II.

Biserica primara
INCEPUTURILE COMUNITATII CRESTINE In Noul Testament nu se gaseste expus un plan de a constitui crestinismul ca o "societate crestina", paralela sau suprapusa statului, nici ca un sistem filosofic sau religios particular. Comunitatea crestina apare ca "ekklesia tou Theou", adunarea celor chemati de Dumnezeu, uniti prin aceeasi credinta, iubire si nadejde, in care si prin care Dumnezeu cel viu patrunde in viata reala a oamenilor pentru a-i stramuta intr-o alta ordine de existenta. Biserica isi are originea in initiativa si chemarea lui Dumnezeu si nu se inventeaza, nu se creeaza ca o asociatie publica voluntara. Desigur, aceasta implica o structura, liturgica si sacramentala, care este data in faptele lui Dumnezeu in istorie, incepind cu intruparea, moartea si invierea Fiului Sau si culminind cu trimiterea Duhului Sau cel Sfint in lume la Cincizecime. De aceea, de la inceput, nu orice adunare de credinciosi sau intrunire culturala se numea biserica. Astfel, comunitatea crestina apare in istorie ca avind o identitate unica, zidita dupa modelul pe care Iisus Hristos insusi l-a instituit. Aceasta este marea surpriza istorica pe care a creat-o "acest neam omenesc", care duce un nou mod de viata, necunoscut inainte, de care aminteste Epistola catre Diognet (cca 124). Dar tocmai aceasta amprenta specifica a creat dificultati pentru acomodarea crestinismului in situatii culturale, sociale si politice diferite de-a lungul istoriei. Biserica postapostolica si patristica a trebuit totusi sa gaseasca un cadru de existenta in launtrul imperiului roman, care, la rindul sau, nu putea sa nu recunoasca realitatea si importanta istorica a religiei crestine. Asezarea crestinismului in acest mediu n-a fost usoara, deoarece presupunea o dubla confruntare: cu politeismul religios si filozofia vremii, inclusiv iudaismul, si cu institutiile si structurile politice care mentineau imperiul. In ce priveste atitudinea fata de cultura grecoromana, se cunosc mai multe tendinte apologetice: una militanta radicala adoptata de cei dintii apologeti, care pun raportul dintre crestinism si paginism in termeni de discontinuitate totala (Atenagora); alta defensiva, dar deschisa fata de valorile culturii filosofice antice (Teofil al Antiohiei, sfintii Justin si Vasile al Cezareii), iar alta care incearca sa formuleze crestinismul in

cunoastere prin revelatie. dat fiind ca foarte multi filozofi greci si romani au fost atrasi la credinta crestina (Justin. La inceput. Cu cit crestinismul patrundea. Persecutiile sistematice care urmareau 1ichidarea definitiva a crestinismului (marea persecutie a lui Diocletian in 303) inceteaza deja sub Galeriu. si terminind cu Diocletian (284-305).). Duminica este recunoscuta ca zi de repaus. dar. "ecumenica". situatia se agraveaza. Constantinopolul . crestinismul este preocupat cu filosofiile nu atit ca erori metafizice. Datorita lui Constantin si apoi lui Teodosie I dupa 381. (dupa expresia lui Tertulian "singele martirilor este saminta crestinismului ").cetatea lui Constantin. cu imparatii Domitian (8196) si Traian (98-117). Origen (184-254). imparatul Constantin. Pantem si altii). dupa ce au fost supuse unui discernamint sever insesi bazele metafizice ale sistemelor filosofice antice. Iulian Apostatul in "Contra Gallilaeos"). dar si-a . la Milan (313). cu atit problemle: care sint presupozitiile filosofice ale credintei crestine . in lumea intelectuala. Pentru care cladeste "a doua Roma". Cu toate ca Biserica nu si-a pus problema convertirii imperiului roman. De asernenea. filozofia isi reconsidera pozitiile proprii fata de religia crestina (de pilda. Biserica obtine dreptul de a avea proprietati si de a primi donatii etc. adopta o legislatie favorabila crestinismului (libertatea cultului public. In acest proces. ci mai degraba ca erori epistemologice. imparatii schimba edictele de persecutie in edicte de toleranta. imperiul roman nu numai ca s-a mutat in Orient. Dupa intilnirea sa cu Licinius. si nici transformarea acestuia intr-un "corpus christianorum". apoi cu Deciu (250-251) si Valerian (257-260). in "Stromate". deoarece credinta insemna iluminare. ideile si literatura epocii -conduceau la necesitatea unui misionarism cultural. cum se comunica Evanghelia prin limbajul. aceasta. punind apoi bazele unui irnperiu "crestin". totusi imparatii romani sprijina paginismul si nu ezita sa ia masuri pentru a impiedica dezvoltarea crestinismului. pe care o investeste cu o autoritate politica si bisericeasca universala. nu exista o politica de persecutie a crestinilor . in "Contra Celsum"). Pusi in incurcatura de rezistenta pina la sacrificiu a crestinilor . desi loialitatea crestinilor fata de autoritatile civile ramine exemplara.termeni de "filosofie crestina " (Clement Alexandrinul. Teologia patristica arata foarte clar ca a existat o asimilare critica a limbajului si notiunilor filosofice (mai ales din platonism si neoplatonism). care ramine toata viata " pontifex maximus".

bazata pe recunoastetea "diarhiei". In acest cadru. iar patriarhul nu putea sa incoroneze un imparat eretic. De pilda. In aceste conditii si in aceasta perioada (sec. care poate fi definit ca un raport de "simfonie". in disputa iconoclastica din secolele VIII-IX. deoarece ea a avut o evolutie inegala si plina de tensiuni. doctrinele propuse fiind respinse si de o parte si de alta. IV-VIII) s-a precizat si raportul dintre Biserica si stat. Ea a fost mai degraba o "polaritate instabila si dinamica". el nu era incoronat ca sef al Bisericii. codul lui Justinian). dupa cum Biserica adopta canoane care afecteaza viata civila (de pilda.schimbat fundamental structura si caracterul sau. promulgat de imparatul Heraclius in 638. imparatul. a dublei autoritati -cea a imparatului si cea a patriarhului. ele existind ca doua entitati complementare. In virtutea acestei "simfonii". in cadrul unei ceremonii religioase din biserica Sfinta Sofia. Imparatii bizantini promulga legi care privesc probleme bisericesti. care trebuia sa profeseze crezul ortodox. cu monofizitii separati dupa sinodul ecumenic de la Calcedon (451) si "Ektesis". Biserica fiind inclusa in structura politica a statului. aceasta "simfonie" nu poate fi descrisa decit intr-un sens general si ea nu poate fi considerata un sistem social crestin ideal. Ambele tentative au esuat. Astfel se explica "Henoticon"-ul imparatului Zenon (474-491). iar numele imparatului apare pe listele de pomenire ale Bisericii. in sensul ca o institutie nu se poate concepe fara cealalta. Mai mult." La rindul ei. imparatii bizantini au pretins sa . Biserica a avut chiar da suferit din cauza aliantei sale cu statul bizantin. in care administratia si organizarea bisericeasca coincid cu structura civila a statului. Desigur. Biserica declara pe Constantin "egal cu apostolii". Desigur. marturisirea ortodoxa fiind obligatorie pentru a detine oficiul imperial. un edict de unire. Pe de alta parte. ci si pentru unitatea imperiului. nu exista o contradictie de baza intre canoanele bisericesti si legile imperiale. bucurindu-se de protectia acestuia. imparatii bizantini au convocat sinoadele ecumenice si au promulgat "edicte de credinta" impotriva ereziilor care constituiau un pericol nu numai pentru ortodoxia credintei. Crestinismul este recunoscut ca religie oficiala a imperiului. Este teoria imparatului Justinian (518-656). in unele epoci. publicat in 482 cu intentia de a reconcilia pe ortodocsi. imposibil de separat. accepta sa primeasca coroana din miinile patriarhului Constantinopolului. in virtutea aceleiasi "simfonii". in care propune monotelismul ca doctrina de reconciliere.

Sint saraci. Ortodoxia a ramas fidela unui "establishment". dar in viata lor particulara ei sint mai presus de legi. In ce priveste relatia Bisericii cu poporul (laos). care are la baza principiul simfoniei. Ei asculta legile hotarite. nu vorbesc vreo limba diferita. dar nu leapada pe cei nascuti. la vreo invatatura omeneasca. dar rascumparati. nici "separarea" postconstantiniana n-au distrus caracterul popular al crestinismului ortodox. hrana si alte stari. dar cetatenia lor este cereasca. Sint pedepsiti de iudei ca niste eretici si persecutati de elini. nici prin limba. ca unii." (Fragment din Epistola catre Diognet) . iar cind sint osinditi. ei nu traiesc dupa trup. Crestinii nu locuiesc separat in orasele lor proprii. Este adevarat ca majoritatea ortodocsilor traiesc astazi in tari in care se practica principiul separarii dintre Biserica si Stat. Cu toate ca vietuiesc in trup.exercite o autoritate doctrinara. Orice crestin este liber sa se impartaseasca la masa altuia. indiferent de formele de stat ale societatii. dar imbogatesc pe altii. iar suferind moartea ei sint treziti la viata. de aceea Ortodoxia nu a acceptat nici "cezaropapismul" medieval din Biserica apuseana. cu toate ca cei ce le fac rau nu pot explica pricina ostilitatii lor. sint lipsiti de toate. Invatatura pe care o au nu este o descoperire a mintii si cugetarii omenesti. care s-a impus in epoca moderna dupa revolutia burgheza. Totusi starea lor arata citeva trasaturi minunate si chiar surprinzatoare. in tarile in care s-au nascut. nici prin obiceiuri. ei se comporta ca niste straini. nici teoria "separarii".. Cu toate acestea. urmind obiceiul local firesc in ce priveste portul. huliti. Ei rasplatesc calomnia cu binecuvintarea. Traiesc pe pamint. Desi locuiesc acasa. Ei sint neintelesi si condamnati. Ei isi petrec viata in orice oras. dar ei rabda pe toti si pe toate ca straini. nici nu practica un mod de viata straniu. dupa cum fiecaruia i-a fost harazit de soarta. Iubesc pe toti oamenii. "Crestinii nu se deosebesc de restul oamenilor nici prin patrie. totusi sint slaviti prin injosirea lor .. dar niciodata nu are pat comun. grec sau strain. dar sint persecutati de toti. totusi au toate din prisos. nici nu adera. nici "simfonia" constantiniana. insulta cu delicatetea. se bucura ca unii care ar da viata. Dupa cum se stie. Pentru binele pe care il fac sint pedepsiti ca niste rai. Participa la toate ca cetateni. Ca toti oamenii ei se casatoresc si nasc copii. "Simfonia" ramine totusi o caracteristica fundamentala a traditiei canonice din aceasta perioada. Sint dezonorati. impotriva imparatilor iconoclasti calugarii au purtat o lupta apriga.

115-118. . Dr.Pr. EIBMBOR. pag. Ion Bria Sursa: "Dictionar de Teologie Ortodoxa". 1981. Prof.