Viaţa religioasă oglindită în creaţii

populare, în datini şi în obiceiuri

Prof. Rus Dana

Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău
Clasa a IX-a

This Photo by Unknown Author is licensed under CC BY

 „Cunoscând istoria, eroii, tradiţia, ne facem mai
sociabili, mai altruişti, mai iubitori de om şi viaţă.”

 Nicolae Iorga

This Photo by Unknown Author is licensed under CC BY-SA

 Promotori ai culturii populare:

Îndemnaţi de idealuri înalte şi de conştiinţa că studierea şi

promovarea culturii populare reprezintă o datorie sacră, Iordache
Golescu, Alecu Russo, Nicolae Bălcescu, Iacob Negruzzi, Alexandru
Odobescu, Ion Budai - Deleanu, George Bariţiu şi mulţi alţii, nu numai
că au cules şi publicat folclor, dar au întocmit chiar şi studii despre
cultura populară românească.
De pe aceleaşi considerente, marele nostru poet Vasile Alecsandri
s-a angajat, cel dintâi, să publice aceste „comori nepreţuite, frumuseţi
originale fără seamăn". Ele alcătuiesc o avere naţională vrednică dea
fi scoasă ca un titlu veşnic de glorie pentru naţiunea română..
 FOLCLORUL
Dicţionar specializat: Definiţie:
FOLCLOR. Subst. Folclor, creație populară, artă populară, obiceiuri
populare, tradiții populare, datini populare. Jocuri populare, dansuri
populare; cîntece populare, muzică populară; teatru popular. Folcorul este
Literatură populară, creație orală; folclor literar. Proză populară;
poveste, basm; legendă; snoavă, fabulă. Poezie populară. Poezie totalitatea formelor de
epică; cîntec bătrînesc, cîntec voinicesc, cîntec haiducesc; baladă.
Lirică populară; doină, doiniță (dim.), doinișoară; cîntec de lume;
viaţă spirituală,
cîntec de dragoste; cîntec lăutăresc; cîntec de cătănie; cîntec de joc;
strigătură, chiuitură; cîntec istoric; cîntec de leagăn. Ghicitoare,
anonimă şi colectivă a
cimilitură. Proverb, zicătoare, zicală, zicătură. Bocet, cîntare de mort. unui popor, văzută mai
Descîntec, descîntătură. Colind, colindare, colindat, colindă; urare;
plugușor; buhai; sorcovă; capra, brezaie. Artist popular; cîntăreț ales în mediul rural.
popular, rapsod. Colindător. Folclorist; etnograf. Folcloristică, folclor.
Folclorism. Adj. Folcloric; folcloristic; etnografic. Vb. A dansa, a juca. A
cînta, a doini, a hori, a cimili (reg.). A boci. A colinda, a ura, a merge cu
plugușorul, a merge cu capra; a sorcovi. V. aforism, artă, dansuri
populare, literatură, obicei, poezie, proză.
FOLCLÓR s. n. 1. Totalitatea creațiilor artistice, literare, muzicale, plastice etc., a obiceiurilor și
a tradițiilor populare ale unei țări sau ale unei regiuni. 2. Știință care se ocupă cu creațiile
artistice, obiceiurile și tradițiile populare. – Din fr., engl. folklore.

POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparține

poporului, privitor la popor, care provine din
popor. ♦ Care este alcătuit din oameni din
popor și lucrează pentru popor. 2. Creat de
popor; specific unui popor, caracteristic culturii
lui. 3. Care este făcut pentru popor, creat pentru
necesitățile poporului; accesibil tuturor. ♦
(Despre expuneri, prelegeri, lucrări) Care poate
fi înțeles cu ușurință de oricine; simplu,
natural. 4. Care este iubit de popor, care se
bucură de simpatia, de considerația opiniei
publice; p. ext. cunoscut de toți. ♦ Care are o
comportare prietenoasă, cordială, atentă față
de toată lumea. – Din fr. populaire.
SPIRITUÁL1, -Ă, spirituali, -e, adj. 1. Care aparține
spiritului (I 1), privitor la spirit; ideal, imaterial;
sufletesc; intelectual; p. ext. cultural. 2. Inteligent,
deștept, ager; dotat cu umor. ♦ Care oglindește,
exprimă, denotă inteligență, istețime, umor. 3. Care
aparține religiei sau bisericii; bisericesc, religios;
duhovnicesc. ♦ (Substantivat, m.) Duhovnic. [Pr.: -tu-
al] – Din fr. spirituel.
Elemente sau componente ale folclorului:

 Balade,
 Legende,
 Mituri,
 Poezii,
 Doine,
 Cântece populare,
 Picturi,
 Sculpturi,
 Tradiţii şi Obiceiuri :
- legate de viaţa de zi cu zi şi
- legate de marile momente existenţiale ale omului: Naşterea (Botezul), Viaţa adultă
(Cununia), Decesul (Trecerea sufletului la viaţa veşnică)
 Folclorul românesc nu poate fi despărțit de sufletul poporului român și de
religiozitatea lui . Românii exprimă prin folclor cele mai importante calități ale
sufletului: credința, iubirea, bucuria, ospitalitatea, durerea, armonia cu natura și
Dumnezeu.

Creația folclorică religioasă nu trebuie confundată însă cu manifestările cultului

divin public, ci exprimă forma pe care o ia învățătura Bisericii în creația spirituală a
poporului, pe măsură înțelegerii și a sensibilității credincioșilor.
 Componentele creaţiei populare literare, muzicale şi
plastice cu specific religios sunt:

 literatura orală de inspiraţie religioasă – opere literare inspirate din folclorul religios;
 colindele şi cântecele de stea - creaţii populare care însoţesc obiceiurile de Crăciun;
 bocetele - presupun existenţa unei melodii simple, triste;
 sculpturile în lemn - utilizate în decorarea stâlpilor, porţilor, crucilor;
 icoanele pe sticlă - tehnica picturii pe sticlă a apărut în Transilvania şi Bucovina;
 ouăle încondeiate.
Aceste creații au constituit surse de inspirație pentru scriitori, muzicieni si artiști plastici,
care le-au prelucrat în forma cultă.
 Literatura orală și cultă, de inspirație religioasă - opere
literare inspirate din folclorul religios
Rugăciune
de Mihai Eminescu
Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Şi pururea fecioară,
       Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
       Marie!
În grădina Ghetsimani
de Vasile Voiculescu
Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul...
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea într-una.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Si-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.
O mâna ne-ndurată, tinând grozava cupă,
Se coboara-mbiindu-l si i-o ducea la gură...
Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa...
Dar nu voia s-atingă infama băutură.
În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Si sub veninul groaznic simtea că e dulceată...
Dar fălcile-nclestându-si, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viată!
Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai
vadă...
Treceau bătăi de aripi prin vraistea grădinii
Si uliii de seară dau roate dupa pradă.
Baladele – reflectă diferite aspecte ale vieţii relogioase româneşti

Mioriţa - creaţie anonimă a Monastirea Argeşului - prin

geniului din popor, păstorul
moldovean aminteşte de
Hristos, Care acceptă să moară
pentru păcatele noastre.
meşterul Manole este închipuit
Mântuitorul şi Jertfa Sa pe Cruce
pentru răscumpărarea păcatelor,
iar fântâna sa simbolizează apa
Botezului.
 Colindele şi cântecele de stea
– creaţii populare care însoţesc obiceiurile de Crăciun

 Obiceiul colindatului (colindatul, umblatul cu steaua, mersul cu Irozii şi cu Viflaimul) a înglobat în el

nu numai cântec și gest ritual, ci și numeroase mesaje și simboluri ale unei străvechi spiritualități
românești. Acesta s-a păstrat asociindu-se cu celebrarea marelui eveniment creștin care este Nașterea
Domnului Iisus Hristos.
 Colindele au rolul de a transmite bucuria nemărginită că Dumnezeu este cu noi. Colindele, la noi la
români, sunt expresia Scripturii, a adevărurilor teologice, sunt teologhisirea (explicarea) patristică a
îndumnezeirii omului purtată prin viu grai, din tată în fiu, drept şi adevărat, neştirbită cu nimic, purtată
de vestitorii întrupării Fiului lui Dumnezeu.
 Acest obicei este însă şi o reînnoire a chemării fiecărui creştin de a fi apostol al lui Hristos în lume,
de a-L primi, dar şi de a-L vesti celorlalţi oameni pe Mântuitorul. Colindătorii străbat şi un itinerariu
spiritual, la care este chemat şi sufletul fiecărui creştin, acela de a călători permanent spre Dumnezeu şi,
mai ales, de a împlini călătoria vieţii pământeşti purtându-L pe Domnul în suflet cu căldura cu care
Maica Domnului L-a purtat pe Pruncul nou născut.
 Bocetele - presupun existenţa unei melodii simple, triste

Bocetul este un cântec funerar de jale, prezent şi astăzi în ceremonialul de

înmormântare. Bocetul este, practic, o reacţie firească însoţită de ţipete, strigăte,
suspine şi alte gesturi disperate. Există o formă de bocet versificat, dar şi bocetul
tăcut, nemărturisit, tristeţea interioară ce aduce frământare. Bocetul sau cântecul
funebru este cunoscut în unele regiuni şi sub alte denumiri - de exemplu, cântec
de mort în Transilvania.
Bocetul are rădăcini vechi în cultura omenirii. În Biblie este pomenit Iosef care
ține "în cinstea tatălui său un bocet de șapte zile" (Geneza 50:10)
 Sculpturile în lemn - utilizate în decorarea stâlpilor, porţilor,
crucilor;

Principalul semn creştin nu numai că este nelipsit din repertoriul de motive şi simboluri care
împodobesc elemente din arhitectura casei și a porții, el marchează profund viaţa ţăranului,
care se ghidează îndeosebi după datinile creştine.
Simboluri: solare, precum rozetele, cercurile simple sau concentrice – cercurile concentrice
reprezintă cele trei ipostaze ale soarelui, la răsărit, la amiază şi la apus –, vârtejul sau morişca,
colacul, romburile (numite şi „roţi” în arta populară din Transilvania). Cercul, legat, în mod
evident, de cultul solar, este un simbol al perfecţiunii şi regenerării.
Motive ornamentale: precum „pomul vieţii” (brăduţul), crucea, funia împletită, spirala.
Uneori apar şi motive din lumea animală, cum ar fi pasărea (porumbelul), şarpele, calul, colţii de
lup. Pomul vieţii este un alt motiv principal şi foarte vechi, simbol al vitalităţii, al ascensiunii spre
cer, al rodniciei continue şi al vieţii veşnice. Legate de acest simbol sunt bradul, ramura de brad,
frunza şi vasul cu flori.
Icoanele pe sticlă - tehnica picturii pe sticlă a apărut în Transilvania şi
Bucovina,
în cursul sec. XVII și XVIII

Icoanele pe sticlă „imagini scrise ale Cuvântului lui Dumnezeu”,

au avut un destin neobișnuit: la începuturi au fost iubite de
credincioșii, de care și pentru care, au fost create și disprețuite de
oamenii de cultură. Apoi, la apusul acestui meșteșug, ele și-au
descoperit frumusețea prin arta intelectualității, dar i-au pierdut pe
cei care le-au creat și și-au făcut din credință un mod de viață.
 Ouăle încondeiate

 Ouăle încondeiate sunt o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură spirituală specific românească.

 Oul văzut ca un simbol primordial, sămânța vieții, potrivit tradiției, este vopsit și încondeiat  în zilele de joi și sâmbătă din Săptămâna Mare, îndeletnicirea
înroșirii ouălor fiind rezervată aproape în exclusivitate femeilor.

 Oul încondeiat ne transmite bucurie, uimire, smerenie, împacare, pentru că în ornamentația lui, de fapt, se operează cu simboluri (soare, luna, cruce, etc.), cu
modele din natură (plante, animale, obiecte) și cu modele de țesături populare, cu tot repertoriul lor de semne sacre.

 Motivele folclorice utilizate sunt: spicul, soarele, frunza și ca o reconfirmare a creștinătății românești, crucea.

 Simboluri și semnificații utilizate:• linia dreaptă verticală = viața;

• linia dreaptă orizontală = moartea;
• linia dublă dreaptă = eternitatea;
• linia cu dreptunghiuri = gândirea și cunoașterea;
• linia ușor ondulată = apa, purificarea;
• spirala = timpul, eternitatea;
• dubla spirală = legatura dintre viața și moarte.

 Simbolul fiecărei culori în parte: - roșu (soare, foc, dragoste, bucuria de viaţă),

- negru (eternitate, statornicie),

- galben (lumină, bogăția recoltelor, tinerețea, fericirea),

- verde (forța şi renaşterea naturii, rodnicie, speranță),

- albastru (sănătate, vitalitatea, seninul cerului).

 Cele mai importante sărbători şi obiceiuri sunt opera celor ce trăiesc în mediul
rural, în lumea satului întâlnindu-se şi azi cele mai frumoase tradiţii.

  Legendele şi obiceiurile vechi îşi au începuturile unele din vremea geto-dacilor, altele provin
de la romani şi multe dintre ele sunt tradiţii creştine. Interpretarea lor arată o îmbinare între
sărbătorile religioase şi tradiţiile agricole.
Timpurile moderne micşorează din puterea sărbătorilor şi tradiţiilor româneşti.
Noi avem însă, datoria să le cunoaştem şi să le respectăm!