Student: Roxana-Ioana Vornicu

Curs: Etnologie și folclor

Colindul- funcție ritualică, religioasă, sacră și de folclor

Colindele sunt cântece tradiționale românești, anume felicitări (urări) de tip epico-
liric, având în general între 20 și 60 de versuri. Colindele sunt legate de obiceiul colindatului,
datină perpetuată din perioada precreștină. Inițial, colindele aveau o funcțiune ritualică, anume
aceea de urare pentru fertilitate, rodire și belșug. Acest obicei era legat fie de începutul anului
agrar (adică de venirea primăverii), fie de sfârșitul său (toamna, la culegerea recoltei). Pe de altă
parte, un scop des întâlnit al colindelor era acela de alungare a spiritelor lui Ianuarie. Peste timp,
din semnificația inițială a colindelor s-a păstrat doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie,
petreceri și urări.

În cele ce urmează voi analiza complexul câmp creat de colinde, voi oferi diverse
clasificări ale acestora, voi dezbate funcțiile și originea lor; și voi demonstra rolul de conservare
și transmitere tradiției folosindu-mă de scrieri și surse care vor fi ulterior menționate.

Colinda - Epifanie și sacrement- M. M. Bălașa

O estetică analitică dar neconvențională, ce nu reduce aspectul experienței religioase

la cuprinsul narațiunii textelor folclorice și nici la doctrinele instituționalizate. În volum, autorul
abordează principii care constituie fundamentul realizării esteticului etnomuzical cu scop
hierofanic sau, altfel spus, sacru. Ultimul capitol aduce în prim-plan actualizarea ca princpiu al
actului fanic și sacramental. Colinda este o compoziție melopoetică ce se actualizează pe
perioada sărbătorilor de iarnă și anume Crăciunul, respectiv Anul Nou. Perioada practicării
colindatului este între 24 decembrie și 1 ianuarie. În acest context, cântarea colindelor este cel
mai important fapt care se realizează în ritualurile sacre din această perioadă. Colinda în sine este
un rit, un ceremonial ce aduce în actualitate o realitate transcedentă. Un rol important îl au
colindătorii care îndeplinesc o funcție sacră, sacerdotală, datorită faptului că divinitatea era
prezentă prin ei, divinitatea intra în locuința familiei care primea colinda, experiența colindei
fiind astfel ocazia și modalitatea prin care omul intra în contact direct cu sacrul.

1
Student: Roxana-Ioana Vornicu
Curs: Etnologie și folclor

Este prezentată colinda ca „facere”, fiind citat Mihai Pop care opina că desfășurarea
colindatului, locul special ocupat în cadrul ciclului de viață, respectiv sensurile descifrate din
textele colindelor îl determină să afirme că „acest rit nu marchează, ci ca orice act ritual, face.”.
Astfel, colindatul se referă la viitor, la un nou început, la nașterea Anului Nou, omul având
convingerea că puterea colindei va duce la îndeplinirea dorințelor cu privire la noul an. Colinda
reprezintă actualizare și asimilare „trecutului”, astfel încât aceasta reprezintă, potrivit lui Ovidiu
Bârlea, un mit în acțiune în perioada începutului de an.

Colinda funcționează după un standard hibrid, adică din elemente evocatoare, dar și
din improvizații, totul concentrându-se pe experiență, calitate și capacitate de actualizare. Funcția
supremă a colindei este cea de epifanie, ca manifestare a unei realități sacre, respective de
sacrament ca experiență, ca asimilare.
Principiul actualizării colindei se confundă cu oralitatea, esețială pentru arta
folclorică. Colindatul implică întreaga lume a satului, existând anumite regiuni în care inclusiv
femeile și bătrânii participă. Adesea, familia care primește ceata de colindători ia parte la
cântare, formând un cor unitar. Astfel, existența colindatului ca epifanie și sacrament este
condiționată de existența elementului muzical care are rolul de ritualizare. Melodia face posibilă
instaurarea spațiului și timpului interior, religios, făcând din colindă o experiență mitică.
Scopul ultim al colindei și receptarea acesteia se realizează pe tărâmul hierofaniei
și al sacramentului. În cazul colindei, cântecul este o hierofanie. Structura, forma și inclusiv
execuția muzicală a colindelor sunt strâns legate de principiul repetiției. În privința refrenelor
colindelor, M. Buga considera că acestea au o funcție eminamente simbolică, negându-le rolul
compozițional și afirmând că versurile-refren aveau probabil conotație magică.
Colindul trebuie să redea cu exactitate textul de bază, orice greșeală făcută din neglijență aduce
rușine colindătorilor, considerându-se lipsă de respect față de gazdă.

2
Student: Roxana-Ioana Vornicu
Curs: Etnologie și folclor

Ca piesă melopoetică cântată, prezența colindei înseamnă prezența sacrului, iar

primirea colindei reprezintă primirea lui Dumnezeu. Considerând colinda un mit actualizat poate
fi numită hierofanie. În cultura românească a reprezentat repertoriul bogat în trimiteri și
presupuneri, în conexiuni și origini. Interpretarea colindei este asociată cu dans, urlet, râs, beție,
cu înfățișarea barbară de cântec exagerat din punct de vedere al intensității timbrului vocal.
Colindatul este eminamente un gen care se „strigă”, reprezentând o ipostază interpretativă, pe de
o parte anti-artistică, iar pe de altă parte autentică.
Astăzi, colindele sunt doar „piese” destinate reproducerii și reprezentării și nu acte de
experimentat, înlăturând complexitatea formală, compozițională, arhitecturală pe de o parte, iar
pe de altă parte, complexitatea în sens hierofanic.

Colinda- element de legătură cu Dumnezeu

Colinda este liantul care face legătura între generaţii, creând acea comunitate unită pe
care o doreşte Domnul Hristos. Cu toţii aşteptăm să trăim bucuria Naşterii Domnului nostru Iisus
Hristos în ieslea Betleemului, bucurie adusă în sufletele noastre prin intermediul colindelor.
Colindatul nu e numai o datină, el este o adevărată instituţie, cu legi proprii. Nici un alt
obicei,datină s-au tradiţie nu este cultivat cu mai mare interes decât colindatul Crăciunului şi nici
una dintre ele nu se prezintă aşa de organizat. La români, colindatul pare să se fi păstrat mai fidel
decât la oricare alt popor, poate şi datorită faptului că, la noi, colindătorii sunt de toate vârstele,
de la patru-cinci ani şi până la vârste înaintate
Colindele sunt creaţii populare inspirate din Sfânta Scriptură, iar unele au şi un
caracter laic, având ca izvor viaţa cotidiană a satului. Colindătorii sunt socotiţi mesagerii Lui
Dumnezeu care transmit oamenilor pacea şi fericirea, sănătatea şi nădejdea. Colindele au
menirea, pe lângă slăvirea Lui Dumnezeu, de a ne curăţa sufleteşte şi a ne sfinţi, de a alunga tot
ce este rău.” Atunci când colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieşi diavolii, şi astfel lumea
va încăpea pe mâna lor.” De asemenea, beţele colindătorilor au puterea de a înspăimânta pe
diavol. Asemenea credinţe explică cinstea deosebită cu care sunt primiţi colindătorii de
gospodari. În comparaţie cu creaţiile muzicale occidentale cu referire la Crăciun, colinda
românească, este deopotrivă un tezaur de limbă şi un preambul strălucit al poeziei româneşti,
care s-a perpetuat, nu prin tipărituri sau manuscrise, ci pe calea oralităţii vechii tradiţii populare.
3
Student: Roxana-Ioana Vornicu
Curs: Etnologie și folclor

Elemente și simboluri

Elementele şi simbolurile din colinda

romană vor constitui componenta profană
regăsită în colindul românesc. Raportul dintre
elemenele sacru-profan , precum şi contopirea
lor în cadrul colindei româneşti sunt două
probleme majore care stârnesc interes. Pe
lângă acestea, un loc important îl ocupă
fenomenul colindatului în ansamblu, integrarea lui în sărbătoarea Crăciunului, originea, ritualul,
etapele şi semnificaţiile colindelor. Îndeplinirea corectă a obiceiurilor a făcut să se acorde o
deosebită importanţă formei lor, chiar dacă uneori şi-au schimbat sensul. Obiceiurile de peste an,
îndeplinite corect, dădeau vieţii un echilibru între perioadele de muncă şi odihnă, iar cei ce nu le
respectau erau pedepsiţi de soartă.

Funcții și tipologii

Colindele se clasifică în general după sfera lor tematică. În practică, se deosebesc

anumite funcții, corespunzătoare destinatarului colindei (de fată, de băiat, de negustor, de tineri
însurăței, de logodiți), a locului de desfășurare (la intrarea și la plecarea din casă, de fereastră),
sau a momentului (de doliu, de zori). Pornind de la rolul normativ binecunoscut al acestora, se
pot descifra mai multe funcții secundare subordonate funcției de bază, care este urarea. Între
funcțiile secundare cele mai des întâlnite sunt cele de: comunicare, inițiere, întărire a coeziunii
grupului social, protecție, normare, manifestare a sacrului și experimentare a acestuia,
onomastice sau catharetice.

Peste unele colinde s-a suprapus și elementul creștin, regăsibil mai ales la refren, însă
acest fapt s-a petrecut abia în Evul Mediu, sub influența Bisericii. Acestea conțin o sumedenie de
scene apocrife, suprapuse peste elemente mai vechi.

4
Student: Roxana-Ioana Vornicu
Curs: Etnologie și folclor

Cercetând vastul material din domeniul

colindelor, adunat de etnologul Nicolae Ursu, cercetătoarea
Rodica Giurgiu realizează următoarea clasificare:

 Colinde protocolare
o Colindătorii
o Gazda trezită de colindători
o Gazda și colindătorii
 Rugămintea de a fi primiți în casă
 Cererea darurilor
o Gazda plecată la vânătoare
o Cerb împodobit cu daruri
o Alte subiecte
 Colinde profesionale
o Ciobanul sătul de ciobănie și/sau răsplata oilor
o Ciobanul care și-a pierdut oile
o Miorița
o Pescarul și vidra
o Colinde de vânători
o Colinde de agricultori
 Colinde de fată
o Fata și cei trei pețitori
o Soarele își pețește sora, pe Lună
o Seceriș funest
o Alte subiecte
 Colinde de flăcău
o Junele și calul
o Junele și însurătoarea
o Colinde satirice

5
Student: Roxana-Ioana Vornicu
Curs: Etnologie și folclor

 Colinde familiale
o Jupânul și jupâneasa
 Colinde edificatoare/moralizatoare
o Disputa dintre grâu, vin și mir
o Gazda ospitalieră și minunile
o Alte subiecte
 Colinde de trecere
o Anul vechi și cel nou
o Ziua și noaptea
 Colinde-baladă
o Ilincuța Șandrului
o Mireasa moartă
o Soacra rea
o Maica bătrână
o Milea
 Colinde-cântece
o Colinde de război
o Cucul și turtureaua
o Călugărul și călugărița
o Ciobanul și mielul
 Colinde neîncadrabile
 Plugușoare și urări de Anul Nou

6
Student: Roxana-Ioana Vornicu
Curs: Etnologie și folclor

În vremurile precreștine, ritualul era zgomotos, dura mai multe zile, iar festivitățile
cuprindeau ofrande vegetale și animaliere, mese comune, dansuri și reprezentații dramatice.
Toate acestea se desfășurau primăvara sau toamna. După mutarea Anului Nou la 1 ianuarie, în
vecinătatea Crăciunului, aceste ritualuri au fost serbate numai în vremea celor două sărbători
creștine.

„Ritualul se desfășoară de obicei începând din Ajunul Crăciunului (24 decembrie),

până dimineața zilei următoare. Grupul de șase până la treizeci de tineri (colindători) aleg un
vătaf, care cunoaște obiceiurile tradiționale și vreme de patruzeci sau optsprezece zile ei se
adună de patru, cinci ori pe săptămână, într-o casă anumită, ca să primească instrucția
necesară. În seara zilei de 24 decembrie, îmbrăcați în straie noi ți împodobiți cu flori și
zurgălăi, colindătorii fac urări mai întâi la casa gazdei, apoi trec pe la toate casele din sat.
Chiuie pe străzi, cântă din trompete și bat darabana, pentru ca larma făcută să alunge duhurile
rele și să-i vestească pe gospodari de sosirea lor. Ei cântă prima colindă la fereastră și după ce
au primit învoirea celor ai casei, intră în casă și își continuă repertoriul, dansează cu fetele
tinere și rostesc urările tradiționale. Colindătorii aduc sănătate și bogăție, reprezentate de o
rămurică de brad pusă într-un vas plin cu mere și pere mici. Exceptând familiile cele mai
sărace, de la celelalte primesc daruri: colaci, plăcinte, fructe, carne, băutură etc. După ce au
străbătut întreg satul, grupul colindătorilor organizează o serbare la care iau parte toți tinerii.”

—Mircea Eliade în Istoria credințelor și ideilor

religioase''

Păstrarea și transmiterea tradiției

Colindele sunt cea mai vie mărturie a religiozității poporului român. Așadar,
colindele constituie „bunuri spirituale comune și mijloace de cunoaștere, comunicare și
înțelegere ale obștii românești”. Colindele, "aceste minunate creații populare", s-au păstrat din
generație în generație și au răsunat în fiecare an, fără întrerupere, în casele creștinilor,
în noaptea sfântă a Nașterii Domnului, sub luceafărul de argint al păcii, în seara de Anul Nou și

7
Student: Roxana-Ioana Vornicu
Curs: Etnologie și folclor
la alte sărbători, îndătinându-se, răspândindu-se și fiind nelipsite din manifestările religioase ale
credincioșilor nostri.

Cuvintele „leru-i ler”, „ler”, „oleroi”, „linu-i lin”.

În colinda „Sus plugari nu mai dormiți”, apare refrenul „leru-i ler”, care nu este
altceva decât Păstorul Păstorilor, așa cum este numit Mântuitorul în textul profeților. În colinda
„Sus boieri nu mai dormiți”, apare refrenul „Oleroi Doamne” și care se traduce prin „Domnul
este Păstorul meu sau Domnul mă pașteˮ (Psalmul 22, 1) Este de înțeles că, Apostolul Andrei,
ajungând pe meleagurile noastre, a vorbit strămoșilor nostri despre Păstorul cel adevărat, care a
prins ecou și la ei, care aveau ca ocupație păstoritul. Ocupația lor se oglindește în colinda „Trei
Păstori”, care s-au hotărât să pună o cunună Pruncului Iisus. Cei trei păstori reprezintă simbolic
cele trei provincii românești care au păstrat din generație în generație, credința și neamul.

Păstrarea acestor expresii orientale în colindele românești dovedesc vechimea

creștină de origine apostolică și reprezintă adevărate nuclee ale spiritualității noastre care apar de
la nașterea poporului român și se regăsesc până azi. În colinda „Sus la poarta Raiului”, apare
refrenul „Linu-i lin și iară lin”, în care apare radicalul ebraic „lun” sau „lin”, care se traduce prin
„a înnopta” , „a fi găzduit”. El desemnează noaptea sfântă pe care englezii au tradus-o prin
„Silent Nightˮ. Poporul român a păstrat intactă forma originară „linu-I lin”, care înseamnă
„noapte sfântă este și iară noapte” Această noapte se retrăiește din generație în generație.

În vremea noastră colindele se situează, prin valoarea lor literară si muzicală, în

constelația artistică europeană. Colindatul este o datină adânc înrădăcinată în conştiinţa neamului
românesc, ea fiind întâlnită în toată lumea creştină. Cu totul aparte, Crăciunul şi tradiţia
colindatului în preajma acestei sărbători, sunt trăite în satul tradiţional românesc, unde practicile
cultice vechi au rămas încă neatinse, pentru că românii şi-au păstrat dintotdeauna fiinţa
naţională, limba, şi credinţa prin datini, tradiţii şi obiceiuri. Fără tezaurul inestimabil al
8
Student: Roxana-Ioana Vornicu
Curs: Etnologie și folclor

colindelor, păstrat in conştiinţa sa, poporul român s-ar fi pierdut în istoria popoarelor europene.

Bibliografie:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Colind#Funcții_și_tipologii

Vasile Herlea, Datini şi colinde, în: Credinţa străbună, nr.60,Alba Iulia,1991,

Mihail Vulpescu, Cântecul popular românesc, Bucureşti, 1930,

Andrei, Din adânc de dalbe datini, în Credinţa străbună, nr.59,alba Iulia,1991,

Elena Niculiţa Veronica, Datinile şi credinţele poporului român,Cernăuţi,1903,

George Breazul, „Muzica românească de azi”, în: Diac. Prof. Dr. Emil Cornițescu, „Caracterul
peren al colindelor de Crăciun”, în: Studii Teologice, Anul XLII (1990).

9
Student: Roxana-Ioana Vornicu
Curs: Etnologie și folclor

10