală de participare a acestui birou.
Figura 5 este suma fig. 2 și 3 reprezentând harta suprapusă atât a hărților organizatorice, cât și a celor
planimetrice ale biroului STC. Rămân doar zonele care se intersecteaza între cele două studii, în timp ce
celelalte sunt lăsate goale.

To be continued………………………………..

Departamentele MLK 4 si MLK 5

Următoarele două exemple, MLK 4 și MLK 5, reprezintă două departamente ale unei clădiri de
birouri ce aparține unei administrații publice imobiliare. Modul de organizarea a spațiului celor două etaje
diferă considerabil. MLK 4 este configurată spațial astfel încât să există mai multe grupuri ce funcționează
independent unele de altele. Compoziția, dimensiunea și funcțiile fiecărui grup variază. În plus, în timp
ce grupurile mai mari ale diviziunii au teritorii bine definite, nu există astfel de definiții teritoriale pentru
echipele din cadrul grupurilor. Etajul departamentului MLK 5 este format din trei grupe principale, fiecare
compusă din mai multe echipe. Fiecare echipa are autonimie proprie. Mai mult, fiecare individ are sarcini
independente care nu depind de niciun alt membru al grupului. Comunicarea este de natură formală și
doar atunci când este necesar. Cele trei grupuri principale din MLK 5 au teritorii bine definite, lucru care
nu poate fi spus și despre echipe. Locația unui teritoriu se bazează pe relațiile sale funcționale cu team-
leader-ii, precum și cu celelalte grupuri.

Conducerea organizației a recunoscut importanța interacțiunilor dintre indivizi și grupuri în

realizarea unui mediu de lucru stimulant și care să încurajeze progresul, și astfel s-au făcut o serie de studii
referitoare la factorii care inhibă sau încurajează interacțiunile angajaților. A fost analizată accesibilitatea
biroului folosind descriptori spațiali derivați din sintaxa spațială, și anume liniile axiale care se formează
pe tot parcursul spațiului, ce formează harta axială a spațiilor.

Premiza de la care se pornește este că indivizii prefer se se miște în linii drepte pentru a ajunge din
punctul A în punctul B, reprezentate de liniile axiale, cu excepția cazurilor în care există un motiv
întemeiat de a nu face asta. Când se vorbește de axialitate, este important de adus în discuție doi descriptori
importanți, și nume conectivitatea su integrarea. Conectivitatea unei linii axiale reprezintă numărul de linii
axiale conectate direct la linia respectivă. Conectivitatea ca proprietate locală a unei linii axiale este
interesantă, deoarece descrie posibilitățile de alegere a unui traseu: cu cât este mai mare conectivitatea
unei linii axiale, cu atât sunt mai multe alegeri de mișcare în spațiu. Integrarea, pe de altă parte, este o
proprietate globală care descrie gradul de conectarea a unei linii axiale la toate celelalte linii a unei hărți
axiale: cu cât mai mare este integrarea, cu atât este mai ușor să ajungi la toate celelalte linii. În consecință,
zonele comune, care trebuie să fie ușor accesibile dn diferite locuri ale unui birou, trebuie amplasate în
locuri cu integrare ridicată.

Liniile axiale generează comortamente especifice in momentul parcugerii lor. Studiul a arătat trei
tipare comportamentale care se repeat la utilizatorii clădirii:

1) interacțiunea: numărul persoanelor implicate in interacțiuni față în față;

2) mișcare, numărul de persoane care se deplasează pe orice din traseele posibile;
3) co-prezență: numărul de persoane, active și / sau inactive, vizibile din orice segment al traseului
 Constatările analizelor hărții axiale sunt reprezentate grafic in figurile 4b – 4c, colorate Astfel încat
sa accentueze valorile de integrare ale liniilor axiale, variind de la alb pentru valori de integrare ridicate
la gri închis pentru valori de integrare scăzute. Principalele concluzii ale analizelor au fost că
departamentul cu structura spațială care încurajează în special interacțiunea este cel cu mai puține linii
axiale pe fiecare spațiu de lucru, de exemplu, 105 linii axiale pentru MLK5 si doar 1167 linii axiale pentru
MLK4.

Există o corelație și între numărul de persoane și numărul de linii axiale în ceea ce privește
potențialul de interacțiune. Cu alte cuvinte, pentru un număr dat de oameni, numărul de interacțiuni este
probabil să fie mai mare dacă acești oameni au birouri de-a lungul unui singur coridor în loc de două sau
mai multe coridoare. În plus, organizațiile care încurajează interacțiunea au linii axiale mai scurte pe spațiu
de lucru, de exemplu, 37.03 m pentru MLK5 v 44.89 m pentru MLK4

(de refăcut tabelul)

Deoarece lungimea liniei este legată de parcurgeea distanței, este mai probabil că lungimea mai
scurtă a liniilor axiale pe fiecare spațiu de lucru poate duce la un nivel mai mare interacţiune. Organizațiile
care încurajează interacțiunea au și grade mai mari de interconectare a structurii axiale. De exemplu, 0,92
pentru MLK5 și 1,60 pentru MLK4. Acesta este deoarece o rețea spațială definită de o hartă axială extrem
de interconectată sau integrată oferă mai mult alegeri de mișcare, deci mai multe oportunități pentru o
întâlnire care duce la interacțiune.

De asemenea, în aceste setări de birou, în general, demarcările vizibile ale teritoriului, cum ar fi
granițele grupului clar marcate sunt reflectate și în structura spațiului. Teritoriile formare de un grup ușor
discernabile au structuri axiale locale extrem de interconectate care sunt tăiate prin mai puține linii axiale
și au conexiuni minime cu structura globală. Motivul unei astfel de structuri axiale teritoriale este acela
că numărul de alegeri disponibil pentru circulația pe un teritoriu crește pe măsură ce numărul liniilor
axiale care se taie pe teritoriu crește. Astfel, pentru a asigura coerență teritoriului respectiv, este necesar
să existe un număr mai mic de linii axiale care se taie pe întreg spațiul ocupat de birou.

Conform constatărilor de până acum, gradul de accesibilitate, dictat de integrarea liniilor axiale,
definește categoriile functionate de spații. În general, spațiile publice sunt situate de-a lungul celor mai
integrate spații, în timp ce spațiile private sunt situate de-a lungul liniilor mai puțîn integrate. Când sunt
clasificate tipurile de spații conform cerințelor de confidențialitate, de la privat la public, cu cât mai mari
sunt cerințele de confidențialitate, cu atât mai mici sunt valorile de integrare și conectivitate ale axialului,
și cu atât mai mic este și numărul de linii axiale care taie spațiul. Drept urmare, confidențialitatea unui
teritoriu este îmbunătățit dacă teritoriul este tăiat cu mai puține linii. Nucleul de circulație include
aproximativ 15% cele mai multe linii integrate, așa cum este prezentat în liniile albe din figura 4) Cu alte
cuvinte, dacă un coridor este plasat într-o locație importantă din punct de vedere geometric, acesta este,
de asemenea, bine conectat la alte spații din clădire.

Așadar, modelele de interacțiune observate în cele două spații de birou prezintă atât asemănări, cât
și deosebiri (tabelul 5). Conform datelor, majoritatea a interacțiunilor apar în spațiile de lucru individuale,
în ambele cazuri. Interacțiuni în spații individuale apar în ciuda faptului că cele două niveluri sunt
concepute ca medii de lucru colaborativ, adică pentru a încuraja interacțiunile în afara spațiilor de lucru
individuale. În consecință, în aceste spații, indivizii au birouri mult mai mici decât ce ar fi avut anterior.
În plus, toate acestea spații setări au coridoare generoase, zone comune și zone de lucru în echipă.

Cu toate acestea, rezultatele arată diferențe considerabile în cee ace privește interacțiunea care are
loc în afară stații de lucru private. MLK 4 și MLK 5 au o cultură a coridoarelor, deoarece pe lângă spațiile
de lucru, coridoarele au de asemenea un impact major în crearea de situații în care indivizii interacționează.
Aproximativ 21,25% și 22,14% din totalul observant de interacțiuni apar pe coridoarele MLK 4 și MLK
5, respectiv. Interacțiunea duce la o închegare mult mai naturală a relațiilor colegiale, la un schimb de idei
și la crearea unui raport între indivizi.

În concluzie, socializarea ajută la crearea unui sentiment de comunitate prin construirea căilor de
schimb de informații între ocupanții locului de muncă. Modul de interacțiune este variat, pornind de la
toate aspectele mediului de birou, de la micro la macro. Atât mobilierul, cât și conformația propriu-zisă a
spațiilor, conuata cu liniile axiale care se formează, creează scenarii care duc inevitabil la o interacțiune
între indivizi.

6. IMPORTANȚA SIMȚURILOR ÎN ARHITECTURA CLĂDIRILOR DE

BIROURI
 A percepe arhitectura din jurul tău inseamnă "a o atinge, a o vedea, a o auzi, a o mirosi" (Zumthor,
1999, p. 58).

Deși o mare parte din informația din jurul este percepută prin intermediul simțului vizual, celelalte
simțuri nu sunt de neglijat. Spațiul trebuie decodat prin intermediul tuturor simțurilor. Trebuie înțeleasă
forma, mărimea, culoarea și texura pe cale vizuală, ca o anticipare a ceea ce va fi experimentat prin
intermediul celorlalți receptori. În momentul în care este se parcurge, spațiul este comparat cu măsura
corpului unam, percepeut în același timp printr-o seriede aspect de natură termică, ce sunt declanșate de
materialitatea obiectelor. Dana Pop afirmă că “nu se poate face o diferențierea clară (ca în cazul spațiului
euclidian), între spațiu și obiectele care îl ocupă, nici între idea de spațiu pur şi spectacolul concret pe care
îl prezintă simțurilor noastre".

a. Limite ale spațiului arhitectural în clădirile de birouri

Clădirile de birouri sunt definite prin limitele sale, care oferă utilizatorului cadrul în interiorul
căruia dezvoltă o anumită părere despre cât de confortabil sau inconfortabil se simte. Modul în care se
formează această părere este incontestabil influențată și de însușirile pe care le inspiră materialele. Așadar,
nu este vorba doar despre dimensiune sau despre caracteristicile geometrice pe care sunt percepute, ci și
despre modul în care materialul limitează spațiul. Abilitatea de a da semnificație spațiului ponește de la
“memoria, puterea spațială şi caracterul materialului" (Deplazes, 2005, p. 19)

În intervenția celor de la AD ARCHITECTURE asupra propriului spațiu de birou, situat într-o

fabrică veche din Shantou, s-a urmărit amplificarea sentimentul de scară umană generat de spațiul interior,
prin fuziunea dintre suprafață și materialul care o delimitează. Finisajele din vopsea neagră, podelele din
ciment și plăcile din oțel gri închis au amplificat atmosfera spațiului inițial. Fără a adopta o decorație
inutilă, partea suplimentară construită se împletește cu oțel industrializat și materiale din fier care se
corodează în mod natural pe măsură ce trece timpul. Se pare că acestea arată esența forței trecerii timpului
și frumusețea îmbătrânirii materialului. Integritatea și unicitatea fiecărei piese sunt respectate, iar structura
este cât se poate de simplă și directă. Toate acestea spun povestea ascunsă a spațiului, care intensifică
temperamentul său inițial. Aceste spații au fost martorii creșterii și căderii orașului, iar odată cu
dezvoltarea rapidă și extinderea orașului, au fost uitate treptat. Știind acest lucru, intervenția a urmărit să
creeze o legătură între trecut și prezent, prin păstrarea caracteristicilor deja existente. Ceea ce creează
spectacol este întocmai tratarea suprafețelor care delimitează volumele mari, care dau forță și inspiră o
anumită stare.

Materialitatea creează conținut în birou în multe alte moduri numeroase. Departe de a fi o

disciplină neștiințifică sau o preocupare complet estetică, selecția și juxtapunerea materialelor dintr-un
spațiu de muncă poate aduce beneficii multiple. De exemplu, un amestec de materiale vii și organice,
texturi de lemn, mușchi, ierburi și plante pot fi utilizate în moduri inovatoare pentru a aduce diferite tipuri
de energie în spațiile de lucru. Această nouă înțelegere a influenței materialelor asupra dispozițiilor
oamenilor, a implicării și a bunăstării lor este din ce în ce mai explorată de cercetători și valorificată de
designeri. Fie că este zi sau noapte, experiența adusă de spațiu este plină de posibilități interminabile.

b. Calități tactile – spații “calde/reci”

Interacțiunea cu mediul de lucru imediat se face în special prin intermediul tactilului, înțeles ca un
proces activ la baza căruia se află componenta chinestezică (Classen, Uncommon Touch,
2005). Contrastele senzoriale de tipul: cald/rece, greu/uşor, aspru/neted, moale/tare sunt anticipate vizual,
dar percepute ca atare în urma contactului direct cu suprafața. Rezultatul acestor acțiuni este învăluit de
un grad mare de subiectivitate, deoarece individul are propriul său nivel de sensibilitate, cu toate că
senzațiile resimțite în spațiul construit sunt comparabile (Tuan, 2005, p. 78).

„Gradul de rece și cald” al unui spațiu arhitectural poate fi împărțit in nivelul fizic și nivelul mental. În
legatură cu cel fizic nu are sens o elborarea a modului în care acționează, cum ar fi temperatura unei
clădiri, întrucât este echivalentă cu temperatura mediului. Dar, prin simțul atingerii, conductivitatea
termică și textura materialului, sunt produse sentimentele subiective de „rece” și „cald”, formând astfel o
percepție a temperaturii, la nivel subconștient. Prin urmare, chiar dacă nu există contact direct cu suprafața,
doar din punct de vedere vizual, a apărut o percepție a temperaturii sale. Această percepție în este in sine
temperatura fizică a acestuia. Memoria tactilă este cea care dă profunzime modului în care simțim și
interacționăm cu un spațiu.

De exemplu, Wright incurajează folosirea lemnului fără vopsea, dezvoltarea expresivitații texturii
mortarului sau a ipsosului, considerindu-le „prietenoase şi frumoase” (Wright, 1992, p. 87). Toate acestea
sunt percepute prin conjuncțiile materialelor, care creeaza fenomenul de „temperatură”.

-Materiale calde

-Materiale reci

c. Văzul, tactilul, chinestezicul și importanța memoriei

Un alt element important care trebuie luat în calcul este faptul că percepția spațiului nu ține numai
de momentul prezent, ci este un produs al experiențelor trecute ale individului. Trăirile anterioare sunt
aduse în prezent prin intermediul memoriei, iar rezultatul nu este unul de moment, ci este un ansamblu
de trăiri reinterpretate sub o altă formă. Memoria este un proces activ și selectiv, care influențează
construcția percepției spațiului arhitectural, prin intermediul tactilului, chinestezicului și vizualului.

Percepțiile despre materiale sunt legate prin simțuri.

VAZUL –CULOAREA

Aspecte neuropsihologice ale culorilor

O parte a investigației neuropsihologice constă în descoperirea modului în care creierul procesează

și reacționează la informațiile senzoriale care provin din lumea externă și cum afectează acest lucru
oamenii. Cand se vorbeste despre conceptul de culoare in arhitectura, trebuie aduci in discutie doua
extreme perceptive ale mediului cunoscute sub denumirea de privare senzoriala si supraincarcare
senzoriala, denumite in termini simpli monotonie si suprastimulare, care pot declansa disfuncții în
organism. Studiile arata că persoanele supuse unui mediu neadecvat din punct de vedere cromatic
prezintă semne de neliniște, iritabilitate, dificultăți de concentrare, tulburări de percepție și, în unele
cazuri, o varietate de reacții mai extreme. Într-un articol de cercetare realizat de Dr. R. Küller
(Departamentul de Psihologie Arhitecturală de la Universitatea din Lund), intitulat Un model
emoțional de interacțiune om-mediu, acesta afirmă: „Cercetările efective recente în domeniul
neuropsihologiei indică faptul că răspunsurile afective sunt mai rapide și mai de bază decât procesele
cognitive. ”

Cu toate ca fiecare culoare are anumite efecte fiziologice si psihologice asupra corpului uman,
fiecare individ experimentează culoarea în felul său personal. Reacțiile oamenilor la diferite scheme
de culori depind de cultura, educația, genetica și nivelul socio-economic al acestora. Drept urmare,
comportamentul și productivitatea la locul de muncă sunt puternic influențate de spațiu, structură,
culoare, iluminare și activitate. Deci, trebuie să se aleagă culoarea corespunzătoare pentru activtatea
care se vrea desfasurata intr-o anumita incapere.

În configurația interioara sau in amenajarea spațiului, culoarea joacă, de asemenea, un rol

important în influențarea marimii spatiului. De exemplu, unei camere lungi și înguste I se pot modifica
proportiile daca pereții transversali sunt vopsiți în culori calde și intense, în timp ce pereții laterali sunt
vopsiți în culori deschise, mai puțin saturate. Un plafon jos este mai putin opresiv dacă culoarea sa are
o nuanta deschisa, în timp ce un plafon înalt poate fi făcut să pară mai jos de un albastru închis, gri
sau negru. Într-o comparative a doua incaperi cu aceeasi dimensiune, dar cu cromatica diferita, acea
cameră cu schema de culori mai închisă va părea a fi mai mică decât cealaltă cameră cu o schemă de
culori mai deschisă. Locurile care necesită o concentrare mare necesită o abordare cromatica de culori
neutre, joburi precum cele ale contabililor și avocații necesită o schemă de culori mai puternică, în
timp ce jurnaliștii s-ar comporta cel mai bine în spatii cu culori captivante și energice, cu un contrast
pronuntat.

O'Brien (2007), sugerează că un birou albastru este ideal pentru activitati de concentreze și să se
concentrare, verde este o alegere excelentă pentru un birou de management, deoarece are un efect de
echilibru, iar galbenul este potrivit pentru birourile de vânzări. Prin urmare, schema de culori aleasă
pentru un birou trebuie realizată cu atenție pentru a spori eficienta lucrului.
 Psihologia culorilor

Culorile și mesajul pe care îl transmit au o mare influenta în crearea stării de spirit sau a ambianței
psihologice care susține funcția unui spațiu. Mai jos sunt mentionate câteva exemple cu privire la
culori și ceea ce transmit, potrivit psihologiei culorilor:

- Galbenul pastelat creeaza senzatia ca spațiul interior este stimulant, luminous si creeaza confort.
- Roșul sugereaza dinamica. Mesajul din interior este agresiv si dominant, creeaza o stare de
permanenta agitatie si miscare.
- Verde este echilibrant, sugereaza la calm, securitate si echilibru.
- Albul exprimă sterlitate si indecizie, un spatiu care asteapta sa fie conturat.

Evident, acesta este un mod sumar de a face o trecere in revista a influentei culorilor asupra
psihicului uman, deoarece toate culorile își schimbă caracterul atunci când sunt modificate în ceea ce
privește factorul de lumină (lumină la întuneric) și saturație. De asemenea culorile isi schimba
semnificati si in functie de individ, de experienta lui de viata si de preferinte.

https://archinect.com/features/article/53292622/color-in-architecture-more-than-just-decoration

Conceptul de culoare și material folosita in practica curenta

Biroul „Branchen Versicherung Schweiz” din Zurich

Comandat de firma „Branchen Versicherung Schweiz” si realizat de biroul de proiectare Burkhard

& Fata Farbgestaltung, spatiul inglobeaza un concept de culoare complex si antrenant pentru toti
peretii spatiului interior. Pentru cei doi arhitecti, proiectul a reprezentat crearea unui concept coerent
care sa exprime un mesaj prin culoareSpatiul interior cuprinde holul de la intrare, un coridor, o
recepție, o sală de consiliu „reprezentativă”, o mică sală de ședințe și o cafenea. Rolul jucat de paleta
de culori din biroul „Branchen Versicherung Schweiz” este prezentată de cei doi arhitecti astfel:
„Design-ul interior clasic și sobru al spațiului de birou ținut în alb, gri, metal și sticlă va primi o nouă
identitate prin culoare. Conceptul trebuie să se integreze în mod natural cu materialele existente și să
formeze o noua perceptia asupra spatiului. Culoarea creează o atmosferă proaspătă, modernă și
totodată atemporală. "

Culorile sunt combinate în diferite triade, care au un efect diferit în funcție de aranjament.
Dinamica și aspectul se schimbă în functie de camere. Conceptul este o revolta la arhitectura sobră și
creează o interacțiune de culori calde și reci cu o paletă în 8 culori.

Urmând cercetarile effectuate de Le Corbusier care afirma ca culoarea în arhitectură este la fel de
puternică ca aspectul și decupajul, Catherine Burkhard și Nora Fata au folosit Poliromia arhitecturală
a lui Le Corbusier ca bază pentru conceptul lor. „Culorile policromatice utilizate în arhitectură de Le
Corbusier, dezvoltate în 1931, stau la baza conceptului de culoare. Pornind de la acest punct, am
derivat conceptele de „tradiție și inovație Când a fost întrebată care sunt cele mai importante sarcini
ale culorii în arhitectură, directorul Haus der Farbe, doamna Steffanie Wettstein, a declarat: „Culoarea
poate fi folosita strategic pentru a orchestra secvențe spațiale sau pentru a accentua tectonica, poate
susține lumina și umbra, poate da suprafetelor calitatea de a oferi experiențe optice și haptice și multe
altele. Culoarea este unul dintre cele mai vechi elemente de design arhitectural - arhitectura incoloră
nu există. "

Pentru fiecare dintre camere, a fost creat un concept de culoare specific. De exemplu, mica sală de
conferințe „prezintă o anumită dinamică și ar trebui să fie un loc de creație. Aici, oamenii trebuie să
gândească liber.” Burkhard și Fata au încorporat dinamismul pe care camera trebuie să-l radieze prin
alegerea catorva dintre culorile lui Le Corbusier care converg într-o triadă armonioasa. Masa de bar,
pe de altă parte, este piesa centrală a locului de întâlnire. Burkhard și Fata au folosit opt nuanțe din
schema de culori al lui Le Corbusier pentru BVS, nuante care sunt armonioase în sine și pot fi
combinate impresionant în toate variantele și formele. Intreg spatial devine “un manifest impotriva
arhitecturii sobre și creează căldură și o atmosferă primitoare pentru oameni. Dinamica și aspectul se
schimbă în succesiunea camerelor.” Schema de culori a creat astfel o abordare a unor tipare tradiționale
intr-o forma nouă și modernă.”

https://www.contemporist.com/office-interior-used-color-to-create-distinct-spaces/

-exemplul 2
 (o inroducere despre firma)

Firma olandeză s-a mutat din studioul său anterior din vestul orașului pentru a face loc unei echipe
în creștere, care include acum 140 de membri ai personalului cu sediul la Rotterdam.

Situata în cadrul unui complex de clădiri postbelice numite Het Industriegebouw, noul birou de
2.400 mp își propune să combine unele dintre cele mai de succes caracteristici ale spațiului anterior al
MVRDV cu o selecție de noi detalii nemaincercate pana atunci. Din punct de vedere functional, spatial
respecta tipologia clasica a birourilor, avand spatii destinate mesei, relaxării și socializării, precum și
spații de lucru tradiționale și săli de întâlnire. Aceasta a dus la numele proiectului Casa MVRDV.
„Familia MVRDV în expansiune avea nevoie de o casă nouă, așa că tocmai asta am încercat să
surprindem”, a explicat Jacob van Rijs, care a co-fondat firma cu partenerii Winy Maas și Nathalie de
Vries.

"[Are] tot ceea ce necesită casa - un living, o sală de mese, o canapea pentru ca toată casa să stea
împreună", a continuat el.

„Aceasta a fost, de asemenea, o șansă de a surprinde modul în care funcționăm și funcționăm ca

un birou, apoi să adaptăm noi spații care să ne stimuleze metodele și rezultatele noastre de lucru -
spații eficiente care îmbunătățesc modalitățile de colaborare în care lucrăm.

În centrul biroului se află un spațiu supranumit Camera familiei. O masă lungă de cină se întinde
pe tot acest spațiu, permițând grupurilor mari să se așeze și să mănânce împreună - așa cum au făcut-
o la locul de muncă anterior. Sălile de ședințe cu față de sticlă sunt plasate în arcadele de pe o parte a
spațiului central, repartizate pe două etaje. MVRDV a descris efectul ca fiind „ca o secțiune prin casa
unei păpuși”. Fiecare cameră are propria temă, cu suprafețe viu colorate și mobilier personalizat. O
cameră verde oferă un spațiu pentru întâlniri informale și tenis de masă, o cameră albastru închis este
utilizată pentru prezentări mai importante. Altele includ o sală de desen cu pereți magnetici, o sală de
bibliotecă maro și o cameră roșie care conține un televizor. Atelierul este așezat în partea opusă a
clădirii și este mult mai simplu în materie de design. Birourile sunt grupate pentru diferite echipe, cu
spații de stocare pentru fișiere și modele plasate între ele. „Acum împărtășim un spațiu de lucru care
ar putea permite creșterea și colaborarea viitoare, flexibile în cadrul clădirii, la fel cum a fost intenția
de proiectare a arhitectului original.” (foloseste exemplul impreuna cu psihologia culorilor)

Pereții, podelele și plafoanele albe au fost despărțite de blocuri de culoare saturată care amintesc
de logo-ul companiei.

Prin utilizarea culorilor îndrăznețe, fiecare echipă din locul de muncă și spațiile sociale au propria
culoare desemnată pentru a evidenția utilizarea acelui spațiu. Designerii au creat un impact vizual
puternic și, în același timp, conturează diferite zone din birou.

TACTILUL – cauta informatii

PROIECTARE BIOFILĂ IN CADRUL MEDIULUI DE BIROU

https://resonics.co.uk/biophilic-design-office-noise-acoustics/

Ce este designul biofil?

Proiectarea biofilică este o abordare arhitecturală care are ca scop reconectarea ocupanților clădirii cu
natura. Este o modalitate de a integra materialele si elementele naturale si cu practicile arhitecturale
moderne. Folosirea iluminatului natural, crearea de priveliștilor exterioare și prezenta vegetației sunt
modalități de a aduce lumea exterioară în interior - pentru a oferi ocupanților clădirii sansa de a
interactiona cu elemente naturale.

Teoria care stă la baza practicii designului bioficil susține că oamenii au o nevoie biologică de a
interacționa și de a observa mediul natural. În 1984, biologul Edward O. Wilson, și-a publicat ipoteza
„biofiliei”, în care a afirmat că natura și oamenii sunt conectați printr-o legătură primară foarte
puternica cu natura. Deși mediul de viata artificial creat de-a lungul timpului ofera mai multe avantaje
decat modul de trai primar al predecesorilor, existenta elementelor naturale in jurul individului a ramas
o necesitatea pentru asigurarea unui mediu sanatos. Contactul cu natura restabilește echilibrul mental
și emoțional, precum și bunăstarea omului.

Cu toate acestea, nu este doar teorie; există nenumărate studii care îl susțin. Un studiu realizat la Școala
de Psihologie de la Universitatea din Queensland a examinat impactul spațiului de „birou clasic”
versus impactul „biroului verde” asupra angajaților de la două mari birouri comerciale din Marea
Britanie și Olanda, pe o perioadă de două luni. Concluzia a fost că un birou îmbogățit cu elemente
naturale crește productivitatea cu 15%. Intr-un alt studiu practic din 2003, Genzyme Corporation a
proiectat un nou sediu corporativ în Cambridge, Massachusetts, care a obținut statutul de platină al
LEED. Caracteristicile clădirii care i-au aduc aceasta distinctie includ lumina natural, inchideri
perimetrale din sticla, un atrium central cu candelabre la bază, care reflectă lumina soarelui si grădini
interioare. La 18 luni de la deschiderea oficiala, un sondaj in randul angajatilor a demonstrat că 88%
dintre ocupanti au declarat că acest tip de spatiu care le permite contactul direct cu elementele naturale
le-au îmbunătățit sentimentul de bunăstare. În plus, 75% au spus că designul clădirii a crescut gradul
de comunicare si incluziune in randul grupurilor.

Mai mult, studiile psihologice și cercetările demonstrează că expunerea prelungita intr-un mediu
incarcat cu elemente naturale poate duce la o serie de răspunsuri fiziologice pozitive, inclusiv
ameliorarea stresului, concentrarea crescută și creativitatea, scăderea tensiunii arteriale și a ritmului
cardiac. Este puțin surprinzător faptul că una dintre cele mai recente tendințe arhitecturale ale abordarii
spatiilor de birou se străduiește să contopească mediul construit cu naturalul.

Popularitatea din ce în ce mai mare a designului biofil în cadrul proiectarii spatiilor de birou este o
reacție la spațiile de lucru sterile și clinice pe care muncitorii i-au detestat de zeci de ani. Birourile fără
lumină naturală sau ventilație și fără vedere asupra lumii exterioare sunt toate caracteristicile
proiectării biroului în zilele trecute. Proiectarea eficientă biofilă presupune ruperea barierelor dintre
lumea construită și cea naturală. Ea presupune căutarea unor modalități inteligente de a aduce
caracteristici naturale cheie care sunt dovedite pentru a ne îmbunătăți productivitatea și fericirea în
spațiile interioare intr-o abordare unitara a spatiului.

O caracteristica în ceea ce privește proiectarea biofilă este necesitatea de integrarea a intregului spatiu
in conceptul abordat. Este mai degraba o aborgare globala a spatiului decat una izolata. Stephen Kellert
(cine e), in studiul sau Metropolis Mag, afirma ca: „introducerea pur și simplu a unui obiect al naturii
într-un mediu construit de om, dacă nu are legătură sau nu variază cu alte caracteristici mai dominante
ale cadrului, are un impact relative scazut asupra sănătății și performanței oamenilor care ocupă aceste
spații.”
 Biroul Wood Bagot în Melbourne, Australia este un bun exemplu in acest sens. Proiectarea biroului a
încorporat elemente naturale, care acoperă toata lungimea studioului. Utilizarea lemnului și a plantelor
realizeaza un contrast de material calde/reci cu finisajul industrial al studioului, Se creeaza un spațiu
care se simte mai degrabă ca un balcon aerisit umbrit de copaci înalti, decât doar un birou decorat cu
plante.

Elemente ce compun designul biofilic.

(un paragraph de inceput)

Experiența directă se referă la contactul tangibil cu elementele naturale:

-Lumina: este atribuită înțelegerii și confortului; lumina poate genera, de asemenea, modele și forme
naturale, mișcări și umbre;

-Aerul: ventilația, temperatura și umiditatea sunt resimțite prin aer. Astfel de condiții pot fi aplicate prin
utilizarea ferestrelor și a altor strategii pasive, dar cel mai important variația acestor elemente poate
promova confortul și productivitatea ocupanților;

-Apa: Apa este multisenzorială și poate fi folosită în clădiri pentru a oferi mișcare, sunet si perspective
interesante;

-Plante: aducerea vegetației în spațiile exterioare și interioare ale clădirii oferă o relație directă cu natura.
-Vremea: vremea poate fi observată direct prin ferestre și spații de tranziție;

-Peisaje naturale: acest lucru se realizează prin crearea de ecosisteme care se mențin în mediul construit.
Având în vedere evoluția și istoria umană, oamenii tind să se bucure de peisaje asemănătoare cu savanele,
întrucât prezintă spațialitate și o abundență de viață naturală. Contactul cu aceste tipuri de medii se poate
face prin interacțiuni directe, cum ar fi grădinile;

Experiență indirectă a naturii

Experiența indirectă se referă la contactul cu imagini și / sau reprezentări ale naturii:

-Imagini ale naturii:imaginile naturii pot fi puse în aplicare prin picturi, fotografii, sculpturi, picturi
murale, etc.

-Materiale naturale: Oamenii preferă materialele naturale, deoarece pot fi stimulatoare psihic. Materialele
naturale sunt sensibile la patina timpului; această schimbare invocă răspunsuri din partea oamenilor.
Aceste materiale pot fi încorporate în clădiri prin utilizarea lemnului și a pietrei. Designul interior poate
folosi țesături naturale, mobilier și piele.

-Culorile naturale: culorile naturale sau „tonurile de pământ”, sunt cele care se găsesc în mod obișnuit în
natură și sunt adesea tonuri de maro, verde și albastru. Atunci când folosesc culori în clădiri, acestea ar
trebui să reprezinte aceste tonuri naturale.

-Forme naturaliste: Formele și formele naturale pot fi realizate în proiectarea arhitecturală prin coloane și
modele bazate pe natură pe fațade - inclusiv aceste elemente diferite în spații pot schimba un spațiu static
într-o zonă complexă intrigantă și atrăgătoare.

Fractali naturali:

-Geometrii naturale: Proiectarea fațadelor sau a componentelor structurale poate include utilizarea de
modele repetitive, variate, care sunt văzute în natură (fractale). De exemplu, geometriile naturale utilizate
frecvent sunt modelul fagurelui și ondulările găsite în apă.

-Biomimicry: Aceasta este o strategie de proiectare care imită “tehnologiile” găsite în natură ca soluții
pentru probleme umane și tehnice.

Experiența spațiului și locului:

Experiența spațiului și a locului folosește relații spațiale pentru a spori bunăstarea:

-Perspectivă și refugiu: refugiul se referă la capacitatea clădirilor de a oferi interioare confortabile în timp
ce perspectiva pune accent pe orizonturi, mișcare. Exemple de elemente de proiectare includ balcoane,
alcove, schimbări de iluminare;
-Complexitate spatiului: Acest principiu este menit să simuleze nevoia unei variabilități controlate; acest
lucru este realizat în proiectare prin repetarea, schimbarea și detalierea arhitecturii clădirii.

PROIECTARE BIOFILĂ ÎN PRACTICĂ

Bun mai jos (exemplu)

Studioul Trzop Architects (TA) proiectează spații de birouri moderne și creative, care în
practică înglobează conceptul de design biofil, prin contactul cu natura. Astfel, locurile de muncă
create de TA sunt prietenoase și confortabile, așa cum este confirmat de utilizatorii mulțumiți ai acestor
birouri, răspunsul pozitiv din partea investitorilor, precum și numeroasele cele mai bune premii din
industria spațiului de birou pe care le-a câștigat studioul.

În proiectele TA, contactul uman cu natura are loc pe mai multe niveluri. Începând cu elemente
directe, precum plante vii, pereți verzi și expunerea la clădirea verde din jur. Aceste elemente ajută la
estomparea graniței dintre interiorul clădirii și împrejurimile sale verzi. Drept urmare, atât angajații
cât și oaspeții din birouri vor fi față în față cu elemente naturale chiar și după intrarea în clădire. În
faza inițială a proiectului, la întocmirea planului, este important să concepeți un spațiu de inspirație
inspirat din natură - spațiile deschise ar trebui făcute pentru a se împleti perfect cu micile locuri de
întâlnire și odihnă. Deplasarea unui birou bine conceput ar trebui să se simtă ca o plimbare frumoasă
prin pădure, iar aspectul ar trebui să fie atât intuitiv, cât și bine semnat, permițându-vă să vă găsiți cu
ușurință drumul în el. Efectul este prietenos pentru utilizator, deoarece reproduce fenomene similare
care apar în mod natural. Funcțiile și formele diferitelor spații sunt vitale pentru aceste birouri, ca în
cazul zonelor destinate lucrărilor concentrate și liniștite - unde orice angajat se poate retrage și lucra
în pace și liniște. Inspirația din natură poate fi observată și în materialele alese de designeri, care sunt
materiale pre-dominante naturale, atemporale, care sunt, de asemenea, ecologice. Covoarele interfeței
sunt un exemplu al modului în care această ideologie poate fi pusă în practică, relevând infinitele
posibilități de creare vizuală a spațiului, fiind în același timp fabricate din materiale reciclate. Printre
elementele cheie ale designului interior se numără acustica care, atunci când este proiectată
corespunzător, dotează spațiul de lucru cu un sentiment de pace și concentrare. Elementul final este
 alegerea paletei de culori care să corespundă filosofiei companiei și ar trebui să fie una care are un
efect terapeutic asupra utilizatorului biroului.

https://en.wikipedia.org/wiki/Biophilic_design

https://k2space.co.uk/knowledge/biophilic-office-design/

7. CONCLUZII

8. BIBLIOGRAFIE

Cărți:
1) Dana Pop, ,,Despre percepția spațiului în arhitectură”, Paideia, 2015;
2) Dana Pop, ,,Arhitectură, percepție și frică”, Paideia, 2016;
3) Vișan Alexandra, ,,Percepția tactile-chinestezică a spațiului architectural”, Paideia, 2018;

Webografie: