Spaiul public

Spatiile publice urbane sunt strazile, pietele, parcurile. Strada, reprezinta miscare,
iar piata reprezinta pauza. In timp ce strada te indeamna sa-ti continui drumul, sa
mergi mai departe, piata/parcul sunt locuri de pauza in parcurs, care te indeamna
sa stai, sa observi, sa vezi ce se intampla.
Spatiile publice aduna oamenii la un loc in mod spontan sau organizat, fara ca
acestia sa aiba o legatura personala unul cu celalalt. Spaiul public este locul de
formare a memoriei colective.
Pierderea legturii colective cu spaiile s-a produs prin nlocuirea condiiilor
experienei de via: experienele cele mai vii i intense au ncetat din a se dezvolta
ntr-un context fizic i social pentru a-i ocupa locul ntr-un mediu virtual privat.
Aceast situaie face ca experienele omogene de oriunde n lume s elimine
identificarea persoanei cu locul i srcete viaa social.
Existena fiinei umane i identitatea individului este n strns legtur cu mediul
n care acesta triete. Ambientul construit ca parte a mediului fizic, social i
cultural joac un rol determinant n totalitatea experienei i gndirii umane.
In acest context se ridica problema spatiului public si a concurentei sale cu mediul
virtual. Nevoia de socializare, de vizualizare si de interactionare cu celelalte
persoane, devine din ce in ce mai mult satisfacuta intr-un spatiu virtual. Pietele
devin astfel spatii goale, iar strazile, doar spatii de tranzitie, pierzandu-si calitatile
si rolurile lor de a aduna oameni.
Intr-o viziune extremista, strazile, din ce in ce mai mari, devin cu precadere,
destinate traficului auto fapt deja realizat in unele orase iar pietele devin pustii
si sarace in viata si activitate urbana.
Oraul este un mediu artificial, construit n totalitate de om i determinat n mare
parte de cadrul fizic. Spaiul urban urmrete s asigure bunstarea locuitorilor, a
condiiilor civilizate de via i a unui confort vizual ntre natur i spaiul
construit.
Odata cu dezvoltarea industriala, spatiul urban isi modifica scara. Inventarea
liftului face posibila dezvoltarea pe verticala, iar inventarea automobilului, pune
problema arhitecturii vitezei, perceputa din automobil. Astfel, detaliile cladirilor nu
sunt percepute decat in linii mari. Cladiri uriase sunt construite atat pe inaltime :
Zgarie-norii, cat si pe lungime, avand fatade seci, uneori fara fereste. Omul este
uitat, iar arhitectului ii vine greu sa controleze cele doua scari: a megacladirilor, a
strazilor mari si a automobilelor si cea umana, care ramane neschimbata.
Proportiile sunt scapate de sub control, iar arhitectura oraselor se schimba total.

De-a lungul timpului, orasul si planificarea urbana a cunoscut diferite transformari,

acestea subordonandu-se activitatilor sociale din diferite perioade istorice. Inainte
de perioada Renasterii, in Evul Mediu, orasele se dezvoltau spontan, in functie de
nevoi, adaptandu-se mediului si nevoilor sociale ale oamenilor. Aceste orase sunt
in armonie si cu nevoile psiho-sociale de astazi si devin atractii turistice.
In perioada Renasterii, planificarea urbana cunoaste noi directii. Orasul este
perceput si realizat ca un intreg, harta transformandu-se intr-o opera de arta.
Spatiile devin spatii ideale, urbanistii indreptandu-si atentia spre expresia vizuala,
efecte spatiale si pe cladiri, spatiile dintre cladiri si functiunile lor fiind ignorate.
In perioada revolutiei industriale, planificarea a fost influentata de functionalism,
punanad in evidenta aspectele fizice si materiale. Strazile si pietele dispar usor usor
din proiecte, locul lor fiind luat de alei si sosele.
De exemplu, in proiectul arhitectului Le Corbusier, La Ville Radieuse, cladirile
inalte apar ca izolate intr-o mare de verde, prioritate avand strazile exclusiv auto.
Pietonul, omul, este parca uitat. Distantele intre cladiri sunt calculate la timpul
parcurs cu masina si nu la pas, astfel, acestea devin mari. Arhitectul gandeste
problemele majore de iluminare corecta, de ventilare, de circulatie, de asezare in
spatiu, dar pierde notiunea scarii omului, a perceptiei sale asupra spatiului. La
nivelul ochiului, spatiul parcurs nu este unul agreabil, cladirile repetandu-se si
oferind aceeasi imagine, distantele nu sunt usor de parcurs la pas, iar locurile de
intalnire devin imense si pustii.
In planificarea urbana, a fost oferita prioritate automobilului, omul, fiind in multe
cazuri uitat. El trebuie sa se conformeze la modul in care se deplaseaza masinile.
Viata urbana a capatat numerosi stimuli, creierul uman fiind nevoit sa se adapteze.
Omul e obligat sa fie atent la circulatia auto si la toate semnele si semnalele din jur
pentru a fi in siguranta. Plimbarea relaxanta pe strazi s-a transformat automat intr-o
plimbare stresanta, in care omul, trebuie sa observe semnele de circulatie,
panourile luminoase, semnalizarile masinilor etc.
Copenhaga, a realizat la timp importanta vietii urbane si a dezvoltat o noua retea de
strazi destinate aproximativ in egala masura pietonilor, biciclistilor si masinilor.
Strazile au fost redate oamenilor si orasul a revenit la viata. Astazi, el reprezinta un
exemplu pentru orasele cu o viata sociala urbana scazuta si cu un nivel ridicat de
trafic auto.
Strazile pietonale si redarea spre utilizare a spatiilor publice, au dezvoltat o
viata urbana sociala si recreativa. Un oras ce ofera aceste posibilitati, asigura

sanatatea locuitorilor sai, atat la nivel fizic cat si la nivel psihic. Oamenii au
posibilitatea de a desfasura activitati in aer liber in parcuri, piete sau strazi, de a
petrece timpul in prezenta altor oameni, de a face o plimbare si de a observa
arhitectura orasului sau oamenii din jur. Un oras care ofera aceste posibilitati este
un oras sanatos.
Orasul reprezinta locul unde se realizeaza schimburi intre oameni. Fie ca fac
schimb de idei, schimburi economice sau pur si simplu schimba un zambet, aceste
activitati se desfasoara in spatiul public al orasului.
Arhitectura orasului trebuie sa ofere conditii de desfasurare a acestor activitati, a
activitatilor de agrement si a activitatilor sociale. Cadrul fizic influenteaza in mare
masura viata sociala, astfel arhitectura poate incuraja sau impiedica anumite
activitati.
Spatiul public este un spatiu accesibil tuturor oamenilor, iar pe langa forma
sa generala pe care o poate lua : strada, piata, parc, acesta poate lua si o forma
specifica, fiind destinat cu precadere locuitorilor unei zone, ca de exemplu in unele
ansambluri rezidentiale.
Siguranta, protectia si intimitatea sunt 3 factori importanti in viata urbana.
Spatiile create trebuie sa ofere si sa inspire siguranta si protectie. Un om se
simte in siguranta in prezenta altor oameni, chiar daca nu ii cunoaste. O strada
aglomerata inspira siguranta, pe cand o strada pe care nu circula nimeni, inspira
frica si nesiguranta.
In scopul protectiei si a intimitatii fiecare om are o distanta pe care tinde sa o
pastreze intre el si ceilalti indivizi. Acestea se stabilesc in functie de tipurile de
relatii dintre persoane. Cu cat oamenii sunt mai apropiati emotional, cu atat
distanta devine mai mica.
Zona intima pn la 46 cm este doar pentru persoanele apropiate emotional.
Zona personala 46cm pana la 1.22 m asigura comunicarea verbala optima.
Zona sociala favorabil relatiilor oficiale sau fata de necunoscuti.
Zona publica peste 3.60m este distanta corespunzatoare in cazul unor grupuri
de oameni.
Asa cum sunt distantele dintre oameni clasificate in functie de intensitatea
contactului si dimensiunile arhitecturale au o importanta deosebita in modul de
perceptie. Spatiile intime sunt cele cu dimensiuni mici, modeste, cu detalii care pot
fi observate cu usurinta, in timp ce spatiile mari, cu strazi largi si cladiri inalte sunt
considerate spatii reci si impersonale.

Oamenii tind sa mearga si sa frecventeze acele spatii care sunt active si dinamice.
Oamenii se aduna acolo unde sunt oameni. Acest fapt explice de ce multe cartiere
sau orase construite sunt nelocuite.
Orasele mari au nevoie de structuri diferite de organizare, astfel incat sa fie in
armonie cu omul, fara piete enorme, indefinite si pustii. Exista o regula de
urbanism, ce tine cont de vizibilitatea si perceptia omului pe o anumita distanta,
care spune in general ca pietele cele mai reusite, nu depasesc 100m lungime. In
aceasta distanta, omul poate distinge siluete umane, poate percepe natura
activitatilor desfasurate, are timp sa analizeze si se simte in siguranta atunci cand
parcurge spatiul cu privirea.
Densitatea si aglomerarea sunt doua elemenete care pot defini sentimentele de
bunastare si confort in cadrul spatiilor publice, sau dimpotriva de discomfort.
Aglomerarea urbana este perceputa in mod diferit de fiecare in parte in diferite
situatii. Atunci cand intr-o incapere sunt mai multe persoane decat ar trebui sa fie,
se creaza un sentiment de disconfort.
Aglomerarea poate fi o stare de stres, nefiind neaparat in legatura cu densitatea.
Prea multi oameni in jur sau prea multe activitati duc la stres.
Pentru a evita acest tip de stres este necesara o proiectare variata a spatiilor.
Omului ii trebuie oferita posibilitatea de a alege variante de petrecere a timpului
liber, de dimensiuni diferite, potrivite caracterului social si fizic in care omul sa
interactioneze cu alti indivizi in diferite activitati.
De exemplu o piata trebuie sa ofere locuri de stat de diferite tipuri, atat pentru
oamenii in varsta, care pot juca un sah, cat si pentru tineri sau pentru copii. Aceste
spatii sunt diferite prin natura lor, deoarece raspund unor nevoi diferite: oamenii in
varsta au nevoie de cele mai multe ori sa socializeze, sa observe lumea din jur,
tinerii au nevoie de spatii active, interesante, dinamice, iar copii au nevoie de
spatiu care sa antreneze jocul. Pe langa aceste 3 categorii de varsta, oamenii mai
pot fi clasati si dupa alte caracteristici. De exemplu: mamicile, care au nevoie de o
buna vizibilitate spre locul de joaca al copilului etc.
Vizibilitatea patiilor publice este indispensabila. Oamenii nu folosesc spatiile pe
care nu le vad, in care nu vad ce se intampla. Din acest motiv, optiunea de
dispersare a activitatilor pe mai multe niveluri este una nefavorabila.
Arhitectura joaca un rol important in definirea spatiilor publice. Perceptia omului
asupra fatadelor si a zonelor adiacente influenteaza activitatile si intensitatea
experientelor trecatorilor. Omul isi insuseste un spatiu sau il respinge, trezind un
sentiment de placere si liniste sau unul de neliniste si stres.

Scara umana nu trebuie uitata in proiectarea urbana. Cladirile si fatadele deschise

spre strada/piata, ofera o senzatie de siguranta. Pe timpul zilei, omul din strada
poate observa ceea ce se intampla in interior, activitatea devenind parte indirecta a
strazii; pe timpul noptii, vitrinile aprinse ofera un sentiment de siguranta. In
schimb, o fatada inchisa, austera, creaza un sentiment de frica si accelereaza
mersul pietonului atat pe timp de zi cat si pe timp de noapte.
O strada cu fatade detaliate, cu inaltimea lor perceptibila de la nivelul ochiului
(maxim 5 nivele) este la scara umana, calatorul reusind sa parcurga spatiul cu
privirea si sa-l analizeze in detaliu.
Astfel de strazi se gasesc in orasele vechi ca Venetia, Lille.
Spatiile devin parte din viata oamenilor, ei atasandu-se de ele sau respingandu-le.
De spatiile in care ne petrecem timpul se leaga amintiri, creand legaturi speciale cu
anumite locuri. Spatiile bine proiectate si placute, ofera un cadru sanatos de
relationare cu spatiul. Identitatea conferita de loc sporeste stima de sine si eficienta
personala. Identitatea conferita de loc si atasamentul fata de loc sunt procese care
apar in interiorul individului si care se constituie printr-o varietate de mecanisme
culturale.
Spatiile publice pot influenta dramatic sociabilitatea si viata urbana. Acestea
trebuie sa ofere spati optime pentru interactiuni sociale. Arhitectura nu se poate
rezuma asupra unui obiect de arhitectura fara a lua in considerare vecinatatile si
omul.
Jocul in spatiul urban nu trebuie sa lipseasca. Copii, energici si curiosi sa
descopere lumea din jur, au nevoie de spatii care sa ii indemne sa se joace. Copii
gasesc aproape in orice loc ceva interesant cu care sa se joace, iar o gramada de
noroi, poate fi mult mai distractiva decat o dala de beton. Aceasta etapa a vietii este
una foarte importanta, deoarece experientele si relatiile formate in aceasta perioada
vor fi stabilite permanent in memoria oamenilor: calitatea amintirilor copilariei
legate de spatiul public va putea incuraja dorinta de a proteja aceste locuri la varsta
maturitatii.
Dimensiunea ludica a spatiului public nu este rezervata exclusive copilariei.
In spatiul public trebuie promovate toate activitatile care favorizeaza
formarea relatiilor, experientelor, amintirilor.
Copii, dezvolta un tip de joc diferit. Cei intre 2 si 6 ani dezvolta jocul
simbolic, care consta in faptul ca, in prezenta unui obiect, copilul isi imagineaza un
alt obiect absent, orice obiect putand deveni altceva in functie de intelesurile pe

care i le atribuie el. O hartie poate deveni un avion, un bat poate deveni un cal sau
matura unei vrajitoare. Aceasta distinctie necesara intre semnificant si semnificat
poate fi stimulata sau suprimata de spatiul de desfasurare a jocului. Un punct
culminant in desfasurarea jocului este posibilitatea de a alege. Joaca obligatorie si
restrictionata este limitata si saraca. Jocul si modul de desfasurare a acestuia joaca
un rol important in devoltarea educatiei copilului. Zonele cu ruine, betele, pietrele
si alte obiecte fara functii predefinite pot oferi contextul ideal de desfasurare a
jocului, spre deosebire de obiectele standardizate, care nu ofera aceleasi
posibilitati, fiind destinate unei activitati specifice.
Arhitectul are astfel rolul de a gandi spatii diversificate si nu standardizate,
care sa lase libera imaginatia copiilor. Mobilierul standardizat repetat in numeroase
parcuri din diferite tari nu face altceva decat sa lipseasca locul de caracterul sau
original si de identitate.
Urbanistii si arhitectii trebuie sa proiecteze spatii pentru oameni, in care
acestia se simt bine in spatii gandite pentru ei.
Omul trebuie sa reprezinte cel mai important factor in proiectarea de
arhitectura si scara sa trebuie regandita in noul secol. Se cere astfel un echilibru
intre masina si om, intre scara masinilor si scara umana.
Arhitectii proiecteaza spatii pentru oameni. In lipsa lor, spatiul urban devine
inutil.
Bibliografie:
1. Jan Gehl Orase pentru oameni (2012)
2. Lynch K. Imaginea oraului (2012)
3. Jan Gehl Viata intre cladiri utilizarile spatiului public (2011)