Urbanismul ca mod de viata

St. Arh. SOPRON TEDY-SORIN

AN IV Semian B 2013/2014

Orasul-prezentare generala

Conceptul de mod de via a fost lansat la nceputul secolului XX i a ptruns adnc n

literatura sociologic n special dup celebra analiz fcut de Louis Wirth (1938) asupra
modului de via urban n contrast cu modul de viat rural/ comunitar. Distincia dintre mod
de via i stil de via nu a fost ntotdeauna una foarte clar i coerent, muli autori
considernd cei doi termeni ca fiind interanjabili, alii artnd c ei descriu anumite trsturi
comportamentale i atitudinale ale unor grupuri sociale sau ale unor indivizi.
Cu alte cuvinte, modul de via se refer la felul n care se defoar viaa unor grupuri
sociale la un moment dat, ce strategii de via, ce comportamente i atitudini dezvolt la un
moment dat un grup social, ntr-un context socio-economic particular, iar stilul de via se
refer la opiunea individual - ce strategie de via, ce comportamente i atitudini dezvolt la
un moment dat un individ.
O distincie n acest sens este fcut i de C. Zamfir (1993), care arat c conceptul
de mod de via l gsim utilizat n dou perspective metodologice distincte:
a) o perspectiv accentuat descriptiv de exemplu modul de via al unor
grupuri sociale/ colectiviti la un moment dat (modul de via al romnilor);
b) o perspectiv explicativ-predictiv care pornete de la un factor/ condiie presupus a
fi determinant, se ncearc determinarea influenei acestuia asupra modului de via de
exemplu analiza modului de via rnesc, muncitoresc, al sracilor etc.
Cu toate c toi cunoatem nelesul aproximativ al termenului ora i muli specialiti
din diferite domenii, de la sociologi la arheologi, de la geografi, la economiti, istorici,
demografi, urbaniti, au ncercat s dezvolte acest concept, definirea sa exact i univoc este
destul de dificil.
Astfel, potrivit lui Lewis Mumford , unul dintre cei mai mari cercettori ai fenomenului
urbanizrii, oraul este un fapt natural ca un cuib sau ca un furnicar. Dar, de asemenea, este
i o oper de art contient care cuprinde n structura sa de ansamblu multe forme de art
mai simple i mai individuale. Gndirea prinde form n ora; i la rndul lor, formele
urbane condiioneaz gndirea. Deoarece spaiul, nu n mai mic msur dect timpul, este
reorganizat n mod ingenios n orae, n liniile i n contururile zidurilor, n stabilirea
planurilor orizontale i a nlimilor, n utilizarea sau contrastarea conformaiei naturale,
oraul nregistreaz atitudinea unei culturi i a unei epoci n faa evenimentelor fundamentale
ale existenei sale. Cupola i clopotnia, strada deschis i curtea interioar nchis, nu
povestesc doar istoria diverselor adaptri materiale, ci i aceea a unor concepii total diferite
ale destinului uman. Oraul este n prezent un instrument material al vieii colective i un
simbol al acelei concordane de eluri i de consimminte care se nate n circumstane
favorabile. Ca i graiul, acesta rmne poate cea mai mare oper de art a omului.
Pentru sociologi, oraul este o aezare uman relativ ntins, dens i permanent,
alctuit din indivizi eterogeni din punct de vedere social.
Pentru economiti, oraul este un spaiu economic n care se concentreaz pe o suprafa
relativ mic numeroase activiti i deci fluxuri de capital, de bunuri, de for de munc,
servicii etc.
Pentru geografia urban, oraul este o concentrare, ntr-un anumit spaiu construit, de
locuitori care desfoar activiti fundamentale din sectorul secundar i teriar.
O alt direcie de definire a oraului este cea de convenien, agreat att de demografi,
ct i de cercettorii din domeniul administraiei publice, i se bazeaz, de obicei, pe o

Lewis Mumford cercettor i critic american al arhitecturii moderne. n studiile sale, el propune rezolvarea
problemelor specifice oraului la fel ca i organizarea unei comuniti reglabile printr-o lege intern de
dezvoltare de natur aproape biologic.

clasificare a numrului populaiei. Dar numrul populaiei nu se exprim n mod necesar i

direct n funcie de structura, forma i funcia oraului, ci variaz de la o cultur la alta i de la
o epoc la alta. n realitate oraul, mai mult dect numrul de locuitori, este caracterizat de
numeroase funcii care se reflect n diferenele, uneori nete, dintre diferitele cartiere:
comerciale, industriale, culturale, birocratice, rezideniale etc. Nu este luat n calcul funcia
agricol, n timp ce prezint o mare importan sectorul comerului i transporturilor,
organizarea financiar i politic.
Geograful german Fr. Retzel considera c n definirea oraului trebuie avute n vedere
activitatea profesional, concentrarea locuinelor i numrul de locuitori. Sau, W. Christaller
considera c la baza activitii umane stau comerul, administraia, micile meteuguri, i mai
puin industria.
Geograful romn Vintil Mihilescu (1941) aprecia c oraul este un element legat de
spaiul geografic, nuntrul cruia sunt concentrate bunuri materiale i spirituale oraul
este un organism legat de spaiul geografic, nluntrul cruia el ndeplinete o funcie precis
(concentreaz, transform i redistribuie bunurile materiale i spirituale).
Exist i explicaii mai complexe a ceea ce reprezint oraul, ndeosebi dac l raportm la
lumea contemporan. Sociologii, n general, au elaborat definiii mai apropiate zilelor noastre.
Peter Lauger (1984) propune o clasificare sociografic a oraului: oraul - bazar, considerat
a fi centru de schimb, dar nu numai material, ci i de mentaliti, idei, experiene de via,
stri de spirit etc. Oraul - jungl este considerat a fi un spaiu supraaglomerat i periculos,
cu locuitori care i caut un loc i un mod de relaionare. Sociologul Max Weber, la nceputul
sec. XX, definea oraul ca fiind o entitate uman, caracterizat prin aciuni, relaii i instituii
sociale complexe. Fernard Brandel, istoric contemporan, caracteriza oraele ca fiind nite
transformatori electrici, pentru c ridic tensiunile, grbesc schimbrile, agit viaa
oamenilor.
Oraele au fost i rmn motorul progresului i leagnul a numeroase cuceriri
intelectuale, culturale (...) i tehnologice (Kofi Annan, 1997, Bonn, Congresul ONU asupra
Habitatului), cea mai bun organizarea a coabitrii umane, dei proporiile urbanizrii sunt i
vor rmne mult timp diferite de la o regiune la alta, de la o ar la alta i n funcie de nivelul
de dezvoltare economico-social, tradiii culturale i istorice etc.
n concluzie, Oraul este o form complex de aezare uman, cu un numr mare de
locuitori, avnd dimensiuni variabile i multiple dotri edilitare, de obicei cu funcie politicoadministrativ, industrial, comercial i cultural; construciile sunt grupate n ansambluri
arhitectonice i organizate n zone cu utiliti definite (industriale, comerciale, administrative,
de locuine etc.); se dezvolt relaii i comuniti bine organizate, cu funcii multiple i
complexe, exercitate de o populaie care triete n cea mai mare parte din activiti mai puin
agricole; exercit o mare influen economic i organizatoric asupra zonei nconjurtoare.
Oraul, oricum l-am defini, prezint ntotdeauna un raport strns de interdependen, de
schimburi reciproce cu teritoriul nconjurtor, spre care transmite efectul propriilor sale
activiti i de la care primete impulsuri i solicitri. Oraul i teritoriul sunt aadar dou
entiti distincte, dar complementare.

Clasificarea oraelor
3

Dintre numeroasele clasificri ale oraului (poziie geografic, dimensiune demografic,

form urban, funcii principale etc.) cele mai semnificative din punct de vedere urbanistic
sunt: cea funcional i cea privind forma fizic a oraului.
Clasificarea funcional se bazeaz pe activiti ce caracterizeaz i definesc rolul unui
ora. Clasificarea n funcie de form se bazeaz pe configuraia fizic pe care o prezint
oraul. Cele dou aspecte sunt n mod evident corelate ntre ele.
n orice ora, populaia desfoar anumite activiti socio-economice, ndreptate att spre
satisfacerea trebuinelor propriilor locuitori, ct i pentru cei din afara localitii, situai ntrun hinterland mai mult sau mai puin restrns.
Oraele au funcii preponderent neagricole, din sectorul secundar (industriile prelucrtoare
i construciile) i teriar (o gam larg de servicii). Funciile oraului au caracter istoric,
aadar se pot schimba n timp.De exemplu, unele centre urbane care au astzi funcii
complexe, au avut iniial doar o singur funcie. n raport cu activitile de baz pe care le
desfoar populaia, oraele se pot clasifica n:
Orae specializate, n care predomin populaia ocupat ntr-un anumit sector de
activitate:
Industriale Sochaux (Frana sediul uzinelor Peugeot), Torino (Italia ora
monoindustrial datorit predominrii industriei automobilistice n raport cu
toate celelalte sectoare productive), Kiruna (Suedia), Tubarao (Brazilia),
Lupeni (Romnia);
De servicii individualizndu-se mai ales orae turistice (Cannes n Frana,
Mecca n Arabia Saudit, Miami n SUA, Veneia n Italia, Predeal n
Romnia); orae financiar bancare (Frankfurt, Hong Kong), culturale
(oraele universitare: Oxford i Cambridge n Marea Britanie, Uppsala n
Suedia);
Agricole foarte numeroase n rile n curs de dezvoltare i nc numeroase n
rile fost comuniste;
Orae cu funcii politico-administrative, remarcndu-se oraele special construite
pentru a ndeplini funcia de capital (Washington SUA, Canberra Australia, Moscova Rusia);
Orae cu funcii multiple: majoritatea oraelor din rile dezvoltate, precum i unele
centre urbane din rile n curs de dezvoltare, respectiv toate marile orae ale lumii: New
York, Tokyo, Paris, Londra, Cairo, Rio de Janeiro, Beijing.
Prin forma oraului se nelege aspectul su vizibil, avnd n vedere ansamblul tuturor
prilor sale fizice: reeaua de strzi, piee, cldiri izolate, suprafee deschise de dimensiuni
variabile precum: curi interioare, grdini, parcuri etc., elemente naturale i artificiale definite
geometric, precum: canale, anuri, ziduri etc.
Toate oraele se caracterizeaz printr-o anumit organizare a acestor pri n interiorul
suprafeelor proprii; aceast organizare poate fi rezultatul unei planificri sau a unei evoluii
n timp.

Surse de crestere demografica la orase:

Migratia: migratia rural-urbana este o sursa majora de crestere a populatiei oraselor
mai ales in statele din lumea a III-a. Aceasta migratie este influentata de 2 factori: factorul de
impingere si cel de atragere. Factorul de impingere se refera la acei factori care forteaza

gospodariile sa se mute de la zone rurale la cele urbane. Factorul de atragere se refera la

atragerea oameniilor de la tara la oras cu mirajul bogatiei.
Sporul natural: orasele mai cresc in populatiei nu numai din pricina imigrarilor dar si
din cauza sporului natural. Rolul sporului natural este la fel de important ca si cel al migratiei.
Naveta: populatia urbana mai poate creste (pe timpul zilei) din cauza muncitorilor care
fac naveta zilnic de la periferia orasului si de la satelitii acestuia la oras pentru a merge la
munca.
Implicatiile cresterii populatiei urbane
Presiune asupra sectoarelor urbane (locuinte, infrastructura, economie, mediul inconjurator,
educatie, sanatate). Exista aceasta presiune din cauza nevoii extinderii infrastructurii si
serviciilor pentru a putea servii intreaga populatie a orasului.
Crestere urbana nebalansata: daca cresterea urbana este concentrata intr-o singura zona
a unei tari atunci distributia spatiala a populatiei acelei tari poate fi debalansata. De exemplu
pot aparea megaorasele. Acest termen se refera la dominanta demografica, economica, sociala
si politica a unui oras asupra unui sistem urban (exemplu Bangkok este de 30 de ori mai mare
decat al II-lea oras ca marime din Thailanda ). Megaorasele sunt specifice tarilor din lumea a
III-a dar se gasesc si in zonele dezvoltate ale lumii.
Cresterea economica: spre deosebire de primele 2 implicatii ale cresterii oraselor, unii
vad orasele ca motoare ale cresterii si sustin ca cresterea urbana e benefica pentru cresterea
economica. Studiile au aratat o relatie pozitiva intre rata de urbanizare si dezvoltarea
economica (exceptie facand Africa).
Controlarea cresterii urbane perspectiva de acomodare: cei ce vad in dezvoltarea
urbana un lucru inevitabil si pozitiv (deoarece duce la crestere economica) cred ca cresterea
urbana nu ar trebuii controlata ci incurajata prin atragerea populatiei rurale.
Trsturile caracteristice ale mediului urban efectiv ncadrarea populaiei din acest mediu
n ramuri economice i sectoare de activitate neagricole, n care munca se desfoar cu
ocupare permanent, fr ntreruperi sezoniere i are un nalt nivel de productivitate (se pot
include aici i activitile privind sectorul agricol i alimentar industrializat);
transferarea populaiei ocupate n procente crescnde din sectorul productiv n
sectorul serviciilor, din domenii n care predomin munca fizic n cele n care
ponderea major o are munca intelectual;
modificarea structurii vieii sociale, a concenpiilor i mentalitilor indivizilor:
restrngerea numeric a celulei familiale; independena membrilor aduli indiferent
de sex la vrsta majoratului; interesul crescnd al populaiei pentru o calificare
superioar, pentru cultur, precum i valorificarea optim a unui buget crescnd de
timp liber;
intensificarea mobilitii, creterea numrului contactelor sociale, amplificarea
furnizrii de bunuri de larg consum, precum i a energiei i a informaiilor;
dezvoltarea unei reele complexe de mijloace de transport i comunicaii eficiente i
uor accesibile.

 Urbanismul
Lumea n care trim a devenit o lume urban , aspect dovedit de faptul c mai mult de
jumtate din populaia globului locuiete n mediul urban, o mare parte n aglomerri de peste
zece milioane de locuitori.
n acest context, colectivitile urbane se confrunt cu necesitatea de schimbare pentru
adaptarea la exigenele n contextul economic care evolueaz rapid, mai ales n termenii
competitivitii n raport cu alte orae mari din acelai stat, sau n context internaional.
De aceea, administraiile statale i, n primul rnd cele locale, trebuie s coopereze ntre ele,
precum i cu componentele societii civile pentru ca, innd seama de aspectele legale,
funcionale, instituionale i inter-relaionale, s rezolve problemele majore de existen din
marile orae, n condiiile unei dezvoltri durabile, deci cu rspundere fa de generaiile
prezente, dar mai ales fa de viitoarele generaii.
O caracteristica importanta a orasului este internaionalizarea. Azi, un ora
internaional modern are o poziie geografic deschis ctre lume i este deschis factorilor de
producie de provenien strin (investiii strine, for de munc strin) i fluxului
comercial de mrfuri i servicii. De asemenea, este deschis unor instituii strine i
internaionale, dar i celor naionale, regionale, este conenctat la reele de comunicaii
internaionale i are un sector de servicii dezvoltat sprijinind serviciile specializate n relaii
internaionale.
Evoluia societii omeneti a demonstrat c oraul i amenajrile sale urbanistice
joac un rol deosebit n modificarea instrumentelor economice i socio-culturale ale diferitelor
teritorii, acionnd favorabil asupra dezvoltrii acestora, oraele reprezentnd, n toate
timpurile, una dintre componentele eseniale ale civilizaiei umane i constituind, n acelai
timp, locul de desfurare a numeroase i importante evenimente economice, sociale i
politice. n acelai timp, este necesar a remarca faptul c dezvoltarea puternic a distribuiei,
prin toate formele sale de comer, a avut un important impact asupra determinrii
configuraiei i modelrii sistemelor teritoriale i, n special, a spaiilor urbane.
Termenul de urbanism este relativ recent. Gaston Bardet l menioneaz ca an de
apariie, n limbajul de specialitate, anul 1910. Acest neologism corespunde emergenei unei
realiti noi: spre sfritul secolului al XIX-lea, expansiunea societii industriale d natere
unei discipline care se distinge de artele urbane anterioare prin caracterul su reflexiv i critic,
precum i prin pretenia sa tiinific. Petit Larousse definete urbanismul ca ansamblul
msurilor tehnice, administrative, economice i sociale care trebuie s permit dezvoltarea
armonioas, raional i uman a aglomeraiilor.
Urbanismul, ca tiin modern, are n vedere n primul rnd soluiile normative care
asigur crearea i organizarea oraelor, n baza unui bilan teritorial adecvat. Apare n acest
fel o legtur strns i absolut necesar ntre urbanism i alte grupe de tiine apropiate
(economie, geografie, demografie) ca dou domenii tiinifice bine determinate, care
conlucreaz la nfptuirea sarcinilor concrete de sistematizare urban i rural sau de
amenajare complex a teritoriului, fapt ce asigur n ultim instan urbanizarea unei zone,
unui inut sau unei ri.
De aici se desprinde aprecierea c urbanismul este o activitate concret, multilateral,
care cuprinde ntreaga activitate de construire a centrelor populate, de la datele de planificare
ale programului i elaborarea schielor i detaliilor de sistematizare, a documentaiilor
tehnico-economice pentru investiii, pn la realizarea i controlul aplicrii planurilor de
sistematizare. Sarcina de baz a urbanismului este de a crea orae noi i n special a le
transforma pe cele existente n aa fel nct acestea s corespund att nevoilor actuale, ct i
viitoare. Construciile de astzi trebuie s se integreze armonios n oraul de ieri, iar oraul de
6

astzi trebuie s ofere posibilitatea ca prin adaptri, completri i transformri ulterioare, s

corespund necesitilor viitoare ale societii.
Urbanizarea, prin amploarea i mai ales prin implicaiile sale, a devenit un fenomen
deosebit de actual i n acelai timp specific epocii noastre. Ca parte integrant a dezvoltrii
social-economice a unui teritoriu, a unei ri, urbanizarea nceteaz a mai fi o problem pur
teoretic, fiind neleas ca un proces complex de transformare a mediului natural. La
elaborarea sa, contribuie n mod deosebit -gradul de concentrare a populaiei, dimensiunile i
nzestrarea tehnico-edilitar a teritoriului, interaciunea diferitelor funcii ct i poziia
economico-geografic a oraului, aspecte care prin coninutul lor vizeaz n primul rnd
grupul de tiine ce studiaz elementele cadrului natural (geologia, geografia fizic i
economic).

Urbanizarea si problemele pe care le implica

Definitia unei zone urbane: in ciuda numeroaselor definitiilor a unei zone urbane/oras, o
zona urbana este de obicei definita ca un areal unde au loc activitati nelegate de agricultura
(industrie si servicii) si unde locuiesc muncitorii acestora. Deasemenea orasul mai are si un
statut legal oferit de guvernul national sau provinciar si este asociat cu forme specifice
administrative.
Urbanizarea este un proces deseori asociat cu industrializare, modernizare si dezvoltare.
Deasemenea se refera la procentul dintre numarul locuitorilor care locuiesc la oras si
populatia unei tari. Tarile dezvoltate (Am de N, Europa de Vest) sunt mai urbanizate decat
tarile in curs de dezvoltare.
Urbanismul: urbanismul este un mod de viata asociat cu zonele urbane. Sociologii sustin
ca oamenii care locuiesc in zone urbane sufera schimbari in codul lor de valori, obiceiuri si
comportament (de exemplu sunt mult mai independenti, anonimi, superficiali si competitivi
decat cei de la tara).
Conjectari:
-oamenii de la sat vad o calitatea vietii mai buna prin prisma celei de la oras
-urbanizarea ruralului este impiedicata de lipsa de interes a autoritatilor care ar trebui sa se
ocupe de dezvoltarea acestuia
-discrepantele de tip economic despart in mod dramatic aceste lumi

Urbanizarea de la trecut la viitor

Din anii 50 numarul locuitorilor la oras s-a dublat o data la 20 de ani iar procentul lor
din populatia lumii a crescut in medie cu 7%. Astazi populatia lumii care locuieste la orase
depaseste 2,8 miliarde adica 47,7 % din intreaga populatie a Terrei.
Dar in 2010 numarul locuitorilor de la oras va depasii pe cel al locuitorilor de la tara: 3,586
versus 3,304.

Sub aspect geografic vectorul urbanizarii se indreapta de la vest spre est. Cu toate ca
mai precis ar fi termenul de intoarcere inspre est, deoarece estul e considerat mai urban decat
vestul inca din vremea antichitatii pana in mijlocul secolului al XIX-lea.
Una din caracteristicile izbitoare ale urbanizarii moderne este cresterea rapida a
numarului de megaorase (peste 8 milioane de locuitori) si concentrarea populatiei lor.
In procesul formarii oraselor pozitia tarilor din lumea a treia s-a intarit. In ultima jumatatede
secol populatia oraselor din statele dezvoltate practic s-a dublat dar in tarile in curs de
dezvoltare numarul orasenilor este de sase ori mai mare, iar populatia oraselor mari s-a
inzecit.
Evolutia si dominarea stilului de viata urban este departe de a fi un simplu accident.
Orasele ofera posibilitati exclusive pentru afaceri, activitati creative si bogatie. Un factor care
a influentat dezvoltarea oraselor a fost acela ca aici educatia, sanatatea si serviciile sociale se
gasesc la un standard mai inalt decat in zonele rurale.

Urbanizare i dezvoltare durabil n secolul XXI

Spaiul urban crete mai repede dect populaia urban. n ziua de azi, creterea urban
necesit mult teren: pn n 2030, rile n curs de dezvoltare i vor tripla intravilanul, iar n
rile industrializate acesta va crete de 2,5 ori. Preferina pentru suburbii a contribuit la
rndul su la aceast tendin.
Un alt mare contribuitor la extinderea urban este peri-urbanizarea: stabilirea de activiti
economice i rezideniale n zone de tranziie ntre ar i ora, unde pmntul i fora de
munc sunt mai ieftine i mai puin reglementate. Globalizarea, care ncurajeaz crearea unor
ntreprinderi ntinse pe zone mari, susine acest proces. Dei zonele peri-urbane pot suferi cel
mai grav din cauza extinderii urbane, incluznd srcia, poluarea i degradarea mediului, ele
sunt cele care furnizeaz locuri de munc i alte servicii eseniale ale urbanului, cum ar fi
alimentele, energia, apa i materialele de construcii.
Urbanizarea i va arta avantajele dac se vor lua msurile potrivite care s ia n
considerare extinderea urban.
Oraele pot determina schimbri ecologice dincolo de graniele lor. Mrimea acestor
amprente ecologice" variaz n funcie de ct de circulat este un ora: oraele srace pot s
aib o amprent" local sau regional iar oraele mari, cu numr mare de migrani, pot s
aib o amprent" global.

Familia in mediul urban

Familiile din societatile contemporane, au suferit in ultimele decenii transformari
profunde. Schimbarile care au intervenit in interiorul ei sunt atat de importante, incat si
termenul de familie a devenit tot mai ambiguu, el tinzand sa acopere astazi realitati diferite de
cele caracteristice generatiilor precedente. Dinamismul puternic al structurii si functiilor
familiei pot aparea uneori surprinzatoare si, mai mult decat atat, poate avea o semnificatie
nefasta. Iar in discursurile politice si stiintifice, intalnim deseori opinia conform careia familia
este cea mai fidela posesoare a traditiilor si a valorilor nationale.
Ea este una din cele mai conservatoare (in sensul bun al cuvantului) segmente ale
societatii. Contrar acestor opinii, familia este mai putin 'depozitara' si mai curand 'barometrul'
8

tuturor schimbarilor sociale. Ca rezultat familia a devenit tot mai sensibila la toate
transformarile petrecute in societate.
Una din functiile traditionale, cea de ingrijire a varstnicilor este pe cale de disparitie,
iar functia de socializare a copiilor, este impartasita cu alte institutii sociale. Schimbarea
statutului social a femeiii prin implicarea ei in activitati profesionale extrafamiliale determina
noi configuratii ale raporturilor dintre cei doi parteneri, in sensul unei regandiri, redefiniri ale
rolurilor acestora.
Sociologia analizeaza traditionalitatea ca o componenta de baza a vietii sociale, a
sociabilitatii. Ea este prezenta in toate sferele si nivelele de organizare a societatii, in
procesele de socializare si manifestare a personalitatii actorilor sociali.
Traditionaliatea indica un tip distinct de institutii sociale, obisnuinte si obiceiuri,
moduri de a actiona, a simti si a gandi care sunt "mostenite din trecut". Dar traditionalitatea
nu reprezinta numai amintiri din trecut, ea este continuarea trecutului in prezent si ca atare
amintirile sunt la fel de actuale ca si relatiile date in experienta prezentului. La randul ei,
familia traditionala are o serie de trasaturi, cum ar fi loialitatea fata de familie care e mai
presus de interesul propriu, femeia e subordonata ca sotie si ca mama, copiii de ambele sexe
au roluri precise, prestabilite, sunt incurajate ca valori supunerea, conformismul.
Opus, dar nu totalmente, familiei traditionale este familia moderna.
Modernitatea este diferita sau chiar opusa perceptiilor traditionale, referindu-se la
produse ale culturii, institutii, forme de organizare sociala, moduri de comportare. Societatea
moderna este mereu in schimbare, iar in momentul in care modul de viata traditional e
inlocuit de unul mult mai complex, avansat tehnologic, modernitatea apare ca efect al acestor
schimbari.
Prin contrast, familia moderna se bazeaza pe individualism ca valoare (ceea ce explica
cresterea spectaculoasa a numarului divorturilor si toleranta din ce in ce mai mare fata de
acest fenomen social, femeia capata independenta economica, copiii au un mai mare control
asupra propriului destin, obidienta si conformismul devin nefunctionale). Pe langa avantajele
aduse de modernitate oamenii trebuie sa faca fata unor noi provocari, unor noi conflicte si
dezavantaje.
Valorile familiei moderne intemeiaza un stil de viata distinct de cel al familiei
traditionale: autoritatii i se substituie ca valoare focara cooperarea. Si ea este sustinuta de
valori ca: egalitatea, schimbarea, comunicarea. Familia moderna se caracterizeaza printr-o
accentuata flexibilitate a structurii de autoritate si putere. Nu mai exista un model unic,
dominant, in care barbatul decide, atat in privinta hotararilor care vizeaza viata conjugala, cat
si a celor care privesc relatia parentala, asa cum se intampla in traditionalitate.
Analiza modului i a stilului de via din perspectiva srciei are o lung tradiie n
literatura de specialitate, ns putem spune c cercetri i dezvoltri mai sistematice asupra
acestui subiect s-au produs ncepnd cu anii 960 o dat cu lansarea teoriei i explicaiei
culturale a srciei a lui Oscar Lewis (1966) i a controverelor generate de aceast teorie.
Preocuparea pentru descrierea modului i a stilului de via adoptat de ctre sraci
sau grupuri/ comuniti srace deriv din utilitatea evident de nelegere a acestora ca prim
pas n creionarea i implementarea unor programe i servicii sociale
destinate nbuntirii calitii vieii celoraflai n srcie sau n situaie de risc.
Dincolo de explicaia pur cultural asupra srciei, cei mai muli teoreticieni din
domeniu vorbesc de moduri de via i stiluri de via fundate pe venituri mici/ precare (lowincome life styles), ncercnd prin aceasta s sublinieze legtura cauzal dintre deprivarea
economic i modele distinctive/ particulare de aciune ale celor sraci (Irelan L.M., 1967).
Din punct de vedere al descrierii modurilor i stilurilor de via, cele
mai importante/determinante sectoare sunt considerate organizarea familial, pregtirea
9

copiilor pentru procesul educaional/ instituionalizat, ngrijirea sntii i comportamentul

economic.
nelegerea stilului de via al sracilor presupune o analiz atent
a interrelaiei dintre statusul social, oportunitile economice, ateptrile individuale i
competena social a indivizilor. aceti factori (precum i alii) pot fi determinani pentru
intrarea n srcie a unor indivizi/ grupuri, ns, de asemenea, se poate afirma c a fi srac
este adesea un mod de via n care unii indivizi sunt nctuai nc de la natere (Irelan,
1967).
Ca rezultat al unui set de circumstane (cum ar fi locuirea supraaglomerat, acces
redus la oportuniti educaionale i de recreere, ocupaii ce necesit o calificare sczut etc.),
condiiile de via ale sracilor sunt caracterizate de anumite limitri:

Alternative limitate (simplificare comparativ a experienei fa de lumea real).

Sracii au cele mai mici oportuniti de a experimenta varietatea modelelor sociale i
culturale, de-a lungul vieii ei experimentnd un evantai ngust de situaii. Repertoriul
lor de roluri sociale este limitat i rareori particip la activiti care nu se nscriu i
care i scot din rutina lor zilnic.
Lips de putere i lips de speran, deoarece poziia lor relativ la societate i
instituiile acesteia (ca i centre de putere) este caracterizat de neputina de a
influena n orice fel aceste centre de putere, deoarece ei practic nu dein nici un fel
de atu/ putere n variatele procese de negociere. Cel mai adesea acest deficit este
prezent n sfera relaiilor de munc: abilitile profesionale minimale i nivelul
educaional sczut fac ca ei fie s gseasc foarte greu o slujb (i n acest caz slujba
este fr prestigiu social i prost pltit), fie s fie primii care
sunt nlocuii/ disponibilizai. Pe de alt parte, sracii dein o foarte sczut autonomie
i au oportuniti sczute de a influena propriile condiii de munc, fiind lipsii de
speran chiar i n sfera posibilitilor de achiziionare de noi informaii i instruire
care s schimbe aceast situaie.
Deprivare. Dei presupune o important doz de relativitate, deprivarea este vizibil
la cei sraci, cel puin din perspectiva perceperii propriei viei de ctre cei sraci: lipsa
de putere i speran, contientizarea constant a statusului lor social inferior i
degradant, eecul lor care implic n mod corect sau eronat retragerea i izolarea.
Lipsa de securitate. Indubitabil, persoanele cu venituri mici sunt cu mult mai expuse
hazardurilor vieii dect cei bogai. Pentru cei sraci o dimensiune complementar
acestor hazarduri o constituie spaima de a nu putea face nimic n urma unor asemenea
hazarduri. Ei nu dein resursele necesare pentru a face fa situaiei. Economiile, dac
exist, sunt nesemnificative i cheltuite rapid n orice situaie de criz, altfel minimal.

Acest set de circumstane determin ca cei cu venituri reduse s perceap lumea

nconjurtoare i situaiile de via diferit de cei care nu se confrunt cu problema sraciei.
Lupta constant cu o lume perceput ca fiind ostil determin atitudini de nstrinare de
societate i de ali oameni n mod special, dar i de prieteni, rude, familie sau chiar de sine
nsui. n situaia n care se regsesc, sracii vd viaa mai degrab ca fiind total imprevizibil,
o ngrmdire de evenimente n care ei nu dein nici un rol i asupra crora ei nu pot exercita
nici un fel de control sau influen.
Aceast stare de alienare este puternic asociat cu un status social i economic sczut,
determinnd patru mari forme de exprimare (re)simite de sraci ca: (a) lips de putere, (b)
lips de neles/ lips de semnificaie; (c) anomie; (d) izolare.
10

n aceste circumstane scopurile i valorile suite de ctre sraci sufer transformri

semnificative, datorate ndeosebi conflictului rezultat dintre perceperea obiectiv a lumii reale
i a situaiei n care se regsesc non-sracii (non-deprivarea acestora) i propria lor situaie. Ei
i doresc modul de via al non-sracilor, sistemul lor de valori nefiind
totalmente neajustabil i incompatibil cu cel al non-sracilor, ns ei nu dispun de mijloacele
necesare, nu tiu s creeze sau s profite de anumite oportuniti sau chiar accesul la acestea le
este blocat.
Anormalitatea unei viei trite la nivelul pragului de srcie presupune dezvoltarea unor
moduri i stiluri de via particulare, patternuri de comportament axate
pe reinterpretarea vieii ntr-o manier proprie (Irelan, 1967), care s ndulceasc viaa
sracilor fie i doar iluzoriu i efemer. Sracii prezint patru mari seturi de comportamente,
toate fiind n mare parte rezultatul deprivrii i al unor condiii de via alienante:
(1) persistena unor credine fataliste; complementar i subsecvent (2) orientare prezenteist,
spre gratificaii immediate; (3) autoritarism care aduce rezolvri simple, dar pe scurt termen,
unor probleme grave; (4) tangibilitate/orientare materialist-pragmatic (concreteness)
atenie sporit acordat lucrurilor materiale, palpabile, dect celor intelectuale, lipsa
posibilitii de a abstractiza, de a vedea situaiile ntr-o manier general, cuprinztoare bazat
pe procese intelectuale, ci mai degrab de a se funda pe senzaii i observare nedifereniat.

Blocul intre loc si locuire

Cunoasterea spatiului poate fi privita din doua perspective: experimentarea directa,
senzoriala a practicilor obisnuite sau experimentarea initial dorit rationalizanta, cu scopul de
control, planificare, care devinde ulterior rationala in mod obligatoriu. Din acest motiv
definirea precisa a limitelor unui teritoriu, trasarea de frontiere, desenarea de praguri, sunt
gesturi unice, marcand declarativ intalnirea cu ceilalti diferiti de noi cei ai teritoriului.
Raportul dintre reperele emice (cotidiene - de interior) si reperele etice (frontiere - limita) ale
unui teritoriu este pus in lumina la studiul rapoartelor intre teritoriile traite si cele
administrative, capabile de a genera conflict sau macar incongruente de tip
desemnare/semnalizare, apropiere/utilizare.
Se poate vorbi asadar de doua tipuri majore de teritorii: ale noastre si ale lor, - fiecare
individ se raporteaza la un dublu sistem teritorial. Primul sistem de referinta este
administrativ, politico-ideologic. Acesta regleaza sau macar influenteaza functionarea celui
de-al doilea sistem, cel al practicilor cotidiene. Relatia de cele mai multe ori conflictuala intre
cele doua tipuri provine din chiar modul lor de definire: prin limite - prin continut.
Continuturile sunt ceea ce teritoriile incorporeaza in structura lor intima in mod constant,
cotidian, fiind in acelasi timp generatorul si rezultatul unor reprezentari socio-spatiale ale
grupului. Ele se constituie insesizabil in constiinta grupului formand o structura discreta
rezultat al unui proces indelungat. In timp ce sistemul administrativ se constituie din teritorii
riguros juxtapuse, cel de-al doilea sistem este caracterizat de o suprapunere de teritorii
rezultata din diferita utilizare si reprezentare a unui spatiu fizic de catre mai multe grupuri.
Procesul de teritorializare si cel de reprezentare merg intotdeauna in paralel, cel din urma
avand ca rezultat producerea spatiului social, reprezentarile asigurand formele elementare ale
socializarii (solidaritati si apartenente, stigmatizari si excluziuni). Spatiul ca loc practicat, asa
cum il numeste Michel de Certeau, este un spatiu concret al cotidianului, dependent de
perceptia directa cat si de sferele imaginarului (vis, memorie). De aici rezulta eterogenitatea si
11

selectivitatea imaginilor ca fenomene cognitive si a reprezentarilor spatiale ca simbolizari ale

realului, opusa omogenitatii impuse de sistemul teritorial-administrativ.
Una din caracteristicile pregnante de actualitate ale oraselor, teritoriilor, spatiului in
general, este disparitia dimensiunilor geometrice/geografice ale sociabilitatii sub influenta
retelelor de comunicare si a mobilitatii. Un efect direct al acestui aspect s-ar putea crede a fi
dezradacinarea individului. De fapt individul are acum capacitatea de a isi intinde radacinile
acolo unde isi gaseste locul prielnic.Teritoriul personal nu este imprastiat ci mai degraba se
poate vorbi despre o desirare a retelei noastre teritoriale. Mobilitatea extrema de care ne
bucuram azi nu ne face sa fim mai putin ancorati intr-un loc al nostru. De fapt raportul nostru
cu spatiul se schimba. Modul nostru de teritorializare devine diferit, asemeni modului de
organizare a comunitatilor.
In cadrul comunitatilor traditionale spatiul juca un rol determinant, proximitatea
spatiala determina relatiile sociale, interesele grupului. Comunitatea se constituia pornind de
la principiul vecinatatii. Astazi comunitatea este cea care isi determina un spatiu propriu ei.
Grupurile se formeaza in jurul unor interese comune, afinitati, iar spatiul pe care si-l
constituie este mai putin omogen. Noile principii de formare a grupurilor impreuna cu
mobilitatea individuala crescanda produc noi tipuri de teritorializari. Teritoriile noastre
cotidiene inceteaza a mai fi amplasate intr-o continuitate spatiala formand acum o retea de
puncte de interes independente. Daca inainte grupurile se suprapuneau in mare masura
(vecini, colegi de munca, prieteni), astazi ne regasim incadrati intr-o multitudine de grupuri
care inceteaza a mai avea contact intre ele. Interesanta, intr-un asemenea context socio spatial este delimitarea teritoriului numit acasa.
Acasa este centrul teritorialitatii fiecaruia pastarnd un caracter de unicitate, in ciuda
faptului ca variaza o data cu geografia personala. Teritoriul acasa ramane greu de definit ca
limite si in materie de continuturi. Acasa este spatiul cel mai incarcat de imagini, reprezentari,
simboluri si semnificatii pe care fiecare dintre noi il construieste. Omul este in mod costant
inserat intr-un sistem teritorial predefinit si construieste permanent un sistem teritorial
propriu. In acest context acasa devine un teritoriu al evadarii din spatii teritoriile impuse.
Imposibilitatea actuala de a fi creatorii directi ai propriilor spatii este datorata motivelor
economice (eficienta, standardizare), politice (control, putere), sociale (mobilitate, migrare).
De aici dificultatea de a crea un acasa la fel de profund asumat, de reprezentativ. Locuinta de
fapt, este un punct al intersectarii intre individ si grup/societate, rezultand de aici o combinatie
intre ascuns si vizibil intre public si privat. Acasa este spatiu de refugiu dar si de primire, este
o succesiune de spatii gradate intre afara si inauntru. In cadrul public/social, spatiul locuintei
traditionale a fost conceput telescopic. Incepand cu drumul, batatura, pridvorul si camera buna
sunt spatii care primesc intr-o locuinta in care viata privata se ascunde in odaie in cutea din
spate. Adus din mediul rural in cel urban, omul regrupeaza intreaga configuratie spatiala a
locuintei traditionale in apartamentele de bloc muncitoresti. Casa trebuie sa ramana un spatiu
de reprezentare , fapt ce a dus la aparitia unei adevarate tipologii de locuire si socializare
tipice "vietii la bloc".
O data insa cu noua configuratie socio-spatiala a teritoriilor noastre, configuratie in
care are loc o "izolare a locurilor noastre", se produce si izolarea spatiala a lui acasa ca
teritoriu de restul teritoriilor personale. Noua mobilitate socio-spatiala aduce cu ea doua
tendinte in domeniul locuirii. In primul rand locuinta inceteaza a mai fi un criteriu al alegerii
locului de munca ci dimpotriva astazi un "job" bun poate duce la schimbarea locuintei.
Locuinta nu mai este casa familiei de-a lungul a cateva generatii ci devinde un bun de consum
ca oricare altul. Aceasta capacitate de a schimba locuinta duce la o dezlegare a ideii de loc al
meu/nostru, dar presupune concomitent dezvoltarea unei aptitudini de reproducere al unui
spatiu propriu. Nu mai construim un spatiu al nostru, nu ne mai adaptam existenta personala
la un spatiu al lor , ci reproducem in mod repetat acelasi acasa oriunde ne-am deplasa. Fiinta
12

umana nu isi pierde dimensiunea teritoriala ci teritoriul insusi capata mobilitate in spatiul
fizic. Probabil cele mai bune exemple in aceasta privinta sunt cartierele maghrebine, negre sau
chinezesti. Acestea se formeaza avand la baza o stigmatizare a outsider-ilor de catre instalati,
dar si o asumare a stigmatului de catre outsider-i ca forma de creere a unei identitati colective
si de reconstructie a unui tip specific de socializare.
In acelasi timp, destramarea retelei teritoriale a individului duce la diminuarea rolului
de reprezentare sociala a locuintei. Spatiul specific al locuintei "traditionale" este inlocuit de
unul caracterizat de un raport brutal afara-inauntru. Teritoriul, notiunea de acasa se acutizeaza.
A primi este din ce in ce mai mult un gest de intimitate decat unul de socializare, de
reprezentare. Arhitectul Peter Eisenman afirma ca arhitectura locuintei ar trebui in momentul
de fata sa reziste statutului de teritoriu al evaziunii din fata angoaselor societale ramanand o
imagine fidela a societatii in care este amplasata, o reflectare a acesteia cu bunele si cu relele.
locuinta ar trebui sa fie activa nu pasiva.
Mutarea la bloc a produs o modificare brutala a raporturilor intre spatiile private si cel
public. Spatiul prefabricat a devenit suportul unei dorinte de diferentiere de exprimare a unui
acasa la mine. Rezulatatul a fost paradoxal intrucat uniformitatea "spatiului suport" a condus
la pierderea unitatii in urma multitudinii de personalizari. Transformari au loc la nivelul
fiecarui spatiu de trecere intre public si privat.
Scara de bloc este un spatiu nici comunitar, nici public, nici privat. Acest spatiu
balanseaza intre un spatiu neasumat, aproape abandonat si unul de reprezentare, nu al
comunitatii de locuitori ci mai degraba al administratorului. Asumarea "estetizanta" a scarii de
bloc de catre administrator conduce la expresii kitsch, aceleasi indeferent de zona in care ne
aflam: calendare din carton, ghivece de flori, grilaje de fier frumos vopsite care protejeaza
becurile de pe palier, covorasul din sasul de intrare etc. La polul opus scara de bloc neingrijita
devine suportul de manifestare al "cronicii" comunitatii (radu '87, robert+Ade=love). Ambele
imagini exprima insa caracterul ciudat al acestui spatiu care nu reuseste sa reprezinte
niciodata in toatalitate comunitatea de locatari. Spatele blocului are aceeasi pozitie incerta
intre public si privat. Invadat de o multitudine de spatii private - garaje, depozite de scule,
gradini frumos aranjate, alaturate gramezii de gunoi, mereu al nimanui (un fel de feedback al
comunitatii de locatari fata de administratia teritoriala, cu un ciudat caracter public). Fatada
este campul de batalie cel mai vizibil intre locuitor si arhitect, intre al meu si al tuturor. Fatada
devine un variat tablou de simboluri personale semn al luarii in posesie.
Interesant de urmarit este transformarea in ultima vreme a scarii de bloc intr-o
continuare a strazii. Prin inglobarea de diferite alte functiuni/servicii (coafor, cabinet
stomatologic, notariat, cabinet de avocatura) scara de bloc capata o noua dimensiune publica.
Concluzia este ca ne gasim brusc intr-un spatiu multifunctional dar care pastreaza o expresie
arhitecturala neschimbata.
Ajungand in acest punct arhitectura locuintei, mai ales a locuintei colective avand in
vedere toate considerentele enumerate mai sus, are un caracter incert devenind un teren de
manifestare al unei multitudini de tendinte de teritorializare. Intrepatrunderea public/privat
devine complexa.
Forma de locuire care propune o solutie in contextul social actual este hiper-locuirea.
Adapostul nu mai este doar individual ci devine si comunitar, colectiv in sensul de situare a
casei in centrul lumii individului. Hiper-locuirea ingaduie mobilitatea fara destabiliazare,
presupune invecinare nu pe proximitate fizica ci bazata pe invecinarea de interese in retea.
Unitatile de vecinatate in medievalitate erau determinate de apartenenta la ghilda care la
randul ei determina proximitatea spatiala; adunarea acestor unitati de vecinatate formau targul
care avand catedrala in centru devenea terenul unei bune confruntari intre ghilde. O astfel de
locuire subtiliza granitele dintre intimitate si spatiul public. Solutia ar fi unitatea intre locuinta
si locul de munca fara ca acestea sa coincida ca spatiu utilizat. O unitate de vecinatate
13

"breslasa" ar readuce in atentie modul de locuire propriu ghildelor. Coprezenta pe acelasi loc
(dar nu in acelasi spatiu) intre locuinta si locul de munca se poate realiza in doua feluri: locul
de munca (birou, atelier, magazin) atasat locuintei, sau locuinta (de serviciu) atasata locului de
munca (locuinte in campus universitar, in sau pe langa scoli sau unitati militare). O astfel de
hiper-locuire contrazice dezideratele urbanismlui Chartei de la Athena si are menireea de a
complexifica viata in oras care poate fi stabilizata numai de locuinta permanenta. Mai mult
coprezenta celor doua functiuni esentiale ale orasului se dovedeste sustenabila si ca
alternativa la congestia circulatiei in "ore de varf".
Este necesar ca proiectarea de arhitectura sa depaseasca formulele traditionale, cata
vreme hibrizi de felul locuintei temporare de serviciu, definesc astazi cu frecventa crescanda
modurile in care ne percepem prezenta in spatiu.
Conceptul de vecinatate urbana se integreaza intr-o schema operationala
bidimensionala: vecinatatea ca unitate de locuire, ca spatiu delimitat de manifestare sociala, si
vecinatatea ca relatie sociala, individual in raport cu locul si cu ceilalti.
Viata sociala in oras se desfasoara in cadrul unor comunitati umane. Termenul de comunitate
devine un mijloc de descriere a unui set de valori, a existentei sociale si a comportamentelor
indivizilor rezidenti in mediul urban. In acest timp insa comunitatea serveste ca mediator intre
stat si societatea civila, este un mijloc de a descrie normative procese si fenomene in vederea
legitimarii acestora in sfera deciziei politice. Din aceasta perspectiva comunitatea apare ca un
agent de schimbare sociala.
Viata in oras este caracterizata de atomism si individualism in dauna colectivismului, a
atasamentului fata de loc, de vecinatate. Comunitatea umana in oras ia forma vecinatatii de
locuire. Vecinatatea este un element fundamental al vieti urbane, orasele crescand prin
aditionare, nu de case, ci de comunitati umane.
Vecinatatea urbana este perceputa ca unitate de locuire si ca relatie sociala in oras.
In sens larg, vecinatatea reprezinta o relatie de apropiere intre doua sau mai multe elemente
intr-un cadru de referinta dat ( Zamfir, Vlasceanu). De asemenea, vecinatatea este o relatie
sociala constituita intre doua persoane care locuiesc sau lucreaza in apropiere. Persoanele
aflate in situatia de vecinatate adopta unele fata de altele comportamente conditionate de
sansele sporite de intercunoastere si interactiune pe care le au( cooperare sau conflict, evitare).

Rationalizarea vietii sociale.

Termenul de vecin are intelesuri variate. In societatea urbana de astazi pe de o parte,
inseamna acel cineva care traieste aproape de persoana de referinta, iar in comunitatile rurale
inseamna acea persoana cu care este inrudita social persoana de referinta prin drepturi si
indatoriri specifice, stabilte prin obicei sau prin lege, datorita apropierii dintre locuitori.
Viata urbana ofera o larga paleta de asociatii si activitati in care oraseanul se poate implica
si unde se dezvolta relatii interpersonale. Un tip de astfel de relatie este interactiunea cu
vecinii. Interactiunile in vecinatate sunt legaturi, tipic, orientate traditional si nu emotional.
Mediul vecinatatii urbane da posibilitatea dezvoltarii unei intimitati intre vecini, dar pe de alta
parte exista si situatii in care vecinii se angajeaza in actiuni de sustinere fara sa devina
prieteni.Blocul este definit ca element principal al procesului de urbanizare.
S-a identificat modul in care oamenii isi individualizeaza locuinta, cum se exteriorizeaza
ei in amenajarea casei, sunt urmarite deasemenea relatiile individului cu mediul construit si
relatiile de vecinatate intre locatari. Structurarea acestor relatii tine atat de marimea blocului
cat si de existenta unor nuclee de coagulare a acestor legaturi: batranii care au preocupari
comune, gospodinele, copiii, care faciliteaza apropierea intre familiile lor. Circulatia
copiilor intre familiile lor subliniaza aspectul functional al vecinatatii in interiorul blocului.
14

Blocul, ca unitate sociala, nu este o entitate inchisa, ci interfereaza si cu alte unitati

sociale, ceea ce il face sa nu aiba doar un interes monografic, de obiect elementar de analiza
ci si unul de revelaror social.
Relatiile de vecinatate, relatiile intre indivizi si mediul inconjurator al orasului, intr-o
comunitate urbana data sunt foarte variate. Exista cazuri de izolare datorita faptului ca unele
persoane sunt evitate de catre vecini( cazuri frecvente in orasele mari). Exista, de asemenea,
zone unde nevoia de ajutor este foarte mare, si aici relatiile de vecinatate sunt asemanatoare
celor din comunitatile rurale. In vecinatatile alcatuite din cupluri cu copii mici, mamele si
copiii sunt mai importanti, ca parteneri in relatiile de vecinatate, decat barbatii. Exista situatii
in care, interiorul unui anumit spatiu, apropierea locuitorilor sa fie mai putin decisiva pentru
stabilirea unor relatii de vecinatate, decat ocupatia sau statutul social. In comunitatea
traditionala membrii familiei vecine sunt vecini in sens social, indiferent daca aceasta le place
sau nu, dar in comunitatea urbana oraseanul isi defineste singur vecinatatea, alegandu-si
vecini la fel ca el.
Vecinatatea este o unitate ecologica, adica un grup local, care are capacitatea de a-si
satisface nevoile in mod relativ automat. Prin vecinatate se intelege astfel un grup de indivizi
dintr-un oras, concentrati intr-un anumit spatiu, care merg la medic, la biserica, isi petrec
impreuna timpul liber, preponderent in zona in care locuiesc. Vecinatatea urbana este definita
ca un grup local, dar in interiorul orasului.
Distanta fizica intre vecini este importanta pentru stabilirea diferitelor tipuri de relatii intre
acestia, insa distanta fizica redusa nu poate determina intensitatea relatiilor, aceasta fiind in
functie de persoanele implicate. Daca vecinii se aseamana si sunt compatibili, atunci exista
posibilitatea ca relatia sa fie mai intensa decat un simplu schimb de salut, dar daca vecinii sunt
diferiti, atunci relatia poate sa nu fie puternica, indiferent de gradul de apropiere. Daca vecinii
sunt prea diferiti se pot dezvolta comportamente si atitudini divergente care sa detrmine
raceala sau conflict. Se observa astfel ca nasterea relatiilor sociale in vecinatate nu este
explicata doar de apropiere, un rol important avand si caracteristicile indivizilor care explica
existenta sau absenta unor legaturi sociale( indivizii care locuiesc in aceeasi comunitate
trebuie sa aiba caracteristici comune, interese asemanatoare si sa impartaseasca aceste valori).
Omogenitatea unei comunitati poate fi data si de asemanarea varstei si a veniturilor
membrilor comunitatii, modele de comportament, valorile si interesele indivizilor.

Orasul ecologic obiectiv prioritar in urbanismul viitorului

Orasul ecologic se individualizeaza prin masura in care considerentele de mediu sunt
incorporarile in elaborarea deciziilor atat in sectorul public, cat si in cel privat. Avand in
vedere continuitatea schimbarilor economice, sociale si tehnologice, solutiile nu sunt
permanente. Orasele construite acum vor trebui sa satisfaca exigentele locuitorilor si peste 30,
50 sau 100 de ani, cand conditiile de consum, productie si de mediu vor fi foarte diferite.
Orasele presupun o concentrare de mancare, apa, energie si materiale pe care natura nu le
poate furniza. Concentrarea unor astfel de mase de materiale, urmata de dispersarea lor sub
forma de gunoi menajer, ape reziduale si poluanti ai aerului si ai apei, sunt probleme cu care
se confrunta administratorii oraselor de pretutindeni.Cea mai mare parte a oraselor din zilele
noastre nu sunt locuri unde este sanatos sa traiesti.
Aerul urban este poluat peste tot.Evolutia oraselor moderne este strans legata de
progresele din domeniul transportului, mai ales de cele privind transportul naval sau fluvial si
feroviar, la inceput.Primele orase s-au bazat pe hrana si apa din zonele rurale situate in
imprejurimi, in vreme ce orasele de astazi depind adeseori de surse aflate la distanta. Los
Angeles, de exemplu, isi aduce mare parte din apa de care are nevoie din fluvial Colorado,
situat la circa 970 km distanta.
15

Politicile de dezvoltare a zonelor urbane, in Romania, vor combina si integra obiective

de mediu sociale si economice. Problemele urbane de mediu sunt strans corelate, incluzand
activitati zilnice de gospodarire si fiind prea difuze pentru o rezolvare centalizata prin
regulament si legislatie.

CONCLUZII
Urbanizarea este cel mai nsemnat factor de influen a dezvoltrii n secolul 21. Cu toate
acestea, nu se fac suficiente lucruri pentru a maximiza beneficiile creterii urbane sau pentru a
reduce consecinele sale negative.
Sociologii si urbanistii, igienistii, ecologii s-au aplecat cu multa atentie asupra diverselor
fenomene ce insotesc urbanizarea si concentrarea urbana din ultimii ani.Dintre numeroasele
implicatii ale urbanizarii se retine in special deteriorarea mediului, poluarea cu diversele ei
aspecte.

16

 Bibliografie
(1) Candea, Melinda, Bran, Florina, Organizarea, amenajarea si dezvoltarea durabila a
spatiului geografic, Editura Universitara, Bucuresti, 2006
(2) Asandului, Laura, 2007, Elemente de demografie, Editura Univ.Al.I.Cuza,Iasi
(3) Dinc D., Componentele dezvoltrii locale, Revista Economie i administraie
local, mai 2005
(4) Ionacu G., Dezvoltarea i reabilitarea aezrilor umane din Romnia, Ed. Tempus,
Bucureti 2003
(5) Peter Hall, Oraele n micare, Ed. All, Bucureti 1999
(6) Smirnov I. Marghescu G. Stiluri de via i familia// coordonatori C.Zamfir, I.
Rebedeu. Stiluri de via.-Bucureti, 1994
(7) Voinea M.,Sociologia familiei -Bucureti, 1993.
(8) Lazarescu, Cezar,- Urbanismul in Romania, Bucuresti -1978
(9) Irelan, Lola M.,1967, Low-income Life Styles,U.S. Department of Health,
Education and Welfare, Welfare Administration, Division of Research,
Washington
D.C.
(10)
Wirth, Louis, 1938, Urbanism as a Way of Life
(11)
Lewis Oscar, 1966, La Vida, New York, Random House.
(12)
Zamfir Ctlin, 1993, Stil de via, n Zamfir C., Vlsceanu L.,
(coord.), Dicionar de sociologie, Ed. Babel, Bucureti.

17

 CUPRINS

Orasul-prezentare generala

Clasificarea oraelor

Urbanismul
Urbanizarea si problemele pe care le implica

6
7

Urbanizarea de la trecut la viitor

Urbanizare i dezvoltare durabil n secolul XXI

Familia in mediul urban

Blocul intre loc si locuire

11

Rationalizarea vietii sociale.

14

Orasul ecologic obiectiv prioritar in urbanismul viitorului

15

Concluzii

16

Bibliografie

17

18