ORASUL CULTURAL

SI CARTIERUL CULTURAL
CÃI DE REINNOIRE URBANÃ

0
 Cuprins

Cap 1. Orasul si cartierul in spatiul romanesc

1.1. Orasul si cartierul: definire si evolutie
1.2. Cartierul cultural amprenta a evolutiei locale
1.3. Perspectiva orasului si cartierului in lumea contemporana

Cap 2. Impactul schimbarilor structurale asupra cartierelor culturale

romanesti din Sibiu, Cluj si Bucuresti
2.1. Evolutia cartierelor reprezentative din cele trei orase
2.2. Accesibilitatea cartierelor in ansamblul zonei orasenesti
2.3. Factori de influenta locali si regionali ai cartierelor desemnate
2.4. Functii culturale ale cartierelor

Cap 3. Potentialul cultural de dezvoltare al orasului si cartierului

3.1. Elemente de apreciat si elemente de imbunatatit
3.2. Stiluri definitorii si amestecuri de stiluri

Cap 4. Concluzii si propuneri privind rolul cultural al oraselor si

cartierelor nationale.

Bibliografie

1
 Introducere

"S-a vazut ca miturile se degradeaza si

simbolurile se secularizeaza, dar ele nu
dispar nociodata, nici char in cea mai
pozitivista civilizatie, cea a secolului al-
XIX-lea. Simbolurile si miturile vin prea de
departe.."

MIRCEA ELIADE, Imagini si simboluri

Cultura reprezinta un set de trasaturi spirituale, materiale, intelectuale si afective

distincte ale unei societati sau a unui grup social si cuprinde, pe lânga arte vizuale,
muzica, teatru, dans, literatura etc. si elemente definitorii pentru stilul de viata, sistemul de
valori, traditiile si credinta respectivului grup (UNESCO 2002).
Cultura, în sens larg, înseamna felul în care se întâmpla lucrurile într-un anumit loc,
viata locului respectiv, chiar daca, pentru multi, ea înseamna doar opera, teatru, concerte,
muzee si expozitii.
Cultura este importanta tocmai pentru ca ea înseamna toate acestea, plus presa pe
care-o citim, emisiunile TV pe care le privim, felul în care inter-relationam si ne petrecem
timpul liber, locurile în care ne facem cumparaturile, arhitectura, universitatile în care
învatam, practicile religioase, nivelul de educatie si implicare civica, felul în care ne
raportam la mediul înconjurator, mostenirea istorica, obiceiurile sportive, felul în care ne
alimentam si ne îmbracam, grija fata de sanatate, respectul fata de traditii si valori.
Cultura este mecanismul prin care ne definim identitatea ca indivizi, comunitati sau
natiuni. Cultura este un element esential al dezvoltarii economice si al regenerarii sociale
si reprezinta un indicator al calitatii vietii si bunastarii individuale.
La nivel international o tot mai mare atentie este acordata potentialului culturii de a
cataliza procesele de dezvoltare. Planurile de dezvoltare strategica a oraselor europene,
în special în tari ca Marea Britanie, Elvetia, Suedia, acorda o atentie deosebita culturii si
creativitatii – se vorbeste despre orase creative (orase ale caror politici de dezvoltare sunt
definite prin implicarea cetatenilor prin metode specifice domeniului cultural), despre
industriile creative (acele ramuri ale industriei care fac uz de creativitate ca principal
capital – productia de carte, productia cinematografica, industria modei, publicitatea etc - a
caror rata de crestere este de 5 ori mai mare decât a industriilor traditionale).

2
 Consider ca, în contextul societatii românesti ca parte component` a spatiului
european, cultura joaca un rol esential, fiind pârghia de armonizare a valorilor locale si
nationale la valorile europene.
Capitolul 1.
ORASUL SI CARTIERUL IN SPATIUL ROMANESC

1.1. Orasul si cartierul: definire si evolutie

A. Orasul
Cu toate ca toti cunoastem întelesul aproximativ al termenului „oras” si multi
specialisti din diferite domenii, de la sociologi la arheologi, de la geografi, la economisti,
istorici, demografi, urbanisti, au încercat sa dezvolte acest concept, definirea sa exacta si
univoca este destul de dificila.
Astfel, potrivit lui Lewis Mumford, unul dintre cei mai mari cercetatori ai
fenomenului urbanizarii, „orasul este un fapt natural ca un cuib sau ca un furnicar. Dar, de
asemenea, este si o opera de arta constienta care cuprinde în structura sa de ansamblu
multe forme de arta mai simple si mai individuale. Gândirea prinde forma în oras; si la
rândul lor, formele urbane conditioneaza gândirea. Deoarece spatiul, nu în mai mica
masura decât timpul, este reorganizat în mod ingenios în orase, în liniile si în contururile
zidurilor, în stabilirea planurilor orizontale si a înaltimilor, în utilizarea sau contrastarea
conformatiei naturale, orasul înregistreaza atitudinea unei culturi si a unei epoci în fata
evenimentelor fundamentale ale existentei sale. Cupola si clopotnita, strada deschisa si
curtea interioara închisa, nu povestesc doar istoria diverselor adaptari materiale, ci si
aceea a unor conceptii total diferite ale destinului uman. Orasul este în prezent un
instrument material al vietii colective si un simbol al acelei concordante de teluri si de
consimtaminte care se naste în circumstante favorabile. Ca si graiul, acesta ramâne poate
cea mai mare opera de arta a omului.”
Pentru sociologi, orasul este o asezare umana relativ întinsa, densa si permanenta,
alcatuita din indivizi eterogeni din punct de vedere social.
Pentru economisti, orasul este un spatiu economic în care se concentreaza pe o
suprafata relativ mica numeroase activitati si deci fluxuri de capital, de bunuri, de forta de
munca, servicii etc.


Lewis Mumford – cercetător şi critic american al arhitecturii moderne. În studiile sale, el propune rezolvarea
problemelor specifice oraşului la fel ca şi organizarea unei comunităţi reglabile printr-o lege internă de dezvoltare de
natură aproape biologică.
3
 Pentru geografia urbana, orasul este o concentrare, într-un anumit spatiu construit,
de locuitori care desfasoara activitati fundamentale din sectorul secundar si tertiar.
O alta directie de definire a orasului este cea de convenienta, agreata atât de
demografi, cât si de cercetatorii din domeniul administratiei publice, si se bazeaza, de
obicei, pe o clasificare a numarului populatiei. Dar numarul populatiei nu se exprima în
mod necesar si direct în functie de structura, forma si functia orasului, ci variaza de la o
cultura la alta si de la o epoca la alta. În realitate orasul, mai mult decât numarul de
locuitori, este caracterizat de numeroase functii care se reflecta în diferentele, uneori nete,
dintre diferitele cartiere: comerciale, industriale, culturale, birocratice, rezidentiale etc. Nu
este luata în calcul functia agricola, în timp ce prezinta o mare importanta sectorul
comertului si transporturilor, organizarea financiara si politica.
Geograful german Fr. Retzel considera ca în definirea orasului trebuie avute în
vedere activitatea profesionala, concentrarea locuintelor si numarul de locuitori. Sau, W.
Christaller considera ca la baza activitatii umane stau comertul, administratia, micile
mestesuguri, si mai putin industria. Geograful român Vintila Mihailescu (1941) aprecia ca
orasul este un element legat de spatiul geografic, înauntrul caruia sunt concentrate bunuri
materiale si spirituale – „orasul este un organism legat de spatiul geografic, înlauntrul
caruia el îndeplineste o functie precisa (concentreaza, transforma si redistribuie bunurile
materiale si spirituale)”.
Exista si explicatii mai complexe a ceea ce reprezinta orasul, îndeosebi daca îl
raportam la lumea contemporana. Sociologii, în general, au elaborat definitii mai apropiate
zilelor noastre. Peter Lauger (1984) propune o clasificare sociografica a orasului: „orasul -
bazar”, considerat a fi centru de schimb, dar nu numai material, ci si de mentalitati, idei,
experiente de viata, stari de spirit etc. „Orasul - jungla” este considerat a fi un spatiu
supraaglomerat si periculos, cu locuitori care îsi cauta un loc si un mod de relationare.
Sociologul Max Weber, la începutul sec. XX, definea orasul ca fiind o entitate umana,
caracterizata prin actiuni, relatii si institutii sociale complexe. Fernard Brandel, istoric
contemporan, caracteriza orasele ca fiind „niste transformatori electrici, pentru ca ridica
tensiunile, grabesc schimbarile, agita viata oamenilor”.
Orasele au fost si ramân „motorul progresului si leaganul a numeroase cuceriri
intelectuale, culturale (...) si tehnologice” (Kofi Annan, 1997, Bonn, Congresul ONU asupra
Habitatului), cea mai buna organizarea a coabitarii umane, desi proportiile urbanizarii sunt
si vor ramâne mult timp diferite de la o regiune la alta, de la o tara la alta si în functie de
nivelul de dezvoltare economico-social, traditii culturale si istorice etc.

4
 Concluzionand putem spune ca: Orasul este o forma complexa de asezare umana,
cu un numar mare de locuitori, având dimensiuni variabile si multiple dotari edilitare, de
obicei cu functie politico-administrativa, industriala, comerciala si culturala; constructiile
sunt grupate în ansambluri arhitectonice si organizate în zone cu utilitati definite
(industriale, comerciale, administrative, de locuinte etc.); se dezvolta relatii si comunitati
bine organizate, cu functii multiple si complexe, exercitate de o populatie care traieste în
cea mai mare parte din activitati mai putin agricole; exercita o mare influenta economica si
organizatorica asupra zonei înconjuratoare.

B. Cartierul
Geografia este cea care analizeaza din punct de vedere stiintific evolutia spatiala a
anumitor modele sau tipuri de procese si fenomene. În ceea ce priveste fenomenele care
au loc în spatiul urban, acestea au o dinamica mult mai accentuata si o evolutie mult mai
spectaculoasa decât cele legate de geografia fizica. Viata sociala este cu atât mai
complexa cu cât este localizata în mediul urban, iar cresterea oraselor ca suprafata si
numar de locuitori, antreneaza o cât mai buna coordonare a componentelor acestora:
spatiu urban si populatie. Modul de a percepe evolutia societatii din marile orase – dar nu
numai! – este strâns legat de cartier. Nu de putine ori spatiul geografic al multor indivizi se
rezuma la cartier, acolo unde s-au nascut, au crescut si îsi dezvolta activitatea.
Efectele zonarii se rasfrâng si asupra cartierelor, acestea cuprinzând areale mari
ale oraselor, care nu sunt foarte clar delimitate. Diferitele definitii ale comunitatii locale si
ale cartierului au aceleasi probleme instrumentale si practice care sunt foarte greu de
rezolvat. Problemele au de-a face cu stabilirea practica a limitelor si granitelor, care sunt
prevazute de unitatile identificate în diferite analize. Limitele sociale ale cartierelor pot fi
flexibile si neclare. Ceea ce accentueaza caracterul cartierului, sunt relatiile sociale
(formale sau informale) dintre indivizii care locuiesc în acest spatiu. Însa, acest lucru nu
presupune abandonarea unitatii de analiza, ci mai degraba se concentreaza pe analiza
relatiilor sociale care se sprijina pe raportul geografic comun. Astfel, cartierul reprezinta
unitatea spatiala de analiza, flexibila, a carei schita initiala se poate modifica în timpul
cercetarii. În acelasi timp, cartierul este asociat ideii de spatiu public local,
datorita interactiunilor si relatiilor sociale dintre membrii comunitatii locale. Cartierul
sau spatiul public local, este arealul în care atributiile practicilor sociale sunt definite de
caracteristicile vietii spatiului public de care depind. Pe de o parte, „coltul strazii, scuarul,
parcul, chioscul sau magazinul din colt, scoala sau usa de intrare în club, sunt spatii
publice prin care cartierul se face cunoscut. Pe de alta parte, climatul dominant – de

5
securitate sau insecuritate, violenta sau prietenie, recunoastere mutuala sau indiferenta –
va modela caracteristicile de interactiune si prietenie care se formeaza în spatiul public
local” (Gonzalo Saravi, 2004, pp.33-35). Chiar daca, dupa cum remarca Gonzalo Saravi,
relatiile se bazeaza pe violenta sau prietenie (cooperare sau conflict), cartierul este locul în
care practicile sociale si culturale sunt familiare celor implicati.
Conceptul de cartier este întâlnit cu precadere în studiile sociologice si mai putin în
cele geografice, deoarece spatiul aferent acestei unitati de analiza nu este foarte bine
definit, nu se poate preciza cu exactitate cât de mult se întinde – din punct de vedere fizic
– un cartier si care îi sunt “granitele”, dupa cum aminteam anterior. Aproape toate studiile
dedicate analizei spatiului urban aduc în discutie foarte des acest termen, însa fara a-l
defini. Diversitatea cartierelor în marile orase este extrem de mare; spre exemplu, într-un
studiu intitulat The Multicultural Metropolis Neighbourhood Diversity and Segregation
Patterns in the City of Cicago, 1990-2000, autorii (Juan Onésimo Sandoval si Su Li)
identifica peste 2 000 de tipuri/modele de cartiere în care traiesc indivizi apartinând
diferitelor rase, religii, culturi etc. În Bucuresti, spre exemplu, împartirea administrativa este
realizata în sectoare – sase la numar –, cu toate acestea în limbajul comun, identificarea
anumitor componente urbane sunt mai degraba raportate la cartiere. Astfel numarul
cartierelor din Bucuresti este imcomparabil mai mare decât cel al sectoarelor. Cu toate
acestea delimitarea exacta a cartierelor este foarte greu de realizat.
Raportând strict termenul de cartier la dimensiunea sa geografica, realizam faptul
ca acesta reprezinta acel spatiu urban în care infrastructura tehnico-edilitara si de
transport alaturi de populatia care dispune de aceasta infrastructura, sunt distribuite spatial
astfel încât sa formeze un tot care se diferentiaza fata de alte unitati urbane de acelasi tip
prin particularitati de genul:componenta etnica, siguranta locuirii, tipul constructiilor,
vechimea si calitatea lor, nivelul veniturilor etc. Practic din punct de vedere al cadrului
urban general, cartierele sunt caracterizate prin: densitate mare de cladiri (blocuri, case,
institutii), retele de transport rutier si feroviar, spatii comerciale, spatii verzi si de agrement,
precum si spatii industriale.
Totusi, elementele care îi dau cea mai mare greutate cartierului sunt viata sociala si
comunitatea care locuieste în interiorul lui. Astfel, asa cum reiese si din
studiul Neighbourhood Identity: people, time and place, tot un rol important în definirea
identitatii unui cartier îl joaca locuintele (spatiile rezidentiale), întrucât acestea reflecta în
mod evident calitatea indivizilor care le locuiesc (Douglas Robertson, James Smyth si Ian
McIntosh, 2008, p. viii.). De pilda, în studiile întreprinse în literatura de specialitate, situatia
se schimba atunci când se pune problema calitatii cartierelor, functie

6
desaracie sau componenta etnica; ghidându-ne dupa aceasta logica, în ce masura sunt
“bune” sau “rele” anumite cartiere, nu se poate afirma cu exactitate (Mary Cunningham si
Audrey Droesch, 2005, p. 3). Pentru a se încerca elucidarea aceastei dileme, în Statele
Unite (Charlotte, Carolina de Nord) s-au creat o serie de indici de cuantificare a
problemelor cu care se confrunta cartierele, având la baza dimensiunile: sociale, fizice,
economice precum si criminalitatea din interiorul acestora. În alta ordine de idei, acest
termen este extrem de util în abordarea cât mai pragmatica a subiectelor geografiei
urbane.

1.2. Cartierul cultural amprenta a evolutiei locale

Cultura urbana este „un aspect de viața” (experiența) și o forma de raspuns

expresiv la procesualitațile (și problemele) urbanului, nu doar „producție culturala” sau
„economie simbolica” citadina. În orice descriere a culturii urbane (la modul etnografic sau
ca exemplificare în analiza culturala) strategiile de supraviețuire, comunicare și contestare
apar determinate de preferințele, intersubiectivitațile, structurile sociale și comunitațile
orașului1.
Din perspectiva sociala, una dintre problemele urbane specifice secolului XX a
constituit-o atomizarea societații, exprimata prin crearea de enclave (ghetouri, cartiere
muncitorești), respectiv prin „depopularea centrului” și orientarea spre activitați repliate pe
interese private (viața de familie din propriile camine, cumparaturi în mall-urile deschise la
marginea orașelor). Pentru înțelegerea acestor se pot urmari evoluțiile propriu-zise care
au caracterizat dezvoltarea orașelor: „zonificarea”, suburbanizarea, gentrificarea, formarea
de activitați specifice determinate de privatizari, cultura de consum sau crearea de nișe
ocupaționale și de divertisment. A fost vazut în aceste forme și evoluții un proces continuu
de dezimplicare a locuitorilor orașului, un dezinteres tot mai accentuat al acestora fața de
„problemele cetații” și, în cele din urma, lipsa lor fizica din geografia simbolica a orașului.
Soluțiile la aceasta problema (cu consecințe economice și politice) au venit dinspre
municipalitate (primarie, direcții culturale), firme sau organizații interesate și au implicat
aspectul „cultural”. Concerte și spectacole în „piața publica” cu diverese ocazii sarbatorești
sau comerciale, organizarea unor manifestari tip „Zilele Orașului”, constituirea unor zone
pietonale și de „agrement urban” în centrul istoric, refacerea fațadelor cladirilor istorice și
reîmprospatarea informației culturale („de patrimoniu”) despre oraș, asocierea
„manifestarilor culturale” din muzee, cinematografe, universitați, librarii, cafenele cu

1
Articol apărut în revista Urbanismul, nr. 9/2011. http://www.rur.ro/revista/Urbanismul_nr._9.pdf
7
„istoria”/„cultura” orașului – toate acestea reprezinta un pattern managerial, de „restaurare”
și „activitate culturala” în care regasim preocuparea pentru (re)valorizarea simbolica și
economica a orașului. O întreaga administrare superficiala de afișe, invitații, placuțe,
beculețe, scenete și lansari care mizeaza pe participare. Întrebarea este în ce masura
aceste strategii de administrare și producție culturala reușesc sa creeze coagulari, sa
readuca oamenii împreuna, dincolo de momentul distracției sau al consumului și sa
permita acelorași participanți sa fie critici. „Nimic nu se contesta, totul se consuma” este
deviza evidenta a acestor manifestari culturale.
Refacerea centrului istoric din zona Lipscani (București) a reconfirmat, dincolo de
iluzia participarii la „viața orașului”, o clasa de consumatori de terasa, hip, puțin interesați
de istoria și potențialul cultural al zonei, respectiv de soarta celor care au trebuit sa
paraseasca casele transformate acum în baruri și cafenele; patinoarul artificial din recent
renovata Piața Unirii (Cluj), construit în fiecare iarna de Primarie, aduna copii și
adolescenți care se învârt pe patine sub luminile reflectoarelor și al firmelor, urmariți de
parinți de pe margine, fara a exprima prin aceasta ceva despre semnificația „centrului”,
atâta timp cât activitați perfect asemanatoare, organizate de firme private, se desfașoara,
la scara mai redusa, și în cartierele și parcarile mall-uri din același oraș.
Desigur ca aceste strategii exemplificate aici, dar și altele similare, și nu numai din
România, au funcții sociale și de reînnoire/regenerare urbana, de „animare” a centrului și
chiar de atracție de vizitatori (adica de canalizare a unui interes fața de aceste orașe din
partea unei populații exterioare). Ele sunt însa în primul rând ghidate de interese
comerciale, iar aceste spații publice devin, de fapt, privatizate (prin zecile de firme care își
ofera serviciile în zona și prin închirierea unor sub-spații), selective (prin produsele oferite
spre consum) și „securizate” (prin afișele de atenționare și interzicere și prin gardienii și
camerele de urmarire video) ce accepta doar participanții care arata, se comporta sau
consuma într-un anumit fel.
Aceste strategii au însemnat totodata alungarea grupurilor „nedorite” (marginale,
potențial infracționale, fara adapost, în mod normal caracterizate în termeni rasiali și de
clasa) și controlul diverselor culturi urbane (îndeosebi etnice sau „radicale”). În București,
populația saraca care ocupa (parțial, ilegal) casele din centrul istoric (așa numita „Zona
Lipscani”) a fost alungata în procesul de refacere a cladirilor și pavajului, unde acum este
așteptata „lumea buna” sa cumpere spații pentru restaurante și birouri, respectiv sa vina și
sa consume. În Cluj, patinatorii sunt delectați cu colinde și cântece de iarna exclusiv
românești care exclud simbolic semnificativa audiența maghiara din oraș, dar și repudiaza
componenta culturala a locului propriu-zis, dominat de statuia lui Matei Corvin, de biserica
8
catolica Sf. Mihail și de cladirile din jurul pieții construite de arhitecți maghiari sau deținute
istoric de proprietari maghiari, în ciuda faptului ca reprezentanții etniei au cerut
municipalitații introducerea pe playlist-ul muzical și a unor piese în limba maghiara dupa
cum au cerut și montarea unor placuțe bilingve informative pe monumentele istorice
menționate mai sus.
Cultura reprezinta un mijloc puternic de control al orașelor, iar ca sursa de imagini și
istorii, ea simbolizeaza „cine aparține” de anumite spații și cine e bine-primit în cadrul
anumitor activitați. Mai mult, odata cu declinul industriilor și a repudierii muncii fizice, în
epoca internetului și a serviciilor, cultura a capatat o noua forța și a devenit ocupația
principala a orașelor, baza atracțiilor turistice și trasatura ei distinctiva, competitiva.
Dezvoltarea consumului cultural (arhitectura, arta, mâncare, moda, muzica, turism) și noile
industrii culturale care le distribuie, alimenteaza economia simbolica a orașului și
capacitatea sa de a produce atât simboluri cât și spațiu. Dezvoltatorii și antreprenorii au
intrat astfel în competiție pentru atragerea de bani din turism, activitați culturale și investiții
prin prezentarea unei imagini a orașelor drept centre sigure din punct vedere infracțional,
predictibile, caracterizate prin inovație culturala, cu restaurante și cafenele șic, cu
spectacole de avangarda și arhitectura deosebita. Aceste strategii culturale de
(re)dezvoltare adesea nu urmaresc decât propriul interes al unor dezvoltatori imobiliari,
politicieni și institute culturale de fațada. În numele aceleiași culturi, prezumtiv inclusiva –
adica una care ar trebui sa îi includa și pe minoritari, imigranți sau cei ramași fara ocupații
sau prestigiu odata cu închiderea fabricilor – prezența tot mai numeroasa a acestor
„marginali” în spațiul public și în zonele „centrale” și teama fața de (potențialele) infracțiuni
ale acestora au inspirat înființarea de corpuri de gardieni, paze private, case prevazute cu
interfon și cartiere închise cu ziduri și porți, respectiv instalarea de aparate de
supraveghere a spațiului public. Estetizarea diversitații a mers mâna în mâna cu
estetizarea fricii. Prin acceptarea acestor spații și strategii, fara a le chestiona
reprezentativitatea lor în ceea ce privește viața urbana riscam sa sucombam într-o cultura
publica privatizata, seducatoare vizual, dar profund criticabila.

1.3. Perspectiva orasului si cartierului in lumea contemporana

Atunci cand vorbim de orasul contemporan, majoritatea dintre noi se refera la orasul
in care traim si in care ne ducem traiul zilnic, fara sa ne gandim la implicatiile pe care
actiunile noastre zilnice le au asupra sa. Cresterea calitativa si cantitativa a nevoilor
fiecaruia dintre noi reprezinta o evolutie involuntara, la care orasul trebuie sa se adapteze.
9
Dar daca aceasta evolutie implica anumite aspecte negative, si nu numai pozitive?
Evolutia orasului contemporan aduce cu sine pe langa schimbare si integrarea a ceea a
inseamna trecutul orasului. Fiecare oras, asemenea unui organism uman are un trecut
care ii da identitate si continuitate. Acest trecut este reprezentat azi prin ceea ce numim
centrul istoric al unui oras. Iar problema pe care o dezbatem este ceea ce arh Gheorghe
Curinschi o afirma in introducerea cartii sale „Centrele istorice ale oraselor” si anume
faptul ca aceasta integrare in contemporan trebuie sa fie o lupta de pastrare a centrelor
istorice ale oraselor ca mijloc de asigurare a continuitatii vietii urbane si al constructiei
orasenesti.
Dar ce presupune aceasta integrare a trecutului in prezent, a centrului istoric in
contemporan? Situatia poate fi analizata din mai multe puncte de vedere insa eu o voi
analiza din perspectiva arhitecturala, din perspectiva conservarii patrimoniului arhitectural
si recunoasterea trecutului intr-o lume care evolueaza continuu.
Orasul de maine nu va putea niciodata sa inlocuiasca orasul de ieri in intregime
insa poate sa se adapteze in asa fel incat sa includa in evolutia sa si factorul identitate,
care reprezinta unul din cele mai importante motive pentru a pastra si a fi recunoscatori de
a avea un trecut si un patrimoniu. Identitatea unei natiuni sta in trecutul sau, iar trecutul
sau sta atat in faptele marete dar si in arhitectura care aminteste de acele fapte si care sta
marturie lumii ce a fost.
Insa odata cu schimbarile si nevoile actuale, centrele oraselor s-au transformat in
zone neintretinute, in care riscul si nesiguranta sunt crescute,in care lipsa de renovare a
cladirilor a dus la parasirea acestora ducand in cele din urma la o degradare a centrului si
o pierdere a trecutului. Incercarea de reabilitare si de revitalizare a acestor centre
reprezinta un mod de recapatare a trecutului poporului si de recapatare a arhitecturii si
patrimoniului tarii noastre.
Aceasta restructurare urbana este un proces continuu prin care se incearca
adaptarea organismului urban trecut la noile cerinte ale lumii contemporane. Si acest
proces nu se intampla numai in tara noastra, el fiind deopotriva actual si in istoria celorlalte
popoare care lupta si ele pentru salvarea identitatii si trecutului unei tari. In ceea ce
priveste aceste programe de revitalizare a centrelor urbane, s-au luat masuri clare pentru
a actiona. Aceste masuri implica: restaurare a monumentelor de arhitectura, remodelare
functionala a acestui vechi fond construit, integrarea unei noi cladiri sau ansalmbluri,
acestea contribuind la imbogatirea zonei cu noi functii si o importanta actiune de redare a
spatiilor de circulatie aproape in totalitate pietonilor. In urma acestor actiuni, centrele

10
istorice au devenit principalele zone comercial si o principala atractie pentru localnici si
turisti.
Pentru evidentierea mai exacta a integrarii am ales ca studiu de caz centrul istoric
al Bucurestiului.Schimbarile economice, sociale si culturale ale unei tari sunt principalul
factor de influenta in reviatlizarea si conservarea patrimoniului arhitectural.
Lipsa de interes din partea autoritatilor a dus la pierderea unor parti importante din
trecutul istoric al Romaniei. Perioada comunista sta marturie dezastrelor produse in urma
demolarii multor cladiri de patrimoniu care acum ar fi adus un alt aer si o alta atmosfera
orasului Bucuresti si nu numai. Toate aceste actiuni realizate in trecut nu mai pot fi
indreptate insa ceea ce se poate face este sa se ia masuri cu privire la prezentul in care
traim si la viitorul care ne asteapta. Strategiile de revitalizare si intretinere a acestor centre
istorice trebuie sa fie pe termen lung si trebuie sa tina seama de o multitudine de lucruri.
Trebuie realizata o ambianta in care locul sa raspunda nevoilor atat actuale cat si viitoare
ale populatiei.
Daca ar fi sa luam exemplul Bucurestiului, centrul sau istoric a fost dezbatut inca
din comunism insa fara sanse de izbanda. S-au realizat numeroase studii in ceea ce
priveste circulatia si revitalizarea sa insa nici o masura nu fusese luata, ducand in cele din
urma la ceea ce era acum cativa ani, o zona periculoasa, prin care iti era frica sa treci,
unde casele stateau sa cada, pline de mizerie si saracie, unde frumusetea vremurilor de
alta data statea sub semnul intrebarii si trecutul glorios al perioadei interbelice aproape ca
nici nu mai exista.
Noile vremuri din fericire au tras un semnal de alarma cu ceea ce se intampla si
astfel s-a inceput transformarea acestuia, astazi devenind una din cele mai vizitate zone
din Bucuresti mai ales in sezonul estival. Revitalizarea sa, desi daca este sa analizam, are
anumite probleme si scapari, a reusit sa fie un real succes datorita succesului sau.
Terasele imobilelor au atras vizitatori si in acelasi timp au adaptat strazile erei
contemporane creand astfel o atmosfera unica, noua pe care nu o mai intalnesti in alte
parti prin Bucuresti. Centrul istoric este unul singur si astazi el este redat in intregime
pietonilor, toate circulatiile fiind pietonale.
Daca ar fi sa analizam in detaliu proiectul de revitalizare a centrului istoric, acesta s-
a realizat la nivelul infrastructurii in principal, circulatiile au fost refacute in intregime, fiind
redate excluziv pietonilor. In ceea ce priveste cladirile, multe din ele se aflau intr-o stare
deplorabila, fiind lasate in paragina, neingrijite si avand un aspect nu tocmai placut. Astfel,
cele care apartineau administratiei au fost consolidate si refacute, urmand ca si cele
private sa fie realizate in aceeasi metoda. Proiectul primariei urmareste redarea suflului

11
anilor trecuti intr-o ambianta care sa urmareasca si sa combine atat trecutul istoric,
perioada de glorie a Bucurestiului, in care era numit Micul Paris cat si ambianta
contemporana, care este ceruta in zilele noastre.
Avantajele care apar in urma acestei revitalizari sunt multiple: in primul rand putem
considera sporirea atractiei pentru zona comerciala traditionala, zona care s-a bucurat in
decursul timpului de un interes deosebit din partea locuitorilor orasului. Astfel, acesta va
deveni spatiu urban activ al centrului orasului.
Un alt avantaj este cel in domeniul calitatii si eficientei functionale prin asigurarea
conditiilor optime de functionalitate in relatiile cu amploarea activitatiilor ce se desfasoara
in zona cat si in relatie cu complexitatea structurii centrului orasului. Aceasta readaptare in
timp a spatiilor releva mobiliatatea spatio-functionala care scoate la iveala adaptarea zonei
la cerintele urbane, cerinte aflate intr-o continua evolutie.
Al treilea avantaj este cel de natura economica, prin utilizarea mai eficienta a
teritoriului, datorita limitarii disponibiliatatii de spatii libere. Indicele de utilizare al terenului
reprezinta un indicator important de analiza a oricarei propuneri de restructurare.
Aglomerarea de activiati diferite pe acelasi teritoriu trebuie sa fie corelata cu
intrepatrunderea pe orizontala a spatiilor cu functiuni diferite sau prin suprapunerea
acestora. Astfel, pe langa avantajele functionale, se obtine si o importanta economie de
teren.
Avantajul social este si el prezent, datorita functiunii de zona comerciala unde se
desfasoara un numar mare de evenimente si exista o multime de puncte de interes. In
afara activitatilor specifice zonei, aici se desfasoara si activitati generate de necesitati
sociale (miscare, comunicare, destindere, intalniri etc).
Pe langa aceste avantaje principipale, zona beneficiaza de atractie turistica, intrand
si ea in randul capitalelor europene care se mandreste cu centrul sau istoric si care are ce
arata strainilor o mica parte din trecutul si cultura sa.
In urma acestor argumente, consider ca un centru istoric trebuie sa se adapteze
orasului contemporan din toate punctele de vedere, incercand insa sa isi pastreze acea
stralucire care reda si aminteste de vremurile trecute, fiind astfel o mandrie si un bun de
pret pentru poporul sau. In ceea ce priveste centrul istoric al Bucurestiului, acesta a
inceput sa se adapteze si sa se integreze cu succes in viata locuitorilor orasului, redand o
parte a micului Paris de alta data dar neuitand sa multumeasca si nevoile contemporane.

12
 Capitolul 2.
IMPACTUL SCHIMBARILOR STRUCTURALE ASUPRA CARTIERELOR
CULTURALE ROMANESTI
DIN SIBIU, CLUJ SI BUCURESTI

2.1. Evolutia cartierelor reprezentative din cele trei orase

2.1.1. Evolutia cartierelor reprezentative din Sibiu

Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezari, probabil slave, imediat dupa
mijlocul secolului al XII-lea de coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a
cetații a fost facuta în data de 20 decembrie 1191 sub numele Cibinium într-un document
ecleziastic emis de papa Celestin al III-lea, care a recunoscut la rugamintea regelui Béla al
III-lea existența unei prepozituri a Sibiului (praepositura Cibiniensis), scoasa de sub
jurisdicția Episcopiei Transilvaniei. Prima atestare documentara în forma Hermannstadt
dateaza din anul 1223, dar exista și mențiuni ale numelui Villa Hermanni. În anul 1241 a
fost atacat, cucerit și parțial distrus în marea invazie tatara.
În secolul al XIV-lea Sibiul a devenit un mare centru de comerț și timp de secole a
fost cea mai importanta cetate germana din Transilvania. Meșteșugarii din oraș erau
organizați în bresle, în 1376 fiind cunoscute un numar de 19 bresle.
În anul 1366 Sibiul a fost declarat "oraș". Aici a fost publicat, în anul 1544,
Catehismul Luteran, prima carte tiparita în limba româna.
Din 1692, odata cu creșterea influenței austriece, Sibiul devine capitala
Transilvaniei. Aceasta este o perioada înfloritoare a orașului, cea mai importanta
construcție din aceasta perioada fiind Palatul Brukenthal și Biserica Romano-Catolica
În anul 1788 apare la Sibiu primul ziar (în limba germana) din Transilvania, numit
Theatral Wochenblatt.
Muzeele si bisericile istorice
Cele mai importante obiective culturale ale orasului istoric Sibiu sunt muzeele si
bisericile istorice.
Printre cele mai importante biserici istorice din Sibiu amintim: Biserica Evanghelica -
cea mai impunatoare cladire din orasul istoric,Biserica Catolica - construita in spiritul
barocului timpuriu vienez, Catedrala Ortodoxa - copie fidela a bisericii Sf. Sofia din
Constantinopol, Biserica Ursuline, Biserica Franciscana - in interior este in stil baroc de tip
sala, Biserica Din Groapa - in cimitirul de langa biserica sunt ingropate numeroase
13
personalitati, Biserica Dintre Brazi - cel mai vechi edificiu de cult romanesc din Sibiu,
Capela Sfintei Cruci - adaposteste o sculptura istorica numita Crucifix, Biserica Sf.
Elisabetha - cu fatada in stil baroc, Sinagoga - formata dintr-un singur corp de cladire de
plan dreptunghiular.
Printre primele obiective culturale de vizitat in Sibiu sunt muzeele. Acest oras
istoric este locul unde s-a deschis primul muzeu din Romania - Muzeul Brukenthal - in anul
1817. Acest muzeu a devenit dupa 1990 Muzeul National Brukenthal care, pe langa
Muzeul Brukenthal, mai cuprinde si alte muzee: Muzeul de Istorie, Muzeul de Istorie
Naturala, Muzeul Farmaciei si Expozitia de Arme si Trofee de Vanatoare. Vizita muzeelor
nu se termina aici! Mai sunt de vizitat si Complexul National Muzeal 'Astra', Muzeul
Locomotivelor Cu Abur si Muzeele Satesti din jurul Sibiului.
Alte obiective culturale si turistice
Pe langa minunatele muzee si biserici istorice, la Sibiu putem admira splendoarea
monumentelor arhitecturale: Turnul Sfatului - unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale
orasului, Zidurile cetatii, Bastionul Haller - construit in 1552, Casa Haller - construita in stil
renascentist, Podul Minciunilor - primul pod de fier turnat din Romania etc.
Nici imprejurimile orasului istoric nu lasa de dorit. Sibiul este inconjurat de cetati
sasesti unice in Romania, statiunea de iarna Paltinis, ocna Sibiului, statiunea montana
Balea-Lac, iar zona etnografica a Marginimii Sibiului are multe pensiuni agro-turistice.

Cartierul Gușterița

Cea mai veche așezare ce a existat pe teritoriul Sibiului a aparținut culturii

eneolitice. Aceasta s-a dezvoltat în urma cu aproximativ 6500 de ani în zona cartierului
Gușterița, în jurul locului numit Fântâna Generalului.
Din Epoca Bronzului in jurul anului 1500 î.Hr în zona Gușteriței s-a descoperit un
depozit de bronzuri ce a dus la concluzia existenței unui atelier din epoca omonima.
Acesta a fost localizat pe drumul spre Nou Român pe terasa dealului Wartberg. O alta
așezare din perioada Bronzului se regasește în zona drumului spre Daia, pe teritoriul fostei
caramidarii Schramm în apropiere de podul de peste Cibin.
În zona actualului cartier Gușterița se presupune ca ar fi existat castrul roman
Cedonia. Mai tarziu a fost colonizata de sasi, care au trait impreuna cu populatia românã.
Anul primei atestari scrise: 1309 când într-un document era menționat Johannes
plebanus de villa Vmberti, denumirea care mai apare în documente ulterioare și ca Villa

14
Humperti sau Villa Umberti. Localitatea a fost așezare saseasca, încorporata municipiului
Sibiu în anii 1940.

15
 Cartierul Turnisor

Povestea începe cu vechiul sat sasesc, ce dateaza din secolul al XIII-lea, bazele
sale fiind puse de o colonie saseasca de negustori și meșteșugari. Turnișor (în dialectul
sasesc Neppendorf) este în prezent un frumos cartier al Municipiului Sibiu.
Așezarea a fost întemeiata de sași și este atestata documentar din anul 1336.
Dupa 1734 aici s-au stabilit și landleri.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, satul Turnișor a fost înglobat în orașul Sibiu,
ca un cartier marginaș al acestuia. În anii '80 ai secolului al XX-lea, autoritațile comuniste
au demolat o mare parte a caselor sasești aflate de-a lungul strazii Alba Iulia, pâna la
intersecția cu strazile Calea Turnișorului și Eduard Albert Bieltz, construind în locul lor
blocuri din materiale prefabricate, iar restul este istorie. În prezent cartierul trece printr-o
continua transformare, autoritațile straduindu-se sa ofere cartierul imaginea de care s-a
bucurat în trecut aceasta zona.
Cartierul Turnișor este un cartier liniștit, pitoresc, în continua extindere. Un loc
placut unde particularitațile culturale ale orașului Sibiu se îmbina și ofera o redare unica a
acestei zone.

2.1.2. Evolutia cartierelor reprezentative din Cluj

Marturie a vechimii si persistentei poporului român în centrul Transilvaniei, orasul

Cluj-Napoca se prezinta astazi ca o veritabila capitala culturala de nivel
european. Important centru istoric si universitar, Clujul reuseste sa îmbine armonios
mostenirea seculara si agitatia contemporana. Iar ceea ce atrage în mod deosebit este
aerul medieval, frumusetea arhitectonica a constructiilor, dar si cea a sufletului locuitorilor
sai.
În Antichitate, pe teritoriul de astazi al orasului se gasea “una dintre cele mai
însemnate localitați din Dacia”. Aceasta purta numele “Napuca”si a fost atestata
documentar pentru prima data de geograful grec Claudiu Ptolomeu.
Initial un simplu vicus, apoi asezare urbana, localitatea este ridicata ulterior la
rangul de colonie, ca privilegiu acordat de administratia romana în Dacia.
Epoca medievala a însemnat pentru Cluj o noua denumire (Castrum Clus),
perioada sosirii numeroaselor grupuri de colonisti sasi si dobândirea dreptului de oras liber
în 1405, dar mai ales modernizarea orasului, prosperitate si nivel ridicat de trai. Toate
acestea au contribuit la dobândirea supranumelui de “orasul comoara”.

16
 Mai târziu, dupa compromisul austro-ungar din 1867, Clujul era al doilea oras ca
marime din Regatul Ungariei, dupa Budapesta, și reședința comitatului Cluj.
Perioada interbelica împreuna cu cele doua razboaie mondiale a rezervat Clujului
un destin destul de zbuciumat, el apartinând succesiv Regatului României si coroanei
maghiare. În anul 1947 a intrat din nou în componenta României, regimul comunist
schimbându-i numele în Cluj-Napoca.
In municipiu se afla mai multe biblioteci, unele fiind printre cele mai mari din
România si Europa. Cele mai importante sunt: Biblioteca Centrala Universitara "Lucian
Blaga", Biblioteca Academiei, Biblioteca Judeteana "Octavian Goga".
Pe lânga acestea mai existe numeroase biblioteci pe lânga diverse institutii
educative sau culturale.
Centru marcant de cultura, Cluj-Napoca gazduieste o serie de institutii si centre
culturale si educationale.
Teatrul National "Lucian Blaga", inaugurat la 1 decembrie 1919 în Piata Avram
Iancu,reprezinta cea mai importanta institutie teatrala din Transilvania. Cladirea, construita
în 1907 dupa proiectul arhitectilor austrieci Helmer si Fellner, gazduieste totodata si Opera
Româna, cea mai veche institutie lirico-dramatica din România. În oras functioneaza, de
asemenea, Opera Maghiara de Stat si Teatrul Maghiar de Stat.
Palatul Bánffy, sediul Muzeului National de Arta, gazduieste multe colectii de arta
importante: opere ale artistilor români Nicolae Grigorescu, Stefan Luchian, Dimitrie
Paciurea, dar si ale unor artisti straini precum Constantin David Rosenthal sau Karl Storck.
Reteaua de muzee cuprinde, pe lânga muzeul de arta, Muzeul National de Istorie a
Transilvaniei, muzeul farmaciei, muzeul satului, al mineralogiei si muzeul zoologic. Casa
memoriala Emil Isac este la rândul ei un alt important edificiu cultural.
Câteva case de editura românesti au sediul la Cluj-Napoca, printre care Dacia,
Studia, Paralela 45, Odisea etc.
Municipiul Cluj-Napoca gazduieste si o serie de institutii culturale straine: Centrul
Cultural Francez, Centrul Cultural American "J.F. Kennedy", Centrul Cultural Britanic,
Centrul Cultural German, Centrul Cultural Italian, Centrul de Arta si Cultura Japoneza,
Centrul Cultural Sindan
Viata religioasa cunoaste vechi traditii si o mare diversitate în municipiul Cluj. Aici
îsi au sediul cinci episcopii ale diferitelor culte, un vicariat romano-catolic, mai multe
sinagogi evreiesti, dintre care una vie pâna în prezent. Cele cinci episcopii sunt:
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului (ortodoxa), Episcopia de Cluj-Gherla (greco-
catolica), Episcopia Reformata a Ardealului, Episcopia Unitariana, Episcopia Evanghelica.

17
18
 Cartierul Manaștur

Așezarea Manaștur a început sa se înfiripe în secolul al IX-lea, în jurul ridicaturii de

pamânt pe care ulterior, în secolul al XI-lea s-a ridicat manastirea benedictina care a
funționat aici. Manașturul a fost atestat documentar înca din anul 1063.
Din perioada colonizarii germane a Clujului aici începe sa se formeze un grup de
țarani liberi care deserveau abația. Pe lânga aceștia se vor aduna aici și mulți români, care
nu aveau drept de a se așeza în cetatea Clujului.
La CIuj-Manaștur exista o manastire zidita de „quondam Paulus a Macedonia",
negustor în Cluj, împreuna cu ginerele sau, „Georgius Literátus Christophor", de
asemenea negustor în Cluj. Vladica Teofil le da din soborul ținut în Alba-Iulia la 17 Iunie
1696 lor, și urmașilor lor, dreptul de patronat asupra manastirii.
În anul 1895 satul devine parte componenta a orașului Cluj. Conform datelor
ultimului recensamânt separat pentru Manaștur, din anul 1890, din totalul de 3.099 de
locuitori, 1.569 s-au declarat maghiari, 1.489 români, 16 germani, 5 slovaci ș.a. La
începutul secolului al XX-lea satul era unul mixt, româno-maghiar.
La Manaștur existau în perioada interbelica doua parohii, una greco-catolica,
deservita de calugarii din Ordinul Sf. Vasile cel Mare, care avea drept lacaș de cult
(închiriat pe 30 de ani) Biserica Calvaria, și una romano-catolica, cu sediul pe str.
Manaștur la nr. 4, deservita de iezuiți.
În timpul administrației maghiare din anii 1940-1944 Manașturul s-a aflat la o
distanța de 1km de frontiera cu Regatul Român, situata pe Dealul Feleacului, între
Manaștur și Feleac. Ca buni cunoscatori ai locului, unii dintre manaștureni s-au ocupat în
perioada respectiva cu acțiuni de contrabanda și de trafic de persoane, în urma carora au
fost salvate viețile unor evrei.
În 1946 satul a sprijinit, alaturi de satele Someșeni și Florești greva studenților din
Cluj și a fost unul dintre principalele puncte de rezistența împotriva instalarii comunismului
(democrației populare) în zona. În perioada instalarii comunismului satul era cunoscut
pentru faptul ca la intrare (aproximativ în zona din fața fabricii de bere) satenii au menținut
o pancarta pe care scria cu litere mari: „PÂNA AICI DEMOCRAȚIA, DE AICI
MANAȘTUR!”.
"Manașturul însemna gradini de vara, restaurante tot la a doua casa, trandafiri.
Acolo mi-am trait studenția mea, era o viața interesanta, iar manașturenii erau petrecareți,
dadeau tonul. Totul a disparut, nu mai e nimic", spune istoricul Gheorghe Bodea.

19
 În perioada 1965-1989 casele au fost demolate, iar pe teritoriul satului a fost
dezvoltat de catre un grup de arhitecți nord-coreeni cartierul cu același nume. Blocurile
construite aici au reprezentat locuințe funcționale pentru muncitorii de la Combinatul de
Utilaj Greu Cluj-Napoca. Pentru popularea sa au fost aduși oameni de la sate din întregul
județ. Locuitorii și-au pastrat și acum spiritul rural, în fața blocurilor existând de multe ori
banci de lemn pe care oamenii stau și povestesc sau joaca carți. În prezent este cel mai
populat cartier al municipiului Cluj-Napoca, cu aproximativ 120.000 de locuitori.

Cartierul Maraști

M`r`]tiul are la origine o istorie foarte diferit` de cea a M`n`]turului. Denumit ]i Ora]ul
de Jos acesta nu a format niciodat` un sat, ca [n cazul celuilalt cartier avut [n vedere.
M`r`]tiul era doar o extindere socio-spa\ial` a zonei centrale, un conglomerat de case ce
erau anexate centrului. Casele de pe locul M`r`]tiului formau Clujul. Aceast` deosebire
[ntre cele dou` cartiere are la baz` o dimensiune etnic`.
{n trecut, vechiul M`r`]ti cuprindea trei zone: zona me]te]ug`reasc`, zona
muncitoreasc` ]I zona agricol`. Teritoriile apropiate zonei centrale erau ocupate de c`tre
me]te]ugari sau “mica burghezie” cea care deservea marea burghezie concentrat` [n zona
central`, iar [n partea de nord (actuala Pia\` 1 Mai) locuiau munctorii califica\i ]i necalifica\i.
Partea de est ( de la Biserica Sf. Petru [n sus) era dominat` de o popula\ie agricol` de etnie
maghiar` - “ho]tezenii”. De]i Ora]ul de Jos era o zon` preponderent maghiar`, aici mai
locuiau ]i rom@ni [ns` erau inferiori numeric.
Din punct de vedere al etniei locuitorilor Ora]ul de Jos se opunea M`n`]turului. Dac`
vechiul M`r`]ti era o zon` predominant maghiar`, satul M`n`]tur era o zon` [n totalitate
rom@neasc`.
Chiar daca nu este atat de ofertant precum centrul, la capitolul arhitectura sau
obiective culturale, astazi Marasti este catalogat drept un important cartier rezidential, cu o
populatie de aproximativ 30 de mii de locuitori. In ultimii ani s-au realizat diferite proiecte
pentru imbunatatirea aspectului cultural. De exemplu renovarea fostului cinematograf
Marasti, care a devenit primul cinematograf gratuit din Cluj. Aflat in proprietatea primariei,
Cinema Marasti a fost renovat si modernizat in 2011. Pe langa filme, cinematograful
gazduieste si diverse evenimente pentru comunitate: dezbateri, expozitii de fotografie si de
pictura, lansari de carte, etc.
Un al proiect impresionant este transformarea fostei Fabricii de Pensule intr-un spatiu de

20
arta contemporana, unde au loc expozitii, spectacole de teatru, proiectii de film, concerte
cat si alte evenimente culturale.
Ca atractii turistice in Cartierul Marasti, putem vorbi despre Biserica Sfantul Petru,
situata pe B-dul 21 decembrie, construita in stil neogotic la mijlocul secolului al XIX-lea. In
fata bisericii se afla un impozant portal baroc, initial amplasat in fata bisericii Sf. Mihail din
centru, iar in spatele bisericii, se afla statuia Fecioarei Maria, denumita si “Statuia Ciumei”,
ridicata in anul 1744, ca semn de recunostinta pentru ocrotirea adusa Clujului in perioada
ultimei mari epidemii de ciuma. Initial statuia a fost amplasata pe strada Universitatii si
mutata aici in 1959.
De asemenea, Cartierul Marasti este un punct economic de referinta al orasului,
avand multe cladiri de birouri, unde isi au sediul diferite companii cu renume.

2.1.3. Evolutia cartierelor reprezentative din Bucuresti

Legenda spune ca Bucuresti a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform unei
alte variante mai probabila, Bucuresti a fost întemeiat de catre Mircea cel Batrân la sfârsit
de secol XIV.
Pe malurile Dâmbovitei si ale Colentinei este atestata cultura paleolitica si neolitica.
Pâna în 1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunitati în zonele Dudesti, Lacul Tei si
Bucurestii-Noi de astazi. Sapaturile arheologice arata trecerea acestei zone printr-un
proces de dezvoltare din epoca bronzului si pâna în anul 100 î. Hr., în timpul caruia zonele
Herastrau, Radu Voda, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Voda, Popesti-Leordeni si
Popesti-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci).
Primele locuinte dupa retragerea aureliana din 273 d. Hr. sunt atestate în secolele
III - XIII, pâna în Evul Mediu.
In timpul Evului Mediu, Bucurestiul a devenit in important centru comercial, destul
de important pentru a permite voievozilor secolului XIV sa ridice Curtea Princiara -
cunoscuta sub numele de "Curtea Veche" - care a constituit nucleul dezvoltarii orasului
medieval.
Prima mentionare a numelui "Bucuresti" dateaza din 20 septembrie 1459: apare
intr-un document emis din cancelaria voievodului Vlad Tepes.
Prima atestare o costituie hrisovul voievodului Radu cel Frumos dat in Cetatea de
Scaun a Bucurestilor, 14 octombrie 1465, pergament (facsimil)
Pe la 1599, o noua Curte este construita, si cateva biserici au fost ridicate la
sfarsitul secolului XVI.

21
 Ultimele decenii ale veacului al XIXlea si începutul sec XX, completeaza zestrea
urbanistica a Bucurestiului cu alte cladiri monumentale datorate unor arhitecti straini sau
putinilor arhitecti români instruiti în scolile din strainatate, în special Franta.
Bucurestiul devine un important centru economic; sunt infiintate noi banci sunt
construite importante palate publice. Calea Victoriei, in zona centrului istoric al capitalei
dominat de bisericile si hanurile specifice evului mediu au suferit transformari care nu mai
amintesc de acea perioada, si anume au aparut constructii impunatoare cum ar fi cladirea
CEC (arhitectul elvetian Paul Gottereau), societatea Agricola, hotel de France, Posta
Centrala.
Cladiri în stilul arhitectural al renasterii italiene existau deja din secolul XVII; la
mijlocul secolului XIX începe sa predomine stilul arhitectural specific renasterii franceze;
spre sfîrsitul secolului XIX sînt deja construite, nu numai în Bucuresti ci în toate orasele
tarii, principale cladiri, gratioase, rafinate, în stilul arhitectural al renasterii franceze sau
italiene. Prezenta cladirilor de inspiratie franceza precum si a atmosferei din cafenelele ca
si viata literar-artistica, îi dau o tenta specifica Bucurestiul începutului de veac XX fiind
numit "Micul Paris".
Vom remarca, astfel, superbe case, sau mai bine zis curti cu case, palate, cafenele
si restaurante, cu decoratiile lor de o rafinata eleganta specifice sfîrsitul secolului XIX, în
stilul arhitectonic al renasterii franceze precum si neoclasic. Toate au fost realizate dupa
planurile arhitectilor francezi sau români formati la scoala de arhitectura franceza si
construite de echipe de constructori italieni, utilizînd renumita caramida "subtire italiena".
Cele mai multe sint decorate cu frontoane si arcade, cu încadramente de ghirlande de flori
la ferestre, cu splendide medalioane, cu mansarda înalta cu mici ferestruici rotunde si
acoperisuri placate cu solzi de metal si uneori cu superbele cupole rotunde sau
trapezoidale, cladiri asemanatoare celor aprtinînd burgheziei franceze.
O alta categorie de imobile poarta amprenta stilul arhitectonic al renasterii italiene
din care se disting 2 categorii : cladiri de inaltime mica. cu decoratii simple însa de o
suplete rafinata; cladiri în stil brîncovenesc, cu arcade sustinute de coloane îmbogatite cu
motive ornamentale florale, de ispiratie folclorica romaneasca, cu balcon sub forma de
foisor si cu binecunoscutele si splendidele acoperisuri de tigla rosie, cladiri în stil
arhitectonic neoromanesc. Toate de o rafinata eleganta.
O plimbare în timp, pe strazile si bulevardele acestui frumos oras al sfirsitului
secolului XIX, pe sub boltile coroanele arborilor ce le strajuiesc, bolti umbroase atît de
placute în arsita verii, ne va conduce intr-un oras care astazi nu mai este si care merita pe
deplin renumele sau.

22
 Cartierul Centrul Civic

Centrul actual al Bucurestiului s-a constituit în jurul “Curtii Domnesti (fortificata în

secolele XV-XVIII) împreuna cu zona comerciala adiacenta amplasata pe malul stâng al
Dâmbovitei. În timp, dezvoltarea orasului spre nord a antrenat cu sine deplasarea spre
nord a limitei suprafetei centrale.
Dupa anii ‟20-‟30 s-a conturat “centrul de afaceri” al capitalei, în zona aflata la
intersectia Caii Victoriei cu axul est-vest si strada Lipscani, incluzând un sector dominant
bancar.
Dupa anul 1948, a avut loc o reducere drastica a diversitatii functionale în zona
centrala a capitalei, odata cu nationalizarea masiva. Pâna în perioada operatiilor ample din
sectorul sudic al zonei centrale din anii „80-‟90, au existat numai insertii punctuale ale unor
noi cladiri.
Noul centru consta într-un bulevard lat de 120 de metri, lung de 3 kilometri si
marginit de blocuri de locuit cu 10 etaje (Calea Victoriei Socialismului, de la Casa
Poporului pâna la Piata Alba Iulia). Casa Republicii, cea mai mare cladire din lume dupa
Pentagon, masoara în înaltime 84 de metri si se întinde pe o suprafata de 265.000 m2.
Este actualmente sediu al Senatului si al Camerei Deputatilor si e rebotezata “Palatul
Parlamentului”.
Cladirea “Casei Poporului” este înconjurata de hectare întregi de teren viran care au
ramas neamenajate. “Palatul” se înfatiseaza dominant în vârful unei pante (ceea ce a mai
ramas din vechiul Deal al Arsenalului) iar de partea cealalta a unei piete imense aflate în
fata Palatului sunt dispuse, în forma de semiluna, cladiri guvernamentale impunatoare.
Pentru construirea “noului centru” au fost distruse mari portiuni ale cartierelor
Uranus, Antim si Rahova; au fost demolate 10.000 de locuinte, au fost dislocati cel putin
40.000 de oameni. Au fost distruse 14 biserici si 2 manastirii, 4 biserici au fost mutate în
noi amplasamente.
Dificultatea integrarii noului centru este sporita de uniformitatea stilului sau
arhitectonic de vreme ce arhitectura vechiului oras este de o infinita varietate.

2.2. Accesibilitatea cartierelor in ansamblul zonei orasenesti

Problematicia accesibilitatii are la baza relația transport-turism care se remarca

printr-o directie de interdependenta dintre cele doua componente, astfel ca turismul nu

23
poate fi practicat fara transport fie el de lunga sau scurta durata sau distanța, în timp ce
transportul s-a dezvoltat în mare parte datorita cereri și ofertei turistice. Rezultat al acestei
relații este accesibilitatea geografica a unei destinații, care reprezinta un factor esential în
alegerea unei oferte turistice, sau putem spune ca este un element cheie în cadrul
atractivitații turistice al unei destinații turistice.
Analiza acestor elemente s-a facut dupa parcurgerea literaturii de specialitate, prin
propunerea și folosirea unor noi modalitați de cuantificare a atractivitații turistice, care
pune accent mult mai mare pe variabila de transport (accesibilitatea) indispensabila
fenomenului turistic, astfel încât rezultatele sa zugraveasca stadiul actual de dezvoltare
turismului și al infrastructurii de transport.
Accesibilitatea este un element-cheie pentru o destinatie si în geografie, în general
deoarece este o expresie directa a mobilitatii, fie în termeni de oameni, de transport de
marfa sau de informatii. Aceasta, bine dezvoltata si sisteme eficiente de transport, ofera
niveluri ridicate de accesibilitate, în timp ce, cele mai putin dezvoltate au niveluri mai
scazute de accesibilitate.
Masura cea mai de baza a accesibilitatii implica conectivitate la retea în cazul în
care o reteaua este reprezentata ca o matrice de conectivitate, care exprima
conectivitatea de fiecare nod cu noduri sale adiacente.

24
 Determinarea distantei de dezintegrare a fluxurilor turistice si prin care au reusit sa
determine caracteristicile de baza a cererii turistice în alegerea si lucru ce le-a dovedit ca
unele zone mai mici cu oferta mai slaba aleg în majoritate destinatii din apropiere si pe o
durata mai scurta de timp, în comparatie cu celelate care aleg zone mai îndepartate si o
durata mai lunga.
În urma aplicarii acestui sistem, ei au dezvoltat modelul optimizat al spatiului în
comparatie cu timpul si au demonstrat ca, calatoriile în scopuri turistice pe durata unei zile
la distante mai mici sunt foarte multe, datorita gradului de accesibilitate mai ridicat, iar în
partea opusa situându-se vacantele care sunt la o distanta mai mare dar si pe o durata de
timp mai mare.

Fig. 1. Modelul optimizarii spatiului si a timpului în contextul accesibilitatii

Sursa: Oprea Marius George, Teza de doctorat - IMPACTUL DEZVOLTARII INFRASTRUCTURII DE
TRASPORT ASUPRA TURISMULUI DIN TRANSILVANIA. Cluj 2012.

2.2.1. Accesibilitatea cartierelor in orasul Sibiu

Municipalitatea sibiana a depus în martie 2010 proiectul la ADR Centru în vederea

obtinerii de fonduri structurale în cadrul Programului Operational Regional 2007-2013, axa
prioritara 1 - "Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor - poli urbani de crestere", domeniul
de interventie 1.1 - "Planuri integrate de dezvoltare urbana", subdomeniul: "Poli de
dezvoltare urbana".
Proiectele propuse spre implementare în cadrul PIDU vizeaza dezvoltarea durabila si
sustenabilitatea economiei, cresterea calitatii vietii în Orasul de Jos prin crearea unei

25
infrastructuri urbane moderne si durabile, precum si cresterea accesibilitatii zonelor de
vest si nord-vest ale orasului.
Cele 6 proiecte prioritare si 2 proiecte de rezerva enuntate în cadrul PIDU sunt:
1. Modernizarea strazii Faurului
2. Modernizarea strazii Turnului si Piateta Târgul Pestelui
3. Modernizarea centrului de recuperare a copiilor cu handicap - Aleea Streiu nr. 8
4. Modernizarea strazii 9 Mai
5. Modernizarea strazii Ocnei
6. Constructia viaductului Calea Surii Mici - Kogalniceanu.
Proiectele de rezerva, în cazul unor alocari suplimentare sunt urmatoarele:
7. Sistem de control si management al traficului urban în Sibiu/Centru de control al
traficului
8. Modernizarea spatiului public din zona centrala a cartierului Tiglari (Strada
Cuptorului)
Proiectul de creare de piste de biciclete care sa lege cartierele Sibiului a demarat în
primavara 2011. Într-o prima faza au fost amenajate 10 tronsoane pe 17,38 kilometri în
ambele sensuri, adica 35 de kilometri de pista marcata. Înca 20 de km de pista pentru
biciclisti au fost marcati în primavara 2012.
Municipalitatea doreste sa ofere astfel sibienilor un mijloc de deplasare alternativ
autovehiculului propriu. Daca pista existenta este folosita mai mult pentru agrement, cele
care vor rezulta în aceasta etapa vor putea fi utilizate pentru deplasarea în oras.

2.2.2. Accesibilitatea cartierelor in orasul Cluj

Aeroportul International Cluj, amplasat la doar 10 minute distanta fata de Iulius Mall
si Iulius Business Center, are legaturi directe cu localitatile din România si cu marile orase
europene: Ancona, Bergamo, Budapesta, Barcelona, Dusseldorf, Florenta, Frankfurt,
Milano, Munchen, Roma, Stuttgart, Torino, Treviso, Verona, Viena.
Clujul dispune de conexiuni rutiere facile prin drumurile europene E60, E81 si E58.
Accesul direct la magistralele feroviare si rutiere care traverseaza Clujul asigura legatura
cu principalele orașe ale tarii, atât pentru calatori, cât și pentru marfa.
Manasturul si Marastiul sunt cele mai ieiftine si accesibile cartiere din Cluj.

2.2.3. Accesibilitatea cartierelor in orasul Bucuresti

26
 Regiunile urbane dinamice, accesibile, locuibile si atractive nu vor fi niciodata
scutite de aglomerare. Strategiile din domeniul transporturilor ar trebui sa încerce sa se
ocupe de managementul congestionarii bazându-se pe eficienta costurilor, cu scopul de a
reduce raspunderea pe care congestia excesiva o impune pasagerilor si locuitorilor din
mediul urban.
În ipoteza unor politici neschimbate, se preconizeaza ca toate activitatile în materie
de transport vor continua sa creasca în paralel cu activitatea economica. Traficul de
calatori ar urma sa creasca în proportie usor mai redusa decât transportul de marfuri (cu
34% pâna în 2030 si cu 51% pâna în 2050). În absenta unor modificari semnificative de
strategie, diferitele moduri de transport ar urma sa fie reprezentate în continuare în
aceeasi proportie. Transportul rutier ar urma sa îsi mentina rolul dominant, atât pentru
transportul de persoane, cât si pentru cel de marfa, autoturismele reprezentând în
continuare mai mult de doua treimi din transportul total de calatori în 2050.
Situatia actuala în ceea ce priveste accesibilitatea în cartierele bucurestene
sugereaza ca exista o diferenta puternica între zonele centrale si cele periferice în ceea ce
priveste conectivitatea si costurile de transport. Zonele periferice au costuri medii mai
ridicate de transport, care se explica nu numai prin calatoriile mai lungi, dar si prin solutiile
de transport mai costisitoare sau mai putin eficiente care sunt disponibile.
Cresterile probabile ale costurilor combustibililor si nivelurile congestiilor
susmentionate vor duce la noi divergente în materie de accesibilitate. Numeroase regiuni
periferice, vor ramâne insuficient conectate la reteaua de transport. Acestea vor suferi mai
mult, în mod disproportionat, din cauza congestiei si a costului ridicat al combustibilului,
dat fiind gradul ridicat de dependenta al acestora de un numar redus de axe rutiere cu
capacitate mica.

2.3. Factori de influenta locali si regionali ai cartierelor

1. Dupa natura social-economica:

a) factori economici - veniturile populatiei si modificarile acestora; preturile si
modificarile acestora; preturile si tarifele; oferta turistica;
b) factori tehnici - performantele mijloacelor de transport; tehnologiile în constructii;
parametrii tehnici ai instalatiilor si echipamentelor specifice etc.;
c) factori sociali - urbanizarea si timpul liber;
d) factori demografici - evolutia numerica a populatiei; modificarea duratei medii a
vietii; structura pe sexe, grupe de vârsta si socio-profesionala;

27
 e) factori psihologici, educativi si de civilizatie - nivelul de instruire; setea de cultura;
dorinta de cunoastere; caracterul individului; temperamentul; moda etc.;
f) factori organizatorici - formalitati la frontiere; facilitati sau prioritati în turismul
organizat; egimul vizelor; diversitatea aranjamentelor etc.

28
 2. Dupa durata în timp a actiunii lor:
a) factori de influenta permanenta - cresterea timpului liber; modificarea veniturilor;
miscarea naturala si migratorie a populatiei;
b) factori conjuncturali - crizele economice; dezechilibrele politice si convulsiile
sociale; confruntarile armate locale si regionale; catastrofe naturale, conditiile
meteorologice precare etc.
3. Dupa importanta în determinarea fenomenului turistic:
a) factori primari - oferta turistica; veniturile populatiei; timpul liber; miscarile
populatiei;
b) factori secundari - cooperarea internationala, facilitatile de viza sau alte masuri
organizatorice; varietatea serviciilor suplimentare s.a.
4. Dupa natura provenientei si sensul interventiei:
a) factori exogeni - sporul natural al populatiei (care sta la baza cresterii numarului
turistilor potentiali), cresterea veniturilor alocate pentru practicarea turismului; cresterea
gradului de urbanizare; mobilitatea sporita a populatiei, ca urmare a motorizarii s.a.
b) factori endogeni - varietatea continutului activitatii turistice, lansarea de noi si tot
mai sofisticate produse turistice; diversificarea gamei serviciilor turistice oferite; ridicarea
nivelului de pregatire a personalului din turism s.a.
5. Dupa profilul de marketing:
a) factori ai cererii turistice - veniturile populatiei; urbanizarea; timpul liber;
dinamica-evolutiei populatiei;
b) factori ai ofertei - diversitatea si calitatea serviciilor; costul prestatiilor; nivelul de
pregatire si structura fortei de munca etc.
În momentul de fata, România este pe punctul de a deveni o destinatie turistica
importanta, dar înainte de toate va trebui sa-si estompeze anumite minusuri care nu îi
confera o pozitie concurentiala pe piata internationala turistica. Aceasta s-a datorat unui
program de dezvoltare a turismului prost administrat, dar si datorita perioadei de recesiune
cu care România s-a confruntat dupa perioada comunismului. Iar fara o dezvoltare
sanatoasa a economiei românesti si a societatii, dar mai ales fara o privatizare a acestui
sector si fara un bun program de promovare a acesteia peste hotare, nu se poate spera ca
România sa devina o atractie importanta a turismului international.

2.4. Functii culturale ale cartierelor

29
 Functia culturala este exprimata de indicatori ai activitatilor tertiare si vizeaza
orasele culturale, uneori cu semnificatii religioase sau turistice.
Orasele universitare aveau în trecut functia asociata celei religioase, deoarece
învatamântul se desfasura în institutii religioase. în general, aceste orase sunt mici, situate
în afara marilor aglomeratii urbane, cladirile sunt grandioase, adevarate cetati universitare.
Functia universitara a depasit, în unele cazuri, granitele statelor: Iasi, Bucuresti, Timisoara.
În unele cazuri, functia culturala a fost dublata de cea economica. Alteori,
campusurile universitare formeaza adevarate cartiere în cadrul orasului sau sunt situate la
periferia oraselor mari.
Orasele-muzeu detin obiective valoroase de patrimoniu national sau universal
(muzee, catedrale, biserici, castele, constructii cu arhitectura veche): Sighisoara, Brasov,
Sibiu.
Orasele festivalurilor si congreselor - unele statiuni balneare sau climaterice
capata aceasta functie sezonier: Mamaia, Brasov.

30
 Capitolul 3.
Potentialul cultural de dezvoltare al orasului si cartierului

Prin studiul realizat in anul 2010 sub denumirea „Vitalitatea culturala a oraselor din
Romania 2010” realizat de catre Centrul de Cercetare si Consultanta in Domeniul Culturii
(CCCDC), institutie subordonata Ministerului Culturii este evidentiat indicile vitalitatii
culturale al oraselor romanesti.
Orase mici precum Sfantu Gheorghe, Targoviste sau Miercurea Ciuc (toate cu o
populatie sub 100.000 de locuitori) se situeaza in topul primelor 15 orase din tara, din
punct de vedere al indicelui vitalitatii culturale locale.
Pe primul loc intr-un top se situeaza Cluj-Napoca, cu un indice de vitalitate culturala
de 1,09, urmat de Sibiu, cu 0,88, Sfantu Gheorghe - 0,86, Timisoara - 0,84, Alba Iulia -
0,57, Iasi - 0,56, Bistrita - 0,52, Targoviste - 0,47, Miercurea Ciuc - 0,44, Tg. Mures - 0,36,
Constanta - 0,34, Oradea - 0,33, Craiova - 0,27, Piatra Neamt - 0,25, Brasov - 0,17.
Studiul a luat in considerare infrastructura culturala, resursele umane specializate,
cheltuielile bugetare pentru cultura, participarea la activitati culturale, economia creativa si
sectorul nonprofit.

3.1. Elemente de apreciat si elemente de imbunatatit

3.1.1. Analiza SWOT a sectorului cultural din municipiile Cluj, Sibiu, Bucuresti

A. Puncte tari
Municipiile Cluj, Sibiu si Bucuresti sunt unele dintre principalele centre culturale ale
ţării, date fiind:
• Existenţa unui număr mare de instituţii culturale care asigură o ofertă culturală
permanentă
 instituţii publice de cultură: Teatrul Naţional, Opera Română de Stat, Teatrul
Maghiar, Opera Maghiară de Stat, Teatrul de Păpuşi (cu secţii în limba
română şi maghiară, Filarmonica de Stat Transilvania, muzee - Muzeul
Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Naţional de
Istorie
 biblioteci: Biblioteca Central Universitară „Lucian Blaga”, cu un fond de peste
3.586.500 de cărţi, Biblioteca Academiei Române si filialele acesteia,

31
 Bibliotecile Judeţene, Biblioteca Centrului de Resurse pentru Diversitate
Etnoculturală (Biblioteca Soros), bibliotecile centrelor culturale străine
 centre culturale străine: Centrul Cultural Francez, Centrul Cultural al
Consiliului Britanic, Centrul Cultural American JF Kennedy, Centrul Cultural
German
• Existenţa unor instituţii de învăţământ superior în aproape toate domeniile artistice;
• Existenţa produselor culturale în mai multe limbi, care contribuie la diversificarea
ofertei culturale, dar şi accesul la alte culturi si un număr mare de creatori
B. Puncte slabe
 lipsa sediilor sau funcţionarea în sedii neadecvate a multor instituţii de cultură
şi organizaţii culturale independente;
 exploatarea neoptimizată a spaţiilor de cultură existente
 nivelul calitativ scăzut al ofertei culturale, valoarea redusă instructiv-educativă
a programelor culturale
 starea de degradare a anumitor edificii şi centre de cultură
 nerezolvarea situaţiei săpăturilor legate de vestigiile arheologice din centrul
oraşului
 instituţiile culturale şi de arte, muzeele sunt finanţate într-un procent prea
mare din bugetul local sau judeţean, ceea ce nu este sustenabil pe termen
lung
 lipsa unor măsuri de suport pentru tinerii creatori – ateliere şi spaţii de creaţie
şi repetiţie, spaţii de difuzare/expunere, fonduri pentru producţie, turnee şi
mobilitate, resurse de documentare specializate şi actualizate
 lipsa interesului publicului larg pentru cultură: audienţa redusă pentru
evenimentele culturale, în raport cu dimensiunile oraşului; brusca scădere a
audienţei evenimentelor culturale în timpul vacanţelor universitare
demonstrează că marea parte a publicului o constituie studenţii
 lipsa programelor de educare şi dezvoltare a publicului atât din programele
instituţiilor culturale, cât şi din cele ale organizaţiilor
 nivelul redus de relaţionare dintre mediul artistic şi contextul social (lipsa unor
acţiuni care să demonstreze impactul social al actului cultural)
 lipsa sincronizării dintre producţiile artistice locale şi trendurile la nivel
internaţional
 lipsa iniţiativelor de cercetare şi dezvoltare în domeniile culturii

32
  nivelul redus de sprijinire a actului cultural din resurse locale – buget local,
comunitatea locală de afaceri etc.
C. Oportunităţi
 integrarea europeană şi rolul pe care cultura îl are în definirea identităţii locale
şi naţionale în acest context
 existenţa unui mare număr de instituţii culturale şi iniţiative culturale
independente
 existenţa unui număr mare de universităţi care oferă cadrul unei dezvoltări
culturale mai dinamice decât în alte zone ale ţării (un număr mare de creatori,
public potenţial pentru evenimentele culturale, existenţa specialiştilor din
diferite domenii – artă, ştiinţă, tehnologie – creează perspectiva unor abordări
interdisciplinare care să transforme Clujul într-un centru al inovaţiei)
 existenţa unor instituţii de învăţământ superior în aproape toate domeniile
artistice
 multiculturalismul oraşului (prezenţa mai multor culturi aparţinând diferitelor
grupuri etnice şi religioase, diversitate lingvistică)
 potenţialul de dezvoltare locală a industriilor creative (publicitate, editarea de
carte, producţie de film, industria muzicală, moda, arhitectura etc)
 potenţial de dezvoltare a turismului cultural
 existenţa unor parteneriate internaţionale – oraşe înfrăţite, parteneriate
instituţionale etc – care pot fi fructificate pentru promovarea culturii locale în
străinătate şi pentru aducerea la Cluj a unor evenimente artistice
internaţionale de calitate.
D. Ameninţări
 lipsa sediilor sau funcţionarea în sedii neadecvate a multor instituţii de cultură
periclitează calitatea actului artistic;
 exodul masiv al creatorilor – actori, regizori, scriitori, artişti vizuali, muzicieni,
curatori, ritici - spre Bucureşti şi străinătate;
 accentuarea deteriorării clădirilor de patrimoniu
 competenţele reduse în domeniul managementului cultural ale operatorilor
culturali
 lipsa spaţiilor pentru activităţile sectorului cultural independent;
 lipsa resurselor pentru încurajarea tinerilor creatori – ateliere şi spaţii de
creaţie şi repetiţie, spaţii de difuzare/expunere, fonduri pentru producţie,
turnee şi mobilitate, resurse de documentare specializate şi actualizate

33
 lipsa programelor de educare şi dezvoltare a publicului menţin o mare
distanţă între public şi produsul cultural, ameninţarea pe termen lung fiind
aceea de a pierde publicul
 focalizarea exclusivă asupra culturii „instituţionalizate”, care consumă bugete
foarte mari şi oferă producţii culturale atrăgătoare pentru un public tot mai
redus
 lipsa sincronizării dintre producţiile artistice locale şi trendurile la nivel
internaţional
 lipsa iniţiativelor de cercetare şi dezvoltare în domeniile culturii care
determină tocmai această ofertă culturală anacronică
 nivelul redus de sprijinire a actului cultural din resurse locale – buget local,
comunitatea locală de afaceri etc.

34
 3.1.2. Identificarea problemelor strategice

a) Nevoia unor spaţii adecvate pentru activitatea instituţiilor şi organizaţiilor

culturale 4
b) Nevoia de dinamizare a vieţii culturale clujene: creşterea calităţii ofertei
culturale şi a cererii produsului cultural
c) Nevoia de creştere a sustenabilităţii instituţiilor culturale
d) Nevoia dezvoltării parteneriatului între operatorii culturali, mediul de afaceri,
mediul academic şi administraţia publică locală

3.1.3. Măsuri de rezolvare a problemelor strategice

Viziune: Consolidarea şi dezvoltarea calitativă a actului cultural astfel încât oraşele

să fie recunoscute pe plan regional şi naţional ca si comunitati care preţuiesc, sprijină şi
dezvoltă cultura şi artele şi are un aport cultural valoros pe plan naţional şi internaţional.
1. Construirea de complexe cultural-artistice şi de conferinţe care să găzduiască
evenimente culturale, în care să-şi desfăşoare activitatea operatorii culturali care în prezent
nu au sediu (Filarmonica din Cluj, organizaţiile culturale independente) şi care să ofere
spaţiu de creaţie şi expunere artiştilor. Aceste complexe îşi pot asigura parţial funcţionarea
prin mecanisme proprii de generare de venituri: găzduirea de conferinţe şi alte evenimente,
activităţi comerciale (cafenea, restaurant, hotel).
2. Inventarierea spaţiilor publice aflate în exploatarea unor instituţii, companii, ONG-
uri etc, evaluarea activităţii din aceste spaţii şi realocarea spaţiilor folosite necorespunzător
sau subutilizate pentru ONG-uri (nu doar pentru cele culturale), pe baza planului de
acţiune propus de fiecare organizaţie
3. Dezvoltarea de parteneriate între instituţiile publice de cultură şi sectorul cultural
independent şi deschiderea spaţiilor acestor instituţii şi pentru evenimente ale artiştilor şi
grupurilor de creatori independenţi
4. Inventarierea spaţiilor industriale şi semi-industriale centrale şi semicentrale
neutilizate din domeniul public (centrale termice dezafectate, ateliere, hale etc) şi utilizarea
lor pentru activităţi culturale. Posibile soluţii pentru reparaţii şi reamenajarea spaţiilor ar fi:
- Oferirea spaţiilor unor organizaţii pe termen lung (ex. 10 ani) şi investirea în
reamenajarea spaţiilor într-o oarecare măsură din fonduri publice, cea mai mare parte a
fondurilor urmând să fie atrasă de organizaţia beneficiară;

35
 - Oferirea spre exploatare a acestor spaţii unor parteneriate între companii şi
organizaţii culturale, compania realizând investiţia în spaţiu şi utilizând o parte a acestuia
în scop comercial, iar organizaţia primind o altă parte a spaţiului pentru activităţile sale
5. Alocarea prin concurs a unor bugete de producţie pentru evenimente artistice
propuse atât de instituţii publice, cât şi de sectorul cultural independent.
6. Incurajarea şi sprijinirea dezvoltării profesionale a artiştilor şi lucrătorilor din
domeniul cultural - introducerea obligativităţii participării la cursuri de formare şi
specializare a operatorilor din instituţiile culturale publice; sprijinirea participării artiştilor şi
managerilor culturali la programe de formare.
7. Sprijinirea mobilităţii artiştilor şi a produsului cultural: prezentarea producţiilor
culturale locale în alte locaţii din ţară şi în străinătate, încurajarea prezenţei artiştilor clujeni
la festivaluri şi evenimente de anvergură la nivel internaţional, prezentarea în orasele
culturale a unor producţii artistice de calitate ale artiştilor din tara din alte ţări.
8. Măsuri pentru dinamizarea vieţii culturale a oraşului pe timp de vară:
- încurajarea realizării de evenimente culturale în spaţiul public (pe stradă, în
parcuri, pieţe) concerte rock, jazz, jocuri populare, spectacole de dans, spectacole de
divertisment, teatru, recitaluri de poezie etc.;
- încurajarea festivalurilor (de stradă) estivale;
- dezvoltarea de programe educaţionale şi culturale pentru copii şi tineri pentru
perioada vacanţei: ateliere de ceramică, fotografie, film, poezie, webdesign etc (programul
poate fi constituit din mai multe ateliere, găzduite de diverse instituţii şi organizaţii, însă
reunite, promovate şi sprijinite în cadrul unui program unic pentru o mai mare coerenţă);
9. Promovarea spectacolelor realizate de către absolvenţii instituţiilor de învăţământ
din cultură si informarea populaţiei despre „serviciile culturale” existente;
10. Interzicerea afişării bannerelor publicitare pe clădiri vechi cu valoare istorică şi
culturală;
11. Organizarea unor „Zile Culturale” (teatru, film, operă, pictură etc)
12. Plăcuţe bilingve (Romană - Engleză) de identificare pe toate clădirile istorice;
13. Condiţionarea cuantumului finanţării din bugetul public a instituţiilor culturale de
nivelul fondurilor atrase din alte surse – programe de finanţare, vânzare de bilete, activităţi
generatoare de venituri
14. Sprijinirea de proiecte culturale din bugetul Consiliului Local pe baza unor
proceduri transparente şi competitive (fie prin înfiinţarea unui program de finanţare a
proiectelor culturale, fie în cadrul programului general de finanţare de la bugetul local, în

36
fiecare caz însă selecţia făcându-se pe baza listei de priorităţi identificate pentru
dezvoltarea culturală la nivel local);
15. Incurajarea promovării de către mediul de afaceri a actului cultural;
16. Incurajarea de parteneriate între instituţiile cultural-artistice şi firmele private cu
dezvoltarea parteneriatului dintre sectorul cultural şi mass-media locală pentru o mai bună
promovare în presă a evenimentelor culturale şi a materialelor cu conţinut cultural;
17. Iniţierea de parteneriate cu mediul academic în vederea dezvoltării de studii şi
proiecte de cercetare în domeniul cultural
18. Organizarea unor întâlniri care să promoveze colaborarea dintre operatorii
culturali, mass-media şi mediul de afaceri, organizarea unor evenimente prin care să fie
recunoscute participarea şi sprijinul acestor actori la dezvoltarea culturală;
19. Incurajarea dezvoltării industriilor creative ca important factor de dezvoltare
economică (ritmul de creştere economică în cazul industriilor creative este de 5 ori mai
mare decât media restului sectoarelor economice)

3.1.4. Analiza cost-beneficii

Parte a obiectivelor, în special a celor pe termen scurt, pot fi puse în practică cu

eforturi financiare minime, prin fonduri de la bugetul local, dar mai ales prin dezvoltarea de
parteneriate între diferiţii factori interesaţi
Pentru realizarea măsurilor care necesită cheltuieli mari vor fi făcute eforturi de
atragere de fonduri

3.1.5. Mecanisme de evaluare şi revizuire a strategiei

- In scopul evaluarii strategiilor de dezvoltare culturala se poate infiinţa un consiliu

consultativ în domeniul cultural care să asigure revizuirea anuală a obiectivelor
pe termen scurt şi oportunitatea redefinirii obiectivelor pe termen lung.
- Organizarea unor dezbateri publice (cel puţin o dată pe an) pentru prezentarea
nivelului de îndeplinire a măsurilor strategiei şi identificarea de noi priorităţi;
- Publicarea de rapoarte anuale ale progresului în implementarea strategiei

37
 3.2. Stiluri definitorii si amestecuri de stiluri

În Ţara Românească începuturile arhitecturii se identifică prin prealuarae unor

tehnici de construcţie și a unor tipuri planimetrice de provenienţă bizantină. Existenţa la
Niculiţel a unei bazilici bizantine, cu faţadele decorate cu înalte arcaturi (secolul XII-XIII) a
contribuit la precizarea raporturilor artistice cu Bizanţul în epoca de cristalizare a Ţării
Românești. Cele mai vechi monumente păstrate datează din secolul al XIV-lea, din
perioada primilor Basarabi, când au fost dezvoltate curţile domnești de la Câmpulung și
Curtea de Argeș. În acea perioadă au fost ridicate cetăţile de refugiu și de pază de la
Poenari, Cetăţeni și Rucăr.
În Transilvania și Banat începuturile unei arhitecturi de tip feudal datează încă din
secolele X-XI, concretizate în cetăţile de la Biharia și Satu Mare, precum și cele de la
Cenad, Cluj și Făgăraș. La sfârșitul secolului al XI-lea a fost construită la Alba Iulia o primă
catedrală, sub forma unei bazilici romanice cu trei nave.
Cele mai vechi biserici păstrate din acea epocă sunt Bazilica de piatră de la
Cisnădioara, precum și bazilicile de la Cisnădie, Ocna Sibiulu sau Chirpăr, toate de factură
romanică.
Cea mai mare parte a lucrărilor de sculptură și de arhitectură realizate în perioada
medievală timpurie au fost executate în stilul moștenit din Roma antică. Pe teritoriul
României primul monument romanic atestat cert este Catedrala Sf. Mihail din Alba Iulia, la
sfârșitul secolului XI. În zona Sibiului există de asemenea o serie de bazilici cu trei nave,
de inspiraţie renană - Cisnădioara, Cisnădie, Gușteriţa, Noul Săsesc. În nordul Transilvaniei
principalele monumente romanice sunt inspirate din șantierul benedictin de la
Pannonhalma, tot din categoria bazilicilor cu trei nave -
Acâș, Herina.
Stilul romanic este arta caracteristică spaţiului
european occidental din secolele XI-XIII, arhitectura fiind
principala formă de expresie. Stilul romanic a păstrat formele
de tradiţie romană, în care a integrat elemente carolingiene
și bizantine. Bisericile romanice sunt de tip bazilical,
caracteristice fiind zidurile masive, absidele semicirculare,
deschiderile în general mici și ancadramentele cu arc
semicircular.
Arhitectura barocă

38
 Arhitectura barocă este expresia arhitecturală specifică secolelor XVII - XVIII, fiind
derivată din renaștere și evoluînd apoi spre rococo, înainte ca neoclasicismul să îl
eclipseze aproape în totalitate. A mai cunoscut o renaștere târzie, la sfârșitul secolului al
XIX-lea în Banat, Transilvania și Rusia.

Exuberant ca stil, barocul a exprimat triumful statului

și al bisericii, dar și al burgheziei seculare. Formele convexe
și concave, iluziile optice, elipse intersectate în planuri care
erau de cele mai multe ori extensii ale tipului centralizat,
geometrii complicate și relaţii între volume de tipuri și mărimi
diferite, exagerare emfatică, culori îndrazneţe și multă
retorică arhitecturală și simbolică sunt caracteristicile stilului
baroc.

Artă brâncovenească
Denumirea de Stil brâncovenesc sau de artă
brâncovenească caracterizează stilul arhitectonic și artele
plastice în Ţara Românească în periioada lui Constantin
Brâncoveanu (1688-1714). Deoarece această epocă a
influenţat în mod hotărâtor evoluţiile de mai târziu, termenul
se folosește și pentru a descrie operele de artă din vremea
primilor Mavrocordaţi. Istoricii de artă caracterizează uneori
stilul prin analogie cu renașterea apuseană, datorită
structurilor sale clare, raţionaliste, dar exuberanţa lui decorativă permite și folosirea
termenului de Baroc brâncovenesc.
Stilul neobrâncovenesc
Arhitectura neobrâncovenească s-a propagat în
România de la sfârșitul secolului 19 și a continuat până către
cel de-al doilea război mondial. Reprezentanţii de seamă ai
acestei mișcări, precum Ion Mincu, au receptat formele
stilului brâncovenesc, pe care le-au adaptat în operele lor.
Stilul neobrâncovenesc reprezintă un amestec de
elemente răsăritene bizantine, ce conţin arcade scurte,
coloanele mici și groase, și motive arhitecturale și

39
etnografice ţărănești locale, dar și anumite modele de artă otomană, la care se adaugă și
teme de renaștere italiană târzie, preluate din arhitectura palatelor construite pentru
domnitorul Constantin Brâncoveanu de către arhitecţi italieni.

Capitolul 4.
Concluzii si propuneri privind rolul cultural al oraselor si cartierelor
nationale

Potenţialul cultural urban cuprinde în primul rând obiective ale patrimoniului imobil,
de factură laică şi religioasă, dar şi bunuri arheologice, istorico-documentare, artistice,
etnografice, ştiinţifice şi tehnice, cele care compun patrimoniul cultural mobil. Prezente în
toate oraşele Transilvaniei, acestea sunt deosebit de numeroase, dar insuficient puse în
lumină, în ciuda importanței lor.
Farmecul fiecărui oraș se regăsește în atributele cadrului natural, în trecutul istoric,
în arhitectură, în comorile artei și științei ocrotite de muzee, dar și în legende și povestiri, în
credința, în ocupațiile și în felul de a fi al locuitorilor.
Supranumite „cetăţi ale culturii”, oraşele Depresiunii Transilvaniei, in speta Clujul si
Sibiul oferă publicului o gamă variată de evenimente culturale, potrivite tuturor vârstelor și
așteptărilor. Fiind vizate toate ramurile culturii, se realizează și acoperirea relativ uniformă a
anului calendaristic.
Deși marcate în mod esențial de un amplu cortegiu de personalități din toate
domeniile artei și științei, dar și din spațiul eclesial, orașele se apleacă prea puțin asupra
vieții și activității lor, fapt îngrijorător, inclusiv din perspectivă turistică. Ignorarea lor produce
golirea de sens a importanței obiectivelor culturale.
Apartenența la o anumită etapă istorică sau la un anumit curent din arhitectură este
doar o latură a valorii fiecărui obiectiv.
Promovarea potențialului cultural, izvorâtă din preocuparea generală pentru
atragerea turiștilor, atât la nivel național, cât și internațional, a cunoscut în ultimii ani unele
salturi notabile, prin creșterea numărului de canale de difuzarea a informației, a
modalităților de promovare și a mijloacelor folosite. Materialele publicitare sunt la rândul lor
tot mai numeroase și de calitate grafică bună.
40
 Dezvoltarea durabilă a oraşelor, privită din punct de vedere turistic, impune
aprofundarea cercetării patrimoniului cultural, adăugarea unor studii atente de marketing şi
redefinirea publicităţii culturale, ca principal mijloc de popularizare. Esenţial în tot acest
demers este să reuşim să vedem oraşul ca întreg. Doar atunci vom putea crea brand-uri de
calitate, care corespunzând realităţii, să fie mai mult decât o faţadă. Reliefarea detaliilor
este importantă tocmai pentru că înnobilează ansamblul, conferind simultan specificitate,
dar nu presupune tratarea disparată a părţilor componente.
Valorificarea patrimoniului cultural al orașelor in special cele din Depresiunea
Transilvaniei si Bucurestiul trebuie să se bazeze pe cunoașterea aprofundată a realităților
spațiului geografic, a caracteristicilor mediului natural și antropic, a avantajelor de care
fiecare oraș dispune. Construirea și aplicarea strategiilor de dezvoltare necesită atât
antrenarea în cadrul acestui proces a unor echipe de specialiști din toate domeniile de
cercetare, dar și implicarea activă a autorităților și a comunității locale.
Printre imperativele prezentului se află:
 definirea şi articularea unei viziuni unitare a centrelor urbane, idiferent de
mărimea lor;
 crearea unei imagini şi a unei identităţi proprii fiecărui oraș;
 crearea unor structuri stabile care să asigure un management eficient și
corect al fondurilor europene;
 dezvoltarea investiţiilor în domenii în care există tradiţie locală, dar și
identificarea altora noi;
 alcătuirea și aplicarea unor programe de coeziune economică şi socială;
 aplicarea unor programe de cooperare care să asigure transferul de
cunoștințe și abilități;
 utilizarea surselor de inovare specifice fiecărui areal geografic;
 creşterea iniţiativei tuturor celor implicați în turism;
 flexibilizarea structurilor politice și administrative;
 îmbunătățirea comunicării între instituțiile culturale.
Un alt aspect esențial este următorul: mediul universitar, favorabil construirii și
consolidării unei culturi vaste, susține extinderea orizonturilor intelectuale prin cultură.
Oraşele universitare de tradiţie permit împletirea variatelor interese profesionale și
personale. Implicarea studenților în viața culturală se desfășoară astăzi la un nivel mediu,
fiind necesară impulsionarea și dinamizarea spectrului activităților, precum și antrenarea
populației tinere în crearea, susținerea și mediatizarea evenimentelor culturale.

41
 Prioritățile dezvoltării culturale în orașele si cartierele nationale includ articularea și
respectarea unui sistem unitar de valori, valorificarea spațiului rural adiacent, reabilitarea
centrelor istorice și ”reciclarea” ruinelor industriale, rezolvarea problemelor de mediu și
trafic urban, crearea unei baze de date complete, corecte și accesibile referitoare la
potențialul turistic cultural, evidențierea adecvată a elementelor de atractivitate ale
spațiului urban, crearea și amplificarea unor trasee/circuite de valorificare a acestuia.

42
 Bibliografie

1. ABRAHAM DOREL – “Introducere în sociologia urbana”, Ed. Stiintifica, Bucuresti,

1995;
2. ARENDT HANNAH – “Originile totalitarismului”, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1994;
3. BELDIMAN ALEXANDRU – “Refacerea tesutului urban în “Secolul 20” –
“Bucurestiul”, nr. 4-6, 1997;
4. CANTACUZINO SERBAN – “Doua orase distincte” în “Secolul 20” nr. 46/97,
Bucuresti;
5. CELAC MARIANA – “Pe latura dinspre Dâmbovita a curtilor Casei Poporului" în
“Secolul 20 – Bucurestiul” nr. 46/97, Bucuresti;
6. CELAC MARIANA - “O analiza comparata a limbajului totalitar în arhitectura” în
“Miturile comunismului românesc”, Ed. Universitatii, Bucuresti, 1995;
7. IOAN AUGUSTIN – “Dupa Armanghedon – O cercetare duala a arhitecturii noului
centru civic” în “Secolul 20 – Bucurestiul” nr. 46/1997, Bucuresti;
8. IVANOV CATIUSA, “Cum ar putea arata Bucurestiul – Centru cultural si sala de
spectacole la Hanul Gabroveni”;
9. LEAHU GHEORGHE ,1984, „Vechiul centru al Bucurestilor-propuneri de resturare”,
revista „Arhitectura” nr.1;
10. OLTEANU TOMA - „Revitalizarea zonelor comerciale traditionale-teza de doctorat”,
Institutul de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu, Bucuresti, 1998;
11. http://www.brukenthalmuseum.ro/pdf/raport%202010.site.pdf
12. http://www.brukenthalmuseum.ro/breviar/index.html
13. http://www.cjcluj.ro/turism
14. http://www.cttours.ro/hystoric_transylvania_and_vallachia_tour.htm
15. http://europa.eu/about-eu/member-countries/countries/member-
states/romania/index_ro.htm
16. http://www.romaniatourism.com/world-heritage-sites.html
17. http://whc.unesco.org/archive/convention-en.pdf
18. http://www.mdrt.ro
19. http://www.revista22.ro
20. http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/turism/drumul-vinului-in-inima-transilvaniei-
79220.html
21. http://www.unesco.org/new/en/culture/themes/cultural-diversity/2005-
convention/theconvention

43
44
 ANEXE

Anexa nr. 1: Cartierul Gusterita (Sibiu) vazut de langa monumentul de pe Dealul

Gusteritei
Sursa: www.sibiul.ro (accesat la 25.03.2013)

Anexa nr. 2: Cartierul Mãnãstur (Cluj) – vedere de ansamblu

Sursa: www.ziuadecj.realitatea.net (accesat la 26.03.2013)

45
 Anexa nr. 3: Cartierul Centrul Civic (Bucuresti) – vedere de ansamblu
Sursa: http://www.inyourpocket.com/romania/bucharest/sightseeing/centrucivic/Civic-Centre_14799v
(accesat la 10.04.2013)

46