Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Istorie
Tinică Bogdan, grupa H114

Reforma Lutherană. Calvinismul și curente protestante

Introducere

Reforma a fost studiată de mulți istorici, decât orice alt subiect și a putut reprezenta unul
dintre izvoarele de fascinație pentru zeci de istorici de-a lungul mai multor secole, iar interesul
de a studia o reformă este crescut și în zilele noastre. Reforma a reprezentat un concept inventat
de istorici si utilizat pentru a descrie o succesiune de evenimente, care, datorită locuitorilor din
Germania, Scandinavia, Elveția, Britania și Țările de Jos, au refuzat catolicismul și au devenit
membri ai bisericilor protestante independente. Protestanții din Germania au propus, fără
îndoială, că Reforma fusese un proces, prin care numeroși creștini, care nu acceptă răspânditele
abuzuri ale bisericilor catolice, care s-au desprins forma lor proprie de religie purificată.

Luther fiind de importanță centrală pentru mișcare, s-a afirmat că data de început a
Reformei în Germania ar fi când el a protestat public pentru prima oară în legătură cu ceea ce el
numea neajunsurile Bisericii. Asta ar putea însemna că momentul protestului inițial al lui Luther
reprezenta începutul Reformei1.

Pentru a trece mai departe, trebuie sa menționăm și ce este Reforma, pentru a ne da

seama de semnificația acesteia. Istoricii din secolul trecut, consideră faptul că Reforma, este în
totalitate, de natură religioasă. Este termenul folosit pentru a descrie un set complex de
evenimente pe durata celei mai mari părți a secolului XVI, prin care, o largă minoritate a
membrilor biserici catolice a fost pierdută în favoarea noilor biserici protestante, definite ele
însele ca rivale ale bisericii de la Roma. Reforma era privită ca fiind alcătuită din două seturi de

1
Keith Randell, Luther și Reforma în Germania, 1517-1555, București, 1994, pp.9-11;
evenimente legate între ele. Primul set este Reforma timpurie, care avea loc în întregime în
Germania, fiind centrată pe viața și activitățile lui Martin Luther, iar al doilea este Reforma
târzie, care era în Elveția, cu o largă răspândire și emulând învățăturile lui Jean Calvin. Definiția
tradițională centrată pe religie a Reformei avea în vedere și dimensiunile politice, sociale și
economice ale schimbărilor care au avut loc. Ele erau văzute ca periferice, mai curând decât
centrale2.

Martin Luther (1483-1546)

Martin Luther s-a născut la 10 noiembrie 1483, în ajunul zile Sfântului Marthin,în
orășelul Eisleben din Thuringia, ca fiu unui miner ce lucra într-o mină de argint, om de condiție
socială medie. Părinții săi erau săraci, mama lui era menajeră.3

Deși, inițial a vrut să studieze dreptul, Luther s-a dus la o mănăstire, unde, după multe
lupte sufletești, și-a dezvoltat o nouă înțelegere despre Dumnezeu, credință și Biserică. Acest
lucru l-a pus în conflict direct cu papalitatea, a urmat excomunicarea lui și întemeierea Bisericii
Luterene, care a condus-o până la moartea sa, în anul 15464. Acesta a avut parte de evenimente
dramatice, cum ar fi criza sufletească din timpul furtunii, disputa cu Johann Eck În Leipzig,
arderea bulei papale, mărturisirea ,,Aceasta este poziția mea, Dumnezeu să-mi ajute”, care este
făcută de Worms. În anul 1512 a ajuns doctor în teologie și cu această ocazie a primit o beretă de
lână, un inel de argint și două Biblii, una deschisă și alta închisă și I s-a acordat pe viată catedra
de ,,lectura in Biblia” la Universitatea din Wittenberg, ca successor al lui Staupitz însuși. În iarna
anului 1512, păstorul doctor Martin Luther a început pregătirile pentru susținerea unor prelegeri
despre ,,Psalmii” (1513-1515), care au fost urmate de prelegeri despre ,,Epistola către Romani”
(1515-1516), ,,Galateni” (1516-1517), ,,Evrei” (1517) și, din nou ,,Psalmi” (1518-1519)5.

Luciene Febre este de părere că despre bibliografia lui Luther, de la naștere până ce s-a
călugărit , s-a scris enorm,, Se urmărea revizuirea relatărilor lacrimogene din vechile bibliografii.

2
Ibidem, pp.11-12;
3
Luciene Febre,traducere de Maria Pavel , Marthin Luther, un destin, București,2001, pp.14-15
4
George Timothy, Teologia Reformatorilor, Editura Institutului Biblic ,,Emanuel”, Oradea, 1998, p.61;
5
Ibidem, pp.65-66;
Părinții lui Luther nu erau atât de săraci cum s-a spus; tatăl său a sfârșit în pielea foarte
îndestulată a unui antreprenor înstărit. Micul Luther nu era atât de prost tratat cum se pretinde și
nu are nici un rost să ne înduioșăm excesiv asupra sorții micului Martin care cerșea o bucată de
pâine cântând cântece religioase.6 A știut latina, să citească și să scrie. La 14 ani Marthin pleacă
în marele oraș Magdeburg să caute la Frații de Viață Comună școli mai savante, însă a rămas
acolo doar un an, întorcânduse la casa părintească , pentru a pleca apoi la Eisenach. Luther
pleacă la Eufurt, unde studiază la facultatea de arte.7

Lluter spunea ,,da, într-adevăr am fost un călugăr pios. Și am respectat cu atâta strictețe regulile,
încât pot să spun că dacă un călugăr a ajuns vreodată în cer datorită vieții sale monahale, eu aș fi
ajuns cu siguranță acolo. Numai că jocul ar mai fi durat câtva timp, iar eu aș fi murit de atâta
pivilegii, de rugăciuni, de lecturi și alte munci. Și în altă parte: ,, timp de douăzeci de ani, am fost
un călugăr. Am ținut o mesă în fiecare zi. Am fost atât de epuizat de rugăciuni și posturi încât n-
aș mai rezista mult dacă aș fi rămas.

,, dacă mângâierea lui Hristos , prin Evanghelie, nu mi-ar fi ușurat viața, n-aș fi trăit nici doi ani,
într-atât mă simțeam crucifiat și fugeam de furia divină,, . Nu credeam în Hristos,, va scrie
Luther în 1537, dar ,,îl luam drept judecător sever și cumplit, așa cum este pictat deasupra
curubeului,,. Iar în 1539:,, ce des m-a speriat numele lui Iisus!... aș fi preferat să-l aud pe cel al
diavolului, fiindcă eram convins că va trebui să fac multe fapte bune până ce, datorită lor, Hristos
îmi va deveni favorabil și deci prieten. Intrat la mănăstire pentru a-și găsi pacea și certitudinea
binefăcătoare a izbăvirii, Luther nu a întâldecât teroare și îndoială8

Atunci a apărut un om, un mistic cu suflet plin de compasiune care i-a ascultat spovedania,
doctorul Staupitz, devenit în 1503 vicar general al augustinilor din toată Germania. A fost
primul care a ținut predici despre un Dumnezeul al iubirii, al milei și iiertării.În 1502, la
Wittenberg, electorul Frederic cel Înțelept crease o universitate. Staupitz preda acolo. În toamna
lui 1508, l-a chemat și pe Luther, i-a încredințat un curs despre Etica lui Aristotel și l-a obligat în
același timp să-și urmeze studiile la Facultatea de Teologie. 9 Bietul călugăr îmbrăcat în veșminte

6
Ibidem, p. 31;
7
Ibidem, p. 15;
8
Ibidem, p.16;
9
Ibidem, p. 17;
modeste, uluit la început de fastul și pompa unei adunări princiare, devenea pentru secolele ce
aveau să urmeaze, vestitorul măreț al lumii moderne.10

Originile și cauzele Reformei protestante. Abuzuri materiale: simonie, trafic de beneficii și de

idulgențe, clerici cu o viață desfrânată, o descompunere rapidă a instituției monastice. De
asemenea abuzuri, abuzuri morale: decadență și mizerie a unei teologii care reducea credința vie
la un sistem de practici fără viață.11

Luther este văzut ca un sfânt cu obrajii rumeni, cu părul buclat, cu un aer patern și limbaj blajin,
imaginea modelată după natură a unui om plin de talente, fără îndoială, și de daruri superioare.
Desigur că Luther a băut bere, ceva mai mult vin renan, că a strâns-o sau nu prea tare în brațele
sale conjugale pe Katherina, că a adresat papei , prelaților și călugărilor injurii excesiv de
obsecene12.Luther trăia o permanentă revoltă a trupului asupra spiritului, este vorba de tendința
spre desfrâu, de concupiscentia carnis, de obsesia sexuală.13

Aici eu am scris(meniune pentru Bogdan) despre tezele care au apărut pe 31 octomrie 1517, pe
poarta laterală a acpelei castelului din Wittenberg, Martin Luther pune o pancartă în latină: ,, din
dragoste de adevăr, din dorința de a-l face să triumfeze, tezele de mai jos vor fi discutate la
Wittenberg, sub președenția Reverendului Preot Martin Luther, licențiat în arte, doctor în Sfânta
Teologie și lector ordinar al Universității. Cei care nu vor putea fi prezenți la dezbaterea orală
sunt rugați să intervină în scris. În numele Domnului Nostru Iisus Hristos, Amen,,14

Rolul lui Luther în istorie rămân extrem de ambigue. Luther a fost defaimat, dar și sanctificat, de
către cărturarii renumiți și de bună credință, care și-au petrecut o bună parte a vieții, sau chiar
întreaga viață, recompunându-i figura din puținele informații brute; rezultatul a fost că, ori de
câte ori au încercat să-l cuprindă pintr-o formulă simplă, ei au creat de fapt o ființă
supraomenească, sau un robot supraomenesc, o persoană care n-ar fi putut niciodată să respire, să
se miște și mai ales să se exprime cum a făcut-o Luther. Staupitz este considerat mentorul
spiritual a lui Martin15. În unele perioade ale istoriei sale , precum și în unele faze ale ciclului

10
Ibidem, p. 20;
11
Ibidem, p. 21;
12
Ibidem, p.23;
13
Ibidem, p. 33;
14
Ibidem , p. 67;
15
Ibidem, p. 15;
său existențial, omul are nevoie de o nouă orientare ideologică la fel de imperios cum are nevoie
de aer și hrană16.

Cele 95 de teze

Cele 95 de teze afișate pe poarta catedralei din Wittenberg (31 octombrie 1517) au fos
elaborate cu scopul de a propune o dezbatere privind problema indulgențelor. Acest eveniment
este astăzi considerat începutul reformei protestante. Inițial, se pare că Luther intenționa să
adreseze tezele sale doar teologilor, însă condițiile politice și religioase ale timpului, cărora li s-
au adăugat impactul noii invenții a tiparului, au făcut ca ideile lui Luther să fie cunoscute, foarte
repede, în întreaga Germanie. Tezele sale au devenit, astfel, un veritabil manifest, care a
declanșat una din cele mai mari crize ale creștinătății apusene17.

Cauzele Reformei

Cauzele pe termen lung: Este greu pentru cei care trăiesc într-o societate, în care gândirea
cotidiană, care este adesea furnizată de consumarea bogăției naturale, să înțeleagă traiul într-o
societate bazată pe religie. Asemenea societăți există și spre sfârșitul secolului XX, de exemplu,
în lumile musulmane și hidruse, dar se găsesc greu. Nu aceleiași lucruri se întâmplă și în urmă cu
500 de ani când societățile din Europa Vestică se bazau pe religie. Acest fapt era cel mai clar
ilustrat în trei feluri, adică în statutul diferit corespunzătoare conducătorilor în societate, în
scopurile pe care majoritatea oamenilor le aveau în viață și în reacțiile lor de situații cotidiene.18

16
Ibidem, p. 20;
17
De la cetatea lui Dumnezeu la Edictul din Nantes , Alexandru-Florin Platon, Laurențiu Rădvan, editura Polirom,
2005, p. 463;

18
Keith Randell, op.cit, p.15;
 În anul 1500 existau două puteri, adică monarhul (rege sau împărat), și puterea
ecleziastică deținută de Biserică și condusă de papa de la Roma. Fiecare căuta să câștige
întâietatea, dar nici una nu a reușit să o domine pe cealaltă.

În ultimii ani, istoricii au încercat să investigheze valabilitatea unor judecăți, atât de

generalizate asupra stării vieții religioase la sfârșitul Evului Mediu. Ei au fost în special interesați
în încercarea de a trage concluzii asupra ,,sănătății” religiei.

În anul 1500 nu exista o opinie larg răspândită asupra învățăturilor și practicilor

Bisericiii. Se pare că majoritatea oamenilor credeau că, din moment ce au fost botezați curând
după naștere, mergeau la slujbă, cel puțin o dată pe an în viața lor adultă și primeau ,,miruirea
finală”(iertarea păcatelor acordată de un preot în numele lui Dumnezeu), puțin înainte de moarte,
le erau garantată mântuirea, atâta vreme cât păcatele nu erau prea numeroase19.

În Germania se manifestau resentimente considerabile asupra aspectelor, structurii și

organizării Bisericii. Multe din acestea porneau de la faptul că Biserica era sub controlul
străinilor. Era condusă de papa, care locuia la Roma și stăpânea mare parte din centrul Italiei.
Fiecare papă era ales de cardinali, rangul superior al clericilor. Cardinalii, erau aleși, la rândul
lor, de papă. Marea majoritate a cardinalilor și aproape fiecare papă erau italieni. Aproximativ o
cincime din Germania fiind sub control unor episcopi si arhiepiscopi virtual independenți, exista
destul loc pentru asemenea afaceri practici20.

Cauzele pe termen scurt. Aceste cauze încep prin examinarea muncii umaniștilor.
Umaniștii erau cărturari, care erau interesanți, în special în studiul scrierilor Greciei și Romei
Antice, la fel si a Bibliei, după texte cât mai apropiate de original. Scopul era să descopere
înțelesul intenționat de autor, bazate pe texte incomplete și pe traduceri slabe. Umanismul
devenise din ce în ce mai important în lumea cărturarilor cu cea mai înaltă pregătire în timpul
secolului XV, așa cum Renașterea s-a răspândit către nord din locul său de naștere, din Italia.

Istorici au avut tendința să vadă ideea de reformă în anii de dinainte de 1517 ca una din
cauzele majore ale Reformei. Erasmus și alți umaniști importanți au refuzat să se alăture lui

19
Ibidem, p.17
20
Ibidem, p.18
Luther, preferând să rămână în Biserică și să militeze pentru schimbare de interior. Ei negau că
ar fi vreun fel de responsabil de ceea ce considerau drept excesele lui Luther21.

Evenimentele Reformei

Credința lui Luther l-a făcut să intre, în 1517, în conflict cu Biserica Romano-Catolică.
În 1515, papa Leon al-X-lea, fiind dornic să strângă banii necesari renovării catedralei San Pietro
de la Roma, l-a însărcinat pe dominicanul să vândă indulgențe. Prin vânzarea de indulgențe se
oferea, în schimbul unei donații bănești, anularea suferințelor vremelnice datorate păcatului,
adică odată iertat prin pocăință. Luther s-a declarat împotriva acestei practici. Propaganda
deșănțată a lui Tetzel avea și un alt substrat și anume: Arhiepiscopul Albert de Brandenburg
(1490-1545), un prinț din casa de Hohenzollern, care deja avea două provincii romane sub
control, a pus ochii pe arhiepiscopia vacantă de Mainz, în anul 1514. Deoarece Albert avea
numai 23 de ani, și legea canonică interzicea unui om să dețină mai multe funcții, el a fost nevoit
să plătească Papa Leon al-X-lea, pentru dispensele necesare ocupării celor două posturi. Din
fericire pentru el, dorința de a avea arhiepiscopia de Mainz și dorința papei de a avea bani pentru
construirea catedralei Sfântul Petru de la Roma au coincis. Papa Leon al X-lea, ocupat cu cele
lumești, mai mult decât cu cele ale Bisericii, a crezut că este vorba de o ceartă între călugări. Dar,
începând cu luna decembrie, cardinalul Thomas Cajetan, studiind dosarul cu o luciditate
remarcabilă, a atenționat pe papă că este vorba de o învățătură contrară celei oficiale, pe de o
parte o învățătură nouă, anume justificarea (mântuirea) prin credință, pe de altă parte contestarea
noțiunii de merit și a magisterului infailibil al Bisericii. Roma a poruncit atunci lui Staupitz să-l
determine pe Luther să retracteze. Chemat la ordine, în februarie 1518, Luther a refuzat să
retracteze ceva și s-a adresat cu un memoriu Romei, cerând în continuare expunerea adevărului
despre indulgențe. El își mărturisea supunerea, dar cerea revizuirea învățăturii despre indulgențe.
Germania, condusă de împăratul Maximilian, s-a divizat, o parte rămânând cu Roma, iar o alta a
împărtășit ideile lui Luther. Personalități precum Ulrich von Hutten, cavalerul Franz von
Sickigen, profesorul de ebraică Filip Melanchton, Silvestru de Schaumburg și în general
umaniștii, care la început credeau că este o simplă ceartă între călugări, au trecut de partea lui
Luther. Nu au lipsit excesele și mulți învățați au început să privească cu ochi critici și alte

21
Ibidem, pp. 22-23
realități din Biserica Apusului. Denunțat ca eretic, Luther s-a adresat națiunii germane, în anul
1520, prin trei scrieri-program, din cele 30 câte a scris în acel an. Prima, Apelul către nobilimea
creștină de națiune germană despre îndreptarea stării creștine, tipărită în august 1520, susținea
că dacă papalitatea și clerul nu voiau ca reforma cerută de sute de ani, precum și satisfacerea
doleanțelor poporului german, atât de crunt exploatat de lăcomia lor, atunci s-o facă poporul.
În 1524 o parte din țărănimea din sudul Germaniei, Austria și Elveția condusă de preotul Thomas
Muntzer s-a folosit de teoria lui Luther ca pretext pentru declanșarea Războiul
Țărănesc (Deutscher Bauernkrieg) în care au fost uciși 100.000 de țărani. În 1530, Philip
Melanchton, discipolul lui Luther, a redactat Confesiunea de la Augsburg, un document ce
expune ideile de bază ale credinței luterane. Adepții lui Luther s-au transformat într-o facțiune
politică, în 1531, fiind constituită „Liga de la Schmalkalden“, în care se grupau toți cei
nemulțumiți de abuzurile bisericii catolice și de politica împăratului Carol Quintul. În 1534,
Luther a finalizat traducerea Vechiului Testament, realizând o versiune integrală a bibliei în
limba germană, în 1545, ce a jucat un rol major în reforma și în constituirea limbii germane
literare. Lucrările lui Luther s-au răspândit prin intermediul tiparului, atrăgând tot mai mulți
susținători, oferindu-i protecția popularității. În 1536-1537, Danemarca și Norvegia sunt unite de
regele luteran Christian al III-lea.

În 1543-1550, luteranismul cuprinde orașele săsești din Transilvania și Țările Române.

În 1552 are loc armistițiul de la Passau, prin care împăratul Carol
Quintul garantează protestanților luterani libertatea de religie. S-a declanșat războiul civil în
imperiu între apărătorii reformei și catolici, ce s-a încheiat după moartea lui Luther, prin pacea
de la Augsburg, care, în 1555, a statuat principiul "cuius regio, eius religio" (a cui este
conducerea, a aceluia este și religia)22.

Calvinismul

22
https://ro.wikipedia.org/wiki/Luteranism, accesat la data de 29.05.2022;