Sunteți pe pagina 1din 3

RITMUL DE DEZVOLTARE AL COPIILOR

Despre etape ale dezvoltarii copilului de la nasterea sa si pana in adolescenta


tarzie, copilul trece prin diferite transformari in formarea sa ca persoana unica si
integrata societatii. Desi realitatea este cu mult mai complexa si diversa, putem
distinge anumite etape specifice varstei in dezvoltarea sa fizica, cognitiva, emotionala si
psiho-sociala.

Aceste etape ale dezvoltarii copilului sunt subiectul multor teorii psihologice,
sociologice, psihiatrice ceea ce trebuie sa retinem este ca vorbim de un model
teoretic, un ideal-tip: asadar, cunoasterea acestor etape reprezinta mai degraba un
ghid orientativ pentru parintii copilului si nu realitatea in sine. Fiecare copil isi va urma
ritmul propriu de dezvoltare nu trebuie sa urmariti strict asteptarile presupuse de
teoretizari! Insa este benefic si valoros sa stiti ce presupune in mare fiecare principala
etapa in dezvoltarea copilului astfel veti sti la ce schimbari, transformari va puteti
astepta.

Etape principale ale dezvoltarii copilului:

Nastere 3 ani. O prima etapa in dezvoltarea copilului ce poate fi la randul sau


impartita in subgrupe. De la nasterea sa, in primele 6 luni de viata, bebelusul este
complet dependent de parinti el are mare nevoie de afectiune, apropiere fizica si
atentie (lumea sa este centrata pe parinti). El poate sa comunice exclusiv prin plans
de aceea este bine sa nu ignorati de obicei plansetele bebelusului si sa ii oferiti atentia
necesara. Dupa primele 6 luni, incepe perioada de cunoastere a lumii din jur prin
observarea celor din jur si explorare: bebe priveste cu atentie, asculta cu atentie si
atinge. El devine foarte curios si incepe sa acumuleze primele farame de limbaj. Incepe
sa se exprime mai bine prin mimici si sunete si isi manifesta clar nemultumirea. Bebe
are nevoie de afectiunea si siguranta oferita de prezenta parintilor si are nevoie de noi
stimuli in dezvoltare: noi locuri, noi jucarii.

Dupa 1 an jumatate 2 si pana la varsta de 3 ani, copilasul continua sa exploreze, isi


perfectioneaza limbajul (va intelege ce ii cereti in cuvinte simple) si incepe sa
gandeasca in termeni de cauza-efect: daca imping obiectul, el cade. El isi formeaza
deja propria sa individualitate: incepe sa isi manifeste preferinte (pentru mancare,
jucarii, hainute) si are primele tentative de a fi independent (incearca sa manance
singur, sa mearga singur, sa se imbrace singur). Intre 2 si 3 ani, el invata prin actiune:
testeaza ce efecte au actiunile sale.

3 ani 6 ani. Copilaria timpurie este a doua importanta etapa a dezvoltarii copilului: el
isi impune propria individualitate si doreste mai multa independenta. Se separa pe sine
de cei din jur: devine constient ca este o persoana diferita cu preferinte personale. Este
perioada in care imaginatia si lumea fanteziei are un impact major: copilul invata prin
joc, de multe ori cu persoane imaginare si adoptand el insusi diferite roluri, identitati
(spre sfarsitul acestei etape, intre 5-6 ani, copilul ar trebui insa sa faca clar diferenta
intre imaginar si real). In aceasta etapa generala, copilul isi formeaza aptitudinile de
relationare cu altii invata ce este acceptat si la ce se asteapta ceilalti de la el. Invata
si diferenta intre bine si rau si valorile transmise in familie. Intrebarile adresate
parintilor curg din plin: de ce? Schimbarile aparute in viata copilului in aceasta
etapa: separarea de parinti si integrarea in grupul de la gradinita si apoi scoala pot fi
dificile pentru copil, de aceea parintii trebuie sa il incurajeze sa se exprime, sa ii fie
alaturi, sa il sustina, sa ii prezinte intr-o lumina pozitiva schimbarea si sa ii asigure o
rutina familiala stabila. In aceasta etapa, problema cea mai frecventa o constituie
agresivitatea copilului, care isi exprima astfel nemultumirile: incurajati-l sa se exprime
prin limbaj si descurajati din prima comportamentul agresiv (explicati ce efecte are
asupra altora si daca repeta un comportament de multe ori, apelati la pedepse).

6 12 ani. Inca o mare etapa a dezvoltarii copilului poate fi separata in copilaria


mijlocie (6-10 ani) si copilaria tarzie (10-12 ani). In aceasta perioada, prietenii de
aceeasi varsta devin repere din ce in ce mai importante pentru copil ca sursa de
afectivitate, de apreciere, de autodefinire si ca model. Copilul nu se mai identifica cu
parintii sai, ci cu cei de aceeasi varsta cu el, cu care doreste sa petreaca mai mult timp.
In acelasi timp, copilul va incepe sa isi formeze propriile atitudini, perspective si valori
(influentate de covarstnici) si sa puna sub semnul intrebarii atitudinile, perspectivele si
valorile din familie. Parintii trebuie sa instituie reguli si consecinte clare pentru
incalcarea lor, insa sa invete si sa i le explice copilului el va respecta mai usor regulile
daca le intelege. Este o perioada de invatare majora: de aceea, copilul trebuie stimulat
sa afle lucruri noi si sa isi formeze aptitudini noi (tinand cont de interesele sale).
13 19 ani. Adolescenta cristalizarea personalitatii si schimbarea esentiala a
copilului in adult, care presupune diferite si dificile schimbari fiziologice odata cu
pubertatea, dar si schimbari de ordin mai profund. Adolescentul devine mai
independent, avand o nevoie de libertate din ce in ce mai crescuta. El incepe sa
valorizeze propria sa perspectiva si valori si sa o respinga pe cea a altora. De
asemenea, va avea nevoie sa isi impuna personalitatea si sa dovedeasca ca este diferit
(in special diferit de parinti): de aceea comunicarea parinte-adolescent poate fi blocata
si de aceea adolescentul este rebel (el respinge formele de autoritate). Adolescentul
doreste sa arate ca este un individ diferit si unic si doreste sa fie tratat ca un adult. El
are insa mare nevoie si de acceptarea sociala prin integrarea in grupuri de covarstnici:
de aceea tendinta spre nonconformism se imbina ironic cu cea spre conformism in
grupuri de adolescenti. Adolescenta aduce si o gandire reflexiva avansata
adolescentul isi pune probleme abstracte complexe asupra sinelui si a lumii. Parintii
adolescentului nu trebuie sa cada in capcana de a ii ignora problemele si nevoia de
apreciere sau de a ii raspunde defensiv sau ofensiv: a ramane calm, intelegator, dispus
sa asculti ce are de spus si in acelasi timp strict cu regulile importante este singura cale
de a nu bloca comunicarea.