UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

CENTRUL UNIVERSITAR NORD BAIA MARE

FACULTATEA DE LITERE

DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE, TEOLOGIE, ARTE

MASTERAT

TEOLOGIE CREȘTINĂ ȘI SPIRITUALITATE EUROPEANĂ

ANUL I

FUNDAMENTELE CREDINŢEI

CREŞTINE ÎN RELAŢIE CU

RAŢIUNEA ŞI ŞTIINŢA

Pr. lect. univ. dr. Dani Dorinel

GÂNDIREA TEOLOGICĂ ÎN OPERA PROTESTANTĂ A LUI

MARTIN LUTHER

Masterand,

Pop Cornel-Silviu
 „Martin Luther, cât e el de eretic și de zevzec, a spus două lucruri extraordinare: că creația
autonomă e o cocotă și că nu există adevăr în afară de Biblie. Mie mi-a trebuit o viață
întreagă să aflu asta” 1.

Petre Țuțea

1
Petre Țuțea, 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, București, Editura Humanitas, 1997, pag. 22.

1
 Introducere

Martin Luther a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la
nașterea Bisericii Evanghelice-Luterane. Pastor și doctor în teologie, primele sale idei au
devenit primii pașii spre Reforma protestant. Acestea au fost enunțate de Luther în 1517, în
calitatea sa de preot catolic și profesor de exegeză la Universitatea din Wittenberg.

Martin Luther a fost una dintre cele mai importante și influente personalități
istorice ale epocii moderne timpurii. Acesta s-a remarcat print-o viaţă foarte bogată,
împlinită şi polemică, plină de conflicte şi de victorii, fără pauză şi odihnă fiind un rebel şi
un reformator, un gânditor şi un om de acţiune, un om care şi-a depăşit epoca.

2
 Date biografice

Martin Luther s-a născut în Eisleben, Saxonia (Germania), la 10 noiembrie 1483,

părinții lui fiind Hans Luther și Margaret Ziegler Luther. Tatăl lui şi în mod deosebit
mama, care era foarte pioasă, dar supertiţioasă l-au crescut în disciplină strictă a acelor
timpuri, imprimând în el multe din supertiţile clasei lor. Sub influența societății în care
trăiau, Hans și Margarethe Luther aveau o serie de principii foarte stricte dar, des întalnite
în vremea respectivă. Este deja foarte cunocut faptul că Martin s-a lovit deseori de
duritatea cu care părinții săi își educau copiii. Nu de puține ori aceștia își pedepseau pruncii
folosind metode violente. Luther, sub atenta călăuzire a mamei sale a îmbrațișat învățătura
Bisericii Romano-Catolice iar copilăria i-a fost marcată de multe dintre viziunile
superstițioase ale vieții creștine din Evul Mediu. Cu toate acestea, reformatorul a arătat
întotdeauna respect pentru părinții săi2.

La scurt timp după nașterea lui Martin Luther, familia s-a mutat în Mansfeld, unde
tatăl a lucrat ca miner. Tânărul Martin a studiat la Magdeburg și Eisenach și, mai apoi, la
vârsta de 18 ani a intrat la universitatea din Erfut. Aici a studiat latina la nivelul înalt şi
filisofia lui Aristotel, suferind influienţa unor profesori care urmau ideile lui William
Ockham. Îndrumat de tatăl său, Martin Luther a început, în 1505, să studieze dreptul, însă,
ulterior, s-a dedicat carierei ecleziastice, devenind călugăr al ordinului augustinian. Și-a
luat doctoratul în teologie în 1512 și a devenit profesor de științe biblice la prestigioasa
universitate din Wittenberg3.

Este necesar să singularizăm faptul, că într-o zi, pe când cerceta biblioteca

universităţii, Martin Luther a descoperit o Biblie latină. Era pentru el un lucru nemaintâlnit.
Nu ştia măcar nici de existenţa ei. Acum, vedea Cuvântul lui Dumnezeu întreg, pentru
prima oară. Dar abia în 1505 după ce supraviețuiște intemperiilor violente ale naturii,
tânărul Luther se transfigurează, devenind conștient de spiritualiatea cu care omul este
binecuvântat.

2
„Martin Luther”, Disponibil online pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Martin_Luther#cite_note-4, 17.01.2017.
3
Ibidem.

3
 Cel mai probabil, în urma acestei întâmplări, el se decide să se facă călugăr şi intră
într-o mânăstire a ordinului augustin la Erfurt. Aici a fost ordinat în 1507 şi a oficiat prima
liturghie. Tânărul Martin Luther se aştepta să găsească la mânăstirie modelul unei vieţii
sfinte şi acea pace a sufletului pe care o căuta cu atâta ardoare, dar avea să descopere cu
uimire că nu este așa. Dar, Luther era încă un fiu devotat al Bisericii papale şi n-avea nici
măcar un gând că ar ajunge vreodată altfel.

În tot acest timp, la final de secol al XV-lea, „Europa era un spațiu complet diferit
față de ceea ce vedem astăzi. Un spațiu al dezoltării și al epidemiilor, un spațiu în care
ciuma sau alte boli puteau să ucidă un întreg oraș în doar câteva zile, o regiune în care doar
puțini copii reușeau să supraviețuiască mai mult de cinci ani. În aceasta lume a
întunericului exista o singura consolare, Biserica și mântuirea pe care aceasta o promitea
omului. Această promisiune a făcut în Evul Mediu ca Biserica să devină cea mai puternică
instituție din lume, mai bogată decât ne putem imagina, mai puternică decât regii și
împărații lumii dar, în același timp, tiranică și coruptă. O putere care avea să fie sfidată și
înfruntată de un singur om, un om care, mai mult ca oricare altul, este creditat ca fiind cel
care a dat startul la cea mai mare trezire spirituală de la Cincizecime și până în prezent,
eveniment care, din punct de vedere istoric este cunoscut drept Reforma Protestantă din
Germania”4.

4
Sorin F. Trifa, Viața lui Martin Luther, de la Eisleben la Wittenberg (1483-1512), Disponibil online pe
http://www.bisericalutherana.ro/reforma-protestanta-500/viataluimartinlutherdelaeislebenlawittenberg1483-1512
, 17.01.2017.

4
 Începutul activității teologice a lui Martin Luther

În data de 2 Mai 1507, Martin Luther a devenit preot și a primit ordinul de a

începe să studieze teologia. În consecința a început să îi studieze pe Gabriel Biel5,
Ockham, Petrus de Ailly și Toma d’Aquino. În paralel, teologia Sfântului Augustin,
Episcopul de Hippo, era cea în studiul căreai Luther își găsea cea mai mare plăcere și
căreia îi acorda o importanță deosebită. În această perioadă a intrat în contact și cu
gândirea lui Dionisie Aeropagitul dar și cu misticii și umaniștii germani, precum Tauler,
Reuchlins și Wimpfeling. Toate aceste studii îl determinau pe Martin Luther să înțeleagă
că îi devenea aproape imposibil să se poată raporta corect la cerințele atotputernicului
Dumnezeu cu toate eforturile dramatice pe care le făcea în acest sens6.

În același timp „ordinul Augustinian se confrunta în această perioadă cu o serie

de controverse interne și, în consecintă, liderii ordinului căuta medierea Romei. În toamna
anului 1510, Martin Luther este însărcinat să călătorească la Roma pentru a susține cauza
în fața cardinalilor. Această călătorie avea să contribuie radical la viitorul marelui
refomator. […] Luther este hotărât să profite la maxim din punct de vedere spiritual de
această călătorie în cel mai important oraș al creștinătății apusene și astfel să ajungă mai
aproape de Dumnezeul cel atotputernic. […] Martin Luther a intrat în Roma într-o perioadă
în care aceasta se afla la apogeul luxului său. Michelangelo terminase de pictat Capela
Sixtină, Rapfael aproape că terminase și el decorarea apartamentelor papale. Toate acestea
au facut ca Roma să fie o revelație uimitoare și șocantă pentru tânărul călugar care pășea
emoționat pe străzile ei. Foarte rapid, Luther avea să vadă partea întunecată a acestui măreț
oraș pe care, inițial, îl vedea plin de sfințenie. Roma era o metropolă în care se discuta mai
mult despre bani și afaceri decât despre religie. Biserica din Roma se transformase într-o
mașină de strâns bani și era total înstrăinată de scopul ei spiritual. Foarte curând, Luther a
realizat că nu se află într-o Biserică, în prezența lui Dumnezeu, ci în mijlocul celei mai
mari corporații existente la momentul respectiv. Roma nu avea nimic sfânt în ea. Totul de
rezuma la finanțe și putere. Liderii Bisericii lui Hristos, în frunte cu Papa, nu erau nici pe

5
Filosof german, susținător a teologiei nominaliste a lui William Ockham care punea accentul pe rolul rațiunii
în descoperirea adevărului teologic, voința liberă și contribuția personală la mântuire.
6
K. Randell, Luther și Reforma în Germania 1517-1555, București, Ed. All, 2002 (traducere de Horia
Niculescu), pag. 12.

5
 departe slujitori ai lui Dumnezeu ci erau niște veritabili oameni de afaceri și iscusiți
conducători de oști. Cu această ocazie, Martin Luther a concluzionat că Roma este un loc
spiritual locuit aproape în totalitate de oameni lipsiți complet de spiritualitate. Viitorul
reformator avea să descopere că în Roma se practicau la vedere păcate care aveau să îl
șocheze. Această experiență l-a devastat complet pe tânărul călugăr care se lupta din
răsputeri să se apropie de Dumnezeu7.

Keith Randall susține că în Roma, adică inima Bisericii Romano-Catolice, nimeni

nu mai vorbea limba lui Dumnezeu. Totul se rezuma la profit financiar, profit pe care
Biserica era bucuroasă să îl obțină inclusiv de pe urma credincioșilor aflați în pelerinaj. Cu
această ocazie a intrat în contact pentru prima dată cu „indulgențele”, documente papale
care în urma achiziționării la un anumit preț garantau iertarea păcatelor și salvarea din
chinurile purgatoriului, locul în care omul avea să își ispășească păcatele pentru sute de mii
de ani înainte de a li se permite sa ajungă în Ceruri. Datorită acestor condiții, vânzarea
indulgențelor reprezenta o afacere inimaginabil de profitabilă pentru Biserica Romano-
Catolica. Pentru Martin Luther a fost pentru prima dată când a realizat cât de antagonistă
este credința sa față de ceea ce Biserica Romei practică. Drama lui Luther nu consta
neapărat în superficialitatea cu care Biserica Romei slujea lui Dumnezeu ci datorită
faptului că această Biserică nu mai reflecta nimic din ceea ce însemna creștinismul8.

Așadar, Martin Luther s-a întors de la Roma tot atât de romano-catolic pe cât era
când sosise în capitala papală, dar spiritul său critic față de starea Bisericii îl situează deja
pe pozițiile reformei catolice, o mișcare fluctuantă care va stimula declanșarea Reformei
Protestante, având să fie la rândul ei stimulată de aceasta din urma.

7
Sorin F. Trifa, op. cit.
8
Keith Randell, op. cit., pag. 26.

6
 Cele 95 de teze

În urma unei puternice lupte interioare spirituale rezultată după călătoria la Roma,
pe 10 octombrie 1517, călugărul augustinian Martin Luther (1483-1546) a ţintuit 95 de teze
ale sale de uşa Bisericii din Wittenberg. „Nu a fost o încercare de scindare de tip
schismatic, ci revendicarea libertății unei predicări evanghelice. Printre alte lucruri, tezele
atacau energic afacerile de absolvire a păcatelor propovăduite de predicatorul dominican
Johann Tetzel (1465-1519), care au fost abuzate grosolan. De fapt, practica de a acorda
credinciosului o dezlegare de pedeapsă, pricinuită de iertarea păcatelor contra unor sume
de bani a fost cauzată de motive financiare”9. Revolta lui Luther împotriva cumpărării
indulgențelor nu pleaca doar de la principiul teologic. Acesta s-a revoltat și de faptul că
țăranii germani își dădeau puținul câstig pe care-l dobândeau greu, puterii de la Roma.

Tezele lui Martin Luther, care pot fi privite ca marcând începutul Reformei
lutherane, au fost extrem de controversate şi, „în 1518, el a fost chemat să le apere într-o
dezbatere ce avea să fie ţinută la Augsburg (Germania). El a refuzat să îşi retragă tezele, iar
în anul următor a pus în discuţie infailibilitatea papei şi a consiliilor sale într-o serie de
dezbateri cunoscute ca Dezbaterile din Leipzig (Germania). În 1520 el şi-a publicat
criticile în patru cunoscute tratate teologice: „Către nobilii creştini ai naţiunii germane” ,
„Privitor la înrobirea babiloniană a Bisericii”, „Despre libertatea fiinţei creştine” și
„Despre fapte bune”.

El a elaborat doctrina cheie a justificării prin credinţă: păcătosul nu poate obţine

mântuirea prin propriile eforturi şi fapte bune, ci numai prin graţia lui Dumnezeu, care îi
poate fi acordată doar dacă a crezut. Doctrina lui Martin Luther, cu cererea pentru o
reformă a Bisericii, a fost rapid şi cu entuziasm primită. Mai întâi, Biserica şi împăratul au
încercat să o suprime: în 1521, o restricţie imperială a fost pronunţată asupra lui Martin
Luther şi a adepţilor săi în Dieta de la Worms. În acest moment, electorul Frederick cel

9
Ibidem, pag. 48.

7
 Înţelept de Saxonia (elector între 1486-1525) i-a acordat lui Luther protecţie în castelul
Wartburg (Germania), unde Martin Luther a început traducerea Bibliei în germană”10.

Cu toate acestea, la nașterea naționalimului german avea să contribuie și faptul că

cele 95 de teze au fost publicate în limba germană, adică în limba nativă a locuitorilor
provinciei căreia i se adresa, în condițiile în care latina era singura limba acceptată. Tezele
au fost urmate de publicarea în 1521 a versiunii germane a Noului Testament. O alta cauză
a răspandirii rapide a protestantismului a venit din faptul că „momentul Luther a servit
drept pretext pentru principii germani de a se revolta împotriva autorității imperiale
(catolice) a lui Carol al V-lea. Desigur, poate că altul ar fi fost cursul istoriei dacă
Frederick al Saxoniei nu ar fi interzis vinderea indulgențelor și nu ar fi cerut ca Luther să
fie judecat în principatul său”11. Altfel ar fi sfarșit la fel ca și alți temerari ai Reformei.

Profesorul Ionel Gheorghiu susține că opera de factură teologică a lui Martin

Luther „tulbură sistemul religios medieval bazat pe dominația mediatoare a clericilor, și
determină reforme radicale din partea multora dintre discipolii lui, determină răsturnări
sociale datorită cărora Reforma este foarte curând acuzată de instigare la revoltă și
dezordine. Mai ales, ideea libertății creștinului a determinat o viziune a creștinismului
fondată pe convingerea că harul divin ne eliberează de lanțurile legii, de faptele de caritate
față de aproapele. Acesta consideră că există credință creștină în versiune protestantă, adică
acea configurație pe care a ea a luat-o, ca urmare a Reformei din secolul al XVI-lea.
Protestantismul a devenit credința creștină a unei părți din lume. Niciun protestant adevărat
nu are impresia că trăiește ceva diferit față de credința creștină în esența sa. Protestantismul
nu este altceva decât una dintre formele prin care creștinismul însuși este trăit de câteva
sute de milioane de oameni din lumea întreagă. […] Această caracteristică se percepe, mai
ales, la nivel teologic. Teologia protestantă vrea să fie înțeleasă ca o revendicare, ca o
cerință a unei mai bune înțelegeri și a apărării unei juste perceperi a mesajului creștin”12.

Timpul pe care l-a avut Martin Luther după ce s-a retras sub protectia principelui
Frederick i-a permis continuarea operei de fundamentare a teologiei sale protestante.

10
V. N. Vasilescu, Cauzele reformei: Luther și opera lui. Teză pentru licență în litere și filosofie, București,
Tipografia Curții Regale, 1886. pag. 79.
11
Keith Randall, op. cit., pag. 121.
12
Ionel Gheorghiu, 500 de ani de la Reforma lui Luther, Disponibil online la
https://crestinsedevine.wordpress.com/2016/11/01/500-de-ani-de-la-reforma-lui-luther/ , 18.01.2017.

8
 Către nobilii creştini ai naţiunii germane

Considerat eretic datorită atitudinii potrivnice Bisericii, Martin Luther a ripostat

adresându-se națiunii germane, în anul 1520, prin tratatul/program Către nobilimea
creștină de națiune germană în care discută „despre îndreptarea stării creștine, susținând că
dacă papalitatea și clerul nu voiau reforma cerută de sute de ani, precum și satisfacerea
doleanțelor poporului german, atât de crunt exploatat de lăcomia lor, atunci s-o facă
poporul”13.

Iarăși tiparul a ajutat enorm, căci, în câteva zile, peste 4000 de exemplare, din
acest manifest, s-au răspândit „demolând cele trei ziduri, în spatele cărora se ascundea
papalitatea: puterea spirituală, care depășește pe cea lumească, dreptul papei de a explica
Biblia și dreptul de a convoca sinoade”14. Acestora, Martin Luther le opunea preoția
universală sau generală, libertatea pentru toți de a explica Sfânta Scriptură și dreptul
poporului întreg de a decide în adunări soarta Bisericii sale. <„Trebuie să te trezești,
Germanie!” striga Luther, căci Donatio Constantini, temelia statului papal, este un fals ne
mai auzit; pelerinajele la Roma și sărutarea picioarelor papei să înceteze. „Ne-am săturat
de cerșetoria și de dezmățul Ordinelor călugărești; preoții să se căsătorească și să nu mai
trăiască, mai departe, într-o rușinoasă stare de promiscuitate; afară cu păgânul Aristotel din
teologie; Sfânta Scriptură să fie pusă în centrul ridicării poporului”15>, erau unele din
tezele lui Martin Luther.

Către nobilimea germană este lucrarea în care Martin Luther se concentrează

pentru a-i determina pe nobilii germani să participe la o reformă a crestinișmului. Teologul
neagă pretențiile la supremația universală a papei și atacă divizare crestinismului între laici
și preoți. Această lucrare a fost un adevărat succes literar la vremea respectivă16.

Către nobilimea germană a fost prima lucrare care conţine îndemnuri concrete
referitoare la reforma Bisericii, a vieţii sociale şi politice. Importanţa lucrării constă mai
puţin în descrierea acestor reforme, şi mai mult în justificarea lor teologică. La baza acestui

13
V. N. Vasilescu, op. cit., pag. 133.
14
Keith Randall, op. cit., pag. 59.
15
Martin Luther, Scrieri, Colecția Reforma, vol. I, ed. Logos, Cluj Napoca, 2003, pag. 264.
16
Sorin F. Trifa, Viata lui Martin Luther, de la Wittenberg la Worms (1512-1521), Postat în 02.10.2015,
Disponibil online pe http://www.bisericalutherana.ro/reforma-protestanta-
500/viataluimartinlutherdelawittenberglaworm1512-1521, 18.01.2017.

9
 pamflet se află doctrina revolutionară despre „preoţia tuturor credincioşilor”17. Astfel,
Martin Luther a răsturnat relaţia tradiţională dintre stat şi Biserică, prin care Bisericii îi
revenea puterea absolută. Timp de secole, papalitatea a considerat că toate autorităţile
lumești de la împărat în jos se aflau sub controlul absolut al Bisericii şi că intervenţia
Bisericii în problemele societății era absolut justificată statului şi reprezentanţilor lui
nefiindu-le însă permis să se amestece în problemele Bisericii.

Martin Luther a respins categoric supremaţia Bisericii asupra statului, chemându-i

pe reprezentanţii statului să-și asume răspunderea pentru reforma Bisericii din regiunile
lor. Papalitatea a refuzat categoric să corecteze abuzurile din Biserică şi să iniţieze un
program de reformă. Ca urmare, Luther a formulat teza sa centrală conform căreia aceasta
trebuia să fie obligaţia statului, care, la rândul său, a primit-o ca putere de la Dumnezeu.
Cum spune istoricul Keith Randell, „e clar că el abandonase orice speranţă de a reforma
Biserica din interior. Era necesar să fie impusă o schimbare din exterior. Această idee, mai
mult decât oricare alta, a marcat sfârşitul conceptului medieval de creştinătate şi intrarea în
epoca modernă”18.

Despre captivitatea babilonică a Bisericii

Al doilea manifest, a apărut în octombrie, același an, 1520, cu titlul: Despre

captivitatea babilonică a Bisericii. Era redactat în limba latină și se ocupa numai cu
probleme teologice. În acesta, Martin Luther nega caracterul definitoriu al Bisericii , din
cele șapte Taine, numai trei admițând: Botezul, Euharistia și într-o oarecare măsură
Pocăința, care puteau fi dovedite ca fiind instituite de Iisus Hristos. Celelalte erau socotite
ceremonii pioase adăugate de oameni. Luther consideră că și cele trei taine au fost
mutilate, Euharistia fiind cea mai afectată, spunea Martin Luther, căci „li s-a răpit laicilor
potirul; minunea prefacerii darurilor este subminată de subtilitățile scolasticismului, iar
omul care crede că aduce un dar, pierde, prin denaturarea lui, binecuvântarea cerului”19.
Singurul lucru care se cerea credinciosului era credința, adică primirea harului, căci Taina

17
Martin Luther, op. cit., pag. 301.
18
Keith Randal, op. cit., pag. 163.
19
Martin Luther, op. cit., pag. 238.

10
 nu era decât cuvântul legat de un semn văzut; Cât privește Taina pocăinței, s-a deformat
prin rușinosul trafic al indulgențelor. „Înapoi la Evanghelie!”20, cerea Martin Luther.

R.C. Sproul surprinde teologia lui Martin Luther din scurtul tratat Despre
captivitatea babilonică a Bisericii afirmând că acesta „privea înapoi la acea perioadă a
istoriei Vechiului Testament când Ierusalimul a fost distrus de armatele invadatoare ale
Babilonului şi elita poporului a fost dusă în captivitate. În secolul al VI-lea Martin Luther a
luat imaginea istorică a captivităţii Babiloniene şi a aplicat-o din nou erei sale şi a vorbit
despre noua captivitate Babiloniană a Bisericii. El vorbea despre Roma ca fiind Babilonul
modern care ţinea ostatică Evanghelia prin respingerea înţelegerii biblice a justificării.
Puteţi înţelege cât de cruntă era controversa, cât de polemic putea să fie acest titlu în acea
perioadă spunând că Biserica nu doar a greşit sau s-a rătăcit, ci a căzut – că de fapt ea este
acum Babiloniană; ea este acum în captivitatea păgână”21.

Dintre cele trei mari lucrări ale anului 1520, Despre robia babiloniană a Bisericii
pare a fi cea mai reprezentativă din punct de vedere teologic. Dacă în Către nobilimea
germană, Martin Luther cere reforma societăţii şi a Bisericii din exterior, acum se dedică
schimbărilor din interior, a teologiei, în special a învăţăturii despre sacramente22. Luther
face o comparaţie între captivitatea poporului evreu în Babilon şi robia creştinătăţii sub
practica sacramentelor catolice, care erau create de oameni şi n-aveau nici un temei în
Sfânta Scriptură. În lucrarea aceasta, Martin Luther atacă mai direct bazele Bisericii
Catolice medievale decât în Către nobilimea germană. Este evident că Luther nu s-a oprit
doar la constatarea abuzurilor din Biserica Catolică medievală, ci a trecut la o confruntare
directă cu teologia şi practica ei. Pe planul teologiei protestante, acest document este
esenţial pentru înțelegerea sacramentelor şi a rolului lor în obţinerea mântuirii.

20
Ibidem.
21
R.C. Sproul, Captivitatea Pelagiană a Bisericii, Disponibil online pe
http://www.voxdeibaptist.org/the_pelagian_captivity_trd.htm , 18. 01. 2017.
22
Numele dat în religia catolică celor șapte taine bisericești.

11
 Despre fapte bune

Același an, 1520, se dovedește a fi remarcabil și datorită lucrarii „Von den guten
Werken”, în limba română, „Despre faptele bune”, pe care Martin Luther o scrie și o
publică.

Reformatorul dovedește faptul că se axează pe o critică teologică care are drept

scop reînoirea Bisericii pe baza învățăturilor Sfintei Evanghelii. Autorul expune
învățăturile Reformei Protestante pornind de la interpretarea celor zece porunci. Miezul
acestei lucrări este ideea că doar credința este capabilă să împlinească poruncile lui
Dumnezeu datorită faptului că prin credință Dumnezeu oferă omului libertatea de a face
fapte bune.

În același tratat despre fapte bune, bazat pe cele zece porunci, Martin Luther
vizează în mod deosebit papalitate și pe conducatorul Bisericii. Îl descrie pe papa drept
„adevăratul anticrist despre care vorbește întreaga Scriptură”23.

Despre libertatea creștinismului

Tot în anul 1520, Martin Luther publica lucrarea „Von der Freiheit eines
Christenmenschen” sau Despre libertatea crestinului în cadrul căreia reformatorul
portretizează „relația sănătoasă pe care creștinul trebuie să o traiască cu Dumnezeu”24. Prin
credință, Dumnezeu îi face pe creștini sa fie liberi de propriile lor eforturi de justificare și îi
echipează pentru a putea servii aproapelui lor. Pe scurt, creștinii liberi sunt caracterizați de
dragoste fața de aproapele lor.

A treia scriere, cea mai teologică și cea mai simplă din câte a lăsat Martin Luther,
Despre libertatea creștinismului a fost redactată în limba germană. Era adresată papei
Leon al X-lea ca un fel de justificare împotriva excomunicării, la care se aștepta. El ataca
teologia Bisericii Catolice prin faptul că afirma că toți credincioșii sunt preoți ca rezultat al
credinței lor personale în Iisus Hristos. Subiectele în dispută erau clarificate prin aceste
atacuri ale lui Luther împotriva ierarhiei, a Tainelor și a întregii teologii catolice, dar și
prin chemarea lui la reformă națională. El a câștigat nobilimea de partea sa.

23
Martin Luther, op. cit., pag. 18.
24
Martin Luther, op. cit., pag. 58.

12
 Confesiunea Augustana

La data de 25 iunie 1530, Philipp Melanchthon prezintă împăratului Carol al V-lea

la Dieta de la Augsburg un document care stă la baza doctrinei luterane. Documentul
trebuia să-i disculpe pe Luther și pe cei care l-au susținut de acuzele de erezie.
„Documentul avea ca scop prezentarea dogmelor luterane compatibile catolicismului,
fiind un document teologic care putea fi acceptat de romano-catolici”25.

Documentul numit astazi Confesiunea de la Augsburg sau Confesiunea

Augustană, este format din 28 de articole care rezumau doctrina luterană şi prezentau
erorile de interpretare apărute în cadrul creştinismului catolic de-a lungul timpului26.

Cele 28 de articole poartă nume sugestive cu privire la temele dezbătute: Despre

Dumnezeu, Despre păcatul strămoşesc, Despre Fiul lui Dumnezeu, Despre îndreptăţire,
Despre slujirea bisericească, Despre felul nou de a face ascultare, Despre Biserică etc.

Dintre cele 28 de articole ale lui Melanchthon, cele care vizează pe Dumnezeu,
Iisus Hristos, unele dintre cele șapte Taine ale Bisericii și Biserica, sunt deosebit de
importante pentru forma finală a reformei inițiate de Luther.

Articolul 1

Despre Dumnezeu

În primul articol din Confesiunea de la Augsburg, se sustine Sinodului de la Niceea

conform căruia „este o singură fiinţă dumnezeiască, care se numeşte Dumnezeu şi care este
Dumnezeu adevărat, şi că sunt trei persoane în această fiinţă dumnezeiască unică, toate trei
deopotrivă de puternice, deopotrivă de veşnice: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi
Dumnezeu Duhul Sfânt. Toate trei sunt o fiinţă dumnezeiască unică, veşnică, nedespărţită,
fără de sfârşit, de o nemăsurabilă putere, înţelepciune şi bunătate, un Creator şi Susţinător
al tuturor lucrurilor vizibile şi invizibile. Prin cuvântul „Persoană” (persona) nu se înţelege
o parte şi nici o însuşire a unei alte firi, ci ceva ce constă din sine însuşi (este de sine
stătător), aşa cum au folosit părinţii Bisericii acest cuvânt în această privinţă. În consecinţă,
toate învăţăturile rătăcite care se pronunţă împotriva acestui articol vor fi respinse, precum

25
Keith Randall, op. cit. , pag. 207.
26
„Confesiunea de la Augsburg”, Disponibil online pe http://enciclopedia.website/augsburg-confesiunea-de-la/
. 19.01.2017.

13
 cele ale maniheiştilor, care acceptă doi dumnezei: unul bun şi unul rău; tot la fel cele ale
valentinienilor, ale arienilor şi eunomianilor, ale mahomedanilor şi tuturor celor de o
potrivă cu ei; tot la fel cele ale samosatienilor, cei din vechime şi cei de factură nouă, care
acceptă numai o persoană, iar despre celelalte două, „Cuvântul” (Hristos, vezi Ioan 1, 1 şi
următoarele) şi Duhul Sfânt, propăvăduiesc sofisticării şi spun că n-ar fi persoane
distinctibile, ci Cuvântul ar însemna, nimic mai mult, decât cuvânt sau voce trupească, iar
Duhul Sfânt ar fi o emoţie făurită să acţioneze în interiorul creaturilor”27.

Articolul 2

Despre păcatul strămoşesc

În articolul al doilea „ni se predă învăţătura că, după căderea lui Adam în păcat, toţi
oamenii născuţi în mod natural sunt concepuţi şi născuţi în păcat, adică, toţi oamenii, încă
din pântecul mamei, sunt înclinaţi pe de-antregul către pofta rea şi nu pot avea pe cale
naturală temere adevărată faţă de Dumnezeu, nici credinţă adevărată, în consecinţă şi
această rătăcire înnăscută şi păcat originar este cu adevărat păcat şi de aceea, ea îi
condamnă pe toţi la mânia veşnică a lui Dumnezeu, pe toţi aceia care nu sunt născuţi din
nou prin botez şi Duhul Sfânt”28.

Articolul 3

Despre Fiul lui Dumnezeu

În cel de-al treilea articol din Confesiunea Augustană se surprinde învăţătura că

Dumnezeu Fiul s-a făcut om, s-a născut din Preacurata Fecioară Maria şi că cele două
naturi, cea dumnezeiască şi cea omenească, sunt astfel unite inseparabil într-o Persoană,
sunt un Unic Hristos, care este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, s-a născut cu adevărat,
a pătimit, a fost răstignit, a murit şi a fost îngropat, că El a fost o jertfă, nu numai pentru
păcatul strămoşesc, dar şi pentru celelalte păcate şi l-a împăcat pe Dumnezeu în mânia Lui,
şi deasemenea că acest Hristos s-a coborât în iad (lumea din infern), a treia zi a înviat cu
adevărat din morţi şi s-a suit la cer; El stă de-a dreapta lui Dumnezeu, că El tronează şi
domneşte peste toate creaturile; că El prin Duhul Sfânt îi sfinţeşte, îi curăţeşte, îi întăreşte
şi îi îmbărbătează pe toţi cei care cred în El, le conferă viaţă şi felurite daruri şi bunuri, şi îi

27
„Confesiunea Augustana”, Disponibil online pe http://www.bisericalutherana.ro/credinta-
lutherana/confesiunea-augustana-invariata. 19.01.2017.
28
Ibidem. 19.01.2017.

14
 păzeşte şi-i ocroteşte de diavol şi de păcat; că acest Hristos Domnul va veni să se-arate
tuturor la sfârşitul veacurilor să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi şi toate cele ce mai sunt
pomenite în Crezul apostolic29.

Articolul 7

Despre Biserică

Cel de-al saptelea articol prezentat în cadrul dietei de la Augsburg se referă la

Biserică, se refereră la faptul că aceasta trebuie să fie şi să dureze: „una, sfântă,
sobornicească şi apostoleacă”, care reprezintă comuniunea tuturor credincioşilor, cărora li
se predică Evanghelia în mod nedenaturat şi li se administrează corect Sfintele Taine. Căci
unităţii adevărate a Bisericii creştine îi este suficient ca, de comun acord, Evanghelia să fie
predicată pe înţeles şi nedenaturat şi tainele să fie administrate după cuvântul lui
Dumnezeu. Iar pentru adevărata unitate a Bisericii creştine nu este neapărat necesar ca
pretutindeni să se respecte acelaşi ceremonial, pe care oamenii l-au orânduit, doar, cum
spune Sfântul Pavel în Epistola către Efeseni în capitolul 4, „este un singur trup, un singur
Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre; un singur
Domn, o singură credinţă, un singur botez”30.

Articolul 9

Despre Botez

Confesiunea conține și un articol dedicat botezului. Despre acesta ni se predă

învăţătura că el „este neapărat necesar mântuirii şi că prin el ni se conferă milostivire de la
Dumnezeu; că şi copii trebuie să fie botezaţi, prin botez ei fiind încredinţaţi lui Dumnezeu
şi plăcuţi Lui, adică sunt ridicaţi la harul milostivirii lui Dumnezeu”31.

29
Ibidem. 19.01.2017.
30
Ibidem. 27.01.2017.
31
Ibidem. 27.01.2017.

15
 Articolul 10.

Despre Sfânta Euharistie

Despre Sfânta Împărtăşanie cu trupul şi sângele lui Iisus Hristos astfel ni se predă
învăţătura: că, sub forma pâinii şi a vinului, în Sfânta Împărtăşanie este prezent adevăratul
trup şi adevăratul sânge al lui Iisus Hristos şi prin aceste forme se distribuie şi se capătă.

Articolul 11.

Despre Spovedanie

În privinţa spovedaniei astfel se predă învăţătura ca în Biserică să se păstreze

dezlegarea de păcate individuală (privata absolutio = absolvirea privată) şi că aceasta nu
trebuie înlăturată, deşi la spovadă nu este neapărat necesar să-ţi înşirui toate fărădelegile şi
păcatele, acest lucru fiind imposibil după cum spune şi psalmistul: „Cine îşi cunoaşte
greşelile?”32.

32
Ibidem. 28.01.2017.

16
 Concluzii

Marile teme ale teologiei lui Martin Luther – libertatea creștină, suveranitatea lui
Dumnezeu, gratuitatea mântuirii și autoritatea Scripturii sunt surprinse în întreaga sa operă
teologică. Martin Luther creează prin acestea baze teoretice pentru puterea absolută a
teologiei contemporane.

Dacă inițial a fost adeptul unei reforme din interior a Bisericii, pe măsura ce a
devenit mai radical în viziunea teologică, a crezut necesară intervenția din exterior. Și-a
bazat activitatea pe cele mai importante trei principii ale Bisericii Catolice contemporane
Sola Scriptura (numai Scriptura), Sola Fide (numai credința) și Sola Gratia (numai harul).

Impulsul care l-a împins pe Martin Luther în activitatea sa nu a fost încă de la

început acela de a întreprinde o reformă în Biserică, ci redescoperirea mesajului
evangheliei și, prin aceasta, el insista asupra libertății și necesității predicării. Toată
activitatea sa poate fi citită în cheia predicării și a învățării. Predicile, comentariile și
catehismele sale rămân modele de profunzime spirituală și teologică greu de depășit.

Profesorul de teologie, devenit figură centrală a reformei protestante, a influențat

radical - prin învățăturile sale - nu doar Biserica Catolică, ci și istoria întregii Europe.

Ultimii ani ai vieţii lui Martin Luther au fost marcaţi de ezitări şi tulburări, dar
care nu umbresc această mareaţă lucrare pe care Dumnezeu a înfăptuit-o prin robul său.

17
 Bibliografie

 „Confesiunea de la Augsburg”. Disponibil online pe http://enciclopedia.website/augsburg-

confesiunea-de-la/ .
 Ionel Gheorghiu, 500 de ani de la Reforma lui Luther. Disponibil online la
https://crestinsedevine.wordpress.com/2016/11/01/500-de-ani-de-la-reforma-lui-
luther/.
 Keith Randell, Luther și Reforma în Germania 1517-1555, București, Ed. All,
2002 (traducere de Horia Niculescu).
 Martin Luther, Scrieri, Colecția Reforma, vol. I, ed. Logos, Cluj Napoca, 2003.
 „Martin Luther”. Disponibil online pe
https://ro.wikipedia.org/wiki/Martin_Luther#cite_note-4.
 Petre Țuțea, 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, București, Editura
Humanitas, 1997.
 R.C. Sproul, Captivitatea Pelagiană a Bisericii, Disponibil online pe
http://www.voxdeibaptist.org/the_pelagian_captivity_trd.htm.
 Sorin F. Trifa, Viata lui Martin Luther, de la Eisleben la Wittenberg (1483-1512).
Disponibil online pe http://www.bisericalutherana.ro/reforma-protestanta-
500/viataluimartinlutherdelaeislebenlawittenberg1483-1512.
 Idem, Viata lui Martin Luther, de la Wittenberg la Worms (1512-1521), Postat in
02.10.2015. Disponibil online pe http://www.bisericalutherana.ro/reforma-protestanta-
500/viataluimartinlutherdelawittenberglaworm1512-1521.
 V. N. Vasilescu, Cauzele reformei: Luther și opera lui. Teză pentru licență în
litere și filosofie, București, Tipografia Curții Regale, 1886.

18
 Cuprins

Date biografice ........................................................................................................................................ 3

Începutul activității teologice a lui Martin Luther ................................................................................... 5
Cele 95 de teze ........................................................................................................................................ 7
Către nobilii creştini ai naţiunii germane ................................................................................................ 9
Despre captivitatea babilonică a Bisericii ............................................................................................. 10
Despre fapte bune .................................................................................................................................. 12
Despre libertatea creștinismului ............................................................................................................ 12
Confesiunea Augustana ......................................................................................................................... 13
Articolul 1 : Despre Dumnezeu ......................................................................................................... 13
Articolul 2: Despre păcatul strămoşesc ............................................................................................. 14
Articolul 3: Despre Fiul lui Dumnezeu ............................................................................................. 14
Articolul 7 : Despre biserică .............................................................................................................. 15
Articolul 9: Despre botez................................................................................................................... 15
Articolul 10: Despre Sfânta Euharistie .............................................................................................. 16
Articolul 11 : Despre spovedanie ...................................................................................................... 16
Concluzii ............................................................................................................................................... 17
Bibliografie............................................................................................................................................ 18

19
20