Martin Luther (1483 – 1546)

Parintele Reformei Protestante

Preot doctor în teologie, Martin Luther a fost

primul reformator protestant ale cărui reforme au fost
aplicate în Bisericile Evanghelice-Luterane.

Reforma protestantă din Germania a fost

începută de Martin Luther în 1517. El a încercat să
reformeze Biserica Catolică, dar din cauza rezistenţei
de care a dat dovadă, Biserica a fost împărţită în
structura actuală.

Martin Luther s-a născut la 10 noiembrie 1483

în Eisleben. A studiat la Universitatea din Erfurt și în 1505 a decis să se alăture ordinului
monastic, devenind călugăr. De asemenea, el şi-a continuat studiile, iar în 1512 a devenit doctor
în teologie.

În 1510 a vizitat Roma, unde a luat pentru prima dată contact cu corupția din mediul
cleric. Luther a devenit din ce în ce mai supărat pe clerul care vindea "indulgențe" – pentru
ispăşirea păcatelor.

Credinţa a lui Martin Luther l-a facut să intre în 1517 în conflict cu Biserica Romano-
Catolică. Papa Leon al X-lea, pentru a strânge fonduri în vederea construirii Bazilicii Sf. Petru din
Roma, a vândut credincioşilor indulgenţe. Prin vânzaresa de indulgenţe se oferea, în schimbul
unei donaţii băneşti, anularea suferinţelor vremelnice datorate păcatului - odată iertat prin
pocăinţă. Luther s-a declarat împotriva acestei practici.

La 31 octombrie 1517, Martin Luther a afişat pe uşa principală a bisericii din Wittenberg
o listă cu cele 95 de teze. Ele cereau interzicerea comerţului cu indulgenţe. Aceste teze au
circulat repede prin Germania şi au cauzat o mare controversă. Papa a ordonat ca Luther să
apara la Augsburg, în faţa cardinalului Thomas Cajetan. Cardinalul i-a cerut să-şi retracteze cele
95 de teze. Luther a replicat că şi le va retrage doar dacă i se va dovedi pe baza Bibliei că el este
cel ce greşeşte.
 La 31 octombrie 1517, el a publicat lucrarea "95 de teze", în care ataca abuzurile papale
și vânzarea indulgențelor. Datorită tiparului, cele "95 de teze" ale lui Luther și celelalte scrieri
ale sale s-au răspândit rapid în Europa.
În 15 iunie 1520, Papa Leon al X-lea emite bula papală care conţinea 41 de puncte în
care învăţătura lui Luther se abătea de la învăţătura şi practicile Bisericii Catolice. Papa i-a
ordonat lui Luther să îşi retragă tezele, în caz contrar îl aştepta excomunicarea. Papa îi dăduse
lui Martin Luther 60 de zile să se răzgândească şi să revină din ceea ce capii Bisericii Catolice
numeau erezie. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar Martin Luther a fost excomunicat un an mai
târziu. Ceea ce s-a şi întâmplat, în 3 ianuarie 1521. După ce a stat ascuns aproape un an, Martin
Luther s-a întors la Wittenberg, în 1522, iar în 1525 s-a căsătorit cu Katharina von Bora, o fostă
călugăriță, cu care a avut șase copii.
În 1534, Luther a publicat o traducere completă a bibliei în limba germană, întârind,
astfel, convingerea că oamenii ar trebui să o poată citi în propria lor limbă. Traducerea a
contribuit semnificativ la răspândirea și dezvoltarea limbii germane.
În 1525, Martin Luther s-a însurat cu fosta călugăriţă Katharina von Bora, arătându-se
astfel adversar al impunerii celibatului preoţesc. Restul vieţii şi l-a petrecut scriind, ţinând
predici şi organizând Reforma bisericii în Saxonia.
Luther a murit la 12 februarie 1546 în Eisleben, oraşul în care se născuse.
 Camera locuinței din localitatea
Wartburg, Germania, în care Martin
Luther a tradus Biblia din limba latină în
limba germană, făcând-o astfel accesibilă
publicului larg pentru prima oară în
istorie.

Reforma Protestanta sau Luterana

Luther este cunoscut ca "părintele Reformei". Intenţia

lui însă nu a fost crearea unei Biserici noi, alternative, ci
înnoirea întregii Biserici Universale.

Reforma Protestantă, câteodată, numită și Revoluția

Protestantă, a fost o mișcare în secolul XVI de a
reforma Biserica Romano-Catolică din Europa Occidentală.
Reforma a fost începută de Martin Luther, cu Cele 95 de
teze despre practica indulgențelor. La sfârșitul
lunii Octombrie 1517, el le-a afișat pe ușa Bisericii Castelului
din Wittenberg, folosită în mod obișnuit ca afișier pentru
comunitatea universitară.
În Noiembrie, le-a trimis diferitelor autorități
religioase ale timpului. Reforma s-a sfârșit în divizare, prin întemeierea unor noi instituții. Cele
mai importante patru tradiții care au izvorât direct din reforma sunt tradiția luterană,
cea reformată/calvinistă/prezbiteriană, cea anabaptistă și cea anglicană.
Tradiții protestante ulterioare își au, de obicei, rădăcinile în aceste patru școli inițiale ale
Reformei. În plus, Reforma Protestantă a dus la o Reformă Catolică sau Contrareformă în sânul
Bisericii Catolice, printr-o varietate de noi mișcări spirituale, reforme ale comunităților
religioase, înființarea de seminarii, clarificarea teologiei catolice, ca și schimbări structurale în
instituția Bisericii.
Protestantismul nutrește nobila aspirație de a reveni la formele primare
ale creștinismului. Principiile fundamentale ale protestantismului îl deosebesc atât de catolicism
cât și de Biserica Ortodoxă. Protestanții de toate categoriile, luterani, zwinglieni și calvini sau
reformați se deosebesc de cele doua Biserici, în învățătura lor despre har, mântuire, Biserică,
sfințenie, numărul și valoarea Tainelor.
În învățătura luterană despre mântuirea omului numai prin credință, stă în legătura și
concepția lor despre coruperea totală a chipului și asemănării omului cu Dumnezeu, prin
căderea părinților initiali Adam și Eva în păcatul originar, încât omul este incapabil de vreun
efort personal în actul mântuirii, adică să facă ceva bun de la sine și ca atare faptele bune ale
omului nu pot avea în actul mântuirii nici un rol. Referitor la predestinare, luteranii susțin că
Dumnezeu știe totul mai dinainte și rânduiește totul mai dinainte.
În învățătura despre Biserică, ei preferă concepția despre Biserica invizibilă, nu admit ca
biserica sa fie detinatoarea adevărului absolut. Nu admit ierarhia bisericească, stabilită canonic
pe temeiul succesiuni apostolice, ci preoția universală. Renașterea morală a omului se face în
legătură directă cu Hristos, fără biserici si preoti. În ortodoxia răsăriteană și romano-catolicism,
însă, acestea se face prin biserici si preoti.
Încercările sale de reformare a bisericii locale nu au avut succes în Europa Centrală în
timpul vieţii sale, dar au fost continuate de discipolii săi. În 1524 numeroşi ţărani din Germania
s-au folosit de teoria lui Luther ca pretext pentru a declanşarea unei revolte ţărăneşti.

Seriozitatea cu care Luther şi-a susţinut vocaţia sa religioasă l-a condus la o criză
personală profundă: se întreba cum era posibil să reconcilieze cerinţele legii lui Dumnezeu cu
incapacitatea omului de a le urma. El a găsit răspunsul în Noul Testament: Dumnezeu, devenind
om în Isus Cristos, a împăcat omenirea cu el. Ceea ce era cerut omenirii nu era o respectare
strictă a legilor şi a obligaţiilor religioase, ci un răspuns de credinţă, răspuns acceptat de
Dumnezeu. Aceasta credinţă trebuia să se bazeze pe dragoste, nu pe frică.