MESOPOTAMIA

Teritoriu, mediul si populatia

Termenul de Mesopotamia, folosit întâia oară de Arrian, corespunde teritoriului cuprins între
Tigru şi Eufrat, fluvii care se vărsau în vechime, prin două guri separate, în Golful Persic.
Acum cele două albii se unesc formând Shat-El-Arab. în Golful Persic. Acum cele două albii
se unesc formând Shat-El-Arab. Limitele geografice amintite nu cuprind un pământ cu o
structură unitară. Partea sudică era, înainte de cca.4000-3500 î.H., o zonă mlăştinoasă,
insalubră, nelocuibilă. Instalarea celor mai timpurii comunităţi umane aici a pretins un efort de
drenare, asanare şi regularizare a revărsărilor celor două fluvii prin construirea de canale de
irigaţie. Condiţia particulară a acestei zone explică de ce cele mai timpurii culturi preistorice
din sud sunt Eridu, Uruk şi Djemdet Nasr. Nordul şi părţi din Mesopotamia centrală, situate la
o altitudine superioară în raport cu nivelul mării şi posedând resurse naturale mai mari, au
evoluat mai de timpuriu şi într-un ritm din ce în ce mai alert. Astfel, din mezolitic (Shanidar),
neoliticul preceramic (Ghar-i-Khamarband, Qualat Jarmo) şi ceramic (Muallafat, Hassuna,
Samarra, Halaf, El Obeid) se constată o concentrare importantă de populaţie şi apariţia unor
centre majore cum este cazul aşezărilor halafiene de la Arpaciah, Ninive şi fepe Gawra. Ultima
aşezare se pare că avea controlul asupra unei artere comerciale de mare interes care unea
Mesopotamia cu Nord- Estul Afganistanului, mai exact, cu minele de lapis lazuli de la
Badakshan. Nordul Mesopotamiei oferea şi unele resurse naturale - păduri, piatră, unele
minereuri. O altă caracteristică o constituie faptul că zona nu depindea şi nu era supusă
revărsărilor celor două fluvii.
Izvoarele de cercetare a Mesopotamiei

Ca şi Egiptul, spaţiul Mesopotamiei a rămas prezent în sursele târzii. Afirmaţia trebuie luată

cu prudenţă, întrucât ceea ce s-a ştiut despre această lume provine pe filieră biblică şi

greacă şi priveşte cele mai recente etape din istoria ei. Mai exact, este vorba de Noul regat

assirian şi de Noul regat babylonian, ambele implicate în istoria celor două regate evreieşti

(regatul lui Iuda şi regatul lui Israel), şi de captivitatea babylonică, dar şi de momente mai

vechi din istoria evreilor, de exemplu, de epoca patriarhilor. Izvoarele greceşti, mai cu

seamă Herodot, au arătat interes pentru această zonă, care devenise o componentă a

imperiului persan.
Din punctul de vedere al surselor scrise directe, monumentele cele mai
importante rămân recuperarea arhivelor de la Ur (chiar dacă tăbliţele au apărut în
contexte arheologice remaniate, numărul mare - cca.35.000 de tăbliţe, diversitatea
şi valoarea informaţiei fac din ele surse de primă mână -), arhivele de la Drehem
(10.000 de tăbliţe foarte bine datate în dinastia a IlI-a din Ur), arhivele de la Mari
(peste 25.000 de tăbliţe de un interes excepţional ca sursă istorică). Alte arhive au
fost recuperate în centrul sacru al Sumer-ului, adică la Nippur. Acestor loturi li s-
au adăugat inscripţii (unele de fundaţie, altele însoţind reliefuri), grupe mai mici
de inscripţii din alte centre sumeriene şi tăbliţele numerice şi economice provenind
din nivele protodinastice şi dinastice timpurii.
Descifrarea scrierii cuneiforme (H.C.Rawlinson, Oppert) şi recunoaşterea
limbii sumeriene au facilitat accesul la această moştenire, mai cu seamă la o serie
de texte de mare întindere, texte legislative (Legile lui Ur-Nammu, Codul lui Lipit
Ishtar. Legile din Eshnunna. Codul lui Hammurabi, Legile assiriene). inscripţii de
fundaţie (Manishtushu, Gudea. Assurnazirpal I I ) , inscripţii comemorative
(Entemena, Salmanassar III, Assurbanipal II), texte literare şi religioase (Epopeea
lui Gilgamesh. mituri ale Creaţiei. Mitul Coborârii zeiţei Ishtar în Infern. Mitul
potopului). Studiile lui Samuel Noah Kramer au făcut posibilă identificarea
nucleului sumerian al unor opere care au fost preluate în perioada akkado-
babyloniană, devenind bun cultural comun al tuturor grupurilor etnice instalate
în această regiune. Se ştie că Epopeea lui Gilgamesh. Coborârea zeiţei Ishtar
-Inanna sumeriană - în Infern, o serie de teme mitologice (Creaţia. Natura regalităţii,
Mituri despre lumea cealaltă. Localizarea paradisului - „Dilmun") şi caracteristicile
acestei lumi, tradiţiile legate de funcţia regelui de protector al celor umili vin din
acest vechi fond sumerian.
Cercetarile arheologice a Mesopotamiei

Cercetarile arheologice propriu-zise in Babilon sunt datorate englezului

Claudius James Rich (1786-1812), numit consul general al Marii
Britanii, care descopera valoroase materiale arheologice (sigilii, caramizi
smaltuite cu personaje in relief), pe baza carora intocmeste un raport
(AComunicare asupra ruinelor Babilonului”) ce a stirnit un real interes.
Mai tirziu (1887), misiunea germana condusa de Robert Koldewey
(1855-1925) incepe cercetarea sistematica a Babilonului. Timp de 18 ani,
Koldewey a reusit sa dezveleasca ruinele cetatii ridicate de
Nabucodonosor, Babilonul (fundatiile turnului Babel, fundatiile cetatii
cu numeroasele ei turnuri de aparare, promontoriile gradinilor
suspendate ale Semiramidei, palate, temple, poarta zeitei Istar).
In secolul XX, cercetarile arheologice continua cu o si
mai mare amploare. Pe Eufratul superior, o misiune
franceza condusa de André Parrot a descoperit si
cercetat pe colina Hariri, in anul 1933, vechiul Mari,
capitala unui infloritor regat semitic din vremea lui
Hammurapi. Inscriptiile descoperite aici reprezinta o
importanta sursa de informatii privind relatiile
politico-comerciale intretinute de statele
din Mesopotamia cu cele vecine in secolele XVIII-
XVII i.Chr.
Cultura civilizatiei summeriene
Sumerul este una dintre cele mai vechi civilizații ale omenirii.  Sumerienii au inventat 
scrierea cuneiformă, construiau zigurate, au construit primele orașe civilizate, printre care: Ur, 
Uruk, Kiș, Lagaș, Nippur și Eridu, au făcut primele încercări de irigații sistematizate în
agricultură, au inițiat primele schimburi comerciale cu alte popoare, au făcut descoperiri în
astrologie și astronomie. Fiecare oraș-stat își avea propriul rege, însă doar puțini au luat în
stăpânire întregul Sumer. Sumerienii erau un popor non-semitic, fiind astfel un popor imigrat.
Arheologii ne indică însă faptul că cultura sumeriană este continuatoarea celei dintâi 
perioade a Ubaidului Timpuriu (5300-4700 î.e.n.). Venind dintr-o țară pe care nu o cunoaștem cu
exactitate, dar care putea să fie Valea Indului, după opiniile multor sumerologi, «capetele negre»,
cum își spuneau sumerienii, s-au stabilit în mileniul al IV-lea sau la începutul mileniului al III-lea
în partea sudică a văilor celor două fluvii Tigru și Eufrat. Un oraș sumerian și teritoriul din jur
formau un oraș-stat. Orașele importante (12 la număr) erau înconjurate de ziduri înalte și groase
în care domnea câte un rege împreună cu marele preot. Știm că fiecare oraș-stat avea propriul
lui zeu care era principalul idol al orașului. Astfel Eridu l-a avut pe Ea, zeul apei, iar Enlil a fost
zeul furtunii din Nippur. Zeul Ea era principalul responsabil de binecuvântări, zeul apelor curate
terestre și de sub pământ. Ea era prietenul oamenilor, învățându-i știința, arta și scrisul. Eridu
era un oraș-port care, făcând comerț cu alte popoare, a avut astfel posibilitatea de a le cunoaște
mai bine. Acest oraș prezintă un aspect foarte interesant: cosmologia susținută de cetățenii săi
afirma că pământul a ieșit de sub apele cele mari formând uscatul de azi. Orașul Nippur nu și-a
impus niciodată hegemonia politică, ci a dominat celelalte orașe pe plan spiritual.