lect. univ. dr.

Dumitru Carabaş
Universitatea „Ovidius” Constanţa
Facultatea de Teologie Ortodoxă

Viața bisericească dobrogeană între 1878-1918.

Locașuri de cult construite în județul Constanța

Abstract

The study The Dobrogea church life between 1878-1918. Places of worship built in the
county of Constanta presents the realities of Dobrogea society, from the religious communities
points of view, with a focus on the places of worship which were built in that period, in
particular. Also we took into consideration the struggle of those communities to have a church, a
synagogue or a mosque in their village, which they will raise, even in spite of The Firts World
War, demonstrating, besides sacrifice and patience. The 110 churches built between 1878-1918
show the depth and breadth of transformations in Dobrogea life.
On November 14, 1878, Dobrogea officially rejoined the modern Romanian state, so
1878 represents the beginning of profound processes of transformation of the country and
especially of this old, but fresh territory of the homeland Romania. Dobrogea has been for a long
time a model of inter-ethnic and inter-confessional cohabitation.

Key words: church, place of worship, communities, inter-ethnic, inter-confessional,

cohabitation, First World War, Constanta, Dobrogea, Romania.

1
 Introducere

Dobrogea are un loc deosebit în inima românilor, deoarece această regiune a fost
binecuvântată de Dumnezeu cu prezența nu numai a Sfinților Apostoli Andrei și Filip, ci și cu o
mulțime de sfinți martiri, cuvioși și ierarhi, dintre care amintim doar pe Sfinții Zotic, Atal,
Camasis și Filip de la Niculițel, Sfinții Epictet și Astion, Sfântul Dionisie Exiguul, Sfântul
Bretanion, Sfântul Teotim, episcopul Tomisului, Sfântul Ioan Cassian și alți „călugări sciți”1.
Dobrogea a rămas peste timpuri un model de conviețuire interetnică și interconfesională,
iar existența până aproape de începutul secolului XIX a Mitropoliilor Proilaviei și Silistra, sub
stăpânire otomană, o demonstrează.
Urmare Războiului de Independență și prin Tratatul de pace de la Berlin din vara anului
1878 se recunoaște independența României, i se recunosc Dobrogea, Delta Dunării, Insula
Șerpilor și se specifica faptul că linia de frontieră cu Bulgaria să pornească în continuarea
Dunării, astfel încât să cuprindă populația compactă românească din aceste zone, iar partea din
sud, Cadrilaterul să revină Bulgariei.
În acest context, la 14 noiembrie 1878, Dobrogea a reintrat oficial în componența statului
român modern. 1878 reprezintă începutul unor procese profunde de transformare a țării și în
special a acestui vechi, dar proaspăt teritoriu al patriei.
Astfel, în procesul de unire a teritoriilor locuite de români început la 24 ianuarie 1859
prin Unirea Principatelor Române Moldova și Țara Românească și desăvârșit la 1 decembrie
1918 prin Proclamația de la Alba Iulia, respectiv unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și
Maramureșului cu România, data de 14 noiembrie 1878, revenirea Dobrogei la Patria Mamă,
reprezintă o bornă deosebit de importantă în iconomia acestui proces, alături de 9 aprilie 1918 –
Unirea Basarabiei cu România, 28 noiembrie 1918 – Unirea Bucovinei cu România.
Odată cu intrarea armatei și a administrației române în Dobrogea la 14 noiembrie 1878
situația acestui teritoriu se va schimba radical, afirmația este susținută doar de faptul că 1853
Constanța avea doar puțin peste 5.000 de locuitori2, iar la 1913 avea deja peste 27.000 de
locuitori3.
Câteva date despre alte confesiuni în județul Constanța
1
Nechita Runcan, IX. Contribuția „Călugărilor sciți” la înfăptuirea comuniunii și unității culturale europene, în
Studii de Teologie istorică și patristică, vol. VI, p. 332, Editura Vasiliana `98, Iași, 2013.
2
Robert Stănciugel și Liliana Monica Bălașa, Dobrogea în Secolele VII-XIX. Evoluție istorică, Bucharest, 2005; pg.
202.

2
 Grija noii cârmuiri a Dobrogei pentru relațiile inter-etnice și inter-confesionale a fost un
fapt incontestabil ce se va concretiza, în perioada imediat următoare, în construcția următoarelor
locașuri de cult, astfel:
- Catedrala ortodoxă Sfinții Apostoli Petru și Pavel a fost zidită între anii 1883-1885 şi
sfințită în 1895;
- Sinagoga de rit sefard a fost ridicată în 1908, iar Sinagoga așkenazilor sau Sinagoga
Mare, între 1911-1914;
- În anul 1885 este construită o capelă ce deservea Biserica Romano-catolică, iar între
anii 1935-1937 este zidită biserica Sfântul Anton de Padova, care deservește și acum
comunitatea respectivă;
- Moscheea Mare a fost construită în anul 1910 la ordinul regelui Carol I;
- Biserica armenească Sfânta Maria a fost ridicată, din lemn, în anul 1880, dar din
păcate nu a rezistat timpului.
Iată ce nota părintele protopop al județului Constanța G. V. Niculescu, imediat după
1900: „fiind vorba de înmulțirea populațiunei în Dobrogea, nu trebue să uităm că turcii ar trebui cât
mai mult ocrotiți și bine tratați de administrație, iar locuitorii români dobrogeni să caute a intra în cea
mai mare prietenie cu consătenii lor turci.
Preoților li s-au dat instrucțiuni severe de P.S. Episcop de a învăța pe creștinii din parohiile lor
nu numai să nu supere pe consătenii lor turci, dar să le respecte cultul și religiunea lor și să-i ajute la
orice nevoe.
Turcii sunt credincioși Statului nostru și au o adevărată admirație pentru M.S. Regele.
Cu ocaziunea vizitei canonice a P.S. Episcop Pimen, toți turcii din sate eșeau întru întâmpinarea
P.S. Sale cu copii și cu hogii lor, purtând flori și ramuri de verdeață în mâini, ca semn de supunere și
devotament către șeful bisericii noastre de stat. Frumoase cuvinte de mulțumire li să spunea tutulor de
către P.S. Epsicopul și îndeosebi hogilor, dându-le asigurări de liniște și prietenie din partea românilor,
Îi îndemna să învețe limba românească și să-și trimită copii la școală pentru ca din ei țara să facă ofițeri
în armată, slujbași în administrație și primari în sate, etc.”4

3
Ioan N Roman, La population de la Dobrogea d'après le recensement du 1er janvier 1913 in La Dobrogea
Roumaine, Bucharest, 1919.
4
Protopop G.V. Niculescu, Dare de seamă despre afacerile bisericești presentată P.S.S. Episcopului Pimen al
Dunărei de Jos. Protopopia județului Constanța, la Stabilimentul Grafic, Albert Baer, București, 1905, p. 60

3
 La 1878 „popor românesc nu se găsea decât mai mult pe malul drept al Dunării, unde erau sate
compacte românești, avându-și și bisericuțele lor. Spre malul mării erau foarte rari; însuși orașul
Constanța (Kistendge), care avea populațiune numai de 4000 locuitori nu avea români. Deci nu poate fi
vorba de existența unei biserici românești” afirma pr. Ic. I Grigorescu în lucrarea Constanța
religioasă în Zece ani de autonomie bisericească, editată de Eparhia Constanța, Consiliul
Episcopal la Tipografia „Modernă” Călărași-Ialomița, 19365.
La 1902 românii deja luaseră locul populației turcești, care emigrase în număr mare, fapt
despre care protopopul Niculescu afirma că nu știe cauzele acestei emigrări, dar „în orice caz
emigrările acestea sunt păgubitoare pentru noi românii, de oarece elementul turcesc ar fi fost bine nu
numai să nu se împuțineze în Dobrogea , dar trebuia chiar menajat și legat cât mai mult de această
provincie.”6
Culte și așezăminte culturale străine7:
1. Romano-catolicii: 2 biserici și o casă de rugăciune, cu 3 preoți parohi;
2. Protestanții: 10 case de rugăciune cu 10 predicatori;
3. Armeni: o biserică cu 2 preoți și un cântăreț;
4. Lipovenii: 2 biserici cu 2 preoți și 2 cântăreți;
5. Evreii: 2 sinagogi cu 2 cantori;
6. Mahomedanii: 169 geamii cu 169 hogi, 51 Muezini și un Muftiu;
Edificatoare pentru situația confesională a Constanței, în perioada de referință, este
consemnarea protopopului Ioan Grigorescu de la 25 mai 1910 cu ocazia inspecției realizate la
parohia Sfântul Nicolae din Hârșova, unde slujea chiar viitorul protoiereu, părintele Toma
Protopopescu. La data respectivă localitatea avea 500 de familii ortodoxe, 6 familii de catolici și
protestanți și 120 de musulmani.8
De asemenea, amintim de parohia Sfântul Gheorghe din Mangalia, unde protopopul Ioan
Grigorescu găsește, la 12 februarie 1910, 120 de familii ortodoxe și 135 străini, vreo 25 de alte

5
Pr. Ic. I. Grigorescu în lucrarea Constanța religioasă în Zece ani de autonomie bisericească, editată de Eparhia
Constanța, Consiliul Episcopal la Tipografia „Modernă” Călărași-Ialomița, 1936, p. CXXXI.
6
G.V. Niculescu, Dare de seamă…, p. 63.
7
G.V. Niculescu, Dare de seamă…, p. 107.
8
Foaie de inspecțiune din 25 mai 1910, caseta 94, Dosar 7, al Parohiei Sfântul Nicolae din urba Hârșova (1910-
1922), fila 1 și 37 - Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului.

4
confesiuni, iar 110 mahomedani9. Un an mai târziu, la 12 mai 1911, noul protoiereu Toma D.
Protopopescu consemnează 270 de familii ortodoxe și 200 musulmani10.
Bineînțeles erau și localități în care numărul musulmanilor scăzuse, astfel protopopul
Ioan Grigorescu întâlnește la Almalău, la 8 aprilie 1910 pe părintele paroh Gheorghe Vasilescu,
care păstorea 125 de familii ortodoxe, iar în sat mai trăiau doar 2 familii musulmane11.
Parohia Sfântul Gheorghe din localitatea Ion Corvin era formată, la 10 septembrie 1910,
dată la care a fost inspectată de protopopul T.D. Protopopescu, din 351 familii ortodoxe, 8
familii de armeni și 2 familii de musulmani12.
Întregul cler era plătit de enoriași, afară de cel mahomedan de la cele 5 geamii principale
din orașe, care erau plătite de stat.
Art. 18 din Legea pentru organizarea Dobrogei din 9 martie 1880, cu modificările și
completările ulterioare, prevedea: „Clerul celorlalte confesiuni și bisericile și templele lor, se vor
întreține de comunitățile coreligionare. Nimeni nu va fi îndatorat a contribui la întreținerea unui
cult la care nu aparține.” 13
În 1903 s-a pus temelia unei sinagogi, clădire frumoasă și realizată chiar artistic.
Seminarul Musulman din Medgidia în conformitate cu prevederile art. 21 din legea
organică a Dobrogei, statul întreținea Seminarul care fusese înființat în 1891 la Babadag în
Tulcea, iar la dispoziția ministerului cultelor a fost mutat în 1901 în orașul Medgidia, pentru a fi
mai la îndemâna numeroasei populații musulmane care rămăsese încă aici și în împrejurimi.
Instituția de învățământ avea 7 clase cu 4 profesori și 2 directori unul de studiu musulman și altul
administrativ, român, era dotată și cu internat cu 7 dormitoare având 35 paturi de fier, ale cărei
cursuri erau urmate de 62 de elevi14.
De asemenea, amintim și de școala mahomedană din Caramurat care era frecventată de
40-50 de elevi, care mergeau la școala română, iar învățământul religios le era predat de către un
hoge care primea salariu. În același sat preotul romano-catolic era însărcinat cu învățământul

9
Foaie de Inspecțiune din 12 februarie 1910, Caseta 94, Dosar 4 Parohia Sfântul Gheorghe Mangalia (1910-1923)
fila 1 - Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului.
10
Foaie de Inspecțiune, Caseta 94, Dosar 3 Parohia Sfântul Gheorghe Mangalia (1910-1923), filele 30, 31 -Arhiva
Arhiepiscopiei Tomisului.
11
Foaie de inspecțiune din 8 aprilie 1910, Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Caseta 10, Dosar 10, Parohia Almanlău,
filiala Bugeac, p. 43.
12
Foaie de inspecțiune din 10 septembrie 1910, Caseta 96, Dosar 38, parohia Cuzgun, filele 53 și 56, Arhiva
Arhiepiscopiei Tomisului.
13
Lege pentru organisarea Dobrogei din 9 martie 1880, p. 1831-1841, p. 572-582;
14
G.V. Niculescu, Dare de seamă..., p. 107-108.

5
religios al elevilor care aparțineau confesiunii respective. Singur preotului român nu i se
permitea predarea învățământului religios. Totodată, consemnăm faptul că biserica romano-
catolică din Caramurat avea „de la Stat 300 hectare de pământ la câmp”, iar biserica ortodoxă
avea 10 ha pe care le împărţea cu hogea15.
Prezentăm, ca atare, concluzia trasă de protopopul Niculescu: „Constatăm cu plăcere
toate înlesnirile pe care le face Guvernul și județul pentru personalul religios al celorlalte
confesiuni și religiuni, mai ales pentru al mahomedanilor și în special pentru muftiu și este o
datorie a noastră a tuturor de ale proba turcilor dobrogeni că noi ne interesăm de soarta lor și a
cultului lor și le facem toate înlesnirile posibile; dar este bine și drept a nu se neglija pozițiunea și
demnitatea clerului ortodox.”16
Părintele protoiereu T.D. Protopopescu consemnează în septembrie 1910 într-un raport
adresat episcopului Nifon prezența adventiștilor, încă de pe la 1900, în aceste părți, reprezentați
de românii bănățeni. Aceștia și-au ales ca centru orașul Cernavodă, unde, din nefericire activau
doi preoți care prin purtarea scandaloasă au contribuit la răspândirea ideilor greșite, consemnează
protopopul. Lucrurile s-au schimbat odată cu venirea preoților I. Țincocă și I. Ciocan , doi preoți
eminenți, care au făcut aproape să dispară adventiștii din oraș. Aceștia se retrag în două sate
izolate și lipsite de preot din plasa Traian, respectiv Arabagi și Mulciova, activând nestingheriți,
astfel încât Arabagi era locuit în întregime de adventiști. Prin numirea provizorie a preotului
bănățean Terentie Tudoran, preot cult și cu dorință de propagare a adevărului dumnezeiesc, în
parohia Arabagi mai erau doar 2-3 familii de adventiști, „dar aceștia sunt străini de neamul
nostru”17.
Este evident că societatea din Dobrogea se va manifesta ca una de mare libertate
confesională, asta dacă avem în vedere doar comunitățile numeroase de turci, tătari, nemți,
bulgari, ruși de la acea vreme, dar și realitatea contemporană care ne arată că în spațiul dintre
Dunăre și Mare sunt reprezentate aproape toate minoritățile, iar aici avem în vedere nu numai
cele naționale ci și etnice.
Iată, într-o prezentare cât se poate de succintă, starea confesională a Dobrogei, cu
mozaicul ei extraordinar, dar și cu modelul său de conviețuire.

15
G.V. Niculescu, Dare de seamă..., p. 109.
16
G.V. Niculescu, Dare de seamă…, p. 109.
17
Raport al protoiereului T.D. Protopopescu nr. 686 din 18 septembrie 1910, înregistrat la Ep.Dun.Jos cu nr. 1495
din 23 septembrie 1910, AAT, caseta 95, Dosar 14 al parohiei Arabagi, fila 10.

6
 Viața bisericească dobrogeană după 1878

La 24 martie 1879 domnitorul Carol I adresează următoarele cuvinte Episcopului Iosif

Gheorghian: „Încredințându-ți, Prea Sfințite Părinte al Episcopiei Dunării de Jos, toiagul pastoral al
acestei episcopii, nu-mi ascund dificultățile pe care Prea Sfinția Ta le vei întâmpina în această sfântă și
înaltă misiune. Vei avea de administrat ă nouă provincie pe care Atotputernicul, binecuvântând
sacrificiile făcute și sângele vărsat de români, a redat-o patriei comune. Constatând cu plăcere
eminentele calități ce te disting, înaltele și feluritele Prea Sfinției Tale cunoștințe, nu mă îndoiesc, niciun
singur minut, că prin blânda-ți minte care te animă, vei predica mulți ani, cu fericire cuvântul lui
Dumnezeu, pacea și iubirea evanghelică, vei semăna și vei întinde pe pământul Dobrogei sămânța
românismului, insuflând în inimile noilor concetățeni spiritul de concordie și de înfrățire, sentimentele de
devotament și de iubire către scumpa noastră Patrie” 18.
La 1 mai același an, 1879, episcopul va numi protoiereu al Constanței pe economul
Nicolae Rășcan, iar la 1 iunie va numi, în mod provizoriu, pe Arhimandritul de scaun Ieronim
Ștefănescu ca revizor ecleziastic, pentru supravegherea reorganizării bisericii din Dobrogea19,
căruia odată cu numirea, prin decretul respectiv, îi va impune aproape un program în 11 puncte.
În urma cercetării noii provincii, arhimandritul Ieronim Ștefănescu va ajunge la
următoarele concluzii:
„În județul Constanța erau 36 biserici cu 40 preoți. Starea, în care se găsesc aceste biserici în
genere, vorbind afară de câteva excepții, este rea; cele mai multe din ele sunt făcute din nuiele vălătuci,
nereparate de mai mult timp, lipsite de cele necesare serviciului și desgrădite. Multe din ele sunt numai
niște care ordinare în care se află câteva icoane, ba una este într-un mic hambar. Se întrețin din
ofrandele poporenilor. Cimitirele sunt desgrădite. Clericii aflători la aceste biserici sunt în număr de 40.
Starea lor atât material cât și morală este foarte rea; s-ar putea face însă o mică excepțiune cu câțiva
clerici. În privința cunoștințelor cerute de la servitorii bisericești, atât preoții cât și cântăreții nu posed
nici un titlul de săvârșire vreunui curs de învățătură seminarială (afară de doi preoți bulgari dar care nu
recunosc autoritatea bisericii române); există și câțiva care au făcut câte o clasă, două și trei prin
seminarele din România și care au trecut în Dobrogea, unde au fost hirotoniți. Aceștia sunt preoți mai

18
Preot Gheorghe Rădulescu, Starea religioasă a Dobrogei în decursul vremurilor, Colecția „Dobrogea creștină” 2,
Editura Scythia, Constanța, 2011, p.101.
19
Pr. Ic. I. Grigorescu, Constanța religioasă, în Zece ani de autonomie bisericească, editată de Eparhia Constanța,
Consiliul Episcopal, Tipografia Modernă, Călărași-Ialomița, 1936, p. CXV, iar Gh. Rădulescu, Starea religioasă…,
p.102, arată că episcopul Iosif Gheorghian „a întărit ca protoierei ai ambelor județe pe doi frați numiți Răcășanu,
desemnați în această demnitate de însuși predecesorul său P.S. Sa, episcopul Melchisedec”.

7
bunișori. Dar ceilalți sunt incapabili de chemarea lor, necunoscând nici orânduielile bisericești; ba unii
citesc de tot rău20”.
De asemenea, arhimandritul arată că majoritatea bisericilor se aflau în asemenea stare
încât, din cele 36, doar 17 erau în condiții mai bune, restul fiind degradate încât nici nu se putea
săvârși în ele slujbele21.
Cu privire la viața bisericească dobrogeană în perioada de dinainte de intrarea sub
administrația românească, părintele protopop Gheorghe Rădulescu va consemna în lucrarea sa de
licență spusele bătrânului preot Voicu Mihail, decedat în 1902, astfel: „Pe atunci nu se putea face
biserică decât cu voie de la sultan, trebuia să plătești multe parale ca să ți se dea acea voie, apoi ți se
spunea în iradea cât să fie biserica de înaltă și cu câte turle, căci turcii nu voiau să fie mai înalte ca
minaretele lor. În timpurile din urmă, însă, îți dădea voie să faci biserică cum voiai, numai parale să fi
plătit, căci cu cât plăteai mai mult, cu atât și biserica puteai s-o faci mai înaltă. Dar românii erau săraci
și nu puteau să-și facă așa lucruri mari. Dintre satele cunoscute mie, cele care aveau bisericuțe erau:
Ostrovul de lângă Silistra, care avea o biserică ce-o are și azi, Bugeacul și Coslugea aveau câte o
bisericuță, învelită cu stuf, Satul Nou, de lângă Oltina, în județul Constanța, avea biserică bunișoară,
Oltina iarăși avea biserică bună. Beilicul de asemenea, Parachioi (Băneasa) și Mârleanu (Dunăreni)
câte o căsuță de rugăciuni, Alimanul așișderea. Apoi veneau, la rând: Mârleanu, Vlachioi, Rasova,
Cochirleni, Cernavodă, Medgidia, Seimenii Mari și Seimenii Mici, Topalu, Hârșova, Groapa Ciobanului,
Gârliciu, Dăeni etc. Dăenii, mai ales, avea biserica ce e și azi, și care am auzit că a costat 50.000 lei
turcești, dar, fie, că este și frumoasă, este ca o mănăstire, cum îi zicea lumea pe atunci. Mai erau apoi, în
județul Tulcea, la Ostrov, Pecineaga și pe toată linia Dunării, aproape vreo 50 și mai bine de bisericuțe,
unde creștinii se rugau lui Dumnezeu: în fine mai erau și bisericile creștine din satele bulgărești, căci și
ei tot ortodocși sunt. În județul Tulcea erau mai multe, iar la noi erau bisericuțe bulgărești numai la
Almalău, Gârlița, Lipnița, Caranlîk (Negureni), Dobromir și Canlia și deși mai erau și alte sate
bulgărești, dar nu aveau toate biserici. După cum am văzut, creștinii mai mult pe malul Dunării
sălășluiau și prin prea puține locuri se depărtau, prin câte o pădure, ca cei de la Parachioi și alte câteva
sate, ca Babadagul din județul Tulcea, dar tot pe lângă cișmele (izvoare de apă) și păduri, încolo, toate
câmpiile astea erau pline cu populație tătărască, care și turcilor chiar le era urâtă, căci nici în armată
nu vroiau să-i ia, zicând că sunt spurcați.”22

20
I. Grigorescu, Constanța religioasă..., p. CXVI și CXVII.
21
Gh. Rădulescu, Starea religioasă..., p.106, întărește această afirmație arătând că în 1878/79 erau 17 biserici în
județul Constanța, iar în județul Tulcea 25. I. Grigorescu, Constanța religioasă…, p. CXVIII.
22
Gh. Rădulescu, Starea religioasă..., p.100.

8
 La 1879 Dobrogea avea 140.000 locuitori, iar la 1904 avea 258.000. În întreaga Dobroge,
în anul 1879, erau 42 case de rugăciune, iar la 1904 erau pe lângă vreo 40 de case de rugăciune,
153 de biserici, care, așa cum spunea episcopul Pimen Georgescu, pot figura cu mândrie chiar în
mijlocul unui oraș. De asemenea, la 1879, erau vreo 6-7 școli, care funcționau majoritatea în
vreo tindă de bisericuță, iar la 1904 fuseseră organizate complet 225 școli. Populația Dobrogei
era mai instruită decât cea din vechiul regat, aceasta deoarece la 1904 avea „30% cunoscători de
carte, pe când România numai 22,17%”23.
În acest context cadrul normativ creat prin Legea pentru organizarea Dobrogei din 9
martie 1880 și Legea pentru regularea proprietății imobiliare în Dobrogea din 3 aprilie 1882 va
stabili ca fiecare localitate, cătun sau sat, să prevadă o suprafață pentru cimitir, va ceda gratuit
până la 10 ha pentru școala publică și 10 ha pentru întreținerea bisericilor sau a geamiilor.
În 1886 episcopul Iosif Gheorghian este ales Mitropolit Primat al României, fapt pentru
care la Dunărea de jos va fi ales un nou episcop, în persoana Prea Sfințitului Partenie Clinceni,
care va primi la data de 14 decembrie același an cârja pastorală de la regele Carol I, ocazie în
care va ține următorul discurs: „Prea Sfințite Părinte, după vechile datini ale Bisericii Răsăritene, cu
deosebită mulțumire am încredințat P.S. Voastre cârja pastorală, întărindu-vă, astfel, în scaunele
Voastre24 episcopale, la care glasul poporului și însușirile Voastre alese, v-au înălțat. O însemnată
chemare vă așteaptă și nu mă îndoiesc că pătrunși veți fi de dulcea sarcină care aveți a îndeplini.
Păstoriți cu dragoste și îngăduință turma voastră. Strângeți cu blândețe pe credincioși
împrejurul vostru, povestindu-le lucruri bune și plăcute lui Dumnezeu. Îndulciți cu hrană sufletească pe
acei care sunt în suferință.
Fiți mângâietori acelora cărora sun nenorociți. Atunci veți fi părinți adevărați și sfătuitori
priincioși ai norodului, atrăgându-vă astfel binecuvântarea clerului și iubirea poporenilor.
Națiunea are adâncă încredere în biserica sa, care izvorăște din conștiința pe care o are că, în
momentele de grele încercări, va găsi numai întrân-sa un reazem puternic.
Sprijiniți, dar, prin povețe și stăruințele voastre, acest fericit simțământ, prin care veți avea o
influență binefăcătoare asupra credincioșilor.
Fericit ești, P.S. Episcop al Dunării de Jos, de a păși pe urmele a doi păstori vrednici și cuvioși,
care au sădit în această eparhie sămânța credinței celei adevărate.
Găsești, dar, P.S. Părinte, un ogor pregătit.

23
Gh. Rădulescu, Starea religioasă…, p. 105, 107, 115
24
Carol I se adresează la plural deoarece erau trei episcopi: Partenie Clinceni de la Dunărea de Jos, Silvestru
Bălănescu de la Huși și Ghenadie Enăceanu de la Râmnicu Nou Severin.

9
 Sunt convins că vei pune în lucrarea lui toată osârdia și stăruința pentru ca să producă roadele
cele bune, care, răspândindu-se în eparhia Ta, vor contopi cu desăvârșire ținuturile noastre de pe
amândouă țărmurile Dunării de Jos.”25
Episcopul Partenie găsește terenul pregătit pentru semănat, lucru de care se va ocupa
imediat, având în vedere că în toată Dobrogea la 1878 erau vrea 50 de case de rugăciuni și
bisericuțe care „erau prea joase, prea întunecoase, prea lipsite de măreția ce se cuvenea unui
locaș dumnezeiesc”.26
Prea Sfințitul Partenie a făcut vizite pastorale, vizitând multe dintre satele dobrogene,
ceea ce a dus ca în primăvara anului 1887 să fie pusă temelia la vreo 20 de biserici, protopop
fiind deja părintele Radu Mircea. Necesitatea aceasta este impusă și de venirea în primăvara
anului 1886 a peste 2000 de familii de români din Ialomița, Covurlui, Râmnicu-Sărat, Brăila și
Buzău, pentru a fi împroprietăriți. Anul 1893 a adus un val de coloniști, ceea ce a făcut ca în anul
1894 în județul Constanța să apară 19 sate de români, majoritatea olteni și teleormăneni. Acest
fapt a pus o presiune enormă pe protopopul Gheorghe Rădulescu și pe preoții oricum puțini din
județul Constanța, astfel că singurul preot din Mangalia trebuia să acopere sate aflate la distanțe
și de 70-80 km, ceea ce era cu adevărat imposibil, mai ales dacă avem în vedere starea
drumurilor și mijloacele de locomoție din acea perioadă. 27
La înscăunarea ca mitropolit al Moldovei făcea un succint bilanț al activității sale de la
Dunărea de Jos, subliniind aportul esențial al comunităților locale: „Mai mult de o sută de
biserici s-au înălțat pe pământul Dobrogei cu obolul creștinilor de acolo și cu sfaturile mele.
Unele ca să înlocuiască bisericile cele învelite cu paie și trestie, altele ca să dezbrace haina cea
veche și să îmbrace pe cea nouă și strălucitoare, iar altele ca să se înalțe falnic în mijlocul
satelor din nou înființate în Dobrogea”28.

25
Gh. Rădulescu, Starea religioasă..., p.102.
26
Gh. Rădulescu, Starea religioasă…, p.103.
27
Gh. Rădulescu, Starea religioasă…, p. 104, 105.
28
Eugen Drăgoi, Ierarhi și preoți…, p. 36, Noi episcopi la huși și la Dunărea de Jos, în B.O.R., nr. 11, 1902, p.
1054-1055.

10
 Biserici ortodoxe ridicate în județul Constanța în perioada 1878-1918

Viața bisericească din județul Constanța din perioada 1878-1918 se remarcă printr-o
activitate extraordinară demonstrată de numărul mare de biserici și edificii ecleziale ridicate
acum.
Este evident că această operă edilitară nu putea fi realizată fără aportul unor
administratori, așa cum am văzut că s-au exprimat protopopii nominalizați de noi succint în
studiul nostru.
Enumerarea bisericilor ctitorite în această perioadă strict cronologic evidențiază
activitatea fiecărui protoiereu în parte, fără a mai fi necesar ca, în stadiul actual al cercetării să
mai facem alte sublinieri sau nuanțări, ne vom mărgini la a preciza că, pe lângă activitatea
edilitară, aceștia aveau în vedere pregătirea preoților, dar și instruirea populației, implicându-se
în fondarea școlilor din comunitățile respective.
Toți preoții amintiți aici sunt personalități deosebite ale Tomisului care și-au pus
amprenta netrecătoare asupra comunității păstorite cu rezultate nepieritoare, dacă ar fi să ne
raportăm fie numai la cele peste 100 de lăcașuri de cult ctitorite în această perioadă sub
îndrumarea acestor preoți ce nu au uitat îndemnul Mântuitorului „dar îndrăzniți. Eu am biruit
lumea” (Ioan 16,33). Ne impresionează activitatea și dăruirea acestor păstori.
În 1878, în județul Constanța erau între 17 29 și 2630 biserici, iar în Tulcea 25, dintre cele
din Constanța majoritatea erau din lemn sau pământ, în stare foarte proastă31.
În timpul episcopului Iosif s-au construit 6 în Constanța și 7 în Tulcea, iar în timpul Prea
Sfințitului Partenie 32 în Constanța și s-au reconstruit 8, iar în Tulcea 46 și s-au reconstruit 12,
iar toate bisericile vechi au fost reparate32.
Putem trage concluzia că viața bisericească din Constanța la 1878 cel puțin lăsa de dorit,
dacă avem în vedere numărul extrem de mic de biserici 36 și cei 40 de preoți, aspect la care
adăugam doar realitatea că, la acea dată, în urbea Constanței singura biserică era Schimbarea la
Față, care, în fapt deservea comunitatea grecească din acest oraș.

29
Gh. Rădulescu, Starea religioasă..., p.106-107.
30
G.V. Niculescu, Dare de seamă..., p. 64.
31
G.V. Niculescu, Dare de seamă..., p. 64.
32
Gh. Rădulescu, Starea religioasă…, p.106-107.

11
 Totodată, în urma cercetărilor efectuate cu ocazia studiilor de doctorat, sub îndrumarea
părintelui prof. univ. dr. Nechita Runcan în cadrul Școlii Doctorale de Teologie din Universitatea
„Ovidius” din Constanța, în urma cărora am obținut titlul de Doctor în Teologie, cu lucrarea
„Biserici construite în județul Constanța în perioada 1878-1923”, am identificat un număr de
110 biserici ridicate în județul Constanța în perioada de referință, astfel:
Denumirea
Nr. Anul
Parohia/Filiala veche a Filială a parohiei
crt. ctitoririi
localității
1. Dunăreni Iurt, Mârleanu  Viile 1872-1882
2. Alimanu   1880
3. Nuntași – Sf. Dumitru Duingi Tariverde 1880
Călugăreni – Adromirea Maicii
4. Caciamac Nistorești 1880-1884
Domnului
Mihail Kogălniceanu – Sf. 1882;
5. Cara Murat  
Gheorghe 1912-1935
Constanța - Catedrala Sf. Ap.
6.   1883
Petru și Pavel
7. Mihai Viteazu – Sf. Dimitrie Sariurt   1884
Asanlîc sau
8. Cetatea   1884
Asaulîc
9. Tuzla – Sf. Ecaterina Capul Tuzla   1884
Eni-Serai și
10. Saraiu – Sf. Gheorghe 1885
Eschis-Sarai
Nicolae Bălcescu – Zanechici, Carol
11.   1886
Sf. Arhangheli I
Săcele – Acoperământul
12. Peletlia   1886
Maicii Domnului
13. Tortomanu – Sf. Parascheva Tortomanu   1886-1893
Crucea – Nașterea Maicii
14. Satischioi 1887-1889
Domnului
15. Vulturu – Sf. Voievozi Cartalu   1888
16. Petroșani – Sf. Arhangheli Chioseler   1889-1903
Decuzel,
17. Cuza Vodă – Sf. Gheorghe Docuzol,   1890
DokuzOğul
18. Faclia Saligny 1890
19. Medgidia – Sf. Petru și Pavel   1890
Boazgic,
20. Dunărea   1891
Boascic
21. Nistorești – Sf. Nicolae   1891
22. Bărăganu Coman-Facă   1892
23. Ciocîrlia – Sf. Nicolae   1892

12
24. Tichilești – Sf. Gheorghe   1892
25. Runcu – Izvorul Tămăduirii Tersichioi Pantelimon 1892-1895
26. Lipnița   1893-1903
27. Corbu de Jos – Sf. Împărați Gargalâcul Mic   1894
Negrești – Adormirea Maicii
28. Carabacu   1894
Domnului
29. Rasova – Sf. Nicolae   1894-1912
30. Cernavodă – Sf. Împărați   1895
Ceatal Ormen,
31. Pantelimon Pantelimonu de   1895
Sus
32. Seimenii Mici – Sf. Dimitrie Seimeni   1895
Groapa
33. Ciobanu – Sf. Ioan Teologul   1896
Ciobanului
34. Dumbrăveni Hairam-Chioi   1896
35. Vâlcele – Sf. Spiridon   1896
Râmnicu de Jos – Sf. Cuv.
36.   1896 -1904
Paraschiva
37. Cochirleni – Sf. Dumitru   1897
38. Dulgheru Vulturu 1897
39. Gălbiori Saragea   1897
40. Țepeș Vodă – Sf. Gheorghe Chiorcișmea   1897
41. Dorobanțu Beleru   1897; 1913
Peștera – Nașterea Maicii lângă
42.  Cochirleni 1897-1902
Domnului Mamut Cuius
43. Fântânele Ienan Cișme   1898
44. Saligny – Sf. Voievozi Azizia   1898
45. Viișoara – Sf. Gheorghe Caceamac   1898
46. Pecineaga – Sf. Gheorghe Gherengic   1898-1904
Ghiomnia sau
47. Chirnogeni – Sf. Gheorghe   1899
Ghivelnia
48. Deleni – Sf. Dumitru Enigea Pietreni 1899-1900
Caracicula sau
49. Limanu – Sf. Nicolae   1899-1903
Caracicola
50. Târgușoru – Sf. Împărați Pazarlik   1899-1905
51. Coslugea – Sfânta Treime Coslugea   1900-1903
52. Horia – Sf. Dumitru Tichilești 1902-1903
Demircea, Viroaga,
53. Olteni – Sf. Dimitrie 1900-1903
Demirci Dumbrăveni
54. Băneasa- Sf. Parascheva Parachioi   1904
55. Constanța - Adormirea II în Anadalchioi   1904
Hațeg – Adromirea Maicii
56. Arabagi Pietreni 1904
Domnului
57. Movila Verde – Înălțarea Cazil Murat   1901-1904

13
 Domnului
58. Movilița – Sf. Parascheva Topraisar 1904
59. Seimenii Mari – Sf. Gheorghe Seimeni Seimeni 1904
60. Albești – Sf. Împărați Cotul Văii 1905
61. Almalău – Înălțarea Domnului   1905
Constanța -
62.   1905; 1925
Sf. Andrei
63. Cloșca – Sf. Gheorghe Musluiu Tichilești 1905; 1948
64. Cerchezu – Izvorul Tămăduirii Cerchezchioi   1905-1909
65. Mereni Inge Mahale   1905-1907
66. Constanța - Adormirea I   1906-1911
67. Corbu de Sus – Sf. Parascheva Gargalâcul Mare Corbu de Jos 1906
Dobromiru din Deal – Sf.
68.   1906-1924
Gheorghe
Dobromir Vale – Sf. Petru și
69. Dobromir 1908
Pavel
70. Furnica – Sf. Nicolae Dumbrăveni 1906
Murfatlar – Basarabi –
71. Murfatlar   1903-1906
Nașterea Maicii Domnului
72. Topraisar Topraisar   1906
73. Colelia (fostă nemțească) Nistorești 1922
Pendinte de
74. Adamclisi – Sf. Gheorghe   1907
Cocargea
Cogealac II – Sf. Vasile (fostă
75. Cogealac   1907
nemțească)
Cogealac I – Adromirea Maicii
76. 1928
Domnului
Cotul Văii – Adromirea Maicii
77. Chiragi Vâlcele 1907
Domnului
78. Independența – Buna Vestire Bairamdede   1908-1922
79. Lumina (fostă nemțească) Cogealia   1903; 1941
Castelu – Adromirea Maicii
80. Chiostel   1906-1916
Domnului
81. Esechioi – Sf. Împărați Eschioi Gîrlița 1908
82. Hârșova – Sf. Împărați Carsium, Varos   1908
83. Negru Vodă – Sf. Gheorghe Cara Omer   1908
84. Plopeni – Sf. Dumitru Cavaclar   1908-1909
85. Băltăgești – Sf. Gheorghe Gălbiori 1910
86. Negureni – Sf. Arhangheli Cuarnîc   1909-1930
87. Viroaga – Sf. Dimitrie Calfachioi   1909
1910;
88. Ovidiu – Palazu Mare Canara  
1936-1958
89. Stupina – Sf. Arhangheli Erchesec Crucea–Satischioi 1904-1910
90. Darabani – Sf. Gheorghe Vâlcele 1911-1915

14
 91. Mircea Vodă Celibichioi   1911
92. Rariștea – Sf. Dimitrie Bazarghian Negureni 1911-1914
93. Techirghiol – Sf. Ilie Tuzla 1909-1914
94. Gura Dobrogei – Sf. Dumitru Lângă Cavargic   1905-1912
1934; 1912
Cadi-Câșla
95. Miorița Viză de
(tc. Kadi Kișla)
pantahuză
Siliștea – Adormirea Maicii
96. Taspunar Țepeș Vodă 1915-1923
Domnului
97. Vlahi – Sf. Arhangheli Vlah-kioi   1909-1912
Caramat – Ion Corvin –
98. Crângu 1913 clopot
Kara Amet Cuzgun
Eforie Sud – Sf. Ioan
99. Movilă   1913-1935
Botezătorul
100. Șipotele Ghiolpunar 1913
Mangalia –
101. 1914
Sf. Gheorghe
1907-1914,
102. Osmancea – Sf. Voievozi Osmancea Mereni
sfințită 1924
103. Pantelimonu de Jos Grădina 1914-1925
104. Zorile- Sf. Ilie Kerim Kuis   1907-1914
105. Constanța - Sf. Gheorghe   1915
106. Crișan Capugiu   1909-1913
107. Izvorul Mare – Sf. Arhangheli Mamut Cuius Peștera 1913-1938
Ștefan cel Mare – Sf.
108. Saligny 1915
Gheorghe
Cara-Aci,
Tufani - Adormirea Maicii
109. Șarapcea-Cara-   1913-1923
Domnului
Aci
110. Mireasa – Sf. Maria Ghelengic Târgușoru 1905-1916
Este evident că numărul bisericilor ridicate în perioada 1878-1918, impresionează, mai
ales dacă avem în vedere că pe lângă ridicarea locașului de cult în sine au fost construite case
parohiale, au fost achiziționate vase, odoare, cărți, veșminte pentru cult și nu în ultimul rând, în
majoritatea cazurilor, comunitățile s-au îngrijit și de stabilirea unui teren destinat cimitirului. De
asemenea, menționăm aici o altă problemă pe care a adus-o Primul Război Mondial, pe lângă
evacuarea populației, devastarea satelor și distrugerea bisericilor, anume problemele ridicate de
vacantarea parohiilor constănțene din cauza deceselor preoților pe front, fie au rămas la parohiile
din Moldova unde se retrăseseră, fie nu doreau să revină de la parohiile din Muntenia unde
fuseseră primiți pe baza cărților canonice eliberate cu caracter provizoriu în virtutea războiului33.
33
Petiție semnată de mai mulți credincioși din Chioseler, Alamalău și Satischioi – Crucea (n.n.) județul Constanța,
înregistrată la Protoieria jud. Constanța cu nr. 473 din 21 octombrie 1919, iar la Ep.Dun.Jos cu nr. 1209 din 25/12

15
 Concluzii

Dobrogea a rămas peste timpuri un model de conviețuire inter-etnică și inter-

confesională.
România demonstrează, în special prin Constituțiile din acea perioadă, respectiv acelea
din 1866 și 1923, faptul că era un model de toleranță, unic pentru Europa acelor vremi.
Un aspect deosebit de important l-a constituit viața spirituală în acest teritoriu, iar aici
aducem ca argument doar edificarea a 110 biserici în perioada 1878-1918.
În scurta noastră prezentare am dorit să surprindem efortul extraordinar al acestor
comunități care au reușit să ridice peste 100 de locașuri de cult, în condițiile în care acest efort de
ctitorire a fost îngreunat de devastările cauzate de Primul Război Mondial și de ocupația
germano-bulgară din 1916-1918. În această perioadă au fost afectate multe locașuri de cult, prin
decopertare, pentru ca tabla de plumb să fie folosită în industria de război a armatelor
invadatoare, multe clopote au fost rechiziționate pentru aceleași motive, de asemenea o serie de
documente s-au pierdut cu această ocazie, inclusiv planuri, devize, probabil chiar acte de
proprietate.
În fond toate aceste locașuri de cult pe care le-am aminti puteau fi definitivate mult mai
devreme, dar istoria a făcut ca acestea să fie martorele unui întreit paradox: li se pune piatra de
temelie în cel mai proaspăt şi totuşi cel mai vechi pământ românesc, trec prin cel mai mare
dezastru militar când oamenii sunt nevoiți să plece în bejanie şi sunt sfințite într-un stat numit cu
atâta drag „România dodoloaţă”. În fapt aceste realităţi sintetizează cel mai bine acele vremuri în
care din ruinele armatei, a administraţiei retrase la Iaşi şi a poporului oropsit plecat în bejanie,
acest neam îşi revine şi înfăptuieşte, aproape ca un miracol, unirea statală a tuturor românilor, tot
astfel aceste biserici poartă în ele mărturia de neclintit şi neschimbat a acelor vremuri, astfel că
din ruinele unor începuturi pline de sudoare şi efort concertat a fiecărei comunităţi în parte se vor
ctitori unele dintre cele mai frumoase biserici dobrogene, mai exact constănţene, subliniere ce
are valoarea sa în această logică a sacrificiului, dacă ne gândim că anticul Tomis a mai trecut

octombrie 1919, Caseta 96, Dosar 34, filele 55 și 56, AAT. Prin dispoziția olografă, episcopul Nifon stabilește să se
informeze sf. Mitropolie a Ungrovlahiei ca preoții Ștefan Dobrescu titular la Chioseler, Gheorghe Vasilescu de la
Almalău și Butuligă Theodor de la Satischioi – Crucea (n.n.) care au fost îngăduiți să slujească la parohii din
județele Ialomița și Dâmbovița, aceștia fiind preoți cu 4 clase seminariale, hirotoniți în baza art. 59 din Legea
clerului pentru Dobrogea, nu pot trece în stânga Dunării sub niciun motiv, iar cărțile canonice eliberate pe timpul
războiului au avut un caracter provizoriu, pentru a nu muri de foame în pribegie. Totodată, episcopul cere
informarea Casei Bisericii pentru a fi șterși din bugete dacă nu revin la parohiile care au nevoie de preoți.

16
prin foc, fiind sub stăpânire străină, cartierul general al trupelor de ocupaţie stabilindu-şi aici
reşedinţa.
În Dobrogea avem Sfinți martiri de la începutul creștinismului dintre care numim doar de
Epictet și Astion († 290 A.D.) de la Halmyris, în prezent Murighiol în județul Tulcea, și Sfântul
Mucenic Dasius († 304 A.D.) de la Durostor, în prezent Silistra în Bulgaria, asta pentru a
cuprinde întregul teritoriu al Dobrogei de la nord la sud, iar la mijlocul secolului XX coloniile de
muncă de la Periprava în județul Tulcea și Cernavodă – Columbia în județul Constanța ne-au
oferit alți martiri care au sfințit cu sângele lor acest pământ.
Iată că în Dobrogea avem jertfa mucenicilor de secol III-IV, de la începuturile
creștinismului, avem jertfa soldaților români de la 1878 și 1916-1918, avem jertfa martirilor din
lagărele comuniste și avem și jertfa comunităților din acest teritoriu care au zidit și rezidit
locașurile de cult, le-au înfrumusețat cu pictură, le-au împodobit cu odoarele și cărțile necesare
sfintelor slujbe.

17
 Bibliografie

Izvoare și surse:
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului – AAT:
 dosarele fiecărei parohii cu documente de la înființare.
 dosarele bisericilor întocmite cu ocazia Inventarului bunurilor cu valoare
istorică, artistică și documentară din toamna anului 1967.
 dosarele cu Foile de Inspecțiune – situația morală și materială a parohiilor.

Lucrări generale și de specialitate:

Drăgoi, Preot Eugen, Ierarhi și preoți de seamă la Dunărea de Jos 1864-1989, Editura
Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1990.
Drăgoi, Preot Eugen, Noi episcopi la huși și la Dunărea de Jos, în B.O.R., nr. 11, 1902,
p. 1054-1055.
Grigorescu, Pr. Ic. I. în lucrarea Constanța religioasă în Zece ani de autonomie bisericească,
editată de Eparhia Constanța, Consiliul Episcopal la Tipografia „Modernă” Călărași-Ialomița, 1936, p.
CXXXI.
Niculescu, Protopopul G.V., Dare de seamă despre afacerile bisericești presentată P.S.S.
Episcopului Pimen al Dunărei de Jos, Protopopia județului Constanța, Stabilimentul Grafic,
Albert Baer, București, 1905.
Rădulescu, Părintele Gheorghe, Starea religioasă a Dobrogei în decursul vremurilor, Ed.
Scythia, Constanța, 2011.
Roman, Ioan N, La population de la Dobrogea d'après le recensement du 1er janvier
1913  in  La Dobrogea Roumaine, Bucharest, 1919.
Runcan, Nechita, IX. Contribuția „Călugărilor sciți” la înfăptuirea comuniunii și unității
culturale europene, în Studii de Teologie istorică și patristică, vol. VI, p. 332, Editura Vasiliana
`98, Iași, 2013.
Stănciugel, Robert; Bălașa, Liliana Monica, Dobrogea în Secolele VII-XIX. Evoluție
istorică, Bucharest, 2005.

18
 Lucrări inedite:
Caloean, Ioana - Laura, Repere istorice în evoluția vieții religioase din Dobrogea, în
perioada 1878-1950, din perspectiva presei, teză de doctorat, conducător științific pr. prof. univ.
dr. Nechita Runcan, susținută în cadrul Școlii Doctorale Teologie la Universitatea „Ovidius” din
Constanța, 2014.
Carabaș, Dumitru, Biserici construite în județul Constanța, în perioada 1878-1923, teză
de doctorat, conducător științific pr. prof. univ. dr. Nechita Runcan, susținută în cadrul Școlii
Doctorale Teologie la Universitatea „Ovidius” din Constanța, 2018.
Mănăstireanu, Laurențiu, Viața religioasă în nordul Dobrogei (1878-1918), teză de
doctorat, conducător științific prof. univ. dr. Nicolae Bocșan, susținută în cadrul Școlii Doctorale
Istorie, Civilizație, Cultură la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, 2014.

19