Formarea conștiinței istorice

Studiu de caz 3
 Cuprins

01. Introducere
Definirea problemei,
03. Opere
descrierea și analiza
cazului.

02. Cronicarii
Prezentarea câtorva figuri
04. Concluzii
proeminente in aceea
perioadă
 Scurtă introducere
Dacă pe întreaga perioadă a epocii medievale conştiinţa supremă era cea religioasă, manifestată prin
apartenenţa la un ansamblu de valori spirituale ce ţineau de domeniul sacrului, începând cu Umanismul
Renascentist se va naşte un alt tip de conştiinţă, şi anume, conştiinţa istorică. O astfel de conştiinţă,
credem noi, reprezintă atât înţelegerea identităţii trecutului şi a tradiţiei istorice, cât şi a comunităţii de
interese, de scopuri şi idealuri. Conştiinţa istorică se impune odată cu apariţia Umanismului Renascentist,
tocmai pentru că acest curent pune foarte mult accent pe ideea că omul este înzestrat cu raţiune de
extracţie divină şi de aceea trebuie să-şi cunoască existenţa, lumea în care trăieşte, să-şi construiască o
ierarhie valorică într-un univers al său. Cu alte cuvinte, omul devine cosmogonul propriului univers şi, în
consecinţă, îşi va putea domina existenţa prin cunoaştere şi prin ştiinţă.

Conştiinţa istorică se naşte din încercarea de a construi identitatea unui popor, a unei naţiuni,
prin raportare la alte popoare, la alte naţiuni. Câteva dimensiuni specifice acestei raportări
sunt: situarea în timp şi în spaţiu, evenimentele istorice, limba, cultura şi civilizaţia,
mentalităţile.
Despre
cronicari
 Mic dicționar
Logofăt - în Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova, un mare dregător, șef de Cancelarie
Domnească. El redacta hotărârile luate de Domn și de sfatul domnesc, pe care le întărea cu pecetea
Domnului. Era ajutat la cancelarie de grămătici sau dieci ; funcție încredințată doar oamenilor cu
carte, fiindcă acest slujbaș trebuia să fie „scriitoriu bun, dvorbitoriu totdeauna lângă domnu,
credincios la toate tainele domnului și cărți ori den țară, ori de la prieteni de unde ar veni, toate în
mâna lui mărgu și cu învățătura domnului de la dânsul iese răspunsurile și pecetea țării în mâna lui”
dupa Misail Calugarul
Spătar - un dregător la curtea domnească din Țara Românească sau din Țara Moldovei.

Mare vornic - reprezenta statutul de mare dregător, însărcinat cu supravegherea Curții Domnești. El
conducea treburile interne ale Țării, având și atribuții judecătorești: locțiitor al domnului în acel gen de
probleme.
 Grigore Ureche-
Primul cronicar care își îmbracă opera în limba română
Născut în 1590 sau 1595 ;
Decedat în 1647 (57 de ani) ; satul Goești din ținutul
Carligaturii, înmormântat în Mănăstirea Bistrița din
Moldova.
A studiat în Uniunea Statală Polono-Lituaniană la Școala
Frăției Ortodoxe unde a învățat istorie, geografie, limbi
clasice, retorică și poetică. În țară a fost pe rând, logofăț
și apoi spătar. A fost unul dintre cei mai apropiați sfetnici
ai domnitorului Vasile Lupu prin prisma ajutorului oferit în
răsturnarea lui Ilias. I-a fost mare spătar domnitorului,
urmând ca în 1642 să devină mare vornic.
Opere:
‘‘Letopiseţul Ţării Moldovei de când s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de
viaţa domnilor care scrie de la Dragoş până la Aron-vodă’’(1642-1647)
 Aprecieri critice
Elvira Sorohan (Introducere
in istoria literaturii romane)

„«Letopisețul» lui Grigore Ureche este o «construcție epică

de tip linear», evoluând pe axa timpului istoric. În aria
culturii naționale scrise nu avem o tradiție modelatoare,
dar el va institui un tipar narativ ce se va menține pe
durata unui secol. În modul de a povesti, acest prim
cronicar de limbă națională se va orienta după narațiunea
orală, după cum Dosoftei, primul nostru poet cult, va fi
influențat de poezia folclorică. În mentalitatea
povestitorului însă se recunosc, pe de o parte
reminiscențe ale formației sale latine și ale lecturilor sale
istorice, iar pe de altă parte se resimte optica populară,
accentuat moralistă în interpretarea istoriei.”
Nicolae Manolescu
(Istoria critică a
literaturii române)
„Ca și «Cazania», ca și «Psaltirea în versuri»,
«Letopisețul» a fost citit și copiat imediat după
redactarea lui, interpolările, ca și continuarea lui de către
Costin arătând că stârnise emulație. Ca să aibă acest
succes, trebuia să răspundă unor așteptări. De aici tot
acel amestec de noutate și de vechime, de spirit științific
și de providențialism religios, de pipăire prudentă a
izvoarelor și de invocare a semnelor divine, de pătundere
psihologică și de moralitate preoțească. Nu cred că se
poate afirma tranșant că Ureche a fost un umanist sau,
din contră, un fatalist medieval. Prima noastră cronică
este, în ansamblul ei inextricabil de observare rece a
atrocității și de creștinească perplexitate de ironie cultă
și de inocență populară a stilului, o operă clasică a prozei
istorice.”
 Miron Costin
Miron Costin (n. 30 martie 1633 – d. decembrie 1691) a
fost un boier, diplomat, dregător și important cronicar
moldovean.
Opere: ‘’Viața Lumii’’ - este prima sa operă originală, un poem filozofic pe tema
fortuna labilis, scris cam în aceeași perioadă cu psalmii lui Dosoftei.
‘’Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este
părăsit de Ureche’’ – vornicul - continuă cronica lui Ureche din 1594 până în
1661, anul morții lui Ștefăniță Lupu. La elaborarea Letopisețului, Miron Costin s-
a folosit pe larg de o serie de lucrări ale istoricilor transilvăneni și polonezi.
‘’De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor’’ - lucrare
neterminată, păstrată în 29 de copii manuscrise și publicată pentru prima dată
de M. Kogălniceanu în 1852.
Operele sale au:
-caracter mai modern decât al cronicii lui Ureche: explică fenomenele istorice
din punct de vedere economic, politic și social;
-folosirea frecventă a dialogului: opera e plină de conversații fermecătoare și de
replici extraordinare.
-stilistica frazei: fraza este lungă și plină de cadențe, cu verbul la sfârșit, după
model latin.
 Radu Greceanu
Radu Greceanu (n. cca. 1655/1660 – d. ante 9 iulie 1725) a fost un cronicar
muntean, autor al cronicii oficiale a lui Constantin Brâncoveanu.
Logofătul Radu Greceanu, împreună cu fratele său, logofătul Șerban Greceanu,
a luat parte, alături de stolnicul Constantin Cantacuzino și cu sprijinul
arhiereului Ghermano de Nyssa (directorul Academiei grecești din
Constantinopol) și al lui Sevastos Kymenites (directorul școlii grecești din
București) la traducerea Bibliei de la București — prima ediție integrală în
limba română a textului Sfintei Scripturi.
 Radu Greceanu s-a născut în satul Greci situat în județul Vlașca (în
prezent localitatea se află pe teritoriul județului Dâmbovița).
Părinții săi au fost - se presupune - proprietari de condiție
modestă, nemenționați drept purtători de ranguri în
documentele vremii.
Cunoștea profund limba și întreaga cultură grecească. S-a ocupat
timp de peste un deceniu de traducerea și tipărirea unor lucrări
de cult, acțiune inițiată de domnitorul Șerban Cantacuzino, al
cărui program politic urmărea întărirea ortodoxismului în zona
Balcanilor drept armă împotriva turcilor.
În 1693, Radu Greceanu devine cronicarul oficial al domniei lui
Constantin Brâncoveanu, calitate păstrată până la sfârșitul
tragic al domnitorului în 1714.

Opere: ● ‘’Istoria domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu voievod’’

●’’Letopisețul de la descălecarea cea dintâiu a românilor și așezarea lor în Țara
Românească, manuscris care s-a pierdut’’.
 Ion Neculce
Ion Neculce (n. 1672 – d.cca 1745) a fost un cronicar moldovean, mare
boier care a ocupat diferite funcții importante în perioada domniei lui
Dimitrie Cantemir. Lucrarea de căpetenie a lui Neculce - în afară de
compilarea cronicilor anterioare - este ‘‘Letopisețul Țării Moldovei de la
Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat’’. Lucrarea
cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743, la care a fost mai totdeauna
părtaș sau le-a cunoscut de aproape. Cel mai probabil, cronicarul și-a
început lucrul la Letopiseț după anul 1732, când avea deja cca 60 de
ani.Prin opera sa, Ion Neculce a fost unul dintre primii prozatori care a
folosit frumusețea graiului românesc pentru a descrie sentimente
profunde, relatând întîplări din trecut în detalii si debordând de sinceritate.
 Nicolae Filimon
Nicolae Filimon, prozator si publicist român,
cunoscut pentru romanul ‘’Ciocoii vechi si noi’’, s-a
născut la București pe 6 septembrie 1819. Inspirat
de literatura populară, scrie și publică în ‘’Țăranul
român’’ basmele: ‘’Roman Năzdrăvan’’, ‘’Omul de
flori cu barbă de mătase’’ sau ‘’povestea lui Făt-
Frumos și Omul de piatră’’. Colaborează, de
asemenea, cu revistele: Revista Carpaților,
Independința, Tribuna română din Iași, Dâmbovița și
Buciumul. Cea mai importantă opera a sa este însă
romanul ‘’Ciocoii vechi și noi ‘’sau ‘’Ce naște din
pisică șoarici mănâncă’’, publicat în foileton în
„Revista română” a lui A.I. Odobescu in 1862-1863,
și apărută în volum în 1863. Romanul este o frescă
a societății românești de la începutul secolului al
XIX-lea.
 Surse utilizate

https://www.lecturadigitala.ro/ro/articole/biografii/10
8-ioan-neculce

https://www.academia.edu/10982116/Via%C8%9Ba_
%C8%99i_activitatea_lui_Ion_Neculce

● Manual-pagina 31

http://istoria.md/articol/77/Grigore_Ureche

https://www.artline.ro/Nicolae-Filimon-37068-1-n.html
 Mulțumim pentru atenție !

https://create.kahoot.it/details/e04b2eb1-b2d2-42c3-82d5-b8
f3ffb4f241

https://www.youtube.com/watch?v=6Veb3Y5lmzc
 Proiect realizat de Sîrghi Teodora, Radu
David, Vieru Ioana, Rusu Petra, Anicăi Raluca