Opera imnografică creştină şi cărţile de ritual, tezaur inestimabil al

Ortodoxiei

Un articol de: Pr. Cosmin Santi - 27 Ianuarie 2023

Datorită importanței fundamentale pe care o are cultul bisericesc în viața credincioșilor și mai
ales rolului ziditor al creației imnografice creștine, tezaur inestimabil al Ortodoxiei, Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2023 drept „Anul comemorativ al
imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”, pentru a putea cunoaște și aprofunda teologia
imnografică a Sfinților Părinți și a aduce cinstirea cuvenită personalităților marcante ale
Bisericii, imnografi, cântăreți și psalți, compozitori și dirijori de coruri.

Când vorbim despre cult, în general, ne ducem cu gândul la orice posibilitate care-l aşază pe
om în legătură cu ce are el mai de preţ, cu ceea ce iubeşte şi respectă mai mult, cu ceva mai
presus de el, cu Dumnezeu și sfinții Săi, de la care acesta aşteaptă ajutor şi folos în toate
împrejurările existenţei sale. Între religie și cult este o strânsă legătură, iar fiecare religie și
fiecare confesiune își are cultul corespunzător fondului său religios. Cultul ortodox este unic
în întreaga creștinătate prin sublimitatea și varietatea lui: teologie, viață în Hristos, poezie,
muzică, respirație a sufletului și mijloc de educație religios-morală, inspirator și generator de
viață creștină (un modus vivendi autentic). Credincioșii ortodocși au avut permanent la
îndemână acest tezaur de învățături reflectat în formele, riturile și ceremoniile cultului, dar
mai ales în corpusul imnografic creștin, reliefat în și prin cărțile de ritual folosite la toate
slujbele bisericești.

Imnurile Bisericii întrebuinţate în serviciile cultului divin public ortodox sunt expresia
învăţăturii de credinţă sau dogma expusă în formă de poezie, pentru a fi cântată în lăcaşul de
cult, la slujbele divine. Creaţia imnografică bizantină îşi are obârşia în poezia siriacă şi prin
aceasta în poezia semitică, mai exact în psalmi, care, pentru mesajul mesianic conţinut şi
bogăţia de expresivitate, au fost acceptaţi fără rezerve în cultul liturgic al Bisericii primare.

Odată cu dezvoltarea cultului creștin, mai ales după libertatea acordată creștinilor prin Edictul
de la Mediolanum (313) de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, noile forme şi actele de cult
creştine, pentru a fi consemnate în cărţile de ritual, trebuiau să exprime lămurit învăţătura de
credinţă a Bisericii, să cultive şi să întărească viaţa religios-morală a credincioşilor şi să
sporească frumuseţea şi podoaba externă a cultului religios. Imnografii creştini şi Sfinţii
Părinţi, ajutaţi de perioada prielnică a libertăţii dobândite după timpul greu al martirajului și
persecuțiilor, şi-au dedicat parte din viaţa lor ca să alcătuiască frumuseţile care se cuprind în
cărţile de cult ortodoxe, mai cu seamă multitudinea de tropare, stihiri, stihuri, condace şi
icoase, rugăciuni, forme de manifestare și de organizare a învățăturii de credință. În ele găsim
exprimate cu o extraordinară măiestrie şi cu o putere de sintetizare deosebită întreaga
învăţătură de credinţă a Bisericii noastre dreptmăritoare, întreaga teologie răsăriteană.
Astfel, începând cu secolul al IV-lea, imnul bisericesc a ajuns să-și definească o imagine
proprie și consacrare liturgică, iar imnografia începe să se dezvolte, datorită înmulțirii
sărbătorilor, dar și din cauza apariției ereziilor. Imnografia a avut în primul rând un rol
apologetic, de răspândire a adevărului revelat, dar şi de catehizare şi de întărire în credinţă a
creştinilor, făcând posibilă cunoaşterea învăţăturii bisericeşti, printr-un limbaj accesibil
tuturor credincioșilor.

Numeroase alcătuiri imnografice şi rugăciuni au fost întocmite de Sfinţii Părinţi şi imnografii

creştini, fiind izvorâte din trăirea şi meditarea cuvântului lui Dumnezeu, iar cântările liturgice
nu sunt altceva decât o sinteză teologică, o înfăţişare integrală a învăţăturii de credinţă a
Bisericii şi un îndreptar pentru trăirea în Hristos.

Ulterior, Biserica a adunat și sistematizat aceste texte imnografice în cărţile sale liturgice
întrebuinţate în săvârşirea sfintelor slujbe, dintre care amintim: Liturghierul, Molitfelnicul,
Ceaslovul, Triodul - pentru Postul Mare, Penticostarul - pentru perioada Învierii Domnului,
Octoihul - întrebuinţat tot restul anului duminica şi în zilele săptămânii, precum şi cele 12
volume ale Mineielor, pentru fiecare zi din fiecare lună a anului bisericesc. Astfel, cărţile de
ritual ale Bisericii, ca parte integrantă de maximă importanță a Sfintei Tradiții, cuprind
alcătuirile imnografice şi rugăciunile în care este expusă toată gândirea teologică, bazată pe
Sfânta Scriptură, pe hotărârile sinoadelor ecumenice, pe operele Sfinţilor Părinţi, pe pietatea
clerului şi a credincioşilor.

Opera imnografică cuprinsă în cărţile de cult ale Bisericii noastre întrebuinţează ca alcătuiri
de texte următoarele forme: troparul, care este cea mai veche şi mai simplă formă a poeziei
imnografice; stihira - desemnează strofele sau o grupare de mai multe versuri, precedată de
cele mai multe ori de câte un stih sau verset din psalmi, care se cântă recitativ; tot din
categoria stihirilor fac parte şi alcătuirile imnografice numite idiomele, automele şi podobii; o
altă grupare de stihiri sunt sedelnele, şezânde sau catismale care se cântă la Utrenie; o stihiră
izolată este şi ipacoi sau subascultător; mai există şi anumite tropare mai scurte, numite
antifoane, care se cântă la Utrenia sărbătorilor înainte de citirea Sfintei Evanghelii; o altă
categorie aparte de stihiri sau tropare o formează svetilnele sau luminândele, care se cântă tot
la Utrenie înainte de Laude; condacul este o strofă poetică ce se întrebuinţează în cadrul mai
multor slujbe bisericeşti; canonul este o compunere de mai multe cântări care formează
împreună un întreg, iar catavasiile sunt un rezumat al canoanelor din care fac parte.

De asemenea, identificăm în cazul imnografiei patru funcţiuni sau roluri, şi anume: rolul
latreutic, adică folosirea în cult a textelor imnografice, textele de cult; rolul harismatic, pentru
că prin alcătuirile imnografice creştinul se apropie temeinic de harul dumnezeiesc, trăind
profund credinţa prin har şi săvârşind aceasta printr-o împreună lucrare cu Dumnezeu, printr-
un act sinergic; rolul catehetico-pedagogic, pentru că prin textele din cărţile de cult creştinul
învaţă, se desăvârşeşte din acest punct de vedere prin hrănirea raţiunii, dar şi a sufletului, cu
frumoasele şi bogatele idei ale imnografiei creştine; rolul estetic, pentru că alături de muzica
bisericească înfrumuseţează cultul Bisericii noastre, îl transpune pe credincios în starea de
rugăciune și de comuniune cu Dumnezeu, cu aproapele şi cu sine.

Rostul şi măiestria cu care au fost scrise aceste texte sacre arată iubirea, ataşamentul şi
dăruirea imnografilor creştini faţă de Dumnezeu, în primul rând, căci pe El Îl slăvim prin
aceste cântări, apoi faţă de aproapele, care, ascultând aceste cuvinte scrise sub insuflarea
Duhului Sfânt, înţelege şi percepe înaltele idei teologice cuprinse în aceste versuri făcute
accesibile tuturor.
Astfel, imnografia creștină reprezintă un izvor fundamental al Sfintei Tradiţii, iar cartea de
cult are menirea de a ne transmite peste veacuri adevărul revelat de Dumnezeu. Totodată,
textele liturgice împreună cu muzica ce le animă, cu vocile cântăreţilor care le intonează, cu
ansamblul ceremoniei în care se petrec toate acestea, cu ritualul în care se încadrează, fără a
mai vorbi despre dimensiunea sacră sau despre acţiunea mistică pe care o presupun şi cu care
sunt în legătură, întregesc ansamblul artistic al cultului ortodox, vin să arate inegalabilul şi
originalul acestuia pe scena religioasă a lumii întregi, din toate timpurile şi din toate locurile.

Așadar, imnografia ortodoxă, alcătuirile cântate în cultul Bisericii noastre nu au doar un

caracter artistic sau estetic, ci ele au un profund caracter teologic, iar fiecare moment liturgic
face ca frumuseţea imnografică să reflecteze lumina dumnezeiască a învățăturii Mântuitorului
Hristos în sufletele și inimile noastre. Avântul inspiraţiei, pietatea profundă, bogăţia ideilor
teologice şi expresia lirică a sentimentului religios exprimate în imnografia creştină au atras
admiraţia intelectuală şi dorința de aprofundare a teologilor şi istoricilor literari dintotdeauna,
spre slava lui Dumnezeu și a Sfintei Sale Biserici.