DEZBATERI PRIVIND URBANISMUL

Societatea industriala este urbana. Orasul reprezinta orizontul sau. Ea produce metropole¹,conurbatii²,orase
industriale,mari ansambluri de locuire. Si totusi,ea nu reuseste sa amenajeze aceste locuri. Societate urbana
poseda specialisti de implantare urbana. Cu toate acestea,pe masura ce apar,creatiile din domeniul
urbanismului sunt peste tot controversate,puse sub semnul intrebarii. De la cvandrantele(diedrele) Brasiliei
pana la patrulaterele orasului Sarcelles,de la forumul de la Chandigarh pana la noul forum al Boston-ului,de
la soselele care se desprind din orasul San Francisco pana la autostrazile care spinteca orasul
Bruxelles,regasim aceeasi insatisfactie si aceeasi ingrijorare. Amploarea acestei probleme este atestata de
literatura abundenta care o suscita de douazeci de ani³.
Aceasta carte nu isi propune sa aduca o contributie suplimentara la critica faptelor;nu este vorba
de o noua denuntare,printre multe altele,a monotoniei arhitecturale a oraselor noi sau a segregarii sociale
care le domina. Noi am dorit sa cautam insasi semnificatia faptelor,actiunilor,sa punem in evidenta
motivele erorilor comise,radacinile(bazele) incertitudinilor si nesigurantelor care ravasesc astazi intreaga
noua conceptie de amenajare urbana.Analiza si critica noastra conduc deci la ideile care au furnizat bazele
urbanismului.
Insasi acest termen trebuie sa fie in primul rand definit,caci este plin de ambiguitate. Anexat la
limbajul curent ,el desemneaza deasemenea lucrarile de inginerie civila ale planurilor oraselor si formelor
urbane caracteristice acestei epoci. De fapt,cuvantul “urbanism” este recent. G. Bardet face sa renasca
creatia sa in 1910.

1. Metropola exista din antichitate;daca nu Ninive si Babylon,cel putin Roma si Alexandria puneau
pentru locuitorii lor cateva din problemele cu care ne confruntam noi astazi (cf. J. Carcopino,La vie
quotidienne à Rome,Hachette,Paris 1939)Insa metropola era o exceptie,un caz extraordinar;putem in
mod contrar desemna secolulXX drept era metropolelor.Acestea ating un numar de locuitori in fata
caruia se retrage pana si imaginatia spiritelor cele mai indraznete.David Hume,nefind unul din cei mai
aventurosi,in eseul On the Populousness of Ancient Nations,estima ca “dupa experienta timpurilor
trecute si prezente,gasim un fel de imposibilitate conform careia nici un oras nu se va putea dezvolta
peste 700 000 de locuitori”.Singurul,in epoca sa,William Petty se apropia de realitate cand in 1686,fixa
drept cinci milioane cifra limita a populatiei viitoare a Londrei.In 1889,Jules Verne pervedea orase cu
zeci de milioane de locuitori,dar numai pentru 2889.
2. Termenul a fost creat de Patrick Geddes pentru a desemna aglomerarile urbane care ocupau o intrega
regiune,sub influenta atractiva a unui mare oras.In Cities in Evolution (1915),el indica (pg. 54) ca “este
necesar un nume pentru a desemna aceste regiuni urbane,aceste agregate cu alura de oras”,si adauga:
“De ce sa nu utilizam conurbatia ca o expresie a acestui nou mod de grupare a populatiei ?”.El
imprumuta acest neologism pentru a desemna marea Londra,si regiunile care o inconjurau,ca de
exemplu Manchester si Birmingham.
3. Exista o idee despre aceasta abundenta care se raporta la doua repere bibliografice: Villes
nouvelles,éléments d’une bibliografie annotée reunite de J. Viet (Rapports et documents des scieces
sociales,n° 12, U.N.E.S.C.O.,Paris 1960),care a cunoscut mai mult de sase sute de titrari,tarile
socialiste furnizand o contributie importanta;si Urban Sociology:A Bibliography,publicata la sfarsitul
anului 1963 de R. Gutman,profesor la Urban Studies Center al Universitatii de stat din Rutgers.In
aceasta bibliografie,autorul isi propune sa arate un “un numar crescand de urbanisti profesionisti
(planners),in loc sa se concentreze pe transformarile si controlul mediului psihic,pe atractia prezenta
de modelare a structurilor sociale si culturale ale oraselor.
4. Dupa G. Bardet (L’urbanisme,P.U.F.,Paris1959) cuvantul urbanism a aparut pentru prima data in 1910
in Bulletin de la Société géographigue de Neufchatel,sub indrumarea lui P. Clarget.Societatea franceza
aarhitectilor-urbanisti a fost fondata in 1914 sub conducerea lui Eugène Hénard.Institutul de urbanism
al Universitatii din Paris a fost creat in 1924.Urbanismul a fost predat la Scoala de arte frumoase abia
din1953,de A. Gutton,si doar “in cadrul teoriei arhitecturii”.Cursul predat de A. Gutton a devenit
volumul VI al Conversations sur l’architecture,sub titlul L’urbanisme au service de l’homme,Vincent
Fréal,Paris 1962..
Dictionarul Larousse il defineste drept “stiinta si teorie a institutiei publice umane”.Acest neologism
corespunde cu aparitia unei noi realitati:catre sfarsitul secolului XX,expansiunea societatii industriale a dat
nastere unei discipline care se distinge de artele urbane anterioare prin caracterul sau reflexiv si critic,si
prin pretentia sa stiintifica.Pe parcursul paginilor urmatoare, “urbanismul”va fi dezvoltat exclusiv in
aceasta acceptie originala.
Urbanismul nu pune in discutie necesitatea solutiilor pe care le preconizeaza. El pretinde o
universalitate stiintifica : doar termenii unuia din reprezentantii sai, Corbusier , il revendica drept
“un punct de vedere adevarat”. Insa criticile adresate creatiilor urbanistice sunt in mod egal in numele
dreptatii. Catre ce tinde aceasta infruntare de adevaruri partiale si antagoniste? Care sunt paradigmele ,
judecatile de valoare,pasiunile si miturile care releva sau disimuleaza teoriile urbanistilor si pozitiile-contra
ale criticilor lor?
Noi am incercat sa dezvaluim sensul explicit sau ascuns al unora si al altora.Pentru aceasta in loc
sa plecam direct de la controversele cele mai recente,am facut apel la istoria acestor idei.Urbanismul vrea
sa rezolve o problema (amenajarea societatii masiniste),pusa mult inaintea aparitiei sale,inca din primele
decade ale secolului XIX,intr-un moment in care societatea industriala incepea sa ia cunostinta de sine si
sa-si puna in discutie realizarile.Studiul primelor raspusuri date la aceasta intrebare trebuie sa lamureasca
pozitiile care au urmarit si au destainuit,in puritatea lor,cele cateva motive fundamentale drept sedimente
ale limbajului,rationalizarile inconstientului si siretlicurile istoriei fiind prin urmare tainuite.
Am interogat deci ganditorii care,de-a lungul secolului XIX,de la Owen si Carlyle la Ruskin si
Morris,de la Fourier si Cabet la Proudhon,Marx si Engels;sunt ganduri asupra problemei orasului,fara sa
uitam deasemenea de o anumita disociere a interogatiilor asupra structurii si semnificatiei raportului
social.Am grupat totalitatea reflectiilor si pozitiilor lor sub conceptul de “pre-urbanism”.
Acest la recurs la istorie trebuie sa permita constituirea unui cadru de referinta de plecare ,din care
sa reiasa sensul real al urbanismului ,sub diversele sale formulari si formule,si care sa situeze problemele
actuale ale amenajarii urbane.Cu toate acestea aceasta metoda nu trebuie sa prezinte confuzii.In paginile
care urmeaza ,nu vom gasi o istorie¹ a urbanismului sau a ideilor relative de amenajare urbana,ci o tentativa
de interpretare.

I. PRE-URBANISMUL

A. GENEZA : CRITICA ORASULUI INDUSTRIAL

Pentru a situa conditiile care se pun,in secolul XIX,problemele de amenajare urbana,sa ne amintim pe
scurt cateva fapte.
Din punct de vedere cantitativ,revolutia industriala este aproape in intregime urmata de o
impresionanta crestere demografica in cadrul oraselor,de o conducere a ruralului catre o dezvoltare urbana
fara precedent.Aparitia si importanta acestui fenomen urmareste ordinea si nivelul de industrializare al
tarilor.Marea Britanie este prima scena a acestei miscari,sensibila dupa recensamantul din 1801;
Europa,Franta si Germania au ca punct de plecare anul 1830.
Cifrele sunt semnificative. Londra,de exemplu,trece de la 864 845 locuitori in1801 la 1 873 676 in
1841 si 4 232 118 in 1891: in mai putin de un secol populatia sa s-a marit de cinci ori.Paralel ,numarul
oraselor engleze cu mai mult de o suta de mii de locuitori trece de la doi la treizeci,intre 1800 si 1895².
Din punct de vedere structural,in vechile orase ale Europei,transformarea mijloacelor de productie si
de transport,deasemenea si urgenta noilor functiuni urbane,contribuie la scoaterea la lumina a vechilor
planuri,adesea juxtapuse,ale orasului medieval si baroc.

1. Istoriile urbanismului sunt de altfel putin numeroase;ne referim la cea a lui Pierre Lavedan,care este o
autoritate in domeniu (Histoire de l’urbanisme,H. Laurens 1926-1952)
2. Pentru aceasi perioada numarul de orase peste o suta de mii de locuitori trece de la doi la douazeci si
opt in Germania si de la trei la douasprezece in Franta.In 1800,Statele-Unite nu aveau nici un oras
peste 100 000 de locuitori,insa in 1850,se gasesc sase,care totalizau 1 393 338 locuitori;si in
1890,poseda douazeci si opt cu o populatie de 9 697 960 locuitori.
Se creaza un nou ordin ,conform cu procesul traditional¹ de adaptare al orasului la societatea care-l
locuieste.In acest sens ,Haussmann,desi dorea sa adapteze Parisul la exigentele economice si sociale ale
celui de-al Doilea Imperiu,realizeaza in schimb o opera realista.Schimbarile intreprinse de el ,desi nu
privesc clasa muncitoare,socheaza estetii trecutului,deranjand micii burghezi expropriati,contrar
obiceiurilor,fiind de departe o solutie favorabila pentru conducatorii industriei si bancherilor,care
constituiau atunci unul din elementele cele mai active ale societatii.Este ceea ce spune Taine despre
dezvoltarea Marsiliei : “Un astfel de oras seamana cu oamenii sai de afaceri”.
Putem defini schematic aceasta noua ordine printr-un anume numar de caracteristici,de exemplu
prin rationalizarea cailor de comunicatie,cu realizarea de mari artere² si crearea de gari.Ca
urmare,specializarea cuprinde sectoare urbane (cartiere de afaceri ale noului centru,grupate in capitale in
jurul Bursei,noua Biserica;cartiere de locuinte periferice destinate privilegiatilor).S-au creat deasemenea
noi organisme urbane ,care prin gigantismul lor schimbau aspectul orasului : mari magazine (la Paris,Belle
Jardinière,1824,Bon Marché,1850),mari hoteluri,mari cafenele(cu 24 mese de biliard),imobile de raport.In
sfarsit,suburbanizarea ia o importanta crescanda : industria se implanteza la periferii,clasele mijlocii si
muncitoare se muta in suburbii,iar orasul inceteza a mai fi o entitate spatiala bine delimitata (in
1861,suburbile Londrei reprezentau 13% din aglomeratia totala,iar cea a Parisului, 24% in 1896)³.
Insa in timp ce orasul secolului XIX capata o infatisare proprie,el provoaca un nou demers,de
observatie si reflectie. El apare adesea ca un fenomen exterior indivizilor de care se preocupa.Acestia se
gasesc in fata lui precum in fata unui fapt din natura,nonfamiliar,extraordinar,strain. Studiul orasului in
delungul secolului XIX are doua aspecte diferite.
Intr-unul din cazuri,este descriptiv;se observa cu detasare faptele,incercam sa le ordonam dupa o
ratiune cantitativa.Statistica este inglobata in nou aparuta sociologie : se incearca chiar renuntarea la legile
de dezvoltare ale orasului. Levasseur si Legoyt sunt in Franta,precursorii,care mai tarziu vor inspira in
U.S.A. opera Adnei Ferrin Weber . Altii cauta in esenta sa inteleaga acest fenomen de urbanificare ,de a-l
situa intr-un sistem de cauze si efecte. Ei incearca sa se elibereze de anumite prejudecati,care in ciuda
efoturilor depuse,persista pana in zilele noastre,si care urmaresc doar repercusiunile din viata urbana ale
dezvoltarii psihice,nivelul mental si moralitatea locuitorilor .
Aceasta apropiere stiintifica si detasata,care este apanajul unor savanti,se opune spiritelor care se
loveau de realitatile marilor orase industriale.Pentru aceasta,informatia este destinata integrarii intr-un
cadrul unei polemici,observatia nu poate fi decat critica si normativa;marele oras se resimte ca un proces
patologic,ei creaza pentru a desemna metafora cancerului si a bolilor .

1. Aceasta reaparitie a structurilor vechi se regaseste de-a lungul istoriei,o data cu transformarile
economice ale societatii.
2. Mai putin din ratiuni politice,decat pentru intensificarea contactelor si accelerarea
transporturilor,devenite o necesitate cotidiana.
3. Cifrele sunt date de P. Meuriot : Des agglomérations de l’Europe contemporaine,Paris 1897,care
semnaleaza “cresterea din ce in ce mai mare a regiunilor suburbane” fara sa precizeze limitele
teritoriale alese pentru a defini suburbiile Londrei si Parisului.Cifrele trebuie privite cu rezerve;insa
miscarea demografica nu este contestabila;nu a incetat sa se accentueze.Astazi Parisul are patru
milioane de locuitori,iar suburbiile sale cinci milioane,daca il definim dupa Planul de amenajare si
organizare generala a regiunii pariziene (limitele coincid practic cu cele adoptate de Institutul national
de statistica.
4. Cf.Adna Ferrin Weber,The Growth of Cities in the Nineteenth Century (prima editie 1899; reeditata in
Studii Urbane,Cornell University Press,1963)
5. Termen propus de G. Bardet pentru a desemna fenomenul spontan al dezvoltarii urbane,in opozitie cu
expresia organizata care vrea sa fie urbanismul.
6. Alcoolismul si prostitutia sunt studiate in mod particular.Legoyt,inaintea altora,arata cu ajutorul
statisticilor ca prostituatele se recruteza in special din mediul rural,si ca alcoolismul este deasemenea
mai dezvoltat in special la sate decat la orase. El respinge in mod egal teoriile germane preocupate de
deteriorarea facultatilor intelectuale de catre marile orase.
7. Acestea sunt destinate unei cariere lungi.Pentru Corbusier,Parisul “este un cancer care se duce bine”.
Primele sunt inspirate de sentimente umanitare : fuctionarii municipali,oamenii Bisericii,deasemenea
medicii si igienistii, denunta ,in fapte si cifre,starea de deteriorare psihica si morala in care traia
proletariatul urban. Se publica o serie de articole in jurnale si reviste,in special in Anglia unde situatia
este mai acuta;sub influenta acestora ,in aceste tari,s-au enuntat celebrele Comisii regale de control a
igienei,ale caror realizari publicate sub forma de Rapoarte catre Parlament,furnizau un numar mare de
informatii despre marile orase ale acestei epoci si contribuie la crearea unei legislatii engleze de munca
si de habitat.
Un alt grup de polemisti este constituit din ganditori politici.Adesea informatiile lor sunt de o amploare
si o precizie remarcabila. Engels,in particular,poate fi considerat unul din fondatorii sociologiei urbane.
Daca il raportam la La situation de la classe laborieuse en Angleterre¹,constatam ca dincolo de
nelinistinile proprii , urmarite de-a lungul lunilor , in mahalalele din Londra , Edimbourg , Glasgow ,
Manchester, el utilizeaza sistematic si stiintific toate marturiile disponibile : rapoarte de politie,articole
din jurnale,lucrari straine,precum si rapoartele Comisiilor regale pe care Marx,la randul lui le va utiliza
douazeci de ani mai tarziu in Capitalul. In acest grup de ganditori politici,spiritele cele mai diverse si
chiar contrare,Matthew Arnold si Fourier,Proudhon si Carlyle,Engels si Ruskin,se intalnesc pentru a
denunta igiena psihica deplorabila din marile orase industriale : habitatul muncitoresc insalubru este
adesea comparat cu cocioabele,distante extenuante separa locul de munca si habitatul ( “jumatate din
muncitorii din Strand sunt obligati sa faca un drum de doua mile pentru a ajunge la ateliere” constata
Marx),constatand absenta de gradini publice din cartierele populare.Igiena morala este analizata in
mod egal : contastul intre cartierele de locuinte ale diferitelor clase sociale ajungand la
segregarea,uratenia si monotonia constructiilor “in cel mai mare numar”.
Critica acestora nu se poate detasa in nici un fel de critica globala a societatii industriale,iar viciile
urbane denuntate apar ca un rezultat al viciilor sociale,economice si politice.Polemica imprumuta
conceptile sale gandirii economice si filosofice de la sfarsitul secolului XVIII si inceputul secolului
XIX. Rousseau , Adam Smith , Hegel si-au adus o mare contributie. Industria si
industrialismul,democratia,rivalitatea dintre clase,dar de asemenea si profitul,exploatarea omului de
catre om,alienarea sunt,in primele decade ale secolului XIX,bazele gandirii lui Owen,Fourier sau
Carlyle²,in viziunea lor despre orasul contemporan.
Marx si Engels sunt singurele personalitati care releva cu atata luciditate dezavantajele orasului
industrialin ansamblul conditiilor economice si politice ale momentului;nu se marginesc doar la logica
analizei lor. Ei refuza sa considere aceste vicii ca un raspuns la noua ordine,al unei noi modalitati de
organizare a spatiului urban,promovat de revolutia industriala si de dezvoltarile economice capitaliste.
Ei reflecta la faptul ca disparitia unei ordini urbane determinate implica aparitia unei alte ordini.
A avansat,cu o stranie inconsecventa, conceptul de dezordine.Matthew Arnold isi intituleaza cartea
Cultura si anarhie. Fourier publica Anarhia industriala si stiintifica(1847).Alaturi de el,Considérant
declara : “Marile orase,si Parisul deasemenea,apar drept triste spectacole pentru oricine se gandeste la
anarhia sociala care traduce in relief,cu o urata fidelitate,aceste mormane imense,aceasta harababura de
locuinte”;cateva randuri mai departe el vorbind de “haosul arhitectural”. Pe scurt,distinctia nu este
facuta intre ordinea determinista si cea normativa.Fara indoiala aceasta confuzie provocata de
tendintele profunde,se regaseste un secol mai tarziu la Gropius care descrie “planless chaos”-ul New
York-ului si “chaotic disorganization of our towns³ ”; de asemenea si la Lewis Mumford care evoca,cu
privire la orasele secolului XIX,”non-planul non-orasului “.

1. Prima editie germana,Leipzig 1845.In aceasta lucrare,conditia proletariatului englez este privita ca
un “tip ideal” ,Marea Britanie fiind primul teatru al revolutiei industriale,dar si locul de nastere al
proletariatului urban.Printre sursele lui Engels,citam in mod special Journal of the Statistical
Society of London si Report to the Home Secretary from the Poor Law Commissioners on an
Enquiry into the Sanitary Condition of the Labouring Classes of Great Britain,prezentate
Parlamentului in 1842.
2. Cf. De exemplu Observations on the Effects of the Manufacturing System,unde Owen denunta
rolul alienant al muncilor industriale. Amintim in mod egal si analizele lui Fourier si obsesia sa
privind o “munca agreabila”.
3. The New Architecture and Bauhaus,Faber & Faber,Londra 1935,p. 108 si 110 a editiei nº 3.
4. L. Mumford,The culture of Cities,Harcourt,Brace&Cie,New York,1932,p. 183.
 B. DOUA MODELE

Ceea ce se cheama dezordine,are si o antiteza,ordine. Opunem aceastei pseudo-dezordini din orasul

industrial,propuneri de ordonare urbane,liber construite printr-o reflectie care se desfasoara in imaginar.
Fara a putea da o forma practica acestei puneri sub semnul intrebarii a societatii,reflectia se situeaza in
domeniul utopiei¹;ea se orienteaza dupa cele doua directii fundamentale ale timpului,trecutul si
viitorul,pentru a lua imaginea nostalgiei sau a progresului.Dintr-un ansamblu de filosofii politice si sociale
( Owen , Fourier , Considérant , Proudhon , Ruskin , Morris ) sau de veritabile utopii²
(Cabet,Richardson,Morris),se degajeaza cu un lux mai mare sau mai mic de detalii,doua tipuri de proiectii
spatiale,de imagini ale orasului viitorului,pe care noi le numim adesea “modele”. Prin acest termen ,
intelegem sublinierea valorii exemplare a constructiilor propuse si caracterul lor reproductibil.Intreaga
rezonanta structuralista trebuia sa fie izolata de intelesul acestui cuvant : aceste modele ale
“preurbanismului” nu sunt structuri abstracte,ci imagini monolitice,indisociabile de intregul detaliilor lor.

1.Modelul progresist²

Poate fi definit plecand de la opere complet diferite,Owen,Fourier,Richardson,Cabet,Proudhon³.

Toti acesti autori au in comun aceeasi conceptie asupra omului si a ratiunii,care sustine si
determina viziunea asupra orasului. Ei isi fondeaza discursul critic asupra marelui oras industrial pe
scandalul individului “alienat”,si propun ca obiectiv un om implinit,in numele unei conceptii a individului
uman ca tip,independent de toate contingentele si diferentele de loc si de timp,definite in nevoi-tip,stiintific
deductibile.Un anumit rationalism, stiinta si tehnica,trebuie sa permita rezolvarea problemelor produse de
relatia oamenilor cu lumea si cu ei insisi.Aceasta gandire optimista este orientata spre viitor,dominata de
ideea progresului.Revolutia industriala este evenimentul istoric cheie care va antrena transformarea umana
si va promova bunastarea.Aceste premize ideologice ne vor permite sa denumim drept progresist modelul
pe care acestea il inspira.
Pot fi deduse a priori “trasaturile omului-tip”. Considérant pune problema fara ambiguitate :
“Fiind dat omul cu nevoile sale,gusturile si inclinatiile sale native,trebuie determinate conditiile sistemului
constructiv care se potriveste cel mai bine naturii sale”. Se ajunge astfel la “solutia marii intrebari a
arhitectonicii umane,calculata pe baza exigentelor de organizare a omului,raspunzand tuturor nevoilor si
dorintelor umane,deduse din nevoile si dorintele matematic ajustate de convenientele primordiale a
constitutiei sale fizice ”.De altfel analiza rationala va permite determinarea unei ordini –tip susceptibila a
se aplica indiferent de grup uman,timp si loc.Putem recunoaste in aceasta ordine un anumit numar de
caracteristici.

1. Acest concept nu poate fi utilizat fara referire la opera capitala a lui K. Mannheim, Idéologie et
utopie(trad. Franc.,Marcel Rivière,Paris 1956).Contrar lui Marx,Mannheim a insistat asupra
caracterului activ al utopiei,fiind clara opozitia sa asupra statutului social si rolului dezintegrator. “Noi
consideram utopice toate ideile transcendente(si nu numai proiectia dorintelor),ele fiind un efect al
transformarii ordinii istorico-sociale existente”. Nu am putut aici sa reluam clasificarea formelor de
mentalitate utopica : modelul nostru progresist inglobeaza “ideea sa umanist-liberala” si o parte din a
sa “idee socialist-comunista”.De altfel modelul nostru culturalist nu este in intregime asimilabil “ideii
conservatoare” (W. Morris era socialist).
2. Secolul XIX a fost epoca de aur a utopiilor. Desi printre cele mai interesante,nu facem apel insa la
Looking backward a lui Edward Bellamy(1888),si nici la Un voyage à Terre Libre de Theodor
Hertzka(Viena 1893) : ambele sunt centrate exclusiv pe intrebarea juridica si economica care se pune
aici. Despre problema utopiilor,cf. J. O. Hertzeller,The History of Utopian Though,1926;R. Ruyer,
L’utopie des utopies;O. Riesman,Some Conversation on Community Plans of Utopia,in Yale Law
Journal,decembrie 1947.
3. Cadrul acestei opere ne va permite sa analizam raporturile preurbanismului progresist cu rationalismul
filosofiei luminilor.
4. Ultima versiune a acesteia realizata de G. H. Wells,A Modern Utopia,este traducerea franceza Une
Utopie moderne,Paris 1997.
5. V. Considerant,Description du phalanstère,a doua editie,Paris 1848.
 In primul rand,spatiul modelului progresist este larg deschis,taiat de vid si de verdeata,asfel
exprimandu-se exigenta de igiena.Nu putem sa ne exprimam mai clar decat Richardson,al carui proiect
privind Hygeia consta “intr-un oras avand cel mai slab posibil coeficient de mortalitate”.Verdeata ofera in
special un cadru pentru timpul liber,consacrat gradinaritului si intretinerii sistematice a organismului.
“Trebuie sa transformam Franta intr-o vasta gradina” spunea de asemenea Proudhon¹. Aerul,lumina si apa
trebuie sa fie in mod egal distribuite tuturor,aceasta fiind dupa Godin simbolul progresului.
In al doilea rand,spatiul urban este decupat conform unei analize a functiunilor umane. O clasificare
riguroasa amplaseaza in locuri distincte locuirea,munca,cultura si losirul.Fourier ajunge chiar sa localizeze
separat diversele tipuri de munca (industrial,comercial si agricol).
Aceasta logica functionalista trebuie sa se traduca printr-o dispunere simpla,care frapeaza imediat. In
sistemul si terminologia lui Fourier orasele celei de-a sasea perioade denumite “garantism” sunt ordonate
dupa “vizionarismul” (garantii acordate pasiunii senzitive a vederii),de unde “vom vedea tasnind principiul
intregului progres social)² ”.
Aceasta importanta acordata impresiei vizuale indica deasemenea rolul estetic al conceptiei ordinii
progresiste. Trebuie deasemenea subliniata austeritatea acestei estetici,in care logica si frumusetea
coincid.Orasul progresist contesta intreaga mostenire artistica a trecutului,pentru a se supune exclusiv
legilor unei geometrii “naturale”. Aranjamente noi,simple si rationale,inlocuiesc dispunerile si ornamentele
traditionale. Considérant nu gaseste insa termenii cei mai potriviti pentru a califica regretele sterile ale lui
Victor Hugo in fata disparitiei pitorescului Paris medieval.
In anumite cazuri,ordinea specifica a orasului progresist este exprimata cu o precizie de detaliu si o
rigiditate,care elimina aparitia de variante de adaptare ,plecand de la acelasi model.Astfel este de exemplu
cazul desenelor in care Fourier reprezinta orasul ideal,cu patru incinte,cai de circulatie minutios
proportionate,case cu aliniamente,dimensiuni si chiar acelasi tip de acoperire dinainte stabilite.
Edificiile sunt,precum ansamblurile urbane,prototipuri prestabilite,ele facand obiectul unei complete
analize functionale. Astfel Proudhon scria: “Am descoperit modelele de locuire,de habitatie.”Iar,Fourier isi
finaliza “falansterul”,model de locuire colectiva,modele de ateliere si tipuri de constructii rurale,la fel cum
Owen preconiza un tip de scoala,iar Richardson un tip de spital sau de baie(spalatorie) municipala.
Printre diversele tipuri de edificii,apartamentul standard ocupa in viziunea progresista un loc important
si privilegiat. Formulele sunt frapante: “Cunoasterea modului de organizare al unei comune… se compune
din cunoasterea modului de lucru(etc.) si,inainte de toate,a modului de constructie a locuintelor unde omul
va fi LOCALIZAT”,caci,sarcina arhitectului, “ nu este numai de a construi cocioaba proletarului, casa
burghezului,hotelul marchizului.Ci si palatul in care omul trebuie sa locuiasca.” Astfel vorbea
Considérant³. Iar Proudhon afirma: “ Primul lucru de care trebuie sa ne inrijim este habitarea .”Doua
formule diferite se degaja cu usurinta: solutia colectiva preconizata de Fourier si adeptii diverselor forme de
asociatie si cooperare,si solutia individuala a “casei mici,facuta dupa placul meu pe care o ocup singur, in
centrul unui mic loc ingradit,de o suta de ari,unde voi avea apa,umbra,peluza si liniste” preconizata de
Proudhon.Insa faptul esential este pozitia centrala a locuintei si conceptia acesteia pornind de la un
prototip:locuinta individuala a lui Richardson,cu acoperisul sau terasa destinat helioterapiei,bucataria-
laborator de la etaj si salile sale de apa ,continand aceasi valoare universala ca si falansterul.
Desi,in locul unei analize a elementelor,observam ca modelul progresist luat ca ansamblu,se
impotriveste orasului occidental traditional si centrului marilor orase industriale,si nu constituie o solutie
densa,masiva si mai mult sau mai putin organica,acesta propune totusi o stabilire clara,atomizata: in
majoritatea cazurilor,cartierele sau comunele,falangele,sunt nedefinit juxtapozabile,fara ca in totalitatea lor
sa ajunga la o entitate de natura diferita.Un spatiu liber preexista intre unitatile imprastiate,cu o abundenta
de spatiu verde si de goluri ce exclud o atmosfera proprie urbana.Conceptul clasic al orasului se
desfiinteaza in timp ce se apropie de cel al orasulu-sat in care vedem prea departe viitorul.

1. J. Proudhon,Du principe de l’art et de sa déstination sociale,Paris 1865.

2. Ch. Fourier,Des modifications à introduire dans l’architecture des villes,Paris 1845. In sistemul lui
Fourier, “ civilizatia” corespunde societatii contemporane.Fourier incearca sa promoveze suita
“garantismului” (societatea garantiilor),care trebuie sa preceada la randul sau perioadele superioare ale
“sociantismului” (a saptea perioada) si ale “harmonismului” (a opta perioada).
 In ciuda acestor dispozitii,destinate sa elibereze existenta cotidiana de o parte din tarele si
constrangerile marelui oras industrial,diferitele forme ale modelului progresist se prezinta ca niste sisteme
constrangatoare si represive. Constrangerea se exercita,la un prim nivel,prin rigiditatea unui cadru spatial
predeterminat;Fourier reglementeaza chiar si infrumusetarile orasului,aceste “ornamente obligate” care,sub
egida “comitetelor de gala” vor impodobi diferitele incinte incalcand licenta anarhica actuala. Intr-un al
doilea rand,ordinea spatiala ar trebui asigurata printr-o constrangere mai mult politica.Aceasta ia cateodata
forma “paternalismului”(la Owen sau Godin),alteori forma socialismului de stat(la Cabet¹),si in sfarsit la
Fourier devine un sistem de valori comunitare,ascetice si represive,care se ascund in spatele formulelor
amabile cu ajutorul carora se opun tehnocratismului despotic Saint-Simonian -apararea si grija
consumatorului.
Autoritarismul politic,care disimuleaza in toate aceste propozitii o terminologie democratica,urmareste
obiectivul comun,mai mult sau mai putin asumat,al randamentului maxim.Putem vedea aceasta la
Owen,care nu ezita sa-l compare,pentru rentabilitatea si comportamentul bun al instrumentelor
mecanice,cu “comportamentul bun al instrumentelor vii”. Este obsesia lui Fourier,care traduce in termeni
de randament avantajele “garantismului si ale “armoniei”,sub stadiile istorice precedente².

2. Modelul culturalist

Al doilea model se degaja din operele lui Ruskin si ale lui William Morris; le regasim inca la sfarsitul
secolului la Ebenezer Howard,parintele orasului-gradina³. Fapt remarcabil,acest model nu a avut nici un
reprezentant francez.Punctul sau critic de plecare nu a fost acela al situatiei individului,ci acela al
gruparilor umane, al orasului.In interiorul acestuia,individul nu este o unitate intervariabila precum in
modelul progresist; prin particularitatile si originalitatea sa proprie,fiecare membru al comunitatii
constituie in mod contrar un element de neinlocuit. Scandalul istoric de la care pleaca partizanii modelului
culturalist este disparitia vechii unitati organice a orasului,sub presiunea dezintegratoare a industrializarii.

1. Icaria lui Cabet are un regim particular autoritar.El a fost aplicat de Icar,dictator al carui model a fost
furnizat lui Cabet de Napoleon,dupa cum bine a aratat Kropotkine,iar apoi L. Mumford,intr-o opera de
tinerete,ale carei analize,uneori rapide,sunt foarte sugestive: The Story of Utopia,1922 (reeditata de
The Viking Press,New York 1962).
2. “Vedem ca stiintele noastre nu stiu niciuna sa ne indrume spre progresul real,spre societatea garantiilor
care sa remedieze civilizatiile sarace si sa ridice profitul de la jumatate in sus,dupa cum putem vedea
in aceasta lista de profite aplicata in Franta :

in PATRIARHAT a treia perioada 2 miliarde

in BARBARIE a patra --- 4 ---
in CIVILIZATIE a cincea --- 6 ---
in GARANTISM a sasea --- 9 ---
in SOCIANTISM a saptea --- 15 ---
in HARMONISM a opta --- 24 ---

(l’anarchie industrielle et scientifique,p. 48)

3. E.. Howard publica in 1898 Tomorrow,a doua editie purtand numele de Garden Cities of
Tomorrow,fiind tradusa in franceza in 1902,sub numele de Villes-Jardins de demain.Prin apartenentele
socialiste si caracterul sau utopic pe de o parte,prin repercusiunile imedate asupra creatiilor primelor
orase-gradina engleze pe de alta parte,aceasta opera constituie o veritabila legatura intre preurbanism si
urbanism.Noi am ales sa o tratam alaturi de urbanism.
 O mare parte din dezvoltarile studiilor istorice si arheoloice ,nascute odata cu romantismul,ne
furnizeaza imaginea nostalgica a ceea ce putem numi in termeni hegelieni “intregul” pierdut.In Franta
gasim acest tip de evocare in operele lui Victor Hugo si Michelet¹. Mai tarziu,La cité antique a lui Fustel de
Coulanges este in parte construita pe aceasta tema.Si totusi,descrierile literare a oraselor medievale sau
antice nu suscita in Franta nici o propunere de pre-urbanism.In Anglia ,cele ale lui Ruskin si Morris s-au
bazat pe o traditie de gandire care,dupa inceputul secolului,a analizat si criticat realizarile civilizatiei
industriale,comparandu-le cu cele ale trecutului.O serie de concepte au fost opuse: organic si
mecanic,calitativ si cantitativ,participativ si indiferent.Gasim aici originea faimoasei distinctii intre cultura
si civilizatie care va juca un rol foarte important in Germania,in filosofia istoriei si sociologia culturii.
Eseul lui Ruskin ,si respectiv Morris,au ca antecedent cartea lui Pugin:Contrasts or a parallel between
the Noble Edifices in the Middle Ages and Contrasting Buildins of the present Days showing the presents
decay of Taste,precum si Essais a lui Th. Carlyle.In 1829,acesta a opus in articolul sau Signs of the
Time,mecanicismul modern cu organicismul trecutului.Aceeasi termeni vor fi reluati mai tarziu de Matthew
Arnold pentru care “in lumea noastra moderna,intreaga civilizatie este,cu o treapta mai remarcabila decat
civilizatia Greciei sau a Romei,fiind mecanica si exterioara,si tinzand sa devina intotdeauna mai mult².”
Critica la care raspunde acest model este de departe nostalgica.Punctul de plecare dat de
preraphaelelism,intr-un caz particular al artelor plastice,este prima formulare si prima ilustratie³,solicitand
posibilitatea de a reinvia o etapa ideala trecuta,si cautand modul de intoarcere la formele acestui
trecut.Cheia de bolta ideologica a acestui model nu este conceptul de progres,ci cel de cultura.
“Falansterul lui Fourier si toate elementele acestui gen nu implica nimic altceva decat un refugiu din
fata celei mai mari saracii”,scria William Moris in Nouvelles de Nulle Part. Nu se poate exprima cu mai
multa brutalitate diferenta ideologica care opune cele doua modele; in cazul modelului culturalist,
suprematia cerintelor materiale se diminueaza in fata nevoilor spirituale. In consecinta, este usor de
prevazut faptul ca amenajarea spatiului urban se va face doar prin modalitati determinate mai putin riguros .
Totusi, pentru a se putea realiza intregul cultural, imaginat ca un organism in care fiecare detine un rol
original, orasul modelului culturalist trebuie sa prezinte un anume numar de determinari spatiale si
caracteristici materiale.
Spre deosebire de aglomeratia modelului progresist, acest oras este in primul rand bine inscris intre
limite precise. Ca fenomen cultural, trebuie sa formeze un contrast fara ambiguitati cu natura,pe care
incercam sa o conservam in starea sa cea mai salbatica: in Nouvelle, William Morris propune adevarate
“rezervatii” peisagiste. Orasul are dimensiuni modeste, inspirat din orasul medieval ,precum
Oxford,Rouen,Beuvais,Venetia,care i-au sedus pe Ruskin si Morris.Londra este redusa la ceea ce fusese
centrul sau,si la vechile aglomerari industriale care isi pierd periferiile.Astfel,populatia este
descentralizata,dispersata intr-o multiplicitate de puncte,si,in fiecare din acestea regrupata mai dens.
In interiorul orasului,nici o urma de geometrism. “Faceti un tur al monumentelor burgheze… table de
sah ,table de sah,intotdeauna table de sah,un desert de table de sah…Aceste table de sah nu sunt numai o
temnita pentru corp,ci si un mormant pentru suflet” scria Ruskin,intr-una din conferintele sale .Morris la
randul lui proslaveste neregularitatea si asimetria care sunt marcate de o ordine organica,putem spune
inspirata de puterea creatoare a vietii,expresia cea mai relevanta fiind inteligenta umana.Ordinea organica
integreaza aporturile succesive ale istoriei si tine cont de particularitatile sitului.
La Ruskin si la Morris,estetica joaca acelasi rol ca si igiena la Owen,Fourier si Richardson. “O parte
intreaga de caractere esentiale ale frumosului este subordonata expresiei energiei vitale a obiectelor
organice sau insumarii acestei energii a obiectelor in mod natural pasive sau neeficace.” Uratenia emanata
de societatea industriala este rezultatul unui proces letal,al unei dezintegrari in carente culturale.Aceasta nu
poate fi combatuta decat printr-o serie de masuri colective,printre care reintoarcerea la conceptia artei
inspirata de studiul Evului Mediu.“Daca arta ,in prezent bolnava,trebuie sa traiasca si nu sa moara,ea
1. Acesta in a sa Histoire de France(vol 3,1837)scria: “Forma Parisului nu este numai frumoasa,insa cu
adevarat organica”,anticipand astfel terminologia lui Sitte si mai ales a lui Wright.
2. Matthew Arnold,Culture and Anarchy(1869) p.10.
3. Ruskin si Morrissunt sunt legati de miscarea prerafaelita. Primul a influentat viitorii prerafaeliti prin a
sa Peintres modernes(1843),inainte de a scrie in 1853 Les préraphaélites.Cel de-al doilea a fost
puternic influentat de D. G. Rossetti pe care l-a cunoscut in 1856,dupa realizarea Preraphaelite
Brotherhood(1851).Prerafaelismul este el insusis legat de renasterea religioasa a Oxfordului si de
renasterea otica engleza.
4. J. Ruskin,Eloge du gothique,trad. Franceza,1910,a doua conferinta,p. 38.
trebuie de acum incolo sa vina de la oameni,sa fie destinata oamenilor si sa fie facuta de ei¹.” Aceasta arta ,
prin excelenta mijloc de exprimare a culturii,este legata de traditie si nu se poate dezvolta decat prin
intermediul unui artizanat.
In materie de constructie nu exista nici prototipuri,nici standarde.Fiecare cladire trebuie sa difere de
celelalte,exprimand prin aceasta specificitatea sa.Accentul se pune pe edificiile comunitare si culturale,in
detrimentul habitatului individual.Somptuozitatea si bogatia arhitecturala a unora contrasteaza cu
simplitatea altora.Astfel nu existau doua locuinte asemanatoare: “Ele pot sa semene prin stil si
modelare,insa nu si prin caractere sau prin ocupatia gazdelor lor”,preciza Ruskin².
Orasul modelului culturalist se opune orasului modelului progresist prin climatul sau in special
urban.Pe plan politic,ideea comunitatii si a sufletului colectiv se intalneste in formule democratice.Pe plan
economic,se manifesta anti-industrialismul ,iar industria nu este este luata in considerare ca randament,ci
din punct de vedere al raportului sau cu dezvoltarea armonioasa a individului,care “se bucura de o viata
armonioasa si plina de activitati placute”. Totusi,pentru a asiura functionalitatea modelului culturalist
trebuie sa definim normele pre-industriale,constrangerile reintroducandu-se pe nestiute.Integrarea trecutului
in prezent nu se poate realiza decat cu conditia de a elimina imprevizibilul. Se manifesta acum
malthusianismul care caracterizeaza orasele,si ostracismul,excluderea care loveste transformarile tehnice
introduse de revolutia industriala in modurile de productie. Temporalitatea creatoare nu a fost influentata de
acest model.Fondata pe marturiile istoriei,se reduce la istoricism.
Bine intelese aceste doua modele, progresist si culturalist, nu se prezinta la toti autorii si in toate
textele ,sub o forma atat de riguroasa si izbitoare. Proudhon este considerat maestrul
functionalismului,rationamentul sau in termenii individului modern si individualismul sau dandu-i
posibilitatea sa determine cu rigoare planul orasului ideal. Fourier,promotorul oraselor standard,vrea sa
asigure,in mod paradoxal,locuitorilor sai placerea si diversitatea,criticand ordinea “monotona”,imperfecta,a
“oraselor civilizate pe care le deducem cand vedem doua sau trei strazi.”Ruskin,deasemenea are dubii
impotriva tendintei sale paseiste,el fiind cel care aduce in discutie sistemul gotic.
Cu toate acestea,desi este punctul cel mai important,toate aceste spirite mediteaza la orasul viitorului in
termeni de model. In toate cazurile,orasul,in loc sa fie gandit ca o evolutie si ca o problema,este privit
intotdeauna ca un lucru,ca un obiect reproductibil.El este scos din temporalitatea concreta,devenind in sens
etimologic,utopic³.
In practica,de altfel,modelele preurbanismului,nu au cunoscut decat un numar nesemnificativ de
realizari concrete,intreprinse la o scara redusa. Acvestea sunt esentialmente,in Europa,stabilimentele lui
Owen de la New Lanark si falansterul lui de la Guisse;in Statele Unite, “coloniile” fondate de discipolii lui
Owen,Fourier si Cabet. Stim bine,insa ca acestea au disparut rapid.Esecul lor se explica prin caracterul
constrangator si represiv al organizarii lor,dar in special prin ruptura lor de realitatea socio-economica
contemporana.
Aceste experiente ne apar acum drept curiozitati sociologice.Ca o revansa,modelele preurbanismului
prezinta astaziun interes epistemologic considerabil. De fapt prin originea lor critica si caracterul naiv si
imaginar,ele anunta insasi aparitia urbanismului,care a prezentat in secolul XX un demers analog.Ele sunt
modelele modelelor .

C. CRITICA LUI ENGELS SI MARX

Spre deosebire de alti ganditori politici ai secolului XIX,si in ciuda apropierilor socialist-utopice,Marx
si mai explicit Engels,au criticat marile orase industriale,fara sa recurga la mitul dezordinii,propunand
contrariul- modelul orasului viitorului.

1. W. Morris,Collected Works,vol. 22,p. 133(The Prospects of Architecture in civilization).

2. J. Ruskin,Les sept lampes de l’architecture,trad. Franc.,p. 320
3. Dupa cum isi aminteste L. Mumford,Th. More, inventatorul termenului “utopie” a aratat el insusi jocul
de cuvinte cu care a fost creat acest neologism,si dubla sa etimologie: eutopia(loc agreabil) si
outopia(fara loc,vid).
4. Continuitatea ideologica dintre urbanism si preurbanism este realizata in acest caz de orasele-gradina
engleze. In mod contrar,din punct de vedere progresist,coincidenta ideologica dintre urbanism si
preurbanismeste cel mai adesea accidental.Corbusier face apel doar la Fourier cand se refera la unitatea
de locuit.
 Orasul poseda cu claritate privilegiul de a fi un loc al istoriei.La inceput,burghezia s-a dezvoltat si a
avut un rol revolutionar¹. Se naste acum proletariatul industrial,a carui principala sarcina devine acum
savarsirea revolutiei socialiste si relizarea omului universal.Aceasta conceptie a rolului istoric al orasului
exclude conceptul dezordinii;orasul capitalist al secolului al XIX-lea este,pentru Engels si Marx,expresia
unei ordini care a fost la timpul ei creatoare si care trebuia sa fie distrusa pentru a putea fi depasita.
Ei nu opun acestei ordini imaginea abstracta a unei ordini noi. Orasul nu este pentru ei decat aspectul
particular al unei probleme generale,iar forma sa viitoare este legata de adoptarea societatii fara clase. Este
imposibil si inutil,inainte de toate,de a revolutiona,de a cauta si a prevedea amenajarea viitoare. Perspectiva
unei actiuni transformatoare inlocuieste la ei modelul,linistitor dar ireal,al socialistilor utopici. Trebuie ca
actiunea revolutionara sa realizeze ,in dezolvotarea sa istorica,stabilimentul socialist,apoi comunist: viitorul
ramane deschis.
Aceasta este contributia lor la sociologia urbana;semnalata mai sus,atitudinea lui Engels si Marx in fata
problemei urbane se caracterizeaza esentialmente prin pragmatismul sau. Certitudinile si preciziile unui
model sunt refuzate in favoarea unui viitor nedeterminat,ale carui contururi nu apar decat progresiv,pe
masura ce se dezvolta actiunea colectiva.Asadar, in La question du logement²,Engels nu aduce nici un
remediu,nici o solutie teoretica la problema dificila a proletariatului. El cauta doar sa asigure proletarilor,nu
conteaza prin ce mijloace,un fel de minim existential,de unde si preocuparea sa pentru locuinte,pe care o
reduce momentan la o problema urbana. “Pentru prezent,singura grija care ne revine este o simpla peticire
sociala pe care o putem asemana cu tentativele reactionare”,scria el fara ambiguitate. “Casele muncitoresti”
preconizate de cativa socialisti ii apar demne de ura pentru ca disimuleaza inspiratia lor paternalista,sub
aparenta unei solutii revolutionare.Decat sa definim prematur tipurile si standardele , care vor apare serios
inadaptabile si anacronice in raport cu structurile economice si sociale ale viitorului,mai bine trebuie pur si
simplu sa instalam muncitorii in locuintele si frumoasele cartiere ale burghezilor.
Demersul lui Marx si Engels se vrea radical in incercarea sa de ezitare.In orice caz ,gasim la ei o
celebra imagine emotionanta a viitorului urban: aceea a orasului-sat rezultat din “eliminarea diferentelor
dintre oras si sat³”. Fara indoiala acest oras-sat poate sa evoce modelul oraselor verzi ale lui Fourier,si mai
ales Proudhon.Engels observa ca “in constructiile modele (primele socialist utopice)ale lui Owen si Fourier,
opozitia dintre oras si sat nu mai exista”. Insa notiunea de “eliminare a diferentelor”,la Engels si Marx, nu
se poate raporta la o proiectie spatiala. Ea trebuie sa fie in mod esential inteleasa din punct de vedere al
dezechilibrului demografic si inegalitatilor economice si culturale care separau oamenii de la oras de cei de
la sat: ea corespunde realizarii unui om total,si poseda in special o valoare simbolica.
Dupa Engels si Marx,refuzul unui model nu se mai intampla decat in cazuri rare. Il regasim la
anarhistul Kropotkine pentru care “a reglementa,a cauta sa prevezi si sa ordonezi va fi pur si simplu
criminal ”. In cursul secolului XX,corespunde,la momentul respectiv,revolutiei din Octombrie,unde in
L’A.B.C. du comunisme ,Boukharine si Préobrajensky reiau puternic pozitia adoptata de Engels in La
queston du logement-conducatorii Uniunii sovietice ,precum cei ai Chinei populare trebuie sa edifice orase
noi,cu influente din modele si preocupari de tipologie .

1. Cf engels,Les principes du communisme (1847);Marx,Manifeste du parti communiste(1848).

2. Zur Wobnungsfrage,prima editie germana,1887.Trad. franc.,Editions sociales,Paris,1957.Aceasta opera
este o culegere de articole esential polemice scrise in 1872: sunt raspunsuri la “amagirile sociale”
publicate de un doctor proudhonian,sub forma de articole ,in Volksstaat.
3. Eliminarea diferentelor dintre oras si sat nu este un obiectiv propriu lui Engels si Marx.O gasim
dezvoltata ,in termeni analogi ,la socialistul crestin Ch. Kinsley.Intr-un eseu,Great cities,acesta
prevede “o completa intrepatrundere intre oras si sat,o completa fuziune a diferitelor moduri de viata si
combinarea avantajelor ambelor,nemaivazuta in nici o tara din lume.”Aceasta perspectiva apare drept
ambigua,fiind scopul observarii dezvoltarilor suburbiilor,in care-si pusesera speranta majoritatea
spiritelor secolului XIX. Cf. Lui A. F. Weber: “Dezvoltarea suburbiilor ne ofera o baza solida de
plecare pentru o ,mai buna viata urbana,fiind in mare parte elminata atunci cand apare o
suprapopulare”.
4. Les temps nouveaux,1894,p. 51.
5. N. Boukharine si E. Préobrajensky,L’A.B.C. du comunisme,ed. Noua integrala,tradusa in
franceza,François Maspéro,Paris,1963.Cap. 17,La question du logement.
6. Cf. P. George,La ville,P.U.F. ,Paris 1952
D. ANTI-URBANISMUL AMERICAN

Majoritatea autorilor,care, in Europa secolului XIX,au criticat marele oras industrial,nu au fost marcati
de lunga traditie urbana;de-a lungul istoriei,orasele europene le-au aparut precum o balanta de forte care
transformau societatea.Aceasta se inverseaza in Statele Unite,unde epoca eroica a pionierilor este legata de
imaginea unei naturi virgine.Desi a cunoscut prima repercusiunile revolutiei industriale,nostalgia naturii a
inspirat aici un violent curent antiurban.
Atacul a fost fara mila,insa ea nu a cunoscut nici un model de inlocuit. Traditia anti-urbana incepe
astfel cu Thomas A. Jefferson,pentru a fi continuata de R. Waldo Emerson,Thoreau,Henry Adam,Henry
James,si culminand paradoxal cu cel mai mare arhitect al Scolii de la Chicago,Louis Sullivan.Realizarile
lui M. si L. White au analizat remarcabil etapele acestui curent,in raport cu care poetii orasului
american,Walt Whitman si William James,nu reprezinta decat cateva voci pierdute in “desertul
orasului”,acoperite complet de “vacarmul anti-urban al pantheonului literar national¹”.
Marele oras este astfel succesiv criticat,sub o serie de unghiuri diferite, in numele democratiei si al
unui empirism politic al lui Jefferson;in numele metafizicii naturii a lui Emerson,si mai ales Thoreau²;in
functiunea ,in sfarsit,a unei simple analitici a rapoartelor umane,a marilor romancieri.Toti ceilalti,la
unison,isi pun sperantele in mod naiv,in restaurarea unui fel de stare rurala pe care ei o considera ,cu cateva
rezerve,compatibila cu dezvoltarea economica a societatii industriale,si ca ,singura ,ea permite asigurarea
libertatii,dezvoltarii personalitatii,fiind o adevarata sociabilitate.
Anti-urbanismul american nu a adus nici un curent de gandire mai puternic,nu a fost in nici un moment
condus de o metoda.El trebuia totusi mentionat aici,contand influenta sa asupra urbanismului american al
secolului XX.

II. URBANISMUL

Urbanismul difera de preurbanism prin doua puncte importante.In loc sa fie opera unor
generalisti(istorici,economsti sau politicieni),el apare sub doua forme,teoretica si practica,fiind un apanaj al
specialistilor,si cel mai adesea arhitectilor.
“Urbanistul nu este nimic altceva decat un arhitect”,afirma Le Corbusier.La fel urbanismul trebuie sa
se integreze intr-o viziune globala a societatii.Desi preurbanismul ,de-a lungul istoriei sale³,era legat de
optiunile politice,urbanismul este depolitizat.Aceasta transformare a urbanismului se poate explica prin
evolutia societatii industriale din tarile capitaliste. Dupa etapa militanta ,eroica a secolului XIX,societatile
capitaliste se elibereaza,iar clasele lor sociale conducatoare reiau,rupandu-se de radacinile lor,idei si pozitii
ale gandirii sociale a secolului XIX.
Pe de alta parte aceste idei vor fi puse in aplicatie.In loc sa se cantoneze in utopii,urbanismul va atribui
tehnicienilor sai o sarcina practica.
Totusi urbanismul nu s-a eliberat complet de dimensiunea imaginarului.Primii urbanisti prezentau o
abatere redusa de la real: cand trebuiau sa faca fata conditiilor economice defavorabile,cand se izbeau cu
toata forta de structurile economice si administrative mostenite din secolul XIX.Scopul lor polemic si
formator se afirma la randul lui intr-o miscare utopica.

1. M. si L. White,The American Intellectual versus the American Cities,in The Future

Metropolis,Braziller,New York,1961
2. Cf. R. W. Emerson,Nature,1836,si H. Thoreau,Walden,1854.
3. Nu suntem deci de acord cu N. Benevolo care, in Le oriini dell’urbanistica
moderna(Laterz,1963),dateaza in 1848 depolitizarea gandirii relative a amenajarii urbane.Intr-o masura
generala,apropierea de preurbanisti este dezavantajos concentrata pe o teorie a raporturilor sociale
decat pe o politica propriu-zisa. Insa aceasta viziune globala a orasului rezista pana la inceputul
secolului XX. William Morris da un admirabil exemplu.Proiectele tehnice care ii atrag atentia lui
Benevolo plecand de la 1848 nu constituie decat un caz –particular spectaculos(de fapt al revolutiei
industriale)- al unei practici dintotdeauna existente;el confundand urbanismul cu ingineria civila.
 De aceea ,in ciuda diferentelor semnalate mai sus,putem vorbi de o continuitate ideologica constient
asumata intre preurbanism si urbanism,ultimul jucand prin metoda sa un rol al imaginarului.Regasim,sub o
forma modernizata,doua modele ale preurbanismului.

A. O NOUA VERSIUNE A MODELULUI PROGRESIST

Noua versiune a modelului progresist isi gaseste o prima expresie in La citté industrielle a arhitectului
Tony Garnier.Aceasta opera,editata doar in 1917,se compune dintr-o introducere acompaniata de o
impozanta serie de planse ilustrate,care au fost expuse si au cunoscut o mare notorietate in 1940.Doar
Corbusier ,descopera aici, “o tentativa de ordonare si conjugare a solutiilor utilitare si a solutiilor plastice.O
regula unitara distribuie in toate cartierele orasului , acelasi tip de volume esentiale si fixeaza spatiul
urmand necesitatile unei ordini practice si injonctiunile intr-un sens poetic propriu arhitectului¹”.
Influenta Orasului industrial asupra primei generatii de arhitecti “rationalisti”²a fost considerabila.
Insa acestia au trebuit sa astepte sfarsitul razboiului din 1914,desi dubla solicitare a progresului tehnic si
cele cateva cautari plastice de avangarda au incercat sa dea o expresie potrivita modelului progresist al
urbanismului.In ciuda situatiei politice si economice diferite,o imagine analoaga a orasului viitorului se
degaja din cautarile intreprinse aproape simultan,in Tarile de Jos de J. P. Oud,G. Rietveld si C. Van
Eesteren,in Germania de Bauhaus cu Gropius³,in Rusia de constructivisti,in Franta de A. Ozenfant si de Le
Corbusier.
Plecand de la 1928,modelul progresist isi gaseste organul de difuzie in miscarea internationala a
grupului C.I.A.M. ;in 1933,acest grup propune formularea doctrinala binecunoscuta sub numele de Carta
de la Atena.Aceasta apartine deci urbanistilor progresisti;continutul sau este reluat in numeroasele lor

1. Le Corbusier,Vers une architecture,p. 38 a editiei Vincent Freal,1958.

2. Conceptul arhitecturii rationaliste a fost utilizat de istoricii arhitecturii(in special Bruno Zevi ) pentru a
desemna miscarea care se afirma dupa 1914,in favoarea formelor pure(impotriva Art Nouveau-lui si
ifluentei cubismului);el critica toata decoratia si ornamentatia edificiilor,preconizand exploatarea
radicala a resurselor tehnicii si industriei.Principalii sai partizani au fost Gropius,Le Corbusier,Mies
Van der Rohe,Oud si Mendelsohn.Arhitectura rationalista s-a raspandit intr-un al doilea val in
U.S.A.inainte, dar mai ales dupa al doilea razboi mondial.Arhitectii rationalisti au creat “stilul
international”(expresie consacrata de H.R. Hitchcock si Ph. Johnson in The Intrenational
Style,Architecture since 1922,Norton,New York,1932).
3. Urmarind opera lui H. Van de Velde,la Deutches Werkbund si dezvoltand ideile rezumate de acesta in
1910,Gropius fondeaza in 1919 Bauhaus-ul de la Weimar.Aceasta celebra scoala urmarea ca obiectiv
sinteza artelor si a industriei,elaborarea de catre o echipa de munca a unor norme si standarde
destinate,in cazul artelor aplicate si arhitecturii,productiei in serie.In acest spirit incerca Bauhausul sa
realizeze un stil.Printre profesorii la care a apelat Gropius se numara: P. Klee,W. Kandinsky,Moholy-
Nagy.Malevitch si Van Doesbourg tineau conferintele.Urbanistul grupului era L. Hilberseimer.in
1926,bauhausul se muta la Dessau..Mies Van der Rohe ia conducerea in 1930. Nazistii au inchis scoala
in 1932.Dupa cum bine observa B. Zevi,in Germania,tanara natiune industriala,urbanismul sunt
recunoscute oficial:Gropius este el insusi un profesor.In Franta situatia se prezinta altfel: Corbusier se
dovedeste un polemist si un outsider.
4. Grupul C.I.A.M.(Congresul International de Arhitectura Moderna) reunea nu doar europeni ca
V. Bourgeois,Gropius,Hilberseimer,Le Corbusier,Sert,Van Eesteren,dar si reprezentanti ai U.S.A.
(Neutra,Wiener),din Brazilia(Costa),din Japonia(Sakakura),etc. Preocupati de problema
locuintelor,C.I.A.M.-ul pune urbanismul pe primul loc in preocuparile lor incepand cu congresul din
1930,data la care conducerea revine lui Van Eesteren ,care era atunci seful departamentului Town
Planning al orasului Amsterdam.Arhitectii C.I.A.M.-ului elaboreaza ,in 1933,Carta de la Atena sau
Town Planning Chart in timpul celui de-al patrulea congres,luand forma unei croaziere pe
Mediterana,intre Grecia si Atena.Principile degajate atunci au fost reunite mai tarziu sub doua forme
destinate unui public nespecializat:La Charte d’Athène,l’urbanisme de C.I.A.M.,de Le
Corbusier,Plon,Pars 1943,si Can our Cities survive de J.L. Sert(vicepresedintele C.I.A.M.),Harvard
University Press,1944.
scrieri.Au imprumutat majoritatea citatelor ce i-au urmat lui Corbusier:un exceptional talent de
jurnalist(intretinut de necesitatea polemicilor fara mila impotriva paseismului publicului francez),durand
patruzeci si cinci de ani si inspirand acestuia din urma imaginile si formulele cele mai frapante¹.
Ideea cheie sustinuta de urbanismul progresist este ideea modernismului. “O mare epoca este pe cale sa
inceapa,exista un spirit nou”,proclama Le Corbusier in revista L’esprit nouveau,fondata in 1919 impreuna
cu A. Ozenfant. El vede aceasta modernitate drept opera a doua domenii: industrie si arta de avangarda(in
cazul cubismului si a miscarilor derivate de la el ).
Ca si in preurbanismul progresist,gasim deci la baza urbanismului progresist o conceptie a erei
industriale ca o ruptura istorica radicala. Insa interesul urbanistilor se deplaseaza de la structurile
economice si sociale la structurile tehnice si estetice.Marele oras al secolului XX este anacronic pentru ca
nu este contemporan cu automobilul,nici cu panzele lui Mondrian : iata scandalul istoric pe care acestia vor
sa-l denunte si incearca sa-l suprime.
Trebuie ca secolul XX sa indeplineasca la randul sau revolutia industriala: trebuie sa puna sistematic in
opera materialele noi,sticla si betonul,care sa permita o schimbare de scara si tipologie,trebuind pentru a
obtine o “eficacitate” moderna,sa anexeze metodele de standardizare si mecanizare ale
industriei.Rationalizarea formelor si prototipelor reia de altfel cautarile din artele plastice. Efectiv,membrii
Bauhaus-ului ,ca si urbanistii olandezi de altfel,au fost indeaproape legati de P.Mondrian,Van Doesbourg si
de promotorii miscarii Stijl;arhitectii urbanisti sovietici au gravitat in jurul grupului constructivist,Malevich
si Tatlin;Le Corbusier a fost alaturi de A. Ozenfant,in 1920,fondatorul “purismului”.Aceste diverse miscari
propuneau un nou raport cu obiectul,raport fondat pe o conceptie austera si rationala a frumosului.Ei cauta
sa se degajeze de formele universale,urmarind propunerile cubistilor,D.H. Kahnweiler notand sugestiv ca ei
doreau sa dea obiectului “ o imagine completa si dezbracata de tot ceea ce este momentan,accidental,sa
retina doar esentialul,durabilul².”
Astfel industria si arta se intalnesc in acelasi ideal al universalului,iar dubla lor desfasurare la scara
mondiala confirma urbanistilor progresisti conceptia omului-tip al pre-urbanismului:identic sub toate
latitudinile si in interiorul tuturor culturilor,omul fiind pentru Corbusier definit de “suma constantelor
psiho-fiziologice recunoscute,inventariate de oameni competenti(biologi,doctori,fizicieni si
chimisti,socioloi si poeti³).
Aceasta imagine a omului-tip inspirata de Carta de la Atena,care analiza nevoile umane universale in
cadrul a patru mari functiuni:locuire,munca,circulatie,si cultivarea corpului si a spiritului.Aceasta este baza
care trebuie sa permita determinarea a priori a ceea ce Gropus numea “tipul ideal de asezare umana”.
Acest tip a fost aplicat de-a lungul spatiului planetar omogen,ale carui determinari topografice sunt
nule.Independenta in raport cu situl nu rezulta doar,ca in secolul XIX,din certitudinea detinerii adevarului
intr-o forma pura,dar si a noilor posibilitati tehnice:nascandu-se astfel “arhitectura buldozerului”,care
niveleaza muntii si acopera vaile. Cu conditia de a-si indeplini functiunile si de a fi eficace,urbanistii au
adoptat acest plan al orasului pentru Franta,Japonia ,Statele Unite si Africa de Nord.Corbusier propune
practic aceeasi schema pentru Rio si Alger,iar planul pentru reconstructia Saint-Dié,reproducand la scara
mica planul Voisin al Parisului din anul 1920.
Nu numai ca sit,planul orasului progresist nu corespunde constrangerilor traditiei culturale;el nu vrea
decat sa fie expresia demiurgica a ratiunii ,pusa in serviciul eficacitatii si al esteticii.Acestea sunt cele doua
imperative care confera spatiului modelului progresist caracterele sale particulare.

1. In patruzeci si cinci de ani observam o miscare de evolutie sau de transformare in gandirea urbanistica
a lui Le Corbusier.Astazi ideile sale apar deplasate in unele tari,insa nu si in Franta unde,
efectiv,situatia modului de costructie si a mentalitatii publicului nu a suferit transformari din 1918 pana
in 1950.
2. D. Kahnweiler,Juan Gris,Gallimard,Paris 1946,
3. Le Corbusier,Manière de penser l’ubanisme,L’architecture d’aujourd’hui,Paris ,1946,editiile Ed.
Gonthier,1963,p. 38.Cf. “Toti oamenii au aceleasi organisme,aceleasi functii.Toti oamenii au aceleasi
nevoi.”,in Vers une architecture,p. 108.
 Preocuparea pentru eficacitate se manifesta de altfel,in importanta acordata problemei sanatatii si
igienei.Obsesia igienei se polarizeaza in jurul notiunii de soare si verdeata.Ea este legata de progresul
contemporan al medicinei si fiziologiei,cu aplicatii practice¹,precum si de rolul nou dezvoltat dupa primul
razboi mondal,al culturii corpului si al helioterapiei.Aceste obiective comune au condus urbanistii
progresisti la descoperirea unui vechi spatiu inchis pentru dedensificare,pentru a izola in soare si verdeata
edificiile care inceteaza sa mai fie legate unele de altele,pentru a deveni “unitati”autonome.Consecinta
majora este abolirea strazilor,stigmatizate ca un vestigiu de barbarie ,un anacronism revoltator.In paralel ,
majoritatea urbanistilor preconizau constuirea in inaltime,pentru a substitui vechile constructii de joasa
inaltime,cu un numar redus de unitati sau pseudo-orase verticale. In termenii Gestalt
Pschyologie,constatam inversiunea termenilor forma si fond;in loc ca spatiile libere sa joace un rol figurativ
asupra fondului construit al orasului,spatiul devine fond-locul pe care se dezvolta noua aglomeratie,acest
nou fond este o mare zona invadata de verdeata. “Orasul se transforma putin cate putin intr-un parc,”
anticipa Le Corbusier;iar Gropius adauga: “Scopul urbanistului trebuie sa fie acela de a crea intre centrul
orasului si sat un contact din ce in ce mai stramt²”Astfel ajungem la conceptele de “oras gradina” vertical al
lui Le Corbusier si urbs in horta al lui Hilberseimer.
Acest spatiu luminat nu este mai putin guvernat de o ordine riguroasa care raspunde unui nou nivel de
eficacitate,cel al activitatii productive.In sfarsit,orasul industrializat este de asemenea industrial,putand
spune ca este pentru urbanismul progresist “o unealta de munca”.Pentru ca orasul poate indeplini aceasta
functie de ustensilitate,el trebuie sa fie “clasat”,analizat;fiecare functie trebuie sa ocupe un domeniu
specializat.Dupa Tony Garnier,urbanistii progresisti separa meticulos zonele de munca de zonele de
locuit,si acestea de centrele civice sau de locurile de loisir.Fiecare din aceste categorii este la randul sau
divizata in subcategorii in mod egal clasate si ordonate. Fiecare tip de munca
,birocratic,industrial,comercial primeste o destinatie.Este amplasat aproape de
“cafenele,restaurante,magazine…vestigii locuinta din actuala strada”,care nu trebuie sa “fie puse in
forma,sau in ordine,in stare de maxima eficacitate.Concentrari de timp irosit si de sociabilitate”.Circulatia
,la randul sau,este gandita ca o functie separata care,paradoxal,se trateaza facand abstractie de ansamblul
construit,unde se insereaza;ea are o “independenta reciproca fata de volumele construite si de caile de
circulatie”,spunea Corbusier,iar tot el adauga: “autostrazile traverseaza in tranzit si sunt reteaua cea mai
directa,cea mai amplificata,in intregime legata de sol… dar perfect independenta de edificii,putand sa se
gaseasca la o mai mare sau mai mica proximitate”.Deci,strada nu este singura abolita in numele igienei,insa
ea “simbolizeaza in epoca noastra dezordinea circulatorie”.Ordinea circulatiei risca adesea de altfel sa se
afle sub supunerea neconditionata sub dominatia automobilului,putand spune ca ea singura determina
partiul unui mare numar de proiecte.
Orasul-util,modelul progresist este in mod egal si Orasul-spectacol.Estetica este un imperativ la fel de
important ca si eficacitatea pentru urbanistii-arhitecti pentru care traditia europeana a dat intr-o prima etapa
o formatie de artisti.Dar conform modernismului lor,ei resping orice sentimentalism legat de aportul estetic
al trecutului.Vechile orase,ce trebuie reamenajate,nu isi urmaresc decat propriul lor aliniament,practic acel
urbanism de cutit care satisface in mod egal si exigentele de randament. “ Cu cat Haussmann taia mai
mult,cu atat castiga mai multi bani”,nota Le Corbusier³.Acelasi autor, in planul pentru Paris,radea fara sa
ezite ansamblul vechilor cartiere “pitoresti”(atribut paseist,proscris de aglomeratia progresista) ,pastrind
doar cateva edificii majore(Notre-Dame,Sainte Chapelle,Les Invalides) corespunzatoare demnitatii
simbolice si functiunii muzeologice.
Aceasta este pe plansa de desen,sub forma unui desen,ceea ce urbanistul “compune” ca viitorul sau
oras.Conform principiilor cubismului,si in dezavantajul purismului si miscarii De Stijl,el elimina toate
detaliile anecdotice in favoarea formelor simple,despuiate,unde ochiul nu se poticneste de nici o
particularitate;este vorba de un mod a priori de a construi cadrul cu tot comportamentul social posibil .

1. Cf.Rey si Pidoux,Une révolution dans l’art de bâtir:l’orientation solaire de habitations(Comunicare la

congresul de igiena de la Institut Pasteur,1921).Acesti altii exalteaza “lumina solara,factorul suprem al
vieti” si propun o “solutie riguroasa la problema iluminarii solare a locuintelor”,pe care o reiau mai
tarziu in La science du plan des villes,1928.
2. Le Corbusier,Manière de penser l’urbanisme,p.86.Gropius,op.cit.,p. 100
3. Urbanisme,Crès,Paris,1923,p. 255
4. D.H. Kahnweiler a raportat demersul cubist la filosofia husserliana(de altfel ignorata de cubisti)Cf.
Op.cit.,p. 267.
 Compozitia reia tema iluminarii;ea se organizeaza in jurul multiplelor centre de vedere,intr-un demers
ce evoca cubismul sintetic.Fiecare din focarele disociate este ordonat dupa principiile unei geometrii
simple,care caracterizeaza in mod egal compozitiile scolii apartinand cubismului. “Geometria,spunea
Apollinaire,este pentru artele plastice ceea ce este gramatica pentru arta scrierii”.Totusi-D.H. Kahnweiler si
M. Raynal au subliniat destul de bine-este vorba la cubisti de un geometrism instinctiv,in care matematica
nu prea are ce cauta.Din contra,pentru majoritatea urbanistilor progresisti,asemenea lui Corbusier si
discipolilor sai,geometria devine punctul de intersectie dintre frumos si adevar:arta este condusa de o lege
matematica. “Geometria este baza … Toata epoca contemporana apartine deci geometriei;idealul sau se
orienteaza spre jocul geometriei.Artele si gandirea moderna ,dupa un secol de analiza,cauta aici actiunile
accidentale pe care geometria le conduce catre o ordine matematica”. Nu trebuie totusi sa ne lasam atrasi de
mirajul cuvintelor. Geometria care ordoneaza modelul progresist este foarte elementara.Ea consta in
dispunerea de elemente cubice sau paralelipipedice dupa linii drepte care se intersecteaza in unghi
drept:ortogonalul este regula de aur care care determina raporturile dintre edificii si dintre acestea si caile
de circulatie.Corbusier afirma: “Cultura este o stare de spirit ortogonala”. In final,spatiul apare mai ordonat
decat orasul-obiect,corespunzand riguros spatiului disociat dar geometric compus al orasului-spectacol.
Acelasi functionalism si aceleasi principii estetice,inspirate de identitatea rationalista,prezida conceptia
elementelor compozitiei,putem spune a edificiilor repartizate in spatiu.Fiecarei destinatii ii corespunde un
prototip,acesta exprimand adevarul unei functiuni.Bauhausul reuseste sa determine cu precizie “formele-
tip”,ele apartinand de altfel logicii unei productii industriale bine inteleasa. “O limitare prudenta a varietatii
tipurilor de edificii standard argumenteaza calitatea lor”,scria Gropius.Intreaga sa viata,nu a incetat sa
considere productia industriala a constructiei sub forma de elemente singulare.La Corbusier,industrializarea
constructiilor este mai degraba un vis,exprimata mai degraba in cursul anului 1920.In practica,greoaiele
constructii de beton-niste suprastructuri,sunt industrializate,fiind o parte neinsemnata a industriei.El
considera deasemenea necesitatea de a defini prototipuri:unitati de locuit,unitati de munca,unitati de cultura
a spiritului si a corpului,unitati agrare,unitati de circulatie orizontale si verticale. El ajune pana la detalii ale
echipamentului cel mai modest.
In masura in care modelul progresist,la intalnirea cu modelul culturalist,privilegiaza individul-tip fata
de comunitatea-tip,este normal ca incercarile sale cele mai extinse sa trateze despre habitat.Primele lucrari
ale C.I.A.M. au fost axate asupra acestora.Carta de la Atena o aduce drept marturie.J.L. Sert intituleaza un
capitol din lucrarea sa :Dwelling,the first urban “founction”.
Intr-o masura generala,doua tipuri de habitat se dezvolta in paralel,la fel ca si epoca lui Fourier si
Proudhon.Pe de o parte,regasim casa de mica inaltime,individuala,unde traieste un numar redus de
familii:aceasta solutie este mai degraba studiata de Anglo-Saxoni,Olandezi si de anumiti membri ai
Bauhaus-ului.Pe de alta parte,se propune giganticul imobil colectiv,care corespunde dezavantajos idealului
unei societati moderniste.Prototipuri remarcabile au fost punctate in cadrul Bauhaus-ului si de cativa
arhitecti sovietici de avangarda,precum Ol si Ginsburg,in cursul anului 1920.Le Corbusier a conceput
ulterior un model mult mai elaborat:unitatea de locuit sau orasul radios,realizata pentru prima data la
Marseille,inainte de a fi repetata la Nantes,Briey,Berlin.
Orasul radios reia explicit conceptia fourierista a falansterului.Construita pentru a adaposti acelasi
numar de familii(1500 cu 2000 de persoane),oferind aceleasi servicii colective si avand chiar aceleasi
organisme,in particular “strada galerie”, “unitatea” este o versiune modernizata a falansterului,fiind
marcata de progresul tehnic:inventia betonului armat si a ascensorului au permis inlocuirea orizontalitatii
cu verticalitatea unui imobil cu saptesprezece nivele.Insa celula apartamentului familial,care in solutia lui
Fourier era in mod deliberat nedeterminata( “se locuia doar dupa avere si dupa gust”,devine din contra la
Corbusier un apartament-tip,cu functiuni clasate dupa un spatiu minim,netransformabil.Ocupantul este
fortat sa se plieze dupa schema de circulatie si modului de viata impus de acest apartament,arhitectul
deducand existenta a nenumarate posibilitati.
Ordinea materiala pe care o vedem aici definita prin proiectia sa in spatiu contribuie in mod egal la
crearea unui climat mental particular.In masura in care a fost cunoscut ca o expresie plastica a
modernitatii,ea suscita cu usurinta o atmosfera manifest.Ruptura de trecut este asumata intr-un mod
agresiv,provocator,noile valori(mecanizarestandardizare,rigoare,geometrism) afirmate intr-un stil de
avangarda,intr-un anume fel expuse publicului,trebuind sa realizeze adeziunea printr-o impresie de
futurism.Ambitia proiectului,dimensiunea sa istorica,creaza un sentiment de exaltare.Insa nonconformismul
urbanistilor progresisti este amenintat de un anume conformism.Intransigenta lor,refuzul lor polemic de a
se deschide in fata negativitatii experientei umane,eliminand toate elementele susceptibile, aducand in
atentie ordonanta teoretica a proiectului,risca sa se scufunde in academism.
De altfel,nu gasim in aglomeratia progresista un climat cu adevarat urban.Aceasta afirmatie poate
parea paradoxala daca evocam orasele de mai multe milioane de locuitori propuse de Hilberseimer si Le
Corbusier.Este de asemenea semnificativ ca unul din cuvintele utilizate de acesta din urma este “unitate”.El
precizeaza ca “mijloacele urbanismului iau forma unitatii” (de locuit,de circulatie,etc.)Aceasta terminologie
trateaza deasemenea atomizarea,dizlocarea cadrului urban care grupeaza in verdeata o serie de zgarie-nori
sau de micute orase verticale.
In sfarsit,aglomeratiile urbane progresiste,sunt mijloace de constrangere¹.Gasim aici inca un cuvant-
cheie:eficacitatea.Acesta valoare justifica determinarea rigida a cadrului de viata.Inscrierea iremediabil
fixata,a fiecareia din activitatile umane,in termeni spatiali,simbolizeaza rolul edificator al acestui
urbanism,atat de bine imaginat de Le Corbusier: “Nimic nu este contradictoriu… fiecare,bine aliniat in
ordine si ierarhie isi ocupa un loc².”Si,de fapt ,individul uman este inca o data definit in termenii dezvoltarii
psihice,de functionalitate,de productivitate,de nevoi-tip universale,fiecare loc fiind lasat intr-un camp
infinit si nedeterminat de valori pentru dorinte posibile si a crea?Insasi unitatea ultima a
sistemului,apartamentul familiei(reproductiv) nu scapa de constrangeri;in jargonul specialistilor,ea poarta
numele expresiv de celula. Insasi noul oras devine,in acelasi timp si cu mijloacele de productie cele mai
eficace,un fel de centru al elevatiei umane,pe un orizont pe care se profileaza,amenintator,imaginea
analitica a tatalui³ care isi ucide proprii copii.Rolul este detinut(in orice caz la nivelul primelor modele ale
urbanismului progresist) de urbanist,detinatorul adevarului. “La fel si turma se lasa condusa” recunoaste
Corbusier,pentru care de altfel, “lumea are nevoie de armonie si sa se lase condusa de armonizatori.”Doar
in anumite cazuri,urbanistul-tata asimileaza la un artist-demiurg care se vrea incarnarea tehnologiei.

B. O NOUA VERSIUNE A MODELULUI CULTURALIST

Modelul culturalist ia forma proprie aproape in intregime urbanistica,inaintea modelului progresist si

inaintea chiar a creatiei termenului de “urbanism”.Il putem recunoaste,pe plan teoretic si practic,in
Germania si Austria anilor 1880 si 1890.Doar o singura lege pusa in evidenta de Marx-intarzierea
industriala a tarilor,constituie adesea un factor pozitiv in masura in care aceste tari pot,prin aceasta
beneficia de un echipament mai modern si mai rentabil decat tarile vechi industrializate,al caror echipament
nu este inca amortizat.In momentul in care Germania ,ilustrand aceasta lege,incearca sa ocupe primul loc in
economia europeana,ea beneficiaza de avantaje asemanatoare in materie de amenajare urbana.Experienta
primelor orase industriale engleze nu se va mai repeta;expansiunea industriala va fi armonizata de pozitii
care vor constitui ,in prima decada a secolului XX,un exemplu si un obiect de studiu pentru urbanistii
culturalisti englezi.
In epoca urbanismului,nu mai mult decat in cea a preurbanismului,modelul culturalist nu are
reprezentanti in Franta.Printre fondatorii sai retinem pe:Camillo Sitte,marele urbanist austriac care ,in
1889,publica Der Städtebau ,a carei influenta va fi considerabila in Germania si Marea Britanie;Ebenezer
Howard,autorul socialist al Tomorrow (1898),pe care il clasam voluntar printre pre-urbanisti daca nu tatal
Caracterul constrangator al oraselor corbusiene a fost in mod particular ilustrat de L. Mumford.Cf. The
Highway &the City,londra 1964,eseul intitulat The Marseille Folly: “Acest plan,cu dimensiunile sale
arbitrare: frustrarea locuitorilor legata de posibilitatea de izolare,esecul sau in utilizarea luminii
naturale,ofera o demonstratie perfecta a conditiilor procustiene care incep sa conduca arhitectura
moderna.Ca si anticul hangiu grec,arhitectul orasului radios face apel la violenta incercarilor de legare a
firilor umane la dimensiunile inflexibile ale edificiului sau monumental.”(p. 77)Este ceea ce subliniem in
urmatoarea fraza.
1. Manière de penser l’urbanisme,p. 11
2. O confirmare a analzei noastre ne-a fost furnizata de insasi cuvintele lui André Gutton in Introduction
din a sa Cours d’urbanisme de la École des Beaux-Arts.Indicata de viitorii urbanisti ,scopul lor ,
conchide: “Acolo,nu veti gasi decat un doctor decat un parinte(eliberat de
paternalism,bineinteles),reincercand sa gasiti pentru om ambianta de pace cae ii este atat de necesara.”
spiritual al oraselor-gradina si jucand un rol in primul Congres de urbanism;in sfarsit Raymond
Unwin,arhitectul-urbanist care impreuna cu B.Parker va realiza primul oras-gradina englez de la
Letchworth.
Principiile ideologice ale acestui model sunt comparabile cu cele ale precursorilor
sai.Totalitatea(aglomerarea urbana) conteaza prin partile sale(indivizii),si prin conceptul cultural al orasului
cu notiunea materiala de oras.In timp ce socialistul Ebenezer Howard ,in ansamblul preurbanistilor,era
depasit,de considerente politice si sociale,viziunea lui Unwin si cea a lui Sitte sunt depolitizate-in
profitul,mai ales la Sitte,unui aport estetic,pe care se sprijina toate resursele arheologiei si muzeelor
imaginate ale amenajarii urbane. “Studiind operele predecesorilor nostri putem reforma ordonanta banala a
marilor noastre orase”scria Sitte.
Astfel spatiul modelului culturalist se opune punct cu punct celui progresist.Limitele precise sunt
alocate orasului.Metropola erei industriale il ingrozeste pe Howard,care fixeaza de la trei mii pana la
cincizeci si opt de mii numarul de locuitori ai orasului sau¹.Acesta este delimitat intr-o maniera destul de
precisa,bordat de o centura verde destinata sa impiedice intersectarea cu alte aglomeratii.Un oras-gradina
nu poate decat sa se dedubleze in celule vii,populatia supranumerara trebuind sa fondeze un nou centru,la o
distanta suficienta,si care sa fie el insusi inconjurat de verdeata.
Fiecare oras ocupa spatiul intr-o maniea particulara si diferentiata; individualitatea fiind mai degraba
asigurata de consecventa rolului decat de culturalisti.In cautarea diferentierii,Howard pune in special
accentul pe factorii sociologici;populatia trebuie sa echilibreze diferitele clase de varsta si toate sectoarele
de munca.Sitte,(urmat fidel de Unwin,in ceea ce priveste organizarea nucleului central al oraselor gradina)
urmareste exclusiv mijloacele de asigurare a particularitatii si varietatii spatiului interior al orasului.El
recurge la analiza oraselor trecutului(din antichitate pana in secolul XV): studiaza cu perseverenta traseul
cailor de circulatie,dispozitia si masura pietelor in raport cu strazile care acced la edificiile pe care le
delimiteaza,la monumentele care le imbogatesc.Maestrul vienez repereaza inca, in cel mai mare numar de
cazuri posibile,situatia si dimensiunile punctelor de scapare.Desi studiul se opreste la Renasterea
italiana,amenajarea oraselor este facuta deja(din nefericire fara Sitte) prin interventia in plansele de desen
in vederea obtinerii de efecte perspective.
Din multiplicitatea releveelor si analizelor,Sitte da definitia unui model de ordine spatiala.In locul unui
spatiu abstract,luminos,pe fondul caruia ,in modelul progresist,se decupeaza unitatile-forma ale
cladirilor,Sitte preconizeaza un spatiu concret decupat pe continuitatea unui fond de edificii.In materie de
edificii,este necesara actiunea impotriva “unei maladii moderne de izolare”.Printr-o analiza tipologica,Sitte
substituie analiza relationala;strada este un organ fundamental,formele directoare nu mai sunt cele ale
edificiilor ci cele ale locurilor de trecere si intalnire,putem spune a strazilor si a pietelor,iar verdeata ,practic
eliminata de Sitte din centrul urban,este aici minutios pusa in opera,ea aparand incidental in cateva cartiere
rezidentiale.
Acest spatiu este inchis si intim; “caracterul fundamental al vechilor orase consista in limitarea
spatiilor si impresiilor…Strada ideala trebuie sa formeze un intreg ferm.Cu cat impresiile vor fi mai
limitate,cu atat tabloul va fi mai perfect.Ne simtim in largul nostru daca privirea nu se poate pierde in
infinit”.Acest spatiu trebuie sa fie imprevizibil si divers,iar pentru aceasta trebuie sa renuntam la intreaga
subordonare la anumite principii de simetrie,urmand sinuozitatile naturale ale terenului,incidenta
soarelui,plierea dupa vanturile dominante,si un mai mare confort existential al utilizatorului.
Climatul mental al acestui model este linistitor,pe de o parte si confortabil si stimulant;este favorabil
intensitatii si multiplicarii relatiilor interpersonale,desi in cazul lui Sitte,sacrifica fermitatea in favoarea
esteticii pure,inteleasa in acelasi sens vitalist ca la Ruskin si Morris.
Insa promotorii acestui model,desi atasati la istorie,contesta originalitatea istorica a prezentului si
specificitatea problemelor sale.S.Giedion nu greseste acuzandu-l pe Sitte de dorinta ,in plin secol XX,de
intoarcere la “orasul medieval”,si trateaza “trubadurul”;Le Corbusier,mai sever,constata: “Trebuie sa cream
religia drumului magarilor.Miscarea porneste din Germania,urmata de opera lui Camillo Sitte.”De
fapt,urbanistul vienez este atat de obsedat de problemele estetice si de formele trecutului,incat reneaga
complet evolutia conditiilor de munca si,empiric,incearca sa concilieze modelul culturalist cu exigentele
prezentului.In ciuda eforturilor sale,in special in ceea ce priveste transportul in comun,nu a reusit
intotdeauna.In cazul oraselor-gradina controlul exigent al expansiunii urbane si stricta sa limitare nu sunt
usor compatibile cu necesitatile dezvoltarii economice moderne.
In definitiv acest model este nostalgic.Pentru a cunoaste in intregime natura acestei nostalgii,ne vom
raporta la operele unei serii de autori germani aproape contemporani cu primii urbanisti;viziunea istoricilor
secolului XIX este aprofundata,completata de anumite achizitii ulterioare,si clarificata uneori cu ajutorul
conceptelor hegeliano-marxiste.In ciuda divergentelor pozitiilor si preocuparilor lor(unde filosofia,istoria
culturii si economia politica joaca respectiv rolul principal),spirite la fel de diverse ca Max
Weber,Sombart,sau Spengler ne prezinta o imagine asemanatoare oraselor europene preindustriale;ea este
pentru toti trei , un loc si un moment exceptional unde,gratie unui climat particular al comunitatii
urbane,individul uman se poate realiza iar cultura se poate dezvolta.In ultimele pagini ale Remarcilor sale
introductive din The City de Weber,D.Martindale rezuma bine aceasta viziune si ecourile nostalgice pe care
le gasim pana astazi: “Teoria orasului lui Max Weber ne conduce la o concluzie extrem de
interesanta.Orasul modern se afla in posibilitatea pierderii structurii sale externe si formale.Din punct de
vedere interior,el este in curs de degenerescenta,in timp ce comunitatea reprezentata de natiune se dezvolta
peste tot prin cheltuielile sale.Varsta orasului pare ca isi asteapta sfarsitul”.
Din aceasta dorinta de recreere a unui trecut mort,care este motorul ideologic al urbanismului
culturalist,trebuie sa tragem doua concluzii critice.La un prim nivel-metodologic si speculativ-valorizarea
nechibzuita a trecutului conduce la o reedificare a timpului,care este tratat intr-o maniera spatiala,ca si cum
ar fi reversibil.Ajungem astfel,pe cai dferite la acelasi rezultat in privinta urbanismului
progresist.Utopismului progresist i se opune utopismul nostalgic,iar religiei functionalismului cultului
valorilor ancestrale,in care istoria si arheologia dezvaluie modurile de functionare.
Daca ne plasam la un nivel critic secund,cel al inconstientului,urbanismul culturalist trateaza
anumite tendinte nevrotice.In locul unui recurs progresist la imaginea paternala,avem de aceasta data o
sincera regresie.Repetitia aproape rituala a vechilor conduite tradeaza inadaptarea,fuga din fata unui
prezent neasumabil.La limita,aceasta atitudine pune capat,in pierdere,functiunii realului,compensata de un
comportament de tip magic,cu caracter impulsiv.
DEZBATERI PRIVIND URBANISMUL

STUD. IACOB MARIANA-IULIA

STUD. TRUFIN ALINA

AN III ARHITECTURA