LUDOVIC AL XIV LEA

“REGELE SOARE”

 Ludovic al XIV-lea s-a nascut in 5 septembrie

1638, Saint-Germain-en-Laye
 Ludovic al XIV-lea a murit in data de 1
septembrie 1715 in Versailles
 A fost rege al Franţei şi al Navarei.
 A condus Franţa vreme de 72 de ani – cea mai
lungă domnie din istoria europeană.
 Era doar un copil de aproape 5 ani în momentul
în care s-a suit pe tron în anul 1643
 A condus personal guvernul din 1661 până la
moartea sa in anul 1715
 Ludovic al XIV-lea era numit si Regele Soare.
 Celebrele vorbe ale lui Ludovic al XIV-lea au fost:
"Statul sunt eu!"

Incoronarea

 Tatăl lui Ludovic al XIV-lea, celebru prin cunoscuții mușchetari, regele Ludovic al XIII-lea,
moare la numai 41 de ani și lasă tronul celui mai mare dintre copiii săi, Ludovic, în vârstă
de 4 ani. O țară cu 19 milioane de supuși nu e chiar o jucărie atât de simplă, așa că
mama sa, Anna de Austria și primul ministru, cardinalul Jules Mazarin îl ajută pe micul
prinț să țină cârma.
 Ludovic al XIV-lea este încoronoat cu drepturi depline în 1654, la 15 ani, dar preia cu
adevărat puterea după moartea lui Mazarin, șapte ani mai târziu. Și când o preia, o face
în stil mare și nu o mai împarte cu nimeni, renunțând la funcția de prim-ministru și
conducând singur

Educatia

 Ludovic a apărut în viața părinților săi după mai bine de

20 de ani de căsnicie, așa că aceștia l-au botezat Louis-
 Dieudonné, ceea ce înseamnă ”darul lui Dumnezeu”. Ca și cum numele nu ar fi fost de
ajuns, cardinalul Mazarin i-a insuflat constant ideea că regii sunt aleșii divinității. Toate
acestea adăugate personalității sale puternice, l-au determinat să aleagă soarele ca
emblemă și să considere că întreaga lume se invârte în jurul său.

 Primii ani ai regenţei au stat sub semnul unei revolte conduse de marii nobili şi membri
ai Parlamentului parizian. Familia regală a fost chiar alungată din Paris de două ori şi au
fost ţinuţi sub arest în palatul regal. Anii revoltelor şi-au pus amprenta asupra
caracterului tănârului rege, care ulterior a domnit bazându-se pe credinţa că autoritatea
şi ordinea trebuie să se opună haosului. De asemenea, Mazarin i-a insuflat copilului
credinţa originii divine a monarhiei şi că ideea că regele trebuie să se identifice cu
Franţa.

 Educaţia formală a lui Ludovic nu a fost neglijată de mama lui, cu toate că era limitata,
aşa cum era, de altfel, cea mai mare parte a educaţiei aristocratice: ceva istorie antică,
dar puţină istorie modernă, o spoială de geografie şi matematică, o cunoaştere
temeinică a limbii spaniole şi a celei italiene;

 A învăţat să vorbească şi să scrie excelent în limba franceză.

 A fost învăţat să călărească, să tragă cu armele de foc şi să danseze.
 Statura lui Ludovic – avea doar 1, 62 m - trebuia să fie sporită prin tocuri înalte şi părea
mai înalt purtând peruci luxuriante. Totuşi, statura scundă a lui Ludovic era, în orice caz,
compensată de demnitatea şi siguranţa sa înnăscute. În plus, el poseda mult farmec şi
era foarte afabil. Era inteligent, pricepea repede şi poseda o bună memorie a chipurilor
şi a faptelor. Poseda un autocontrol remarcabil, socotind că era sub demnitatea sa să se
înfurie sau să se bucure.

Armata

 Ludovic al XIV-lea şi-a dominat armatele

prin profesionalism. El a câştigat
 respectul soldaţilor săi, de la gradele cele mai mari până la cele mai mici,
demonstrându-şi propria abilitate ca soldat.
 Deseori şi-a condus singur trupele în luptă, de exemplu în timpul războiului cu olandezii,
în care s-a dovedit un strateg capabil.
 A câştigat recunoştinţa soldaţilor săi ca organizator şi administrator, întemeind spitalul
de la Hôtel des Invalides din Paris pentru soldaţii mutilaţi şi pensionaţi. Îl preocupa într-o
foarte mare măsură bunăstarea trupelor sale. Era interesat în mod real de problemele
militare, fiind, în mod invariabil, bine informat şi receptiv. Războiul îi făcea plăcere, era
curajos şi s-a adaptat rapid la viaţa de campanie. Era fericit printre soldaţii săi, iar aceştia
îi răspundeau primindu-l cu entuziasm; moralul armatei se îmbunătăţea atunci când era
condusă de Ludovic personal.
 Totuşi, motivul cel mai important al succesului lui Ludovic al XIV-lea în dominarea
armatelor sale a fost autoritatea pe care o avea asupra corpului de ofiţeri. Nu numai
comandanţii cu grade înalte erau aleşi de către rege; Ludovic işi arogase dreptul de-a
numi orice ofiţer până la rangul de colonel. Era o armată regală; regele decreta cine
comanda, cine era promovat, cine era retrogradat.
 Avea o exagerata pasiune pentru constructii si razboaie. Criticii săi l-au comparat cu
Hitler: avea aceleaşi ambiţii nemăsurate, aceeaşi disponibilitate de a risca declanşarea
unui război, aceeaşi indiferenţă faţă de suferinţa umană. 

Razboaie

 Politica externă a lui Ludovic al XIV-lea a

reprezentat întotdeauna o problemă
discutabilă. Criticii săi l-au comparat
cu Hitler: avea aceleași ambiții
nemăsurate, aceeași disponibilitate de a
risca declanșarea unui război, aceeași
indiferență față de suferința umană.
 Apărătorii săi susțin că politica externă a lui Ludovic era concepută în adevăratul interes
al Franței.

 În orice caz, bilanțul domniei sale spune multe: Franţa a câştigat zece noi provincii, un
imperiu peste oceane şi a devenit prima putere pe continent. Victoriile sale politice şi
dezvoltarea culturală i-au adus Franţei admiraţia întregii Europe faţă de succesul,
puterea şi spiritul sofisticat francez. Obiceiurile, valorile şi modul de viaţa francez au
devenit un model pentru curţile regale europene, iar în această perioadă franceza se
impune ca limbă a elitei.

Războiul de devoluție, 1667-1668

Dreptul la devoluție – veche lege flamandă conform căreia atunci când un bărbat se
căsătorea pentru a doua oară, proprietățile sale trebuiau să fie atribuite copiilor din
prima căsătorie. Maria Tereza era fata primei soții a lui Filip al IV-lea, Carol era copilul
celei de-a doua. Argumentul era cusut cu ață albă pentru că dreptul de devoluție se
aplică doar proprietății particulare.
Prin tratatul încheiat la Aix-la-Chapelle în mai 1668, Franța a fost de acord să
redea Spaniei: Franche-Comté, cu condiția ca ea să păstreze multe din cuceririle făcute
în Țările de Jos
Războiul cu olandezii, 1672-1679
Între 1668 și 1672, Ludovic s-a pregătit pentru invadarea Olandei. Olandezii urmau să
primească o lecție, pentru ca pe viitor să nu se mai amestece în acțiunile Regelui Soare
de înglobare a Țărilor de Jos spaniole.
Ca rezultat al negocierilor prelungite de la Nijmegen din vara anului 1678, Franța a
păstrat Franche-Comté și orașele din Flandra. Pe de altă parte, Ludovic a înapoiat
olandezilor cuceririle sale făcute în partea de nord.

Războiul de nouă ani, 1688-1697

Olandezii au declarat război Franței în noiembrie 1688. După șase luni, li se alăturaseră
imperiului Brandenburgul, Spania, Anglia și Bavaria, formând o coaliție continentală,
Prima Mare Alianță. 
Cele mai dramatice evenimente s-au întâmplat pe mare. Până în 1692, flota franceză a
dominat Canalul Mânecii, dar, în final, a pierdut în fața flotei britanice. 
Cu alte cuvinte, Franța a pierdut toate cuceririle făcute după pacea de la Nijmegen.
Ludovic a suportat umilința de a trebui să-l recunoască pe Wilhelm de Orania drept
"Maiestatea Sa William al III-lea, rege al Angliei".

Ludovic in America
Regele Soare și-a extins strălucirea și pe continentul american.
Când francezul René-Robert Cavelier, Senior de La Salle a revendicat teritoriul din
interiorul Americii de Nord, străbătut de fluviul Mississippi și afluenții săi, în 1682, l-a
denumit Louisiana, în onoarea regelui său, Ludovic al XIV-lea. Louisiana a devenit
 proprietate americană, după ce Statele Unite l-au cumpărat în 1803, statul alăturându-
se apoi Uniunii în 1812.

Războiul pentru succesiunea spaniolă, 1702-1713

Două familii regale europene emiteau pretenții la tronul Spaniei: Habsburgii austrieci și
Bourbonii francezi.
Pe 15 mai 1702, Marea Alianță a declarat război Franței. În urma tratatelor de pace
din 1713 și 1714, Filip al V-lea a rămas rege al Spaniei, dar a renunțat la pretenția la
tronul Franțe

Familia

 Lui Ludovic al XIV-lea i-a fost aranjat un mariaj cu Maria-Tereza, fiica regelui Spaniei,
care i-a dăruit, pe lângă cei șase copii, și mult doritul tratat de pace cu Spania. Din
păcate, doar unul dintre copii a ajuns la maturitate.

 Inima largă a regelui avea multă

dragoste de oferit, ceea ce a și
făcut, având mai mulți copii din
relațiile extra-conjugale decât din
cea cu regina Maria-Tereza. 13 copii
s-au născut din iubirile regale
neoficiale, dar cunoscute de toată
lumea.

 Amantele ”principale” ale acestui

rege iubăreț au fost: blajina și
neștiutoarea Louise de la Vallière, inteligenta și intriganta Françoise-Athénaïs de
Montespan și autoritara, dar rezervata Françoise de Maintenon, cu care se va și căsători
după moartea reginei.

Maria-Tereza, fiica regelui Spaniei

 Louise de la Vallière Françoise-Athénaïs Françoise
de Montespan de Maintenon
Copiii legitimi

 Ludovic al Franței, Delfinul (1661 - 1711);

 Anne Élisabeth a Franței (1662 - 1662);
 Marie Anne a Franței (1664 - 1664);
 Marie Thérèse a Franței (1667 - 1672);
 Philippe-Charles al Franței, Duce d'Anjou (1668 - 1671);
 Louis-François al Franței, Duce d'Anjou (1672 - 1672).

Ludovic al Frantei Anne Élisabeth a Franței Marie Thérèse a Franței Philippe-

Charles al Franței
Delfinul Marie Anne a Franței

Copiii nelegitimi
Cu metresa sa, Louise de la Vallière:
 Charles (19 decembrie 1663 - 15 iulie 1665), nu a fost recunoscut;
 Philippe (7 ianuarie 1665 - 1666), nu a fost recunoscut;
 Marie Anne de Bourbon (2 octombrie 1666 - 3 mai 1739), recunoscută la 14 mai 1667;
 Louis, Conte de Vermandois (3 octombrie 1667 - 18 noiembrie 1683), recunoscut la 20
februarie 1669.

Marie Anne de Bourbon Louis, Conte de Vermandois

Cu metresa sa, Madame de Montespan:

 Louise Françoise de Bourbon (1669 - 23 februarie 1672);
 Louis Auguste, Duce de Maine (31 martie 1670 - 14 mai 1736), recunoscut la 20
decembrie 1673;
 Louis César, Conte de Vexin (20 iunie 1672 - 10 ianuarie 1683), recunoscut la 20
decembrie 1673;
 Louise Françoise, Ducesă de Bourbon (1 iunie 1673 - 16 iunie 1743), recunoscută la 20
decembrie 1673;
 Louise Marie Anne, Mademoiselle de Tours (12 noiembrie 1674 - 15 septembrie 1681),
recunoscută în ianuarie 1676;
 Françoise Marie, Ducesă de Orléans (9 februarie 1677 - 1 februarie 1749), recunoscută
la 22 noiembrie 1681;
 Louis Alexandre, Conte de Toulouse (6 iunie 1678 - 1 decembrie 1737), recunoscut la 22
noiembrie 1681.
 Louis Auguste, Louis César, Louise
Françoise
Duce de Maine Conte de Vexin Ducesă de
Bourbon

Françoise Marie,   Louis Alexandre,

Ducesă de Orléans Conte de Toulouse
Cu metresa sa, Claude de Vin, Mademoiselle des Oeillets:
 Louise de Maisonblanche (1676 - 12 septembrie 1718).
Cu metresa sa, Marie Angélique de Scorailles:
 un fiu (1681-1681)
Moştenirea lui Ludovic al XIV-lea
Perioada lui Ludovic al XIV-lea e considerată a fi una dintre cele mai bogate epoci artistice din
istoria Franţei.
Sub patronajul Regelui-Soare se înființează Academia pentru Pictură şi Sculptură (1663),
Academia de arhitectură (1671), Academia de Muzică (1672) şi Academia Franceză, creată în
1635 de cardinalul Richeliu, trece sub control regal în 1671.
În perioada domniei sale, literatura franceză înfloreşte prin operele clasice ale lui Moliere,
Racine şi La Fontaine, toţi aflându-se sub protecţia regală.

Palatul Versailles
Absolutismul Regelui Soare şi prosperitatea epocii sale îşi găsesc cea mai fidelă expresie la
Versailles.
Marele palat, cu grădinile sale splendide, arhitectura sofisticată şi designul interior, a fost
modalitatea artistică prin care Ludovic al XIV-lea a înţeles să-şi demonstreze puterea
nemărginită.
Sala Oglinzilor, cea mai prestigioasă sală a complexului devenit reşedinţă regală în 1682, a fost
decorată sub atenta îndrumare a regelui, în aşa fel încât să înfăţişeze grandoarea şi marile
succese ale monarhului. (omiţând desigur părţile mai puţin bune ale politicii regale).

 După războiului civil care l-a obligat pe

tânărul rege să părăsească Parisul, aerul
capitalei a devenit neplăcut pentru el. Din
1661, acesta demarează cel mai cunoscut
proiect al său - construirea Palatului de la
Versailles, unul din edificiile regale de
referință.

 Clădirea extravagantă, cu 700 de încăperi,

găzduia familia regală, nobilii cărora
Ludovic le-a cerut să se mute acolo precum
și întregul aparat administrativ al curții.
  În grădinile palatului au fost construite
2400 de fântâni și funcționau 221 de
pompe de apă. Grădinile de pe domeniul
care ocupă o suprafață de 800 de hectare
au fost amenajate de-a lungul a 40 de ani.

Regele Soare a strălucit timp de 72 de ani, cât a ocupat tronul Franței, în cea mai lungă domnie
a unui monarh european. E drept că, asemeni lui Mozart, a început să muncească de mic, la
vârsta când alți copii trăiesc în lumea poveștilor. Ludovic și-a creat propria lui poveste, în cea
mai fastuoasă curte regală a vremii sale, în castele rupte din basme și ducând monarhia la
nivelul său maxim. Cu bune și rele, cu excese și realizări, domnia lui Ludovic al XIV-lea a marcat
istoria Franței și a lăsat o moștenire artistică, culturală și arhitectonică remarcabilă. Iată câteva
din treptele pe care a urcat acest rege, până la piedestalul de pe care a rostit celebra replică
”Statul sunt eu!”

Napoleon spunea despre Ludovic al XIV-lea că a fost nu doar un mare rege, dar şi singurul rege
al Franţei care să merite titlul de monarh. Filosoful german Leibniz îl considera unul din cei mai
mari regi din toate timpurile, iar Voltaire spunea despre anii domniei sale că a fost o epocă
etern memorabil, „Marele Secol” al Franţei.

În cartea sa, Secolul lui Lodovic al XIV-lea, Voltaire spune că în istorie au existat patru epoci
glorioase:prima este reprezentată de perioada de apogeu a Greciei Antice, anii lui Pericle,
Aristotel, Plato sau Alexandru cel Mare. A doua – Roma lui Cezar şi Augustus, în timp ce pe cea
de-a treia o găsim în Renaşterea Medievală. Cea de-a patra eră splendidă a umanităţii este cea
a lui Ludovic al XIV-lea, despre care filosoful spune că se apropie de perfecţiune prin imensele
contribuţii la dezvoltarea artelor şi ştiinţelor, şi prin influenţa civilizatoare pe care a avut-o în
întreaga Europă.
Curiozitati despre Ludovic al XIV-lea

Regele gurmand

Una dintre cinele lui Ludovic al XIV-lea –

tipică pentru mesele pe care le înfuleca în
fiecare seară chiar înainte de a se retrage –
era alcătuită din patru farfurii de supă
diferite, un fazan întreg, o potârniche, un
bol mare de salată, o porţie colosală de
berbec, două felii serioase de şuncă, un
platou întreg de pateuri, o moviliţă de dulciuri, mormane de fructe şi – probabil – mărunţişurile
care mai erau prin jur.

Apoi se împleticea către dormitor, unde îl aştepta un bufet rece în caz că i-ar mai fi fost foame.
Şi se întreba de ce avea coşmaruri! Nu vă faceţi griji în privinţa acelor farfurii cu supă, căci,
probabil, numai o cantitate infimă din ea îşi atingea obiectivul. Păi atunci, nu degeaba se spune
că mâncarea lui Ludovic al XIV-lea era cu adevărat regală

Glume de la vanatoare
Se spune ca Ludovic al XIV-lea avea obiceiul de a nu purta manusi in timpul iernii, chiar si pe
cele mai cumplite friguri. Intr-o zi de iarna geroasa, regale merse la vanatoare, cu mainile
neacoperite. Doi tarani, care participasera la vanatoare, se aflau in apropierea regelui si
observara cu uimire faptul ca regele nu purta manusi.
- “Nu i-o fi frig regelui?” spuse un taran
- “Nu iti fa griji omule” zise al doilea. “Regele are intotdeauna mainile in buzunarele
noastre”