FIZICA CONSTRUCTIILOR

Lumina si importanta sa in arhitectura

Sopirleanu Cristina grupa 45A

An univ. 2015-2016

1. LUMINA-aspecte generale
Lumina vizibila, asa cum se observa pe spectru, reprezinta o ingusta banda intre lumina
ultravioleta si energia infrarosie. Emisia luminii se datoraeza unuia din componentii atomului,
electronul. Acestia circula in jurul nucleului dupa un traseu circular, orbita. Fiecare atom are un
set unic de orbite, cu nivele energetice diferite in functie de apropierea fata de nucleu, nivelul
fiind mai ridicat cu at este mai indepartat. La un impuls energetic, electronul sare de la un nivel
la altul, excitand atomul. Miscarea electronului ii cauzeaza o pierdere de energie ce il readuce la
nivelul energetic initial. Energia degajata de electron prin acest proces, sub forma unui foton,
constituie emisia luminii, purtata astfel de fotoni. Energiile corespunzatoare fotonilor emisi
formeaza ceea ce numim spectrul atomului, acesta dovedindu-se, conform teoriei fizicianului Sir
J.F.W.Herschel, esential in identificarea specificitatii atomului (teoria spectroscopiei). Spectrul
electromagnetic se refera la toate frecventele si lungimile de unda electromagnetice.
Undele de lumina sunt formate din campuri electromagnetice oscilante, propagandu-se
pe o directie perprendiculara pe forta campului. Relatia dintre campuri si unda formata poate fi
asemuita imaginand unduirea unei sfori intinse. Dar, spre deosebire de aceste analogii, lumina
nu are nevoie de un mediu, o substanta prin care sa calatoreasca. Lungimea undei
electromagnetice este distanta dintre doua varfuri de unda consecutive, masurandu-se in metrii
sau nanometrii. Frecventa reprezinta numarul de lungimi de unda ce trec printr-un punctla un
moment dat. La majoritatea luminilor campurile electrice care formeaza undele se manifesta pe
toate directiile perpendiculare pe directia luminii. Directia campurilor electrica determina tipul
de polarizare a lumini. Unda a carei camp electric oscileaza pe directie verticala este astfel
polarizata vertical, spre exemplu. Campul electric al undelor de lumina solara vibreaza pe toate
directiile, de aceea lumina solara directa nu este polarizata. Intelegerea polarizarii a condus la
descoperirea unor materiale pentru a o putea controla.
Lumina poate fi naturala sau artificiala. Prima este ori solara ori produsa de anumite
organisme vii, iar cea artificiala este obtinuta cu ajutorul unor sisteme de iluminare, prin
convertirea gazelor sau a enrgiei electrice. Sursele de lumina pot fi incandescente, atunci cand
energia provine din lumina, sau luminiscente, cand absorbita de energie nu se realizeaza prin
caldura. Intr-o sursa incandescenta atomii se ciocnesc, transferand energii catre electroni ce
urmeaza apoi procesul emisiei luminii. Soarele este o sursa incandescenta, caldura provenind din
reactiile nucleare de la suprafata sa. Culoarea surselor incandescente depinde de temperatura,
spre deosebire de cele luminiscente, unde este dependenta de reactiile chimice. Lumina
fluorescenta este un tip de sursa luminiscenta ce se foloseste de compusii chimici fosfori. Sursa
de lumina se numeste fosforescenta daca intervalul de timp dintre absorbtie si emisie este mai
mare de o secunda. Materialele fosforescente pot licarii in intuneric un timp pana la a fi expuse
luminii puternice. Radiatia luminii poate surveni dintr-o sursa total artificiala, ansamblu numit
sincroton.
Lumina interactioneaza diferit cu materiale in functie de structura atomica a materialului.
Comportamentul luminii este exprimat prin fenomene ca reflexia, refractia, imprastierea.
Refractia este curba luminii atunci cand trece de la un tip de material la altul, viteza luminii
modificandu-se la granita dintre materiale. Reflexia, ce are loc tot la aceasta granite, se manifesta

prin respingerea luminii in materialul initial dupa acelasi unghi de contact. Imprastierea se
produce atunci cand atomii unui material transparent nu sunt distribuiti uniform de-a lungul
suprafetei, ci sunt grupati in fasciculi de molecule si particule.
2. Geometria Soarelui

Miscarea reala a Pamantului si a Soarelui

Axa de rotatie a Pamantului prezinta o inclinatie de aproximativ 22- 23 fata de normala pe planul
elipticei. S-a inregistrat o variatie a acestui unghi de-a lungul istoriei. Daca nu s-ar roti Pamantul
nu ar exista anotimpurile.
La solstitiu de iarna emisferele se incalzesc mai putin, la echinoctiu se remarca o insorire
egala a emisferelor.Unghiul dintre axa centrelor- raza soarelui in centru, este de 90 la echinoctiu.
Echinoctiul de primavara reprezinta momentul inceperii primaverii astronomice in
emisfera nordica si al toamnei in emisfera sudica (unde are loc echinoctiul de toamna).Atunci
cand are loc echinoctiul de primavara Soarele trece prin punctul vernal, unul din cele doua puncte
in care ecliptica intersecteaza ecuatorul ceresc.Astfel, ziua va fi egala cu noaptea si va creste pana
la solstitiul de vara.
Solstitiul de vara reprezinta momentul inceperii verii in emisfera nordica si al iernii in
emisfera sudica. Astfel vom avea ziua cea mai lunga si noaptea cea mai scurta a anului. Dupa
solstitiul de vara ziua va incepe sa scada si va fi egala cu noaptea la echinoctiul de toamna.
Echinoctiul de toamna reprezinta momentul inceperii toamnei astronomice in emisfera
nordica si al primaverii in emisfera sudica (unde are loc echinoctiul de primavara).Atunci cand are
loc echinoctiul de toamna Soarele trece prin punctul autumnal, unul din cele doua puncte in care
ecliptica intersecteaza ecuatorul ceresc. Astfel, ziua va fi egala cu noaptea si va descreste pana la
solstitiul de iarna.
Solstitiul de iarna reprezinta momentul inceperii iernii in emisfera nordica si al verii in
emisfera sudica. Astfel vom avea ziua cea mai scurta si noaptea cea mai lunga a anului. Dupa
solstitiul de iarna ziua va incepe sa creasca si va fi egala cu noaptea la echinoctiul de primavara.
La planeta Neptun axa polilor este in planul orbitei, jumatate din an Polul Nord este ca la
Ecuator, deoarece nu este semnificativa variatia distantei spre soare.
Daca la noi este vara, soarele se gaseste in cealalta emisfera.
Pamantul prezinta o miscare de dublu con, cu originea in centrul planetei. Pentru orice
determinare se remarca imprecizia mecanicii cosmice, prezentand miscari de abatere, generate
de influenta lunii.

Orbita aparenta a soarelui

Bolta cereasca reprezinta o emisfera deasupra planetei, un sistem de referinta. Daca am
considera un centru, un punct de observatie, pe un plan orizontal- orizontul- soarele defineste o
miscare aparenta, ca proiectia pe bolta a traseului sau real, situatie transpusa grafic, ca arce de
cerc, reprezentate de capat.
Universul este aparent in diverse locuri, la diverse altitudini.
Orizontul reprezinta perpendiculara pe verticala locului, acesta poate fi un plan. Se
considera ca limita Pamantului este la nivelul orizontului. Planul acestuia este definit la inaltimea
punctului de observatie.

Pe sfera (considerata forma planetei) se prezinta pozitiile soarelui. Axa polilor este
perpendiculara pe raza de soare, la ora 12. Cand centrul Pamantului si raza soarelui sunt in acelasi
punct- se defineste meridianul ceresc- ora 12 solar( ora diferita de cea oficiala). Vara, spre
exemplu, ziua este mai lunga, punctul de intersectie se stabileste in aceasta perioada cu doua ore
mai devreme.
Pentru lumea araba, sau oamenii desertului cerul este privit ca un tavan. Axa lumii este
definita de Steaua Polara(singura stea fixa) si de Crucea Sudului.
Orbitele aparente sunt determinate de axele de rotatie, cercuri reprezentate pe un plan.
In timpul anului se parcurge o zona sferica de doua ori.
Soarele bate sub unghiul de 22 - 12 ore pe zi fiind lumina clara. Pe teritoriul tarii noastre,
inaltimea maxima a soarelui este de 45 la echinoctiu si de 23 la solstitiu- ziua cea mai scurta.
Vara este la 68, deci ziua dureaza mai mult.
Orbita Pamantului este o elipsa foarte apropiata de un cerc; noi vom considera ca este
un cerc si ca viteza miscarii de revolutie este constanta.
Axa de rotatie a Pamantului (AXA POLILOR) face cu planul orbitei (ECLIPTICA) un unghi
de aproximativ 66,5, numit DECLINATIE (d); axa polilor ramane mereu paralela cu ea insasi in
timpul miscarii de revolutie a Pamantului.
Intre axa polilor si directia Pamant-Soare unghiul variaza in jurul valorii de 90 23,5.
Distanta dintre Pamant si Soare este atat de mare fata de dimensiunile celor doi astri,
incat in aprecierea miscarilor (reale sau aparente) vom putea face abstractie de acestea din urma.
Astfel, vom considera razele Soarelui la un moment dat paralele.
Vom considera atat razele de soare, cat si directia sub care vedem Soarele, ca fiind
paralele cu dreapta care uneste centrele celor doi astrii (pe care am numit-odirectia PamantSoare).

PLANUL ORIZONTULUI (ORIZONTUL): un cerc cu centrul in punctul de observatie; planul

orizontului este perpendicular pe raza Pamantului in punctul considerat (si paralel cu orizontul
locului) (H).
Planul orizontului se afla la inaltimea punctului de observatie (asa cum se considera si in teoria
perspectivei) si nu neaparat pe suprafata Pamantului.
BOLTA CEREASCA (aparenta): o emisfera cu centrul in punctul de observatie si cu acelasi
diametru ca si orizontul.
Vom considera orizontul si bolta astfel definite ca pe un sistem de doua suprafete de proiectie.
MISCAREA DE ROTATIE APARENTA a Soarelui in jurul Pamantului (de fapt in jurul punctului de
observatie): rotatie a sistemului orizont-bolta in jurul unei axe paralele cu axa polilor care trece
prin punctul de observatie. Deci facem abstractie de miscarea de revolutie a punctului in timpul
rotatiei Pamantului deoarece, asa cum am spus, deplasarea este neglijabila in variatia miscarii
unghiulare.
Consideram raza de Soare in punctul de observatie paralela cu directia Pamant-Soare.

NORDUL CERESC: punctul in care paralela la axa polilor, care trece prin punctul de
observatie W, inteapa bolta. Este punctul in care se observa Steaua Polara, singura stea fixa. WN'
este axa in jurul careia se desfasoara miscarea aparenta a Universului in jurul punctului de
observatie.
ZENIT: Cheia boltii.
NADIR: Punctul diametral opus zenitului.
MISCAREA APARENTA A SOARELUI poate fi definita ca fiind proiectia pe bolta a miscarii reale,
avand drept centru de proiectie punctul de observatie W (este deci o proiectie centrala pe
suprafara sferica).
COORDONATE SOLARE

AZIMUT: este unghiul masurat in planul orizontului, intre planul meridian si planul vertical
al razei de soare in pozitia observatorului W. Azimuturile soarelui sunt simetrice fata de planul
meridian (care corespunde orei 12).
INALTIME: este unghiul masurat in planul vertical al razei de soare, cu varful in W, intre
raza de soare si proiectia ei pe planul orizontului. Se masoara de la planul orizontului in sus (0
d 90).

DIAGRAMA TRASEULUI SOARELUI (diagrama de proiectie) se poate defini ca proiectia pe planul

orizontului a pozitiei aparente a Soarelui pe bolta. Este, deci, o dubla proiectie deoarece:
(1) pozitia aparenta a fost definita ca o proiectie pe bolta (2,8)
(2) aceasta proiectie se proiecteaza a doua oara pe planul orizontului.
Proiectia prin care se realizeaza diagrama (a doua dintre cele descrise mai sus) se poate face dupa
mai multe metode:
DIAGRAMA ORTOGONALA se realizeaza prin proiectie paralela si ortogonala; prezinta
dezavantajul ca deformeaza mult zonele de pe bolta din vecinatatea orizontului.
DIAGRAMA ECHIDISTANTA, in care zone de inaltime egala pe bolta se proiecteaza dupa
cercuri concentrice. Nu este o proiectie propriu-zisa, ci una conventionala. CONSTRUCTIA
COMPLETA A DIAGRAMEI STEREOGRAFICE CU
DETERMINAREA GRAFICA A TRASEELOR
SOARELUI PE TOT TIMPUL ANULUI:
CONSTRUCTIA DIAGRAMEI STEREOGRAFICE CU DETERMINAREA GRAFICA A TRASEELOR
SOARELUI PE TOT TIMPUL ANULUI
- se da: latitudinea locului L

Se face o sectiune verticala prin bolta, prin planul meridian, reprezentata in proiectie
paralela ortogonala.
Inaltimea Soarelui la ora 12.00, la echinoctii, este he = 90 - L; inaltimile la solstitii sunt
he 23,5; orbitele (traseele) miscarii aparente a Soarelui sunt cercuri pe sfera prin
punctele astfel determinate si perpendiculare pe raza aparenta a lumii WN.
Pozitiile traseelor aparente pentru celelalte zile din an se obtin prin impartirea cercului in
intervale egale (aici, 12 intervale lunare). Acest cerc este o reprezentare grafica a variatiei in
timpul anului a unghiului dintre directia Pamant-Soare si axa polilor, datorata inclinatiei axei
polilor fata de planul elipticei
Se observa, dupa lungimea orbitei aparente, durata diferita a zilelor in functie de
anotimp.
Determinarea pozitiei orelor se poate face in sectiunea verticala prin rabaterea orbitelor
pe planul de proiectie si impartirea in 24 (ore) a cercului complet.
Constructia diagramei propriu-zise, in proiectia orizontala se face, in principiu, pentru
fiecare punct in modul aratat mai sus.

3. Controlul solar

Controlul radiatiei solare este un punct de plecare important in proiectarea unei cladiri.
Pentru a realiza o protectie solara eficienta este necesara o gandire de ansamblu. Diagrama
solara si masca de umbra, indifferent de modul cum au fost realizate sau cat de exacte sunt,
reprezinta doar niste unelte. Arhitectul este cel care trebuie sa le utilizeze cat mai bine pentru o
constructive corecta, confortabila si economica.
Protectia solara presupune: confort termic si controlul luminii naturale.
Confortul termic este posibililtatea de realizare a unei insoriri selective, in functie de anotimp,
factorii de clima si microclimat.
Controlul luminii naturale consta in evitarea insoririi directe in anumite spatii sau pe anumite
suprafete, dar realizarea in acelasi timp a unu nivel corespunzator de iluminat natural difuz.
Controlul insoririi in vederea unei cat mai bune adaptari climatice va tine seama de doua
categorii:
- Regimul de insorire si pozitia Soarelui pe bolta
- Regimul valorilor temperaturii ambiante (regimul climatic si microclimatic)
Masuri pentru a controla nivelul de confort:
Trebuie evitata situatia subincalzirii unui spatiu direct de la sursa de aprovizionare a
caldurii. Trebuie luate in considerare incarcari energetice suplimentare in perioada dinaintea
incalzirii.
Trebuie evitata situatia supraincalzirii unui spatiu in raport cu activitatea ocupantului
sau a vestimentatiei acestuia.
Trebuie evitata situatia pierderii de calduri si a curentilor datorati existentei in apropiere
a unor zone mari vitrate prin o amenajare corespunzatoare a spatiului interior, pozitionarea
corespunzatoare a elementelor de incalzit, precum si a tratarii fatadei cu geamuri low-e.
Trebuie evitate supraincalziri datorate radiatiilor solare prin folosirea de obloane,
control termostatic sau ventilatie.
Trebuie evitate situatiile in care spatii sa fie supraincalzite de lumina directa de la Soare
prin proiectarea de zone umbrite. Poate exista un conflict intre supraincalzirea locala si dorinta
de a profita la maxim de efectul termic si de iluminarea a radiatiilor solare.
Pentru fatade orientate catre sud sunt valabile urmatoarele:
- Elementele parasolare orizontale au eficienta maxima vara
- Este utila detasarea de fatada (permite ventilarea)

- Fara opturarea unghiurilor de vizibilitate peste 68 C unde nu mai ajunge soarele dar
aportul de lumina naturala este maxim.
Pentru fatade orientate catre est, vest se verifica urmatoarele:
- Soarelel este vazut sub unghiuri relative mici
- Elementele orizontale nu mai sunt eficiente, optureaza prea mult
- Se vor realiza parasolare vertical, perpendicular sau oblice pe fatada
- Este utila detasarea de fatada pentru ventilatie
- Este de dorit adoptarea unei solutii care sa asigure o optruziune vizuala minima.
Atat solutiile de umbrit exterioare cat si cele interioare controleaza radiatia solara, cele
exterioare fiind mai eficiente deoarece blocheaza radiatia inainte ca ea sa intre in casa. Astfel se
evita incalzirea jaluzelelor din interior fapt ce ar putea duce la formarea efectului de sera si la
supraincalzirea incaperilor.

4.MASCA DE UMBRA
Un obiect oarecare din spatiu sau un ansamblu de obiecte se poate proiecta pe bolta
folosind drept centru de proiectie punctul de observatie w. Se determina astfel niste "pete" pe
bolta, care corespund suprafetelor boltii, care nu se vad din W, fiind obturate de obiectele date.
Punctele de pe bolta, obtinute prin proiectia descrisa mai sus, se pot, la randul lor, proiecta
Astfel, MASCA DE UMBRA se poate defini ca o dubla proiectie:
O proiectie a obiectului, pe bolta, folosind centrul de proiectie w.
O a doua proiectie a punctelor astfel obtinute, pe planul orizontului. Aceasta a doua
proiectie se poate face, ca si diagrama, in mai multe feluri: prin proiectie paralela, prin proiectie
echidistanta sau prin proiectie centrala (stereografica). MASCA DE UMBRA este, deci, o
reprezentare plana a zonelor boltii care sunt obturate privind din punctul w, de catre obiectele
considerate.
Folosind reprezentari echivalente atat pentru diagrama cat si pentru masca de umbra, ele
se pot suprapune (evident, masca si diagrama vor fi la fel orientate).
Diagrama este valabila pentru orice punct aflat la o anume latitudine, in timp ce masca
de umbra este caracteristica, in principiu, pentru un singur punct dintr-un anturaj dat.

Analiza masca de umbra pe un ansamblu

Masti de umba pentru diferite tipuri de umbrire

5.Radbill Building-Louis Kahn Philadelphia, 1950-1953

6.Mill Owners Association Building, Le Corbusier

7.Analiza casei Walter Gropius din 1938

Brise-soleil pozitionate pe partea estica pentru protectia la radiatia solara, jaluzele pe

partea sudica si copertina de aluminiu+rolul vegetatiei in controlul solar, fatada de nord-vitraje
mai reduse.

Importanta brise-soleiului in controlul solar- analiza realizata pe 21 iunie si pe 21 ianuarie

evidentiaza rolul acestuia-lasa lumina si caldura sa patrunda iarna dar o impiedica pe cea excesiva
vara.

Rolul mediului inconjurator si al vegetatiei-situl foarte particular ales de Gropius,

orientarea cardinala, vegetatia-in special arborele de langa casa care are o influenta
asemanatoare brise-soleiului.

Copertina de aluminiu-analiza fara copertina si cu aceasta-pierderi de 16% in cazul fara

copertina.

Concluzii-chiar si fara tehnologii avansate casa intruneste standardele de eficienta in ceea

ce privesc pierderile si castigurile de energie solara lucrand impreuna cu mediul inconjurator si
cu geometrial fatadelor.

8.Higrotermica
Higrotermica reprezinta acea parte a fizicii constructiilor, care studiaza fenomenele fizice
legate de temperatura si umiditate, atat in spatiul interior cat si in structura elementelor de
inchidere, utilizand metode teoretice si experimentale pentru cunoasterea fenomenelor sub
toate aspectele calitative si cantitative in vederea realizarii confortului higrotermic in cladiri.
Transferul de caldura se produce de la zonele cu temperatura mai ridicata la zonele cu
temperatura mai coborata.
Astfel aspectele care privesc studiul transferului termic prin elementele de inchideresunt
urmatoarele :
- formele de transmitere a caldurii ;
- transferul termic prin elemete de inchidere alcatuite dintrun singur strat ;
- transferul termic prin elemete stratificate ;
- transferul termic prin elemente cu zone diferite.
Punti termice
In cazul peretilor stratificati apar, din motive tehnologice, intreruperi ale stratului
termoizolant (in special pe conturul ferestrelor si la imbinari), aparand puntile termice,
caracterizate prin rezistente mici la transfer termic, pierderi importante de energie termica si
temperatura scazuta pe suprafata lor interioara.
Pentru calcule influenta puntilor termice se poate evalua simplificat prin reducerea
globala a rezistentei termice specifice calculata in camp curent cu urmatoarele procente:
- la pereti exteriori 35% ;
- la acoperisuri terasa si plansee de pod 10% ;
- la placi in contact cu solul 15% ;
- la plansee peste subsol si peste ganguri 25% ;
- la pareti este subsol si plansee adiacente altor spatii 20% .
Masivitatea termica
Un element de constructie supus unei cresteri de temperatura T acumuleaza o cantitate
de caldura proportionala cu masa ( m ) si caldura specifica ( c ):
Q = m c T
In realitate, elementele de constructie( in special cele de inchidere), sunt supuse unor
variatii periodice de temperatura, a caror perioada, determinata de oscilatiile temperaturilor
exterioare si interioara, se poate considera, in mod simplificat, de 24 ore.
In felul acesta se defineste coeficientul de asimilitate termica (s)pentru diferite materiale,
care tine seama de masa, caldura specifica si perioada de oscilatie a temperaturii.
Elemetele de constructie au proprietatea de a pastra caldura acumulata, comportanduse ca volanti termici, aprecierea cantitativa fiind exprimata prin indicele de inertie termica ( D ) a
carui semnificatie este fractiunea din lungimea de unda a variatiei de temperatura in grosimea
unuielement de constructie. Pentru o unda intreaga inertia termica este D = 8 pentru orice
material de constructie :

D=Rs
Din punct de vedere al inertiei termice elementele de constructie pot fi:
- pentru D 4,00 cu inertie termica foarte mare ;
- pentru 3,10 <D < 4,00 cu inertie termica mare ;
- pentru 2,10 < D < 3,00 cu inertie termica mica ;
- pentru D < 1,00cu inertie termica foarte mica .
Coeficientul de asimilitate termica al materialului s este cuprins in normele de proiectare
pentru perioada de oscilatie a fluxului termic de 24 ore. Coeficientul ( s ) este in functie de
conductivitatea termica ( ), caldura masica ( c ) si densitatea ( ).
Rezistenta termica a zonelor vitrate
Zonele vitrate sunt necesare pentru asigurarea iluminarii naturale a incaperilor, a
confortului optic si estetica cladirii. Dar, din punct de vedere termic, golurile pentru ferestre si
luminatoare reprezinta zone slabe in capacitatea de izolare termica a constructiei. Prin pierderile
mari de caldura se mareste costul instalatiei de incalzire si de combustibil in exploatare, ferestrele
fiind o cauza importanta de reducere a confortului termic.
Efectul defavorabil al zonelor vitrate asupra protectiei termice a cladirilor se datoreaza
atat rezistentei reduse la transfer termic a suprafetei vitrate, cat si patrunderii aerului rece prin
rosturile tamplariei.
Pentru micsorarea efectului defavorabil al zonelor vitrate se recomanda limitarea
suprafetelor vitrate la strictul necesar si corectarea neetanseitatilor, si chiar masuri speciale prin
prevederea de profile elastice de etansare, trei randuri de geam, geamuri termopan, obloane
care se pot inchide pe timpul noptii etc.
Rezistenta necesara la transferul termic
Pentru ca elementele de inchidere sa corespunda exigentei de protectie termica este
necesar ca reistenta la transfer termic a acestora sa fie mai mare sau cel putin egala cu
rezitentanecesara la transfer termic : R'ef R'nec
In acest context se studiaza stabilitatea termica a elementelor de inchidere.
Permeabilitatea elementelor de inchidere la vaporii de apa
In general, in constructii o importanta deosebita o reprezinta permeabilitatea la vapori a
elementelor de inchidere pe timp de iarna, cand vaporii se propaga din mediul interior spre cel
exterior, al carui continut absolut de vapori de apa pe m3 este mai scazut in comparatie cu mediul
interior.
In cazul permeabilitatii la vapori, rezistentele superficiale pe suprafata interioara si
exterioara sunt nule, deoarece presiunea partiala a vaporilor este aceeasi, atat pe suprafata
peretelui cat si in mediul inconjurator.
Se mentioneaza ca rezistenta la permeabilitate in vapori creste odata cu cresterea
compactitatii si exista materiale sub forma de foi sau straturi subtiri cu rezistente mari la
permeabilitatea vaporilor, numite bariere impotriva vaporilor.
Condensul in constructii
Condensarea vaporilor de apa reprezinta fenomenul fizic de transformare a acestora
dinstare gaoasa in stare lichida, condesul fiind apa lichida rezultata.
Aerul contine intotdeauna o cantitate de vapori de apa care se poate exprima prin
continutul absolut ( a - grame vapori pe m3 ) si prin presiunea partiala a acestora ( pv ).

Continutul de vapori poate creste pana la o valoare maxima de saturatie, cu continutul as

si presiunea de saturatie ps.
Continutul as si presiunea de saturatie ps depind de temperatura, valorile acestora
crescand odata cu cresterea temperaturii. Surplusul de vapori care depaseste valoarea de
saturatie se transforma in condens .
Condensul apare atunci cand umiditatea relativa devine 100%. Acest lucru se poate
produce prin scaderea temperaturii, prin cresterea umiditatii absolute sau combinat prin ambele
fenomene .
Condensul poate sa apara la suprafata exterioara sau in interiorul elementelor de
inchidere, cu efecte negative supra confortului si actiune distructiva asupra elementelor de
constructie.
a). Condensul pe suprafata interioara a elemntelor de inchidere se produce cand
temperatura de pe suprafata interioara (mai ales in dreptul puntilor termice necorectate sau
corectate defectuos) devine egala cu temperatua de condens ( r ) sau mai mica.
Pentru a micsora riscul de condens trebuie luate unele masuri constructive referitoare la
alcatuirea elementelor, precum si masuri de exploatare normala a incaperilor.
Masurile constructive se iau in etapa de proiectare a cladirilor si constau in realizarea
rezistentei necesare la transfer termic, reducerea procentului de punti termice si corectarea
acestora cu materiale eficiente.
Masurile luate in perioada de exploatare a cladirilor constau in evitarea producerii unor
cantitati excesive de abur (de la bai si bucutarii si de la uscarea rufelor in apartamente), respectiv
eliminarea vaporilor prin aerisire. Aerul are inertie termica reusa asa ca dupa aerisire
temperatura interiora se restabileste la valoarea normala in timp scurt.
b). Condensul in structura interna a elementelor de inchidere se produce cand
temperatura din interiorul peretelui devine egala cu cea de roua ( r ) sau mai mica, respectiv
daca presiunea partiala ( pv ) este egala sau mai mare decat presiunea de saturatie.
Ulterior condensul migreaza din stratul termoizolant cu efecte negative prin diminuarea
capacitatii de izolare termica a acestuia.
Pentru micsorarea riscului de condens in structura elementelor de inchidere sunt
necesare masuri constructive si de exploatare a cladirii.
Dintre masurile constructive se mentioneaza:
- realizarea rezistentei necesare la transfer termic ;
- la elementele de inchidere formate din starturi, straturile mai poroase se vor dispune
spre exterior pentru a favoriza propagarea vaporilor in zone reci si eliminarea lor in atmosfera ;
- prevederea de bariere contra vaporilor cu rolul de a opri partial vaporii de apa in zonele
calde ale peretelui, cu risc de condens scazut ;
- la constructii cu degajari importante de vapori de apa la interior se recomnada ca
elementul sa fie prevazut cu un strat de aer ventilat, care colecteaza vaporii de apa si-i elimina in
atmosfera.
Astfel, cantitatea de condens produsa intr-un an in peioadele reci trebuie sa se evapore
in intregime in perioadele calde ale aceluiasi an, pentru ca peretele sa se usuce in intregime.
PRINCIPIILE IZOLARII TERMICE A CONSTRUCTIILOR

Izolatia termica a unui element separator consta din inchiderea in structura sa a

unui strat avand conductivitate termica redusa, in scopul reducerii coeficientului de
permeabilitate termica, adica, a fluxului termic transferat.
Prin realizarea izolatiei termice se urmareste:
- ameliorarea conditiilor de confort termic;
reducerea consumului de energie in exploatare pentru incalzirea sau conditionarea aerului
din interior;
- evitarea condensului la suprafata sau in interiorul elementelor de constructii.
Prin izolarea termica a elementelor se obtine pentru aceeasi energie consumata in
exploatare o crestere a temperaturii aerului interior in conditiile mentinerii temperaturii
conventionale de calcul (sau, altfel spus, temperatura interioara ramane constanta in conditiile
unei temperaturi exterioare mai scazuta decat cea conventionala de calcul).
Determinarea prin izolare a fluxului termic prin elementele de constructii conduce la
scaderea diferentelor de temperatura dintre temperatura aerului interior si suprafata interioara.
In sezonul cald, prin realizarea izolatiei termice se urmareste de asemenea ameliorarea
conditiilor de confort si protectia materialelor de constructii impotriva actiunii directe a razelor
solare.
Supraincalzirea planseelor de la ultimul nivel si aportul caloric datorat diferentelor de
temperatura ale aerului din incaperi si din pod provoaca urmatoarele efecte:
- cresterea temperaturii interioare a incaperilor situate sub acoperis;
- senzatia fiziologica de inconfort datorata radiatiei calorice a elementelor separatoare.
Izolatia termica folosita ca mijloc de protectie impotriva caldurii conduce la efecte
favorabile si anume:
- incetinirea procesului de acumulare a caldurii in elementele separatoare;
- eliminarea efectelor radiatiei calorice a acestor elemente prin diminuarea fluxului termic ce
le traverseaza.

___________________________________________________________
Bibliografie:
Lumina naturala si lumina artificiala in arhitectura SANDU MICLESCU
Fizica Constructiilor MIHAI OPREANU
Solar control and Shading Devices Olgyay & Olgyay
Manual de Proiectare Higrotermica a Cladirilor Dan Stefanescu
http://www.ced.berkeley.edu