Oraul Gradin

o soluie veche, o abordare nou -

Gabriela Balas, Semian A

CUVINTE CHEIE: Progresism, Oras Gradina, Culturalism, individ, reakitate,

contemporan, aglomerare urbana, ansamblu urbanistic.

A vorbi despre urbanism si solutii urbanistice intr-o perioada in care orasul a devenit celula
de baza a spatiului fizic, pare a nu mai avea niciun sens. Dar sensul il putem regasi la o simpla
analiza a oraselor contemporane, care reusesc intr-o mai mica sau mai mare masura sa isi
indeplineasca functiile si sa acopere toate necesitatile indivizilor, care le dau viata. Odata cu aparitia
conceptului de urbanism, filosofi, arhitecti, artisti, oameni de stiinta, ziaristi sau oameni simpli,
locuitori ai oraselor, cu totii, au incercat sa gaseasca si sa ofere solutii pentru un oras ideal, scapat
de prejudecati ce privesc mai ales impactul vietii urbane asupra dezvoltarii fizice, mentale si a
nivelului moral al individului.
Dar trecand rapid pin cursul istoric al orasului, vom constata ca, fiecare incercare de adaptare
a orasului la conditiile geografice, politice, economice, dar mai ales sociale ale unei anumite
perioade, nu a putut sa satisfaca niciodata intru totul toate nevoile si dorintele locuitorilor, fiind
departe de a se incadra in modelul Orasului perfect, model care difera de la individ la individ, de
la perioada la perioada.
Prin urmare, in realizarea acestui eseu, nu voi incerca conturarea unei imagini a orasului
perfect, care sa se incadreze in modelul orasului perfect al fiecarui individ, ci voi incerca sa
sintetizez cat mai bine nevoile majore ale societatii contemporane, care se perpetueaza si se
accentueaza odata cu trecerea timpului, si sa realizez o imagine a unui oras al realitatii in care
traim, prin anaologie cu solutiile urbanistice adoptate pana la momentul actual.

Pornind de la modelele urbanistice anterioare, observam ca acestea s-au dezvoltat fie in

inercarea de a rezolva problemele fizice, constructive si de amenajare, facand abstractie de existenta

umana, fie prin raportarea la individul uman-tip, fie bazandu-se nevoile umane, mai presus decat
orice alt factor extern.
Pentru a descrie orasul ideal adaptat la realitatile contemporane, din punctul meu de vedere,
ma voi referi la trei aspecte pe care le consider esentiale:
1.
2.
3.
4.

Raportul oras- sit;

Raportul individ-mediu natural;
Organizarea interioara a orasului;
Structura intima, profunda.

Privin raportul oras-sit, consider ca orasele trebuie sa fie circumscrise unor limite precise, care
sa faca un contrast lipsit de ambiguitate cu natura salbatica, dar in acelasi timp sa se dezvolte ca o
linie continua a naturii, dupa o ordine organica, poate sa integreze aporturi succesive ale istoriei si
ale sitului, conform modelului culturalist. Urbanistii modelului progresist au pledat pentru o
dezvoltare spontana a orasului, prin exploatarea la maximum a calitatilor sitului, evitandu-se astfel
zonele nefavorabile dezvoltarii habitatului uman. Ruskin si Morris sustin ca estetica joaca un rol
principal in amenajarea orasului; Ruskin afirma in cartea sa, Eloque du gothique ca o parte
considerabila a caracterelor esentiale ale frumusetii e subordonata expresiei energiei vitale din
obiectele organice sau supunerii obiectelor in mod natural, pasive si neputincioase la aceasta
energie. Cu alte cuvinte, adaptarea fara exceptie la conditiile sitului se traduce printr-o relatie
armonioasa a orasului cu mediul natural, astfel, interventia omului in cadrul mediului ar fi minima,
oferind o imagine continua si usor perceptibila a orasului. Aceasta imagine contrasteaza cu marea
majoritate a oraselor contemporane, care au o dezvoltare geometrica, stricta, dupa princiile
modelului progresist, bazat pe unitati constructive repetative. Dezvoltarea organica, reprezinta un
argument in plus, in sprijinul construirii oraselor cu forma organica, avand in vedere ca, in timpurile
moderne, in ciuda unor conepte care iau in considerare raportul cu mediul si conservarea calitatilor
sale, in realitate dezvoltarea merge pe alte cai, acumuland si distrugand, in fond, mediul natural.
Societatea secolului al XXI-lea este o societate in continua miscare si schimbare, fapt care
impune organizarea unor spatii flexibile, usor adaptabile la noile cerinte ale individului, dar care sa
integreze un numar major de functiuni intr-o suprafata medie. Progresul tehnicii si al
industrializarii, a transformat orasul contemporan intr-o jungla de beton, dupa cum il numesc
criticii urbanismului modern. Rupt de natura si facand abstractie de relatia individ-mediu natural,
orasul actual, s-a transformat intr-un spatiu artificial, care se rezuma doar la necesitatile materiale
ale individului, prin omiterea celor spirituale. In viziunea mea, consider ca orasul contemporan, ar
trebui sa se dezvolte pe un mai vechi concept al modelului culturalist, acela prin care nevoile
spirituale ale individului sunt primordiale.

In cartea Urbanismul. Utopii si realitati, gasim definit modelul culturalist prin raportare la
individ, care prin particularitatile si originalitatea sa, constitue un element de neinlocuit al
societatii.

Astfel, in interiorul orasului culturalist, nevoile spirituale ale individului, impun

dezvoltarea orasului intr-o maniera organica, neregulata, cat mai aproape de formele naturale.
Aplicand acest principiu in cadrul unui oras contemporan, putem creea orase noi, inovatoare nu prin
tehnica, ci prin reintroducerea unui element pe cat de banal, pe atat de necesar, dar si de absentnatura. S-au facut numeroase studii de psihologie sociologica si cognitiva, prin care s-a evidentiat
faptul ca individul, inca din copilarie, cunoaste o dezvoltare mult mai armoniaosa atat fizica, dar
mai ales psihica, daca se dezvolta intr-un mediu de viata in care elementele mediului natural sunt
cat mai prezente. Asadar, continuuand ideea anterioara, organizarea orasului in jurul elementelor
naturale si a relatiei individului cu natura, va duce la imaginea unui oras organic, spontan, adaptat
nevoilor spirituale umane.
Organizarea spatiala interioara a orasului, reprezinta in realitate materializarea concreta a
orasului, cu relatiile dintre masa construita, circulatii, influentand perceptia orasului de catre om.
Amintind modelul urbanist progresist de organizare a orasului, care sustine ca orasul trebuie sa se
dezvolte dupa o zonare functionala logica si clara, pentru o buna relationare. Progresistii Owen,
Fourier, Richardson sau Cabet reduc societatea umana la un individ-tip, care inglobeaza nevoile
generale/comune ale societatii, impunand astfel rezolvarea problemelor puse de relatia oamenilor cu
orasul si relatia dintre ei.
Referintor la forma orasului si a structurii sale interioare, consider ca trebuie sa aiba decupaje
cat mai rationale, cu acceste clare, cu indecsi semnatici concreti, factori care ajuta la o percepere
imediata a ansamblului, o buna relationare cu situl, fluidizarea traficului, iar din punct de vedere
constructiv, ajuta la economisire de material.
Plecand de la ideea progresista a modelului uman tip, care are aproximativ aceleasi nevoie, in
ceea ce priveste locuirea, se simplifica la minimum sarcina de a gandi si proiecta un oras pentru un
numar mare de indivizi, dintre care fiecare are propriile gusturi. Dar aceasta idee, nu o consider
aplicabila in totatlitate, intrucat orasul trebuie sa aiba o imagine caracterizata de diversitate, obtinuta
prin arhitectura cladirilor.
Pentru orasele contemporane, consider ca mai presus de orice alta problema se afla
zonificarea. Datorita marii aglomerari urbane, consider ca o distinctie clara intre zona rezidentiala,
zona administrativa si cea industriala, este un prim pas pentru ordinea orasului. Amplasarea
excentrica a zonei industriale intareste raportul individ- mediu natural, prin crearea unui oras curat,
cu un grad de poluare scazut. Relationarea zonei rezidentiale cu cea administrativa , conside ca va

trebui facuta prin amplasarea unor spatii tampon, cu rol de recreere, care pot coincide cu spatii verzi
elementul natural inserat orasului. Zona administrativa Primaria, Finante, Judecatorie se va
amplasa central, dupa modelul orasului medieval, in care functiunile publice reprezentau centrul
polarizator al cetatii. Trecerea catre zona rezidentiala se va face treptat prin intermediul zonelor de
loisir spatii comerciale, cafenele, parcuri, gradini publice- si a locuintelor colective dezvoltate pe
verticala. Aceste locuinte colective reprezinta modulul construit care imbina latura comuna, cu cea
individuala. Pentru cartierele rezidentiale se prefera o amplasare suburbana, pentru a acoperi
necesitatea intimitatii locuiri individuale, la nivelul unei comunitati. Zonele rezidentiale, prin
amenajare si amplasare sunt puntea de legatura intre spatiul natural neamenajat, si spatiul construit
amplasat pe un spatiu natural amenajat. Pentru a evita monotonia acestor zone, acestea vor avea un
centru propriu de polarizare, reprezentat de gradinite, scoli si edifiii de cult si chiar a unor centre
medicale; amplasarea acestora are si un considerent functional, acela de a usura accesul
beneficiarilor acestor programe de arhitectura (in principal al copiilor si al batranilor).
Organizarea stradala a zonelor rezidentiale, dar nu numai a acestora, se va baza pe necesitatea
vitala a individului: necesitatea gasirii casei. Astfel, se va crea o retea stradala clara, cu trasee
scurte, intre puncte usor de recunoscut, repere vizuale. Se va face distinctie intre forma si
dimensiunea strazilor centrale ale orasului si cele ale zonei rezidentiale, pentru a nu se creea
confuzie in mintea locuitorilor.
Prin compozitia sa, orasul este menit sa ofere imagini vizuale individului, pentru ca acesta sa
il poata percepe comparativ cu alte ansambluri si sa il diferentieze, raportandu-se la imaginea
reperata, acel imageability, notiune despre care vorbeau ganditorii Tomas Jefferson si Henry
Adams, promotorii modelului naturalist american pre-urbanistic. In acest sens, arhitectura este
elementul care ofera dinamism, forma si culoare orasului. Modelarea si dimnesionarea cladirilor se
va face in acelasi ritm cu zonificarea. Asadar, arhitectura centrului se va remarca prin impozanta, nu
doar din principii de estetica si amplasament, cat din principii care tin de limbaj artistic si semiotica
arhitecturala. Prin forma si dimensiune, acestea transmit individului informatii privitoare la
importanta sociala, culturala, istorica, caracteristici ce le diferentiaza de cladirile destinate locuirii,
sau serviciilor, si cu atat mai mult de cele industriale. Este extrem de important ca arhitectura sa
transmita informatii vizuale corecte despre raportul forma-functiune.
In acelasi timp, se va urmari crearea unei arhitecturi unitare, a caror cladiri sa relationeze intre
ele, trecerea de la o zona la alta sa se faca treptat, fara sa afecteze imaginea de ansamblu a orasului;
se impune aceasta trecere treptata, intrucat, individul, la nivelul senzorial si al subconstientului,
recepteaza salturi vizuale usoare si le atribuie cu usurinta unei imagini de ansamblu, dar percepe
mai greu pragurile vizuale, marcate de diferentiere majore intre doua obiecte, cladiri alaturate, la

nivel mental, producandu-se o ruptura vizuala, creerea a doua imagini diferite, care pot fi asimiliate
impreuna doar prin antiteza. Frontul construit fa fi rupt de spatii ample de verdeata, starzi largi,
oglinzi de apa, elemente ale orasului modern, care dinamizeaza imaginea orasului.
Cladirile culturale, vor reprezenta puntea vizuala de trecere de la cladirile administrative din
centru, catre cladirile de birouri, care urmeaza ca ierarhie in organiarea orasului modern. Acestea se
vor amplasa adiacent, iar din punct de vedere functional, pot dezvolta in jurul lor zone comerciale
sau spatii de socializare, amplasate in spatii verzi ample.
Traversand zone ample si moderne de loisir, se ajunge in zona locuintelor colective, care isi
dovedesc din plin utilitatea, in epoca vitezei si a aglomerarii, in care arhitectura tinde din ce in ce
mai mult sa se dezvolte vertical. Sunt categorii de indivizi, care prefera exitenta/traiul intr-un spatiu
care ii ofera necesarul minim de intimitate, dar si posibilitatea de a dezvolta relatii inter-umane, in
defavoarea traiului intr-un spatiu cu un caracter individualist mult mai pronuntat locuinta
individuala izolata din zonele rezidentiale. Din punct de vedere arhitectural, blocurile de locuinte
colective vor avea inaltimi variabile, intre 4 si 8 etaje, conditie impusa penru a evita uniformizarea
locului. Plecand de la premisa ca oamenii au aceleasi nevoi de baza, cat si pentru simplificarea
solutiilor, compartimentarea apartamentelor va urma o oarecare standardizare, acoperind nivele
diferite de confort, in conformitate cu modelul progresist. Dar aceasta standardizare nu impiedica
tratarea volumetrica diferita a blocurilor. Elementele naturale vor fi nelipsite din jurul acesto cladiri,
asigurand suprafata minima de spatii destinate relaxarii pentru fiecare individ, dupa modelul
locuintei izolate, inconjurata de spatii private proprii, amenajate. Parcurile vor avea inglobate terase,
cafenele, terenuri sportive, oglinzi de apa, spatii de joaca pentru copii, si alaturi de magazine,
gradinite, scoli si biserici, vor dinamiza peisajul. Legatura intre zonele ansamblului se va face atat
pe strazile destinate circulatiei auto, flancate lateral cu cu spatii destinate circulatiilor pietonale, dar
vor fi prevazute artere pietonale independente, ce vor traversa spatiile verzi si vor fi in directa
legatura cu functiunile publice(comert, loisir), adiacente zonelor de locuinte.
Zona rezidentiala propriu zisa, alcatuita din locuinte izolate, va avea structura unui mini oras,
dezvoltata in jurul unui centru polarizator, cu scoli, gradinite, biserica, parcuri, o zona comerciala
minimala. Arhitectura caselor va respecta reguli de incadrare in peisaj, ce vor reglementa regimul de
inaltime, trasaturi generale formale ale arhitecturii admise, care, in schimb, nu vor uniformiza
imaginea de ansamblu, ci doar o va ordona. Casele vor avea arhitectura diversificata, cu trasaturi
comune, iar loturile vor avea amenajari individualizate.
Pentru un oras cu un numar mare de locuitori, dezvoltarea unei zone cu functiune
educationala un campus universitar poate dinamiza intregul ansamblu; prin natura ocupantilor

sai, campusul este o sursa de miscare si modernitate, oferind o o pata de culoare orasului. Din
punct de vedere al amplasamentului, dat fiind ca este un orasel de sine-stator prin structura sa,
acesta poate exista in suburbii, asemeni cartierelor rezidentiale, sau poate fi o zana adiacenta zonei
centrale.
Zona industriala, are o importanta economica vitala pentru oras, de aceea trebuie tratata cu un
interes aparte. Datorita poluarii,consider ca amplasamentul ideal este in afara orasului, la periferie,
intr-un spatiu rupt de oras prin suprafete semnificante de spatii verzi amenajate, care sa functioneze
ca un filtru pentru oras. Din punct de vedere arhitectural, zona industriala de va distinge in mod
sigur de restulorasului. Accesul catre aceasta zona se va realiza printr-o retea de strazi largi, care sa
permita fuidizarea traficului la orele de varf, cand muncitoii merg sau se intorc catre/de la serviciu.
Intre zona industriala si cea a orasului se vor asigura zone unde muncitorii pot lua pranzul, zone de
socializare.
Orasul care se poate incadra cu usrinta conditiilor epocii contemporane, trebuie sa aiba o
caracteristica de baza, fara de care nu poate rezista in timp: adaptabilitatea la crestera densitatii si la
schimbarea nevoilor individului. Din acest punct de vedere, orasul este prevazut cu o structura
flexibila, din toate punctele de vedere: o retea stradala ce poate fi extinsa pentru a face legatura cu
noi ansambluri urbanistice, cladiri cu structuri care pot suferi o reconversie functionala si eventuale
extinderi in spatiu(vertical si orizontal). Spatiile verzi vor fi supra apreciate, astfel incat, odata cu
cresterea densitatii, sa se poata asigura un minim de spatiu verde pentru fiecare individ.
Aceasta organizare a orasului, poate conduce ca imagine de ansamblu, catre orasul-gradina,
promovat pentru prima data de catre culturalistul Ebenezer Howard. Preluand conceptul de
ansamblu inconjurat de verdeata, pus in legatura cu alte ansambluri identice, pot afirma ca este
aplicabil in ideea mai sus prezentata, fiecare zona functionala fiind un mic oras-gradina, aflat in
directa legatura cu celelalte.
Al treilea aspect, structura intima a orasului, se refera la impactul pe care il are ansamblul
urban asupra psihicului individului. Astfel, orasul in esenta lui, influenteaza sanatatea psihica si
fizica a individului. Studiile de specialitate realizate de psihologi, sociologi, psihiatrii, etologi,
polemisti(Jane Jacobs, Death an Life of Great American Cities), au evidentiat faptul ce modul de
dezvoltare al elementelor unui oras influenteaza in mod direct comportamentul uman. Solutia gasita
pentru a evita efectele negative ale aglomerarii urbane a fost introducerea elementelor naturale in
centrul ansamblului artificial, pentru a acoperi nevoile umane de relaxare si cugetare interioara
intr-un cadru cat mai apropiat de cel natural, nealterat de interventia umana. Spatiile verzi vor fi
echilibrate ca proportii, pentru a nu fi percepute ca un prag vizual si arhitectural, in peisajul urban,

existand riscul ca acestea sa dea sentimentul de izolare a constructiilor, daca

spatiul verde

depaseste ca proportii spatiul construit.

Crearea unor spatii cu proportii prea mari pentru functiunile pe care le adaposteste, poate avea
efecte la fel de negative, creind individului sentimentul de izolare, de inferioritate, ceea ce este de
evitat.
Vitalitatea orasului este un factor determinant pentru calitatea vietii individului din oras.
Vitalitatea unui oras depinde in mare masura de calitatea vietii publice si de relatiile inter-umane
dezvoltate de locuitorii sai. Toate marile civilizatii care au realizat urbanizarea spatiilor ocupate, au
dezvoltat spatii largi destinate socializarii si dezvoltarii relatiilor inter-umane: piete publice, cladiri
cu caracter cultula(teatre, muzee, arene, stadioane), care erau legate intre ele prin adevarate artere
pietonale. De aici de impune, deci, si crearea acestor parcursuri peitonale, piete si parcuri publice in
cadrul orasului contemporan.
Este necesara asigurarea sanatatii mintale a locuitorilor, intru-cat o populatie degradata social,
psihic, va transforma mediul sau de viata orasul- intr-un mediu cu aceleasi trasaturi imagistice, de
degradare, de abandon. Din acest punct de vedere, orasul si locuitorii sunt doua elemente
interdependente, care actioneaza unul asupra celuilalt in mod automat, reglandu-si imagina si
starile, unul in functie de celalalt.

Privind cele patru aspecte, din perspectiva carora am vorbit despre orasul adaptat realitatii
contemporane, putem concluziona prin faptul ca orasul nu este doar un cumul de elemente materiale
si naturale adunate intr-un spatiu definit de granite fizice, ci este un oragnism viu, care este
vitalizat de insasi societatea din care facem parte fiecare dintre noi. Nu vom putea vorbi niciodata
de un oras ideal, care sa satisfca toate nevoile fiecarui individ in parte. Putem vorbi de un oras care
se apropie de idealul fiecarui locuitor prin caracterul flexibil, care va permite fiecarei generatii sa il
desavarseasca, adaptandul permanent la schimbarile viitorului.
Ca ultima concluzie pot afirma ca orasul ideal nu a fost si in mod sigur nu va fi niciodata
realizabil incercarile din istoria urbanismului au demonstrat in mod repetat acest fapt - dar
consider ca nici nu este de dorit aceasta realizare, intrucat aceasta ar transforma societatea orasului
utopic, intr-o societate uniformizata, lipsita de personalitate, adaptata in totatlitate unor conditii
autoimpuse, si asa cum spunea eruditul biolog Emil Racovi: Specia care se adapteaz continuu,
are toate datele s ias din istorie.

Surse bibliografice:

1.
2.
3.
4.
5.
6.

FRANCOISE CHOISE, Urabanismul. Utopii si realitati

PETER HALL, Cities of tomorrow
THOMAS MORUS, Utopia
Prof. Univ. IOAN MARGINEAN, Comunitatile urbane si rurale
Dezbateri privind urbanismul
JANE JACOBS, Death an Life of Great American Cities

ORAUL GRADIN
- O idee veche, o abordare nou

Gabriela Bala
An III 2012-2013
Facultatea de Arhitectura
G.M. Cantacuzino, Iasi