METALURGIA BRONZULUI

Problema metalurgiei bronzului din spațiul carpato-dunărean în preistorie a atras atenția

arheologilor români și străini incă din secolul trecut și până astăzi.
În genere,în spațiul carpato-dunăreano-pontic ,ca și în alte zone ,este dificil de reconstruit exact
procesul trecerii de la metalurgia aramei la aceea a bronzului. În această privință , se știe că
extracția si reducerea minereurilor de aramă ,precum si prelucrarea aramei ,prin metodele tehnice
avansate ale topirii si turnării în tipare,sunt indicii că în pragul epocii bronzului ,comunitățile
omenești posedau cunoștințele necesare pentru producerea și prelucrarea bronzului. De
asemenea,se presupune că, minereul desprins din rocă prin încălzire cu ajutorul focului și prin
răcire rapidă , să se fi scos afară cu sănii de lemn ,după care ar fi fost spălat și selecționat în
jgheaburi de lemn.
In felul acesta,prin aliajul obținut,poate,la început întâmplător ,apoi,în mod sigur,intenționat,s-au
dezvoltat unele dezavantaje ale cuprului ,atât prin creșterea durității lui ,cât și prin scăderea
punctului de topire de la 1085°C, la 900°C și o mare fluiditate ceea ce a facilitat turnarea lui în
forme.
În această privință,până la bronzurile cu cositor ,cu proportie ideală de 90% cupru și 10%
cositor ,au fost folosite cuprurile arsenizate ,care se întâlnesc în mai multe regiuni din Asia și
Europa ,inclusive in spațiul carpato-balcanic,unde sunt cunoscute eneolitic și Bronzul timpuriu.