SDA anul I 2019-2020 Șopîrleanu Maria Cristina

Ipostazele locuirii în țesutul urban tradițional difuz din București

1. Introducere

1.1 Argument

„The structure of a place is not a fixed, eternal state. As a rule places change, sometimes
rapidly. This does not mean, however, that the <<genius loci>> necessarly changes or
gets lost. […] <<Stabilitas loci>> is a necessary condition for human life.”1

Stabilitas loci este, așa cum susține si Norberg-Schulz, o condiție esențială pentru ca
spiritul locului să nu dispară, acesta prezentând în lucrarea sa Genius Loci: Towards a
Phenomenology of Architecture trei exemple de locuri care îndeplinesc acestă condiție: Praga,
Khartoum și Roma. Cele trei orașe pot fi considerate cazuri ideale unde fiecare nouă intervenție a
fost realizată având în minte problemele actuale ale orașului fără a se abate însă de la spiritului
locului rezultând locuri în care omul se poate orienta și cu care se poate identifica 2.
Dincolo de aceste exemple ideale există însă și locuri care au suferit pierderi și traume
majore de-a lungul timpului, un astfel de exemplu fiind orașul București. Acesta este descris în
secolul al XIX-lea ca un ciorchine de mahalale3 în care se simțeau influențele oriental-balcanice
ca urmare a dominației otomane. Această imagine este ștearsă aproape în totalitate de Marele
Incendiu din anul 1847 – moment care a marcat introducerea unor reguli urbanistice care
reglementau deschiderile străzilor, alinierea construcțiilor și împărțeau orașul trei ocoale
consacrând dezvoltarea concentrică a Bucureștiului și reliefând mai pregnant deosebirea dintre

1
NORBERG-SCHULZ, Christian, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli, New York,
1991, p. 18
traducere personală: „Structura unui loc nu este o stare eternă, fixă. Ca regulă locurile se schimbă, uneori rapid. Asta
nu înseamnă că <<genius loci>> se schimbă sau se pierde. […] <<Stabilitas loci>> este o condiție necesară pentru
viața umană.”
2
NORBERG-SCHULZ, Christian, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli, New York,
1991, p. 19
3
SUDITU, Bogdan, Bucureștiul în locuințe și locuitori de la începuturi până mai ieri (1459-1989), Compania,
București, 2016, p. 31
ocuparea mai densă de tip urban și calitatea noilor construcții din ocolul I și suprafețele libere
periferice4.
Reconstrucția orașului a fost influențată de reorientarea către Europa de Vest, casele
marilor familii boierești sunt proiectate de arhitecți străini și de arhitecți români școliți în
străinătate5 al căror model este preluat apoi și de locuințele micilor negustori la o scară mai redusă
dar păstrând influențele din arhitectura franceză.
După o perioadă de dezvoltare relativ uniformă – sfârșit de secol XIX și început de secol
XX – apar o serie de schimbări în perioada interbelică: schimbări la nivel stilistic (stilul modernist),
apariția unor noi bulevarde care introduc și o nouă scară (ex. Bulevardul Mgheru), apariția din ce
în ce mai frecventă a locuinței colective. Schimbările din acestă perioadă sunt o continuare firească
a direcției anterioare în care influențele exterioare sunt preluate și adaptate locului.
Intervețiile din perioada socialistă reprezintă una dintre cele mai mari traume ale orașului
în urma cărora dispar clădiri, străzi și în cazul Uranus chiar un întreg cartier. Tot țesutul urban
dezvoltat după Marele Incendiu și în perioada interbelică este agresat printr-o serie de demolări și
de reconstrucții care schimbă brusc scara și care introduc un mod de locuire și de viață care nu mai
păstrează nimic din spiritul locului.
Agresiunile asupra țesutului istoric nu se încheie în perioada socialistă. Deși, în prezent,
demolările nu mai au aceeași amploare clădirile vechi dispar însă constant fiind înlocuite cu
imobile care modifică scara și alterează spiritul locului. Unele dintre zonele cele mai expuse
agresiunilor sunt zonele cu țesut urban tradițional difuz, unde locuințele mici și medii sunt în
permanent pericol de dispariție – fie din cauza unor prăbușiri spontane sau în urma unor demolări
controlate. În prezent asistăm la dispariția sistematică a unor cartiere întregi – imobil cu imobil,
locuințele vechi sunt demolate și înlocuite cu inserții incompatibile cu atmosfera și identitatea
zonei. Dacă acest proces continuă rezultatul final va fi comparabil cu cel din cartierul Uranus,
dispărut în totalitate în prezent, singura diferență fiind că procesul actual de demolare este mai lent
și încă poate fi oprit.

4
Lascu, Nicolae, Legislație și dezvoltare urbană. București 1931-1952, Universitatea de arhitectură și urbanism Ion
Mincu, București, 1997, p. 354
5
SUDITU, Bogdan, Bucureștiul în locuințe și locuitori de la începuturi până mai ieri (1459-1989), Compania,
București, 2016, p. 65
 Într-un oraș a cărui istorie este legată mai degrabă de tabula rasa decat de stabilitas loci,
investigarea, înțelegerea și protejarea zonelor cu țesut urban tradițional difuz reprezintă gesturi
firești în încercarea de a salva spiritul locului.

1.2 Tema și obiectivele cercetării

Tema majoră a lucrării este locuirea în zonele cu țesut urban tradițional difuz din București.
Studiul își propune investigarea acestor zone pentru a înțelege modul în care au apărut și s-au
dezvoltat, pentru a descoperi problemele și vulnerabilitățile cu care se confruntă și în final pentru
a descoperi posibile căi de protejare a acestora, având ca scop atât păstrarea spirilui locului cât și
adaptarea la nevoile actuale ale orașului.
Prima parte a lucrării va reprezenta explorarea relației dintre om și loc. Omul modelează
locul în care trăiește dar în același timp și locul are, la rândul său capacitatea de a transforma omul.
Despre loc și relația om-loc s-au preocupat o serie de autori de la Christian Norberg-Schulz care
vorbea despre genius loci și despre spațiul existențial ca sumă a relațiilor dintre om și mediu6, la
Blaga și orizontul spaţial al inconştientului7, dar și arhitecți ca Aldo Rossi care folosește termenul
locus pentru a descrie relația singulară și universală dintre un anumit loc și clădirile din acel loc8
sau Pierre von Meiss la care locul devine suport al identității9. Studiul comparativ al diferitelor
teorii despre relația dintre loc și om va reprezenta suportul teoretic și punctul de plecare pentru a
investiga apoi problematica zonelor cu țesut urban tradițional difuz.
A doua parte a studiului va însemna ieșirea din sfera teoretică și trecerea către analiza unor
exemple concrete de zone din țesutul urban al Bucureștiului. Prima etapă a aceastei analize va
consta în identificarea unor trăsături comune ale zonelor care urmează să facă parte din studiu.
Unele dintre posibilele criterii ar putea fi: vechimea dominantă a fondului construit; funcțiunea
preponderentă din zonă; modul în care s-au construit imobilele – dimensiunile locuințelor și
raportarea acestora la spațiile neconstruite: strada, grădina; tipologiile de categorii sociale și

6
NORBERG-SCHULZ, Christian, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli, New York,
1991, p.2
7
BLAGA, Lucian, Trilogia Culturii, Editura pentru Literatură Universală, București, 1969, p. 20
8
ROSSI, Aldo, The Architecture of the City, The MIT Press Cambridge, Massachusetts, and London, 1982, p. 7
9
VON MEISS, Pierre, De la Formă la Loc + Tectonica Introducere în studiul architecturii, Capitel Avangarde,
București, 2015, p. 224
comunitățile care trăiau în acele locuri. După stabilirea criteriilor de clasificare va urma
identificarea tuturor zonelor care au aceste trăsături comune și analiza propriu-zisă.
Cum trăiau oamenii? Cum arătau locuințele? Care erau principalele tipologii? Care era
relația dintre casă și spațiile libere (grădină, stradă)? Cine trăia în acele zone? Ce se întâmpla în
aceste zone dincolo de locuire? Cum s-au schimbat în timp zonele? Răspunsurile la toate aceste
întrebări și la alte întrebări care vor apărea pe parcurs vor releva identitatea locului.
Dacă întrebarea care domină prima parte a analizei este: Care este identitatea locuilui?
întrebarea care va domina a doua parte a analizei va fi: Cum disparte identitatea locului? Având
în vedere toate transformările din ultimii ani care se ghidează după principiul tabula rasa această
parte a studiului va analiza impactul pe care inserțiile contemporane îl au asupra acestui tip de
țesut istoric. Partea de analiză a zonelor cu țesut urban tradițional difuz are deci două mari obiective
generate de cele două întrebări enunțate mai sus, și anume: să descopere spiritul locului din aceste
zone și apoi să determine principalele cauze pentru care acesta dispare pentru a trece la partea
finală a cercetării.
Ultima parte a studiului va investiga posibile direcții de dezvoltare și de salvare a unei zone
aflate în discuție în capitolele anterioare. Cercetarea se va axa în primul rând pe intervențiile asupra
fondului construit existent și anume pe modul în care casele vechi, mai ales cele abandonate, pot
fi adaptate nevoilor actuale ale orașului respectând în același timp o condiție esențială – orice
intervenție asupra fondului construit nu trebuie să altereze identitatea și atmosfera locului. Această
condiție va trebui respectată și în cazul viitoarelor intervenții de pe loturile libere, fără a încuraja
însa pastișa în arhitectură. Intervențiile arhitecturale contemporane trebuie să fie coerente, adaptate
contextului, trebuie să reprezinte un gest care completează firesc parcursul locului.
În această etapă lucrării vor fi explorate mai multe posibile direcții de intervenție în ceea
ce privește fondul construit existent încercând să se găsească răspunsuri la întrebări ca: Se poate
interveni asupra imobilelor vechi fără a le afecta identitatea? Ar trebui regândit modul de locuire
din aceste zone? Poate coincide modul contemporan de locuire cu tipologia vechilor locuințe?
Poate fi benefică o schimbare de funcțiune a unora dintre locuințe? Cum ar trebui să se intervină
pe loturile neconstruite pentru a realiza o continuare și nu o ruptură în țesut?
Această parte a lucrării nu are ca ultim scop oferirea unei rețete pentru eventualele
intervenții, rolul ei este mai degrabă acela de a găsi un alt unghi de abordare, diferit de cel din
prezent. Unul dintre obiectivele către care tinde lucrarea este acela de a contura câteva potențiale
direcții de acțiune a zonelor studiate, aceste direcții fiind însă mereu condiționate de păstrarea
identității locului. În acest sens întregul studiu poate fi considerat o încercare de inventariere, de
reevaluare și de trasarea unor măsuri de protecție și de reconfigurare firească a unor zone de țesut
istoric din București care se află momentan în pericol de alterare ireversibilă sau de dispariție.

1.3 Definirea termenilor

Țesut tradițional urban difuz – desemnează o anumită categorie de zone din oraș, în principiu,
sintagma face referire la zonele de țesut istoric, dezvoltate pe vechea tramă stradală care au crescut
și au evoluat organic fără o planificare anterioară. Pentru o identificare a zonelor care se încadrează
în această categorie de țesut vor fi introduse criterii de clasificare și de identificare a acestor areale:
vechimea țesutului, funcțiunea predominantă, criterii care țin de morfologia țesutului, etc.
Loc – în cadrul cercetării termenul de loc va fi folosit cu sensul dat de Norberg-Schulz: locul nu
este un concept abstract ci un fenomen total pe care nu îl putem reduce la niciuna dintre
proprietățile sale, locul este manifestarea concretă a locuirii și identitatea omului depinde de modul
în care omul aparține unui loc 10.
Locuirea – vom folosi termenul de locuire în direcția definiției dată Martin Heidegger: Locuirea
este chipul în care muritorii sunt pe pământ11. Termenul este preluat de la Heideger de către
Norberg-Schulz care consideră locuirea, în sens existențial, chiar scopul arhitecturii, pentru acesta
locuirea înseamnă ceva mai mult decât adăpostirea, locuirea presupune că spațiile unde se
desfășoară viața sunt locuri în adevăratul sens al cuvântului12.
Genius loci – sau spiritul locului este un concept preluat de Norberg-Schulz din credința veche
romană conform căreia orice ființă sau loc are un spirit păzitor care îi determină caracterul. Acesta
consideră că genius loci influențează modul în care omul locuitește într-un anumit loc.
Stabilitas loci – este un concept introdus tot de Norberg-Schulz care presupune capacitatea unui
loc de a-și păstra genius loci, indifente de schimbările pe care le suferă de-a lungul timpului,
stabilitas loci este o condiție necesară pentru viața omului.

10
NORBERG-SCHULZ, Christian, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli, New York,
1991, pp. 5-6
11
HEIDEGGER, Martin, Originea operei de artă, Humanitas, București, 1995, p. 179
12
NORBERG-SCHULZ, Christian, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli, New York,
1991, p. 5
Locus – Aldo Rossi care folosește locus pentru a descrie relația singulară și universală dintre un
anumit loc și clădirile din acel loc 13
Identitate – în cadrul studiului vom folosit termenul în sensul de identitatea locului pe care
Norberg-Schulz o consideră determinată de factori precum: amplasarea, configurația spațială
generală și articulațiile caracteristice 14. Identitatea locului reprezintă pentru Norberg-Schulz o
condiție necesară pentru identitatea umană.
Percepția – Maurice Merleau-Ponty nu consideră percepția o acțiune deliberată ci mai degrabă un
fundal al tuturor acțiunilor umane 15. Acesta consideră că percepția nu este doar suma unor stimuli
vizuali, aduditivi, tactili ci că actul perceției se realizează cu întreaga ființă.

1.4 Metoda de cercetare

„Phenomenology was conceived as a <<return to things>>, as opposed to

abstractions and mental constructions .”16

Norberg-Schulz susținea că locul este un fenomen total care nu poate fi descris prin
intermediul unor concepte științifice abstracte și îndemna întoarcerea către o înțelegere calitativă
și fenomenologică a arhitecturii17.
La rândul său, Rossi susține că locus-ul rezidă atât în artefactul în sine cât și în materialul
său, în succesiunea de evenimente legate de acesta, în mintea creatorilor săi dar și în locul care l-
a determinat18.
Având în minte definiția locului ca fenomen total putem afirma că pentru o înțelegere
profundă a locurilor puse în discuție în cadrul studiului trebuie luate în cosiderare toate elementele

13
ROSSI, Aldo, The Architecture of the City, The MIT Press Cambridge, Massachusetts, and London, 1982, p. 7
14
NORBERG-SCHULZ, Christian, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli, New York,
1991, p.179
15
MERLEAU-PONTY, Maurice, Phenomenology of Perception, Routledge Classics, London, 2002, p. xi
16
Ibidem, p.8
Traducere proprie: Fenomenologia a fost concepută ca o întoarcere la lucruri, în contrast cu idei abstracte și
construcții mentale.
17
Ibidem p. 2
18
ROSSI, Aldo, The Architecture of the City, The MIT Press Cambridge, Massachusetts, and London, 1982, p. 113
care au generat aceste locuri: oameni, case, străzi, elemente naturale, întămplări, comunități,
obiceiuri culturale, etc.
Ținând cont de faptul că studiu va avea printre obiectivele principale investigarea unor
locuri concrete, metoda de cercetare aleasă pentru dezvoltarea tezei va fi cea fenomenologică,
aceasta fiind metoda prin intermediul căreia sunt analizate fenomenele generatoare ale acestor
locuri dar și relația omului cu locurile.
Metoda fenomenologică introduce și înțelegerea lumii prin intermediul simțurilor.
Pallasmaa definea arhitectura în lucrarea sa The Eyes of the Skin. Architecture and the Senses., ca
fiind arta reconcilierii între sine și lume și susținea că acestă mediere are loc prin intermediul
simțurilor19. În cadrul lucrării se va folosi și cercetarea prin intermediul simțurilor. Prin utilizarea
acestui filtru – al percepției senzoriale – relația dintre loc și om capătă o nouă dimensiune.
Pe lângă direcția fenomenologică, studiul se va folosi și de o cercetare istorică menită să
investigheze contextul în care zonele cu țestul urban tradițional difuz au apărut și s-au dezvoltat
de-a lungul timpului.

1.5 Stadiul la zi al problemei

Având în vedere tema și structura lucrării putem împărți lucrările din bibliografie în două
mari categorii: lucrări care se preocupă de concepte ca: fenomenologia, locul și locuirea, relația
omului cu locul, etc. și lucrări din categoria studiilor istorice care au ca subiect orașul București.
Dintre acestea printre cele mai importante sunt: Poetica Spațiului a lui Gaston Bachelard, Originea
operei de artă a lui Martin Heidegger, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture –
Christian Norberg-Schulz, The Architecture of the City – Aldo Rossi, The Eyes of the Skin.
Architecture and the Senses. a lui Juhani Pallasmaa și The Fate of Place: A Philosophical History
– Edward S. Casey.
Lucrările sunt alese pentru importanța pe care au avut-o în ceea ce privește studiul
conceptului de loc dar și pentru faptul că reprezintă o incursiune cronologică în istoria din ultimele
decenii ale acestui concept începând cu Originea operei de Artă publicată în anul 1950 până la

19
PALLASMAA, Juhani, The Eyes of the Skin. Architecture and the Senses. John Wiley, New York, 2005, p. 72
lucrări mai recente ca The Fate of Place: A Philosophical History publicată în 1996 sau The Eyes
of the Skin. Architecture and the Senses. din 2005.
În ceea ce privește cercetările istorice reprezentative pentru zonele vizate de cercetare
putem aminti următoarele titluti: Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență –
Adrian Majuru, București Un veac de arhitectură civilă secolul al XIX-lea și Străzi, piețe, case din
vechiul București de Cezara Mucenic, Bucureștiul în locuințe și locuitori de la începuturi până
mai ieri (1459-1989) – Bogdan Suditu, București, un oraș între Orient și Occident – Dana Harhoiu,
Zonele cu ţesut urban tradiţional difuz din București sunt prezente în diverse lucrări și
cercetări de specialitate, însă de cele mai multe ori acestea apar ca subcapitole ale unui subiect mai
larg sau sunt prezentate doar dintr-o anumită perspectivă critică – de cele mai multe ori din
perspectiva evoluției istorice sau memorialistice, în alte cazuri sunt aduse în discuție doar anumite
areale, străzi sau imobile din aceste zone.
Studiul iși propune realizarea unor radiografii pe mai multe paliere ale acestor zone care,
în multe lucrări sunt studiate doar parțial în favoarea unor tipologii de țesut considerate cu o
importanță mai mare sau care sunt analizate dintr-o perspectivă unidirecțională.