Podoabe din epoca fierului

în spațiul românesc
Realizat:Ceburciu Iana,303 DI
Verificat:Ursachi Rodica
Epoca de fier,scurt istoric
• În arheologie, epoca fierului este perioada din
istoria omenirii când folosirea fierului și
procesul tehnologic al obținerii acestuia este
proeminent în cadrul societății. Obținerea și
prelucrarea acestui nou material coincide cu
anumite schimbări în cadrul societății cum ar fi
unele noi practici agricole, credințe religioase
sau noi stiluri artistice.
 • Epoca fierului este ultima perioadă din sistemul celor trei
epoci, pentru clasificarea societăților preistorice, precedat
de epoca bronzului. Datarea acestei epoci a fierului
precum și contextul acesteia variază de la o țară la alta
sau de la o regiune geografică la alta. În mod clasic, în
arheologie, se consideră că epoca fierului începe odată cu
epoca întunecată din istoria Greciei în secolul al XII-lea
î.Hr. în Grecia și Orientul Apropiat; în secolul al XI-lea î.Hr.
în India; între secolul al VIII-lea și al VI-lea î.Hr. în Europa
Centrală și Europa de Nord. În mod tradițional în Europa,
epoca fierului se încheie cu perioada elenistică sau epoca
romană, iar în nordul continentului o dată cu Evul Mediu
timpuriu.
•
• Epoca fierului corespunde perioadei istorice când
producția fierului era cea mai sofisticată etapă a
metalurgiei. Răspândirea tehnologiei fierului precum
și marea abundență de surse de minereu de fier a
făcut ca acest metal să fie mult mai ieftin decât
bronzul și a fost adoptat pe o scară largă.
Introducerea acestei tehnologii în diverse regiuni ale
globului este prezentată în cele ce urmează în ordine
cronologică. Datorită faptului că fierul a fost introdus
în America și Australia de colonizarea europeană, nu
se poate vorbi în aceste regiuni de o epocă a fierului.
• Primele semne ale utilizării fierului provin din Sumer și Egiptul Antic, unde
în jurul anului 4000 î.Hr. s-au creat primele obiecte din fier meteoric.
Între 3000 î.Hr. și 2000 î.Hr. crește numărul obiectelor realizate din fier
topit în Anatolia, Egipt, Mesopotamia, Indus, Pakistan. În această
perioadă se pare că fierul era utilizat în scop ceremonial, fiind un metal
extrem de scump, mai scump decât aurul. Pentru prima oară o
metalurgie sistematică a fierului apare în cadrul Imperiului Hitit în secolul
al XIV-lea î.Hr. iar în India începând cu 1800 î.Hr. În jurul anului 1200 î.Hr.
utilizarea fierului a devenit uzuală în Orientul Apropiat însă pentru o
scurta perioadă de timp, materialul dominant rămânând bronzul.
• În Europa Centrală epoca fierului se împarte în două mari perioade, după
culturile care au cea mai mare înrâurire: cea a culturii Hallstatt (HaC and
D, adică 800-450 î. Hr. și cea a culturii La Tène (începând cu 450 î.Hr.).
Perioada HaA și B este considerată ca făcând parte din epoca bronzului.
Perioada HaD (700-450 î. Hr.) se mai numește și Epoca Scitică datorită
armamentului cu forme și împodobiri asemănătoare artei sciților .Epoca
fierului se încheie în Europa Centrală după cucerirea romană.
• Perioada hallstattiană este importantă prin faptul că a pus bazele
culturii geto-dacice care a existat în secolele VI-I a. Chr. Numărul de
situri arheologice atribuite geților în present depășește 250. Geții au
avut așezări și cetăți fortificate cu valuri și șanțuri. Fortificații au fost
descoperite în diverse localități, din care mai representative sunt –
Trebujeni, Butuceni, Saharna Mare și Mică, Stolniceni, Mașcați. Ritul
funerar dominant era incinerația. Cultura materială a geților
cuprinde ceramica, unelte și arme de bronz și fier, fibule, brătări,
oglinzi, mărgele de sticlă. Existența relațiilor economice cu lumea
grecă este reflectată prin descoperirea de monede și tezaure
monetare.
•
• Întreținerea acestor contacte cultural-economice cu populația
coloniilor nord-pontice grecești, începând cu mijlocul mileniului I a.
Chr, se confirmă prin descoperirea în așezări și necropole a pieselor
de import – amfore, vase de lux, podoabe de aur. Amforele grecești
constituie cea mai numeroasă categorie de piese de import. Prezența
lor a permis evidențierea centrelor producătoare, care exportau
marfa, în special vinul și uleiul de măsline în regiune. Colecția
amforistică a Muzeului păstrează amfore confecționate în polisele
grecești Chios, Lesbos, Samos, Thasos, Hercaleea, Chersonesul
Tauric, Sinope ș.a. Cele mai timpurii piese datează cu sfârșitul sec VI
a. Chr., iar cele mai târzii – cu începutul sec. II a.Chr.
• O categorie importantă de piese grecești din colecțiile Muzeului sunt vasele
de lux cu firnis negru - kantharos, kilix, skifos, bol, phishe-plate, lekithos.
Cele mai timpurii sunt datate la sfârșitul sec. V a. Chr. Adevărate perle ale
colecției Muzeului constituie pelike, descoperită în tumulul 1 de la
Manta (cu imagini ce reprezintă subiecte mitologice ale panteonului
grecesc - Afrodita, Artemis, Eros), torques de aur din tumulul 5 de la
Dubăsari și Tezaurul de la Olănești.
•
• În ultimele secole ale mileniului I dinspre nord-vest în regiune pătrund
triburile germanice ale bastarnilor. Începând cu sec. I a. Chr în zona
pruto-nistreană dinspre răsărit înaintează un nou val de păstori - triburile
sarmatice - care în cultura lor materială au multe importuri romane.
• Încheierea confruntărilor armate cu Imperiul roman din anii 105-106 a
semnificat accelerarea procesului de romanizare a populației locale,
preluarea diferitor forme ale culturii materiale și a vieții spirituale.
Semnificative în acest sens sunt vestigiile dacilor liberi, cercetate în ultimii
ani.
•
• Una din cele mai reprezentative manifestări cultural-istorice din primele
secole ale erei noastre a fost cultura Sîntana de Mureș-Cernjachov. Sunt
cunoscute sute de așezări și necropole cu o diversitate mare a inventarului
– vase de diferite forme, podoabe din aur și argint, piese din os, sticlă,
bronz și fier.
• Cu purtătorii acestei culturi începe epoca marilor migrații a popoarelor –
după care vin hunii, slavii, maghiarii, pecenegii și cumanii, mongolii ce se
perindă, zăbovind mai mult sau mai puțin timp în ținut.
•