Donaia de Pictura in Bisericile Romane

„Pentru ajutor înțelept în ziua înfricoșatei judecăți a lui Hristos”
Donația de pictură în bisericile românești ale Transilvaniei, până la mijlocul secolului al XIX-lea
Pentru credincioșii Bisericii Răsăritene, imaginea sfântă, fie că este o pictură murală, fie una
portabilă, adică o icoană, este un mijloc de transmitere a Revelației aidoma Evangheliei, căci Cuvântul s-a
făcut trup și a fost văzut (Ioan 1:14), iar această vedere – care a fost rezervată doar celor ce au trăit în
timpul și în preajma lui Iisus – este fundamentul teologic ce permite reprezentarea chipului Său omenesc,
asigurând astfel cunoașterea și pentru generațiile următoare1. Materia și meșteșugul artistului sunt doar
vehicole ale Întrupării, cultul imaginilor nefiind adresat acestora, ci prototipurilor îndumnezeite. Dogmă,
taină și obiect de cult, imaginea sfântă mijlocește prezența reală a Creatorului și a sfinților Săi în timpul
rugăciunii, esența sa fiind una prin excelență transcendentală2.
După o asemenea definiție a imaginii sfinte, raportarea la ea ca la o podoabă oarecare a bisericii sau
a locuinței ar putea părea o impietate dacă excludem din ecuație participarea cu caracter de jertfă atât a
celor care au ostenit pentru realizare cât și a celor care au suportat costurile execuției. Caracterul sacral al
contribuției pictorului și al actului de donație asigură astfel relația între lumea divină din imagine și lumea
tangibilă, la mântuirea căreia imaginea este chemată să contribuie. Iar în această lume tangibilă, imaginea
– fie ea și sacră – este creată într-un timp și un spațiu istoric, după regulile și exigențele unei școli, cu
materiale de mai bună sau mai slabă calitate, pe care se plătește o sumă mai mare sau mai mică, altfel
spus imaginea devine un document prin care o fărâmă din istoria unei comunități sau din biografia unei
persoane ne este din nou accesibilă, de obicei în lipsa altor surse de informare, specifice laboratorului
istoricului. De fapt, tocmai din lipsa acestor surse vom încerca, pe parcursul acestui studiu, să aflăm chiar
de la sfintele imagini cine au fost cei care s-au preocupat de înzestrarea bisericilor românești
transilvănene, ce motivații au avut pentru un asemenea demers, dacă au existat criterii după care au fost
aleși meșterii, în ce măsură condițiile istorice au influențat calitatea și cantitatea prestației artistice, dacă
există vreo legătură între evoluția generală a societății românești și modul de raportare a donatorului la
donația sa etc.
Să remarcăm pentru început că, la formularea răspunsurilor, pot contribui toate bisericile românești
din teritoriul vizat, dar într-un procent care depinde de cantitatea patrimoniului artistic pe care au reușit să
și-l conserve. Cu alte cuvinte, cu cât într-o biserică s-au păstrat mai multe obiecte, cu atât cresc șansele ca
ele să dețină și informațiile lămuritoare pentru problematica acestui studiu. Numărul inscripțiilor care
furnizează date despre donatori este de ordinul sutelor, iar arealul geografic din care au putut fi ele
selectate acoperă întreaga Transilvanie, așa cum este ea înțeleasă de geografia istorică actuală, putându-se
deci formula concluzii cu valoare generală, chiar dacă anumite zone sunt mai puțin cunoscute decât altele.
Dacă în ceea ce privește teritoriul nu a fost necesar să operăm segmentări, din punct de vedere cronologic
s-a impus totuși alegerea unei limite superioare, pe care am stabilit-o la mijlocul secolului al XIX-lea în
primul rând pentru că acolo se opresc și preocupările sistematice de repertoriere a obiectelor și, implicit, a
inscripțiilor.
Să mai remarcăm că nici conținutul inscripțiilor care ne interesează aici și nici atitudinea
donatorilor de imagini nu sunt diferite de manifestările similare care au avut ca obiect cartea liturgică,
veșmintele sau alte odoare necesare cultului, formularistica fiind destul de săracă, aproape redusă la
câteva expresii a căror repetiție devine când confuză, când descurajantă. O ultimă remarcă introductivă
are în vedere faptul că, pentru lumea românească de până la mijlocul secolului al XIX-lea, pictura a avut o
utilitate aproape exclusiv religioasă, dar această dependență a producției diverselor ateliere de capacitatea
de înzestrare a bisericilor nu a provocat stagnare, ci a fost chiar sursa unor interesante evoluții cu finalitate
economică, exemplul cel mai la îndemână fiind perpetuarea meșteșugului zugrăvirii de icoane pe mai
multe generații în cadrul aceleiași familii.
Revenind la semnificația teologică a imaginilor și la marile așteptări expiatorii care le-au fost

1
Sf. Ioan Damaschinul, Cele trei tratate contra iconoclaștilor, III, 12, apud Dumitru Vanca, Icoană și cateheză, Editura
Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, p. 175-176.
2
Léonide Ouspensky, La Théologie de l’icône dans l’Église orthodoxe, Les Éditions du Cerf, Paris, 1980, mai ales p. 105-175.
1

asociate, trebuie să admitem că, alături de corectitudinea dogmatică a mesajului vizual transmis, una
dintre principalele calități cu care s-a dorit să fie înzestrate trebuie să fi fost perenitatea, capacitatea de a
însoți în rugăciune cât mai multe generații, iar această perenitate, la rândul ei, era dependentă de calitatea
materialelor și a tehnicii folosite de pictor, aspecte care trebuie să fi contribuit substanțial la ridicarea
costurilor. Plata unor sume considerabile presupune însă un statut social și venituri pe măsură. Iată de ce
primele picturi destinate mediului românesc transilvănean au împodobit biserici aflate sub patronajul unor
familii nobiliare, capabile financiar, în prealabil, să le edifice din piatră. Cea mai veche pictură căreia îi
cunoaștem donatorii, datată 1313-1314, anume primul strat de frescă din bisericuța de piatră a cnezilor de
la Streisângeorgiu3, la rândul său cea mai veche biserică medievală din România, construită în primele
decenii ale veacului al XII-lea4, ne așează deja în fața unei realități capabile să pună în ecuație atât numele
ctitorilor, cu dorința lor de a-și vedea iertate păcatele, cât și pe cel al pictorului5, semn al unei maturități
artistice corect intuite de Vasile Drăguț6, dar pentru care astăzi mai depune mărturie doar pictura din 1311
de la Sântămărie Orlea7, aceasta realizată însă într-o perioadă în care biserica era cel mai probabil catolică
și, implicit, neromânească8.
Câte vor fi fost, chiar și dintre bisericile românești de zid, cele pictate în secolele XIII-XV, nu mai
putem ști, dar toate cele cunoscute astăzi au avut un caracter public, fiind accesibile și comunității, deși în
toate cazurile în care ni s-au păstrat inscripții cu numele donatorilor, aceștia au aparținut elitei sociale.
Motivat prin speranța de a primi „ajutor înțelept în ziua înfricoșatei judecăți a lui Hristos”9, acest patronaj

3
Oliviu Boldura, Șerban Angelescu, Marius Rădulescu, Gabriela Mruczinschi, Rezultatul cercetărilor efectuate asupra picturilor
medievale românești de la Streisîngeorgiu, în Revista Muzeelor și Monumentelor, seria Monumente Istorice și de Artă, 1978, nr.
1, p. 47-49.
4
Radu Popa, Stresîngeorgiu. Mărturii de istorie românească din secolele XI-XIV în sudul Transilvaniei, în Revista Muzeelor și
Monumentelor, seria Monumente Istorice și de Artă, 1978, nr. 1, p. 26, 29.
5
„În anul 6 mii și al 8-sutelea și 20 și 2 am început biserica cu ajutorul Sfântului Gheorghe și al Maicii Domnului și al tuturor
sfinților întru ajutor și iertarea păcatelor cnezului Balea (Balotă?) și întru ajutorul și mântuirea și iertarea păcatelor popii Naneș.
Teofil Zograf.” (apud Marius Porumb, Dicționar de pictură veche românească din Transilvania. Sec. XIII-XVIII, Editura
Academiei Române, București, 1998, p. 388; datorită caracterului monografic și avantajului că oferă o imagine detaliată a
bibliografiei anterioare, pe parcursul acestui studiu trimiterile se vor face cu preponderență la această lucrare).
6
Vasile Drăguț, Streisîngeorgiu. Observații preliminare privind picturile murale, în Revista Muzeelor și Monumentelor, seria
Monumente Istorice și de Artă, 1978, nr. 1, p. 42. O exemplificare concretă ar fi putut-o constitui resturile de pictură ale primei
biserici de piatră de la Peșteana, apreciată ca funcțională între secolele XI-XIII. Observat în 1925-1926, când ruina care îl
adăpostea a fost unită cu corpul celei de-a doua biserici, databilă în secolul XIII, rezultând biserica actuală, fragmentul de pictură
– care a și dispărut în acel context – a fost apreciat ca cea mai veche pictură medievală transilvăneană de care avem cunoștință
(Ileana Burnichioiu, Biserici parohiale și capele din comitatele Alba și Hunedoara (1200-1550), teză de doctorat, Universitatea
Națională de Arte, București, 2009, p. 301, nota 221).
7
Din cele trei straturi identificate, primul fiind cel datat în 1311, celelalte databile în secolul al XIV-lea (trei compoziții sub
tribuna vestică, poate doar o refacere sau o completare a stratului anterior) și în secolul al XV-lea, înainte de 1484, întinderea,
respectiv suprapunerea lor nefiind deocamdată lămurită (Szabó Tekla Katalin, Az őraljaboldogfalvi reformatus templom falképei,
teză de doctorat, Universitatea „Eötvös Loránd”, Budapesta, 2007, apud Ileana Burnichioiu, op. cit., p. 308-309, 311-312).
8
Apartenența inițială la această confesiune este susținută, pe de o parte, de limba latină în care a fost redactată inscripția din
1311, de precedența decorului pictat constând din cruci de consacrare și de știrile referitoare la plata dijmei papale, în 1315 și
1332-1335, iar pe de altă parte de intrarea târzie a așezării, abia în 1447, în stăpânirea familiei nobiliare a Cândeștilor din Râu de
Mori.
9
Pisania din 1443 a bisericii din Densuș, ctitorie a familiei Mușina: „... rugăciunea robului lui Dumnezeu Ianășă pentru jupânița
și fiica Anca către Sf. Nicolae pentru ajutor înțelept în ziua înfricoșatei judecăți a lui Hristos. Amin” (Ecaterina Cincheza-
Buculei, Din nou despre pictura bisericii Sf. Nicolae din Densuș, în Ars Transsilvaniae, XIX, 2009, p. 93). O exprimare similară
în pisania de la Ribița: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și săvârșirea (Sf. Duh) ... jupanu Vladislavu și cu jupanița lui Stana
cu fiul și ... și cu fratele său jupanu Miclăușu și cu jupanița lui Sora ... împăratului ceresc, s-a zidit și s-a zugrăvit mănăstirea
Sfântului Nicolae (pentru pomenirea ?) lui și a neamului său până în veci, în ziua strașnicei judecăți a lui Hristos. În zilele lui
Jicmund (crai) ... ca să fie uric fiilor lui ... isprăvit în sâmbăta a șasea a postului ... Stana să săvârșească ... iar ei cu binecuvântarea
Sfântului Duh au isprăvit ... Popa Dragosin în anul 6925 (1417), în luna lui iulie 15, s-a isprăvit și s-a zugrăvit cu mâna ...”
(Marius Porumb, Dicționar, p. 333). Deși formularea e diferită, mesajul este același la Streisângeorgiu, atât în pisania din 1313-
1314 (vezi nota 5), cât și în cea din 1408 („Ctitorul jupan Chendereșu; jupanița Nistora; jupan Lațcu; Vlaicu, fiul lui Chendreș. †
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, a zidit jupanul Chendreșu și jupanița sa Nistora și fiii săi această mănăstire a
Sfântului mare mucenic și ostaș al lui Hristos, Gheorghe; și s-a săvârșit și s-a zugrăvit la rugăciunea pentru sănătate trupească și
mântuirea sufletească, în zilele lui Jicmon Crai și voievozilor transilvăneni Ioaneș și Iacob, în anul 6917, octombrie ziua 2” –
Marius Porumb, Dicționar, p. 390).
2

al cnezimii, mai apoi al nobilimii locale, a fost unul decisiv, iar vizibilitatea sa este maximă în epoca
Principatului autonom, când elita, deși și-a schimbat confesiunea, adoptând calvinismul, a continuat să
folosească vechile lăcașuri împreună cu comunitatea rămasă ortodoxă, bisericile devenind birituale10.
Dezvoltând puțin ideea acestui patronaj, care vedem că s-a concretizat nu doar în construirea, ci și
în dotarea bisericilor cu cele necesare, inclusiv cu pictură, trebuie să remarcăm interdependența dintre
proprietatea domenială și existența, respectiv densitatea bisericilor11. Cu alte cuvinte, întemeierea unui
lăcaș de cult a fost dependentă de acceptul stăpânului domeniului și, pe urmele acestui principiu, devine
cât se poate de firesc ca bisericile ortodoxe să se regăsească mai ales acolo unde exista o elită socială
românească compactă. De aceea zone precum Hațeg-Hunedoara, Zarand, Maramureș sau Făgăraș sunt nu
doar mai bine studiate și cunoscute, ci și teritorii capabile să ofere cele mai coerente imagini asupra
evoluției arhitecturii religioase a românilor din Transilvania. Dacă aceste teritorii oferă cele mai vechi
exemple de construcții cu funcționalitate cultică, tot aici vom găsi, pentru evul mediu, și cea mai mare
densitate de astfel de construcții, înmulțirea lor fiind o consecință a fărâmițării domeniilor, prin renunțarea
la stăpânirea devălmașă, a familiei lărgite, și trecerea la proprietatea individuală. În consecință, este de
neevitat o întrebare al cărei răspuns previzibil e destul de dureros și anume în ce măsură au putut fi
construite biserici ortodoxe pe domeniile regale, ale nobilimii catolice, ale oaspeților saxoni și, mai ales,
ale episcopiei și capitlului albaiulian, pentru care sunt de presupus în primul rând impedimente
confesionale, dar și neputințe financiare, determinate de statutul economic în general precar al populației
aservite. Un răspuns optimist ar fi că au putut fi construite edificii de lemn, a căror perisabilitate nu agresa
semeția privilegiaților în aceeași măsură ca cele de zid, dar care, din același motiv, nu au lăsat nici o urmă
documentară. Să nu uităm însă că nici vechile biserici de zid, în cele mai multe cazuri, nu sunt pomenite
în documente până în secolul al XVIII-lea 12 și că doar supraviețuirea monumentelor mai face astăzi
posibilă cunoaștea podoabelor lor pictate. Dar dacă bisericile și eventualele lor picturi parietale au
dispărut, și odată cu ele și informațiile despre cei care le-au suportat financiar execuția, ar fi putut
supraviețui măcar câteva mostre de pictură de panou, or și acestea se dovedesc a fi târzii, cele mai vechi
icoane datate fiind abia din 1539, și ele tot o donație nobiliară, a „panului” Luca din Urisiu și a familiei
sale13.
S-ar impune, deci, să conchidem, pe de o parte, că bisericile au fost puține, iar faptul că, în destule
cazuri, momentul construirii a fost separat de cel al pictării de un interval de timp destul de îndelungat
poate să însemne nu doar că astfel de inițiative presupuneau costuri considerabile, pentru a căror
acumulare era nevoie de efortul mai multor generații, ci și că manifestarea lor era considerată de
competența exclusivă a elitelor, chiar și atunci când beneficiare erau și comunitățile. Vedem acest lucru la
Strei și la Streisângeorgiu, unde bisericile de zid au fost construite de cnezii locali, apoi urmașii
fondatorilor s-au îngrijit de pictarea lor, dar cimitirele care s-au dezvoltat în jur încă dintr-o fază
anterioară, de lemn, demonstrează că erau biserici comunitare14. Ce cheltuieli presupunea construirea unei
biserici de zid de dimensiuni modeste, o ecclesia lapidea simplex, ne ajută să ne facem o idee informația
furnizată de un document din 1418, în care tot o biserică publică, cea din Folt, a fost estimată ca valorând
10 mărci15. Suma nu a putut fi una foarte mare, și totuși comunitatea, care a frecventat și ea lăcașul, nu a
contribuit la construirea sa, căci el apare sub patronajul familiei nobiliare locale, constituind un obiect de
partaj alături de celelalte bunuri. Se pare, deci, că a construi și a picta o biserică au fost atuuri ale nobleței,
iar lipsa elitei care să și le asume a fost adeseori sinonimă cu lipsa lăcașului de cult.
Pe de altă parte, raritatea bisericilor de zid și, în cadrul acestora, numărul și mai mic de biserici

10
Astfel de situații au fost documentate la Cinciș, Clopotiva, Densuș, Galați, Peșteana, Râu Alb, Sântămărie-Orlea, Vețel (Adrian
Andrei Rusu, Ctitori și biserici din Țara Hațegului până la 1700, Editura Muzeului Sătmărean, Satu Mare, 1997, p. 45, 176, 210,
216, 270, 301; Ioana Cristache-Panait, Arhitectura de lemn din județul Hunedoara, Editura ARC 2000, București, 2000, p. 214).
11
Ileana Burnichioiu, op. cit., passim.
12
Ileana Burnichioiu, op. cit., passim.
13
„† Rugăciunea robului lui Dumnezeu pan Luca din Urisiu și a soției sale și a copiilor săi. Văleat 7047 (1539) luna martie zile
10” (Marius Porumb, Dicționar, p. 444).
14
Ileana Burnichioiu, op. cit., p. 319-327.
15
Éntz Géza, Erdélyi építészete a 14-16. században, Kolozsvár, 1996, p. 288 (apud Ileana Burnichioiu, op. cit., p. 353).
3

pictate, pune cu totul sub semnul întrebării posibilitatea ca bisericile de lemn din acele vremuri să fi fost
împodobite cu pictură parietală 16 . Dintre rarisimele informații referitoare la bisericile de lemn din
perioada medievală, utilă pentru susținerea acestei afirmații este cea despre biserica de lemn a românilor
din Fărcădin (capella wolachalem lignea), care, împreună cu cimitirul din jurul său, era estimată la 1538
ca valorând 5 mărci, echivalentul a doar 30 de florini sau a unui cal cu căruță17. Nu mai putem ști dacă
suma atât de mică oglindea o vechime considerabilă, materializată într-o stare de conservare precară a
lăcașului, sau dacă într-adevăr atât valora el, dar atunci trebuie să fi fost o construcție de proporții foarte
reduse. Echivalentul este ilustrativ, însă, atât pentru putințele financiare ale comunității, în cazul că
acesteia i s-a datorat edificarea, cât și pentru disponibilitatea stăpânilor domeniului de a se îngriji de
nevoile spirituale ale supușilor lor, în cazul că biserica a fost construită de ei. În ambele cazuri,
echivalentul nu putea acoperi și costurile picturii, care numai ele ar fi trebuit să fie mai mari decât
estimarea propusă.
După începuturi atât de timide, explicabile pentru o societate predominant aservită și atașată unei
Biserici lipsite de sprijin politic, pictura din bisericile românești ale Transilvaniei va suporta, începând cu
a doua jumătate a secolului al XVI-lea, pe lângă uzura fizică inerentă, și rigorile Protestantismului care,
chiar dacă nu vor fi condus la sacrilegii împotriva sfintelor chipuri, în orice caz au îngreunat investirea în
astfel de podoabe, canalizând resursele financiare ale posibililor binefăcători spre dotarea bisericilor cu
cărțile de cult, la fel de necesare. În orice caz, la sfârșitul secolului al XVII-lea, în contextul perfectării
unirii cu Biserica Romei, două erau realitățile oferite de bisericile românești, pe cât de contrastante, pe
atât de complementare. Astfel, dacă pe de o parte era admirată prezența iconostaselor (altaria sanctorum),
vestite prin imaginile Maicii Domnului18, pe de altă parte se prevedeau pedepse împotriva preoților și a
comunităților care nu se îngrijeau să aibă în biserici măcar icoanele lui Iisus, a Maicii Domnului și a
Sfântului Nicolae19. Prima variantă se poate ilustra cu valorosul iconostas al bisericii de lemn din Lupșa,
din care au supraviețuit 21 de piese20, iar pentru o reconstituire a celei de-a doua ne putem folosi de
inscripția din 1741 de pe o icoană de la Benesat, care prezintă realități ce nu puteau diferi prea mult de
cele din secolul XVII: „Să se știe că această biserică din pajiște a făcut Meț Pascu cu fiul său Meț Dateu și
fratele dumisale Meț Ioan, și văzând că biserica nici cădelniță nu are, nici prapore nu are, nici icoane, nici
sfetnice nu are, și este foarte dezbrăcată de toate câte sunt trebuincioase (...)”21. Deoarece elementele care
dădeau nota pozitivă a acelorași realități au dispărut între timp – și nu din cauza presiunilor protestante ! –
, această inscripție este utilă și pentru a înțelege cât din latura lor negativă poate fi pusă pe seama
prozelitismului calvin și cât pe cea a sărăciei sau chiar a nepăsării.
Din foarte puținul care a supraviețuit se observă că înzestrarea bisericilor cu picturi noi a continuat
să fie apanajul elitei sociale și economice, a celei locale în primul rând, dar și a unor figuri de rang înalt
din Țările Române extracarpatice, care au ales să-și marcheze în acest mod relația de un fel sau altul pe
care au avut-o cu pământul Transilvaniei. Cazul cel mai notoriu este, fără îndoială, cel al bisericii Sf.
Nicolae din Șcheii Brașovului, pe care mesajul pisaniei din 1598 ne-o prezintă ca pe o veritabilă ctitorie
voievodală: „† În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. S-au zidit această biserică din
îndemnarea dumnezeiască de niște iubitori de Hristos creștini, cu darea și mila binecredincioșilor domni
din Moldova și din Valahia, în numele Adormirii Născătoarei de Dumnezeu și a Sfântului Arhierarh și

16
Cu valoare de studiu de caz, volumul coordonat de Valeria Lehene, Sălaj. Biserici de lemn. Wooden Churches, Zalău, 2004, ne
prezintă, în teritoriul cercetat, 18 biserici a căror vechime a fost estimată ca datând din secolele XVI-XVII, dar toate au fost
pictate târziu, începând cu veacul al XVIII-lea.
17
Adrian Andrei Rusu, op. cit., p. 203.
18
Andreas Freyberger, Relatare istorică despre unirea Bisericii româneşti cu Biserica Romei făcută în anul 1701 şi despre cele
ce au urmat în problema unirii până în noiembrie 1702, versiune românească şi studiu introductiv de Ioan Chindriş, Cluj-
Napoca, 1996, p. 36-37.
19
Punctul 24 al sinodului unionist din 14 septembrie 1700 (Nicolaus Nilles, Symbolae ad illustrandam historiam Ecclesiae
Orientalis in terris coronae S. Stephani, vol. I, Oeniponte, 1885, p. 254).
20
Ana Dumitran, Pictura românească în județul Alba până la mijlocul secolului al XIX-lea. Demersuri pentru o bază de date, în
Patrimonium Apulensis, XII, 2012, p. 233-235.
21
Marius Porumb, Dicționar, p. 37.
4

făcător de minuni Nicolae. După aceea, la leat 7092, de la Hristos 1584, binecredinciosul Io Petru
Voievod Cercel, văzând această biserică învechită și nezugrăvită, cu râvnă dumnezeiască aprinzându-se, a
împodobit-o cu toate icoanele dumnezeiești și ale sfinților și au zidit paraclis și pridvor cu șase stâlpi.
După aceea, la leat 7103, binecredinciosul Domn Io Aron Voievod, urmând pilda vechilor buni domni, a
zugrăvit paraclisul și pridvorul cu chipurile dumnezeiești și ale sfinților și au făcut pridvor. Și de acum pe
cine va alege Dumnezeu să fie Domnitor, acela mai mult să miluiască și să dee pomană ...”22.
Se afirmă astfel, cât se poate de explicit, că aspectul și chiar existența unui lăcaș de cult sunt
responsabilități care cad în sarcina domnilor și forme de etalare a opulenței rangului la care au fost
înălțați. Asemenea basileilor Bizanțului, a „vechilor buni domni”, ei trebuie să se îngrijească de buna stare
a bisericilor, râvna față de ele fiind garanția unei domnii binecuvântate de Dumnezeu și a rămânerii în
conștiința generațiilor viitoare, prin pomenirea în rugăciuni.
Dintr-un imbold similar trebuie să se fi născut și fresca ale cărei fragmente minuscule au fost
descoperite printre dărâmăturile reședinței mitropolitane de la Alba Iulia, construirea de către Mihai
Viteazul, în 1597, a unei biserici în apropierea zidurilor cetății medievale nefiind, cu siguranță, singura
contribuție voievodală la îmbogățirea complexului rezidențial respectiv. Știm, de asemenea, că la 1653
biserica din Turnu Roșu a fost construită „din temelie (de) creștinul domnul Țării Românești Io Mateiu
Băsăraba Voievod (...) cu cheltuiala Măriei Sale”23 și e de presupus că investiția nu se va fi oprit doar la
plata zidăriei, așa cum nu s-a întâmplat nici la biserica Sf. Nicolae din Făgăraș, unde pisania vorbește tot
numai de „rădicarea din temelie și zidirea (...) cu toată cheltuiala” voievodului Constantin Brâncoveanu,
în anul 169724. Somptuosul iconostas pictat de Preda între 1698-1699 este și el o ctitorie a voievodului,
chiar dacă nici o inscripție nu îi menționează numele. Trimiterea pictorului de curte al domnului este ea
însăși garanția că plata a făcut-o tot Brâncoveanu. Doar pictura murală, semnată de același Preda și fiii săi
în 1721, a avut un alt donator, rămas necunoscut, la acea dată domnitorul nemaifiind în viață.
Coborând treptele ierarhiei sociale, vom întâlni gesturi similare la Teiuș, unde nobilul Petru Raț și
soția sa, generosa domina Zamfira, nepoata voievodului muntean Mircea Ciobanu, s-au îngrijit de
pictarea bisericii românești, tabloul votiv fiind și astăzi mărturia râvnei lor ctitoricești. Dacă în mediul
nobilimii românești se găsesc tot mai greu resurse financiare pentru lucrări de anvergură, un sprijin din ce
în ce mai consistent încep să ofere comunitățile de negustori macedo-români, cu ajutorul cărora a fost
pictată biserica Sf. Nicolae din Hunedoara, la 1654 25 , și, câteva decenii mai târziu, a fost executat
fastuosul iconostas brâncovenesc al bisericii din Bungard (jud. Sibiu)26.
Dar cel mai adesea în epoca Principatului autonom înfrumusețarea cu pictură a bisericilor românești
s-a limitat la donarea unor icoane, care trebuie să fi rămas, și în această perioadă, singurele podoabe
pictate ale bisericilor de lemn. De fapt, atunci când iconostasul avea toate șirurile componente, așa cum a
fost cazul deja invocat al bisericii de lemn din Lupșa, donație a unor nume obscure, Dumitru și Rosanda27,
prezența unei picturi parietale era pur și simplu de prisos. Astfel de situații nu au putut fi însă prea dese în
secolele XVI-XVII, din zestrea acumulată atunci supraviețuind de obicei doar piese izolate28. Exemplul

22
Ibidem, p. 51.
23
Ibidem, p. 434.
24
Marius Porumb, Un veac de pictură românească din Transilvania. Secolul XVIII, Editura Meridiane, Bucureşti, 2003, p. 11.
25
„Cu vrerea Tatălui și cu ajutoriul Fiului și cu săvârșitul Sf(ân)tului D(u)h, întemeiatu-s-au această sf(ân)tă și dumnezeiască
beserecă pre hramu Sf(â)ntului Nicolae, în zilele prealuminatului Craiu Ardealului Gheorghie Racoți cel Bătrân, în cursul anilor
1634, cu osteneala și împreună cu toată cheltuiala a protopop(u)lui Ianăș ot Hinidoară i protopop Nicolae i Vasilie snă protopop
Ianăș și Statie gineri-său, și cu mila a mulți neguțători s-au zid(it), ca să fie pomană părinților și sufle(telor) dumnealor și cari în
cursul anilor 1654 aflatu-s-au lângă titor(ii) cei bătrâni iar niște negustori creștini, Dumitru Mărcocianul di(n) Hinidoară și cu
Nicola Crăciun, de o au zugrăvit și înfrumusețat, iar cheltuiala din osteneala dumnealor, ca să fie pomană părinților și sufletelor
lor în veci amin. Pis msța avgusta, dni 20, văleat 1654. Varul și aurul la păreți și stălpișor au dat-o iară pop(a) Nicola” (Marius
Porumb, Dicționar, p. 164).
26
Ibidem, p. 66.
27
„Pomeni Gospodi Dumitru, Rosanda” – mențiune pe icoana Deisis.
28
La Budești-Josani, Budești-Susani, Dezmir, Nadăș, Păniceni, Țelna, Urisiu (1539), Agârbiciu (1555), Bica (1563), Susenii
Bârgăului (1646), Hunedoara (1654), Ciolt (1671), Ilișua (1673), Săliștea Sibiului (1674), Nicula (1681) Lujerdiu, Șcheii
Brașovului (1688), Deda (1690), Dragomirești (1697), Sânbenedic. Cu proveniența necunoscută sunt tripticul de la Muzeul
Brukenthal din Sibiu și o icoană a lui Iisus de mici dimensiuni, adusă de undeva din nordul Transilvaniei și păstrată actualmente
5

cel mai notoriu, datorită miracolului lăcrimării, petrecut în 15 februarie 1699, care oferă și explicația
pentru supraviețuirea icoanei, este imaginea Maicii Domnului cu Pruncul pictată de Luca din Iclod și
dăruită la 1681 bisericii din Nicula de nobilul Ioan Cupșa. Niciuna dintre aceste informații nu au fost
notate pe icoană. Ele s-au păstrat doar grație anchetei desfășurate după lăcrimarea icoanei29. Exemplul
rămâne astfel emblematic pentru toate obiectele de acest gen cărora nu li se cunosc nici donatorii, nici
autorii și care le-au întrecut mereu ca număr pe cele ce au fost asumate măcar de una dintre cele două
categorii de ostenitori.
Un destin foarte asemănător a avut și icoana Maicii Domnului pictată de Luca din Iclod în 1673
pentru biserica din Ilișua, la solicitarea „robului lui Dumnezeu Matei și soția sa Anița și copiii lor Griga,
Ștefan, Ioana” 30 , o familie de țărani iobagi cunoscută în sat sub numele Stanci, după cum aflăm din
depozițiile martorilor miracolului lăcrimării, petrecut în 26 februarie 172931. Un alt martor ne spune că
icoana „a aparținut familiei lui Sztancs” 32 , care a comandat-o când s-a construit biserica. Astfel de
formulări cu iz de proprietate au mai fost găsite pe o icoană împărătească din biserica de lemn din Reghin,
despre care inscripția mărturisește că „Această s(fân)tă icoană este a grecului Gheorghie. Leat 1748,
Toader Zugrav”33, pe o icoană de la Orăști pe care se afla inscripția „Această icoană este a lui Onea Ispas,
Ioniţă. 1772. Văleat 1772, fe(bruarie) în 25 de zile”34, pe o icoană pictată de Petru din Topârcea în ultimii
ani ai secolului al XVIII-lea sau la începutul secolului următor, pe care se poate citi că „Această s. icoană
este a lu Ion Stăniasă și fomia lui Nuța”35, pe o icoană din aceeași perioadă din așa-numita biserică a
iobagilor din Letca, identificată de inscripție ca fiind „A lui popă Onisiea și cu soța sa Marie”36, și pe o
icoană pictată în 1810 de Savu Poienaru din Laz pentru biserica de lemn din Pianu de Sus, pe care se află
scris: „Această icoană iaste a lui Ion Mărincaşului cu fomea sa Mărie, să le fie pomenire”37. Mai știm
despre „icoana di pe prestol de la Cătina Muscăcească”, pe care, deși era „a lui Gligoraș”, preotul pictor
Ursu Broină „o au vândut în șapte mărieși și bani(i) i-au prăpădit” 38 . Prea laconice și dispersate
cronologic și geografic, aceste afirmații par totuși să spună că icoanele nu puteau fi adăpostite decât în
locuri consacrate, cu alte cuvinte că le-am căuta în zadar pe pereții locuințelor românilor, cel puțin până la
explozia picturii pe sticlă. Chiar și atunci când intenția inițială a fost alta, cum dovedește inscripția de pe o
icoană de la Honțișor: „Aiastă icoană o au zugrăvit Costandin feciorul lui Ursan și au cumpărat anume
Mnera On să stea în casa dânsului, în anul de la Hs 1774, luna lui martie”39, ea a ajuns tot la biserică,
urmând parcă un destin implacabil. Depunerea icoanelor în biserici era, deci, nu doar echivalentul unei
ofrande, ci și o formă de manifestare a evlaviei, sacralitatea intrinsecă a icoanei făcând-o incompatibilă cu
spațiul domestic.
Dacă din secolele discutate până aici s-au păstrat doar câteva exemple de ansambluri murale și

în biserica greco-catolică din Ponorel (jud. Alba). Vezi Marius Porumb, Dicționar, passim; Nicolae Iorga, Scrisori şi inscripţii
ardelene şi maramureşene, vol. II, Bucureşti, 1906, p. 54; Alexandru Efremov, Alexandru Efremov, Icoane românești, Editura
Meridiane, București, 2003, p. 121-133; Florin Dobrei, Biserici ortodoxe hunedorene, Editura Eftimie Murgu, Reșița, 2011, p.
67; Ana Dumitran, op. cit., p. 267, 302.
29
„Această icoană a fost pictată de pictorul Luca la Iclod, nu departe de Nicula; a cumpărat-o Ioan Cupşa, o persoană nobilă, şi a
stat în biserică în acelaşi loc foarte uscat şi a fost pictată pe scândură şi nu s-a văzut nimic asemănător de optsprezece ani.” (Ana
Dumitran, Hegedüs Enikő, Vasile Rus, Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei. Preliminarii la o istorie ilustrată a toleranţei
religioase, Alba Iulia, 2011, p. 379).
30
Marius Porumb, Dicționar, p. 180, 208.
31
Ana Dumitran, Hegedüs Enikő, Vasile Rus, op. cit., p. 392-393.
32
„az Sztáncs Familiaenak hallottam lenni azon Boldogságos Szüz képét” (ibidem, p. 386).
33
34
Ana Dumitran, op. cit., p. 252.
35
Piesă din colecția Muzeului Municipal Sebeș; Ana Dumitran, op. cit., p. 306.
36
N. Iorga, op. cit., p. 123.
37
Păstrată acum în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, inv. nr. 5; Ana Dumitran, op. cit., p. 260.
38
Silvia Marin-Barutcieff, Între Arhanghelul Mihail și tatăl pământesc: o declarație de loialitate și atașament față de împăratul
Iosif al II-lea în pictura religioasă din Transilvania, în Apulum, series Historia & Patrimonium, XLVIII, 2011, p. 28; vezi și
eadem, Aproapele de departe, străinul de aproape. Între Iosif al II-lea ca pater familias și maghiari ca alteritate nocturnă. Teme
iconografice într-o biserică transilvană din secolul al XVIII-lea, în Annales Universitatis Apulensis, series Historica, 15/II, 2011,
p. 219.
39
Marius Porumb, Dicționar, p. 162, 327-328.
6

icoane răzlețe, secolul al XVIII-lea se dovedește extrem de generos, desigur doar comparativ cu penuria
informațională anterioară, deoarece și din acest veac ceea ce a rămas este doar o fărâmă din cât s-a creat.
Evident, s-a creat mult mai mult decât în secolele anterioare și, fie și numai din această perspectivă
cantitativă, era firesc să rămână mai mult. De aceea păstrarea proporțiilor este necesară, pentru că altfel
numărul mai mare de texte însoțitoare ale picturilor ar putea lăsa impresia unor modificări mult mai
radicale de comportament și mentalitate, în condițiile în care astfel de transformări chiar au avut loc.
De pildă, cu excepția celor câtorva biserici de zid medievale, despre care știm sau putem bănui că
au fost edificate la inițiativa familiilor nobiliare locale sau ca urmare a unei generozități voievodale
extracarpatice pentru care se cunosc sau nu motivațiile, nu știm mai nimic despre cum s-au derulat
lucrurile atunci când au fost construite bisericile de lemn: cine avea inițiativa, cum participa comunitatea,
ce se consemna în pisanii, cine le-a sfințit? Conscripțiile din prima jumătate a secolului al XVIII-lea se
mulțumesc doar să constate existența lăcașurilor de cult, iar vizitațiile canonice din 1761, desfășurate cu
intenția de a culege informații care să ajute la recuperarea de către greco-catolici a bisericilor preluate de
ortodocși, nu permit decât vagi presupuneri despre cum ar putea arăta răspunsurile la aceste întrebări. Este
cu totul surprinzător dezinteresul arătat cu prilejul vizitațiilor față de icoane și pictura parietală, în vreme
ce potirele, cădelnițele, cărțile, odăjdiile, antimisele și clopotele au atras totuși atenția40. În aceste condiții,
valoarea documentară a pisaniilor din secolele XVIII-XIX crește substanțial, chiar dacă nici ele nu oferă
decât o imagine trunchiată a realității.
Să începem tot cu vechile monumente și să constatăm că, uneori, în contextul reparațiilor și
reamenajărilor la care au fost supuse, a existat o grijă pentru perpetuarea amintirii ctitorilor anteriori,
chiar dacă informațiile incluse în noile pisanii nu sunt aproape niciodată concludente asupra contribuției
lor la împodobirea cu pictură a respectivelor lăcașuri de cult. Cel mai adesea dovada pentru o astfel de
implicare rămâne tabloul votiv, care suferă doar sumare cosmetizări, în vreme ce biserica este din nou
pictată, ca și cum acest tip de podoabă era așternut atunci pentru prima dată.
Dintr-un prim exemplu, cel al bisericii de zid cu hramul Sf. Gheorghe din Lupșa, aflăm că edificiul
fusese construit în 1421, „cu îndemn de la Dumnezeu (...) de oarecare boiar anume Stănislav. Iar la an
1750 s-au zugrăvit acest sf. oltar din cheltuiala unui creştin de aici din Lupşa, anume Olia Ion au dat 18
florinţi ca să fie veacinică pom[enire]. Ion, Petca, Salomiia, Petca, Matei, Simziana [?], Andrei, Nicolae,
Filimon, Ioana”. Inscripția face referire doar la pictura altarului. De fapt, e și greu de crezut că doar 18
florini ar fi fost suficienți pentru pictarea întregului edificiu, de dimensiuni impresionante. Totuși, o mare
parte a pereților navei este încă acoperită de o pictură databilă la mijlocul secolului al XVIII-lea,
dedesubtul căreia este vizibilă, în porțiunile unde s-a desprins tencuiala, o pictură mai veche, apreciabilă a
data din secolul XV41. Asupra acestor straturi anterioare de frescă planează însă o tăcere de nepătruns.
La fel e și la Prislop, unde era imposibil ca biserica despre care se afirma că fusese zidită de
„blagocestiva și creștina Doamnă Zamfira, fata blagocestivului Domn Io Moisi Voievod Basarab din
București”42, în 1564, să fi fost pictată pentru prima dată „cu bunăvoința și cheltuiala acestor numiți:
Varlaam Ieromonah Toplița(n), ucenicul meu Mihail și Sl... ieromonah, feciorii popei Balint și Teodosie
... fiind în mănăstire și Metodie monah și Nichita monah ...”43, în 1759. Dimpotrivă, exprimarea „s-a
zugrăvit precum se vede” trebuie luată în sensul său cel mai propriu, ca o îndepărtare din fața ochilor a
vechilor picturi, care au fost ascunse vederii de cea nouă, până la reparațiile din 191044.
O situație similară ne întâmpină la Zlatna, unde pisania redactată în 1744, care o continuă pe cea
din 1696, ne oferă o imagine destul de detaliată asupra istoricului bisericii cu hramul Adormirii Maicii

40
Greta Monica Miron, „... poruncește, scoale-te, du-te, propoveduește ...” Biserica greco-catolică din Transilvania. Cler și
enoriași (1697-1782), Presa Universitară Clujeană, 2004, p. 354-368.
41
Marius Porumb, Pictura românească din Transilvania, vol. I (sec XIV-XVII), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 32.
42
Afirmație care s-a dovedit și ea inexactă, deoarece biserica pare să dateze din secolul XIV (G. Balș, Despre biserica
Prislopului, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, an XXIV, fasc. 69, iulie-sept. 1931, p. 97-100). Tradiția despre
întemeierea sa de către Sf. Nicodim de la Tismana trebuie să le fi fost dealtfel cunoscută autorilor pisaniei din 1759, deoarece la
foarte scurtă vreme, în 1762, ea va fi consemnată, probabil chiar de unul dintre ei, în cronica rimată „Plângerea sfintei mănăstiri a
Silvașului”.
43
Marius Porumb, Dicționar, p. 228, 260, 374.
44
Ibidem, p. 228.
7

Domnului pentru ca în ea să se fi putut regăsi și informații despre straturile de pictură anterioare: „[În ani
1424 ...] s-au zidit [această sfântă biserică], dintâi cu tinda până la mijlocul zidului, cu [toată cheltuiala]
dumnealui jupănului [S]tănislav Hraboru i jupuniţa ego Anca, şi păntru acest lucru cătă arată mai sus s-au
aflat cheltuiala cincisprăzece sute de florinţi, şi murind, au rămas neisprăvită. Iar la ani 1696, atuncia s-au
apucat jupănu Dobra Anghel şi jupănu Iacov Ioanăş şi o au zidit-o cu toată chieltuiala dumnealor, bolta
tinzii şi turnul, şi s-au făcut cheltuială ... sute. În an 1744 avgust 15 zi au răpăosat jupănu Roşca Ion şi au
lăsat bisearecii doao sute şi 50 de florinţi pentru zugrăvitu ace[stei] sfinte bisea[rici], ca să fie ctitor şi [să-
l] pomenească la sfânta liturghie. Zugrăvitu-s-au această sfântă bisearică în zilele înălţatei Marie Terezie
[... fii]nd vlădica [Ioan I]nochientie de Sad. Ostenitor şi îndrumător şi ctitor acestui lucru [la] ziditul
oltariului şi la zugrăvitul besearecii au fost popa Ivan i sin ego popa Pătru [...]”45. Să observăm că toate
inițiativele au aparținut unor membri marcanți ai elitei sociale și economice locale, cu toții laici, lucrările
desfășurându-se cu cheltuiala lor. Abia pentru ultimele îmbunătățiri avem și contribuția preoților, care,
autodenumindu-se ostenitori, îndrumători și ctitori, își asumă deopotrivă inițiativa, efortul de organizare și
suportarea unei părți din costuri. Foarte probabil la fel s-a întâmplat și în 1424 și 1696, o implicare a
slujitorilor altarului fiind aproape de neevitat în toate situațiile când este construit sau reamenajat un lăcaș
de cult. Totuși, dintre situațiile cunoscute, numele lor ne întâmpină doar la Streisângeorgiu46, Ribița47,
Baica 48 , Hunedoara 49 , Letca 50 și Săliștea Sibiului 51 . În schimb, în secolul al XVIII-lea aproape toate
pisaniile menționează numele preoților în timpul cărora s-au desfășurat lucrările de construcție, renovare
sau înfrumusețare. Să însemne aceasta o implicare mai mare a clerului în asigurarea bunei stări de
funcționare a bisericilor sau este doar reflexul unei mai bune cunoașteri a lucrurilor, determinată de
păstrarea unui număr mai mare de inscripții?
Se poate ca răspunsul la ambele întrebări să fie pozitiv, o implicare efectivă a autorităților
ecleziastice în efortul financiar de reabilitare a vechilor construcții fiind de netăgăduit cel puțin la
Streisângeorgiu, unde una dintre inscripțiile de la 1743 ne oferă ocazia de a-l cunoaște în ipostaza de
ctitor pe Zaharia Cioca, protopopul Hunedoarei, cu osteneala și cheltuiala căruia au fost „înnoite”
chipurile ctitorilor de la 140852, iar la 1724 îl găsim la Geoagiu de Sus, în aceeași ipostază, pe protopopul
Dumitru din Alba Iulia53.
Mult mai consistente au fost însă contribuțiile ctitoricești ale protopopilor atunci când s-au exercitat
asupra unor biserici lipsite până atunci de pictură. Exemplul cel mai bine conservat astăzi este cel al
bisericii din Daia Română, unde „[pentru] zugrăvit oltariul şi pentru tâmplă, pentru icoana Precestii, au
plătitu de bun neam protopopu Avram împreună cu soţia sa Ioana; şi au fost zugravi Ştefan şi Constantin”
și „Pentru zugrăvitu sfintii biserici au plătit cinstitu şi de bun neam protopop Avram, împreună cu cinstitu
şi de bun neam protopop Petru, şi au fost zugrăvit ani de la Hs 1745”. În semn de recunoștință pentru
câștigul însemnat, zugravul Constantin a oferit și el, „de pomană”, icoana împărătească Deisis54. Un alt
caz notoriu în epocă prin zelul cu care s-a implicat în antrenarea comunităților pentru refacerea și
înfrumusețarea bisericilor aflate în jurisdicția sa a fost Nicolae Pop, vicar episcopal și protopop de Biia.

45
Ibidem, p. 458-459.
46
Vezi nota 5.
47
Vezi nota 9.
48
„Anno Domini 1645. Acest prestol l-au făcut protopopul Fărcaș pentru iertarea păcatelor” (Marius Porumb, Dicționar, p. 30).
49
Vezi nota 25.
50
Biserica iobagilor: „Acias(t)ă sf(ân)tă beserecă o-u făcut Iacob Ionașcu și cu popa Văsiiu, în ai Domnului 1665, m(esi)ță Ma(i)
11 dnă” (N. Iorga, op. cit., p. 123).
51
Biserica dispărută: „Cu porunca Tatălui și ajutorul Fiului și săvârșitorului Duhului Sfânt ... văleat ... de domnia Măria lui Craiu
Epafi Mihaiu și Mitropolit Sava, să hie Dumnealor slăviți ... Părinte Popa Dumeatră cu preuții Seliștiului și judele Pătruț cu
boierii scaonului ... Toți se untr-un loc adunat și pre acest aloman au făcut pomenire ... în veci și ... Amin credincioșilor. Anol de-
nceputul lumii 7182 (1674) aug. Nicolaus Pictor Poloni. Anno 1674 august 15” (Marius Porumb, Dicționar, p. 349).
52
„Înnoitu-s-au aceste chipur(i) prin osteneala și cheltuiala Cinstitului și de bun neam, Sfinții Sale protopop Zaharie Cioca
Hin(i)doreanu i jupanița Marișca, în protopopia sfinții sale. An(ul) Do(mnului) 1743 avg(ust) 21” (Marius Porumb, Dicționar, p.
139, 390).
53
„[Dum]itru protopop ot Carlova, titoru bisearicii. Rucopiseţi Popa Ivan zugrav i Nistor. 1724, mes. mai, 5 zile.” (Marius
54
Ana Dumitran, op. cit., p. 186.
8

Descendent al unei familii nobiliare, la fel ca și omologii săi din Daia și Hunedoara, în 1744 el a
reconstruit și pictat pe cheltuiala proprie biserica din satul natal (templum ex fundamento aedificavit et
pingi pie defunctus Nikolaus Pap vicarius Beniensis suis propriis sumptibus anno 1744)55 , stimulând
astfel preoțimea subordonată și prin exemplul personal. Rezultatele ostenelii sale au dispărut în 1862,
când a fost înălțat un lăcaș nou, din cel vechi supraviețuind doar două icoane împărătești, pictate cu mare
măiestrie de Iacov Zugravul din Rășinari, a cărui stabilire la Feisa se poate să se fi datorat și numeroaselor
comenzi primite în zonă ca urmare a recomandărilor protopopului.
Inscripțiile de pe icoanele împărătești ale bisericii de lemn dispărute din Iclandu Mare trădează și
ele o colaborare îndelungată între zugravul Toader și protopopul Gavril, care, neputându-le plăti pe toate
o dată, le-a comandat pe rând, în 174556 și 175357. Prin strădania protopopului Maniu din Broșteni a fost
renovată și pictată foarte vechea biserică din Lupu și, în 1742, tot pe cheltuiala proprie, a fost construită și
dotată cu toate cele necesare serviciului divin, deci inclusiv cu icoane, poate și cu pictură parietală,
biserica din Broșteni58. Protopopul Ladislau din Colun, propriis suis expensis, a renovat în 1750 biserica
din satul natal, cum omnibus internis picturis et imaginibus59.
Deși nu dispunem de informații concrete referitoare la plata picturii bisericilor de la Mănărade și
Sibiu (biserica ortodoxă din Maieri), cel mai probabil banii necesari au avut aceeași sursă ca și cei plătiți
pentru construirea acestor lăcașuri, primul fiind considerat ctitorie a episcopului unit Petru Pavel Aron60,
cel de-al doilea rezultat al „silinței” episcopului ortodox Gherasim Adamovici, care a folosit lăsământul
antecesorului său, episcopul Ghedeon Nichitici61. În așteptarea construirii catedralei din Blaj, episcopul
Inochentie Micu s-a îngrijit de repararea capelei castelului pe care l-a primit drept reședință, pentru care a
comandat iconostasul, solicitând o calitate a execuției comparabilă cu cea a ctitoriilor voievodale de la
Hurez și Cozia62.
Mai greu de cuantificat, din cauza exprimării confuze din formularistica epocii, este contribuția
financiară a preoților, cu a căror „îndemnare”, „tocmeală” și „osteneală” s-au întâmplat oricum cele mai
multe din acțiunile de înfrumusețare cu pictură a lăcașurilor de cult. Cele mai costisitoare au fost, evident,
ansamblurile murale, suma totală necesară pictării integrale a unei biserici fiind de obicei rezultatul
colaborării mai multor ctitori. Uneori aceștia sunt cu toții preoți, cum s-a întâmplat în 1753 la Rieni63 și
Pogăceaua 64 și în 1811 la Libotin 65 . Singur, preotul reușește să plătească doar o parte a picturii, de
preferință pe cea din altar, cum s-a întâmplat în 1769 la Berbești66 și la Mogoș-Cojocani67, spre sfârșitul

55
Greta Monica Miron, op. cit., p. 327.
56
„Să să știe că aceste icoane s-au făcut cu toată cheltuiala lui pătrupop Gavril din Icland și a popii Simion, în zilele crăiasii
Maria, fiind cinstitu vlădica Inochentie. Leat 1745. De Toader Zugrav” – pe icoana Maicii Domnului cu Pruncul (Marius
Porumb, Dicționar, p. 173, 424).
57
„Să să știe că această sfântă icoană, împreună și a lui Sti Nicolai s-au zugrăvit cu toată cheltuiala cinstitului protopop Gavril
din Iclandu Mare, împreună cu soțul dumisale. Dumnezeu să-i pomenească” – pe icoana Deisis (ibidem).
58
59
Ibidem, p. 340.
60
Cf. Marius Porumb, Dicționar, p. 224; pictură păstrată în absida altarului, databilă la mijlocul secolului XVIII.
61
„În zilele preaputernicului împărat Leopold al doilea, împăratul romanilor, Ungariei, Bohemiei și mare prințipului Ardealului și
altele. Biserica aceasta în Maerile Sibiului a hramului Sfântului apostolului Luca s-au zidit din temei din masa și din banii întru
fericire răposatului D(o)mnului Ghedeon Nichitici episcopului neunit ce a fost în Ardeal, cu silința Domnului Gherasim
Adamovici, episcopului neunit în Ardeal la anul 1791” (Marius Porumb, Dicționar, p. 367) – inscripție amplasată pe parapetul
tribunei corului, singura componentă arhitectonică ce mai păstrează pictură din secolul XVIII.
62
Pentru conținutul contractului încheiat cu „Ștefan Zugravul de la Ocnele Mari, din Țara Românească cea dincoace de Olt”, vezi
63
„† În numele Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt, zugrăvitu-s-au în zilele lui popa Gheorghe și a lui popa Tode, fiind ctitori
popa Samoil și popa Mihai ... David Zograf, pomeniți, 1753” (Marius Porumb, Dicționar, p. 336).
64
Biserica de lemn dispărută: „Această sf(ântă) biserică din temelie s-a ridicat de Albești, iar pe urmă s-a întemeiat de popa
George, de aceeași viță fiind, și acum s-a zugrăvit cu cheltuiala nepotului său popa Oniție și a feciorului său popa George Teodor
în anu de la Hristos 1753. Zugrăvită de Logofătul Matei” (Marius Porumb, Dicționar, p. 292).
65
„Această sf(ântă) biserică s-au zugrăvit în zilele (înălțatului) împărat Franțisc întâiu, arhiereu fiind Ioan Bobb, paroh fiind
satului Părhaițe Pinte și Părhaițe Popa Todor, care au și plătit de o au zugrăvit, împreună cu maică-sa Ioană și cu soțul său Ioană.
Anii de la Hs 1811” (Marius Porumb, Dicționar, p. 206).
66
Biserica de lemn dispărută: „Întru aceasta vremea era priut a satului Toader Codran și cu soața sa Nastasia și cel ce au zugrăvit
9

secolului XVIII la Seliște68 și în 1812 la Voievodenii Mari69, sau pe cea a tâmplei, catapetezmei sau
iconostasului, cum vedem la Sărata (jud. Bistrița-Năsăud)70 și Bucium-Izbita71. O situație similară trebuie
să fi fost la biserica de lemn dispărută din Sânpetru de Câmpie72, unde zugrăveala din 1752 cred că
trebuie înțeleasă doar ca o podoabă a altarului, iar zugrăveala cea de „a doua oară”, din 1780, ca o
completare în restul încăperilor bisericii și nu ca o suprapunere peste prima pictură. Tot aici se încadrează
contribuțiile din 175873 și 176174 ale familiei preotului Șerbu la pictarea bisericii „Cuvioasa Paraschiva”
din Rășinari, amenajarea, în 1789, de către „popa Adam Lupia împreonă cu preuteasa sa Maria” a
paraclisului din turnul bisericii de la Topârcea75, pictura părții superioare a tâmplei bisericii unei mănăstiri
de pe Valea Mărului, „isprăvită” în anul 1751 de „popa Constantin cu ctitorul popa Iacov și popa
Grigore”76, și iconostasul bisericii de la Valea Stejarului, pe care, în 1809, „l-au zugrăvit preoteasa și cu
popa, adeca Pica Paladie și Botiș Grigorie, să fie pomană în veci”77. Poate că afirmația lui Petru Maior
despre preotul Constantin din Jabenița, care „s-au îmbărbătat și cu toată sărăcia lui au făcut o bisericuță,
foarte cu trabă și o au zugrăvit tocma frumos” 78 , nu trebuie înțeleasă ad litteram, dar necunoașterea
detaliilor nu scade cu nimic valoarea efortului, câtă vreme această constatare este singura mărturie despre
monumentul dispărut. Mențiuni în care preotul singur este desemnat ca donator al picturii avem doar
șapte. Patru sunt din secolul XVIII și vizează Ocna Sibiului, dar numai sub rezerva interpretării
termenului „ispravnic” ca donator79, și bisericile din Velț, Sâncel și Veștem, pentru care deținem însă doar
informații colaterale, culese în timpul vizitațiilor canonice din 1761 80 . Celelalte trei sunt din secolul
următor, anume pisania de pe peretele sudic al absidei bisericii de lemn de la Totoreni, care atestă că
„Acest sfânt altar s-au făcut cu cheltuiala părinte(lui) Popovici Mihai paroh în Totoreni în anul 1818
iunie”81, pisania de la proscomidiarul bisericii de zid din Viștea de Jos, conform căreia „Ctitorí acest sfânt
oltar la zugrăvit popa Ioan Șandru, întru veșnica pome(ni)re. Panteleimon Zugr(av), 1819”82, și pisania

în dar frontariu și oltariu; care preot va sluji la Sf(â)ntul jertovnicu întru Hs vă rugăm ca să pomeniți care s-au scri(s) aice în
sf(â)ntul jertovnicu: Alexii, Ielena” (Marius Porumb, Dicționar, p. 299).
67
„Acest sfânt oltariu s-au zugrăvit cu cheltuiala molitfii sale Popa Ilie ş-a preuteasii, făr de alte ceale cheltuiale, bani 30 de
florinţi vonaş. Pomeni Gospodi ierei Popa Ilie, preuteasa Ioana, Niculae, Andreiu, ierei Ion, ierei Florea, Floare, Mariia, Vasilie,
Mariia. Gheorghie Z[ugrav], Crăciun Z[ugrav]” (Ana Dumitran, op. cit., p. 243).
68
„† P(omeni) G(ospodi) Ct(itorii) Petru erei, Mărinca, Ioan, Iosif, Gheorghie, Grozav, P..., Marie, Borița, erei Iosif, erei Vasile.
P(omeni) G(ospodi) Zug(rav) Filip erei, Paraschie; Nicolae Zugrav, Răveca” (Marius Porumb, Dicționar, p. 364).
69
„S-au zugrăvit acest sfânt oltariu de robii lui Dumnezeu popa Ion Bica și feciorul său Man, 1812” (Marius Porumb, Dicționar,
p. 455).
70
„Popa Vasile de la Șieuț” (Marius Porumb, Dicționar, p. 353).
71
„† În zilile prealuminatului şi preaosfinţitului D(omn) D(omnul) Episcop E [!] Vasilie Moga şi fostul Ci(nstit) D(omn)
Protopopu Iosif Ighian s-au făcut această tâmplă prin cheltuiala părint(elui) Gheorghie Suci, paroh neunit din Izbita, începându-se
la anul 1835, maiu, în 17, şi deplinu s-au săvârşit în tăetură şi în zugrăvit la anul 1836, septemvrie în 26. S-au tăiat din lemn de
Iosif Bârsan, săpătoriul din Răşinari, iar zugrăvirea de Dimitrie Mitrovici, român din Bucureşti, în Ţara Româneas(că), împreună
cu Simon Silaghi zug(rav) din Abrud şi Anton Șimon din Cluj. Spre veș(nica) pom(enire)” (Ana Dumitran, op. cit., p. 157).
72
„Această sfântă biserică s-au ridicat în an 1711 și s-a zugrăvit în an 1752 prin cheltuiala părintelui Macarie din Sânpetru.
Zugravi Logofătul Mateiu Voileanul, Irimie Săvăstreanul, Stan Munteanul. A doua oară zugrăvită această sfântă biserică s-a
zugrăvit în an 1780 prin cheltuiala repausatului rob a lui Dumnezeu Ormenișan Petre, prin toată osteneala ginere-său Popa
Simeon și fiica sa Tranda preoteasa” (Marius Porumb, Dicționar, p. 359, 379, 455).
73
Scenă din pictura exterioară: „Această s. iconă [Iisus pe tron, flancat de Arhanghelii Mihail și Gavriil] au plătit erei Șărbu,
ereița Sora să le fie pomană în veci”.
74
„Acest sfânt și dumnezeesc lucru ce să veade lucrat la tindă, adecă fruntariul împreună cu icoanele cele 4 mari ale tinzii s-au
făcut cu toată cheltuiala sfinții sale părintelui Șerb i ereița Sora și a fiilor sfinții sale: Bucur, Savu, Stan (?), Stanca, pentru ca să
aibă vecinică pomenire. Fiind îndemnătoriu la această sfântă beserică (...) și cu alte cheltuiale (...) fiind zugrafi Grigorie, Ioniță
sin ego. 1761”
75
Marius Porumb, Dicționar, p. 260, 289, 426
76
77
78
79
„Constandin Basarab Brâncoveanu au făcut biserica și s-a zugrăvit leat 1723 și fiind ispravnic popa Ioan ot Vizocnă la acest
lucru” (Marius Porumb, Dicționar, p. 194, 272).
80
Greta Monica Miron, op. cit., p. 326, 330.
81
82
10

din pronaosul bisericii de zid de la Cristian (jud. Brașov), care susține că „În zilele împăratului Franciscus
și arhiereului Vasile Moga s-au zugrăvit biserica Cărstianului cu toată cheltuiala părintelui Stoica
Popovici. 1821 oct. 24” 83 , afirmație ușor contrazisă de tabloul votiv, în care, alături de preot, este
reprezentată și soția sa, Bucura. Posibil ca tot în calitate de donatori ai picturii să fi fost portretizați „Popa
Vasilie, parohul locului”, în biserica de la Bicaz, la sfârșitul secolului al XVIII-lea 84 , preotul Ioan
Cocanovici din Pâclișa, în 180785, și preotul Aron Oprea din Almașu Mare-Suseni, în 183586, așa cum
sigur știm că s-a întâmplat la Broșteni, în 1743, unde ctitorul bisericii și al picturii, protopopul Maniu, a
fost reprezentat împreună cu mai mulți membri ai familiei87.
Nu sunt foarte frecvent reținute de inscripții nici cazurile în care suma necesară pictării este
obținută din contribuția comună a preoților și enoriașilor. Avem astfel de situații la Șebiș, în 176488, la
Deal, în 178989, la Lunca Mureșului, în 181090, la Ponor, în 180991 și 182392, și la Răstolița, în 181293.
Restul inscripțiilor referitoare la pictarea bisericilor se împart în cinci categorii: cele în care se spune că
plata s-a făcut din averea bisericii; cele care pun aceste cheltuieli pe seama oficialităților politico-
administrative; cele în care se înșiră numele donatorilor, cu sau fără mențiunea că au răspuns vreunui
îndemn; cele în care sunt consemnate doar numele preoților ori epitropilor, eventual și ale autorităților
politice și ecleziastice în timpul cărora au fost pictate bisericile; și cele care, într-un mod mai mult sau
mai puțin direct, confirmă implicarea întregii comunități.
Prima categorie este foarte puțin reprezentată, veniturile rezultate din exploatarea averilor
bisericești fiind, cel mai adesea, utilizate în alte scopuri. A fost pictată ex suis dotibus biserica din Feisa,
în 175194, și s-au plătit „din cheltuiala stupilor bisericii” pictura de la Rădești95 și cea a mănăstirii Strâmba
Fizeșului96. „Din iclejie” au fost adunați banii pentru pictura naosului bisericii de la Sartăș, realizată în

83
84
85
Ioana Rustoiu, Dănilă Vaida, Cronica parohiei Pâclișa (1901-1944), Editura Altip, Alba Iulia, 2008, p. 107.
86
Inscripție ilizibilă dedesubtul portretului, amplasat pe dosul tâmplei de zid.
87
Şematismul veneratului cler al archidiecesei metropolitane greco-catolice române de Alba Iulia şi Făgăraş pre anul Domnului
1900, Blaj, 1900, p. 190.
88
„Zugrăvitu-s-au acest sfânt lăcaș de la milostivul Dumnezeu prin îndemnarea preoților Vasilie, Filimon, Lupu. Încă și a dat
câte ceva: popa Filimon un galbăn, popa Vasile un galbăn, popa Lupu un galbăn și poporenii din cât au putut. Anul 1764”
(Marius Porumb, Dicționar, p. 99, 394-395).
89
„† Acest oltari au plătit popa Vasilie, popa Ioan, popa Dumitru, popa Petru, popa Achim, popa Ioan, Avram [...] [Nicol]ae
Bogdan, Toma Bogdan, Ion Avram, Ion Radu, Cozma Bădilă, Avram Bădilă, Toma Pătru, Ion Bodea, Savu Bodea, Dumitru
Bodea [...], [...]ihu, Nicolae Cioca, Marian Popa, Ion Radu, Mathei Cioca, Ilie Dancu, Gligor Roşca, Constandin Dancu, Ilie
Nedelcu [?], Nicolae Stan, Pătru Aioanei [?], Ananie Bogdan, Bucur Bogdan, Savu Pătru, Vasilie Dancu, Vasilie Negrea, Vasile
Budreală, Precup Cioca, Filip Fechetă, Cozma Stan, Toma Cioca, Ion Coman [...]eo [?] Cioca, Bucur Şchiopu. Anul 1789 (cu
cifre şi slove). Stan Popovici Zug[rav], Ianăş Covaci Zug[rav]” (Ana Dumitran, op. cit., p. 188).
90
„Cu vrearea Tatălui, cu agiutoriu Fiiului şi cu săvârşirea Duhului Sfânt s-au zugrăvit această s. bisea[re]că, fiind Popa Iacov
Eva paroh, ficorator Ciortea Chimu, Ioan Grecu. Aceştea au plătit zugrăvitu. Zugravi Popa Nicolae Iacovi, Ban Vasilie. Anu
1810” (Ana Dumitran, op. cit., p. 230).
91
„Zugrăvitu-s-au acest sfânt oltari de zmeriţii între zugravi Teodor şi fiii săi Nicolae şi Iacov la anul 1809, 20 avgust; 1809.
Plătitu-s-au acest lucru de robii lui Dumnezeu Hancu Trif, Cordea Pătru, Oancea Constantin, Graur Blaj, Cosma Onu, Groza cu
soţia dumisale Teodora, parohul bisericii Popa Dimitrie şi Ilina, şi toată purtarea de grijă a dumnealor, ca să le fie pomană în veci.
1809” (Ana Dumitran, op. cit., p. 265).
92
„În zilele preaînălţatului împărat Franţisc I, episcop Vasilie Moga, protopop Iosif Ighian, s-au zugrăvit această s[fântă] biserică.
Paroh Dimitrie Luca [… urmează o lungă listă de nume, acoperită astăzi de cafas] Todor cu soţu dumnealui Erinca, Moisi Dan,
Vlad Bogdan, Vlad Ionică, Panţ Pătru cu soţu Efimia, Panţ Achim, Ioana, Vlad Mihăilă cu soţu Ana. 1823” (Ana Dumitran, op.
cit., p. 265).
93
„Să să știe că începutul bisericii facere au fost paroh Gliga Ioan, Gliga Mihai feciorul, Dumnezeu să pomenească ... fiind
biserica de dânșii făcută, cu ajutorul și alți creștini. Pavel Dumbrăvean Zugrav”; „Această catapeteasmă au plătit Gliga Ion și cu
feciorul său Gliga Mihai, pentru veșnica pomenire, și au dat și sătenii care cât s-au îndurat. Pavel Zugrav” (Marius Porumb,
Dicționar, p. 322-323).
94
95
„1751. S-au zugrăvit acest afânt altar din cheltuiala stupilor bisericii şi osteneala popii Georgie, ereiţa Anghelina, şi a lui
Monea Mihail, Bucur Ion, Coltor Irimie, Ana, Coltor Mihai, Floare, Ioan, Toader” (Ana Dumitran, op. cit., p. 271).
96
Conform unei mențiuni într-un inventar din 17 februarie 1795 (Marius Porumb, Dicționar, p. 283).
11

178097, și tot „cu banii bisericii” au fost pictate biserica din Valea Lungă, în a doua jumătate a secolului
XVIII98, tâmpla bisericii din Tău, între 1822-182999, și cea a bisericii din Mirăslău, la mijlocul secolului al
XIX-lea100, fără să știm cine a plătit aici pictura murală, în 1826101.
În a doua categorie intră în primul rând pictura catedralei greco-catolice din Blaj, plătită de
Tezaurariat în 1749, ca urmare a obligațiilor de patronat asumate de Curtea imperială102. Nu știm dacă
aceleași spese au fost folosite și pentru plata picturii iconostasului, diferența de aproape un deceniu și
jumătate între finalizarea sculpturii (1751103) și cea a picturii (1764104-1765105) putându-se datora tocmai
întreruperii acestei surse de finanțare. „Cheltuiala cezaro-crăiască” este invocată și la Zăbrani, în 1772106.
„Cu cea mai multă cheltuială a Inspectorului Dominiului Devei” s-a ridicat – și probabil s-a și pictat, în
1809, biserica de lemn azi dispărută din Bucureșci 107 . Mai avem, în secolul al XIX-lea, contribuția
autorităților comitatense – „cheltuiala varmeghiei” – la pictarea bisericilor din Copand (1856) 108 și
Sânbenedic, biserica Sfinții Arhangheli (1861)109 , iar pictura bisericii Sfinții Arhangheli din Șpălnaca
(1858) a fost achitată „din lada comunei”110.
Lista cazurilor în care sunt menționate numele donatorilor este lungă. O începem, în lipsa pisaniei,
cu biserica Maieri II din Alba Iulia, moștenitoarea catedralei medievale, despre care știm de la cronicarul
Samuil Micu că un „creștin, anume Bucur Spinare, dintr-al său au zugrăvit-o”111, eveniment petrecut
cândva între 1730-1750. Gestul său se dovedește salutar după ce, mutându-se reședința episcopală la
Făgăraș, mai apoi la Blaj, lăcașul din Alba Iulia a ieșit din raza de interes a conducătorilor Bisericii
românești, prin grija cărora fusese înzestrat, imediat după înălțare, cu un iconostas comandat lui Iosif
ieromonahul de la Hurez112, unul dintre pictorii voievodului Constantin Brâncoveanu. Noul ctitor a ales
un artist local, dar înzestrat, neputându-și probabil permite cheltuieli mai mari, care trebuie să fi fost

97
„Zugrăvitu-s-au această bisearică în anul 1780, luna lui noemvrie, 3 zile, şi s-au plătit meşterilor din cheltuiala sfintei bisearici,
din iclejie. De Gheorghie sin Iacovici zugrav i Ciungar Toader i D[a]niil Telea. 1780 (Ana Dumitran, op. cit., p. 288).
98
„S-au zugrăvit această sfântă biserică pentru banii ce s-au aflat în biserică ceva. În anul acesta trăia Cozmă Toderiță, Cozmă
Toder, Ion, Petru, Petruțu, Blaj; și eu zugrav Urean cel Tânăr” (Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 152).
99
„Cu ajutoriul Sfintei Troiţe s-au zugrăvit acest fruntariu prin purtarea de grije a acestor titori: Simion Băcilă, Ion Buzilă,
Gheorghe Tămaşu, săteani, Ion Corator, Ion Muntianu, iară bani[i] au fost ai besearecii” (Ana Dumitran, op. cit., p. 324).
100
„Acest fruntariu s-au zugrăvit cu banii bisericii, în timpul împăratului Iosif Frantz, mitropolit Alexandru Şuluţ, protopop
Gheorghe Dobo, paroh popa Simon” (Ana Dumitran, op. cit., p. 242).
101
Însemnare a pictorului pe un Penticostar (Blaj, 1808): „La anu 1826 s-au zugrăvit besearica Mirăslăului cu 90 de zloţi bani răi
[!]. Scris-am eu, Porfirie zugrav de la Feisa, [...] dascăl nu unit [!]” (Ana Dumitran, op. cit., p. 242).
102
Augustin Bunea, Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocenţiu Klein, Blaj, 1900, p. 25; Terdik Szilveszter, “Sculptor
constantinopolitanus” Un intagliatore greco a Máriapócs nel Settecento,
http://byzantinohungarica.hu/sites/default/files/images/terdik_intagliatore_olasz.pdf, p. 251.
103
Terdik Szilveszter, op. cit., p. 251.
104
An notat pe coronament.
105
Anul sfințirii catedralei.
106
„Luat-au sfârșitu acest sfânt lucru sub stăpânirea înaltei crăiesei noastre Maria Teresia și a blagovestnicului împărat fiul ei, cu
toată cheltuiala cesaro-crăiești, fiind paroh ieromonahul Alexie în anul 1772 luna aprilie. Mult păcătosul și nevrednicul am
zugrăvit aceste sfinte cu mâna de țărână, Oprea Zugravul Lipovei” (Marius Porumb, Dicționar, p. 457).
107
Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 75.
108
„Cu vrearea Tatălui şi cu ajutoriul Fiiului şi cu săvărşirea Duhului Sf[â]nt s-au zugrăvit această sf[â]ntă besărică cu toată
cheltuiala meghii [varmeghiei ?]. Paroh Dimitrie Pop, ficorator Şandru Chiril, coratori Rad Lica, Şandru Ioan şi zugravii Şarlea
Sştefan [!] şi Şarlea Mathei, fraţi de la Feisa. Anul 1856. Biriş Simioană, eară corator, şi Ilea Todor, Boroşi Dumitru” (Ana
Dumitran, op. cit., p. 179).
109
„Cu ajutoriul lui Dumnezeu s-au zugrăvit această sfântă besearică în zilele prealuminatului şi preaosfinţitului mitropolit
Ecselenţiia Sa Alexandru S. Şuluţ, în zilele mult onoratului domn protopop Ioan Copacean, fiind paroh de partea greco-catolică
unită domnul Ioan Anghel, ţicornic Ghiţ [?] Gheorghe, suprem corator Roşu Vasilie, coratori Pocan Ştefan, Cânpian Iosif, Pop
Vasilica, Biian Vasilie, Oprea Mihăilă, şi s-au plătit de cinst[ita] varmeghie. 1861. Zugrav Porfirie Şarlea din Feisa” (Ana
Dumitran, op. cit., p. 302).
110
223 de florini plătiți zugravului Porfirie Șarlea din Feisa; cf. Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn monumente istorice din
Episcopia Alba Iuliei, mărturii de continuitate şi creaţie românească, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei, 1987,
p. 75.
111
Samuil Micu, Istoria românilor, Ediţie princeps după manuscris de Ioan Chindriş, vol. II, Bucureşti, 1995, p. 285. Afirmația,
preluată de Gheorghe Șincai, a fost pusă de cercetători pe seama acestuia, până la editarea textul lui Samuil Micu.
112
N. Iorga, op. cit., p. 34.
12

totuși semnificative câtă vreme a fost singurul care le-a suportat.
Notorii prin grija cu care au fost înșirate numele tuturor membrilor familiilor donatoare sunt
inscripțiile cu care și-a însoțit lucrările echipa meșterului Gheorghe din Făgăraș, prezentă în 1741 la
mănăstirea Râmeț și în 1743 la Streisângeorgiu. În primul caz, pomelnicul celor care au asigurat „toată
cheltuiala” pictării absidei113 – Pelaghia din Ponor și Ioan din Râmeț114 – este cu totul înghițit de alte
pomelnice, ale familiilor preoților, zugravilor și „titorilor” 115 ; la Streisângeorgiu, numele celor trei
donatori anunțați la început de pisanie este de nerecunoscut printre cele 37 de persoane la care se face
referire116.
Cel mai adesea, însă, numele donatorilor este anunțat simplu, alături de un reper temporal luat din
nomenclatorul epocii (numele împăratului, al episcopului ori al altor personalități) sau de mențiunea să le
fie spre pomenire lor și familiilor lor. Într-o înșiruire cronologică, bisericile pentru care inscripțiile ne
oferă astfel de informații sunt următoarele: mănăstirea Săraca (1730) 117 , Săliștea Sibiului (1739) 118 ,
Dretea (1742)119, Surducu Mare (1752)120, Șcheii Brașovului, paraclisul Înălțării (1752)121, Moglănești
(1755) 122 , Pui (1755) 123 , Cuștelnic (1756) 124 , Rășinari (1758) 125 , Budești-Susani (1760 126 și 1812 127 ),

113
„[...] iulie 1741 [...] s-au isprăvit altarul sub vlădicia episcopului Făgăraşului Inochentie de Sadu, cu toată cheltuiala de la
Pelaghia din Ponor, Ioan [...] din Remeţi, fiind egumen Sofronie eromonah şi ocârmuitor acestui altar Bologa Nicolae, iară
zugrav Gheorghie din Făgăraş. Ion protopopul locului din Giomal.” (Ana Dumitran, op. cit., p. 276).
114
„Pomeni Gospodi Ion, Pelaghia, Măcenic, Pătru, Filimon, [...]ola i Coman, Ioana, Iacov; C[...], Salomie, Mihăil, Sa[...]nede;
V[...], Nistor. Ve[...] Vd[...] Măriian” (Ana Dumitran, op. cit., p. 276).
115
„Pomeni titorii: ermonah Ghelasie, ermonah Petronie, v. er[ei] Mihai, Ianul, Avram, Savul, Anisia, Iacov, Maria. Chiril,
Nicola, Crăciun, Pătru, Ştefan, Dămian, Mărie, Ana, Mos[...], Ion, Anuţă. † erei Iancu, Mărie, erei Nicola, erei Ion, Ştefan,
Chireana, erei Nicolae, Mărina, erei [....], Meletie i Iancul.”
„Pomeni Gospodi Gheorghie Zugrav, Pătru Zugrav, Mathei, Stanca, Şandru, Maria, Aniţa, Ranite, Toma, Maria. [...] nume
[...]e[...] precum v[...] vrrednici [!] de z[...]la că au zugrăvit ş[...] hramul d[...]”
„Pomeni Gospodi erei Sofronie, erei Ion, Anuţa cead ego, Mihăil, Anghelina, Ion, Danil, Maria, Stan, Floare cead, otţi [...]
Dumitru, Anuţa, erei Mihăil, Nasta [...] Iona erei, Sanda, Toma, Savu, v. Măriuţa, Ion, Rusanda, Ion, i ves rod ego.”
„[...] iulie 1741 [...] s-au isprăvit altarul sub vlădicia episcopului Făgăraşului Inochentie de Sadu, cu toată cheltuiala de la
Pelaghia din Ponor, Ioan [...] din Remeţi, fiind egumen Sofronie eromonah şi ocârmuitor acestui altar Bologa Nicolae, iară
zugrav Gheorghie din Făgăraş. Ion protopopul locului din Giomal.” (Ana Dumitran, op. cit., p. 276).
116
„† Aceste patimi a lui Hs au plătit 3 oameni ca să pomenească. Dan Măgureanul, Dochia, Avram, Ioan, Mărie, Simu, Stanca,
Anuța, Crăciun, Ana, Lorenț, Pătru, Anuța, Mărie, Ghiurița, Mărina, Andrei, Dumitru, Giurca, Oprița, Andrei, Mihai, Oprea,
Anuța, Stan, Mărie, Sinea, Maniu, Manasia, Nastasia, Ion, Daniil, Stan, Mărie, Toma, Oprea, Stan. Fiind preot rab b(o)ji erei
Gheorghie, Marina, Ion, Opreana, Lazar, Giurca, Creștina, Stanca” (Marius Porumb, Dicționar, p. 394).
117
„† Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Duhului Sfânt s-a înnoit și s-a zugrăvit sfântul lăcaș ce se numește
Șemliug, în timpul domniei împăratului Carol al șaselea și sub preaosfințitul domn episcop Maxim Nestorovici, cu truda
smeritului egumen Simeon, ctitor Ghiricico Lazarevici și fiii săi Nicolae Jivan ... cu ai săi. (Leat) 7238 (=1730)” (Marius
118
„Această icoană [scena Pocrovului] au plătit Daniil Milea în judecata lui cu pârgarii Vasi Martin, Opria Dadărlat, Dumitru
Șteflea, Stan Borcea” (Marius Porumb, Dicționar, p. 187, 349).
119
„Acest fruntariu svântu l-au răscumpărat Nistor Gheorghie cu feciorii lui, cu Gherman și Nistor și cu Gavrilă și cu gazda lui
Măria pentru pomenirea lor. Anu de la Hs. 1742” (Marius Porumb, Dicționar, p. 114, 257).
120
„Șăndre Baloșin chinezu din Surduc, Ion Popovici, Mihăilă Nicolaevici iconopiseș. Văleat 1752” (Marius Porumb, Dicționar,
p. 392).
121
„Pomelnicul Sfântului Paraclis al Înălțării Spăsitoriului Hristos, care s-au zidit și s-au zugrăvit și s-au înfrumusețat de robul lui
D(umne)zeu Radu Pricop. 1752” (Marius Porumb, Dicționar, p. 52).
122
„Această sf(ântă) biserică s-a acoperit și catapeteazma s-au zugrăvit prin cheltuiala și osteneala mai micului între frați și
smerit Nicodim, pintru iertarea păcatelor sale. 1755 luna iunie 25 zile și fiind zugrav Andrei ot Șu(m)folu” (Porumb, p. 20, 244).
123
Pictură dispărută, executată pe cheltuiala lui „Ianăș Puj” (F. Dobrei, op. cit., p. 95).
124
„Pomelnicul lui Ganea Pătru, care au muncit și au cheltuit mult la această sfântă biserică și oltariul au zugrăvit: Pătru,
Andonie, Macavei, Mărie, Pătru, Toader, Maria, Maria, Todor, Ioan, Ion și tot neamul lor să se pomenească, fiind îndrumător
popa Grigorie, preot satului, 1756” (Marius Porumb, Dicționar, p. 97).
125
Scene din pictura exterioară: „Această icoană [Plângerea lui Iisus] o au plătit judele Bucur cu fomeia lui Soră ca să fie
pomenire în veci; 1758, Zugrav Pop Ivan, Dascăl Nistor Stară” (Marius Porumb, Dicționar, p. 194, 325); „Această s. iconă
[Arhanghelul Mihail] o au plătit Bucur (cel) mai tinăr cu fomeia lui Sta(n)ca”; Această s. iconă [Apostolul Simon] o au plătit
Dumitru Iniciu (?) cu găzdoia lui Ana”; „Aceas(tă) s. iconă [Apostolul Matei] o au plătit Bucur cel tinăr Hănbășan”; „Marcu
Gherghița” [Apostolul Pavel]; Aceste 2 icone, Maica Priacesta și S. Ioan li-au plătit Coman Sărvin (?) și cu fămiaia lui Stana ca
să le fie pomană în viaci. 1758”; „(...) Crăciun Dobra. 1758” [Apostolul Andrei].
126
„Iată de aceasta din mila milăstivului D(u)mnezău cine-i lăcuitor nemiș Buda i Pop Nechită și cu a sa giupănease Birtoc
13

Sârbi-Susani (1760)128, Reghin (1760 și 1857)129, Băița (1765)130, Roșcani (1766)131, mănăstirea Sâmbăta
(1766)132, Berbești (1769)133, Geogel (1770)134, Ghelari (1770)135, Poiana Sibiului (1771)136, Apoldu de
Jos (1772) 137 , Comana de Sus (1773) 138 , Bica (1774) 139 , Borșa (1775) 140 , Săliștea de Sus, biserica
Bâlenilor (1775)141, Desești (1780)142, Zolt (1781)143, Făgăraș (circa 1772-1782)144, Povârgina (1782)145,

Năstafă, Duhu sfânt i-au lum(inat) și i-au îndemnat și au zugrăvit altariul cu a lor putere ... 4 florinți pentru păcatele lor ... a
Nechitii, popa Ionaș, tată-său și mă-sa lui Salomie, ai Năstaf(ei) tată-său Birtoc Griga ... (în)suți Stăpâne pre noi cei căzuți în
multe și mari păcate ne (iartă) după mare mila ta și într-a ... a satului popa Ionaș ... fie și au ... lui 1760 luna lui noemvrie 4 zile”
(Marius Porumb, Dicționar, p. 295-298).
127
„Acest altar, cu icoana laola(l)t pă prestol au plătit Drăguș Matei și cu soața sa Marinca și cu fiul său Ștefan, să le fie pomană
lor în veci. Amin. Ani de la Hs. 1812. Au lucrat Opriș Ianoș pictor” (Marius Porumb, Dicționar, p. 65).
128
Pictura murală: „Din mila lui Dumnăzău și din daru Duhului Sfânt și eu am agiutorit, Iosip Iacovu, cu zugravul Aleczander
Ponehalschi de lucru beserăcii, să hie pomană întru veci de veci, amin” (Porumb, p. 190, 298, 363); pictura tâmplei: „Cu vrerea
Tatălui și cu îndemnarea Fiului și cu săvârșirea Duhului Sfânt, amin. Bine au vrut șerbu lui Dumnezeu, Borodi Chira și cu soția
dumisale Ahimie de au plătit de au zugrăvit acest fruntariu ca să le fie pomană dumilor sale și a tot neamul lor, 1760 luna iunie
10 zile” (Marius Porumb, Dicționar, p. 298, 363).
129
„Făkutu-s-au Aceasta Fruntari ku keltujala cs(institului) zsupan Hricka Rádu ku soacra sa Iuana și Tanasie Monu întru
pomenire vesnikă la Annu 1760. S-au înnoit acest Fruntari și S. Beserică de vrednici de pomenire Domni Șerban Lupu și soția sa
Koszta Veronika, cari a îmbunătăcit soarte preocaska întru pomenire vesnika la Anno Dom. 1857” (Porumb, Marius Porumb,
130
„În numele Tatălui și cu ajutoriul Fiului și cu săvârșirea (Duhului Sfânt) amin. Cu cheltuiala și cu îndemânarea cinstitului
Toader Cotoiu cu soția dumisale Maria și cu fe(ciorii) dumisale: Cozma, Petrea, Ioane și Ionu, Irimia, Mărie ...ca, Ioane, Toader.
Zugrăvitu-s-au acest sfânt oltariu și jertfelnic ... Popa Toader cu soțul său Do(chița ?) ... pomană lor și părinților în veci amin.
1765 luna lui ...” (Marius Porumb, Dicționar, p. 34).
131
„1766. Pomeniți să fie întru împărăția cerului ctitorii acestei sfinte biserici, Laslo Caba și (soți sa) Agnes Raț” (Dobrei, p. 81).
132
„Pomelnicul titorilor: Nicolae, Maria, Manolachie, Costandin Vod(ă), Mariica, Stanca, Costandin, Costandin, Ana, Ștefan,
Radu, Șărban, Maria, Visarion, Erei Isaiia, Pracsia, Bogoslava, Rafaila, Iacov, Ionașcu, Rafail, Gheorghie, Nastasia, Mihaiu,
Ioan, Stoica, Teodor, Hrisanftia, Vlaicu, Bogoslav, Ștefan, Mariica, (Erei) Ionașcu, Pană, Mihai. Zugrăvit văleat 1766” (Marius
133
„D(i)n mila lui D(u)mnezeu și din darul D(u)hului Sf(â)nt s-au milostivit de s-au îndemnat spre lucru bun hotnoșul Ștefan
Potacu și nemiș birău Gheorghie Avramescu și cu toți boierii împreună a satului, precum am făcut contra(c)tușu cu zugrău Alexa
și am îmbrăcat Sf(â)nta beserecă spre lauda lui D(u)mnezeu și ca să le fie pomană lor și ertarea de păcatele a morților, ăn veci de
veci amin. 1769 avgust 26 de zile” (Marius Porumb, Dicționar, p. 37-38, 298-299).
134
„1770 […] din mila şi darul lui Dumnezeu a plătit titorii Buta Ioan şi Magdalină, David Crăciun şi Barbara. Zugrav Tovie
popa Gheorghie” (Ana Dumitran, op. cit., p. 205).
135
„S-a înălțat și s-a pictat în anul 1770 iunie 17 (cu sprijinul) chtitorului celui mare, a dumnealui marele armin Berencz
Gheorghe” (Florin Dobrei, op. cit., p. 189).
136
Pictura absidei: „În numele Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt, amin. Zugrăvitu-s-au acest sfânt oltar în zilele împăratului
Iosiv, a împărătesii Marii Terezii, și fiind arhiereu Sofronie Chirolovici (!) al Ardealului. 1771, cu cheltuiala robilor lui
Dumnezeu Bucur Ban, (Simion) Moga, Oprean Dobră, Ilie Opriia, (Salomie Bucur, Opriian) Stan, Stan Stanciului, Mărie, Ion
Șerb(...), Măriia Bran, Ion Stanciu, Mănițu, Dragolea Bucur, (Hond)oreanu Ioan, Ion Nedel, Cătălină, Oprea Nedel, Mărie,
Coman (Fleșeriu), Paraschiv Simion din Gârbova, Nisator, Ion, Stancu Do(bră), Bucur Șerb Do(...), prin chiverniseala și purtarea
de grije a părintelui Ioan Dobrotă ot Poiană. Constantin Zugrav (Ana Dumitran, Elena-Daniela Cucui, Simon Bălgrădeanul, Alba
Iulia, 2009, p. 10). Lunga inscripție din naos, care a fost pictat în același an de Simon Oprovici din Craiova, nu face referire la
plata picturii, dar nume de donatori au putut conține inscripțiile astăzi ilizibile de pe peretele de nord.
137
„† În numele Tatălui și a Fiului și a Sfântului D(u)h, amin. Zugrăvitu-s-au această Sf(ântă) B(i)serică în zilele înălțatului
împărat Iosiv al doilea, fiind arhiereu neunit D(omnul) Sofronie Chirilovici, pro(to)pop Ioan Dobrotă ot Poiană. Și s-au zugrăvit
de Simon Zugravu ot Zugravu, cu cheltuiala și purtarea de grije a titorilor S(fintei) B(iserici), Ioan Băltean, Ioan Lazăr, Iosiv
Băltean, Ioan Băltean, Moisi Buta. 1772 august în 10” (Marius Porumb, Dicționar, p. 22, 275).
138
„Ani 1773 să să știe de când s-au înnoit biserica de la Comana de Sus a doua oară, de robul lui Dumnezeu Mihai Mohanea și
soția lui Na(s)tasia, adecătă s-au zugrăvit, iară la șindilit au ajutat și Mihai Tănase de l(a) Com(ana) de Jos ...” (Marius Porumb,
139
„Această S(fân)tă biserică s-au zugrăvit în zilele și cu înghemnul acestor mai gios scriș oameni. Întâie chir Popa Toma, Lazar
Ștefan fiu curator, Toșa Marian, corator, Popșă Ilie și cu toți feciorii dumisale, Ile Andrei corator, Zirbo Mihaiu, Colde Simion
Colnicu, au dat câ(te) 3 măriași unul” (Marius Porumb, Dicționar, p. 39, 368).
140
„Acest sfânt hram a sfântului Arhanghel Mihail au plătit Mihai Dumitraș, Gradu Dumitru, pintru zugră(v)itu, pintru toată
rudeania lor, ca să le fie pomană în veaci. În vreamea aceea au fost preut Mihai Popa, Ion Mihai, Popa Ștefan, în anul 1775, în
luna lui noe(m)vrie în ziua 3” (Marius Porumb, Dicționar, p. 49).
141
„Pomelnicu ctitorilor bătrâni. Ani di la zugrăvitu bisericii 1775” – pomelnic triptic pictat de Radu Munteanu (Porumb, p. 353).
142
Pictura altarului: „S-a) zugrăvit în zilele ... lui Bacinschi Andrei, vicarăș fiind Gheorghe Dioseghi, protopop fiind Rădnic
Teodor, preot fiind Dunca Moise, diac fiind Drăguș Todorș pentru zugrăvitu au plătit boerii satului. Zugrav Radu Munteanu și
14

Turdaș-Hunedoara (1782) 146 , Ungureni (1782) 147 , Valea Largă – Alba (1782) 148 , Bătești (1783) 149 ,
Brăzești (1784)150, Baru Mic (1785)151, Rogoz (1785)152, Șcheii Brașovului, paraclis (1785)153, Subpădure
(1789)154, Tărcăița (1796)155, Rădulești (1800)156, Strâmtura (1800)157, Alun158, Brâznic159, Lăpugiu de

Gheorghie”; pictura pronaosului: „1780, au plătit această tindă de o au zugrăvit jupânesele satului. Az pisan Radu Muntean
Zugrav”; pictura tâmplei: „Anii Domnului 1780, acest sf(ân)t fruntar l-au plătit Pop Ianoș Părșinar și cu jupâneasa dumisale
Marica, fecior(ul) lor Ștefan și cu părinții lor Pop Grigorie, Acsene, ca să le fie pomană lor în veci de veci. Amin. Luna lui iunie 7
zile, de 35 de forinți” (Marius Porumb, Dicționar, p. 108, 299).
143
„Zugrăvitu-s-au această sfântă sobornicească și apostolicească biserică în zilele împăratului nostru Iosif al doilea și prin
blagoslovenia episcopului nostru Sofronie al Timișoarei, popa Mihai Popovici, Oprean Obead Chinezu, Petru Obead … Teodor
Zugravul și Atanasie din Lugoj. Anul 1781” (Marius Porumb, Dicționar, p. 25, 80, 461).
144
„Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Duhului Sfânt s-au zugrăvit această tindă în zilele prea înălțatei
Chesaro Crăiasii noastre Marii Teresii și a iubitului ei fiu Iosif i prea înălțatul Împărat al doilea, fiind arhiereu țării Ardealului și
părților ei împreunate Excelenți a Sa preaînălțatul, prealuminatul și preaosfințitul d. d. Grigorie Maior de Șorvad, al sf(i)ntei
Împărății a Rămului sfeadnic din lăuntru și a sf(i)ntei Mitropolii aceștia a Făgărașului arhiepiscop, și vicaru ghineralis al
Excelenții Sale și a tot cleru Măria sa d. Filothei Laslo, al doilea Vicariuș a tot ținutul Făgărașului d. Ignatie, și gubernator
Excelenșia (sa) d. Samoil de Brucântal, și ghinărar Prais, iară preot au fost la sf(â)nta Mitropolie cins(ti)tul protopop Constandin
Ivanovici, al eparhiei Făgărașului, împreună cu popa Gheorghie Pătraș, cinstitul nameasnic al eparhii Făgărașului din Viștia din
Jos. Și s-au zugrăvit această tindă cu toată chieltuiala dumisale jupănului Ion (?) Pătraș(cu din cetate din) Făgăraș, cinstitul
meșter bătrân din cinstitul țeh (al timarilor); și (s-a isprăvit la ...) (Marius Porumb, Dicționar, p. 123).
145
„Această S(fântă) biserică de nou s-au făcut și s-au împodobit precum se vede supt stăpânirea împăratului Iosif al doilea, prin
blagoslovenia preaosfințitului episcop Sofronie al Timișorii, fiind protopop Petru Petrovici al Sarazului, iar preot paroh Ioan
Ioanovici din Făjet, iară ctitori Ioan Medescu ce s-au numit Constandin și Dumitru Chiricescu, fiind cnez Pătru Păcurariu, ajutând
și Petru Danacovici din Fabric; s-au sfărșit la anul 1782 septe(mvrie) 25. Și am zugrăvit eu Gheorghie Diaconovici din Vărșeț sau
din Srediște”; „Pomelnic: Constandin, Ioan, Dumitru, Stan, Manasia, Pătru, Petar, Gheorghie, Maria” (Marius Porumb,
Dicționar, p. 110, 312).
146
„Adam, Pătru, Leman, Răduț, Vlad, Iosiv, Sandu, Neagoe, Onu, David, Codrian, Lula, Sivu, Simedriu, Savu, Ioanăș,
Muntean, Nașco, Pătruț, Avram, Marco, Sârbu, Grecu, Arontea, Ifraft, Sefron, Moartea, Căndrea, Mariian, Gine, Maer, Dărăbanț,
lepădat, Cădar, Lupșor, Stan zugrav sin popii Radu. Dumnezeu să-i erte, cu tot neamul lor; 1782” (N. Iorga, op. cit., p. 194).
147
„Anu Domnului 1782, această tindă au plătit de au zugrăvit nemeșii și ... a dat nemeși zloți ...” (Marius Porumb, Dicționar, p.
250, 439).
148
„Anul 1782. Ziditu-s-au această s. bisearică de robii lui Dumnezeu şi s-au zugrăvit cu toată cheltuiala dumnealor Bârstan
Irimie, Bârstan Ion, Bârstan Mihăilă, Bârstan Dumitru, Bârstan Simion, Belea Vasilie, Belea Simion, Popean Ion, Frăsălă Todor,
Belea Gavril, Chirilă Pătru, Chirilă Nim, Codre Antonie, Baci Ion, Tododoran [!] Antonie, Mihai , Codre Gheorghie, Popean Ion,
Popean Sântion, Codre Costandin, Belea Gavrilă, Bolog Ion, Codre Gheorghie, Diianul Chirilă Ion , Baci Mihăilă, Frăsilă Pătru.
Meșteri bisearicii, Andrei, feciorul lui Sântion, Popean Gavrilă, Bârstan Gavrilă, Cioruț Ion cu soțu său Mărină, Ciora Mihăilă cu
soțul lui Măcinică, Popa Toder, Cărășel Savu, soțul său Pătcă, Duma Vasilie, Cărșel Crăciun, Bombă Gheorghie, soțul lui
Salomie, călugărul Silivestru, Dămian Cruciță, Ileană, Todosie, Psafiră, Todoră, Ioană, Simioană, Oana, Mărie. Boiariu
Gheorghie zugrav, Ciungariu Toader zugrav, Sun Mihăilă și Savul Diianul. Fiind preot bisearicii Popa Simion, ereița Savă, diiac
Bârstan Gavrilă, Frăsilă Nistor, Frăsilă Nistor [!]. Adevărat așa s-a tocmit Bârstan Irimie cu săteani[i] când s-au pus bisearica pe
locul lui că el și feciori[i] lui să să hodinească de strajă și s-au legat și legătură supt gloabă și să face și scrisoare ca să stea
tocmeala în loc. Cine n-a sta pe tomeală [!] să cază supt blestemul bisearicii” (Ana Dumitran, op. cit., p. 334-335).
149
„Zugrăvitu-s-au această sfântă biserică în zilele împăratului Iosif al doilea, cu blagoslovenia prea sfinții sale Sofronie al
Timișorii, fiind protopresviter Petru Petrovici al Sarazului, și s-au împodobit cu cheltuiala dumnealui Mihai Voinescu și frate său
Ianăș Voinescu, fiind întâi cnez Urezbeicu, apoi, pe urmă, Pătru Drăghicioni, fiind preot Ioan Popovici, iară zugravi Gheorghie
Diaconovici, Ștefan Popovici din Vasiova, ghenarie 1, 1783” (Marius Porumb, Dicționar, p. 35, 111, 308).
150
„Acest sfânt (oltariu) s-au zugrăvit (în anul) 1784 în luna iunie ... (în) zilele înălțatului împărat Iosif ... ctitori au f(ost)
(Bos)tan Ian(cu) și (Ghe)orghie, ca să-i pomenească (și tot) neamul lor. 1784” (Marius Porumb, Dicționar, p. 58); pictură
dispărută.
151
„Zugrăvită sub stăpânirea înaltului împărat Iosif al II-lea, anul 1785. Zugrăvită de popa Simion din Pitești, cu toată cheltuiala
lui Ianeș Pârvu, care i-a dat un cal înșeuat gata” (Marius Porumb, Dicționar, p. 31, 376; F. Dobrei, op. cit., p. 146).
152
„În anul Domnului 1785 această sfântă biserică s-au zugrăvit, în zilele prea înălțatului împărat Iosif al doilea, arhiereu neunit
fiind țării Ghedeon Nichitici, protopop Lador Ilie din Chiuești, preoți ai satului Man popa Todor și Vlașin popa Ioan, și au plătit
robu lui Dum(nezeu) aceasta (Ma)n Grigorie și soția sa Ioană” (Marius Porumb, Dicționar, p. 217, 250, 337).
153
„Acest sfânt paraclis, 1785, s-au zidit din temelie și s-au zugrăvit cu toată cheltuiala diaconului Constantin Boghină” (Marius
154
„Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Duhului Sfânt s-au plătit această sfântă beserecă de robul lui
Dumnezeu Hancu Constantin și fămeia sa Siia și feciorii lor Ion, Loghin, Vasilie, Gheorghe, Cătălina, să le fie pomenire lor și la
tot neamul lor, fiind paroh popa Ion și dascăl Vasilie, frați fiind. Zugrav Ban vasilie, Porfirie de la Feisa. Sfârșit și lui Dumnezeu
laudă. 1789” (Porumb, p. 391).
155
„Această s(fântă) beserecă au făcut Ile Trianu cu cheltuiala satului iară cu ... au făcut acest ... Ile Micula, Ile Sav, Ile Murta,
15

Jos 160 , Pănet 161 , Prejmer 162 , Strugureni 163 , Șoimi 164 și o localitate transilvăneană rămasă necunoscută
(1765)165.
Este destul de probabil ca expresia „Să să ştie că această sfântă biserică s-o făcut cu toată cheltuiala
lui Crăciun Gheorghe şi fămiia sa Simina”, notată la proscomidiarul bisericii de lemn din Găbud, să
acopere și împodobirea bisericii cu pictură, între anii 1774-1778, nu doar plata construcției. La fel la
Tohanu Nou, în 1779, unde pisania vorbește doar de „făcutul” bisericii de către „dumnealui jupăn Ioniță
Boghici” 166 , precum și la Măieruș (1787) 167 , Toplița (1791) 168 și Fântânele (1794) 169 , unde pisaniile,
redactate de zugravi, vorbesc doar de zidire nu și de pictura de care în mod evident au fost responsabili.
Cel mai probabil tot contributori la plata picturii au fost și robii lui Dumnezeu „Ion Cătană, Solomon,
Ursă, Urs” menționați împreună cu preotul și zugravul la proscomidiarul bisericii de lemn din Târnava170.
La aceste informații oferite de pisanii se mai adaugă cele identificate în decursul cercetărilor de
arhivă, din care îi cunoaștem pe donatorii picturilor din bisericile de la Alecuș171 și Glogoveț172.
Lista se continuă în secolul XIX cu donatorii picturilor de la bisericile din Galda de Sus (1803)173,
Ocișor (1804) 174 , Săliștea (1804? 175 ), Băgău (1806) 176 , Straja-Cluj (1806) 177 , Corbești (1807) 178 ,

Nicolae Petra, în anul 1796 în luna iunie în 20 zile ...” (Marius Porumb, Dicționar, p. 409).
156
„Acest sfânt fruntariu s-au zugrăvit cu cheltuiala dumnealor Ivanoc … Crăciun … Mihaiu … Mihai erei, Lazăr …” (Ioana
Cristache-Panait, Arhitectura, p. 126).
157
„Să să știe că această sf(ân)tă beserică s-au început a zugrăvi ... în luna lui ... anu 1800 și au zugrăvitu Mihailu. Acesta ceriu și
fruntariu au plătit robu lui Dumnezeu Simi(o)nu Mărchișu cu soțu seu Parasca au dat șeptezeci de florinți pântru ertare păcatelor”
(Marius Porumb, Dicționar, p. 241, 279, 391).
158
„… chitorii sfintei biserici erei D…, erei Gheorghe, erei Dumitru, Anuța, Costa, Micle … Anuța, Pătru, Anuța, Ion, Stanca,
Andrei, Mihaiu, Anița, Oprița, Anuța” (Ioana Cristache-Panait, Arhitectura, p. 100).
159
„ De toți douăzeci și două de florinți. Pomelnicul al lui Subă Mihaiu, ctitorul bisericii: Mihaiu, Sânziana, Andrașu, Anița,
Brăița, Rafila, Solomeie, Pătru, Ștefan, Avramu, Voic, Căta, Mladinu, Arjoca, Anuța, Andreiu, Toaderu, Pascul, Lupul. Ș-amu
datu la făcutut bisericii de lemn 12 florinți, Mateiu crâsnicu și soțu său Mărinca și Anuța …” (Cristache-Panait, p. 147).
160
„Pomeni gospod dușe rabov tvoi: Gheorghie, Ioan, Ana, Piruța, Toma, Ruja, Ioan, Ileana, Gheorghe, Iosif, Ianoș, Petru, Ioan,
Mărinca, Crăciuna, Pascu …” (Ioana Cristache-Panait, Arhitectura, p. 157).
161
„Pomeni Gospodi Gheorghe, Ioan. Pomeni Gospodi Mitrie, Mucenica, Ion i tot rodul lor” (Porumb, p. 283).
162
Tablou votiv cu înfățișarea ctitorilor, doi negustori, „Ioan Vlad” și „Gheorghe sin Ioan Vlad”, cu soțiile lor (Porumb, p. 313).
163
„Anul Domnului ... s-au zugrăvit cu cheltuiala lui Moga ...” (Marius Porumb, Dicționar, p. 391).
164
„Acest lucru l-au plătit Todor Crăciun, Onuț, Floare ... Supt parohul locului Gheorghe, Ioan chitor, Crăciun sfăt ...” (Marius
165
„Acești sfinți apostoli s-au făcut și s-au zugrăvit în zilele preosfințitului arhiereului nostru Dionisie Novacovici și s-a plătit de
mine popa Toader, împreună cu soțul mieu Evdochia, ficiorul lui Ră... Pavel și s-a zugrăvit de zugravul Stan anul acesta 1765,
luna lui iulie. Popa Achindin fiind și eu” (Marius Porumb, Dicționar, p. 383).
166
167
168
„Pomelnicul titorilor a Sfintei besărici a Topliții la hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril în parohia neunită ... Printre-
aceștia mai sus numiți s-au început biserică; și s-au săvârșit într-acel an 1791 cu sârguința și cu cheltuiala lor, a fieștecăruia
numit, după averea și voia sa au ajutat sfânta beserică. Ano 1791 noemvrie 17 zi. Eu Pavel Dascălul Zug(rav)” (Porumb, p. 427).
169
„Cu ajutorul Sf(intei) Troiți s-au zidit acest turn din temelie în zilele preaînălțatului împărat Franțiscuș al doilea, păstoriul
turma biseircească preavoslavnicul episcop neunit Gherasim Adamovici și preoții Sfintei biserici, popa Dumitru Ciucur, popa
Ioan Proc, popa Toma Andreiu și Ioan ... cu toată cheltuiala robilor lui Dumnezeu Daniil Oprea cu muierea lui Spra au plătit
jumătate, iar jumătate au plătit Ioanăș Jogărean, Dan Jogărean, Stanciu Pârțioghea, cu muierile lor Coma, Mărie, Marina, fiind
curator Sf(intei) biserici Oprea Cârstea, Petru Șictea, crâsnic, Oprea Șictea, jude, Marina Jugărean precurărița, să le fie pomenire
lor. Ioan Covaci zograv. Dumnezeu să-l erte. Vasile Muntean zugrav. 1794 Iulie 14. Și la tot neamul lor, în veci amin” (Marius
170
Ioana Cristache-Panait, Arhitectura, p. 64.
171
Tode Puskás, în prima jumătate a secolului XVIII (Greta Monica Miron, op. cit., p. 326).
172
Petru Dumitru, în prima jumătate a secolului XVIII (ibidem, p. 326).
173
„Acest oltariu s-au zugrăvit cu cheltuiala dumnealui Mic Alecsan[dru], muiarea sa Ioana şi fiiul său M [!] şi ginere-său Bălos
Ion şi a muierii şi fiiul său Alecsandru. Fiind întru agiutoriu Sora. Erei Popa Iov şi preoteasa şi fiii Ion Ion [!] […] păntru […]
zugravilor Boiar Gheorghi şi Ciungar Teodor. Iulie […] 1803 [...]” (Ana Dumitran, op. cit., p. 194).
174
„Acest altar s-au zugrăvit cu plata acestor oameni: Horga Ion cel bătrân, Horga Ion, Petru Lup, Trifan cel Tânăr, Busdan Rista,
Horga Blaj, pentru sufletele lor și a părinților, anul 1804 octombrie în 14 zile” (Ioana Cristache-Panait, Arhitectura, p. 205-206).
175
„[...] în zilele împăratului Fraciscus, cu cheltuiala lui Suci şi Dăian [...] Petru erei” (Ana Dumitran, op. cit., p. 298). Anul a fost
notat pe o icoană din șirul prăznicarelor, dar nu este sigur că pictarea acestora s-a făcut simultan cu cea a tâmplei, la care se referă
inscripția citată.
16

Caransebeș (1808)179 , Lupșa (1810)180 , Săliștea Sibiului, biserica din Grui (1812181 și 1820 182 ),Târgu-
Mureș (1814)183, Rona de Jos (1817)184, Cefa (1818)185, Apoldu de Jos, biserica de zid (1828)186, Dobra
(1828)187, Rucăr (1829)188, Vica (1833)189, Strungari (1836)190, Luieriu (1838)191, Sânmărghita (1838)192,
Șilea, biserica Sf. Nicolae (1871)193.
Situații în care s-au învrednicit de perpetuarea memoriei doar oficialitățile, preoții și curatorii avem
la Nandru (1722) 194 , Iernut (1735) 195 , Prislop (1752) 196 , Sărata (1754) 197 , Budești-Susani (1760) 198 ,

176
„Zugrăvitu-s-au acest sfânt oltariu cu toată cheltuiala lui Păcurariu Onu, feciorul lui Păcurariu Petru, şi muiarea sa Armeana,
ca să fie întru pomenire. În 1806, sep[tembrie] 6 zile” (Ana Dumitran, op. cit., p. 138).
177
„Cine să vor întâmpla a sluji în această sfântă biserică ca să fie dator a pomeni ... Teodor, Iov, Ioan, Dimitrie, Marie, ...
neamul lor ca și pre dânșii să-i ierte milostivul Dumnezău. Zugrăvitu-s-au acest sfânt altar al doilea ..., meșterul zugrav Dimitrie
Ispas și Ștefan, 1806. Și fiind preot popa Teodor de la Agârbici cu ... Petre. Ficurator a fost Tătar Onisie, birăul satului Costea
Teodor, sfătul au fost Costea Gheorghe, august în 15” (Marius Porumb, Dicționar, p. 384).
178
„Acest sfânt altariu s-au zugrăvit cu cheltuiala lui Bleu Zaharie și cu truda dumnealui, să aibă pomană în veci, la anul 1807, de
mâna mea Nicolae Zugrav de la Lupșa Mare” (Marius Porumb, Dicționar, p. 33, 88).
179
„În anul 1788, răsmerița cea cu turcul, au fost tare stricată zugrăvitura bisericii acesteia de turci. Pentru aceea acum de a doua
oară, în zilele prealuminatului împărat Franțiscu, fiind episcop la Verșeț-Caran excelența sa Domnul Petru Ioanoviciu de Vidac și
protopresbiter al Caransebeșului Ioan Tomici, iară cu toată cheltuiala dumnealui jupânului Manoile Stancovici și a jupănesei
dumnealui Maria născ. Ioanovici iar s-a prinoit, la anu de la Hristos 1808 octombrie 15, Ecaterina, Elena” (Marius Porumb,
Dicționar, p. 188).
180
„Cu cheltuiala coconii Elena, ci[nstitului] protupop Ioan Nandra, de Simeon Silaghi, Nicolae Ciungar” (Ana Dumitran, op.
cit., p. 232).
181
„Cu ajutoriul Sfintei Troiță s-au zugrăvit botezul Domnului Nostru Is Hs și Sfeti Nicolae cu cheltuiala dumnealor Ioan
Popovici Marco și Nicolae Popovici Marco, cu muerile dumnealor, Stană, Stană, ca să le fie pomenire veacinică dumnealor și la
tot neamul dumnealor, amin; anul 1812, Fev(ruarie) în 13 zile. Vasilie Muntean, zugrav, Floriian Muntean zugrav și paroh în
Siliște” (Marius Porumb, Dicționar, p. 352).
182
„ Această sfântă și Dumnezeiască biserică s-au zidit din temelie de răposații frați Cândești și anume Cândea, Oprea, Dumitru
și o soră Stana, pentru a lor veșnică pomenire. Iară ridicarea acestui turn s-a făcut la ano 1816 cu ajutorul iubitorilor de
Dumnezeu patrioți ale căror nume sunt scrise în cartea vieții. În zilele înălțatului împărat Franțisc I, fiind episcop preasfințitul
D(omn) Vasile Moga. Iar tabla aceasta a hramului Sf(ântul) Ioan o au plătit Ioan Popovici Marc, soția sa Stana. Zugrăvitu-s-a de
smeritul zugrav Ioan Popa ot Săliște la anul 1820, sept(emvrie) 30” (Marius Porumb, Dicționar, p. 352).
183
„ S-au cumpărat acest loc de biserică de dumnealor jupănu Stoian Hagi Constandin cu soția sa Siriana. Au făcut și biserică din
temelie, au zugrăvit oltariu și fruntariu cu icoanele. De împreună sunt ctitori Gherog Laslo, Stoian Ienachie, Sabo Radu,
Moldovan Ianuș, Bucur Demeter, Sabo Demeter, Cadar Demeter, fiind preot paroh și protopop eparhii Vasile Pantea. Zugravi
Popa Nicolae, Ban Vasilie, Ano 1814” (Marius Porumb, Dicționar, p. 410).
184
„Anul 1817, în aprilie 27, cu voea Tatălui și a Fiului și Sfântului Duh, amin. S-au îndemnat cu drag Popovici Ioan și cu
soați(a) sa Odotie de au plătit acest sfânt fruntariu, de s-au zugrăvit în sfânta beserică, ca să le fie ertare de păcate și la tot neamul
lor în veci, amin. Și am zugrăvit eu Ioan Zugr(a)vu din Dragomirești” (Marius Porumb, Dicționar, p. 291, 340).
185
Iconostas pictat pe spesele lui Ioan Drăgan, de Arseniu Vidac din Vârșeț (Marius Porumb, Dicționar, p. 25).
186
„Cu ajutorul Sfinti Troiță s-au făcut prin pornirea lui Ioan Cojocariu și s-au plătit de înpreună cu alți făcători de bine acest
sfânt iconostas, din 18 Fevrorie 1828. Ioan Hândorean zugrav, Poiană” (N. Iorga, op. cit., p. 38).
187
„ S-au făcut cu chieltuiala jupânului caplari Thoma Naghi din Dobra, în anul 1828” (F. Dobrei, op. cit., p. 288).
188
„S-au zplătit această sf(â)ntă prosconidie de Mihail și Ecaterina, Adam Stuchireanea, cantor, bun îndemnătoriu și plătitor,
zugrav Ioan Popp din Ludișor, preoți Zaharie Giogea și Moisi Baltă; ano 1829” (N. Iorga, op. cit., p. 163).
189
Inscripția din naos, parțial lizibilă, consemna plata zugravului de la 1833, în vinars, bani, cucuruz, și numele sătenilor ctitori și
câtimea aportului fiecăruia; cf. Ioana Cristache-Panait, Arhitectura, p. 139.
190
„Au plătit Filimon Ciucur cu soţia sa Mărie” – pe coronamentul iconostasului (Ana Dumitran, op. cit., p. 313).
191
„Zugrăvitu-s-au această sfântă biserică în zilele prea înălțatului împărat Ferdinand și preasfințitului domn Vasile Moga și era
protopop Zaharia Matei de la Nadășa, și preot satului ... prin îndemnul și toată sârguința a preacinstitului și de bun neam Stagilă
Iacob dinpreună cu cinstitul și fericit neam Vlasa Ion, fiind birău domnesc 54 ani, din care dumnealui ficurator Stagilă Iacob au
plătit la sf. biserică 100 și 14 zloți și au dat din săteni care cum s-au îndurat, care cu toată inima au stat la lucru dumnealui Stagilă
Iacob. Făt au fost Vlasa Andrei. Și s-au săvârșit în anul 1838 în luna iunie 19 zile. Ștențel Condrat zugrav” (Marius Porumb,
192
„S-au zugrăvit această sfântă biserică cu cheltuiala dumisale Tanasie Odejiță, fiind paroh satului Răchită Gheorghie, ficurator
Liță Dumitru, făt Vodă Ioan, zugravi Porfirie și Leon (din) Feisa, anul 1838” (Marius Porumb, Dicționar, p. 358).
193
„La anul 1871 s-au zugrăvit această s. bisearică şi s-au plătit din toată cheltuiala lui Pătraşc Martiian. Zugrav Porfirie din
Feisa” (Ana Dumitran, Dicționar, p. 319).
194
„Zugrav și purtător de grije a fost popa Matei din Craiova. 1722” (Marius Porumb, Dicționar, p. 255-256).
195
„Să se știe când s-au zugrăvit acest fruntariu. În zilele (lui) Pop Vasile și a Pop (?)rbi Munteanu. În anii de la Hs 1735. † Popa
Ionașcu Zugravul ot Făgăraș” (Marius Porumb, Dicționar, p. 176, 189).
17

Clopodia (1762)199, Gurasada (1765)200, Ardeova (1767)201, Oradea (1768)202, Someșu Rece (1768)203,
Chiraleș (1769 și 1775) 204 , Suceag (1771) 205 , Mesentea (1782) 206 , Șurdești (1783) 207 , Caransebeș
(1787)208 , Cuștelnic (1787)209 , Perșani (1789) 210 , Sălișca (circa 1790) 211 , Muncel-Cluj (1792-1793)212 ,
Chieșd (1796) 213 , Broșteni – Caraș-Severin (1800) 214 , Sărata-Sibiu 215 , Curtea (1804-1806) 216 , Mohu

196
„Aceste sfinte 4 icoane și tâmpla de sus până jos, precum se vede, s-au zugrăvit cu toată osârdia și osteneala ermonahului
Varlaam Toplițan, împreună și Ioan dascălul sin erei Balint, Idita Miclăuș, Creștina. Leat 7260 (1752). S(fânta) M(ănăstire)
Prislop. Și fiind zugravi Ioan ot Vel. Ocnă și Mihail ucenic” (Marius Porumb, Dicționar, p. 183).
197
„Această Sfântă Biserică ... 17(54) ... și a Preasfințitului Episcop chir (Petru) Pavel Aron Vl(ă)dica Ardealului ...” (Marius
198
„Din mila lui D(u)mnezeu și din daru D(u)hu(lui) Sf(â)n(t) s-au milostivitu D(u)mneză(u) de s-au făcut și s-au îndemnatu, din
(în)demnu lui popa Ionaș de s-au zugrăvit besereca de zugravu Aleczandru Ponehalschi și s-au zidit această sfântă beserecă spre
lauda lui D(u)mneză(u) și spre izbăvire(a) sufletelor creștinești și a satului tuturora, noi (c)titorii, eu popa Ionaș, preutu satului, și
cu giupăniase Iura Măricuța și feciorii lor Vasilie și Toader și Grigorie și fătuțe Ioana și Bud Toader și Opriș Vărtic și Bătă
Ștefan ... Anul 1760, mesița noiembrie 8 zile” (Marius Porumb, Dicționar, p. 295-298).
199
„Această sfântă biserică s-au zugrăvit la anul 1762 în zilele luminaților împărați Marii Terezii ai Apusului și ai Romei, fiind
stăpânitori și ai pământului acestuia, fiind episcop Ioan Georgevici; și am început a zugrăvi în luna lui iunie la 20 zile și am
sfârșit în luna septembrie la 7 zile 1762. Această biserică am zugrăvit, fiind zugravi, eu ierodiaconul Vasile Alexievici și cu fiul
george și cu Ioan popovici și cu radu Lazarevici, fiind ucenic Stancu Da... la anul 1762” (Marius Porumb, Dicționar, p. 82).
200
„† Cu ajutorul tatălui și cu îndemnarea Fiului și cu purcedarea D(u)hului Sfânt s-au zugrăvit această sfântă biserică în zilele
înălțatei chesaro-crăiesii noastre Mariei Terezii și fiind episcop țărăi Ardealului neunit preaosfințitul D. D. Dionisie Novacovici
de la Buda și fiind protopop eparhii chir Iacovu den Dobra și fiind preot aceștii biserici popa Gheorghie ot Cămpuri și crăsnicu
Olaru Ionu ot Gura Sadului și s-au zugrăvit de smeriții între zugravi ierodiacon Ioan ot Deva și Nicolae Zugrav ot Pitești. Anii
Domnului 1765. Anno Domini 1765, m(e)s(i)ța octomvrie întâia zi” (Marius Porumb, Dicționar, p. 152-155, 260-262).
201
Biserica de lemn dispărută, zugrăvită, conform afirmației lui Augustin Bunea, „sub popa Mihaiu, în 16 octobre 1767”
(Augustin Bunea, Mânăstirea din Stobor, în Răvaşul, sept.-oct. 1903, supliment la nr. 28, p. I).
202
Iconostasul catedralei greco-catolice, mutat la Vadu Crișului: „Această sfântă tâmplă s-au aorit și s-au zugrăvit în anul 1768
supt fericita stăpânirea Mării Sale Vlădicului Meletie, fiind protopop mare Moisi și protopop de rând Șimon, iar ctitori Simandi
Petru, Oros Ilie, Pop Nicolae și Grec Nicolae” (Marius Porumb, Dicționar, p. 446).
203
„Această sfântă ... au zugrăvit (la anul) 1768 ... și fiind titor Onuț Ignat ... Baic Ștefan și ... (zu)gravi Dumitru, Gri...” (Marius
204
„... în anul 1775, în zilele înălțatului împărat ... și era arhiereu neunit Chirilovici Sofronie. Zugrăvit-am acest puțintel lucru eu
Ștențel Ioan de la Sânmărghita, când am fost de 21 ani” (Porumb, Marius Porumb, Dicționar, p. 407).
205
„Să să știe când au zugrăvit biserica aceasta, în preoția lui Popa Macarie, în anul de la Hristos 1771 iulie în 21 zile. Pomini
Gospodi Nistor, Iuon Zugrav” (Marius Porumb, Dicționar, p. 392).
206
„Protopopul locului Iosif Adamovici (din) Abrud, popa ionul paroh și ... cu zugrăvitul la leat 1782, Stan Popovici Zugrav”
(Marius Porumb, Dicționar, p. 237). O amplă inscripție în altar, astăzi ilizibilă, a conținut, probabil, numele donatorilor.
207
„Acest sfânt altar s-au zugrăvit în zilele împăratului iosif. Anul Domnului 1783. Zugrav Ștefan” (Marius Porumb, Dicționar,
p. 403, 407).
208
„Zugrăvitu-s-au acest sfânt altar, cu tâmpla împreună, în zilele și stăpânirea prealuminatului și stăpânitoriului nostru Domn,
Domnul Iosif cel de-al doilea, Împăratul Romanilor, Craiului Hungarilor și al altor țări, fiind în zilele acestea arhiepiscop și
mitropolit scaunului Carlovețu Escelenția Sa Domnu Moise de Putnic, cu blagoslovenie și îndemnarea ocărmuitorului acestei
eparhii, Înalt Preaosfinții Sale Domnului Iosif Ioanovici de Șacabent, pravoslavnicul episcop al Verșeț(ului), Caransebeșului,
fiind protopresviter Gheorghie Iorgovi(ci) și namesnic Teodor Ilievici, septe(m)vrie 8, 1787” (Marius Porumb, Dicționar, p. 69).
209
„S-au zugrăvit această sfântă biserică în zilele împăratului iosif al doilea, preot Dumitru, 1787. Zugrav Popa Nicolae”; „S-au
zugrăvit această sfântă tindă în zilele împăratului Iosif al II-lea, fiind preot părintele Dimitrie, iară titori Solomon Pascu, al doilea
Dăbă Ioan, 1787. Zugravi Popa Nicolae sin Iacov, Ban Vasilie” (Marius Porumb, Dicționar, p. 97).
210
„Zugrăvitu-s-au această sf(â)ntă biserică în zilele prea înălțatului împăratu Iosif al doile(a), fiind preot bisericii popa Stan
Mândreanul și fiind birău domnescu Ioan Lazăru, iară birău satului au fost Oprea Achim. Leat 1789” (Marius Porumb, Dicționar,
p. 285).
211
„Zugrăvitu-s-au acest oltari prin îndemânarea și osârdia preotului Oanca ... Alexandru Popovici Zugravul” (Marius Porumb,
Dicționar, p. 300, 348-349).
212
„Anul D(o)m(nului) 1792, (l)una iunie s-au zugr(ăvit) oltariul prin mine Pop Alexandru zugravul și păcătosul”; „Zugrăvitu-s-
au această sfântă biserică în zilele Preaosfințitului † Arhiepiscopu Gherasim Adamovici și ci(nstitului) protopop Ilie Lador ...
213
„Zugrăvitu-s-au această sfântă biserică în zilele înălțatului împăratului nostru Franțiscuș și stăpânirii sale Domnului Bob Ioan,
prin mâinile noastre cele de țărână a păcătoșilor robii lui Dumnezeu Țiple Popa Ioan zugravul din cinstita oarmede (a) Dăbâcii,
dăn numitul sat Elciu. 1796” (Marius Porumb, Dicționar, p. 75, 436-437).
214
„S-au zugrăvit această sfântă biserică în vremea stăpânirii împăratului Franțiscu II cu blagoslovenia diețezalnicu episcop Iosif
Ioanovici Șacabent, protopop Lupolov, an 1800” (Marius Porumb, Dicționar, p. 60).
215
„Cu ajutorul lui Dumnezeu s-au zugrăvit, fiind popa Gavrilă paroh” (Marius Porumb, Dicționar, p. 354).
18

(1804) 217 , Dragu (1806) 218 , Apahida (1808) 219 , Surduc (1808) 220 , Răstolița (1812) 221 , Sâmbăta de Jos
(1814)222, Mura Mică (1802-1815)223, Vința (1821)224, Noșlac (1822)225, Cupșeni (1823226 și 1848227),
Rozavlea (1823 228 și circa 1825 229 ), Dobricu Lăpușului 230 , mănăstirea Toplița (1847) 231 , Ribicioara
(1865)232.
„Cu toată cheltuiala satului” au fost pictate bisericile din Săliștea Sibiului, biserica dispărută
(1739)233, Călinești-Căieni (1754)234, Pianu de Sus (1761)235, Dobrin (1772)236, Dragomirești (1777)237,

216
„Zugrăvitu-s-au această sfântă biserică pe vremea înălțatului împărat Franțiscus al doilea și cu blagoslovenia arhiepiscopului
Ștefan Avacumovici. S-au început a se zugrăvi la anul 1804 și s-au sfârșit la anul 1806 în luna lui decembrie 19” (Marius
217
„La anul 1782, în zilele preaînălțatului împărat Iosif al II-lea, s-au zidit această sfântă biserică din temelie cu toată cheltuiala
satului, fiind ocârmuitor și ajutor jupânul Hagiu Costandin Pop și cu jupâneasa Dumnealui Păuna, și cu zugrăvitul s-au gătat la
anul 1804, în zilele înălțatului împărat Franciscu al II-lea, fiind în zilele acelea și Domnul Director Radu tempea și Domnul
Vicareș Hondoleanu și protopop Gheorghe Haines și Paroh popa Banciu Brana, popa Achim Popoviciu, popa Nicolae Popoviciu,
fiind protopop Scaunul(ui) Sibiului Aliman Veștemean, judele Beculae Banciu, vornic Barbu Simion, pârgar mare Oprea Nan,
Toader Gruian, bătrâni(i) Oprea Popii, Oprea Mâț, Radu Mihai, Radu Slav, Achim Pleșa, Iancu Brana, Savu Stoica, Radu
Gavrilii, Neculai Popii Savu, Radu Mălai, notareș satului Ioan Brana, și s-au zugrăvit biserica cea mare, tinda, amvonul și s-au
înnoit și la oltar puțintel, fiind lucrat de altul mai-nainte, adică noi cei mai mici între zugravi Nicolae Grecu, Alexandru Grecu ot
Săsăuj” (Marius Porumb, Dicționar, p. 149, 245).
218
„... și s-au zugrăvit de mâinile mele cele de țărână Perșe Iosif, parohul Elciului, și prin stăruința birăului celui domnesc Bălan
Petre (și) curator Zdroba Ion, 1806 septembrie 14 zile” (Marius Porumb, Dicționar, p. 113).
219
„Îngerilor Mihail și Gavril s-au numit hramul ca să păzească totdeauna și s-au zidit de iznoavă ... cu cheltuiala și strădania
bunilor pravoslavnici dintr-acest sat Apahida, în zilele preaînălțatului și pururea pomenitului împărat Franțiscus al 2-lea, supt
pravoslavnica arhipăstorie neunită de legea grecească și ci(nstitului) protopop Ilie Fulovici și ci(nstitului) preot Popa Lazar paroh
și fiind curatori Oprea Lup, Cosma Lup, Roucaș Mitru, Bojan Gliga, Toma Pașc, Nicolae Pașc, Vasalie Bojan Urs. 1808 și s-au
zugrăvit prin mine umilitul Ioan Pop din Unguraș” (Marius Porumb, Dicționar, p. 302).
220
„Anul 1808. Popa Irimie ... paroh în Surduc; chitorii bisericii Vese Luca, Vese ..., Vese Toader, Iovan Petru” (Marius Porumb,
221
„Această sântă beserică s-au zugrăvit în zilele împăratului Francisc și a excelenței sale prealuminatului Domn episcop Vasilie
Moga, cu osteneala ... și era preut Gliga Ioan. 1812” (Marius Porumb, Dicționar, p. 322).
222
„Cu ajutorul tatălui și al Fiului și cu al Sf(â)ntului Duh, zugrăvitu-s-au aciastă (tindă?) în zilele prea înălțatului împărat
Franțiscus al doilea și fiind preot satului popa Ionu Tănase, anul 1814, Sava Zugrav de la Făgăraș” (Marius Porumb, Dicționar, p.
356).
223
„Această s(fântă) biserică e zugrăvită de Toader Zugravul, fiind preot bisericii popa Constantin Vecian” (Marius Porumb,
224
„Această sf(ântă) biserică în zilele prea... Vasilie Moga ... protopopu ... Ioan și Luca Petru ... de zugravii Simion (Silaghi?) ...
225
„În anul 1822, în zilele înălţatului împărat Franţişc al doilea al romanilor, cu blagosloveniia Exxeleanţii sale Ioann Bob,
vlădica Făgăraşului, s-au zugrăvit această sfântă bisearică de robul lui Dumnezeu Ban Vasilie din Feisa, stăpânind aici în preoţie
părintele popa Ioann Grindianul. Sfârşit şi lui Dumnezău laudă” (Ana Dumitran, op. cit., p. 249).
226
„Această sfântă (Biserică) ... (în zilele) prea înălțatului împărat Franțisc întâi, arhiereu ... și fiind prot... locului neunit Ioan ...
227
„Această biserică sfântă, unită, s-au întemeiat prin osârdia lui Vasile Gavriș, paroh unit, și Pavel Gavriș și Filimon Gavriș și s-
au zugrăvit în anul 1848 iulie 19 zile, atunci s-au gătat, ca să le fie pomenire la toți și neamului lor” (Marius Porumb, Dicționar,
p. 96).
228
„Acest s(fânt) oltariu și pristol s-au zugrăvit supt stăpânirea și din sârguința cinstitului domn Grigorie Roșca, parohușu
Rozavlii și v(ițe)arhidiaconului a ierașului Izii, în zilele înălțatului împărat Franțisc și a Mării Sale episcopului diețesanesc Alexie
Poci, în anul 1823, prin Șanțner Filip zugrav” (Marius Porumb, Dicționar, p. 342, 394).
229
„Cu ajutorul lui D(u)mnezău s-au zugrăvit această s(fântă) beserecă în zilele înălțatului împărat Franțisc I și a Mării Sale
episcopului diecezanesc Alexie Poci, fiind vicarăș Maramureșului preacinstitul domn ... (Ioan) zugrav din Dragumirăști ...”
(Marius Porumb, Dicționar, p. 342).
230
„ Această sfântă (biserică) s-au zugrăvit în zilele împăratului Frațiscuș, arhiereu fiind Ioan Bobb ... paroc satului și ctitor ...”
(Porumb, p. 112).
231
„Cu vrerea Tatălui și cu ajutorului Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh s-au făcut această Sfântă Biserică neunită în anul
1847, fiind împărat Ferdinand, cu blagoslovenia Pre Sfințitului Vasilie Moga de la Sibiu, protopop au fost Zaharie Matei, cu
îndrumarea și cu osârdia preotului Gheorghe, împreună cu fiii săi preoți Ștefan și Ioan Ujică” (Marius Porumb, Dicționar, p. 426-
427).
232
„Această sfântă biserică s-au înnoit la anul 1865 de Ioan Cuc zugrav din Valea Lupșii, prin îndemnarea parohului din Junc,
fiind administrator la Ribicioara” (Ioana Cristache-Panait, Arhitectura, p. 177).
233
„Ctitorii care au fost zugrăvit biserica toată sunt aceștia: Popa Dumitru, Oprea Petru și Oprea Roșca, Dumitru Bibu ... cu toți
preoții și sătenii, la anul 1739, ca să le fie pomenire lor și ... în zilele episcopului Inochentie și al Săliștii protopop Tatomir. Erei
19

Lunca (1781)238, Sânpaul (1798)239, Bezded (17(?)9240, Fildu de Jos241 și s-a „înnoit” iconostasul bisericii
din Budești-Josani, în 1762242.
„Cheltuiala de obște a satului” s-a adăugat celei a inițiatorilor la Tilecuș, în 1793243, iar la Stâncești,
în 1756, s-au adunat din sat, „cine cum s-au îndurat”, doar 6 din cei 10 florini cu cât a fost tocmită pictura
tâmplei, „iar 4 florinți am lăsat de pomană și dverile amândouă”, mărturisește David de la Curtea de
Argeș, autorul picturii244.
Tot cu „cheltuiala poporului”, integrală sau parțială, au fost pictate, în secolul XIX, bisericile de la
Dângău Mic (1802)245, Gârda de Sus (1804)246, Sâmbăta de Jos (1806)247, Finișel (1807)248, Furcșoara
(1808) 249 , Năsal (1808) 250 , Nănești (1809) 251 , Păniceni (1809) 252 , Lupșa (1810) 253 , Sălciva (1811) 254 ,

Ioan, mesița oct(ombrie) 14” (Marius Porumb, Dicționar, p. 187, 349).
234
„Acesta sf(ân)tu lucru au plătit (to)t satul, Marinca cu so(țu) ... și (bo)ierii, ce cu so(coteală) (pen)tru sănătate și (ier)tare (de)
p(ăca)te pentru toți poma(nă) ... 1754, avgust 9, zugravul Alexander Ponehalschi” (Marius Porumb, Dicționar, p. 70, 295).
235
„Această sfântă şi dumnezeiască biserică dintăi nu s-a aflat nimeni să ştie cine o au făcut şi când, iar acum cu ajutorul lui
Dumnezeu ridicatu-s-au din temelie cu osârdia cinstiţilor preoţi popa Moisi, popa Dumitru, popa Ioan, cu toată cheltuiala satului,
cu lemnul, cu şindrila, cu zugrăveala, anul 1761” (Ana Dumitran, op. cit., p. 259).
236
„S-au zugrăvit S(fân)ta beserică aceasta în zilele curatorilor acestora nemeș Lazar Todea, Cozma Grigorie, Cămpan Vasilie,
Diganu Căpălnaș Ilie, Cămpan Gheorghe, Rus Gheorghe, Plosca Gheorghe, Siuci Toader, Ardelean Onea, Curtean Toader, Tite
Alexa, împreună cu tot satul au plătit ca să le fie pomană v. 1772, fătul bisericii Costan” (Marius Porumb, Dicționar, p. 112).
237
„... Damaschin îndemnător, preot Mihai ... și satu Dragomirești. 1777” (Marius Porumb, Dicționar, p. 35, 113).
238
„Anul 1781, s-au zugrăvit această biserică prin osteneala satului și fiind zugravi Teodor și Lică. Septemvrie 5 zile” (Marius
Porumb, Dicționar, p. 207, 211, 308).
239
„Troiță s-a numit hramul ca să păzească tot neamul și s-a zugrăvit această S(fântă) B(iserică) în anul 1798 în zilele
prealuminatului și pururea podomnicului împărat Franciscus și fiind arhiereu pravoslavnic Ioan Bob și fiind preotul satului
Vasilie Popovici și s-a zugrăvit prin cheltuiala a tot satul” (Marius Porumb, Dicționar, p. 359).
240
„ Această sfântă biserică s-au zidit în anul de la Hs. 1...4 și s-au zugrăvit în anul 17(?)9 cu ajutorul a tot satul” (Marius
241
„ Cu mâna cea de țărână a lui Ursu Broina la (anul) 17... în zilele împăratului Iosif și Maria Terezia, cu cheltuiala sătenilor”
242
„Din mila lui Dumnezeu și din darul Duhului (Sfânt), ne-au învrednicit de am înnoit ace(ste) icoane într-această b(iserică) în
zilele acestora omi(n)i, popa a satului Măr(incă) Lupu Bud, Grigorie Cărznicu, Mihai Mărinca, Budu Ursu, Dunca Palcu ... di la
hs a(nul) 1762 (fe)vruar(ie) 28 ... Cățcău Vaida, Ștefan Nechita, Popa Grigorie ... Mihoc ... Ciceu Cozma ... și cu tot satul
împreună să le fie pomană în vecii vecilor, amin. (Zugra)vul Alexander” (Marius Porumb, Dicționar, p. 298).
243
„Această sfântă biserică de nouă s-au făcut din cheltuiala răposatului în Domnul, Filimon Gligor chitor și ...[s-au săvârșit?] cu
ajutorul satului. A să zugrăvi încă acest fruntariu, di treci la strana mică, s-au îndemnat, s-au început al doilea chitor fiind Marc
Toader, paroh fiind popa Gligorie, birău mare Meșter Toader și cu cheltuiala de obște a satului s-a și gătat, sub birăirea și ctitorie
lui Baciu Ioan și Baciu Dănilă. Prin mine smeritul zugrav Mihail Parocek, septembrie 1793, Tilecuș” (Marius Porumb, Dicționar,
p. 280, 418).
244
245
„Întemeindu-se în anul 1802, în zilele prea înălțatului împărat Franțisc I, fiind protopop Popa Ioan de la Mănășturul Românesc
și fiind preotul satului Popa Ștefan Teotelecan de la Bedeci, diac Abrudan Teodor, sfăt Abrudan Grigore, fiind epitrop Stan
Teodor și Vădan Simion. Și s-au zugrăvit prin mine smeritul zugrav Dimitrie Ispas și Ștefan și s-au plătit prin cheltuiala a tot
satul” (Marius Porumb, Dicționar, p. 102).
246
„Această s(fântă) biserică s-au întemeiat la anul 1792 şi s-au zugrăvit la 1804, cu cheltuiala poporului, ajutând Purcel Petru cu
80 de numă-rături. Purtători de grije şi crâsnic au fost Suci Costin, înpărat fiind Franţiscus al doilea, protopop Gavril Ighian, popă
Todoraş Paşca, zugraf Simeon Silaghi de Abrudbanea, Gavriil Silaghi zug[raf]. Diac Morcan Ion” (Ana Dumitran, op. cit., p.
201).
247
„S-au ridicat această sfântă biserică din temelie de robul lui Dumnezeu ... D(o)mnul Brucuntal, și s-au înfrumusețat cu
podoaba zugrăvirii precum se vede, cu toată chetuiala satului, în zilele împăratului Francișcuș, și fiind arhiereu locului Pavelu.
Zugravu Pantelimon, Anno 1806” (Marius Porumb, Dicționar, p. 355-356).
248
„Zugrăvitu-s-a această S(fântă) biserică în anul 1807, în zilele prealuminatului și pururea podomnicului împărat Franciscus al
doilea, Arhiereu neunit mitropolit Ștefan de la Carloviț, și fiind preuții Popa Simion și Popa Marc. Zugrav Dimitrie Ispas și Ursu.
Și s-au zugrăvit prin cheltuiala (a) tot satul la 1807. Ignatie Carabet, protopop” (Marius Porumb, Dicționar, p. 129).
249
„Zugrăvitu-s-au această sfântă biserică în zilele înălțatului împărat Franțiscus al II-lea, vicarious D-sa Nicolae Huțovici,
protopop eparhiei Iosif Nemeș, ctitor popa Petru, Bâce Adam, Conea Pătru, Bârj Toader, Negrilă Nicoară, Negrilă Gheorghe,
birău Bâce Ion, cu cheltuiala satului, 1808, de Simon Silaghi din Abrud, Gavril Silaghi” (Ioana Cristache-Panait, Arhitectura, p.
58).
250
„Zugravitu-s-au această sfântă biserică în zilele prealuminatului împăratului Francisc al doilea și excelenții sale Ioan Bobb
vlădicu Făgărașului și a toată țara Ardealului ... protopop Stoica și era paroh satului popa Ioan Mesaroș, prin cheltuiala a tot satu,
și s-au isprăvit în ... avgust, în anii 180[8]. Eu cel mai jos iscălit ... Zugrav. Anno 1808” (Marius Porumb, Dicționar, p. 256).
20

Șercăița (1811) 255 , Sărmașu (1812) 256 , Troaș (1813) 257 , Arpașu de Sus (1815) 258 , Săcalu de Pădure
(1816) 259 , Lăzești (1817) 260 , Totoreni (1818) 261 , Ociu (1821) 262 , Voivodenii Mici (1821) 263 , Streza-
Cârțișoara (1824) 264 , Șteia (1824) 265 , Sartăș (1826) 266 , Căzănești (1828) 267 , Birtin (1829) 268 , Stâncești

251
„În anul Domnului 1809 s-au zugrăvit această sfântă beserică cu cheltuiala satului și cu purtarea de grije a preacinstitului
domn Rednicu Todor, protopop al ierașului de jos a Cosoului. 1809. Și am zugrăvit această sfântă beserică eu Hodor Toader,
zugrav din Vișeu de Mijloc, pentru o sută de florinți, fără de altariu” (Porumb, p. 162, 256).
252
„Slavă, cinste și închinăciune lui Dumnezău celui blagoslovit și Sf. Troiță ... și s-au zugrăvit această s(fântă) beserică în anul
1809 în zilele preaînălțatului (împărat) Franciscuș al doilea și fiind protopop Pop Ioan de la Mânășturul de Sus și fiind preotul
satului Popa Luca Teotelecan și fiul său Ioan, curatori, ficuratori Birtic Mihai ... fiind Badiu Vilă, Păcală Mihai, Dinea Ioan, Dan
Blaga, Dină Urs, sfătul Badiu Mihai și s-au zugrăvit pe cheltuiala a tot satul prin mâna mea zmeritul zugrav Dimitrie Ispas și
Ștefan și Ioan, și noi ne rugăm de iertăciune la preot și a sătenilor la toți, că de va fi greșit ceva să facă bine să ierte, ca și pe
dânșii să-i ierte milostivul Dumnezău. Amin. Diacul am fost Pop Dumitru” (Marius Porumb, Dicționar, p. 285).
253
„În zilele oblăduirii preaînălţatului împărat Franţiscu, vicarăş Nicolae Husovici, s-au zugrăvit acest s. oltariu şi fruntariu prin
sârguinţa acestor aicea numiţi ctitori: ci[nstit] p[ărinte] protopop şi asesor de conzistoriu Ioan Nandra [...] Elena, Şpan Ilie cu fiii
dumisale Popa Ioan, Nicolae, Petru, soţu dum. Todora, popa Gavriil, şpan domnesc şi crâznic bisericii, soţu dumisale Ióna, fii[i]
Dumitru, Luca Ion, Avram, Vasilie, Todor, Ion, Nicolae, Măcăeţ Todor, Bădău Simeon, Sârb Todor, Alb Todor [...] Todor
Şerban, Nicolae [...] Vasile Dascăl, Pop Ion, Todor Şpan, Nandra Ion, Hente Ion, Todor Şpan, Pătru Măcăeţ, Simeon Bădău [...]
Popa Petru şi fiiul să, Popa Ioan protopop [?], cu cheltuiala a tot poporul, la ani Domnului 1810, cine cât a vrut” (Ana Dumitran,
op. cit., p. 231).
254
„Această sfântă biserică s-au zugrăvit cu ajutorul lui Dumnezeu la anul 1811 cu cheltuiala satului Sălciva, fiind protopop
Gheorghe Tulescu (?) și paroh (?) Samoil Laz și învățător Constantin Popovici, jurat Cetină Gheorghe, curator Cetină Hodor,
Ancu (?) Popa, Ianoș Boldijeu, Urs Anică, Hodor Filip, chitori Pascu Nistor, jupan Drăgan Alexandru. Și s-au gătat în luna iulie
26 zile, în zilele prea luminatului împăratului nostru Francisc. Sfârșit și lui Dumnezeu laudă, Nicolae Pătruț” (Marius Porumb,
Dicționar, p. 33; Ioana Cristache-Panait, Arhitectura, p. 237-238).
255
„Cu vrerea Tatălui și cu ajutoriul Fiului și îndemnarea Duhului Sfânt, începutu-s-au aciastă sf(â)ntă biserecă a să zidi la anul
1798 cu (toată) osteniala protopopului Gheorghie (Dumitra)șcu și sin Ioan, Gheorghe, Bălașe, și cu îndemnarea popii
(Dumi)trachi și cu sârguința popii Bucuru Bărbatu și cu ajutoriul satului. Într-această vreme au îmblatu bani de hârtie. Iară
zugrăvitura s-au isprăvitu la anul mai în giosu însămnatu, fiind paroh satului popa Ioan Bărbat, iară diregători și alegători
biserecii până în isprăvitu fiind Gheorghie P..., Dumitrașcu, birău domnesc, iară Bucur Faciu, birău satului. Și s-au isprăvit de
mine Teodor Zugravu la anul 1811; în anul acesta (s-au) arătat o ste(a) cu raze pe ceriu ... de căl. Bucur Bărbat” (Marius Porumb,
256
„Zugrăvit-o-au această biserică în zilele preaînălțatului împărat Franțisc al doile și Escelenții Sale Ioan Bob episcop a toată
țara ardelenească ... și era preot satului D... cu ajutorul și toată sârguința ... și cu ajutoriul ... și cu satu fiind ... Grigorie Istrate
fiind birău sătesc și au fost la aceste Lazăr ... atunci era bani de hârtie. Anii 1812 septem(brie). Ștențel Condrat” (Marius Porumb,
257
„Această sfântă biserică s-au zugrăvit la anul 1813 de Nicolae Zugrav cu cheltuiala a lu tot satu cu bani 30 florini” (Marius
258
„Titoria S. Biserici a obștii. Ziditu-s-a această biserică în anul 1802 (?), în zilele înălțatului împărat Franțiscus al doilea și
Preaosfințitului Episcopu Vasile Moga. Și s-au făcut cu cheltuiala satului. Titori popa Ioan Dobrilă, Popa Avel, fiindu-i purtător
de grijă Constandin Stoica cu Alexandru Morar. S-au zugrăvit de mine Neculai Grecu Săsăuju, la octombrie 1815” (Marius
259
„ Această sfântă biserică s-au zugrăvit în vremea împăratului Francisc și a luminatului arhiereu Vasilie Moga și era protopop
cinstitu și de bun neam Simion Popovici și era paroh satului cinstitu părinte Ilea ... cu ajutoriul jupânului Simeon Cengher și cu
tot satul și s-au zugrăvit în anul de la Hs 1816, în luna lui septembrie, și s-au zugrăvit de mine smeritu Ștențel Condrat, și meșteru
care au făcut biserica de lemn au și ...” (Marius Porumb, Dicționar, p. 346).
260
„S-au înnoit prin buna voire şi purtarea de grijă a dumnealui Vârciu [...] fiind birău de curte, acest sfânt altariu şi fruntari,
crâsnic fiind Laza Ionuţ, cu cheltuiala poporului, la anii Domnului 1817, iulie 21, fiind zugraf Simion Silaghi de la Abrud Bania”
(Ana Dumitran, op. cit., p. 225).
261
„Această sfântă beserică s-au zugrăvit cu cheltuiala satului Totoreni cu strădania parohului Mihail, sfăt Mlende Urs în anul
Domnului 1818. Și cu cheltuiala Bălenilor prin sârguința preotului Mihai Popovici, sfăt Popa Ștefan în anu 1818 ... zile. Au
zugrăvit Simion Darabant pentru pomenirea sufletelor” (Marius Porumb, Dicționar, p. 427).
262
„ Cu ajutorul lui Dumnezeu s-au zugrăvit această sfântă biserică prin mâna lui Nichifor Bădău zugrav, cu cheltuiale de bani
20, din tot satul Ociului, fiind ctitor Ciorogar Adam, Maria, Adamul, Dan crâșnicul, Bălan Mihaiu, Petrișor Mihai, gornicul …
Solomon 1821. Și s-au gătat în luna lui octombrie fiind … Ion Maier, Toderaș Adam a Adamului, Giur Crișan, Con Gheorghe lui
Ispas, Ilie Ursu din Prăvăleni și s-au pus și șindiile pre biserică șapte mii ...” (Ioana Cristache-Panait, Arhitectura, p. 206).
263
„Cu ajutorul lui Dumnezeu s-au zugrăvit această sfântă biserică prin toată osteneala și cheltuiala satului, fiind paroh Moisi
Stelea și birău Dumitru Stelea, smeriții zugravi Nicolae și Gheorghie Grec de la Sasauj, 1821” (Marius Porumb, Dicționar, p.
148).
264
„ Cu ajutorul lui Dumnezeu s-au zidit și s-au zugrăvit această sfântă beserecă cu toată cheltuiala satului. Anul 1824, avgust
z(ile) 2” (Marius Porumb, Dicționar, p. 72).
21

(1829) 269 , Tăuți (1829) 270 , Fânațe (1832) 271 , Brâglez (1842) 272 , Căraci (1842) 273 , Tomnatecu de Jos
(1845)274, Tomnatecu de Sus (1848)275, Topla276.
O acoperire similară se poate să fi avut, în forma sa completă, și inscripția de la proscomidiarul
bisericii din Sub Piatră: „Acest s. altariu l-au plătit [...] din popor pentru zugrăvit, ca s[...]”, deși există și
bănuiala ca spesele să fi fost doar ale unor donatori izolați, la fel ca în cazul tâmplei277 sau al scenelor
izolate din naos278. Tot la o contribuție consistentă a satului trebuie să facă referire și pisaniile de la
Sânmihaiu Almașului (1794) 279 , Stâna (1795) 280 , Păușa (1800) 281 și Hida (1802) 282 , în care zugravul

265
„Această sfântă biserică s-au zugrăvit cu cheltuiala a tot satul Șteii, prin mine, Niculae de la Lupșa Mare, fiind preot Pavel
Popovici și crâsnic Dănilă și chitor Adămuț, jurat … Farca Iosif și Marcu Șomarin și Dănilă diac și Meltiș și ..... 1824” (Ioana
Cristache-Panait, Arhitectura, p.187).
266
„Acest s. oltar s-au zugrăvit de Nicolae Cuc din Lupşa cu cheltuiala a tot satul” (Ana Dumitran, op. cit., p. 288).
267
„Această biserică s-au zugrăvit în zilele înălțatului împărat Franțisc, cu cheltuiala satului, în anul 1828, zugrav Ioan … paroh
Fear Iosif, Fear Iovaț, Fear Simu chitori … crâsnic Rafila Avram …” (Ioana Cristache-Panait, Arhitectura, p. 201).
268
„ În zilele prea înălțatului împărat Frațiscus I, episcop Ardealului Vasile Moga, protopop Tobie Perian, parohul locului Iosif
Morariu, s-au zugrăvit această sfântă biserică cu toată cheltuiala cinstitului popor la anul Domnului 1829 prin M. Borșoș și
Simon Silaghi” (Ioana Cristache-Panait, Arhitectura, p. 199).
269
„S-au zugrăvit în anul 1829, cu cheltuiala satului, fiind ctitori Mogoș Petru, Zbeg Gheorghe, Băcian Enișca, Gherg Pătru,
Cosma Moise” (Ioana Cristache-Panait, Arhitectura, p. 129).
270
„Slavă, cinste și închinăciune unuia Dumnezeu cel slăvit în S(fânta) Troiță carele ne-au ajutat după început de am ajuns și
sfârșitul. Zugrăvitu-s-au această S(fântă) B(iserică) în anul 1829, în zilele preaînălțatului împărat Franciscus al doilea și fiind
arhiereu pravoslavnic țării Ioan Bob și fiind protopop Teodor Baldi și fiind preot satului popa Ioan Prodan, diacul Irimieș Gligor,
sfătul Irimieș Tirilă, ficurator Duma Ștefan, și s-au zugrăvit prin cheltuiala a tot satul, prin mâna mea Dimitrie Ispas împreună cu
fiul meu Ioan. Eu smeritul zugrav Dimitrie împreună cu fiul meu Ioan ne rugăm de iertăciune” (Porumb, p. 410).
271
„Această sfântă biserică a Fânațului s-au zugrăvit din cheltuiala ... și din ajutorul satului, fiind birău Savu Nat și chitor Boc
Petru. Eu zugravul Micula Mihail din Mociar. Octombrie 30 zile 1832” (Marius Porumb, Dicționar, p. 124).
272
„S-au zugrăvit această s(fântă) biserică în zilele înălțatului nostru împărat Ferdinand, Episcop Ardealului unit Măria Sa
Domnul Ioan Lemeni și Protopop acestei dieceze Domn(ul) Hosu Demeter și parohu locului Ioan Popovici și s-au zugrăvit cu
cheltuiala satului și s-au zugrăvit cu mânele mele de țărnă, Iosif Perșe, maistăr pictor și paroh. S-a început (în) anul 1842, 27
maiu” (Marius Porumb, Dicționar, p. 58).
273
„S-au zugrăvit această sfântă biserică în zilele prea înălțatului împărat Ferdinand I-iul, episcop al Ardealului de legea
răsăriteană Vasile Moga, protopop și deodat acești slăvite varmeghii jurat asesor Iosif Bașa, parohul locului Ioan Celei, cu
cheltuiala obștii, de zugravu Silaghi Simon din Abrud și cu Dimitrie din Țara Românească la anii Domnului 1842” (Ioana
Cristache-Panait, Arhitectura, p. 26).
274
„S-au zugrăvit acest Sf. Altariu și fruntariu în zilele înălțatului împărat Ferdinand întâiul, episcop al Ardealului de lege
răsăriteană Vasile Moga și protopop eparhiei aceștia Iosif Bașa, paroh locului Nicolae Toma, și un binefăcător de la Vidra de Sus,
Gligorie Costan, care au agiutat cu 100 de zloți, bani de argint, și cealaltă cheltuială obștea satului, la anul Domnului 1845 avgust
15 zile. Costan, Mărie, Simion, Ana, chitori; Lup, Solomon, Pătruț, Gheorghe, On, Gheorghe, Lup, Ion, Ion, Todor, Pătru,
Dumitru, Gheorghe, Gliga, Nicolae. S-au zugrăvit de Silaghi de la Abrud cu fiii … Isidor și Adamovici Isir, și Marc Iogi de la
Cluj, la anu 1845” (Ioana Cristache-Panait, Arhitectura, p. 91).
275
„ În zilele înălțatului împărat Ferdinand, cinstit episcop de legea răsăriteană Andrei Șaguna, protopopul locului Iosif Bașa,
paroh Ioan Draia, cu cheltuiala obștii satului, s-au zugrăvit această sfântă biserică de zugravul Selagescu Simeoan de la Abrud
Banea și Motoc Caroli de la Brad, la anul Domnului 1848” (Ioana Cristache-Panait, Arhitectura, p. 93).
276
„Această sfântă biserică s-a molărit cu cheltuiala a comunității a satului Topla, Simion Marinescu chinezu, Budescu (e)pitrop,
Ioan Cotru jurat, Vasile Marinescu cumen” (Marius Porumb, Dicționar, p. 426).
277
„1844. Acest fruntariu l-au plătit Baic Florea şi cu soţu său Lupa pentru zugrăvit” (Dumitran, p. 313).
278
„Au plătit zugrăvitura Simion Baic” (Ana Dumitran, op. cit., p. 313).
279
„Îngerilor s-au numit hramul ca să păzească tot neamul și s-au zidit de isnoavă prin cheltuiala și strădania bunilor creștini din
acest sat, Pusta Sânmihai, în zilele înălțatului împărat Francisc, în pravoslavnica arhipăstorire a Măriei Sale ... preot Andrei
Toma. Zugrăvită de Pop ioan, 1794 ianuarie 20” (Marius Porumb, Dicționar, p. 301, 358).
280
„Adormirea Precestii s-au numit hramul ca să păzească tot neamul și s-au zidit din iznov în anul 1778 și s-au zugrăvit în anul
1795 prin cheltuiala și strădania bunilor pravoslavnici din acest sat Stâna, în zilele înălțatului împărat Francisc și (a)
pravoslavnic(ului) (episcop) de legea grecească neunită în mare Principat al Ardealului, Gherasim Adamovici, supt cinstitul
protopop Petru al Miluanului. Zugrav Pop Ioan, Pop Precup” (Marius Porumb, Dicționar, p. 301, 302, 383).
281
„Pisanie în pronaos: Nașterii s-au numit hramul, ca să-l păzească tot neamul și s-au zugrăvit prin cheltuiala creștinilor
pravoslavnici dintr-acest sat Păușe, în zilele înălțatului și pururea podomnicului împărat Franțișcuș ... sub pravoslavnica
arhipăstorie neunită și cinstit protopop Petrovici al Miluanului, și cintiți preoți Halmaghi Teodor, Halmaghi Dimitrie. Prin mine
umilitul zugrav Ioan Pop din Ungurași, anul 1800, iulie 10” (Marius Porumb, Dicționar, p. 285, 301).
282
„Îngerilor s-au numit hramu, ca să păzească tot neamul. Și s-au zugrăvit această sfântă biserică prin cheltuiala și strădania
bunilor pravoslavnici din acest sat Hida, în numele înălțatului și pururea podomnicului împărat Franțiscus, sub pravoslavnica
22

atribuie într-un mod prea general cheltuiala „creștinilor pravoslavnici” din satele respective. Posibil ca tot
aici să se încadreze și picturile murale de la Certeju de Jos (1808)283, Basarabasa (1810)284 și Almaș-
Săliște285, datorate toate aceluiași pictor, din a cărui formulare nu se deduce însă dacă lungile liste de
„chitori” au plătit efectiv lucrările sau contribuția lor a constat mai ales în adunarea banilor prin colecte.
Atașez tot acestui capitol pictura bisericii din Poienile Izei (1794), pe de o parte din cauza neputinței de a
surprinde semnificația expresiei „encă a satului”, pe de alta datorită contribuției financiare importante a
familiei Tomșe286. Cu rezervele determinate de exprimarea prea vagă a celor responsabili de redactarea
documentelor vizitațiilor canonice din 1761, se mai pot adăuga bisericile de la Crăciunelu de Sus, și
Căpâlna de Jos, pictate pe cheltuiala „uniților”287.
Grija cu care au fost consemnate toate aceste nume, indiferent că a fost vorba de ale celor care au
contribuit financiar, de ale celor care au ostenit pentru adunarea banilor sau doar de cei în timpul cărora s-
a întâmplat să aibă loc împodobirea cu pictură, face aproape de neînțeles situațiile în care ele lipsesc, și
care nu sunt nici acestea puține. Într-un număr destul de consistent de cazuri pictorii și-au semnat și datat
operele, unele dintre ele de mare anvergură, presupunând resurse importante, pentru a căror acumulare a
fost nevoie de perioade lungi de timp și de participarea unui număr cât mai mare de contributori. Poate
tocmai această largă participare – pentru a cărei exprimare am văzut că existau totuși formule –, pe fondul
unor eventuale neînțelegeri survenite pe parcursul desfășurării lucrărilor, să fi condus la decizia de a nu se
redacta o pisanie. Manifestarea unor stări conflictuale este surprinsă la Sânpaul, în 1789, unde pisania
cuprinde nu numai obișnuitele mențiuni, între care, în acest caz, și contribuția întregului sat, ci și un
comentariu al artistului cu un neîndoielnic iz incriminant: „Și s-a zugrăvit prin mine smeritul zugrav
Dimitrie Ispas și nimănui pentru nimica nu ponosluiesc, ce la toți le poftesc sănătate și viață îndelungată
și iertare de păcate le poftesc în această lume (și) viață de veci, amin”288. Și mai evident este năduful
ctitorilor bisericii din Benesat, consemnat în 1741 sub forma unui testament a cărui redactare pe spatele
unei icoane mărturisește indirect că și aceasta era donația lor: „Să se știe că această biserică din pajiște a
făcut Meț Pascu cu fiul său Meț Dateu și fratele dumisale Meț Ioan, și văzând că biserica nici cădelniță nu
are, nici prapore nu are, nici icoane, nici sfetnice nu are, și este foarte dezbrăcată de toate câte sunt
trebuincioase, încă și un clopot bisericii au dat dumnealor. Nu pentru fală au laudă au pus această
scrisoare în sfânta biserică, ci pentru feciorii și mă(ră)dicul nostru să nu aibă sfadă prin statul din biserică,
fără de la noi în putere să fie întru slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Iară de la noi fără împutare să
fie, să nu aibă împutare că suntem precum fac mulți, ci pentru pomenirea părinților noștri și a feciorilor
noștri și a neamului nostru să fie. Amin”289.
Lipsa pisaniilor dovedește însă că, cel mai adesea, înțelepciunea a biruit neînțelegerile, a căror
amintire nu a mai fost lăsată moștenire generațiilor viitoare. În alte cazuri se va fi considerat că se

episcopie neunită de lege grecească, sub cinstitul protopop Petru Popovici și cinstit preot Constandin Popovici și corator
Gherman Gheorghie, Blaga Ștefan, Mănăștan Simion, Gherman Onuț, Blaga On, Sabadâș Gligoraș, Câmpan Gavril, Oarga
Timar, Păcurariu Vasilie. Și pre toți care se pomenesc ca ctitori să-i pomenească Dumnezeu întru împărăția sa. 1802, Bot Ștefan,
curator. Prin mine, umilitul zugrav Ioan Pop” (Marius Porumb, Dicționar, p. 160, 302).
283
„Zugrăvitu-s-au această Sf. biserică în zilele prea înălțatului împărat Franțiscus al doilea, fiind protopop locului Iosif Nemeș,
la anul 1808, cu toată osârdia și strădania a numiților ctitori Ian Pătru, Ian Adam, Marian Toader, Osoian Lup, Mărian Giurca,
Pitic Lup, Dancu Ștefan, Amos Popovici paroh satului” (Ioana Cristache-Panait, Arhitectura, p. 221).
284
„ Chitorii Sf. Biserici Mag Ianeș, Lup Giurgi, Rus Solomon, Bari Petru, Iencău On, Ban Zaharia, Iencău Petru, Mag Nicolae
Grozav, Ciur Alisandru, Rus Gheorghie, Iencău Onica și Marcu, Mag Giurgi, Ban Gheorghie, Șuluț Nicolae morariu, Mag Pasc
… popii satului … popa Ion și Simion. Și s-au zugrăvit în anul 1810 de Borșoș M…” (Cristache-Panait, p. 197).
285
„S-au zugrăvit această sfântă biserică în zilele prea înălțatului împărat Franțisc I-ul fiind arhiereu Măria Sa preasfințitul
Vasilie Moga, paroh Ioan Dolca, chitori Blaj Onuți, Dăhălean Crăciun, Tămaș Ioanaș, Dăhălean Sim, Blaj Onica, Bogdan
Crăciun, Oargă On, Costea Joja, Iloncă Păscuți …” (Ioana Cristache-Panait, Arhitectura, p. 229).
286
„Această sfântă besărică s-au început a să zugrăvi în anul 1794, în zile(le) pre înălțatului împărat Franțișcu și a escelenți sa(le)
episcop Andrei Bace(n)ski și vicareș Alexander Sagari, vițiarhidiacon popa Vasilie din Rozavle, și s-au zugrăvit din îndemnu ...
lui popa Teodor Roșca și din encă a satului ... și cărsznic Ilieș Ursu, nevoitori besăricii, și au dat într-acest lucru Tomșe Grigore
și cu al său frate Tomșe Ilie 20 de florinți să le fie pomană în veci la tot neamul lor și părinții Ștefan, Nechita, muerii sale
Cărstina, Marie ...” (Marius Porumb, Dicționar, p. 294).
287
288
289
23

subînțelege efortul întregii comunități sau poate ctitorii înșiși au dorit să nu li se menționeze numele ori
au optat pentru alte forme de pomenire, cum au fost, spre exemplu, tripticele și dipticele, iar acestea nu au
ajuns până la noi. Pentru a ne face o idee asupra proporțiilor tăcerii, la un număr de circa 230 cât
însumează diversele situații prezentate până acum, luând în calcul doar secolele XVIII-XIX, mai avem
încă circa 50 de biserici cu picturi doar semnate de meșteri. Nu am mai socotit și bisericile pentru care nu
dispunem de nici un fel de informații referitoare la pictura murală sau a iconostaselor luate în ansamblu
(tâmple, catapetezme, iconostase propriu-zise), pe de o parte pentru că cel mai adesea starea de
conservare nu permite concluzia fermă că pisaniile au lipsit, pe de alta pentru că imaginea rămâne oricum
una fragmentară, o mare parte din biserici sau din picturi fiind astăzi pierdute. Diferența procentuală,
chiar dacă nu o mai putem reconstitui în cifre exacte, a fost totuși semnificativă, iar importanța, pentru
donatori mai ales, a „pomenirii” se dovedește cu atât mai mare cu cât intrăm mai mult în intimitatea
obiectelor de cult, a celor pictate desigur, între care icoanele au avut de departe rolul cel mai însemnat,
datorită contactului direct cu divinitatea pe care îl asigurau în timpul închinării și sărutării lor de către
credincioși.
Dacă această sfințenie mai tangibilă a icoanelor comparativ cu pictura murală a putut fi un îndemn
suplimentar pentru cei care își puteau permite să contribuie la înzestrarea lăcașurilor de cult, este la fel de
adevărat că, datorită dimensiunilor și, implicit, a costurilor mai reduse, ele au augmentat considerabil
numărul ctitorilor, în fapt al celor care, jertfind astfel din avutul lor, sperau să obțină acel „răspuns bun la
înfricoșata judecată a lui Hristos” cerut pentru făcătorii de bine la fiecare liturghie. Ofranda lor, mai mare
sau mai mică, s-a reflectat în calitatea materialelor și a execuției picturii, a căror valoare – cel puțin prin
prisma a ceea ce mai cunoaștem astăzi – este direct proporțională cu vechimea. Mai exact, cu cât o icoană
este mai veche, cu atât valoarea sa artistică și a materialelor folosite de pictor este mai mare și este de
presupus că și costul său a fost mai ridicat decât al celor recente, în care vopselele, nemaifiind „din cele
bune”290, și-au pierdut curând strălucirea, grundul, prea subțire, n-a mai rezistat presiunii factorilor de
mediu, s-a desprins și a compromis imaginea, aurul, care inițial acoperea întreaga suprafață a icoanei,
asigurându-i o strălucire interioară, a fost adesea înlocuit cu diverse surogate, și chiar materialul-suport,
lemnul, a cedat locul sticlei, mult mai fragilă, dar și mai ieftină. Toate aceste detalii intrau în discuțiile
preliminare dintre meșteri și comanditari, care puteau alege între ”lucru fain [care] stă tot așa”, dar pentru
care trebuie „multă chibzuială”, și „lucru ordinar, [care] nu ține mult, să negrește”, dar care, fiind doar la
jumătate de preț291, s-a dovedit din ce în ce mai tentant, pentru că, adeseori, doar pentru atâta ajungeau
banii.
Spre o calitate ireproșabilă a podoabelor pictate și spre angajarea celor mai buni meșteri au putut
ținti, în secolul al XVIII-lea, doar cele trei biserici care și-au transmis una alteia rosturi de catedrală
greco-catolică, adică biserica Maieri II din Alba Iulia, pentru al cărei iconostas a fost adus, în 1716-1717,
Iosif ieromonahul de la Hurez, apoi biserica din Făgăraș, construită de Constantin Brâncoveanu, pentru a
cărei pictură murală a fost chemat, în 1721, același Preda pe care voievodul muntean îl însărcinase în
1698-1699 cu pictarea iconostasului și care a venit împreună cu fiii săi Preda și Teodosie, și, în așteptarea
construirii bisericii Sf. Treime din Blaj, capela palatului episcopal, înzestrată de Inochentie Micu-Klein cu
un iconostas, pentru a cărui execuție a făcut apel tot la unul dintre pictorii lui Brâncoveanu. În rest, toate
bisericile românești din Transilvania, chiar și cea din Șcheii Brașovului, au primit odoare pictate doar ca
urmare a generozității propriilor enoriași sau din partea unor figuri reprezentative ale elitei din vecinătate.
Această scădere în rang a mecenaților se reflectă și în valoarea artistică a picturii, supusă oricum
unei degenerări stilistice, care a contribuit și ea la accentuarea diferențelor calitative față de epoca
brâncovenească și, în general, față de veacurile precedente. Observăm, totuși, că cei cu mai multă dare de
mână se vor adresa unor pictori mai înzestrați și vor comanda icoane mai apropiate de spiritul bizantin,

290
Insistența cu care este repetată expresia într-un contract încheiat cândva între 1816-1819 este, cred, simptomatică pentru
frecvența cu care erau, la acea dată, folosite vopselele de proastă calitate (Nicolae Iorga, Scrisori și zapise de meșteri români,
București, 1926, p. 62-64).
291
Vezi corespondența din februarie 1789 între negustorii Ioan Pană din Brașov și Hagi Constantin Pop din Sibiu, acesta din
urmă având, se pare, intenția de a plăti icoanele împărătești pentru biserica „din Groapă”, a cărei construcție se apropia de final
24

cum a fost cazul comanditarilor de la Certege, atât a celor care au plătit icoana Maicii Domnului cu
Pruncul, în 1720292, cât și a celor care, rămași din păcate necunoscuți cu numele, l-au adus 30 de ani mai
târziu pe Vasile Zboroschi pentru execuția unui nou iconostas, operă de certă factură barocă, remarcabilă
prin frumusețea execuției și curajul înnoirii stilistice, datorită cărora a și fost considerată o lucrare târzie,
din ultimii ani ai secolului XVIII293. Opulente, datorită fondurilor de aur, sunt icoanele comandate în 1724
de preotul Ioan de la Ocna Sibiului294, pe care l-am întâlnit și în calitate de „ispravnic” al picturii, și cele
trei icoane împărătești destinate bisericii Sfinții Arhangheli din Șilea, realizate între 1745-1749, ai căror
donatori au fost „erei Dimitrie, ereița ego Anuță”295. Stimulat, probabil, de câștigul obținut din execuția
lor, precum și din alte comenzi care au avut aceeași sursă, pictorul, Iacov din Rășinari, va dărui el însuși
cea de-a patra icoană296, completând astfel jertfa preotului, căruia i se datora și construirea bisericii, în
1745297. Realizate cu aceeași migală, icoanele donate bisericii din Turda Nouă de „Ioan Roman Murariu
cu jupâneasa dumisale” și de „robul lui Dumnezeu Nicolae Dumitru, Ivașcu”298 indică un statut economic
de invidiat, chiar dacă prin cel social respectivii erau departe de protipendadă.
Aspectul acestor icoane este nu doar dovada prețului mare plătit pentru ele, rămas necunoscut cu
excepția icoanei din 1720 de la Certege, despre care tradiția locală mărturisește că a costat două perechi
de boi, dar și a talentului și performaței profesionale deosebite a pictorilor, pentru care au și fost solicitați
de persoane cu o mai largă dare de mână. Poziționarea geografică a beneficiarilor artei lor ne dă astfel
măsura faimei pe care și-au câștigat-o, într-o vreme în care existența cotidiană a meșterilor începe să
depindă, din ce în ce mai des, de comenzile mărunte și de angajamentele obținute aleatoriu, ca urmare a
peregrinării. De fapt, adeseori se poate constata că prezența unui artist într-o comunitate a fost un bun
prilej pentru comunitățile învecinate de a-și comanda și ele podoabe noi. Înmulțirea atelierelor, în a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea, a redus oarecumva oferta pe piața muncii, comanditarii apelând, tot mai
frecvent, la pictorii aflați la îndemână. Această comoditate s-a dovedit de bun augur pentru unii artiști,
care au reușit astfel să-și instituie un adevărat monopol în arealul în care erau cunoscuți și chiar să ofere
de lucru și generațiile următoare. Cazul cel mai bine studiat299 este cel al atelierului întemeiat în Laz la
sfârșitul secolului al XVIII-lea de Savu Poienaru, ai cărui descendenți au continuat să picteze, lucrările lor
invadând cu timpul toate bisericile de pe Valea Sebeșului, în multe dintre ele fiind singurele podoabe care
au supraviețuit până la noi. O adevărată afacere a deschis la Abrud pictorul Simion Silaghi-Sălăgeanu, ai
cărui urmași au fost și ei pictori și spre care s-au îndreptat aproape toate comenzile din ultimele decenii
ale secolului al XVIII-lea și din prima jumătate a secolului XIX care au vizat bisericile din Munții
Apuseni. Fiul mezin al lui Iacov din Rășinari, Popa Nicolae din Feisa, a transmis la rândul lui meșteșugul,
cel mai fidel ucenic al său, Porfirie Șarlea, practicându-l în teritoriul înconjurător până târziu în a doua
jumătate a secolului XIX. Nechita Zugravul a fost solicitat de numeroase comunități din Sălaj și Cluj,
clientela sa fiind preluată o generație mai târziu de Dimitrie Ispas și Ioan Pop de la Românași, Alexandru
Ponehalschi și Radu Munteanu au pictat pentru bisericile din Maramureș și exemplele ar putea continua.
Cei mai buni au continuat, măcar în tinerețe, să lucreze pentru un areal mai larg, dar numai unul singur,
Ștefan Tenețchi, a reușit performanța unei cariere pe care o putem numi astăzi internațională, deoarece

292
„Această icoană au dat la Certeză Bustan Dumitru şi Drag Nicula, Gane Ioan, Adam Simion, Adam Ion, Petru [...], msţa
septemvrie 13 zile. Şi am scris eu Popa Ivan Zugravu ot Răşinari şi Nistor Zugravul. 7229. 1720” (Ana Dumitran, op. cit., p.
169). Pentru ilustrație, vezi Marius Porumb, Un veac de pictură, il. 29.
293
Datorită prezenței la Certege a pictorului Ștefan Tenețchi, confirmată de un document din 1797, iconostasul a fost considerat
opera acestuia și datat în consecință (Horia Medeleanu, Pictorul Ştefan Teneţchi. Viaţa şi opera, în Ziridava, XV-XVI, 1987, p.
416). Inscripția „1752. Vasile Zboroschi zugrav. Ion tâmplariu” a fost descoperită în 2011 de acad. Marius Porumb, cu ocazia
dezasamblării iconostasului în vederea restaurării.
294
Sf. Nicolae cu scene din viața sa și Soborul Arhanghelilor, păstrate actualmente în colecția Mitropoliei din Sibiu. Pentru
ilustrație, vezi Marius Porumb, Un veac de pictură, il. 95.
295
Deisis, Arhanghelul Mihail și Sf. Nicolae, pentru care vezi Ana Dumitran, Elena-Daniela Cucui, Zugravii de la Feisa, Editura
Altip, Alba Iulia, 2008, p. 48, 58, 61.
296
Maica Domnului cu Pruncul; ibidem, p. 53.
297
298
Deisis, Maica Domnului cu Pruncul și Sf. Nicolae, păstrate în colecția Mitropoliei din Cluj-Napoca.
299
Vezi lucrările Ioanei Rustoiu, Icoanele Lazului, Editura Altip, Alba Iulia, 2007, și Zugravii Lazului. Pictura murală, Editura
Altip, Alba Iulia, 2008.
25

lucrările sale sunt răspândite deopotrivă în România, Serbia și Ungaria 300 . Cel mai bun dintre toți,
celeberrimus pictor, Efrem Micu, singurul beneficiar cert al unei instruiri academice în secolul al XVIII-
lea, autorul iconostasului bisericii Sfânta Barbara din Viena, nu a activat în Transilvania decât ca
portretist301. Cu excepția sa, deci, toți ceilalți au fost adeseori solicitați să noteze numele celor care și-au
asumat plata icoanelor pe care le-au pictat, însoțite de formula expiatorie „ca să aibă pomenire veșnică”
ori „să le fie pomană lor și la tot neamul lor”. Unii au făcut-o mai des, alții se vor fi limitat doar la
situațiile mai importante, iar despre Stan Zugravul din Rășinari putem spune că a încercat să transforme
cea mai mare parte a icoanelor pictate în ocazii de pomenire a propriei familii, folosind pentru aceasta tot
spatele icoanelor, în vreme ce numele donatorilor era notat cu discreție pe față.
Însumate, toate consemnările de acest tip identificate în bibliografia folosită sau în decursul
propriilor cercetări: 314 scrise pe icoane302, 23 pe ușile împărătești sau diaconești303, 13 pe diverse tipuri
de cruci304, 6 pe sfeșnice305, 5 pe prapori306, 4 pe tetrapoduri307, 3 pe dulapuri-proscomidiare308, 2 pe
porți309, la care se mai adaugă inscripțiile de pe o ușă310, un aer311, un antimis312, un epitaf313, un chivot314
și un ciboriu 315 , depășesc semnificativ suma pisaniilor referitoare la pictura murală, indiferent de
conținutul acestora din urmă și cu atât mai mult pe cea a inscripțiilor care au reținut doar numele,
individual sau colectiv, al donatorilor. Să ne reamintim că aceste cifre sunt la limita de jos a informării și,
mai ales, a unei realități care, după ce că nu o mai putem nici măcar estima cantitativ, este substanțial
redusă și prin lipsa cunoștințelor despre cum a fost plătit restul obiectelor pictate păstrate. Dar chiar și așa
ele sunt suficient de relevante pentru importanța pe care donatorii au acordat-o jertfei lor, prin care nu
doar și-au exprimat evlavia, cu siguranță sinceră, ci și-au și etalat statutul social-economic și – nu în

300
Marius Porumb, Dicționar, p. 413-417; Nagy Márta, Stefan Tenecki and the products of his workshop in Hungary, în Зборник
Матице Српске за ликовне уметности (Нови Сад), 25, 1989, p. 85-93.
301
Marius Porumb, Efrem Micu alias Klein von Munti Celeberrimus Pictor, capitol în vol. Un veac de pictură, p. 74.
302
Piese donate bisericilor din Abrud-sat, Aiudu de Sus, Alba Iulia, biserica Maieri I, Albac, Almașu Mare-Joseni, Alun, Amlaș,
Apoldu de Jos, Arieșeni, Aruncuta, Aștileu, Avrig, Bacea, Băișoara, Băița, Belioara, Benesat, Berbești, Bocicoel, Boiu, Boju,
Brădet, Bretea Mureșană, Budești-Josani, Buza, Căcuciu, Căpud, Cărpeniș-Roșia Montană, Cărpiniș-Sebeș, Cărpiniș-Maramureș,
Câmpeni, Certege, Cheia-Alba, Cheia-Brașov, Chichișa, Chimindia, Cistei-Târnave, Ciumărna, Cojocna, Copăceni, Coșlariu,
Crăciunești, Cugir, Cupșeni, Daia Română, biserica de lemn, Deva, Dobârca, Ersig, Fărău, Feleac, Galda de Sus, Gârbova de Jos,
Geoagiu de Jos, Ghighișeni, Glod-Maramureș, Gura Arieșului, Hidișelu de Jos, Honțișor, Horoatu Cehului, Iclandu Mare, Ighiel,
Ilva Mare, Iobăgeni, Izvoarele (fost Bedeleu), Julița, Lancrăm, Laz, Lăpuș, Letca, Lisa, Loman, Ludoș, Lunca (Baia de Criș),
Luncasprie, Lupșa, biserica Sf. Gheorghe, Maieru, Măgina, Mănăstireni, Mogoș-Mămăligani, Moldovenești, Mureșenii
Bârgăului, Murgești, Necrilești, Oarda de Sus, Ocna Sibiului, Ohaba Streiului, Olteț, Orăști, Pănet, Peleș, Petea-Mureș, Petelea,
Petrești-Alba, Petreștii de Jos, Petreștii de Sus, Petriș, Pianu de Sus, Piatra-Fântânele, Pietroasa-Cluj, Plopiș, Poiana Sibiului,
Poienița, Ponorel, Poșaga de Jos, Racâș, Rădești, (Teleki-)Recea, Reghin, Roșia Montană, Runcu Salvei, Săcel, Sălciua de Jos,
Sălciua de Sus, Săliștea-Plăișor, Săliștea-Sibiului, Sânbenedic, Sângeorz-Băi, Sânmihaiu Almașului, Sântandrei, Scărișoara,
Sibiel, Sohodol, Stejeriș, Strâmtura, Sub Piatră, Susenii Bârgăului, Șcheii Brașovului, Șieu-Sfântu, Șilea, Șintereag, Șpring,
Șugag, Tăuții de Sus, Teiuș, Ticu-Colonie, Toplița, Turda, Turnu Roșu, Țaga, Urisiu de Jos, Valea Groșilor, Valea Inzelului,
Vălișoara, Vârciorog, Vidolm, Vidra de Mijloc, Vidra-Poieni. Au mai intrat în calcul câteva icoane pentru care nu se cunoaște
proveniența, păstrate în colecțiile muzeelor din Alba Iulia, Blaj, București, Sebeș și din colecția Mitropoliei din Cluj.
303
Piese donate bisericilor de la Alun, Berbești, Berindu, Cenade, Crăciunelu de Sus, Cugir, Drăghia, Dumbrăvani, Feleac, Hida,
Lăzești, Leurda, Lugașu de Sus, Rădești, Rieni, Săliștea-Alba, Sărmășel-Gară, Sârbi-Josani, Stâncești, Surducu Mare, Târnava de
Criș, Vingard și dintr-o localitate rămasă necunoscută, probabil din zona Blajului.
304
Piese donate bisericilor din Budești-Susani, Cărpiniș-Sebeș, Cugir, Deal, Dobârca, Dragomirești, Mohu, Răhău, Reea, Rucăr,
Săliștea Sibiului, Vidolm și Vingard.
305
Piese donate bisericilor din Cenade, Dragomirești, Pianu de Sus și Răhău.
306
Piese donate bisericilor din Beica de Jos, Caransebeș, Cib și Pâclișa.
307
Piese de la bisericile din Galda de Sus, Someșu Rece și Ucea de Sus.
308
Piese de la bisericile din Poienile Izei, Rucăr și Subpiatră și un acoperământ de tetrapod de la o biserică necunoscută, păstrat
în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia.
309
Ale bisericilor din Boița și Sebeșu de Jos.
310
Piesă de la biserica din Livezile.
311
Al bisericii din Maieru.
312
Al bisericii din Cheia-Alba.
313
Al bisericii din Acmariu.
314
Piesă de la biserica din Răchita-Alba.
315
Piesă din biserica de la Oncești.
26

ultimul rând – și-au câștigat un loc de cinste în biserică, aspect pe care documentele ni-l dezvăluie mereu
la cote dramatice 316 , ocuparea stranelor fiind o problemă delicată și poate cea mai fidelă formă de
exprimare a prestigiului pe care s-au construit ierarhiile, la nivelul fiecărei comunități317. Pentru că, în
ultimă instanță, oricât de mare a fost sacrificiul celor care s-au îngrijit de dotarea bisericilor cu picturi, ca
de altminteri și a celor care le-au construit sau înzestrat cu alt fel de odoare, darul lor a fost dintr-un
surplus, nu din necesarul pentru traiul zilnic. Este adevărat că cei care au manifestat aceste atitudini, au
ilustrat astfel și calitatea lor de buni gospodari, făcându-și cinste și lor și comunităților din care făceau
parte și contribuind la construirea unei atmosfere de confort și prosperitate generală. Este adevărat și că
acolo unde s-au înregistrat mai des asemenea manifestări, s-a pierdut mai mult din vechiul patrimoniu.
Tot așa, acolo unde vechiul patrimoniu s-a păstrat, existența lui se justifică în bună măsură prin neputința
comunităților de a mai investi în lăcașul de cult. În astfel de cazuri, „ctitorii cei bătrâni” au căpătat alura
unor persoane providențiale, bucurându-se și de o „pomenire veșnică” ceva mai ... îndelungată.
Încercând să depășim latura cantitativă a acestei investigații, să căutăm – în loc de concluzii –

câteva specificități ale acestei forme de exprimare a devoțiunii care, chiar dacă nu au individualizat
comportamentul românilor în fenomenul general de interferență a secularului cu sacrul, ne pot cel puțin
ajuta să vedem cum s-au integrat în el, în ce grad și prin ce mijloace și-au însușit anumite conduite care au
caracterizat întreaga comunitate creștină, dar care s-au manifestat, totuși, în limitele unei diversități ce
poate fi jalonată etnic, geografic, istoric și confesional.
În măsura în care creștinismul este supraetnic și suprastatal, grija față de clădirile destinate cultului
nu ar trebui să cunoască diferențieri. Totuși, evoluția politică a românilor, care s-au manifestat abia din
secolul al XIV-lea în cadre statale proprii, și în special a celor din Transilvania, care s-au aflat la
confluența Catolicismului cu Ortodoxia și au fost veacuri la rând supuși presiunilor prozelitismului și
unor influențe externe mult mai puternice decât au resimțit românii de la sud sau est de Carpați, a generat
dacă nu comportamente diferite, cel puțin un ritm mai aparte de manifestare a lor. Ca urmare a acestor
stări de fapt, în Transilvania au fost construite cele mai vechi biserici românești ortodoxe, care, în lipsa
unor autorități religioase capabile să-și impună propriile standarde arhitecturale, guvernate de canoanele
stilului bizantin, s-au inspirat din modelele occidentale aflate la îndemână, mai întâi din cele romanice,
apoi din cele gotice, rezultând o sinteză care s-a vrut ilustrativă și pentru gradul de racordare a societății
românești, a celei nobiliare în primul rând, la solicitările statului maghiar cu care era nevoită să coabiteze.
Această străduință de a fi în ton cu vremurile este vizibilă și în efortul de înfrumusețare cu pictură a
lăcașurilor de cult, odată ce acestea au fost construite. Dar pictorii adecvați au lipsit chiar mai mult decât
meșterii constructori, iar formarea lor într-un timp și un spațiu al interferențelor artistice a contribuit la
atenuarea granițelor etno-confesionale, fiind sesizabil un grad ridicat de adaptabilitate la cerințe diverse,
în care diferențele doctrinare s-au amestecat cu cele lingvistice, inscripții slavone au ajuns să însoțească
chipuri de sfinți maghiari, subiecte tratate în manieră bizantină să îmbodobească biserici catolice și teme
din iconografia catolică să se desfășoare pe pereții unor biserici ortodoxe. Acest amestec a fost posibil
datorită deopotrivă unei deschideri a comanditarilor români spre gustul artistic occidental, a unei
insuficiente instruiri în învățătura Bisericii proprii, a biconfesionalității din cadrul unor familii și a ofertei
limitate de profesioniști, aceiași meșteri pendulând între șantierele catolicilor și cele ale ortodocșilor.
Faptul a fost observat în bisericile romano-catolice din Abrud și Chimindia (acum reformată), pe cele
două șantiere lucrând cel puțin un meșter comun, căruia i se datorează scenele explicate prin texte în
limba slavonă318, iar cel mai vechi strat de pictură din biserica mănăstirii Râmeț oferă analogii cu pictura

316
Din nou se dovedește util apelul la textul inscripției de pe dosul icoanei de la Benesat: „Nu pentru fală au laudă au pus această
scrisoare în sfânta biserică, ci pentru feciorii și mă(ră)dicul nostru să nu aibă sfadă prin statul din biserică ...” (Marius Porumb,
Dicționar, p. 37).
317
Un exemplu elocvent este oferit de protocolul din 1797 al bisericii de lemn din Cojocna, în care „să însemnează toată felol de
ajutoriu cine cu ce a ajotat Sfânta Biserică” și pe baza căruia s-a putut verifica distribuția stranelor (Nicolae Sabău, Informații
privind construirea bisericii de lemn din Cojocna, jud. Cluj (1794-1796), în Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie Cluj-
Napoca, XXII, 1979, p. 373-374).
318
Ileana Burnichioiu, op. cit., p. 109-111, 347-348.
27

din bisericile romano-catolice de la Cricău și Unirea (acum reformate)319. Angajarea unor pictori care nu
numai că aparțineau altei etnii, dar erau și de altă confesiune se va practica și în secolele următoare, și ar
fi interesant de știut în ce măsură cei care au comandat tavanul casetat al bisericii de lemn din Lupșa,
pictat de doi unitarieni din Colțești în 1694320, după moda Renașterii, și-au mai privit gestul ca pe un
mijloc de a-și asigura mântuirea sufletelor ori s-au raportat la el ca la o atitudine civică oarecare, de grijă
față de avutul comun. Asocierea între acest element decorativ, specific spațiului domestic, și impunătorul
iconostas tradițional, amplasat câteva decenii mai devreme, este, oricum, stranie.
Dacă alegerea meșterilor care au realizat primele ansambluri murale s-a aflat sub semnul atâtor
îndoieli și confuzii, cu totul diferită ne apare opțiunea pentru autorii picturilor de panou, a căror execuție
impecabilă, în cel mai autentic spirit bizantin, ne pune în fața unor iconari veritabili, care, în afară de
canoanele meșteșugului, se supuneau cu siguranță și rigorilor comportamentale impuse pictorului de
formație răsăriteană. Considerate opere ale unor meșteri moldoveni itineranți în Transilvania321, datorită
calității de excepție a execuției și a caracterului izolat al pieselor cred că ar merita luată în calcul și o altă
cale de ajungere măcar a unora dintre ele în bisericile ardelene și anume pelerinajul la marile mănăstiri
din nordul Moldovei. Posibila menționare a costului picturii tripticului de la Bica pe cele două voleuri, 20
respectiv 30 de zloți322, s-ar potrivi mai bine cu statutul de meșter itinerant, dar diferența de opt ani care
separă execuția sa de cea a tripticului din localitatea învecinată Agârbiciu, atribuit aceleiași mâini, face
mult mai probabil apelul la un atelier cu o locație certă, stabilă, decât la o persoană a cărei mobilitate
depindea de hazardul comenzilor, mișcându-se astfel pe un teritoriu indefinibil. Se poate însă și ca
meșterul moldovean să se fi împământenit în Transilvania, așa cum poate a fost și cazul pictorului
„rutean” Luca din Iclod în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.
Lipsa totală a picturii de panou pentru veacurile XIII-XIV și înlocuirea aparent la fel de totală a
picturii parietale cu cea de icoane în secolul al XVI-lea merită și ele puțină atenție. Desigur, este greu de
crezut că autorii picturilor murale cunoscute sau pierdute nu au pictat și piese mobile, dar icoanele nu au
fost, totuși, necesare în bisericile de zid pictate, ale căror tâmple au fost și ele acoperite cu pictură. Ar fi
trebuit să se găsească însă în bisericile de lemn, ai căror pereți am presupus că nu au fost pictați, dar
împreună cu care au dispărut, în contextul reînnoirilor la care au fost supuse lăcașurile de-a lungul
veacurilor. Cel puțin o parte dintre ele au putut fi însă și importuri, așa cum vedem că sunt și cele din
secolul al XVI-lea, dezvoltarea unor ateliere de iconari locale, transilvănene, fiind destul de improbabilă
pentru secolele XVI-XVII. În tot acest răstimp, cererea s-a îndreptat către pictorii itineranți sau chemați
special pentru comenzi mai mari, ca cele de la Lupșa și Hunedoara, și către ateliere izolate, precum cel
deja menționat al lui Luca din Iclod, care nu s-au putut dezvolta atâta vreme cât comanditarii s-au recrutat
doar din elita satelor, într-un timp în care iconoclasmul protestant va fi contribuit și el dacă nu la
distrugerea picturilor, măcar la considerarea mesajului lor vizual ca secundar comparativ cu mesajul scris
al cărții. Donatorii picturilor din acest răstimp au fost, deci, nevoiți să-și lărgească orizontul, la propriu, și
să caute meșteri la distanțe apreciabile, ori să se grăbească să apeleze la cei aduși deja de alții, în
vecinătate. Această penurie de pictori a fost în general de bun augur pentru că a păstrat un standard ridicat
al calității execuției, care se poate observa până spre mijlocul secolului al XVIII-lea. Explozia de artiști
care a urmat, ca o consecință a creșterii comenzilor sub presiunea autorităților ecleziastice, a căror
prezență se face tot mai resimțită în teritoriu, reclamând o grijă mai mare față de lăcașurile de cult, s-a
materializat nu numai într-o scădere a calității și, implicit, a prețurilor, ci și într-un surplus de producție,
mai ales de obiecte de mici dimensiuni, mai ușor de transportat, care au început să fie distribuite în târguri
sau prin intermediul unor negustori specializați, care-și dezvoltă cu succes afacerile mai ales ca

319
Ibidem, p. 40-41.
320
„Anno Domini nostri Iesv Christi 1694 Die 1 Decembris. Hoc Tectum Templi Factvm per Iohannem Soymosinum et per
Stephanum Gyarfas De Thorocko szengyog. 1694” (anul scris cu slove chirilice); Marius Porumb, Dicționar, p. 213.
321
Marius Porumb, Dicționar, p. 14 (tripticele de la Agârbiciu și Bica), p. 444 (icoanele de la Urisiu de Jos); Al. Efremov, op.
cit., p. 121-127 (aceleași icoane).
322
Conform lecturii propuse de Al. Efremov, op. cit., p. 126.
28

distribuitori de icoane pictate pe sticlă323. Acest progres cantitativ nu a fost privit chiar fără rezerve în
epocă, cel puțin la începuturile manifestării sale. O inscripție notată pe spatele unei icoane cumpărate în
1797 în târgul din Făget și donată în biserica din Julița ne arată că icoana a fost în prealabil supusă unei
verificări și abia în urma verdictului că este „făcută de zugrav de treabă” a fost așezată la închinare324. Ce
vor fi înțeles însă cei care au examinat-o prin a fi „de treabă”? E greu să ne imaginăm o discuție ca între
criticii de artă, dar un semn de întrebare asupra comportamentului iconarului prealabil execuției icoanei
probabil că a planat. Punerea la îndoială a respectării canonului de post și rugăciune – oricât de nesigură
în acest caz – este de bănuit într-o vreme în care meșteșugul zugrăviei este tot mai des îmbrățișat de către
laici și se produce o tot mai vizibilă secularizare a imaginii religioase, prin umanizarea chipurilor sfinților
și introducerea unor fundaluri în care castelele iau tot mai des locul figurărilor convenționale ale
arhitecturii. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea secularizarea a îmbrăcat forme și mai grave, comparabile
chiar cu sacrilegiul, icoanele ajungând să fie puse zălog în crâșmă, cum vedem că a făcut Ursu Broină325,
pictor și, totodată, preot, pe care, după un asemenea gest, e greu să-l mai judecăm că a rămas preot și a
continuat să picteze și după ce s-a recăsătorit 326 , deși, din cauza proximității cu divinul, profesarea
ambelor ocupații era îngrădită cu reguli stricte de viețuire.
Dacă unele icoane au ajuns să fie pictate sau achiziționate în acest mod desacralizant, despre altele
se poate spune că au constituit o adevărată modă. Este vorba de o serie de patru icoane pictate pe sticlă,
ale căror dimensiuni (circa 62 x 48 cm) și tematică (Maica Domnului cu Pruncul, Iisus Hristos Mare
Arhiereu și Învățător, Sf. Nicolae și Arhanghelul Mihail) le-au făcut foarte potrivite pentru rolul de icoane
împărătești. Datată începând din 1796, execuția lor într-un atelier de la Nicula pare cea mai probabilă,
icoana Maicii Domnului fiind în mod cert o reproducere a celebrei imagini făcătoare de minuni de aici327.
Acest detaliu ridică întrebarea în ce măsură studierea răspândirii acestor icoane poate oferi indicii și
asupra anvergurii pelerinajului de la Nicula, pentru care nu a rămas din secolele anterioare decât
informația că avea loc. Prezența întregului grup sau chiar și numai bănuiala că toate patru au fost cândva
în patrimoniul unor biserici ar putea fi un argument în favoarea ipotezei că icoanele au fost aduse direct
de la Nicula, dar se întâmplă că nu toate poartă aceeași datare și atunci se deschide destul de larg și
ipoteza că au fost cumpărate din târg. Se poate însă să fi fost cumpărate și de la Nicula la date diferite,
ceea ce ar fi sinonim cu un pelerinaj constant și nu neapărat al acelorași persoane. Dispersia grupului încă
în 1796 în localități aflate astăzi în județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Alba și Harghita, la care se adaugă în
anii umători biserici din Sălaj, Satu-Mare, Maramureș, Hunedoara, Sibiu și Brașov, lasă loc ambelor
variante și probabil că aceasta a fost și realitatea. Cel mai mult ne-ar fi ajutat în acest caz inscripțiile cu
numele donatorilor inserate în compoziția icoanelor, care ar fi oferit certitudinea prezenței lor în atelierul
pictorului, deoarece pictura pe sticlă nu permite intervenții ulterioare. Am întâlnit însă doar două astfel de
situații, una în județul Mureș328, cealaltă în Sălaj329.

323
Comerțul cu icoane pe sticlă era deja înfloritor la începutul anilor ’80 ai secolului al XVIII-lea, de când îl cunoaștem pe
Murășan Grigoraș, unul dintre furnizorii săi, preotul zugrav Ursu Broina, angajându-se la o singură comandă să picteze 120 de
icoane (Silvia Marin-Barutcieff, Între Arhanghelul Mihail și tatăl pământesc ..., p. 28).
324
„Această sfântă și frumoasă icoană o au luat Madăș Adam din Julița pentru sufletul dumnealui și a părinților și o au dus la
sfânta biserică pentru sărutare, că este făcută de zugrav de treabă. Astă icoană este luată din Făget, când au fost târg în ziua
Floriilor, iar Adam au adus în ziua de Paști la biserică. Pis meseța martie în 31 leat 1757. Scris-am eu Izac ot Julița, grămatic.
Icoana este a lui Sf. Nicolae” (Horia Medeleanu, Valori de artă veche românească, Arad, 1986, p. 29).
325
Silvia Marin-Barutcieff, Între Arhanghelul Mihail și tatăl pământesc ..., p. 28.
326
Conform informațiilor oferite despre el în 1784, la acea dată soția sa era moartă (Silvia Marin-Barutcieff, Între Arhanghelul
Mihail și tatăl pământesc ..., p. 28). În 1803, în contextul donării unui Apostol bisericii din Stoboru, o parte din suma necesară
cumpărării a fost oferită și de preoteasă (Ana Cânda, Carte românească veche din județul Sălaj, în Acta Musei Porolissensis, VI,
1982, p. 391-392).
327
Pentru problema paternității acestor icoane vezi Marius Porumb, recenzie la Iuliana Dancu, Dumitru Dancu, Pictura
țărănească pe sticlă, București, Editura Meridiane, 1975, în Studii și Cercetări de Istoria Artei, seria Artă Plastică, tom 26, 1979,
p. 204-207; Ana Dumitran, Despre icoanele pe sticlă aşa-numite de Iernuţeni, în Annales Universitatis Apulensis, series Historica,
15/I, 2011, p. 131-180.
328
Maica Domnului cu Pruncul, icoană aflată astăzi în patrimoniul Muzeului Județean Mureș, cu inscripția „Anul 1797. Moisii
Ioji” (Valer Pop, Călin-Ovidiu Pop, Icoanele pe sticlă de Iernuțeni, Editura Nico, Târgu-Mureș, 2007, p. 44).
29

În prima jumătate a secolului al XIX-lea își fac apariția și în societatea românească pictorii
profesioniști, cu studii academice de mai lungă sau mai scurtă durată, în vreme ce pictura tradițională
rămâne pe seama unor ateliere rurale a căror activitate se caracterizează tot mai mult prin lipsa talentului
și reproducerea mecanică, la limita șablonului, a unor modele care își epuizaseră demult mesajul. Pe de o
parte această evoluție a adus occidentalizarea totală a picturii bisericești în cea de-a doua jumătate a
secolului XIX, de cealaltă parte s-a ajuns la limita artizanatului. În paralel, se observă o implicare tot mai
mare a întregii comunități în susținerea bisericilor, inclusiv în pictarea lor, pe seama donatorilor
individuali mai rămânând pentru o vreme icoanele și restul obiectelor de cult. În ce măsură ilustrează
această schimbare o creștere a sentimentului de responsabilitate colectivă sau a funcționat doar o mai
mare atenție pentru consemnarea în pisanii a contribuției tuturor? În ce măsură intervine o scădere a
evlaviei sau avem de-a face doar cu reflexul unor costuri mai mari? Sigur este doar că toate aceste aspecte
au avut un cuvânt de spus, dar în grade diferite de la caz la caz. Exemplificările sunt de prisos câtă vreme
numitorul comun al intervențiilor a fost distrugerea vechiului patrimoniu pictat în favoarea unuia cel mai
adesea de calitate îndoielnică. Merită văzut însă în ce măsură fenomenul înnoitor a fost o consecință a
progresului social-economic, de obicei secondat de un spor demografic ce a făcut necesare spații de cult
mai cuprinzătoare, în ce măsură s-a datorat degradării fizice a picturilor anterioare și în ce măsură
înlocuirea acestora a fost doar o problemă a evoluției gustului artistic. Dar pentru o asemenea analiză e
nevoie de o prealabilă aprofundare a cercetării.

329
Sf. Nicolae, icoană astăzi dispărută, cu inscripția „1773. Ctitoru Pentre (!) Nemeș au plătit această icoană”, în lectura lui
Atanasie Popa, Biserica de lemn din Gâlgău (jud. Someș), în Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice, Secția pentru
Transilvania, 1930-1931, p. 202. Posibil ca anul să fi fost 1797, grafia ciudată a artistului generând în mai multe situații o
interpretare greșită a slovelor-cifre.
30

Donaia de Pictura in Bisericile Romane

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Donaia de Pictura in Bisericile Romane

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

„Pentru ajutor înțelept în ziua înfricoșatei judecăți a lui Hristos”

Încercând să depășim latura cantitativă a acestei investigații, să căutăm – în loc de concluzii –

S-ar putea să vă placă și