II.

Biserica primara
INCEPUTURILE COMUNITATII CRESTINE In Noul Testament nu se gaseste expus un plan de a constitui crestinismul ca o "societate crestina", paralela sau suprapusa statului, nici ca un sistem filosofic sau religios particular. Comunitatea crestina apare ca "ekklesia tou Theou", adunarea celor chemati de Dumnezeu, uniti prin aceeasi credinta, iubire si nadejde, in care si prin care Dumnezeu cel viu patrunde in viata reala a oamenilor pentru a-i stramuta intr-o alta ordine de existenta. Biserica isi are originea in initiativa si chemarea lui Dumnezeu si nu se inventeaza, nu se creeaza ca o asociatie publica voluntara. Desigur, aceasta implica o structura, liturgica si sacramentala, care este data in faptele lui Dumnezeu in istorie, incepind cu intruparea, moartea si invierea Fiului Sau si culminind cu trimiterea Duhului Sau cel Sfint in lume la Cincizecime. De aceea, de la inceput, nu orice adunare de credinciosi sau intrunire culturala se numea biserica. Astfel, comunitatea crestina apare in istorie ca avind o identitate unica, zidita dupa modelul pe care Iisus Hristos insusi l-a instituit. Aceasta este marea surpriza istorica pe care a creat-o "acest neam omenesc", care duce un nou mod de viata, necunoscut inainte, de care aminteste Epistola catre Diognet (cca 124). Dar tocmai aceasta amprenta specifica a creat dificultati pentru acomodarea crestinismului in situatii culturale, sociale si politice diferite de-a lungul istoriei. Biserica postapostolica si patristica a trebuit totusi sa gaseasca un cadru de existenta in launtrul imperiului roman, care, la rindul sau, nu putea sa nu recunoasca realitatea si importanta istorica a religiei crestine. Asezarea crestinismului in acest mediu n-a fost usoara, deoarece presupunea o dubla confruntare: cu politeismul religios si filozofia vremii, inclusiv iudaismul, si cu institutiile si structurile politice care mentineau imperiul. In ce priveste atitudinea fata de cultura grecoromana, se cunosc mai multe tendinte apologetice: una militanta radicala adoptata de cei dintii apologeti, care pun raportul dintre crestinism si paginism in termeni de discontinuitate totala (Atenagora); alta defensiva, dar deschisa fata de valorile culturii filosofice antice (Teofil al Antiohiei, sfintii Justin si Vasile al Cezareii), iar alta care incearca sa formuleze crestinismul in

la Milan (313). Teologia patristica arata foarte clar ca a existat o asimilare critica a limbajului si notiunilor filosofice (mai ales din platonism si neoplatonism). deoarece credinta insemna iluminare. imparatul Constantin.cetatea lui Constantin. Duminica este recunoscuta ca zi de repaus. Persecutiile sistematice care urmareau 1ichidarea definitiva a crestinismului (marea persecutie a lui Diocletian in 303) inceteaza deja sub Galeriu. Origen (184-254). Pentru care cladeste "a doua Roma". cunoastere prin revelatie. Datorita lui Constantin si apoi lui Teodosie I dupa 381. in "Stromate". dupa ce au fost supuse unui discernamint sever insesi bazele metafizice ale sistemelor filosofice antice. adopta o legislatie favorabila crestinismului (libertatea cultului public.termeni de "filosofie crestina " (Clement Alexandrinul. Dupa intilnirea sa cu Licinius. punind apoi bazele unui irnperiu "crestin". si terminind cu Diocletian (284-305).). imparatii schimba edictele de persecutie in edicte de toleranta. situatia se agraveaza. pe care o investeste cu o autoritate politica si bisericeasca universala. si nici transformarea acestuia intr-un "corpus christianorum". filozofia isi reconsidera pozitiile proprii fata de religia crestina (de pilda. cum se comunica Evanghelia prin limbajul. crestinismul este preocupat cu filosofiile nu atit ca erori metafizice. in "Contra Celsum"). dat fiind ca foarte multi filozofi greci si romani au fost atrasi la credinta crestina (Justin. ideile si literatura epocii -conduceau la necesitatea unui misionarism cultural. "ecumenica". care ramine toata viata " pontifex maximus". cu imparatii Domitian (8196) si Traian (98-117). imperiul roman nu numai ca s-a mutat in Orient. desi loialitatea crestinilor fata de autoritatile civile ramine exemplara. cu atit problemle: care sint presupozitiile filosofice ale credintei crestine . nu exista o politica de persecutie a crestinilor . in lumea intelectuala. La inceput. De asernenea. In acest proces. Pantem si altii). Biserica obtine dreptul de a avea proprietati si de a primi donatii etc. Pusi in incurcatura de rezistenta pina la sacrificiu a crestinilor . apoi cu Deciu (250-251) si Valerian (257-260). Cu toate ca Biserica nu si-a pus problema convertirii imperiului roman. dar si-a . Constantinopolul . Cu cit crestinismul patrundea. totusi imparatii romani sprijina paginismul si nu ezita sa ia masuri pentru a impiedica dezvoltarea crestinismului. aceasta. Iulian Apostatul in "Contra Gallilaeos"). ci mai degraba ca erori epistemologice. (dupa expresia lui Tertulian "singele martirilor este saminta crestinismului "). dar.

Crestinismul este recunoscut ca religie oficiala a imperiului.schimbat fundamental structura si caracterul sau. aceasta "simfonie" nu poate fi descrisa decit intr-un sens general si ea nu poate fi considerata un sistem social crestin ideal. in care propune monotelismul ca doctrina de reconciliere. in unele epoci. promulgat de imparatul Heraclius in 638. imparatii bizantini au pretins sa . ci si pentru unitatea imperiului. In aceste conditii si in aceasta perioada (sec. Ambele tentative au esuat. Imparatii bizantini promulga legi care privesc probleme bisericesti. marturisirea ortodoxa fiind obligatorie pentru a detine oficiul imperial. in care administratia si organizarea bisericeasca coincid cu structura civila a statului. Pe de alta parte. el nu era incoronat ca sef al Bisericii. in virtutea aceleiasi "simfonii". In acest cadru. publicat in 482 cu intentia de a reconcilia pe ortodocsi. accepta sa primeasca coroana din miinile patriarhului Constantinopolului. bucurindu-se de protectia acestuia. ele existind ca doua entitati complementare. nu exista o contradictie de baza intre canoanele bisericesti si legile imperiale. In virtutea acestei "simfonii". care trebuia sa profeseze crezul ortodox. iar numele imparatului apare pe listele de pomenire ale Bisericii. bazata pe recunoastetea "diarhiei". care poate fi definit ca un raport de "simfonie". IV-VIII) s-a precizat si raportul dintre Biserica si stat. iar patriarhul nu putea sa incoroneze un imparat eretic. deoarece ea a avut o evolutie inegala si plina de tensiuni. imposibil de separat. Biserica a avut chiar da suferit din cauza aliantei sale cu statul bizantin. imparatii bizantini au convocat sinoadele ecumenice si au promulgat "edicte de credinta" impotriva ereziilor care constituiau un pericol nu numai pentru ortodoxia credintei. a dublei autoritati -cea a imparatului si cea a patriarhului. codul lui Justinian). in disputa iconoclastica din secolele VIII-IX. Astfel se explica "Henoticon"-ul imparatului Zenon (474-491). in cadrul unei ceremonii religioase din biserica Sfinta Sofia. cu monofizitii separati dupa sinodul ecumenic de la Calcedon (451) si "Ektesis". dupa cum Biserica adopta canoane care afecteaza viata civila (de pilda. De pilda. Biserica declara pe Constantin "egal cu apostolii". doctrinele propuse fiind respinse si de o parte si de alta. Desigur. imparatul. Desigur." La rindul ei. in sensul ca o institutie nu se poate concepe fara cealalta. Ea a fost mai degraba o "polaritate instabila si dinamica". Biserica fiind inclusa in structura politica a statului. un edict de unire. Mai mult. Este teoria imparatului Justinian (518-656).

"Crestinii nu se deosebesc de restul oamenilor nici prin patrie. nici nu adera. totusi au toate din prisos. insulta cu delicatetea. dar cetatenia lor este cereasca. impotriva imparatilor iconoclasti calugarii au purtat o lupta apriga. Orice crestin este liber sa se impartaseasca la masa altuia. nici "separarea" postconstantiniana n-au distrus caracterul popular al crestinismului ortodox. iar suferind moartea ei sint treziti la viata." (Fragment din Epistola catre Diognet) . Participa la toate ca cetateni. se bucura ca unii care ar da viata. nu vorbesc vreo limba diferita. Ei asculta legile hotarite. Ei rasplatesc calomnia cu binecuvintarea. ei se comporta ca niste straini. dar nu leapada pe cei nascuti. nici prin obiceiuri. totusi sint slaviti prin injosirea lor . dar imbogatesc pe altii. dar in viata lor particulara ei sint mai presus de legi. "Simfonia" ramine totusi o caracteristica fundamentala a traditiei canonice din aceasta perioada. Traiesc pe pamint. Ei sint neintelesi si condamnati. Cu toate acestea. urmind obiceiul local firesc in ce priveste portul. dar niciodata nu are pat comun. de aceea Ortodoxia nu a acceptat nici "cezaropapismul" medieval din Biserica apuseana.. ei nu traiesc dupa trup. la vreo invatatura omeneasca. Ca toti oamenii ei se casatoresc si nasc copii. sint lipsiti de toate. Sint saraci. iar cind sint osinditi. indiferent de formele de stat ale societatii. nici nu practica un mod de viata straniu. cu toate ca cei ce le fac rau nu pot explica pricina ostilitatii lor. Cu toate ca vietuiesc in trup. dar sint persecutati de toti.exercite o autoritate doctrinara. Sint dezonorati. Ortodoxia a ramas fidela unui "establishment". in tarile in care s-au nascut. Este adevarat ca majoritatea ortodocsilor traiesc astazi in tari in care se practica principiul separarii dintre Biserica si Stat. nici teoria "separarii". In ce priveste relatia Bisericii cu poporul (laos). Invatatura pe care o au nu este o descoperire a mintii si cugetarii omenesti. Ei isi petrec viata in orice oras. dar ei rabda pe toti si pe toate ca straini. Pentru binele pe care il fac sint pedepsiti ca niste rai. hrana si alte stari. nici "simfonia" constantiniana. Desi locuiesc acasa. Sint pedepsiti de iudei ca niste eretici si persecutati de elini. ca unii. dupa cum fiecaruia i-a fost harazit de soarta. huliti. dar rascumparati. care s-a impus in epoca moderna dupa revolutia burgheza. care are la baza principiul simfoniei. nici prin limba. grec sau strain. Dupa cum se stie. Iubesc pe toti oamenii.. Crestinii nu locuiesc separat in orasele lor proprii. Totusi starea lor arata citeva trasaturi minunate si chiar surprinzatoare.

Dr. pag. 1981. Ion Bria Sursa: "Dictionar de Teologie Ortodoxa". Prof. EIBMBOR.Pr. . 115-118.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful