Criteriul de verificare a lucrarilor de indiguire in cazul digurilor artificiale descris mai jos este

valabil pentru toate lucrarile cu inaltime a corpului digului mai mica de 15 metri.
Din punct de vedere static, o evaluare globala a conditiilor de stabilitate ale lucrarii se poate
deduce dintr-o procedura aproximativa care imparte digul in doua parti, una amonte si alta
aval, de verificat separat. Impartirea este indicata in Figura 1: partea RMN este despartita
de partea posteriara MNS de un plan vertical prin linia MN.
Problema se imparte astfel in doua probleme partiale ce vor fi rezolvate facand referire la
unitatea de grosime a digului.

Figura 1
Partea aval MNS actioneaza ca un suport pentru partea amonte impinsa de apa: forta
rezistenta care se opune impingerii transmisa de partea amonte se manifesta,
corespunzator fiecarei cote, ca un efort de forfecare ce actioneaza de-a lungul sectiunii
orizontale de baza (sectiunea cu cele mai mari solicitari).
Conditiile de verificare trebuie satisfacute la: rezervor plin, rezervor gol, rezervor golit rapid.
REZERVOR PLIN
Conditia de verificare este exprimata de inegalitatea:
Tv ≤ Rv
Tv= S+Fo+Fv+Fs+FT reprezinta efortul total de forfecare ce actioneaza asupra bazei NS si
este compus din urmatoarele actiuni:
S impingere hidrostatica a apei indiguite
FO actiune seismica orizontala a masei structurale
FV actiune seismica verticala a masei structurale
FS actiune inertiala a apei indiguite
FT impingerea terenului amonte de sectiunea MN
Rv reprezinta rezistenta pe care materialul este capabil sa o dezvolte si este compusa dintr-
o componenta de frecare si una coeziva:
Rv=Pv (γs)·tanφ+c’·bv
Pv rezultanta actiunilor verticale functie de γs
c’ coeziune
REZERVOR GOL
Efortul de forfecare total Tm care actioneaza pe sectiunea de baza este dat de relatia:
Tm=Fo+Fv+FT
Rezistenta este exprimata de:
Rm=Pm (γa)·tanφ+c’·bv
Pm reprezinta rezultanta actiunilor verticale functie de γa

REZERVOR GOLIT RAPID

In aceasta conditie lipseste brusc actiunea de suport exercitata de impingerea hidrostatica
pe paramentul amonte, in timp ce corpul digului care nu a avut timp sa se goleasca prin
infiltrare ramane imbibat cu apa. Efortul de forfecare total Tm care actioneaza pe sectiunea
de baza din zona amonte este definit ca:
Tm=[0.5·γS·H21·KA+0.5·γW·(2/3·H)2+kh·A(RTMSR)·γg]
Rezistenta Rm se exprima cu formula:
Rm=Pm (γg)·tanφ
Pm reprezinta rezultanta actiunilor verticale functie de γg
Calculul hidraulic al unui dig din pamant priveste trei problematici: identificarea “liniei de
saturatie”, calculul debitului si verificarea la sifonare.
Linia de saturatie reprezinta cea mai inalta linie de curgere, sub toate punctele acesteia
materialul saturat de apa este in conditii hidrostatice in timp ce deasupra presiunea lipseste.
Este o curba convexa in sus si poate fi determinata grafic dupa indicatiile din Figura 2.
Pentru a calcula debitul de infiltrare pe unitatea de grosime a corpului digului trebuie sa fie
cunoscuta lungimea medie a parcursului de infiltrare, iar in acest scop trebuie consultate
relatiile empirice disponibile in literatura tehnica.
Prin intermediul acestei marimi se poate cuantifica debitul prin urmatoarea formula:
Q=4/9·(k·H2/L)
unde:
k este media geometrica a celor doi coeficienti ko kv , coeficient de permeabilitate ideal
constant in toate directiile
L este lungimea medie a parcursului de infiltrare
Figura 2
Verificarea la sifonare este efectuata utilizand relatia empirica a lui Bligh sub forma:
La > cm·H
unde:
La dezvoltarea perimetrala a profilului fundatiei
cm raport critic, depinde de natura terenului, poate lua valori cuprinse intre un maxim de 20
pentru materiale necoezive foarte fine si un minim de 4 pentru argile foarte dure si
compacte.