Spatiul sacru si relatia acestuia cu spatiul public si cel privat

Spatiul sacru este spatiul privilegiat, dedicat desfasurarii ritualurilor religioase. Caracteristice
principale ale spatiului sacru sunt date de calitatea exceptionala , cu valente spirituale, conferita
spatiului sacru si calitatea transcendentala a binomului spatiu/ timp, pentru ca spatiul sacru nu
este un spatiu obisnuit ci unul consacrat si indumnezeit, iar referintele temporale sunt spirituale,
transcendente, eterne, divine. Ritualurile religioase sacre care se desfasoara in spatiul sacru al
unui templu, fie el biserica, sinagoga, moschee sau alt tip de templu, este un ritual care reface
dimensiunile originare si divine ale realitatii, avand scopul si capacitatea de a le oferi
credinciosilor un fel de arca spirituala care face posibila trecerea de la imanent si pamantesc la
transcendent si ceresc. Spatiul sacru este un spatiu cu un rol exceptional in urbanismul
traditional, fiind de cele mai multe ori un tip de spatiu public central, cu valente de favoare si cu
un loc cu totul aparte in istoria arhitecturii. Legatura dintre spatiul sacru si spatiul public se
constata si in calitatea spatiului sacru de a fi locul unde se aduna comunitatea de credinciosi
pentru a participa la ritualul spiritual. Dimensiunea de deschidere catre multimea de oameni si
calitatea de loc de comuniune fac din spatiul sacru un loc public cu calitati exceptionale,
religioase, spirituale, transcendente. Mircea Eliade considera ca prezenta spirituala, divina,
transforma un spatiu obisnuit intr-un spatiu sacru. Spatiul sacru este un loc al eternitatii, un
spatiu in care paradoxul temporalitatii si eternitatii se concretizeaza intr-un spatiu determinat,
care este spatiul sacru al templelor de exemplu. Ca sa recapitulam, spatiul sacru are si valoarea
de spatiu public pentru ca reprezinta un loc important in tesutul urban, dar si pentru ca este un
loc de adunare publica, chiar daca acest public este facut din credinciosi si in acest spatiu are loc
un ritual la care participa mai multi oameni si este deschis si nu secret. Dar care ar putea fi relatia
dintre spatiul sacru si spatiul privat? Asta este o intrebare cu un raspuns mai dificil, dar cred ca
spatiul sacru poate fi asimilat unui spatiu privat numai in sensul in care credinicosul se reculege
in sine insusi cand este in spatiul sacru al bisericii de exemplu si se roaga in taina propiului sau
cuget, adresandu-se in mod personal divinitatii. Spatiul privat al propriului suflet al fiecarui
credincios se confunda, in cadrul rugaciunii, cu spatiul sacru al bisericii si acest fapt este
exceptional, propriul sine si spatiul tainic al sufletului fiecaruia dintre noi identificandu-se cu
spatiul sacru privilegiat si indumnezeit al bisericii. Fiecare dintre noi, credinciosi sau
necredinciosi, avem acces la spatiul sacru ca spatiu de comuniune in cazul credintei si ca spatiu
de comunicare in cazul liber cugetatorilor. Spatiul sacru s-a bucurat in toata istoria arhitecturii
de o atentie aparte din partea arhitectilor si a urbanistilor, reprezentand un loc central si cu un rol
fundamental in cadrul fiecarei societati si a fiecarui tip de religie dar si a fiecarui curent de
arhitectura. Spatiul sacru are capacitatea de a transcende realitatea marunta, plina de zbaterile
existentiale, reusind sa ridice valoric si realitatea sociala si realitatea individuala la un nivel la
care numai valentele spirituale ale credintei il pot plasa. Spatiul sacru reprezinta si un spatiu
public exceptional dar si o simbioza miraculoasa intre spatiul public exterior si spatiul privat
interior, care a reusit sa treaca victorios prin toata istoria arhitecturii.

Maria-Emanuela Agent