Sunteți pe pagina 1din 4

Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

A RHITECTURA L OOCUIRE RAS

ALO
DESPRE LOCUINTA: CATEVA CHESTIUNI INTRODUCTIVE
Ana Maria Zahariade

Locuinta poate fi definita ca “acel organism arhitectural care asigura protectia si


dezvoltarea individului la nivel familial si favorizeaza legaturile acestuia cu ansamblul
societatii umane” (M.Caffe, Note de curs). De aici rezulta ca locuinta trebuie vazuta nu ca
o coaja, ci ca o membrana osmotica, ca acea “inchidere care se deschide”(Noica,
Locuinte pentru om si izotopii lui).

Pentru a depista tendintele care caracterizeaza arhitectura locuintei contemporane este


nevoie de anumite precizari prealabile, care sa expliciteze perspectivele din care a fost
privita o atat de mare varietate formala, cat si logica dupa care au fost selectate
aspectele considerate ca definitorii.

A. PROBLEMATICA LOCUINTEI
cuprinde doua aspecte complementare, de egala importanta:
- locuinta in sine,
- relatia locuintei cu orasul.

Primul se refera la distributia interioara, modul de configurare si folosire a incaperilor si la


relatiile dintre ele, modul de grupare a unitatilor locative (apartamente) in unitati cu un
grad mai mare de complexitate (imobile/blocuri), intr-un cuvant, la tipologia de locuire
(tipologia locuintelor in legatura cu practicile de locuire).
Cel de al doilea surprinde relatiile complexe pe care locuinta le intretine cu organismul
urban, de la cele functionale la cele formale, de la cele imediate, de vecinatate la cele cu
locul de munca si cu polii de interes urban.

Cele doua domenii functioneaza intr-o stransa interdependenta functionala si formala,


articulandu-se pe o zona de intersectie pe care am numit-o “vecinatate imediata”
(A.M.Zahariade, Elemente de fundamentare teoretica a conceptului de habitat) si care se
refera la modul in care, prin grupare, locuintele formeaza o prima veriga, poate veriga
elementara, a retelei combinatorii a orasului si, totodata, si cadrul in care se desfasoara
practicile cotidiene de “locuire impreuna cu ceilalti”.
Este locul in care “construitul” si “traitul” se intersecteaza la un nivel urban elementar,
domeniu direct legat de modul de conformare al locuintei, si care face obiectul unei
“perspective domestice” asupra orasului (Castex si Panerai, De l’illot a la barre).
Acesta este nivelul in care se poate pune in evidenta relatia formal-functionala a locuintei
cu exteriorul sau imediat, reprezentand astfel primul nivel de integrare a locuintei in oras,
asa cum familia reprezinta primul nivel de integrare a individului in societate
(A.M.Zahariade, teza de doctorat).
Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

A RHITECTURA L O OCUIRE RAS

Acest nivel este cel care adaposteste tranzitia spatiala de la “public” la “privat”, tranzitie
despre care diverse studii de antropologie urbana ne spun ca este deosebit de
importanta pentru caracterizarea unui mod de viata si a unei culturi specifice de locuire
(Rapoport, L’anthropologie de la maison).

De aceea o adevarata tipologie de locuire si o caracterizare a tipurilor de locuinte nu


poate sa nu ia in seama ceea ce se petrece la acest prim nivel urban. In marea varietate
de forme de locuire, exista intotdeauna o logica elementara care uneste forma locuintei
cu structura localitatii. Chiar daca aceasta este mai greu descifrabila, ea este evident
legata de modul de viata si de sistemul de valori al respectivelor comunitati umane.

Asa cum reiese din aceste puncte de vedere, locuinta este elementul de fond cu care se
cladeste orasul, vehiculul elementar al logicii care compune orasul la nivelul “fondului sau
anonim”. In plus, constructia de locuinte este o functie (cantitativa si calitativa) cheie
pentru procesul de urbanizare. Prin ea s-au pus in practica, politic si administrativ, dupa
ultimul razboi, “teoremele” arhitectural-urbanistice ale modernismului din perioada
interbelica. Locuinta si orasul sunt deci doua fatete ale unui intreg mai complex care se
expliciteaza una pe cealalta.

In consecinta, in paginile care urmeaza, se va incerca conturarea tendintelor


contemporane privind arhitectura locuintei urmarind ambele aspecte ale problematicii
generale, acestea neputand fi separate fara a pierde din vedere chestiuni fundamentale.

B. POSIBILA PERIODIZARE
De-a lungul istoriei societatii umane si a asezarilor, care au constituit cadrul fizic al
evolutiei societatii, se pot distinge grosso modo doua perioade al caror punct de
schimbare se situeaza pe la sfarsitul secolului al 18-lea si inceputul secolului al 19-lea
(François Braudel, Structurile cotidianului), perioade in care atat problematica locuintei in
sine cit si cea a relatiei acesteia cu orasul au urmat logici/paradigme de edificare diferite.

Prima poate fi caracterizata printr-o acordare predominant organica intre evolutia modului
de viata si habitat. De aici decurg, atat conformarea fireasca a locuintei la modul de viata,
practicile si mentalitatile curente ale diferitelor grupuri sociale (locuinta obisnuita era, in
general, constructie vernaculara), cat si un anume firesc al relatiei dintre locuinta si oras,
dintre public si privat, dintre forma locuintei si forma urbana. Intr-un fel sau altul, in cadrul
unei mari diversitati, locuinta, spatiul public, orasul si societatea urbana au evoluat in
paralel, fara distorsiuni grave, echilibrandu-se reciproc. Aceasta organicitate cedeaza
insa ca urmare a saltului demografic care insoteste revolutia industriala. Apare astfel o
problematica urbana fara precedent, care inglobeaza si problematica locuintei moderne.
Este o problematica inca dificil de inteles si nerezolvata.

De aceea, schita tendintelor arhitecturii locuintei contemporane se va sprijini pe


cazuistica locuintei moderne, pornind de la postulatul ca tendintele actuale reprezinta
reactii fata de modul in care s-a raspuns la problematica locuirii moderne.
Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

A RHITECTURA L O OCUIRE RAS

C. ELEMENTE DE TIPOLOGIE
In multimea si diversitatea tipurilor de locuinte, foarte greu de clasificat, este necesar sa
se faca o prima distinctie intre ceea ce s-ar putea numi locuinta “privilegiata” (cea cu
semnificatii “monumentale”) si cea “populara” (banala, anonima). Desi limita dintre aceste
doua categorii este gradata si fluctuanta, exista anumite diferente esentiale, atat in ceea
ce priveste perspectiva arhitecturala, cat si cea urbanistica, astfel incat se poate spune
cu usurinta ca avem de-a face cu doua programe de locuinta diferite.

Locuinta privilegiata (numita uneori in istorie si locuinta senioriala) este un program in


care functia publica si de reprezentare este foarte accentuata si care nu se supune unor
restrictii financiare deosebite. De-a lungul timpului si in diferite locuri s-au constituit
tipologii de locuinte privilegiate (palat, castel, hotel privé, villa, conac etc.), amplasate fie
pe domenii in afara oraselor, fie in interiorul perimetrului localitatilor. In acest din urma
caz, ele sunt adesea monumente, deci constituie “momente speciale” si sunt amplasate
in consecinta, fiind puse in evidenta in tesutul urban. Chiar si in varianta lor cea mai
anonima, sunt amplasate in zone privilegiate si scumpe ale orasului si beneficiaza de
toate conditiile care caracterizeaza, in momentul istoric respectiv, o locuire luxuoasa si
rafinata. De obicei constituie modele, atat in ceea ce priveste modul de viata, cat si ca
rezolvare arhitecturala. Sunt si au fost, de-a lungul istoriei arhitecturii, arii fertile de
experiment artistic, purtatoare de stil si de inovatie arhitecturala.

Locuinta populara, “banala”, (numita in timpurile moderne si locuinta de masa) este


cea care se constituie sub exercitiul restrictiilor economice, are un statut anonim si, foarte
adesea este lipsita de valoare estetica in sine. A intrat foarte tarziu in cadrul de
preocupari al arhitectilor si al istoricilor, fiind in general de factura vernaculara. Ea a
constituit si contituie insa marea masa a constructiei urbane si fondul fizic al orasului si al
tesutului urban. De aceea, valoarea arhitecturala a acestei categorii rezulta din modul in
care se aglutineaza (coaguleaza) pentru a da forma tesutului urban si spatiul urban al
“cotidianului”, dupa o logica data de practicile de locuire ale claselor medii si defavorizate
si conforma spiritului diferitelor epoci si locuri. Ea capata valoare estetica printr-o
interesanta alchimie care transforma cantitatea in calitate, adica prin spatiile urbane
carora le da forma prin grupare. In consecinta, aceasta categorie de locuinte este cea
mai supusa presiunilor urbane, pe care ea insasi le face posibile. A dat nastere de-a
lungul timpului la numeroase tipologii formale, de la locuinta antica tip covor, la locuinta
medievala insiruita si la imobilul modern cu apartamente.

Desi, dupa cum reiese, foarte diferite ca program si ca scop arhitectural, cele doua
categorii comunica intre ele prin schimburi subtile, fie venite de la locuinta privilegiata
spre cea populara, prin fenomene de imitatie sau de trickle-down (P.L.Jones, A taste of
class - in AR nr.984/1979), fie purtate cu dublu sens de cultura de specialitate.

Aspectele si tendintele care urmeaza sa fie prezentate/studiate se refera cu precadere la


cea de a doua categorie, aceasta fiind, cel putin in epoca moderna si contemporana, cu
mult mai problematica. Aceasta nu inseamna ca cel putin unele dintre probelele urbane
ale locuintei “banale” nu au consistenta si pentru locuinta privilegiata, cu referinta mai
ales la categoriile inferioare ale acesteia (tipurile care fac trecerea gradata dintre cele
doua programe). Chiar mai mult, in continuare, asa cum s-a intamplat pe tot parcursul
Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

A RHITECTURA L OOCUIRE RAS

istoriei, diferite aspecte care asteapta sa-si gaseasca reflectarea in arhitectura locuintei
de masa isi gasesc originea in modul de viata si locuinta claselor privilegiate.

D. ROMANIA
Felul in care a evoluat arhitectura locuintei moderne din Romania are dimensiuni proprii,
stand sub semnul unui context social-politic si economic specific, total diferit in multe
privinte de ceea ce s-a intamplat in tarile in care proiectarea si constructia de locuinte au
avut un caracter exemplar. De aceea nu trebuie sa ne asteptam sa gasim la noi nici
acelasi bilant, nici reflectarea directa a modului in care s-a conturat constructia de
locuinte in Europa. In aceste conditii, este greu de crezut in aplicabilitatea
directa/mecanica a diverselor tendinte care se manifesta astazi in gandirea locuintei,
macar pentru motivul ca bilantul privind fondul locativ existent este cu totul altul.

De aici reiese ca, pentru a aseza pe o baza substantiala deciziile privind evolutia
necesara a locuintei in Romania, doua etape devin obligatorii:
- trebuie intelese ratiunile care au motivat modalitatile specifice de raspuns la
problematica locuirii in diferite tari, ca si logica ce subintinde anumite tendinte
contemporane,
- trebuie intocmit un bilant si o cercetare critica a constructiei de locuinte in
Romania, atat din perspectiva urbanistica, cat si din perspectiva proiectarii si constructiei
de locuinte (sub aspectul rationalizarii).

In acest fel, comparand rezultatele celor doua tipuri de studii, pot fi identificate punctele
nevralgice si se pot gasi/propune moduri de interventie pentru compensarea
neajunsurilor si ehilibrarea fondului locativ in concordanta cu modul de viata si valorile
diferitelor categorii de utilizatori.

Din aceasta cauza, fara nici o pretentie de exhaustivitate, si cu riscul unei excesive
schematizari, in ceea ce urmeaza se va insista asupra motivatiilor care au dat nastere
unor directii in gandirea si proiectarea locuintei urbane. Aceasta presupune o prezentare
istorica a modului in care a evoluat conceptia locuintei urbane. Pe masura punerii in
discutie a anumitor aspecte, se va evidentia modul in care ele si-au gasit reflectarea in
proiectarea de locuinte din Romania.

Luand in considerare toate punctele de vedere prezentate, breviarul care urmeaza se va


structura in felul urmator:
• Se va incerca o scurta prezentare istorica a premiselor, aparitiei si evolutiei
problematicii locuintei moderne.
• Se va evidentia modul in care a evoluat gandirea arhitectural-urbanistica in
aceasta privinta, in paralel cu evolutia practicii arhitecturale pana la prefigurarea
tendintelor actuale.