Arta din epoca bronzului

Cuprins:
1. Caracteristici generale ale epocii
1.1 Mișcări de populații
1.2 Obiceiuri funerare
Economia
Asezarile
Ceramica
tehnici de ornamentare se folosesc:
Viata sociala
Conflicte
Aparitia carului. Dezvoltarea schimburilor
Relatiile cu Europa Centrala si Nordica
Relatiile cu spRelatiile cu Europa de Est
Credinte religioase
Spatiul balcanic
Sanctuarele
Statuete antropomorfe
Europa Centrală
Viaţa economico-socială
Viaţa spirituală
Arme din Epoca Bronzului din România
Bibliografie:
Epoca bronzului
Epoca bronzului a început în Europa în mileniul al III-lea î.e.n., și odată cu ea a a părut un nou mediu de
propagare a artei. Eficiența crescută a uneltelor din bronz a adus cu ea o creștere a productivității, ceea ce
a condus la un surplus - primul pas pentru crearea unei clase de meșteșugari. Datorită bogăției mai mari a
societății, au început să fie produse și bunuri de lux, mai ales arme decorate, cum ar fi căști de ceremonie
din bronz, săbii și topoare ornamentale, instrumente muzicale ca lur-ul și alte obiecte ceremoniale fără o
utilitate precisă. Arta pe pietre, ilustrând scene din viața de zi cu zi și diferite ritualuri religioase, a fost
găsită în multe locuri, cum ar fi Bohuslän, Suedia și Val Carmonica în nordul Italiei.
Primele dovezi de prelucrare a bronzului datează de la jumătatea mileniului al IV-lea î. Hr. , Cultura Maikop
în Caucaz. De aici, tehnologia s-a răspândit cu repeziciune în Orientul Apropiat, și apoi la Civilizatiile de
pe Valea Indusului (vezi Meluhha).

Orientul Apropiat
Metalurgia s-a dezvoltat întâi în Anatolia, Turcia de astăzi. Munții din zonele înalte ale Anatoliei aveau
bogate depozite de cupru si staniu. Cuprul era, de asemenea, minat în Cipru, Egipt, Deșertul Negev, Iran,
și în jurul Golfului Persic. Cuprul era de obicei amestecat cu arsenic, însa cererea crescândă a dus la
stabilirea de rute comerciale la mare distanță în și din Anatolia. Cuprul era importat pe rute maritime către
marile regate ale Egiptului Antic și Mesopotamiei.

La începutul epocii bronzului au apărut orașele- state organizate și a fost inventată scrierea (Perioada Uruk
în mileniul al patrulea î. Hr.). La jumătatea epocii bronzului, migrațiile au schimbat, parțial, situația politică
din Orientul Apropiat (amoriții, hittiții, hurrienii, hiksoșii și, posibil, israelițiii). Sfârșitul epocii bronzului
e caracterizat de regate puternice aflate în competiție, și statele lor vasale (Egiptul Antic, Asiria, Babilonia,
Hittiții, Mitanni). Au existat contacte prelungite cu civilizațiile egeene (Ahaia, Alashiya), în care comerțul
cu cupru a jucat un rol important. Această perioadă a avut drept finalitate așa-numita prăbușire a epocii
bronzului, care a afectat o mare parte a Mediteranei de Est și a Orientului Mijlociu.

Prelucrarea fierului a început încă din perioada târzie a bronzului în Anatolia. Trecerea către epoca fierului,
aproximativ 1200 î.Hr., a fost mai mult politică decât determinată de noi descoperiri în domeniul prelucrării
metalelor.

Epoca Bronzului este o perioadă din dezvoltarea civilizației când cele mai avansate tehnologii de prelucrare
a metalelor (cel putin din punct de vedere al raspândirii) erau tehnicile de extragere a cuprului și staniului
(cositor) din minereul disponibil, și apoi crearea unui aliaj din aceste metale pentru a turna bronzul. Epoca
Bronzului face parte din sistemul celor trei epoci pentru societățile preistorice. În acest sistem, ea urmează
neoliticului în unele zone de pe glob. În majoritatea Africii sub-sahariene, neoliticul este urmat direct de
'epoca fierului'.
Epoca bronzului (1.900-1.200 î. Hr.)
Bronzul se obtinea din combinarea aramei cu cositorul sau plumb.Unelte din bronz sunt: topoarele, seceri
sau securi.
Armele: pumnale, sabii, sageti, vârfuri de lance si topoare de lupta.
: agricultura; pastoritul; torsul; tesutul; olaƒritul; prelucrare lemnului; a pieilor; comertul( schimburi de
produse - trocul)
Organizarea sociala. Ginta( bazata pe rudenie paterna). Familia stapâneste un lot de paƒmânt obstesc ,
unele si vite. Încep diferentele sociale. Apare aristrocratia.
Viata spirituala. Se mentine cultul fecunditati si cultul fertilitƒati dar este înlocuit cu cultul solar. Se face
în aceasta perioada trecere de la ritul inhumar la cel al incinerarii mortilor.

EPOCA BRONZULUI De ce “epoca bronzului”? Conceptul de “epocă a bronzului” a apărut la începutul

secolului al XIX-lea şi i se datorează danezului Christian Jürgen Thomsen. Acesta a ordonat artefactele din
Muzeului Naţional de Antichităţi din Copenhaga, adunate de-a lungul vremii, după trei epoci distincte: a
pietrei, a bronzului şi a fierului. Merită menţionat faptul că selecţia lui Thomsen nu a fost strict tipologică,
ci acesta a urmărit în special “complexele închise”, cum ar fi mormintele sau depozitele. Cercetarea epocii
bronzului în România. Modele aplicate În general, în cercetarea epocii bronzului din România a fost
aplicată o singură paradigmă, şi anume cea cultural-istorică. Paradigma cultural-istorică transpare din
lucrările arheologului britanic Vere Gordon Childe, The Dawn of European Civilisation şi The Danube in
Prehistory, apărute la începutul secolului XX. În viziunea lui Childe, cultura arheologică este constituită
din seturi recurente de trăsături sau artefacte ce reprezintă un popor sau o societate. Rezultă astfel un mozaic
de culturi, diferenţiate mai ales pe baza ceramicii. De la prima sinteză asupra preistoriei spaţiului românesc,
realizată de Ion Nestor în 1933, şi până la cel mai recent studiu de acest tip apărut în 2001, cercetarea epocii
bronzului în România a urmat cumva o logică de tip “puzzle”: locurile “goale” din câmpul preistoric urmau
sa fie completate prin descoperirea de noi culturi. Astfel, în sinteza lui Nestor din 1933 avem cinci culturi
ale epocii bronzului, în Tratatul de Istorie din 1960 avem 10 culturi, în timp ce în sinteza din 2001 numărul
lor a ajuns la 16 culturi şi 10 grupuri culturale. Periodizare şi cronologie De-a lungul vremii au existat mai
multe periodizări ale epocii bronzului aplicate spaţiului românesc. A fost folosită periodizarea lui Paul
Reinecke pentru spaţiul central-european, care împărţea epoca bronzului în patru faze (A, B, C şi D), pe
baza asocierilor obiectelor de bronz. Datorită numărului relativ mic de piese de bronz din zona carpato-
danubiană, această periodizare s-a dovedit greu de aplicat, cum observa însuşi Ion Nestor, care pleda pentru
o periodizare proprie a epocii bronzului de pe teritoriul României. În ceea ce priveşte cronologia absolută,
înainte de “revoluţia radiocarbon” se considera că epoca neolitică se sfârşeşte pe la cca. 1900 a. Chr., apoi
urmează o scurtă “perioadă de tranziţie” de 200 de ani, pentru ca epoca bronzului sa fie încadrată între 1700
şi 1100 a. Chr., odată cu generalizarea ceramicii canelate şi, implicit, începutul primei epoci a fierului.
Dintre sistemele cronologice folosite pentru epoca bronzului de la noi, cele mai folosite au fost cele ale lui
Petre Roman şi Alexandru Vulpe. Ambele sisteme sunt tripartite, în sensul existenţei unei epoci a bronzului
timpurii, mijlocii şi târzii, fiecare dintre acestea cu caracteristici proprii. După obţinerea pe scară largă a
datelor radiometrice şi a corectării lor prin dendrocronologie, datele absolute ale epocii bronzului s-au
schimbat radical. Astfel, perioada timpurie a epocii bronzului a fost încadrată între cca. 3500 şi 2200 a.Chr.,
cea mijlocie între 2200 şi 1600/1500 a. Chr., iar cea târzie între cca. 1600/1500 şi 1100 a. Chr.
Caracteristicile noii epoci Societatea neolitică se caracterizează prin economie de tip predominant agrar, cu
aşezări stabile, practici funerare specifice şi o religie bazată pe un cult al fecundităţii. Tipul de societate se
apropie poate de acea “peer polity” a lui Colin Renfrew. Epoca bronzului se defineşte la început prin aşezări
restrânse, economia se baza preoponderent pe creşterea vitelor, iar societatea prin structuri de putere şi
prestigiu (de exemplu, apare tumulul ca monument funerar). Diferenţa se remarcă şi la nivelul ceramicii de
o cu totul altă factură în comparaţie cu cea neolitică, precum şi în ceea ce priveşte obiectele de metal. După
un scurt recul în cadrul “fenomenului” Coţofeni, metalurgia ia din nou amploare, însă piesele sunt de altă
factură atât în ceea ce priveşte metalul (bronz), cât şi tipurile în sine. În ceea ce priveşte ritul şi ritualul
funerar au fost folosite atât incineraţia, cât şi inhumaţia, ambele cu o mulţime de subtipuri şi variante, în
funcţie de tradiţia grupurilor sociale respective şi de statutul social al defuncţilor. În ceea ce priveşte religia
epocii bronzului, avem prea puţine date pentru a o reconstitui în mod plauzibil. Datele arheologiei par să
indice o preponderenţă a unui cult solar, în cadrul unei religii de tip politeist. Car din epoca Bronzului
descoperit la Orăştie (jud. Hunedoara) (după L’Europe au temps…., p. 134). Arme de ceremonie din
tezaurul de la Perşinari (jud. Dâmboviţa), cultura Tei (după Comori ale epocii bronzului..., p. 119, Pl. G).
De asemenea, o altă caracteristică a noii epoci este depunerea de obiecte în pământ, mai ales bronzuri, dar
şi alte tipuri de obiecte. Fenomenul se intensifică către sfârşitul epocii bronzului pentru a înceta brusc în
secolul VIII a. Chr. Cea mai mare parte a specialiştilor înclină spre o semnificaţie cultică atribuibilă acestui
fenomen. Depunerile pot fi considerate ofrande sau având funcţie votivă, ori ca un fel de distrugere
intenţionată în cadrul unei ceremonii de tip “potlach”. Printre depozitele mai cunoscute le amintim pe cele
de la Uioara, jud. Alba (5812 piese, 1100 de kg), Aiud, Şpălnaca. Multă vreme s-a crezut că civilizaţia
neolitică a încetat datorită sosirii mai multor valuri de migratori din zonele stepice. Această ipoteză era
plauzibilă înainte de “revoluţia radiocarbon” datorită intervalului mic de timp, potrivit datelor de atunci,
dintre sfârşitul epocii neolitice şi debutul epocii bronzului. Datele antropologice existente nu pot susţine o
asemenea ipoteză, foarte populară în anii '60 mai ales datorită cercetătoarei Marija Gimboutas. Cristian
ŞTEFAN

EPOCA BRONZULUI (Economia, Ceramica, Viata sociala)

EPOCA BRONZULUI (3500-1200/1100 i.e.n.)

Caracteristici generale ale epocii

1.Miscari de populatii

Pe parcursul epocii bronzului spatiul nostru mai este afectat in doua randuri de penetratii de populatii estice,
care au o economie bazata pe pastorit. Primul val este cel al populatiilor Yamna si se dateaza la inceputul
epocii. Este afectata jumatatea estica a Romaniei, mai ales spatiul extracarpatic, prezenta noilor veniti fiind
observata prin descoperirea unor morminte care au groapa cu trepte, sunt captusite cu rogojini si sunt
acoperite cu barne. Adesea mormintele sunt tumulare. Cel de-al doilea val este constitut din populatiile
Sabatinovka, care patrund dinspre est, spre sfarsitul epocii bronzului, ducand la formarea in spatiul nostru
a doua culturi de coloratura estica Noua, in Moldova si Podisul Transilvaniei, si Coslogeni, in Muntenia si
Dobrogea. Dinspre Europa Centrala par a se fi miscat spre SV populatiile cunoscute sub numele de
Hügelgräberkultur (prescurtat HGK), in traducere cultura mormintelor tumulare. Cercetarea maghiara (
István Bóna, Amalia Mozsolics, S. Foltiny) considera ca inaintarea acestor populatii a provocat si
deplasarea altor populatii pe care le-au gasit in cale. Din Ungaria este foarte afectata Transdanubia
(teritoriul de la vest de Dunare), de unde dispare cultura cu ceramica incrustata. Dispar si alte culturi ale
epocii bronzului din Ungaria si Romania: Periam-Pecica (din zona de varsare a Muresului), Vatina (Serbia
si Banat), Verbicioara (din Oltenia si sudul Banatului). Se pare ca populatiile cu ceramica incrustata din
Transdanubia s-au deplasat in jos pe Dunare, ducand la formarea grupului Szeremle-Bijelo Brdo-Dalj in
sudul Ungariei si Croatia si a culturii ðuto Brdo-Garla Mare in nordul Serbiei, Banatul Jugoslav , sudul
Banatului Romanesc si zona dunareana a Olteniei, unde au fost inlocuite culturile Vatina si Verbicioara.
In Banat se formeaza o noua cultura, Cruceni-Belegiš care pare a avea si elemente preluate de la culturile
cu ceramica incrustata si elemente HGK. In ciuda acestor evidente cercetarea romaneasca nu impartaseste
teza migratiei , spunand ca spatiul nostru nu a fost afectat de populatiile HGK. Totusi sunt elemente de
cultura materiala de tip HGK in Banat, Crisana si la Targu Mures. In ceea ce priveste culturile cu ceramica
incrustata care apar pe ambele maluri ale Dunarii, unii cercetatori, precum Bernhard Hänsel, cred ca s-a
raspandit doar o moda ceramica si nu si populatia care o producea. Totusi este greu de crezut ca moda
ceramicii incrustate cu pasta alba a murit la ea acasa, dar s-a raspadit in alte spatii in forme identice. Pe
linia Dunarii se raspandese si un nou rit de inmormantare, incineratia, urmata de depunerea resturilor
cinerare in urne. Apar piese din Europa Centrala precum brotlaibidolii din lut (idolii in forma de paine),
zuruitorile aviforme sau vasele aviforme. In aria culturii Zuto Brdo-Garla Mare se dezvolta (fara precedente
in bronzul mai timpuriu local) plastica antropomorfa care pare a pleca de la modele ale grupului Szeremle-
Bijelo Brdo. Cum cele mai multe dintre aceste piese sunt piese de cult, inseamna ca se schimba si credintele
religioase, inclusiv credintele despre moarte si imaginea despre viata de dincolo.
Economia
In general exista un echilibru intre agricultura si cresterea vitelor. Doar in ariile unor culturi din bronzul
timpuriu si tarziu (Noua, Coslogeni) pare a predomina cresterea vitelor, ca urmare a patrunderii celor doua
valuri stepice, Yamna si Sabatinovka. In general se constata o adaptare a economiei la zonele de relief.
Culturile Baden si Periam-Pecica erau in principal cultivatoare de plante, ambele evitand alte forme de
relief decat campia. Populatiile Cotofeni au ocupat toate formele de relief si s-au adaptat la orice conditii
de mediu. Unele populatii, cele ale culturii Wietenberg sau Monteoru, au fost atrase doar de zona de podis
sau de deal si au practicat mai mult cresterea vitelor. Pe langa aceste doua ocupatii care asigura subzistenta,
pot juca rol destul de important si vechile indeletniciri, precum pescuitul care a fost practicat pe scara larga
in aria culturii Garla Mare, care s-a dezvoltat de o parte si de alta a Dunarii, intr-o zona cu multe lagune
fluviatile.

Asezarile
Amplasarea este, la fel ca si in neolitic, langa o sursa de apa potabila. Sunt locuite toate zonele de relief.
Tipurile de asezari sunt foarte diverse, de la o cultura la alta sau de la o zona de relief la alta. 3-Asezarea
de tip tell exista doar in doua arii culturale, Periam-Pecica si Otomani. Ambele asezari eponime ale culturii
Periam -Pecica au mai multe straturi de cultura, 9 respectiv 16, ultima avand o depunere de 4 m grosime,
semn ca a fost locuita o perioada foarte lunfa de timp.
3-Asezarile de tip cetatuie sunt caracteristice culturilor Wietenberg (Wietenberg, Lemnia, Turia) Otomani
(Barca) si Monteoru (Sarata Monteoru- asezare in panta cu 13 nivele de locuire, Candesti, Fitionesti,
Naeni.) Ele sunt situate pe inaltimi aparate natural, dar au si fortificatii suplimentare. Sisteme interesante
de fortificatii, foarte elaborate, au fost semnalate mai ales in aria culturii Monteoru. La Sarata Monteoru si
Fitionesti fortificatia era constituita dintr-un zid de piatra legata cu pamant. La Sarata a fost dezvelit si un
turn de supraveghere. La multe dintre asezarile din ariile acestor culturi se fac chiar pasi spre urbanism.
Multe dintre ele au o acropola cu o cladire solida, eventual si o cladire de cult (Sarata Monteoru), iar in arie
Monteoru sunt frecvente terasarile pantelor pentru a putea fi locuite, caci erau foarte abrupte.
3-Asezarile de tip salas, zolniki sau cenusar sunt tipice culturilor din bronzul tarziu- Noua, Coslogeni,
grupul Govora. Sunt asezari cu straturi superficiale de cultura, tipice pentru pastori. Se caracterizeaza prin
depuneri de cenusa si multe oase de animale domestice. Locuintele sunt de tip coliba, foarte putine si
rarefiate in spatiu.
Tipurile de locuinte sunt destul de putin cunoscute, par a continua bordeiele, dar mai ales locuintele
rectangulare de suprafata facute in tehnica traditionala. Printre cladirile mai deosebite trebuiesc amintite
cele de tip megaron atestate la Pecica (cultura Periam-Pecica), Balej (aria culturii Garla Mare, dar din
Bulgaria) ) si Salacea (cultura Otomani, faza a II-a). Acest tip de cladire a avut, cel mai probabil,
functionalitate de sanctuar.

Un caz mai special il reprezinta unele asezari si locuinte din aria culturii Vatina. La Mošorin-Feudvar, in
zona Titel, a fost sapata o asezare care avea case cu aceeasi orientare, de 5-6 x10-12 m, foarte
inghesuite,distanta dintre ele fiind de aprox. 1 m. Existau desigur si ulite, avand in vedere dispunerea foarte
riguroasa a locuintelor. Foarte interesant ca unele locuinte aveau peretii decorati cu un fel de stucatura in
relief. Au fost descoperite ancadramente de usi, formate din linii verticale si orizontale in relief, ca si
fragmente de coloane incastrate in zid, dar usor iesite in afara. Alte reliefuri de pe pereti sunt formate din
romburi concentrice. Pereti cu decor reliefat se cunosc si de la Cornesti, din aria aceleiasi culturi. O friza
spiralica in relief au avut si peretii exteriori ai sanctuarului de la Salacea, din aria culturii Otomani.

Obiceiuri funerare

Harding, un cercetator britanic, afirma, vorbind la modul general despre epoca bronzului in Europa, ca in
aceasta epoca s-a crezut mai mult in nemurire decat in neolitic. Dovada ar fi multimea necropolelor si
obligativitatea inmormantarii chiar si atunci cand trupul defuctului nu a fost recuperat. Inmormantarea era,
probabil, paradoxal, o procedura pentru eliminarea mortii sau de negare a ei. In majoritatea ariilor culturale
par a se contura prescriptii de ritual care se respecta intocmai. Necropola este situata in afara asezarilor si
este privita ca o lume diferita de cea a viilor, dar si ca un loc al stramosilor. Statutul social al indivizilor se
conserva si dupa moarte si se subliniaza de cei ramasi in viata cu ocazia ceremoniei funerare. In epoca se
flosec atat inhumatia, cat si incineratia.Inhumatia caracterizeaza mai ales bronzul timpuriu si mijlociu .
Incineratia devine rit dominant in bronzul tarziu. Ea cucereste teren, raspandindu-se de la vest spre est,
aparand mai intai in zonele vestice ale Romaniei. Incineratia sugereaza ca conservarea trupului nu mai este
obligatorie, ba chiar incinerarea trupului ofera sufletului sansa de a se elibera mai repede de carcasa
perisabila. Exista culturi care-si fac o regula din inhumatie: Periam-Pecica, Zimnicea Plovdiv, Coslogeni,
Tei, altele din incineratie: Nir, Garla Mare, Cruceni-Belegiš, Suciu de Sus, Bistret-Isalnita, dar si culturi
birituale:Monteoru, Otomani, Wietenberg, Noua, Verbicioara. Biritualismul practicat in aceeasi arie
culturala, ne face sa credem ca intre credintele religioase ale inhumantilor si incinerantilor nu este totusi o
prapastie, asa cum adesea se crede.

Se cunosc foarte multe necropole din epoca bronzului, unele de dimensiuni uriase. Niñna Myšla din
Slovacia-1500 de morminte-cultura Otomani, Tiszafüred din Ungaria-1000 de morminte-cultura Otomani,
Sarata Monteoru-4 necropole, Candesti-1200 de morminte ale (ambele din aria culturii Monteoru).

Mormintele de inhumatie sunt plane sau tumulare( tumul=movila mare de pamant). Cele tumulare
caracterizeaza mai ales bronzul timpuriu si populatiile de sorginte estica. E greu de spus daca aparitia
tumulului in spatiul nostru se datoreaza penetratiei unor populatii estice sau daca este vorba doar de o idee
venita dinspre est. In general, tumulul, chiar daca invetarul funerar este modest, este considerat un indiciu
ca defunctul ete un personaj cu statut social inalt, prentru ca efortul de ridicare movilei funerare este mare
si presupune efortul comunitar. Tumulul este si un semn de loc sacru (al stramosilor) si are rol de magnet,
in sensul ca atrage dupa sine alti tumuli nu neaparat contemporani. Gropile mormintelor sunt simple gropi
rectangulare sau ovale, gropi captusite cu dale de piatra (morminte in cista-cultura Schneckenberg),
morminte cu catacomba (Monteoru, fazele timpurii), sau morminte cu treapta, acoperite cu barne. In
general, gropa in care se depune trupul poate fi asimilata cu un container, un spatiu care este casa mortului.
Mormintele odata inchise, nu se mai deschid. In felul acesta este exclus contactul dintre vii si morti si sunt
respectati stramosii.

Mormintele de incineratie au gropi rotunde in plan si tronconice in sectiune ( culturile Cruceni-Belegis,

Garla Mare). Doar in aria culturii Suciu sunt acoperite de tumuli. Resturile cinerare se depun in urne, in
gramezi direct pe sol, sau sunt risipite in groapa.

Orientarea si pozitia defunctilor este uneori dictata de reguli foarte stricte. In arie Periam-Pecica a fost
observata orietarea si pozitionarea complementara a celor 2 sexe (femeile cu capul la S, barbatii cu capul
la N, femeile pe dreapta, barbatii pe stanga). Pozitia este fie intinsa pe spate, fie chircita pe dreapta sa pe
stanga.

Cantitatea si calitatea inventarului funerar sunt in stransa relatie cu varsta, sexul si statutul social al
defunctului. In general mormintele de barbati sunt cele mai bogate si cele de copii si senili cele mai sarace.
Podoabele caracterizeaza mai ales mormintele de femei, armele si uneltele pe cele de barbati. Razboinicul
este, totusi de putine ori insotit de armele sale, spre deosebire de alte epoci (Hallstatt spre exemplu). Uneori
mestesugarii au langa ei tipare sau alte unelte. S-a observat ca ,de obicei, in acele arii culturale in care
armele apar frecvent in depozite, mormintele nu au arme si invers. In unele arii culturale au fost determinate
inventare standard: in arie Periam -Pecica inventarul se compune din 2 vase: un castron si o cana cu 2 torti
, ambele asezate in zona capului. In arie Zimnicea-Plovdiv-inventarul se compune dintr-un singur vas, in
aria culturilor Cruceni-Belegis si Garla Mare inventarul standard numara 3 vase: o urna, un capac-castron
sau castron pentru ofranda alimentara si o canita pentru ofrande lichide.

Ceramica

Cei mai frecventi degresanti folositi la modelarea lutului sunt cioburile pisate si nisipul. In aria unor culturi
(Schneckenberg sau Montoru) exista ceramica care are ca degresant calcar cochilifer maruntit. In general,
ceramica epocii bronzului este de buna calitate, chiar spectaculoasa prin forme sau motive decorative in
cazul unor culturi precum Vatina, Garla Mare, Suciu de Sus, Wietenberg, Otomani.

Formele ceramice sunt mult mai variate decat in neolitic. Printre formele ceramice cu totul noi trebuiesc
amintite canile si cestile cu foarte multe variante tipologice, care se dezvolta in toate ariile culturale. Se
dezvolta spectaculos amfora(vas inalt, cu gura ingusta), mai ales la culturile incinerante, care o folosesc
pentru depunerea oaselor incinerate (Garla Mare, Cruceni-Belegiš). Vasul de tip kantharos -vas cu gura
larga, prevazut cu 2 torti, trase din buza- este tipic multor culturi, din bronzul mijlociu sau , mai ales final:
Vatina, Garla Mare, Govora, Tei, Noua, Coslogeni. Castroanele apar in toate ariile culturale. Mai
spectaculoase ca forma sunt castroanele cu 4 lobi din ariile culturilor Vatina, Garla Mare sau Wietenberg
sau castroanele cu proeminente din aria Otomani. O forma rara, dar interesanta este caucul, tipic culturii
Cotofeni. Tavile cu picior sau un fel de fructiere se cunosc din arie Vatina si Garla Mare. Dintre formele
de uz comun trebuiesc amintite si asa-zisele tavi de peste sau vasele de tip pyraunos-un fel de vetre mobile-
cunoscute din ariile culturilor Verbicioara,Vatina, Garla Mare, Cruceni-Belegiš. Dintre vasele de cult
trebuiesc amintiti askoii (la singular askos= vas asimetric, in forma de burduf sau de rata) mai frecventi in
bronzul timpuriu in ariile culturilor Cotofeni, Baden, Monteoru sau vasele de ofranda cu fund ascutit din
aria Monteoru. Din aria culturii Garla Mare atrag atentia pixidele cu 4 proeminente perforate, prevazute cu
capace in forma de palarie de mexican (de la termenul grecesc pixis care inseamna cutie), care aveau rol de
cadelnite sau canile aviforme (pasare de apa) si unele si altele frecvente in morminte. Din aceeasi arie se
remarca zurgalaii din lut cu modelare aviforma, folositi in ceremonii cu cantec si dans, cu rol de castaniete.

Motivele ornamentele sunt aproape exclusiv geometrice. Doar in aria Suciu de Sus sunt atestate si motive
de inspiratie vegetala. Decorul este intotdeauna simetric, avand una sau 2 axe de simetrie. Se folosesc
adesea frizele sau metopele dispuse pe gatul sau partea bombata a vasului. Unele vase sunt decorate si in
interior, mai ales strachinile din aria Garla Mare. Exista arii culturale unde ceramica este foarte putin
decorata: Schneckenerg, Periam-Pecica, fazele timpurii Monteoru, Noua, Coslogeni, Zimnicea Plovdiv, iar
la polul opus arii culturale cu ceramica foarte impodobita: Wietenberg, Otomani, Garla Mare, Suciu de Sus.
Cele mai elaborate sunt motivele spiralice despre care s-a crezut ca sunt de inspiratie miceniana, la fel ca
alte doua motive, argonautul si vartejul. Ultimele doua sunt cultivate mai ales in ariile culturilor Suciu de
Sus, Wietenberg. Spirala apare si pe ceramica Vatina, Garla Mare. Dintre motivele tipice mai trebuiesc
amintite cercurile concentrice, cercurile cu raze, triunghiurile si romburile hasurate (Tei, Govora, Costisa),
S-imbucate sub forma de talaz, zig-zag-ul, carligele spiralice, toate prezente pe ceramica Garla Mare.
Meandrul este cultivat in mai mica masura, fiind frecvent doar in arie Wietenberg si Garla Mare.

Ca tehnici de ornamentare se folosesc:

3 1. incizia- culturileVatina, Verbicioara, Monteoru

3 2. impunsaturile succesive - cultura Garla Mare

3 3. impresiunea cu rotita - culturile Wietenberg, Cruceni-Belegiš-snur fals

3 4. lustruirea- culturile Vatina, Monteoru

3 5. icrustatia cu pasta alba- culturile Cotofeni, Garla Mare, Wietenberg, Tei, Cruceni-Belegis, Vatina-este
tehnica care ia cea mai mare amploare in aceasta epoca
3 6. stampilarea-cultura Garla Mare-( se cunosc si ustensile din lut utilizate in acest sens)
3 7. Decorul plastic in relief se compune din:
-potcoave- cultura Coslogeni,
-proeminente - culturile Otomani, Garla Mare, Cruceni-Belegis, Suciu de Sus-
-protome de pasari si cornute - culturile Garla Mare, Suciu de Sus
-brauri in relief- in toate ariile culturale
-coaste in relief - culturile Monteoru sau Otomani

-boabe de linte sau pastile- doar in cultura Cotofeni

3 8. Canelarea- apare deja din bronzul mijlociu, dar este tipica mai ales bronzului tarziu: culturile Otomani,
Garla Mare, Cruceni-Belegiš, Igrita, Bistret-Isalnita
3 9. excizia este foarte rara- cultura Garla Mare

Viata sociala
Indubitabil ca intre membrii comunitilor exista deosebiri. Ele sunt relevate de studiul necropolelor si al
inventarelor funerare, uneori cu arme, alteori cu podoabe de aur (spre exemplu in necropola de la Beba
Veche, in aria Periam-Pecica), dar si de aparita unor fenomene de tezaurizare. Pentru epoca bronzului se
cunosc multe tezaure de podoabe si arme. Printre cele timpurii sunt de amintit cel de la Tufalau -jud.
Covasna-arie Wietenberg (4 topoare aur, falere), Macin (pumnale), Persinari (12 halebarde,spada de aur si
4 topoare de argint), Tiganasi (falere, inele bucla, bratari), Pecica-Rovine (falera si tutuli conici), iar dintre
cele tarzii : Sacuieni, (falere) Varsand (falere), Adoni, smig (falere, margele, saltaleoni), Graniceri (falere).
Sacrificiile umane atestate in aria Monteoru sau constructiile funerare care solicita un mare efort comunitar
(tumulii) o sugereaza in egala masura. Probabil ca se contureaza o aristocratie razboinica care-si revendica
functii de conducere.

Conflicte
Demn de rmarcat este faptul ca epoca bronzului este o perioada caracterizata prin frecvente conflicte
intertribale sau intercomunitare fapt demonstrat de fortificatiile frecvente din asezari, dar mai ales de
dezvoltarea fara precedent a armelor precum spada si toporul de lupta. Cele mai razboinice par a fi
populatiile din Transilvania, Crisana si Maramures unde au evoluat culturile Wietenberg, Otomani si Suciu
de Sus si unde au fost descoperite foarte multe depozite de arme. Reprezentarile in lut de care usoare de
lupta, precum cele de la Dupljaja (localitate din Serbia a culturii ðuto Brdo-Garla Mare), ar putea fi indicii
ca in lupte au fost folosite care de lupta, precum in spatiul micenian. Multi cercetatori sunt sceptici pentru
ca relieful ar fi mult prea accidentat pentru folosirea carului de lupta, iar armele de lupta nu sunt adecvate
folosirii lor de pe platforma carelor. Armele potrivite sunt arcurile cu sageti si varfurile de lance sau sulita,
care apar foarte rar in epoca bronzului in aceasta zona a Europei. Totusi nu ar fi exclus ca carele sa fi existat,
ele asigurand deplasarea pe campul de lupta a unor aristocrati razboinici.

Aparitia carului. Dezvoltarea schimburilor

In pristorie, schimburile la mari distante s-au lovit de doua impedimente majore:lipsa drumurilor si a
vehicolelor de transport. Produsele erau carate cu ajutorul animalelor de povara, pe schiuri sau sanii. Aceste
mijloace prezinta inconveniente, fie ca nu sunt rapide, fie nu permit transportarea unor cantitati prea mar
de produse.
Epoca bronzului este epoca in care se poate vorbi cu adevarat de schimburi, datorita faptului ca se
raspandeste pe spatii foarte largi carul cu 4 roti, asa-zisul car cu rol economic , tras de doua vite. Are
cofragul rectangular sau oval. Primele roti miniaturale din lut apar inca din eneolitic. Cele mai timpurii care
miniaturale din lut se cunosc din aria culturii Baden, din bronzul timpuriu. Din epoca bronzului se cunosc
miniaturi de care mai ales din ariile culturilor Wietenberg si Otomani. Rotile sunt initial pline, iar prin
bronzul mijlociu apare roata prevazuta cu 4-10 spite. Rotile cu spite sunt atestate mai devreme in zona
Volga-Urali si Armenia. Ele sunt prezente in ariile culturilor Wietenberg si Garla Mare. Aparitia rotilor cu
spite face carul mai usor si face posibila inlocuirea vitelor cu caii, care asigura o deplasare mai rapida. Carul
tras de boi era foarte greoi, cantarea aprox. 700 kg, se afuda in noroi si avea o viteza de deplasare de 1,8-
2,5 km pe ora. Folosirea calului la tractiune are drept urmare dezvoltarea pieselor de harnasament (psaliile-
un fel de obrazare) care fac posibila inhamarea cailor sau folosirea lor la calarie. Deocamdata nu se pot face
deosebiri intre piesele de harnasament folosite pentru calarirea calului si cele utilizate atunci cand calul era
folosit la tractiune. Cele mai timpurii psalii apar la sfarsitul bronzului timpuriu, dar devin frecvente doar in
cel mijlociu. Psaliile sunt de doua tipuri: in forma de bara, care sunt mai frecvente, sau de forma circulara
cu o perforatie mare centrala si alte 2-3 laterale, mai mici. Primul tip este realizat din corn, al doilea mai
ales din os. Din medii Vatina si Otomani se cunosc piese foarte frumos gravate cu motive geometrice.
Psalia in forma de bara este de origine anatoliana sau un tip local. Se cunoaste din Asia Mica (Kültepe) pe
la 1850-1650. Psalia circulara este de origine estica si apare mai tarziu, fiind atestata mai ales in faza a II-
a a culturii Monteoru. A fost putin utilizata la noi, dar probabil ca nu se potrivea cu sistemul de inhamare
din aceasta zona, drept pentru care i s-au adus modificari. Nu se cunosc scarite de sea si nu este atestata
nici seaua, motiv pentru care calarirea trebuie sa fi fost tare incomoda. Este posibil sa fi fost folosite scarite
din lemn, care nu s-au pastrat.

Drumurile sunt foarte rar atestate. Din epoca bronzului se cunosc doar in Anglia si Danemarca, adica din
zonele umede, cu mlastini unde s-a folosit pentru traversarea acestora material lemnos. Modul in care sunt
amplasate asezarile ar putea sugera traseul unor drumuri preistorice.Caile de comunicatii cele mai probabile
au fost vaile unor ape. Legatura cu Europa Centrala se realiza pe Dunare, iar cu sudul Pen. Balcanice pe
culoarul Vardar-Morava sau Struma -Isker. Muresul trebuie ca a fost si el o importanta cale de comunicatie.
Este destul de putin probabil ca ar fi existat si o cale maritima de legatura cu sudul Pen. Balcanice. Existenta
ei s-ar putea admite eventual pentru bronzul final.

Transporturile pe ape erau mai comode si rapide. La vremea cu pricina se cunostea deja de multa vreme
monoxila, un fel de canoe scobita din trunchiuri de copaci, lunga de 3-16 m. Pentru deplasare se foloseau
padele sau prajini. Ea putea fi folosita doar pentru navigatia pe rauri si probabil mai ales pentru pescuit si
comunicatie intre cele doua maluri. Tot pentru navigatie s-au folosit un fel de barci cu fund plat, de aceea
foarte instabile, alcatuite din dulapi de lemn imbracati in piele. Unele aveau furcheti pentru prinderea
vaslelor. Din epoca bronzului se cunosc doua epave de corabii care auesuat pe coastele Asiei Mici la Ulu
Burum si la Capul Gelidonya. Corabiile au suprastructuri complicate si sunt prevazute cu catarge. Cu
ajutorul lor se facea doar cabotaj (cabotaj=navigatie pe coasta). Se cunosc corabii si din Egipt si din
Scandinavia, unde imaginea lor a fost gravata pe peretii unor morminte. De asemenea sunt atestate
ancorele.

Dezoltarea vehicolelor de transport a facut ca schimburile sa nu mai aiba caracter episodic si intamplator
ca in epocile anterioare.Termenul de schimb este de preferat celui de comert, care presupune folosirea
monedei. Trebuie subliniat faptul ca schimbul chiar de bunuri nu a avut neaparat caracter economic,
comunitatile avand posibilitatea sa-si produca singure mijloacele de subzistenta. Se crede ca exogamia a
dus la dezvoltarea schimburilor, mai intai de femei (schimburi matrimoniale), apoi de daruri. Miscarile de
populatii, fara indoiala, ca au dus la vehicularea unor bunuri pe spatii foarte largi (bronzuri arsenizate,
pumnale, sceptre in forma de capete de cal). De cele mai multe ori au fost vehiculate produse exotice:
podoabe, scoici, insemne de putere, bunuri de prestigiu (arme), fara de care oamenii puteau sa traiasca. In
aceeasi categorie se inscrie si ceramica care adesea este schimbata intre comunitati vecine, desi fiecare are
propria-i ceramica. Aproape sigur nu vasele erau importante, ci continutul lor. Nu stim ce puteau contine.
Sigur nu alimente perisabile. Ar putea fi vorba de condimente, bauturi, eventual peste sarat sau carne uscata.
Au fost vehiculate bunuri de consum, care, dupa o anumita perioada de intrbuintare se deteriorau, si nu mai
puteau fi folosite, bunuri de lunga folosinta, care dupa deteriorare se refoloseau, materii prime (cositor) sau
bunuri de valoare legitimate (aurul , chihlimbariul).Printre bunurile cu valoare economica trebuie admise
totusi cositorul sau bronzul, materii prime foarte importante de care nu aveau parte o serie de populatii, ca
urmare a instituirii accesului controlat la resursele de materii prime. La acestea se adauga aurul si
chihlimbarul, materii prime foarte pretioase, care puteau asigura prestigiul.Aurul nu este doar o materie
prima, el este un bun de valoare legitimat destul de rar. Sunt doar cateva zone in Europa care-l detin: Irlanda,
Muntii Pirinei, Transilvania, Tracia si Macedonia. Pentru toate aceste materii prime deficitare nu este
intotdeauna clar daca au circulat in stare bruta sau sub forma de produse finite.Ambra este un clei al pinului
(pinus succinifera)care crestea doar in nordul Europei, pe malurile Marii Nordului si Marii Baltice. Ambra
se pare ca pleca din Anglia sub forma de piese finite, trecea in Franta, cobora pe drumuri de uscat pana in
sud si apoi ajungea, pe mare, pana la Micene. Cositorul a circulat sub forma de turte, bare sau lingouri in
forma de piele de vitel. Au circulat insa si piesele finite din bronz. Spade de tip micenian au ajuns in
Albania, Bulgaria si Macedonia. Pentru a putea aprecia corect traficul cu obiecte de metal sunt necesare
analize spectrale pentru a se preciza originea materiei prime si analize tipologice pentru piesele finite. De
cele mai multe ori este vorba de schimburi ceramice la mici distante, intre culturi vecine. Este greu de
presupus ca vasele erau vehiculate goale de la o comunitate la alta. Fara indoiala ca schimbul de daruri
trebuie sa fi fost fost continuat cu trocul, dar nu este exclus sa fi existat si mijloace de schimb cu valoare
de etalon, premonetare. Sunt suspectate a fi fost lingourile sub forma de piele de vitel, secerile si colanele
de gat cu capete spiralice . Se admite ca, la acest nivel cronologic, este posibila existenta unor negustori
ambulanti, sau efectuarea unor schimburi la mari distante prin verigi intermediare de legatura. Nu in ultimul
rand trebuie amintit ca cel mai lesne au circulat, din aproape in aproape, ideile si circulatiei lor li se
datoreaza rapandirea unor tehnologii, inventii, mode ceramice.

Relatiile cu Europa Centrala si Nordica

Se crede ca s-au vehiculat dinspre Europa Centrala spre spatiul nostru mai ales doua produse: cositorul si
ambra (=ambra), ultima de la Marea Baltica. Cositorul este o materie pima deficitara, care, cel mai probabil,
era adusa, sub forma de lingouri, din Boemia. La Sinaia este cunoscut un depozit de lingouri. S-a vorbit
despre o cale terestra a chihlimbarului care pleca de la Baltica prin Alpi spre Italia. Ar fi existat si o
ramificatie a acestui drum, care coincidea cu linia Dunarii. Totusi piesele de chihlimbar din spatiul nostru
(unele piese din aria Periam-Pecica si Otomani,5 perle la Sarata Monteoru-Cimitirul nr. 4, si alte cateva de
la Candesti) sunt foarte rare si nu au fost analizate pentru a se sti cu certitudine daca sunt din ambra de la
Baltica. Pentru piesele din aria culturii Monteoru este foarte probabila o provenienta locala, avand in vedere
ca exista o varietate de chihlimbar in zona Buzaului. Ambra de Baltica a circulat, intr-adevar, pe spatii
foarte largi, fie prin pasurile Alpilor spre Italia si apoi pe mare spre Grecia, cale care nu a fost demonstrata
desi a fost presupusa (caci lipsesc piesele din Italia) fie, cel mai probabil, din Anglia (cultura Wessex) spre
NV Frantei, apoi pe raul Garronne pana in sudul Frantei si apoi , pe Mediterana, spre Grecia. Aceasta cale
este dovedita de descoperirea in Grecia a unor distantiere din chihlimbar tipice culturii Wessex, deci au
circulat mai degraba piese finite. Piesele din arie Periam-Pecica si Otomani este posibil sa fie din ambra de
Baltica. Drumul lung pe care-l strabate chihlimbarul presupune existenta unui lantcomercial cu o serie de
verigi intemediare.

Dintre produsele din Europa Centrala, care sunt cu siguranta atestate in spatiul nostru, cele mai multe apar
in aria culturii Periam Pecica. Este vorba de perlele din pasta sticloasa si unele piese de podoaba din metal.
Din bronzul mijlociu si tarziu sunt de amintit piesele de lut de tip Brotlaibidol (=idoli in forma de paine)
cunoscute din Slovacia, Austria si Italia, Germania de sud (adica ariile culturilor Mad=arovce, VeteÍov,
Polada) care apar in aria culturii Garla Mare. Unele piese de podoaba precum pandantivele saiba cu nervuri
in relief , prezente in unele depozite din Transailvania sau in aria Garla Mare, au si ele o origine vestica.
Plastica antropomorfa a culturii Garla Mare ca si zuruitorile din lut din aceeasi arie culturala isi au originile
tot in vest, primele in aria grupului Szeremle-Bijelo Brdo-Dalj, celelate in aria culturii cu ceramica
incrustata din Transdanubia. Avand in vedere multidudinea de elemente vestice care apar la Dunarea
banateana si olteana este de presupus, mai degraba decat comertul, o scurgere de populatie din
Transdanubia in jos pe Dunare.

Unele piese din metal din zona Tisei Superioare, precum topoarele de lupta cu disc, celtul de tip
transilvanean au circulat mult spre vest, unele chiar pana in Pen. Scandinava. Spadele de tip Boiu, produse
undeva in Ungaria de NE si NV Romaniei, au ajuns la Povegliano in Italia si in Schleswig si Holstein

Relatiile cu Europa de Est

Inca din bronzul timpuriu ceramica din Moldova prezinta asemanari cu grupul Edinet din Moldova. Unele
tipuri de morminte cu treapta semnaleaza patrunderi de populatii Yamna, de sorginte estica. Dinspre est
patrund, mai ales in Moldova, unele tipuri de topoare: celtul de tip estic, cu doua tortite, produs originar din
spatiul dintre Nistru si Nipru, unde sunt atestate cele mai multe forme de turnare. Un rol important in
vehicularea bunurilor estice trebuie sa-l fi avut populatiile Sabatinovka care patrund spre sfarsitul epocii
bronzului in spatiul nostru.

Relatiile cu spatiul balcanic

Zona noastra a fost suspectata a fi avut stranse relatii cu sudul Pen. Balcanice, mai ales la nivelul civilizatiei
miceniene, in sec. 15-13. Unele piese descoperite in spatiul nostru au fost considerate a fi importuri
miceniene sau piese de influenta miceniana. Printre importurile considerate miceniene de Alexandrina
Alexandrescu, Kurt Horedt si alti cerctatori se numara vreo 15 spade (de la Rosiori de Vede, Medgidia,
Drajna, Persinari, Miecurea Sibiului, Sf. Gheorghe, Alba Iulia) care s-a dovedit, intre timp ca sunt de fapt
copii dupa spade de tip A, B sau C 3 din lumea miceniana. Singurele spade miceniene din afara Greciei,
spre nord, s-au dovedit a fi 3 spade din Albania si alte 3 din Bulgaria, toate de tip A. Importuri miceniene
au fost considerate a fi tot felul de piese cu decor spiralic: psalii din os, falere de aur. Falerele de aur de la
Graniceri, Adoni, Tufalau, smig, Tiganasi, Sacuieni din tezaurele din Romania s-a dovedit, prin analiza
metalografica, ca sunt realizate din aur local, unele fiind mai vechi decat piesele miceniene, iar psaliile sau
alte obiecte din os decorate sunt mai vchi decat piesele miceniene si prezinta asemanari destul de multe cu
piese anatoliene. Singurele importuri care ar puta proveni din aria civilizatiei miceniene sunt perlele din
pasta sticloasa tarzii, descoperite la Sarata Monteoru care au fost analizate si par a fi miceniene. Printre
piesele de influenta miceniana au fostconsiderate a fi si statuetele din arealul culturii Garla Mare sau carele
de lupta cu doua roti atestate, in forme miniaturale, tot in aria culturii Garla Mare, in statiunea de la
Dupljaja, din Serbia.Cu siguranta sudice, cu loc de origine in Bulgaria, sunt topoarele bipene de tip
Kilindir-Begunci.Un astfel de topor a fost descoperit la Izvoarele. Celturile de tip sudic, fara torti, din
Muntenia sau Dobrogea provin tot din ateliere din Bulgaria. Este atestata si relatia de schimb pe directie
inversa. Printre piesele originare din spatiul nostru, atestate in sud, trebuie amintita o spada de tip Boiu-
Sauerbrun descoperita la Pella, in Macedonia.

Civilizatia miceniana a avut legaturi indubitabile cu Europa, dar pare a fi vorbamai ales de legaturi
maritime, caci importurile sigure sunt constatate mai ales in sudul Italiei (ceramica si doua statuete
antropomorfe). Din Europa au ajuns in Grecia fibulele en violon ( la Perati), unele tipuri de spade si un
tipar de Lappenbeil , de tip italic. O legatura martima cu spatiul nostru ar fi putut sa fi existat la sfarsitul
epocii bronzului. Ea este sugerata de legenda argonautilor care ar fi plecat, in cautarea lanei de aur, din
Colchida pe mare, au ajuns in M. Neagra si s-au intors spre casa pe Dunare, fluviu care i-ar fi dus spre
Adriatica. Dupa Eratostene, expeditia ar fi avut loc la 1225. Lana de aur ar fi putut fi o metafora pentru
aurul transilvanean. Ideea este foarte interesanta, mai ales ca trebuie admis ca inainte de fundarea Histriei,
in 657/656, trebuie ca au existat explorari ale tarmului vestic si nordic al Marii Negre, fiind greu de admis
ca grecii s-ar fi aventurat spre un teritoriu total necunoscut. Ideea est incurajata si de descoperirea unor
lingouri in forma de piele de vitel, tipice lumii miceniene, la Burgas si Capul Caliacra, ambele pe tarmul
bulgaral Marii negre si ambele in golfuri, adica locuri ideale de popas de noapte, pentru odihna si
aprovizionare. Legenda argonautilor arata clar ca argonautii practicau cabotajul si faceau astfel de popasuri.

Printre piesele insolite descoperite in spatiul nostru, provenite de la mari distante, se numara cochiliile de
melci sau scoici exotice care au drept zona de origine Mediterana sau Oceanul Indian: Cardium, Dentalium,
Pectunculus (melc), Colombela rustica, Glycimeris glycimeris, Conus mediteraneus.

In concluzie au existat cu siguranta legaturi ale spatiului nostru cu civilizatia miceniana, dar nu au circulat
atat produse cat idei, iar aceste legaturi par a fi fost mediate de alte populatii intermediare, aflate la periferia
civilizatiei miceniene.

Credinte religioase

Credintele religioase, la fel ca si in perioadele anterioare, sunt greu de reconstituit. O data pentru ca noi
avem altfel de gandire, apoi pentru ca rareori in preistorie au ramas urme materiale care sa ateste credintele
religioase.

Ideea generala despre epoca bronzului este aceea ca se instaleaza cultele uraniene, solare. Ca argumente
sunt folosite unele motive ornamentale care apar frecvent redate pe ceramica sau pe piesele din metal:
cercurile concentrice, cercurile insotite de raze, zvastica. Insasi incineratia este considerata a fi legata de
aceste culte. Ea ar asigura eliberarea rapida a sufletului nemuritor de trupul efemer, purificarea lui si
inaltarea lui catre cer, spatiu sub controlul zeilor uranieni: ai soarelui, tunetului, fulgerului.

Sanctuarele

Una dintre intrebari este unde se afla locurile de cult. Teoretic ele ar putea fi oriunde in mediul natural: in
pesteri, pe varfuri de munti, in apropierea izvoarelor, in cranguri. In intreaga Europa sunt putine locuri
artificiale destinate cultului. Cele mai spectaculoase sunt siturile megalitice din Anglia, Scotia si Irlanda
care sugereaza ca cei care le-au facut aveau si cunostiinte de astronomie.

Se cunosc trei sanctuare din epoca bronzului in spatul nostru si cel apropiat Romaniei: Salacea-jud. Bihor
(cultura Otomani , faza II), Balej-Bulgaria ( culturaGarla Mare), Sarata Monteoru- Jud. Buzau (cultura
Monteoru) .

1. Sanctuarul de la Salacea: Dimensiuni:8,80 x 5,50. Sanctuarul se compune din 3 incaperi care comunicau
intre ele. Pronaosul avea doua coloane. Una dintre incaperi este decorata cu frize cu motive spiralo-
meandrice in relief. In interior au fost gasite doua platforme de lut, considerate a fi altare fixe, un altar
suspendat, un car miniatural din lut si o barca de lut. In preajma sanctuarului s-a gasit un mormant de copil
dezarticulat, interpretat ca sacrificiu de intemeiere a sanctuarului, insotit de cateva vase.

2. In Poiana Scorusului a fost identificata o cladire mare considerata a fi de cult sau casa tribala.

3. Megaronul de la Balej- descoperit in nivelul IV-lea al asezarii-are imensiunile de 14,30 x5,70 m, si o

orientare E-V. Avea o anticamera si doua camere. Din inventarul megaronului sunt de amintit doua piese,
care ar putea fi considerate recuzita de cult: un topor miniatural de lut si o piesa cu utilitate necunoscuta
care seamana cu o barca , dar si piese cu caracter profan. Planul elaborat ar indica o constructie de cult.

Din aria culturii Wietenberg, faza II, se cunoaste un loc de cult la Oarta de Sus.

Statuete antropomorfe
Spre deosebire de neolitic, plastica antropomofa este slab reprezentata la nivelul epocii bronzului. Singura
cultura din spatiul nostru care este foarte bine reprezentata din acest punct de vedere este cultura ðuto Brdo-
Garla Mare, la care se adauga cultura Szeremle-Bijelo Brdo-Dalj din Ungaria si Croatia.In aria celor doua
culturi s-au descoperit in jur de 340 piese, dintre care 244 sunt din aria Garla Mare. Reprezentari plastice
din lut exista foarte multe in aria civilizatiei miceniene, post 1390i.e.n., unde sunt prezente trei tipuri de
statuete : Phi (cu bratele lipite de corp si arcuite spre abdomen), Psi (cu bratele ridicate si arcuite deasupra
capului) si Tau (cu bratele dispuse orizontal). In aria grupului Szeremle-Bijelo Brdo sunt tipice statuetele
de tip Tau, cu bratele orizontale, retezate, de forma unor cioturi. In aria culturii Garla Mare sunt prezente
statuete de tip Phi si Psi. Tipul Phi poate fi cu cap modelat in prelungirea corpului sau cu cap mobil.
Majoritatea statuetelor sunt feminine. Unele au cap de pasare de apa, precum doua statuete descoperite pe
cele doua care miniaturale din lut de la Dupljaja. Acestea din urma sunt masculine. Este posibil ca si
celelalte statuete cu cap de pasare din aria culturii Gðrla Mare sa fie tot masculine, dar sunt
fragmentare.Piesele provin si din asezari si din necropole. Cele provenie din morminte, atat la Carna-Grindu
Tomii, cat si la Plosca si Carna-Ostrovogania (toate necropole din jud. Dolj), provin din morminte de copii.

Interpretarea statuetelor este destul de dificila. Sunt destul de multe supozitii, potrivit carora statuetele ar
reprezenta:

1.O divinitate a fertilitatii si fecunditatii. Ipoteza este destul de putin probabila caci reprezentarile nu sunt
nude si nu au atribute sexuale subliniate

2. O divinitate a muzicii. Supozitia a fost facuta de Dumitru Berciu, care avea in vedere un motiv ornamental
in forma de lira care aparea adesea figurat p statuete, la baza gatului. Ipoteza trebuie eliminata caci este
vorba de un motiv care initial desemna foarte schematic ochii si nasul.

3. Reprezentari ale defunctului. Acesaasta ipoteza este si ea destul de putin probabila caci, adesea, in
morminte au fost descoperite doua sau chiar trei statuete antropomorfe.

4. Reprezentari ale sufletului celui mort. Ipoteza este plauzibila pentru statuetele cu cap de pasare caci
adesea in atichitate pasarile erau simboluri ale sufetelor calatoare.

5. Reprezentari de adoaratori, deci de muritori aflati in pozitie de adoratie. Ipoteza, destul de credibila, a
fost formulata pentru statuetele cu bratele ridicate deasupra capului, respectiv statuetele de tip Psi.

6. Reprezentari de divintate solara, precursoare a lui Apollo. Aceasta presupunere a fost facuta pentru
statuetele masculine, cu cap de pasare de apa (rata sau lebada).

7. Reprezentari de divinitate protectoare a mortilor. si aceasta ipotza est destul de putin probabila, avand in
vedere ca in unele morminte au fost descoperite mai multe statuete antropomoirfe.

8. Reprezentari de nursa, doica divina, ersatz(=inlocuitor) de mama, care-l conduce pe defunctul copil spre
lumea de dincolo.

9. Reprezentari de servitori- (la fel ca statuetele de tip ushebti din Egipt), inclusiv concubine ale defunctului.

10.Simple jucarii din lut, comparabile cu papusile de azi.

Statuetele au sigur semnificatie religioasa caci se remarca prin modelarea canonica, deci ar trebui sa
reprezinte zei comunitari si nu zei din patrimoniul familial. Pare a fi vorba de cel putin doi zei:unul feminin
si altul, cu cap de pasare, masculin, care este foarte rar reprezentat. Ca ar fi vorba de zei ar sugera-o si
costumul elaborat care este zeiesc, ceremonial, foarte impodobit. Piesele de port foarte multe reprezentate
pe statuete vin in contrast cu numarul pieselelor de podoaba descoperite in mormintele din aceasta arie
culturala.

Topoarele miniaturale din lut

Din epoca bronzului sut cunoscute topoare miniaturale din lut de mai multe tipuri: topoare- ciocan sau
securi duble, asemanatoare topoarelelor din piatra sau din metal (tipul Kilindir-Begunci). Se cunosc
descoperiri din ariile culturilor Otomani (Hernádkak-necropola, mormat de copil), Schneckengerg -20
exemplare, Wietenbeg, Monteoru (1 buc. la Naeni), Garla Mare- in asezari (Balej- constructia de tip
megaron), groapa de la Carna-Nasta si in necropola de la Orsoja (Blgaria). Toporul dublu-labrysul- este
frecvent in lumea cretana si miceniana unde apare, cel mai adesea, in complexe de cult si morminte
(mormantul toporului dublu de la Knossos), mai rar in complexe profane. In spatiul micenian are de la
forme miniaturale pana la forme uriase, de 1,20 m. Este din fildes, aur, argint, lut. Foarte frecven,t in spatiul
cretan sau micenian, toporul este asociat cu coarnele de consacratie sau cu simboluri astrale: luna, soarele,
crucea. Se crede ca , initial, labrysul era instumentul de sacrificare a taurului, dar ulterior ar fi capatat alte
semnificatii. Aparitia lui frecventa in complexe palatiale ar sugera chiar ca el a devenit un insemn al
regalitatii. Unii cercetatori cred despre labrys ca ar fi o expresie aniconica a unei diviniati si , drept urmare,
obiect de adoratie. Cea mai probabila divinitate este banuita a fi una a fulgerului. Totusi labrysul apare
frecvent asociat cu luna si poate fi si un simbol al unei zeite a vegetatiei, precursoare a Demetrei, care apare
reprezentata pe sigilii miceniene sub un arbore. Ea are un topor in mana si primeste in dar maciulii de mac
si fructe. Doua piese de la Carna- Nasta (jud. Dolj) au figurate pe ele X-uri, semilune si cercuri concentrice,
deci simboluri astrale. Piesele au cu siguranta un mesaj religios, care este si foarte longeviv caci si in
Hallstatt sau epoca geometrica in Grecia se cunosc o serie de pandantive cu rol apotropaic in forma de topor
dublu.

Modele miniaturale de casa

Din epoca bronzului se cunoaste un model de casa dintr-un mormant din necropola de la Karaburma (cartier
al orasului Belgrad), din aria culturii Cruceni-Belegiš. Datorita faptului ca decorul este incrustat cu alb se
crede ca piesa este un import din aria culturii Garla Mare. Acest model anticipeaza urnele in forma de casa
miniaturala foarte comune in aria culturii Villanova din Italia.

Vase de cult
Pot fi integrate in aceasta categorie pixidele ( vase de agatat care au capac). Sunt atestate in ariile culturilor
Periam-Pecica, Monteoru, Vatina, Verbicioara si Garla Mare. Apar cu predilectte in necropole, mai ales in
mormintele mai bogate. Este posibil ca in aceste vase sa se fi ars substante aromate, iar vasele sa fi avut
functionalitatea unor cadelnite.

Vasele de ofranda sunt tipice culturii Monteoru. Erau un fel de amfore, instabile, caci aveau fundul ascutit,
de aceea se presupune ca erau infipte in pamant. Se gasesc in morminte Monteoru, probabil folosesc pentru
depunerea de ofrande.

Pasarea de apa mai apare in culturile epocii bronzului sub forma de askoi (Nagyrev, Monteoru, Periam-
Pecica) sau de cani terminate cu protome in forma de cap de pasare (Garla Mare) sau vase aviforme (Garla
Mare). Vasele cu protome in forma de cap de pasare sau aviforme se cunosc din epoca bronzului si din
Israel, Iordania, Egipt, Liban.

Europa Centrală
Cei mai mulţi cercetători sunt de acord că epoca bronzului a fost precedată de o perioadă premergătoare,
denumită perioadă de tranziţie de la e(neolitic) la epoca bronzului. De-a lungul vremii au existat mai multe
periodizări ale Epocii bronzului aplicate spațiului românesc. A fost folosită periodizarea lui Paul Reinecke
pentru spațiul central-european, care împărțea epoca bronzului în patru faze (A, B, C și D), pe baza
asocierilor obiectelor de bronz[1].

Evoluţia normală a comunităţilor eneolitice locale a fost stânjenită în mod brutal şi decisiv, pe la mijlocul
mileniului al III-lea î.Hr, prin pătrunderea în mai multe valuri, a unor polulaţii pastorale, nomade şi
seminomade, din stepele situate la nordul Mării Negre şi al Mării Caspice. Aceste triburi, afectate de
puternice schimbări climatice (lungi perioade de secetă), au pornit, cu turmele lor, în căutarea unor noi
terenuri de păşunat, răspândindu-se în diferite direcţii (centrul şi vestul Europei, Anatolia, India).
Pătrunderea lor a produs tulburări printre populaţiile agricole sedentare, care, la rândul lor, au fost
antrenate în mişcări cu caracter migrator. S-au produs, astfel, numeroase amestecuri de populaţii între
noii veniţi şi comunităţile autohtone, punându-se bazele unor popoare noi. Acest proces de
restructurare etnică şi lingvistică a cuprins un spaţiu imens întinzându-se din India şi ajungând în vestul
Europei.
Astfel, cei care au provocat acest val migrator au fost numiţi indo-europeni, iar procesul de geneză a noilor
popoare este numit în istorie drept procesul de indo-europenizare. Noile popoare formate vor fi menţionate
în izvoarele scrise ale antichităţii. Printre aceste popoare amintim indienii, perşii, mezii, sclavii , sciţii,
tracii, grecii, latinii, etc.
Etapele acestui proces istoric de indo-europenizare au fost sesizate pe teritoriul României prin apariţia unor
culturi arheologice cu un evident caracter de mixtură, în care, pe lângă elemente de veche tradiţie eneolitică,
se observă şi amprenta clară a unor elemente pătrunse din afara spaţiului carpato-dunărean. Acestea se
caracterizează în special prin morminte plane sau tumulare, cu schelete chircite, presărate de regulă cu mult
ocru roşu. Este vorba despre descoperiri încadrate în culturile Folteşti-Cernavodă II, Cernavodă I şi III,
şi Coţofani. Din amestecul acestora au luat naştere triburile tracice făuritoare ale epocii bronzului
pe teritoriul românesc.
Epoca Bronzului (cca 2000 – 1200 i.Hr.)
Începutul epocii metalelor a adus după sine o serie de transformări în toate aspectele vieții. Bronzul (aliaj
din aramă cu cca. 10% cositor sau alte metale) prezintă o duritate sporită şi are avantajul că, prin diferite
metode de turnare, poate da naştere celor mai diverse obiecte, ceea ce nu ar fi fost posibil cu piatra. Totuşi,
materia primă se găsea mai greu, iar metalurgia necesita cunoştinte avansate si practică îndelungată. Acest
lucru a determinat apariţia unor centre şi a unor meşteri specializaţi, îndeosebi în zonele bogate în
minereu. În acest scop, Transilvania a avut rolul principal în epoca bronzului, aici făurindu-se numeroase
tipuri de obiecte.
Uneltele şi armele de bronz au devenit un mijloc esenţial de măsurare a bogăţiei triburilor şi a
conducătorilor acestora, dovadă fiind numeroasele tezaure şi depozite descoperite; ele serveau, de
asemenea, ca etalon în schimburile comerciale. Un depozit precum cel de la Uioara (jud. Alba) cântărea
peste o tonă şi conţinea 5800 piese făurite din bronz.
Principalele unelte din bronz erau toporul de lucru şi secerile, iar armele constau
în săbii, pumnale şi topoare de luptă. Însă bronzul nu reuşea să acopere integral cererile, de aceea se
foloseau în paralel şi topoarele de rocă dură, mai ales în zonele lipsite de minereu.

Viaţa economico-socială
În funcţie de centrele metalurgice, se constată apariţia unor drumuri comerciale – cele mai intense relaţii
de schimb sesizându-se în zona baltică (de aici venind podoabele de chihlimbar), dar şi în zona est-
mediteraneeană (de unde se procurau în special perlele din faianţă). De asemenea, obiecte provenite din
metalurgia tracică din Transilvania au fost descoperite la mare distanţă teritorială.
Îmbunătăţirea uneltelor de lucru a dus la îmbunătăţirea evidentă a vieţii economice. În primul rând, se
constată folosirea plugului în agricultură, aceasta fiind practicată pe suprafeţe tot mai mari, dând naştere
unor recolte mai bogate. Prin apariţia plugului se constată nevoia unui numar mai mic de oameni pentru
practicarea agriculturii, aceştia specializându-se în alte domenii de care societatea avea nevoie. Astfel pe
lângă meşteşugari, se constată existenţa unei pături războinice şi chiar a unei tagme preoţeşti incipiente.
Surplusurile de produse au favorizat înmulţirea populaţiei şi acumularea de bunuri, ceea ce a determinat, în
mod firesc, şi intensificarea conflictelor intercomunitare. Astfel, o parte a bărbaţilor s-a transformat în
războinici de profesie, pentru a apăra proprietatea comunităţii şi pentru a spori în războaie purtate cu alte
comunităţi cu scopul jefuirii acestora. Bogăţiile acumulate au asigurat acestor războinici o poziţie
privilegiată, transformându-i într-o aristocaţie gentilico-tribală, cu rol determinant în luarea deciziilor şi
în conducerea comunităţii. Existenţa acestei categorii este atestată prin descoperirea a numeroase piese de
echipament militar şi a unor însemne de putere (sceptre, arme de aur şi argint).

Viaţa spirituală
Credinţele magice primitive tind acum să se transforme în sisteme religioase, cu un panteon de zeităţi,
a căror atitudine era considerată esenţială pentru soarta comunităţii şi a fiecărui individ în parte. Astfel,
între zei şi oameni apar preoţi, tălmăcitori şi mijlocitori ai voinţei divine.
Cultul zeităţilor se practica în temple divine special amenajate. Acest lucru reiese din descoperirile făcute
pe teritoriul ţării noastre, cum ar fi cele de la Sărata-Monteoru (jud. Buzău) şi, mai ales, Sălacea (jud.
Bihor), aici sesizându-se un cult al soarelui.
Cultul Soarelui mai este vizibil şi din trasarea pe vase a unor cercuri de lut din care se desprindeau raze;
existenţa unor vetre mari, decorate cu motive spiralice (Wietenberg lângă Sighişoara). De asemenea, s-au
descoperit piese din bronz sau din lut reprezentând care sau luntre solare trase de păsări (la Orăştie),
vehicule cu care se considera că Soarele îşi face călătoria zilnică în jurul pământului.
Datele referitoare la ritul funerar indică utilizarea masivă a incinerării, care începuse să fie folosită
încă din perioada de tranziţie de la (e)neolitic la epoca bronzului (necropola de la Suceava, unele morminte
din cultura Coţofeni). De aici rezultă o nouă concepţie despre viaţă şi moarte, aceea de nemurire a
sufletului, trupul fiind incinerat pentru ca sufletul să se poată reîncarna într-o altă fiinţă.
Se cunosc necropole cu sute de morminte, ceea ce denotă o lungă dăinuire a aşezărilor într-un singur loc.
Resturile funerare erau depuse în urne frumos ornamentate şi însoţite uneori de statuete de lut, precum
găsim în cultura Gârla Mare din Oltenia. Unele morminte prezintă adevărate camere funerare din bârne
având deasupra construcţii de piatră sau tumuli. Diferenţele de inventar descoperite în morminte denotă
diferenţieri sociale între membrii aceleiași comunităţi.

Culturile epocii bronzului

Dintre culturile cele mai reprezentative ale bronzului tracic nord – dunărean amintim de: Otomeni (N-V
Transilvaniei), Sighişoara – Wietenberg (centrul Transilvaniei), Feriam
Pecica(Banat), Verbicioara şi Gârla Mare (Oltenia), Tei (Muntenia), Monteoru (sudul Molodvei, până
la Prut), Costişa (nordul Moldovei) şi complexele ceramicii decorate cu multe brâuri (sudul şi centrul
Basarabiei). În toate aceste locuri întâlnim aşezări fortificate , cu bogate complexe de locuire.

Arme din Epoca Bronzului din România

În Europa Centrală, cultura Unetice de la începutul epocii bronzului (1800 î.Hr. - 1600 î.Hr.) include mai
multe grupuri mai mici, cum ar fi cultura Straubingen, cultura Adlerberg și cultura Hatvan. Unele morminte
foarte bogate, cum ar fi cele de la Leubingen cu daruri de înmormântare din aur, indică o creștere a
stratificării sociale deja prezente în cultura Unetice. Cimitirele din această perioadă sunt totuși rare și de
mici dimensiuni. Cultura Unetice este urmată de Epoca Mijlocie a Bronzului (1600 î.Hr.-1200 î.Hr.),
Cultura tumulus, caracterizată prin înmormântări prin înhumare în tumuli (gorgane). În Ungaria de est, pe
afluenții Crișului, a apărut, la începutul epocii bronzului, cultura Mako, urmată de culturile Ottomany și
Gyulavarsand.

Cultura câmpurilor de urne de la sfârșitul Epocii Bronzuui (1300 î.Hr. - 700 î.Hr.) e caracterizată de
înmormântări prin incinerare. Ea include cultura lusațiană în estul Germaniei și în Polonia ( 100 î.Hr. - 500
Î.Hr.) care continuă în epoca fierului. Epoca Bronzului din Europa Centrală este urmată de cultura Hallstatt
a epocii fierului(700 î. Hr.-450 î. Hr.).

Concluzie
Odată cu epoca bronzului constatăm apariţia unei forme de viaţă social-economică mai intensă, în care
fiecare individ avea un rol important prin dezvoltarea meştesugurilor şi nu numai. Observăm conturarea
unei vieti religioase bazate pe anumite principii bine stabilite. De asemenea, putem vedea apariţia unui
panteon de zeităţi, printre care Soarele, al cărui cult era predominant. În acelaşi timp, odată cu epoca
bronzului, se poate vorbi despre triburile care au stat la baza popoarelor existente în zilele noastre.
Bibliografie
Cristian Ștefan-Epoca Bronzului
Ioan Aurel-Pop, Ioan Bolovan, coordonatori-Istoria ilustrată a României
Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]
Comori ale epocii bronzului din România, Mircea Petrescu-Dîmbovit̨ a, Muzeul Național de Istorie a
României, 1995

Bibliografie:
1. Burtănescu, Florentin, Epoca timpurie a bronzului între Carpaţi şi Prut, Institutul Român de
Tracologie, Biblioteca Thracologică XXXVII, Bucureşti 2002.
2. Ursulescu, Nicolae, Istoria românilor antică, Ed. Universitas, Chişinau – Iaşi 1991.

Jean-Pierre Mohen, Christiane Eluere, Discoveries: The Bronze Age in Europe,2000

A. F. Harding, European Societies in the Bronze Age, 2000
Kristian Kristiansen, Europe Before History: The European World in the 1st and 2nd Millennium, 1998
O. T. P. K. Dickinson, The Aegean Bronze Age, 1994
Mircea Anghelinu, Evoluţia gândirii teoretice în arheologia din România. Concepte şi modele aplicate
în preistorie, Târgovişte, 2003.
Ion Motzoi-Chicideanu, Enciclopedia Arheologiei şi Istoriei Vechi a României, vol. III, M-Q, vocea
“Mormânt”.
Ion Nestor, Der Stand der Vorgeschichtforschung in Rumänien, 22. Bericht der RömischGermanischen
Komission, 1933.
Ion Nestor, Începuturile societăţii gentilice patriarhale şi ale destrămării orânduirii comunei primitive.
Epoca bronzului, Istoria României, vol. I, Bucureşti, 1960.
I. Panajotov, Typological distinctions of the Eneolithic and Early Bronze Age metal tools, Studia
Praehistorica, 1-2, 1978.
Colin Renfrew, The Authonomy of the south-east European Copper Age, Proceedings of the
Prehistoric Society, 35, 1969.
Petre Roman, Cultura Coţofeni, Bucureşti, 1976.
Petre Roman, Perioada timpurie a epocii bronzului pe teritoriul României, SCIVA, XXVII, 1, 1986.
Alexandru Vulpe, Spaţiul egeo-anatolian şi Europa sud-estică în lumina unei revizuiri a cronologiei
epocii bronzului, Memoriile Academiei Române. Secţia de ştiinţe istorice şi arheologice, 1997.
Alexandru Vulpe, Consideraţii privind începutul şi definirea perioadei timpurii a epocii bronzlui,
Timpul Istoriei, I, In Honorem Emaeritae Ligiae Bârzu, 1997.
Alexandru Vulpe, M. Petrescu-Dâmboviţa (coord.), Istoria românilor, vol. I, Moştenirea timpurilor
îndepărtate, Bucureşti, 2001.
***, Comori ale epocii bronzului din România, Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti,
1995.
***, L’Europe au temps d’Ulisse. Dieux et héros de l’Âge du Bronze, 25e Exposition d’art du Conseil
de l’Europe.