Șopîrleanu Maria Cristina SDA anul 1

Curs Identitate și vulnerabilitate semestrul 1

Țesutul vulnerabil și pierderea identității locului

-scurt eseu despre zonele cu țesut urban tradițional difuz din București-

„The structure of a place is not a fixed, eternal state. As a rule places change, sometimes
rapidly. This does not mean, however, that the <<genius loci>> necessarly changes or
gets lost. […] <<Stabilitas loci>> is a necessary condition for human life.”1

Pentru a investiga probleme legate de loc și de identitatea locului ne vom raporta la

înțelesul pe care Christian Norberg-Schulz îl dă acestor concepte. Pentru acesta locul nu este un
concept abstract ci un fenomen total pe care nu îl putem reduce la niciuna dintre proprietățile sale.
Locul este manifestarea concretă a locuirii și identitatea omului depinde de modul în care omul
aparține unui loc2, iar stabilitas loci este o condiție esențială pentru ca identitatea locului să nu
dispară. Protejarea genius loci înseamnă a menține esența unui loc într-un context istoric in
continuă schimbare. Deși structura unui loc se modifică în timp, spiritul locului trebuie menținut.
Norberg-Schulz investighează în lucrarea sa Genius Loci: Towards a Phenomenology of
Architecture trei exemple de locuri care îndeplinesc condiția de stabilitas loci: Praga, Khartoum și
Roma. Cele trei orașe pot fi considerate cazuri ideale unde fiecare nouă intervenție a fost realizată
având în minte problemele actuale ale orașului fără a se abate însă de la spiritului locului rezultând
locuri în care omul se poate orienta și cu care se poate identifica3.
Dincolo de aceste exemple ideale există însă și locuri care au suferit pierderi și traume
majore de-a lungul timpului, un astfel de exemplu fiind și Bucureștiul – oraș expus la o serie de
hazarde naturale și antropice care i-au influențat puternic identitatea. Acesta este descris în secolul
al XIX-lea ca un ciorchine de mahalale4 în care se simțeau influențele oriental-balcanice ca urmare
a dominației otomane. Această imagine este ștearsă aproape în totalitate de Marele Incendiu din
anul 1847 – unul dintre cele mai mari hazarde din secolul al XIX-lea. Acest moment. a marcat

1 NORBERG-SCHULZ, Christian, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli, New York, 1991, p. 18
traducere personală: „Structura unui loc nu este o stare eternă, fixă. Ca regulă locurile se schimbă, uneori rapid. Asta nu
înseamnă că <<genius loci>> se schimbă sau se pierde. […] <<Stabilitas loci>> este o condiție necesară pentru viața umană.”
2 NORBERG-SCHULZ, Christian, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli, New York, 1991, pp. 5-6
3 NORBERG-SCHULZ, Christian, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli, New York, 1991, p. 19
4 SUDITU, Bogdan, Bucureștiul în locuințe și locuitori de la începuturi până mai ieri (1459-1989), Compania, București, 2016,

p. 31
Șopîrleanu Maria Cristina SDA anul 1
Curs Identitate și vulnerabilitate semestrul 1

introducerea unor reguli urbanistice care reglementau deschiderile străzilor, alinierea construcțiilor
și împărțeau orașul trei ocoale consacrând dezvoltarea concentrică a Bucureștiului și reliefând
mai pregnant deosebirea dintre ocuparea mai densă de tip urban și calitatea noilor construcții
din ocolul I și suprafețele libere periferice5.
Reconstrucția orașului a fost influențată de reorientarea către Europa de Vest, casele
marilor familii boierești sunt proiectate de arhitecți străini și de arhitecți români școliți în
străinătate6 al căror model este preluat apoi și de locuințele micilor negustori la o scară mai redusă
dar păstrând influențele din arhitectura franceză.
După o perioadă de dezvoltare relativ uniformă – sfârșit de secol XIX și început de secol
XX – apar o serie de schimbări în perioada interbelică: schimbări la nivel stilistic (stilul modernist),
apariția unor noi bulevarde care introduc și o nouă scară (ex. Bulevardul Mgheru), apariția din ce
în ce mai frecventă a locuinței colective. Schimbările din acestă perioadă sunt o continuare firească
a direcției anterioare în care influențele exterioare sunt preluate și adaptate locului.
Intervețiile din perioada socialistă reprezintă una dintre cele mai mari traume ale orașului
în urma cărora dispar clădiri, străzi și în cazul Uranus chiar un întreg cartier. Tot țesutul urban
dezvoltat după Marele Incendiu și în perioada interbelică este agresat printr-o serie de demolări și
de reconstrucții care schimbă brusc scara și care introduc un mod de locuire și de viață care nu mai
păstrează nimic din spiritul locului. Demolările masive, în special cele din perioada anilor ’80, pot
fi considerate un hazard antropic afectând o mare parte din zona centrală. Demolările au fost
influențate la rândul loc, pe lângă motivațiile ideologice, si de cutremurul din 1977 – hazard natural
care distrus un număr important de clădiri, în special din zona centrală.
Zonele cu țesut urban tradiţional difuz din București reprezintă un caz aparte, în aceste
zone existând straturi succesive din diferitele perioade importante din istoria orașului: de la
locuințele de final de secol XIX și intervenții punctuale interbelice, la placarea cu locuințele
colective din perioada socialistă a bulevardelor care mărginesc aceste zone și intervențiile
contemporane. Aceste zone pot fi considerate reprezentative pentru spiritul locului în București –
oraș a cărui identitate poate fi asociată cu ideea de palimpsest7.

5 Lascu, Nicolae, Legislație și dezvoltare urbană. București 1931-1952, Universitatea de arhitectură și urbanism Ion Mincu,
București, 1997, p. 354
6 SUDITU, Bogdan, Bucureștiul în locuințe și locuitori de la începuturi până mai ieri (1459-1989), Compania, București, 2016,

p. 65
7 PALIMPSÉST, palimpseste, s. n. Pergament sau papirus de pe care s-a șters sau s-a ras scrierea inițială pentru a se putea utiliza

din nou și pe care se mai văd urmele vechiului text. – Din fr. palimpseste. (sursa: Dicțional Explicativ Al Limbii române ediția
2009)
Șopîrleanu Maria Cristina SDA anul 1
Curs Identitate și vulnerabilitate semestrul 1

Deși, în prezent, demolările nu mai au aceeași amploare clădirile vechi dispar însă constant
fiind înlocuite cu imobile care modifică scara și alterează spiritul locului. Locuințele mici și medii
din zonele cu țesut urban tradițional difuz sunt în permanent pericol de dispariție – fie din cauza
unor prăbușiri spontane sau în urma unor demolări controlate. În prezent asistăm la dispariția
sistematică a unor cartiere întregi – imobil cu imobil, locuințele vechi sunt demolate și înlocuite
cu inserții incompatibile cu atmosfera și identitatea zonei. Dacă acest proces continuă rezultatul
final va fi comparabil cu cel din cartierul Uranus, dispărut în totalitate în prezent, singura diferență
fiind că procesul actual de demolare este mai lent și încă poate fi oprit.
Deși la o primă privire poate părea că intervențiilor contemporane le revine un procent mic
din fondul construit, influența acestora asupra țesutului este deja pregnantă: vechile locuințe
individuale sunt înlocuite cu imobile de locuințe colective care, pe lângă introducerea unui mod
diferit de locuire în țesut, schimbă scara locului și felul în care construitul se raportează la
neconstruit. Noile imobile de locuințe ridicate în ultimii nu sunt compatibile cu tipologia de țesut
urban tradițional difuz căruia îi este caracteristică trama stradală veche care s-a dezvoltat organic
cu străzi relativ mici și cu parcele înguste rezultate în urma diviziunilor succesive. Intervențiile
contemporane, pe lângă faptul ca ies din scara fondului construit existent, aglomerează și sufocă
spațiul urban rezultând într-o supradensificare a țesutului.
Situația din aceste zone de țesut difuz este sintetizată într-o afirmație a lui Șerban Sturdza
care spunea despre București că „traversează o perioadă de dezvoltare, dar, în același timp, o
perioadă de barbarie”8. Deși poate părea excesiv termenul barbarie descrie cu exactitate modul în
care sunt tratate aceste zone în care o parte semnificativă din fondul construit vechi este în
permanent pericol de dispariție – fie din cauza unor prăbușiri spontane sau în urma unei demolări
voite. Indiferent de modul în care dispar, pe locul vechilor locuințe apare inevitabil și micul bloc
generic de locuințe colective care transformă iremediabil peisajul urban. Deși sunt la limita cu sau
fac parte din zonele construite protejate, clădirile din aceste areale sunt departe de a fi protejate,
existența lor fiind în ultimul timp sub semnul întrebării Când vor dispărea?
Într-un oraș a cărui istorie este legată mai degrabă de tabula rasa decat de stabilitas loci,
investigarea, înțelegerea și protejarea zonelor cu țesut urban tradițional difuz reprezintă gesturi
firești în încercarea de a salva spiritul locului.

8 Afirmație a lui Șerban Sturdza într-un interviu la Europa Liberă în iulie 2019
Șopîrleanu Maria Cristina SDA anul 1
Curs Identitate și vulnerabilitate semestrul 1