Inventarul mormântului-Cultura Maikop

Kurganul de la Maikop deține un număr deosebit de obiecte, în special din aur, ce se află momentan la
Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg. Colecția poartă numele de „Zoloto Kubani”.

Defunctul principal era acoperit cu niște inele și cu mai multe plăci de aur de factură zoomorfă, dintre
care 68 de plăci reprezintă lei și 19 plăci miniaturale reprezintă tauri. Inelele sunt în număr de 40. Aceste
decorațiuni din aur erau atașate pe o mantie cu care era acoperit defunctul principal. La gâtul
defunctului s-au găsit și mărgele din diferite forme și materiale (aur, argint sau turcoaz). La brâu erau
așezate 5 coliere mari de aur iar lângă craniu, cercei tot din aur. Sub cap s-au descoperit două diademe
înguste sub forma unor panglici subțiri, cu niște găuri mici. Diademele au fost purtate ca obiecte de
înfrumusețare de către defunct. În fața defunctului erau așezate în paralel 8 tije din argint cu lungimea
de 117 cm. Două dintre aceste tije erau complet din argint, patru aveau vârfurile de aur, cu reprezentări
zoomorfe (tauri) iar alte două aveau într-un capăt vârfurile tot de aur. La celălalt capăt se găseau
figurine de argint sub formă de tauri. Părțile superioare ale tijelor aveau niște motive în formă elicoidală.

Mai mulți cercetători, printre care și V. Farmakovski, credeau că aceste tije ce „străpung” figurinele
zoomorfe formau scheletul baldachinului, ce purta defunctul până la mormânt. La locul înmormântării,
baldachinul era demontat și părțile componente erau așezate lângă defunct. Y. Piotrovskii credea însă că
interpretarea tijelor ca parte a baldachinului este exclusă și că aceste tije nu reprezintă decât niște
stindarde, având un rol sacerdotal.

Pe gâtul unui vas se poate observa un peisaj montan, format din trei lanțuri muntoase. Între acești
munți apar doi copaci și un urs. Tot din acei munți „izvorăsc” două râuri, redate prin linii întrerupte, care
se varsă într-un lac. Gurile râurilor sunt desenate în părți diferite ale vasului, sub torți. Pe toate
trunchiurile vaselor apar reprezentări zoomorfe, așezate în două rânduri. Putem distinge un cal, un leu și
doi tauri, aşezaţi simetric în partea superioară a vasului, iar în partea inferioară sunt reprezentați țapul
de munte caucazian, porcul mistreț, berbecul sălbatic și o leoaică. La gurile râurilor apare o pasăre
sălbatică, iar o altă pasăre se poate observa poziționată sub figură ce reprezintă un leu. Pe alt vas de
argint avem o ornamentație mai complexă, bazată pe o friză unde se găsesc 4 animale. Două capre, un
taur și două pantere mărșăluiesc triumfal, într-un stil decorativ impetuos, fiind însoțite de trei păsări.
Trunchiul acestui vas diferă de celelalte iar pe partea exterioară ce reprezintă fundul vasului, întâlnim o
rozetă de dimensiuni considerabile.
Trebuie menționat că la descoperirea kurganului de la Maikop, de-a lungul peretelui vestic al incintei
sacre, au fost semnalate 8 vase din materiale precum argilă sau lut, de culoare galbenă, roșiatică sau
neagră. Aceste vase aveau o formă rotundă și se pare că erau folosite ca obiecte de cult în ritualul ce
imortaliza defunctul. Lângă genunchii defunctului s-au putut semnala câteva vârfuri de săgeți în formă
de romb, confecționate din silex, precum și alte mici unelte confecționate din același material, care se
pare că era de proveniență locală.

În partea de sud-est a camerei, s-au găsit alte unelte de lucru (sapă, teslă) dar și arme (topor), dintre
care 10 erau din cupru. Alături de aceste obiecte s-au mai găsit alte două dalte, două topoare plane,
două pumnale, dintre care unul mai mic, având niște forme primitive, unul mai mare cu capetele
rotunjite, precum și un obiect asemănător labrysului minoan.

De-a lungul peretelui estic s-au găsit 5 vase din cupru, de forme și mărimi diferite: două cazane, un
obiect ce semăna cu o cană, un alt obiect ce seamănă cu o găleată și un ultim obiect sub forma unui
borcan, de dimensiuni modeste. Se pare că majoritatea obiectelor ce fac parte din inventarul kurganului
de la Maikop sunt de proveniență asiatică (Mesopotamia sau Asia Mică).

Materialul din care sunt confecționate acele mărgele este de proveniență asiatică și nu poate fi
găsit într-o zonă prea apropiată de Caucaz. Turcoazul spre exemplu se găsește doar în Iran.
Uneltele sau armele din cupru și bronz sunt turnate local, având ca material de lucru minereuri
locale. În a doua jumătate a mileniului al III-lea, în Caucazul de Nord s-a dezvoltat metalurgia
bronzului, folositor pentru confecționarea de arme și unelte de lucru. Pentru confecționarea
obiectelor prețioase, avem aurul, tot ca material local. L MORMÂNTULUI
Kurganul de la Maikop deține un număr deosebit de obiecte, în special din aur, ce se află
momentan la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg. Colecția poartă numele de „Zoloto K

ubani”.
Defunctul principal era acoperit cu niște inele și cu mai multe plăci de aur de factură zoomorfă,
dintre care 68 de plăci reprezintă lei și 19 plăci miniaturale reprezintă tauri. Inelele sunt în număr
de 40. Aceste decorațiuni din aur erau atașate pe o mantie cu care era acoperit defunctul
principal. La gâtul defunctului s-au găsit și mărgele din diferite forme și materiale (aur, argint
sau turcoaz). La brâu erau așezate 5 coliere mari de aur iar lângă craniu, cercei tot din aur. Sub
cap s-au descoperit două diademe înguste sub forma unor panglici subțiri, cu niște găuri mici.
Diademele au fost purtate ca obiecte de înfrumusețare de către defunct. În fața defunctului erau
așezate în paralel 8 tije din argint cu lungimea de 117 cm. Două dintre aceste tije erau complet
din argint, patru aveau vârfurile de aur, cu reprezentări zoomorfe (tauri) iar alte două aveau într-
un capăt vârfurile tot de aur. La celălalt capăt se găseau figurine de argint sub formă de tauri.
Părțile superioare ale tijelor aveau niște motive în formă elicoidală.

Mai mulți cercetători, printre care și V. Farmakovski, credeau că aceste tije ce „străpung”
figurinele zoomorfe formau scheletul baldachinului, ce purta defunctul până la mormânt. La
locul înmormântării, baldachinul era demontat și părțile componente erau așezate lângă defunct.
Y. Piotrovskii credea însă că interpretarea tijelor ca parte a baldachinului este exclusă și că aceste
tije nu reprezintă decât niște stindarde, având un rol sacerdotal.

Pe gâtul unui vas se poate observa un peisaj montan, format din trei lanțuri muntoase. Între acești
munți apar doi copaci și un urs. Tot din acei munți „izvorăsc” două râuri, redate prin linii
întrerupte, care se varsă într-un lac. Gurile râurilor sunt desenate în părți diferite ale vasului, sub
torți. Pe toate trunchiurile vaselor apar reprezentări zoomorfe, așezate în două rânduri. Putem
distinge un cal, un leu și doi tauri, aşezaţi simetric în partea superioară a vasului, iar în partea
inferioară sunt reprezentați țapul de munte caucazian, porcul mistreț, berbecul sălbatic și o
leoaică. La gurile râurilor apare o pasăre sălbatică, iar o altă pasăre se poate observa poziționată
sub figură ce reprezintă un leu. Pe alt vas de argint avem o ornamentație mai complexă, bazată
pe o friză unde se găsesc 4 animale. Două capre, un taur și două pantere mărșăluiesc triumfal,
într-un stil decorativ impetuos, fiind însoțite de trei păsări. Trunchiul acestui vas diferă de
celelalte iar pe partea exterioară ce reprezintă fundul vasului, întâlnim o rozetă de dimensiuni
considerabile.

Trebuie menționat că la descoperirea kurganului de la Maikop, de-a lungul peretelui vestic al

incintei sacre, au fost semnalate 8 vase din materiale precum argilă sau lut, de culoare galbenă,
roșiatică sau neagră. Aceste vase aveau o formă rotundă și se pare că erau folosite ca obiecte de
cult în ritualul ce imortaliza defunctul. Lângă genunchii defunctului s-au putut semnala câteva
vârfuri de săgeți în formă de romb, confecționate din silex, precum și alte mici unelte
confecționate din același material, care se pare că era de proveniență locală.

În partea de sud-est a camerei, s-au găsit alte unelte de lucru (sapă, teslă) dar și arme (topor),
dintre care 10 erau din cupru. Alături de aceste obiecte s-au mai găsit alte două dalte, două
topoare plane, două pumnale, dintre care unul mai mic, având niște forme primitive, unul mai
mare cu capetele rotunjite, precum și un obiect asemănător labrysului minoan.

De-a lungul peretelui estic s-au găsit 5 vase din cupru, de forme și mărimi diferite: două cazane,
un obiect ce semăna cu o cană, un alt obiect ce seamănă cu o găleată și un ultim obiect sub forma
unui borcan, de dimensiuni modeste. Se pare că majoritatea obiectelor ce fac parte din inventarul
kurganului de la Maikop sunt de proveniență asiatică (Mesopotamia sau Asia Mică).

Materialul din care sunt confecționate acele mărgele este de proveniență asiatică și nu poate fi
găsit într-o zonă prea apropiată de Caucaz. Turcoazul spre exemplu se găsește doar în Iran.
Uneltele sau armele din cupru și bronz sunt turnate local, având ca material de lucru minereuri
locale. În a doua jumătate a mileniului al III-lea, în Caucazul de Nord s-a dezvoltat metalurgia
bronzului, folositor pentru confecționarea de arme și unelte de lucru. Pentru confecționarea
obiectelor prețioase, avem aurul, tot ca material local.

BIBIOGRAFIE:DRAGNEA MIHAIL,HISTORIA

Rituri si ritualuri funerare

In epoca bronzului inmormantarile s-au facut intra sau extra-muros, cunoscand variatii de la o
comunitate la alta, precum si de-a lungul timpului. Existenta anumitor cutume religioase este dovedita
prin grija speciala pentru inmormantarea copiilor, dar si femeilor in arii diferite ale Lumii Vechi.

Ca o regula generala, cadavrul era in intregime supus aceluiasi tratament, fie inhumat, fie distrus prin foc
la temperaturi inalte. Au existat insa suficient de multe de cazuri de dezmembrare si apoi manipulare a
oaselor in timpul funeraliilor sau dupa funeralii (osuarii minoice), cat si fragmentarea prin canibalism
(cultura Lausitz).
Arderea se facea intr-un loc special, numit ulterior de romani ustrinwn, cenusa fiind si ea pusa in
mormant, impreuna cu decedatul erau depuse o serie de obiecte: ofrande cum erau amforele (Italia),
cutitele (Mailhac, Pontecagnano; Franta), alimentele (grau, came), bijuterii, vase etc. Obiecte artistice de
exceptie erau adesea depuse si ele in morminte: sculpturi cicladice, idolii in forma de vioara sau de disc
descoperiti la Troia, Beycesultan, Alaca Huyuk (Turcia), cei din ceramica din cultura Garla Mare
(Romania).

in epoca bronzului au fost practicate incineratia si inhumatia (individuala sau in grup), in Europa
bronzului timpuriu si mijlociu a predominat inhumatia. pentru ca in bronzul final sa predomine
incineratia.

Inhumatia era ritul standard pentru cea mai mare parte a Europei centrale in bronzul timpuriu din
Germania, Polonia, Cehia, Slovacia, Italia si Rusia centrala si de nord. Inhumatia in gropi simple era
prezenta in culturile Vucedol (iugoslavia), Baden (nord-estul Austriei, Ungaria,
Slovacia si sudul Poloniei). Scheletul era asezat in pozitie intinsa pe spate, incrucisata pe spate sau pe o
parte. Inhumatia in pozitie intinsa pe spate a fost identificata in Dobrogea, nordul Bulgariei, nordul
Serbiei si estul Ungariei, iar cea in pozitie incrucisata pe spate in regiunea Dunarii mijlocii si Tisei.

In cadrul culturii Baden era uzuala inhumatia in pozitie chircita pe partea dreapta sau pe cea stanga, cu
bratele incrucisate si palmele pe fata. Mormintele individuale predomina, dar sunt prezente si cele
duble sau chiar colective.

La Ezero C (Bulgaria) mormintele se aflau sub podeaua caselor, intre case cat si la marginea asezarii. La
Streim Vineyard (Iugoslavia) se mentine traditia inmormantarilor la marginea asezarii ca o tranzitie de la
inmormantarile in sau langa locuinte la cele in cimitire.

In Egeea si Grecia, in bronzul mijlociu predominau inmormantarile sub sau in apropierea locuintelor, cu
exceptii precum cele de la Sesklo, Eleusis, Corinth sau Mycene, unde erau extra-muros.

Mormintele cu tumuli au fost identificate in bronzul timpuriu in sudul Rusiei, sudul Scandinavici, nordul
Germaniei, Olanda, Marea Britanic, estul Ungariei, vestul Serbiei si Albania, in bronzul mijlociu in centrul
Europei, nordul Europei, zona pontica si partial in Balcani, iar in bronzul final in Europa centrala, in unele
regiuni din Balcani si zona de stepa.

Tumulii din Europa de nord-vest erau de doua tipuri: movile inalte inconjurate cu santuri si movile mici
cu santuri la distanta, in Tarile de Jos si insulele britanice erau frecvente cercurile simple, duble sau
triple de stalpi ce inconjurau mormantul central. Unele morminte aveau camere rectangulare cu stalpi
din lemn, altele aveau scheletul depus direct pe sol. Se considera ca au existat morminte lasate deschise
mult timp, dupa cum sugereaza ceramica apartinand unor stiluri diferite.

Cei mai multi tumuli din aceasta regiune au fost identificati in Marea Britanic, cei din Belgia si Olanda
sunt comparabili ca numar, iar cei din Franta sunt mai putin numerosi. In estul Marii Britanii au fost
identificati 4.957 de tumuli, iar in Wessex 5.935. in ultima regiune cimitirele tumulare erau lineare,
nucleare sau dispersate. Unele morminte aveau stanci depuse orizontal sau vertical deasupra mantalei,
altele numai cercuri de stanci, in Olanda au fost estimati un numar de 1.500-2.000 de tumuli datati din
bronzul timpuriu pana in bronzul final, din care au fost cercetati aproximativ 500. in Europa centrala
mormintele cu tumuli sunt rare in bronzul timpuriu, in Balcani tumulii sunt rari in vestul Serbiei,
estul Bosniei si sudul Croatiei si mai frecventi in platoul Glasinac din Bosnia si in Albania.

La Jericho (Israel), cu o singura exceptie, inmomantarile s-au facut in afara asezarii. Mormintele taiate in
stanca sunt in general multiple si succesive. Ele pot fi interpretate ca apartinand unor familii si au fost
utilizate pentru inmormantarile succesive a 2-3 generatii.

in Cehia, Germania, Marea Britanic si Europa de nord au fost confectionate sicrie din lemn de copac, ca
de exemplu la Beckdorf (Germania) si in cultura Unëtice la RebeSovice si Musov (Slovacia).

in unele cazuri, la Disgwylfa Fawr si Ceredigion (Marea Britanic) au fost descoperite si barci in inventarul
mormintelor.

Cimitirele birituale sunt contemporane in Marea Britanic, Irlanda si Europa centrala. La Dolny Peter
(Slovacia) au fost descoperite 50 de morminte de inhumatie si 5 de incineratie, la Streda nad Bodrogom
(Slovacia) 24 de morminte de inhumatie si 34 de incineratie, iar la Pitten (Austria) 74 de morminte de
inhumatie si 147 de incineratie.

in bronzul tarziu a predominat incineratia, dar au continuat si cimitirele birituale. In perioada culturii
campurilor de urne, ritul folosit predominant a fost incineratia ca la Milavce (Cehia). La Dolny Peter
(Slovacia) au fost descoperite si vetrele unde s-a efectuat incinerarea, iar la Haunstetten si Melbeck
(Germania) au fost identificate arii arse in urma incinerarii.

in mod cu totul exceptional, in Franta, Belgia si nord-vestul Balcanilor au avut loc si inmormantari in
pesteri, in pestera de la Musja Jama (Slovenia) au fost gasite cantitati mari de bronzuri ale purtatorilor
culturii campurilor de urne, unele obiecte din fier si mult carbune; multe bronzuri afectate sau topite de
foc si oase arse au fost asociate cu oase umane si de animale nearse. Descoperirile au fost datate in
bronzul tarziu si la inceputul epocii fierului, in grota de la Bezdanjaca (Croatia) au fost gasite, de
asemenea, oase umane depuse alaturi de bronzuri si ceramica. Desi nu a fost gasita nici o nisa sau
constructie cu caracter funerar, acolo au fost descoperite aproximativ 200 de morminte umane plasate
individual sau in grupuri gasite de-a lungul unui brat al galeriei lung de 350 m. Ocrul a fost folosit
aproape peste tot. Mormintele nu au fost acoperite cu pamant sau stanci. Printre corpuri erau unele arii
arse. Tipologia bronzurilor gasite si datele radiocarbon indica bronzul mijlociu si tarziu. Oase umane
asociate cu obiecte de bronz sau ceramice au mai fost gasite intr-o serie de grote datate in epoca
bronzului in Marea Britanic, Austria, Germania, Cehia, Slovacia etc.

EPOCA BRONZULUI ( 1 700 – 800 i.d.Hr. )

Spre mijlocul mileniului al IlI-lea î.d.Hr., după o eventuală „tranziţie” — greu de definit cultural
şi de încadrat cronologic — se pot plasa începuturile epocii bronzului. De acum înainte
dezvoltarea societăţii în spaţiul carpato-dunărean poate fi corelată mai bine cu evoluţia
civilizaţiei din aria egeică şi cu evenimentele etno-istorice de maximă însemnătate (procesul de
„indoeuropenizare” şi apariţia tracilor).
Dintre toate culturile născute în prima jumătate a mileniului al IlI-lea, cea mai vastă arie de
difuzare aparţine culturii Coţofeni. Cronologic începuturile culturii Coţofeni sunt sincrone cu
cultura Baden din vestul României. în ambele culturi apar morminte de incineraţie, iar într-o
etapă recentă a culturii Coţofeni tumulii devin numeroşi. Acest „monument funerar” al noii epoci
devine simbolul familiei patriarhale, al celor înmormântaţi în aceeaşi movilă.

Culturile Horodiştea (între Carpaţi şi Prut), Folteşti-Cernavodă II, Cernavodă III (în Dobrogea şi
în Muntenia), cultura „amforelor sferice” (în jumătatea nordică a Moldovei), culturile Kostolac şi
Vucedol (în vestul şi sud-vestul României) se înscriu în aceeaşi fază de tranziţie sau chiar de
început a epocii bronzului (Vucedol). In general acestor culturi le este caracteristică înhumaţia,
în necropole tumulare sau plane.

După 2500 î.d.Hr. apar semnele culturilor care vor reprezenta epoca propriu-zisă a bronzului,
într-o evoluţie de aproape un mileniu şi jumătate.

In a doua jumătate a mileniului al IlI-lea se formează cultura Schneckenberg în zona sud-estică a

Transilvaniei. Grupul cultural Jigodin, grupul tumular vest-transilvănean, recent definitul grup
Copăceni şi grupul cultural Şoimuş completează complexul cultural al bronzului timpuriu
intracarpatic. Mormintele de incineraţie devin mai numeroase, iar topoarele de tip Baniabic şi
pandantivele spiralice în formă de ochelari sunt reprezentative pentru metalurgia cuprului.

în Basarabia, în a doua jumătate a mileniului al IlI-lea se constată o

variantă („nistreană”) a culturii înmormântărilor cu ocru. Ea este rezultatul amestecului de
populaţii migratoare de stepă cu rămăşiţele populaţiilor purtătoare ale culturii Cucuteni-Tripolie.
La începutul mileniului al II-lea pătrunde în interfluviul Nistru-Prut aşa-numita cultură a
„catacombelor” (înhumaţie în poziţie chircită în „catacombă”, de fapt o nişă laterală faţă de un
puţ circular).

In schimb, Oltenia şi jumătatea vestică a Munteniei sunt dominate de cultura Glina, cu peste 130
de aşezări descoperite până în prezent.
In perioada timpurie a epocii bronzului se formează şi cultura Monteoru (aşezarea eponimă este
Sărata-Monteoru, jud. Buzău), răspândită în regiunile subcarpatice de sud şi de est, ca şi în
Moldova centrală. Stadiul de maturitate şi de maximă răspândire este atins în perioada mijlocie a
epocii bronzului, iar în perioada finală a acestei epoci cultura Monteoru participă la formarea
sintezei reprezentate de cultura Noua. Pe dealul „Cetăţuia” de la Monteoru s-a descoperit o
interesantă instalaţie de cult (vase rituale cu ofrande, ramură de cerb, copite de cal etc.) Ritul
dominant de înmormântare a fost înhumaţia cu schelete chircite sub ringuri de pietre.

O evoluţie îndelungată a cunoscut şi cultura Mureş (sau Periam—Pecica), răspândită pe cursul

inferior al Mureşului, până la confluenţa cu Tisa. Staţiunile principale, de la Periam (jud. Timiş)
şi Pecica (jud. Arad) au multe nivele de locuire, cu o grosime remarcabilă a depunerii (patru
metri la Pecica).

Culturile „clasice” ale epocii bronzului în Transilvania sunt Otomani şi Wietenberg.

Prima este răspândită în nord-vestul României (aşezarea eponimă Otomani, jud. Bihor), cu
prelungiri pe Someş şi Mureşul mijlociu. Aşezările sunt de tip teii; altele, în zone mlăştinoase, de
tip „insulă”. Ceramica este remarcabilă, mai ales vasele decorate cu caneluri, arcuri largi reliefate
şi motive spiralice.

Cultura Wietenberg (aşezarea eponimă la „Dealul Turcului” — fost Wietenberg, lângă

Sighişoara) are aria de răspândire mult mai largă ocupând, practic, toată Transilvania. Sunt
cunoscute peste 500 de puncte cu descoperiri aparţinând acestei culturi (din toate fazele). Câteva
aşezări erau fortificate cu val şi şanţ, mai rar cu zid din pietre. Ceramica are forme variate şi
bogat ornamentate, caracteristice fiind motivele spiralice şi meandrice.

Epoca bronzului mijlociu e dominată în Basarabia de purtătorii culturii „ceramice cu brâie în

relief. Venind de dincolo de Nipru, aceştia au asimilat populaţiile culturii „mormintelor cu ocru”.

In Banat, perioada mijlocie a epocii bronzului e reprezentată de cultura Vatina. în Oltenia şi

Muntenia, tipice pentru aceeaşi perioadă (cea 1700-1200 î.d.Hr.) şi „moştenitoare” ale arealului
culturii Glina sunt culturile Verbicioara, respectiv Tei. Fazele târzii ale acestor culturi sunt
marcate de mişcările continentale preliminare marilor migraţii egeice; triburile culturii
Verbicioara au fost nevoite să suporte penetraţia triburilor culturii Gârla Mare. Aceasta din urmă
este o cultură specifică luncii Dunării, uşor recognoscibilă prin ceramica bogat ornamentată şi în
special prin binecunoscutele statuete feminine. Inventarele funerare ale mormintelor plane de
incineraţie sunt adesea deosebit de bogate.

Unele culturi specifice etapei finale a epocii bronzului se manifestă pe arii limitate: Cruceni în
vestul Banatului, Suciu de Sud în nord-vestul extrem al României.

In schimb, cultura Noua (după numele unei suburbii a Braşovului) are o mare extindere în
Transilvania, Moldova, jumătatea nordică a Basarabiei şi nord-estul Munteniei. Acestei culturi îi
sunt specifice aşezările cu locuinţe mari, cu vetre şi cuptoare. în cimitire predomină înhumaţia în
gropi simple. Se consideră că fermentul culturii Noua a fost de origine orientală — pătrunderea
unor populaţii nord-pontice, care fuzionează în Moldova cu elementele locale ale sfârşitului
bronzului mijlociu. Se produce astfel restructurarea ariilor culturale: în locul fărâmiţării
teritoriale din bronzul mijociu apare un mare complex cultural, Sabatinovka-Noua-Coşlogeni.
Ariei sale îi aparţine şi jumătatea sudică a Basarabiei (unde sunt aşezări şi tumuli aparţinând
culturii Sabatinovka), sud-estul Munteniei şi Dobrogea (cultura Coşlogeni). Treptat, ariile sudică
şi vestică ale culturii Noua vor fi supuse procesului de hallstattizare.

La mijlocul veacului al Xll-lea se consideră că epoca bronzului pe teritoriul României se încheie,

ceea ce corespunde, cronologic, cu sfârşitul civilizaţiei miceniene în urma migraţiei dorice.

In pofida unor transformări profunde, produse uneori prin migraţii şi cuceriri, epoca bronzului a
însemnat o perioadă de stabilitate şi de echilibru economic între agricultură şi creşterea
animalelor.

Comunităţile epocii bronzului de pe teritoriul României au suferit influenţe dinspre stepele nord-
pontice şi dinspre Europa Centrală; consecinţe încă mai importante în dezvoltarea materială şi
spirituală au avut relaţiile cu spaţiul egeo-anatolian. Din această lume sudică vin obiecte care vor
fi imitate de meşteşugarii locali: săbiile lungi de bronz, de tip micenian sunt importuri
meridionale sau piese confecţionate chiar în zona intracarpatică. Decorul spiralo-meandric atât
de frecvent pe vasele de lut, pe obiecte diverse din metal şi din os, are aceeaşi sorginte sudică.

Se consideră că în a doua jumătate a mileniului III se produc mutaţii însemnate în domeniul

metalurgiei. Mai întâi se constată o reducere a producţiei, cauzată poate de epuizarea unor surse
de minerale, mişcări de populaţii etc. Totuşi, acum apar primele obiecte de bronz.

In mileniul al II-lea metalurgia bronzului progresează continuu.

Transilvania, bogată în minerale, devine în cursul bronzului mijlociu şi târziu unul din marile
centre europene ale metalurgiei bronzului. Puţine piese de bronz sau de aur au fost descoperite
izolat, în aşezări ori în necropole. Marea majoritate constituie depozite; în consecinţă, atribuirea
acestora diferitelor culturi ale epocii se face în funcţie de locul de descoperire.

Spre sfârşitul epocii bronzului şi la începutul mileniului I se constată o creştere spectaculoasă a

depozitelor. Patru cincimi din totalul pieselor depozitelor de bronzuri datează din sec. XI-X.
Depunerea obiectelor în pământ poate fi explicată ca ascundere în momente de nesiguranţă dar,
după cum par să creadă tot mai mulţi cercetători, poate să aibă caracter de cult. Ar fi vorba, deci,
de ofrande, mai ales în cazurile depunerii în eră’ păturile unor stânci, lângă izvoare sau chiar în
albia râurilor. Depozitele uriaşe, databile în veacul al Xll-lea î.d.Hr., cuprinzând sute sau mii de
obiecte de bronz (unelte, arme, podoabe, piese de harnaşament) şi „turte” de bronz brut sunt
considerate „depozite de turnătorie” sau, eventual, depozite de templu. Cele mai cunoscute din
această categorie se află pe Mureşul mijlociu, într-o zonă bogată în sare: Uioara de Sus, Aiud,
Şpălnaca (toate trei în jud. Alba). Exportul sării spre centrul Europei aducea în schimb materia
primă care lipsea în Transilvania: cositorul, necesar obţinerii aliajului de bronz. Depozitul de la
Uioara de Sus, cu 5 812 piese, cântărind 1 100 kg, este al doilea ca mărime din Europa.

Numeroasele arme din depozite sugerează caracterul războinic al epocii în general, şi al unor
triburi, probabil, în special. Apar arme de paradă cu funcţie de distincţie socială: topoare de
bronz bogat ornamentate, topoarele de aur de la Ţufalău (jud. Covasna), topoarele de argint,
spada de aur şi 12 pumnale de aur la Perşinari (jud. Dâmboviţa). Acestea, ca şi sceptrele din
piatră ori metal, sunt însemnele puterii şefilor militari din fruntea triburilor. In fortificaţiile de la
Monteoru ori Otomani şefii triburilor rezidau — mutatis mutandis — ca nişte suverani micenieni
cu care erau contemporani.

Schimbarea ritului funerar, respectiv apariţia ritului incineraţiei în faza timpurie a epocii
bronzului, generalizat apoi în unele culturi, reflectă modificări în viaţa spirituală, o nouă
escatologie în orice caz. Vechile concepte chtoniene ilustrate în neolitic de cultul fertilităţii şi
fecundităţii, fac loc acum conceptelor uraniene. Cultul Soarelui pare să devină predominant:
statuetele feminine, atât de frecvente în neolitic, ilustrative pentru ideea Zeiţei Mame, creatoare
în Univers, sunt în epoca bronzului foarte rare; în schimb, abundă motivele decorative solare pe
ceramică sau metal (cercuri, cercuri cu raze, roţi, cruci încârligate, spirale). Celebra vatră-altar
din aşezarea de la Wietenberg, cu decor spiralic, este reprezentativă deopotrivă pentru piesele de
cult, ca şi pentru arta epocii.

Sanctuarului pomenit, de la Sărata Monteoru, i se adaugă altul, încă mai interesant: la Sălacea
(jud. Bihor), în aria culturii Otomani, s-a descoperit un sanctuar de tip megaron, de peste 40 m2,
cu două încăperi; încăperea principală adăpostea trei altare. Pereţii exteriori erau acoperiţi cu
frize din lut, decorate cu spirale în relief. Asemenea sanctuare tribale sunt edificatoare pentru
nivelul de civilizaţie atins în epocă.
Simbolismul solar determină una din caracteristicile artei epocii bronzului: dispunerea radială a
decorului pe obiecte cu simetrie centrală, fie acestea vase de lut ori obiecte de metal.

Miniaturile din lut reprezentând care cu patru roţi, decorate cu motive solare şi combinate uneori
cu protome de păsări sunt probabil ofrande, imagini ale vehiculului Soarelui.

Plastica animalieră măruntă este puţin răspândită (cultura Gârla Mare). Plastica antropomorfă
este bogată doar în aceeaşi arie a culturii Gârla Mare, prin celebrele figuri feminine de lut
descoperite în morminte. îmbrăcate în rochii în formă de clopot, motivele incizate şi încrustate de
pe aceste statuete reprezintă elemente de port şi podoabe. Forma statuetelor este de inspiraţie
egeeană.

Plastica de mari dimensiuni înregistrează exemplare puţine dar deosebit de interesante, din
categoria statuilor-menhir. La Hamangia (jud. Constanţa), Ciobruciu (raionul Slobozia,
Basarabia) sau la Baia de Criş (jud. Hunedoara) aceste dale de piatră redau într-un relief foarte
plat elemente anatomice sau de port. înfipte probabil în tumuli, semn de mormânt sau imagine a
unui şef îngropat sub movilă, apartenenţa lor cronologică nu este pe deplin lămurită. Statuile-
menhir de la Hamangia şi Ciobruciu par a indica prezenţa triburilor pătrunse dinspre stepele
nord-pontice.

Se consideră că triburile creatoare ale culturilor epocii bronzului pe teritoriul României (cel puţin
spre sfârşitul acesteia) aparţin grupului indoeuropean al tracilor. Tracii sud-dunăreni „intră în
istorie” o dată cu epopeile homerice. în schimb, informaţiile despre tracii nord-dunăreni sunt mai
târzii (sec. VI î.d.Hr.). în aceste condiţii, orice corelaţii mai detaliate între datele arheologice şi
etnicitatea triburilor din epoca bronzului sunt riscante. Despărţirea tracilor („proto-tracilor”) în
daco-geţi nord-danubieni şi traci sud-dunăreni se va întâmpla abia în epoca fierului.

Pentru sfârşitul epocii bronzului şi începuturile Hallstattului aspectele arheologice nu aruncă

suficientă lumină asupra acestui proces. După unii cercetători, în zona carpato-ponto-danubiană
grupul tracic nord-danubian ar fi reprezentat acum de culturile cu ceramică decorată cu caneluri,
în timp ce prezenţa grupului tracic meridional ar fi indicată de ceramica imprimată.

  Momentul aparitiei omului si a societatii umane pe pamant n-a fost inca stabilita cu exactitate;
in timp ce unii invatati sunt de parere ca omenirea nue mai batrana de sase sute de milenii, altii ii
atribuie o varsta de doua milioane de ani. Cert este faptul ca timp de sute de mii de ani omul si
societatea omeneasca s-au dezvoltat extrem de lent, realizand treptat progrese in productie si
cultura. Acesta dezvoltare e asemanatoare pe o larga arie geografica; descoperirile facute in tara
noastra sunt asemanatoare cu cele din restul Europei, Asiei si din Africa, demonstrand unitatea
speciei umane.
Cimitire. Morminte. Inventar

Cimitirele plane de inhumatie cuprindeau 312 morminte la Mokrin (Iugoslavia), 95 morminte la

Singen (Germania) si 45 morminte Tèsetic-Vinohrady (Cehia), in cimitirul de la Gemeinleharn
(Austria) toate mormintele erau orientate nord-sud, la Singen femeile aveau capul spre sud, iar
barbatii capul spre nord. La Tesetic-Vinohradv pe langa mormintele simple au fost gasite 2 morminte
duble si l triplu. Inventarul mormintelor continea vase ceramice (mai ales la barbati), pumnale (mai
ales la barbati si copii) si ornamente de metal (mai ales la femei si copii).

Prima serie de morminte cu tumuli din Marea Britanic este cea apartinand culturii Wessex din
bronzul timpuriu. La Oakley Down au fost descoperiti un numar de 30 de tumuli dispusi neregulat.
Inventarul lor cuprindea 4 pumnale de bronz, iar in tumulul nr. 8 au fost gasite peste 100 de margele
din bronz.

Tumulii au ajuns in Balcani din doua directii la inceputul epocii bronzului: din nord-vestul Marii Negre
si din Europa centrala. Inventarul obisnuit consta in ocru rosu, pandantivi din metal, colane, arme si
cercei din metal. La Belotic-Bela Crkva (Iugoslavia) intr-un tumul s-au practicat atat inhumatia, cat si
incineratia. La Bar (Iugoslavia) intr-un tumul cu diametrul de 25 m si inaltimea de l ,40 m a fost gasit
un singur mormant de inhumatie fara cap depus in centrul platformei, in locul capului erau trei vase
ceramice, iar pe piept o aplica din aur. Alte vase ceramice erau langa bratul stang. In tumuli din
Danemarca si Germania au fost descoperite fragmente de textile, lemn si materiale organice.

Ocrul roşu era folosit ca substituent simbolic al sângelui ce avea înţelesul viului şi al vieţii,
podoabele, statuetele de lut, ofrandele alimentare, toate par să ne conducă la concluzia că viaţa
trebuia să fie continuată în ciuda morţii fizice. Instinctul uman nu s-a lăsat doborât de fatalitatea
acelor epoci primitive şi astfel ridicându-se a început să gasească soluţia de a comunica, de a
colabora în grupuri la rezolvarea sarcinilor de subzistenţă şi supravieţuire ale rasei umane, iar mai
apoi de a cerceta cerul nemărginit al nopţii mirându-se de forma constelaţiior pe care le luau ca
reper de orientare în călătoriile lor.

Epoca bronzului (cca. 3.300/3.200-1.300/1200 î.Hr) este declanşată de răspândirea graduală

a obiectelor din bronz – primul metal artificial, calitativ superior aramei – în interiorul
spaţiului civilizaţiei eneolitice, generând transformări istorico-cultural-genetice succesive si
profunde. Cultura Cucuteni-Tripolie este treptat asimilată de înaintarea triburilor păstoreşti
nomade sau seminomade venite atât din centrul si nordul Europei (e.g. cultura amforelor
sferice care se întindea de la Marea Baltică până la Bug, sau cultura ceramicii decorate cu
şnur de origine central-europeană) cât, mai ales, din est (e.g. cultura mormintelor cu ocru de
pe teritoriul interfluviului Nipru şi Volga).

Utilizarea pe scară largă a bronzului a transformat modul de viaţă al locuitorilor din spaţiul
veacului de bronz pruto-nistrean din temelii. Ne aflăm în perioada în care, odată cu apariţia
primilor meşteri specializaţi în producţia de unelte din bronz – deşi apar şi primele pandative
spiralice din argint şi aur, sau arme de argint – şi a centrelor metalurgice, remarcăm primele
semne de diviziune a muncii. De asemenea, confecţionarea carului, ca mijloc de transport
principal al modului de viata păstoresc, intra în sarcina bărbatului. Complexul economic are
la baza păstoritul transhumant, nomad sau seminomad, neexcluzând însă practicarea
agriculturii, vânătorii şi culesului; în cazul culturii ceramicii cu brâie în relief, care
asimilează cultura mormintelor cu ocru, întâlnim chiar un mod de viaţă sedentar, bazat pe
agricultură, în aşezări mici de 10-20 de locuinţe de tip bordei sau de suprafaţă, construite cu
stâlpi din lemn şi acoperiş în două ape.