Sunteți pe pagina 1din 2

COPILARIA

Copilaria este cea mai frumoasa perioada din viata fiecaruia, reprezentand varsta
inocentei si a candorii. Jocul si joaca sunt elemente caracteristice copilariei, ele ii dau
farmec, reprezentand o modalitate prin care copii pot descoperi lumea inconjuratoare si
totodata minunatele lucruri pe care copilaria le poate oferi. Aceste elemente se afla intr-o
legatura foarte stansa: prin joc, copii descopera lumea, iar adultii se intorc la perioada
copilariei, redescoperind acea varsta a inocentei. Datorita acestui lucru jocul a devenit
adiacent unei alte teme si anume copilaria.

Motivul jocului se regaseste in numeroase opere ale unor mari scriitori dar fiecare
dintre acestia ne prezinta propria sa viziune asupra copilariei: unii scriitori ca Ion
Creanga, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Mark Twain creioneaza in operele lor o copilarie
fericita, lipsita de griji, in care preocuparile principale sunt jocul si joaca pe cand alti
scriitori, precum Ionel Teodoreanu, George Cosbuc, George Toparceanu, ne prezinta o
copilarie trista in care copiilor le sunt aratate greutatile si responsabilitatile vietii prea
devreme, acest lucru devenind traumatizant pentru acestia.

Cel mai cunoscut monument romanesc ridicat copilariei, Amintiri din copilarie,
ilustreaza foarte bine relatia de complementaritate dintre joc si copilarie. Copilul Nica se
joaca mereu. Fie ca este vorba de furtul cireselor sau de inscenarea unei slujbe bisericesti
ori de jocul cu batul, atitudinea copilului este de nepasare puerila. Frumusetea operei sta in
dezinvoltura cu care omul matur povesteste propria-i copilarie, identificandu-se pana
la un punct cu mentalitatea varstei respective, dar privind-o cu nemarginita simpatie si
umor. In fond, scriitorul isi joaca rolul sau de copil astfel invitandu-ne in lumea sa pentru a
ne putea arata farmecul varstei de aur a omului dintotdeauna si de pretutindeni. Ca si in
povestirile lui Mark Twain, cu care prozatorul roman are cateva puncte in comun, ne sunt
povestite ispravile unui copil de 13-14 ani, trecute de mult si devenite de neuitat prin ceata
amintirii. In acest sens amintesc binecunoscutul roman Aventurile lui Tom Sawyer, al
faimosului scriitor american Mark Twain. In acest roman ne sunt relatate nazbatiile lui
Tom, personajul principal, care impreuna cu Huckleberry Finn,cel mai bun prieten al sau,
se joaca de-a detectivii. Aventura este tema romanelui si jocul devine un motiv adiacent ei.

Un simulacru reprezentativ creat de Mark Twain ramane Print si cersetor. Doi


copii apartinand unor paturi sociale diferite isi schimba identitatile si de aici se naste o
adevarata aventura. Jocul ia o intorsatura putin dramatica atunci cand cei doi descopera
ca nu-si mai pot capata inapoi identitatea adevarata. Ei sunt aruncati in medii diferite si
realizeaza ca stilul de viata cu care fusesera obisnuiti este cel care li se potriveste. Cu greu
vor reusi sa redevina ceea ce fusesera, caci aventura cunoasterii se transforma intr-o
capcana din care vor iesi abia dupa mai multe incercari, ca intr-un joc periculos.

Poezia Copii eram noi amandoi reprezinta un simbol al temei abordate, reliefandu-
se in aceasta creatie copilaria, jocul si joaca: Din loji de nuca car cu boi/
Faceam(fragment ce ne indica prezenta jocului), Adesea la scaldat mergeam/In ochiul de
padure(fragment ce descrie o secventa specifica copilariei). Intre cei doi frati, mai
probabil de cruce decat de sange, se infiripa o legatura puternica avandu-si originea in
jocurile copilaresti. Imaginatia lor nestavilita transforma in turnul Vavilon un castel din
carti de joc si niste sarmane broaste in inamici de temut. Omul matur vede cat de
nesemnificative erau jocurile lor, dar realizeaza ce pretioasa era tovarasia prietenului sau.
Sfarsitul poeziei reprezinta un suspin dureros al poetului cu privire la despartirea lor fizica,
intrucat intre ei exista o legatura pe care nici moartea nu o poate distruge: Ah! V-ati
dus, visuri, v-ati dus!/ Mort e al meu frate./ Nimeni ochii-i n-a inchis/ In strainatate - /
Poate-s deschisi si-n groapa! Dar ades intr-al meu vis/ Ochii mari albastri/ Lumineaza -
un suras./ Din doi vineti astri/ Sufletu-mi trezeste.

O alta legatura infiripata tot prin joc este prietenia dintre Danut, Olguta si Monica.
Cei trei copii devin un singur suflet, un singur destin, pe mosia Medeleni, primele lor
activitati fiind jocurile. Daca Monica, maturizata inainte de vreme, este in stare sa renunte
la lupta in micile lor intreceri sportive, Danut si Olguta au din plin spiritul
competitiei. Curiozitatea copilareasca si imaginatia lui Danut o transforma pe Monica in
Ileana Cosanzeana si, crezandu-se el insusi Fat-Frumos, o saruta pentru prima oara. Mai
tarziu, indepartat si insingurat, el va gasi refugiu in sufletul ei bun si iubitor. Povestea celor
doi se sfarseste cu o casatorie reusita. Astfel, putem afirma ca si iubirea, sentimentul cel
mai cantat in versuri, se poate naste din joc.

Un alt joc, dureros de data aceasta, il joaca Olguta. Ea isi ascunde durerea,
sentimentele, gandurile fata de familie si de prieteni, pare mai fericita decat este. Desi pe
fata ei se observa anumite semne - simulacrul ei nu este perfect - Olguta isi insuseste fara
ca altii sa-si dea seama, o viata care nu este a ei, de om fericit, de om linistit, caci in
realitate zbuciumul interior nu-i da pace. Logodna fratelui sau cu Monica distrage atentia
celorlalti astfel incat jocul ei se desfasoara fara vreo interventie din exterior. Motivele ei
sunt intemeiate stia ca ceilalti vor suferi afland de boala ei si ca vor incerca s-o
impiedice sa faca gestul disperat, as spune eu- si Olguta si-a jucat atat de bine rolul incat
vestea sinuciderii ei a cazut ca un traznet peste cunoscuti.

Aceasta subiectivitate cu care este tratata copilaria desluseste un univers specific, in


care un obiect are o imagine aparte si fiece conceptie este filtrata prin prisma proprie,
devenind specifica poetului. Aparand in mai multe opere literare, jocul a luat diferite forme
de-a lungul timpului. Sensul lui s-a schimbat de la un scriitor la altul, de la cel prim de
activitate distractiva pana la cel mai profund. Unul din meritele sale cele mai mari este ca
bogatia aceasta a sensurilor sale a sporit frumusetea si varietatea literaturii insasi.