Vechea capitală a Răsăritului creștin, prevăzând inevitabila catastrofă și prevenită de asaltul

proiectat, a petrecut ajunul marii zile în rugăciune și lacrimi. La porunca împăratului,

procesiuni religioase, urmate de enorme mulțimi de oameni cântând "Doamne, miluiește-ne”
, au străbătut orașul. Bărbații se încurajau unii pe alții pentru a opune o rezistență dârză
turcilor în ceasul ultim al luptei. Într-un lung discurs citat de istoricul grec Phrantzes,
Constantin a îndemnat populatia la o apărare curajoasă, dar a întrezărit limpede destinul ei
tragic când a spus că turcii "se bizuie pe arme, cavalerie, infanterie și superioritate numerică;
noi ne încredem in numele Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru și, în al doilea
rând, în brațele și forța noastră, care ne-au fost încredințate de puterea dumnezeiască”.

Constantin și-a încheiat discursul astfel:

„Vă rog și vă implor să acordati onoarea și ascultarea cuvenite comandantilor voștri,

fiecăruia potrivit rangului său, gradului și slujbei lui militare. Aflati aceasta: dacă
respectati cu sinceritate toate cate vi le-am poruncit, nadajduiesc, cu ajutorul lui
Dumnezeu, să evităm dreapta pedeapsă trimisă de Dumnezeu”.

(Georgios Sphrantzes (adesea și Phrantzes; n. 30 august 1401 – d. cca. 1477) a fost un înalt
demnitar și diplomat bizantin, care a servit în timpul ultimilor trei împărați și a trăit căderea
Constantinopolei (1453) și sfârșitul imperiului bizantin. A lăsat în urmă o carte de memorii, izvor
de mare importanță asupra decadenței Bizanțului, care conține și însemnări relevante
pentru istoria românilor.