Sunteți pe pagina 1din 128

9

BISERICI ORTODOXE
DIN ALBEŞTII DE ARGEŞ
LĂCAŞURI DE SPIRITUALITATE
ROMÂNEASCĂ –MONOGRAFIE-

Albeştii de Argeş
2018
10

.
Autor: Ilie Florenţa, Preot Ilie Marius
Editor, Artdesign: Preot Mărtoiu Iustinian Radu,
Referent Cultural şi Relaţii Media al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.
Tehnoredactor: Ilie Florenţa, Preot Ilie Marius
11

BISERICI ORTODOXE
DIN ALBEŞTII DE ARGEŞ
LĂCAŞURI DE SPIRITUALITATE
ROMÂNEASCĂ –MONOGRAFIE-
12

Argument
13

PREFAŢĂ
Edităm această lucrare monografică, la ceas
aniversar pentru locuitorii satului Brăteşti, în anul mântuirii
2018 când se împlinesc 50 de ani de la ultima restaurare a
bisericii de lemn a satului şi din respect pentru înaintaşii
acestei comune, pentru păstorii lor de suflete care,
pătrunşi de un adânc duh creştinesc, au îndrumat paşii lor
pe căile statorniciei în credinţă, în dăinuirea neamului
nostru românesc.
Am încercat să adunăm în paginile acestei
monografii tot ceea ce am putut găsi legat de trecutul
nostru, de jertfelnicia ctitorilor bisericilor argeşene, cât şi a
preoţilor ce au păstorit, de-a lungul timpului, aceste sate.
Un imbold în alcătuirea lucrării de faţă ni l-a dat
lucrarea monografică, netipărită a învăţătorului Stelian
Rădulescu din satul Brăteşti.
Timpul pe care îl petrecem este trecător, dar unic în
aceeaşi măsură. Pentru aceasta, credem că trebuie trăit cu
luciditate şi responsabilitate, pe de o parte, iar, pe de altă
parte, trebuie ca noi, toţi să trăim cunoscându-ne înaintaşii
şi trecutul lor, pentru ca ,,rădăcinile “noastre să rămână
bine înfipte în pământul acesta stropit cu sângele moşilor şi
strămoşilor noştri.
Comuna noastră nu duce lipsă de repere istorice în
negura îndepărtată a timpului, iar acest lucru este dovedit,
la fiecare generaţie, de înaintaşii noştri care acum vorbesc
în tăcere despre ceea ce au fost şi au făcut.
Două repere de mare valoare pentru noi, cei de azi,
stau mărturie: Schitul Brătăşeşti şi Crucea de piatră din
1694 ridicată de jupanul Paraschiv, căci ,,piatra cu Cruce e
14

cartea din care se sorb credinţa şi dragostea de lege, de


domn şi de ţară”, cum frumos spunea Alexandru Davila.
Pentru a nu se aşterne uitarea peste trecutul
înaintaşilor noştri, am considerat că este momentul să-i
comemorăm.
Este un moment binecuvântat în care jertfelnicia
străbunilor noştri şi dăruirea urmaşilor trebuie sărbătorite
atâta timp cât biserica a existat, există şi va exista prin
pronia lui Dumnezeu.
Noi şi cei ce vin după noi trebuie să urmăm
exemplul moşilor şi strămoşilor noştri, să fim cu toţii în
Biserică şi să ne creştem copiii aproape de ea.
Cu bucuria de a fi slujitori într-una dintre bisericile
comunei Albeştii de Argeş şi cu responsabilitatea de a
continua această slujire, atât cât Dumnezeu va îngădui,

Autorii: preot Ilie Marius şi profesor Ilie Florenţa


15

COMUNA ALBEŞTII DE ARGEŞ


Repere istorice

Comuna Albeştii de Argeş este situată în partea de


nord a judeţului Argeş, la o distanţă de 45 km de Piteşti şi la
8 km de centrul oraşului Curtea de Argeş. Este străbătută de
şoseaua naţională DN 7 C, care leagă Piteştiul de Sibiu,
prin Munţii Făgăraş.
Are o suprafaţă de 43.40 km, teritoriul comunei
având un relief în mare parte deluros, fiind străbătut de râul
Argeş. În componenţa comunei intră 7 sate, şi anume:
Albeşti-Pământeni, Albeşti-Ungureni, Brăteşti, Dobroţu şi
cătunele Doblea şi Florieni.
Ca localizare, se poate observa că satele Pământeni,
Ungureni şi Dobroţ sunt situate în lunca Argeşului şi pe
terasa lui de 8-10 m, satul Doblea este situat pe dealul
dintre Valea Igadului şi Valea Bădilei, satul Brăteşti ocupă
versantul dintre Valea Schitului şi Valea Siliştioarelor .
Extremitatea sudică a acestui sat ajunge până în zona de
confluenţă a acestor văi, luând forma unui mic bazinet.
Satul Dumireşti, situat pe valea cu acelaşi nume, ocupă
extremitatea nordică a culuarului de vale, iar cătunul
Florieni este situat în partea de nord-est a satului Brăteşti.
Prima atestare documentară a acestei localităţi este
din timpul domnitorului RADU DE LA AFUMAŢI, care
întăreşte Mânăstirii Argeşului mai multe sate, bălţi, mori şi
ţigani. Acest act a fost dat în capitala Tării Româneşti de
atunci, Târgovişte la 4 aprilie 1523, în ziua Învierii
16

Domnului.
Iată textul acestui document:

,,+Din mila lui Dumnezeu, Io Radul voievod şi


domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul marelui şi bunului
Radu voievod. Dă domnia mea această poruncă a domniei
mele sfintei mânăstiri numite Arghiş, unde este hramul
cinstitei şi slăvitei Adormiri a prea curatei Născătoare de
Dumnezeu, ca să-i fie averile, satele şi morile şi ţiganii şi
viile.
Sate anume: Trănsani jumătate şi cu gârla şi cu
bălţile jumătate, şi Dichiseştii cu gârlele şi cu bălţile ….şi
Ştefăneştii jumătate ….şi Domneştii cu tot hotarul şi o
moară şi Corbii cu tot hotarul şi 2 mori şi la Arghiş 3 mori
şi Iaşii şi ALBEŞTII ŞI DOBROŢII ŞI DOMIREŞTII ŞI
BRĂD ĂŞEŞTII şi Prăvăleanii şi Şeosul…şi Bârseştii şi
Ruda şi Orleştii ….şi Topana şi cu tot hotarul tuturor
satelor mai sus-scrise. De aceea am dat şi domnia mea ca
să fie pentru întărirea şi împuternicirea acestui sfânt hram,
iar fraţilor care trăiesc într-însul de hrană, iar domniei
noastre de veşnică pomenire. Şi de nimeni neatens, după
porunca domniei mele.
Încă şi martori punem domnia mea jupan Harvat
fost logofăt şi jupan Barbul ban şi jupan Udrea fost vornic
şi …Ispravnic Baldur logofăt.
Şi eu, Misail gramatic, am scris în cetatea
Târgovişte luna aprilie 4 zile ,chiar în ziua Învierii, în anul
7031<1523>
17

+Io ,Radul voievod, din mila lui Dumnezeu,


1
domn”
Documentul aminteşte printre satele ,,închinate”
Mânăstirii Argeşului, ,,Albeşti,Dobroţu şi Domireşti şi
Brădăşeşti”. Aşadar, toate aceste sate sunt atestate
documentar în acelaşi act din 5 aprilie 1523.
Deşi prima atestare documentară este la anul 1523,
credem că aşezarea este mult mai veche. Capitala Ţării
Româneşti şi a Mitropoliei fiind la doar 8 km, viaţa
locuitorilor de pe aceste meleaguri a fost strâns legată şi
influenţată de aceasta. Cu siguranţă, capitala avea, de jur
împrejur, sate din care se recrutau oştenii şi curtenii
necesari cârmuirii. Mânăstirea de la Curtea de Argeş a avut
o lungă perioadă de timp o influenţă directă asupra vieţii
materiale şi spirituale a satelor ce compun astăzi comuna
Albeşti.
Cuvântul ,,Albeşti” este cuvânt derivat de la
etimonul alb-(Albu)format cu sufixul –eşti. Istoricul Paul
Chihaia spune că la începutul secolului al XV-lea erau mulţi
demnitari cu numele Albu, Albu cel Mare, Albu Toxabă. În
orice caz sunt similitudini care duc la numele satului
Albeşti.2
Din tradiţia orală a acestui sat, transmisă din bătrâni

1
Documenta Romaniae Historica .B.Ţara Românească
,vol.XXIII,Editura Academiei R.S.România, Bucureşti1969,
vol.întocmit de Damaschin Mioe,p.168-170
2
Pavel Chihaia, Din cetăţile de scaun ale Ţării Româneşti, Editura
Meridiane, Bucureşti,1974.p.70-71
18

din generaţie, în generaţie, ne-au parvenit două legende: se


spune că numele comunei şi al acestui sat ar fi de la un
căpitan de oşti al lui Mircea cel Bătrân (1388-1418), pe
nume Albu care, în urma unei lupte cu turcii, pentru
meritele lui, ar fi fost răsplătit cu moşia acestui sat. Cea de-
a doua legendă face referire la morţii acestor lupte purtate
de Mircea ale căror oase au albit satul Pământeni pe o
distanţă de circa 400 de metri lungime pe ambele părţi ale
şoselei, împrejurul bisericii actuale şi a celei vechi, care se
afla cu 100 m mai jos.3 Cei care au construit case au găsit
numeroase schelete de oameni ceea ce denotă că nu putea fi
vorba de un cimitir pe o suprafaţă atât de mare, iar a doua
legendă poate avea un sâmbure de adevăr care ar putea fi
probat prin prelevare de ADN în cazul în care s-ar mai găsi
oseminte.
Cert rămâne documentul din 4 aprilie 1523 prin care
este atestată comuna Albeştii de Argeş. Demn de reţinut
este şi faptul că această atestare printr-un document a fost
făcută şi semnată în ziua marelui praznic al Învierii.

3
Această mărturie o avem de la preotul Ioan I.Popescu, slujitor la
Pământeni între1964 şi 1983. Bătrânii satului i-au relatat aceste legende
.
19

Satele Albeşti-Pământeni şi Ungureni

Satele Pământeni şi Ungureni sunt aşezate pe malul


stâng al râului Argeş având ca vecinătăţi la nord satul Oeşti-
Corbeni şi Dumireşti, la sud satul Cerbureni –Valea
Iaşului, la răsărit, satul Doblea şi Brăteşti şi la apus, satul
Dobroţu, despărţit fiind de albia râului Argeş. Cea mai
veche aşezare din perimetrul comunei este satul Albeşti –
Pământeni, toponimul ,,pământeni” desemnând pe oamenii
pământului, ai locului.
În secolul al -XVII-lea grupuri de ardeleni au
emigrat în Muntenia şi Oltenia unde au întemeiat sate şi de
cele mai multe ori s-au contopit cu populatia băştinaşă.
În aceste condiţii, au apărut şi în judeţul nostru
dubletele Albeşti-Pământeni şi Albeşti –Ungureni, Oeşti
Pământeni şi Oeşti–Ungureni, Corbeni-Pământeni şi
Corbeni Ungureni, Berevoieşti-Pământeni şi Berevoieşti-
Ungureni, Uda-Pământeni şi Uda –Ungureni e.t.c.
Domnul Ţării Româneşti Ştefan Racoviţă (1764-
1765) dă o poruncă ,,tuturor boierilor, egumenilor şi
funcţionarilor celor ce vor avea moşii fără oameni ca să fie
sloboziţi a primi străini ce vor să se aşeze pe moşiile
nepopulate şi să-şi facă gospodării şi case.4 Urmând acestei
porunci, românii ardeleni, plecaţi mai ales din localităţi
unde propaganda romano-catolică ajunsese la persecutarea
lor, au trecut munţii aşezându-se în ţinuturile subcarpatice.
4
N.Iorga, Istoria Bisericii Românesti şi a vieţii religioase a
românilor,vol.II. Bucureşti.1930 p.131-135
20

Astfel, românii ardeleni au venit şi s-au aşezat în partea de


nord a comunei noastre formând satul Albeşti-Ungureni. Nu
ştim exact când au venit şi nici dacă în partea aceasta de
nord a localităţii mai erau familii ,,pământene”. Cert este
că, în timp, aceşti ardeleni, veniţi în zonă prin căsătoriile
cu pământenii, au fost asimilaţi.
Astăzi, ceea ce mai aminteşte de venirea lor şi
aşezarea pe aceste locuri este denumirea satului Albeşti-
Ungureni, ,,ungureni”, fiind numiţi mocanii ardeleni aşezaţi
în Muntenia, Oltenia şi Moldova.5
Graiul este curat românesc, fără particularităţi
fonetice sau lexicale. Deşi ardelenii aşezaţi aici au venit atât
cu obiceiuri, cât şi cu un accent diferit, în timp, aceştia au
fost asimilaţi, pierzându-şi întâi accentual, apoi şi
obiceiurile.
Ocupaţia tradiţională a locuitorilor este creşterea
animalelor, pomicultura, căpşunăritul şi exploatarea
lemnului, comuna fiind cunoscută prin producţia şi
comercializarea de căpşuni, atât în perioada comunistă, dar
şi după anii 1990. Pe lângă aceste ocupaţii multi locuitori ai
comunei lucrează la Curtea de Argeş în diferite fabrici.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, din anul 1887
comuna purta numele Albeşti-Brăteşti, făcea parte din plasa
Argeş a judeţului Argeş şi era format din satele Albesti-
Pământeni (350 locuitori), Ungureni (360 locuitori),
Brăteşti (346 locuitoti), Dobroţ (354 locuitori) având în
total 1410 locuitori. Existau în comună 4 biserici de mir,
5
Idem, p.134
21

schitul Brătăşeşti şi o şcoală mixtă la care învăţau copiii.


Anuarul Statistic al României din 1914 prezintă
comuna Albeşti ca având în componenţă şi satul Doblea pe
lângă cele menţionate mai sus având un număr de 3024 de
locuitori, cel mai populat sat al comunei fiind satul
Ungureni cu o populaţie de 1042 locuitori.6
În 1914 existau în comună 2 mori pe apă, o fabrică
de cherestea, o obşte de arendare. De asemenea, exista un
Ocol silvic, un punct sanitar şi o linie ferată pentru
exploatarea lemnului.
Anuarul Socec din 1925 consemnează o populaţie în
creştere faţă de anul 1914 si anume 3112 locuitori .7
Din anul 1925 satul Brăteşti devine comună de sine
stătătoare având în componenţă satele Brăteşti, Doblea,
Florieni, Ruginoasa, această organizare teritorial-
administrativă va dura până la 1 ianuarie 1938, când va
trece din nou la comuna Albeşti. În 1931, comuna Albeşti a
preluat şi satele Brăteşti, Cicăneşti, Oeşti –Pământeni şi
Oeşti-Ungureni de la comuna desfiinţată Oeşti.8
În 1950, comuna a fost transferată raionului Curtea
de Argeş, satul Cicăneşti separându-se pentru a forma o
comună de sine stătătoare. În 1968 s-a revenit la vechea
organizare administrativ-teritorială, satele Oeşti-Pământeni

6
Anuarul Statistic al României la anul 1914,p.7
7
Anuarul Socec al României Mari,p.31
8
Tablou de regruparea comunelor rurale întocmit cf. legii privind
modificarea unor dispoziţiuni din legea pentru organizarea
administraţiunii locale. Monitorul oficial şi imprimeriile statului
22

şi Ungureni au trecut la comuna Corbeni, iar comuna a


primit numele de Albeştii de Argeş pentru a o deosebi de o
altă comună, cu acelaşi nume, din judeţ. În 1952 satul
Bolovăneşti, azi, dispărut a trecut la comuna Muşăteşti şi
cătunul Ruginoasa la comuna Valea Iaşului.
O ,,radiografie” a comunei o avem dintr-un tabel
întocmit cu situaţia localnicilor în preajma izbucnirii celui
de-al doilea război mondial. Conducerea comunei în 1940
a fost încredinţată primarului Constantin C. Ştefan, un om
tânăr, care avea doar 28 de ani, fiind absolvent al Şcolii
Superioare de comerţ. Era ajutat de viceprimarul Ion
Duţeanu, om cu experienţă în vârstă de 60 de ani şi fost
primar al comunei. Şi acesta fusese educat la Şcoala
Normală, fiind mulţi ani învăţător. Prin comună trecea un
drum judeţean lung de 5 km cu cinci poduri, iar drumurile
comunale aveau o lungime totală de 14,5km. Primăria
administra un izlaz de 1548 km şi 64 ari de unde urma să
încaseze 527.632 lei, dar nu se strânseseră decât 207.000
lei, fenomen aproape generalizat în comunele argeşene. Un
teren de vânătoare de 845 ha era arendat profesorului
Alexandru Ghica pe 10 ani cu 540 lei, ceea ce însemna o
sumă modestă, semn că cei cu influenţă puteau obţine, ca şi
azi, bunuri subevaluate.9
În localitate avem două repere istorice de valoare,
SCHITUL BRĂTĂŞEŞTI, monument istoric din secolul al-
XVIII-lea şi CRUCEA DE PIATRĂ din anul 169410
9
ANDJA,Fond Prefectura, Judeţul Argeş, dosar 74-1941.f.1-3
10
N.Stoicescu,Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din
România, Bucureşti 1970 vol,I. p.342
23

Crucea de Piatră - 1694


Crucea este din piatră de Albeştii de Muscel şi este
amplasată pe partea dreaptă a drumului care urcă din Curtea
de Argeş spre Barajul Vidraru. În apropierea acestei cruci
se afla vechea biserică de lemn a satului Pământeni.Credem
24

că nu întâmplător cei ce au aşezat–o aici, au poziţionat-o în


apropierea bisericii.
Crucea are următoarele dimensiuni: 168 cm
înălţime, 79 cm circumferinţa braţelor, 30 cm grosime
partea faţă şi 25 cm partea laterală. Are sculptate motive
astrale, nişte stele radiale cu butoni. Are următoarea
inscripţie, deteriorată în parte. Iată textul:
,,Cu bună vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu
îndemnarea Duhului Sfânt, rădicatu-s-au această cinstită
cruce pe cinstit hramul svântului Necolae în zilele lui Io
Constantin voevod şi s-au nevoit robii lui Dumneyău, jupan
Paraschivul, Vişa (părinţi dumnealor Neacşul, Anca, Radul,
Neacşa, Preda, Ilinca, Ion, Cost(andin), Ivaşco, Mira.
Pe latura sudică sunt scrise numele următoare: Preda
Păuna, Ciadego, Donca, Barbul, Caplea, Mărgărita,
Arsenie, Dragomir, Neacşa, Costandin, Bratul, Ghinadie,
Vasile, Ion, Dima, Minea, Neacşul, Petco, Caplea, Milea,
Gheorghe, Tudora, Ivaşco, Costandin, Leca, Crăstina ca să
fie dumnealor pomenire în veac, amin. Is logofăt
Mirea...m(e) s(i)ţa aprilie din 20, leat 7202(1694)
Pe latura nordică, textul este ulterior celui menţionat
mai sus, cu litere excizate de 8 cm, în comparaţie cu cele
menţionate, excizate de 6 cm. Avem anul 1830 şi trei
nume, Ion, Păuna, Maria.11
Autorul, lucrător în piatră al acestei cruci este
MIREA logofătul. Aşadar, locuitorii acestui sat ridică

11
Calinic Argeşanul, Grigore Constantinescu, Monumente memoriale
din judeţul Argeş.Cruci de piatră,Editura Europroduct,Piteşti.1992,p.82
25

această sfântă cruce în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae în


vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu. Numele
ctitorilor sunt scrise pe cruce ,,ca să le fie dumnealor
pomenire”.
În afară de conţinutul liturgic al mesajului, pisania
dăltuită în piatra crucii constituie o sursă de alcătuire a unor
genealogii, a ocupaţiei celor ce au ridicat monumentul.
Jupanul Paraschiv era un boier al locului, împreună cu
părinţii. Apoi sunt menţionate şi alte nume care au
contribuit la ridicarea acestei cruci.
Iată că, după 300 de ani, numele lor mai pot fi citite
şi astăzi pe cruce şi mulţi ani de acum încolo cât va dăinui
această cruce.
Înaintaşii noştri au păstrat cu sfinţenie acest vechi
obicei, de a ridica cruci de lemn şi de piatră la răspântii de
drumuri, la hotar de proprietate, pe muchia unui deal, lângă
cursuri de apă sau fântâni, în locuri unde cândva s-au
produs evenimente importante, pe care au dorit să le reţină
în memoria colectivă.
Se spune că aceste cruci pe care le înălţau sunt
amintiri de mult uitate, când poporul creştin încă nu avea
biserici şi se adunau la rugăciune în diferite locuri, acolo,
în preajma crucilor, preoţii săvârşind slujbe religioase.
Crucea, ca ,,simbol” creştin prin excelenţă,
încorporează în ea toată încărcătura spirituală legată de
întruparea, viaţa, Evanghelia, patimile, moartea şi Învierea
lui Iisus Hristos.
26

Ţăranul român îşi rostea rugăciunile sale


tradiţionale, ce amintesc antica lui creştinare şi statornicie
rostind:
,,cruce-n casă, cruce-n masă, cruce-n tus patru
unghiuri de casă. Şi nu-I casă, ci-I cetate cu uşile
ferecate”.12
Sau în vremurile mai apropiate, unul dintre ctitorii
bisericii din Pământeni, Alexandru Davila scria:
,,…căci piatra cu cruce şi corb
e cartea din care se sorb
credinţa-n menirile sfinte,
lăsate de morţii faimoşi,
şi dragostea-dulce povară-
de lege ,de domn şi de ţară...”
Semnificaţia şi valoarea de document istoric a acestor
adevărate cronici săpate în piatră, al căror cuprins
conţine ,,gândul şi numele strămoşilor” ce sunt săpate acolo
în slovele lor bătrâne” a început să fie apreciată abia la
începutul secolului al XIX-lea.13

BISERICA VECHE DE LEMN SFÂNTUL


NICOLAE ŞI ADORMIREA MAICII DOMNULUI
DIN ALBESTI-PĂMÂNTENI

Nu ştim cu certitudine când albeştenii din partea de


12
Valeriu Anania, Cerurile Oltului, Bucureşti,1988. p.18
13
Athanasie Mironescu, Sfânta Episcopie a eparhiei Râmnicului noului
Severin în trecut şi acum, Bucureşti, 1906. p.126-128
27

sud a comunei şi-au construit prima biserică. Avem însă un


reper important, Crucea de piatră din anul 1694, cruce
amplasată în apropierea vechii biserici de lemn a
,,pământenilor.”
Dacă în timpul domniei lui Constantin Brîncoveanu,
creştini ai locului, în frunte, cu Jupanul Paraschiv au ridicat
această cruce, ,,ca să le fie dumnealor pomenire”, atunci cu
siguranţă exista o comunitate înjghebată în jurul unei
biserici.
Biserica de lemn se afla pe proprietatea domnului
Vasilică Arion şi este menţionată pentru prima dată în
Catagrafia de la 1808 întocmită de Ştefan Berechet. Până
în acest an, nu avem nici o referire la această biserică. Sunt
menţionaţi ca preoţi slujitori STAN şi SĂRBAM precum şi
diaconul NICOLAE.14
În 1824, Ion Ionaşcu aminteşte că la Albeşti-
Pământeni există o biserică de lemn cu hramul Adormirea
Maicii Domnului fiind construită pe moşia
15
Cîmpineanului ,făcută de Pantazi Cîmpineanul. Dintr-o
scrisoare referitoare la schitul Brătăşeşti din 22 septembrie
1735, aflăm că Pantazi Cîmpineanul era un nepot al lui
Pîrvu căpitan Cîmpineanul. Preoţi slujitori sunt amintiţi
IOAN şi ŞĂRBAN. Aflăm că preotul Sărban avea 50 de
ani. Este amintit, de asemenea, şi diaconul NICOLAE, cu
specificarea că nu slujeşte fiind bătrân, precum şi diaconul
14
Catagrafia Episcopiei Argeşului în 1808, B.O.R,Seria II.1940,nr..9 şi
iunie 1922 p.3
15
Catagrafia din 1824, I.Ionascu, p.3
28

IOAN. Preotul Şărban este probabil acelaşi cu cel amintit


în Catagrafia din 1808. Atunci avea 34 de ani.
Catagrafia din 1833 aduce mai multe informaţii.
Astfel, biserica avea ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae.
De această dată, biserica se afla pe proprietatea Sărdarului
Costache Colceag.16 Probabil avusese loc schimbarea
proprietarilor prin vânzarea moşiei, noul proprietar fiind
cel menţionat mai sus. La acest an, 1833, sunt menţionaţi
ca preoţi slujitori ,,popa ŞĂRBAN şi popa STANCIU,
precum şi diaconul NICOLAE”17
În 1845, anul întocmirii unei noi Catagrafii, 18parohia
Albeşti–Pământeni avea 99 familii fiind deservită de doi
preoţi, un diacon şi un cântăreţ. Popa ŞERBAN sin popa
Pârvu a fost hirotonit la 1793 pe 8 martie şi popa STANCIU
Duhovnicul sin popa Stan, hirotonit la 1826, pe 5 mai. De
asemenea, diaconul NICOLAE sin popa Pârvu, diaconit la
1803 şi Pavel sin popa Şerban, ca ţârcovnic. Popa Şerban
amintit în toate catagrafiile de mai sus nu mai slujea, fiind
bătrân şi bolnav. Diaconul Nicolae nu mai slujea din aceaşi
cauză. Popa Serban este amintit în Catagrafie ca fiu al
preotului Pârvu. Preotul Pârvu poate să fi fost slujitor al
bisericii înaintea fiului său. Iar dacă fiul său, popa Şerban, a
fost hirotonit în anul 1793, putem deduce că el slujea în
jurul anului 1750. Aşadar, în rândul preoţilor slujitori ai
bisericii de lemn din Pământeni, popa PÂRVU poate fi
16
Serdarii erau comandanţi de oaste în genere si în special de călărime,
fiind boieri de rang mijlociu
17
Catagrafia preoţilor din judeţul Argeş la 1833, p.418
18
Catagrafia Protopopiei Argeş la 1845
29

considerat primul cunoscut în documente.


Popa Şerban moare în 1848 pe 28 august, iar
popa Stanciu care i-a urmat în slujire moare în 1846.
Începând cu 1846 biserica intră într-un con
de umbră, preoţii îmbătrânind, iar comunitatea fiind în
lipsuri, n-a mai putut face reparaţiile necesare pentru buna
desfăşurare a cultului. La inspecţia revizorului eclesiastic
din anul 1866 19 biserica avea temelia de zid ruinată peste
tot, învelişul stricat şi ploua în interior. De asemenea,
lipseau unele cărţi necesare serviciului religios (Cazania,
Liturghier, Ceaslov şi unele Minee).
Episcopul îi cere protoiereului să lămurească enoria
pentru a repara biserica sau să clădească alta nouă, cât
priveste cărţile lipsă, sătenii să se adreseze Episcopiei
pentru a primi altele necesare actului de cult.
După inspecţia din anul următor revizorul
raportează că ,,biserica este în stare deplorabilă” 20 şi cere
închiderea acesteia, iar enoriaşii şi preoţii să meargă la
biserica din Ungureni până când vor clădi alta nouă,
episcopul poruncindu-i protoiereului s-o închidă. La 13
decembrie 1877 membrii Adunării parohiale, în număr de
49, roagă pe episcop să le redeschidă biserica pentru
sărbători, dar arhiereul refuză. Altă jalbă semnată de preot
şi de doi enoriaşi, primeşte episcopul pentru a le redeschide
biserica până la 8 ianuarie 1878 în perioada sărbătorilor,
când acesta este înduplecat şi deschide biserica.
19
A.N.D.J.ARGEŞ.dos.57/1866 f.5
20
A.N.D.J.Argeş,dos.26/1867 f.5-12
30

La această biserică de lemn a Pământenilor veneau


şi locuitorii din Dobroţ care nu aveau biserică. Fiind pe
cealaltă parte a Argeşului pentru că nu exista un pod peste
râul Argeş, mai ales în timpul iernii, dar şi în alte zile ale
anului, trecerea râului pentru a merge la biserică era
inaccesibilă. Locuitorii satului Pământeni doreau ca şi cei
din Dobroţ să contribuie la construcţia noii biserici însă
aceştia refuză şi cer aprobare pentru a-şi construi propria
biserică.21 Episcopul Argeşului Ghenadie trimite protoiereul
pentru a cerceta şi acesta propune ca parohia din Pământeni
să se alieze cu cea din Ungureni pentru a construi o biserică
împreună. Arhiereul este de acord şi dă ordin în acest sens.
Abia în
16 martie 1879, Primăria Albeşti roagă episcopia să trimită
un delegat pentru a stabili locul viitoarei biserici din
Pământeni.

BISERICA NOUĂ DE ZID


CU HRAMUL ADORMIREA MAICII DOMNULUI
DIN PĂMÂNTENI

Biserica veche de lemn devenind impracticabilă


pentru desfăşurarea cultului este închisă mai mulţi ani, cu
singura excepţie a sărbătorilor de iarnă a anului 1878 când
sătenii sunt nevoiţi să- şi ridice o nouă biserică.

21
Idem, 26/1867 f.7-12
31

Biserica Adormirea Maicii Domnului


Albeşti Pământeni
Astfel, episcopul trimite ca delegat pe protoiereu,
acesta alegând locul pentru zidirea noii biserici.
Biserica a fost construită între anii 1871-1879, fiind
sfinţită pe 29 aprilie de către locţiitorul de episcop al
Argeşului, Neofit Scriban.
Redăm mai jos textul pisaniei :
,,Prin voinţa Tatălui, ajutorul Fiului, puterea Duhului
Sfânt şi a Maicii Domnului s-au îndemnat robii lui
Dumnezeu: Ştefan Burchi, Sultana Marsilie,
32

C.Cămărăşescu, C.Donescu, Dr.Davila, Ilie Argeşanu,


Daniil P.Sterescu, Pr. Ioan Gorunescu, A.Dinescu, Ştefan
Dobleanu, Radu Duţă, S.Dinescu, T.Duţă, Gh.Petrescu,
Gh.Băluţă, I.Niţu cu soţiile lor şi toţi credincioşii enoriaşi ai
acestui cătun, care cu sârguinţa şi cheltuiala dumnealor,
fiind şi de mai mulţi creştini ajutaţi au zidit această sfântă
biserică din nou întru cinstea şi lauda Adormirii Maicii
Domnului, Sfântul Nicolae şi Sfânta Muceniţă Filofteia în
zilele regelui Carol I cu binecuvântarea Prea Sfinţiei Sale
Episcop al Argeşului D.D.Ghenadie II începându-se această
Sfântă biserică în anul 1871 iunie 11 şi s-a sfârşit în anul
1879 aprilie 29 spre veşnică pomenire. Pictor
N.Constantinescu”. Din pisanie aflăm că, pe lângă primul
hram, Adormirea Maicii Domnului, i se adăugase şi al
Sfintei Muceniţe Filofteia. De asemenea, se păstrase şi
hramul vechii bisericuţe de lemn, Sfântul Nicolae.
Locuitorii satului aveau multă evlavie la Sfântul Nicolae şi
aceasta o vedem încă de la ridicarea Crucii de piatră în
1694 , precum şi la Sfânta Muceniţă Filofteia, care se afla la
Mănăstirea Curtea de Argeş, ,,sfântuliţa” fiind ocrotitoarea
întregii zone a Argeşului.
Printre ctitorii menţionaţi în pisanie două nume au o
rezonanţă aparte: Daniel Sterescu şi Dr. Davila. Daniel
Sterescu, printre multele fapte bune pe care le-a făcut, cel
mai prolific primar pe care l-a avut Curtea de Argeş a
contribuit şi la construirea noii biserici din Pământeni. Nu
putem să nu amintim şi câteva din multele realizări pe care
le-a făcut oraşului Curtea de Argeş. A făcut două şcoli de
33

băieţi şi de fete, cele două corpuri de clădiri ale Şcolii nr .1


de astăzi şi primul spital al oraşului unde este astăzi
Muzeul Municipal. Spitalul l-a făcut din banii săi.
Nu ştim în ce împrejurări a devenit doctorul Davila ctitor la
biserica satului, însă cunoaştem marele rol pe care l- a avut
în organizarea serviciului sanitar şi a învăţământului
medical din România, culminând cu Facultatea de
Medicină. De asemenea, a organizat serviciul românesc de
ambulanţă care s-a evidenţiat în timpul Războiului de
Independenţă. Probabil, în timpul regelui Carol I al
României, ajungând şi la Curtea de Argeş, află sau este
interpelat de primarul oraşului Daniel Sterescu în legătură
cu zidirea bisericii şi contribuie şi el la ridicarea bisericii,
fiind trecut printre ctitori.
Dintre oamenii de seamă ai satului, pisania
menţionează pe Ştefan Burchi, Sultana Marsilie, C.
Cămărăşeanu, C. Donescu, Ilie Argeşanu. Erau oameni
înstăriţi, cu credinţă şi apropiaţi de biserică, iar aportul lor
a făcut ca astăzi satul Pământeni, după aproape 140 de ani,
să aibă o biserică mare şi durabilă. Nu trebuie minimalizat
aportul oferit de toţi enoriaşii satului şi din alte sate care şi-
au adus obolul lor.

TEHNICA CONSTRUCŢIEI

Biserica a fost poziţionată în centrul satului, lângă


şoseaua transfăgărăşeană, fiind mare şi impozantă. Este
construită în formă de cruce, având lungimea de 18 m, iar
34

lăţimea de 8 m, respectiv 14 m, în naos. Avea pridvorul


deschis, astăzi fiind închis. Acoperişul este împodobit cu
trei turle, una poziţionată pe naos,iar altele două pe pridvor.
Nu se ştie cine a întocmit planul, cine a donat
pământul şi nici cine sunt meşterii. Doar pictorul se
cunoaşte fiind cel menţionat în pisanie, N.Constantinescu.
La construcţia zidurilor s-a folosit cărămidă şi, din
loc, în loc piatră de la temelie până la acoperiş.
Acoperişul este din grinzi, căpriori şi la început a
fost din şiţă de brad. Plafonul este din nuele de alun,
necojite, peste care s-a dat cu mortar de var. Planşeul a fost
din lespezi de piatră gri.Astăzi biserica are forma
originală,fără transformări sau adăugiri. Altarul are forma
unui semicerc cu boltă.
Naosul este mare, cu laturile în formă de semicerc.
Pronaosul este despărţit de naos prin patru pilaştrii pătraţi
cu arcade între ei, are forma dreptunghiulară cu boltă
deasupra. Ferestrele sunt în număr de 7, sunt mari şi de
formă dreptunghiulară.
Interiorul este simplu, iar la exterior, soclul este din
cărămidă cu mortar de var şi ciment, ieşit cu 6 cm, în afara
zidului. La cornişă, 3 lamburi, ciubuce de jur împrejurul
bisericii. Biserica are încă două pisanii ulterioare sfinţirii
din 1879. Una se află în pronaos, în partea de apus,
deasupra uşilor de la intrare.Are următorul text:
,,Cu ajutorul lui Dumnezeu în 1899 s-a făcut o
reparaţie de către Ion.G.Băluţă cu soţia sa, Dumitra.
Zugrav,Niţă Poşoiu mai 25”.
Nu ştim ce reparaţie a fost făcută, credem că s-a
intervenit la pictură, altfel n-ar fi fost menţionat numele
pictorului.
Cea de-a treia pisanie s-a adăugat în 1926 când s-a
35

refăcut pictura integrală a bisericii. Textul pisaniei este


următorul:
,,Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a făcut reparaţia
generală a sfintei biserici în anii 1925-1926 la pictură şi
cele două turle ce au fost distruse de ghiulelele duşmane în
războiul din 1916-1918, cu binecuvântarea P.S.S.Nichita
Duma, Episcop al Argeşului, prin stăruinţa Comitetului
format prin minister cu ajutorul tuturor enoriaşilor şi alţi
binevoitori creştini. Pictor C.Bunescu”.
Biserica fusese avariată în timpul războiului, două
turle fiind distruse. De asemenea, pictura fusese grav
deteriorată.22Aşa încât, pentru buna desfăşurare a cultului,
era necesară refacerea turlelor şi a picturii.
A urmat, între 1966 şi 1971, o altă reparaţie la
tencuiala zidurilor în partea de jos care fusese afectată de
igrasie şi la exterior la soclu şi la pilaştrii pridvorului.
Ultima restaurare a avut loc între 1985-1990 când
părintele paroh, Mărăcine Ioan, ajutat de enoriaşi a refăcut
tencuielile interioare şi exterioare, precum şi pictura,
aceasta fiind realizată în tehnica ,, fresco” de pictorul Toma
Lăscoiu. Amintim faptul că pictorul care a împodobit prima
dată biserica, Nae Constantinescu, era argeşean şi lucrase la
restaurarea picturii Mânăstirii Argeşului, sub conducerea
arhitectului Lecompte de Nouy.
Preotul Mărăcine s-a îngrijit şi de construcţia unei
clopotniţe, având la parter şi un oficiu parohial. De
asemenea, cu ajutorul credincioşilor, a construit un
prăznicar unde, în fiecare an, de hramul bisericii, se face
agapă pentru întreaga comunitate.

22
Mărturia preotului Ioan Mărăcine
36

PREOŢI SLUJITORI

Pisania bisericii îl aminteşte printre ctitori şi pe


preotul IOAN GORUNESCU. Cu siguranţă, el a fost
preotul care a deservit biserica în această perioadă de zidire
a bisericii noi. Făcea parte dintr-o familie de preoţi care a
venit din Ardeal, în care s-au mai născut şi alţi preoţi. De
pildă, preotul Mihai Gorunescu, care a slujit la Brăteşti
între 1880-1906, era fratele său.
La începutul secolului al-XX-lea din lipsa
candidaţilor la preoţie cu studii, unele parohii au fost făcute
filii. Şi parohia aceasta a fost făcută filie a satului Albeşti-
Ungureni, paroh fiind preotul DUŢEANU GHEORGHE,
care a slujit până în 1920, iar preotul Ioan Gorunescu slujea
aici fiind şi grămătic23. Se ştie că învăţământul organizat
mai ales la sate a fost generalizat în timpul lui Cuza. Erau
foarte puţini cei care ştiau să scrie şi să citească. Aşa încât,
cei şcoliţi deveneau grămătici şi ajutau la întocmirea
diferitelor acte necesare sătenilor.
Parohia împreună cu filia, aşadar cele două sate,
Pământeni şi Ungureni în anul 1909 aveau 310 familii cu
1500 de suflete. Urmează o perioadă de creştere
demografică a populaţiei, deşi mulţi tineri ai satului îşi
dăduseră viaţa în primul război mondial.
Astfel, în 1934 parohia Pământeni avea 207 familii
cu 819 suflete24. Preot paroh era NICOLAE G.CHIRIAC,
absolvent al Seminarului de grad II Neagoe –Vodă din
Curtea de Argeş. S-a născut în 22 ianuarie 1910 în Curtea

23
Anuarul pe 1909, Tipografia cărţilor bisericesti, Bucureşti 1909,
grămătic-cel care întocmea acte de vânzare cumpărare etc.
24
Anuarul Eparhiei Argeşului,Tipografia Artistică,Piteşti 1934,p.84
37

de Argeş, după terminarea studiilor a fost hirotonit preot pe


14 martie 1932 , ca ajutor, şi pe 11 noiembrie 1932 când s-
a refăcut statutul parohiei devine paroh. Cântăreţ bisericesc
era Ion T.Bălan fiind numit aici la 1 ianuarie 1933.
În 1939 slujea tot preotul Nicolae Chiriac 25care,
între timp, absolvise Facultatea de Teologie din Chişinău.
Pentru activitatea sa cultural şi de misiune creştină, în ziua
de 12 decembrie 1939 a fost elogiat de
Constantin.C.Giurăscu, ministrul Învăţământului pentru că
suplinise cursurile învăţătorilor concentraţi. La parohia
încredinţată a construit în 1934 o casă parohială cu 4
camere şi o verandă, a introdus lumina electrică în biserică,
a împrejmuit cimitirul, a plantat pomi fructiferi şi a făcut
stupină îndemnând şi pe enoriaşi să-i urmeze exemplul.
După declanşarea războiului antisovietic, la 1941,
preotul Nae, căci aşa îl cunoşteau sătenii, participă, ca
voluntar, în cadrul Spitalului de Cruce Roşie nr. 391. La
30 mai 1942 conform unui ordin de chemare al Cercului de
Recrutare Muscel, pr. Chiriac s-a prezentat la Câmpulung şi
de aici la Golta –Transnistria la 1 iunie, acelaşi an, la un
spital înfiinţat pentru răniţii de război. După terminarea
războiului, se întoarce la parohia Pământeni, şi în 1959, a
învelit biserica cu tablă şi a reparat gardul.26
În 1964, pe 1martie, aducându-i-se unele învinuiri
este transferat forţat la Sâmburesti-Olt, la ordinal organelor
de securitate. De fapt, în 1 februarie 1964, la Curtea de
Argeş, a avut loc o adunare populară unde ,, au fost
demascaţi” protopopul Topoloveanu, preotul Chiriac şi

25
Anuarul Episcopiei Argesului, Librăria şi Tipografia Artistică,
Piteşti.1939, p150
26
Arhiva Episcopiei Râmnicului,dos.81 p.42-44
38

preotul Roncea pentru că ,, au avut atitudine duşmănoasă


faţă de înnoirile statului de democraţie popular, s-au
pronunţat nefaforabil faţă de transformarea socialistă a
agriculturii, a comentat negativ mişcarea de eliberare a
popoarelor, a fost de faţă la diverse petreceri ale fostului
protopop Topologeanu unde s-au debitat glume necuvenite
împotriva ordinii sociale şi a persoanelor din conducerea
Republicii Populare Române. Personal, a declarat că este
vinovat, numai că aşa a fost educat în şcolile teologice unde
a primit o educaţie anticomunistă.”27
Pentru aceste fapte a fost pedepsit cu transferarea,
suspendat pe 2 luni, fără salariu (februarie şi martie 1964).
Locul transferului, Sâmbureşti-Olt era la 108 km de
locuinţa sa. În realitate, a stat 5 luni fără salariu. După
numeroase memorii a reuşit să se reîntoarcă la parohia
Oancea, Dobroţul de azi, la 15 februarie1966. De precizat
că nu a reuşit să revină la parohia Pământeni, cu toate
demersurile repetate. La 1 noiembrie 1981 s-a pensionat
şi aplecat la Domnul, fiind înmormântat în cimitirul
parohial al satului Pământeni. După transferarea sa,
suplineşte parohia pentru scurt timp preotul DUMITRU
TIŢA între 1martie şi 1 aprilie 1964 şi preotul NICOLAE
TACHE între 1 aprilie şi 26 iulie 1964.
Dintre cântăreţii care au fost de-a lungul timpului la
Pământeni amintim: Gheorghe Popescu (1871-1900), Moise
Georgescu (1900-1920), Emanoil Ion (1933-1939), Ioan
A.Petrescu (1939-1961), Gheorghe Stănciulescu şi Ştefan
Vasile Flavian până în prezent.
Din lucrarea ,,Episcopia Râmnicului şi Argeşului,

27
Ana-Maria Rădulescu, Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste.
Judeţul Olt,Editura Aius, Craiova 2011, p.62-63
39

Monografie” întocmită în 197628aflăm ca preot slujitor la


Pământeni pe IOAN I. POPESCU. S-a născut la 15 august
1906, în Valea-Danului, după terminarea studiilor fiind
hirotonit la 21 mai 1928. A fost încadrat la această
parohie la 1 septembrie 1964. Era un preot cu o cultură
vastă, fost profesor şi preşedinte de cerc pastoral. Preotul
Ioan Popescu a avut de suferit ca şi înaintaşul său, primind
pedeapsa cu închisoarea fiind acuzat că a sprijinit pe
legionari. A fost închis 11 ani. În 1964, când este eliberat,
a fost încadrat la Albeşti- Pământeni şi slujeşte aici până la
8 aprilie 1983 când iese la pensie. Este înmormântat în
cimitirul parohiei Valea-Danului. Cântăreţ bisericesc era
Gh. I. Stănciulescu, absolvent al şcolii de cântăreţi din
Curtea de Argeş.
Îi urmează în slujire preotul MĂRĂCINE ION,
născut în Racoviţa-Vâlcea pe 2 februarie 1958. După
absolvirea Seminarului Teologic la Craiova între 1974-
1979 intră la Institutul Teologic de grad Universitar din
Bucureşti pe care îl absolvă în 1984. Este hirotonit preot în
1983 de Î.P.S. Arhiepiscop Nestor Vornicescu şi numit de
Prea Sfinţitul Episcop Iosif începând cu 1 aprilie 1983 la
Pământeni, unde slujeşte până în prezent.

28
Episcopia Râmnicului şi Argeşului.Monografie, Râmnicu-
Vâlcea.1976, vol. I,p.310
40

Preot Mărăcine Ion


41

BISERICA SFINTII ARHANGHELI MIHAIL ŞI


GAVRIIL DIN ALBEŞTI –UNGURENI

Repere istorice

Satul Albeşti–Ungureni este un sat care s-a format


odată cu venirea românilor ardeleni după 1700 şi care s-au
aşezat în partea de nord a satului Pământeni. Nu cunoaştem
exact de unde au venit, dar majoritatea ardelenilor aşezaţi în
partea de sud a Carpaţilor se ocupau cu creşterea
animalelor. Aşezându-se aici, au fost numiţi ungureni şi aşa
s-a păstrat numele satului până astăzi. Prima lor aşezare se
pare că a fost pe valea Dumireştilor. De altfel, în actul din
1523, actul atestării documentare a comunei Albeşti, se
face referire şi la Dumitreşti, semn că încă de atunci,
această vale a Dumitreştilor era locuită. Până la venirea
,,ungurenilor” nu avem dovezi că această parte a satului mai
era locuită. Cert este faptul că pe Valea Dumireştilor exista
o mică biserică de lemn ce a rezistat până în preajma anilor
1820-1835. Preotul Ion Rizoiu cunoaşte de la unii bătrâni
din Albeşti locul unde a fost această biserică. Însă lipsa
fondurilor şi, în prezent, a unui arheolog la Muzeul
Municipal Curtea de Argeş a făcut ca aceste vestigii ale
trecutului să fie date uitării. În jurul acestei biserici s-au
aşezat primii ungureni, şi-au ridicat primele case, şi-au
crescut copiii, ducând dorul locurilor natale. În timp
majoritatea dintre ei, din cauza condiţiilor dificile şi
drumului greu accesibil peste apa Dumireştilor, s-au aşezat
în vatra actuală a satului Ungureni, extinzându-se pe Valea
Stupinii şi a Măgurii.
În jurul anilor 1850- 1870 nu se mai poate vorbi, la
42

propriu, de Ungureni, deja aceştia au fost asimilaţi de


pământeni.
Odată cu aşezarea lor în vatra actuală a satului şi a
omogenizării populaţiei s-a simţit nevoia unei biserici
pentru noua comunitate.
Astfel, sătenii şi-au ridicat noul locaş de închinare,
peste drum de biserica actuală a satului Ungureni. Din
Catagrafia de la 1808 29aflăm că biserica ungurenilor era de
lemn având ca preot slujitor pe POPA SAVUL, ajutat de
diaconul Nicolae. Nu avem date concludente legate de anul
când ungurenii şi-au ridicat biserica. Ştim numai că această
biserică a rezistat până în anul 1915. Vrând să nu fie
mai ,,pre gios decât pământenii şi-au făcut biserica lor”
unde să-şi plece genunchii înaintea lui Dumnezeu. Biserica
era construită pe moşia Câmpineanului fiind ctitorită de
Lazăr Ilieş30 şi avea hramul ,,Sfinţii Îngeri”31. Era aşezată,
aşa cum am amintit, peste stradă de biserica actuală a
satului. În 1845 sunt consemnate ca fiind în activitate
ambele biserici, atât cea a Pământenilor, cât şi cea din
Ungureni.32 Prin anii 1870, biserica din cătunul
Ungureni se degradase. Enoriaşii bisericii ,,Sfinţii Îngeri”
fac cunoscut protoieriei, la 10 mai 1887, că au luat legătura
cu arhitectul Ion Bunulescu din Piteşti pentru a le clădi alt
lăcaş de zid, în alt loc. La 30 septembrie 1888 episcopul dă
ordin să fie închisă biserica veche, iar preotul Gheorghe
Duţeanu , ,,care umblă în costum nepotrivit ” să fie oprit de
la lucrările preoţeşti” . Acesta cere iertare , dă declaraţie
scrisă că se va corecta. Pentru a face faţă cheltuielilor de
29
Catagrafia Episcopiei Argeşului în 1808,B.O.R. seria II, 1940.p.3
30
Catagrafia Eparhiei Argeşului la 1824, p.3
31
Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România ,1970
vol.I, p.237
32
Teodor Mavrodim, Episcopia Argeşului 1793-1949, Piteşti, 2005
43

zidire a bisericii s-a eliberat şi pantahuză33pentru un an şi


lăcaşul a fost construit, fiind sfinţit pe 27 decembrie 1892.

Biserica Albeşti Ungureni


Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril

Lucrările pentru ridicarea bisericii au durat între


1888-1892. Terenul pentru ridicarea bisericii a fost donat de
Constantin Topologeanu şi soţia sa, Ecaterina. Un aport
deosebit la ridicarea bisericii l-au avut preotul Gheorghe
Duţeanu, Iacob Chirilescu, Pompiliu Popescu, Ana
Papadopol şi enoriaşii satului.
În pridvorul bisericii sunt aşezate două pisasnii.
33
Chitanţier prin care se face colectă în bani pentru ridicarea bisericii
44

Prima, spre răsărit, fiind originală, deşi s-a şters în parte a


putut fi descifrată cu mici lacune. Iată textul pisaniei:
,,Această sfântă şi dumnezeiască Biserică s-a ridicat
în numele Tatălui, ajutorul Fiului şi puterea Duhului Sfânt
fiind îndemnaţi robii lui Dumnezeu Preotu Gh.Duţeanu cu
soţia sa, Anastasia, Iacob Chiriloiu cu soţia sa, Evdochia,
Pompilie Popescu cu soţia sa, Zoiţa şi Ana Papadopol, care
cu stăruinţa şi cheltuiala lor, fiind ajutaţi şi de mai mulţi
pioşi creştini….au făcut această sfântă Biserică de noi
pentru cinstirea şi lauda sfinţilor Arhangheli Mihail şi
Gavriil şi a sfântului Ioan Botezătorul în zilele Prea
Înălţatului (ştersătură în perioada comunistă)rege Carol I şi
a reginei Elisabeta ….cu binecuvântarea Preasfinţiei Sale
Părintele Episcop al Argeşului, Ghenadie Petrescu.
Începându-se această sfântă biserică la anul 1892 decembrie
27. Pictor Ion Leuleanu 1892 iulie 9 “
Pictura a fost realizată în ulei. A doua pisanie a fost
adăugată în urma lucrărilor realizate ulterior, fiind pe
peretele de apus al pridvorului. Iată conţinutul pisaniei:
,,Cu ajutorul Sfintei Treimi, purtarea de grijă a
sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil şi a Sfântului Ioan
Botezătorul s-au executat la acest locaş următoarele:
-În anul 1958 s-a executat spălarea picturii de către
pictorul Vînătoru. S-a sfinţit la 9 noiembrie de către P.S.
Iosif Gafton al Râmnicului şi al Argeşului, Pr.Tiţa D.
-În anul 1983 -1984 s-a restaurant pictura în
ulei de către pictorul Ion Căpuşă s-a sfinţit de către
45

P.S.Episcop Gherasim Piteşteanul,1 iulie 1984.

Biserica Albeşti Ungureni


Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril
46

-Între 1990 şi 1992 s-au executat lucrări de


consolidare, tencuieli exterioare şi restaurarea picturii în
pridvorul Bisericii sub purtarea de grijă a preotului paroh
Rizoiu I.Ion. Slujba de sfinţire săvârşită de P.S. Calinic al
Argeşului”

PREOŢI SLUJITORI

Primul preot menţionat la 1808, este popa SAVU


ajutat de diaconul NICOLAE.34 În 1824 slujea tot SAVU
duhovnicul care avea 60 de ani, având alături pe preotul
IOAN care avea 40 de ani şi pe diaconul IACOV în vărstă
de 32 de ani.35Cei doi diaconi menţionaţi mai sus ajung
preoţi la Ungureni în 183336. Este amintit de asemenea
ţârcovnicul Matei.
Preotul Nicolae era fiul preotului Şerban, preot la
Albeşti Pământeni. Era hirotonit la 23 iulie 1831 şi este
menţionat şi în Catagrafia din 1845 ca slujitor la aceeaşi
biserică. ,,Popa IACOV SIN POPA Savu” era fiul primului
preot menţionat la 1808 fiind hirotonit la 11 aug.1831.
Moare pe 25 februarie 184737. Cântăreţ în această perioadă,
între 1834-1845 era Vasile fiul ţârcovnicului Mitrea 38.
După 1847 nu se cunoaşte cine a continuat să
slujească la biserica din Ungureni, până în 1885, când
34
Catagrafia Episcopiei Argeşului în 1808 ,B.O.R.,1940,p.3
35
Catagrafia Eparhiei Argeşului la 1824 .p.3
36
Mitropolia Olteniei, Catagrafia preoţilor din judeţul Argeş la 1833,
p.418
37
Catagrafia Protopopiei Argeş la 1845, p.356
38
Idem, p.356
47

slujea GHEORGHE DUŢEANU. În timpul slujirii sale se


ridică noua biserică de zid pentru enoriaşii satului
Ungureni.
În 1909 parohia Sfinţii Îngeri avea ca filie biserica
Adormirea Maicii Domnului din Pământeni. Preot paroh
era Gheorghe Duţeanu, având ca studii Seminarul inferior.
Parohia avea 310 familii cu 1500 suflete. 39 Preotul Duţeanu
slujeşte aici până în 1920, când este pensionat (+1940).
Cântăreţ era Ioan N.Oancea. Din 1920 este numit preot
POMPILIU DUŢEANU. Din Anuarul Eparhiei Argeşului
aflăm că era absolvent al Seminarului de gradul II şi era
născut pe 6 martie 1894. Fusese hirotonit preot pe 10
ianuarie 1920, pe seama parohiei Arefu de Sus şi a fost
transferat aici la 1 aug.1920.40În 1934 parohia avea 297
familii cu 1259 de suflete. Cântăreţ bisericesc era Andrei
Duţeanu, fiul preotului Duţeanu. A fost numit aici pe 1
iunie 1915 şi era absolvent al şcolii de cântăreţi. La
izbucnirea războiului este trimis pe front şi, la sfârşitul
războiului, este din nou încadrat la Ungureni, pe 1 iulie
1918 şi sluleşte până în 1953.
În 1939 parohia avea 318 familii cu 1336 de suflete,
paroh fiind tot Pompiliu Duţeanu41. El slujeşte până la
pensionarea sa în 1952 când este numit DUMITRU TIŢA.
Este unul dintre preoţii slujitori cu o bogată activitate
pastorală şi administrativă. S-a născut la 10 iulie 1928 şi,
după terminarea studiilor, este hirotonit pe seama acestei
parohii la 25 decembrie 1952. Este făcut duhovnic pe 10
aprilie 1954. Între 1952-1954 a fost secretar al Protoieriei

39
Anuarul pe 1909, Tipografia cărţilor bisericesti,Bucureşti, p.208
40
Anuarul din 1934, p.65
41
Anuarul Eparhiei Argeşului,1939, p.143
48

Curtea de Argeş, iar la 1 octombrie 1954 este ales


protoiereu al aceleiaşi protoierii. Pentru activitatea sa în
slujba bisericii şi a păstoriţilor încredinţaţi în 1973 a fost
distins cu efigia jubiliară ,, 25 de ani de la întronizarea
P.F.Patriarh Iustinian”. La puţin timp după primirea
distincţiei se îmbolnăveşte şi moare în 1976 la vârsta de 48
de ani. Fiul său, Michel Tiţa urmează Teologia la Bucureşti,
astăzi fiind consilier patriarhal pe sectorul relaţii bisericeşti,
interreligioase şi comunităţi externe bisericeşti.
Din 1976 până în 1980, suplineşte parohia preotul
pensionar Ioan Feţeanu din Corbeni şi pentru o scurtă
perioadă, ianuarie-noiembrie 1980 preotul pensionar
N.Chiriac.
Preotul RIZOIU ION slujeşte la Ungureni între 1980
şi 2012. Este fiu al comunei Albeşti, născut pe 12
octombrie1947. Urmează liceul ,,Vlaicu-Vodă” din Curtea
de Argeş şi Institutul de grad Universitar din Sibiu, între
1975 şi 1979. În octombrie 1980 este hirotonit preot pe
seama parohiei Albeşti Ungureni de P.S.Gherasim al
Râmnicului şi Argeşului unde slujeşte până la pensionare,
în 2012.
Din anul 1996 s-a creat postul II în cadrul parohiei
şi preotul STATE ALEXANDRU i se alătură în slujire.
Preotul Alexandru este fiu al satului Albeşti–Pământeni,
absolvent al Seminarului Teologic ,,Neagoe Basarab”,
promoţia 1996 şi al Facultăţii de Teologoe Ortodoxă din
Piteşti, promoţia 2002. Este hirotonit diacon pe 29 iunie
1996 şi preot pe 20 iulie 1996, pentru postul II la parohia
Ungureni. Din 2007, înfiinţându-se parohia Satu Nou,
preotul Alexandru State se ocupă de construcţia noii biserici
finalizată şi sfinţită în 2010. Odată cu sfinţirea bisericii noii
parohii a Satului Nou, este transferat aici şi slujeşte până în
49

decembrie 2013, când, prin pensionarea preotului Rizoiu,


ocupă locul vacant al parohiei Ungureni, unde slujeşte până
în prezent. Demn urmaş al înaintaşilor săi, preotul
Alexandru State se ocupă de realizarea încălzirii prin
pardoseală a bisericii, precum şi realizarea unei noi
catapetesme. Aceasta a fost sculptată şi pictată de Gheorghe
şi Irina Ursu cu ucenicii din Crăcăuani–Neamţ, în anul
2016. Catapeteasma veche a bisericii, făcută de Gheorghe
Duţeanu, fiu al satului, a fost mutată la capela cimitirului
parohial.
Din 2008, preotul Alexandru State este încadrat
secretar al Protoieriei Curtea de Argeş, iar din 1 aprilie
2013, este numit protopop al Protoieriei mai sus
menţionate. La sfinţirea bisericii parohiei Satu Nou
pentru finalizarea construcţiei bisericii este distins cu
rangul de iconom -stavrofor.
Dintre cântăreţii bisericeşti ai parohiei, după
1953, menţionăm: Oancea I.Horia (1953-1990), Ilie
D.Constantin (1990-1992), State Alexandru (1992-1996),
Gorunescu Marius Adrian (1996-2004), Duţu Marius
Adrian (2004-2008), Enache Nicolae (2008-2013), Michai
Andrei (2013-2014) şi Catană Alexandru, din 2014 până în
prezent.
50

Protoiereu State Alexandru


51

BISERICA SFINŢII APOSTOLI


PETRU ŞI PAVEL - SATU NOU

Biserica din lemn cu hramul ,,Sfinţii Apostoli Petru


şi Pavel “, situată în partea de nord a satului Albeşti
Ungureni, se adaugă la salba de biserici noi, ctitorite pe
valea Argeşului, prin purtarea de grijă a Înalt Prea
Sfinţitului Arhiepiscop Calinic.
52

Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel


Satu Nou
Pentru intensificarea activităţii pastoral –misionare,
în Consiliul Plenar al Eparhiei Argeşului şi Muscelului a
fost aprobată înfiinţarea parohiei ,,Satu Nou”, delegat fiind
pentru ridicarea noii biserici preotul Alexandru State.
Terenul aferent construirii bisericii şi cimitirului a
fost donat de Consiliul Local al comunei Albeştii de Argeş,
primar fiind domnul Sava Vasile.
Lucrările de construcţie s-au desfăşurat în patru
etape:
În toamna anului 2007 s-a pregătit terenul, s-a pus
piatra de temelie şi s-a turnat temelia din beton cu bolovani
de râu şi fier armat.
În primăvara anului 2008 s-a construit scheletul de
lemn, şarpanta şi s-a acoperit cu tablă zincată.
În 2009 s-au construit pereţii exteriori din lemn, s-au
făcut zidurile interioare din cărămidă, tencuielile interioare,
bolţile din lemn, izolaţia cu polistiren. Încălzirea bisericii
s-a realizat în acelaşi an, montându-se o central electrică.
De asemenea, s-a montat tâmplăria P.V.C, s-a pus gresia,
scările de la intrarea în biserică şi s-a cumpărat clopotul. În
2010 s-au cumpărat policandrele, mobilierul, veşmintele
,sfintele vase, cristelniţă şi toate cele necesare desfăşurării
cultului.
Lucrările au durat 4 ani şi s-au cheltuit 103.600 lei.
Dintre ctitori amintim:
53

- Primăria şi Consiliul Local Albeşti


- Secretariatul de Stat pentru Culte
- Mânăstirea Frăsinei
- Credincioşi şi alţi donatori.

Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel


Satu Nou

La construirea bisericii au participat, prin muncă


benevolă, numeroşi tineri, din care amintim: Man Valeriu,
Man Gheorghe şi alţii.
54

Biserica a fost sfinţită de Înalt Prea Sfinţitul


Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoţi şi
diaconi şi mulţi credincioşi pe 28 martie 2010 în duminica
Floriilor, preotul Alexandru State fiind distins pentru
activitatea depusă cu rangul de iconom -stavrofor.
La 1 ianuarie 2013, fiind transferat înapoi la parohia
Ungureni, locul vacant este ocupat de preotul Pristavu
Norel-Valentin. Părintele Pristavu, fiu al comunei Albeşti s-
a născut pe 30 ianuarie 1966 şi, după absolvirea liceului,
este admis la Institutul de grad Universitar din Bucureşti pe
care îl absolvă în 1993.Este hirotonit preot la 1 februarie
1994 şi numit la parohia Merişani unde slujeşte până în
ianuarie 2013, când este numit aici şi slujeşte până în 28
iulie 2017, când pleacă ,,în ţara de peste veac”.
În prezent, la parohie slujeşte preotul Dudaş Ioan.
Este absolvent al Seminarului Teologic Liceal Neagoe Vodă
din Curtea de Argeş, promoţia 1996 şi al Facultăţii de
Teologie Ortodoxă Sfânta Muceniţă Filofteia din Piteşti,
promoţia 2000. A fost hirotonit preot pe seama parohiei
Ciofrângeni începând cu 27 august 2000, unde slujeşte
până pe 1 octombrie 2008, când este transferat la parohia
Sfântul Nicolae, din Curtea de Argeş. De la 1 august 2017
suplineşte la parohia Satu Nou, iar cu data de 22 noiembrie
2017 este transferat aici, în interesul serviciului.
55
56

SATUL BRĂTEŞTI

Repere istorice legate de satul Brăteşti

Pe drumul ce merge din Curtea de Argeş spre


Căpăţâneni, în comuna Albeştii de Argeş, cu câţiva metri
până în biserica satului Ungureni, se desprinde un drum
spre dreapta şi, după ce urcă 3-4 km, ajunge în satul
Brăteşti.
Satul se întinde pe mai multe dealuri care coboară
spre răsărit, cel mai înalt punct al satului fiind dealul
Florienilor care oferă o largă vizibilitate în jur. Casele sunt
aşezate pe coama acestor dealuri, multe dintre ele coborând
pe panta estică a dealurilor, până în apropierea văii Bădila.
Astăzi, în componenţa satului Brăteşti intră cătunele
Brăteşti, Doblea şi Florieni. Prima atestare documentară a
acestei aşezări datează din secolul al XVI-lea, mai precis
din anul 1523, aprilie 4. Este vorba de un act prin care
domnitorul RADU DE LA AFUMAŢI întăreşte Mânăstirii
Argeşului sate, bălţi, mori, vinăriciul domnesc şi boieresc şi
ţigani. Printre satele date mânăstirii Argeş este şi al nostru,
Brădăşeşti.
Iată textul documentului:
,,+Din mila lui Dumnezeu, Io Radu voievod şi domn
a toată ţara Ungrovlahiei, fiul marelui şi bunului voievod
Radul voievod. Dă domnia mea această poruncă a domniei
mele sfintei mânăstiri numite Argheş, unde este hramul
cinstitei şi slăvitei Adormiri a Preacuratei Născătoare de
Dumnezeu, ca să-i fie averile, satele şi morile şi ţiganii şi
viile. Satele anume: Trănsani jumătate şi cu gârla şi cu
57

bălţile jumătate şi Răzvadul... şi Ştefăneştii jumătate...şi


Domneştii cu tot hotarul ...ŞI Iaşii şi Albeştii şi Dobroţii şi
Domireşti şi BRĂDEŞEŞTII şi Prăvălenii şi Şeosul...şi
Bârseştii şi Ruda....
...De aceea am dat şi domnia mea ca să fie pentru
întărirea şi împuternicirea acestui sfânt hram ,iar fraţilor
care trăiesc într-însul de hrană, iar domniei noastre de
veşnică pomenire. Şi de nimeni neatins, după porunca
domniei mele. Încă şi martori punem domnia mea pe jupan
Harvat fost logofăt şi jupan Barbul ban şi jupan Udrea fost
vornicşi ispravnicv Baldur logofăt.
Şi eu, Misail gramatic, am scris în cetatea
Târgovişte,luna aprilie 4 zile, chiar în ziua Învierii,în anul
70314<1523>.
+Io,Radul voievod , din mila lui
42
Dumnezeu,domn.”
Aşadar, printre satele închinate de domnitorul Radu
de la Afumaţi Mânăstirii Argeşului se numără şi satul nostru
Brăteşti-Brădeşeşti, satul Albeşti, satul Dobroţu şi
Domireşti, sate care astăzi fac parte din comuna Albeştii de
Argeş.
Denumirea satului Brăteşti vine din limba
slavonă,din grupul <bratesc>,Bratu¸<brat> care se traduce
prin frăţie43. Brădeşeşti este vechea denumire a satului. De
altfel, această denumire s-a păstrat până astăzi prin schitul
aflat în apropierea satului, cunoscut ca Schitul Brătăşeşti.
Învăţătorul Stelian Rădulescu, fiu al satului, într-o
42
Documenta Romaniae Historica B.Ţara
Românească.vol.XXIII,Editura Academiei Republicii Socialiste
România,vol. Întocmit de Damaschin Mioe,p.168-170
43
Ioan Moise,Localităţile Judeţului Argeş.Studiu etimologic şi
istoric.EdituraUniversităţii Piteşti,2000,p.39
58

monografie dactilografiată44, vine cu următoarea ipoteză: un


grup de oşteni sau de păstori fugiţi din calea turcilor s-au
aşezat aici formând o brăţie (frăţie), numită Brătăşeşti.
Aceasta s-ar fi întâmplat în timpul domnitorului Mircea cel
Bătrân(1386-1418). Este o ipoteză care nu e fundamentată
pe documente dar poate fi luată în seamă ţinând cont de
distanţa mică faţă de vechea capitală şi Mitropolie a Ţării
Româneşti, aflată atunci la Curtea de Argeş.
Un alt document ce se păstrează este o scrisoare care
face o referire strictă la schitul Brătăşeşti. Este scrisoarea
lui Ioan Vâlsănescu, din 25 martie, adresată ,,ermonahului
chir... şi călugărilor câţi se află lăcuitori la schitul nostru
BRĂDĂŞEŞTI” , prin care emitentul le dăruia o roată, din
cele două, de la moara de pe valea Vâlsanului45. Această
scrisoare are pecetea boierului Ioan Vâlsănescu, pecete
aplicată si pe o altă scrisoare din 22 septembrie 1735,
trimisă de acelaşi emitent călugărilor de la schit. Aflăm
astfel, din scrisori, că schitul se numea Brădăşeşti, nu
BRĂTĂŞEŞTI ca astăzi.
Credem că satul Brădăşeşti, astăzi Brăteşti, exista
cu mult înainte ca Radu de la Afumaţi să-l ,,închine”,să-l
dăruiască Mânăstirii Argeşului.

PRIMA BISERICĂ A SATULUI

Nu avem mărturii care să ateste existenţa unei


biserici pe teritoriul său în apropierea satului, înaintea
schitului zidit de Ioan Vâlsănescu. Gândind însă la faptul că
44
Stelian Rădulescu, Monografia fostei comune Brăteşti,a bisericii
Brăteşti şi a unităţii Şcolare Brăteşti, judeţul Argeş p.17
45
Spiridon Cristocea, Schituri ageşene mai puţin cunoscute ,Editura
Ordessos,Piteşti-2012. p.74-75
59

între cele două documente care fac referire la Brătăşeşti


sunt 212 ani, creştinii acelor timpuri şi chiar cei dinaintea
anului 1523, care locuiau aici, nu se poate să nu fi avut un
mic locaş de închinare în care să-şi boteze pruncii, să-şi
căsătorească copiii şi din care să plece pe drumul veşniciei.
Deşi, Anuarele din 193446si 193947 dau mărturie că
prima biserică era din lemn şi aminteşc anul 1764, ca an al
construcţiei, credem că înaintea acesteia, locuitorii acestui
sat ar fi avut o biserică. Dar din punct de vedere
documentar, prima biserică a satului este atestată în anul
1764. Preoţii menţionaţi în Anuarele din 1808, 1824 şi 1845
ca slujitori la Brateşti dau veridicitare faptului că exista o
biserică a satului înaintea celei de la 1864 ridicată în
vremea domnitorului AIexandru I.Cuza.
Biserica satului de la 1764 credem că a fost
construită pe locul unde se află astăzi biserica veche. Aşa
cum se ştie din istoria mai multor locaşuri de cult, biserica
nouă se construia pe locul alteia mai vechi, care, din
diferite cause, devenise impracticabilă pentru desfăşurarea
cultului.
Bisericile în secolele XVII-lea şi XVIII-lea, mai ales
în mediul rural, erau construite din lemn. Numai cele
construite de domnitori au fost, în mare parte, construite din
piatră şi cărămidă. Satele mici, compuse dintr-un număr
destul de mic de familii, (chiar sub 20) şi -au ridicat biserici
în cătunele lor. Mai ales în zonele de deal şi de munte unde
46
Anuarul Eparhiei Argesului ,1934,Tipografia ,,Artistica”,Pitesti, p.67
47
Idem,1939. p.153
60

lemnul se găsea din belşug, micile comunităţi ridicau


biserici din lemn. Datorită faptului că majoritatea bisericilor
clădite din lemn nu aveau pisanie48, element arhitectonic
aproape nelipsit la bisericile de zid, dovezi lămuritoare în
privinţa datei la care au fost ridicate, ctitorii, meşterii
lipsesc. Caracterul lor modest, destinate unor comunităţi la
fel de modeste, dar cu credinţă, nu impunea cunoaşterea
acestor amănunte, socotite de multe ori nesemnificative. Cu
atât mai mult cu cât nu ştiau să scrie sau să citească.
Ca şi în alte locuri s-a întâmplat şi la Brăteşti-
biserica fiind de lemn nu s-au păstrat data şi ctitorii care au
construit-o. De asemenea, meşterii proveneau de multe ori
din comunitate, nefiind şcoliţi, aşa încât bisericile aveau o
arhitectură modestă.
Bisericile de lemn din zona Argeşului se remarcă
prin lipsa clopotniţei49, dar prezenţa pridvorului deschis le
apropie, cu locuinţa de lemn a ţăranului, transformandu-le
în loc intim de rugăciune şi apropiere către cer. La noi în
judeţ, în partea de N-V, se mai găsesc şi astăzi două biserici
de lemn, cea de la Găbrieni-Poienarii de Argeş şi cea din
Piscul Calului-Morăreşti.
Am făcut aceste completări pentru a ne face o
imagine a bisericilor de lemn din acele timpuri.

48
Pisanie cf.DEX Inscriptie sculptată în piatră sau lemn deasupra uşii
principale la intrarea într-o biserică,în care sunt consemnate date
privind hramul,donatorul,ctitorul,meşterul,data ridicării etc..
49
Radu Creţeanu,Bisericile de lemn din Muntenia. Ed.Meridiane,1968,
p,6-7
61

BISERICA CU HRAMUL ÎNĂLŢAREA DOMNULUI


DE LA ANUL 1864

Biserica din lemn, ,,bunicuţa” cum a numit-o Înalt


Prea Sfinţitul Calinic,cu hramul ÎNĂLŢAREA
DOMNULUI a fost ridicată după cum arată pisania între
anii 1861 şi 1864, în timpul domnitorului Alexandru Ioan
Cuza.

Biserica Înălţarea Domnului


Brăteşti

Redăm mai jos textul pisaniei:


62

,,Această Sfăntă Biserică cu hramul Înălţarea


Domnului s-au ridicat din temelie la anul 1861şi s-au
terminat la anul 1864. Şi s-au sfinţit de Prea Sfinţitul Neofit
Scriban, în zilele domnitorului Ioan Cuza. Ctitori au fost
preotu Andrei Petrescu. preotu G.G.Gălăşeanu, Radu Radu,
Barbu Radu, Dumitru Radi, Ene Vasile, Constantin Nicolae,
Ioan Radu, N.Cristea, N.Popa, Dumitru Pangratie şi alţi
binefăcători.Iar în anul 1912, în zilele Prea Sfinţitului
Episcop Calist şi fiind necesitate de o nouă reparaţie s-au
tencuit şi zugrăvit prin strădania şi ajutorul d-lor G.I Vega
Paroh, Iosif Rădulescu primar,C-tin Popescu, Gălăşanu
cântăreţ, I.Popescu, C.Bărbulescu, G.C.Petre, Radu Ioan
Toader,I.Zamfirescu, C.G.Savu, Constantin Duculescu, D-
tru Teodorescu, C-tin Simionescu, G.G.M.Pangratie, G.G.
Rădulescu, Dumitru D .Vasile, Zamfir T.Nicu şi cu ajutorul
enoriaşilor acestui cătun zugrav .Niţă Poşoiu luna
octombrie ziua 7,1912.”
Textul pisaniei face
referire, aşadar, la ridicarea din temelie a acestei biserici de-
a lungul a patru ani pâna în 1864 dar şi la anul 1912
când ,,s-au reparat şi s-au tencuit şi zugrăvit”. De asemenea,
în pridvorul bisericii mai există o pisanie, mai precis în
partea dreaptă, care aminteşte de ultima restaurare care a
avut loc între 1960-1967. Aşa cum
spuneam la începutul acestei lucrări, credem că această
biserică s-a ridicat pe temelia celei vechi, de la anul 1764.
Ctitorii acestei
63

biserici au fost preoţii slujitori, Andrei Petrescu şi Gheorghe


G.Gălăşeanu şi oameni înstăriţi ai satului, menţionaţi în
pisanie, precum şi alţi binefăcători creştini. Biserica a fost
sfinţită de Prea Sfinţitul Episcop al Argeşului Neofit
Scriban, om de cultură şi militant pentru Unirea
Principatelor.

Biserica Înălţarea Domnului


Brăteşti
64

Pentru că preoţii nu aveau salarizare de la stat, în


1865, conform Legii rurale date de domnitorul Alexandru I.
Cuza, parohia Brăteşti ar fi trebuit să intre în posesia a 17
pogoane de pământ,50 în prezent având în posesie decât
5000 m pătraţi.
În anul 1901 parohia avea 346 locuitori şi era
deservită de un preot şi un cântăreţ. 51 Numele preoţilor şi
ale cântăreţilor nu apar în Dicţionarul lui Lahovari. Însă,
după mărturia preotului Savu Vergiu din Cerbureni şi a
rudelor din familia Gorunescu, între 1880 şi 1906 a slujit la
Brăteşti preotul MIHAIL GORUNESCU care a plecat la
Domnul pe 22 nov.1906. Avea 58 de ani cînd a murit fiind
înmormântat alături de soţia sa, Maria, în cimitirul parohial
al satului Cerbureni. Tot după mărturia celor amintiţi,
familia în care se născuse preotul Mihail provenea din
Ardeal şi ar fi migrat pe aceste meleaguri după 1750, când
mulţi ardeleni s-au aşezat la poalele munţilor Carpaţi, din
cauza propagandei romano-catolice şi a persecuţiei
îndreptată împotriva lor.
Dintr-un pomelnic anual păstrat în Arhiva parohiei,
întocmit de cântăreţul Gălăşeanu aflăm că la 1 martie 1907
slujea preotul GHEORGHE I. VEGA. Din Anuarul 52
întocmit la anul 1909 aflăm că preotul Gh.Vega era din

50
C.f.copie dosar nr.74 anul 1941 fila 3 poziţia 4 al Prefecturii judeţului
Argeş, cap.VII Biserici
51
Coordonator George Lahovari, Marele Dicţionar Geografic ai
României, vol II, P.628
52
Anuarul pe anul 1909, Tipografia cărţilor
bisericeşti,Bucureşti,1909,p.272
65

VALEA Iaşului, absolvise Seminarul inferior şi parohia pe


care o conducea avea două filii, Sfântul Ioan Botezătorul –
Brătăşeşti şi Intrarea în Biserică din satul Dobroţ. Schitul
devenise filie pentru că intrase într-o perioadă de declin şi
nu mai avea printre monahi un preot slujitor. La filia din
Dobroţ slujea preotul Gorunescu Gheorghe, tot absolvent al
Seminarului inferior.53 După cum aflăm din pisania bisericii
preotul Gheorghe Vega s-a ocupat şi de reparaţiile care s-
au făcut în 1912 la biserica satului. După realizarea
tencuielilor şi zugrăvirea bisericii, aceasta a fost sfinţită de
Episcopul Argeşului Calist Ialomiţeanu. Dintre ctitorii
menţionaţi în pisanie se afla şi Iosif Rădulescu, primarul
comunei Albeşti-Brăteşti, care locuia în apropierea bisericii.
Radu Badea Iosif, aşa cum îl ştiau sătenii, a fost la
conducerea comunei peste 25 de ani, prinzând atât Răscoala
din 1907 cât şi Primul Război Mondial. Deşi n-a fost om cu
ştiinţă de carte, având doar trei clase primare, în acele
timpuri grele a reuşit să facă lucruri bune pentru
comunitate, implicându-se atât în buna funcţionare a
şcolilor din comună de puţin timp înfiinţate, cât şi în viaţa
bisericii, salvând clopotele de la Biserica Brăteşti şi de la
schitul Brătăşeşti, în timpul războiului.54
Populaţia satului şi a cătunelor afiliate a crescut mai
ales după 1900. Două cătune noi, Ruginoasa şi Bolovăneşti
au intrat în componenţa nou înfiinţatei comune Brăteşti.
Alături de primarul comunei, se afla şi Dumitru Teodorescu
53
Idem,p.272
54
Stelian Rădulescu,Op.cit. p.19
66

din cătunul Ruginoasa, semn că şi în acest cătun erau


oameni înstăriţi şi apropiati bisericii.

PREOŢI SLJUITORI ÎN PRIMA


BISERICĂ A SATULUI
Cum aminteam în subcapitolul precedent, lipsa
pisaniei, la bisericile de lemn, a dus la necunoaşterea
ctitorilor şi a anului construcţiei. De asemenea, nici date
despre primii preoţi slujitori şi numele lor, nu avem până
în1808, când s-a făcut prima catagrafie55.
Catagrafia Episcopiei Argeşului confirmă faptul că
în satul Brăteşti era o biserică de lemn la care slujea preotul
SIMEON, precum şi diaconul DUMITRU.56 Preoţii
slujitori erau ajutaţi de un diacon atât în cadrul cultului, cât
şi în activitatea pastorală. Majoritatea bisericilor atât de la
oraş, cât şi la sat aveau diaconi slujitori, mai ales că,
devenind slujitori erau scutiţi de impozite către stat. În
55
Catagrafie-Regulamentul Organic dispunea,între altele,să se
întocmească din 7 în 7 ani,catagrafii de repartizare a
dăjdiilor( impozitelor) pe cap de locuitor. Potrivit unui obicei îndătinat,
pe care şi Regulamentul l-a consimţit,preoţii, ca şi slujbaşi de altfel ,
drept compensaţie că nu primeau salarii, erau scutiţi de bir.Spre a se
preveni înmulţirea excesivă a numărului slujbaşilor bisericeşti,s-a
dispus întocmirea de catagrafii speciale ale biisericilor şi slujbaşilor
bisericeşti.Întocmite de ocârmuirile judeţelor,aceste catagrafii se păstrau
la vistieria ţării,care le consulta ori de cîte ori primeau propuneri de noi
hirotonii, spre a se încredinţa dacă şi câţi preoţi mai sunt în slujbă la
biserica în discuţie şi ,,dacă cei ceruţi ‚’’nu fac cumva parte din rândul
birnicilor(Arhivele statului.Piteşti.1832,pachetul V,dosarul 6156,filele
207-208)
56
Catagrafia Episcopiei Argeşului în1808, B.O.R,Seria II,anul 1940
nr.9 iunie p. 45
67

1824, din Cartagrafia57pe care o întocmeşte I.Ionaşcu, aflăm


ca preot slujitor, pe IOAN, în vârstă de 50 de ani şi doi
diaconi, IOAN de 35 ani şi DIMITRIE .
O altă Catagrafie, alcătuită la anul 1833,
arată că biserica satului a fost construită pe moşie
megieşească58. Aflăm, de asemenea, că la această dată
slujeau doi preoţi: IOAN şi DUMITRU, precum şi un
diacon, IOAN. Este posibil ca diaconul IOAN, amintit la
anul 1824 să fi fost hirotonit preot. Preotul Constantin
Constrisie, cel care întocmeşte o altă catagrafie la anul 1845
aduce mai multe informaţii referitoare la biserica din
Brăteşti. Astfel, aflăm că parohia avea 50 de familii, fiind
deservită de un preot şi un ţârcovnic, popa IOAN
duhovnicul şi DUMITRU(fiul lui Dumitru) hirotonit la
1836 şi NICOLAE sin popa IOAN, ţârcovnic 59. Nicolae
ţârcovnicul era fiul preotului slujitor , Ioan. Aşadar, IOAN
duhovnicu(l) slujea de 9 ani la biserica satului în momentul
când s-a întocmit catagrafia din 1845. Nu ştim când a murit,
dar în anul 1864 pisania bisericii noi aminteşte preoţii
ANDREI PETRESCU şi GHEORGHE GĂLĂŞANU. De
altfel, despre preotul Andrei Petrescu aflăm dintr-o
Condică din1863 că fusese hirotonit pe 23 octombrie 1850
fiind trecut Andrei sin Petre, Andrei fiul lui Petre. Probabil
sufixul ,,-escu “din pisanie a fost adăugat mai târziu şi aşa a
57
Catagrafia din 1824 , I.Ionescu , p.4
58
Catagrafia preoţilor din judeţul Argeş ,Mitropolia Olteniei. Nr. 5-6,
1961, p.419
59
Catagrafia Protopopiei Argeş la 1845, p.418
68

rămas cunoscut. Din acelaşi document, cunoaştem că avea


46 de ani şi avea un paracliser, pe Ion sin Marin.
Preotului Gheorghe Gălăşeanu i-a urmat în slujire
preotul IOAN FEŢEANU. Acesta era absolvent al
Seminarului din Curtea de Argeş fiind numit la Brăteşti în
1929. Era originar din Albeşti, fiind căsătorit cu Elena,
fiică a aceluiaşi sat. În 1931 parohia avea 180 de familii cu
816 suflete.
Pentru a descuraja concubinajul, preotul Feţeanu a
luat atitudine în Consiliul parohial şi a mărit onorariul
botezului care era 10 lei, de zece ori, pentru copiii celor
care trăiau în concubinaj. Dintre membrii Consilului
parohial amintim: Ion G.Cîrstea, Gheorghe Enescu, Andrei
D.Smădu, epitrop fiind Ion Rădulescu.
Anuarul Eparhiei Argeş pe anul 193460 arată că
parohia avea 202 familii cu 943 de suflete. Starea bisericii
era bună, ultima reparaţie făcându-se în 1912. Parohia nu
avea casă parohială. La această dată slujea preotul
GHEORGHE O. ŢIBRIANU, absolvent al Seminarului de
grad II. Preotul Ţibrianu era născut pe 3 martie 1909 şi,
după terminarea studiilor, a fost hirotonit preot pe seama
parohiei Piatra-Gibeşti, fiind transferat aici pe 20 martie
1933. Cântăreţ la biserica satului era Ioan Popescu,
absolvent al şcolii de cântăreţi şi fusese numit aici pe 10
ianuarie 1922. Tot el era cântăreţ şi în 1938, alături de el
făcând practică la strană C-tin Popescu.61

60
Anuarul Eparhiei Argeşului,1934,p.67
61
Anuarul Eparhiei Argeşului,1939.p.153
69

Preotul IOAN VOICULESCU a slujit între 22 iulie


1937şi 31 octombrie 193862.
În 1939 parohia avea 218 familii cu 975 de suflete.
Biserica avea în posesie 2 ha de pământ pe care îl foloseau
preotul şi cântăreţul.63
Preotul TRAIAN ŞUŢA a venit la Brăteşti începând
cu 1 noiembrie 1938. Era născut la 13 iunie 1907 şi după
absolvirea Seminarului de grad II, a fost hirotonit pe seama
parohiei Găvana -Valea Rea la 15 septembrie 1934, fiind
transferat aici la 1 noiembrie 1938. El a slujit aici până în
1953 când la Brăteşti a fost numit paroh preotul
DUMITRU I. MIHAI.
Preotul Mihai Dumitru căruia sătenii îi spuneau
,,popa Mişu” s-a născut în Curtea de Argeş, la 18 aprilie
1923, într-o familie de cojocari vâlceni care veniseră în
Argeş la începutul secolului al XX-lea. A absolvit
Seminarul Central din Bucureşti în 1943, preşedinte al
comisiei examinatoare fiind cunoscutul preot profesor Petre
Vintilescu. Vremurile fiind tulburi, imediat după absolvire,
în toamna anului 1943 este înscris la Şcoala de ofiţeri până
în 1944, când este trimis pe front. Este rănit şi se întoarce
acasă. În 1946 se căsătoreşte cu Cornelia Popescu din
Brăteşti.
La 1 mai 1947 este hirotonit diacon şi lucrează,
pentru un timp, ca funcţionar la Cancelaria Episcopiei
Argeşului. Pentru că simpatiza cu ţărăniştii este arestat de
62
Arhiva parohiei Brăteşti
63
Anuarul Eparhiei Argeşului,p.153
70

securitatea statului şi dus la închisoarea din Piteşti în


toamna anului 1947. Familia n-a ştiut nimic de el până în
1952 când mama sa merge în audienţă la Gheorghiu Dej,
preşedintele de atunci al Republicii Populare Române.
După câteva săptămâni, se întoarce la familia sa.
Deşi evita să vorbească despre timpul petrecut în
închisoare , spre bătrâneţe a mărturisit că de la Piteşti a fost
mutat la Aiud şi apoi la Gherla.64
A fost reintegrat în cler, fiind hirotonit preot pe
seama acestei parohii la 10 noiembrie 1953 stabilindu-i-se
domiciliu forţat la Brăteşti unde a slujit aproape 40 de ani.
Între 1960 şi 1967 s-a îngrijit de refacerea
tencuielilor bisericii parohiale, a picturii interioare şi
exterioare, de schimbarea acoperişului bisericii cu tablă
zincată precum şi lucrări de subzidire. De asemenea, a
făcut gardul pe temelie de beton împrejmuind biserica şi
cimitirul.
Redăm mai jos textul pisaniei:
,,Această sfântă biserică cu hramul Înălţarea
Domnului s-a zidit, tencuit şi pictat între anii 1960- 1967 în
zilele Prea Sfinţitului Episcop Iosif al Râmnicului şi
Argeşului, prin strădania preotului paroh Mihai Dumitru cu
soţia sa, Cornelia, cu fii Ion şi Cornel,...Ştefan Smădu,
...Ilie Petre, Popa I.Alexandru, Guinea Petre, Obăgilă Toma,
Radi Gh. Mucenic, Cîrstea P.Iosif, Bărbulescu
Florian,Obăgilă Constantin, Ion N.Vasile, Ciucu
I.Vasile.....Gheorghe Ionescu, Nicu Vasile, Ionescu
64
Mărturia lui Cornel Dumitru,fiul părintelui Mihai Dumitru
71

I.Constantin, Barbu N....., Turcilă Gheorghe, Nicu


Filoftea,....Alexandrina, Ieromonahul Macarie,Radu
I.Gheorghe cu strădania şi cu ajutorul enoriaşilor din satul
Brăteşti.Pictori Gheorghe Ţiripa şi D-tru Bănuţă, ajutaţi de
IonAnghel 1967, iulie 10 –oct 7-1967.”
Ştefan Smădu, fiu al satului, fiind un bun zidar, s-a
ocupat de subzidirea temeliei bisericii şi de tencuieli. De
altfel, numele lui, cât şi cel al preotului Mihai Dumitru sunt
încă vizibile şi pe temelia bisericii, pe partea de apus.
Remarcăm prezenţa în pisanie a ieromonahului
Macarie. Părintele Macarie, ca de altfel foarte mulţi
monahi şi monahii, prin Decretul 410 din 1959, fusese
obligat să părăsească schitul Brătăşeşti, iar schitul a fost
făcut filie a parohiei Brăteşti. Decretul prevedea ca monahii
şi monahiile din mânăstiri, dacă n-au împlinit vârsta de 55
ani, bărbaţii şi 50 ani, femeile, să părăsească mânăstirile şi
să se întoarcă la casele lor. Multe mânăstiri şi schituri au
fost închise, iar unele, puţine ca număr, transformate în
biserici de mir. Schitul Brătăşeşti, a devenit filie a parohiei
Brăteşti, iar preotul Mihai slujea şi aici.
Ieromonahul Macarie, menţionat mai sus, n-a plecat
din preajma schitului şi a fost primit să locuiască în sat la
casa lui Agapie Zamfira65. Aşa se face că a luat şi el parte la
lucrările de refacere a bisericii, fiind trecut între ctitori.
Dintre epitropii care au fost alături de preotul Mişu de-
a lungul timpului amintim: Gheorghe Stan, Ştefan Smădu şi

65
Mărturia fiicei acestuia, Georgeta (Zamfira) Andreescu
72

Popa Alexandru. Cântăreţ bisericesc a fost aproape 30 de ani


Constantin Bărbulescu, fiu al satului. Dintre consilierii
parohiali au fost: Georgescu Ion, Napoleon Savu, Constantin
Stoica, Alexandru Stănciulescu, Spiridon Turcilă, Alexandru
Negoiţă, Cîrstea Iosif, Toma Obăgilă, Petre Zamfira.
Pictura a fost realizată în frescă, remarcabilă fiind mai
ales cea exterioară care şi astăzi, după 50 de ani, se păstrează
destul de bine.Dintre scenele exterioare amintim: Răstignirea
Domnului, de-a dreapta şi de-a stânga Domnului fiind
reprezentaţi Maica Domnului şi Sfântul Ioan Evanghelistul,
Fuga în Egipt, Dreptul Judecător, alături fiind Sfântul Ioan
Botezătorul şi Maica Domnului, multi sfinţi cuvioşi şi
mucenici. Pe partea de miazăzi sunt reprezentaţi profeţii
Vechiului Testament, iar pe peretele de miazănoapte sunt
reprezentaţi cei 12 Apostoli. Deasupra scenelor şi sfinţilor
este pictat un brâu cu pomul vieţii, în interiorul său având
medalioane cu sfinţi. Stilul este bizantin. În 1982 clopotele
bisericii au fost turnate din nou, prin osteneala monahului
Calinic Cîrstea, de la mânăstirea Cozia. Monahul Calinic era
născut în Brăteşti, fiind nepotul lui Iosif Cîrstea menţionat în
pisania din 1967. De asemenea, a fost cumpărat un clopot nou
care a fost montat în clopotniţa din faţa bisericii.
În 1992 preotul Mihai Dumitru a fost pensionat, iar în
1998 a murit. Este înmormântat, alături de soţia sa, în cimitirul
satului Brăteşti. I-a urmat în slujire preotul HETEA DAVID,
începând cu data de 1 octombrie 1992.
73

BISERICA NOUĂ DIN BRĂTEŞTI CU HRAMUL


ADORMIREA MAICII DOMNULUI

La 1 octombrie 1992 a fost numit la Brăteşti preotul


HETEA DAVID. Părintele David s-a născut pe 7 ianuarie
1949 în satul Muntele Rece, comuna Măguri-Răcătău din
judeţul Cluj. A urmat Seminarul din Curtea de Argeş între
1974-1977 şi Institutul de grad Universitar din Bucureşti
pe care l-a absolvit în 1983. La 15 august 1979 a fost
hirotonit preot la mânăstirea Govora de către Înalt Prea
Sfinţitul Episcop Iosif Gafton fiind numit preot la parohia
Oarja unde a slujit până la 30 septembrie 1992 când a fost
transferat de Prea Sfinţitul Episcop Calinic la Brăteşti.
Într-o vizită pastorală la Brăteşti pe 31 octombrie
1994, Înalt Prea Sfinţitul Calinic aflând dorinţa preotului
paroh de a zidi o biserică nouă, notează pe SFÂNTA
Evanghelie următoarele: ,,Părintele Hetea David zice că
vrea să facă biserică nouă, aici la Brăteşti, loc cu amar şi
bolovani. Eu mă bucur şi rog pe Dumnezeu să mă ţină s-o
văd gata până în anul 2000! Ajută-ne, Iisuse şi părinte
David, ţine-te TARE ! Fraţi brăteşteni, nu vă lăsaţi!”
Una din problemele ivite a fost terenul pe care să fie
construită biserica. Parohia nu deţinea acest teren şi a fost
nevoită să cumpere acest teren.Existau două terenuri pe
care s-ar fi putut ridica biserica. Unul, peste drum de
actuala biserică, iar celalalt în vecinătatea cimitirului.Însă
nici unul dintre proprietari n-ar fi vrut să vândă terenul. În
cele din urmă domnul Stelian Rădulescu a acceptat.
74

Astfel, preotul David Hetea şi epitropul Popa Alexandru,


ca reprezentanţi ai parohiei, au cumpărat de la învăţătorul
Stelian Rădulescu un teren de 900 m. pătraţi cu suma de
9.000.000 lei.Stelian Rădulescu a donat, în plus, fără plată,
şi suprafaţa de 276 m. pătraţi pentru parohie. Actul a fost
semnat pe 8 iulie 1998.Terenul fiind cumpărat, trebuia să se
înceapă lucrările de zidire a bisericii.
Cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Episcop Calinic,
în anul 1997, preotul paroh David Hetea şi cu ajutorul
credincioşilor a început construcţia noii biserici de zid.
Având pregătirea de meseriaş în zidărie şi lucrând pe
şantierele din Cluj, preotul David a avut priceperea de a
conduce lucrările punând în practică cunoştinţele dobândite
în Şcoala profesională şi pe şantier.
Astfel, în anul 1997 s-a executat fundaţia de
domnul Zafiescu Ion din Costeşti-Vâlsan, preotul Hetea
David şi Eugen Turcilă din Brăteşti. De asemenea, în
acelaşi an, s-au făcut cu ajutorul enoriaşilor 110.000 bucăţi
de cărămidă.
Anul următor, în 1998 s-a început zidirea bisericii,
lucrările durând până în 2003. Acoperişul a fost finalizat în
2004, fiind executat de preotul David şi de Spiridon
Nichita. Biserica a fost acoperită cu tablă de Stancea
Gheorghe şi Moşteanu Constantin din Capu Dealului.
Tencuielile interioare şi exterioare au fost executate
între 2005 şi 2006 de preotul David, ajutat de credincioşi,
exteriorul fiind realizat în praf de marmură. Crucile de pe
turlele bisericii au fost donate de Ioniţă Petre, fiu al satului.
75

Pictura exterioară a fost făcută de Viorel Popescu,


zugrav bisericesc din Zigoneni-Băiculeşti în 2007, iar
pictura interioară a fost realizată în tehnica acrilică de
pictorul Toma Constantin din Curtea de Argeş între 2007 şi
2009.
Catapeteasma, iconostasul şi axioniţa au fost
realizate de Mariniţă Nicolae, din satul Cerbureni-Valea
Iaşului în 2013, iar strănile de Onicioiu Vasile, din acelaşi
sat între 2013 şi 2014. Parchetul a fost bătut de preotul
David şi fiul său, Ştefan Hetea, în 2008. Parchetul şi
marmura au fost donate de Zlotea Veronica din Curtea de
Argeş.

Tâmplăria a fost donată de Lazăr Maria, tot din


Curtea de Argeş, iar gardul şi porţile din faţa bisericii au
fost lucrate de Simionescu Gheorghe din Brăteşti.
Candelabrul a fost donat de Popa Mirică, în 2007,
fiu al satului.
Dintre sponsorii principali menţionăm :
-Secretariatul de Stat pentru Culte
-Sfânta Mânăstire Frăsinei
-Societatea R.M.R ,din Curtea de Argeş prin Mihai
Badea
-Societatea First Elia-Tom prin Eugen Sava -
Primăria Albeştii de Argeş prin Vasile Sava -Preotul
Dumitru Găină din Bucureşti -Stoia Ioan din
Sibiu -Chiriloiu
76

Victoria, familia Negoiţă, Smărăndoiu Vasile, Ducu Vasile,


epitropul Obăgilă Gheorghe, Eugen Turcilă, meşterul zidar,
Alexandru Stănciulescu,Spiridon Turcilă, Ion Georgescu,
Ion Dumitrescu,Valentin Georgescu, Pangrate Elisabeta, fii
şi fiice ale satului plecaţi în alte localităţi şi enoriaşii
acestei parohii.
77

Biserica Adormirea Maicii Domnului


Brăteşti
Menţionăm faptul că, de-a lungul timpului, cât au
durat lucrările de construcţie ale bisericii, au fost alături de
preotul paroh, Hetea David, trei epitropi: Popa Alexandru,
Stoica Stelian şi Obăgilă Gheorghe. Primii doi au plecat la
Domnul fără să vadă sfinţirea bisericii.
De asemenea, nu putem să nu amintim dragostea a
două vrednice creştine care au mers din casă în casă pentru
a colecta ,,bănuţul văduvei” şi a ajuta atunci când lucrările
erau întrerupte. Este vorba de Irina Ilie, enoriaşă a acestei
parohii şi Iulia Mitel din Albeşti-Pământeni.
Lucrările au durat 17 ani, şi în total, s-au cheltuit
240.000 lei.
La 1 aprilie 2014, preotul ILIE MARIUS-ALIN,
fiind transferat la parohia Brăteşti, a pregătit noul locaş de
sfinţire, finalizând icoanele din cele trei registre de sus ale
catapetesmei, iconostasul şi Axioniţa, gardul de
împrejmuire, instalaţia de încălzire centrală a bisericii şi
construirea unui oficiu parohial.
Biserica s-a sfinţit pe 22 noiembrie 2015 de către
Înalt PreaSfinţitul Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi
Muscelului.
Iată textul pisaniei:
,,Întru Slava Sfintei Treimi s-a înălţat această Sfântă
Biserică cu hramul ,,ADORMIREA MAICII DOMNULUI”
între anii 1998 şi 2014, în vremea de rodnică arhipăstoriei
78

Înalt Preasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al


Argeşului şi Muscelului, cu osteneala părintelui Hetea
David, ctitor împreună cu enoriaşii acestei parohii şi al
altor binefăcători creştini, ale căror nume sunt scrise pentru
veşnică pomenire în ceruri. S-a sfinţit azi, 22 noiembrie
2015, de Î.P.S . Arhiepiscop Calinic, însoţit de un sobor de
preoţi şi diaconi, preot paroh fiind Ilie Marius.”
79

Preot Ilie Marius


Ca mărturie peste timp, amintim cuvintele Î.P.S.
Arhiepiscop, scrise în Sfânta Evanghelie în această zi de
mare bucurie a sfinţirii bisericii:
,,Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului s-
a sfinţit, azi, în ziuă cu ploaie odihnitoare, biserica nouă
din Brăteşti, zidită de parohul Hetea David împreună cu
toţi creştinii, epitropul, Consiliul parohial, primarul Sava şi
mulţi sponsori. Preotului Hetea David i se oferă distincţia
de iconom-stravofor.
Doamne, binecuvintează-ne pe toţi şi pe noul preot,
Ilie Marius, paroh!”
+Calinic
80

Astfel, după 17 de muncă şi dăruire, enoriaşii satului


Brăteşti au o biserică nouă spre slava lui Dumnezeu şi a lor
mântuire. Pentru toate aceste împliniri, mă văd dator, ca
preot paroh, să înalţ cuvânt de Slavă, dar şi de mulţumire
către Prea Sfânta Treime, care a trimis binecuvântare în
acest loc şi, după cuvântul Scripturii, ,, a împlinit cele
slabe ale noastre”. Doresc ca acest sfânt locaş, dar şi
celelalte biserici din comună să devină un spaţiu taboric,
unde creştinii în unitatea de credinţă, să-şi găsească drumul
spre mântuire!

SCHITUL BRĂTĂŞEŞTI

În apropierea satului Brăteşti se află schitul


Brătăşeşti, loc de meditaţie, de reculegere, comoară
sufletească a comunei Albeştii de Argeş. Cum ieşim din sat,
în partea de nord-est, după ce parcurgem un km într-un
cadru natural şi liniştit, în apropierea pădurii, ni se
deschide o privelişte minunată, prin albul imaculat al
bisericii schitului. În 1863, într-o vizită efectuată în Argeş,
Alexandru Odobescu şi H.Trenk66 au ajuns şi la schitul
Brătăşeşti şi pictorul Trenk l-a imortalizat într-o pictută a
sa, oferindu-ne astfel o imagine a acestui lăcaş.
Biserica schitului are hramurile ,,Naşterea Sfântului
66
Muzeul Naţional de Artă a României,Stampe
81

Ioan Botezătorul” şi ,,Sfintii Mucenici Serghie şi Vah”. Al


doilea hram a fost dat de primul episcop al Argeşului Iosif,
pe atunci moaştele acestor sfinţi aflându-se la catedrala
Mânăstirii Argeş.
Pisania de piatră, din 1819,67aflată deasupra uşii, la
intrare în biserică, ne arată că schitul ,,celu vechiu “ zidit
de paharnicul Ioan Vâlsănescu ,,iaste acum stricat şi
părăsirt”, iar al doilea lăcaş ,,din temelie au ridicat cu
cheltuiala sa părintele Parthenie arhimandrit şi prin silinţa
părintelui Varlaam”, fiind sfinţit de primul episcop al
Argeşului Iosif.
Aşadar, schitul actual este ridicat de arhimandritul
PARTHENIE, prin strădania ieromonahului VARLAAM.
Menţiunea schitul ,,celu vechiu” face referire la existenţa
schitului vechi, ridicat de Ioan Vâlsănescu, la 300 de metri
67
Întru slava lui Dumnezeu ce în Sfinţi Troiţă să slăveşteşi-ntru cinstea
Naşterii Sfântului Ioanu Botezătoriului ,ce să prăznuieşte schitul celu
vechiu, ce iaste acum stricat şi părăsit ,de paharnicul Ioan Vâlsănescul,
întâi au fost ziditu. Apoi, al doilea ctitoru după acesta au urmat şi întru-
acestu locdin temelie au ridicat cu cheltuiala sa părintele Parthenie
arhimandrit şi prin silinţa părintelui Varlaam, ce s-au ostenit şi fără
zăbavă au luatu săvârşire şi de zugrăvit. Iar de preao sfinţiia sa 1-ul
episcopu Argeşului s-au târnosit, adecă de chir Iosifu, stăpânul nostru s-
au sfinţitu şi s-au mai adaos şi alt hram , a celor 2 mucenici Sfinţii
Serghie şi Vacu, ca să-i prăznuim aici, acum. Iar la leat, 1813 s-au
meremetisitu prin Dorotheu smeritul arhimandrit şi prin blagosloveniia
acestui stăpân arhiereu m-amu din câtă putere am avutu şi eu făcând
tâmpla, pridvorul şi altele ce au trebuitu şi biserica de nou peste tot s-au
învălit, 2 clopote de nou s-au făcut şi s-au aşezat prin ajutorirea şi altora
ce s-au îndemnatu, s-au făcut pre afară şi altele lucruri mai multe
precumu chiliile şi cişmeao ce se află-n curte. Ci şi de acumu înainte cei
ce vor mai ajutora plată şi pomenire ca cei dintâiu vor avea 1819
82

mai jos de cel actual, astăzi pe terenul familiei Chiriloiu


Victoria şi care la 1819 , ,,era stricat şi părăsit”. Nu se
cunosc cauzele care au dus la părăsirea schitului vechi. Este
posibil să fi avut loc o alunecare a terenului, aşa încât să nu
se mai poată sluji în el sau să fi avut loc un incendiu care
să fi dus la părăsirea locului.
În 1977, în baza planului de cercetare al Muzeului
Curtea deArgeş, sub îndrumarea arheologului Dinu Rosetti
şi a profesorului Nicolae Moisescu, director al muzeului s-
au efectuat săpături şi la Brăteşti. Astfel, ,,în punctul
,,Ruine, ” în livada familiei Chiriloiu Victoria, la adâncimea
de 0,30 m s-a dat de vestigiile unei biserici în lungime de
11 m şi lăţime de 6 m sub formă de cruce la exterior
poligonală şi la interior semicirculară. Temelia mesei
altarului are 0,9m, iar intrarea în altar din naos, despărţită
prin doi stâlpi de 0,28m cu 0,28 m, marcând părţile
domneşti şi cele împărăteşti. Au fost descoperite numeroase
fragmente de frescă din pictura interioară, aplicate uneori
pe cărămidă.
În imediata vecinătate s-au găsit urmele unor
construcţii din piatră, vestigiile urmează a fi constatate în
anul viitor.”68
Săpăturile şi cercetările n-au fost continuate, din
lipsă de fonduri şi interes. În 2016, pentru ca acest loc
binecuvântat prin rugăciunile înaintaşilor să nu fie uitat, am
slujit Sfânta Liturghie pe locul vechii biserici a schitului şi
am fixat în perimetrul Sfântului Altar o Cruce care să
68
Raport preliminar cu privire la cercetările şi săpăturile arheologice
executate în oraşul C. De Argeş şi împrejurimi în perioada 22 VI-12
.VIII 1977
83

amintească de existenţa vechii biserici. La fixarea crucii


întâmplător sau nu, am dat peste zidul despărţitor dintre
altar şi naos, confirmându-se cele menţionate în Raportul
întocmit în urma săpăturilor arheologice din 1977.
Descoperirea temeliei vechii biserici vine să lămurească şi
să întregească istoria acestui schit.
Spiridon Cristocea, în lucrarea ,,Schituri argeşene
mai puţin cunoscute”, scria următoarele: ,,După ce
schitişorul de piatră a lui Ioan Vâlsănescu s-a stricat a fost
ridicată o biserică de lemn, ce exista la 26 ianuarie 1795,
după care arhimandritul Parthenie a ridicat locaşul de zid
menţionat în pisania din 1819”69. Biserica de lemn ce exista
la 26 ian 1795 era vechea biserică a satului Brăteşti, pe
locul căreia s-a ridicat la 1864, biserica cu hramul
,,Înălţarea Domnului “. Schitul de piatră era edificat aşa
cum am spus, mai jos cu 300m de cel actual, descoperirile
arheologice făcute de Dinu Rosetti în 1977 confirmând
existenţa acestuia .
Documentele existente ne ajută să refacem istoricul
acestui sfânt locaş. Primul document este o scrisoare a lui
Ioan Vâlsănescu, din 25 martie 1735, dată ,,ermonahului
chir… şi călugăraşilor câţi să află locuitori la schitul
nostrum Brădăşeşti,” prin care emitentul le dăruia o roată,
din cele două, de la moara de pe apa Vâlsanului, făcută ,,de
răposatul unchiu-mieu, Leca slugeriul Mălureanul”70.
Aşadar, schitul era deja construit în 25 martie 1735
şi ctitorul dăruia această moară pe apa Vâlsanului pentru
monahii schitului. Scrisoarea ne mai adduce o informaţie,

69
Spiridon Cristocea, Schituri argeşene mai puţin cunoscute,Editura
Ordessos, Piteşti 2012.p 61
70
Idem p.60
84

aceea că vieţuitorii schitului erau monahi şi se numea


Brădăşeşti nu Brătăşeşti ca astăzi.
Ioan Vâlsănescu, ctitorul, trimite o altă scrisoare
călugărilor, pe 22 septembrie 1735 din care aflăm noi date
despre construirea schitului. Menţionând că a ,,ridicat din
temelie acest schitişor de piatră, de sihaştrii”, arată că
moşia pe care l-a clădit fusese ,,cumpărată de strămoşul
nostrum Vucina marele paharnic, de la Badea din Argeş şi
cu rumânii.” După moartea acestuia, soţia sa, Neaga, a dat-
o zestre unei nepoate, Marica, aceasta la rândul ei, a
vândut-o marelui logofăt Grigorie Albescul de la care, după
moartea acestuia, a ajuns la nepoata sa, Chiajna şi la soţul
ei, Pârvul cîpitan Câmpinean. Pârvul Câmpineanul scoţând-
o la vânzare, a fost cumpărată de Ioan Vâlsănescu, acesta
ştiind că moşia fusese a străbunicului său,Vucina. Astfel a
ridicat un ,,schitişor “în zilele lui Grigorie Ghica, cu
blaboslovenia mitropolitului Ştefan.71

71
D.A.N.Episcopia Argeş,dos.V,p.5
85

Schitul Brătăşeşti
Potrivit primului document, schitul a fost construit
de Ioan Vâlsănescu între 5 aprilie 1733, dată când şi-a
început domnia Grigorie al-II-lea Ghica şi 25 martie 1735.
Ioan Vâlsănescu era un boier din această zonă şi care,
având o situaţie materială bună, construieşte acest locaş
86

monahal. El îşi confecţionase un sigiliu pe care l-a aplicat


pe cele două scrisori din 25 martie şi 22 septembrie1735,
dar pe care nu le-a semnat. De formă rotundă, sigiliul are o
cruce, având de o parte şi de alta a braţului vertical
inscripţia cu litere chirilice: Ion Vâlsă(nescu).
La 24 aprilie 1759, trei nepoţi ai ctitorului, Grigorie
Vâlsănescu postelnic, Gheorghie comis Vâlsănescu şi Ioniţă
Vâlsănescu văzând ,,multa supărare ce are acest sfânt schit
de unii, de alţii ...ca să aibă de acum acest schit oareşce
razim şi apărare “îl închină mânăstirii Argeşului ,,cu toate
moşiile şi hodoarele ei,….ca să fie supt supunerea şi
chiverniseala egumenului argeşan”. Aceştia pun două
condiţii: egumenul de la Argeş putea schimba pe cel de la
Brătăşeşti dacă-l găsea ,,neharnic”, dar nu putea ,,lua din
bucatele schitului “decât an de an, ..câte oca cinci de ceară
la sfânta mânăstire”72. Aceste măsuri sunt luate de ctitori
pentru buna rânduială a schitului şi dăinuirea lui. Ctitorul
schitului, Ioan Vâlsănescu, l-a înzestrat cu ,,cele
trebuincioase odoară bisericeşti şi cu parte de moşie
împrejurul schitului”, dar şi cu un ,,petecel de moşioară, ce
se numeste Vasalaţii,” în judeţul Ilfov. Deoarece această
moşie era departe în 1781 se face un schimb cu vistierul
Constandin care a dat moşia Valea Rea din Argeş. Actul de
schimb, întărit şi de mitropolit a fost semnat de 22 de
persoane, printre care egumenul Parthenie de la Argeş,
egumenul Dionisie de la Brătăşeşti, doi urmaşi ai ctitorului
G.Vâlsănescu biv-comis şi Ion Vâlsănescu, ceilalţi fiind
monahi vieţuitori ai schitului.73 Actul este valoros prin
faptul că aduce dovezi despre numărul vieţuitorilor
schitului. Este semnat de ,,ai dumnealor boieri ctitori “şi

72
Spiridon Cristocea,Op.cit, p.64
73
Idem, p78
87

,,întărit cu iscăliturile noastre”. Iată numele semnatarilor:


Dionisie ieromonah egumen, Athanasie ieromonah
duhovnic, Climent ieromonah, Alexei ieromonah, Silvestru
monah, Ioanichie monah chelar, Anania monahul, Dionisie
monahul, Rafail monahul, Macarie monahul, Dionisie
ieromonah dicheu, Nectarie ieromonah, Athanasie ecisiarh,
Coman ieromonah, Nicodim monah, Ioasaf ierodiacon,
Grigorie monahul, Bogoslav monahul.

NOII CTITORI –PARTHENIE ARHIMANDRITUL ŞI


VARLAAM IEROMONAHUL

Din cauza alunecărilor de teren schitul ,,s-au crăpat


peste tot, nemaifiind nădejde de a se mai putea sluji într-
însul”. Diata din 1795 a lui Parthenie arhimandritul,
Episcopiei Argeş ne furnizează multe date despre
reconstruirea bisericii Brătăşeşti.
Astfel, pentru ,,ca să nu rămâie pomenirea numitului
ctitor uitată,” Parthenie a zidit la Brătăşeşti ,,alt schit din
temelie, cu cheltuiala mea, la alt loc mai temeinic, tot pe
moşia numitului schit celui vechiu, ”la primul hram,
Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul ,adăugând încă unul,
Sfinţii Serghie şi Vach.
De asemenea, noul ctitor, Parthenie l-a
,,înfrumuseţat cu zugrăveală şi cu odoară bisericeşti şi cu
dobitoace şi cu alte locuri ce am mai cumpărat, tot alăturea
cu cealaltă moşie a schitului.”74

74
D.A.N.Mitropolia Munteniei,dos.XV/p.36
88

Pictura a fost realizată în frescă. În decursul


timpului, mai ales când schitul a fost vitregit după 1959, din
cauza faptului că acoperişul a putrezit şi a plouat în
biserică, pictura s-a deteriorat. În prezent este restaurată
doar pictura din pronaos. În pronaos sunt trei reprezentări
ale Maicii Domnului deosebite. În partea stângă este Maica
Domnului ,,Împărăteasa îngerilor “, stând pe tron
înveşmântată în alb, fără prunc şi înconjurată de îngeri; are
sceptru în mână şi coroană pe cap. În partea dreaptă, este
reprezentată icoana Sfântului Acoperământ al Maicii
Domnului cu aripi, icoană care se regăseşte şi la mânăstirea
Govora, frescă tot din secolul al XVIII-lea. Sub
acoperământul Maicii Domnului sunt credincioşii şi
reprezentanţii clerului. Pe bolta pronaosului se află icoana
Maicii Domnului ,,Oranta”, cu Pruncul înconjurat de îngeri
şi serafimi. În registrul de jos, sunt sfinţii cuvioşi (Schitul
fiind de călugări sunt pictaţi întemeietorii monahismului de
obşte,ex:sf.Antonie cel Mare, Sf.Teodosie Chinoviarhul...).
Mai sunt reprezentaţi şi cei trei sfinţi ocrotitori ai noilor
ctitori: Sf.Partenie, Sf.Varlaam, Sf.Iosif.
Sub boltă, spre răsărit, este pictat hramul, naşterea
Sfântului Ioan Botezătorul în trei scene: naşterea Sfântului
Ioan şi dezlegarea graiului sfântului Zaharia Proorocul;
fuga în munţi a Sfintei Elisabeta cu pruncul în braţe fiind
urmărită de soldaţi romani; povăţuirea pruncului Ioan de
către îngerul păzitor în pustia Iudeii, după moartea
Elisabetei.Tot în pronaos, pe peretele dinspre apus, este
prezentată, în trei scene, martiriul sfinţilor Serghie şi Vah:
89

în prima, împăratul Maximian îi osândeşte la moarte pe


mucenici şi le ia însemnele împărăteşti, a doua, mucenicia
Sf.Vah şi a treia, mucenicia Sf. Serghie.
Catapeteasma este din lemn de tei din secolul al
XIX-lea şi a avut de suferit din cauza umidităţii. În prezent,
este în proces de restaurare. La schit se află icoana de hram
care este restaurată şi, după părerea restauratorilor, este din
secolul al XVIII-lea, fiind comandată de ctitorul Ioan
Vâlsănescu, cuprinzând amândouă hramurile. În icoană
Sf.Ioan Botezătorul ocupă locul central, fiind reprezentat
frontal cu antebraţul drept şi picioarele descoperite, purtând
o tunică din păr de capră şi mantie, filacter desfăşurat şi
toiag lung în formă de cruce. Nu are aripi, nu are părul
zburlit sau barba despărţită ca în alte reprezentări
iconografice. Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah sunt pictaţi
în semiprofil, orientaţi către sfântul Ioan Botezătorul şi
purtând în mâini câte o cruce ,semn distinctiv al
mucenicilor.
În naos, pictura nu este restaurată. Se respectă
canonul iconografic obişnuit. Mântuitorul Pantocrator în
cupolă, în partea stângă pe calota semicirculară este
reprezentată scena Învierii, iar, în dreapta, scena Înălţării
Domnului. În partea dinspre apus a naosului este pictată
Adormirea Maicii Domnului. Înregistrul de jos sunt sfinţii
militari după tipicul iconografic. În Sfântul Altar, pe boltă,
este pictată Maica Domnului Platitera (plutitoarea în cer),
iar, în partea de jos, sunt sfinţii arhierei şi Sf. Arhidiacon
90

Lavrentie.
Arhimandritul Parthenie, pe lângâ realizarea picturii
bisericii schitului s-a îngrijit ca monahii să aibă venituri
încât să nu ducă nicio lipsă. Astfel, a dăruit schitului 500
stânjeni de moşie la Cacaleţii de pe Vâlsan, din care 150
fuseseră cumpăraţi de nepotul său, Isaia monahul (Iacob
logofăt). Părţile de moşie ale lui Isaia monahul, din
Cacaleţi, ca şi pământul cumpărat de Parthenie, au fost date
danie schitului Brătăşeşti. Tot Parthenie a mai dat schitului
Brătăşeşti moşia Topliţa pe care a răscumpărat-o de la
Răducanu Budişteanu. După cum menţionează în Diată, la
zidirea schitului Parthenie a fost numai cu cheltuiala ,,dar
toată purtarea de grije, şi alte ajutoare s-au făcut prin
cuviosul părinte VARLAAM ieromonah şi împreună cu
mine l-am primit ctitor” 75. De aceea, Părintele Parthenie a
hotărât ca părintele Varlaam să aibă şi ,,purtare de grije, ca
până va trăi sfinţia sa să să fie schitu asupra-i cu toată
iconomia, avănd împreună şi pe nepotul mieu, DOROTHEI
ierodiaconu, carele şi el iaste călugăr cu metania din sfânta
Episcopie.”76
În cazul în care Varlaam va vrea ,, a se depărta de la
schit sau de să va întâmpla chemare de la Dumnezeu în
viaţa aceasta”, Episcopia nu putea să ,, orânduiască pe altul,
ci să fie nepotul mieu, Dorothei cât va trăi”77.
Biserica schitului zidită de Parthenie a fost sfinţită
de episcopul Argeşului, Iosif la 19 aprilie 1795. Deci,
75
Diata din 1795,în D.A.N .Episcopia Ageş, dos.V,p.31
76
Idem, p.31.
77
Idem, p.31
91

potrivit documentelor, prima biserică de la Brătăşeşti a fost


construită avându-l ctitor pe Ioan Vâlsănescu între 5
aprilie1733 şi 25 martie1735, iar al doilea locaş, existent şi
astăzi, de arhimandritul Pathenie, ajutat de Varlaam
ieromonahul înainte de 19 aprilie 1795.
Dintre egumenii care au administrat schitul
Brătăşeşti amintim:

VARLAAM EGUMENUL

Fiind ajutorul arhimandritului Parthenie la ridicarea


schitului, Varlaaam a fost lăsat să aibă ,,purtarea de grije” a
schitului, cât timp va trăi. La 21 mai 1795, episcopul Iosif
dă voie schitului Brătăşeşti şi cuviosului ieromonah
Varlaam să facă două roate de moară în apa Vâlsanului,
unde schitul Robaia avea o roată, urmând să dea pe fiecare
an câte două oca de ceară.78 În această perioadă schitul a
avut o neînţelegere pentru un hotar cu Păţiţii, (locuitori ai
satului Brăteşti care se învecinau cu moşia schitului). De
aceea, VARLAAM egumenul s-a plâns ispravnicului de
Piteşti, pan Ştefănică, şi acesta a poruncit zapciului
Iordache Balotă să facă cercetare la faţa locului. De faţă
fiind şi postelnicul Nicolae din Corbeni, au fost chemaţi
locuitorii din Brăteşti care n-au vrut să primească carte de
blestem, arătând că pârcălabul Preda cel Bătrân ştie
hotarele. Acesta, fiind orb şi bătrân, a trimis pe nepoţii lui

78
D.A.N.E.Argeş,dos.V.p.32
92

oameni de credinţă, ,,spuindu-le şi semnele” 79. La 28


octombrie 1799, conflictul a fost aplanat şi sătenii au căzut
de acord cu Părintele ,,pă aceste semne mai sus arătate.”80

EGUMENUL DOROTHEI

În Catagrafia de la 1808 sunt menţionate cele două


hramuri ale bisericii, ni se amiteşte faptul că biserica era de
zid ,,fără turlă”, cu clopotniţa zidită separat şi ,,neavând
îngrădire de zid împrejur”. Pe lângă ieromonahul Dorothei,
sunt amintiţi următorii vieţuitori: Isidor ierodiacon şi
Pancratie şi monahii Rafael, Tarasie şi Nifon. Între
vieţuitori erau şi câţiva fraţi ,,cercetători”, veniţi la
călugărie cărora nu li se aminteşte numele81. Catagrafia nu
aminteşte numele egumenului Varlaam. De aici deducem
faptul că în anul 1808 el nu mai era printre cei vii. Se pare
că murise până la data de 18 decembrie 1800 când popa
Marin cu fiii săi, semna un act de concesiune pe un teren al
schitului de la Cacaleţi, act în care nu apare semnătura
egumenului Varlaam.
Numele noului egumen, DOROTHEI apare într-un
act la 17 august 1806, prin care schitul cumpără de la un
urmaş al ctitorului, partea sa, jumătate din roata de moară
pe care o avea în tovărăşie cu răposatul popa Marin din

79
Spiridon Cristocea ,Op.cit. p
80
Idem, p.66
81
C atagrafia de la 1808,B.O.R,SERIA II,anul 1940,p.4.
93

Bohari.82 Este o perioadă de înflorire pentru schit, numărul


monahilor creşte în 1814, aceştia fiind în număr de
douăzeci. Ioan Caragea, în urma unei jalbe trimisă de
egumenul Dorothei, ,, s-a milostivit”la 22 octombrie 1814,
şi le-a trimis şase oameni pentru muncile schitului 83.
Următorul domn, Alexandru Şuţu dă schitului în 1819 câte
100 de bolovani de sare pe fiecare an ca să-i ia de la ocnele
de peste Olt.84 În timpul răscoalei din 1821, arhimandritul
Dorpthei a adus de la Argeş la schitul Brătăşeşti o parte
din ,,alămurile bisericii şi alte mărunţişuri pentru a le
adăposti de apostaţi sau de turci, dar s-au furat şi de aici.
Din85Catagrafia de la 1833 aflăm că slujitori la schit doi
ieromonahi, Ioan şi Dumitru, precum şi diaconul Ioan.86

PORFIRIE ICONOM

Despre PORFIRIE aflăm dintr-o jalbă a monahului


Alexei primită la Episcopie la 25 septembrie 1851. Monah
la Brătăşeşti de 40 de ani, Alexei reclamă, că fiind bucătar,
s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit şi n-a putut face mâncare
pentru monahi într-o seară. A doua zi, Porfirie a mers la
chilia unde locuia Alexei, cerându-i să meargă la cuhnie
(bucătărie) spre a-i găti bucate. Răspunzându-i că este
82
D.A.N.Episcopia Argeş,dos.V,p.41
83
Spiridon CRISTOCEA ,Op.cit, p.67
84
Idem, p.67.
85
Idem, p.69
86
Catagrafia preoţilor din judeţul Argeş la 1833, Mitropolia Olteniei
nr.5-6.1961,p.419
94

bolnav, Porfirie ,,au început cu feluri de hule bătându-mă


nemilostiv, încât mi-au adăugat boala”. Se retrage la Robaia
pentru a-şi afla oarecare mângâiere şi la cele reclamate
Episcopia scrie egumenului Porfirie ca ,,să nu silească
numitul reclamat a face mai mult decât puterile-l ajută,fiind
om bătrân şi neputincios”87.
Dintr-o adresă a episcopului Clement, din 21
decembrie 1851, aflăm că acest egumen Porfirie venise de
la mânăstirea Negru-Vodă din Câmpulung. Fiind însă un
om ,,răzvrătitor” , n-a rămas mult timp în schit şi s-a întors
la Câmpulung, de unde venise.
Episcopul Argeşului, Samuil Tărtăşescu-Sinadon,
fost sareţ al mânâstirii Vieroşi şi al schitului Buliga din
Piteşti dorea să se retragă la bătrâneţe la Brătăşeşti, intenţie
pe care i-o face cunoscută şi mitropolitului, Neofit al
Ungrovlahiei, prin raportul 363, care, din păcate, nu s-a
păstrat. Răspunzând raportului episcopului ,mitropolitul
aprecia ca ,,fiind de laudă” dorinţa acestuia de a se
retrage ,,la un loc de linişte unde să vă petreceţi rămăşiţa
zilelor”88. Pentru ,,aducerea în stare bună, “ întrucât se
afla în ,,desăvârşită derăpănare”, episcopul l-a numit pe
pitarul Nicolae Popescu,omul episcopiei ,,să caute de
biserică”pe o perioadă de cinci ani, între 23 aprilie 1845 şi
23 aprilie 1850. Acesta trebuia să învelească clopotniţa
bisericii cu şiţă.Să împrejmuiască curtea schitului cu pari
despicaţi şi îngrădirea cu nuiele...şi cu porţi în două

87
Idem, p.69
88
Teodor Mavrodim ,Episcopia Argeşului1793-1949, Piteşti,2005, p.18
95

canaturi de scânduri de brad. Un grajd din nou cu păreţi dă


verghini învălit cu şiţă cu încăpere de şase cai. Două crămi
la amândouă viişoarele... Un slon nou, cu douăsprezece
furci, învălit cu şiţă pentru ţinerea buţilor schitului şi a
teascului de untde nucă(ulei). Un şopron nou, în patru furci,
învălit cu şiţă, pentru adăpostirea trăsurilor. Să îndatorează
dumnealui să ţină biserica schitului în bună stare, cu toate
cele trebuincioase, să poartă grije de vitele casei şi să
lucreze viile bine, ca să le aducă în stare bună”.89Probabil
Revoluţia de la 1848 a schimbat deznodământul şi, după o
scurtă păstorire, în 30 septembrie 1849, episcopul a trecut
la cele veşnice. Nu se ştie cât a reuşit pitarul N.Popescu să
realizeze din cele cerute de episcop.
Legea secularizării averilor mânăstireşti a afectat şi
schitul Brătăşeşti . Schitul rămîne doar cu 8000 m în jurul
bisericii, moşiile, morile şi viile pe care le avea prin donaţii
de la ctitori, intrînd în posesia statului , mare parte a lor find
împărţite ţăranilor fără pămînt. Locaşul de rugăciune,
chiliile existente şi celelalte ,,acareturi”au intrat într-un
proces de degradare, cele mai multe ruinându-se, schitul
rămânând fără posibilităţi de întreţinere.
La 18 iunie 1870, preotul Ioan Sachelarie face
cunoscut ministrului Cultelor că ,,învelitoarea bisericii
schitului Brătăşeşti din multa vechime a ajuns în ruină,
încât când plouă pică în biserică “cerând să i se facă
reparaţie. Nu se iau măsuri, invocându-se lipsa de fonduri.

89
Spiridon Cristocea ,Op. cit, p.70
96

Însuşi episcopul Argeşului, Iosif Naniescu, la 1 octombrie


1873 constată şi starea bisericii din Brătăşeşti, scriind
ministrului că ,,atât învelişul bisericii au ajuns în completă
stricăciune ,cât şi încăperile din jur “ şi cerând o reparaţie
cât mai rapidă, ,,căci altfel acest schit fiind izolat de
comună,biserica va rămâne în părăginire” 90. Nici de această
dată nu se iau măsuri. La 13 septembrie 1876 episcopul
Ghenadie se adresează din nou ministrului, dar, fără succes.
După şapte ani de adrese, la 26 mai 1877 ministrul
trimite o adresă Monitorului Oficial să se publice anunţul că
pe 30 iunie se va ţine licitaţie cu oferte sigilate pentru darea
în antepriză a facerii acoperişului învelitoarei schitului
Brătăşeşti. Nu se prezintă la licitaţie nici un amator şi
lucrurile sunt din nou în impas.
Preotul Sachelarie, vâzând că nu se face nimic,
înaintează un raport prefectului prin care îşi ia
angajamentul că va face el această reparaţie pentru suma
868 lei oferită în deviz de ministrul Cultelor. După
încheierea formalităţilor şi încredinţarea episcopului abia în
1878 Ioan SACHELARIE este autorizat să facă reparaţia. 91
Nu ştim când a fost realizată reparaţia acoperişului
şi nici cât timp au mai fost locuite clădirile anexe(chiliile).
În 1913 parohul de la Brăteşti, Gheorghe I.Vega,
informa protoieria Curtea de Argeş că biserica schitului este
în ruină, deşi schitul a avut 50 de hectare de pădure
,,confiscate de stat” şi 91 hectare moşie tot confiscate. În
90
Idem, p.71
91
D.A.N.J.Argeş dos1870/f.13-16;1873/f.25-26 ;1876f. 41-45 ;dos
1877/f.53-60;dos.1878/f.71,72-82
97

raport se mai specifică că biserica,fiind în pădure, nu are


decît vreo 10 enoriaşi şi n-are cine s-o repare.” 92Enoriaşii
amintiţi erau locuitori ai cătunului Florieni, ei înşişi
împroprietăriţi de stat din pământurile schitului. Preotul
satului Brăteşti roagă pe episcopul Calist să intervină la
Ministerul Domeniilor pentru a le acorda materiale gratis în
vederea restaurării schitului. La 12 noiembrie 1912 parohul
informează protoieria că,,din cauza deselor cutremure de
pământ, biserica schitului Brătăşeşti din această parohie a
suferit crăpături, atât în interior, cât şi în exterior ,care mă
pun în imposibilitatea de a mai îngădui adunarea
credincioşilor într-însa, precum şi de a mai trage
clopotele”.Se temea să nu se prăbuşească clopotniţa. La 9
mai 1916 episcopia informează ministerul şi cere trimiterea
unui inginer-arhitect pentru a constata şi întocmi studii de
reparaţiile necesare fiecărei biserici din eparhie. Din cauza
războiului lucrurile stagnează şi, în 1920, protoieria
raportează din nou episcopiei situaţia schitului şi cere
trecerea pe lista monumentelor istorice, în felul acesta
sperând la salvarea schitului.
O pisanie din 1928, scrisă cu vopsea sub cea
de piatră,ne arată că schitul a fost părăsit timp de 10 ani.
Aceasta s-a întâmplat până în 1920, când prin decretul
4320/1920, schitul Brătăşeşti a fost subordonat mânăstirii
Robaia care a trimis aici un ieromonah.
Până în 1920, schitul neavănd vieţuitori, a fost făcut

92
Teodor Mavrodim, Op.cit, p.252
98

filie a parohiei Brăteşti. Din ANUARUL, alcătuit în 1909,


aflăm acest lucru, iar ca preot slujitor era Gheorghe Vega,
cel amintit mai sus. Parohia Brăteşti nu avea mijloacele
necesare restaurării schitului ,preotul Vega având şi lucrări
la parohie(tencuirea şi zugrăvirea bisericii) cere trecerea
schitului sub administrarea schitului Robaia. Subordonarea,
prin decretul regal din 1920, a pus pe făgaşul normal viaţa
monahală de aici, vitregită mai bine de 20 de ani.

EGUMENULTEODOSIE OPRESCU

Protosinghelul TEODOSIE OPRESCU vine la


Brătăşeşti după ce câţiva ani slujise la parohia Dobroţu.
Viitorul stareţ al schitului Robaia s-a născut pe 10 aprilie
1892 în satul Lăunele de jos, comuna Dănicei, judeţul
Vâlcea. A fost hirotonit pe seama mânăstirii Stănişoara,
desăvârsindu-şi slujirea la Episcopia Argeşului, de unde va
fi numit stareţ la Robaia pe 1 septembrie1920. Egumenul,
deşi contestat de către unii membrii ai obştei –avea doar 28
de ani când a fost numit - s-a dovedit un bun chivernisitor
al averii mânăstireşti.
Pe lângă lucrările desfăşurate la Robaia,
ieromonahul Teodosie se ocupă şi de biserica schitului
Brătăşeşti refăcând tencuielile exterioare şi intervenind la
zidul despărţitor dintre naos şi pronaos. În urma
intervenţiei, se renunţă la cei doi stâlpi ,mărind spaţiul dar
şubrezind în timp construcţia. În urma acestor modificări,
se fac unele retuşuri la pictura originală, acestea fiind făcute
99

de un pictor mai puţin priceput, retuşuri care se văd astăzi


la o privire atentă.
Lucrările au fost făcute între 1924-1928 prin
strădania protosinghelului Teodosie ajutat şi de alţi creştini,
cum aflăm din pisania adăugată cu această ocazie.
Pisania are următorul cuprins:
,,Acest sfânt şi dumnezeiesc locaş, fiind părăsit
timp de 10 ani, s-au refăcut din nou prin stăruinţa şi ajutorul
părintelui superior al monastirii Robaia, protos.Teodosie
Oprescu, în cursul anilor 1924-1928, cu toată podoaba din
interior şi exterior, fiind ajutat de alţi creştini,1928”.
Creştinii care au ajutat la refacerea schitului erau
probabil locuitori ai cătunului Florieni, cătun apărut în urma
reformei lui Cuza şi creştini ai satului Brăteşti. Anuarul
Episcopiei pe 1929 descrie schitul amintind că posedă 2,5
hectare de pământ şi că nu are decât 5 monahi şi 2
fraţi,ducând viaţă modestă.
La conducerea schitului i-au urmat ieromonahul
Andrei Pistruială(1933-1934) şi arhimandritul Emilian
POPESCU(1934-1937). Nu avem însemnări legate de
activitatea acestora la schitul Brătăşeşti.
DOROTEI LICĂ ieromonahul, egumen la Robaia
între 1937 şi 1949 n-a putut face nimic pentru revigorarea
vieţii monahale întrucât la Robaia avea un singur vieţuitor,
pe ieromonahul Ilarie Cojocaru şi un servitor din Şuici.
Probabil ieromonahul Ilarie slujea din când în când şi la
schitul Brătăşeşti.
100

În 1952, egumenul IOANICHIE CIOBĂNESCU,


născut în Godeni-Muscel inteprinde lucrări de restaurare a
schitului Brătăşeşti-lucrări consemnate pe filele Mineului
lunii iunie(Bucureşti,1910).,,De ţinut minte!în luna mai
1952 s-a acoperit Biserica sf.Schit Brătăşeşti,iar în luna
iunie 1952 s-a pardosit din nou şi s-a făcut casa pentru
locuit din grajdene,cea veche fiind complet ruinată.” Din
această mărturie aflăm că stăreţia cea veche, cea surprinsă
în stampă de H.Trenk, în 1863, era complet ruinată şi
egumenul Ioanichie ridică din temelie o nouă casă cu chilii
pentru călugări. O bătrână din cătunul Florieni, Maria
Floarea, acum în vârstă de 95 de ani, mărturisea în urmă cu
zece ani ,că ştia casa pe care o construise părintele
Ioanichie,k dar regreta faptul că, prin anii 1960 şi 1965 a
fost dărâmată, iar cărămida furată chiar de oameni ai
locului.
În 1959, prin decretul 410, schitul Brătăşeşti a fost
desfiinţat, devenind filie a parohiei Brăteşti, pentru
locuitorii cătunului Florieni. Vieţuitorii au fost nevoiţi să
părăsească schitul, iar parohul de la Brăteşti, Mihai
Dumitru a fost numit să slujească Sfănta Liturghie aici la
două săptămâni şi să oficieze celelalte servicii religioase
atunci când era nevoie.
Schitul intră într-o perioadă de declin. După cum
aminteam, casa ridicată de egumenul Ioanichie Ciobănescu
în 1952, la aproximativ 10 ani, este dărâmată iar cărămida
furată. Cu toate acestea un ieromonah pe nume Macarie,
venit la Brătăseşti după îndepărtarea sa din mânăstirea
101

Bascovele, se nevoieşte pentru menţinerea ,,candelei


aprinsă”la schit. Mânăstirea Bascovele, în urma decretului
din 1959 fiind desfiinţată, părintele Macarie fusese obligat
să părăsească incinta şi împreună cu maicile vieţuitoare
Iosefina Mihăilă, Lavrentia şi Elpidia vin la Robaia. Aici,
monahia Iosefina, la 1 iunie 1959, este numită stareţă de
către Prea Sfinţitul Episcop Iosif Gafton, celelalte maici
sunt închinoviate, iar ieromonahul Macarie neputând
rămâne la Robaia este primit în locuinţa familiei Zamfira
Agapie, din apropierea schitului Brătăşeşti. Slujeşte din
când în când la Robaia unde leagă o prietenie devotată cu
părintele duhovnic, Inochentie Hăţiş. Deşi nu era lăsat să
slujească la Brătăşeşti, se apropie sufleteşte de acest loc
binecuvântat prin rugăciunile înaintaşilor şi se îngrijeşte ca
biserica să fie curată, iar grădina schitului să fie
împrejmuită. Construieşte o cişmea la intrarea în incinta
schitului şi încearcă să continue duhul de rugăciune al
înaintaşilor. În iarna anului 1971, pe 1 ianuarie, când
trecuse pădurea să slujească la Robaia, vrând să treacă apa
Robăii, alunecă şi, lovindu-se la cap, moare.Este
înmormântat în cimitirul mânăstirii Robaia.Numele său,
deşi au trecut aproape 50 de ani de la trecerea sa la Domnul
este şi astăzi pomenit cu evlavie şi nostalgie de creştinii din
Brăteşti.
Până în 1990, biserica schitului se degradase.
Începând cu 1 octombrie 1992, urmează în slujire la
biserica schitului preotul Hetea David. Acesta, în 1995,
102

pardoseşte biserica schitului cu scândură de brad.Fiind


monument istoric, n-a putut întreprinde nicio lucrare de
restaurare. Din 1998, schitul redevine aşezământ
93
călugăresc, ca metoc al Robăii. Cu credinţă şi stăruinţă,
maica stareţă Petronia Dobrescu, prin binecuvântarea Î.P.S
Arhiepiscop Calinic, vechiul metoc al mânăstirii Robaia,
schitul Brătăşeşti intră într-un proces de consolidare şi
restaurare.
A fost introdus curentul electric în incinta schitului,
s-au efectuat demersurile legate pentru consolidarea şi
restaurarea bisericii, lucrări care au durat între 2004 şi
2007, s-a ridicat corpul chiliilor (stăreţia ,trapeza). S-a
captat un izvor pentru necesităţile schitului. Maica stareţă
spunea: ,,ceea ce s-a înfăptuit de-a lungul veacurilor şi în
prezent este rodul binecuvântării lui Dumnezeu, fără de
care nimic nu s-ar fi realizat.”
Începând cu anul 2007, viaţa călugărească şi-a reluat
firul şi, prin purtarea de grijă a Episcopului Argeşului şi
Muscelului, Calinic, de la mânăstirea Robaia vin aici
câteva maici. Anul 2016 aduce o bucurie pentru mica
obşte monahală formată din cinci monahii şi, în şedinţa din
24 februarie a Sinodului Mitropolitan, schitul Brătăşeşti
devine de sine stătător. Monahia Efrema Drăghici este
numită egumenă, iar ieromonahul Chiril Ieremia este numit
preot slujitor. Astfel, în sfântul locaş s-a reînnodat firul
vieţii monahale, s-a reluat şi programul liturgic, după tipic
monahal.
93
Metoc- Schit dependent de o mânăstire sau de alt schit
103

Egumena Efrema Drăghici

În 2016 a fost începută casa preotului, fiind


finalizată în 2017. De asemenea, s-a construit un
Aghiasmatar şi aleile care leagă corpul chiliilor de sfântul
locaş şi intrarea în incinta schitului. Tot în 2017 s-a realizat
încălzirea electric, prin pardoseală, a bisericii.
Din august 2017 a fost repartizat la schit şi preotul
Ciprian Leţa. Astfel, la rânduiala slujbelor se adaugă şi
104

săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, în mod regulat,


duminica.

Raclă cu părticele din moaştele


Sfinţilor Serghie şi Vach

Pe 30 august 2017 obştea monahală de la Brătăşeşti


a trăit o bucurie sfântă. La iniţiativa şi purtarea de grijă a
Î.P.S.Arhiepiscop Calinic de la Craiova, au fost aduse la
schit părticele din moaştele sfinţilor mucenici Serghie şi
Vah, după aproape 80 de ani, de la Mitropolia Olteniei prin
bunăvoinţa Î.P.S.Irineu. Moaştele acestor mucenici au fost
la Mânăstirea Argeşului până în 1942, când din cauza
războiului, sunt mutate la Craiova. În 1949, printr-o
hotărâre a Sfântului Sinod, moaştele Sfinţilor Serghie şi
Vah rămân la Mitropolia Olteniei. Iată că Dumnezeu a
rânduit şi sfinţii au dorit să se întoarcă acasă şi părticele
105

din ei să ajungă la Brătăşeşti, unde, de mai bine de 200 de


ani, sunt ocrotitori ai locului şi ai sfântului locaş.
În ciuda numeroaselor greutăţi,specifice prezentului,
obştea, deşi mică, cunoaşte o perioadă de revigorare
spirituală prin rugăciune şi dăruire, prin muncă şi prin
ţinuta demnă de rasa monahală pe care o poartă.
Încheiem aceste rânduri prin cuvintele ctitorului de
la începuturi al schitului Brătăşeşti: ,,toate lucrurile şi
facerile de bine care să fac spre partea bisericească sunt
cinstite şi lăudate şi mai dă folos decăt toate lucrurile cele
lumeşti”.94 Aşa mărturisea şi îşi argumenta iniţiativa de a
ridica o biserică spre slava lui Dumnezeu şi ,,cei ce vor
mai ajutora plată şi pomenire ca cei dintâiu vor avea”.95

ÎNCEPUTURILE ÎNVĂŢĂMÂMTULUI

Se cunoaşte faptul că învăţământul îşi are începutul


în biserică. Mânăstirile au fost veacuri de-a rândul centre de
activitate cărturărească. Misiunea Bisericii s-a concretizat
în asigurarea procesului instructiv-educativ al membrilor
societăţii într-o perioadă când o instituţie specializată,

94
D.AN.Episcopia Argeşului.dos.V,p.31
95
Pisania bisericii
106

destinată acestui scop era greu de realizat. Conştientă că la


baza formării unui om pe calea progresului este învăţătura,
Biserica s-a aşezat la temelia acestui proces de instruire şi
educaţie. Pe lângă faptul că în mânăstiri s-au copiat primele
cărţi şi s-au tipărit primele cărţi, Biserica prin slujitorii ei
a preluat şi rolul educaţiei naţionale –şcoala. Pe lângă
mânăstiri s-au format copişti de manuscrise, grămătici cu
rol foarte important în cancelariile domneşti. Din rândul
monahilor s-au ridicat primii dascăli, ştiutori de carte care
multă vreme au suplinit lipsa învăţătorilor. Bisericile de
mir, mult mai târziu,prin secolele XVII-XVIII-lea au
asigurat, pe lângă serviciul divin, şi pregătirea copiilor. Pe
cărţile de cult Ceaslovul , Octoihul, Psaltirea copiii au
început să ,,buchiseasc㔺i la serviciul divin cei mai isteţi
îşi exersau tehnica ,,cititului.”
Începuturile învăţământului în Curtea de Argeş sunt
legate de scaunul voivodal care trebuie să se fi bucurat de
privilegiul, dar şi de necesitatea de a avea slujbaşi deprinşi
cu scrisul şi cu cititul, activitate impusă atât de cancelaria
domnească, cât şi de activitatea religioasă. Apoi, după cum
o dovedesc documentele, învăţământul e legat de
mânăstirea Argeşului. În 1836, prin Eforia Şcoalelor, la
rugămintea locuitorilor argeşeni, să fie plătiţi ,,doi profesori
pentru învăţături elementare în limba rumânească,” 96în
Curtea de Argeş.
În 1843, pe lângă şcoala de catiheţi şi grămătici ce
funcţiona la mânăstirea Argeşului, s-a deschis şi prima
şcoală publică pentru învăţământul laic. Aşadar, prima
şcoală organizată şi plătită de la bugetul de stat. Aceasta a
funcţionat la Biserica Domnească şi a avut ca dascăl pe

96
Istoria Învăţământului din România ,Bucureşti,Editura Didactică şi
Pedagogică,,1971.p.186
107

SAMUIL OSTĂŞESCU.97

Şcoala – tinda bisericii

În ceea ce ne priveşte , este demn de remarcat


numele celor doi ctitori ai schitului Brătăşeşti care sunt
cunoscuţi drept caligrafi şi copişti de manuscrise.
Arhimandritul Parthenie, vieţuind în tinereţe la Robaia
caligrafiază în 1764 lucrarea ,,Mântuirea păcătoşilor”.
În 1787, nepotul său, Dorothei, viitorul egumen al
schitului Brătăşeşti caligrafiază ,,Scara sfântului Ioan
Scărarul”. De asemenea, în 1795 transcrie miscelaneul
teologic ,,Cuvinte ale sfântului Isihie preotul, Filothei
monahul, Casian Râmleanul”98
Odată cu venirea arhimandritului Parthenie la
Brătăşeşti şi apoi a egumenului Dorothei, putem spune că
aceştia sunt iniţiatori ai învăţământului pentru copiii celor
care locuiau şi trăiau în preajma schitului. Ca iubitori de
cultură nu se poate să fi fost nepăsători şi să nu fi lăsat
ucenici , care, la rândul lor, să înveţe pe alţii.
Ieromonahul Parthenie, pe când vieţuia la Robaia a
avut fericirea de a fi sub ascultarea sfântului Cuvios
Sofronie de la Cioara, în puţinii ani când acesta a fost
egumen la Robaia între1764-1766.
Preoţii satului, Andrei Petrescu şi Gheorghe
Gălăşanu pot fi socotiţi iniţiatori ai învăţământului la
Brăteşti, ştiindu-se că, de multe ori, în tinda bisericii s-au
97
Idem,p.187
98
Gabriel Ştrempel, Copişti de manuscrise româneşti până la 1800, vol
I , Bucureşti. Ed.Academiei R.P.R.1959, p.27-28
108

predat primele lecţii, întâi de citire, pe cărţile de cult apoi


de scriere pe mici tăbliţe de lut.
În 1841, copiii din Brăteşti, pentru că nu aveau
local propriu pentru şcoală şi nici învăţător, mergeau la
şcoala din Cerbureni,Valea-Iaşului.99 În 1865
exista, pentru copiii satului o şcoală, care funcţiona într-o
casă, cu chirie, având 15 copii. Întocmindu-se o statistică
cu copiii care mergeau la şcoală în plasa Argeşului, s-a
hotărât să se renunţe la localul închiriat iar copiii să meargă
la şcoala din Albeşti –Pământeni.
Primul învăţător la Brăteşti a fost IOAN
IONESCU care, în 1860, la patru luni, era plătit cu 100 de
lei .100 În 1894 se închiriază, din nou, la Brăteşti un local
pentru şcoală în casa lui Constantin Gălăşeanu în care copiii
satelor Doblea şi Brăteşti frecventau cursurile primare.
Învăţător era Toma Iliescu.
Între 1907-1912, sub îndrumarea învăţătorului
Gheorghe Gorunescu din Cerbureni, se construieşte vizavi
de biserica satului, primul local de şcoală, la Brăteşti.
Învăţătorul Gorunescu profesează până în 1919. Îi urmează
în apostolat Elena Rădulescu(1919-1925), Radu Alexandru
din Costeşti-Vâlsan(1925-1927), Teodorescu Nicolae care
se va transfera la Musăteşti, Vasilescu Ene Andrei din
Brăteşti, până în 1930 şi Olteanu Gheorghe, până în 1963
când se va pensiona.101 Înv.Olteanu Gheorghe s-a născut în
1903 la Căpăţâneni-Argeş şi, pentru că rămâne orfan de
război este întreţinut la Şcoala Normală din Bucureşti a
orfanilor de război ,,Regina Maria”de unde vine ca dascăl la
99
Arhivele Statului Bucureşti.Vornicia Ţării Româneşti ,dos.5390 /
1841,vol II.f.126.
100
Arhivele Statului Bucureşti.Ministerul cultelor şi instrucţiunii
publice dos.411/1860,f.73
101
Monografia fostei comune Brăteşti şi a unităşii şcolare, p.14-15
109

Brăteşti în 1927. La pensie, în 1963 se retrage la Muşăteşti


şi moare, în 1990.

Prima şcoală a Satului Brăteşti

Mărindu-se efectivul de elevi, profesează la Brăteşti


Rudeanu Adina şi apoi Zamfirescu Eugeniu, între 1949 şi
1985. Învăţătorul Zamfirescu era absolvent al Seminarului
Teologic dn 1948 şi al Şcolii Normale din Câmpulung,
promoţia 1971. Până la absolvirea Scolii Normale, a fost
persecutat de inspectorii şcolari pentru convingerile sale
religioase, aceştia invocându-i faptul că nu avea
pregătire ,,pedagogică”.
Din 1 octombrie 1949 până la 31 august
1986 munceşte la această şcoală, 37 de ani fără întrerupere,
învăţătorul RĂDULESCU GH. STELIAN. A fost un om
dedicat şcolii, predând cu dăruire şi sacrificiu.
Întrucât populaţia satului s-a mărit, între 1958-1968
se construieşte un nou local de şcoală, cu două săli de
clasă, o cancelarie şi un hol mare în punctul ,,Găleşanu”.
Începând cu anul şcolar 1962-1963, se înfiinţează la şcoala
din Brăteşti şi ciclul gimnazial. Fiind nevoie de spaţiu
110

pentru desfăşurarea activităţii şcolare, între 1966 şi 1968 se


construieşte un nou local de şcoală tot cu două săli, o
cancelarie şi bibliotecă, în imediata apropiere a celuilalt
corp, construit în 1962. În 1968 se face şi electrificarea
celor două corpuri ale şcolii. Tot din 1968, funcţionează şi
grădiniţa pentru copiii preşcolari ,având ca primă
educatoare necalificată pe Chiriloiu Victoria, care a activat
câţiva ani şi ca profesor suplinitor şi secretară la şcoala
Brăteşti.102
La construirea noilor corpuri ale şcolii, la
asigurarea bazei tehnico-didactice, după mărturia
învăţătorului Stelian Rădulescu, au participat locuitorii
satelor Doblea, Brăteşti şi Florieni, prin contribuţia
financiară, dar şi prin munca voluntară. De asemenea,
primăria Albeştii de Argeş, prin inginerul Vasile M.Vasile
care a coordonat lucrările, dar şi cadrele didactice: Eugeniu
Zamfirescu, Olteanu Gheorghe, Ilie Sp. Vasile-profesor,
Grecu Ion şi Grecu Maria –îmvăţători şi Stelian Rădulescu
–învăţător şi director al acestei unităşi şcolare între 1950 şi
1971.
În decursul timpului la şcoala Brăteşti au predat
mulţi profesori şi învăţători,dintre care amintim:
Prof.Adamescu Adrian, născut în Bucureşti, predă
limba română între 1966-1973. Prof.Bondar Gheorghe din
jud. Neamţ predă matematica între 1966-1968.
Prof.Bărănescu Vasile predă limba română şi limba
latină între 1969-1971
Prof.Andrei Virginia predă matematica între 1970-
1973.
Prof.Bădescu Pompiliu predă biologia şi chimia
între 1970-1975, director al şcolii între 1973-1975.
102
Idem p.16
111

Prof. Nicolae Dumitru predă limba română şi limba


franceză între1965-1972
Prof.Popescu Maria, din Piteşti, predă limba
română între anii1973-1982
Prof.Stanciu Ion predă matematica între 1974-
1983.
Prof.Andrei Aurelia din Albeştii de Argeş, predă
limba română între 1975-1979
Prof. Răţoi Ionescu Mihai, din Brăteşti, predă
matematica între 1974-1991
Prof.Răţoi Ionescu Zenaida, tot din Brăteşti, predă
chimieşi fizică între 1975-1990, ocupând şi funcţia de
director între 1975-1984 şi 1987-1990.
Prof. Teodorescu Elena predă limba română 1979-
1986.
Prof.Vintilă(Radu) Maria predă istoria între 1990-
1996, fiind director al şcolii în aceaiaşi perioadă, în 1996
transferându-se la şcoala Corbeni.
Prof.Oancea Angela predă matematica între 1990-
1996.
Prof Badea (Ciucioi) Camelia predă limba rusă
între 1980-1990.
112

Noua şcoală din Satul Brăteşti

Dintre învăţători amintim:

Ilinca Elena (1961-1968), Marica Gheorghe (1966-


1976), Soare Alexandru(1965-1968), Grecu Ion şi Grecu
Maria (1964-1984), Teacă Florica (1974-1989), Radu Petre
(1984-1996), când, prin transfer, pleacă la şcoala
Căpăţâneni, Ilie Nicoleta din 1996 până în prezent.
Dintre educatoare amintim :

Burduf Paulina, Stănescu Nela (1969-1971),


Mieluca Claudia (1971-1983), Olteanu Maria (1971-1978),
Sava Corina (1989-1990), Ilie Nicoleta 1994-1996, Savu
Mihaela din 1996 până în prezent.
După 2010, scăderea demografică a satului şi
naşterea scăzută a dus la desfiinţarea ciclului gimnazial,
113

care a fost mutat la Albeşti, astăzi rămânând la Brăteşti doar


ciclul primar cu două clase în care se învaţă simultan şi o
clasă pentru învăţământul preşcolar.
Avem speranţa că se vor mai naşte copii care să
urmeze cel puţin primele clase la Brăteşti şi ŞCOALA,
acest ,,locaş de cultură” să dăinuie şi să-si împlinească
menirea.

BISERICA INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII


DOMNULU DIN DOBROŢ

Satul Dobroţ, aparţinând comunei Albeştii de Argeş


este amintit în acelaşi act din 4 aprilie 1523, alături de
114

Albeşti, Dumireşti şi Brădăşeşti, prin care domnitorul Radu


de la Afumaţi le întărea mânăstirii Argeşului. Cuvântul
,,dobroţ” vine din limba slavonă,,,dobru” însemnând –bun.
Până în 1868, locuitorii acestui sat pentru că nu
aveau biserică mergeau la biserica din Pământeni. Le era
foarte greu pentru că se aflau pe partea dreaptă a râului
Argeş iar pentru a ajunge la biserică trebuia să treacă râul.
Nu existau poduri, aşa încât trecerea râului era îngreunată
mai ales iarna. De aceea, la 10 octombrie 1867 cer aprobare
pentru a-şi ridica biserică proprie.103Auzind despre intenţia
acestora, cei din Albeşti Pământeni intervin la episcopie să
nu le aprobe, ci să participle la zidirea noii biserici din satul
lor. Astfel, episcopul trimite pe protopop să verifice la faţa
locului . La 30 decembrie 1867 răspunde că într-adevăr cei
din Dobroţ, au dreptate. Propune ca biserica nouă să se facă
în satul acesta ,,unde sunt mai mulţi enoriaşi decât în
Pământeni, iar preotul Gheorghe este deacolo, şi enoria din
Pământeni să se unească cu cea din Ungureni pentru a zidi
biserică, împreună. Arhiereul este de accord şi dă ordin în
acest sens. Nu ştim care au fost împrejurările în care la
Băiculeşti s-a demolat o biserică de lemn şi, din materialul
acesteia, s-a ridicat biserica satului. La 5 noiembrie 1868
protoierul anunţă finalizarea clădirii şi cere aprobare pentru
sfinţire104. Episcopul deleagă pe protoiereu şi, la 10
noiembrie, lăcaşul a fost sfinţit.
Aşadar, prima biserică a satului Dobroţ a fost
103
A.N.D.J.Argeş,dos.26/1867 f.5-12
104
1 Teodor Mavrodim, Episcopia Argeşului 1793-
949,Piteşti,2005.p.238
115

strămutată din Băiculeşti şi reconstruită între 1867 şi 1868.


Această biserică avea ocrotitoare pe Maica Domnului,
având hramul ,,Intrarea în biserică a Maicii
Domnului”.Până în 1912, a fost filie a parohiei Brăteşti.
Episcopul Argeşului Grigorie Leu în amintirea
arhidiaconului ,Nicolae Oancea ,fiu al satului Dobroţ ,dă
parohiei numele acestuia.
Biserica a fost construită în formă de corabie, avea o
turlă poziţionată pe pronaos şi era acoperită cu şiţă. Altarul
era format din cinci laturi. Temelia era din piatră şi var, iar
edificiul era construit din bârne de stejar. Tavanul era din
şipci de lemn,tencuite. Biserica era pictată în întregime în
interior şi exterior, partea dinspre vest complet, iar, în rest,
pictură de sfinţi cu buchete de flori între ele. Pictura a fost
realizată de Gheorghe Poşoiu, în tehnica tempera, cu
influenţe bizantine. Lucrări de restaurare s-au făcut de către
pictorul Emil Ivănescu, pictându-se hramul afară,
spălându-se catapeteasma şi realizându-se draperii în partea
de jos a zidurilor. În 1912 a fost mărită prin includerea
tindei în pronaos. Biserica are trei pisanii.
Prima pisanie era următoarea:

,,În numele Sfintei Treimi s-a ridicat această


sfântă biserică în anul 1868 în luna noiembrie 10, de către
preotul Gheorghe Gorunescu, cu ajutorul următorilor
ctitori:Daniel Sterescu, Ana Preoteasa, Nică Nuţă, P.Scarlat,
N.Velcea, Stanca Gh.,Marin Chirilă, Floarea Vasile, Tudora
Sandu, Ristea Ioana, Marin Filofteia, Lazăr Ioana, Stoica
116

Gh., Tudora Floarea pe care să-i pomenească Dumnezeu


întru împărăţia sa în veci.”105
Adoua pisanie :
,,În anul 1912 s-a reparat şi mărit această Sfântă
Biserică prin unirea tindei cu pronaosul, cu cheltuiala
următorilor enoriaşi: Pr.Gh.Vega, Arhidiacon N.Oancea,
Gorunescu Gheorghe, Rădulescu Iosif, Stănescu N., I.
Bălan, I. Predescu, M.Nicolescu, I. Şerban, I. Scarlat,
Năstase Bălan, D. Petrescu, Ion Oprea, N.Ristea, M.Avram,
D.Bobic, Gh. Duţă, I. Preda, T.Marin, Gh.Lazăr, R.State, I.
Ştefănoiu, Gh.Scarlat, N.Scarlat, N.Motoi şi alţii.”
Pisania din 1912 aminteşte, pe lângă preotul Gh.
Vega paroh, pe arhidiaconul Nicolae Oancea, fiu al satului
şi slujitor la mânăstirea Argeşului şi pe Iosif Rădulescu
primar al comunei Albeşti. Ceilalţi menţionaţi sunt oameni
de frunte ai satului din care se trag multe familii ale
Dobroţului de astăzi.
Deşi s-a făcut această reparaţie în 1912 şi alta în
1932, fiind din lemn, acesta s-a măcinat, a început să
putrezească, aşa încât era necesară construcţia unei noi
biserici. După cel de-al doilea război mondial, instaurându-
se regimul communist, nu se dădeau autorizaţii pentru
construcţii noi de biserici, iar biserica intrase într-o
avansată stare de degradare.
În anul 1982, pe 10 mai , noul preot paroh, Mircu
Iosif-Ioan, împreună cu membrii Consiliului parohial au

105
Preotul Nicolae Chiriac notează pisania într-un scurt istoris al
parohiei la 30 mai 1967
117

hotărât construirea unei noi biserici. Pentru că nu se dădeau


autorizaţii de construcţii pentru noi biserici au recurs la un
subterfugiu. Au întocmit documentaţia pentru restaurarea pe
segmente a bisericii şi după ce s-au primit aprobările
necesare s-au început lucrările de construcţie ale noii
biserici. S-a turnat temelia şi s-au ridicat zidurile din
cărămidă în jurul vechii biserici. Când s-a ajuns cu zidurile
la boltă, au dărâmat vechea biserică din lemn din interior
şi, în timp record, au terminat bolta şi au pus acoperişul cu
tablă zincată. Deşi autorităţile comuniste erau cu ochii pe
tot ce se întâmplă în Biserică, cu tact, locuitorii satului
Dobroţ şi-au împlinit visul de a avea o biserică nouă.
Un aport deosebit la construcţia noii biserici l-a avut
primarul de atunci al comunei, Vlăsceanu Ion, fost ofiţer şi
profesor din satul Dobroţ. Pictura a fost realizată în tehnica
fresco şi a fost executată de pictoruii argeşeni Anghel Ion,
ajutat fiind de Căpuşe Ilie. În ziua de 22 mai 1983 a avut
loc sfinţirea de către P.S.Episcop –Vicar Gherasim, ca
delegat ai P.S.Episcop Iosif, al Râmnicului şi Argeşului. La
slujba de sfinţire au slujit mai mulţi preoţi şi diaconi ,fiind
prezenţi peste 1500 de credincioşi106.Tot atunci, biserica a
primit şi al doilea hram, ,,Naşterea Maicii Domnului”.

106
Mărturia preotului Mircu Iosif,paroh
118

Biserica Naşterea Maicii Domnului


Dobroţ

Redăm mai jos pisania bisericii noi:


,,Această Sfântă şi Dumnezeiască biserică, cu
hramul,,Naşterea Maicii Domnului” s-a ridicat între anii
1982 şi 1983 pe vatra cea veche a bisericii ce a avut-o satul
Dobroţ şi s-a pictat în tehnica fresco de către pictorul Ion
Anghel din Curtea de Argeş, cu toată cheltuiala enoriaşilor
parohiei şi a altor credincioşi.
119

Biserica Naşterea Maicii Domnului


Dobroţ

Grija lucrărilor a purtat-o P.C. Preot iconom


stavrofor Mircu Iosif Ioan ajutat de membrii consilului
parohial, pe vremea arhipăstoririi Prea Sfinţitului Episcop
Iosif al Râmnicului şi Argeşului, protopop de Curtea de
Argeş fiind P.C. Preot Roncea Alexandru. Slujba de
târnosire s-a oficiat în ziua de duminică 22 mai 1983 de
120

către P.S. Gherasim Piteşteanu înconjurat de un sobor de


preoţi.”
Astăzi, locuitorii satului Dobroţ se bucură de o
biserică trainică şi îngrijită, având în tânărul preot paroh,
Gorunescu Marius Adrian un bun urmaş al înaintaşilor săi.

PREOTI SLUJIOIRI :
În 1968 când a fost strămutată biserica la Dobroţ
este amintit ca slujitor preotul GHEORGHE
GORUNESCU, zis Iordache. Locuia în Dobroţ, fiind până
în 1968 slujitor la Albeşti Pământeni. Nu ştim cât a slujit în
Dobroţ însă cunoaştem că a trecut la Domnul, în 1909.
Cum preoţii în acele timpuri nu erau pensionaţi şi slujeau
atât cât puteau, credem că a slujit până prin 1905-1906.
În 1901 parohia avea 354 de locuitori fiind deservită
de un preot şi un cântăreţ107. Preotul Gheorghe Vega 108era
paroh în 1907 şi era ajutat de preotul GHEORGHE
GORUNESCU. Cum preoţia se transmitea din tată în fiu, e
posibil să fie chiar fiul primului preot din Dobroţ. Pisania
din1912 îl aminteşte al treilea în numărul ctitorilor. Deşi nu
e trecut ca paroh, Anuarul din 1909 îl aminteşte ca preot
slujitor al parohiei Albeşti- Brăteşti, paroh fiind preotul
Gheorghe Vega.109 I-a urmat în slujire preotul
CONSTANTIN ANASTASESCU şi trei ieromonahi:
107
Coordonator George Lahovari, Marele Dicţionar Geografic al
României,vol.III,p.157
108
Era paroh la Albeşti-Brăteşti,iar la filia Dobroţ era ajutat în slujire de
pr.Gh.Gorunescu
109
Anuarul pe 1909 ,Tipografia cărţilor bisericeşti,Bucureşti.1909
121

ILARION DUMITRACHE, TEODOSIE OPRESCU şi


MAXIM VASILESCU. Toţi aceştia au slujit perioade scurte
de timp, la Dobroţ, nu mai mult de trei ani. Ieromonahul
Teodosie Oprescu va devein stareţ la schitul Robaia şi
slujeşte aici, înainte de a reface metocul Brătăşeşti110, când
este făcut protosinghel. Slujeşte, aşadar, până în 1919.
Ceilalţi doi ieromonahi era închinoviaţi tot la Robaia,
numele lor fiind astăzi găsite în pomelnicul mânăstirii, ei
suplinind la Dobroţ lipsa preoţilor. Din 1924 până
în 1930 slujeşte preotul GHEORGHE DUŢEANU. În 1934
parohia Dobroţu avea 191 de familii cu 900 de suflete.
Preot slujitor era FLORENŢIU G. GORUNESCU,
absolvent de Seminar, gradul II născut pe 8 iunie 1908.
După terminarea studiilor, a fost hirotonit preot cu data 1
ian 1930 pentru parohia Dobroţ. A slujit pană în 7 martie
1951. I-a urmat preotul GHEORGHE MARIN până în
1963. Acesta fiind transferat, avenit la Dobroţ preotul
VICTOR POPESCU şi a slujit până în 1964. Preotul
Nicolae Chiriac a fost transferat aici cu data de 1 octombrie
1966, după ce slujise peste 30 de ani la Albeşti Pământeni şi
o scurtă perioadă la Sâmbureşti-Olt. Slujeşte aici până la
pensionarea sa, pe 30 noiembrie 1981.
Cu data de 1 decembrie 1981, a venit,
prin transfer la cerere, în parohia Dobroţ de la parohia
Valea-Mare, judeţul Olt, preotul MIRCU IOSIF –IOAN.
S-a născut în comuna Văradia de Mureş, judeţul Arad, pe
110
Ieromonahul Teodosie Oprescu e amintit în pisania nouă a schitului
Brătăşeşti
122

16 mai 1946. După absolvirea Seminarului la Curtea de


Argeş, promoţia 1971, a fost hirotonit diacon pe 8
septembrie 1970 în catedrala din Oradea de către P.S
Episcop Teoctist, iar pe 15 august 1971 a fost hirotonot
preot la mânăstirea Hodoţ-Bodrog de către acelaşi episcop.
Este numit preot la parohia Troaş-Temeşeşti,
comuna Săvârşin, jud. Arad de către P.S. Episcop Teoctist
în 1973 şi, după restaurarea şi sfinţirea bisericii este
transferat, la cerere, la parohia Dorgoş, acelaşi judeţ. După
ce a desfăşurat lucrări de reparaţii la biserica parohială şi la
filie, la 1noiembrie 1975, a fost transferat, la cerere, la
parohia Valea –Mare, judeţul Olt. Aici construieşte cu
enoriaşii o biserică nouă şi casă parohială, iar târnosirea
bisericii s-a făcut pe 8 octombrie 1978 de P.C. Vicar
administrative, Dumitrescu Ion, ca delegat al P.S.Episcop
Iosif. Pentru munca depusă şi activitatea pastoral, primeşte
distincţia de iconom –stavrofor. Preotul Mircu după ce a
ridicat noua biserică din Dobroţ se va îngriji de construirea
clopotniţei, aceasta la parter având un birou şi sală de
şedinţe. De asmenea, s-a îngrijit şi de construirea
prăznicarului, a bucătăriei şi de împrejmuirea cimitirelor.
Având o rodnică activitate, este numit în 1990, din
încredinţarea P.S.Episcop Calinic, să înfiinţeze Fabrica de
lumânări pe care a condus-o până în 2001. Din 1994 i s-a
încredinţat şi Tipografia Eparhială pe care a condus-o până
în 2000. Amintim, de asemenea,încredinţarea pe care a
primit-o în 1987 de a conduce şantierul ce fusese deschis
la Biserica Domnească. Pentru activitatea depusă în
123

anul 2000, preotul Mircu Iosif a fost dinstins cu Crucea


Patriarhală.
An de an, la 8 septembrie, preotul Mircu s-a
îngrijit de organizarea hramului, prezent fiind în multe
rânduri Ierarhul nostru însoţit de mai mulţi preoţi şi diaconi.
În luna octombrie, 2011, primeşte decizia de
încetare a activităţii la parohie cu ocazia pensionării la
limita de vârstă. La parohia Dobroţu a slujit 31 de ani, iar
slujirea de diacon şi preot este de 41 de ani, în folosul
Bisericii. După mărturia părintelui, activitatea sa a fost în
slujba Bisericii şi în folosul celor încredinţaţi spre păstorire.
S-a călăuzit după cuvintele Sfintei Scripturi:,,Plata
voastră multă este în ceruri “ . Pentru câteva luni suplineşte
parohia preotul Nicolae Arsene, din noiembrie până la 1
februarie 2012.
Din anul 2012, începând cu 1 februarie, paroh la
Dobroţ a fost numit GORUNESCU MARIUS ADRIAN. S-
a născut în 1980 în Curtea de Argeş, fiind absolvent al
Seminarului Teologic Liceal Neagoe Basarab între 1996 şi
2000 şi al Facultătii de Teologie Ortodoxă din Piteşti între
2000 şi 2004. Urmează, în cadrul Academiei Naţionale de
muzică, Facultatea de Muzică, Compoziţie, Muzicologie şi
Pedagogie Muzicală pe care o absolvă în 2008, precum şi
Masteratul în Teologie între 2014 şi 2015.
Între 2000 şi 2008 este angajat cântăreţ bisericesc la
Albeşti Pământeni şi Mustăţeşti- Valea Iaşului, iar între
2008 şi 2012 a fost profesor de Educaţie muzicală la Şcoala
124

Gimnazială nr.2 din Curtea de Argeş. Pe 2 februarie 2012


este hirotonit preot de Î.P.S.Arhiepiscop Calinic pe seama
parohiei Dobroţ, unde slujeşte până în prezent. Se
îngrijeşte de restaurarea picturii pe care o finalizează în
2017 precum şi a exteriorului bisericii.
Este un urmaş demn al înaintaşilor săi, fiind un
preot bun care se îngrijeşte de enoriaşii încredinţati precum
şi un bun chivernisitor al bunurilor parohiei .
Dintre cântăreţii bisericeşti ce au fost încadraţi de-a
lungul timpului, la Dobroţ, amintim: Ioan T.Bălan,
Gh.Gorunescu, având ca studii Seminarul de gradul I,
Nicolae N. Oancea având şcoala de cântăreţi apoi
Seminarul. În 1912 era arhidiacon la episcopie slujind mai
mulţi episcopi , mai târziu ajungând preot.
Horia Oancea, Stelian Herişanu erau absolvenţi ai
şcolii de cântăreţi. Le-a urmat Niţoaia Anastasia, Petrescu
Ion, Mitrea Bogdan, Bulac Alexandru –Gheorghe,
Boşomoiu Mihai-Cătălin,ultimii doi, absolvenţi ai
Seminarului şi Facultăţii de Teologie din Piteşti. Niţoaia
Anastasia sau Maica Olga, fiică a satului ,fusese tunsă în
monahism la mânăstirea Văleni, dar, prin decretul din
1959 fusese forţată să se întoarcă acasă şi, din 1959, a fost
cântăreţ al bisericii mult timp.
125

Preot Gorunescu Marius Adrian


126

CONSIDERAŢII FINALE

Locuitorii comunei Albeştii de Argeş, oameni


harnici şi cu credinţă în Dumnezeu, poartă în suflet trecutul
strămoşilor lor, oameni care au trăit uniţi în jurul Bisericii şi
al preoţilor lor.
Comuna, având sate dispersate, la început mici ca
număr de locuitiri, au învins greutăţile şi au putut să aibă, în
fiecare sat, biserica lor. Aşa au procedat şi locuitorii satului
Dobroţ care cer aprobare la Episcopie pentru a-şi clădi
propria biserică şi să nu mai fie nevoiţi să meargă peste râu
la cea a pământenilor. Cu aceeaşi credinţă şi devotament şi
celelalte sate ale comunei Albeşti au ridicat locaşuri de
rugăciune, spre slava Dumnezeului ceresc. Pisaniile
bisericilor dau mărturie în acest sens.
Din Catagrafiile de la 1824 şi 1833 aflăm că în
Albeşti erau trei biserici de lemn şi una de zid.(schitul
Brătăşeşti). La fiecare dintre aceste biserici slujeau unul
sau doi preoţi şi câte doi diaconi.
Preoţimea, în acele timpuri alcătuiau o tagmă
închisă, moştenindu-se, de obicei, din tată în fiu. Atunci
când preotul nu avea băieţi, satul cerea hirotonirea unor fii
de ţărani. Desigur, erau preferaţi la hiritonie şi ginerii de
preoţi. Nu primeau salarii de la stat, ci trăiau din veniturile
pe care le aducea propria gospodărie şi din prinoasele
benevole ale credincioşilor. Enoriaşii făceau preotului una
sau două zile de clacă. Neavând salarii, erau scutiţi de
impozite. Unii preoţi mai aveau venituri din scrierea unor
127

acte juridice ale credincioşilor (acte de vânzare –cumpărare,


testamente,chiar foi de zestre). La începutul secolului al
XX-lea, era cunoscut în comună preotul Ioan Gorunescu ca
şi grămătic. Bineînţeles, în fiecare generaţie exista unul sau
altul, care se ocupa cu întocmirea acestor acte necesare
locuitorilor.
În general, preoţii duceau acelaşi trai ca şi
credincioşii ţărani pe care îi păstoreau. Locuiau în case
modeste din lemn, cei mai mulţi se îmbrăcau în haine
obişnuite ţărăneşti, lucrate de preotesele lor. 111Din 1731
episcopul Inochentie al Râmnicului a dat o circulară care
prevedea, printre altele, ca preoţii să poarte haine negre din
postav şi cisme. Tot acum se introduce şi la preoţii de mir şi
portul reverenzii(rasei), luate de la greci.112 Aspiranţii la
hirotonie se pregăteau în mânăstiri, în şcolile de la
Mitropolie sau de la Episcopie.Prin venirea la Argeş a
primului episcop Iosif din Sevasta se observă o grijă mai
mare în pregătirea candidaţilor la preoţie. Astfel, în 1794
deschide, la mânăstirea Antim din Bucureşti, o Şcoală de
grămătici care a funcţionat, până în 1897. De asemenea, în
1836, episcopul Argeşului Ilarion Gheorghiadis înfiinţează
Seminarul Teologic din Curtea de Argeş, candidaţii fiind
hirotoniţi pentru parohiile vacante ale eparhiei dar şi a altor
eparhii. De acum, învăţământul teologic fiind generalizat,
111
D.Furtună,Preoţimea română în secolul al XVIII-lea.Starea ei
materială şi culturală,Vălenii de munte.1915 p.16-20
112
Simion Rali, Originea şi evoluţia istorică a costumului preoţesc la
români în ,,Candela”, 1935,p.71-116
128

candidaţii la preoţie aveau pregătirea necesară misiunii


încredinţate.
Fiind hirotoniţi preoţi şi venind în localitate, de
multe ori suplineau lipsa învăţătorului. Aceasta până la
înfiinţarea învăţământului de stat, dar şi în timpul
Războiului de Independenţă şi a celor două războaie
mondiale.
Preoţii aveau şi rolul de mediatori în conflictele
sătenilor. De regulă, duminica, după terminarea slujbei,
preoţii satului judecau diferitele pricini ale sătenilor.
Până în 1864, deţineau în arhiva parohială actele de
stare civilă. Prin reforma comunală a lui Alexandru I.
Cuza, acestea intră în competenţa primăriilor.
Preotul s-a identificat întru totul cu năzuinţele
enoriaşilor, fiind alături de ei, călăuzindu-i şi păstorindu-i,
trăind împreună bucuriile şi necazurile.
În încheiere , încercăm a da tinerei generaţii de
astăzi şi celor ce ne vor urma îndemnuri pornite din inimă
de a iubi şi a nu uita niciodată satul în care s-au născut;
să se arate urmaşi demni ai străbunilor lor şi să le
urmeze exemplul.

EROI AU FOST EROI SUNT ÎNCĂ...


129

În timpul campaniilor trupelor româneşti în 1916-


1918 şi 1941-1944 din comuna Albeştii de Argeş au căzut,
eroic, la datorie, 156 de luptători, dintre care 112 în primul
război şi 44, în cel de-al doilea război mondial. Printre
numele de eroi, din ultima conflagraţie mondială s-a
numărat şi maiorul E.Cornescu.
În primul război mondial, linia frontului a străbătut
întreaga comună. Astfel s-au desfăşurat ample acţiuni de
apărare, în luna noiembrie 1916. Au luptat în zonă mai
multe subunităţi din Divizia 14 infanterie. Pe durata
aprigelor încleştări, forţele române au respins mai multe
atacuri inamice, dând un greu tribut de sânge. Mulţi ani
după încetarea conflictului armat pe izlazul comunei, prin
grădini, livezi, pe vîrfuri de deal, ca şi în vechea albie a
râului Argeş au fost găsite tuburi de cartuşe, proiectile şi
plumbi, relicve ale aprigelor lupte.
În amintirea celor căzuţi pentru apărarea pământului
strămoşesc, în 1922 a fost construit în centrul comunei
Monumentul eroilor. La baza soclului este scris următorul
Epitaf:
Ridicat în amintirea eroilor căzuţi pentru întregirea
neamului, în Campania din 1916-1918.
,,Pentru Neam şi Ţară ne-am dat viaţa. Călătorule,
nu trece, citeşte numele eroilor care şi-au vărsat sângele
pentru făurirea României Mari!”
130

,,Cu sângele nostru s-a plămădit Unirea tuturor Românilor”

Monumentul eroilor – Albeşti Pământeni

Pe monument sunt înscrise numele a circa 80 de fii


ai comunei Albeşti.
În 2017, la aproape 100 de ani de la Marea Unire,
în memoria celor căzuţi la datorie s-a ridicat şi în satul
Brăteşti un monument care vine să readucă în memoria
celor de azi numele celor căzuţi în cele două războaie
mondiale şi care n-au fost trecute pe monumentul din 1922.
131

Pentru acest ideal au murit înaintaşii noştri, ca românii să


fie uniţi şi nu despărţiţi în propriile teritorii. De asemenea,
pe monument sunt menţionaţi si martirii temniţelor
comuniste, apărători ai Ortodoxiei, a credinţei noastre
strămoşeşti.
Astăzi, parcă mai mult ca oricând, noi, românii
tindem să ne uităm eroii şi martirii neamului nostru. Astăzi,
cum spunea şi istoricul Dinu Giurăscu e desuet să vorbeşti
despre eroi. Pe cine mai interesează cine au fost ei?
De aceea, Crucea aceasta, aşezată în faţa bisericii,
precum şi monumentul ridicat în faţa Şcolii Gimnaziale din
Pământeni sperăm să ne reamintească mereu că ei, eroii,
şi-au dat viaţa pentru ţara aceasta, pentru credinţa
strămoşească şi neamul nostru românesc!
Ei,eroii neamului nostru, sunt martori acolo, în
ceruri, ai credinţei celor de pe pământ, soţi şi soţii, copii şi
nepoţi.
Ei au luptat şi au murit apărând cu piepturile lor
pământul strămoşesc, altarele de rugăciune, obiceiurile şi
limba, pacea caselor lor şi ale semenilor lor.
132

Monumentul eroilor – Brăteşti


Să nu uităm acest îndemn: ,, Nimeni ,niciodată şi
cu nici un chip,nu trebuie să-şi uite eroii!
Vie să le fie amintirea peste timp şi veşnică să le fie
pomenirea!

BIBLIOGRAFIE
133

IZVOARE

1. Arhivele Statului, Direţia Judeţeană Argeş,dosar


6156,,Delă pentru apărarea slujbaşilor bisericeşti”,filele 207-
208,dosar57/1866 şi dosar 26/1867
2.Arhivele Statului, fond Episcopia Argeşului ,dosar
V/1799,5-8,31,35
3.Arhivele Statului Piteşti,fond Episcopia
Argeşului,dosar 1867, 1870,1873, 1876,1877,1878
4.Arhivele Statului Bucureşti,fond Mitropolia
Ungrovlahiei,dosar XV/1871
5.Arhivele Statului, fond Prefectură,dosar 74/1941
6.Arhiva Episcopiei Râmnicului, dosar 81/1964
7.Arhivele Statului Bucureşti. Vornicia Ţării Româneşti,
dosar 5390/1941
8.Arhivele Statului Bucureşti, fond.Ministerul cultelor şi
instrucţiunii publice dosar 411/1860
9.D.I.R.Documente privind isroria României.B.Ţara
Românească,vol.XXIII, Editura Academiei R.S.România
,Bucureşti,1969
10.Rădulescu Stelian, Monografia fostei comune Brăteşti
şi a unităţii şcolare Brăteşti (lucrare dactilografiată)
11.Arhiva parohială a bisericii Brăteşti

LUCRĂRI

1.Anania Valeriu , Cerurile Oltului, Bucureşti,1988


2.Calinic Argeşanu,Grigorie Constantinescu, Monumente
memorial din judeţul Argeş.Cruci de piatră, Editura Europroduct,
Piteşti 1999
3.Chihaia Pavel, Din cetăţile de scaun ale Ţării
Româneşti,Editura Meridiane, Bucureşti,1974
134

4.Creţeanu Radu, Bisericile de lemn din Muntenia,


Bucureşti 1968
5.Cristocea Spiridon, Schituri argeşene mai puţin
cunoscute, Editura Ordessos, Piteşti 2011
6.Furtună Dumitru, Preoţimea română în secolul al
XVIII-lea.Starea ei materială şi culturală, Vălenii de munte,1915
7.Iorga Nicolae, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii
religioase aromânilor, vol.II. Bucureşti,1930
8.Ionaşcu Ioan, Catagrafia Eparhiei Argeş la 1824,
Bucureşti, 1924
9. Istoria învăţământului din România, Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1971
10.Mavrodin Teodor, Episcopia Argeşului 1793-1949,
Piteţti, 2005
11.Moise Ioan, Localităţile Judeţului Argeş.Studiu
etimologic şi istoric ,Editura Universitătii Piteşti, 2000
12.Mironescu Athanasie, Sfânta Episcopie a eparhiei
Râmnicului Noului Severin în trecut şi acum, Bucureşti.1906
13.Monografie.Episcopia Râmnicului şi Argeşului,
Râmnicu-Vâlcea,1976,vol.I
13.Rădulescu Ana-Maria, Clerici ortodocşi în închisorile
comunise. Judeţul Dolj, Editura Aius,Craiova, 2011,p.62-63
14.Stoicescu,N.,Bibliografia localităţilor şi
monumentelor feudale din România, Bucureşti, 1970,vol.I
15.Ştrempel Gabriel,Copişti de manuscrise româneşti
până la 1800, vol.I Bucureşti, Editura Academiei Republicii
Socialiste România,1959

STUDII ŞI ARTICOLE
135

1.Anuarul Eparhiei Argeş, Tipografia Artistică,


Piteşti,1934
2.Anuarul Eparhiei Argeş,Tipografia Artistică, Piteşti,
1940
3.Anuarul pe anul 1909, Tipografia cărţilor bisericeşti,
Bucureşti,1909
4.Anuarul Socec al României Mari, Bucureşti,1925
5.Berechet Ştefan,Catagrafia de la 1810 în B.O.R.,nr.9,
iunie 1922
6.Branişte Marin pr,Diaconescu Ilie pr.,Catagrafia
preoţilor din judeţul Argeş,la 1833,în M.O,nr .5-6,1961
7. Protopopiei Catagrafiei Argeş la 1845 în Glasul
Bisericii, nr.7-8, 1970
8.Monitorul oficial şi imprimeriile Statului,din 15 iulie
1931
9.Rali Simion, Originea şi evoluţia istorică a costumului
preoţesc la români în Candela ,1935

DICŢIONARE

1.Lahovari George Ioan, coordonator, Marele


DicţionarGeografic al României,vol.II şi vol.III
2.Tucă Florian coordonator, Judeţul Argeş. Mileniul
III.Mică enciclopedie, Bucureşti,2001

Abrevieri
ANDJA-Arhiva Naţională Direcţia Judeţeană Argeş
DANMB-Direcţia Arhiva Naţională, Mitropolia
Bucureştiului
136

CUPRINS

PREFAŢĂ.............................................................................................13
COMUNA ALBEŞTII DE ARGEŞ Repere istorice...........................15
Satele Albeşti-Pământeni şi Ungureni...................................................19
BISERICA NOUĂ DE ZID..................................................................31
CU HRAMUL ADORMIREA MAICII DOMNULUI..........................31
DIN PĂMÂNTENI..............................................................................31
BISERICA SFINTII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL DIN
ALBEŞTI –UNGURENI.......................................................................41
BISERICA SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL - SATU NOU...51
SATUL BRĂTEŞTI..............................................................................56
PRIMA BISERICA A SATULUI..........................................................58
BISERICA CU HRAMUL ÎNĂLŢAREA DOMNULUI DE LA ANUL
1864.......................................................................................................61
BISERICA NOUĂ DIN BRĂTEŞTI CU HRAMUL ADORMIREA
MAICII DOMNULUI..........................................................................73
SCHITUL BRĂTĂŞEŞTI....................................................................80
ÎNCEPUTURILE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI.......................................105
BISERICA INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULU DIN
DOBROŢ.............................................................................................113
CONSIDERAŢII FINALE..................................................................125
EROI AU FOST EROI SUNT ÎNCĂ................................................128