II.

Biserica primara
INCEPUTURILE COMUNITATII CRESTINE In Noul Testament nu se gaseste expus un plan de a constitui crestinismul ca o "societate crestina", paralela sau suprapusa statului, nici ca un sistem filosofic sau religios particular. Comunitatea crestina apare ca "ekklesia tou Theou", adunarea celor chemati de Dumnezeu, uniti prin aceeasi credinta, iubire si nadejde, in care si prin care Dumnezeu cel viu patrunde in viata reala a oamenilor pentru a-i stramuta intr-o alta ordine de existenta. Biserica isi are originea in initiativa si chemarea lui Dumnezeu si nu se inventeaza, nu se creeaza ca o asociatie publica voluntara. Desigur, aceasta implica o structura, liturgica si sacramentala, care este data in faptele lui Dumnezeu in istorie, incepind cu intruparea, moartea si invierea Fiului Sau si culminind cu trimiterea Duhului Sau cel Sfint in lume la Cincizecime. De aceea, de la inceput, nu orice adunare de credinciosi sau intrunire culturala se numea biserica. Astfel, comunitatea crestina apare in istorie ca avind o identitate unica, zidita dupa modelul pe care Iisus Hristos insusi l-a instituit. Aceasta este marea surpriza istorica pe care a creat-o "acest neam omenesc", care duce un nou mod de viata, necunoscut inainte, de care aminteste Epistola catre Diognet (cca 124). Dar tocmai aceasta amprenta specifica a creat dificultati pentru acomodarea crestinismului in situatii culturale, sociale si politice diferite de-a lungul istoriei. Biserica postapostolica si patristica a trebuit totusi sa gaseasca un cadru de existenta in launtrul imperiului roman, care, la rindul sau, nu putea sa nu recunoasca realitatea si importanta istorica a religiei crestine. Asezarea crestinismului in acest mediu n-a fost usoara, deoarece presupunea o dubla confruntare: cu politeismul religios si filozofia vremii, inclusiv iudaismul, si cu institutiile si structurile politice care mentineau imperiul. In ce priveste atitudinea fata de cultura grecoromana, se cunosc mai multe tendinte apologetice: una militanta radicala adoptata de cei dintii apologeti, care pun raportul dintre crestinism si paginism in termeni de discontinuitate totala (Atenagora); alta defensiva, dar deschisa fata de valorile culturii filosofice antice (Teofil al Antiohiei, sfintii Justin si Vasile al Cezareii), iar alta care incearca sa formuleze crestinismul in

Origen (184-254). imperiul roman nu numai ca s-a mutat in Orient. totusi imparatii romani sprijina paginismul si nu ezita sa ia masuri pentru a impiedica dezvoltarea crestinismului. aceasta. deoarece credinta insemna iluminare. punind apoi bazele unui irnperiu "crestin". De asernenea. In acest proces. ci mai degraba ca erori epistemologice. dar. "ecumenica". Pantem si altii). in "Stromate". nu exista o politica de persecutie a crestinilor . cunoastere prin revelatie. Pentru care cladeste "a doua Roma". dar si-a .cetatea lui Constantin. Duminica este recunoscuta ca zi de repaus. care ramine toata viata " pontifex maximus". si nici transformarea acestuia intr-un "corpus christianorum". filozofia isi reconsidera pozitiile proprii fata de religia crestina (de pilda. in lumea intelectuala. cum se comunica Evanghelia prin limbajul. dupa ce au fost supuse unui discernamint sever insesi bazele metafizice ale sistemelor filosofice antice. Persecutiile sistematice care urmareau 1ichidarea definitiva a crestinismului (marea persecutie a lui Diocletian in 303) inceteaza deja sub Galeriu. imparatii schimba edictele de persecutie in edicte de toleranta. Cu toate ca Biserica nu si-a pus problema convertirii imperiului roman. la Milan (313). (dupa expresia lui Tertulian "singele martirilor este saminta crestinismului "). La inceput. dat fiind ca foarte multi filozofi greci si romani au fost atrasi la credinta crestina (Justin.). Cu cit crestinismul patrundea. apoi cu Deciu (250-251) si Valerian (257-260). imparatul Constantin. desi loialitatea crestinilor fata de autoritatile civile ramine exemplara. in "Contra Celsum"). Pusi in incurcatura de rezistenta pina la sacrificiu a crestinilor . Biserica obtine dreptul de a avea proprietati si de a primi donatii etc.termeni de "filosofie crestina " (Clement Alexandrinul. ideile si literatura epocii -conduceau la necesitatea unui misionarism cultural. Iulian Apostatul in "Contra Gallilaeos"). situatia se agraveaza. cu imparatii Domitian (8196) si Traian (98-117). crestinismul este preocupat cu filosofiile nu atit ca erori metafizice. si terminind cu Diocletian (284-305). Dupa intilnirea sa cu Licinius. Constantinopolul . Datorita lui Constantin si apoi lui Teodosie I dupa 381. Teologia patristica arata foarte clar ca a existat o asimilare critica a limbajului si notiunilor filosofice (mai ales din platonism si neoplatonism). cu atit problemle: care sint presupozitiile filosofice ale credintei crestine . adopta o legislatie favorabila crestinismului (libertatea cultului public. pe care o investeste cu o autoritate politica si bisericeasca universala.

ci si pentru unitatea imperiului. In acest cadru. De pilda. Biserica declara pe Constantin "egal cu apostolii". Biserica fiind inclusa in structura politica a statului. Mai mult. in care administratia si organizarea bisericeasca coincid cu structura civila a statului. Crestinismul este recunoscut ca religie oficiala a imperiului. in care propune monotelismul ca doctrina de reconciliere. aceasta "simfonie" nu poate fi descrisa decit intr-un sens general si ea nu poate fi considerata un sistem social crestin ideal. imparatii bizantini au convocat sinoadele ecumenice si au promulgat "edicte de credinta" impotriva ereziilor care constituiau un pericol nu numai pentru ortodoxia credintei. in virtutea aceleiasi "simfonii". Desigur. in unele epoci.schimbat fundamental structura si caracterul sau. Imparatii bizantini promulga legi care privesc probleme bisericesti. iar numele imparatului apare pe listele de pomenire ale Bisericii. a dublei autoritati -cea a imparatului si cea a patriarhului. in cadrul unei ceremonii religioase din biserica Sfinta Sofia. doctrinele propuse fiind respinse si de o parte si de alta. ele existind ca doua entitati complementare. nu exista o contradictie de baza intre canoanele bisericesti si legile imperiale. IV-VIII) s-a precizat si raportul dintre Biserica si stat. Biserica a avut chiar da suferit din cauza aliantei sale cu statul bizantin. care trebuia sa profeseze crezul ortodox. Ambele tentative au esuat. Este teoria imparatului Justinian (518-656). In virtutea acestei "simfonii". Pe de alta parte." La rindul ei. bazata pe recunoastetea "diarhiei". deoarece ea a avut o evolutie inegala si plina de tensiuni. imparatul. Astfel se explica "Henoticon"-ul imparatului Zenon (474-491). imparatii bizantini au pretins sa . in disputa iconoclastica din secolele VIII-IX. promulgat de imparatul Heraclius in 638. imposibil de separat. care poate fi definit ca un raport de "simfonie". in sensul ca o institutie nu se poate concepe fara cealalta. marturisirea ortodoxa fiind obligatorie pentru a detine oficiul imperial. Desigur. el nu era incoronat ca sef al Bisericii. Ea a fost mai degraba o "polaritate instabila si dinamica". iar patriarhul nu putea sa incoroneze un imparat eretic. cu monofizitii separati dupa sinodul ecumenic de la Calcedon (451) si "Ektesis". dupa cum Biserica adopta canoane care afecteaza viata civila (de pilda. publicat in 482 cu intentia de a reconcilia pe ortodocsi. accepta sa primeasca coroana din miinile patriarhului Constantinopolului. codul lui Justinian). bucurindu-se de protectia acestuia. un edict de unire. In aceste conditii si in aceasta perioada (sec.

nici nu adera. Ei sint neintelesi si condamnati. Ortodoxia a ramas fidela unui "establishment". Ca toti oamenii ei se casatoresc si nasc copii. Totusi starea lor arata citeva trasaturi minunate si chiar surprinzatoare. iar suferind moartea ei sint treziti la viata. Participa la toate ca cetateni. care are la baza principiul simfoniei. ca unii.exercite o autoritate doctrinara. nici "separarea" postconstantiniana n-au distrus caracterul popular al crestinismului ortodox. la vreo invatatura omeneasca. Iubesc pe toti oamenii. indiferent de formele de stat ale societatii. ei se comporta ca niste straini. dar nu leapada pe cei nascuti. huliti. "Crestinii nu se deosebesc de restul oamenilor nici prin patrie. Traiesc pe pamint. Pentru binele pe care il fac sint pedepsiti ca niste rai. dar niciodata nu are pat comun. grec sau strain. In ce priveste relatia Bisericii cu poporul (laos). impotriva imparatilor iconoclasti calugarii au purtat o lupta apriga. sint lipsiti de toate. Crestinii nu locuiesc separat in orasele lor proprii. nici teoria "separarii". dar sint persecutati de toti. nici nu practica un mod de viata straniu. Invatatura pe care o au nu este o descoperire a mintii si cugetarii omenesti. Este adevarat ca majoritatea ortodocsilor traiesc astazi in tari in care se practica principiul separarii dintre Biserica si Stat. dupa cum fiecaruia i-a fost harazit de soarta.. Orice crestin este liber sa se impartaseasca la masa altuia. totusi au toate din prisos. nici "simfonia" constantiniana. cu toate ca cei ce le fac rau nu pot explica pricina ostilitatii lor. Ei asculta legile hotarite. nu vorbesc vreo limba diferita." (Fragment din Epistola catre Diognet) . dar ei rabda pe toti si pe toate ca straini. Ei rasplatesc calomnia cu binecuvintarea.. totusi sint slaviti prin injosirea lor . urmind obiceiul local firesc in ce priveste portul. dar in viata lor particulara ei sint mai presus de legi. nici prin obiceiuri. "Simfonia" ramine totusi o caracteristica fundamentala a traditiei canonice din aceasta perioada. iar cind sint osinditi. dar imbogatesc pe altii. care s-a impus in epoca moderna dupa revolutia burgheza. in tarile in care s-au nascut. Sint dezonorati. Desi locuiesc acasa. Cu toate ca vietuiesc in trup. se bucura ca unii care ar da viata. Cu toate acestea. Sint saraci. dar cetatenia lor este cereasca. Sint pedepsiti de iudei ca niste eretici si persecutati de elini. dar rascumparati. ei nu traiesc dupa trup. nici prin limba. Dupa cum se stie. insulta cu delicatetea. hrana si alte stari. Ei isi petrec viata in orice oras. de aceea Ortodoxia nu a acceptat nici "cezaropapismul" medieval din Biserica apuseana.

Prof. Ion Bria Sursa: "Dictionar de Teologie Ortodoxa". Dr. pag.Pr. 1981. 115-118. . EIBMBOR.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful