MARTIN LUTHER

Martin Luther s-a născut la 10 noiembrie 1483, în micul orăşel Eisleben. Tatăl
lui, care era de origine ţăran liber, se mutase din casa stămoşească la oarecare distanţă
de Eisleben. El s-a îmbogăţit de pe urma minelor de cupru din acea regiune. Luther a
fost crescut în disciplina strictă a acelor timpuri. Povestea mai târziu cum fusese biciuit
până la sânge de către mama sa pentru că furase o nucă. Părinţii lui, şi în special mama
lui pioasă dar superstiţioasă, au imprimat în el multe din superstiţiile clasei lor.
După o scurtă perioadă într-o şcoală a „Frăţiei vieţii în comun” din Magdeburg,
Luther a fost trimis la şcoală în Eisenach, şcoală pe care a frecventat-o între 1498 şi
1501. A primit hrană şi găzduire din partea unor prieteni buni. Aici a studiat el latina la
un nivel înalt. În 1501, la Universitatea din Erfurt, a început să studieze filosofia lui
Aristotel sub influenţa unor profesori. În 1502 sau 1503 a primit diploma de
bacalaureat, iar în 1505 i s-a dat titlul de licenţiat în litere.
Tatăl lui ar fi dorit ca el să studieze dreptul, dar, în 1505, fiind pe un drum lângă
Erfurt, în timpul unei furtuni puternice, s-a speriat atât de tare încât i-a promis Sf. Ana
că dacă scapă teafăr se va călugări. Trei săptămâni mai târziu el a intrat într-o
mănăstire a ordinului augustinian la Erfurt. Aici a fost ordinat în 1507 şi a oficiat
prima lui liturghie.
În timpul iernii din 1508 Luther a predat teologia un semestru la noua
universitate ce fusese fondată la Wittenberg în 1502 de către Frederic, electorul
Saxoniei.
În timpul iernii anului 1510-1511 a fost trimis la Roma cu probleme ale
ordinului călugăresc. Acolo a văzut corupţia şi luxul Bisericii Romane şi şi-a dat
seama de faptul că este necesară o reformă. După tranferul lui Luther la Wittenberg,
urmează o nouă etapă care include - profesor de Biblie, primind diploma de doctor în
teologie. El şi-a menţinut această funcţie de profesor de teologie până la moarte. Tot în
acest timp a ajuns la concluzia justificării prin credinţă. Citind Rom. 1:17 a ajuns la
convingerea că numai credinţa în Hristos putea justifica pe cineva în faţa lui
Dumnezeu. În această universitate el şi un grup loial de colegi profesori şi studenţi au
acceptat credinţa care urma să se răspândească în toată Germania.

1
 Luther a început să ţină prelegeri asupra cărţilor Bibliei în limba naţională. De
asemenea, a studiat limbile în care a fost scrisă Biblia iniţial. Treptat a ajuns la
concluzia că autoritatea adevărată poate fi găsită numai în Biblie.
În 1517 Tetzel, vicleanul agent al arhiepiscopului Albert, a început să vândă
indulgenţe la Ju
terbock. Tetzel pretindea că cel ce cumpăra indulgenţa nu mai trebuia
să se pocăiască, deoarece aceasta îi dădea iertare completă de păcat. La 31 octombrie
1517 Luther şi-a afişat pe uşa bisericii castelului din Wittenberg cele 95 de teze în care
condamna abuzurile sistemului cu indulgenţe. Dar, între anii 1518 şi 1521 el a fost
forţat să accepte ideea separării de sistemul roman ca singura cale de a ajunge la o
reformă care să cuprindă o întoarcere la idealul Bisericii revelat în Scriptură.

Contribuţiile lutherane la educaţie

Importanţa sa ca reformator religios pune aproape complet în umbră valoarea sa

ca educator religios.
În 1516, la vârsta de 50 de ani, Erasm din Rotterdam era arbitrul întregii
Europe, cel mai popular învăţat de pe continent. Luther a fost profund influenţat de
traducerea Noului Testament făcută de marele umanist, precum şi de multele sale
scrieri satirice împotriva exceselor Bisericii de la Roma. Erasm l-a sprijinit foarte mult
pe Luther. Mai târziu, când a început în Olanda persecuţia luteranilor, Erasm a fost
acuzat că face compromisuri, susţinându-l pe Luther. Totuşi, ruptura dintre cei doi a
fost una foarte evidentă. Luther l-a condamnat public pe Erasm şi a sa „teologie a
păcii”.
Deosebirea principală în ceea ce priveşte teologia şi filosofia educaţiei dintre
Renaştere şi Reformă este cea dintre umanism şi mişcarea evanghelică. S-ar putea
spune că Renaşterea l-a avut în centru pe omul autonom, în timp ce Reforma l-a avut
în centru pe Dumnezeu, Cel care a vorbit în Biblie.
În vremea lui Luther aproape întreaga educaţie se afla sub controlul statului, iar
nivelul ei era destul de scăzut. Să nu uităm că, Luther niciodată nu a pledat pentru o
separare între stat şi Biserică, ci, mai degrabă, a considerat că principii erau
responsabili de educaţie. Astfel, Luther dorea să „elibereze” învăţământul de capcanele
scolasticii medievale care puneau în pericol dezvoltarea morală a tinerilor. Educaţia

2
trebuie să se concecntreze asupra citirii, scrierii, gândirii şi a studierii Scripturii.
Luther a susţinut că este datoria principilor reformaţi să insiste să se facă acest lucru.
De asemenea, el credea că scopul principal al educaţiei era să promoveze smerenia
prin citirea Scripturii. „Neglijarea educaţiei, spunea Luther, va produce ruinarea
Evangheliei”.

Cadrul sociologic al epocii lui Luther

Matricea sociologică pentru educaţie influenţează întotdeauna procesul de

predare – învăţare şi această regulă generală funcţiona şi pe vremea lui Luther. „Omul
de stat” din vremea lui Luther se considera un reprezentant al lui Dumnezeu. Pe
această bază a putut Luther apela la principii guvernatori ca ei să facă ceva cu privire
la educaţia religioasă, aşa cum o înţelegea el. Pentru Luther, Biserica şi statul trebuiau
să lucreze împreună. În cuvântarea adresată primarilor şi consilierilor orăşeneşti,
Luther a spus: „De aceea, va fi de datoria primarilor şi a consiliilor să aibă cea mai
mare grijă faţă de tineret. Căci, din moment ce fericirea, onoarea şi viaţa oraşului sunt
încredinţate în mâinile lor, ei vor fi consideraţi responsabili în faţa lui Dumnezeu şi în
faţa lumii dacă zi şi noapte nu vor căuta cu toată puterea lor să asigure bunăstarea şi
dezvoltarea lui.”

Etica socială a lui Luther

După Luther, dragostea este legea care susţine toate relaţiile interumane.
Creştinul nu trebuie să-şi limiteze relaţiile doar la alţi creştini, ci trebuie să lărgească
cercul, intrând în relaţie cu toţi vecinii. Implicaţiile educaţionale ale eticii dragostei
susţin că toate principiile învăţării sunt bune dacă îl revelează pe Dumnezeu şi rele
dacă îl ascund în vreun fel. De vreme ce dragostea adevărată îl revelează pe
Dumnezeu, ea este un aspect important al educaţiei. De aceea, educaţia creştină
adevărată trebuie să se ocupe permanent, mai înainte de toate, de valorile eterne.

Familia – centrul atenţiei lui Luther

3
 Problema crucială în filosofia educaţiei la Luther era pregătirea în familie.
Guvernarea în familie urma să fie rădăcina tuturor celorlalte forme de guvernare.
Împotriva nepăsării părinteşti, întâlnită peste tot în Germania, el spunea că a creşte
copii în frica şi cunoaşterea lui Dumnezeu este mai eficace decât pelerinajele,
liturghiile sau constrtuirea de biserici. „După părerea mea nu există abatere mai mare
în ochii lui Dumnezeu, care să împovăreze atât de mult lumea şi care să merite o
pedeapsă aşa de mare ca neglijarea educaţiei copiilor.”
Concepţiile sale despre educaţie îşi aveau fundamentul în Scriptură. El privea
porunca „să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” ca fiind baza tuturor instituţiilor şi a
ordinilor sociale. Luther spunea că nimeni n-ar trebui să devină tată decât atunci când
ar fi în stare să-şi înveţe copii adevărurile Bibliei. De asemenea, Scriptura trtebuia să
stea la baza instruirii în toate şcolile, iar părinţii n-ar trrebui să-şi trimită copiii la
şcolile care ignoră Biblia.

Programa şcolară a lui Luther

Luther a fost unul dintre primii educatori din istorie care a pus accentul pe
nevoia generală a unui învăţământ obligatoriu, mai ales fiindcă pe el îl interesa ca
fiecare cetăţean să poată citi Biblia. Pe lângă studiile biblice, Luther a îndemnnat la
concentrare asupra limbilor, gramaticii, retoricii, logicii, literaturii, poeziei, istoriei,
muzicii etc. În privinţa programei sale şcolare, Luther a fost un puternic critic al
clasicilor şi al misticilor. După Scriptură, catehismul constituia cel mai important
obiect din programă.

Metodologia educaţională a lui Luther

Luther a adus o uriaşă contribuţie la istoria învăţământului prin ridicarea

statutului profesiei de dascăl. Alături de munca de predicator, cea de dascăl este cea
mai apropiată de inima lui Dumnezeu.
O parte componentă importantă a metodici predării era disciplina, iar Luther
credea puternic în ascultarea atât în familie, cât şi a elevilor în clasă. Luther învăţa că
ascultarea strictă trebuia să fie îmbinată cu dragoste şi cumpătare. El era revoltat de

4
severitatea disciplinei din şcolile monahale, unde copiii erau uneori bătuţi pentru că nu
învăţau sau nu se comportau cum se cuvine.
El a scos în evidenţă folosirea imaginilor, a ilustraţiei şi a repetiţiei. Luther nu
era de acord cu supraîncărcarea cu informaţii, ci era prifund preocupat mai degrabă ca
înţelegerea să fie unul din scopurile principale ale procesului educaţional. El era de
părere că copiii trebuie să fie învăţaţi în mod pozitiv pentru a interioriza adevrul
Cuvântului lui Dumnezeu şi al teologiei creştine. Învăţarea trebuie să fie interesantă,
fixată prin exemple concrete şi comunicată mai degrabă prin observaţie decît prin
abstractizare. Astfel, îi suntem profund îndatoraţi lui Martin Luther pentru accentul
pus pe educarea oamenilor de rând, pentru importanţa acordată familiei, pentru
promovarea unei discipline moderate, plină de dragoste, având Scriptura în centrul
programei şcolare.