II.

Biserica primara
INCEPUTURILE COMUNITATII CRESTINE In Noul Testament nu se gaseste expus un plan de a constitui crestinismul ca o "societate crestina", paralela sau suprapusa statului, nici ca un sistem filosofic sau religios particular. Comunitatea crestina apare ca "ekklesia tou Theou", adunarea celor chemati de Dumnezeu, uniti prin aceeasi credinta, iubire si nadejde, in care si prin care Dumnezeu cel viu patrunde in viata reala a oamenilor pentru a-i stramuta intr-o alta ordine de existenta. Biserica isi are originea in initiativa si chemarea lui Dumnezeu si nu se inventeaza, nu se creeaza ca o asociatie publica voluntara. Desigur, aceasta implica o structura, liturgica si sacramentala, care este data in faptele lui Dumnezeu in istorie, incepind cu intruparea, moartea si invierea Fiului Sau si culminind cu trimiterea Duhului Sau cel Sfint in lume la Cincizecime. De aceea, de la inceput, nu orice adunare de credinciosi sau intrunire culturala se numea biserica. Astfel, comunitatea crestina apare in istorie ca avind o identitate unica, zidita dupa modelul pe care Iisus Hristos insusi l-a instituit. Aceasta este marea surpriza istorica pe care a creat-o "acest neam omenesc", care duce un nou mod de viata, necunoscut inainte, de care aminteste Epistola catre Diognet (cca 124). Dar tocmai aceasta amprenta specifica a creat dificultati pentru acomodarea crestinismului in situatii culturale, sociale si politice diferite de-a lungul istoriei. Biserica postapostolica si patristica a trebuit totusi sa gaseasca un cadru de existenta in launtrul imperiului roman, care, la rindul sau, nu putea sa nu recunoasca realitatea si importanta istorica a religiei crestine. Asezarea crestinismului in acest mediu n-a fost usoara, deoarece presupunea o dubla confruntare: cu politeismul religios si filozofia vremii, inclusiv iudaismul, si cu institutiile si structurile politice care mentineau imperiul. In ce priveste atitudinea fata de cultura grecoromana, se cunosc mai multe tendinte apologetice: una militanta radicala adoptata de cei dintii apologeti, care pun raportul dintre crestinism si paginism in termeni de discontinuitate totala (Atenagora); alta defensiva, dar deschisa fata de valorile culturii filosofice antice (Teofil al Antiohiei, sfintii Justin si Vasile al Cezareii), iar alta care incearca sa formuleze crestinismul in

deoarece credinta insemna iluminare. ci mai degraba ca erori epistemologice. (dupa expresia lui Tertulian "singele martirilor este saminta crestinismului "). si nici transformarea acestuia intr-un "corpus christianorum". cu imparatii Domitian (8196) si Traian (98-117). Duminica este recunoscuta ca zi de repaus. Cu toate ca Biserica nu si-a pus problema convertirii imperiului roman. Persecutiile sistematice care urmareau 1ichidarea definitiva a crestinismului (marea persecutie a lui Diocletian in 303) inceteaza deja sub Galeriu.). nu exista o politica de persecutie a crestinilor . punind apoi bazele unui irnperiu "crestin".cetatea lui Constantin. situatia se agraveaza. Pusi in incurcatura de rezistenta pina la sacrificiu a crestinilor . Constantinopolul . De asernenea. imperiul roman nu numai ca s-a mutat in Orient. Datorita lui Constantin si apoi lui Teodosie I dupa 381. Pantem si altii). "ecumenica". In acest proces. cum se comunica Evanghelia prin limbajul. care ramine toata viata " pontifex maximus". Iulian Apostatul in "Contra Gallilaeos"). La inceput. in "Stromate". apoi cu Deciu (250-251) si Valerian (257-260). crestinismul este preocupat cu filosofiile nu atit ca erori metafizice. filozofia isi reconsidera pozitiile proprii fata de religia crestina (de pilda.termeni de "filosofie crestina " (Clement Alexandrinul. aceasta. totusi imparatii romani sprijina paginismul si nu ezita sa ia masuri pentru a impiedica dezvoltarea crestinismului. pe care o investeste cu o autoritate politica si bisericeasca universala. in lumea intelectuala. dupa ce au fost supuse unui discernamint sever insesi bazele metafizice ale sistemelor filosofice antice. dar si-a . dar. Teologia patristica arata foarte clar ca a existat o asimilare critica a limbajului si notiunilor filosofice (mai ales din platonism si neoplatonism). imparatii schimba edictele de persecutie in edicte de toleranta. Pentru care cladeste "a doua Roma". cunoastere prin revelatie. Origen (184-254). ideile si literatura epocii -conduceau la necesitatea unui misionarism cultural. dat fiind ca foarte multi filozofi greci si romani au fost atrasi la credinta crestina (Justin. si terminind cu Diocletian (284-305). cu atit problemle: care sint presupozitiile filosofice ale credintei crestine . in "Contra Celsum"). imparatul Constantin. Biserica obtine dreptul de a avea proprietati si de a primi donatii etc. Cu cit crestinismul patrundea. Dupa intilnirea sa cu Licinius. desi loialitatea crestinilor fata de autoritatile civile ramine exemplara. la Milan (313). adopta o legislatie favorabila crestinismului (libertatea cultului public.

care poate fi definit ca un raport de "simfonie". in unele epoci. doctrinele propuse fiind respinse si de o parte si de alta. in sensul ca o institutie nu se poate concepe fara cealalta. Ea a fost mai degraba o "polaritate instabila si dinamica". publicat in 482 cu intentia de a reconcilia pe ortodocsi. Biserica a avut chiar da suferit din cauza aliantei sale cu statul bizantin. marturisirea ortodoxa fiind obligatorie pentru a detine oficiul imperial. in cadrul unei ceremonii religioase din biserica Sfinta Sofia. imparatii bizantini au pretins sa . el nu era incoronat ca sef al Bisericii. nu exista o contradictie de baza intre canoanele bisericesti si legile imperiale. deoarece ea a avut o evolutie inegala si plina de tensiuni. Mai mult.schimbat fundamental structura si caracterul sau. In virtutea acestei "simfonii". In aceste conditii si in aceasta perioada (sec. care trebuia sa profeseze crezul ortodox. un edict de unire. Este teoria imparatului Justinian (518-656). IV-VIII) s-a precizat si raportul dintre Biserica si stat. Pe de alta parte. Ambele tentative au esuat. aceasta "simfonie" nu poate fi descrisa decit intr-un sens general si ea nu poate fi considerata un sistem social crestin ideal. Crestinismul este recunoscut ca religie oficiala a imperiului. Biserica fiind inclusa in structura politica a statului. ele existind ca doua entitati complementare. iar numele imparatului apare pe listele de pomenire ale Bisericii. iar patriarhul nu putea sa incoroneze un imparat eretic. Imparatii bizantini promulga legi care privesc probleme bisericesti. Desigur. bazata pe recunoastetea "diarhiei". Desigur. in care propune monotelismul ca doctrina de reconciliere. Biserica declara pe Constantin "egal cu apostolii". promulgat de imparatul Heraclius in 638. cu monofizitii separati dupa sinodul ecumenic de la Calcedon (451) si "Ektesis". imparatul. imposibil de separat. Astfel se explica "Henoticon"-ul imparatului Zenon (474-491). in virtutea aceleiasi "simfonii". in disputa iconoclastica din secolele VIII-IX. a dublei autoritati -cea a imparatului si cea a patriarhului. bucurindu-se de protectia acestuia. codul lui Justinian). imparatii bizantini au convocat sinoadele ecumenice si au promulgat "edicte de credinta" impotriva ereziilor care constituiau un pericol nu numai pentru ortodoxia credintei. In acest cadru." La rindul ei. in care administratia si organizarea bisericeasca coincid cu structura civila a statului. accepta sa primeasca coroana din miinile patriarhului Constantinopolului. De pilda. dupa cum Biserica adopta canoane care afecteaza viata civila (de pilda. ci si pentru unitatea imperiului.

Desi locuiesc acasa. dar imbogatesc pe altii. nici nu adera. dar niciodata nu are pat comun. totusi au toate din prisos. se bucura ca unii care ar da viata. dar sint persecutati de toti.. ei nu traiesc dupa trup. dupa cum fiecaruia i-a fost harazit de soarta. dar ei rabda pe toti si pe toate ca straini." (Fragment din Epistola catre Diognet) . "Simfonia" ramine totusi o caracteristica fundamentala a traditiei canonice din aceasta perioada.exercite o autoritate doctrinara. Ei rasplatesc calomnia cu binecuvintarea. Sint dezonorati. Sint pedepsiti de iudei ca niste eretici si persecutati de elini. care are la baza principiul simfoniei. indiferent de formele de stat ale societatii. nu vorbesc vreo limba diferita. In ce priveste relatia Bisericii cu poporul (laos). impotriva imparatilor iconoclasti calugarii au purtat o lupta apriga. Participa la toate ca cetateni. Pentru binele pe care il fac sint pedepsiti ca niste rai. de aceea Ortodoxia nu a acceptat nici "cezaropapismul" medieval din Biserica apuseana. Totusi starea lor arata citeva trasaturi minunate si chiar surprinzatoare. ei se comporta ca niste straini. nici prin obiceiuri. Ei asculta legile hotarite. nici "separarea" postconstantiniana n-au distrus caracterul popular al crestinismului ortodox. Crestinii nu locuiesc separat in orasele lor proprii. dar nu leapada pe cei nascuti. Orice crestin este liber sa se impartaseasca la masa altuia. insulta cu delicatetea.. Ca toti oamenii ei se casatoresc si nasc copii. Sint saraci. totusi sint slaviti prin injosirea lor . Dupa cum se stie. urmind obiceiul local firesc in ce priveste portul. Cu toate acestea. nici "simfonia" constantiniana. iar cind sint osinditi. dar cetatenia lor este cereasca. Cu toate ca vietuiesc in trup. nici teoria "separarii". hrana si alte stari. care s-a impus in epoca moderna dupa revolutia burgheza. "Crestinii nu se deosebesc de restul oamenilor nici prin patrie. sint lipsiti de toate. dar in viata lor particulara ei sint mai presus de legi. iar suferind moartea ei sint treziti la viata. Traiesc pe pamint. Invatatura pe care o au nu este o descoperire a mintii si cugetarii omenesti. in tarile in care s-au nascut. nici nu practica un mod de viata straniu. dar rascumparati. huliti. la vreo invatatura omeneasca. ca unii. nici prin limba. cu toate ca cei ce le fac rau nu pot explica pricina ostilitatii lor. grec sau strain. Ei sint neintelesi si condamnati. Este adevarat ca majoritatea ortodocsilor traiesc astazi in tari in care se practica principiul separarii dintre Biserica si Stat. Iubesc pe toti oamenii. Ortodoxia a ramas fidela unui "establishment". Ei isi petrec viata in orice oras.

1981. Prof.Pr. . 115-118. EIBMBOR. Dr. Ion Bria Sursa: "Dictionar de Teologie Ortodoxa". pag.