Napoleon Bonaparte, cunoscut și sub numele de Napoleon I, a fost un lider militar

francez care a cucerit cea mai mare parte a Europei la începutul secolului al XIX-lea. În timpul
domniei sale ca împărat, el a purtat război împotriva diferitelor coaliții europene înainte de a fi
exilat de către concetățenii săi. Conducerea sa a format o societate franceză, o cultură, o
economie și o tehnologie.

Napoleon Bonaparte sa născut la 15 august 1769, în Corsica. Abilitatea lui Napoleon de a

folosi tactici de arme, tehnologie și luptă nu se potrivea niciunui altul. El a fost un mare lider
militar și a crescut prin rânduri pentru a deveni general în armata franceză la vârsta de 25 de ani.
Într-o campanie militară de cucerire a Egiptului în 1797, Napoleon a suferit pierderi mari din
cauza bolii. În timp ce acolo, trupele sale au găsit Piatra Rosetta, o placă de piatră cu aceeași
inscripție în trei limbi, permițând cercetătorilor mai târziu să descifreze hieroglifele egiptene
antice.

În octombrie 1799, Napoleon a aterizat la Frejus, Franța, unde a ajutat la răsturnarea

directorului francez, corpul de guvernare nepopular al Franței. A fost numit primul consul în nou
consulatul francez. În 1800, el și-a condus armata în Italia, unde a învins pe austrieci și a adus
Italia sub control francez. Napoleon a refăcut armonia dintre francezi și romano-catolici și a
îmbunătățit condițiile în Franța prin reorganizarea educației, înființarea Băncii Franței și
reformarea sistemului juridic al Franței prin introducerea Codului Napoleonic. Napoleon fiind un
militar iscusit și un om cu viziune s-a folosit de momentul in care Franța trecea prin revoluție și
s-a ridicat în rang de conducator al armatei franceze și apoi a întregii țări.

Napoleon a lucrat pentru a restabili stabilitatea Franței după revoluție prin centralizarea
guvernului, reformarea instituțiilor precum sistemul bancar și susținerea științei și a artei. Una
dintre cele mai importante realizări ale regimului Napoleon a fost Codul Napoleonic, care a fost
primul cod juridic ce urma să fie stabilit pe un teritoriu european cu un sistem juridic civil. Codul
Napoleonic a influențat țările dincolo de frontierele europene, deoarece a avut un impact mai
mare asupra legilor multor țări formate în timpul și după războaiele napoleoniene. Codul
Napoleonic abordează legi și persoane, inclusiv căsătoria, drepturile civile, relațiile părinte-copil,
proprietatea și proprietatea, moștenirea prin căsătorie, printre alte drepturi.

Popularitatea care a ciştigat-o şi afirmată ulterior s-a datorat succesului său militar. Îi
făcea pe soldaţii săi să-l adore, numai datorită unor victorii care îl făcuseră ilustru. Prin folosirea
unui limbaj teatral emoţional în Ordinile sale de zi, pentru a realiza o legătură specială între el şi
armata sa.Subiectiv vorbind încerca făţarnic şi ia reuşit să facă impresia că avea o profundă
preocupare părintească pentru oamenii săi. Stimula pe aceştea apropiindu-se de ei, îndemnîndu-
la depăşire de sine pentru a cîştiga teritoriului inamicului, dacă a obţinut victorie nu era zgîrcit
în laude şi promisiuni. Pe lîngă acestea au mai existat şi alte aspecte care au demonstrat
originalitatea sa şi prin care a reuşit să cucerească întreaga Europă.În secolul XIX se schimbă
natura războiului. Nu se mai desfăşoară cu obiective limitate, anexarea unei mici provincii,
adesea restituită după ce era folosită ca element de negociere, pentru menţinerea echilibrului de
forţe. Războiul limitat se transformă într-un război total, în cazul Franţe are loc crearea a
„naţiunii armate” franceze.Lucru discutat şi acceptat parţial, serviciul militar obligatoriu, devine
o realitate. Astfel într-un timp limitat în Franţa erau sub arme un milion de oameni. Majoritatea
celor înrolaţi proveneau din familiile de ţărani săraci, dar într-o oarecare măsură implica oameni
din toate clasele sociale, lucru evident pentru naţiunea franceză declarată patriotă. Serviciul
militar obligatoriu este iniţiatorul unui amestec de elemente disparate, are loc înglobarea
rămăşiţelor vechii armate cu cea nouă. Soldaţii veterani au contribuit la introducerea ordinii în
organizarea haotică prezentă anterior. Într-un răgaz de pace (1800-1804) Napoleon reorganizează
armata care a fost divizată sub Directorat, lucru care nu permitea o acţiune concentrată. Întrega
armată a fost împărţită în grupuri de circa 25-30 000 de oameni, o parte de cavalerie era păstrată
separat, aşa cum era şi artileria de rezervă şi mai multe grupuri de elită, dintre care cel mai
important era Garda Imperială. Toată armata era sub controlul direct şi unic a lui Napoleon, în
calitatea sa de general comandant. Acesta îi va permite lui Napoleon să realizeze unitatea de
comandă cît şi flexibilitatea în acţiune.Fiecare unitatea avea un anumit rol în cadru unui marş de
companie, rol care putea uşor să fie schimbat în caz de necesitate. La fel regimentele puteau fi
transferate de la un corp la altul, infanteria sau cavaleria erau trimise în misiuni de hărţuire sau
manevrate circular pentru a ascunde mişcarea restului trupelor. Într-o încleştare, cheia era
flexibilitatea. Inamicul era atras într-o situaţie nefavorabilă, pentru a-l angaja să-şi utilizeze toate
forţele, după care urma atacul de învăluire prin surprindere în spatele inamicului. Atacurile
impentuoase cît şi urmărirea neîncetată, aducea inamicului pierderi grele. Erau tactici vechi dar
executate reuşit.Dezvoltatrea tacticii implică folosirea „ordinii miixte”, combinaţie de linie sau
de coloană. Pentru o mobilitatea mai bună taberele au fost înlocuite cu înnoptarea sub cerul liber.
Armata în marş pentru care optează era uşor de desfăşurat şi extrem de mobilă. Toate campaniile
sale au fost duse cu armele Vechiului Regim. Muscheta rămîne arma standart a infanteriei, cu
gloanţe de plumb şi prevăzută cu baionetă, cu succese limitate. Folosirea artileriei călare dă mai
multă mobilitate tunurilor, cît şi noua practică de concentrare a focurilor artileriei într-un baraj,
pentru a deschide breşe în linia frontului inamicului. Aceste le învăţase încă cînd era cadet de
artelerie, cărora le rămîne fidel, motiv pentru care nu acceptă noile inovaţii. Strategiile de război
pentru care era întotdeauna dispus să se laude, au fost apreciate şi enunţate diferit. Se afirmă că
îşi plănuia campaniile şi bătăliile cu mult timp înainte şi în detalii minuţioase, şi că le urma cu
precizie. Unele reestimări sugerează că deşi avea formulat un plan general, pentru o campanie
sau pentru o bătălie, căuta şă vadă întregul tablou, pregătit să-şi ajusteze planurile în funcţie de
circumstanţele schimbătoare şi să profite de de erorile inamicului. Nu era niciodată dispus să-şi
împărtăşească planurile, moment care a slăbit ulterior structura de comandă. Relaţiile cu
marina militară nu erau reuşite, şi nici nu înţelegea problemele navigaţiei, nici chiar ostilitatea
permanentă faţă de Anglia nu l-au impus să obţină un succes în acest domeniu. Desigur Blocada
Continentală a fost alternativa în acest scop.După cum știm totul ce se întîmpla are un început și
un sfîrșit,la fel și Imperiul constituit de Napoleon ,a avut o perioadă de înflorire și apoi a urmat
una de decădere.Decăderea Imperiului francez a avut loc datorită a unor campanii nereușite și
necalculate,poate prin unele locuri neașteptate :campania din Spania,campania din Rusia și
campania de la Waterloo.

Deși în 1805, armata britanică a distrus puterea navală franceză, Napoleon a reușit să
învingă Austria și Rusia în bătălia de la Austerlitz și, în 1806, forțele sale au distrus armata
prusacă. În iunie 1807, liderul rus Alexandru I a făcut pace în Tilsit, făcându-i lui Napoleon
libertatea de a-și reorganiza Europa de Vest și Europa centrală așa cum a plăcut.

În încercarea de a răni Anglia, a introdus Sistemul Continental, care a blocat porturile

continentale europene din comerțul britanic, frustrând majoritatea puterilor europene. Țările
aliate au învins armata lui Napoleon la bătălia de la Leipzig în octombrie 1813, iar Napoleon a
fost exilat în Elba, o insulă mică. A rămas acolo doar trei sute de zile înainte de a scăpa în Franța
și de a restabili puterea. În 1815, puterile europene s-au unit pentru a se opune regimului lui
Napoleon în bătălia de la Waterloo. La 18 iunie 1815, Napoleon a fost învins de armatele
britanice și prusace, forțând pe Napoleon să demisioneze trei zile mai târziu. Napoleon sa predat
ulterior britanic pe 3 iulie și a fost trimis în exil pe insula Sf. Helena, unde a murit de cancer pe 5
mai 1821.

În istoriografia napoleoniană putem întîlni foarte mulți autori atît francez cît și
englezi,spanioli,polonezi ș.a.care au făcut cercetări în acest domeniuspre ex:Michel Broers
Napoleonic Imperialism and the Savoyard monarchy,Brendan Simms, The impact of Napoleon,
aceasta fiind o lucrare majoră despre relațiile Prusie la hegemonia Franței,T.C.W. Blanning, The
French Revolutionary Wars,1787-1802,ș.a.

În concluzie aș putea spune ca Napoleon Bonaparte a fost o personalitate influenta în

Franța si în Europa de atunci. A obținut multe victorii și a construit un imperiu. În timpul
îndelungate-i domnii a reușit să înfăptuiască un șir de reforme culturale, religioase. juridice,
administrative, militare, fiscale, fapt ce a contribuit la progresul Franței și care a făcus să devină
o forță de temut în toată lumea.

Bibliografie:
 Geofferey Ellis, „Imperiul lui Napoleon”,București 2008,
 E.V.Tarle,„Napoleon”,București
 Manole Neagoe,„Napoleon”,București 1970