Prin unele sate din jud.

Neamt, pe unde porcii se taie in ziua de Ignat, se aduna la taiatul porcilor mai multi oameni, da'ntre ei e unul mai bun, de pe a carui mana carnea se fragezeste. Aduna. paie, gateje si tuleie de haldan, cu cari fac foc. Apoi, c-un juvat, scot porcul din cotet si acel care e bun de mana, il taie. Unii ii vara cutitul la inima; altii ii taie gatita sau inghititoarea. Dupa ce porcul a murit, se gateste de parlit. Se aduc doua radacini, doua reteveie sau doi butuci, se pun aproape unul de altul la un pas si peste ele se pune porcul culcat pe-o parte. Gospodina vine indata si ii smulge parul de pe coama,- de pe gat si de pe spinare,- si daca este destul de mare, parul se smulge si de pe coaste, - facandu-l apoi manunchiuri: Acest par va fi folosit la facerea bidinelelor sau va fi vandut. Prin jud. Muscel, ca sa nu se stinga samanta porcilor, manuchele de par astfel smulse se leaga, se moaie in sangele porcului si apoi se pun la pastrare. Pe-alocuri, picioarele porcului se leaga inainte de a fi asezat la parlit. Dupa asezarea porcului, se da foc paielor, ciocanilor sau pusderiei de desubt, ca sa se parleasca parul; Prin unele sate din jud. Valcea, cand se aprinde focul sub porc, se pun intr-insul si cateva graunte de tamaie, ca sa fuga Diavolul departe. Focul se intretine mereu, dar intr-o masura potrivita, ca sa nu fie prea puternic, caci fiind "prea tare", arde nu numai parul ci si pielea sau soriciul porcului, ajungand astfel la slanina, care se topeste si curge in foc. Parul arzand, se face scrum; acest scrum este dat jos de pe porc cu un bat, ca sa se descopere partile neparlite spre a se papai si acelea. Cand o parte s-a parlit, focul se muta in cealalta parte, sub pantece, pe spinare, gat, picioare si celelalte parti ale porcului, cu multa bagare de sama, pana cand nu mai ramane nici un fir de par. Daca din greseala a plesnit pielea in vreun loc, acolo se uda indata cu apa rece, ori mai adesea se freaca cu omat, ca sa nu se arda si mai tare. De caldura, gazele din porc se umfla si pielea se intareste. In chipul acesta, porcul este curatit de par, insa saricul, doricul, cioriciul sau soriciul ii este negru de rapan sau de scrum. De aceea, ca porcul sa se curate de aceasta negreta, se muta pe un strat curat de paie, sau pe niste scanduri,- cum ar fi scoartele caralor, se uda bine cu apa calda si astfel, dupa ce se inveleste bine cu saci, toale sau alte lucruri, se lasa ca sa se moaie. Asupra acestui lucru, iata ce inseamna Ion Creanga in Amintirile sale : "La Craciun, cand taia tata porcul, si-l parlia, si-l oparia, si-l invalia iute cu paie, de-l inadusii, ca sa se poata rade mai frumos, eu incalecam pe porc deasupra paielor si faceam un chef de mii de lei". Cand se socoteste ca pielea s-a muiat bine, gospodarul incepe sa o rada cu cutitul, dupa care o clateste cu apa calda ; si tot astfel, iar se rade si iar se spala, pana cand pielea ramane curata si galbena. Dupa aceasta se pregateste alt strat de paie, dar mai ales alte scanduri, pe cari porcul se pune cu pantecele in jos.

Acum incepe grijitul, curatitul, cinatuitul, ciopatitul sau periatul. Intaiu i se face porcului in frunte o taietura cu cutitul in chip de cruce, zicandu-se ca si la facerea semnului Sf. Cruci : - In numele Tatalui, al Fiului si al sfantului Duh, Amin ! In unele parti din jud. Teleorman, dupa ce i se face crucea in cap, se presara cu sare, crezandu-se ca numai astfel ii fuge sufletul din cap. Prin jud. Muscel, dupa ce-i taie picioarele, si i le aseaza pe pantece, i se face porcului la ceafa, in dreptul sirei spinarii, o taietura in chip de cruce pe care altul o presara cu sare urand celor de fata: - Sa mancati porcii sanatosi ! Prin jud. Roman, crestatura, in, forma de cruce se face la spate, si se presara cu sare, ca sa fie carnea bine primita, de Dumnezeu, daca dintr-acel porc se va da de pomana,- si ca sa nu se strice . Dupa aceasta i se taie porcului coada si urechile si se dau copiilor, cari asteapta prin prejur. - "Mie are sa-mi deie coada porcului s-o frig, zice Creanga. Si intr-adevar, daca porcul este batran, coada are sub soric si o catime de carne, care nu se poate manca cruda. De aceea copiii ieau aceasta coada, o scrijala cu cutitul din loc in loc si apoi o pun pe jaratec. Dupa ce o frig, o impart intre dansii. Tot astfel fac si cu urechile porcului batran. Daca insa porcul este tanar, purcel, godac, godacel, grasun, grasunel, urechile i le mananca cu totul si tot astfel fac si cu coada, dupa ce o strujesc de pe oase, ramanand astfel in mana cu conul de soriciu numai. Prin unele parti se crede ca daca se da copiilor cari se scapa, noaptea in pat cu udul, sa manance coada porcului, vor scapa de aceasta slabiciune. Porcului i se taie intaiu picioarele de la genunchi in jos si dela coate in jos, apoi urechile si coada din radacina, - daca aceste doua parti din urma n-au fost taiate mai dinainte. Ele se dau gospodinei. Din ele se vor pregati raciturile, aiturile sau piftiile. Dupa acestea se scot soldurile, catesi patru, taindu-se din stinghii, astfel ca din porc nu ramane decat trunchiul cu capul, invalit in slanina. Slanina se despica de-a lungul spinarii si de-a lungul gatului, desfacandu-se cu incetul de pe carnea trupului, ca sa nu se taie din carne. Desfacerea aceasta urmeaza pana sub pantece. Cand insa slanina nu-i groasa, asa fel ca pe pantece sa aiba macar grosimea unui deget, cele doua slanini, adica cele doua parti sau jumatati de slanina, se desprind cu totul de pe la mijlocul coastelor. Dupa desprinderea slaninii, numita la sing. slanina sau platica, se curma capul. Acesta se desface in doua parti, fiecare cu cate o falca. Falcile se taie si dansele in doua bucati, ramanand intinate catre sfarla, avand grija la falca deasupra, care-i la olalta cu capul, sa se scoata creierii nesfaramati. Prin jud. Muscel, capul se taie inaintea soldurilor si se duce in casa cu ratul in urma, pentru ca sa nu se sparga oalele gospodinei iar prin alte parti se face acelas lucru, "ca sa fie bine si sa aiba (gazda) noroc la porci". Dupa cap, urmeaza sa se scoata :

Iepurele, alcatuit din osul pieptului cu cei doi muschi dinainte; Iepurasii, cei doi muschi ai spinarii; Rarunchii; Cele doua coaste, ce se curma din osul spinarii; Celelalte parti cari mai raman. Se scot astfel de-o parte maruntaiele, din cari se desprinde cu bagare de seama fierea, ca sa nu se sparga, si care se leapada sau se pastreaza pentru leacuri ; apoi se cauta chisita, chisitoarea sau besica,- basica udului,- pe care copiii o asteapta, cum spune Creanga, ca s-o umplu cu graunte, s-o umflu si s-o zuraesc dupa ce s-a uscat, si apoi vai de urechile mamei, pana mi-o spargea de cap . Se dau apoi de-o parte matul sau ficatul, bojogii sau plamanii, splina, pecia ,- invalitoarea de grasime a maruntaielor care la miei se chiama jighir, iar la vitele mari prapur, - osanda, - lespezile de untura creata, - matele si chisea sau stomacul. Cand sparge bardanul sau bardahanul, toata bagarea de sama a celui ce grijeste este la splina, caci splina arata felul cum va fi iarna si partea, - directia, - dincotro vine. Daca partea subtire a splinei este indreptata de pilda spre miazazi, insemneaza, ca iarna vine dela miazanoapte. Daca splina este mai umflata catre coada, aceasta insemneaza dupa credinta poporului, ca iarna, catre sfarsitul ei, va fi mai grea. Daca-i groasa la mijloc, asta insemneaza ca asprimea iernii va fi in lunile din mijloc. Daca splina este lunga si subtire, si iarna va fi lunga, dar gerurile nu vor fi aspre. Si tot astfel fac gospodarii fel de fel de socoteli. Asemenea credinte le au si Rutenii. Cine vrea sa stie greutatea unui porc taiat, sa-i cantareasca numai capul; ramasita de carne va fi de zece ori mai grea decat capul. Prin unele parti, gospodarii cred ca pot prooroci si alte lucruri! Astfel prin jud. Muscel se spune ca "din felul cum se arata o bucata de carne asezata in osanza, unii sateni cunosc daca in viitor nevestele lor le vor naste fete ori baieti. Daca in inima se va gasi mult sange inchegat, aceasta insemneaza bani, adica stapanul va avea noroc de multi bani, fie ca va gasi vreo comoara, fie ca-i va castiga- in vreo afacere". Dupa ce maruntaiele "s-au pus la cale", se spala slanina si in urma se curata de bucatelele de carne, cari intamplator s-ar fi luat pe dansa. Slaninile se pun intr-o covata sau albie cu apa rece, ca sa iasa sangele dintr-insele; carnurile se spala si se pun cu sare. Intr-alta covata, iar maruntaiele: maiul, bojogii, splina, s. a., se aseaza intr-alt vas. Barhaiele adica matele, cu chisca, sunt luate de femeie, de obiceiu dupa masa, la curatit, scurtandu-se, spalandu-se, pe, fata, intorcandu-se si pe dos cu ajutorul unei tevi de trestie ori a unui bat lung aproape de un cot. Prin jud. Valcea acest bat se pastreaza, crezandu-se " ca e bun de intorsuri". Bezaraul,- grasimea de pe mate, - daca-i mult, se desface cu incetul; daca-i putin, se lasa pe mate ca acestea sa fie mai grase la mancare. Matele subtiri vor sluji la umplutul carnatilor sau trandafirilor , facuti cu tocatura de carne si slanina, usturoiata si piparata cu piper rosu pisat si cu piper negru. Matele groase vor sluji la umplutul galbasilor (calbasi, caltabosi, calmoi, bosometi), cu tocatura amestecata cu pasat facut in chiua. Chisca, adica stomacul porcului, se spinteca, se intoarce pe dos, se curata, se

spala, se opareste si apoi i se iea pielita launtrica, dupa o truda nu tocmai mica. Ea se pune in urma la sare si obisnuit se pastreaza pentru ziua de Boboteaza, cand se fierbe si se mananca cu otet. Daca se vede prin carne si prin slanina un fel de besicute, albe ca mazarichea si cari besicute plesnesc cand carnea se pune pe jaratec, este semn, pentru cei din casa, dupa credinta lor, ca porcul a mancat zoi spurcate, cum de pilda ar fi zoile dela rufe, cari au sapun, - nu altceva ! Se zice ca acea carne este spurcata. Prin urmare in graba se chiama preotul care ceteste si o sfinteste cu aiasma. Linti face porcul si atunci cand i s-a dat mancare cu ciurul sau cu sita. A treia sau a patra zi, carnea se scoate de la saramura, se pune la uscare sau la pastrare in pod, sau se afuma, dupa datina si invatatura care o are fiestecare gospodar. Prin unele parti, unii gospodari nu mai parlesc porcii, ci-i jupoaie de piele ca pe vitele mari. Acestia vor folosi pielea de porc pentru facutul opincilor cu par, sau vor vinde-o. Curatirea porcului insa, este la fel cu cea aratata pana aici. La grijitul porcului iea parte indeobeste si gospodina; prin urmare, pentru aceasta zi intai de Craciun, - pe unde datina taierii porcilor este asezata in aceasta zi,- mancare aleasa nu pot avea casanii. De aceea se pregateste cate ceva in graba: Creierii se prajesc pe vatra fierbinte si neteda, dupa ce s-au dat carbunii de-o laturi. Rarunchii si cateva bucatele de carne macra se pun in frigare ori se face mancarea obisnuita, care se numeste tochitura sau topitura si care consta in prajirea din tigaie, cu ceapa, marunt taiata, a bucatelelor de carne macra desprinsa de pe slanina. Deci tochitura este foarte grasa si satioasa si prin urmare, multamita ei, se poate linge bietul crestin pana la urechi ! Cei din straini, cari ajuta la taiatul porcilor, sunt ospatati la aceasta pomana a porcului, cand se si cinsteste cum trebue!

TRADITII SI OBICEIURI DE IGNAT

Taierea porcului in gospodariile romanilor este un prilej de bucurie .De-a lungul timpului, aceasta activitate a creeat si numeroase traditii si obiceiuri .Vom incerca sa vi le infatisam pe cele mai importante si mai frumoase. SPLINA GROASA ARATA IARNA GREA Un moment unic in ritualul anual al taierii porcului este scosul splinei. Toti participantii amutesc un minut , ca e lucru mare. Din batrani se stie ca splina porcului de taiat este cel mai bun "oracol" de consultat in privinta naprasniciei iernii. Daca splina este groasa in partea dinspre capat , e semn de iarna grea , cu multa zapada , dar si de vara cu recolta bogata. Daca insa splina este subtire , asta arata ca va fi iarna saraca in omat , geroasa ,

primavara va veni mai repede , dar anul nu va fi foarte imbelsugat. sursa: www.ziarullumina.ro POMANA PORCULUI Nici o zi de Ignat nu se poate sfarsi fara implinirea unui obicei impamantenit :Pomana Porcului.Este imposibil sa omitem asa ceva.Dupa ce porcul a fost transat , gospodarul alege cele mai fragede bucati de carne si le trimite nevestei la bucatarie. Prima masa din porcul taiat denumita de megiesi "pomana porcului" este si cea mai gustoasa.Punem un ceaun pe roata plitei. Aruncam il el niste carne un pic mai grasa , o cana de apa , foi de dafin si piper boabe . Cand incepe sa forfoteasca , adaugam si bucatile fragede de carne slaba. O lasam sa fiarba inabusit dupa care o punem de mamaliga (la propriu).Peste o juma de ora de fiert , adaugam si o lingura de bulion si ... GATA ! Gazdele si toti cei care au ajutat la treaba ciocnesc paharele de tuica in jurul mesei si se aseaza la cea mai frumoasa realizare gastronomica a lunii decembrie. Aceste bucati gustoase vor fi tratate cu atentia cuvenita numai daca pe masa va fi pus si un bol mare cu mujdei ( nu va zgarciti la numarul de catei de usturoi). Hmm , deja mi s-a facut foame. Pofta buna si voua ! CONFECTIONAREA OPINCILOR Daca porcul taiat este batran ( adica de 2-3 ani ) gospodarul nu se va mai obosi sa il parleasca pentru ca soricul este prea gros si nu mai poate fi mancat. Mai mult de atat, nu va mai putea fi folosit nici la prepararea bucatelor.De aceea , porcul taiat va fi jupuit iar din pielea sa se vor face opinci. In prezent opincile sunt utilizate doar de taranii varstnici din unele parti ale Moldovei si asta doar pe timp de iarna. Dupa jupuirea porcului , soricul se da bine cu sare grunjoasa ( din aceea folosita la muraturi) apoi se ruleaza. El va fi pastrat astfel 3-4 zile. Dupa acest interval , soricul va fi desfacut , intins pe niste bete si lasat afara la vant ca sa se usuce. Acolo unde este posibil , soricul va fi lasat in pod la afumat ( prin unele sate se mai obisnuieste ca podul casei sa fie folosit drept afumatoare ... se scoate o caramida de la horn si gata ) . Dupa toata aceasta poveste , tundem pielea de par cu o foarfeca si ne apucam sa croim opincile. Pielea se taie de 20 de centimetrii latime iar lungimea se lasa dupa piciorul "clientului" .

Nojitele sunt niste cureluse subtiri pe care le confectionam din pielea ramasa. Facem gauri cu o daltita in bucatile pentru opinci , trecem prin gauri nojitele si - ultima activitate - dam forma ascutita varfului . Nu ne mai ramane decat sa asteptam sa vina gerul cel aprig , dupa care le incaltam si pornim la drum . BESICA CU GRAUNTE , BUCURIA COPIILOR Mos Mitruta ( n.n. macelarul satului ) ne-a povestit ca in copilaria sa taiatul porcului era un motiv in plus de bucurie pentru copii : faceau rost de cea mai frumoasa jucarie posibila - besica . "Batranul meu scotea besica udului ( n.n. vezica urinara ) , o freca bine cu cenusa si o lasa sa se zvante , dupa care o spala pana se vedea prin ea. Punea in ea cateva boabe de porumb , o umfla si o lega la capat cu ata. Era bucuria mea si toata ziua o zornaiam prin ograda " isi amintea Mos Mitruta. sursa: www.ziarullumina.ro FURATUL PORCULUI DIN POD Prin trecut , in miezul iernii , dupa ce treceau sarbatorile Craciunului prin satele din Moldova se organizau claci , sezatori si jocuri in ograda unui satean care chema lumea. Femeile povesteau cate-n luna si in soare in timp ce torceau lana sau canepa ori impletea iar barbatii (evident) cantau din fluier , acordeon sau trompeta si jucau de mama focului. Gospodarul trecea pe ici colo cu o sticla de tuica fiarta pe la fiecare iar nevasta sa aducea sarmale si cozonac. Se incingeau niste chiuituri si hore de le sareau flacailor opincile din picioare. Daca se stia ca stapanul casei are podul plin cu sunca si carnati pusi la afumat, unul din flacaii mai indrazneti urca in podul casei dupa ce se incingea hora. " Se pitula in pod si , cand era larma mai mare , un flacau de jos striga : Taie , taie cat mai lata / Nu cata ca-i inghetata / Si mosneagul joaca roata ! " Asa afla cel din pod ca poate sa sterpeleasca carnatii si sunca , sa-si umple bine buzunarele sumanului si sa le aduca si celor de jos , de la claca. Mosul cu claca credea ca asa e felul strigaturii si juca mai cu chef la roata. A doua zi , cand toata lumea era plecata , se suia si el in pod si afla singurel rostul strigaturii.

Cu citeva zile inaintea inceperii ciclului zilelor festive, in comunitatea traditionala romineasca are loc sacrificarea porcului, in ziua de Ignat-20 decembrie.Sacrificiul animalier a fost amplu discutat de cunoscuti etnologi si antropologi: G. Frazer, M. Taylor, W. Mannhardt, C. Levi-Strauss, M. Mauss, E. Durkhreim, C.Kluckholm etc.). Cu precadere, actul ritual al sacrificarii unui animal marcheaza trecerea de la timpul profan cotidian la timpul sacru sarbatoresc, delimiteaza momentul de inceput al duratei sarbatoresti, purifica si solemnizeaza timpul, dar, mai ales, creeaza cadrul spiritual pentru realizarea contactului imajinar cu divinitatea, pentru captarea fortelor benefice supreme. Pornim de la premiza ca actul taierii porcului, la romani, in ziua de Ignat,este o forma de manifestare a sacrificiului animalier, sacrificiu prezent in cultele practicate de greci, romani, celti, persi, hindusi, egipteni,in cultele politeiste si in religiile monoteiste: iudaica, islamica. In aceasta sfera ideatica includem practica taierii porcului la mari sarbatori, care, dincolo de ratiuni utilitare are la baza stravechi credinte in eficienta sacrificarii acestui animal. Porcul este considerat in vechile culturi un animal sacru emblematic pentru zeii vegetatiei-Osiris (la egipteni, care chiar il identifica cu zeul). Demeter si Persefona (zeite agrare la greci) sau Ceres (zeita romana a graului). El era sacrificat ritual in onoarea lor in cadrul unor ceremonii publice de mare amploare, din care nu lipseau actele culinare rituale urmate de mese comune la care oamenii mincau in credinta purificarii si intaririi lor prin puterea vitala a carnii animalului asimilat. Scriitorii romani Varon (in Economia rurala,sec.I i.Hr.) si Pliniu (in Istoria naturala, sec.I d. Hr.) fac numeroase referiri la cresterea porcilor la Roma, dovada ca acest animal era in atentia societatii timpului, crescut fiind nu numai din motive economice, ci si rituale, motive care prevalau adesea. in epoca lui Augustus (sf.sec.I d.Hr.-incep. sec.II d.Hr.), epoca de inflorire a Imperiul Roman, sacrificarea porcului a fost inlocuita cu depunerea de ofrande din cereale pe altarele de sacrificiu(fara a inceta insa practicarea sacrificiului animalier). J. G.Frazer sustine cu argumente convingatoare ca porcul este un stravechi spirit agrar in folclorul european. Totodata, el presupune ca porcul afost socotit o intrupare a lui Adonis-zeul grec care simbolizeaza mortea si renasterea ciclica a vegetatiei, si de aceea, este posibil ca el sa fi fost ucis in ocazii solemne ca reprezentant al zeului si mincat sacramemtal de catre adoratori. O versiune a legendei lui Adonis aminteste de gelozia zeului razboiului, Ares, care a atitat un porc mistret ce l-a sfisiat pe Adonis. Drept urmare, adoratorii acestuia, ciclic, sacrificau ritual un porc si il mincau la ospete publice. Acordam mai mare importanta informatiei referitoare la practicile iudaice, deoarece consideram ca, in procesul crestinarii populatia traitoare pe teritoriul actual al Rominiei, in trecerea de la politeism la monoteism, rolul cultului iudeo-crestin a fost mult mai important decit influienta si pastrarea traditiilor pagine politeiste: in primul secol, crestinii, ca si apostolii si discipolii lor, respectau prescriptiile cultului iudaic care oferea baza pentru constituirea noii religii monoteiste. Jertfele mentionate in Legea Veche iudaica aveau rolul de a nu-i lasa pe oameni sa instraineze constiinta pacatului si, in acelasi timp prefigurau jertfa universala a lui Hristos. La evrei, alaturi de jertfele animaliere se aduceau si ofrande de vegetale, mirodenii, luminari, untdelemn etc. Noul

Legamint cere ca jertfirea sa fie insotita de trairea launtrica, de iubire, mila, iertare. Jertfa singeroasa a fost eliminata dupa distrugerea Templului din Ierusalim si s-a inlocuit prin noi rituri. Cele trei sacrificii zilnice ale cultului din Templu au fost inlocuite cu trei rugaciuni. Potrivit legii mozaice, jertfele sint actiuni cultice obisnuitece se cuvin lui Dumnezeu. Ele au caracter latreutic, de adorare, imerativ, de cerere,euharistic,de multumire si expirator, de curatire. in Levetic este explicata cu claritate valenta sacrificului singeros. Pentru ca viata trupului este in singe si eu vam ingaduit voua sa-l aduceti pe jertfelnic pentru ispasirea sufletelor voastre, caci singele este cel care aduce ispasire. Despre conceptul de jertfa, sacrificiu si mintuire prin sacrificiu, teologia dispune de lucrari cu o incarcatura informationala si spirituala greu de egalat. Pastrarea ritualului sacrificiului animal singeros pina astazi se datoreaza nu numai functiei economice si spatiului climatic propice cresterii si consumului carnii de porc, cum au incercat sa argumenteze unii specialisti etnologi. Ei au acceptat, in general, punctul de vedere conform caruia sacrificiul porcului ar exprima sacrificiul unui stravechi spirit agrar. El a intruchipat, se pare,spiritul griului la indo-europeni. Este interzis ca animal de sacrificiu si consum la evrei si mahomedani. Sacrificii rituale de animale sint consemnate de arheologi si la geto-daci si daco-romani. Dintre animalele domestice si salbatice sint apreciate a fi fost animale de sacrificiu aici: caii, oile, caprele, boii, iepurii, ciinii, pasarile si porcii, acestea din urma cu mai putine atestari arheologice. in asa fel a putut patrunde intre animale de jertfa porcul. Felul in care este pregatit porcul dupa junghiere, pirlirea, trecerea intregului corp al animalului prin flacara credem ca este mai mult decit o tehnica de preparare si este legata de stravechiul rit al arderii de tot pe jertfelnic. Crestinismul a acceptat practica sacrificarii porcului ca secventa a suitei de obiceiuri ce pregatesc marea sarbatoare religioasa a Craciunului. Prin semnificatii multiple Craciunul marcheaza totodata, in calendarul popular, inceputul ciclului celor 12 zile de sarbatoare ce insotesc trecerea de la anul vechi la anul nou, perioada a nasterii si renovarii timpului calendaristic, , perioada in care agricultorul ce a incheiat un ciclu agrar se pregateste pentru urmatorul prin acte rituale cu rol apotropaic si augural. Privit din aceasta perspectiva, taiatul porcului, se plaseaza in sfera ofrandelor-sacrificiului adresate fortelor supreme, ca multumire pentru recolta obtinuta si pentru recolta viitoare. Exista un timp ritual al sacrificiului porcului-ziua de Ignat(20 decembrie) sau dupa Sfintul Vasile, dimineata in zori-moment propice multor practici rituale. Daca nu tai porcul la Ignat, nu-i mai merge bine, dupa Ignat, porcul slabeste spun batrinii, dar aceasta nu inseamna ca nu sint sate in care porcul este taiat a doua zi de Craciun (Vilcea, Bacau, Prahova) sau a treia zi (Dimbovita), conform unor interdictii ptivind consumul carnii de porc in prima zi de Craciun. Cind tai porcul, sa fie luna plina, sa fie frig si umed-sint conditii carora, in sistemul de viata traditionala, li se acorda mare atentie. Spatiul trebuie curatat bine inainte si este demarcatinsemnam locul printr-o linie, spune un informator din Vilcea, practica ce aminteste ritualul de pregatire a actelor de sacrificare la romani, prin trasarea unui cerc magic in jurul altarului. Totodata sint respectate gesturi si formule rituale

pentru consacrarea victimei: animalul este stropit cu apa sfintita, este asezat cu capul spre rasarit, pe fruntea lui (in Moldova) sau pe ceafa (in Arges, Olt, Brasov) este trasata cu cutitul o cruce pe care se presoara sare, capul de porc este tras cu ritul inapoi in casa, sint rostite formule rituale (Doamne ajuta, sa-l mintui cu sanatate). Sarea, simbol de puritate si curatenie, este utilizata in ritualul sacrificiului inca de la romani, care o presarau pe capul victimei (impreuna cu boabe de orz) sau o ardeau pe altar pentru imblinzirea zeilor Penati-zei ocrotitori ai caminului familial. Remarcabila este functia preotului de mediator in relatia cu divinitatea, functie ce s-a pastrat in timp, in obiceiurile insotitoare sacrificarii porcului in viata traditionala. Concret el are menirea prin slujba religioasa pe care o face in fiecare gospodarie, sa valideze actul sacrifical si sa transfere in plan sacru carnea si masa ce urmeaza. Obiceiurile populare pastreaza, ca forma de rasplatire a preotului, daruirea unor parti din animalul sacrificat-limba, pielea, pulpa. Extrapolam acest obicei cu cel consemnat in stravechi sacrificii grecesti (de exemplu sacrificiile pentru Hermes), la care preotul primea pielea, dar mai ales, limba, partea metaforica a comunicarii, simbol al functiei preotului de realizare a legaturii cu divinitatea. Relevante semnificatii rituale, in actul sacrifical al porcului la Craciun, are singele, a carui prezenta este dovada sacrificiului implinit. Antopologii au evidentiat valoarea spirituala regeneratoare a singelui, ale carui valente intermediaza fuziunea intre om si divinitate, contiguitatea efemera a profanului cu sacrul, justificind spiritual sacrificiul. Rolul pozitiv al singelui, identificat in popor cu viata, se exprima prin multiple credinte in valoarea lrgaturii(prin singe) ce se realizeaza cu divinitatea, dar si intre comeseni in timpul consumarii carnii animalului sacrificat. Ansammblul ritual al taierii porcului este incheiat prin masa comuna, in genere numita pomana porcului, pe alocuri praznicul porcului(Prahova). Ca forma de comuniune alimentara ce constituie faza finala a oricarui act sacrificial, pomana porcului depaseste, prin semnificatiile ei, conotatiile alimentare. in vechi tipare de viata traditionala ea se desfasura intr-o atmosfera solemna, in liniste, realizinduse, in primul rind, comuniunea spirituala a participantilor la actul sacrificial infaptuit. Actuala nota euforica a mesei de pomana a porcului este un rezultat al deritualizarii pe ansamblu al actului sacrificial, prevalent raminind sensul lui pragmatic, alimentar. Credem ca tocmai pastrarea practicii sacrificiului porcului, adoptat ca animal de sacrificiu pentru sarbatoarea crestina a Craciunului, este o dovada a vechimii crestinismului pe aceste locuri, crestinism apostolic. Nu putem neglija nici faptul ca acest sacrificiu are loc in perioada postului, cea in care se pregateau, de altfel, si catehumenii pentru botezul de Craciun sau de Boboteaza.

Sarbatoarea Craciunului reprezinta o zi speciala, in care fiecare om se retrage in sanul familei pentru a oferi si a simti iubire in jurul lui. De aceea, Craciunul mai este si supranumit sarbatoarea familiei, cu aceasta ocazie, familiile se reunesc, petrec timp impreuna si fac schimb de cadouri. Iar aceasta sarbatoare o petrece fiecare dupa traditiile cu care a fost obisnuit in functie de zona din care provin, pentru ca sunt atatea obiceiuri si fiecare sunt diferite dintr-o parte intr-alta. In zilele noastre, in traditiile de Craciun se regasesc atat obiceiuri imprumutate din lume, cat si obiceiurile specifice zonei.Va voi prezenta in cele ce urmeaza cateva dintre traditiile cele mai cunoscute din zona Moldovei. Ignatul sau taierea porcului Inainte de Craciun, pe data de 20 decembrie este Ignatul sau taierea porcului, traditie care inca este respectata in satele din Moldova, iar pasii care trebuie urmati sunt si ei respectati intocmai, moldovenii facand un adevarat ritual din aceasta traditie.Totul incepe in zorii zile de 20 decembrie, iar ziua este dedicata exclusiv taierii porcului, prepararii carnii si conservarii acesteia. In aceasta zi sunt preparate produse traditionale zonei, cum sunt caltabosii, sangeretele, toba, lebarul sau carnatii, iar imediat dupa taierea porcului s-a pastrat si obiceiul cunoscut acum de pomana porcului, unde cei care au participat la ritual beau tuica sau vin fiert si mananca din carnea porcului proaspat taiat, preparata prin prajire si servita alaturi de mujdei de usturoi si mamaliguta. Desi, odata cu aderarea la UE, s-au impus norme mai stricte privind taierea porcului in stilul traditional, traditia aceasta isi are radacinile inca de dinainte de crestinism si se practica in continuare in satele moldovenesti, dar si in celelalte zone. Colindatul Ca simbolistica, colindatul este o urare in care se pun dorintele oamenilor, transmit voie buna si optimism si urarile merg la fel de departe precum imaginatia. Inainte, la colindat mergeau tinerii intre 18 si 20 de ani, se strangeau in grup si locuiau la unul din ei pe perioada sarbatorilor si nu aveau voie sa iasa prin sat decat in grup, intrucat colindele le faceau in acest grup ce avea denumirea de ceata. In Moldova, traditia colindatului deschide perioada celor 12 zile de sarbatoare cu ocazia Anului Nou. Acum, la colindat merg si copiii, si cei tineri, iar in unele sate din zona Moldovei inca se practica intreg ritualul

Jocurile cu masti Moldova este una dintre regiunile cele mai faimoase pentru numeroasele jocurile cu masti care se practica in perioada sarbatorilor de iarna. Printre acestea se numara Jocul caprei, Jocul ursului. Cel mai asteptat se pare ca este jocul ursului. Se spune ca ursul este animalul sacru al geto-dacilor, iar de aici se poate trage concluzia ca traditia este una foarte veche, in care obiceiurile s-au pastrat de la o generatie la alta. Pentru jocul ursului, mai multi tineri se intalnesc si pregatesc cele necesare jocului, masca si costumul. Cel care va intra in pielea ursului se va imbraca cu o haina de blana lunga, care trebuie sa fie impodobita cu ciucuri, iar pe cap va purta un schelet din lemn, decorat si imbracat intr-un material din panza. Pe langa personajul central, alaturi de el mai participa si cei care vor canta la acordeon, la tobe, cei care vor spune povestea ursului, vor mai fi personaje care spun diverse texte si care danseaza. La finalul jocului, ei trebuie sa transmita cele mai frumoase urari celui care a fost colindat, iar ca recompense trebuie sa primeasca bani si colaci. In schimb, jocul caprei a fost inainte un ceremonial al unui cult, care presupunea omorarea, jelirea, inmormantarea si invierea caprei, iar batranii considerau capra ca fiind prevestitoare de vreme, daca aceasta va fi buna sau rea, iar in prezent acest joc este menit sa aduca prosperitate celui pe care il colinda, dar si pentru a pastra aceasta traditie antica de a se prezenta costume, masti, jocuri si cantece si este jucat pentru sporul anului ce vine, pentru spor la recolte, la animale si in gospodarii. La fel ca in jocul ursului, colindatorii sunt rasplatiti cu bani si cu colaci. Sorcova Practicata in prima zi a anului, de preferinta ca primul care sorcoveste pe cineva sa fie un baiat, deoarece inseamna prosperitate si belsug. Urarea in sine se facea dintr-o ramura abia imbobocita de la un pom, sau in prezent, dintr-un pat cu flori din hartie colorata. Urarea se face pentru tinerete, pentru putere, prosperitate si sanatate. Cuvantul sorcova vine din limba bulgara si inseamna verde fraged. Pomul de Craciun Un alt obicei, preluat in zona Moldovei, la fel precum in celelalte zone este impodobirea bradului de Craciun, ritual ce a fost preluat din Occident. Impodobirea bradului de Craciun isi are originea in Germania pagana, unde era impodobit de un calugar ca sa simbolizeze Sfanta

Treime datorita formei sale triunghiulare.Trepat acest obicei a fost preluat de crestinism, alaturi de alte ritualuri pagane, pentru a fi adaptate ca facand parte din religia crestina. La romani, si mai ales in Moldova, nu a existat aceasta traditie, bradul fiind impodobit doar la nunti sau la moartea unui tanar virgin sau a unei fete mari. In prezent, acest obicei este tinut peste tot in lume, fiecare decorand bradul fie in culorile clasice ale Craciunului, fie dupa modernismul de azi in culori care pleaca de la albastru, verde si pana la mov inchis.