Inventarea metalurgiei

Tehnologie și consecințe asupra vieții oamenilor

Epoca metalelor

 Epoca bronzului
 Epoca fierului
- Epoca metalelor debutează cam în mileniul IV î.Hr. (4000- 3001î.Hr.)
- Primul metal folosit a fost arama, apoi s-a utilizat bronzul ( un aliaj de aramă
cu cositor(staniu) și fierul ( din a doua jumătate a mil. II î.Hr)
- Astfel pe lângă ocupațiile mai vechi ale oamenilor: agricultura și creștera
animalelor, apar îndeletniciri noi: meșteșugurile
- Alături de bronz se foloseau aurul și argintul pentru podoabe și obiecte de
lux
- Consecințe ale utilizării metalelor

Crește calitatea produselor

Uneltele și armele sunt mai Se dezvoltă mineritul și

Se dezvoltă transporturile
performante metalurgia

Crește cantitatea de arme și

unelte

Crește populația
Se folosește plugul cu Se dezvoltă orașele
brăzdar de fier

Agricultura este mai

performantă Se dezvoltă schimburile
Se diversifică hrana

Crește producția agricolă Apar primele state

Apare stratificarea socială

Războiul devine o ocupație Apare sclavia
Obiceiuri funerare

Harding, un cercetator britanic, afirma, vorbind la modul general despre epoca

bronzului in Europa, ca in aceasta epoca s-a crezut mai mult in nemurire decat in neolitic.
Dovada ar fi multimea necropolelor si obligativitatea inmormantarii chiar si atunci cand trupul
defuctului nu a fost recuperat. Inmormantarea era, probabil, paradoxal, o procedura pentru
eliminarea mortii sau de negare a ei. In majoritatea ariilor culturale par a se contura
prescriptii de ritual care se respecta intocmai. Necropola este situata in afara asezarilor si este
privita ca o lume diferita de cea a viilor, dar si ca un loc al stramosilor. Statutul social al
indivizilor se conserva si dupa moarte si se subliniaza de cei ramasi in viata cu ocazia ceremoniei
funerare. In epoca se flosec atat inhumatia, cat si incineratia.Inhumatia caracterizeaza mai ales
bronzul timpuriu si mijlociu . Incineratia devine rit dominant in bronzul tarziu. Ea cucereste
teren, raspandindu-se de la vest spre est, aparand mai intai in zonele vestice ale Romaniei.
Incineratia sugereaza ca conservarea trupului nu mai este obligatorie, ba chiar incinerarea
trupului ofera sufletului sansa de a se elibera mai repede de carcasa perisabila. Exista culturi
care-si fac o regula din inhumatie: Periam-Pecica, Zimnicea Plovdiv, Coslogeni, Tei, altele
din incineratie: Nir, Garla Mare, Cruceni-Belegiš, Suciu de Sus, Bistret-Isalnita, dar si
culturi birituale:Monteoru, Otomani, Wietenberg, Noua, Verbicioara. Biritualismul
practicat in aceeasi arie culturala, ne face sa credem ca intre credintele religioase ale
inhumantilor si incinerantilor nu este totusi o prapastie, asa cum adesea se crede.

Se cunosc foarte multe necropole din epoca bronzului, unele de dimensiuni uriase. Nina
Myšla din Slovacia-1500 de morminte-cultura Otomani, Tiszafüred din Ungaria-1000 de
morminte-cultura Otomani, Sarata Monteoru-4 necropole, Candesti-1200 de morminte ale
(ambele din aria culturii Monteoru).

Mormintele de inhumatie sunt plane sau tumulare( tumul=movila mare de pamant).

Cele tumulare caracterizeaza mai ales bronzul timpuriu si populatiile de sorginte estica. E greu
de spus daca aparitia tumulului in spatiul nostru se datoreaza penetratiei unor populatii estice
sau daca este vorba doar de o idee venita dinspre est. In general, tumulul, chiar daca invetarul
funerar este modest, este considerat un indiciu ca defunctul ete un personaj cu statut social inalt,
prentru ca efortul de ridicare movilei funerare este mare si presupune efortul comunitar.
Tumulul este si un semn de loc sacru (al stramosilor) si are rol de magnet, in sensul ca atrage
dupa sine alti tumuli nu neaparat contemporani. Gropile mormintelor sunt simple gropi
rectangulare sau ovale, gropi captusite cu dale de piatra (morminte in cista-cultura
Schneckenberg), morminte cu catacomba (Monteoru, fazele timpurii), sau morminte cu
treapta, acoperite cu barne. In general, gropa in care se depune trupul poate fi asimilata cu un
container, un spatiu care este casa mortului. Mormintele odata inchise, nu se mai deschid. In
felul acesta este exclus contactul dintre vii si morti si sunt respectati stramosii.
 Mormintele de incineratie au gropi rotunde in plan si tronconice in sectiune ( culturile Cruceni-
Belegis, Garla Mare). Doar in aria culturii Suciu sunt acoperite de tumuli. Resturile cinerare se depun in
urne, in gramezi direct pe sol, sau sunt risipite in groapa.

Primele semne ale utilizării fierului provin din Sumer și Egiptul Antic, unde în jurul anului 4000 î.Hr. s-au creat primele
obiecte din fier meteoric. Între 3000 î.Hr. și 2000 î.Hr. crește numărul obiectelor realizate din fier topit în Anatolia,
Egipt, Mesopotamia, Indus, Pakistan. În acestă perioadă se pare că fierul era utilizat în scop ceremonial, fiind un
metal extrem de scump, mai scump decât aurul. Pentru prima oară o metalurgie sistematică a fierului apare în cadrul
Imperiului Hitit în secolul al XIV-lea î.Hr. iar în India începând cu 1800 î.Hr. În jurul anului 1200 î.Hr. utilizarea fierului
a devenit uzuală în Orientul Apropiat însă pentru o scurta perioadă de timp, materialul dominant ramânand bronzul.

Epoca fierului în Orientul Apropiat este considerată ca începând cu descoperirea metalurgiei fierului în Anatolia și în
regiunea Munților Caucaz la sfârșitul mileniului II î.Hr. De aici metalurgia fierului s-a răspândit în întreg Orientul
Apropiat, piesele din fier înlocuindu-le pe cele din bronz la începutul mileniului I î.Hr. Utilizarea armelor de fier de
către hitiți este considerată un factor însemnat la expansiunea rapidă a Imperiului Hitit. Lumea egeeană se pare ca a
cunoscut acestă tehnologie ca urmare a expansiunii hitite, a migrației popoarelor mării iar raspândirea tehnologiei în
întreaga Grecie este pusă pe seama invaziei dorienilor.

Fierul a fost introdus în Europa în jurul anului 1000 î.Hr., probabil din Asia Mică iar apoi s-a răspândit spre vest în
următorii 500 de ani. Expansiunea greacă iar apoi cea a imperiului roman a pus capăt epocii fierului; iar prin
introducerea scrisului întregii preistorii.