REFORMA PROTESTANTA

Martin Luther s-a născut în 1483, în Saxonia, la Eisleben. Tatăl său, Hans, era un negustor
înstărit, aşa că şi-a mutat familia numeroasă – opt copii a avut alături de Margaret – în
Mansfeld. Aici, Martin Luther a început să meargă la şcoală, iar la vârsta de 13 ani a fost înscris
la şcoala Fraţilor Vieţii Comune din Magdeburg. Învăţăturile Fraţilor se concentrau, mai ales,
pe evlavia personală, astfel că Luther a început să fie interesat de viaţa monahală. Însă Hans
avea alte planuri pentru fiul său: îl voia avocat. L-a retras de la şcoala din Magdeburg şi l-a
înscris în Eisenach şi, ulterior, la Universitatea din Erfurt – care atunci era şi cea mai bună din
Sfântul Imperiu Roman – de unde Martin a obţinut diploma de masterat în 1505. În vara acelui
an, în timpul unei furtuni puternice, aproape a fost lovit de trăznet. La propriu. A considerat
incidentul un semn divin şi a jurat să se călugărească dacă supravieţuieşte furtunii. A
supravieţuit. S-a ţinut de cuvânt şi a lăsat deoparte studiile de drept şi a intrat într-o mănăstire
Augustină. Şi-a continuat şi studiile teologice, la Universitatea din Erfurt şi la cea din
Wittenberg, iar în 1512 a obţinut doctoratul şi a devenit profesor de studii biblice.

La începutul secolului al XVI-lea, unii dintre teologi şi cărturari au început să pună la îndoială
învăţăturile Bisericii Romano-Catolice. Era perioada în care deveneau disponibile la scară din ce
în ce mai largă traducerile Bibliei şi ale scrierilor Sfântului Augustin. Acesta sublinia primatul
Bibliei, în detrimentul oficialilor bisericii, ca ultimă autoritate religioasă. De asemenea, Sfântul
considera că oamenii nu pot atinge mântuirea prin forţe proprii, şi numai Dumnezeu o poate da
prin graţia Sa divină. În Evul Mediu, Biserica Catolică predica faptul că mântuirea era posibilă
prin fapte bune, care îi sunt pe plac lui Dumnezeu. Martin Luther a îmbrăţişat cele două idei
centrale ale Sfântului Augustin, care mai târziu vor fi baza protestantismului.
Între timp, Biserica Catolică a continuat practica vânzării de indulgenţe, prin care credincioşii –
nevrednici, ca toţi oamenii – erau absolviţi de păcate. A fost o activitate care a corupt atât
enoriaşii, cât şi clericii – lacomi. În spaţiul german, vânzarea de indulgenţe a fost interzisă, însă
în 1517, călugărul Johann Tetzel a început să vândă iarăşi indulgenţe, cu scopul de a strânge
bani pentru renovarea Basilicii Sfântului Petru din Roma.

Scrisoare de indulgență\
Convins că mântuirea nu poate fi atinsă decât prin credinţă şi prin graţie divină, Martin
Luther s-a opus cu vehemenţă acestei practici. În acest sens, a scris „Disputatio pro
declaratione virtutis indulgentiarum“, text cunoscut sub denumirea de „Cele 95 de Teze“
– o listă de întrebări de supus dezbaterii. Legenda spune că pe 31 octombrie 1517, Martin
Luther ar fi bătut în cuie o copie a lucrării pe uşa bisericii Castelului din Wittenberg.
Probabil că lucrurile nu s-au petrecut atât de dramatic: doar a agăţat documentul pe uşă
pentru a anunţa viitoarele discuţii academice pe care le organiza, după cum era practica
vremii.
Aceste 95 de teze vor deveni fundamentul Reformei Protestante, fiind scrise pe un ton
umil şi academic, mai degrabă ridicând întrebări decât aruncând cu acuze. Oricum,
conţinutul era destul de provocator: primele două teze cuprindeau ideea centrală a lui
Luther, faptul că Dumnezeu îşi doreşte ca oamenii să se căiască şi că numai credinţa, şi
nu faptele, pot duce la mântuire. Celelalte 93 de teze le susţineau pe acestea două, iar
câteva criticau direct practica vânzării de indulgenţe. Printre altele, a avut în vedere şi
„scandalul Basilicii Sfântului Petru“: „De ce Papa, a cărui avere este astăzi mai mare
decât a celui mai bogat Crassus (n.r. – general şi politician roman, despre care se crede
că a fost cel mai bogat om din Imperiu), nu construieşte Basilica Sfântului Petru cu banii
săi, ci cu banii credincioşilor săraci?“, scria Luther.
Deşi nu s-a mai implicat în dezvoltarea Reformei, scrierile lui Luther au fost scânteia
care a aprins spiritele, ducând la scindarea Bisericii Catolice şi la formarea
Protestantismului. Această idee că Biblia este principala sursă a autorităţii religioase şi
că mântuirea se obţine prin credinţă a modelat mai mult decât credinţa oamenilor: a
schimbat felul de a se raporta la viaţă, la muncă, la comunitatea în care trăiesc şi la
familie. O serie de autori moderni au legat modelul de capitalism occidental cu spiritul
religios în care au fost educaţi şi crescuţi cetăţenii. Reforma Protestantă a adus schimbări
profunde şi în sfera politică şi juridică. Înainte de aceasta, Biserica era cea care guverna
politica, care controla împăraţi, regi şi legi. Reforma a ridicat societatea seculară. Revista
„Time“ i-a dedicat numărul din 24 martie 1967, când s-au împlinit 450 de ani de la
Reforma Protestantă. În dosarul ediţiei, influenţa lui Martin Luther asupra societăţii este
comparată de autorii „Times“ cu cea a lui Iisus Hristos şi a lui Karl Marx – fiecare cu
ideile lui.
Realizat de Sîrghi Teodora-Sabrina