TUDOR ROBERT ALEXANDRU

Clasa a X a
Colegiul National “Aurel Vlaicu”

Batalia de la Waterloo
18 iunie 1815
Napoleon Bonaparte
(15 aug 1769 – 5 mai 1821)

Napoleon Bonaparte sa născut la 15 august

1769, în Corsica. Abilitatea lui Napoleon de a folosi tactici de arme, tehnologie și luptă nu se potrivea niciunui altul.
El a fost un mare lider militar și a devenit general în armata franceză la vârsta de 25 de ani.

Napoleon Bonaparte a fost intotdeauna condus de dorinta de a face din Franta un imperiu european. In plus, el
era un luptator cu experienta si un adevarat conducator. El a reusit o lovitura de stat impotriva Primei Republici
Franceze (“Directoratul”) in 1799 si s-a autoproclamat conducator si prim consul, declarandu-se apoi prim consul
pe viata si imparat in 1804. In 1802 Republica Franceza a fost recunoscuta oficial si a fost semnat Tratatul de pace
de la Amiens. Napoleon a avut insa ambitii mult mai inalte – acelea de a face din Franta cea mai puternica tara din
Europa, cucerind alte state, inclusiv Marea Britanie. In 1803 Marea Britanie a declarat razboi Frantei si astfel au
urmat 11 ani de razboaie napoleoniene, desfasurate intre Franta si diferite tari ale Aliantei. Invazia Coalitiei Aliate
in 1814 l-a fortat pe Napoleon sa abdice prin Tratatul de la Fontainebleau.

Politica externă a lui Napoleon a fost un șir aproape neîntrerupt de războaie pentru ocupatie în Europa și pentru
dominație în colonii, împotriva coalițiilor inițiate, organizate și finanțate de Marea Britanie. După o serie de victorii,
ce a debutat în 1805, cu cele de la Ulm și Austerlitz, Napoleon s-a implicat în două campanii dezastruoase, cea din
Spania, din 1808, și cea din Rusia, din 1812. Aceste insuccese au condus la formarea unei noi coaliții europene, în
aprilie 1814, Parisul fiind cucerit, iar Napoleon a fost deportat pe insula Elba. A rămas acolo doar trei sute de zile
înainte de a scăpa în Franța și de a restabili puterea.

Dupa intoarcerea in Franta, Napoleon a dezvoltat o strategie proprie pentru a-i infrange pe aliati. El s-a restabilit la
Paris si a inceput sa-si construiasca armata pregatind-o pentru o invazie a Belgiei, cu scopul de a cuceri Bruxelles-ul.
Planul lui de bataie a fost sa dea un atac masiv trupelor aliate adunate in Belgia si sa le distruga. Pentru a reusi
acest lucru, el voia sa divida armatele inainte de a le infrunta separat, fortand armata lui Wellington sa se retraga
spre coasta belgiana in vest, iar pe prusaci spre est. Cu repeziciune, el si-a raspandit armata de-a lungul granitei
franceze si si-a stabilit cartierul general la Beaumont, chiar peste granita cu Belgia. El era pregatit sa atace pe 15
iunie 1815.

In data de 18 iunie 1815, pe colinele din apropiere de Bruxelles, Napoleon Bonaparte, cel care visa să stăpânească
lumea și a reușit într-o bună măsură, avea să afle că gloria e trecătoare. La Waterloo, a primit cea mai dură lecție
de viață, pornind pe drumul fără întoarcere spre ușa de ieșire a istoriei. Cel care a cules laurii victoriei a fost Ducele
de Wellington, numit mareșal, după ce a zdrobit armata franceză, în fruntea trupelor sale alcătuite din militari
britanici și prusaci. Bătălia de la Waterloo a fost ultimul act jucat de Napoleon în rolul de împărat, care i-a plăcut
atât de mult.

C2 General
 Batalia de la Waterloo a avut loc la 18 iunie 1815, în apropierea localității Waterloo din Belgia de astăzi, la 18
kilometri sud de Bruxelles. Batalia s-a desfasurat intre armata franceză condusă de Împăratul Napoleon Bonaparte
(sau Napoleon I) si armata celei de-a Șaptea Coaliții, aflate sub comanda ducelui de Wellington. Infrangerea
francezilor la Waterloo a dus la incheierea a 23 de ani de razboaie, incepand cu razboaiele revolutionare franceze
din 1792 si continuand cu razboaiele napoleoniene din 1803. Bătălia de la Waterloo s-a încheiat cu victoria decisivă
anglo-aliaților și prusacilor, victorie care duce practic sfârșitul Imperiului napoleonian.

In 18 iunie, în localitatea Waterloo din apropierea orașului Bruxelles, armata lui Napoleon, însumând 72.000 de
militari, a întâlnit armata britanică condusă de ducele de Wellington, care avea 68.000 de soldați. Pierderile
francezilor s-au ridicat la 25.000 de soldați, iar cele ale armatelor lui Wellington și Blucher la 15.000, respectiv
8.000 de soldați.

Patru atacuri succesive ale francezilor asupra forțelor aliate s-au soldat cu eșecuri; drept urmare, Napoleon a fost
nevoit să-și disloce trupele în calea flancului prusac de atac, după cum arată volumul amintit mai sus.
Wellington a descris victoria lui ca pe ceva castigat la limita. Batalia a fost stransa si fiecare din parti ar fi putut
invinge, dar greseli de comunicare, de coordonare si de apreciere au dus, in final, la infrangerea francezilor.

Comunicarea a fost cheia. In final, Imparatul trebuia sa-si asume responsabilitatea pentru infrangere. El era
conducatorul general si judecatile sale gresite au dus la esec. El era de asemenea prea increzator, poate chiar
arogant, crezand ca va putea sa recastige pozitia de tara conducatoare a Frantei si ca ii va invinge pe aliati.

Infrangerea suferita de Napoleon la Waterloo a incheiat domnia celor 100 de zile. Napoleon s-a reîntors la Paris și
la 22 iunie a abdicat în favoarea fiului său. La 15 iulie s-a pus sub protecția trupelor britanice la Rochefort, sperând
că va fi lăsat să plece în Statele Unite. Britanicii însă l-au închis pe insula Sfânta Elena, unde a murit, la 5 mai 1821.

C2 General