Epoca metalelor.

Studiu de caz: Cultura Monteoru

Existența civilizațiilor neolitice, în general stabile, productive și pașnice, ia sfârșit în

jurul anului 3500 î.Hr.Unii istorici cred că dispariția acestora și începutul epocii metalelor au

avut drept cauză venirea unei populații străine, indo-europene, care a adus metalurgia

bronzului și obiceiuri războinice. Prin „indo-europeni”, istoricii denumesc o populație

străveche, aflată la originea majorității popoarelor europene (germanici, slavi, italici, greci,

traci, celți) și a indienilor. Istoricii nu s-au pus de acord asupra patriei de origine a indo-

europenilor. Unii cred că aceasta ar fi fost în Anatolia, în timp ce alții indică zona din nordul

Mării Negre, Munții Caucaz și stepele Mării Caspice.

Prin amestecul autohtonilor creatori ai civilizațiilor neolitice cu migratorii indo-

europeni, s-a format neamul tracilor, de o parte și de alta a Dunării de Jos. Pe lângă traci,

spațiul carpato-danubiano-pontic era locuit în epoca metalelor și de sciți, celți, sarmați, greci.

În epoca fierului, din marea masă a triburilor trace se individualizează geto-dacii.

Caracteristicile epocii metalelor

Împărțită în epoca bronzului (mileniile III-II î.Hr.) și epoca fierului (circa 1200-sec. I î.Hr.),

epoca metalelor a pregătit condițiile pentru apariția civilizației antice. Cea mai mare parte a

populației continua să se ocupe cu agricultura, o pondere însemnată având creșterea

animalelor. Olăritul a înregistrat un regres calitativ față de Neolitic. Vasele erau realizate

dintr-o pastă grosieră, diversitatea formelor era mai redusă, iar decorul, mult mai sărac.

În schimb, s-a dezvoltat viguros meșteșugul extragerii și prelucrării metalelor.

Materialele din care erau confecționate unelte și arme au fost mai întâi bronzul, apoi fierul,

însă au continuat să fie folosite și uneltele din piatră, deoarece metalele se procurau mai greu.

Bronzul este un aliaj de cupru (cca 90%) cu staniu (cositor) sau plumb. Față de cupru, bronzul

are o duritate sporită, rezultând unelte și arme mai eficiente. În a doua parte a epocii este
folosit fierul, mai rezistent la șocuri decât bronzul. Carpații Occidentali au importante

zăcăminte de cupru, fier, aur și argint.

Folosirea uneltelor din metal (sape, seceri, topoare) în agricultură a dus la creșterea

producției de cereale. Surplusul ce nu putea fi consumat era comercializat. Ca urmare, s-au

dezvoltat comerțul și mijloacele de transport. Comerțul se desfășura sub forma trocului

(schimb în natură; produs contra produs). Au început să fie folosiți caii ca animale de

tracțiune. Au apărut care cu roți masive, utilizate pentru transportul poverilor, dar și în război.

Folosirea armelor din metal (sabia, toporul de luptă, lancea) a dus la înmulțirea războaielor și

la apariția ocupației de războinic. Acest lucru, precum și împărțirea inegală a prăzilor de

război au determinat diferențierea socială a indivizilor și apariția claselor sociale. Elita

militară (nobilii) avea bunuri materiale mai numeroase rezultate din prada de război și un

statut privilegiat în societate.

Cultura Monteoru este una dintre cele mai importante culturi ale Epocii bronzului pe

teritoriul românesc. Ea s-a manifestat în zona apropiată Carpaților de Curbură, într-o perioadă

cuprinsă cu aproximație între anii 2 500 și 1 500 î.Hr. Numele culturii vine de la Sărata

Monteoru, localitatea din nordul județului Buzău unde a fost cercetat un sit arheologic ce

aparținea acestei culturi.

Așezările Culturii Monteoru erau situate pe înălțimi și erau, de regulă, fortificate

natural sau artificial. Ocupațiile de bază erau cultivarea plantelor și creșterea animalelor. Se

practica și vânătoarea, fapt dovedit de oasele de cerb și mistreț găsite în așezarea de la Sărata

Monteoru.

Metalurgia bronzului este bine reprezentată. În săpăturile arheologice au fost găsite

tipare de turnare a bronzului pentru topoare de luptă, pumnale, vârfuri de sulițe din bronz.

Însă bronzul era un material rar și scump, astfel încât continuau să fie folosite unelte din piatră

și din os, precum săgeți cu vârful din silex cioplit sau din os ori cuțitul curb de piatră.
 Creatorii Culturii Monteoru exploatau resursele naturale ale zonei: lemnul, piatra,

zăcămintele de sare și chihlimbar. Alături de comerțul local, cu cereale, animale domestice,

diferite materiale, se făcea și un comerț pe distanțe mai mari. Materiile prime pentru atelierele

de bronz proveneau de la zăcămintele din Munții Apuseni, de unde erau procurate prin

procesul de schimb. Prezența în număr relativ mare a armelor și fortificarea așezărilor indică o

societate care nu era străină de conflictele militare. Statutul tot mai important al căpeteniilor

războinice este subliniat în general, în epoca bronzului, prin înmormântarea acestora în tumuli

(movile mari de pământ).