Imperiul francez

De Năstase Darian, Eni Albert, Șerban Rareș și Mircea Rareș

Proclamarea lui Napoleon ca împărat
• Având puterea consolidată de realizările guvernării sale, Napoleon a fost proclamat împărat de
către Senatul francez în 1804, printr-un senatus-consultus.
• Încoronat în Catedrala Notre-Dame din Paris, în prezența papei Pius al VII-lea, el a spus
cuvintele: „Imperiul înseamnă pace”. Însă conducerea sa a dus la un lung șir de războaie cu Anglia
și cu monarhiile absolutiste (Rusia, Austria, Prusia) cauzate printre altele de: rivalitatea dintre
burghezia franceză și cea engleză pentru supremație economică; dorința monarhilor europeni de-
a opri accesiunea lui Napoleon; ambiția lui Napoleon de a stăpâni întreaga lume[necesită citare].
 Expansiunea imperiului Francez

• În momentul de maximă extindere teritorială a Imperiului Francez,

acesta avea 130 de departamente și putea mobiliza 600.000 de soldați
pentru a ataca Rusia, avea o populație de 44 milioane de supuși,
menținea o prezență masivă în Germania, Italia, Spania și Marele
Ducat al Varșoviei și putea considera Prusia și Austria printre aliații mai
mult sau mai puțini stabili. Soarta imperiului a fost legată în mod
cauzal de starea armatei, ale cărei victorii de început au diseminat
ideile revoluției franceze în toată Europa. Sistemul senioral a fost abolit
oriunde ajungeau armatele franceze, privilegiile aristocraticeau fost
eliminate aproape peste tot (cu excepția Poloniei), iar introducerea
codului civil napoleonian pe tot continentul i-a făcut pe oameni egali în
fața legilor și a legalizat divorțul. Totuși, dominația lui Napoleon asupra
Europei s-a dovedit a fi un regim al nepotismului, împăratul plasându-
și deseori rudele pe diferitele tronuri ale continentului.
Resentimentele împotriva ocupației franceze au fost un factor
important pentru apariția și dezvoltarea naționalismului în teritorii
precum Italia sau Germania, care au devenit în numai câteva decenii
națiuni de sine stătătoare. Imperiul Francez a zdruncinat din temelii
sistemul relațiilor internaționale de la începutul secolului al XIX-lea,
dar Congresul de la Viena din 1815 a inversat tendințele disturbatoare
franceze prin instituirea sistemului echilibrului puterilor din
Europa.Imperiul napoleonian a atins extinderea sa maxima in anul
1815.
 • Bătălia de la Austerlitz, cunoscută și ca Bătălia celor trei
împărați, a fost una dintre cele mai mari victorii ale lui Napoleon.
Această victorie a determinat destrămarea celei de-a Treia Coaliții
formată împotriva Imperiului Francez. Pe 2 decembrie 1805 (20
Bătălia cu Austria noiembrie pe stil vechi), o armată franceză condusă de împăratul
Napoleon I a înfrânt decisiv armata ruso-austriacă, comandată de
țarul Alexandru I, după aproape nouă ore de luptă înverșunată.
• Pacea de la Pressburg (cunoscută și ca Pacea de la Pojon) a fost
încheiată la 26 decembrie 1805 între Austria și Franța condusă de
Napoleon. Această pace a survenit în urma Bătăliei de la Austerlitz
și a pus capăt celui de-al treilea război al Coaliției
antinapoleoniene. În urma acestei păci, Austria a trebuit să
cedeze comitatul Tirol și Vorarlberg statului bavarez.
• Bătălia de la Trafalgar a avut loc la data de 21 octombrie
1805, în largul Capului Trafalgar, Spania. Aceasta a avut loc
între flota Regatului Unit și flota unită franco-spaniolă,
rezultatul bătăliei fiind înfrângerea aliaților franco-spanioli, dar
și moartea amiralului englez Horatio Nelson.
• Măiestria tacticii amiralului Nelson a atins apogeul în această
confruntare, lupta de la Trafalgar fiind considerată de
specialiștii militari, cea mai mare victorie din istoria Marinei
Regale Britanice.
• Din păcate, Nelson nu a mai apucat să culeagă laurii victoriei -
la ora 4:30 un trăgător de elită francez l-a împușcat în coloana
vertebrală. Amiralul Nelson nu a mai putut fi salvat și după trei
ore a murit, dar bătălia era deja câștigată de către flota sa.

•
Primele ciocniri cu Rusia
• Acordul de la Tilsit reprezintă
apogeul stăpânirii napoleoniene
asupra Europei Occidentale. În
urma Bătăliei de la Friedland,
Napoleon dictează practic graniţele
statelor şi impune sau destituie
monarhi. Tratatul supunea Prusia la
pierderi umilitoare din punct de
vedere teritorial, financiar și militar,
iar Franța devenea aproape exclusiv
stăpâna Europei, fiind secondată de
Rusia, noua ei aliată în lungul
conflict cu Marea Britanie.
Blocada continentală
împotrima Angliei
• Instaurată de decretele din Berlin (noiembrie 1806) şi de
la Milano (noiembrie şi decembrie 1807), blocada
continentală este în primul rînd o armă de luptă împotriva
Angliei, stăpîna mărilor după bătălia de la Trafalgar ( 1805).
Blocada interzice oricărei nave britanice s ă acosteze în
porturile Imperiului sau ale aliaţilor săi, oricărui vas neutru
să se oprească în vreun port britanic, căci, în acest caz, va fi
considerat proprietate britanică şi declarat susceptibil de a fi
capturat în porturi sau în larg. Formă de război, blocada are o
eficacitate îndoielnică. Împăratul este obligat să-i mai
îndulcească aplicarea pentru ca Franţa să nu fie lipsită total
de produsele coloniale iar produsele agricole şi
manufacturiere să nu fie lipsite de pieţe de desfacere. În
plus, amploarea contrabandei şi imposibilitatea de a
interzice total accesul pe litoralul european a făcut multe
breşe în blocadă.
Bătălia de la Leipzig
• Bătălia de la Leipzig, supranumită Bătălia
Națiunilor, a fost cea mai mare confruntare
militară din Războaiele Napoleoniene, opunând
armatele celei de-a șasea coaliții armatelor
conduse de Napoleon I. Armata Coaliției era
formată din prusaci, austrieci, ruși, suedezi și,
începând cu 18 octombrie 1813, din saxoni, care,
deși inițial aliați ai francezilor, au întors armele.
Comandantul corpului de legătură a fost
generalul sibian Ignác Gyulay. De partea cealaltă,
armata franco-aliată era formată din francezi,
polonezi, italieni (atât din Regatul Italiei cât și
din Regatul Neapolelui). Cele trei zile de lupte s-
au încheiat cu victoria decisivă a Coaliției,
Napoleon văzându-se obligat să se retragă în
Franța. Pe lângă cei aproape 70.000 de morți,
răniți, dispăruți și prizonieri, francezii l-au
pierdut și pe prințul polonez Poniatowski,
Mareșal al Franței. Coaliția a pierdut la rândul
său un număr mare de oameni, dar victoria sa a
fost incontestabilă.
 Cele 2 perioade de exil de pe Insula Elena și Insula Elba
• Instaurată de decretele din Berlin (noiembrie 1806) şi de la Milano (noiembrie şi
decembrie 1807), blocada continentală este în rimul rînd o armă de luptă împotriva
Angliei, stăpîna mărilor după bătălia de la Trafalgar ( 1805). Blocada interzice oricărei
nave britanice s ă acosteze în porturile Imperiului sau ale aliaţilor săi, oricărui vas
neutru să se oprească în vreun port britanic, căci, în acest caz, va fi considerat
proprietate britanică şi declarat susceptibil de a fi capturat în porturi sau în larg.
Formă de război, blocada are o eficacitate îndoielnică. Împăratul este obligat să-i mai
îndulcească aplicarea pentru ca Franţa să nu fie lipsită total de produsele coloniale iar
produsele agricole şi manufacturiere să nu fie lipsite de pieţe de desfacere. În plus,
amploarea contrabandei şi imposibilitatea de a interzice total accesul pe litoralul
european a făcut multe breşe în blocadă.
• Bătălia de la Leipzig, supranumită Bătălia Națiunilor, a fost cea mai mare confruntare
militară din Războaiele Napoleoniene, opunând armatele celei de-a șasea coaliții
armatelor conduse de Napoleon I. Armata Coaliției era formată din prusaci, austrieci,
ruși, suedezi și, începând cu 18 octombrie 1813, din saxoni, care, deși inițial aliați ai
francezilor, au întors armele. Comandantul corpului de legătură a fost generalul sibian
Ignác Gyulay. De partea cealaltă, armata franco-aliată era formată din francezi,
polonezi, italieni (atât din Regatul Italiei cât și din Regatul Neapolelui). Cele trei zile de
lupte s-au încheiat cu victoria decisivă a Coaliției, Napoleon văzându-se obligat să se
retragă în Franța. Pe lângă cei aproape 70.000 de morți, răniți, dispăruți și prizonieri,
francezii l-au pierdut și pe prințul polonez Poniatowski, Mareșal al Franței. Coaliția a
pierdut la rândul său un număr mare de oameni, dar victoria sa a fost incontestabilă.
• POZIȚIA SA S-A SCHIMBAT ÎNSĂ RADICAL PE 5 APRILIE, LA SCURT TIMP DUPĂ CE
PARISUL A CĂZUT CA URMARE A TRĂDĂRII GENERALULUI AUGUST DE MARMONT,
ASTFEL CĂ LUI BONAPARTE NU I-A MAI RĂMAS DECÂT SOLUȚIA DE A ABDICA
NECONDIȚIONAT. MARMONT, AL CĂRUI NUME APARE ALĂTURI DE ALTE TREI
PERSOANE PE “LISTA TRĂDĂTORILOR CARE AU DUS LA ÎNFRÂNGEREA FRANȚEI” ÎN
TESTAMENTUL LUI NAPOLEON, ÎNCHEIASE O CONVENȚIE SECRETĂ CU ADVERSARII
FRANȚEI, ANGAJÂNDU-SE SĂ ÎȘI MUTE TRUPELE ÎNTR-O POZIȚIE ÎN CARE PUTEAU FI
UȘOR ÎNCERCUITE, IAR ACȚIUNEA SA A LĂSAT PRACTIC CAPITALA FRANȚEI FĂRĂ
• Pe 8 august 1815, Napoleon Bonaparte îşi începe exilul pe insula St Elena, unde a
murit în condiţii neclare, câţiva ani mai târziu Napoleon Bonaparte, cel care a
influenţat puternic politica europeana de la începutul secolului XIX. Bonaparte a
murit în exil, pe Insula Sfânta Elena, după ce a fost silit să abdice.
• [12:21 AM]
• Condiţiile în care a murit marele lider francez, la vârsta de 51 de ani, sunt şi acum
neclare. Există două teorii populare în această privinţă. Una dintre ele explică
moartea lui Bonapare ca fiind posibilă în urma otrăvirii cu arsenic. Cealalta pune
decesul lui pe seama unui cancer la stomac. Nici un alt om, cu excepţia, poate, a
lui Alexandru Macedon, nu şi-a influentat atât de decisiv epoca precum a făcut-o
Napoleon Bonaparte. Viata lui este aceea a unui om excepţional dotat, care a ştiut
să fructifice la maximum toate oportunităţile oferite de istorie. Fără Revoluţia din
1789, micul caporal nu ar fi reuşit să depăşească, probabil, gradul de colonel,
sfârşindu-şi cariera în cine ştie ce burg prăfuit din Normandia sau Gasconia, în
calitate de comandant de garnizoană.
• [12:23 AM]
• Bătălia de la Waterloo[3] a avut loc la 18 iunie 1815, în apropierea localității
Waterloo din Belgia de astăzi, la 18 kilometri sud de Bruxelles, opunând o armată
franceză condusă de Împăratul Napoleon unei armate a celei de-a Șaptea Coaliții,
aflate sub comanda ducelui de Wellington și a feldmareșalului von Blücher. Bătălia
s-a încheiat cu victoria decisivă anglo-aliaților și prusacilor, victorie ce pecetluiește
practic sfârșitul Imperiului napoleonian. După ce Împăratul Napoleon a preluat din
nou puterea în martie 1815, o nouă Coaliție europeană a masat armate la
granițele Franței, cu scopul de a-l înlătura. Napoleon a decis însă să treacă primul
la ofensivă, atacând armata prusacă și pe cea anglo-aliată, ambele cantonate în
Belgia. Astfel, au loc o serie de confruntări minore în jurul localității Charleroi și
apoi bătăliile de la Ligny și Quatre Bras, ambele purtate pe data de 16 iunie 1815.
Deși cele două bătălii de pe 16 iunie s-au încheiat cu victoria francezilor și au
împiedicat joncțiunea anglo-aliaților și a prusacilor, ele nu au fost decisive, astfel
că, la 18 iunie, pe câmpul de bătălie de la Waterloo, armata anglo-aliată și
elemente semnificative din armata prusacă au putut face joncțiunea pentru a
pecetlui victoria decisivă a Coaliției. În timpul bătăliei de pe 18 iunie, o treime din
armata franceză, detașată tocmai pentru a împiedica sau întârzia semnificativ
înaintarea prusacilor a mărșăluit într-o direcție greșită și apoi a fost reținută de un
Corp de armată prusac inferior numeric la Wavre.
Cele 2 perioade de exil de pe Insula Elena și Insula Elba

• Instaurată de decretele din Berlin (noiembrie 1806) şi de la

Milano (noiembrie şi decembrie 1807), blocada continentală
este în rimul rînd o armă de luptă
împotriva Angliei, stăpîna mărilor după bătălia de la Trafalgar (
1805). Blocada interzice oricărei nave britanice s ă acosteze în
porturile Imperiului sau ale aliaţilor săi, oricărui vas neutru să
se oprească în vreun port britanic, căci, în acest caz, va fi
considerat proprietate britanică şi declarat susceptibil de a fi
capturat în porturi sau în larg. Formă de război, blocada are o
eficacitate îndoielnică. Împăratul este obligat să-i
mai îndulcească aplicarea pentru ca Franţa să nu fie lipsită
total de produsele coloniale iar produsele
agricole şi manufacturiere să nu fie lipsite de pieţe de
desfacere. În plus, amploarea contrabandei şi imposibilitatea
de a interzice total accesul pe litoralul european a făcut
multe breşe în blocadă.
• Bătălia de la Leipzig, supranumită Bătălia Națiunilor, a fost
cea mai mare confruntare militară din Războaiele
Napoleoniene, opunând armatele celei de-a șasea
coaliții armatelor conduse de Napoleon I. Armata Coaliției era
formată din prusaci, austrieci, ruși, suedezi și, începând cu 18
octombrie 1813, din saxoni, care, deși inițial aliați
ai francezilor, au întors armele. Comandantul corpului de
legătură a fost generalul sibian Ignác Gyulay. De partea
cealaltă, armata franco-aliată era formată din
francezi, polonezi, italieni (atât din Regatul Italiei cât și din
Regatul Neapolelui). Cele trei zile de lupte s-au încheiat cu
victoria decisivă a Coaliției, Napoleon văzându-se obligat să
se retragă în Franța. Pe lângă cei aproape 70.000 de morți,
răniți, dispăruți și prizonieri, francezii l-au pierdut și pe prințul
polonez Poniatowski, Mareșal al Franței. Coaliția a pierdut la
rândul său un număr mare de oameni, dar victoria sa a fost
incontestabilă.
Vă mulțumim!