biserica primara

II.

Biserica primara
INCEPUTURILE COMUNITATII CRESTINE In Noul Testament nu se gaseste expus un plan de a constitui crestinismul ca o "societate crestina", paralela sau suprapusa statului, nici ca un sistem filosofic sau religios particular. Comunitatea crestina apare ca "ekklesia tou Theou", adunarea celor chemati de Dumnezeu, uniti prin aceeasi credinta, iubire si nadejde, in care si prin care Dumnezeu cel viu patrunde in viata reala a oamenilor pentru a-i stramuta intr-o alta ordine de existenta. Biserica isi are originea in initiativa si chemarea lui Dumnezeu si nu se inventeaza, nu se creeaza ca o asociatie publica voluntara. Desigur, aceasta implica o structura, liturgica si sacramentala, care este data in faptele lui Dumnezeu in istorie, incepind cu intruparea, moartea si invierea Fiului Sau si culminind cu trimiterea Duhului Sau cel Sfint in lume la Cincizecime. De aceea, de la inceput, nu orice adunare de credinciosi sau intrunire culturala se numea biserica. Astfel, comunitatea crestina apare in istorie ca avind o identitate unica, zidita dupa modelul pe care Iisus Hristos insusi l-a instituit. Aceasta este marea surpriza istorica pe care a creat-o "acest neam omenesc", care duce un nou mod de viata, necunoscut inainte, de care aminteste Epistola catre Diognet (cca 124). Dar tocmai aceasta amprenta specifica a creat dificultati pentru acomodarea crestinismului in situatii culturale, sociale si politice diferite de-a lungul istoriei. Biserica postapostolica si patristica a trebuit totusi sa gaseasca un cadru de existenta in launtrul imperiului roman, care, la rindul sau, nu putea sa nu recunoasca realitatea si importanta istorica a religiei crestine. Asezarea crestinismului in acest mediu n-a fost usoara, deoarece presupunea o dubla confruntare: cu politeismul religios si filozofia vremii, inclusiv iudaismul, si cu institutiile si structurile politice care mentineau imperiul. In ce priveste atitudinea fata de cultura grecoromana, se cunosc mai multe tendinte apologetice: una militanta radicala adoptata de cei dintii apologeti, care pun raportul dintre crestinism si paginism in termeni de discontinuitate totala (Atenagora); alta defensiva, dar deschisa fata de valorile culturii filosofice antice (Teofil al Antiohiei, sfintii Justin si Vasile al Cezareii), iar alta care incearca sa formuleze crestinismul in

si terminind cu Diocletian (284-305). dupa ce au fost supuse unui discernamint sever insesi bazele metafizice ale sistemelor filosofice antice. Persecutiile sistematice care urmareau 1ichidarea definitiva a crestinismului (marea persecutie a lui Diocletian in 303) inceteaza deja sub Galeriu. dat fiind ca foarte multi filozofi greci si romani au fost atrasi la credinta crestina (Justin. Biserica obtine dreptul de a avea proprietati si de a primi donatii etc. "ecumenica". deoarece credinta insemna iluminare. imperiul roman nu numai ca s-a mutat in Orient. in "Contra Celsum"). La inceput. (dupa expresia lui Tertulian "singele martirilor este saminta crestinismului "). Constantinopolul . ideile si literatura epocii -conduceau la necesitatea unui misionarism cultural. Pantem si altii). si nici transformarea acestuia intr-un "corpus christianorum". Cu toate ca Biserica nu si-a pus problema convertirii imperiului roman. Datorita lui Constantin si apoi lui Teodosie I dupa 381. in "Stromate". dar si-a . cu atit problemle: care sint presupozitiile filosofice ale credintei crestine . dar. Duminica este recunoscuta ca zi de repaus. pe care o investeste cu o autoritate politica si bisericeasca universala. nu exista o politica de persecutie a crestinilor . punind apoi bazele unui irnperiu "crestin". apoi cu Deciu (250-251) si Valerian (257-260). Dupa intilnirea sa cu Licinius. aceasta. crestinismul este preocupat cu filosofiile nu atit ca erori metafizice. cum se comunica Evanghelia prin limbajul. Origen (184-254). filozofia isi reconsidera pozitiile proprii fata de religia crestina (de pilda. Pusi in incurcatura de rezistenta pina la sacrificiu a crestinilor .termeni de "filosofie crestina " (Clement Alexandrinul. situatia se agraveaza. cu imparatii Domitian (8196) si Traian (98-117). care ramine toata viata " pontifex maximus".cetatea lui Constantin. De asernenea. Teologia patristica arata foarte clar ca a existat o asimilare critica a limbajului si notiunilor filosofice (mai ales din platonism si neoplatonism). adopta o legislatie favorabila crestinismului (libertatea cultului public. Pentru care cladeste "a doua Roma". desi loialitatea crestinilor fata de autoritatile civile ramine exemplara. la Milan (313). ci mai degraba ca erori epistemologice. Iulian Apostatul in "Contra Gallilaeos"). Cu cit crestinismul patrundea. cunoastere prin revelatie. totusi imparatii romani sprijina paginismul si nu ezita sa ia masuri pentru a impiedica dezvoltarea crestinismului. imparatii schimba edictele de persecutie in edicte de toleranta. imparatul Constantin.). in lumea intelectuala. In acest proces.

care trebuia sa profeseze crezul ortodox. Este teoria imparatului Justinian (518-656). ci si pentru unitatea imperiului. iar numele imparatului apare pe listele de pomenire ale Bisericii. accepta sa primeasca coroana din miinile patriarhului Constantinopolului. a dublei autoritati -cea a imparatului si cea a patriarhului. cu monofizitii separati dupa sinodul ecumenic de la Calcedon (451) si "Ektesis". In aceste conditii si in aceasta perioada (sec. imparatii bizantini au convocat sinoadele ecumenice si au promulgat "edicte de credinta" impotriva ereziilor care constituiau un pericol nu numai pentru ortodoxia credintei. IV-VIII) s-a precizat si raportul dintre Biserica si stat. iar patriarhul nu putea sa incoroneze un imparat eretic. in care administratia si organizarea bisericeasca coincid cu structura civila a statului. imparatul. publicat in 482 cu intentia de a reconcilia pe ortodocsi. Biserica declara pe Constantin "egal cu apostolii". bucurindu-se de protectia acestuia. Biserica a avut chiar da suferit din cauza aliantei sale cu statul bizantin. codul lui Justinian). in cadrul unei ceremonii religioase din biserica Sfinta Sofia. Ambele tentative au esuat. Imparatii bizantini promulga legi care privesc probleme bisericesti. ele existind ca doua entitati complementare. marturisirea ortodoxa fiind obligatorie pentru a detine oficiul imperial." La rindul ei. in sensul ca o institutie nu se poate concepe fara cealalta. aceasta "simfonie" nu poate fi descrisa decit intr-un sens general si ea nu poate fi considerata un sistem social crestin ideal. imparatii bizantini au pretins sa . Desigur. Crestinismul este recunoscut ca religie oficiala a imperiului. in unele epoci. un edict de unire. Biserica fiind inclusa in structura politica a statului. dupa cum Biserica adopta canoane care afecteaza viata civila (de pilda. imposibil de separat. in virtutea aceleiasi "simfonii". Desigur. doctrinele propuse fiind respinse si de o parte si de alta. Ea a fost mai degraba o "polaritate instabila si dinamica". In acest cadru. nu exista o contradictie de baza intre canoanele bisericesti si legile imperiale. bazata pe recunoastetea "diarhiei". Pe de alta parte. in care propune monotelismul ca doctrina de reconciliere. care poate fi definit ca un raport de "simfonie". De pilda.schimbat fundamental structura si caracterul sau. el nu era incoronat ca sef al Bisericii. In virtutea acestei "simfonii". Mai mult. deoarece ea a avut o evolutie inegala si plina de tensiuni. in disputa iconoclastica din secolele VIII-IX. promulgat de imparatul Heraclius in 638. Astfel se explica "Henoticon"-ul imparatului Zenon (474-491).

Cu toate acestea. nici "separarea" postconstantiniana n-au distrus caracterul popular al crestinismului ortodox. Ortodoxia a ramas fidela unui "establishment". se bucura ca unii care ar da viata. de aceea Ortodoxia nu a acceptat nici "cezaropapismul" medieval din Biserica apuseana. dar ei rabda pe toti si pe toate ca straini.exercite o autoritate doctrinara. nici nu practica un mod de viata straniu. ei nu traiesc dupa trup. dar cetatenia lor este cereasca. Iubesc pe toti oamenii. totusi au toate din prisos. care are la baza principiul simfoniei. huliti. Ei isi petrec viata in orice oras. "Simfonia" ramine totusi o caracteristica fundamentala a traditiei canonice din aceasta perioada. insulta cu delicatetea. Pentru binele pe care il fac sint pedepsiti ca niste rai. impotriva imparatilor iconoclasti calugarii au purtat o lupta apriga. nu vorbesc vreo limba diferita. nici prin limba. iar cind sint osinditi. dupa cum fiecaruia i-a fost harazit de soarta. In ce priveste relatia Bisericii cu poporul (laos). dar niciodata nu are pat comun. totusi sint slaviti prin injosirea lor . Invatatura pe care o au nu este o descoperire a mintii si cugetarii omenesti. nici teoria "separarii". Cu toate ca vietuiesc in trup. Totusi starea lor arata citeva trasaturi minunate si chiar surprinzatoare. cu toate ca cei ce le fac rau nu pot explica pricina ostilitatii lor. hrana si alte stari. indiferent de formele de stat ale societatii. la vreo invatatura omeneasca. dar rascumparati. Este adevarat ca majoritatea ortodocsilor traiesc astazi in tari in care se practica principiul separarii dintre Biserica si Stat. nici "simfonia" constantiniana. Dupa cum se stie. grec sau strain. in tarile in care s-au nascut. Ei sint neintelesi si condamnati. ca unii. dar in viata lor particulara ei sint mai presus de legi. nici prin obiceiuri. dar sint persecutati de toti. "Crestinii nu se deosebesc de restul oamenilor nici prin patrie. dar imbogatesc pe altii. Ei rasplatesc calomnia cu binecuvintarea. urmind obiceiul local firesc in ce priveste portul. iar suferind moartea ei sint treziti la viata.. dar nu leapada pe cei nascuti. Ca toti oamenii ei se casatoresc si nasc copii. sint lipsiti de toate.. ei se comporta ca niste straini. Ei asculta legile hotarite. Sint dezonorati. Sint saraci. Sint pedepsiti de iudei ca niste eretici si persecutati de elini. Orice crestin este liber sa se impartaseasca la masa altuia. Crestinii nu locuiesc separat in orasele lor proprii. care s-a impus in epoca moderna dupa revolutia burgheza. Traiesc pe pamint. Desi locuiesc acasa. nici nu adera." (Fragment din Epistola catre Diognet) . Participa la toate ca cetateni.

115-118. 1981.Pr. pag. Dr. Ion Bria Sursa: "Dictionar de Teologie Ortodoxa". EIBMBOR. Prof. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful