II.

Biserica primara
INCEPUTURILE COMUNITATII CRESTINE In Noul Testament nu se gaseste expus un plan de a constitui crestinismul ca o "societate crestina", paralela sau suprapusa statului, nici ca un sistem filosofic sau religios particular. Comunitatea crestina apare ca "ekklesia tou Theou", adunarea celor chemati de Dumnezeu, uniti prin aceeasi credinta, iubire si nadejde, in care si prin care Dumnezeu cel viu patrunde in viata reala a oamenilor pentru a-i stramuta intr-o alta ordine de existenta. Biserica isi are originea in initiativa si chemarea lui Dumnezeu si nu se inventeaza, nu se creeaza ca o asociatie publica voluntara. Desigur, aceasta implica o structura, liturgica si sacramentala, care este data in faptele lui Dumnezeu in istorie, incepind cu intruparea, moartea si invierea Fiului Sau si culminind cu trimiterea Duhului Sau cel Sfint in lume la Cincizecime. De aceea, de la inceput, nu orice adunare de credinciosi sau intrunire culturala se numea biserica. Astfel, comunitatea crestina apare in istorie ca avind o identitate unica, zidita dupa modelul pe care Iisus Hristos insusi l-a instituit. Aceasta este marea surpriza istorica pe care a creat-o "acest neam omenesc", care duce un nou mod de viata, necunoscut inainte, de care aminteste Epistola catre Diognet (cca 124). Dar tocmai aceasta amprenta specifica a creat dificultati pentru acomodarea crestinismului in situatii culturale, sociale si politice diferite de-a lungul istoriei. Biserica postapostolica si patristica a trebuit totusi sa gaseasca un cadru de existenta in launtrul imperiului roman, care, la rindul sau, nu putea sa nu recunoasca realitatea si importanta istorica a religiei crestine. Asezarea crestinismului in acest mediu n-a fost usoara, deoarece presupunea o dubla confruntare: cu politeismul religios si filozofia vremii, inclusiv iudaismul, si cu institutiile si structurile politice care mentineau imperiul. In ce priveste atitudinea fata de cultura grecoromana, se cunosc mai multe tendinte apologetice: una militanta radicala adoptata de cei dintii apologeti, care pun raportul dintre crestinism si paginism in termeni de discontinuitate totala (Atenagora); alta defensiva, dar deschisa fata de valorile culturii filosofice antice (Teofil al Antiohiei, sfintii Justin si Vasile al Cezareii), iar alta care incearca sa formuleze crestinismul in

in lumea intelectuala. si nici transformarea acestuia intr-un "corpus christianorum". totusi imparatii romani sprijina paginismul si nu ezita sa ia masuri pentru a impiedica dezvoltarea crestinismului. cu atit problemle: care sint presupozitiile filosofice ale credintei crestine . pe care o investeste cu o autoritate politica si bisericeasca universala. Persecutiile sistematice care urmareau 1ichidarea definitiva a crestinismului (marea persecutie a lui Diocletian in 303) inceteaza deja sub Galeriu. aceasta. la Milan (313). si terminind cu Diocletian (284-305). Cu toate ca Biserica nu si-a pus problema convertirii imperiului roman. Pusi in incurcatura de rezistenta pina la sacrificiu a crestinilor . situatia se agraveaza.). De asernenea. punind apoi bazele unui irnperiu "crestin". filozofia isi reconsidera pozitiile proprii fata de religia crestina (de pilda. dar. cunoastere prin revelatie. La inceput. "ecumenica". ideile si literatura epocii -conduceau la necesitatea unui misionarism cultural. Origen (184-254). care ramine toata viata " pontifex maximus". dupa ce au fost supuse unui discernamint sever insesi bazele metafizice ale sistemelor filosofice antice. Datorita lui Constantin si apoi lui Teodosie I dupa 381. Dupa intilnirea sa cu Licinius.termeni de "filosofie crestina " (Clement Alexandrinul. in "Contra Celsum"). deoarece credinta insemna iluminare. imperiul roman nu numai ca s-a mutat in Orient. cu imparatii Domitian (8196) si Traian (98-117). Biserica obtine dreptul de a avea proprietati si de a primi donatii etc. Pantem si altii). (dupa expresia lui Tertulian "singele martirilor este saminta crestinismului "). Constantinopolul . imparatul Constantin. nu exista o politica de persecutie a crestinilor . Duminica este recunoscuta ca zi de repaus. dar si-a . crestinismul este preocupat cu filosofiile nu atit ca erori metafizice.cetatea lui Constantin. desi loialitatea crestinilor fata de autoritatile civile ramine exemplara. ci mai degraba ca erori epistemologice. imparatii schimba edictele de persecutie in edicte de toleranta. adopta o legislatie favorabila crestinismului (libertatea cultului public. in "Stromate". Iulian Apostatul in "Contra Gallilaeos"). In acest proces. Cu cit crestinismul patrundea. Teologia patristica arata foarte clar ca a existat o asimilare critica a limbajului si notiunilor filosofice (mai ales din platonism si neoplatonism). apoi cu Deciu (250-251) si Valerian (257-260). cum se comunica Evanghelia prin limbajul. Pentru care cladeste "a doua Roma". dat fiind ca foarte multi filozofi greci si romani au fost atrasi la credinta crestina (Justin.

accepta sa primeasca coroana din miinile patriarhului Constantinopolului. De pilda. in unele epoci. marturisirea ortodoxa fiind obligatorie pentru a detine oficiul imperial. Este teoria imparatului Justinian (518-656). Biserica fiind inclusa in structura politica a statului. un edict de unire. in cadrul unei ceremonii religioase din biserica Sfinta Sofia. Desigur. ele existind ca doua entitati complementare. in care propune monotelismul ca doctrina de reconciliere. imparatii bizantini au pretins sa . Desigur. in virtutea aceleiasi "simfonii". bucurindu-se de protectia acestuia. iar numele imparatului apare pe listele de pomenire ale Bisericii." La rindul ei. promulgat de imparatul Heraclius in 638. Mai mult. Biserica a avut chiar da suferit din cauza aliantei sale cu statul bizantin. deoarece ea a avut o evolutie inegala si plina de tensiuni. Imparatii bizantini promulga legi care privesc probleme bisericesti. cu monofizitii separati dupa sinodul ecumenic de la Calcedon (451) si "Ektesis". doctrinele propuse fiind respinse si de o parte si de alta. in care administratia si organizarea bisericeasca coincid cu structura civila a statului. imposibil de separat. Ea a fost mai degraba o "polaritate instabila si dinamica". in disputa iconoclastica din secolele VIII-IX. dupa cum Biserica adopta canoane care afecteaza viata civila (de pilda. In aceste conditii si in aceasta perioada (sec. aceasta "simfonie" nu poate fi descrisa decit intr-un sens general si ea nu poate fi considerata un sistem social crestin ideal. codul lui Justinian). care poate fi definit ca un raport de "simfonie". iar patriarhul nu putea sa incoroneze un imparat eretic. Crestinismul este recunoscut ca religie oficiala a imperiului. care trebuia sa profeseze crezul ortodox. Ambele tentative au esuat.schimbat fundamental structura si caracterul sau. el nu era incoronat ca sef al Bisericii. in sensul ca o institutie nu se poate concepe fara cealalta. imparatul. bazata pe recunoastetea "diarhiei". publicat in 482 cu intentia de a reconcilia pe ortodocsi. Pe de alta parte. imparatii bizantini au convocat sinoadele ecumenice si au promulgat "edicte de credinta" impotriva ereziilor care constituiau un pericol nu numai pentru ortodoxia credintei. Astfel se explica "Henoticon"-ul imparatului Zenon (474-491). In virtutea acestei "simfonii". a dublei autoritati -cea a imparatului si cea a patriarhului. ci si pentru unitatea imperiului. IV-VIII) s-a precizat si raportul dintre Biserica si stat. Biserica declara pe Constantin "egal cu apostolii". In acest cadru. nu exista o contradictie de baza intre canoanele bisericesti si legile imperiale.

Ortodoxia a ramas fidela unui "establishment". Invatatura pe care o au nu este o descoperire a mintii si cugetarii omenesti. Cu toate ca vietuiesc in trup. la vreo invatatura omeneasca. iar suferind moartea ei sint treziti la viata. nici teoria "separarii". Este adevarat ca majoritatea ortodocsilor traiesc astazi in tari in care se practica principiul separarii dintre Biserica si Stat. Ei asculta legile hotarite. nu vorbesc vreo limba diferita. Ca toti oamenii ei se casatoresc si nasc copii.. dupa cum fiecaruia i-a fost harazit de soarta. insulta cu delicatetea. nici nu practica un mod de viata straniu. sint lipsiti de toate. nici nu adera. indiferent de formele de stat ale societatii.exercite o autoritate doctrinara. dar nu leapada pe cei nascuti. care s-a impus in epoca moderna dupa revolutia burgheza. Sint saraci. Pentru binele pe care il fac sint pedepsiti ca niste rai. Ei isi petrec viata in orice oras. dar in viata lor particulara ei sint mai presus de legi. Orice crestin este liber sa se impartaseasca la masa altuia. cu toate ca cei ce le fac rau nu pot explica pricina ostilitatii lor. Totusi starea lor arata citeva trasaturi minunate si chiar surprinzatoare. dar ei rabda pe toti si pe toate ca straini. iar cind sint osinditi. urmind obiceiul local firesc in ce priveste portul. dar cetatenia lor este cereasca. Crestinii nu locuiesc separat in orasele lor proprii. care are la baza principiul simfoniei. totusi au toate din prisos. nici prin limba. ei se comporta ca niste straini. dar sint persecutati de toti. hrana si alte stari. Traiesc pe pamint. "Simfonia" ramine totusi o caracteristica fundamentala a traditiei canonice din aceasta perioada. dar imbogatesc pe altii. nici "separarea" postconstantiniana n-au distrus caracterul popular al crestinismului ortodox. ca unii.. Cu toate acestea. "Crestinii nu se deosebesc de restul oamenilor nici prin patrie." (Fragment din Epistola catre Diognet) . se bucura ca unii care ar da viata. Dupa cum se stie. Desi locuiesc acasa. nici prin obiceiuri. Sint dezonorati. de aceea Ortodoxia nu a acceptat nici "cezaropapismul" medieval din Biserica apuseana. huliti. grec sau strain. dar niciodata nu are pat comun. impotriva imparatilor iconoclasti calugarii au purtat o lupta apriga. In ce priveste relatia Bisericii cu poporul (laos). dar rascumparati. Sint pedepsiti de iudei ca niste eretici si persecutati de elini. Ei sint neintelesi si condamnati. nici "simfonia" constantiniana. Participa la toate ca cetateni. ei nu traiesc dupa trup. Iubesc pe toti oamenii. in tarile in care s-au nascut. totusi sint slaviti prin injosirea lor . Ei rasplatesc calomnia cu binecuvintarea.

1981. 115-118. Ion Bria Sursa: "Dictionar de Teologie Ortodoxa". pag. Dr. EIBMBOR.Pr. . Prof.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful