Titlul poeziei “Alb” de George Bacovia este alcatuit dintr-un adjectiv propriu-zis,

ce este un simbol al gratiei, al visarii, al deschiderii spre spatiul infinit. Titlul

contine laitmotivul textului poetic.
Se observa, in primul rand, ca titlul este repetat obsedant in text, cu valoare
stilistica de epitet cromatic: “salonul alb”, ‘’voaluri albe’’, ‘’balul alb’’, sugerand
aspiratia catre o lume suava. Cuvantul alb este asociat cu termeni care indica
gratia, reveria ‘’visa’’, ‘’voaluri’’, ‘’armonioasa’’, ‘’infinit’’.
In cele doua catrene pot fi identificate mai multe campuri lexicale : al naturii. Al
balului sau al puritatii : ‘’voaluri albe’’, ‘’clare’’.
De asemenea, semnificativ este faptul ca imaginile auditive : ‘’Orchestra incepu
cu-o indignare gratioasa’’, ‘’In aurora plina de vioare’’ accentueaza sugestia creata
prin cele vizual-cromatice, care stau sub semnul albului dominant. Considerata
non-culoare, albul este simbolul inceputului, asa cum reiese si din metafora finala
‘’miniatura de vremuri viitoare…’’ sau din simbolul auroarei.
Prin urmare, titlul indica structurarea textului pe baza unei singure impresii
cromatice, albul fiind un symbol prin care se realizeaza corespondenta dintre
planul subiectiv al ‘’tristetii amoroase’’ si lumea exterioara.
Titlul poeziei ‘’Amurg antic’’