Cultura 

cuprinde setul de practici, credințe, valori, simboluri și tradiții, felurile de a trăi și de a înțelege
lumea ale grupurilor naționale, etnice și religioase.
Obiceiurile sunt caracteristice societăților și comunităților tradiționale și se referă la repetarea periodică,
ceremonială a unor evenimente, a unor practici, care se transmit de la o generație la alta, dintr‐un trecut
străvechi. Totalitatea obiceiurilor unei comunități îi asigură acesteia identitatea culturală distinctă și
alcătuiesc patrimoniul cultural al comunității. Acestea sunt atât religioase, cât și laice. Originea
obiceiurilor este practic imposibil de localizat în timp.
Contactele culturale dintre comunități etnice învecinate au dus fie la preluarea unor obiceiuri, fie la
îmbogățirea unor obiceiuri deja existente. De altfel, multe obiceiuri ale unei comunități se regăsesc și la alte
comunități sub forme diferite, particulare.
Tradiția reprezintă păstrarea și conservarea conștientă a obiceiurilor în societățile moderne. Cuvântul,
preluat în limba română din limba franceză, își are originea în latinescul traditio, însemnând „transmitere
mai departe, înmânare“. Astfel, unele obiceiuri se pot pierde dacă societățile moderne nu le păstrează sub
forma unor tradiții conștientizate. Spre deosebire de obiceiuri, care funcționează în societățile ce le‐au dat
naștere în mod natural, tradițiile presupun un anumit „public“, se adresează și celor care nu aparțin
comunității respective, dar care doresc să îi cunoască particularitățile culturale.

Sentimentele și emoțiile legate de anumite obiceiuri și tradiții sunt prezente frecvent și în lirica și epica
populară, fiind adeseori surse de inspirație pentru operele culte.
Doina este opera lirică a folclorului românesc prin care se redau sentimente variate (dor, dragoste, revoltă
etc.). Expresie a unui sentiment individual, doina capătă valoare general umană, transformându‐se într‐un dialog
al omului cu întreaga lume. Mai greu de definit din punct de vedere literar, sub aspect muzical doina este o
melodie cu scară unitonală și ritm liber. George Enescu considera că dorul, sentimentul cel mai des cântat în
doină, este o „caracteristică originală a cântecelor românești“. Valoarea doinei a fost recunoscută în 2009, când a
fost inclusă de UNESCO în lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.
Mitul este o povestire fabuloasă care cuprinde credințele populare despre originea universului, a fenomenelor
naturale, despre zei și eroi legendari. Mircea Eliade arată că mitul plasează întâmplările într‐un timp al
„începuturilor“ în care ființe supranaturale acționează în vederea apariției unei noi realități, ce poate fi un
comportament uman, o specie vegetală, un fenomen natural.
Ritualul este un ceremonial desfășurat după anumite reguli, într‐un cadru solemn, în momente importante ale
existenței umane (nașterea, căsătoria, moartea), în anumite etape ale muncilor tradiționale (semănat, recoltat), la
trecerea de la un anotimp la altul. În cultura română, ritualul este strâns legat de folclor și se însoțește de cântece,
rar de versuri recitate, ca în cazul plugușorului sau al orațiilor de nuntă.