c

c

 
c

  

Atâta timp cât suntem vii, participam 100% la crearea si reprezentarea mentala a propriei lumi. Realitatea perceputa e altceva
decât realitatea în sine. În mintile noastre avem ³harti ale teritoriului[1] si nu teritoriul ca atare. Fiecare persoana creaza reprezentari
personale unice ale realitatii. Amprenta digitala, vocala, sau ADN ramân doar indicii banale ale unicitatii persoanei. Propria harta
mentala înseamna incomparabil mai mult, în raport cu ea persoana îsi alege comportamentele. Ea crede ca opereaza cu realitatea, dar
opereaza doar cu reprezentari mentale. Perceptia influenteaza masiv raporturile cu sine si cu ceilalti. Ea filtreaza realitatea, o
distorsioneaza si o modeleaza. Cum înteleg oamenii cuvintele si imaginile pe care le primesc prin mesaje? Cercetarea stiintifica
asupra perceptiei si prelucrarii informatiei ne ajuta sa raspundem la aceasta întrebare. Comunicatorii de masa doresc ca audientele sa
fie atente la mesajele lor, sa identifice continutul mesajelor, sa-si schimbe în mod corespunzator atitudinile sau conceptiile ori sa dea
raspunsurile comportamentale dorite. Teoria perceptuala ne spune ca procesul de interpretare a mesajelor este complex si ca aceste
scopuri sunt dificil de realizat. Perceptia a fost definita ca procesul prin care interpretam date senzoriale. Datele senzoriale ne parvin
prin cele cinci simturi.

Cercetarea a identificat doua tipuri de influente asupra perceptiei umane: influenta structurala si cea functionala. Influentele
structurale sunt legate de aspectele fizice ale stimulilor la care suntem expusi, de exemplu, cu cât o serie de puncte sunt mai apropiate,
cu atât mai mult ele dau impresia unei linii continue. Influentele functionale sunt factori psihologici care influenteaza perceptia si deci
introduc un grad de subiectivitate în proces. Perceptia selectiva este sintagma care se refera la faptul ca perceptia umana tinde sa se
lase influentata de dorinte, necesitati, atitudini si de alti factori psihologici. Perceptia selectiva joaca un rol important în comunicarea
de orice fel. Ea demonstreaza ca persoane diferite pot reactiona la acelasi mesaj în moduri diferite. Nici un comunicator nu poate sa p
16516w2211q resupuna ca un mesaj va avea întelesul intentionat de el pentru toti indivizii care îl recepteaza sau macar ca va avea
acelasi înteles pentru toata lumea. Aceasta complica modelele noastre de comunicare de masa. Probabil, comunicarea de masa nu mai
este doar o problema de a atinge o tinta cu o sageata, dupa cum sugereaza unele modele.

Psihologia moderna a prezentat perceptia ca un proces complex, diferit de conceptia naiva pe care o aveau oamenii cu un secol
în urma. Vechea parere pe care o vom numi conceptia bunului simt-considera perceptia umana un proces fizic sau mecanic.Se
considera ca ochiul si celelalte organe senzoriale actionau mai degraba ca un aparat fotografic sau un magnetofon. Aceasta teorie
sustinea ca exista o corespondenta directa între realitatea externa si perceptia unei persoane sau ceea ce gândeste aceasta. Ea sustinea
deci ca toti percep lumea în acelasi fel.
 Psihologii au stabilit însa ca perceptia este un proces mult mai elaborat. Bernard Berelson si Rudolf Steiner au aratat ca
perceptia este un proces complex prin care oamenii selecteaza, organizeaza si interpreteaza stimularea senzoriala într-o descriere a
lumii realizata coerent si plina de întelesuri Perceptia implica învatarea, perspectiva de actualizare si interactiunea cu subiectele
observate, de asemenea, realizarea unor inferente. În actul tipic al perceptiei, un stimul este alocat unei anumite categorii pe baza unei
informatii care este incompleta.

Perceptia este influentata de un numar de factori psihologici. Acestia includ presupuneri bazate pe experiente trecute (care adesea
actioneaza aproape inconstient), influente culturale, motivatii(necesitati), stari sufletesti si atitudini.Efectele acestor factori asupra
perceptiei au fost demonstrate printr-un numar de experimente. O mare parte din activitatea de cercetare care a demonstrat ca
perceptia este influentata de presupuneri a fost realizata de un grup de cercetatori care au activat în diverse perioade la Universitatea
Princeton. Acesti cercetatori printre care se numara si Adelbert Ames Jr., Hadley Cantril, Edward Engels, Albert Hastorf, William
H.Ittelson, Franklin P.Kilpatrick si Hans Toch, au reprezentat asa-numita perspectiva tranzactionala asupra perceptiei .

Conceptul este abstract si oarecum filozofic, dar în esenta înseamna ca atât cel care percepe, cât si lumea înconjuratoare sunt
participanti activi la actul de perceptie. Cercetatorii teoriei tranzactionale au realizat un numar de demonstratii convingatoare pentru a
arata ca perceptia este bazata pe presupuneri. Una din cele mai remarcabile a fost realizata de Adelbert Ames Jr. si este numita camera
monoculara distorsionata. Aceasta camera este construita astfel încât peretele din spate este un trapez, având distanta verticala din
partea stânga a peretelui mai lunga decât distanta verticala din partea dreapta a peretelui. Peretele este pozitionat la un astfel de unghi
încât latura stânga este mai în spate decât partea dreapta. Acest unghi este selectat cu atentie astfel încât camera sa para obisnuita,
dreptunghiulara pentru un observator care s-ar uita printr-o gaura mica facuta în peretele din fata. Daca doua persoane intra în camera
si se aseaza în colturile din spate, se întâmpla ceva foarte interesant.

Persoana din dreapta îi apare celui care se uita prin gaura ca fiind foarte mare deoarece ea este mai apropiata de acesta si umple
cea mai mare parte din distanta de la podea la plafon. Cea din stânga pare a fi foarte mica, deoarece este mult mai departe si acopera
mai putin din distanta dintre podea si tavan. Aceasta iluzie se produce deoarece cel care se uita pe gaura presupune ca peretele din
spate este paralel cu peretele din fata al camerei. Aceasta presupunere se bazeaza pe experienta anterioara referitoare la alte camere
care aratau la fel.

Iluzia este atât de puternica încât daca cele doua persoane si-ar schimba locurile din colturile camerei, una va parea ca devine mai
mare, iar cealalta mai mica, chiar în fata ochilor persoanei care priveste prin gaura din perete.


 

Cercetatorii au înteles ca este practic imposibil sa separe procesul de perceptie de procesarea informatiei. Într-o oarecare masura,
cercetarea care s-a axat pe perceptie a fost înlocuita de cercetarea asupra procesarii cognitive a informatiilor.Procesarea umana a
informatiilor pare sa aiba loc în faze, iar pentru identificarea componentelor cheie si a fazelor unui proces au fost sugerate un numar
de modele. Multe dintre aceste modele se bazeaza pe operatiuni computerizate. John F. Kihlstrom prezinta în paragraful care urmeaza
exemplul unui model de procesare a informatiei

:Conceptul clasic de procesare a informatiei din cunoasterea umana, modelat dupa un computer modern de mare viteza, include un set
de structuri pentru memorarea informatiilor si un set de procese prin care informatia este transferata de la o structura la alta. În acest
model, informatia din mediul înconjurator, tradusa într-un model de impulsuri neurale de catre receptorii senzoriali, este retinuta putin
în înregistrarile senzoriale, câte una pentru fiecare modalitate. Ea este apoi analizata prin procese cunoscute sub numele de Ädetectare
a trasaturilor´ si Ärecunoastere a modelelor´ .Prin intermediul atentiei, informatia care a fost identificata ca având sens si fiind
relevanta pentru scopurile respective este transferata la o structura cunoscuta ca memoria primara sau de scurta durata unde este
supusa unei alte analize. În aceasta faza, informatia perceptuala este combinata cu informatia restabilita din memoria secundara sau
de lunga durata.

Memoria primara, care are o capacitate extrem de limitata de a procesa informatia, este considerata zona de activitate a sistemului
cognitiv, locul unde se petrec procese ca judecata, inferenta si rezolvarea problemelor. Informatiile ramân în memoria primara atât
timp cât sunt folosite. Pe baza unei analize a întelesului unui input de stimuli este generat un raspuns, în final,înregistrarea
evenimentului este codata permanent în memoria secundara. Au fost realizate numeroase modele de procesare a informatiilor, fiecare
fiind conceput pentru satifacerea unor scopuri oarecum diferite. O mare parte din aceasta activitate are loc în domeniul interdisciplinar
al stiintei cognitive.


 

 !

O alta tema care implica perceptia si comunicarea de masa este tehnica controversata si oarecum dubioasa cunoscuta sub numele de
perceptie subliminala. Aceasta notiune arata ca oamenii pot fi influentati de stimuli de care nu sunt constienti. Perceptia subliminala,
numita si subceptie, este reactia organismului la excitatii slabe percepute inconstient.

Ä Mesajele subliminale pot lua forma unor stimuli slabi, situati sub pragul perceptiv, dar susceptibili totusi de a provoca un raspuns din
partea organismului receptor´[5]. Este foarte probabil ca acest proces de perceptie infraconstient sa joace un rol important în
comunicarea umana. Perceptia subliminala a ajuns pentru prima oara în atentia publica în anul 1957, când James M.Vicary de la
Compania pentru Proiectia Subliminala a încercat sa vânda un proiector special. El declara ca aparatul proiecta la fiecare 5 secunde un
mesaj pe ecranul pe care în acelasi timp era prezentat un film. Flash-urile de mesaj aveau o durata foarte scurta. Vicary a raportat ca a
realizat un experiment într-un cinematograf din New Jersey. În timpul experimentului au fost proiectate mesaje subliminale, ca, de
exemplu: ÄMâncati floricele´ sau ÄBeti Coca-Cola´. El a spus ca astfel s-a obtinut o crestere de 57,5% la vânzarile de floricele si de
18,1% la vânzarile de Coca-Cola. Vicary afirma ca publicitatea subliminala ar reprezenta un avantaj deoarece ea ar elimina reclamele
plictisitoare si ar permite un timp mai mare pentru amuzament .O alta varianta a ideii de perceptie subliminala este caseta cu mesaj
subliminal de autoajutorare(SMSH), o afacere cu vânzari care sunt estimate la valori între 50 de milioane si 1 miliard de dolari pe an.
Caseta tipica SMSH contine muzica clasica sau sunete ale oceanului cu mesaje terapeutice înregistrate sub pragul auzului
constient.Casetele sunt diferite în functie de beneficiile terapeutice: renuntarea la fumat, pierderea în greutate, cresterea încrederii în
sine sau îmbunatatirea memoriei. Se presupune ca cumparatorul casetei va obtine beneficii daca el sau ea o asculta în mod repetat o
perioada mare de timp.Experimentul lui Vicary cu sala de cinematograf nu a fost niciodata descris îndeajuns pentru a putea fi evaluat
de catre cercetatori. Totusi, unii s-au aratat interesati de fenomen. Cea mai mare parte a cercetarii referitoare la perceptia subliminala a
fost realizata de catre producatorii de publicitate. Acestia erau îngrijorati de faptul ca le-ar crea un renume prost controversa în jurul
perceptiei subliminale. Cei ce au încercat sa studieze perceptia subliminala s-au lovit imediat de unele probleme. Se presupune ca
perceptia subliminala este perceptia care are loc sub pragul de constientizare.

Una dintre primele probleme era ca nu exista un prag distinct de constientizare .La un moment dat o persoana ar putea avea nevoie de
1/25 dintr-o secunda pentru a fi în stare sa identifice un stimul, dar, la putin timp dupa acesta, aceeasi persoana ar putea avea nevoie de
numai 1/100 dintr-o secunda pentru a fi în stare sa identifice acelasi stimul. Psihologii au rezolvat aceasta problema, definind pragul
respectiv ca fiind punctul în care subiectul identifica stimulul în 50% din timp. Aceasta este însa o definitie absolut arbitrara. De
asemenea, pragurile difera de la persoana la persoana si chiar la aceeasi persoana, în functie de oboseala si de alti factori. Nu este clar
care dintre praguri trebuie utilizat.
 Un numar de studii ale perceptiei subliminale au aratat ca oamenii pot raspunde la un stimul aflat sub pragul de constientizare. De
exemplu, o persoana care a fost supusa unui soc atunci când i-au fost adresate niste cuvinte fara sens va prezenta uneori o reactie de
raspuns galvanic al pielii indicând frica, daca aceste cuvinte vor fi proiectate pentru perioade scurte de timp astfel încât o persoana sa
nu le recunoasca. ÄÎn orice caz, desi nu exista dovezi concludente asupra influentarii comportamentului consumatorului prin
mesaje subliminale, acestea sunt studiate discret de creatorii de publicitate, adesea foarte buni psihologi´.

Ei stiu ca desi mesajul publicitar nu are atâta putere câta îi atribuie criticii sai, nu este nici atât de inofensiv încât sa fie tolerat de lege
si de morala. Un lucru cert: mesajul subliminal nu poate promova durabil produse si marci lipsite de calitate. Oricât ar înota prin
canale TV si prin benzi radio, consumatorul nu se poate sustrage cu usurinta mesajului publicitar.

Rezultatele cercetarii persuasiunii subliminale au fost contradictorii, dar cele mai multe dovezi au indicat ca nu exista un efect
persuasiv semnificativ.Cu toate disputele în ceea ce priveste Ä efectul reclamei subliminale, nu sunt înca suficiente dovezi care sa
ateste influenta absoluta a acesteia asupra consumatorului´.Spangenberg,Obermiller si Greenwald au realizat în anul 1992 un
experiment pentru a investiga eficacitatea casetelor subliminale. Ei au decis sa se concentreze asupra casetelor care se foloseau pentru
piederea în greutate, îmbunatatirea memoriei si cresterea încrederii în sine. În experiment etichetele de pe casete erau schimbate astfel
încât, persoanele care credeau ca folosesc casete pentru îmbunatatirea memoriei foloseau de fapt casete pentru piederea în greutate, si
asa mai departe. Experimentul se baza pe întâmplarea prin aceea ca nici subiectii, nici experimentatorii nu stiau ce contin de fapt
casetele. Dupa aproximativ o luna, participantii la test ascultasera casetele în medie de 42 de ori. Masurarile de greutate, de încrederea
în sine si de memorie facute înainte si dupa experiment au aratat ca aceste casete nu avusesera nici un efect asupra variabilelor pe care
trebuiau sa le influenteze.Exista totusi o oarecare tendinta ca ele sa aiba unele efecte slabe sau sa fie percepute de catre subiecti ca
având efecte slabe în functie de scopul indicat pe caseta respectiva.Cercetatorii au declarat ca aceste efecte asemanatoare efectului
placebo erau rezultatul faptului ca subiectii procesau informatia astfel încât sa le sustina propriile asteptari.Într-adevar, casetele SMSH
pot avea usor efect benefic prin procesul asemanator procesului placebo, adica al autoînselarii.Anthony Pratkanis si Anthony
G.,Greenwald au afirmat cu privire la cercetarea perceptiei subliminale ca nu exista nici o dovada sigura care sa sustina pretentiile
referitoare la puterea influentei subliminale.

În plus, chiar si acele rezultate subliminale care par a fi reproduse:a). tind sa implice numai nivelurile inferioare ale procesarii
cognitive, niveluri care au o valoare mica pentru cei implicati în marketing; b). sunt dificil de implementat în programele mass media;
c).ar putea fi la fel de usor (sau chiar mai usor) de implementat utilizând tehnici supraliminale .


 

"#

Mass-media folosesc în mod frecvent imaginile ca parte a mesajelor. Ce stim despre modul cum interpreteaza oamenii aceste
imagini? Linda M. Scott a afirmat ca avem nevoie de o teorie a retoricii vizuale care sa ne ajute sa întelegem cum proceseaza oamenii
imaginile si a oferit câteva idei pentru a ne ajuta sa progresam în dezvoltarea unei astfel de teorii. Ea a sugerat ca o mare parte a
cercetarii care se referea la rolul imaginii în publicitate a considerat imaginile ca reprezentari transparente ale realitatii sau ca
transmitatori ai unui apel emotional si a sustinut ca exista si o a treia posibilitate, si anume aceea ca imaginile sa actioneze ca
simboluri si sa fie utilizate pentru a realiza argumente retorice . Aceste elementele vizuale sunt capabile de a reprezenta concepte,
abstractii, actiuni, metafore si modificatori si ca ele pot fi ansamblate în argumente complexe În plus aceasta conceptualizare a
imaginilor arata ca imaginile trebuie sa fie procesate cognitiv ca oricare alta forma de informatie. Articolul lui Scott a evidentiat trei
moduri de a considera imaginile în mass-media, si anume: reprezentari transparente ale realitatii, transportatori de apel afectiv sau
emotional si combinatii complexe de simboluri pentru a realiza argumente retorice .

Diferitele tipuri de imagini din mass-media pot fi utilizate în aceste trei moduri de în grade diferite. De exemplu, fotografiile pentru
stiri pot fi utilizate mai mult ca reprezentari transparente ale realitatii decât imaginile din publicitate, în timp ce acestea pot fi utilizate
ca parti ale argumentelor retorice decât fotografiile.

Câteodata, pentru transmiterea apelului afectiv sau emotional pot fi importante ambele tipuri de imagini. Pentru a ilustra utilizarea
retorica a imaginilor vizuale, Scott analizeaza o reclama Clinique care prezenta tuburi de ruj si rimel scufundate într-un pahar cu sifon
cu o felie de lamâie. Imaginea nu trebuie luata în sens strict, mesajul nu este, de exemplu,

ca tuburile de rimel si ruj sunt rezistente la apa. Scott spune ca putem sa reformulam mesajul imaginii în termeni verbali astfel: ÄNoua
linie de vara a machiajului Clinique este la fel de racoritoare ca un pahar de sifon cu un strop de lamâie´.

Reclama este în fapt o comparatie vizuala. Ea este un exemplu de trop vizual, un argument prezentat într-o forma figurata pentru a
învinge scepticismul, plictiseala sau rezistenta celui ce o priveste. Perceperea corecta a reclamei Clinique necesita procesarea de catre
spectator a unor informatii destul de complexe.

El trebuie sa compare doua lucruri destul de deosebite: sifonul si cosmeticile, si sa deduca ce au acestea în comun. Dintre cele câteva
lucruri pe care le au în comun trebuie selectat cel corect (racoritoare, dar nu lipsite de gust) pentru a ajunge la comparatie.
Spectatorul trebuie sa respinga mesajul în sensul strict al imaginii, ca cineva ar încerca sa bea un pahar de sifon cu ruj în el. Scott
sustine ca domeniul procesarii informatiei a fost orientat catre prelucrarea informatiei verbale si ca el trebuie sa fie orientat pentru a se
ocupa si de prelucrarea imaginilor vizuale. În plus ,unii tropi implica si interactiunea dintre imagine si text. Iar notiunile de acest tip
necesita un studiu suplimentar.

Viziunea lui Scott asupra retoricii imaginilor ne ofera un mod mai bogat si mai realist de a privi utilizarea imaginilor în mass media.
Oamenii de stiinta pot adauga profunzime analizei lor bazate pe reclame, fotografii si alte imagini din mass media având ca suport
ideile referitoare la retorica vizuala . De asemenea, consumatorii de mass media pot utiliza ideile lui Scott pentru a întelege mai bine
utilizarile imaginilor în media. Procesarea imaginilor sau a fotografiilor din mass-media ridica unele întrebari suplimentare importante
despre perceptie si procesarea informatiei. O mare parte din cercetarea referitoare la comunicare în mass media a tratat imaginile ca
reprezentari transparente ale realitatii sau ca surse de producere de senzatii afective sau emotionale .

Totusi, imaginile sau fotografiile sunt în mod clar utilizate pentru a comunica în mai multe moduri complexe. Teoria retoricii vizuale
sugereaza ca fotografiile si imaginile pot fi folosite pentru a construi argumente subtile si complicate, adaugând o dimensiune
puternica comunicarii din mass media.


 $#

Indiferent de forma, contextul si nivelul comunicarii umane, perceptia ramâne problema centrala. Prima mare descoperire asupra
perceptiei este o simpla experienta amagitoare. Închidem ochii doua-trei secunde. Când îi redeschidem, instantaneu, sesizam ceea ce
ne înconjoara. Ei bine,impresia de instantaneu e falsa. Perceptia este un proces cu o anumita durata si secventialitate în timp. Ea este
un proces de constientizare a stimulilor care ne provoaca simturile. Perceptia influenteaza atât stimulii care o provoaca, precum si
semnificatiile atribuite lor. Interventia ei în comunicare sparge corespondenta (im)perfecta dintre mesajul emis si cel receptionat.
Diferentele dintre ele pot fi semnificative, indiferent daca sunt cuvinte, voci, priviri, atingeri, semne grafice sau mirosuri.
Semnificatiile atribuite în creierul destinatarului difera de cele ale expeditorului.

Ce anume selectam din lumea cu care venim în contact? Ce retinem din ea?

Percepem, spune autorul american W.Lippmann, ceea ce suntem pregatiti sa percepem.

Întâmpinam multimea de fapte si situatii noi cu anumite cunostinte, cu un fond cultural si de experienta, de cele mai multe ori
condensate în stereotipuri de natura intelectuala, prin intermediul carora privim si încercam sa întelegem realitatea. ÄÎn cele mai multe
situatii,

noi nu vedem mai întâi si apoi definim ,ci, mai întâi definim si apoi vedem´. Acelasi fapt va fi vazut si interpretat diferit, uneori
complet diferit, de catre doua persoane, în functie de pregatire, de credinta politica si de experinta profesionala.

În plus, fiecare dintre noi ne raportam la o situatie în spiritul culturii careia îi apartinem, cu structurile mentale pe care un
spatiu cultural sau altul le modeleaza în persoana noastra. Selectam ceea ce cultura noastra a definit pentru noi si tindem sa percepem
ceea ce cultura noastra, într-o forma stereotipa a ales pentru noi. De aceea, atunci când dorim sa întelegem pozitia sau comportarea
unei persoane nu este suficient sa cunoastem informatiile de care beneficiaza, ci si ceva din formatia intelectuala a respectivei
persoane, pentru a ne da seama cum au fost filtrate si evaluate informatiile respective. Stereotipurile desemneaza astfel acele structuri
mentale care selecteaza si stocheaza informatia, acele tipare care prefigureaza raspunsul. Stereotipul este Äca un majordom la un bal
mascat, care judeca daca invitatii au venit într-o tinuta adecvata´ .

Prin urmare, stereotipul intra în functiune pe traseul informatiei catre structurile noastre de evaluare, reprezentând un gen de filtru care
opereaza o selectie înainte ca informatia propriu-zisa sa ajunga a fi analizata. El se asociaza cu evidenta în chiar procesul de probare a
acestei evidente .
Întreaga selectie pe care o îndeplineste stereotipul are o puternica semnificatie valorica,

el receptând si evaluând totul prin aceasta prisma: o structura a stereotipurilor nu este neurala. Nu este doar cale de a ordona o lume
confuza si greu de cuprins. Nu este doar o modalitate de simplificare. Ea reprezinta toate aceste lucruri si ceva pe deasupra, este
garantia respectului fata de noi însine, este proiectia asupra lumii, a constiintei proprie valori, a propriei pozitii si a propriilor drepturi.
Stereotipurile sunt, de aceea, puternic încarcate de sentimentele pe care le asociem cu ele. Ele reprezinta fortareata traditiei noastre si
la adapostul zidurilor sale de aparare continuam sa ne simtim protejati în existenta noastra. Cu o asemenea structura cognitiva, exista
putine sanse ca omul sa-si reprezinte în mod adecvat lumea în care traieste. El proiecteaza imaginea comandata a lumii, o imagine în
care se regasesc, convetuind, obisnuintele noastre, într-un cuvânt subiectivitatea noastra.

În perceptiile noastre, multe dintre datele si caracteristicile realitatii nu sunt sesizate, alteori sunt deliberat lasate de-o parte, mai
important este ca sensul constructiei ca atare este dat de setul de valori ale individului sau ale grupului. Imaginea din mintile noastre
reprezinta, în ultima instanta o transfigurare care face apel la date si informatii din lumea înconjuratoare doar ca element de
constructie si de inspiratie pentru reprezentarea cu care noi urmeaza sa operam. Contururile de ansamblu ale acestei reprezentari sunt
creionate de valorile pe care le împartasim. Nu este de mirare ca fiinta umana, ca si grupurile sociale de altfel, confunda propria
imagine asupra realitatii cu realitatea propriu-zisa, iar orice tulburare a stereotipurilor noastre este asimilata cu o zdruncinare a bazelor
întregului univers.

Putina lume reuseste sa se sustraga influentei perceptiilor dominante asupra unor evenimente, situatii etc. Sunt acele persoane care, fie
datorita unei cunoasteri mai amanuntite, fie unui spirit critic mai accentuat, dobândeste o perceptie noua, care este apoi copiata la
nesfârsit, pâna când devine si ea un stereotip.

Cu toate ca traim în aceeasi lume, simtim lumi diferite.Felul în care oamenii îsi reprezinta realitatea influenteaza ceea ce vor face ei în
continuare. Lumea si întreaga noastra experienta sunt codificate potrivit unor structuri mentale, culturale, personale, când încercam sa
descriem realitatea, nu facem decât sa prezentam lucrurile potrivit codurilor noastre oferind astfel versiuni distorsionate ale realitatilor
la care ne referim. Mediul în care traim este mult prea extins si foarte greu de asamblat, de articulat si cuprins într-o viziune unitara.
Fiecare vede atât cât poate sa întelege si cuprinde. Raspunsul omului la realitate, evenimente, este o reactie care exprima mai curând o
reprezentare subiectiva, personalizata(posibil obiectiva,uneori eronata si falsa). Fiecare persoana filtreza realitatea înconjuratoare prin
propria sensibilitate, educatie si experienta: ÄÎsi aminteste primul sarut dupa jumatate de secol si uita ce-a vorbit cu doua zile în urma´.

Fiecare om dispune de un atlas mental si va actiona în functie de pricipalii vectori ai propriei harti mentale. Asadar, imaginile din
capul oamenilor nu corespund automat cu lumea exterioara. Diferenta rezulta mai întâi din modul în care avem acces la fapte, situatii
si evenimente. Contactul poate fi partial si adesea indirect. Imaginile reprezinta simplificari cognitive ale realitatii. Are loc o anumita
distorsionare a unor date si evenimente în defavoarea altora, prin combinarea si evaluarea lor, într-o maniera care traduce seturi de
interese si valori diferite.

Imaginile elaborate capata o conotatie afectiv-emotionala, omul este mai atasat de ceea ce construieste si elaboreaza si crede ca
adevarul se afla în mintea sa. Lippmann precizeaza ca mintea umana dispune de anumite stereotipuri si chiar structuri de stereotipuri,
ceea ce înseamna ca nu putem vorbi în intregime de rationalitatea deciziei umane. Ä Nu uitati greselile istoriei pentru a nu le repeta´ .

Stereotipul exista, tentatia este prezenta si poate fi condamnata doar prin apel la memoria istoriei, cu valoare de adevar. Fiecare dintre
noi percepe realitatea printr-un filtru numit familiaritate. Perceptiile noastre sunt influentate în mod profund de ceea ce stim si de ceea
ce credem, de etichetele si sabloanele pe care obisnuim sa le folosim pentru a descrie lucrurile pe care le vedem în jurul nostru zi de
zi. Adesea suntem obisnuiti sa credem ca perceptiile noastre constituie singura realitate existenta. Astfel este necesar sa întelgem mai
întâi cum anume percepem noi lumea, realitatea care ne înconjoara si totodata cum percep realitatea ceilalti.




%&

Modul în care percepem lucrurile, întamplarile, actiunile si persoanele din jurul nostru si le interpretam poarta o amprenta personala
puternica. Perceptiile ne sunt cunoscute doar noua însine pâna nu le comunicam celor din jur. Pentru a le putea comunica trebuie sa le
traducem în mesaje verbale sau nonverbale sau în actiuni, pe care ceilalti, la rândul lor, sa le poata observa si percepe. Perceptiile sunt
determinate de atitudinile noastre.

Verificarea perceptiei:

1.Se face printr-o întrebare

2.Tonul întrebarii trebuie sa exprime mai curând interesul de a afla raspunsul decât o concluzie a vorbitorului.

3.Comunicarea perceptiei se refera numai la comportamentul care tocmai a fost observat, nu la date obtinute din alte situatii
sau din trecut.

4.Persoana împreuna cu care se verifica perceptia trebuie sa o traiasca în mod obiectiv.

Cum functioneaza verificarea perceptiei?

1.Verificarea perceptiei începe cu observarea unui comportament al unei persoane Exemplu: Persoana X se încrunta si clatina
din cap în timpul conversatiei.

2.Se banuieste cam ce ar putea însemna acest comportament. Sa zicem ca banuim ca încruntatul si clatinatul din cap înseamna
ca persoana X nu este de acord cu noi si nu este multumita de continutul discutiei.

3.Ne verificam perceptia întrebând persoana X daca nu este de acord cu noi, daca este nemultumita de ceea ce spunem?

4.Astfel dam ocazia persoanei X de a spune ca avem dreptate. Poate raspunde confirmându-ne sau corectându-ne perceptia.
Deci, verificarea perceptiei consta în a observa, a banui, a verifica banuiala împreuna cu ceilalti si a primi un raspuns corect la aceasta.
Cel mai important lucru este sa ne verificam banuiala, deoarece rar ne verificam observatiile. Presupunem ca observatia noastra este
adevarata si de multe ori nu este asa, astfel deseori ne bazam reactiile pe presupuneri gresite sau pe lipsa de comunicare [21].

Comunicarea poate fi mai mult sau mai putin alterata de erori de perceptie. Existenta lor este inerenta fiintei umane si nimeni nu-i
ferit, la modul absolut, de erorile normale de perceptie. Actiunea lor este legata de natura versatila a firii omenesti, de experienta
individuala diferita a comunicatorilor, de natura stimulilor si a canalului de comunicare,

de context, cultura si factori de situatie. În esenta,erorile de perceptie sunt fie senzoriale,

fie de procesare mentala a informatiei:

1.erorile senzoriale normale,datorate unor fenomene fizice obiective

2.erori de prelucrare Ä mentala si iluzii psihice´[22] provocate de dorinte.

3.erori senzoriale patologice, care apar la persoanele rupte de realitate. Ei vad, aud anumite lucruri pe care nimeni altcineva nu
le vede sau nu le aude.


 

'())!

Desi televiziunea poate modela comportamentele si mentalitatile, nu se poate spune ca ea favorizeaza învatarea, deoarece
aceasta asa-zisa învatare este foarte putin cognitiva, greu de reprodus, foarte putin analizabila, putin bazata pe gandire.

Informatia primita de la televizor intra nefiltrata, întreaga, direct în memorie, dar nu este disponibila pentru analiza constienta, pentru
întelegere sau pentru învatare. Este învatare în somn. Uriasa forta de penetrare a subconstientului uman, manifestata de televiziune,
este determinata de activitatea corticala alfa pe care o genereaza vizionarea, de caracterul emotional si dramatic al televiziunii, precum
si de perceptia imaginilor Tv. într-un regim ce aminteste mai mult de starile alterate de constiinta decât de starea de veghe.

Procesele de gîndire se alatura subiectivitatii si selectivitatii, distorsionând si mai tare ceea ce numim realitate. O data ce captam
stimulii si înregistram informatiile aduse de ei, ³mintea începe sa lucreze´[23], organizeaza, sistematizeaza, structureaza, ajusteaza sau
completeaza informatiile, pentru a le da o semnificatie, un înteles. Multi ar putea fi usor surprinsi si contrariati de sustinerea faptului
ca televiziunea este un mediu care nu numai ca nu favorizeaza, dar chiar inhiba învatarea. Cum s-ar putea obiecta , oare nu retin copiii
nostrii o multime de reclame de la televizor sau nu învata sa se îmbrace, sa gândeasca, sa vorbeasca, privind la emisiunile si la
personajele de pe micul ecran? Nu cultiva televizorul în mintea oamenilor milioane de imagini, mesaje si informatii?

Nu poate fi socotit acesta un proces de învatare?. Întrebarile sunt justificate atâta timp cât nu se cunoaste ce înseamna cu adevarat
învatarea si, de asemenea, care este modalitatea în care televiziunea influenteaza gândirea si comportamentul telespectatorilor. Iata
cum raspund la aceste întrebari sotii Emery, cercetatori în neuropsihologie la Universitatea de Stat din Canberra: « În timp ce
televiziunea pare sa aiba capacitatea de a furniza o informatie utila privitorilor - si este ridicata în slavi pentru functia sa educationala -
tehnologia televiziunii si natura experientei vizionarii inhiba, de fapt, învatarea, asa cum este ea conceputa de regula. În timp ce ne
uitam la televizor, învatarea care are loc este foarte putin cognitiva, greu de reprodus, foarte putin analizabila, putin bazata pe
gândire ». Deoarece, în timpul vizionarii cortexul trece în stare alfa, iar partea stânga a creierului, ³zona integrativa, intra într-un fel de
asteptare´, sotii Emery afirma ca vizionarea TV este un fel de somnambulism constient. « Partea dreapta a creierului, care se ocupa de
procesele cognitive: imagini din vise, fantezie, intuitie, continua sa primeasca imaginile de la televizor. Dar pentru ca puntea dintre
partea dreapta si partea stânga a creierului a fost efectiv întrerupta, toate procesele comune, a constientiza informatia si a o pune în
valoare, sunt eliminate. Daca sotii Emery au dreptate, atunci descoperirile lor sprijina ideea ca informatia primita de la televizor,
nefiind disponibila pentru analiza constienta, pentru întelegere sau pentru învatare, intra nefiltrata, întreaga, direct în memorie. Este
învatare în somn´ [24].
Dr. Erik Peper, cercetator în domeniul testarii electroencefalografice, profesor la Universitatea de Stat din San Francisco, subliniaza si
el acest fapt: ³Pentru a învata cu adevarat ceva, trebuie sa interactionezi cu sursa datelor. În cazul televiziunii, nu gândesti cu adevarat.
stiu ca, în cazul meu, pot sa învat ceva doar daca sunt angajat, ca în metoda socratica de predare´.

Cea mai buna metoda de predare este cea interactiva. De exemplu, unii învata cel mai bine atunci când iau notite, fiindca notitele
reprezinta un sistem cu feedback. Vizionarea TV presupune numai sa primesti - continua el - fara sa reactionezi. Nu face decât sa îti
capteze atentia, iar tu primesti, nu privesti. Cititul produce o cantitate mult mai mare de unde beta. Este ceva anormal ca un om sa
produca unde alfa în timp ce citeste. Partea îngrozitoare în cazul televiziunii este ca informatia ajunge la noi, dar noi nu interactionam.
Intra direct în memorie si probabil ca reactionam la ea mai târziu, dar fara sa stim la ce reactionam de fapt. Când ne uitam la televizor,
ne antrenam sa nu reactionam, si asa, mai târziu, facem lucruri fara sa stim de ce le facem si de unde ne-au venit în minte. Învatarea
trebuie sa fie un proces rational si constient, ce presupune un efort de întelegere, de organizare a cunostintelor si de integrare a lor în
orizontul mai larg de cunoastere a individului. Noile cunostinte sunt depozitate în memorie de unde pot fi scoase pentru a fi
întrebuintate în procesul gândirii. în cazul vizionarii Tv, cunostintele nu sunt nici percepute sau structurate logic si nici mintea nu este
deplin constienta de ele.

De fapt, daca se poate vorbi de o învatare prin intermediul televizorului, aceasta nu are un caracter logic, deductiv, sintetic, fiindca
aceste procese sunt guvernate de emisfera stânga care, pe timpul vizionarii, se afla în amortire. Perceptia va fi influentata de ³credinte,
asteptari si experienta deja acumulata´[25]. Niciodata nu vom percepe la fel de complet ca lucrul în sine.

Daca despre o învatare constienta în fata televizorului nici nu poate fi vorba, altceva poate fi însa remarcat ca fiind propriu acestei
tehnologii: televiziunea se pare ca are capacitatea de a-si trimite mesajele direct în subconstient, fara ca telespectatorul sa apuce sa
controleze acea informatie, sa constientizeze cu adevarat ce si cum au patruns acele mesaje în memorie.

Ce vor sa spuna cercetatorii când afirma ca forta sau influenta televiziunii se manifesta în primul rând în spatiul subconstientului
uman? Oare nu suntem constienti, când vedem un film oarecare, de actiunea care se întampla acolo? Cu siguranta ca da. Gradul de
constientizare este însa mult diminuat fata de starea de veghe, în contextul careia se desfasoara oricare alta experienta a realului. În
schimb, forta de impact, de imprimare în subconstientul nostru a imaginilor vazute la televizor este cu mult mai puternica decât în
viata obisnuita. Am avut toti experienta citirii unui paragraf, pentru a constata la urma ca nu am înteles nimic din el. Atunci ne vedem
nevoiti sa reluam lectura paragrafului cu mai multa atentie. Numai cu efort constient, deliberat, cu o participare activa din partea
cititorului, cuvintele prind sens. În schimb, imaginile nu necesita nimic de genul acesta, trebuie doar sa tinem ochii deschisi.
Imaginile patrund în minte si sunt înregistrate în memorie unde poti sa te gândesti la ele sau nu. Ele curg în noi ca fluidul într-un vas.
Numai ca noi suntem vasul, iar televizorul este cel care toarna."
Într-o experienta obisnuita, gândirea constienta, rationala are ragazul si dispozitia de a analiza faptele sau evenimentele care intervin în
viasa cotidiana a omului. Toate acestea sunt primite în minte si, înainte ca ele sa ajunga în subconstient, sufera o anumita descifrare
care permite o pozitionare, o raportare a mintii fata de ele, integrarea lor într-un anumit orizont de constiinta si ierarhizarea în ordinea
prioritatilor personale.

Acestea vor primi o noua configuratie, fiind supuse interpretarii personale si astfel vor putea fi înscrise în memorie. Totusi, este
necesar ca ³receptorul mesajului sa-i recunoasca emitatorului competenta în domeniul vizat si sa-i acorde destula încredere pentru a-
i asculta si accepta mesajul´[26]. De asemenea, constiinta noastra poate dirija în mare masura modul sau gradul în care ne implicam
afectiv în ceea ce ni se întampla în viata. Astfel ca, daca o experienta nu este semnificativa pentru viata noastra personala, implicarea
emotionala va fi minima.

Televiziunea are o influentadeosebita în modelarea gândirii si a comportamentului indivizilor. Cu toate acestea trebuie în primul rând
³sa comunicam eficient bazandu-ne pe crearea de surprize si magie prin animare´[27]. Televiziunea însa constituie un mediu foarte
potrivit pentru crearea de puternice impresii emotionale, caci ea favorizeaza activarea emisferei drepte, aceea care raspunde de
procesele emotionale si, totodata, suscita cu putere imaginatia - acea facultate a mintii strâns legata de factorul emotional, afectiv. W.
Setzer, ca un corolar la influenta televiziunii asupra subconstientului uman, scoate în evidenta puterea de care dispune ea în
conditionarea comportamentelor, în modelarea atitudinilor pe care telespectatorul, în mod mai mult sau mai putin constient, le adopta
în viata. Prin televizor, telespectatorii percep si îsi însusesc în mod inconstient, mai bine decât prin oricare alt mijloc de comunicare,
spiritul general al unei realitati sau al unei persoane (personaj de pe micul ecran). Practic, aceasta capacitate de modelare a
subconstientului uman defineste si îi confera televizorului forta de a influenta cu putere gândirea si modul de viata al oamenilor, fara
ca ei sa-si dea seama de acest lucru. Chiar daca nu suntem perfect de acord cu comportamentul celor de pe micul ecran, cu spiritul lor,
cu modul lor de a fi sau de a gândi, totusi acestea ni se vor transmite si, în timp, ni se vor fixa prin vizionare repetata. Omul în fata
televizorului este precum copilul care observa, fara sa fie constient, lumea care îl înconjoara, pe care o interiorizeaza, ascunzând-o în
memorie, pentru ca mai târziu în mod automat sa adopte, prin imitare, un fel de a fi asemenea cu cel pe care îl poarta deja înlauntrul
sau. Televiziunea nu manipuleaza, impunând cu forta un model de actiune, ci sugerând sau punând în lumina pozitiva anumite
comportamente si atitudini care, prin repetare, ne vor modela imaginatia si atitudinile interioare, fara ca noi sa stim sau macar sa
acceptam acest lucru. Prin toate acestea, televiziunea devine cel mai bun mijloc de manipulare sau de modelare a comportamentului si
gândirii oamenilor, fara a fi însa un mijloc potrivit pentru învatare. Impactul televiziunii este în întregime asupra subconstientului, asa
cum se întampla si cu celelalte mass-media noi, de asemenea, s-ar putea sa fi intrat în era în care informatia este furnizata direct în
subconstientul maselor"